 In Dictionarul de Psihologie Larousse, psihopatologia

sau psihologia patologică este definită ca disciplină

având drept obiect studiul tulburărilor de comportament,
de conștiință și de comunicare, situandu-se la jumatatea
drumului dintre psihologie si psihiatrie. Ea își propune mai
întâi să înțeleagă faptul patologic printr-un efort de
pătrundere în universul morbid al subiectului, sesizând
semnificația simptomului așa cum este trăit de acesta.
 În al doilea rând psihopatologia caută să explice stabilind
relațiile de cauzalitate între fenomenele observate.
 Psihiatria pediatrica este o ramura a psihiatriei care se
adreseaza copilului, incepand cu varsta de sugar, pana la
cea de adolescent si adult tanar (18 ani). In Franta ea a
aparut ca o competenta atestata prin studii speciale in 1972.
printre precursorii acestei stiinte, arte figurează medici ca
E. Seguin, T. Simon, psihologi ca A. Binet si pedagogi ca
J.H.Pestalozzi dar ea se sprijină puternic pe lucrările lui S.
Freud, Anna Freud si R. Spitz.
 Psihopatologia copilului abordează tulburările psihice
și de dezvoltare din perspectiva mecanismelor psihice
explicative, a contextului multifactorial cauzal
(biologic, familial și socio-educațional) și al efectelor
dezadaptative pe termen scurt și pe termen lung în
evoluția copilului.
 Ea oferă bază teoretică, psihodiagnostică și
experimentală pentru intervenția profilactică și
curativă de tip educațional și psihoterapeutic.
PROBLEMĂ
 CARE CREDEȚI CĂ SUNT CAUZELE CARE
DETERMINĂ COMPORTAMENTELE REACTIVE,
NEVROZELE SAU SINDROAMELE ÎN COPILĂRIE?
 Instrumente de evaluare psihodiagnostica
 Etiologia, prognosticul și epidemiologia tulburărilor psihice ale
copilăriei
 Factori etiologici
 Se consideră că în cazul copiilor, spre deosebire de adulți, majoritatea
tulburărilor psihice sunt reprezentate mai curând de sindroame
reactive la factorii de mediu (familie, școală, comunitatea de
apartenență) și în mai mică măsură de entități nozologice de marcată
intensitate și gravitate psihopatologică.
 Sunt 4 grupe de factori incriminați în etiologia tulburărilor psihice ale
copilului, majoritatea acestora interacționând în maniere specifice de
la caz la caz și determinând sau favorizând răspunsuri dezadaptative
sau afecțiuni psihice diverse:
 -factori genetici, (ereditari)
 -factori temperamentali
 -factori somatici (organici- în special leziuni cerebrale precum și o serie
de maladii somatice)
 -factori de mediu (familiali, sociali, culturali, economici și de risc
ecologic)
Factorii ereditari
 Factorii ereditari sunt poligenici și se referă la
predispoziția pentru manifestarea anumitor tipuri de
maladii, dar ei nu controlează în mod direct aceste
boli.
 Factorii somatici care predispun la tulburări psihice în
copilărie
 12%dintre copiii bolnavi somatici cu vârste între 10-11
ani au si probleme psihiatrice
 La copiii cu probleme cerebrale, 34% prezintă
tulburări psihice, chiar dacă factorii socali de risc sunt
absenți.
 Factori determinați de anomaliile sarcinii și nașterii:
 -grade diverse de afectare cerebrală ce pot determina
tulburări de comportament, retard mental, dificultăți de
citire și de calcul.
 -condițiile favorizante sunt cele legate de patologia sarcinii,
asfixia perinatală, nașterea prematură, factori care, corelați
cu dezavantajul social pot determina certe tulburări
psihice.
 Factorii de mediu se asociază variabil în complexul
etiologic al anumitor afecțiuni, uneori fiind factori
determinanți în tulburările psihogene sau favorizanți și
agravanți în dezvoltarea altor patologii.
 -Familia deține prin modul său defectuos de funcționare o
pondere semnificativă în declanșarea și întreținerea unor
răspunsuri patologice ale copilului.
 Dintre factorii familiali disfuncționali cu cel mai
mare impact patogen menționăm:
 -separarea prelungită sau definitivă de părinți (decesul
unuia sau ambilor părinți fiind unul dintre factorii stresori
cei mai importanți),
 -separarea temporară a părinților prin crize conjugale sau
divorț,
 -relațiile conflictuale și inadecvate (incest, abuz fizic sau
sexual, alcoolism, violență familială),
 -relațiile conflictuale în familii reconstituite sau mixte
(fratriile și parentalitatea vitregă)
 -relațiile familiale discordante
 -boala sau personalitatea deviantă a unuia dintre părinți
 -abandonul sau privarea de mamă
 Schema anamnezei la copii

 I. ISTORIA TULBURĂRILOR
 Simptomele actuale şi trecute.
 II. COMPOZIŢIA FAMILIEI ŞI CONDIŢIILE DE VIAŢĂ
 Structura familială pe mai multe generaţii; se indică numele,
vârsta şi activităţile tuturor membrilor familiei, ca şi date legate de
căsătorii, naşteri, separări, decese, maladii, schimbări profesionale şi de
locuinţă, şi alte evenimente semnificative.
 părinţii şi eventual bunicii (profesie şi nivel de studiu);
 fratria şi alte persoane aflate în legătură strânsă;
 condiţii de viaţă ale familiei.
 III. EVENIMENTE MARCANTE DIN VIAŢA COPILULUI
 Maladii şi intervenţii chirurgicale;
 Separări de mediul familial motive, circumstanţe, durată,
reacţii ale copilului, contacte cu părinţii);
 Evenimente marcante pentru copil şi familia sa (decese,
separarea părinţilor, divorţ etc.)
 IV. SARCINA ŞI NAŞTEREA
 Condiţii fiziologice şi patologice; starea copilului la naştere
(greutate, strigăt, debutul suptului etc.);
 Condiţii psihologice (copil dorit sau nu, „trăirea” mamei în
raport cu situaţia de sarcină etc.)
V. DEZVOLTAREA ÎN PRIMA COPILĂRIE
 1. Dezvoltarea somatică (dezvoltarea staturo-ponderală, incidenţa posibilelor
maladii la vârsta mică);
 2. Dezvoltarea psihomotorie.
 - vârsta mersului; eventual precizări asupra etapelor anterioare:
susţinerea capului, postura aşezată fără susţinere etc. ;
 - etapele ulterioare: coordonări psihomotorii complexe etc.;
 - regresiile: motivele de nelinişte care au fost justificate pe tot parcursul
dezvoltării psihomotorii;
 3. Dezvoltarea limbajului (vârsta şi observaţii asupra dezvoltării limbajului):
 - primele vocalizări (gângurit). Primele cuvinte (altele decât mama şi
tata). Primele construcţii verbale (două sau trei cuvinte folosite împreună).
 Fraze complete (cu relaţii şi construcţii gramaticale).
 folosirea corectă a pronumelor (eventuale anomalii);
 limbajul curent (trebuie precizate: deformări fonetice, „limbajul de bebeluş” etc.)
 Dezvoltarea cognitivă
VI. EVOLUŢIA RELAŢIILOR CU ANTURAJUL ŞI SCHIMBURILE AFECTIVE
 1. Alimentaţia:
 - prima alăptare: naturală sau artificială;
 - apetitul, nivelul de satisfacere a bebeluşului, ritmul somn-veghe, atitudinea
mamei;
 - înţărcatul: vârsta. Acceptarea alimentelor solide. Curiozitatea sau rezistenţa în
faţa alimentelor noi.
 - dobândirea autonomiei alimentare: folosirea tacâmurilor. Curăţenia. Alegerea
alimentelor. Ritmul şi durata meselor. Conflictele cu mama.
 2. Primul zâmbet intenţionat. Temerile în faţa unor persoane necunoscute. Toleranţa
faţă de absenţa mamei.
 Somnul: ritualurile de adormire şi alte ritualuri legate de somn.
 Achiziţia controlului sfincterian.
 - vârsta şi stabilitatea achiziţiilor. Principii de educaţie. Docilitatea copilului.
 5. Reacţii la primele interdicţii (mai ales cele care sunt legate de achiziţia autonomiei
motrice).
 6. Conduite şi interese sexuale.
 - curiozitatea şi întrebările legate de diferenţele dintre sexe, asupra originii
copiilor, conduitele masturbatorii şi manifestări ale sexualităţii infantile.
 - conduite sexuale şi percepţia rolurilor masculine şi feminine.
 VII. VIAŢA ŞCOLARĂ.
 grădiniţa: vârsta de intrare la grădiniţă. Primele reacţii şi adaptarea
ulterioară (relaţii cu educatoarea);
 istoricul vieţii şcolare (succesiunea claselor frecventate, schimbări de şcoală
etc.);
 rezultate şcolare;
 proiecte de viitor (şcolare, profesionale);
 atitudini cu privire la activitatea şcolară (interes, reacţii la reuşita sau eşecul
şcolar etc.);
 relaţii cu ceilalţi copii. Caracteristici ale jocului: teamă, agresivitate,
dominanţă, izolare etc.
 Alte particularităţi de „caracter”, care sunt evidente pentru părinţi, sau
primele manifestări ale adolescenţei.
 VIII. LOCUL COPILULUI ÎN EXPECTANŢELE PĂRINŢILOR ŞI ÎN
DINAMICA CUPLULUI PARENTAL
 Proiecţii ale copilului, înainte de naştere.
 Asemănări presupuse cu unul sau altul dintre părinţi, satisfacţia şi decepţia
în faţa sexului copilului, alegerea prenumelor etc.
 Concepţii şi atitudini educative (eventuale divergenţe între părinţi);
 Preferinţe şi manifestări de intoleranţă. Locul, rolul şi poziţia copilului în
grupul familial şi în miturile familiale.

 GHID DE INTERVIU PENTRU ADOLESCENTI SAU TINERI
 1.
Constelatia familiei :
 Care era atmosfera in familia ta ?
 Care erau valorile familie tale?
 Cati frati aveti ?Care a fost relatia cu ei in copilarie ? Dar acum ?
 Cine semana mai mult cu tine ? In ce mod ?
 Cine era mai diferit de tine ? In ce mod ?
 Esti un tip critic ? Poti sa suporti critica venita de la cineva ?
 Socrii ? Care este atitudinea ta fata de acestia ?
 Care este sau care ar fi rolul lor in casnicia ta ?
 7. Care este atitudinea ta fata de sex?
 Fata de propriul sex?
 Experiente sexuale?
 8. Care este sentimentul legat de copii ?
 Iti doresti ? Daca da, Cand ? Cati ?
 Care este abordarea ta generala legata de rolul de parinte ?
 Ce idei ai despre stilul de educare sau disciplinare ?
 9. Ce inseamna pentru tine sa fii indragostit sau sa iubesti?
 2. Care este profesia dvs sau pregatirea de baza ?
 Interese comune si hobby-uri :
 Cum iti petreci timpul liber ? ce hobbyuri ai ? ( intelectuale sau fizice)
 Preferi sa socializezi cu un singur prieten, un grup restrans sau cu grupuri mari de
prieteni?
 Ce tip de socializare preferi (ex. cele in care comunici, vizionezi filme, cluburi de
noapte , jocul de carti sau ruleta)?
 3. Patternuri legate de obisnuinte zilnice :
 Care este ritmul tau pe timpul zilei ?
 Timpul de trezire si timpul de retragere la odihna ?
 Ce cantitate de somn iti trebuie pentru a sti ca esti odihnit ?
 Iti place sa fie cald in camera ta sau rece ?
 Esti foarte sensibil la zgomote sau la lumina ?
 Ai un program corect al meselor ?
 Bei ? Si daca da, car de frecvent si cat ? De ce ? Daca nu, de ce alegi sa nu bei ?
 Fumezi ? Cat de mult ? Daca nu, de ce alegi sa nu fumezi ? Ai fumat vreodata ?
 Iei droguri ? Ai luat vreodata ? Daca da atunci de ce, cat si care este frecventa ?
 Cat este de importanta curatenia pentru tine ? Dar hainele ? Casa/acasa ?
 4. Setul de valori :
 Care este mottoul vietii tale ?
 Care sunt regulile dupa care te ghidezi in viata ?
 Te consideri o persoana religioasa ? Daca da, de ce ? Daca nu, de ce nu ?
 Cat de mult esti interesat de interesele celorlalti ? Dar de familia de
origine, familia extinsa ? Comunitatea ta ? Problemele universale si cele
ale natiei tale ?
 Care sunt interesele tale culturale ? Iti plac manelele, opera, rockul sau
ce fel de muzica ?
 5. Care este atitudinea ta fata de munca ?
 Crezi ca ar trebui ca ambii parteneri de cuplu sa munceasca ?
 Care este atitudinea ta fata de bani sau fata de alte posesii, modul in
care sa fie cheltuiti banii, sau pastrati ?
 Vezi finantele ca fiind ale ambilor, la comun sau din contra fiecare cu
contul sau ?

Interviul psihiatric in cazul copilului este mai dificil de realizat, in special in
cazul copilului foarte mic, datorita absentei unui limbaj expresiv si
incapacitatii copilului mic cu limbaj de a-si exprima sentimentele, nevoile si
suferintele.
 De aceea, interviul psihiatric se bazeaza pe observarea directa a
comportamentelor copilului (jocul, comunicarea cu membrii familiei, conduita
fata de acestia, exprimarea prin desen), dar si prin analiza datelor culese de la
parinti sau persoanele din anturajul apropiat(rude, educatori, profesori).
 Simptomele unor afectiuni psihice la copii au adesea un aspect mai putin bine
definit sau mult diferit decat in cazul adultilor, ceea ce face ca diagnosticul sa
fie mai greu de stabilit, iar evolutia sa fie imprevizibila.
 Incidenta si prevalenta tot mai mare a unor boli cu debut in copilarie sau
specifice acestei perioade de viata, precum sindromul ADHD, tulburarile de
spectru autist, tulburarile de conduita, de invatare sau alimentare, impun
necesitatea unor controale periodice medicale si tratamentul cat mai precoce
instituit, de statusul mental si psihic al copilului depinzand toata evolutia lui
ca adult integru, responsabil, normal integrat intr-o lume plina de solicitari,
exigente, stres, si in care marginalizarea de catre societate este inca mult prea
mare.
 Instrumente de evaluare
psihodiagnostica
 Examenul somatic se face în amanuntime, fiind cunoscute
implicatiile largi ale patologiei
 organice generale în aparitia tulburarilor psihice la copil. Vom fi atenti
la dismorfii , malformatii, dezvoltare somato-endocrina, boli actuale,
tratamente actuale.
 Examenul neurologic vizeaza examinarea sistematica din
perspectiva sistemului nervos central, periferic si organe de simt.
 Se insista asupra prezentei posibile a unei debilitati motorii, retard
motor, deficit functional, crize epileptice, deficit senzorial.
 Examinarea psihologica este diferita de la caz la caz, aducând
date pretioase cu privire la nivelul intelectual si structurarea
personalitatii copilului.
 Tulburarile psihologic e, psihiatrice si de dezvoltare beneficiaza astazi
de o abundenta de teste specifice, care le cuantifica caracteristicile.
 Evaluarea comportamentala . Stabilirea terapiei
comportamentale, ca o parte majora a practicii
 clinice, a atras dupa sine un numar de schimbari î n conceptualizarea
tulburarilor, alegerea tratamentul lor si în evaluarea tratamentului.
Sarcina centrala a evaluarii comportamentale este de a identifica
relatiile
 functionale între problemele prezente, influentele cognitive si cele ale
mediului. Aceasta implica cercetarea asociatiilor antecedente,
concurente, contextuale si consecintele care influenteaza aspectele
clinice.
 Evaluarea comportamentala a depins foarte mult de observatia directa,
naturalista, aceasta împreuna cu compromiterea evaluarii, au co ndus
la evaluari ale observatiei detaliate, concentrate psihometric, ca o
tehnica de strângere a datelor.
 Chiar si pe perioada scurta a internarilor în sectie de psihiatrie
comportamentul copiilor este urmarit atent si trecut în foaia de
observatie în evol utie, iar în epicriza se raporteaza totdeauna
"observatia pe sectie", alaturi de examenul psihic si psihologic.
 Electroencefalograma este necesara, în primul rând, pentru
depistarea disfunctiei cerebrale
 minime ce confera un grad de vulnerabilitate pentru bolile psihice;
pentru diagnosticul diferential al
 manifestarilor critice functionale, pavorului nocturn, automatismului
ambulator nocturn, enurezisului, cu epilepsia.
 Alte examinari paraclinice care se impun în urma
examinarii clinice psihiatrice sunt selectate în
functie de caz: explorari imagistice cerebrale, examen
oftalmologic (fund de ochi, acuitate vizuala), teste
cito-genetice, enzimatice, imunologice, examenul
lichidului cefalorahidian, dozari hormonale,
aminoacizi, urinari, test HIV
 Datele obtinute din interviu, examinare psihica, somatica, neurologica,
psihologica, electroencefalografica, alte examinari paraclinice, sunt
sistematizate si se face sinteza diagnostica a
 cazului în tipare nozologice actuale, în conformitate cu clasifi carea OMS
(ICD-10), sau cu cea adoptata de psihiatrii americani (DSM IV).
 De regula, diagnosticul psihiatric cuprinde:
 pe prima axa diagnosticul fenomenologic, cel al afectiunii psihice care a
determinat internarea, sau consultul cu mentiunea ca ar putea fi mai
multe diagnostice de acest gen;
 a doua axa diagnostica cuprinde afectiuni sau disfunctii neurologice
asociate; a treia enumera bolile somatice concomitente;
 a patra descrie structura de personalitate pe care apare tulburarea
actuala (daca este vorba, evident, de o dizarmonie de personalitate);
 ultimul diagnostic vizeaza mediul în care traieste copilul, de exemplu
"Conflict familial", sau "Mediu policarentat".
 Numai formulând astfel concluzia diagnostica finala putem avea o
imagine completa, unitara, a supra copilului care are nevoie de o
interventie terapeutica adecvata.
 Datele anamnestice se culeg din mai multe surse:
 apartinatori (mama, tata, bunici, frati ), vecini,
colectivitate (gradinita, scoala), autoritati, pacient.
 Ancheta sociala efectuata de asistentul social aduce date
cu semnificatie din teren.
 Obiectivele examinarii psihiatrice sunt explorarea vietii
psihice a individului, acordând, la copil, o mai mare
importanta determinarii nivelului de dezvoltare a
proceselor cognitive, insistând pe perceptia culorilor si a
formelor spatiale, atentie, memorie, imaginatie, gândire,
limbaj.
 Examinarea psihologica este diferita de la caz la caz,
aducând date pretioase cu privire la nivelul intelectual si
structurarea personalitatii copilului.
 Tulburarile psihologice, psihiatrice si de dezvoltare
beneficiaza astazi de o abundenta de teste specifice, care
le cuantifica caracteristicile.
 Observaţia clinică nr. 1 .Pacienta G. M. (Mădălina), în vârstă de 9 ani, este adusă
de mamă pentru neascultare, opoziţie, comportament "ciudat".
 În timp ce mama îmi explica, supărată, că vrea să interneze fetiţa, pe coridorul în
care ne aflam are loc o altercaţie între doi copii din secţie. Cearta pornise de la
o portocală, iar bătaia s-a încheiat rapid (până să poată interveni personalul) cu
victoria unuia din băieţi, care l-a muşcat pe celălalt de mână. Mădălina s -a
apropiat, speriată, de noi. Mama conti nua să povestească
 "Vedeţi, ea n-a ştiut niciodată ce înseamnă să îţi doreşti o portocală, pentru că a
avut totul înainte de a cere!".
 Privirea plină de reproş a fetiţei s -a ridicat spre mamă. Aceasta a continuat pe
acelaşi ton aspru, cu aceeaşi viteză "Ce vrei să spui, că eu ar fi trebuit să mă
internez aici?"...Expresia feţei copilului se schimbă, un zâmbet poznaş o inundă,
pocneşte din degete şi spune în şoaptă, mulţumită: "Atât!".
 Mama roşeşte şi reîncepe discursul aproape fără pauză de respiraţie, cu umilinţe şi
injurii la adresa micuţei ei. Aproape că nu o puteam urmări. Am invitat -o în
cabinet, lăsând fetiţa în grija unei asistente.
 Mama provenea dintr-o familie săracă. Copilăria i -a fost marcată de mersul cu
vacile la păscut, totdeauna cu cartea în mână şi ambiţia de "a face şcoală.“
 S -a ridicat prin propriile forţe, realizându –se frumos, urmând facultatea de arte
plastice. S -a căsătorit cu un bărbat tolerant, bine poziţionat social, dar
 care, prin natura profesiei este mult plecat în străinătate.
 Mădălina, unicul copil al familiei, a fost crescută cu
guvernantă vorbitoare de limba engleză, a primit totul "pe
tavă", dar i s -a cerut supunere şi performanţă. A fost
supravegheată îndeaproape, nu a avut voie să se joace cu alţi
copii de teamă "să nu înveţe prostii". Nu şi-a putut alege
prietenele sau colegele de bancă. În prima zi de şcoală mama
a "testat" copiii şi a "numit -o" pe Adina colegă de bancă a
Mădălinei.
 Peste câteva săptămâni, când a constatat că notele Adinei lasă
de dorit, mama a mers din no u în clasă, a studiat atent
caietele colegelor şi carnetele lor de note şi ales din nou, o altă
fetiţă, care să stea în bancă cu a ei. De la primele teme mama
s -a plasat în spatele Mădălinei, pălmuind -o când greşea,
rupând pagini din caiete. Când micuţa a primit o notă de 8 a
trimis -o de acasă "în lume". Mădălina este, în schimb,
îmbrăcată ca o păpuşă, iar tatal ei, în scurtul timp cât stă acasă
este întors adesea din drum: Iar ai luat pulovărul maro şi
pantalonii gri; nu vezi că nu se asortează?"
 Motivele internării Mădălinei sunt de ordin comportamental.
La masă, mama strigă şi loveşte copilul "Mădălina, ia coatele
de pe masă!". Fetiţa ridică coatele, pune supă în lingură şi la
jumătatea distanţei între farfurie şi gură răstoarnă conţinutul,
făcând stropi pe faţa de masă apretată.
 Repetă gestul, urmărind pe sub gene reacţia mamei, care este
pe punctul de a exploda. Pe stradă, femeia strigă la fetiţa ei
 "Mădălina, mişcă-te mai repede!". Copilul încetineşte pasul, se
uită indiferent în jur, ca ş i când s-ar fi
 pronunţat un alt nume, nu al ei, iar în momentul în care mama
răcneşte exasperată de comportamentul minorei, aceasta se
opreşte să privească cu interes într -o vitrină (deşi era o
frizerie).
 PARTICULARITATI PSIHOPATOLOGICE GENERALE LA COPI I SI
ADOLESCENTI
 1.1. Tulburarile cantitative ale perceptiei.
 1.1.1. Hiperestezia presupune o modificare a pragului perceptiv, scaderea
pragului de excitabilitate fata de stimuli. Astfel lumina, zgomotele obisnuite
deranjeaza, sunt percepute dureros. La fel, se exagereaza
 stimulii proveniti de la propriul corp (algofobii). Hiperestezia senzoriala
apare în nevroze, surmenaj, debutul schizofreniei.
 1.1.2. Hipoestezia se caracterizeaza prin cresterea pragului de
excitabilitate, astfel ca zgomotele obisnuite, de exemplu, sunt percepute
îndepartat, ca prin ceata. Copiii cu retard psihic sever si profund, în
 crizele lor de furie îsi pot smulge parul fara sa simta durere. Tulburarea se
întâlneste în stari stuporoase, dementa, debutul oniric al schizofreniei,
depresie, sindrom psihoorganic.
 1.1.3. Anestezia este pierderea capacitatii de a percepe un anumit stimul.
Poate îmbraca doua aspecte,
 fiind organica (medicamentoasa-terapeutica, sau traumatica atunci când
are la baza sectiunea medulara sau a unor trunchiuri nervoase), sau
psihogena, cu determinism psihologic (stress), la perso nalitati dizarmonice
histrionice. În aceasta ultima eventualitate, anesteziile sunt polisenzoriale
(auz, vaz, durere).
 1.1.4. Nesiguranta perceptiva apare atunci când scade controlul unitatii si
identitatii eu -lui. Copilul nu este sigur de propriile perceptii, nu cunoaste
sensul realului, în boli ca: schizofrenie, intoxicatii.
 Tulburarile calitative, în ordinea complexitatii lor sunt: iluziile,
tulburarile psihosenzoriale,
 halucinatiile.
 1.2.1.Iluziile sunt perceptii false ale unor obiecte existente în
realitate. Pot apare si la indivizii
 normali, mai ales la copii, care sunt influentati de conditiile
ambientale (întuneric), având o redusa
 experienta, o slaba capacitate de a distinge realul de imaginar,
mai ales la prescolari, în asa numita "vârsta
 fermecatoare", guvernata de fantezie, sub influenta emotiilor. O
caracteristica a dezvoltarii copilului sub 7
 ani este labilitatea sa afectiva, anxietatea, imaginatia debordanta.
Patrunzând în lumea lui, este usor de
 înteles de ce, în mod fiziologic, seara, la lumina insuficienta,
singur în patutul lui, dupa ce a ascultat
 povestea cu capra cu trei iezi, va tipa, cerând protectie, i
dentificând lucrurile din jur cu cadrul din basm. La
 adulti pot apare în conditii de oboseala, sau în starea de trecere
dintre veghe si somn.
 1.2.2.2.Tulburarile de schema corporala se
caracterizeaza prin perceptia eronata a propriului corp.
 Pierre-Abelli a numit-o "semnul oglinzii": bolnavul se
priveste în oglinda si are impresia ca anumite
segmente ale corpului s-au modificat, i se pare ca este
prea înalt, sau prea mic, sau pluteste. Tulburarile
 sunt caracteristice schizofreniei si anorexiei mentale.
 1.2..2.3.Tulburarile perceptiei temporale sunt frecvente
la copil, încadrarea temporala fiind o
 achizitie tardiva (în jurul vârstei de 8 ani), din acest
motiv fiind mai greu de depistat.
 2. IMAGINATIA este acea functie psihica prin care se
realizeaza reflectarea mintala a unor imagini care nu au
fost percepute anterior, dar al caror izvor provine tot din
realitatea obisnuita.
 Prin intermediul ei, omul poate transforma realitatea în
conformitate cu nevoile si interesele lui; fara imaginatie
 nu se poate vorbi despre stiinta sau despre activitate
creatoar e. Ce frumos, genial, si-a imaginat Jules Verne
 calatoria spre centrul pamântului, sau drumul spre luna,
sau sub apa, desi nu a fost niciodata acolo, având
 ca suport cadre, evenimente, fenomene existente în viata
de fiecare zi.
 2.1.Scaderea imaginatiei poate fi întâlnita în contextul
general al insuficientei psihice, fie prin
 nedezvoltare (retard psihic), fie prin denivelare (dementa).
 2.2.2.Mitomania este tendinta constitutionala de a
altera realitatea. Dupre’ descrie trei grade ale
mitomaniei la copil:
 2.2.2.1.Simpla alterare a adevarului apare la copiii mici
gratie lipsei de experienta polisenzoriala, fiind adesea
stimulata de povestile adultilor.
 Minciuna propriu-zisa se subîmparte în:
 Pseudominciuna apare la copilul sub 7 ani din cauza
gândirii lui magice, în care posibilul se confunda foarte
usor cu realul, motiv pentru care ea nu constituie
semnul unei alterari psihice.
 Minciuna sociala sau adevarata apare numai dupa 7
ani, când copilul este con stient de deformarea
realitatii, prin care urmareste un anumit scop.
 Minciuna patologica apare atunci când copilul nu este
constient de faptul ca minte (psihopati).
 Minciuna reactiva, de tip nevrotic, apare exploziv, în
contextul unei tensiuni emotionale puternice, fara ca
persoana în cauza sa poata da ulterior o explicatie
minciunii sale.
 3. ATENTIA nu este o functie psihica independenta, pentru
ca nu reflecta realitatea obiectiva cum fac celelalte functii. Ea
asigura însa concentrarea optima, la un moment dat, a functiilor
psihice în directia unui obiect sau fenomen în scop de cunoastere
sau de adaptare, asigurând astfel o cunoastere cât mai adecvata.
 Atentia poate fi involuntara, nedirijata constient spre ceva din
afara; presupune distributivitate, capacitatea de a sesiza
fenomenele din jur fara un efort deosebit, dirijat anume.
 Ea are însa si o componenta voluntara, ca un efort constient, atât
de necesar pentru cunoastere si învat are.
 Are un anumit volum, suprafata, mobilitate, tenacitate,
selectivitate. Va depinde de starea organismului în general si de
cea a sistemului nervos central, în special.
 Atentia este strâns legata de memorie, de integritatea functiilor
cognitive, de instincte, pulsiuni, de sistemul motivational.
 3.1.Hiperprosexia este exagerarea capacitatii de concentrare a
atentiei, involuntar, nedorit, ca volum, intensitate, dar cu
caracter de instabilitate.
  3.3. Aspecte ale consilierii copiilor şi
adolescenţilor
 3.3.1.Elemente de psihopatologie a copilului si
adolescentului
 Nevrozele copilariei / nevroza infantila
 Nevroza psihogena este o afectiune care pleaca de la o stare de
conflictualitate psihica, de intensitate mica / medie, de durata lunga.
 Conflictul ce se afla le originea unei nevroze infantile este un conflict
ce perturba echilibrul functional, fiind insotit de tulburari neuro-
vegetative. Aceste perturbari sunt traite uneori ca boli organice, insotite
de o scadere a randamentului, a capacitatilor generale ale copilului de
a se integra.
 Caracteristicile nevrozei infantile
 Este o boala de intensitate mica, care nu perturba constiinta,
personalitatea.
 Nu presupune niciodata leziuni biologice, fiind pur psihologica si
avand o reversibilitate absoluta.
 Exclude obligatoriu tulburari de tip delirant, halucinator.
 Aceste stare de conflictualitate, care genereaza suferinta psihica este,
de obicei, de lunga durata si cel mai frecvent este izvorul suferintei
copilului. Acesta rezulta din relatiile perturbatorii cu persoane
semnificative din viata sa, iar gama posibilitatilor de manifestare a
nevrozei infantile este foarte diversa.
 Este foarte greu de stabilit debutul nevrozei infantile, deoarece mult
timp unele simptome pe care le consideram doar expresia unei nevroze
monosimptomatice pot avea efectiv, doar un caracter fiziologic, adica sa
fie mascate sub aceasta forma.De exemplu, enurezisul, balbismul se
pot mentine o lung perioada de timp, fara sa atraga atentia asupra unei
nevroze structurate.
 Cauzele declansante, cauzele favorizante si cauzele predispozante
consteleaza impreuna o fenomenologie de risc!
 Este putin probabil sa apara o nevroza infantila daca actioneaza doar
una din aceste cauze.
 Notiunea de conflict care sta la originea unei nevroze infantile
cuprinde toate situatiile care genereaza o tensiune psihica negativa,
determinata de simultaneitatea a cel putin doua motive. Aceste motive
sunt de mare semnificatie subiectiva pentru copil si depasesc
capacitatea lui de adaptare.
 Actiunea acestor motive corelate il pune pe copil in imposibilitatea de a
se elibera de tensiuni. Atunci conflictul / tensiunea nu se rezolva, chiar
daca dureaza putin, o perioada scurta.
 Copilul nu poate rezolva efectiv aceasta traume, o va trena, ceea ce
pentru un adult n-ar avea o semnificatie extraordinara, nu depaseste un
registru al normalitatii. Copilul in subiectivitatea lui poate sa se
considere incapabil de a face fata situatiei. Atunci tensiunea treneaza,
se acumuleaza. Ea este sublatenta ceea ce inseamna ca la un moment
dat se structureaza intr-o conditie favorizanta pentru decompensarea
nevrotica.
 Nu toate conflictele duc la nevroza infantila! Dar la unii copii treneaza
si exista riscul unei decopensari. Aceasta se face cu ajutorul unor
mecanisme de compensare.
 Exista doua mecanisme de compensare folosite de copii
pentru a face fata unor situatii critice:
 1.Fantezia – evadarea in imaginar care duce la rezolvarea
unor conflicte la nivelul imaginatiei. De aceea jocul prin el
insusi are valoare terapeutica. Copiii foarte stresati, ce au
diferite tensiuni, le descarca in joc. Ei dramatizeaza
conflictul pe care il traverseaza, il rezolva la nivel
imaginativ.
 2.Compensarea prin fuga de situatie sau atribuirea
vinei altuia Acest tip de compensare se centreaza mai
curand pe planul realului. Situatiile conflictuale ce dezvolta
/ instaleaza o nevroza infantila sunt cele care treneaza si se
repercuteaza negativ, pe de o parte, asupra dezvoltarii si
comportamentului copilului, pe de alta parte.
 Daca un conflict a reusit sa perturbe dezvoltarea copilului
si sa afecteze comportamentul copilului, incet, aceste
elemente vor duce la instalarea unor tulburari functionale
manifestate prin dezechilibru functional, dezvoltarea
inegala in plan instinctiv, vegetativ/ neurovegetativ sau
emotional.
Nevroza infantila
 Cauze: dupa 7 ani, dezvoltarea personalitatii copilului a atins un
anumit nivel care ii permite sa reactioneze la tensiunea conflictuala, sa
si traiasca subiectiv, sa integreze aceasta tensiune, sa o interiorizeze si
sa-si creeze mecanismele de defensa. Pana la 7 ani, copilul nu este in
stare sa-si construiasca raspunsuri. El reactioneaza limitat la ceea ce I
se intampla. La 7 ani personalitatea copilului permite structurarea unor
mecanisme de defensa. Daca aceste mecanisme au esuat se instaleaza
nevroza.
 In general, exista trei forme de manifestare ale nevrozei infantile:
 1. Dereglarile regimului de viata
 2. Deprinderile nevrotice
 3. Nevrozele propriu zise
 1.Dereglările regimului de viata
 Survin atunci cand domeniul activitatii instinctuale, ca urmare a persistentei
conflictelor, a conditiilor de viata nesatisfacatoare.
 Tipuri de dereglari:
 Anorexia / lipsa poftei de mancare are doua forme:
 Simpla – consta in pierderea poftei de mancare, fara o cauza digestiva, ci sub
influenta starii de tensiune negativa persistenta;
 Mentala – apare pe fondul subnutritiei cronice, cand tulburarea psihica initiala
se accentueaza, copilul devenind apatic, depresiv, cu idei de inutilitate,
umilinta, pierzand controlul constient asupra starii sale. Aceasta stare psihica
ce insoteste initial inhibitia alimentarii, creeaza conditii ca pacientul sa nu
poata depasi starea. Cel mai frecvent in declansarea anorexiei mentale sunt
incriminate conflictele cu parintii si 25% dintre cazuri pot sa evolueze catre
mortalitat. Copilul invata in cursul bolii sa-si controleze motivatia de foame, de
a-si impiedica satisfacerea foamei. Cel mai frecvent anorexia mentala apare la
fete intre 11-15 ani.
 Anorexia antreneaza o deformare a imaginii corporale, fiind insotita de o
perceptie distorsionata a imaginii corporale. Este un comportament tipic mai
ales la preadolescente, de a-si controla alimentatia prin manevre precum: voma,
diaree, dosirea/ aruncarea mancarii. De multe ori viata endocrina nu se va
reface, daca anorexia este intr-un stadiu avansat.
 Copilul poate avea tulburari trofice si secretorii foarte severe (aspect uscat),
tulburari ale perceptiei imaginii corporale (cea mai mare problema).
 De multe ori, fetele insotesc aceste perceptii distorsionate cu
comportamente depresive si chiar de idei legate de sinucidere. Chiar
daca sunt extrem de suple, imaginea pe care o percep este a unei
persoane corpolente, daca nu obeze, chiar dezgustatoare, deprimanta.
Se indoiesc ca ceilalti le accepta corporalitatea asa cum este, fac
eforturi disperate si invata singure cum sa elimine tot ce au mancat.
 Bulimia este o afectiune foarte grava care apare uneori in "coada" unei
anorexii mentale. Este, de fapt, o exagerare a poftei de mancare. In
fazele de trecere de la anorexia mentala pot sa apara in compensatie,
fenomene bulimice. Rareori, cand se produc fenomene bulimice apar si
dereglari hipotalamice. Exista, deci, o componenta importanta
neuroendocrina in acest gen de afectiuni.
 Constipatia are o valoare simbolica: copilul refuza sa comunice, sa
efectuaze un anumit tip de activitate, pe care o resimte ca fiind
presanta, constrangatoare. De aceea, frecvent este constipat.
 Diareea este opusul constipatiei. Un copil timorat, emotiv, labil poate
avea diaree, ce se pote fixa ca o deprindere fiziologica. Aceasta este de
natura functionala si nu organica.
 Varsaturile reprezinta uneori debutul unei anorexii, al unei depresii
 2.Deprinderile nevrotice
 Uneori tensiunea conflictuala poate duce la gasirea unor obiceiuri/ indeletniciri cu ajutorul
carora copilul se poate degaja de tensiune. Uneori aceste deprinderi sunt foarte bine fixate/
inserate in copil, si chiar devin componente ale personalitatii. Din acest motiv, fixate in timp,
este foarte greu sa le elimini.
 Exista doua categorii de deprinderi nevrotice:
 Deprinderi nevrotice dureroase/ care provoaca durerea – constau in obiceiul de a-si produce
durere. Astfel, copilul isi refuza, aparent, unele conflicte, pe care insa nu le poate exprima.
Copilul nu se va plange niciodata ca are o suparare legata de o problema, ca este neapreciat, ci
substitutiv - printr-o deprindere dureroasa, se va obisnui sa produca starea de tensiune, de
neincredere, de insatisfactie, de frustratie. De exemplu:
 Onicofagia – rosul unghiilor;
 Rosul degetelor – unii isi produc adevarate leziuni;
 Tricotilomania – deprinderea de a-si rasuci parul, de a-l smulge, este un simptom foarte dificil;
 Muscarea buzelor – pana la producerea unor leziuni;
 Scobitul in nas – cu violenta, la copiii mici;
 Acneea - la adolescenti, conduce la acnee generalizata si se ajunge la o infatisare neplacuta;
 Frecarea leziunilor cutanate pana se adancesc, uneori cu suprainfectie. Suprainfectia este
cauzata de deprinderea nevrotica de a le "scurma" permanent;
 Deprinderi nevrotice de placere – de cautare a placerii, care sa reechilibreze tensiunea. De
exemplu:
 Suptul degetului – uneori pana la varste mari;
 Onania / masturbarea - apar odata cu trezirea dorintelor sexuale – deprinderi care pana la un
punct sunt normale. Daca se fixeaza capata o conotatie nevrotica.;
 Mancatul convulsiv de dulciuri – cand este foarte anxios, copilul mananca multe dulciuri sau
roade un prosop, o paturica, daca este foarte mic.
 3. Nevrozele propriu-zise
 Nevrozele propriu-zise apar dupa 7 ani.
 Categorii:
 1. Ticurile sunt nevroze motorii. Ticurile constau in
miscari / focalizari involuntare, bruste, rapide, stereotipe,
nonritmice. Aceste miscari apar in starea de veghe, fara a
exista un scop care sa motiveze actiunea respectiva. Sunt
repetitive, localizate, dar ar putea fi suprimate printr-un
efort de concentrare a atentiei, de preluare a controlului
voluntar.
 Ticul este trait de copil ca fiind irezistibil, dar exista
intervale de timp in care el este suprimat. Nu are un
caracter permanent. El poate aparea:
 in urma unor traume de natura psihologica;
 prin imitatie;
 prin fixarea unor mecanisme de aparare, care iau forma
simbolica a ticului.
 Exista ticuri motorii sau verbale / motorii (gleparo-
spasmul).
 Fiecare pot fi simple / complexe.
 1.1.Ticurile motorii simple:
 Clipitul
 Ridicatul din umar (cauta un sprijin imaginar)
 Grimasele faciale/ orofaciale
 Figura prezinta un clipit, este implicata o miscare - secusa - la nivelul
obrajilor sau gurii. Sunt ticuri de expresie (accentuate in timpul emotiilor).

 1.2.Ticurile motorii complexe sunt gesturi faciale.

 Exemple: ticuri ce angreneaza toti muschii faciesului combinate cu
dificultati de deplasare. De exemplu: la o femeie casatorita pleoapele
deveneau rigide, globii oculari se rulau catre spate.Ticul era expresia unei
modalitati simbolice de a reduce sentimentul de insatisfactie si respingere
din partea sotului.
 Ticul nu se manifesta in timpul noptii. Cand este pe strada/ in public, deci
in tensiune, capata o repetitivitate, intensitate, se accentueaza.
 Ticul este mecanismul de aparare patologic. Exista resurse energetice foarte
mari, insa prost canalizate intr-un tic. Ticul este o mobilizare energetica a
unui potential energetic consumat/ actualizat, de un grad crescut de
tensiune.
 Ticul apare atunci cand copilul simte o tensiune emotionala
timp indelungat, dar nu este legat de un conflict foarte grav.
 Exemplu: nu are incredere in sine, are o imagine de sine
negativa. Aceasta tensiune ii creeaza o jena care nu persista
tot timpul, dar care ii creeaza un de asteptare
anxios.
 Exemplu:
 Ii este teama sa nu fie vazut;
 Ii este teama sa nu fie intrebat;
 Ii este teama sa nu fie atins;
 Pentru ca ii este teama cauta un mecanism de aparare care sa
ii reduca nivelul de tensiune crescut. Aceasta tensiune
crescuta este redusa prin miscare.
 Pe cale naturala, ticul descarca motor si capata semnificatia
de mecanism de aparare, insa este un mecanism de aparare
patologic, nu adaptativ.
 Daca aceste ticuri se fixeaza, ele devin deprinderi,
comportamente nevrotice. Este vorba de un prost rulaj al
disponibilului energetic al fiintei umane.
 Ticurile vocale simple
 Tusitul;
 Dresul vocii;
 Murmuratul "va sa zica";
 Exemplu: oamenii care stau in tensiune si nu-si
pot reduce altfel tensiunea, apeleaza la astfel de
ticuri vocale.
 Ticurile vocale complexe – prin repetarea unor
cuvinte / expresii in afara contextului.
 Exemple:"va sa zica", "deci";ticuri formate din
cuvinte inacceptabile social, de obicei, obscene.
Fenomenul se numeste coprolalie.
 Repetarea ultimului sunet / cuvant auzit.
Fenomenul se numeste ecolalie.
 Un alt tic nevrotic este enurezisul / enureza.
 Enurezisul este un discontrol urinar ce poate aparea la copiii de peste 2-
3 ani. Acesta consta in pierderi involuntare de urina fie diurne, fie
nocturne. Cand se manifesta la un copil peste 7 ani / de varsta scolara
semnifica o regresie emotionala pe scara achizitiilor legate de nivelul
lui de maturizare emotionala. Mentinerea enurezisului la o varsta
inaintata (7 ani) este generata de o situatie conflictuala. Este o forma de
aparare patologica, o modalitate prin care copilul atrage atentia
anturajului asupra unei situatii pe care el nu o poate tolera.
 Enurezisul are o valoare simbolica. Enurezisul nu poate
fi tolerat de societate / familie. Prin acest gest, desi este un mecanism
inconstient, copilul atrage atentia parintilor asupra unei situatii de
netolerat, pentru ca nu are o alta modalitate de "a spune" acest lucru
decat corporal prin enurezis. Enurezisul este o metafora corporala.
 Exista foarte rar enurezis cu o componenta organica. Dar dupa ce
se fac toate investigatiile si se elimina ipoteza diabetului – care
inseamna pierderea urinei, lipsa de control asupra sfincterului urinar –
si se constata ca nu este vorba de o componenta organica, obiectivata,
inseamna ca este un enurezis metaforic. Pe masura ce scade toleranta
celor din jur / din familie, manifestarile copilului in enureza cresc in
compexitate, se imbogatesc cu componente astenice, obsesivo-fobice,
copilul devine timid, nesigur, fricos; cateodata apare si diurn si
nocturn, apoi enurezis mixt.

 Exista posibilitatea ca pe masura ce anturajul respinge simptomul –
aplica pedepse copilului – cu atat mai mult enurezisul se complica,
devine tot mai grav.
 Se impune o strategie terapeutica de familie dupa ce se decripteaza
semnificatia metaforica a simptomului, se analizeaza relatiile cu
ceilalti, se reaseaza rolurile in familie. Simptomul ajunge sa devina
inutil ca mecanism de reducere a tensiunii din familie.
 Se asociaza si tehnici comportamentale. Pana nu dispare semnificatia
de simptom reactiv nu se lucreaza doar cu tehnici comportamentale, de
conditionare pentru ca enureza se va mentine!
 Copilul trebuie trezit in fiecare noapte la o anumita ora si il impiedici
sa doarma, pentru ca astfel el capata control. Daca se practica doar
tehnici comportamentale, fara a lucra si rezolva contextul familial,
chiar daca enurezisul se amelioreaza el poate reveni sau migra – sa se
transforme in alt simptom nevrotic (de exemplu: encopreza).
 Encoreza / encoprezis este perturbarea deprinderilor complexe,
constand in pierderea fecalelor, care se asociaza sau nu cu enureza.
Encopreza fragilizeaza psihicul si devine un handicap producator de
rusine, de blam greu de tratat.
 Balbismul este o deteriorare de fluenta vorbirii caracterizata prin
repetari frecvente, prelungiri de sunete / silabe. Este o problema, mai
ales daca apare dupa o perioada de dezvoltare normala a copilului. De
exemplu, dupa 3-4 ani, daca nu a avut balbism, dar apare la aceasta
varsta, se pune problema caeste de origine nevrotica. Copilul traieste
dureros aceasta disritmie / tulburare de expresie verbala, pentru ca
pana la aparitia ei el isi crease anumite relatii confortabile cu lumea.
Balbismul il face pe copil sa se simta tinta jignirilor, marginalizarilor
copiilor. El traieste o adevarata drama din cauza copiilor foarte cruzi, o
stare de frustrare foarte mare.
 Tulburarile cardiace, respiratorii si digestive sunt cauzate de
tensiuni conflictuale. Acestea exprima o somato-forma ce exprima fie o
situatie de protest, fie incapacitatea de a-si exprima emotiile reprimate.
Atunci apar aceste tipuri de tulburari. Exemple:
 tulburari cardiace: aritmie, tahicardie, palpitatii;
 tulburari digestive: diareea, constipatia;
 tulburari respiratorii: dispneea de effort (se sufoca, nu poate urca 5
etaje), alergia – forma psihogena de fixatie, de exprimare, la nivel
respirator, urticarie la nivelul pielii.
 Cefaleea sau durerea de cap manifestata cronic, considerata un
simptom al nevrozei infantile. Se rezolva doar atunci cand se descopera
starea de conflict care a generat-o. Exemplul dat referitor la baiatul cu
tulburari (simptom de cefalee) => copilul "divortului".
 TULBURARILE ANXIOASE
 In categoria nevrozelor, a tulburarilor psihogene ale copilariei intra
tulburarile anxioase ale copilariei.
 Anxietatea este starea fizica difuza de neliniste, de apasare, de
ingrijorare, de teama nemotivata. Persoana traieste sentimente de
insecuritate, numite stare de anxietate. Tulburarile anxioase ale
copilariei include mai multe stari nevrotice in care anxietatea este
elementul dominant. Acestea sunt stari diverse, polimorfe.
 Exista 3 forme de manifestare la copil dupa DSM:
 1.Anxietatea de separatie
 2.Tulburarea evitanta a copilariei
 3.Anxietatea excesiva - este generalizata la o varietate de situatii.
 In mod asociat / aditional, la aceste 3 forme specifice anxietatii, in
copilarie pot aparea variabil si alte tulburari anxioase. Acestea pot sa
apara si la adulti.
 Exemple:
 Fobia simpla;
 Foba seriala / de contact;
 Frica;
 Tulburarea obsesiv-compulsiva;
 Tulburarea stress-ului post-traumatic.
 1. Anxietatea de separatie
 Principalul simptom dupa care se recunoaste aceasta tulburare este
anxietatea excesiva in legatura cu separarea de mama, de persoana de
care copilul e atasat, ce joaca rolul de tutore.
 Cand survine separarea, copilul poate experimenta o neliniste ce merge
pana la panica. Reactia depaseste, de obicei, nivelul de dezvoltare al
copuilui, nu e tipica pentru un copil de varsta lui.
 Copilul care sufera de anxietate de separare e incomodat si manifesta
urmatoarele simptome comportamentale:
 Calatoreste departe de casa / in locuri nefamiliare;
 Poate refuza sa-si viziteze chiar si prietenii, sa mearga la scoala / in
tabara, sa doarma altundeva decat acasa;
 Poate sa fie incapabil sa stea singur in camera;
 Are un comportament adeziv, e strans lipit de parinti (cateodata ii
urmareste prin toata casa).
 Cand copilul anticipa o eventuala separare pot aparea si acuze
somatice: dureri gastrice, cefalee, greata, iar la copiii mai mari
(adolescenti), simptome cardio-vasculare: palpitatii, ameteli, lesin.
 Cateodata, adolescentii transfera in persoane importante din
viata lui acesta anxietate de separatie. (de exemplu: intr-un prieten,
frate etc.). cand persoana pleaca de acasa, manifesta aceste tulburari de
tip neuro-vegetativ. Este suficient sa anticipe plecarea; nu e nevoie sa
intre intr-o "anxietate declarata" ca e nelinistit, se teme. (nu va spune
acest lucru), ci va avea tulburari functionale, jena respiratorie,
palpitatii, dureri de stomac.
 Cand sunt separati de persoanele de care sunt atasati, acesti copii au frici morbide.
Exemplu: teama ca lor insisi / persoanelor importante din viata lor li s-ar putea intampla
ceva rau: un accident, o boala, moarte.
 Copiii isi pot exprima teama de a fi pierduti , de a nu se mai intalni niciodata cu persoana
respectiva. Pe masura ce copilul creste, fricile se pot sistematiza in jurul unor pericole
potential identificabile => si devine el insusi un fobic treptat.
 Fobicul nu se urca in masina, nu calatoreste cu trenul pentru ca se teme de un accident.
Nu traverseaza spatiul larg decat insotit pentru ca se teme de un accident cu o masina.
Majoritatea copiilor mici acuza o anxietate invadanta in legatura cu pericole legate de o
boala foarte grava, cu moartea.
 Cand separarea e amenintatoare / iminenta apare anxietatea anticipatorie (la copiii mai
mari). Copiii mai mici sufera foarte mult cand separarea survine ca atare. Ei nu au
capacitatea sa anticipe.

 Copiii cu anxietate de separatie manifesta frecvent:

 Frici de animale, de monstri;
 Frici de situatii percepute ca un pericol pentru integritatea familiei;
 Teama de accidente de automobil, de calatoria cu avionul;
 Preocupari in legatura cu agonia, moartea;
 Dificultati in a merge la culcare – insista ca cineva sa stea cu ei pana ce adorm. Uneori,
copiii fug din propria camera in camera / patul parintilor sau dorm la usa camerei;
 Se poate ajunge la trairea unor stari de panica, de angoasa.
 Acesti copii pot prezenta episoade curente de retragere sociala, apatie, tristete, dificultati
de concentrare. Ocazional, copiii devin violenti fata de persoana perceputa ca fiind
vinovata de producerea separarii de cel iubit.
 Exista si alte elemente asociate cu anxietatea de separare:
 Frica de intuneric;
 Dispozitie depresiva ce poate conduce la distimie, depresie majora.
 Copilul e pretentios, intrusiv, necesita o stare constanta, este foarte dependent => te
secatuieste;
 Se plange ca nimeni nu-l iubeste, nu are grija de el. Cateodata spune ca ar putea sa fie
mort, in special, daca separarea este fortata.
 Alti copii sunt extrem de constiinciosi, supusi, dornici sa placa, fac tot posibilul numai sa
nu fie lasati singuri.
 In general, daca nu apare amenintarea cu separarea, acesti copii au o intelegere sociala
buna, stabilesc relatii interpersonale corespunzatoare, insa atasamentul de persoana
respectiva este foarte mare.
 In formele ei severe, tulburarea devine incapacitanta. Exemplu: copilul este incapabil sa
mearga la scoala, sa se comporte autonom.
 Aceasta tulburare se dezvolta dupa unele stresuri de viata.
 Exemple de factori de stress ce pot duce la anxietatea de sepratie:
 Pierderi majore – decesul unei rude / animal iubit;
 Maladie grava a copilului care l-a incapacitat pe o perioada lunga de timp
 Maladia unei rude apropiate;o schimbare in ambienta copilului;
 Exemplu: mutatul dintr-o scoala in alta / gradinita / casa / bloc. Acesta presupune un risc
foarte mare pentru ca nu poate sa-si schimbe atat de usor obisnuintele, asteptarile,
linistea, echilibrul precar abia dobandit.
 Studiul realizat in 1987 si in 1992 investigheaza pe 45 de copii intre 5-2 ani simptomele
anxietatii de separatie. S-au constatat diferente semnificative intre cei mai mici (5-8 ani)
si cei mai mari (9-12 ani) . Cei mici au o simptomatologie mai bogata in care apar
cosmarurile din timpul noptii. La cei mari simptomatologia este dominata de furie,
iritare, comportament violent.
 2.Tulburarea evitanta a personalitatii

 Aceasta se manifesta prin timiditate excesiva in contactul cu persoane

nonfamiliare. Timiditatea are un grad mare de severitate, astfel incat
interfera cu activitatea sociala a copilului in relatie cu egalii, pe o durata
de cel putin 6 luni. Timiditatea se asociaza cu dorinta clara de
implicare sociala cu oameni apropiati / familiari astfel incat relatia cu
membrii familiei / alte persoane sunt foarte calde, satisfacatoare. Copiii
sunt foarte afectuosi ca si adultii timizi – retractili, sensibili, introvertiti
care in intimitate au o mare capacitate emotionala pot avea o fobie
sociala.
 Copiii cu tulburare evitanta a personalitatii apar ca fiind retrasi
social, jenati, lipsiti de initiativa cand se afla in compania unor
persoane straine. Sunt anxiosi ori de cate ori se pune problema de a
interactona cu strainii.
 Cand anxietatea este severa ei pot deveni muti sau incoerenti,
chiar daca aptitudinile de comunicare sunt nealterate. Acesti copii nu
sunt agresivi, ci lipsiti de incredere in ei.
 Tulburarea evitanta a personalitatii apare rar singura, fiind
insotita de obicei, de alta tulburare => anxietatea excesiva.
 Problema timiditatii a tulburarii evitante a personalitatii
apare in primii ani de scoala, de obicei, la gradinita, cand
copilul intra in colectivitate. Cu timpul, la unii se
amelioreaza spontan, la altii evolueaza episodic /se
cronicizeaza.
 In cazurile grave apare o deteriorare severa in activitatea
sociala, cateodata si scolara. Daca un copil foarte inteligent
este timid, blocajul emotional mil poate pune uneori in
incapacitatea de a face fata chiar unor sarcini marunte.
Boala este o incapacitanta serioasa.
 Timizii pot genera un lot de adulti anxiosi, pentru ca
potentialul emotional, creativ este complet blocat.
 Accentul se pune pe ludoterapie – jocuri de tip creativ, care
sa dezvolte imaginatia, creativitatea si nu pe contact social,
activitati colective. Intrarea in colectiv accentueaza trauma
pentru ca e incapabil sa faca fata. Se impune gasirea unor
modalitati care sa-l faca depaseasca neincrederea in sine,
modalitati prin care se afirma, atrage atentia.
 3. Anxietatea excesiva
 Este o alta forma de anxietate. Copilul este extrem de sfios, se teme de evenimentele
viitoare: examene, posibilitatea unei raniri, condamnari, includerea in activitatile de grup
ale egalilor, se teme in legatura cu satisfacerea asteptarilor.
 Exemple:
 Punctualitatea – se teme sa nu intarzie – si intarzie;
 Respectarea dispozitiilor date strict – se teme sa nu le incalce;
 Activitatile imprevizibile – prefera sa faca activitatile de rutina, pe care le stie bine;
 Este foarte preocupat de comportamentul anterior – este ruminativ (se gandeste mult la
ce a facut, cum a facut, repeta, verifica, pierde foarte mult analizand si / dubitand;
dubiteaza pe tema discomfortului /pericolului posibil. Copilul solicita multa reasigurare.
 Copilul poate fi foarte anxios in legatura cu competenta sa in difetrite arii de manifestare.
De exemplu: inteligenta sa, capacitatea sa de a rezolva o anumita situatie. Este preocupat
de ce cred altii despre performantele sale, de cum este vazut. Aceasta evidentiaza jena
senzitiva de relatie (aparesi la adult).
 Tulburarea este insotita de o serie de simptome si pe plan somatic.
 Exista expresii somatice: nod in gat, cefalee, respiratie scurta, greata, ameteala,
dificultate in a adormi, insomnie, adormiri);
 Copilul poate fi nervos si tensionat;
 Unii prezinta fobie sociala, refuza chiar sa mearga la scoala;
 Altii pot fi foarte zelosi, conformisti, premianti, fac sacrificii mari pentru a fi siguri ca nu
vor fi respinsi, ca vor fi intelesi, acceptati;
 Au tendinte perfectioniste;
 Pot fi nelinistiti pe plan motor, pot avea obiceiuri nevrotice (smulg parul, rod unghiile);
 Pot refuza sa se angajeze in activitati specifice varstei, pentru ca se minimalizeaza,
devalorizeaza;
 Isi pot impune exigente de performanta complet nerealiste;
 Se compara permanent cu altii, se minimalizeaza, au o mare neincredere in ei.
 Debutul anxietatii excesive se poate produce brusc / gradual, cu exacerbari
asociate cu stressul. Poate persista si in viata adulta ca tulburare anxioasa sau
ca fobie sociala. Are o tendinta foarte mare de pastrare, de cronicizare. Adultii
anxiosi cu siguranta au fost copii anxiosi.
 Tulburarea apare frecvent la copiii unici la parinti, la primii nascuti sau la
copiii care apartin grupurilor socio-economice cu nivel ridicat mediilor
superioare. Apare in familiile unde exista preocupari legate de performanta
(de intelectuali), in familiile care doresc ca copiii sa obtina rezultate foarte
inalte, imprimandu-le un control sever si exigente foarte inalte. Rezultatul este
o crestere progresiva a anxietatii.
 Anxietatea excesiva este prezenta cand copilul manifesta cel putin 4 din
urmatoarele comportamente:
 Este foarte ingrijorat in mod nerealist in legatura cu evenimentele viitoare; au
o gandire de tip catastrofic.
 Este preocupat exagerat de evenimente trecute. Ei oscileaza ori in viitor, ori in
trecut fara a se centra pe prezent;
 Preocupari nerealiste legate de propria competenta;
 Manifesta simptome somatice diverse;
 Este exagerat de constiincios;
 Are nevoie excesiva de aprobare;
 Este incapabil sa se relaxeze;
 Este crispat corporal.
 Fobiile sunt tulburari psihice ce se manifesta printr-o teama persistenta,
evitare, copilul recunoscand ca teama este excesiva si nerezonabila in legatura
cu un anumit obiect.
 Fobiile pot fi:
 foarte simple – exemple: fobii de animale,
teama de proceduri medicale, de
medicamente;
 seriale – cele mai frecvente la copii include
teama de a nu vorbi in public, teama de a
manca in public.
 Cercetarile in domeniu arata ca:
 numarul fobiilor simple scade odata cu
inaintarea copilului in varsta;
 complexitatea fobiilor seriale creste odata cu
varsta (devenim mai rautaciosi, mai izolati cu
cat inaintam in varsta);
 fobiile apar mai frecvent la fetite decat la
baieti
 4. Panica
 Panica se produce cu / fara agorafobie = teama de a parcurge
/ a traversa spatii largi neinsotit.
 Panica fara agorafobie se caracterizeaza prin: atac spontan de
anxietate, cu multiple simptome fiziologice.
 Panica de agorafobie cuprinde pe langa atacul de panica si un
comportament de evitare a situatiei ce ar putea declansa atacul.

 5. Tulburarea obsesiv - compulsiva

 Este o tulburare extrem de rara la copii (doar 2% din totalul
tulburarilor la copii). Se caracterizeaza prin aparitia unor
ganduri / ritualuri comportamentale obsesive si deranjante.
Intreruperea acestor ganduri / ritualuri provoaca o stare de stress
extrem.
 Cele mai frecvente ganduri obsesive sunt legate de:
 Indoiala (am facut bine / n-am facut bine; am scris / n-am scris);
 Moarte;
 Contaminare.
 Comportamentele obsesive cele mai frecvente sunt:
 Spalarea;
 Verificarea;
 Atingerea;
 Ritualurile de numarare.
 Aritmomania
 Este o tulburare foarte dificila si extrem de greu de abordat. Daca
ritualurile devin ceremonialuri obsesive, aritmomania poate
deveni poarta de intrare intr-o schizofrenie. Uneori se poate
structura o personalitate psihostenica severa (K. Leonhard).
 Tulburarea de stress post-traumatic reprezinta o tulburare
anxioasa ce apare la copil pe fondul unei perioade de stress
intens si continuu, prelungit.
 Exemple: dezastru natural; abuz fizic / sexual.
 Aceasta tulburare consta in retrairea repetata a evenimentului
traumatic, evitarea asociatiilor asociate acelui eveniment si
simptome de excitatie persistenta. Trauma este reiterata,
retraita, traita dramatic, individul este tensionat multa vreme.
 Tulburarile de comportament
 Tulburările de comportament presupun aparitia unor manifestari de
conduita ce depasesc limita normalitatii => abateri ale unor atitudini
structurale fata de munca, lucruri sau propria persoana. Sunt foarte
numeroase. Pot avea interferente cu alte tulburari:Nucleul psihopatic,
Delicventa juvenila
 1. Modalitati de manifestare:
 -Ca simptom in alta boala psihica (psihotic sau cu un substrat
functional organic)
 -Fie asociate cu tulburarile nevrotice (opozitie, negare, protest,
demisie), fie confundate cu manifestari ale tulburarilor nevrotice.
 -Ca deprinderi de comportament pe fondul unor conditii insuficiente si
trenante, ce pot facilita dezvoltarea dizarmonica a personalitatii, cu
timpul structurandu-se chiar o psihopatie.
 -Sindrom in anomaliile de personalitate
 -Copilul socheaza prin organizarea dizarmonica a personalitatii;
 -Comportamentul sau constituie sursa viitoarelor psihopatii ale
adultului;
 -Comportamentul este foarte rezistent la tratament si educatie.
 2. Cauzele tulburarilor de comportament:
 a. Cauzele legate de factori genetici nu sunt foarte bine
cunoscute.
 Majoritatea copiilor ce manifesta precoce tulburari de
comportament sunt inca de la nastere iritabili, fara
program regulat de viata, neresponsivi in mod adecvat la
efort.
 b. Un alt factor il poate reprezenta o educatie
necorespunzatoare, caracterizata prin inconsecventa,
libertate exagerata;sau educatie autoritara, neelastica,
neunitara, contradictorie aceasta manifestandu-se mai
ales in familii fara experienta, cu stress marital
prelungit, cu conflicte parentale frecvente;
 Exista 2 tipuri de atitudini parentale ce pot influenta
dezvoltarea acestui comportament la copii, prezente pe
urmatoarele axe:
 1.axa de la acceptanta, caldura care se intinde pana la
rejectie, ostilitate, autoritate brutala
 2.axa structurata pe comportamente caracterizate pe
autonomie pana la control
 Parintii isi pot structura comportamentele dupa
aceste doua axe:
 Cadranul 1 – intre autoritate si acceptanta: copii
dezordonati, necompetitivi, neadaptati;
 Cadranul 2 – intre autonomie si rejectie: copii
neglijenti, impulsivi,duri, delincventi;
 Cadranul 3 – intre acceptanta si control: copii
ordonati, adaptati,prietenosi;
 Cadranul 4 – intre rejectie si control excesiv: copiii
sunt caracterizati de un conformism de tip agresiv,
atitudini de culpabilitate, reactii nevrotice,
timiditate, dificultate de relationare;
 Uneori tulburarile de comportament apar in urma
unor influente parentale nesincronizate, aceasta mai
ales in familiile succesive in care creste copilul,
suportand stresuri de tip atitudinal (parinti divortati,
recasatoriti, bunici)
 Clasificarea tulburarilor de comportament; criterii
 A. Dupa izvorul sau originea tulburarilor de comportament exista 4 tipuri de
tulburari de compotament:
 1. Tulburari de comportament de tip criza biopsihosociala determinate de
trecerea copilului printr-o stare de criza legata de o etapa de varsta critica;
 2. Tulburari de comportament de tip carential, determinate de carente
afective si materiale. Aceste carente, indiferent de natura lor, vor duce la
insuficiente care nu vor satisface copiii in cauza chiar sub aspectul trebuintelor
lor elementare si vor genera tulburari de comportament.
 3. Tulburari de comportament de tip sociopatic (comportament deviant)
isi au originea in evenimente extrafamiliale (impactul cu gasca/ banda de
prieteni e atat de puternic incat poate sa se structureze intr-un model
sociopat). Sociopatia se induce prin contagiune.
 Tulburarile de comportament ce pot aparea ca simple simptome in
tulburari psihice mai complexe.
 B.Din punct de vedere al fenomenologiei clinice de manifestare
tulburarile de comportament sunt:
 1. Neepisodice unde intra paternuri foarte puternice precum:
 Neascultarea
 Agresivitatea
 Minciuna
 Furtul
 Fuga
 Vagabondajul
 3.3.2. Strategii de cognitiv-comportamentală
pentru copii şi adolescenţi consiliere şi psihoterapie
 Terapeutul va trebui să-şi structureze demersul ţinând seama de
particularităţile stilului cognitivspecific copiilor şi adolescenţilor. Menţionăm ,
în cele ce urmeză, câteva dintre strategiile cognitiv-comportamentale utilizate
în terapia copiilor şi adolescenţilor cu probleme.
 Verificarea semnificaţiei termenilor
 Copiii şi adolescenţii pot să utilizeze frecvent termeni folosiţi de către
adulţi, cărora le conferă oa ltă semnificaţie sau pot utiliza termeni argotici, al
căror sens este înţelesde subiecţi din aceeşi categorie de vârstă şi mai puţin de
adulţi. Deşi întrebările directe referitoare la sensul unor termeni pot fi
plictisitoare pentru copii şi adolescenţi, acestea treprezintă însă cel mai eficient
mijloc prin care terapeutul se va asigura de faptul că a înţeles despre ce este
vorba.
 Astfel, contrarargumentarea unui gând negativ de tipul nimeni nu mă iubeşte
sau nimănui nu îi pasă de mineva avea mai puţin succes dacă terapeutul va face
aformaţii de genul: mulţi oameni te iubesc sau acest lucru nu este adevărat. O
manieră mai eficientă de abordarea a unei astfel de situaţiiar putea fi
parafrazarea celor afirmate de adolescent sub forma unei întrebări: Chiar
nimeni, nimeni din lumea asta nu ţine la tine? Procedând astfel, terapeutul îl va
determina pe copil sau adolescent să modifice treptat intensitatea cu care
nutreşte convingerea respectiv. Întrebările terapeutice vor trebui să aibă drept
scop identificarea unor excepţii de la regulile absolutiste formulate de clientul
copil sau adolescent.
Etape în consilierea copiilor si adolescenţilor

 O prima etapa importanta a consilierii copiilor si adolescenţilor este

adaptarea la cadrul procesului de consiliere. Copiii si adolescenţii sunt
ajutaţi sa realizeze activităţile propuse in funcţie de caracteristicile
personale; părinţii sunt informaţi despre evoluţia copilului de-a lungul
întregului proces.
 Copiii si adolescenţii sunt sprijiniţi de către consilier pentru:
 a. Exersarea si perfecţionarea capacitaţilor de exprimare verbala si
nonverbala a sentimentelor, trăirilor, opiniilor lor, diversificarea si
îmbunătăţirea metodelor de comunicare cu alţi copii si cu adulţii.
 In acest scop copilul este încurajat, prin crearea unui mediu sigur si
suportiv, sa isi exprime trăirile prin cuvinte, acţiuni sau joc, in funcţie
de gradul sau de dezvoltare. Trebuie utilizate metode si activitati
adaptate pentru a-l ajuta pe client sa isi conştientizeze, sa isi exprime
trăirile afective şi sentimentele si sa le facă fata. Experienţele copilului
sunt utilizate pentru a-l ajuta sa isi inteleaga sentimentele si relaţiile cu
adulţii si ceilalţi copii si pentru a-si dezvolta vocabularul relativ la
trăirile sale. Copilul si adolescentul este ajutat să-şi depăşească
blocajele emoţionale si să-şi dezvolte strategii de rezolvare a
conflictelor personale si interpersonale
 b. Creşterea încrederii in sine si
acceptarea de sine
 Copiii şi adolescenţii sunt ascultaţi si încurajaţi sa isi exprime sentimentele
si opiniile; pe baza acestora se stabilesc de comun acord obiectivele de
îndeplinit şi activităţile aferente acestora. Copiii sunt încurajaţi sa ia
propriile decizii si sa-şi asume responsabilitatea pentru acţiunile lor. Este
încurajata dezvoltarea deprinderilor de autoajutorare in cadrul activităţilor
zilnice. Copilul este valorizat şi încurajat în ceea ce priveşte
comportamentele pozitive şi succesele înregistrate de acesta.
 Când sunt implicaţi şi părinţii în îndeplinirea acestui obiectiv, aceştia sunt
sprijiniţi in explorarea diferenţelor dintre comportamentele aşteptate si cele
pe care le manifestă copilul in prezent, acceptarea şi înţelegerea copilului
luând în considerare particularităţile şi interesele lui. Reţeaua familiala si
comunitara este utilizata pentru a introduce modele pozitive pentru copil,
pentru a-si dezvolta o imagine de sine pozitiva.
 c. Dezvoltarea capacitaţilor de integrare sociala, satisfacerea nevoilor de
apartenenţa a copiilor si adolescenţilor la grup.
 Asistentul social iniţiază activitati si încurajează experienţe care duc la
cooperarea cu alţi copii si cu adulţii; situaţiile de conflict sunt discutate cu
copilul si cu părinţii; jocul si experienţele de invatare sunt utilizate pentru
încurajarea interacţiunilor dintre copil si adult.
3.4. Consilierea de grup
 Specificul grupului de consiliere constă în faptul că interacţiunea dintre
participanţi este folosită în scopul de a facilita schimbarea comportamentală.
 Rolul consilierului constă în a crea un mediu securizant în care fiecare membru
al grupului isi poate expune preocupările privind diferitele aspecte ale vieţii
sale: familie, relaţii interpersonale, relaţii profesionale, sociale.
 Consilierea de grup permite lucrul simultan cu mai mulţi clienţi; ea oferă un
context în care se pot analiza problemele de natură interpersonală, fiecare
client beneficiază de sprijin şi ajutor din partea membrilor grupului dar oferă,
în acelaşi timp, sprijin şi ajutor; activităţile de grup permit experimentarea de
noi comportamente şi modalităţi de comunicare.
 Consilierea de grup nu se recomanda in situaţiile in care clientul se află într-o
situaţie de criză, nu este compatibil cu situaţia de lucru in grup sau când exista
pericolul încălcării principiului confidenţialităţii fara acordul clientului.
 Se recomandă organizarea de grupuri care să fie formate din cinci pana la
maxim zece clienţi. Frecventa minima a sesiunilor de consiliere de grup este de
o şedinţa de 2 ore o data pe saptamana.
3.5. Consilierea persoanelor cu dizabilităţi

 Datorita dizabilităţilor de natură fizică sau mentală, această categorie

de clienţi este izolată ca efect al etichetării, mentalităţilor şi a
dificultăţilor pe care le întâmpină în integrarea în societate. Din acest
punct de vedere, consilierul trebuie să fie informat în privinţa
condiţiilor de mediu social în care trăieşte clientul cu dizabilităţi.
Datorita perceperii distorsionate a persoanelor cu dizabilităţi,
caracteristicile anumitor cazuri sunt generalizate de către membrii
comunitatii şi atribuite tuturor persoanelor cu dizabilităţi. Consecinţa
constă în perceperea persoanelor cu dizabilităţi ca fiind marcate de
limite importante, altele decât cele care decurg din problematica
specifică.
 Unul din obiectivele specifice ale consilierii persoanelor cu dizabilităţi
constă în decelarea influenţelor negative ale mediului şi izolarea
factorilor supraadăugaţi de nevoile reale, specifice, ale clienţilor.
 Eficienţa în consilierea persoanelor cu dizabilităţi este
rezultatul cunoaşterii de către profesionist a următoarelor
aspecte:
 - legislaţiei, programelor, facilităţilor, resurselor specifice
alocate acestei categorii de populaţie;
 - metodelor de diagnostic şi de clasificare a dizabilităţilor;
 - caracteristicilor diferitelor etape ale dezvoltării şi
obstacole întâmpinate de persoanele cu dizabilităţi;
 - modelelor învăţării în cazul persoanelor cu dizabilităţi şi
resursele necesare aplicării acestora.
 În cazul asistenţei sociale destinate persoanelor cu
handicap, aplicarea modelelor de consiliere trebuie făcută
cu precauţie, ţinându-se seama în primul rând de categoria
handicapului în care se încadrează persoana.
Sistemul de analiză bio-psiho-socio-cultural
 Factorii acestui model de analiză, cu largă aplicabilitate practică sunt următorii:
 Factorii biologici:
 -adolescenţa ca dezvoltare fizică,
 -ereditatea,
 -comportamentul dependent
 Factorii psihologici
 -trăsăturile de personalitate
 -dezvoltarea emoţională
 -toate caracteristicile adolescenţei pe coordonatele ei psihologice,
 -dezvoltarea cognitivă
 Factorii sociologici
 -informaţiile despre familie,
 -grupul de vârstă, (grupul de prieteni),
 -anturajul
 -integrarea în şcoală,
 -condiţiile de locuit
 Factorii culturali
 -educaţia, religia, apartenenţa etnică, tradiţii, obiceiuri,
 -prejudecăţi, stereotipurile existente în societate
 Factorul cultural este influenţat, în primul rând de cutumele, normee şi valorileunei
societăţi.
Studiu de caz
 În asistenţa socială, investigaţia începe în momentul în care clientul se află în criză. Pentru
exemplificarea modului de utilizare a modelului psihosocial prezentăm următorul studiu de caz.
 A.M.este o persoană cu handicap fizic, în vârstă de 19 ani,este căsătorită şi are un copil de un an şi
acum este însărcinată, urmând să nască peste 6 luni. Soţul este şomer, consumă frecvent alcool şi are
manifestări violente repetate. Singura relaţie bună a ei este cea cu mama. A.M. ia în considerare
posibilitatea unui avort pentru a numai duce pe lume încă o persoană cu handicap. A.M. apelează la
asistentul social în cadrul unui cabinet de planificare familială şi acuză faptul că nu îşi mai suportă
soţul şi nici copilul pentru că o leagă de soţ.

 Analiza celor 4 categorii de factori, în acest caz prezintă următorul tablou.

 Factorii biologici:
 -adolescentă, 19 ani, gravidă, ereditate afectată
 Factorii psihologici
 -adolescenţă târzie, momentul de criză, relaţia mamă-copil
 Factorii sociologici
 -căsătorită, relaţie bună cu mama, dependentă de mamă,
 -f amilie cu probleme(alcoolism, violenţă)
 Factorii culturali
 -prejudecata că nu-şi suportă copilul pentru că o leagă de soţ.
 Mecanismele defensive utilizate de client sunt următoarele:
 -proiecţia, regresia, refularea sentimentelor materne
 Nevoile principale sunt:
 -de refulare şi stabilizare emoţională,
 -de securitate fizică,
 -de protecţie
 Stările psihice posibile, prin care poate trece o persoană cu o anumită
problemă gravă sunt: şoc-negare-mânie-stare depresivă. Abordarea
psihosocială lucrează cu 5 principii:
 1. Păstreză principiul freudian: unele sentimente şi gânduri
semnificative nu sunt conştientizate
 2. Presonalitatea este un sistem de forţe fluid şi dinamic care
influenţează comportamentul
 3. Mecanismele defensive pot fi pozitive sau negative.
 4. Simptomele sunt încercări adaptativede dezvoltare şi rezolvare a
unor conflicte interne
 5. Nevrozele au origini sociale şi sunt înrădăcinate în experienţa
individuală legată de relaţionarea cu ceilalţi.
 Cauzele stresului prezentat de subiect pot fi determinate de:
 -nevoile nesatisfăcute în copilărie,
 -presiunile exercitate de mediu,
 -tensiunile care apar între ego şi superego,
 -frustrările determinate de handicapul fizic
 În acest caz, scopurile asistentului social pentru rezolvarea acestui caz se referă la
identificarea factorilor care influenţează existenţa subiectului. Pentru rezolvarea acestui
caz se recomandă ca asistentul social să pună câteva întrebări esenţiale pentru
identificarea factorilor care influenţeaz negativ existenţa subiectului:
 -Cum te cheamă, câţi ani ai
 -Câţi fraţi ai
 -Aceste manifestări le-ai avut şi înainte de 16 ani (vrem să identificăm dacă sunt specifice
vârstei)
 -Ce vârstă au fraţii tăi
 -Care este modelul pe care vrei să-l urmezi
 -Dacă situaţia ta financiară ar fi mai bună, crezi că în familie conflictele s-ar diminua_
 -Ai vreun grup de prieteni
 Factorii biologici identificaţi în caz sunt vârsta şi tatăl bolnav.
 Factorii psihologici identificaţi în caz sunt: criza adolescentină, nivelul de frustrare,
depresia tatălui, agresivitatea, complexul de inferioritate accentuat, tensiunile
relaţionale.
 Factorii sociologici sunt: mediul de provenineţă, şomajul tatălui, starea materială. Şcoala.
 Factorii culturali sunt: locul de provenienţă Republica Moldova, relaţiile clientului,
nivelul de educaţie, tipul de cultură familială din care acesta face parte, bazat pe
dogmatism şi rigiditate.
  Situaţia de criză (o situaţie traumatica pentru client) este percepută de client ca
3.6. Consilierea
generatoare în situaţie
de consecinţe de criză
cu efect extrem de negativ asupra vieţii sale
individuale, familiale si sociale.
 Intervenţia in situaţia de criză presupune lucrul intensiv şi de scurtă durată cu
clientul, prin centrarea pe situaţia concretă şi găsirea unei soluţii pentru acesta
care să îl ajute să-şi folosească resursele pentru a depăşi situaţia şi să-şi
desfăşoare activităţile de zi cu zi într-un mod cât mai acceptabil şi eficient
pentru el şi pentru cei din jur. Obiectivul pe termen lung al intervenţiei constă
în evitarea efectelor negative ale situaţiei asupra clientului si familiei sale.
 Se explorează resursele şi sprijinul imediat de care dispune clientul, capacitatea
de toleranţă a clientului, mediul personal sau instituţional care poate susţine
clientul. După ce alternativele au fost explorate în raport cu suportul aferent,
clientul va decide calea de acţiune. Clientul se va angaja în respectarea căii de
acţiune alese.
 Criza implică o pierdere de bunuri materiale, de persoane prin deces, a unor
idealuri sau apariţia unor handicapuri.
 Există 2 tipuri de crize în funcţie de modul de producere:
 -criza de dezvoltare (criza de pubertate, naşterea unui copil, menopauza,
pensionarea, moartea cauzată de bătrâneţe, etc.)
 -crize neaşteptate (boli terminale- cancer, SIDA, accidente soldate cu handicap,
etc.)
 Criza este o tulburare emoţinală acută în starea de echilibru a subiectului
însoţită de o prăbuşire a capacităţii acestuia de adaptare. Când apare criza, apar
manifestări fiziologice, psihologice, manifestări cognitive, manifestări
relaţionale. Criza este determinată de un eveniment stresant care duce la
producerea unei pierderi. Criza este temporară. Pentru depăşirea stării de criză
se lucrează pe mai multe planuri incluzând în procesul de intervenţie
subiectul, familia, comunitatea şi instituţiile din diverse domenii ale societăţii.
 Efectele unei crize pe plan psihic, sunt următoarele:
 1. paralizia (în urma şocolui),
 2. negarea,
 3. mânia, concretizată în formula de ce mi se întâmplă tocmai mie
 4. resemnarea este o stare pasivă (în care subiectul îşi spune asta este, trăiesc cu
durerea mea, renunţ să mai lupt)
 5. negocierea este etapa în care subiectul ajunge să-şi spună aştept aceasta dacă
cineva îmi explică de ce sau este ultimul lucru rău care mi se poate întâmpla
 6. acceptarea reprezintă intervenţia în criză având ca obiect adaptarea
subiectului la efectele crizei în aşa fel, încât să aibă posibilitatea de a rezolva
altă criză când se va confrunta cu aceasta.
 O criză poate crea un stres posttraumatic. Orice rezolvare a unei crize trebuie
să dureze aproximativ 6-8 săptămâni. Reintegrarea după o criză reprezintă o
resocializare a subiectului într-un context adaptativ nou.
 Criza prăbuşeşte mecanismele adaptative şi defensive ale clientului. Încă în 1991, Roberts
descria 7 etape ale rezolvării unei crize după cum urmează:
 1. evaluarea riscului şi siguranţei clientului şi a celor apropiaţi lui,
 2. stabilirea unei relaţii de comunicare adecvată cu clienţii (centrată pe afecţiune)
 3. identificarea problemei majore a clientului,
 4. rezolvarea emoţiilor, sentimentelor din jurul problemei identificate şi oferirea de
sprijin,
 5. explorarea alternativelor,
 6. formularea unui plan de acţiune,
 7. oferirea unui sprijin post-criză.

 Principiile de acţiune pentru rezolvarea crizei sunt următoarele:

 1. nu este anormal ca subiectul să experiementeze un dezechilibru social, psihic şi fizic,
 2. crizele fac parte integrantă din viaţa fiecărui om,
 3. orice om are tendinţa de a reechilibra sau menţine echilibrul sistemului din care face
parte,
 4. orice criză creează o stare de vulnerabilitate,
 5. starea de vulnerabilitate creată de criză este un cadru propice al intervenţiei,
 6. criza oferă oportunităţi de dezvoltare sau de patologizare în funcţie de demersul
intervenţiei.
Etapele tehnicii bazate pe abordarea centrată pe sarcină sunt
următoarele:
 -explorarea şi precizarea problemei din punctul de vedere al subiectului,
 -realizarea unui contact (client-asistent social), centrat pe problemă (o defineşte, stabileşte
obiectivele, temporizare exact cu 8-12 săptămâni). Contextul este redeschis negocierii.
 -planificarea sarcinilor
 -stabilirea factorilor motivatori şi explicarea necesităţii îndeplinirii unor sarcini,
 -anticiparea obstacolelor,
 -simularea-modelarea (dirijată),
 -revizuirea problemelor şi sarcinilor ataşate acestora,
 -analiza contextuală- identificarea şi utilizarea resurselor,
 -încheierea intervenţiei.

 Reid enumeră problemele la care se poate aplica strategia abordării centrate pe sarcină:
 1. conflictele interpersonale,
 2. insatisfacţiile legate de relaţiile sociale,
 3. problemele cu organizaţii şi instituţii formale,
 4. dificultăţile în îndeplinirea unor roluri sociale.
 5. problemele legate de luarea deciziilor,
 6. stresul emoţional.
 7. resursele inadecvate faţă de nevoile subiectului
 8. unele probleme psihologice şi comportamentale care pot fi abordate potrivit modelului centrat pe
sarcină.
 Asistentul social trebuie să urmărească în cadrul acestui model, în momentul transpunerii sale în
practică:
 -acurateţea prezentării problemei de către client,
 -scopul şi implicaţiile pe care le au obiectivele asumate,
 -consistenţa informaţiilor care se circumscriu problemei.