BARIERE ÎNTÂLNITE ÎN PROCESUL DE COMUNICARE

DIDACTICĂ

Comunicarea este specifică ființei umane și implică schimb de idei, opinii,

informații. Apariția neînțelegerilor, a situațiilor contradictorii și conflictelor se
regăsesc în barierele și blocajele care se impun în anumite situații, fie că acestea
sunt determinate de actorii comunicării, de caracteristicile mesajului sau de
context.

În literatura de specialitate se face o diferență între barieră și blocaj în

comunicare. În dicționar, cuvântul barieră este prezentat ca obstacol, piedică sau
element care face dificil sau chiar imposibil accesul. ,,Blocaj” în comunicare face
referire la un ansamblu de acțiuni sau aspecte care izolează, închid, imobilizează
ceva. De aici, constatăm că blocaj în comunicare înseamnă o întrerupere, o
suspendare a comunicării în sine, fie o determinare a stopării funcționării
comunicării eficiente într-o situație specifică. Referitor la aspectele de
obstrucționare a comunicării optime se mai utilizează în literatura de specialitate
și termeni precum distorsiuni, perturbații în comunicare care conduc apoi la
sensuri precum barieră, blocaj.
Diferențierea dintre barieră și blocaj o face Edouard Limbos, prin barieră
comunicativă se înțelege un obstacol care ne limitează capacitatea optimă de
exprimare, de receptare a mesajului, fiind determinat de factori externi, iar blocaj
în comunicare este un obstacol esențialmente cu un caracter personal.
Trebuie să se țină cont de condițiile care le determină și căile de remediere.
Dintre aspectele care duc la acestea se pot menționa: erori perceptual-
conceptuale, erori ce apar în momentul transpunerii conceptului în simboluri,
erori privind distorsionarea simbolului selectat, erori ce apar în momentul
decodificării.
Printre tipurile de obstacole care îngreunează comunicarea se pot aminti: factorii
fiziologici/ psihologici- care includ starea de sănătate sau emoțională a
subiecților, oboseala, foamea, etc; distorsiuni semantice legate de codarea/
decodarea mesajului; distorsiuni perceptuale, ce implică diferențe de atitudini,
valori, convingeri, experiență; distorsiuni sociale, raportate la situațiile de
comunicare a unui mesaj prin mai mulți transmițători, cu riscul ca acesta să
suporte modificări; tendința de a evalua, judeca, dezaproba informația transmisă
sau emițătorul; stimuli vizuali-olfactivi ce pot distrage atenția; caracteristici ale
mediului fizic, ca spațiu al comunicării raportate la iluminat, temperatură,
zgomot, etc.; circumstanțe inadecvate pentru comunicare, structuri
organizaționale închistate, care creează canale de comunicare formale și
distorsionate. Pentru evitarea unor astfel de erori, trebuie să se țină cont de
anumite cerințe: activarea canalului sau modului de comunicare considerat cel
mai adecvat conținutului mesajului sau tipului de interacțiune dorit; transmiterea
unui mesaj corect de la bun început; mesajul să aibă un conținut consistent;
mesajul comunicat să fie inteligibil, clar, concis, adaptat la registrul comun al
partenerilor; comunicarea verbală să fie expresivă; interpretarea corectă a
feedback-ului.
Componenta afectivă în comunicare se referă la atitudinea emițătorului față de
receptor ca persoană și invers.
Apariția blocajelor în comunicare poate fi determinată de factori precum:
 discrepanța între trăsăturile de personalitate și prescripțiile de rol ale
interlocutorilor;
 ignorarea unor stări fizice sau psihice ale interlocutorului;
 disonanțe la nivelul valorilor;
 calitatea relațiilor actorilor comunicării;
 perceperea eronată a propriei persoane.
Aspectele care implică componenta afectivă pot determina blocaje de ordin
emoțional ( teama de a nu comite greșeli, de a nu fi în minoritate, neîncrederea
față de profesori, colegi sau în propriile forțe etc. ), blocaje de ordin cultural sau
de context socio-cultural, blocaje determinate de atitudini individualiste, blocaje
determinate de relațiile individ-grup.
Acțiunea educațională este un proces comunicativ pluridimensional care prin
finalitățile sale instructive și educativ-formative generează la nivelul elevului
comportamente cognitive, emoționale și atitudinale în acord cu specificul
intervenției didactice. (M. Ionescu, I Radu, 1995)
În comunicarea didactică, Richard Schmuck (1992) consideră că există patru
nivele importante de comunicare în clasă, fiecare cu propriile caracteristici și cu
propriile posibilități de perturbare a comunicării: mesajul adus în atenție de
comunicarea verbală și non-verbală; intențiile manifeste și intențiile ascunse ale
partenerilor comunicaționali; latura acțional-emoțională a activităților de
comunicare; funcțiile de susținere a sarcinilor de grup.
Una dintre condițiile favorizante ale barierelor și blocajelor în comunicarea
didactică o reprezintă absența feedback-ului. Comunicarea didactică presupune o
interacțiune axată pe feedback-ul asupra informațiilor vehiculate. Actul
comunicațional didactic este un act interactiv, relațional. Comunicarea trebuie să
funcționeze ca un sistem circular și să se autoregleze.
Conform lui Abric ( 2002), orice comunicare trebuie să se analizeze, să se
organizeze, să se realizeze ca o interacțiune, trebuie să fie bilaterală. Feedback-ul
corespunde următoarelor funcții: funcția de control al înțelegerii, al receptării în
bune condiții a mesajelor; funcția de adaptare a mesajului la caracteristicile
actorilor, la dificultățile întâmpinate sau la alte evenimente; funcția de reglare
socială; funcția socio-afectivă.
Comunicarea didactică beneficiază din plin de avantajele pe care le oferă
particularitățile grupului școlar. O comunicare eficientă presupune să transmiți
corect mesaje și o ascultare eficientă, capacitate de a observa, de analiză, control
al mesajului și al feedback-ului, abilități de exprimare.
Pentru fundamentarea unei bune comunicări didactice se pot evidenția trei
strategii de relaționare de tip comunicativ (după Cornelia Stan):
 tranzacționarea – ce presupune implicarea partenerilor în acțiunea de
menținere a efectelor pozitive ale interacțiunii și eliminarea celor cu efect
negativ;
 medierea – implică profesorul;
 negocierea și reconstruirea continuă.
Comunicarea impune exigențele competenței comunicaționale și flexibilizarea
comportamentului comunicațional în context, relații interumane, cunoștințe
psihopedagogice și de specific intercultural.
Bibliografie:
Abric J.-C, (2002), Psihologia comunicării, Editura Polirom, Iași;
Bocoș, M, (2007), Didactica disciplinelor pedagogice-un cadru constructivist,
Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.
Miron Ionescu-coordonator, (2007), Abordări conceptuale și praxiologice în
științele educației, colecția UNIVERSITAS, seria Pedagogie, EIKON, Cluj-
Napoca.