Sunteți pe pagina 1din 24

Scenariul zilei

Copiii vor intra în sala de grupă şi se vor aşeza, ca de obicei, în cerc, pe


covor. Urmează « Întâlnirea de dimineaţă », cuprinzând « Rugăciunea
mică », salutul, prezenţa, împărtăşirea- cu tema « Cum te simţi astăzi ? »- si
noutatea zilei, pe care o reprezintă păpuşa Alina. Ea le citeşte copiilor o
scrisoare, în care scrie că este foarte tristă, din cauză că şi-a pierdut prietenii,
o familie de iepuri, formată din mama iepuroaică şi doi iepuraşi. Alina îi
roagă pe copii să o ajute să-şi găsească prietenii, dându-le câteva indicaţii :
iepuroaica se simte bine în grădină, un iepuraş se simte atras de cântecele
cântate de copii iar celălalt vine atunci când aude o poveste nouă. Împreună
cu copiii încercăm să găsim o cale de a-i aduce înapoi pe prietenii păpuşii.
Descoperim, rând pe rând, cele trei centre tematice :
- « Nisip şi apă », unde copiii vor avea toate cele necesare amenajării
unei mici grădini.
- « Joc de rol », unde copiii se vor putea juca cu flori confecţionate din
hărtie creponată.
- « Ştiinţă », unde copiii vor putea cerceta şi descoperi diverse mirosuri
care există într-o grădină adevărată, identificând diverse flori şi plante
în Atlasul Botanic.
Le voi împărţi copiilor medalioane în trei culori : verde pentru grădină,
galben pentru florărie şi portocaliu pentru laborator. Copiii se vor roti de la
un centru la altul în funcţie de îndeplinirea sarcinilor. Atunci când toţi copiii
au trecut pe la toate centrele, alături de florile în cele trei culori care
marchează centrele, îşi vor face apariţia şi câte un fluturaş de aceeaşi
culoare.
Moment de tranziţie : » Unu, doi, unu, doi/Haideţi toţi în pas vioi/
Frumos rândul îl formăm/Şi la baie ne spălăm. ». De la baie, copiii vor
reveni intonând versurile din « Trenuleţul iepuraşilor :
« Vine trenul de la Iaşi,
încărcat cu iepuraşi,
unul sare de pe scară,
altul, ţuşti !, pe geam afară.
Numai unul mic de tot,
Are lacrimi mari pe bot :
-Mai încet, nene frânar,
că sunt mic
şi vreau să sar. »
Reveniţi în sală, copiii vor constata cu surprindere că în grădina
amenajată de ei a apărut mama iepuroaică. Acesta este momentul în care le
propun copiilor să-l aducem la mama lui şi pe unul dintre iepuraşi, pe acela
căruia îi plac cântecele cântate de copii. Analizăm atent situaţia şi ne dăm
seama că florilor din grădina noastră le lipseşte un lucru important : lumina
soarelui. Le propun copiilor să repetăm cântecelul în limba germană învăţat
săptămâna trecută : »Liebe, liebe Sonne » (« Dragă, dragă soare »), prin care
chemăm soarele să răsară pe cer. Copiii vor cânta cântecelul, dupa care vor
juca jocul cu text şi cânt « Albiniţa a zburat ». Ca prin farmec, alături de
iepuroaică va apărea şi un iepuraş. Bucuria copiilor va fi vizibilă, aşa încât
pot trece la următoarea etapă : povestea.
Mă declar încurcată, spunându-le că nu am pregătită nicio poveste
nouă. Moment de aşteptare, după care la uşă bate Renata, o fetiţă de la grupa
pregătitoare, care le spune copiilor că a auzit că au nevoie de ajutor. În acest
moment « îmi aduc aminte » că Renata mi-a povestit mai demult o poveste
petrecută în grădina ei. Trec la activitatea integrată « Renata şi floricelele » :
Domeniul Limbă şi Comunicare (povestea educatoarei) şi Domeniul Om şi
Societate (activitate practică). Le voi prezenta copiilor povestea, pe baza
imaginilor aduse de Renata, după care vom constata că de pe fiecare planşă
lipsesc anumite detalii, care urmează să fie lipite de copii.
Voi împărţi copiii în cinci echipe, fiecare primind o planşă din
poveste, împreună cu materialul mărunt care urmează să fie lipit. Le voi
explica ce au de făcut, ajutându-i la nevoie. În încheierea activităţii vom face
« Turul Galeriei », fiecare echipă prezentându-şi planşa şi povestind
fragmentul din poveste. Acesta este momentul în care îşi face apariţia şi cel
de-al doilea iepuraş.
Drept răsplată pentru hărnicia lor şi ajutorul pe care i l-au dat, păpuşa
Alina îi anunţă pe copii că le-a adus ceva dulce, cu condiţia de a o învăţa şi
pe ea câteva jocuri pe care ea nu le cunoaşte.
Moment de tranziţie la baie, după care vom juca împreună jocurile
distractive « Podul de piatră »(cu flori) şi « Florăreasa », precum şi jocul de
liniştire « Wish, pong, peng ». Le împart copiilor iepuraşii din ciocolată
aduşi de păpuşa Alina. La sfârşitul zilei, copiii vor avea dreptul să-şi aleagă
o floare din hărtie creponată, pe care să o ducă acasă, împreună cu
medalioanele.
PROIECT DIDACTIC

GRUPA MIJLOCIE
TEMA ANUALĂ: “CINE ŞI CUM PLANIFICĂ/ORGANIZEAZĂ O ACTIVITATE ?”
TEMA SĂPTĂMÂNII: “MICII GRĂDINARI”
CATEGORIA DE ACTIVITATE: JOCURI ŞI ACTIVITĂŢI ALESE
SUBIECTE:
- JOC DE ROL: JOC DE CREAŢIE CU SUBIECT DIN VIAŢA COTIDIANĂ:
“ AM ŞI EU FLORĂRIA MEA”
- ŞTIINŢĂ: “ LABORATORUL PARFUMURILOR”
- NISIP ŞI APĂ: “ LUCRĂM ÎN GRĂDINA NOASTRĂ”

SCOPURI:
- consolidarea deprinderilor de cooperare între partenerii de joc, a intercomunicării
libere şi civilizate între copii în timpul jocului
- dezvoltarea gândirii şi a imaginaţiei prin rezolvarea unor situaţii problemă
- dezvoltarea simţului practic şi estetic
- dezvoltarea calităţilor atenţiei

OBIECTIVE OPERAŢIONALE:
JOC DE ROL:
- să se identifice cu diferite roluri în jocul “Am şi eu florăria mea”
- să colaboreze în joc, împărţindu-şi echilibrat rolurile
- să se comporte civilizat, respectând norme de convieţuire socială, folosind
formulele de politeţe
ŞTIINŢĂ:
- să identifice cu ajutorul analizatorilor câteva flori sau plante care cresc într-o
grădină
- să lucreze independent şi să fie capabil să experimenteze aspecte care-l
interesează
NISIP ŞI APĂ:
- să recunoască materialele puse la dispoziţie
- să manevreze materialele conform indicaţiilor primite
- să colaboreze cu partenerii de joc

METODE ŞI PROCEDEE: conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul,


problematizarea
MATERIAL DIDACTIC:
Flori şi fluturi în trei culori: portocaliu, verde şi galben.
Joc de rol: rafturi , coşuleţe, flori din hârtie creponată, măsuţe pentru tejghea, baticuri
pentru florărese, bani de jucărie, portofel.
Ştiinţă: “Jocul mirosurilor” de la “OMFAL Educaţional”, Atlas Botanic.
Nisip şi apă: jardiniere, pământ pentru flori, diverse seminţe de flori şi diverşi bulbi,
lopăţică şi greblă de jucărie.

Bibliografie: Ştefania Antonovici/Paula Neaţu- “Jocuri şi activităţi alese”, Editura


Aramis Print, 2008
SECVENŢA CONŢINUT STRATEGII DIDACTICE EVALUARE
DIDACTICĂ ŞTIINŢIFIC
1. MOMENT Pregătirea materialelor
ORGANIZATORIC
necesare desfăşurarii
activităţilor pentru fiecare
sector.
Introducerea copiilor în sala
de grupă.
2. CAPTAREA Le prezint copiilor materialele
ATENŢIEI
puse la dispoziţie în sala de
grupă. Le explic în termeni
accesibili sarcinile de lucru.
Le spun de asemenea, că
sarcinile vor fi îndeplinite
atunci când alături de
floricelele în trei culori cu care
am marcat centrele, vor apărea
şi fluturii de aceeaşi culoare.
Le împart copiilor medalioane
în trei culori: portocaliu pentru
sectorul “Ştiinţă”, galben
pentru sectorul “Joc de rol” şi
verde pentru sectorul “Nisip şi
apă”.
3. DESFĂŞURAREA -recunoaşterea Ştiinţă: Copiii se vor juca cu -denumirea
ACTIVITĂŢII
unor flori şi cartonaşele şi cutiuţele florilor şi a
plante; parfumate , încercând să plantelor
-identificarea recunoască căt mai multe flori -aşezarea
unor mirosuri şi plante care cresc într-o corectă a
specifice din grădină, asociind apoi cutiuţelor
natură imaginilor cutiuţele care parfumate pe
conţin mirosurile aferente imaginile
acestora. Vor încerca să identificate
recunoască aceleaşi plante sau
flori în Atlasul Botanic.

-aranjarea Joc de rol: Copiii se vor juca -organizarea


florilor în de-a florăresele şi de-a clienţii, florăriei
coşuleţe şi apoi identificându-se cu aceste -interpretarea
pe rafturile roluri, colaborând între ei. Vor rolurilor alese
florăriei “vinde” şi vor “cumpăra” -colaborarea
-utilizarea flori. între partenerii
formulelor de de joc
adresare corecte,
atăt de catre
“florărese”, cât şi
de clienţi
-folosirea banilor
de jucărie pentru
a “cumpăra” şi
pentru “a da
restul”

-pregătirea Nisip şi apă: Copiii şi cu mine -denumirea


pământului în vom pregăti împreună materialelor
jardiniere pământul în jardiniere, puse la
-săpare şi prelucrându-l cu ajutorul dispoziţie
greblare lopăţelelor şi a greblelor de -respectarea
-însămânţare şi jucărie, după care vom semăna paşilor de lucru
semănare de împreună seminţele şi bulbii -colaborarea în
seminţe şi bulbi de flori. Vom uda grădina în timpul jocului
miniatură cu apă stătută,
având grijă să lucrăm cât mai
curat şi mai ordonat.

4. ÎNCHEIEREA Pe tot parcursul activităţii voi Evaluare


ACTIVITĂŢII
supraveghea atent copiii, frontală şi
trecând pe la toate centrele de individuală,
interes. Îi voi ajuta şi îndruma orală şi practică
pe copiii care au nevoie de
ajutor, intervenind ori de câte
ori este nevoie.
Copiii se vor muta de la un
sector la altul, în funcţie de
medalioanele pe care le vor
purta.
La final, toţi copiii vor primi
recompense sub formă de
steluţe aurii, mari, identice cu
steluţele mici de pe
medalioane.
Drept răsplată pentru hărnicia
lor, în sala de grupă îşi va face
apariţia mama iepuroaică,
semn că-i place grădina
amenajată de copii.
PROIECT DIDACTIC

Grupa Mijlocie
Tema săptămânii: “Micii grădinari”
Tema activităţii:1.Cântec”Liebe, liebe Sonne” (“Dragă, dragă soare”)-repetare;
2.Joc muzical”Albinuţa”-predare
Tipul de activitate:predare-învăţare-consolidare
Scopul activităţii:-Consolidarea deprinderii de a cânta corect, expresiv şi omogen
cântecul,respectând poziţia corectă, tonul, semnalul
de început, dicţia şi respiraţia în emiterea sunetelor;
-Învăţarea corectă a jocului muzical, dezvoltarea capacităţii de a
executa mişcări spaţiale sugerate de versurile
jocului.
Obiective: -Să cânte cu dezinvoltură cântecul învăţat;
-Să interpreteze cântecul în mai multe variante: educatoare- copii; grupuri de
copii, individual;
-Să asocieze mişcări spaţiale sugerate de jocul muzical( mers, legănare de
braţe, aplecare, înclinare,etc.)
Strategii didactice:
1. Metode: Conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul
2. Mijloace didactice: un soare din material textil, flori din hărtie creponată
3. Forme de organizare: frontal, grupuri mici, individual.
4. Sisteme de evaluare: evaluare formativă.
5. Metode de evaluare: observare curentă, evaluare individuală, evaluare frontală.
Bibliografie -Educaţie muzicală,ed.Tehno-Art/2005
Nr.crt. Evenimente Conţinut Strategii Evaluare
didactice ştiinţific didactice
1. Moment Organizarea
organizatoric mediului educaţional
-Scăunelele în
semicerc Observarea
-Pregătirea comportamentului
materialului didactic nonverbal
necesar
Organizarea
colectivului de copii
-Copiii intră în sala
de grupă în mod
organizat şi se
aşează pe scăunele
2. Desfăşurarea Copiii o descoperă
activităţii în coşuleţul adus de
Captarea atenţiei păpuşa Alina pe Conversaţie Verificare orală
mama iepuroaică, introductivă
semn că activităţile
desfăşurate de ei la
centrele de interes
au dat roade.
Pentru a îndeplini
următoarea sarcină,
copiii îşi amintesc că
doar cântând un
cântecel vor reuşi
să-l aducă înapoi pe
unul dintre iepuraşi.

Receptarea temei şi Verificare orală


a obiectivelor Demonstraţia
Anunţarea Se anunţă tema- Exerciţiul
temei şi a Astăzi vom repeta
obiectivelor împreună
cântecul”Liebe,
liebe Sonne” şi vom
învăţa jocul
muzical“Albinuţa”
Să fiţi atenţi, să Verificare frontală
cântaţi frumos şi Demonstraţia
corect, să vă jucaţi Exerciţiul
frumos. Verificare frontală
Problematizarea şi individuală
Activităţi Exerciţii pentru
muzicale reglarea respiraţiei şi valuare frontală
pentru încălzirea omogenizarea Exerciţiul
vocii vocilor
-Exerciţii de
respiraţie(mirosim
zambila, suflăm
petalele); Conversaţia
-Exerciţii de Explicaţia
mobilizare a corzilor Demonstraţia
vocale
(onomatopee pe un
fragment din Evaluare frontală
melodia cântecului Exerciţiul şi
pe notele mi-mi-sol). individuală
Repetarea Educatoarea va
cântecului interpreta o dată
cântecul”Liebe,
liebe Sonne”:
“Liebe, liebe Sonne,
komm ein bißchen
runter,
laß den Regen oben,
dann wollen wir
dich loben.
Consolidarea Einer schließt den
cântecului Himmel auf,
dann kommt die
liebe Sonne raus.”

Cântecul va fi
interpretat de toată
Fixarea grupa o dată sau de
cântecului două ori pentru
reactualizare.
Se va realiza
repetarea cântecului
folosind următoarele
modalităţi:
-Cântat alternativ de
educatoare-copii;
-Cântat pe două
grupuri de
copii(fetiţe-băieţi)
-Cântat tare-încet;
-Cântat individual.
Educatoarea va relua
cântecul”Liebe ,
liebe
Sonne”împreună cu
toţi copiii.

Desfăşurarea Se anunţă titlul


jocului jocului
muzical muzical”Albinuţa”
-Copiii vor fi
familiarizaţi cu
textul jocului
muzical.
-Educatoarea
interpretează
cântecul fără mişcări
spaţiale.
-Educatoarea
interpretează
cântecul cu
mişcări spaţiale.
-Se intonează
cântecul de 2-3 ori
cu copiii,
fără mişcări spaţiale.
-Se execută jocul
muzical de 2-3 ori
cu mişcări spaţiale,
sugerate de versurile
cântecului.

Albinuţa a zburat
Să culeagă miere.
Pe o floare s-a
aşezat
Şi nectar îi cere.

De ghicesti cum m-o


chema,
albinuţă dragă,
Cu tine mă vei lua
albinuţă dragă.

Refren :
Ai ghicit,ai ghicit
Floarea cea aleasa.
Fericit!Multumit!
Să aduci acasa.

Descrierea
jocului:copiii stau
in cerc în picioare.
Un copil este
albinuta.Acesta va
zbura precum
albinuţa în interiorul
cercului, el trebuind
sa recunoasca
numele copilului
care l-a strigat,
înainte de refren si
sa-l rosteasca cu
voce tare , după care
îşi va lua floricica de
mână şi se vor aşeza
amândoi pe
scăunele.
Pe tot parcursul
jocului,copiii vor
canta si vor executa
miscarile sugerate
de text.
Se fac aprecieri
III. Încheierea globale şi Conversaţia Evaluare globală
activităţii individuale asupra şi
comportamentului individuală
copiilor pe parcursul
activităţii. Copiii
primesc drept
recompensă câte o
steluţă argintie.
Proiect didactic
“Renata şi floricelele”

Grupa Mijlocie
Tema integratoare: “Cine şi cum planifică/organizează o activitate”
Proiectul tematic:”Micii grădinari”
Tema activităţii: “Renata şi floricelele”
Tipul de activitate: activitate cu conţinuturi integrate
Domenii experienţiale: Domeniul Limbă şi Comunicare- povestirea educatoarei +
Domeniul Om şi Societate- abilităţi practice

Scopurile activităţii:
-Dezvoltarea limbajului prin îmbogăţirea şi activizarea vocabularului
-Consolidarea deprinderilor însuşite în cadrul activităţilor practice

Obiective operaţionale:
-să participe cu interes la activităţi, atât în calitate de auditor, cât şi în calitate de vorbitor
-să utilizeze tehnici de lucru însuşite pentru crearea de efecte plastice relative la tema
activităţii

Strategii didactice:
Metode didactice: conversaţia, explicaţia, exerciţiul, jocul, povestirea, demonstraţia,
turul galeriei.
Mijloace didactice: planşe reprezentând momentele cele mai importante ale poveştii,
material mărunt (flori, ochişori, fluturi, inimioare, etc) necesare colajului

Bibliografie: Adina Glava, Maria Pocol, Lolica-Lenuţa Tătaru:”Educaţia timpurie- ghid


metodic pentru aplicarea curriculumui preşcolar”, Ed. Paralela 45, 2009

Secvenţa Conţinut ştiinţific Strategii Evaluare


didactică didactice
1. Moment -pregătirea grupei pentru -activităţi de
organizatoric activitate întărire a sarcinilor
-aranjarea mobilierului, formulate
stabilirea liniştii şi asigurarea
unei atmosfere propice pentru
buna desfăşurara a activităţii
2. Captarea După bucuria provocată de convorbirea Observarea
atenţiei apariţia primului iepuraş, atra comportamentului
de cântecele cântate de copii, nonverbal al
se va instaura un moment de copiilor
aşteptare, deoarece le voi
spune copiilor că nu am
pregătită nicio poveste nouă
pentru ziua respectivă. Dintr-
o dată bate la uşă Renata, o
fetiţă de la grupa pregătitoare,
care le spune copiilor că a
auzit că au nevoie de ajutor.
Ea le spune că are pregătită
pentru ei o poveste din
grădina ei. Îmi aduc aminte
de poveste şi-i mulţumesc
pentru ajutor, preluând de la
ea planşele cu momentele
importante ale poveştii.
3. Anunţarea Îi anunţ pe copii că le voi citi expunerea
temei povestea “Renata şi
floricelele”, rugându-i să fie
atenţi, pentru că la finalul
poveştii vor avea câteva
sarcini de îndeplinit, menite
să-l aducă în sala noastră de
grupă şi pe cel de-al doilea
iepuraş.
4.Desfăşurarea Le citesc copiilor povestea, Povestirea
propriu-zisă a prezentându-le în acelaşi timp
activităţii şi planşele dinainte pregătite.
În timpul povestirii voi
nuanţa vocea, voi marca, prin
expresivitatea limbajului,
semnele de punctuaţie, şi voi
accentua pasajele care
exprimă tristeţea ghiocelului,
bucuria simţită de Renata în
ziua de 8 Martie, precum şi
remuşcarile celor trei
floricele.
Prin mimică şi gestică voi
reda starea sufletească a
personajelor. Prin intensitatea
timbrului vocal voi încerca să
creez o atmosferă propice
captării atenţiei copiilor
asupra ordinii în care apar
personajele în acţiunea
desfăşurată în povestire.
Le explic copiilor, pe măsură Explicaţia
ce apar în text, cuvintele noi:
„a înfoia”, „plăpând”,
„zglobii”, „certăreţe”, „suav”.
Le explic de asemenea
semnificaţia expresiei „Lauda
de sine nu miroase a bine.”
După expunerea poveştii, voi
acorda o scurtă pauză pentru
limpezirea ideilor şi savurarea
stării de plăcere la ascultarea
unei poveşti.
Analizând mai amănunţit Problematizarea Aprecieri verbale
planşele aduse de Renata, colective şi
constatăm că pe alocuri individuale
lipsesc mici amănunte, care
au rămas necolorate sau
nelipite. Renata le spune
copiilor că le-a adus
materialele necesare
finalizării planşelor şi îi
întreabă dacă doresc şa
lucreze la aceste planşe.
După răspunsul afirmativ al
copiilor, aceştia sunt împărţiţi
în cinci grupe, fiecare grup
primind un coşuleţ cu
material mărunt şi lipici. Ei
primesc sarcina de a finaliza
planşele, urmând ca la final
fiecare grup să-şi prezinte
planşa, povestind în acelaşi
timp şi fragmentul din
poveste corespunzător
acesteia.
Explic fiecărui grup care le Explicaţia
sunt sarcinile de lucru, după
care facem exerciţii de
încălzire a muşchilor mâinii.
Le urez copiilor „Spor la
treaba!”. Copiii lucrează în Munca în
grupuri mci, eu supraveghez grupuri mici
activitatea fiecăruia şi intervin
acolo unde copiii au nevoie
de ajutor.
În continuarea activităţii,
copiii îşi vor prezenta colajele Turul Galeriei Aprecieri verbale
prin metoda Turul Galeriei, individuale şi
povestind şi fragmentele din colective
poveste.
Apoi se va realiza o scurtă Conversaţia
conversaţie pe baza povestirii
şi a materialului didactic:
- V-a plăcut povestea?
- Ce personaje am întâlnit în
această poveste?
-De ce se certau primula,
zambila şi laleaua?
-Cum se simţea ghiocelul?
-De ce i-a luat Renata
apărarea giocelului?
-Cum s-au simţit cele trei
floricele atunci când Renata
le-a certat?
-Voi vă mai certaţi câteodată?
-Care sunt asemănările dintre
voi şi floricelele din povestea
noastră?

5. Încheierea Voi face aprecieri asupra Aprecieri finale,


activităţii modului de participare a individuale şi
copiilor la activitate. Ca semn colective.
al fericirii, copiii vor cânta
cântecul “Dacă vesel se
trăieşte”, moment în care
apare şi cel de-al doilea
iepuraş. El le va mulţumi
copiilor pentru că au reuşit
să-l aducă alături de mama şi
de frăţiorul său.
Păpuşa Alina le va mulţumi
de asemenea, anunţându-i că
le-a adus dulciuri în dar, cu
condiţia de a o învăţa şi pe ea
câteva jocuri noi.

PROIECT DIDACTIC
Categoria de activitate: activităţi liber alese (ALA) – etapa a III-a
Mijloc de realizare şi tema: jocurile distractive “Podul de piatră” şi “Florăreasa” şi jocul
de liniştire “Wish, pong, peng”
Obiectiv fundamental:
 educarea gustului de a se exprima prin joc.
Obiective operaţionale:
1. să participe conştient şi activ la desfăşurarea jocului şi a activităţii în
ansamblu;
2. să manifeste interes şi bună dispoziţie faţă de activitatea organizată.
Strategii didactice:
Metode şi procedee: explicaţia, exerciţiul, jocul, conversaţia.
Material didactic: flori din hârtie creponată

Secvenţa didactică Conţinut ştiinţific Strategii Evaluare


didactice
MOMENTUL - aerisirea sălii de grupă;
- asigurarea spaţiului
ORGANIZATORIC
necesar desfăşurării
jocului;
- pregătirea materialului
necesar desfăţurării
jocului
CAPTAREA - le aduc aminte copiilor Explicaţia Evaluarea
ATENŢIEI că păpuşa Alina i-a rugat comportamentului
să o înveţe câteva jocuri verbal şi nonverbal
noi.
ANUNŢAREA TEMEI Le propun copiilor să Conversaţia
jucăm împreună jocurile
“Florăreasa”, “Podul de
piatră”, dar cu flori, la
fel ca şi jocul liniştitor
“Wish, pong, peng”.
REACTUALIZAREA Le explic copiilor Explicaţia
CUNOŞTINŢELOR regulile jocului Demonstraţia
“Florăreasa”: copiii îşi
vor alege câte o floare
creponată. La comanda
mea se vor grupa în
funcţie de culoarea
petalelor florii şi vor
executa diverse mişcări
în urma comenzilor
mele.
În cadrul jocului “Podul
de piatră”, deja cunoscut
de copii, cei doi copii
care formează podul; vor
ţine în mâini flori.
În cadrul jocului
liniştitor “Wish, pong,
peng”, de asemenea
cunoascut, copiii îşi vor
trece unul celuilalt o
floare. Trecerea poate fi
blocată prin comanda
“pong”, iar la doi de
“pong” de la cei doi
vecini, copilul poate
trece floare oricui
altcuiva din cerc, prin
comanda “peng”.
OBŢINEREA Voi da comanda Jocul Evaluarea
PERFORMANŢEI începerii jocurilor, comportamentului
(REALIZAREA implicându-mă cât mai verbal şi nonverbal
JOCULUI CU COPIII puţin posibil, dându-le
copiilor posibilitatea de a
se manifesta liber, cu
condiţia respectării
regulilor jocului. Vom
juca jocurile astfel încât
fiecare copil să aibă
posibilitatea de a
participa activ la acestea,
savurând jocul liber.
EVALUAREA Voi face aprecieri Evaluarea
(ÎNCHEIEREA colective şi individuale comportamentului
ACTIVITĂŢII) asupra activităţii verbal şi nonverbal
copiilor, după care le voi
oferi binemeritatele
recompense (iepuraşi din
ciocolată).
.

RENATA ŞI FLORICELELE
Era o dimineaţă frumoasă de primăvară. Renata o fetiţă putin
mai mare decat voi, s-a trezit voioasă şi a ieşit în grădina casei
sale. Soarele strălucea pe cer, răspândindu-şi razele calde peste
întreg pământul. Renata respira aerul parfumat, bucurându-se de
mângâierea vântului care-i zburlea părul.
Dintr-un colţ al grădinii Renata auzi câteva glăscioare subţiri:
- Ba eu sunt mai frumoasă !
- Dar eu sunt mai mare !
- Eu sunt cea mai creaţă !
Fetiţa se frecă la ochi, pentru că nu-i veni să creadă:
floricelele din grădina ei se certau. Primula îşi înfoia frunzuliţele,
crezându-se cea mai frumoasă. Laleaua cea subţirică îşi ridica sus
de tot căpşorul frumos colorat, mândră că e cea mai mare. Zambila
îşi răspândea parfumul dulce, lăudându-se că e cea mai creaţă.
Doar ghiocelul mititel îşi ţinea căpşorul aplecat, plângând
încet. Era plăpând şi trist iar vocea lui nu se auzea deloc.
Renatei i se făcu milă de ghiocel. Şi-a adus aminte că în ziua
de 8 Martie, ghiocelul a fost singura floare din grădină pe care a
putut-o dărui mamei sale. Doar ghiocelul alb şi pur precum zăpada
avusese puterea să se împotrivească iernii geroase. El şi numai el
răsărise din pământ, bucurând inimile Renatei şi a mamei sale.
Primula, laleaua şi zambila nu mai conteneau cu cearta. Parcă
erau nişte fetiţe zglobii care-şi lăudau fiecare rochiţa cea nouă şi
frumoasă.
Auzindu-le atât de zgomotoase, fetita s-a dus la ele şi le-a
spus:
- Cu toatele sunteţi frumoase, dar cam certăreţe ! Ia uitaţi-vă
la frăţiorul vostru, ghiocelul. Se simte trist şi nebăgat în seamă, cu
toate că pentru mine este cel mai preţios. În ziua de 8 Martie
ghiocelul s-a dovedit a fi singura floricică destul de puternică
pentru a înfrânge iarna cea grea. Aşa mititel şi subţirel cum este,
ghiocelul a fost primul vestitor al primăverii mult aşteptate. Voi,
celelalte flori, vă lăfăiaţi la căldură, în florării sau în sere. El a
luptat de unul singur cu zăpada grea şi rece şi a învins. Ghiocelul
este un învingător !
Auzind spusele Renatei, florile şi-au plecat capetele în
pământ. Le era ruşine pentru fapta lor, căci lauda de sine nu
miroase-a bine. Rând pe rând şi-au cerut iertare de la frăţiorul
ghiocel. Acestuia i-a revenit zâmbetul pe faţa mică şi suavă.
Răspunsul lui a fost:
- Dragelor surioarelor, nu mai sunt supărat. Ştiu că ma iubiţi,
chiar dacă nu sunt la fel de colorat şi de înfoiat ca şi voi. Cu toate
astea, culoarea mea albă le dă speranţe oamenilor, dându-le de ştire
că primăvara este aproape. Eu sunt prima floare a primăverii,
deschizându-le calea celorlalte flori. Pentru mine este o bucurie şi
o onoare. Şi să nu uitaţi niciodată: toate florile sunt frumoase,
indiferent de numele pe care-l poartă.
Şi uite aşa s-au împăcat floricelele din grădina Renatei.
Începând din acea zi, fetiţa le-a udat şi îngrijit pe toate, iubindu-le
la fel de mult, ca să nu le mai dea prilej de ceartă.
Voi, copiii din grupa noastră, sunteţi ca şi florile: frumoşi,
gingaşi şi deloc certăreţi. Tocmai de aceea m-am gândit la această
poveste frumoasă, pentru că pe chipul fiecăruia dintre voi văd câte
o floare, care în afară de hrană, apă şi lumină, mai are nevoie de
ceva foarte important: de iubire. Să ţineţi minte întotdeauna că noi,
oamenii mari din jurul vostru, o să vă iubim şi îngrijim mereu, aşa
cum a făcut-o prietena noastra cu florile din grădina ei minunată.

NOTĂ : CELE CINCI PLANŞE AU FOST DESENATE DE MINE


ASTFEL :
1. RENATA ÎN GRĂDINA CASEI
2. CELE TREI FLORICELE LĂUDĂROASE ŞI GHIOCELUL TRIST
3. RENATA DĂRUINDU-I FLORI MAMEI
4. RENATA CERTÂNDU-LE PE FLORICELELE LĂUDĂROASE
5. TOATE CELE PATRU FLORICELE FERICITE ÎMPREUNĂ

S-ar putea să vă placă și