În paralel cu apariția operei și dezvoltarea genurilor instrumentale, în epoca
Barocului și-a continuat existența și muzica vocal-instrumentală, ce propunea fie o perfecționare a genurilor deja existente, fie apariția altora noi. Din ultima categorie poate fi menționat genul oratoriului. De dimensiuni ample, oratoriul a apărut, aproape în același timp – începutul secolului al XVII- lea – cu opera, tot în Italia. Având la bază un libret cu desfășurare dramatică, oratoriul este prezentat în biserici sau pe scenă sub forma unui spectacol simfonic. La început, majoritatea oratoriilor erau create de librete inspirate de textele religioase latine preluate din Biblie; treptat însă, vor apărea oratorii compuse pe texte în limba italiană, apoi în limba germană și în limba engleză, iar libretele vor propune pe lângă subiectele religioase, și teme laice. Din punct de vedere al structurii lor, oratoriile din epoca barocă se remarcă prin momentele solistice vocale sau instrumentale, corurile de o amploare variabilă, concepute fie polifonic fie armonic, sau momente orchestrale ce comentează expresiv desfășurarea dramei; toate acestea sunt legate prin recitativul povestitorului (evanghelistului) Un subgen aparte al oratoriului îl constituie pasiunea; apărută încă din secolul al VIII-lea în practica muzicală, pasiunea presupune nararea muzicală a Patimilor Domnului așa cum sunt prezentate ele în cele patru Evanghelii; cuprinzând arii, recitative etc., subgenul pasiunii atinge apogeul în prin cele două creații monumentale ale lui J.S.Bach: Matthaus Passion și Johannes Passion, în care textul biblic servește ca libret pentru o desfășurare muzicală ce are în prim-plan freamătul unei drame umane. Tot din categoria noilor genuri vocal-simfonice specifice epocii Barocului face parte și cantata. Apărută în secolul al XVII-lea, cantata era destinată doar unei voci soliste acompaniate de orchestră, căreia i se va alătura apoi și corul, fiind de mai mică amploare decât oratoriul. În epocă, au existat două tipuri de cantate: - religioase – concepute în special pentru nevoile bisericii protestante, ca piese de concert - laice – abordau o tematică apropiată de viața cotidiană sau chiar inspirată din aceasta Dintre genurile vocal-simfonice existente deja în practica muzicală, missa este cea care ajunge pe o nouă treaptă a evoluției sale, ajungând să fie prezentată publicului independent de funcția sa inițială strâns legată de practica bisericească.