SISTEMUL URINAR ȘI

SARCINA
 ACTUALITATEA

Afecţiunile renale ocupă un loc important în

patologia extragenitală cu efecte negative
asupra evoluţiei:
sarcinii,
naşterii,
perioadei perinatale
şi asupra stării fătului
 Sarcina induce o serie de modificări
morfo-funcţionale printre care:

aspectul hormonal,
hiperplazia musculaturii calicelor şi ureterelor,
creşterea ţesutului conjunctiv în peretele ureterelor
compresia exercitată de uterul gravid.
aceste semne predomină după luna a III - a
gravidităţii.
 următoarele:

creşterea bilaterală în volum a rinichilor cu circa 1

cm (creşte fluxul sangvin cu distensia şi mărirea în
volum a glomerulilor);
dilatarea bazinetului şi a calicelor cu 60-70% până la
hidronefroză şi hidrocalicoză;
dilatarea porţiunii 1/3 superioare a ureterului până
la 2 cm ce se termină doar în porţiunea pelviana;
 următoarele:

dilatarea căilor urinare preponderent pe dreapta

unde se dublează dimensiunile, iar pe stânga se
măresc cu 20-60%;
 volumul urinei retenţionate poate ajunge la 100-
300cm;
 apariţia de polachiurie la gravide. în poziţie de
dicubitus stâng ureterul gravid pe dreapta se
eliberează şi unele simptome dispar.
 Formele clinice ale sistemului urinar în sarcină

Bacteriurie asimptomatică
Cistita acută ( simplă, hemoragică)
Pielonefrita acută (interstiţială, seroasă,
purulentă)
Pielonefrita cronică (latentă, activă)
Abcese renale, perirenale
glomerulonefrite, hidronefroză şi hidroureter acut,
insuficienţă renală acută obstetrică (necroză
tubulară acută; necroză corticală),
şoc septic
 FACTORII FAVORIZANŢI:

Modificări ale tonusului şi peristalticii

tractului urinar sub influenţa
neurohormonală
Modificări fizico- chimice ale urinei
Modificări anatomice legate de
compresiunea ureterilor de către uterul
gravid
Cei mai frecvenţi germeni etiologici ai infecţiilor
căilor urinare

E Coli (70-80%);
Staphylococcus saprophyticus (5 -10% la
femei tinere pînă la 40%);
Klebsiella (3 - 9%);
Proteus (2 - 5%);
Enterococi (2 - 4%);
 INCIDENȚA

Bacteriuria asimptomatică se observă la 4-7% din

gravide (2 – 10%),
 totodată la 1-2% din ele se atestă cistită acută,
iar în 25-30% din cazurile de infecţie a căilor
urinare, rămasă netratată, boala se agravează cu
pielonefrită.
 BACTERIURIA ASIMPTOMATICĂ

BA se defineşte prin prezenţa unei bacterii cu

acelaşi germene, cu peste 100000 de
germeni/ml de urină evidenţiată la 2
determinări consecutive, în absenţa
semnelor clinice de infecţie a tractului urinar
 Incidenţa

 La gravide variază între 2-10%

 Incidenţă mai crescută se constată la femeile cu status
economic scăzut, care au prezentat pînă la sarcină o
anamneză a tractului urinar
 La femeile cu vîrstă înaintată
 Multipare
 Cu diabet zaharat
 BA este evidenţiată cel mai frecvent la începutul
sarcinii, cu ocazia unui test efectuat între săptămîna a
9-a şi a 17-a
 Risc pentru sarcină:

realizarea infecţiei tractului urinar

avort spontan
naştere prematură
insuficienţă feto-placentară
anemia gravidelor
 Risc pentru făt şi nou-născut:

infecţia intrauterină
retard fetal
O mare parte din gravide (40%) cu BA vor
realiza infecţia tractului urinar, comparativ
cu numai 2% de gravide cu urocultură
negativă, testate la începutul sarcinii
 Diagnostic paraclinic

2 examene bacteriologice consecutive

Examenul bacteriologic se indică la apariţia
leucocituriei (mai mult de 6-8 în câmpul de
vedere) şi bacteriuriei în analiza generală a
urinei la gravide în orice termen de gestaţie
 Principii de tratament:

Cu utilizarea antibioticului în funcţie de

termenul de gestaţie şi în corespundere cu
antibioticograma timp de 7-14 zile sub
control bacteriologic a urinei
BA în sarcină are tendinţă la persistenţă
Din aceste motive gravidele sunt supuse
tratamentului cu monitorizare dinamică a
gravidelor prin examen clinic şi bacteriologic
 Tratament clasic

Tratamentul prevede administrarea

Amoxicilinei 250mgx3 ori/zi, Cefalexinului
250 mg x 2 ori/zi
Durata tratamentului variază în funcţie de
caz, dar preferat este cel de scurtă durată
între 7-14 zile
Pacientele se supraveghează şi după naştere,
prin supunerea la unele examene
bacteriologice
 Tratament cu o singură doză

Amoxicilina 3,0 gr sau cefalexină 3,0 gr

Ambele strategi curative au eficacitate bună
Continuarea tratamentului cu derivaţi de
hitrofuran (nitrofurantoină, nitroxolină) în
caz de recidivă
Cure antiinflamatorii profilactice (ceai din
plante medicinale) la 18 - 20, 26 - 32, 39
săptămîni gestaţie cu o durată de 10 - 12 zile
Asanarea focarelor de infecţie
 OBSERVAŢIA DINAMICĂ A
GRAVIDELOR

VIZITE:
 în I perioadă - o dată în lună.
 În II –a perioadă – de 2 ori în lună.

CONSULTAŢII:
 medicul de familie sau internistului pînă la
dispariţia bacteriuriei fiecare săptămînă, apoi o
dată în lună;
 urologului, nefrologului - după indicaţii.
SPITALIZARE: după indicaţii.
 Pielonefrita gravidică

Printre cele mai frecvente forme clinice ale

proceselor patologice renale, care se observă la
femeile gravide predomină pielonefrita (până la
10%) alte boli (în particular glomerulonefrita) se
întâlnesc mult mai rar (0,1-0,5%).
Pielonefrita constituie o patologie renală dintre cele
mai frecvente (10-15%) şi mai periculoase ce
evoluează la gravide. Este un proces inflamator
microbian tubulointerstiţial cu afectarea
predilectivă a sistemului pielo-calice.
Procesul inflamator la nivelul rinichilor apare mai
frecvent în copilărie ori în perioada pubertară iar mai
târziu decurge lent asimptomatic şi se acutizează pe
parcursul sarcini, naşterii şi în perioada de lăuzie.
Pielonefrita se evidenţiază la
gravide (48%),
lăuze (35%)
parturiente (17/%).
Factorii principali ce favorizează declanşarea pielonefritei gestaţionale
şi acutizarea pielonefritei cronice în timpul sarcinii sunt următorii:

modificarea raporturilor dintre poziţia topografică a

peretelui abdominal anterior, al bazinului, uterul
gravid, partea prezentată şi uréter;
compresiunea ureterului de către uterul gravid pe
măsura creşterii acestuia,
schimbările survenite în statutul hormonal şi cel
imun al gravidei.
Factorii principali ce favorizează declanşarea pielonefritei gestaţionale
şi acutizarea pielonefritei cronice în timpul sarcinii sunt următorii:

Deminuarea imunităţii umorale unii autori (Barr şi

Devraigne) au denumit-o ca „anergie gravidică".
Tulburările de urodinamică ca urmare a scăderii
peristaltismului ureterelor şi a tonusului vezicii
urinare reduc, pe de o parte, funcţia de filtrare a
rinichilor, iar pe de altă parte, predispun la
pielonefrită (mai ales în caz de bacteriurie).
Afecţiunea evoluează atunci când există focare de
infecţie în organism care se propagă pe cale
hematogenă, limfogenă şi ascendentă.
Sursa infecţiei în perioada lăuziei poate fi uterul.
Sarcina este o perioadă cu condiţii favorabile pentru
acutizarea şi activizarea infecţiilor cu evoluţie latentă
la nivelul rinichilor şi care pot provoca pielonefrita
de gestaţie.
Orice obstacol în scurgerea urinei (calcul, tumoare,
flexia uterului) sau anomaliile de dezvoltare a căilor
urinare formează un fondai prielnic pentru procesele
inflamatorii renale.
La majoritatea femeilor gravide (87%), care suferă de
pielonefrită, acutizarea procesului apare în al doilea
trimestru al sarcinii (22-28 săptămâni).
În perioada de lăuzie pielonefrita reprezintă, de
regulă, acutizarea procesului cronic, început înainte
de sarcină sau continuarea bolii, care a început în
sarcină. Boala mai frecvent începe în 4,6,12-a zi după
naştere.
 
Modificările urodinamice ale căilor urinare
superioare, refluxului vezico-ureteral şi bazineto-
renal, curgerea retrogradă a urinei duce la crearea
tensiunei în interiorul bazinetului cauzând
pătrunderea microbilor şi toxinelor în ţesutul renal,
ceea ce predispune la acutizarea pielonefritei.
Clinica. Se delimitează:
forma acută
 cronică
pielonefrită în timpul gestaţiei.
 Pielonefrita gravidică

Simptome clinice generale:

Frison
Febră de 39-40 C
Cefalee
Greţuri, vomă
Alterarea stării generale, în 20% cazuri
hipertensiune
Declanşarea pielonefritei sau acutizarea procesului
cronic la gravide se observă de obicei la săptămânile
22-28 de sarcină. Această perioadă se consideră
critică pentru gravidele cu pielonefrită. Pielonefrita
acută se manifestă prin febră (38-40°C), frisoane,
cefalee, dureri în picioare.
Nu se exclude subfebrilitatea în lipsa frisoanelor. La
2-3 zile de la îmbolnăvire apar dureri lombare,
bilaterale la început, care apoi se localizează
unilateral, mai frecvent pe dreapta.
Concomitent pot apărea fenomene dizurice.
În perioadele dintre acutizări bolnava se simte bine
sau poate prezenta acuze la slăbiciune, cefalee, dureri
surde lombare ce apar periodic..
Pielonefrita acută (acutizarea celei cronce) la gravide
şi lăuze nu întotdeauna are clinică pronunţată -
poate să lipsească febra, frisoanele, durerile locale.
Aceasta se observă mai des la femeile, care pe
parcursul sarcinii au primit tratament antibacterian.
Formele clinice "şterse" complică diagnosticul
maladiei.
În condiţiile contemporane predomină formele
latente ale pielonefritei cronice (până la 70%)
însoţite de recidive repetate pe parcursul gestaţiei.
Semnele pielonefritei cronice pot fi bacteriuria şi
piuria asimptomatică. În timpul sarcinii ele se
întâlnesc în 6-8% din numărul total al femeilor.
Boala decurge mai greu şi nu se supune
tratamentului în cazul asocierii pielonefritei cronice
cu urolitiază sau anomaliile căilor renourinare.
. Boala decurge mai greu şi nu se supune
tratamentului în cazul asocierii pielonefritei cronice
cu urolitiază sau anomaliile căilor renourinare.
O complicaţie frecventă este preeclampsia, apărarea
semnelor clinice de întrerupere a sarcinii sau de
naştere prematură.
Este posibilă şi infecţia intrauterină a fătului, iar
nou-născuţii de la mamele cu pielonefrită sunt
predispuşi la afecţiuni septice.
Intensificarea durerilor şi a simptomelor de
intoxicare, febra hectică indică progresarea
modificărilor destructive în ţesutul renal (nefrita
apostematoasă, carbuncul renal), trecerea procesului
de capsula renală şi ţesutul celuloadipos pararenal.
în unele cazuri poate apărea şocul septic.
 PIELONEFRITĂ ACUTĂ

Semnele clinice locale:

Dureri lombare, care se intensifică la
respiraţie, tusă, iradiază pe parcursul
ureterelor, în regiunea inghinală, femur,
labiile genitale mari, atît în partea
superioară a abdomenului
La palparea bimanuală se observă
sensibilitatea lojelor renale, manevra
Giordano pozitivă nu în toate cazurile
Diagnosticul.
Diagnosticarea pielonefritei cronice la gravide
prezintă dificultăţi din cauza tabloului clinic şters
deşi unele femei prezintă acuze de indispoziţie,
cefalee, dureri lombare surde.
De aceea, o importanţă diagnostică mare au
investigaţiile de laborator.
 Diagnostic

Hemograma: leucocitoză înaltă, mai mult de

11,3 x 10000 cel/ml, devierea formulei
neurotrofilelor la stînga, anemie hipocromă,
conţinutul hemoglobinei mai jos de 100g/l

Proba Zimniţki: izohipostenurie, nicturie

Analiza biochimică a sîngelui: poate creşte

nivelul ureei şi creatininei
 Diagnostic

Examenul ecografic: ambii rinichi măriţi în

volum, cu zona parenchimatoasă lărgită,
hipoecogenă,semnele unui factor uropatic,
stazei sau hidronefrozei

Examinarea urinei: piurie, un înalt grad de

bacteriurie, proteinurie mai mică de 1,0g/l,
microhematurie
 Conduita

Baza conduitei curative o constituie

tratamentul etiologic (antibioticoterapia,
chimioterapie)

Tratamentul cu antibiotice poate fi început

imediat după recoltarea urinii pentru
examen bacteriologic

În primele 13 săptămîni de evoluţie a

gestaţiei sunt preferabile antibioticele cu
potenţial teratogen minim
Tratamentul.
Se impune spitalizarea gravidei în secţia de patologie
obstetricală.
În primele 24 de săptămâni de sarcină ea poate fi
internată şi în secţia de urologie unde se aplică principii
generale de sanare a procesului infecţios.
Principiile generale de tratament în pielonefrită sunt:
tratamentul etiotrop, sanogenic, simptomatic.
În tratamentul pielonefritei este foarte importantă
alimentaţia bolnavei.
Se indică regim la pat.
Principiile generale de tratament în pielonefrită
sunt: tratamentul etiotrop, sanogenic, simptomatic.
În tratamentul pielonefritei este foarte importantă
alimentaţia bolnavei.
Se indică regim la pat.
Pentru ameliorarea evacuării urinei din căile urinare
superioare se va recomanda gravidei să stea mai
mult în poziţia culcat pe partea sănătoasă, de cîteva
ori pe zi să stea poziţia pe mâini şi genunchi.
 În scop de dezintoxicare se )lică terapia infuzională.
Tratamentul pielonefritei gestaţionale are
particularităţile sale, deoarece în mpul sarcinii este
necesar de a prevedea nu numai lichidarea
procesului inflamator, dar şi reducerea acţiunii lui
asupra fătului. Este cunoscut că sub acţiunea
microbilor şi toxinelor acestora se deregleză funcţia
de barieră a placentei în reacţia creşterii
permeabilităţii ei către diferite medicamente,
inclusiv şi antibiotice.
Tratamentul pielonefritei gestaţionale se efectuază în
timpul sarcinii în dependenţă de stadiul ei. Este
necesar, ca doza preparatelor antibacteriene să
rezulte din starea funcţională a rinichilor.
În cazul hipostenuriei, micşorării clearensului
creatininei mai jos de 50-60 ml/min. doza
antibioticelor se licşorează de 2-4 ori pentru a reduce
cumularea şi reacţiile adverse.
În trimestrul I de sarcină este raţională prescrierea
penicilinelor semisintetice ampicilină, oxacilină până
la 3 mln U/ 24 h, meticilină până la 4 mln U/ 24 h),
dat fiind faptul că aceste preparate nu influenţează
negativ asupra embrionului, în trimestrele II şi III de
sarcină se folosesc preparate cu un spectru mai larg
de acţiune - aminoglicozdele (gentamicină, 80-120
mg/24 h, canamicină 1,5-2 g/ 24 h, cefalosporine
(ceporină).
În caz de floră cocică se indică macrolide. Pentru
sporirea efectului antibacterian al antibioticelor în
trimestrul II, III al sarcinii ele se vor indica în
combinare cu antiseptice (nitrofurane,
nitroxolin, nevigramon). 5-NOK şi nitroolină se
indică timp de 2 săptămâni după următoarea schemă
: în primele 4 zile câte 2 tablete (0,05) x 4 ori/zi, în
următoarele 10 zile câte 1 tabletă x 4 ori/zi.
Nevigramonul este activ în bolile cauzate de
escherihia, Proteus, clebsieîla. Primele 4 zile se
administrează câte 2 capsule (0,5) x 4 ori/zi, apoi
câte o capsulă x 4 ori/zi timp de 10 zile.
Nitrofuranele acţionează asupra florei colibacilare,
cocilor şi proteelor. Tratamentul durează 2
săptămâni: primele 4 zile câte o pastilă de 4 ori/zi,
apoi 0,1 g x 3 ori/zi.
Sulfamidele (urosulfan, etazol) sunt active faţă de
stafilococi şi colibacili. Durata tratamentului este de
12-14 zile 0,5 g x 4 ori/ zi. Biseptolul 480 (format din
două preparate active: trimetoprin - 0,8g şi
sulfametoxaxol 0,4g) este activ în cazul pielonefritei
cauzate de Proteus; preparatul poate fi indicat numai
lăuzelor. Cura este de 8-10 zile câte 2 tablete x 2
ori/zi după masă.
Terapia complexă va include şi adminstrarea de
vitamine, antihistaminice (suprastin, pipolfen,
diazolin, dimedrol, tavegil). în lipsa efectului în urma
terapiei conservatoare, în scopul asigurării pasajului
urinei, se recurge la cateterizarea ambelor uretere. în
caz de abcese sau carbunculi renali se indică
decapsularea, rezecţia riniciului, iar în cazuri
extreme se recurge la nefroectomie.
În pielonefrita cronică se aplică tratament complex
cu antibiotice, uroantiseptice, diuretice, vitamine,
esenţiale, tocoferol acetat, desensibilizante. în faza
de acutizare a pielonefritei cronice tratamentul este
identic cu cel al pielonefritei acute de gestaţie.
 În tratamentul pielonefritei cronice pot fi utilizate şi
metode fizioterapeutice. în perioada de remisie cât şi
în cea de acutizare se indică unde ultrascurte în
regiunea lombară.
Galvanizarea regiunii de proiecţie a rinichilor are
efect diuretic stabil facilitând drenarea canaliculelor
renale, calicelor şi bazinetelor. Vis-a-vis de acestea,
undele ultrascurte posedă şi efect antiinflamator.
 Conduita obstetricală.

În caz de pielonefrită la gravidă măsurile terapeutice

au drept scop atât ameliorarea afecţiunii, cât şi
păstrarea sarcinii în caz de iminenţă de avort,
precum şi îmbunătăţirea circulaţiei placentare.
Întreruperea sarcinii se indică atunci când terapia
complexă rămâne ineficientă. Naşterea are loc pe
cale naturală, operaţia cezariană efectuându-se doar
în indicaţii ginecologice stricte.
 Conduita obstetricală.

Gravidele cu pielonefrită constituie un grup de risc

sporit pentru evoluţia cu complicaţii a sarcinii
(întreruperea sarcinii, preeclampsie, hipotrofie
fetală, infectare intrauterină).
Gradul de manifestare a riscului acestor complicaţii
depinde de durata pielonefritei, de măsura în care
sunt afectaţi rinichii, de starea generală a
organismului gravidei.
Au fost definite trei grade de risc:
gradul I - pielonefrită a gravidelor fără complicaţii;
gradul II - pielonefrită cronică apărută înainte de
sarcină;
gradul III - pielonefrită ce evoluează cu
hipertensiune sau cu azotemie, pielonefrita unui
singur rinichi.
Complicaţiile cele mai grave se înregistrează în
gradul III de risc, de aceea în cazul acestei forme
sarcina nu poate fi păstrată.
Urmări grave atât pentru mamă cât şi pentru făt se
observă în asocierea pielonefritei cronice cu
preeclampsia. Frecvenţa întreruperii intempestive a
sarcinii la gravidele în cauză e de 1:10, drept cauză
servind ineficacitatea tratamentului preeclampsiei,
agravarea insuficienţei fetoplacentare cronice.
De menţionat că întreruperea sarcinii nu
ameliorează evoluţia procesului patologic din rinichi.
De aceea tratamentul va fi orientat spre restabilirea
funcţiei rinichiului afectat.
Diagnosticarea precoce şi tratamentul corect al
pielonefritei cronice asigură un prognostic favorabil
al bolii, în majoritatea cazurilor. După suportarea
unui episod de pielonefrită în gestaţie funcţia
rinichilor se restabileşte.
Totuşi la 1/5 de femei se observă reducerea acestei
funcţii. Pentru a se evita acest lucru în perioada
postnatală se efectuează analiza urinei, pielografia
intravenoasă, scintigrafia în dinamică a rinichilor
evaluându-se capacitatea excretorie şi de
concentraţie.
În perioada postnatală - în zilele 2-5 şi 11-13 după
naştere - se observă acutizarea pielonefritei
(perioadele critice). în aceste cazuri este necesară
investigarea multilaterală a lăuzei pentru aprecierea
stării rinichilor.
Nou-născuţii, mamele cărora au suferit de
pielonefrită, adesea prezintă semne de infecţie
intrauterină, care se caracterizează printr-o stare
generală gravă, simptome de insuficienţă
respiratorie, modificări ale statutului neurologic,
scăderea progresivă a masei corpului, etc.
La externare, femeile, care au suportat pielonefrita
pe parcursul sarcinii sau în perioada de lăuzie sunt
dispensarizate. Pe parcursul perioadei de lăuzie de 1-
2 ori pe lună ea este examinată de către medicul-
internist al serviciului de consultaţii pentru femei,
care anunţă despre această bolnavă medicul de
familie, urologul sau nefrologul.
 Conduita

Între săptămînile 14-40 în tratament se

recomandă utilizarea antibioticilor celor mai
eficace, dar cu acţiune toxică fetală şi renală
redusă

Durata tratamentului antibacterian este

condiţionată de eficacitatea acestuia, dar în
mediu nu depăşeşte 2-3 săptămîni
 Conduita

Continuarea tratamentului antiinflamator

poate include uroantiseptice, chimioterapice
sau fitoterapie
Asigurarea diurezei - prin administrarea
soluţiilor parenterale (sol. Glucoză 5%, sol Na
Cl 0,9%, sol. Ringer) şi lichidelor perorale
(sucuri apă minerală, ceai din plante)
 Conduita

Sporirea rezistenţei organismului la infecţie

( vitaminoterapia, tratament antioxidant,
imunocorecţie)
Asanarea focarelor de infecţie
În formele purulente tratament chirurgical
 PIELONEFRITĂ CRONICĂ

Simptome clinice generale:

febra, precedată de frison evident sau de mici
frisoane
starea subfebrilă
cefalee, insomnie
oboseală, fatigabilitate
slăbiciune generală
 PIELONEFRITĂ CRONICĂ

Semnele clinice locale:

durerea lombară spontană sau provocată
sensibilitatea punctelor uretrale
sindromul cistic (polachiurie, disurie,
tenesmele vezicale)
 PIELONEFRITĂ CRONICĂ

Altele
HTA
Paloarea tegumentelor
Edeme la nivelul extremităţilor
Tachicardie
Sindromul digestiv (greţuri, vome,
constipaţiie), poliuria (hipo- sau
izostenurică)
Hematuria microscopică
Piuria macroscopică
 PIELONEFRITĂ CRONICĂ

În ultimii ani se observă o evoluţie latentă şi

asimptomatică a pielonefritei cronice, ceea
ce face dificilă nu numai diagnosticarea
fazei latente a bolii, dar şi a fazei acute
 Stările patologice care pot masca pielonefrita
cronică gestațională:

 Gestoză precoce
 Gestoză tardivă
 Hipertensiune arterială
 Iminenţă de avort
 Iminenţă de naştere prematură
 Stare gripală
 Anemie
 Cardiopatie
 Hematurie
 Apendicită
 Diagnostic

 Hemograma: leucucitoză cu devierea formulei în stînga,

accelerarea VSH, anemie hipocromă uşoară sau severă

 Examinarea urinei: leucocituria, mai mare de 10 leucocite pe

un cîmp microscopic analiza generală, şi mai mult de 4000
leucocite/ml (proba Neciporenco). Asocierea leucocituriei cu
bacteriurie, inclusiv şi celei nesemnificative (mai puţin de
100000 de germeni în urină)

 Hematurie microscopică, cilindruria leucocitară şi epitelială

 Densitatea urinii sub limitele normei în analiza generală şi

hipoizostenurie şi nicturia conform probei Zimniţkii
 Diagnostic

Analiza biochimică a sîngelui:

hipoproteinemie, scăderea rezervei alcaline,
acidoză cu hipercloremici, creşterea
creatininei sanguine şi azotului restant
Examenul ecografic: rinichii pot fi măriţi sau
micşoraţi în volum, aparatul bazinetocalicial
deformat
 Principii de tratament

 Faza acută şi recidivele se tratează la fel ca

pielonefrita acută
 Acutizările pielonefritei cronice abacteriene
necomplicate se recomandă de tratat cu macrolide,
care sunt eficace şi în infecţiile cu Mycoplasme şi
Chlamydii
 În formele de pielonefrită cronică gestaţională latentă şi
necomplicate se recomndă de abţinut de la
administrarea unui preparat antimicrobian
 În cazurile de afcţiune bilaterală în cursul
tratamentului se ţine cont de pericolul insuficienţei
renale
 Principii de tratament

Din momentul stabilirii diagnosticul de

pielonefrită cronică sunt indicate măsuri
curativo-profilactice indiferent de faza bolii
Conduita curativă trebue orientată spre
corecţia statutului imun şi sporirea
rezistenţei nespecifice a organismului
Asanarea focarelor de infecţie
În toate cazurile de infecţie urinară
simptomatică este raţională administrarea
celui mai simplu şi mai puţin constisitor din
tratamentele accesibile
 Regimul igienic

plimbări la aer zilnice

gimnastică polipoziţională
limitarea ridicării greutăţilor (3 kg)
respectarea igienei personale
 Regimul dietic

 Alimentaţie bogată în fructe şi legume, proteine (carne

de viţel, pasăre, ouă, nuci, crupă de hrişcă), produse
lactate (iaurt)

 Pînă la termenul de 28 săptămîni gestaţie, cantitatea de

lichid întrebuinţat 1500 - 2000 ml, în trimestrul III –
sub 1500 ml, ceai din plante medicinale cu efect
uroantiseptic (ceai renal, „ Nefrosal”, coacăză,
răchiţele, urzică, planta ursului) alternat pe parcursul
sarcinii cu sucuri din fructe (prune, caise, persici,
fructe citrice)
 Principii de tratament

Asanarea focarelor de infecţie (carie dentară,

amigdalită,colecistită, colită, colpită)
Sporirea rezistenţei nespecifice a
organismului prin:
Respectarea unui regim igieno- dietic adecvat
Tratarea corectă a bolilor, care scad
rezistenţa organismului la infecţie (diabet
zaharat, anemia)
 gravidelor
Pielonefrita acută

VIZITE:
după tratament de 2 ori pe lună, la
normalizarea tuturor – indicilor – obişnuit
SPITALIZARE:
în toate cazurile cînd este diagnosticată
 EXAMINĂRI:

 analiza generală a sîngelui

 analiza generală a urinei
 proba Niciporenko
 proba Zimniţchi
 îsămînţarea urinei
 analiza biochimică a sîngelui (ureea,
creatinina, bilirubina, transaminaza, proba
cu timol după necesitate)
 gravidelor
Pielonefrita cronică

VIZITE 3 - 4 ori pe lună

EXAMINĂRI
Anamnestice:
 focare de infecţie
 patologii urologice
 anamneza obstetricală
 Fizice:

 măsurarea temperaturii corpului

 dereglări de micţiune
 palparea rinichilor
 semnul topotamentului renal
 măsurarea diurezei în 24 ore
 prezenţa hipertonusului uterin
 tensiunea arterială
 De laborator:

 analiza generală a sîngelui: odată în lună

 analiza generală a urinei: 1-2 ori pe lună

 proba Neciporenko: la prima adresare şi la 22 - 24 şi 29

- 30 săptămîni, în acutizare

 proba Zimniţchi: după indicaţii

 însămînţarea urinei: la prima adresare, după indicaţii

 De laborator:

 testarea la Chlamydia trachomatis, în leucociturie

recidivantă pe fondul bacteriuriei negative

 Analiza biochimică a sîngelui (proteina generală,

ureea, creatinina)

 Probele funcţionale renale: după indicaţii

 Ultrasonografia rinichilor: o dată la 3 luni

 Oftalmoscopia: o dată la 4 luni

 Consultaţii:

planificate – ginecolog de 2 ori pe lună; după

indicaţii - urolog (nefrolog)
Spitalizări:
Urgente: în caz de acutuzare la orice termen
de sarcină
Planificate: la 12 şi 28 săptămîni ( pentru
primipare cu focare cronice de infecţie şi
diateză urică)
Cu 10 zile înainte de termenul naşterii
 Spitalizări

După indicaţii:
Bacteriurie asimptomatică
Leucocitirue
Anemie şi / sau iminenţă de întrerupere a
sarcinii la termenii pînă la 12 săptămîni şi la
22 - 28 săptămîni
Iminenţă de naştere prematură
Asocierea gestozei
Semne de retard, hipotrofie fetală