Ce este trauma?

Trauma este cuvântul grecesc pentru „rană”, vătămare. Deși, inițial, termenul era folosit doar pentru rănile
fizice, în zilele noastre trauma se referă și la răni emoționale. Știm acum că un eveniment traumatic poate
lăsa urme psihice mult timp după vindecarea oricăror leziuni fizice.

Când apare trauma la copii?

Dar putem vorbi de traumă la copii? Desigur, este posibil chiar ca un copil să nici nu își dea seama că
trăiește o experiență traumatică și uneori nici părinții nu recunosc simptomele sau nu găsesc modalitățile
de a oferi ajutor. Trauma apare când un copil experimentează un eveniment negativ real sau cu potențial
de risc, o serie de evenimente sau un set de circumstanțe care provoacă durere emoționlă și copleșesc
capacitatea copilului de a face față.
Practic, când ne referim la traumă, ne gândim la un eveniment, dar trauma este, atât pentru copii cât și
pentru adulți, ceva ce se întâmplă în interior, o experiență internă. Într-un interviu despre traumele din
copilărie, Gabor Mate afirma: „Trauma nu este ceva ce ți se întâmplă, ci este ceva ce se întâmplă în
interiorul tău, o consecință a ceva ce ți s-a întâmplat”.

Cele mai frecvente tipuri de traumă

Un eveniment traumatic este un eveniment amenințător, înfricoșător, periculos sau violent care reprezintă
sau este perceput ca o amenințare pentru viața sau integritatea corporală a unui copil, iar a fi martor la un
eveniment care amenință viața sau securitatea fizică a unei persoane dragi poate fi, de asemenea,
traumatizant.
Iată câteva dintre cele mai frecvente tipuri de traumă:
 neglijență
 abuz fizic sau sexual
 violență domestică, violența în comunitate sau la școală
 bullying
 accidente grave sau răni ce pun viața în pericol
 boli grave
 pierderea unei persoane dragi
 doliu
 dezastre naturale
 război
 acte teroriste
Care sunt efectele traumelor din copilărie?
Ca urmare a unui eveniment traumatic, amenințător, copleșitor, în interiorul psihicului se produce o
splitare, o ruptură internă care generează trei tipuri de emoții: frica intensă, neputință (care blochează,
îngheață) și vulnerabilitatea fără protecție (ca urmare a expunerii la pericol – cu risc de destructurare
psihică și fizică).
Aceste emoții puternice pot să apară împreună cu reacții fizice care pot persista mult timp după
eveniment. Consecințele pe termen scurt sau lung se văd prin dezechilibrarea pe trei planuri: identitate,
vitalitate (adică energia pe care o avem) și capacitatea de autoreglare psihică și fizică.
Deci traumele din copilărie sunt strâns legate de problemele de sănătate de-a lungul vieții, pentru că pot
să afecteze dezvoltarea creierului, dezvoltarea cognitivă, învățarea, dezvoltarea social-emoțională,
capacitatea de relaționare cu ceilalți.
În general, reacțiile copiilor la traume diferă, în funcție de mai mulți factori precum:
 natura evenimentului traumatic
 caracteristicile individuale, ale familiei, ale comunității
 vârsta și stadiul de dezvoltare al copilului

Cum atenuăm efectele traumei la copii?

Există întotdeauna oportunități de a imprima o traiectorie de dezvoltare pozitivă în rândul copiilor expuși
la evenimente traumatice. Reziliența a fost definită ca „un proces dinamic care cuprinde adaptarea
pozitivă în contextul unei adversități semnificative” (Luthar, S. S., Cicchetti, D., & Becker, B., 2000).
Reziliența nu este o trăsătură personală, ci mai degrabă un produs al factorilor care interacționeză –
biologici, psihologici, sociali și culturali – care determină modul în care copilul răspunde la evenimentele
traumatice.
Deci există mai multe niveluri de influență în dezvoltarea unui copil, care pot crește sau scădea riscul și
răspunsul copilului la evenimente adverse, și anume: individul, părintele/părinții, școala, comunitatea și
cultura.
În general, oamenii au capacitatea înnăscută de a se vindeca, de a depăși experiențele dureroase și
chiar traumatice, iar părinții pot să își ajute copiii, să-i susțină să acceseze și să folosească această
capacitate naturală. E important să valideze cu iubire și mult calm toate reacțiile copiilor, astfel încât
aceștia să se simtă în siguranță și înțeleși de părinți, să știe că e normal ce simt, să nu se simtă rău și să
aibă încredere că există soluții, că părinții pot și știu cum să îi ajute, că situația se va îmbunătăți cât de
curând.
Copiii se învinuiesc deseori pentru evenimente, chiar și pentru acelea care sunt complet în afara
controlului lor. Într-un stadiu firesc de dezvoltare psihoemoțională, copiii cred că tot ce se întâmplă în
jurul lor este cauzat de ei și de aceea au tendința să se simtă vinovați. Este important ca părinții să explice
că nu-i așa, că nu copilul este responsabil pentru ceea ce s-a întâmplat.
Și, nu în ultimul rând, copilul are nevoie să știe că părinții sunt lângă el atât cât îi este necesar, cu multă
răbdare. Unii copii se recupereză mai lent, iar alții mai rapid.
Trecute cu vederea, traumele din copilărie nerezolvate, se vor manifesta în diferite moduri la vârsta
adultă: anxietate, depresie, evitare, furie, probleme cu încrederea, comportamente autodistructive sau
riscante, dependențe, incapacitatea de exprimare a emoțiilor sau incapacitatea de reglare emoțională. De
asemenea, studiile arată că traumele din copilărie care nu sunt procesate, predispun și la apariția
problemelor grave de sănătate: diabet, astm, boli cardiovasculare, boli autoimune.
Este, deci, important pentru starea de sănătate psihică și fizică să nu eziți să apelezi la ajutor specializat,
de la primele semne de traumă.