Muzica vocal-simfonică în epoca Barocului

În paralel cu apariția operei și dezvoltarea genurilor instrumentale, în epoca

Barocului și-a continuat existența și muzica vocal-instrumentală, ce propunea fie
o perfecționare a genurilor deja existente, fie apariția altora noi.
Din ultima categorie poate fi menționat genul oratoriului. De dimensiuni
ample, oratoriul a apărut, aproape în același timp – începutul secolului al XVII-
lea – cu opera, tot în Italia. Având la bază un libret cu desfășurare dramatică,
oratoriul este prezentat în biserici sau pe scenă sub forma unui spectacol
simfonic. La început, majoritatea oratoriilor erau create de librete inspirate de
textele religioase latine preluate din Biblie; treptat însă, vor apărea oratorii
compuse pe texte în limba italiană, apoi în limba germană și în limba engleză,
iar libretele vor propune pe lângă subiectele religioase, și teme laice.
Din punct de vedere al structurii lor, oratoriile din epoca barocă se remarcă prin
momentele solistice vocale sau instrumentale, corurile de o amploare variabilă,
concepute fie polifonic fie armonic, sau momente orchestrale ce comentează
expresiv desfășurarea dramei; toate acestea sunt legate prin recitativul
povestitorului (evanghelistului)
Un subgen aparte al oratoriului îl constituie pasiunea; apărută încă din secolul
al VIII-lea în practica muzicală, pasiunea presupune nararea muzicală a
Patimilor Domnului așa cum sunt prezentate ele în cele patru Evanghelii;
cuprinzând arii, recitative etc., subgenul pasiunii atinge apogeul în prin cele
două creații monumentale ale lui J.S.Bach: Matthaus Passion și Johannes
Passion, în care textul biblic servește ca libret pentru o desfășurare muzicală ce
are în prim-plan freamătul unei drame umane.
Tot din categoria noilor genuri vocal-simfonice specifice epocii Barocului
face parte și cantata. Apărută în secolul al XVII-lea, cantata era destinată doar
unei voci soliste acompaniate de orchestră, căreia i se va alătura apoi și corul,
fiind de mai mică amploare decât oratoriul. În epocă, au existat două tipuri de
cantate:
- religioase – concepute în special pentru nevoile bisericii protestante, ca piese
de concert
 - laice – abordau o tematică apropiată de viața cotidiană sau chiar inspirată din
aceasta
Dintre genurile vocal-simfonice existente deja în practica muzicală, missa
este cea care ajunge pe o nouă treaptă a evoluției sale, ajungând să fie prezentată
publicului independent de funcția sa inițială strâns legată de practica
bisericească.