Moara cu noroc

(nuvelă realist-psihologică)
(1881)
de Ioan Slavici

Motto „Banul e mare putere, el deschide toate ușile și strică toate legile” (Ioan Slavici)

Reprezentativă pentru viziunea scriitorului asupra lumii este nuvela „Moara cu

noroc”, o nuvelă psihologică de factură realistă, publicată în volumul „Novele din popor”, în
anul 1881. Viziunea despre lume a autorului este exprimată prin vocea bătrânei din incipit
potrivit căreia fericirea nu înseamnă prosperitate și bani, ci liniște sufletească. Astfel,
înțelepciunea populară ilustrează ideea că nu există bogăție mai mare decât cumpătarea,
adevărul și omenia. Nuvelistul realist transmite și învățătura care avertizează asupra faptului
că cei care încalcă moralitatea sunt aspru pedepsiți de destin.
În primul rând, nuvela se înscrie în realismul psihologic prin temă, dezumanizarea
omului sub influența nefastă a banului. Tema este dezvoltată pe fundalul unei societății
dornice de ascensiune economică. Din acest motiv, se vede preocuparea nuvelistului pentru
psihicul uman și valorile existenței precum: credința, cinstea și bunătatea. O altă temă realistă
este familia, surprinsă în armonie și apoi într-un proces de destrămare cauzat de gelozie,
adulter, incomunicare și înstrăinare. Deopotrivă, autorul își arată interesul și pentru descrierea
mediului social, a mentalităților și a obiceiurilor. Prin conflictul interior care descrie
frământările personajului Ghiță, prin analiza psihologică, prin monologul interior, dar și prin
preferința pentru stilul indirect liber, nuvela are influențe psihologice.
Fiind o nuvelă realistă, perspectiva narativă este obiectivă, auctorială, cu o viziune
„dindărăt” care apaține unui narator omniscient, omniprezent care se situează în afara
evenimentelor și relatează întâmplările la persoana a treia. Obiectivitatea relatării este
subiectivizată uneori prin vocea bătrânei, personaj reflector, cu apariții simetrice în operă.
Autorul își transmite atitudinea moralizatoare prin vorbele acesteia și anunță întrucâtva
destinul tragic al celor care nu respectă legile nescrise ale vieții.
Titlul sugerează spațiul acțiunii, hanul de la Moara cu noroc, care devine loc al
bunăstării, dar și al întâmplărilor tragice.Titlul simbolic este explicat în capitolul al doilea
„oarecum pe nesimțite, moara a încetat a mai măcina (...) a rămas părăsită, cu lopețile rupte”.
Fragmentul conține o sugestie a morii care macină destine care își pierde funcția productivă și
devine o cârciumă în care se ard, la flacăra suferinței, sufletele celor pierduți. Într-o lume în
care oamenii se închină banului, norocul devine o iluzie. Norocul este așadar înșelător și de
scurtă durată, deoarece traiul bun dobândit la început prin muncă cinstită ajunge să ceară un
alt preț.
Cronotopul nuvelei plasează acțiunea în a doua jumătate a secolului al XIX-lea,
evenimentele desfășurându-se pe parcursul unui an, între două sărbători creștine, Sfântul
Gheorghe și Paștele. Acțiunea este cronologică, fiind structurată pe șaptesprezece capitole.
Incipitul are statutul unui prolog și îl surprinde pe Ghiță, sfătuindu-se cu soacra cu
privire la ideea de a lua în arendă cârciuma de la „Moara cu noroc”. Vocea rațiunii
atenționeză „Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea
colibei tale te face fericit”. Finalul nuvelei redă vorbele bătrânei, „Simțeam eu că nu are să
iasă bine, dar așa le-a fost dat”, idee care impune credința că omul pierde în lupta cu destinul.
Simetria incipitului cu finalul pune în centru drumul spre han, dar și convingerea autorului cu
privire la ciclicitatea existenței: „Apoi ea luă copii și plecă mai departe”.
Conflictele nuvelei sunt puternice, fiind specifice unei opere de factură psihologică.
Un conflict interior se declanșează între condiția de cizmar sărac, dar cinstit și cea de
cârciumar dezumanizat de dorința de a avea bani. Un conflict exterior se profilează între
Ghiță și Lică, fiind un conflict despre putere și supunere. Caracterului dominator a lui Lică i
se opune însă orgoliul lui Ghiță. Sub zodia banului, Ghiță dezertează de la principiile morale,
primește bani nemunciți și iși vinde sufletul, apoi nevasta. Pas cu pas, scriitorul analizează
degradarea morală a personajului dominat de patima banului și îl dezvăluie în condiția sa
tragică.
Personajele lui Ioan Slavici nu sunt doar tipologii fixe, ci devin ființe veridice, lăsate
să evolueze după pornirile lor sufletești. În centrul nuvelei se află Ghiță, personaj dilematic,
rotund, condus de ispita îmbogățirii. Protagonistul este complex, nesigur, sfâșiat de un
conflict interior puternic și de porniri contradictorii, astfel se remarcă trei trepte ale
dezumanizării personajului care fac din Ghiță un om moral, apoi dilematic și, în cele din
urmă, imoral. Complexitatea eroului constă în amestecul de bine și de rău, ceea ce îl face
verosimil și uman. Ghiță este caracterizat prin analiza psihologică, introspecție și tehnica
detaliului semnificativ. Este un personaj determinat social, dar se călăuzește și după propriile
instincte.
O scenă reprezentativă pentru problematica nuvelei o reprezintă scena înfruntării
dintre Ghiță și Lică. Lică dovedește un caracter aspru, dorind să se impună ca unic stăpân al
locurilor, în timp ce Ghiță este dârz și motivat, dispus la o relație de parteneriat, dar nu de
subordonare. Treptat, însă, cade în jocul sămădăului și, dominat de patima pentru ban, acceptă
înțelegeri josnice, unele legate de compromisuri și secrete. Fericirea și liniștea de la început
sunt înlocuite de teamă, neliniște, suferință morală și înstrăinare.
Alt episod semnificativ este scena din finalul nuvelei care trădează un destin parcă
anunțat. Ultima ipostază în dezumanizarea protagonistului este cea a omului imoral, posedat
de instinct și îndepărtat de Dumnezeu. Lăcomia, setea de răzbunare și gelozia oarbă pun
stăpânire pe sufletul lui Ghiță, acesta ajungând la crimă, ultima treaptă a degradării umane.
Ana moare, fiind omorâtă de Ghiță. Lică își zdrobește capul de trunchiul unui copac, curmând
firul tragic al evenimentelor, iar moartea lui Ghiță survine ca un dat firesc, anunțat încă din
debutul nuvelei, prin cugetările bătrânei.
Așadar, nuvela „Moara cu noroc” înfățișează lumea satului transilvănean în care
trăiesc țărani, cârciumari, cizmari, preoți, oameni buni și răi ca în viața reală, fiind de aceea o
frescă socială care surprinde trecerea de la tradiționalism la capitalism. Ioan Slavici
construiește o operă literară bazată pe cunoașterea sufletului omenesc, cu un puternic caracter
moralizator, concepția lui literară fiind un argument în favoarea iubirii de oameni.

* Cronotop – timpul și spațiul operei