13.

RASELE DE SUINE
Clasificarea raselor ţine seama de o serie de criterii, cum sunt:
criterii de natură biologică, economică, tipul morfoproductiv şi direcţia de
specializare. Cele biologice au în vedere: mărimea taliei şi a urechilor,
culoarea părului şi originea raselor. Criteriile economice permit
clasificarea raselor în: primitive, ameliorate şi perfecţionate. În raport de
tipul morfo-productiv, putem diferenţia rase pentru carne, la care ponderea
cărnii în carcasă este de peste 65-70%, mixte, cu 55-60% carne şi pentru
grăsime, cu 50% carne şi respectiv grăsime. De asemenea, deosebim grupa
I sau grupa raselor "materne", care sunt utilizate la încrucişări birasiale şi
grupa a II-a grupa raselor "paterne", folosite la încrucişări trirasiale.
13.1. Grupa raselor materne
Deţine cea mai mare pondere în structura efectivului de rase şi se
caracterizează prin prolificitate mare şi capacitate bună de alăptare. Se
folosesc în scopul obţinerii scrofiţelor metise F1, care alcătuiesc matca
industrială în complexele industriale de creştere a suinelor.
Din această grupă fac parte următoarele rase: Marele alb,
Landrace, Yorkshire, Cornwall (Marele negru), Alb de Ruşetu etc.
Marele alb (Large White) a fost creată în Anglia (fig. 13.1). La
baza acestei rase au stat porcii locali primitivi cu urechi lungi, supuşi unor
condiţii deosebite de hrănire şi selecţie şi care s-au încrucişat cu rasele
chinezeşti, Napolitană, Micul alb şi Essex. Din aceste încrucişări multiple
şi ca o consecinţă a unei hrăniri foarte bune şi a unei selecţii permanente,
au rezultat porcine de talie mare, robuste, de culoare albă, cu precocitate şi
prolificitate ridicate. În anul 1868 a fost recunoscută oficial ca rasă sub
numele de Large-White (Marele alb).
Însuşirile valoroase, precum şi marea capacitate de aclimatizare a
acestei rase cosmopolite şi universal amelioratoare, au determinat
răspândirea ei în toată lumea. În unele ţări, în care s-a importat, datorită
creşterii îndelungate şi adaptării la condiţiile respective, este considerată
drept rasă proprie (Marele alb suedez). În alte ţări a servit la încrucişări de
absorbţie a porcinelor indigene, contribuind la obţinerea de rase proprii
(Marele alb cehoslovac, Marele alb bulgăresc etc.). De asemenea, a
contribuit la formarea multor rase, apărute ulterior, cum sunt: Edelschwein,
Chester-White, Lacombe, Alb ucrainean de stepă etc. În ţara noastră, rasa
Marele alb a fost importată din Anglia, înainte de 1900 şi utilizată atât
pentru încrucişări de absorbţie a porcinelor indigene, cât şi pentru obţinerea
de metişi industriali. În prezent este crescută în rasă curată, în unităţile de
239
selecţie şi în fermele de simplă hibridare, pentru încrucişare cu Landrace,
în scopul obţinerii de scroafe F1.
Porcinele din rasa Marele alb sunt de talie mare, robuste şi cu o
conformaţie armonioasă. Capul este potrivit de mare, larg, cu profilul uşor
concav. Urechile sunt de mărime mijlocie, drepte şi purtate înainte şi
lateral. Trunchiul este de formă cilindrică, cu linia superioară dreaptă.
Abdomenul este lung, larg, paralel cu linia superioară şi prezintă 10-12
sfârcuri. Spinarea şi crupa sunt lungi şi largi, iar şuncile au o descindere
bună. Membrele sunt puternice, rezistente, cu osatura bine dezvoltată.
Pielea şi părul sunt de culoare albă.
Prolificitatea este ridicată, obţinându-se, 10-11 purcei la o fătare,
din care se înţarcă 8-9. Scroafele sunt bune mame şi au o capacitate de
alăptare de 40-45 kg.
Precocitatea este foarte bună, astfel că, tineretul se introduce la
reproducţie la vârsta de 8-8,5 luni, iar cel supus îngrăşării atinge greutatea
pentru sacrificare, de 105-110 kg, la vârsta de 7-8 luni. Tineretul supus
testării după performanţe proprii a realizat un spor mediu zilnic de 450-480
g, cu o grosime a slăninii dorsale de 19,6-20 mm şi un consum specific de
2,9-3,05 kg concentrate/kg spor. Rasa Marele alb realizează producţii bune,
atât în sistemul gospodăresc, cât şi în cel industrial de exploatare,
valorificând bine nutreţurile concentrate, dar şi furajele verzi şi suculente.
Datorită însuşirilor morfoproductive valoroase, în programul de
ameliorare se prevede ca, rasa Marele alb să deţină o pondere de 43,1% din
structura efectivului crescut în rasă curată şi să participe în toate schemele
de metisare.
Landrace (fig. 13.2) s-a format în Danemarca, în perioada 1850-
1900, prin încrucişarea porcinelor locale cu Marele alb. La crearea acestei
rase, un rol deosebit l-a jucat tipul de alimentaţie, bazat pe lapte ecremat şi
concentrate, în care a predominat orzul, cât şi selecţia riguroasă, aplicată
50-60 de ani, pentru mărirea lungimii corpului, dezvoltarea trenului
posterior şi creşterea proporţiei de carne în carcasă. A fost declarată rasă în
1907. Mijlocul principal în selecţia acestei rase l-a constituit controlul
producţiei pe bază de descendenţi, Danemarca fiind prima ţară din lume,
care a înfiinţat, încă din anul 1897, staţiuni de testare; reproducătorii testaţi
amelioratori au fost înscrişi în registrele genealogice.
Porcinele din rasa Landrace sunt de talie mijlocie spre mare, mai
scunde, dar mai lungi decât Marele alb, având 1-2 perechi de coaste în
plus.
Corpul are formă de pară, datorită dezvoltării foarte bune a trenului
posterior şi care are o carne de calitate superioară. Capul este lung, urechile
mari şi aplecate. Crupa este aproape orizontală, lungă şi largă, iar şuncile
240
sunt descinse, cu musculatura foarte bine dezvoltată. Abdomenul este lung,
larg, cu 12-16 sfârcuri simetrice. Membrele sunt potrivit de înalte, cu
osatură fină, dar suficient de rezistente, pielea este fină, de culoare albă-
roz, cu părul alb. Constituţia este robustă spre fină.

Fig. 13.1. Rasa Marele alb Fig. 13.2. Rasa Landrace

Prolificitatea este de 10-11 purcei la o fătare, din care înţarcă 8-9.

Scroafele sunt bune mame şi au o capacitate de alăptare de 42-45 kg.
Precocitatea este foarte bună, astfel că tineretul se poate introduce
la reproducţie la vârsta de circa 8 luni, când se atinge o masă corporală de
peste 100 kg. Tineretul supus testării după performanţe proprii a realizat un
spor mediu zilnic de 445-485 g, cu un consum specific de 2,9-3,0 kg de
furaje concentrate şi o grosime a slăninii dorsale de 18-20 mm. Rasa
Landrace se pretează cel mai bine pentru producţia de bacon. Pentru
manifestarea întregului potenţial productiv al rasei, este necesară
asigurarea condiţiilor optime de hrănire şi întreţinere, deoarece animalele,
îndeosebi cele tinere, sunt pretenţioase atât la hrană, în special la cantitatea
şi calitatea proteinei din raţii, cât şi la condiţiile de adăpostire.
În prezent, în programul de ameliorare se prevede ca, rasa Landrace
să aibă o pondere de 21,5% din efectivul crescut în rasa curată, fiind
folosită la încrucişări cu Marele alb, pentru obţinerea scrofiţelor metise F1.
Yorkshire s-a format în S.U.A., având la bază rasa Large White
din Anglia, importată în statul Minnesota.
Animalele din această rasă au conformaţia corporală asemănătoare
rasei Marele alb. Profilul capului este puţin mai concav, iar urechile sunt
drepte şi purtate în sus. Trunchiul este lung, cu linia superioară uşor
convexă, cu spinarea, şalele şi crupa bine îmbrăcate cu muşchi, şuncile
sunt bine descinse. Membrele sunt puternice, cu osatura rezistentă. Părul
este alb şi potrivit de des, iar pielea este albă.
Prolificitatea scroafelor din ţara de origine este foarte bună, între
10-12 purcei la o fătare, fiind considerată una din cele mai prolifice rase
din S.U.A. Scroafele sunt foarte bune mame şi au o capacitate de alăptare
bună. La efectivul de la noi din ţară s-a obţinut, la multipare, o prolificitate
medie de 9,5-10 purcei, cu o capacitate de alăptare de 40 kg. Tineretul
suportă mai greu stresul la înţărcare.
241
 Precocitatea este bună. Tineretul în testare a realizat un spor mediu
zilnic de 445-485 g, cu un consum specific de 3-3,2 kg furaje
concentrate/kg spor şi o grosime a slăninii de 20-20,5 mm.
În programul de ameliorare se prevede, ca această rasă să ajungă la
23,2% din efectivul crescut în rasă curată, fiind folosită în încrucişări cu
alte rase materne, în vederea obţinerii femelelor de reproducţie F1.
Cornwall (Marele negru sau Large Black) s-a format în Anglia, în
urma încrucişării porcului local englezesc cu urechi lungi cu porcul
chinezesc şi rasa Essex (fig. 13.3). Este o rasă de talie mare, cu trunchiul
lung, adânc, turtit lateral, iar linia spinării uşor convexă. Capul este de
mărime mijlocie, cu profilul uşor convex şi urechi mari şi blegi.
Abdomenul este lung, larg şi prezintă 12-14 sfârcuri. Pielea este de culoare
neagră şi prezintă, uneori, cute pe cap şi corp. Părul este lung, neted şi rar.

Fig. 13.3. Rasa Cornwall

Prolificitatea şi precocitatea sunt bune, dar carcasele au un conţinut

relativ ridicat în grăsime. Rasa este puţin pretenţioasă şi rezistentă, cu
constituţie robustă şi tip morfo-productiv mixt. Valorifică bine toate
resursele furajere, inclusiv păşunea.
Porcul Alb de Ruşeţu (Românesc de carne) s-a format prin
încrucişarea scroafelor Stocli, la început cu vieri Marele alb şi ulterior din
rasa Landrace, cu scopul de a se forma o rasă rezistentă la condiţiile din
zona Bărăganului. Din punct de vedere al conformaţiei se aseamănă cu
Marele alb, cu deosebirea că prezintă pete pigmentate şi păr mai abundent.
Prolificitatea şi precocitatea sunt bune, dar inferioare rasei Marele alb. Are
o prolificitate medie de 10,4 purcei, din care înţarcă 8-9 purcei. Capacitatea
de alăptare este bună, de 41 kg, iar consumul specific este de 4,1-4,3 kg de
furaje concentrate.
13.2. Grupa raselor paterne
Deţine o pondere mult mai redusă în efectivul total de rase de
porcine crescute în rasă curată, folosindu-se doar vierii de reproducţie, care
sunt utilizaţi încrucişările industriale.
242
 La aceste rase însuşirile de reproducţie sunt inferioare raselor
materne, însă însuşirile de producţie, respectiv calitatea carcasei şi a cărnii,
sunt superioare.
Din această grupă fac parte următoarele rase: Duroc, Hamphire,
Chester-White, Landrace belgian, Pietrain, Bazna, Mangaliţa etc.
Duroc (fig. 7.4) s-a format în S.U.A., dar modul de formare nu se
cunoaşte precis. La originea sa stau porcii locali de culoare roşie, răspândiţi
la începutul sec. al XX-lea în statele New York, New Jersey,
Massachusetts, Connecticut şi Vermont. Pentru formarea unui “porc de
păşune” s-au efectuat încrucişări cu rasa Tamworth, în perioada 1915-
1928. A fost recunoscută ca rasă în anul 1882, sub denumirea de Duroc-
Jersey, iar din anul 1940 se numeşte “Duroc”.
Este cea mai răspândită rasă din S.U.A., fiind crescută în toate
statele producătoare de carne de porc şi mai ales în statele din zona
“cordonul porumbului”. La noi în ţară s-a importat pentru prima dată în
anul 1968, la Staţiunea Gorneşti, de unde s-a difuzat şi în alte unităţi de
selecţie.
Animalele din această rasă sunt de talie mijlocie spre mare, cu
capul mic şi urechile mici şi atârnânde, cu linia spinării convexă, ceea ce
asigură o lungime mare a cotletului. Spata este musculoasă, iar crupa are
oblicitatea pronunţată, dar cu musculatură puternică. Şuncile sunt foarte
bine dezvoltate, descinse până aproape de jaret, largi şi globuloase.
Membrele sunt potrivit de lungi, rezistente cu osatura bine dezvoltată, dar
datorită chişiţelor scurte şi drepte, sprijinul se face pe vârful unghiilor
(mers în “pense”). Culoarea animalelor este roşcată, cu nuanţe de la roşu-
deschis, uneori galben-auriu, până la roşu închis. Pielea este pigmentată,
iar părul potrivit de des. Este o rasă specializată pentru producţia de carne.
Prolificitatea este bună, obţinându-se 8-9 purcei la o fătare, din care
înţarcă 7-8. Capacitatea de alăptare este de 33-36 kg.
Precocitatea este foarte bună. La noi în ţară, tineretul supus testării
după performanţe proprii a realizat un spor mediu zilnic de 460-490 g, cu
un consum specific de 3-3,3 kg furaje concentrate şi o grosime a slăninii
dorsale de 17,4-18,2 mm. La sacrificare produce carcase de calitate
superioară. Rasa Duroc este rezistentă, bine adaptată la sistemul de creştere
pe păşune, uşor adaptabilă la condiţiile de creştere în sistem intensiv, motiv
pentru care se prevede, conform programului de ameliorare, o creştere de
4% din efectivul crescut în rasă curată.
Având în vedere însuşirile rasei Duroc, masculii din această rasă se
utilizează în calitate de “vieri terminali” în încrucişările trirasiale cu
scroafe F1 (MA x L), pentru obţinerea de hibrizi comerciali (“Durhib”) sau

243
pentru producerea vieruşilor hibrizi F1 (Hampshire x Duroc) utilizaţi la
încrucişările tetrarasiale.
Hampshire (fig. 7.5) s-a format în S.U.A., statul Kentucky, din
porci proveniţi din Pennsylvania, cu origine în rasele Essex şi Wessex,
importate din Anglia. Selecţia a fost orientată spre reducerea grosimii
slăninii şi creşterea proporţiei de carne în carcasă.

Fig. 13.4. Rasa Duroc Fig. 13.5. Rasa Hamphire

Animalele din această rasă sunt de talie mijlocie, specializate

pentru producerea de carne. Corpul este cilindric, cu linia superioară
convexă. Capul este mic, cu urechi purtate în sus. Spinarea, şalele şi crupa
sunt bine îmbrăcate în musculatură, iar şuncile foarte bine dezvoltate,
descinse până aproape de jaret, largi, musculoase şi globuloase. Membrele
sunt de lungime potrivită, rezistente, cu osatura bine dezvoltată şi cu
aplomburi caracteristice raselor americane (mersul în pensă). Culoarea
tipică rasei este neagră cu brâu alb, a cărui lăţime poate fi de la câţiva cm
până la 20-40 cm, care înconjoară trunchiul în dreptul spetelor, cuprinzând
şi membrele anterioare. Pielea este pigmentată, cu excepţia brâului alb.
Părul este potrivit de des. Animalele sunt pretenţioase la hrănire, în special
la conţinutul în proteină al raţiei.
Prolificitatea este, în general, mai redusă decât la rasa Duroc.
Efectivul de scroafe crescut în unităţile de selecţie, de la noi din ţară,
cuprins în controlul oficial al producţiei, a realizat o prolificitate de 8-9
purcei, din care 6-7 înţărcaţi, cu o capacitate de alăptare de 32-35 kg.
Purceii suportă greu stresul de înţărcare, sunt sensibili la condiţiile de
hrănire şi întreţinere, au o viteză de creştere în perioada de tineret mai
scăzută decât rasele materne şi un procent mai mare de pierderi.
Precocitatea este bună, astfel că tineretul supus testării după
performanţe proprii a realizat un spor mediu zilnic de 445-482 g, cu un
consum specific de 2,7-3,2 kg furaje concentrate/kg spor şi o grosime a
slăninii de 16,2-17,5 mm.
Este o rasă specializată pentru producţia de carne. La sacrificare dă
carcase cu puţină grăsime şi multă carne de calitate superioară (70-75%),

244
suprafaţa “ochiului muşchiului” fiind de 40 cm2. Este rezistentă la radiaţiile
solare, valorifică bine hrana şi se pretează la toate sistemele de exploatare.
Având însuşiri foarte bune ale carcasei şi o mare capacitate de
transmitere a acestor însuşiri la produşii rezultaţi din încrucişare, este
considerată ca una din cele mai bune rase paterne, utilizată pentru
producerea hibrizilor comerciali “Hemhib”. Se va creşte în continuare în
unităţile de selecţie în proporţie de 4% din efectivul crescut în rasă curată.
Se va utiliza ca rasă paternă în încrucişări cu alte rase de suine, pentru
obţinerea metişilor industriali.
Chester White (Albul de Chester) s-a format în S.U.A., în urma
unor încrucişări complexe. Are o talie mijlocie spre mare, cu corpul
potrivit de lung, cilindric şi relativ adânc. Capul este mic spre mijlociu, cu
profilul drept sau uşor concav. Urechile sunt mici, purtate spre înainte şi cu
vârful răsfrânt înapoi. Trunchiul este dezvoltat, cu linia superioară lungă şi
convexă. Crupa este dezvoltată, teşită, cu şuncile posterioare descinse.
Abdomenul este uneori supt, iar membrele sunt scurte, rezistente, dar cu
frecvente defecte de aplomb. Părul este relativ rar, de culoare albă.
Porcinele din această rasă valorifică foarte bine hrana, având şi un
randament mare la sacrificare. Carnea este apreciată în industria
mezelurilor.
În ţara noastră se găseşte în număr destul de redus, doar în unele
unităţi, fiind folosită ca rasă paternă în încrucişări industriale.
Pietrain (fig. 13.6) s-a format în Belgia. Are o talie mijlocie, cu o
lungime medie a corpului. Capul este scurt, cu profilul uşor concav, urechi
mici, purtate lateral şi orientate spre înainte. Trunchiul este potrivit de lung
şi larg, cu regiunile superioare lungi, largi, drepte sau convexe, foarte bine
îmbrăcate în muşchi. Musculatura abundentă de la nivelul spinării, şalelor
şi crupei, determină uneori formarea unui silon median. Crupa este foarte
largă, uşor teşită, iar şuncile posterioare descinse. Membrele sunt scurte, cu
schelet fin, dar rezistent. Părul este lung, des şi uniform repartizat pe corp.
Culoarea este bălţată, albă cu pete negre, uneori roşcate.
Prolificitatea este bună, 9-10 purcei la o fătare, dar capacitatea de
alăptare este nesatisfăcătoare. Precocitatea este bună, însă inferioară altor
rase specializate pentru producţia de carne. Carcasele sunt de foarte bună
calitate, deoarece proporţia de carne este de peste 70%, cu suprafaţa
“ochiului de muşchi” de cca. 42 cm2. Randamentul la sacrificare este
ridicat, în jur de 80-82%.
Datorită acestor însuşiri rasa Pietrain este folosită în încrucişări
industriale, ca rasă paternă, însă efectivele sunt extrem de reduse datorită
sensibilităţii la stres.
245
 Landrace belgian (fig. 13.7) s-a format în Belgia, de unde a fost
adusă, pentru prima dată în ţara noastră în anul 1973.
Este o rasă de talie mijlocie spre mare, cu un corp svelt şi lung, bine
îmbrăcat în muşchi, mai ales în partea posterioară a trunchiului. Culoarea
este albă iar constituţia este fină spre robustă.

Fig. 13.6 Rasa Pietrain Fig. 13.7 Rasa Landrace belgian

Aspectul exterior este asemănător rasei Landrace, cu deosebirea că,

Landrace-ul belgian are o dezvoltare mai accentuată a trenului posterior.
Moşteneşte de la rasa Landrace o rezistenţă organică mai scăzută şi
o sensibilitate mai mare la factorii de stres.
Însuşirile de reproducţie, exprimate prin prolificitate şi număr de
purcei înţărcaţi, sunt, în general, inferioare rasei Landrace, motiv pentru
care această rasă este folosită la încrucişări pe linie paternă imprimând
metişilor calităţile excepţionale ale carcasei.
Landrace-ul belgian a fost folosită, în ţara noastră, în încrucişări cu
rasa Duroc, pentru obţinerea liniei sintetice 345 Periş, sau ca vieri terminali
în încrucişări industriale, în vederea obţinerii hibrizilor comerciali.
Bazna (fig. 13.8) s-a format în localitatea cu acelaşi nume, iniţial
prin încrucişări între scroafe Mangaliţa cu vieri din rasa Berk. Ulterior s-au
făcut încrucişări de infuzie cu rasele Saatelschwein şi Wessex.
Rasa are o talie mijlocie, cu o conformaţie caracteristică tipului
morfo-productiv mixt (carne-grăsime). Capul este mic, cu profilul uşor
concav, cu urechi de mărime mijlocie, uşor aplecate. Trunchiul este relativ
lung şi larg, de formă cilindrică, crupa uşor oblică, iar şuncile de mărime
mijlocie. Părul este neted şi scurt. Culoarea de bază este neagră, cu un brâu
alb, cu lăţimea de 30-40 cm, care cuprinde centura scapulară şi membrele
anterioare. Membrele sunt de lungime mijlocie, relativ subţiri, dar
rezistente. Prolificitatea este bună, 9-10 purcei la o fătare, din care înţarcă
7-8 purcei. Precocitatea este satisfăcătoare, astfel că tineretul de
reproducţie atinge la vârsta de 1 an cca. 135 kg, iar la îngrăşare realizează
un spor mediu zilnic de 450-500 g, cu un consum de 4-4,5 kg
concentrat/kg spor. Rasa este rezistentă şi apreciată de crescătorii
246
particulari din unele zone ale Transilvaniei. În staţiunea de cercetări Turda
există un nucleu de selecţie, pe care se urmăreşte îmbunătăţirea însuşirilor
morfo-productive şi care produce vierii pentru zonele de interes ale ţării.
Mangaliţa (fig. 13.9) s-a format în Peninsula Balcanică, de unde a
fost introdusă la noi în ţară în secolul al XIX-lea. În prezent, se mai
întâlnesc exemplare din această rasă, în număr foarte redus, în
gospodăriilor populaţiei din nord-vestul ţării. La Staţiunea de Cercetări
Agricole Turda există un nucleu de selecţie din varietatea roşie.

Fig. 13.8 Rasa Bazna Fig. 13.9 Rasa Mangaliţa

Rasa este semiprecoce, cu o talie mijlocie, format corporal

mezomorf şi o conformaţie caracteristică tipului morfo-productiv de
grăsime. Corpul este relativ scurt, potrivit de larg, dar adânc. Urechile sunt
de mărime mijlocie şi semiblegi. Gâtul este scurt şi gros, cu linia
superioară a trunchiului uşor convexă. Crupa este scurtă şi oblică, iar
şuncile slab dezvoltate. Membrele sunt relativ scurte, cu osatură slab
dezvoltată. Pielea este de culoare cenuşie, părul creţ, des şi de culoare
caracteristică fiecărei varietăţi. În cadrul rasei se disting 4 varietăţi: blondă,
neagră, roşie şi abdomen de rândunică.
Prolificitatea este redusă (5-8 purcei la o fătare), iar capacitatea de
alăptare necorespunzătoare. Precocitatea este redusă. Tineretul de
reproducţie realizează la 6 luni 38-42 kg, iar la un an 85-90 kg, cu un
consum specific mare, de 5-6 kg de concentrate/kg spor.
Rasa prezintă şi unele calităţi: rezistenţă organică mare, valorifică
bine furajele ieftine din resursele locale, are o carne fragedă şi perselată, cu
grăsime, fapt pentru care poate fi folosită la obţinerea unor preparate
deosebit de apreciate (salamul de Sibiu).
Linia sintetică P345 Periş s-a format la Institutul de Cercetări
pentru Creşterea Porcilor, cu acelaşi nume, prin încrucişări, pe de o parte,
între rasele Landrace belgian şi Duroc, iar pe de altă parte, între Landrace
belgian şi Hamphshire. Ulterior s-au făcut împerecheri între produşii din F1
şi încrucişări de întoarcere, urmate din generaţia a III-a de împerecheri "în
247
sine". Prin această metodologie de lucru s-a urmărit, să se obţină o nouă
rasă, care să îmbine însuşirile valoroase ale celor trei rase şi anume:
proporţia de carne în jambon şi rezistenţa la stres; viteza de creştere,
caracteristică rasei Duroc şi proporţia mare de carne în carcasă, proprie
rasei Hampshire. Linia respectivă a fost omologată ca rasă în 1988 şi
folosită la încrucişări trirasiale cu scroafe F1, obţinute în urma
încrucişărilor dintre rasele Marele alb şi Landrace. Din punct de vedere
morfologic, rasa se caracterizează printr-o dezvoltare corporală mijlocie,
urechi mici şi aplecate, corp cu aspect cilindric, cu trenul posterior bine
dezvoltat. La efectivul supus controlului oficial al producţiei s-a obţinut o
prolificitate de 10 purcei, o grosime a stratului de slănină dorsală de 15,2
mm, cu o proporţie de carne în carcasă de 73% şi un consum specific de
3,1 kg concentrate/kg spor.

Fig. 13. 10. Linia Sintetică P345 Periş

Linia sintetică Periş 2000 (L.S.P. 2000) este cea mai nouă
populaţie de suine creată de către S.C. Romsuintest S.A. Periş, prin
încrucişări între rase materne şi paterne, precum Marele alb, Landrace,
Duroc, Landrace belgian etc.
Porcinele aparţinând acestei linii se caracterizează prin talie mare,
şunci posterioare foarte bine dezvoltate, cap potrivit ca mărime, cu profilul
drept sau uşor concav, culoare albă etc. Vierii de reproducţie pot fi folosiţi
ca vieri terminali în încrucişările industriale.
13.3. Alte rase, varietăţi şi hibrizi de porcine crescute în ţara noastră.
Stocli este cea mai veche rasă crescută pe teritoriul ţării noastre. În
prezent, se întâlneşte în număr foarte redus în unele localităţi din zona de
munte şi în Delta Dunării (cunoscut sub denumirea de “Băltăreţ”).
Conformaţia se aseamănă cu a mistreţului european: corpul este turtit
lateral, cu trenul anterior mai dezvoltat decât cel posterior; regiunile de pe
partea superioară a corpului sunt scurte şi înguste, cu musculatură slab
dezvoltată; membrele sunt relativ lungi, subţiri şi rezistente; pielea are o

248
culoare cenuşie, iar părul este lung şi gros cu o coamă caracteristică de-a
lungul spinării şi culoare asemănătoare mistreţului.
Sunt animale tardive, deosebit de rezistente şi puţin pretenţioase la
condiţiile de hrănire şi îngrijire. Precocitatea şi prolificitatea sunt scăzute.
Scroafele fată 5-6 purcei, de culoare tigrată, culoare care dispare la vârsta
de 3 luni. Prezintă un instinct matern foarte bine dezvoltat.
Porcul Negru de Strei s-a format pe valea râului cu acelaşi nume,
prin încrucişarea rasei Stocli cu Cornwall, Mangaliţa neagră şi Brek, cea
mai mare influenţă având-o rasa Cornwall, cu care se aseamănă foarte
mult. Are o talie mijlocie, cu profilul capului uşor concav, urechi mari şi
blegi.
Sunt animale rustice şi rezistente, fiind folosite la îngrăşarea mixtă
şi pentru grăsime în gospodăriile populaţiei din zona de creştere.
Porcul Alb de Banat a rezultat în urma unor încrucişări complexe
între Mangaliţa şi diferite alte rase; se aseamănă din punct de vedere al
conformaţie cu rasa York mijlociu. Are aptitudini mixte, pentru carne-
grăsime. Capul este mic, cu profilul concav, trunchiul are o lungime
mijlocie, crupa este uşor oblică, iar şuncile sunt bine dezvoltate.
Prolificitatea şi precocitatea sunt bune. Tineretul se pretează atât la
îngrăşare timpurie (pentru carne) cât mai ales la îngrăşare mixtă.
Nu are perspective în competiţia cu rasele specializate pentru
producţia de carne.
Hibridul Seghers (fig. 13.11), produs de firmele: Seghers genetics
N.V. Belgia, Seghers genetics U.S.A. şi Seghers genetics Ltd. din Anglia, a
pătruns în ţara noastră prin import de la firma englezească, fiind cunoscut
de crescători sub denumirea de Seghers UK. Este rezultatul încrucişării a
trei linii de vieri specializaţi pentru producţia de carne şi a trei linii de
femele.

Fig. 13.11. Hibrid Seghers

La noi în ţară, acest hibrid este utilizat pentru recoltarea de material

seminal, folosit la însămânţarea scroafelor metise F1 (Landrace x Marele
249
alb) sau numai pentru scroafele din rasa Marele alb, care au dat şi cele mai
bune rezultate: 9,6 de purcei înţărcaţi pe cap (la fătarea a III-a), o
capacitate de alăptare de 44,6 kg, un randament la sacrificare de 78,4% şi o
proporţie de carne în carcasă de 58,1 %.
Hibridul PIC (fig. 13.12) a fost produs iniţial în Anglia, după care
firma producătoare şi-a mutat sediul central în America, schimbând şi
denumirea hibridului în Segen PIC.
Hibridul PIC este rezultatul încrucişării mai multor rase de porcine,
precum Marele alb, Landrace, Pietrain, Welh, având ca părinte hibridul
"Camborough", produs în Anglia.
În ţara noastră, hibridul PIC poate fi achiziţionat de la ferma
Vasilaţi-Ilfov, care deţine un material genetic de foarte bună calitate,
aparţinând mai multor linii cu însuşiri deosebit de valoroase.

1 2

3 4

Fig. 13.12. Hibrizi PIC:

1 – GP 1050; 2 – PIC 402; 3 – PIC 308; 408; 4 - PIC 410; 5 - Camborough

250