NARAȚIUNEA

Narațiunea prezintă o succesiune de întâmplări petrecute într-o ordine

temporală și logică.
Textul narativ poate fi scris în proză („Căprioara” de Emil Gârleanu) sau în
versuri („În bibliotecă” de Ana Blandiana).
Narațiunea poate să apară într-un text literar sau nonliterar (articol de ziar,
reclamă etc.). Pentru a povesti, se pot folosi și imaginile (film, bandă desenată,
fotografie), sunetele (muzică), gesturile (balet, pantomimă).

Narațiunea literară presupune acțiune, personaje, narator, iar întâmplările

sunt plasate într-un cadru spațio-temporal (indici de spațiu și de timp). Modul de
expunere dominant este narațiunea, care se îmbină armonios cu descrierea și cu
dialogul/ monologul.

Rolul descrierii într-o narațiune literară:

-creează atmosfera;
-particularizează cadrul în care au loc întâmplările, fixând coordonatele spațio-
temporale;
-încetinește ritmul acțiunii;
-conturează portretul unui personaj.

Rolul dialogului într-o narațiune literară:

-dinamizează acțiunea, fiind o formă mascată de relatare a unor întâmplări ori intenții;
-asigură comunicarea dintre personaje;
-contribuie la caracterizarea personajelor, punând în evidență atitudinile, ideile,
comportamentul și limbajul lor.
 I) ACȚIUNEA
SUBIECTUL LITERAR constă în totalitatea acțiunilor, întâmplărilor prezentate
după o anumită logică interioară a textului.
Momentele subiectului literar sunt:
a) expozițiunea (situația inițială);
b) intriga (cauza acțiunii);
c) desfășurarea acțiunii;
d) punctul culminant (situația dificilă);
e) deznodământul (situația finală).

a) EXPOZIȚIUNEA este partea de început a unei narațiuni, în care se prezintă

locul, timpul și personajele acțiunii.
-este o situație de echilibru, de așteptare, cu precădere descriptivă;
-verbele folosite în această parte a subiectului literar sunt la modul indicativ, timp
prezent sau imperfect.

b) INTRIGA este întâmplarea care modifică starea de echilibru din expozițiune și

declanșează acțiunea.
-este un eveniment neașteptat care îl determină pe cititor să continue lectura;
-ruptura produsă de intrigă este semnalată adeseori de adverbe precum: deodată, ...
-verbele folosite sunt la modul indicativ, timp prezent, perfect compus sau perfect
simplu.

c) DESFĂȘURAREA ACȚIUNII este momentul de cea mai mare întindere și

conține prezentarea faptelor determinate de intrigă.
-acțiunea evoluează, determinând finalul;
-verbele folosite sunt la modul indicativ, timp prezent, perfect compus sau perfect
simplu.

d) PUNCTUL CULMINANT reprezintă momentul cel mai tensionat, care determină

găsirea unei rezolvări.

e) DEZNODĂMÂNTUL prezintă sfârșitul acțiunii.

-este o situație nouă, stabilă, echilibrată, diferită de situația inițială;
-sfârșitul poate fi fericit sau trist, în funcție de ameliorarea sau degradarea situației
inițiale.
●Ordinea momentelor subiectului poate fi schimbată, unele putând fi eliminate. Această
structurare a subiectului literar apare în opere de mică întindere, în care aceste
momente se evidențiază clar. În cazul unor opere narative ample, apar mai multe
asemenea secvențe care se leagă între ele.
Procedeele de legare a secvențelor narative sunt:
 1) Înlănțuirea- evenimentele decurg unul din altul, fiind legate pe baza principiului
cauză-efect, în ordine cronologică;
2) Alternanța- evenimentele sunt urmărite pe două sau mai multe planuri,
implicând, pe rând, serii de întâmplări, personaje, conflicte;
3) Inserția (povestirea în ramă)- constă în includerea unei povestiri în interiorul
alteia.

II) PERSONAJUL este persoana, obiectul, animalul care participă la întâmplările

dintr-o narațiune.
-termenul a fost împrumutat din franceză („personnage”) și din italiană („personaggio”),
dar își are, de fapt, originea în latinescul „persona”, care denumea masca pe care o
purtau actorii în Antichitate.
-personaj ≠ persoană (personajul este o ficțiune care trăiește doar în opera literară, fiind
o proiecție imaginară, pe când persoana este o ființă umană, care a existat/ există în
realitate).
●După locul pe care un personaj îl are în acțiune, poate fi:
a) personaj principal (protagonist), când ocupă locul central în acțiune;
b) personaj secundar, când are un rol mai puțin important în acțiune;
c) personaj episodic, când participă la o singură întâmplare, la un episod.

●După valorile morale pe care le reprezintă, un personaj este:

a) pozitiv
b) negativ

●După semnificație:
a) individual
b) colectiv

III) NARATORUL este vocea delegată de autor să povestească o anumită

întâmplare.
Naratorul poate relata la:
-persoana a III-a- narator obiectiv, când naratorul știe tot, cunoaște gândurile
personajelor, trecutul și chiar viitorul lor;
-persoana I- narator subiectiv, când este personaj care participă la acțiune sau simplu
martor la desfășurarea întâmplărilor;
AUTORUL este persoana care imaginează și scrie o operă literară.
ex. Nică din „Amintiri din copilărie” nu este Ion Creangă! Nică este naratorul-personaj,
iar Ion Creangă, autorul operei literare.