Studenta: Gogoașă Andreea Georgiana

Grupa: VFMV I

Trenuri de mare viteze

Trenurile de mare viteză sunt trenuri care pot dezvolta viteze mai mari de 200 km/h. În
mod normal, viteza lor este între 200 km/h și 300 km/h, recordul unui tren pe șine fiind al unui
TGV: 574,8 km/h, dar trenurile experimentale japoneze cu levitație magnetică JR-Maglev au
ajuns la 581 km/h.
Pe șine convenționale:
• Spania
• Franța
• Japonia
• Coreea de Sud
• Germania
• Europa
• Italia
• Cehia, Finlanda- Pendolino
• Austria
• Marea Britanie
• SUA

Levitație magnetică
• China
• Japonia

Fig.1.Trenuri japoneze Shinkansen de diferite tipuri

 AVE sau Alta Velocidad Española (care înseamnă Viteză Mare
Spaniolă în spaniolă ave însemnând pasăre) este o rețea de trenuri de mare viteză în Spania.
Trenurile mergând pe aceste linii pot ajunge la viteze de 300 km pe oră.
Rețeaua AVE a fost lansată pe 21 aprilie 1992, cu primele trenuri mergând între
Madrid (Gara Atocha) și Sevilia, o distanță de 471 km.

Fig.2.AVE Tarragona-Madrid
 Fig.3.Liniile AVE construite, în construcţie, planificate şi în studiu (Februarie 2008)

TGV sau tren de mare viteză (a nu se confunda cu AGV) este un tren electric care
poate circula cu viteză mare (270 sau 320 km/h), dezvoltat de Societatea Națională a Căilor
Ferate Franceze (SNCF) și construit de societatea Alstom. Trenul circulă atât pe linii clasice
(exclusiv cu viteze de până la 200 km/h), cât mai ales pe linii speciale de mare viteză
sau LGV (franceză ligne à grande vitesse) care permit viteze superioare limitei de 250 km/h
(un tren de mare viteză este un tren care poate atinge 200 km/h pe linii clasice sau poate
depăși 250 km/h pe linii de mare viteză). Conceperea și exploatarea LGV-urilor a fost făcută
inițial de o subsidiară a SNCF. „TGV” este o marcă înregistrată a SNCF.
 Fig.4.TGV train in Rennes station

Fig.5.Rețeaua TGV
în albastru și roșu : linii de mare viteză
în negru : linii clasice parcurse de TGV
 Shinkansen, (în limba japoneză 新幹線, literal, "Linia noului trunchi"), este un termen
folosit pentru o serie de trenuri de mare viteză japoneze ale diferitelor societăți JR. De
când Tōkaidō Shinkansen s-a deschis în 1964 cu viteze de 210 km/h, rețeaua (2.459 km) s-a
extins pentru a lega toate orașele mari de pe insulele Honshū și Kyūshū la viteze de 300 km/h,
într-un mediu predispus la cutremure și uragane. Recordul de viteză pentru acest tip de trenuri
este de 443 km/h (în 1996).
Shinkansen înseamnă "Linia noului trunchi"" și deci se referă doar la linie, nu și la trenuri, care
sunt numite oficial "Super Express" (超特急 chō-tokkyū?); totuși, această diferență este rareori
făcută în limbajul curent, chiar în Japonia. Shinkansen funcționează pe ecartament normal, iar
liniile au lucrări de artă inginerească, așa cum ar fi tuneluri și viaducte.

Fig.6. JR East Shinkansen

Intercity-Express, pe scurt ICE, este un sistem german de trenuri de mare viteză care
circulă în Germania, Austria, Elveția, Franța, Belgia, Olanda și Danemarca, fiind cea mai
rapidă categorie de trenuri ale companiei germane Deutsche Bahn AG. În Austria și Elveția se
mai întrebuințează scrierea veche „InterCityExpress”.
Inaugurarea oficială a sistemului ICE a avut loc în data de 29 mai 1991 în noua
gară Kassel-Wilhelmshöhe de pe Linia de cale ferată de mare viteză Hanovra-Würzburg. La
ora 12 a zilei respective, după ce cinci garnituri ICE din
orașele Bonn, Hamburg, Mainz, Stuttgart și München au sosit concomitent în noua stație,
președintele federal Richard von Weizsäcker a declarat deschis transportul feroviar de mare
viteză în Germania.
 Deutsche Bundesbahn a început o serie de teste în anul 1985 folosind un tren numit
InterCityExperimental (cunoscut și sub numele ICE-V). Trenul a stabilit un nou record
mondial de viteză de 406,9 km/h la data de 1 mai 1988. Trenul a fost retras din uz în anul
1996 și înlocuit cu o nouă unitate de testare, numită ICE S.
Pe lângă rețeaua internă, trenurile sunt folosite și în țările învecinate cu Germania. De
exemplu, există linii ICE1 între Basel și Zürich. Trenurile ICE 3 circulă între Liège și
Bruxelles și spre Amsterdam. Pe 10 iunie 2007, a fost inaugurată o nouă linie între Paris și
Frankfurt/Stuttgart, operată în comun de către trenuri ICE și TGV.
Trenurile ICE T germane și austrice fac legătura cu Viena. Pe 9 decembrie 2008,
trenul ICE TD a fost introdus din Berlin via Hamburg către orașe din Danemarca
precum Aarhus și Copenhaga.
Operatorul spaniel de cale ferată RENFE folosește de asemenea trenuri ICE 3
(Siemens Velaro) denumite AVE Class 103, care ating o viteză de 350 km/h. Versiuni mai
late au fost comandate de China pentru conexiunea Beijing-Tianjin Intercity Railway (CRH3)
și Rusia pentru rutele Moscova – Sankt Petersburg și Moscova - Nizhniy Novgorod (Velaro
RUS).
Rețeaua căilor ferate de mare viteză din Germania este în continuă creștere, inclusiv
datorită interconectării cu rețeaua franceză LGV Est în cadrul proiectului magistralei
europene.

Fig.7.ICE 3
 Fig.8. Rețeaua ICE în Germania
Roșu: 300 km/h
Portocaliu: 250 km/h
Albastru: 200 km/h
Gri: Linii convenționale

Thalys este numele unei companii feroviare ce asigură legături internaționale cu trenuri de mare
viteză între Franța, Belgia, Țările de Jos și Germania.

Fig.9. Tren Thalys, tip PBKA, în Aachen

 Fig.10. Rutele Thalys

Eurostar este un sistem de trenuri de mare viteză ce asigură legături între Regatul
Unit, Franța Belgia si Olanda. Trenurile utilizează Tunelul Canalului Mânecii iar principalele
gări deservite sunt Gara Saint Pancras în Londra, Gara de Nord în Paris și Gara Bruxelles-
Sud în Bruxelles,Rotterdam Centraal station, Amsterdam Centraal station. Unele trenuri
deservesc și gările Gara Lille Europe, Gara Calais-Fréthun în Franța și Gara Ashford-
International în Regatul Unit. Eurostar desemnează (impropriu) și trenurile folosite de acest
serviciu a căror denumire exactă este însă TGV TMST (TransManche SuperTrain).
Primul tren a circulat pe această linie în noiembrie 1994. Din 2007, odată cu terminarea
liniei de mare viteză între Londra și Canalul Mânecii (High Speed 1) și deschiderea gării
Londra-Saint Pancras, timpul mediu al unui parcurs Londra-Paris este de 2h15’, iar între
Londra și Bruxelles de 1h51’.
 Fig.11. Eurostar în gara Moutiers

Pendolino este un tip de trenuri de mare viteză care au fost folosite pentru prima dată
în Italia dar acum operează
în Cehia, China, Elveția, Finlanda, Germania, Polonia, Portugalia, Regatul Unit, Rusia,
și Slovenia. Trenurile de tip Pendolino sunt construite la fabrica Fiat Ferroviaria din Italia, acum
numită Alstom.
În 2005, Căile Ferate Române și-a exprimat intenția de a achiziționa unități Pendolino
pentru servicii InterCity pe rutele București-Brașov și București-Constanța. Înca nu a fost
confirmată această intenție și nu au fost comandate trenurile la Alstom.

Fig.12. Italo EVO ETR 675 de mare viteză operat de NTV, care a intrat în funcțiune în 2018.

Railjet (ortografiat railjet) este un tren de mare viteză al Căilor Ferate Austriece (ÖBB)
și Căilor Ferate Cehe (ČD) care a fost introdus odată cu schimbarea mersului trenurilor din 2008-
2009. Railjet circulă la viteze de până la 230 km/h (143 mph). Trenul este serviciul de vârf al ÖBB
și operează atât intern, în Austria, cât și pe rute către orașe mari din țările
adiacente, Germania, Ungaria, Elveția, Cehia, Italia (din 2017) și Slovacia (din 2018).
 Fig.13.Tren Railjet al ÖBB lângă Pfarrwerfen,
pe calea ferată Salzburg-Tirol.

Un tren cu levitație magnetică, sau Maglev, este un tren care utilizează câmpuri
magnetice puternice pentru a-și asigura sustentația și a avansa. Spre deosebire de trenurile clasice, nu
există contact cu șina, ceea ce reduce forțele de frecare și permite atingerea unor viteze foarte mari
(anumite sisteme ajung la 550 km/h[1]). Deoarece nu pot fi folosite cu infrastructura existentă, trenurile
Maglev trebuie concepute de la 0. Termenul de maglev nu se referă numai la vehicule, ci și la
interacțiunea dintre acestea și calea de rulare. Această interacțiune este foarte importantă, fiecare
componentă fiind proiectată în funcție de cealaltă pentru a crea și controla levitația magnetică.
Diferitele tehnologii maglev sunt mai mult sau mai puțin asemănătoare, în funcție de producător. Liderii
mondiali în domeniu sunt companiile germane Siemens și ThyssenKrupp cu sistemul Transrapid.

Fig.14.JR-Maglev la Yamanashi
 Avantaje
Viteze mai mari
Accelerații mai bune
Pot urca pante mai abrupte
Randament energetic superior
Mai puțină poluare sonoră la viteze egale
Dezavantaje
Prețul infrastructurii este foarte ridicat
Incompatibilitatea cu rețelele tradiționale:
trebuie construite căi de rulare noi
Nu este adaptat la transportul de marfă

Transrapid este un sistem de tren cu levitație magnetică dezvoltat de companiile

germane Siemens și ThyssenKrupp, dar și numele companiei care se ocupă de dezvoltarea
sistemului.
Dezvoltarea sistemului a început în 1969 pe baza unor planuri datând din 1934.
Din 1987 compania dispunea de o pistă de încercare în Emsland, Germania. La sfârșitul anului
2011, licența de operare pentru pista de testare de la Emsland a expirat și locația a fost închisă.
La începutul anului 2012, au fost aprobate demolarea și reconversia întregului site, inclusive
fabrica. În septembrie 2017 existau planuri de a folosi ultimul Transrapid 09 ca muzeu și spațiu
de conferințe, amplasat la Fleischwarenfabrik Kemper[1].
Singura realizare comercială a companiei este linia de 30 km între centrul
orașului Shanghai și Aeroportul Internațional Pudong. Sistemul nu a fost încă folosit pentru o
distanță mai lungă, între două orașe.
Cea mai recentă versiune, Transrapid 09, este proiectat pentru a atinge o viteză de
500 km/h și permite accelerații și decelații de aproximativ 1 m/ s2.

Fig.15. Transrapid SMT in Shanghai