Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
LĂUZIA FIZIOLOGICĂ
Definiţie
Lăuzia se defineşte ca perioada când
modificările generale ale întregului organism, şi,
în special, ale organelor genitale, impuse de
starea de graviditate, retrocedează.
Această perioadă se termină în mod practic
când organismul este capabil să-şi reia un nou
ciclu gestaţional (reproductiv), menstrual.
Limita de timp este apreciată la 6-8
săptămâni.
Alimentaţia lăuzei
Alimentaţia lăuzei care a născut fără operaţie cezariană
poate să fie reluată imediat sau la 1-3 ore de la naştere.
În perioada alăptării se recomandă suplimentarea
alimentaţiei atât cantitativ (ca număr de calorii) cât şi calitativ (
prin adaus proteic şi vitaminic).
Imunizarea
Lăuzele cu RH negativ care au un făt RH pozitiv şi
nu sunt izoimunizate trebuie să primească
imunoglobulina anti D în primele 72 de ore de la naştere.
Contracepţia
Lăuzia este o perioadă favorabilă pentru educaţia
contraceptivă şi pentru alegerea metodei convenabile.
Începutul vieţii sexuale după naştere
Se recomandă o abstinenţă sexuală de 6 săptămâni
după naştere (până la refacerea organelor sexuale), dar
uneori, lăuzele pot începe viaţa sexuală după 3-4
săptămâni.
Transformările mamare în gestaţie
La nivelul sânilor în sarcină se produce:
hiperplazie a epiteliului glandular care
înlocuieşte treptat ţesutul adipos însoţită de
fenomene congestive care fac sânii să crească cu
aproximativ 200 de grame în gestaţie.
Lactația este procesul fiziologic prin care
este realizată și întreținută secreția lactată.
Clasic se descriu 4 etape pe care le
parcurge producția și întreținerea secreției
lactate:
- mamogeneza – creșterea și dezvoltarea glandelor
mamare pe parcursul sarcinii, procese prin care acestea
devin apte din punct de vedere morfofuncțional să
secrete lapte
- lactogeneza – inițierea lactației, pe parcursul primelor
zile după naștere
- lactopoieza – menținerea secreției lactate pe
parcursul perioadei de alăptare
- galactochineza – ejecția laptelui.
Mamogeneza
Glandele mamare prezintă modificări histologice încă din primele
săptămâni de gestaţie, astfel că suportul secreţiei lactate este
deja edificat în momentul naşterii.
Reglarea mamogenezei se face prin :
-Estrogeni care duc la:
creşterea sistemului canalicular galactoforic şi la dichotomizarea lobulilor;
sensibilizarea ţesutului epitelial, la acţiunea mitogenă a hormonilor lactogeni (prin creşterea
receptorilor prolactinici);
pregătirea mugurilor acinoşi pentru a deveni acini sub acţiunea progesteronului.
-Progesteronul, precum şi asocierea progesteron-estrogen, sunt răspunzători de dezvoltarea lobulo-
acinoasă tipică a glandelor mamare în gestaţie (progesteronul acţionează pe mugurii acinoşi
pregătiţi de estrogeni).
În sarcină o serie de hormoni contribuie la dezvoltarea
sânului, pregătirea acestuia pentru lactaţie precum şi la
susţinerea lactaţiei.
În timpul sarcinii nu se secretă lapte pentru că prolactina
este inhibată de estrogeni şi progesteron.
Când se elimină placenta, progesteronul şi estrogenii scad
brusc şi dezinhibă prolactina.
Lactogeneza (instalarea lactaţiei)
În instalarea lactogenezei intervin prolactină, HLP şi cortizol.
Progesteronul are o acţiune antilactogenă.
Astfel iniţierea lactaţiei se face prin:
- Scăderea steroizilor circulanţi şi mai ales a progesteronului;
- Creşterea importantă a prolactinei şi cortizolului;
- Activarea unui refelex neuro-endocrin de către primele supturi.
Lactaţia apare la 3-5 zile după naştere, cantitatea de lapte
creşte progresiv, şi se modifică compoziţia laptelui.
În 1-2 săptămâni colostrul se transformă în lapte.
Galactopoieza sau lactopoieza (întreţinerea secreţiei de lapte)
Întreţinerea secreţiei de lapte se face prin intervenţia mai
multor hormoni, dintre care PRL, STH.
Prolactina (PRL) este un hormon cu structură proteică şi
este secretat de adenohipofiză.
Secreţia de prolactină hipofizară este controlată de PIF
(prolactin inhibiting factor), şi PRF (prolactin releasing factor)
secretaţi de hipotalamus.
Suptul - declanşează secreţia de prolactina prin suprimarea
PIF .
Nivelul prolactinei este maxim la 30 minute de la începutul
suptului.
Acţiunea prolactinei se concretizează în formarea cazeinei, lactozei,
sintetazelor, acizilor graşi din compoziţia laptelui. Cazeina este specifică, încât
dozarea ei se folosea pentru determinarea activităţii prolactinice.
Hormonii glucocorticoizi acţionează sinergic cu prolactina.
STH intervine în lactaţie prin reglarea proceselor de sinteza şi secreţie de
la nivelul acinilor glandei mamare.
Hormonii tiroidieni cresc secreţia lactată prin activitatea proprie sau prin
stimularea sintezei de STH.
Mai intervin în lactaţie şi insulina, TRH (tireotropin releasing hormon).
Oxitocina produce ejecţia laptelui (galactokineza), prin acţiunea ei
asupra celulelor mioepiteliale.
Întreţinerea secreţiei lactate este dată de supt. Astfel stimularea
mamelonului prin supt este transmisă de SNC, care printr-un reflex determină
secreţia de oxitocină (retrohipofizară), prolactină şi ACTH (adenohipofizara).
După 2-3 luni, cantitatea de prolactină eliberată cu
ocazia fiecărui supt diminuează secreţia lactată continuă
însă printr-un mecanism local automat.
Astfel golirea glandei mamare stimulează secreţia
şi excreţia laptelui de către celulele mamare.
Acest efect mecanic ca răspuns la reflexul de supt,
permite continuarea secreţiei lactate, când nu mai
există peakuri de prolactină, (prolactina are atunci
numai efect permisiv).
Secreţia lactată este produsul acinilor
glandulari mamari.
Principalele componente ale secreţiei lactate
sunt proteinele, lactoza, apa şi grăsimile.
Oprirea lactaţiei se face prin diminuarea
stimulilor hormonali, prin oprirea suptului şi
acumularea laptelui în glanda mamară fapt, care
stânjeneşte circulaţia.
☺ Îngrijiri medicale în lăuzie
Reluarea activităţii.
Se recomandă mobilizarea precoce după naştere,
dar progresiv, deoarece femeia are nevoie de odihnă.
Lăuza va fi mobilizată la 6-8 ore după naştere şi se
va plimba în jurul patului.
Mobilizarea precoce este absolut necesară
deoarece: previne boala tromboembolică, uşurează
involuţia organelor genitale, favorizează o mai bună
evacuare a vezicii urinare şi stimulează evacuarea
intestinului, are un efect psihic favorabil, crescând
încrederea lăuzei în sine.
Microclimatul.
O atenţie deosebită trebuie acordată mediului ambiant al
lăuzei. Camera sa fie caldă şi luminoasă, permanent aerisită, iar
comportamentul celor din jur trebuie să-i inspire optimism şi
linişte.
Este recomandat ca personalul medical şi auxiliar să aibă o
atitudine caldă, prietenoasă şi înţelegătoare.
Familiei îi va fi permis să viziteze mama, cu condiţia ca
aceste vizite sa nu-i provoace un stres emoţional.
Se va evita contactul lăuzei cu persoanele bolnave. Astfel nu
va fi acceptat vizitatorul care are o infecţie acută a căilor
respiratorii superioare sau vreun simptom de boală contagioasă.
Regimul alimentar.
La două ore după o naştere fiziologică, dacă evoluţia este bună, lăuza
poate începe să se alimenteze, iniţial cu lichide dulci (compensarea energiei
pierdute) - sucuri, ceai.
În prima zi se recomandă o alimentaţie lichidă (ceai, siropuri, lapte,
compot, supă). Cantitatea acestor alimente este dată şi de toleranţa digestivă a
lăuzei.
Începând din ziua a 2-a, se va trece la o alimentaţie completă, cât mai
variată, bogată în carne (proteine şi fier), în fructe şi zarzavaturi.
Se vor evita în primele zile de lăuzie: ceapa, usturoiul, mezelurile,
conservele de carne şi peşte, alcoolul, cafeaua, tutunul, condimentele.
Surplusul caloric necesar pentru alăptare este de aproximativ 800 de calorii/zi.
Cât alăptează, lăuza va avea grijă să se alimenteze raţional, să evite
grăsimile şi alimentele anterior proscrise şi să acorde o atenţie sporită aportul
crescut de lichide.
În această perioadă o atenţie crescută trebuie acordată şi medicaţiei. Se
cunoaşte faptul că majoritatea medicamentelor trec în lapte şi pot fi nocive
pentru nou-născut.
Se recomandă suplimentarea medicamentoasă cu fier în cazurile când
mama prezintă anemie, acest tratament fiind prelungit timp de cel puţin o
lună.
Antiinflamatoarele vor fi administrate pe cale intrarectală (supozitoare).
Antibioticele sunt necesare în caz de manevre intrauterine (controlul
cavităţii uterine) sau în cazul reactivării unor afecţiuni cardiace reumatismale.
Se vor folosi antibiotice care nu sunt dăunătoare nou-născutului prin pasajul în
laptele matern precum Penicilina, Ampicilina.
În cazul în care lăuza prezintă o infecţie puerperală şi necesită tratament
antibiotic complex (în asociere + Metronidazol), alăptarea va fi întreruptă pe
perioada administrării antibioticelor cu efecte negative asupra noului născut;
pentru a-şi menţine laptele în această perioadă lăuza se va ”mulge” zilnic.
Anticoagulantele de tip Calciparina sau heparine cu greutate moleculară
mică sunt indicate în cazul antecedentelor tromboembolice sau unor factori
favorizanţi: cardiopatie, varice.
Este de reţinut necesitatea administrării de
gammaglobuline anti-D în primele 72 de ore la
femeile cu Rh-ul negativ şi făt cu Rh pozitiv.
Asigurarea tranzitului intestinal este un
element important în îngrijirea lăuzei.
Constipaţia, extrem de frecventă, trebuie
depistată precoce.
Pentru menţinerea evacuării intestinului, se
recomandă un regim alimentar bogat în
substanţe celulozice şi lichide.
O problemă în lăuzie o pot constitui hemoroizii, favorizaţi de
constipaţie şi de congestia venoasă din ultima parte a sarcinii.
Criza hemoroidală care se poate declanşa pe un perineu
deja edemaţiat: este uneori foarte penibilă, apărând un enorm
burelet hemoroidal.
În această situaţie pot fi folosite substanţe antihemoroidale,
antiinflamatorii in pomezi sau supozitoare, tonice venoase in doze
mari.
O atenţie sporită trebuie acordată tratamentului
constipaţiei.
Remisiunea fenomenelor dureroase are loc în câteva zile,
dar cea a hemoroizilor mult mai lent, fiind favorizată păstrarea
unor condiţii de igiena locală.
Foarte des apare ca şi complicaţie tromboza hemoroidală
care necesită intervenţie chirurgicală.
Tulburările de micţiune în prezenţa retenţiei de urină (atonie
vezicală) se încearcă evacuarea vezicală pe cale naturală prin:
aşezarea lăuzei pe un vas cu apă caldă, aplicarea de comprese
calde locale, mobilizarea precoce, administrarea de ocitocice sau
de Miostin (o fiolă intramuscular sau 3-4 tablete/zi).
Dacă nu s-a declanşat evacuarea vezicii prin aceste metode,
se recurge la sondajul vezicii urinare în condiţii aseptice.
Este posibilă şi incontinenţa de urină.
Vindecarea este de obicei spontană în câteva zile sau
săptămâni susţinută şi de administrarea de vitamina B1 şi
kinetoterapie.
În caz de persistenţă, trebuie eliminat diagnosticul de
fistulă. În acest caz, intervenţia chirurgicală este justificată după 6
luni de la naştere.
Toaleta vulvo-perineală după examinarea perineului pe masa
ginecologică, se va trece la toaleta vulvo-perineală. Se consideră obligatoriu 2-3
toalete vulvo-vagino-perineale pe zi, dimineaţa, seara şi întotdeauna după
evacuarea vezicii şi rectului.
Se începe cu masajul blând al uterului pentru a-l goli de cheaguri şi lohii.
În cazuri speciale (sângerări suspecte, infecţii puerperale), se face examenul
colului uterin cu valve pentru a urmări eventualele leziuni, pentru a preleva
lohii în vederea efectuării lohioculturii, sau se deschide colul cu o pensă de
pansat lungă în cazul retenţiei de lohii. Îndepărtarea lohiilor este necesară
deoarece constituie un mediu de cultură pentru agenţii patogeni
În continuare, se curăţă perineul cu o soluţie antiseptică
(hipermanganat de potasiu 1/5000, cloramina 1/1000, rivanol 1/4000, apa
oxigenată etc).
Zona trebuie să rămână uscată, după care se aplică: pulbere de acid
boric, Rifampicina sau pulbere antiseptică şi cicatrizantă; după care se aplică
pansamentul.
În situaţia unui aspect local inflamator, astăzi nu se mai practică
infiltrarea plăgii cu antibiotice.
Este important ca moaşa să explice mamei necesitatea ca cicatricea
perineală (epiziorafie, perineorafie) să fie în permanenţă uscată şi curată;
pansamentul (torşonul) să fie schimbat de mai multe ori şi întotdeauna când
lăuza merge la WC. Moaşa îi va arăta practic lăuzei cum se schimbă
pansamentul (torşonul).
Lăuza poate să facă duşuri, însă se contraindică baia atât timp cât există o
sângerare pe cale vaginală.
Firele de sutură (de aţă) aplicate la tegumente se scot de obicei după a 5-
a zi de lăuzie, cu recomandarea ca mama să evite mişcările intempestive de
abducţie ale membrelor inferioare timp de 2-3 zile după scoaterea firelor.
SÂNUL - LACTAŢIA
Nou-născutul va fi pus la sân la aproximativ 12 ore de la
naştere sau mai repede, moment hotărât de starea mamei şi a
copilului.
Declanşarea lactaţiei are loc la 2-3 zile după naştere dar,
până atunci nou-născutul va putea beneficia de colostru.
Evacuarea periodică a sânului, este cel mai bun procedeu
pentru instalarea şi întreţinerea secreţiei lactate.
Durata unei alăptări nu trebuie să depăşească 10-15
minute, timp în care copilul se pune la ambii sâni, favorizând
astfel formarea şi menţinerea reflexului de supt. Depăşirea
acestei durate de timp (15 minute) determină dispepsii la sugari şi
macerarea mamelonului mamei.
La un mamelon neformat sau slab format, apar fisuri
(ragade), care constituie poarta de intrare a microbilor şi infecţia
glandei mamare.
În cazuri speciale extracţia laptelui se poate face cu o
pompă adaptată sau prin mulgerea manuală a sânului mamei.
Mama trebuie să acorde importanţă tehnicii mulgerii
sânului pentru a exista eficienţă în eliminarea laptelui. Moaşa
are responsabilitatea să explice mamei cum se face mulgerea
sânului.
În cadrul programului de alăptare se indică o pauză de 6 ore
în timpul nopţii, în care nou-născutului i se va administra ceai;
astfel, în 24 de ore, lăuza alăptează aproximativ de 7 ori.
Igiena pentru alăptare este esenţială pentru sănătatea nou-născutului şi
a mamei.
Este de reţinut faptul că lăuza nu va fi acceptată la alăptare dacă
prezintă semne ale infecţiei puerperale sau a unei afecţiuni acute care s-ar
putea transmite sugarului (răceală, diaree).
Înainte de alăptare, mama se va spăla pe mâini cu apă şi săpun, îşi va aplica
masca, peste nas şi gură; părul va fi strâns legat sub un batic curat. Înainte de
supt, mamelonul va fi spălat cu apă caldă şi săpun şi va fi uscat prin ştergere cu
o cârpă curată, din bumbac.
Dacă există leziuni ale mamelonului sau o sensibilitate accentuată a
acestuia, înainte de supt el va fi şters cu o soluţie de acid boric2%; după supt,
se spală mamelonul, se şterge, se aplică o alifie pe bază de glicerină taninată şi
se acoperă cu o compresă sterilă. Mai pot fi folosite alifii pe bază de zinc,
aplicaţii de ulei de ricin sau Garmastan.
Contraindicaţii ale alăptării:
Există situaţii în care alăptarea este contraindicată. Astfel se
consideră:
1. contraindicaţie absolută:
- existenţa unei leziuni tuberculoase în evoluţie, mai ales
pulmonară;
- tulburări psihice actuale sau în antecedente, situaţie în care
există riscul accentuării unei psihoze sau al apariţiei psihozei
puerperale, care poate duce chiar la pruncucidere.
2. contraindicaţie relativă (care depind în mod esenţial de
starea generală a mamei):
- antecedente tuberculoase;
- cardiopatii, nefropatii, anemii importante;
- orice afectare semnificativă a stării generale a mamei.
„Furia laptelui”, veritabil debut al lactaţiei, se produce în
jurul zilei a 2-3 de lăuzie. Se mai numeşte angorjarea sânilor şi
poate avea o acţiune inhibantă asupra lactaţiei. Este necesară
golirea cât mai bine şi mai repede a sânului.
Evacuarea cea mai eficace a sânului se realizează prin
punerea la sân a nou-născutului, dar se poate folosi şi mulgerea
manuală, sau golirea sânului cu pompa. Pentru a uşura eliminarea
laptelui, se recomandă administrarea a 6-10 unităţi de ocitocina
mamei, în injecţii i.m., cu 15-20 de minute înainte de supt.
În tratamentul angorjării dureroase, se aplică pe sân
comprese reci, se administrează progesteron (-10-20 mg/zi pe o
perioadă de 1-2 zile) sau analgezice în doze mici. Se asociază
acestor măsuri susţinerea sânilor printru-un sutien special, cu
suport.
Ablactarea în mod fiziologic secreţia lactată se întrerupe de
la sine, de o manieră progesivă, pe măsură ce se va diminua
numărul de supturi, în cursul „înţărcării” copilului.
În situaţia în care alăptarea este contraindicată de la naştere
pentru blocarea lactaţiei, trebuie întotdeauna acţionat înaintea
„furiei laptelui” şi nu după aceea. Hormonii sunt utili până la 48
de ore după naştere, înaintea apariţiei „furiei laptelui”.
Este de reţinut faptul că nu există nici un mijloc
medicamentos capabil de a opri imediat o lactaţie deja stabilită.
În procesul înţărcării este recomandată ca oprirea alăptării
să se facă progresiv prin scăderea numărului de supturi în 24 de
ore pentru a diminua, apoi a opri reflexul de la nivel mamelonar.
A opri brutal alăptarea înseamnă a expune mama la riscul
angorjării mamare şi al abcesului la sân.
Preparate hormonale
- Bromergocriptina (Parlodel) este un antiprolactinic modern.
Dacă se are în vedere întreruperea lactaţiei se va administra în
prima zi Parlodel ½ comprimat dimineaţa şi seara, în timpul
mesei; ulterior va fi continuat cu 2 comprimate pe zi în timpul
meselor, timp de 14 zile.
- Cabergolina (Dostinex) acţionează similar bromocriptinei ca
agonist dopaminergic pe receptorii cu rol blocant asupra secreţiei
de prolactină, fiind însă mult mai eficientă. Suprimarea lactaţiei se
obţine rapid, după administrarea a ½ cps. (0,25 mg) la 12 h timp
de 2 zile.
- alte preparate hormonale folosite în ablactare sunt cele care
conţin estrogeni: etinilestradiol, estradiol, sau androgeni
(metiltestosteron).
Se mai folosesc ca mijloace limitării secreţiei
lactate scăderea aportului de lichide, folosirea de
ceai din mătase de porumb aplicarea pe sân de
comprese reci, îmbibate cu puţin alcool.
În cursul ablactării, apare frecvent o
turgescenţă dureroasă a sânilor sau chiar o
uşoară creştere a temperaturii.
Deseori, la oprirea medicaţiei de ablactare,
poate apărea o „furie a laptelui” de intensitate
mai redusă.