Sunteți pe pagina 1din 2

CUVINTELE CHEIE PENTRU LUCRUL INDIVIDUAL LA FINANȚE PUBLICE

Funcţia de stabilizare - are ca obiect utilizarea resurselor financiare ale statului pentru
favorizarea cresterii economice si atenuarea dezechilibrelor economice. Ea presupune interventia
statului in activitatea sociala, in general, si in cea economica, in particular. Se urmareste incasarea
ritmica si in cuantum a veniturilor statului, cheltuirea acestora potrivit legii,
eradicarea/diminuarea/limitarea evaziunii fiscale, evitarea deturnarii.
Aparat financiar nespecializat – include parlamentul, președenția și guvernul.
Relaţiile de credit - Un anumit tip de relaţii sociale, determinat de dinamica (circulaţia) valorii
pe bază de restituire exprimă categoria economică . În cadrul sistemului economic de astăzi creditul se
acordă şi se restituie sub formă bănească.
Operaţiuni pe piaţa deschisă cu valorile mobiliare - cumpărarea-vânzarea de către Banca
Naţională a hârtiilor de valoare emise de Guvernul ţării şi urmăreşte scopul măririi sau reducerii cantităţii
de bani în circulaţie. Analizând impactul pe care îl au operaţiunile pe piaţa deschisă asupra scopurilor
politicii financiare rezultă:
− cumpărarea valorilor mobiliare guvernamentale duce la creşterea ofertei de bani care la rândul
său generează descreşterea ratei şomajului, dar există pericolul de creştere a preţurilor (inflaţia);
− vinderea valorilor mobiliare ale Guvernului duce la diminuarea ofertei de bani, rata dobânzii
creşte, rentabilitatea investiţiilor în producţie scade; pe fondul stabilităţii preţurilor creşte şomajul.
Proces bugetar - procesul care începe cu elaborarea bugetului şi se termină cu aprobarea dării
de seamă despre executarea lui pentru anul bugetar respectiv. Procesul bugetar este un proces decizional,
democratic, preponderent politic, continuu, ciclic şi de larg impact public la nivel macro şi micro-, care
se manifestă atît pe plan economic cît şi social.
Principiul echilibrului bugetar - Principiul echilibrului bugetar obligă la elaborarea bugetului
prin stabilirea unui volum identic de venituri şi cheltuieli. în absenţa echilibrului, bugetul este deficitar
(Cheltuieli > Venituri) sau excedentar (Venituri >Cheltuieli).
Finanţarea monetară a deficitului bugetar - Finanţarea monetară, deşi considerată
inacceptabilă, în prezent, reprezintă o soluţie de politică bugetară, care presupune aşa-zisa "creaţie de
monedă", adică emisiunea monetară cu scopul de a finanţa deficitul bugetar. O asemenea politică de
finanţare a deficitului bugetar a debutat pe fundalul înlocuirii monedei cu valoare intrinsecă
(confecţionată din metal preţios) cu semne monetare de tipul biletelor de bancă, respectiv a folosirii aşa-
zisei monede fiduciare (bani de hârtie). Suportul direct al practicării sale decurge din dreptul exclusiv al
statului de a face emisiune monetară; de a pune în circulaţie monedă, devenită posibilă în condiţiile
desfiinţării convertibilităţii, adică a obligaţiei ca emitentul (statul) să transforme (la cererea deţinătorilor
semnelor băneşti) în metal preţios sau în devize, sumele emise în monedă naţională.
Resurse bugetare - Resursele financiare reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti necesare
realizării obiectivelor economico-sociale într-o anumită perioadă de timp. La nivel naţional, resursele
financiare includ: resursele financiare ale autorităţilor şi instituţiilor publice; resursele financiare ale
unităţilor private; resursele financiare ale organizaţiilor fără scop lucrativ; resursele financiare ale
populaţiei.
Subiectul impozitului -contribuabil, plătitor, persoana fizică sau juridică deţinătoare sau
realizatoare a obiectului impozabil şi care potrivit legii este obligat la plata acestuia.
Cota impozitului - cuantumul unitar, unitatea de evaluare, impozitul aferent unei unităţi de
impunere. Impozitul poate fi stabilit într-o cotăfixă sau în cote procentuale. Cota fixă este o sumă
absolută, invariabilă pe unitatea de măsură. Cota procentuală este un procent de impozit asupra bazei de
calcul. Cota procentuală poate fi: proporţională ,progresivă, regresivă.
Impozite directe - au caracteristic faptul că se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice
sau juridice, în funcție de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor de impozit prevăzute în lege.
Ele se încasează direct de la subiectul impozitului la anumite termene dinainte stabilite.
Cheltuieli de transfer - trecerea unor sume de bani de la buget la dispoziţia unor persoane
juridice (instituţii publice, întreprinderi productive) sau unor persoane fizice (pensionari, şomeri,
studenţi, elevi, etc.). Ele pot avea deci caracter economic (subvenţii acordate agenţilor economici pentru
acoperirea unor cheltuieli de producţie, stimularea exportului, etc) sau caracter social (burse, pensii,
ajutoare sociale, etc.). În buget, transferurile sunt consolidabile şi neconsolidabile. Transferurile
consolidabile sunt cele efectuate între diferite bugete. Transferurile neconsolidabile sunt prin esenţa lor
cheltuieli de transfer.
Beneficiarul asigurării - persoana care are dreptul să încaseze despăgubirea sau suma asigurată,
fără ca aceasta să fie parte la contractul de asigurare.
Principiul solidarităţii sociale - inter şi intrageneraţii, conform căruia participanţii la sistemul
public îşi asumă conştient şi reciproc obligaţii şi beneficiază de dreptul pentru prevenirea, limitarea sau
înlăturarea riscurilor sociale prevăzute de lege.
Datorie flotantă - care include doar împrumuturile pe termen scurt, pe perioade de până la un
an, în scopul acoperirii golurilor de casă generate de neconcordanţa, în timp, a veniturilor cu cheltuielile
bugetare.
Taxe locale - reglementat de titlul VII al Codului Fiscal şi cuprinde: a) taxa pentru amenajarea
teritoriului; b) taxa de organizare a licitaţiilor şi loteriilor pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale;
d) taxa de aplicare a simbolicii locale; e) taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii; f)
taxa de piaţă; g) taxa pentru cazare; h) taxa balneară; i) taxa pentru prestarea serviciilor de transport auto
de călători pe teritoriul municipiilor, oraşelor şi satelor (comunelor); j) taxa pentru parcare; k) taxa de la
posesorii de câini; l) taxa pentru parcaj; m) taxa pentru salubrizare; n) taxa pentru dispozitivele
publicitare.

S-ar putea să vă placă și