Imprumutul obligatar

Apelul la economiile publice sau imprumutul obligatar este un

contract de credit incheiat intre o masa de creditori si un singur
debitor, o modalitate de procurare de resurse financiare pe termen lung
si intr-un cuantum ridicat, necesare asigurarii cresterii economice si
respecatrii unor obligatini de plati asumate. Imrpumutul obligatar este
accesibil marilor socitati comerciale pe actiuni sau statului.

Imprumut obligatar privat

Pentru a emite un imprumut obligatar, socitatile pe actiuni trebuie sa

aiba cel putin doi ani de existent si doua bilantui legal aprobate de
organelle fiscal, sa ofere garantii obligatarilor, fie direct, prin
patrimoniu propriu, fie indirect, prin mijlocirea unor terti precum
banci, consortia bancare etc. Decizia de emisiune de obligatiuni
revine consiliului de administratie al socitati pe actiuni sau adunarii
generale a actionarilor cu o majoritatede cel putin doua treimi.

Este cunoscut faptul ca pentru inteprinderi , de multe ori, capitalul

propriu este nesatisfacator, iar cresterea acestuia prezinta greutati atat
sub aspect conditiilor juridice, cat mai ales ca urmare a reticientei
subscriitorilor determinate de existenta riscului de pierdere si chiar a
riscului de pierdere a controlului pentru conducatorii inteprinderii sau
pentru ai actionarii majoritari.

Pe de alta parte, finantarea inteprinderilor prin apelul de credite

bancare se dovedeste adesea dificil de realizat ca urmare a costului
ridicat si a conditiilor restrictive ale contractului de credit, cerute de
banci.

Acesti factori fac ca inteprinderile sa recurga la imprumuturi

obligatare care prezinta avantajul esential ca remuneratia (cuponele)
se deduce din profitul impozabil, facandu-l mai accesibil.
Imprumurile obligatare se pot emite fie individual, de catre socitati
comerciale puternice, fie grupat. Acesta de a doua varianta poate avea
loc prin asocierea mai multor agenti economici care sa garanteze
solidar imprumutul sau prin intermediul unor institutii sau organism
de plasament colectiv, constituie ca societati anonime, care
repartizeaza fondurile receptionate sub forma de credite inteprinderilor
aderente cu nevoi de finantare.

Imprumutul obligatar grupat prezinta avantajul pentru emitent ca

suporta costuri administrative mai reduse, intrucat o parte a
cheltuielilor este repartizata inteprinderlor imprumutate. Chiar si
inteprinderile mari pot folosi imprumuturi obligatare grupate cand au
nevoi relative reduse de finantare si nu doresc sa-si consume capitalul
de incredere fata de public prin imprumuturi obligatare individuale
frecvente, pastrandu-si aceasta alternativa doar pentru imprumuturi
mai consistente.

Imprumutul obligatar public

Alaturi de indatorare pe termen scurt prin bonuri de tezaur, statul

recurge la piata financiara si in scopul imprumuturilor pe termen lung.
In ultima instanta, in tarile cu economie de piata statul, sau diverse
institutii alea sale, este principalul emitent de obligatiuni, urmarind
obtinerea de resurse necesare finantarii unor lucrari publice, pentru
acoperirea deficitului bugetar, dar si pentru restrangerea cantitatii de
numerar existanta in circulatie prin colectarea lichiditatilor existente
pe piata.

Apelul la economiile publice paote fi lansat pe piata interna sau pe

pietele financiare externe. Durata de viata a unui imprumut obligatar a
capatat, in ultimul timp, tendinta de reducere, determinate de marea
fluctuatie a ratei dobanzii, dar si de aversiunea subscriitorilor fata de
ilichiditate.
Obligatiunea

Obligatiunea este un tiltlu de credit pe termne lung emis de o

socitate pe actiuni, o instituie gurvernamentala sau municipal, a carei
rambursare este, in mod obisnuit, garantata prin bunuri patrimoniale
sau ipoteci. In timp ce pentru emitent obligatiunile reprezinta datorii
care genereaza plati periodice sub forma de dobanzi; pentru
subscriitori ele reprezinta drepturi de creanta.

Obligatiunile seminifca un imprumut acordat de o masa de

creditori unui anumit debitor. Fiecare creditor primeste un inscris care
se numeste certificat de obligatiune sau mai simplu obligatiune, care
are inscrisa valoarea nominal.oligatiunile reprezinta valori mobiliare,
emise in diferite sume si pot fi transmise liber de la un detinator la
altul, prin negociere pe piata bursiera sau extrabursiera.

Spre deosebire de actiuni, care confera dreptul de coproprietate

si de participare la repartizarea beneficiilor in conditiile riscului
asumat, cumpararea obligatiunilor reprezinta un credit acordat
emitentului, care trebuie rambursat in cursul unei perioade de timp
conform contractului si care genereaza remuneratii sigure la nivelul
pietei, fara asumare de riscuri din partea creditorilor. In caz de
faliment al societatii emitente de obligatiuni, obligatarii au dreptul de
actiune in justitie pentru recuperarea drepturilor lor (imprumut plus
dobanda).

Rolul creditului obligatar pentru socitatiile private este relativ

minor in comparative cu creditul bancar. In schimb, bancile care
credieaza inteprinzatorii private pot apel in mare masura la astfel de
imprumuturi obligatare, ceea ce insemna, in ultima instant, ca si
inteprinderile beneficiaza de sumele constituite. De regula numai
socitatile cotate la bursa pot lansa imprumuturi obligatare.

Renumeratia investitorului se materializeaza in dobanzi care se

platesc perioadic sau forma de cupoane.
 Valoarea cuponului =
valoarea nominala a obligatiunii∗%dobanda
100

Rata dobanzii la imprumut obligatar =

valoarea cuponului anual∗100
valaorea nominala a obligatiunii

Restituirea capitalului catre creditori coincide cu expirarea

contractului de credit obligatar. Restituirea poate avea loc, fie prin
amortizarea obligatiunilor de catre emitent, fie prin rascumpararea
obligatiunilor de piata de catre emitent la cursul bursei.

Partile care intervin in imprumutul obligatar

Fiduciarul. Cand o societate comerciala intentioneaza sa procedeze

la emisiunea unui imprumut obligatar, mai intai ea semneaza in
favoarea unui fiduciar un act prin care-l autorizeaza sa actioneze
numele viitorilor subscriitori de obligatiuni (creditori) in vederea
apararii si respactarii drepturilor lor. Fiduciarul inlocuieste, deci, masa
creditorilor in relatiile cu societatea emitenta, verifica indeplinirea
obliatiilor societatii de a pastra corespunzator bunurile in ipoteca,
drept garantie a imprumutului, plata cu regularitate a cupoanelor,
precum si amortizarea in timp a obligatiunilor.

Prezenta fiduciarului asigura supravegherea sociatetii comerciale

emitente, in numele creditorilor care, dispersati fiind in tertoriu, n-ar
putea-o face ei insasi. Pe de alta parte insa, prezenta fiduciarului
usureaza foarte mult sarcinile sociatatii emitente si a obligatiunilor,
scutind-o sa trateze cu fiacre creditor in parte, ceea c ear putea fi
costisitor.
Curtierul. Vanzarea obligatunilor emise se realizeaza prin
intermediul unui curtier sau a mai multor curtieri in valori mobiliare,
care cunosc bine piata financiara, fiind cei mai pregatiti pentru a gasi
fonduri de imprumut, respective sa plasesze obligatiunile.

In mod obisnuit, curtierii subscriu prin forfait intregul imprumut,

adica achizitioneaza pe contul lor, inca de la inceput, toate
obligatiuniile emise pe care, ulterior, le vand diversilor cumparatori.
In felul acesta ei permit societatii emitente sa dobandeasca repede si
dintr-o data intreaga suma a imprumutului.

Rolul curtierului se face simtit si pe parcursul duratei imprumutului

obligatar. El este acela care paote cumpara obligatiunile oferite spre
vanzare de diversi detinatori, uramand sa le revanda altor cumparatori,
actionand astfel spre mentinerea stabilitatii cursului lor . Circulatia
obligatiunilor (vanzare - cumparare), dupa emisiune, nu modifica
angajamentele societatii comercale luate cu prilejul emiterii, referitor
la plata cupoanelor si rambursarea datoriei.

Banca. Toate operatiunile de trezorerie aferente imprumutului

obligatar se efectueaza prin intermediul ghiseelor bancare: varsarea
sumelor de cumparatoriiobligatiunilor, plata periodica a cupoanelor,
amortizarea la scadenta a obligatiunilor.

Pe langa obligatiunile de trezorerie, proprii oricarui imprumut

obligatar, banca mai poate juca un rol important si pe linia
operatiunilor de consulting si de garantare a imprumutului.

Prin intermediul personalului de specialitate de care disune, banca

ofera, la cerere, consultatii calificate privitor la suma toatala a
imprumutului (in functie de posibilitatile de absorbtie ale pietei),
pretul de emisiune al obligatiunilor, astfel incat sa se poata vinde intr-
un termen rezonabil, durata totala a imprumutului, nivelul dobanzii
imprumutului etc.
Dar si mai importante se vor dovedi serviciile bancare de garantare a
succesului operatiunii de plasare pe piata obligatiunilor, intr-un termen
conform prospectului de emisiune. In acest sens, la cererea
intreprinderii, banca se poate angaja ca in cazul neplatirii integrale, in
termenul legal, a obligatiunilor, sa cumpere ea cantitatea ramasa
nevanduta, pentru ca imprumutul sa devina valabil din punct de vedere
juridic. Evident ca banca nu-si propune sa pastreze obligatiunile,
intrucat in acest mod va deveni ea insasi creditoare, ci va pune in
vanzare in continuare obligatiunile, in afara termenului legal de
plasare a imprumutului. Banca isi asuma, desigur, niste riscuri
acceptand sa garanteze imprumutul obligatar, pentru care in mod
indreptatit pretinde un commission de garantare din partea emitentului
imprumuului.

Comisia valorilor mobiliare. Toti creditorii potentiali trebuie sa

dispuna de informatii suficiente cu privire la situatia economica
financiara a emitentului pentru a se decide sa-si plaseze
disponibilitatile in obligatiuni. Comisia valorilor imobiliare este un
organism jurisdictional care supravegheaza operatunile cu valorile
mobiliare. Toate emisiunile de obligatiuni trebuie inregistrate la
aceasta comisie; prin intermediul ei emitentul difuzeaza un prospect
catre toti cei interesati sa achizitioneze obligatiuni, in care se detaliaza
scopurile imprumutului, suma totala a acestuia, numarul si valoarea
nominal a obligatiunilor, caracteristicile imprumutului, precum si
situatia financiara a emitentului in momentul care precede
imprumutul.