Pancreasul endocrin

Reglarea metabolismului
glucozei
 Este alcătuit din cca. 100 de insule ale lui Langerhans
(1-2% din masa totală a ţesutului pancreatic)
 diametru de 30-250 mm
 cuprind aprox. 1000 de celule endocrine fiecare,
diseminate printre celulele acinare şi ducturile ce
alcătuiesc pancreasul exocrin. Există mai multe tipuri de
celule şi anume:
• celule A sau a (20%), situate la periferia insulelor şi care secretă
glucagon
• celulele B sau ß (60-70%), ce sunt unicele surse de insulină
• celulele D (10%), dispersate prin masa insulară, ce secretă
somatostatin
• celule F, ce secretă polipeptidul pancreatic.
 formează un sinciţiu, prezentând joncţiuni strânse, ceea
ce permite o comunicare eficientă între celule (efecte
paracrine);
 glucagonul şi somatostatinul sunt de asemeni sintetizate
şi de celulele endocrine ale intestinului.
 Inervaţia simpatică
Histologia pancreatică

provine din ganglionul 
celiac
 parasimpatică asigurată
din fibre preganglionare
ale vagului abdominal,
ce fac sinapsă în
ganglionul
intrapancreatic.
 Vascularizaţia prezintă
un debit circulator
mare, cu dispoziţie
intrainsulară de tip
portal, ce permite
accesul celorlalte celule
la secreţia celulelor B.
 Secreţia de insulină
este deversată direct în
sângele portal, având
ficatul ca ţintă primară.
 Concentraţiile
sistematic crescute de
insulină exogenă, spre
deosebire de cele
hepatice, sunt sursa de
arterioscleroză,
hipertensiune.
 Transportorii GLUT

 Proteinele GLUT sunt responsabile pentru

transportul prin carrier al glucozei
• GLUT 1 se găseşte în hematii şi alte celule
• GLUT 2 pe celulele epiteliului intestinal
• GLUT 4 în muşchi şi ţesut adipos
 Toate proteinele familiei au o structură
generală similară - 12 segmente
transmembranare 
 GLUT 4 este dependent de insulină
 Un membru al acestei familii (GLUT 2) este
responsabil pentru scoaterea glucozei din celule
 Toţi membrii familiei leagă glucoza pe o parte a
membranei şi o eliberează pe cealaltă
 Insulina, " hormonul anabolic"
 Molecula de
insulină include
două lanţuri
separate, legate
prin punţi
disulfidice.
 Aceste lanţuri
sunt iniţial
secretate sub
forma unui lanţ
polipeptidic unic
– preproinsulina
– ce este apoi
procesată la
proinsulină şi
apoi la insulină
 Cele două lanţuri sunt conectate printr-o porţiune numită
peptidul C
 Peptidul C se eliberează împreună cu insulina şi este apoi lent
eliminat de către rinichi.
 Peptidul C este folosit în clinică pentru diagnosticarea lipsei de
insulină prin deficit secretor, mai ales în cazul afecţiunilor
pancreatice autoimune.
 Eliberarea insulinei
 Eliberarea de insulină este
iniţiată mai ales de glucoză,
ca un semnal al unui aport
crescut de glucide.
 Cel mai important reglator
fiziologic al secreţiei de
insulină este concentraţia
plasmatică a glucozei.
 Răspunsul secretor al
insulinei este bifazic,
 fază iniţială sau
imediată
 începe la un minut
după creşterea
glicemiei
 durează cca. 5-10
minute
 urmată de o fază
prelungită, mai lentă,
 se va opri curând după
îndepărtarea glucozei în
exces.
 Aceste două faze
secretorii reflectă
 diversele rezerve
intracelulare de
insulină, una ce se află
la suprafaţa membranei
celulei insulare, gata de
eliberare
 cealaltă rezervă ce se
află la distanţă de
membrană.
 Eliberarea şi
secreţia insulinei
 Creşterea G intracelulare creşte
sinteza de ATP
 ATP creşte activitatea Na/K-
ATPaze i
 Excesul intracelular de ATP
inhibă canalul K+, depolarizând
celula
 Depolarizarea deschide canalele
de Ca2+ voltaj-dependente
 Creşterea AMPc eliberează Ca2+
stocat intracelular
 Ca2+ produce fuziunea
granulelor secretorii cu
membrana celulară
 Eliberarea de insulină din
vezicule
 Calciul se cuplează de asemeni
cu calmodulina
 activează protein-kinaza
calmodulin-dependentă (CaM-
PK), ceea ce va stimula
biosinteza de insulină
 Pe de altă parte DAG, împreună
cu calciul activează protein-
kinaza C (PKC), ceea ce creşte
şi ea sinteza de insulină
 IR este o glicoproteină membranară integrală ce se găseşte sub formă de dimer.
 Fiecare monomer este alcătuit din lanţurile  şi  sau subunităţi.
Subunităţile  sunt legate una de alta şi de subunităţile  prin punţi disulfidice şi se
găsesc întru totul pe partea extracelulară a membranei plasmatice.
 Fiecare subunitate  conţine un sit de legare pentru insulină, legarea unei molecule
de insulină scade afinitatea de legare pentru cuplarea unei a doua molecule.
 Această cuplarea redusă pentru a doua moleculă se numeşte cooperativitate
negativă.
 În evenimentul de cuplare este implicat un domeniu bogat în cisteină.
 Subunităţile  traversează membrana, prezentând domenii enzimatice tirozin-
kinazice pe partea citoplasmică.
 Cuplarea insulinei are ca rezultat pornirea
activităţii catalitice a domeniului tirozin-
kinazic de pe fiecare subunitate  a
receptorului.
 Tirozin-kinaza receptorului insulinic (IRTK)
va propaga semnalul de insulină prin
catalizarea fosforilării proteinelor
citoplasmatice.
 Cascada de fosforilări şi defosforilări are
efecte asupra generării de diverşi
mesageri secunzi, ceea ce afectează:
• Traficul vezicular
• Activarea şi dezactivarea enzimelor
• Translaţie (sinteza de proteine)
• Transcripţie (sinteză de m-RNA)
• Sinteză de ADN
 Efectele insulinei
 Funcţie de timp
 Rapide
• Efecte asupra proteinelor existente,
• expresia GLUT-IV în sarcolemă;
• Activarea glucokinazei
 Intermediare
• asupra transcripţiei, translaţiei şi sintezei de proteine
 Tardive
• Feedback pozitiv
• Alte căi metabolice
• Receptorul ILGF (insulin-like growth factor) răspunde la
concentraţii mari şi pe perioade lungi ale insulinei
• Suprastimularea produce blocarea programelor
anabolice celulare (rezistenţa la insulină)
 Funcţie de substrat
 Promovează stocarea energiei
 glucogeneza (+)
 glicoliza (+)
 glicogenoliza (-)
 gluconeogeneza (-)
 De ce se activează glicoliza?
• Substratele şi metaboliţii glicolizei şi ale ciclului Krebs sunt
materii prime importante pentru acizii graşi, trigliceride, şi
VLDL, astfel crescând capacitatea de a stoca energia
suplimentară sub formă de lipide
 Metabolism Proteic
• facilitates intrarea în celulă a AA
• Stimulează sinteza de proteine
 Lipide
• Stiumulează sinteza de acizi graşi, trigliceride, şi VLDL
• Inhibă lipaza ţesutului gras, care are în mod normal o activitate
bazală
 Localizare
 Ţesuturi dependente de insulină –
• muşchi, ţesut adipos
 Ţesuturi independente de insulină
• Creier, rinichi, hematii, ficat)
 Cantităţi normale de insulina generează un
program anabolic
• ficat: glicogeneză, sinteză de VLDL
• muşchi: glicogenză, sinteză de proteine
• Ţesut adipos: sinteză de trigliceride
 Absenţa insulinei activează un program catabolic
• ficat: glicogenoliză, gluconeogeneză, ß-oxidare,
cetogeneză
• muşchi: degradarea proteinelor şi a AA pentru
gluconeogeneză în ficat
• Ţesut adipos: activarea lipazei hormon-senzitive,
eliberarea de acizi graşi şi glicerină pentru
gluconeogeneză
 Contra-reglarea glicemiei
 Metabolismul anabolic este în principiu controlat de
insulină
 Hipoglicemia este însă controlată de mai mulţi hormoni
 Metabolismul catabolic este controlat de scăderea
concentraţiei insulinei şi de 5 hormoni contra-reglatori:
• glucagon, adrenalină (primari)
• cortisol, STH (secondari)
• Hormonul lactogen placentar (protecţie fetală)
• somatostatina, hormonii tiroidieni, estrogeni, progesteron
 Există receptori pentru glucoză în hipotalamus
• a) activare simpatică (noradrenalină), stimularea celuleor
eliberarea de glucagon release, reducând hipoglicemia
• b) hipofiză, secreţie de STH & ACTH, cortisol (glucocorticoid)
 gluconeogeneză
 Efectul contrareglator este şi el compromis la pacientul
diabetic (dispariţia efectului paracrin al celulelor ß
asupra celulelor  şi d)
 Glucagon
 ficat (exclusiv)
 glicogenoliză (+), gluconeogeneză (+), ß-
oxidare (+)
 glicoliză (-), glicogeneză (-), sinteza acizilor
graşi (-)
 Patologia metabolismului glucozei
 Insuficienţa secretorie a insulinei
• DZ tip I sau juvenil, sau insulino-dependent
• Creşterea glicemiei produce glicozilarea
intraeritrocitară a hemoglobinei cu scăderea
capacităţii de transport a O2
 Ischemie cronică periferică
 Microangiopatie organe ţintă
 Macroangiopatie – complicaţii
• Deplasarea metabolismului energetic către surse
alternative
 Sinteza de metaboliţi toxici – efecte neurologice
• Alterarea echilibrului hidroelectrolitic
 Rezistenţa la insulină (deficit de receptori,
diabet zaharat de tip II, de batrâneţe)
• Acelaşi tablou, mai moderat
• Beneficiază de hipoglicemiante orale
Metabolismul fosfo-
calcic
Glandele paratiroide
 Generalitati
 Hormonul paratiroidian (PTH) are
rolul de a mentine concentratia
normala a calciului si fosforului in
tesuturi si umori.
 Ionii de calciu si fosfor au roluri:
- Mediatia chimica si excitabilitatea
membranara
- Osteogeneza
- Contractia musculara
- Secretia glandulara
- Coagularea sangelui si laptelui
 Distributia ionilor de calciu
 Organismul uman contine ~ 1000 g Ca; 99%
extracelular; 1% intracelular
 Concentratia plasmatica = 9,4 – 9,5 mg/dl (4,5
– 5,3 mEq/l)
 50% Ca plasmatic (ionizat) = forma biologic
activa; 40% combinat cu proteinele plasmatice
(forma nedifuzibila); 10% complexata (citrat,
fosfat, bicarbonat), neionizata, difuzibila.
 Eliminarea calciului: urinar in functie de
concentratia sa plasmatica si de reabsorbtia
tubulara proximala.
 Distributia ionilor de calciu
 Organismul uman contine ~ 1000 g Ca; 99%
extracelular; 1% intracelular
 Concentratia plasmatica = 9,4 – 9,5 mg/dl (4,5
– 5,3 mEq/l)
 50% Ca plasmatic (ionizat) = forma biologic
activa; 40% combinat cu proteinele plasmatice
(forma nedifuzibila); 10% complexata (citrat,
fosfat, bicarbonat), neionizata, difuzibila.
 Eliminarea calciului: urinar in functie de
concentratia sa plasmatica si de reabsorbtia
tubulara proximala.
 Distributia ionilor de fosfor

 In plasma, se gaseste sub forma de fosfat

anorganic: HPO4- si H2PO4-;
 Concentratia plasmatica a ionilor de fosfor = 3
-4,5 mg/dl
 Eliminarea fosfatilor: sunt substante cu prag de
eliminare; nu sunt eliminati prin urina cand
concentratia lor plasmatica este sub nivelul
critic de 1 mmol/l; excretia urinara este
crescuta de PTH.
 Depunerea si resorbtia osoasa a
calciului
 La nivel osos au loc procese permanente de
depunere si resorbtie a ionilor de calciu si
fosfor; in perioada de crestere predomina
procesele de depunere; adult si varstnic
predomina procesele de remodelare osoasa;

 15% din masa osoasa totala se primeneste

anual prin procesul de remodelare (ajusteaza
forma si consistenta oaselor la modificarile
survenite privind gradul de uzura si solicitare).
 Depunerea si resorbtia osoasa a
calciului
 Depunerea sarurilor de calciu si fosfor are loc in
matricea organica (fibre de colagen si
substanta fundamentala) = cristale de
hidroxiapatita;
 20-30% din saruri de calciu necristalizate, la
suprafata osoasa = resorbite usor si deplasate
spre lichidele extracelulare → fractia de schimb
rapid a calciului;
 Resorbtia Ca din oase se datoreste activitatii
osteolitice a osteoclastelor (secreta colagenaza
si hidrolaza acida)
 Depunerea si resorbtia osoasa a calciului

 Colagenaza – actiune depolimerizanta a

matricei osoase
 Hidrolaza acida – solvirea sarurilor
minerale cu formare de acid citric si lactic
 Stimulatori ai osteosintezei: hormonul de
crestere, somatomedina, insulina,
androgenii, vitamina D
 Inhibitori ai formarii osoase: hormonii
corticosteroizi
 Depunerea si resorbtia osoasa a
calciului

 Activatori ai resorbtiei de tesut osos:

PTH, vitamina D, cortizol, hormonii
tiroidieni, prostaglandinele
 Inhibitori ai resorbtiei osoase: calcitonina,
estrogeni
 Parathormonul (PTH)
 Cel mai important factor umoral de reglare a
metabolismului fosfo-calcic.
 Preprohormon cu 115 aa → prohormon cu 90 aa
(clivare ribozomala) → PTH cu 84 aa (aparat
Golgi); eliberat prin exocitoza;
 GM 9500 Da, concentratie plasmatica 0,5 ng/ml
 Activitatea biologica se datoreaza primilor 34
aa din lantul polipeptidic;
 Tesuturile periferice il degradeaza, scindandu-l
in mai multe fragmente.
 PTH – efecte biologice
 La nivelul oaselor:
• activeaza resorbtia de calciu si fosfati (rapid si lent);
 in faza rapida – activeaza pompa de calciu de la nivelul membranelor
osteocitare (permeabilizarea si deplasarea rapida a sarurilor de calciu din
fluidul canalicular osos in osteocit si de aici, in lichidul extracelular);
 in faza lenta – stimuleaza osteoclastele si demineralizarea oaselor.

• Creste fosfataza acida si productia de acid lactic; scade pH =

resorbtie si demineralizare osoasa.
 PTH – efecte biologice
 La nivel renal:
- activeaza resorbtia de calciu in tubii distali si inhiba
reabsorbtia fosfatului in tubii proximali;
- creste reabsorbtia Mg, H si scade reabsorbtia Na, K,
aminoacizilor;
- inhiba reabsorbtia bicarbonatului (previne aparitia
alcalozei metabolice);
- stimuleaza sinteza metabolitilor vitaminei D
 PTH – efecte biologice
- 1,25 (OH)2D3 potenteaza actiunea PTH asupra
resorbtiei osoase si creste absorbtia
intestinala a calciului si fosforului.
- La nivel osos, vitamina D3 indeplineste rol de
cofactor intracelular / stimuleaza sinteza unei
proteine transportoare in spatiile extracelulare
in vederea resorbtiei.
 PTH – reglarea secretiei
 Reactii de feed-back negativ si pozitiv –
concentratia ionilor de calciu din plasma;
hipocalcemia stimuleaza secretia de PTH;
hipercalcemia o inhiba (> 11mg/dl).
 Hipomagneziemia reduce sinteza de PTH si
inhiba secretia acestuia.
 Cresterea fosfatilor plasmatici (si scaderea
calciului) determina activarea secretiei de PTH.
 Vitamina D3 are efecte inhibitoare asupra
secretiei de PTH.
 Calcitonina (CT)
 Este secretata de celulele C parafoliculare din
portiunea centrala a lobilor tiroidieni
 Este un polipeptid cu 32 aa, GM 3400 Da
 Sinteza are loc dintr-un precursor, care contine
si un al doilea factor activ, katacalcina, cu
proprietati hipocalcemiante, potentatoare ale
calcitoninei.
 Factorul stimulator major al secretiei de CT =
cresterea calcemiei.
 CT – efecte biologice
- actiune hipocalcemianta – inhibitia proceselor
de osteoliza si resorbtie osteoclastice;
- absorbtia intestinala si renala a calciului putin
afectata;
- actiune sinergica cu PTH asupra fosfatului
(scaderea fosfatemiei fara fosfaturie);
Efectele hipocalcemiante au loc prin:
1. Reducerea activitatii osteolitice; depunere rapida
de calciu in fractia usor mobilizabila;
2. Cresterea activitatii osteoblastice;
3. Inhibarea formarii de noi osteoclaste.
 CT – reglarea secretiei

 Mecanism de feed-back: cresterea

calcemiei determina intensificarea
secretiei de CT (cresterea cu 10% a
calcemiei determina cresterea 3-6 ori a
CT; durata redusa → reglarea de lunga
durata a echilibrului fosfo-calcic este
dominata de PTH).
 CT participa la limitarea efectelor
osteolitice a PTH si la refacerea rapida a
stocului osos de calciu.
Glanda pineala
 Glanda pineala (de asemenea numit corpul pineală,
epiphysis cerebri, epiphysis sau “al treilea ochi")
 este o mică glandă endocrină în creier vertebratelor.
 Se produce melatonina, un hormon care afectează
modulare de trezire / de somn şi photoperiodic (sezoniere)
funcţiile [1] [2]
 Este ca o formă de con de pin foarte mici (de aici
denumirea). Şi este situat în apropiere de centrul de
creierului,
 Glanda pineala este în roşu-gri
 şi cu privire la mărimea unui bob de orez (5-8 mm)
 la om, situat la doar rostro-dorsala la colliculus superioare
şi în spatele şi sub medullaris stria,
 Ea face parte din epithalamus.
 Glanda pineala este o structura linia mediană, şi este
adesea vazut in craniu câmpie razele X, aşa cum este
adesea calcificat.
 Pinealocytes constau dintr-un organism de celule cu 4-6
procesele emergente. Care le produc şi melatonină secreta.
celule interstiţiale cellsInterstitial sunt situate între
pinealocytes.
Perivasculare capilarelor phagocyteMany sunt prezente la
nivelul glandei, şi fagocite perivasculare sunt situate în
apropierea acestor vase de sânge. Fagocite perivasculare
sunt celulele care prezintă antigen.
pineala neuronsIn neuroni mai mare vertebrate se află în
glanda pineala. Cu toate acestea, acestea nu sunt prezente
în rozătoare.
peptidergic celule neuron-like La unele specii, cum ar fi
celulele neuronale-peptidergic sunt prezente. Aceste celule
ar putea avea o funcţie paracrine de reglementare.
Glanda pineala primeşte o inervaţie simpatic din ganglion
cervical superior. Cu toate acestea, o inervaţie parasimpatic
din ganglionii sphenopalatine şi otic este de asemenea
prezent. Mai mult, unele fibre nervoase pătrunde în glanda
pineala, prin intermediul tulpinii pineală (inervaţie
centrale). În cele din urmă, neuronilor din ganglion
trigemen innervate glanda cu fibre nervoase care conţin
neuropeptide, PACAP.
 Pinealocytes la vertebratele multe non-mamifere au o asemănare
puternică la celulele fotoreceptoare ale ochiului. Unii biologi
evolutive cred că celulele vertebrate pineală parts un stramos
comun evolutiv cu celulele retiniene [7].
În unele vertebrate, expunerea la lumina poate porni o reacţie în
lanţ de evenimente enzimatice în glanda pineala care regleaza
ritmul circadian [8] Unele cranii devreme vertebrate fosile. Au un
foramen pineala (deschidere). Acest lucru se corelează cu
fiziologia moderne "fosile vii", lamprey şi tuatara, şi unele alte
vertebrate care au un organ parietale sau "treilea ochi", care, în
unele dintre ele, este fotosensibil. Al treilea ochi reprezinta
abordarea evolutia lui mai devreme pentru a photoreception [9].
Structurilor de-al treilea ochi în tuatara sunt omologă corneei,
lentilă şi a retinei, deşi acesta din urmă se aseamănă cu cea a
unei caracatiţă, mai degrabă decât a retinei vertebrate. Întreaga
asimetric constă în "ochi" la stânga şi sacul pineale la dreapta. "La
animalele care au pierdut ochiul parietale, inclusiv mamifere, sacul
pineală este păstrat şi condensat în formă de glanda pineala." [9]
Spre deosebire de o mare parte din restul creierului mamiferelor,
glanda pineala nu este izolat din organism prin sistemul de bariera
hemato-encefalice; [10], într-adevăr le-a fluxului de sânge
profuze, al doilea numai la nivelul rinichiului. [6]
 Glanda pineală a fost iniţial considerat a fi o rămăşiţă "vestigial" ale unui organ mai
mare. Încă din 1917 se ştia că extractul de pineals luminate piele de vacă broasca.
Dermatologie profesor Aaron B. Lerner si colegii sai de la Universitatea Yale, în
speranţa că o substanţă din glanda pineala ar putea fi utile în tratarea bolilor de
piele, izolate şi numit hormonul melatonină în 1958 [12]. Substanţei nu sa dovedit a
fi util ca destinate, dar descoperirea sa a contribuit la rezolvarea misterele mai multe
cum ar fi faptul că eliminarea sobolan pineală creştere ovar accelerată, păstrând
şobolani în lumina constantă a scăzut greutatea pineals lor, şi că lumina atât
pinealectomy şi constantă afecta creşterea ovar în egală măsură , cunoştinţă de
faptul că a dat un impuls în domeniul atunci noi de chronobiology. [13]
Melatonina este un derivat de aminoacid triptofan, care are şi alte funcţii în sistemul
nervos central. Producţia de melatonină de către glanda pineală este stimulată de
întuneric şi inhibată de lumină. [14] celulele fotosensibile din retina detecta lumina si
semnal direct nucleul suprachiasmatic (NCS), ritmul său antrenor de la ciclul de 24
de ore in natura. Proiectul Fibers de la SCN la paraventricular nuclee (PVN), care
releu semnale circadian la măduva spinării şi în afara prin intermediul sistemului
simpatic la ganglionii superioare de col uterin (SCG), şi de acolo în glanda pineala.
Funcţie (e) a melatoninei la om nu este clară; este frecvent prescrise pentru
tratamentul tulburărilor de somn ritm circadian.
 Pinoline compus este, de asemenea produs în glanda pineală, este unul
dintre beta-carbolines.
Glanda pineala umane creşte în dimensiuni până la aproximativ 1-2 ani,
rămânând stabilă ulterior, [15] [16] deşi creşterile de greutate treptat
începând din pubertate. [17] [18] Nivelurile abundente melatoninei la copii
se crede că inhibă dezvoltarea sexuală, şi tumori pineale au fost legate cu
pubertate precoce. Când ajunge la pubertate, producţia de melatonină este
redusă. Calcifiere a glandei pineale este tipic la adulţi.
La animale, glanda pineală pare să joace un rol major în dezvoltarea
sexuală, hibernare, metabolismul, şi de reproducere sezonieră.
cytostructure pineala pare să fi asemănările evolutive la celulele retiniene
de chordates [7], păsări şi reptile moderne s-au găsit să-şi exprime
melanopsin pigment phototransducing în glanda pineala.. glandele pineala
aviară se crede că a acţiona ca nucleul suprachiasmatic la mamifere [19].
Studii pe rozătoare sugerează că glanda pineală poate influenţa acţiunile
de droguri recreative, cum ar fi cocaina, [20] şi antidepresive, cum ar fi
fluoxetina (Prozac), [21] şi melatonină sale hormon poate proteja
împotriva neurodegenerare [22].
 Activitatea secretorie a glandei pineale este doar relativ înţeles. Punct de vedere istoric, localizarea
sa adânc în creier a sugerat că filozofii posedat o importanţă deosebită. Aceasta combinatie a
condus la a fi un "mister" glanda cu mitul, superstiţie şi teoriile oculte din jurul funcţiei sale
percepute.
René Descartes, care a dedicat mult timp pentru studiul de glanda pineala, [23] a numit-o pe
scaunul "de suflet" [24]. El a crezut că a fost punctul de legătură între intelect şi corp [25].
Noţiunea de "pineala-ochi" este esenţială pentru filosofia seminale scriitorul francez Georges
Bataille, care este analizat pe larg de către literar savant Denis Hollier, în studiul său împotriva
Arhitectura. [26] În această lucrare Hollier discută despre modul Bataille foloseşte Conceptul de
"pineala ochi" ca o referire la un orb faţa locului în raţionalitate de Vest, şi un organ de exces şi
[delir 27]. Acest aparat conceptual este explicită în textele sale suprarealiste, Jesuve şi ochi pineala.
[28]
Glanda pineala este, de asemenea, menţionat în Poetica lui Gaston Bachelard de Space.
Helena Blavatsky şi a lui Alice Bailey, o parte din cea mai fragedă vârstă nou, ocultisti teosofice, au
scris pe atât spirituale şi relaţii oculte cu privire la glanda pineala. Acest concept de o glanda pineala
ezoterice-se adresează direct într-un capitol al lui Alice Bailey "Un tratat asupra White Magic
Este considerat a fi critic la funcţia de postura yoghine, Khecarī Mudra. [29]
În Discordianism se susţine că glanda pineală permite o să se consulte cu Eris, zeita. [30]