U S M F “ N .

Te s t e m i ţ a n u ”

Catedra odontologie, parodontologie și

patologie orală

Compartimentul – Patologia orală

Anul universitar 2017 - 2018

Prof. Sergiu CIOBANU

Manifestări alergice în cavitatea bucală.
Eritemul exudativ polimorf. Stomatita
aftoasă cronică recidivantă
 Eritemul exudativ polimorf (EEP)
EEP - afecţiune acută a pielii şi mucoaselor, se
caracterizează prin polimorfizmul elementelor lezante, cu
evoluţie ciclică şi predispunere către recidive în perioada
primăvară-toamnă

Sunt afectate persoanele tinere şi de vârstă medie, mai rar

persoanele de vârstă înaintată

Etiologia se consideră necunoscută, însă este reprezentată de

două forme de bază: infecţio-alergică, toxico-alergică.

EEP poate fi provocat de diverşi agenţi infecţioşi (virusul

herpesului simplu, gripei, coci, folosirea medicamentelor –
antibiotice, barbiturate, salicilate etc.)
Mecanismul patogenic de asemenea nu este clar, însă un
rol important î-l are factorul imunodificitar

Factorii favorizanţi sunt reprezentaţi de suprarăcirea

organismului, stresul, prezenţa focarului de infecţie (frecvent
- odontogen)

După evoluţie deosebim două forme de bază:

- forma uşoară;
- forma gravă sau sindromul Stiven-Djonson (la 20-30% din
pacienţi se întâlnesc recideve).
 U S M F " N i c o l a e Te s t e m i ţ a n u ”

Catedra odontologie, parodontologie și

patologie orală

Compartimentul – Patologia orală

Anul universitar 2017 - 2018

Prof. Sergiu CIOBANU

 Istoric
Cercetările experimentale întreprinse de Rosenow, Berger, iar
în România de către Hateganu, Goia, au arătat că boala de
focar este o îmbolnăvire a intregului organism, cuprinzănd 2
entităti patologice:
1. focarele cronice de infecție cu evoluție lentă oligo- sau
asimptomatică, care reprezintă manifestarea primară

2.manifestarile disfunctionale sau lezionale la distanta, cu o

simptomatologie bogată și variată care reprezintă
 determinările secundare.
 Ce este, mai exact, boala de focar?
Infecția cronică localizată intr-un focar - un organ ca amigdalele,
dinții, sinusurile, bronhiile sau rinichii. In anumite conditii, când
crește agresivitatea microorganismelor și scade rezistența
organismului la diverse boli.

Astfel, microbii "migreaza" la distanță de focarul inițial de infecție

și se vor opri în alt organ sănătos, care va fi afectat. 
 USMF ”Nicolae Testemițanu”
Catedra odontologie, parodontologie și
patologie orală

PERIODONTITE APICALE
Anul de studii 2017-2018

Prof. universitar Sergiu Ciobanu

 APICALE

CLASIFICARE, CARACTERISTICA
CLINICĂ ŞI MORFOLOGICĂ,
MODIFICĂRI RADIOLOGICE ÎN
PERIODONTITELE APICALE
ACUTE, CRONICE ŞI ÎN STADIUL
DE ACUTIZARE
 NOŢIUNE

Periodontita apicală - prezintă inflamaţia

ţesuturilor ce înconjoară apexul rădăcinii
dintelui ca reacţie de răspuns la acţiunea
agenţilor microbieni, traumatici sau chimico-
toxici, ce depăşesc bariera biologică a
apexului radicular
 CLASIFICARE
după IMSM 1987

I. PERIODONTITA APICALĂ II. PERIODONTITA APICALĂ

ACUTĂ: CRONICĂ:
1. pt. apicală cr. fibroasă
1. faza de intoxicaţie; 2. pt. apicală cr. granulantă

2. faza de exudaţie: 3. pt. apicală cr. granulomatoasă

III. PERIODONTITA APICALĂ
a) seroasă; CRONICĂ EXACERBATĂ ÎN
FAZA DE ACUTIZARE
b) purulentă. (fibroasă, granulantă,
granulomatoasă).
CLASIFICARE după OMS
K.04.4 Periodontita apicală acută;
K.04.5 Periodontita apicală cronică.Granulomul apical;
K.04.6 Abcesul periapical cu fistulă:
 abces dento-alveolar cu fistulă;
 abces periodontal ca rezultat al pulpitei.
K.04.7 Abces periapical fără fistulă ( abces dentar, abces
dento-alveolar, abces periodontal de origine pulpară);
K.04.8 Chisturile radiculare (periodontale şi periapicale);
K.04.80 Chisturile apicale şi laterale;
K.04.81 Chist rezidual;
K.04.82 Paradentală inflamata.
 CLASIFICARE după M.Gafar şi
C.Andriescu 1990
 Parodontite apicale:
1. Acute: hiperemice (abortive), difuze (seroase), circumscrise
(purulente).
2. Cronice: A. Leziuni ale parodonţiului apical cu imagine
radiologică conturată: parodontita cronică fibroasă, granulomul
simplu conjunctiv, granulomul epitelial, granulomul chistic,
parodontia cronică cu hipercimentoză, abcesul cronic apical,
osteita parodentară (Melcior), parodontitele apicale cronice
specifice.
B. Leziuni ale parodonţiului apical cu imagine
radiologică ne conturată: parodontita apicală cronică difuză
progresivă Partsch, parodontita apicală cronică condensată.
ETIOLOGIE
Factorul traumatic (microtraumatisme)
- Induse de aparatele ortodontice dirijate;
- Lucrările protetice defectuoase ce acţionează prin: tracţiune
asupra dinţilor, cu mobilizarea lor, supraâncărcarea ocluzală,
anomalii dento-maxilare cu blocaje în mişcările mandibulei, bruxism,
traumele endodontice.
Agenţii chimici ce ajung la nivelul periodonţiului pe
două căi:
1. Endodontică ( EDTA, arsenicul, tricrezolul);
2. Prin pungile parodontale

Factorul microbian (cel mai frcvent): prin canalul

radicular, punga parodontală, plagă a mucoasei.
 PERIODONTITA APICALĂ ACUTĂ

FAZA DE INTOXICAŢIE -
DUREAZĂ DE LA CÂTEVA ORE PÂNĂ LA
2-3 ZILE
 USMF “Nicolae Testemițanu”
Catedra odontologie, parodontologie
și patologie orală

Anul de studii 2017-2018

Prof. universitar Sergiu Ciobanu

Tratamentul periodontitelor apicale
acute. Indicatii, contraindicații.
Tehnica. Medicamente
Scopul tratamentului
Îndepărtarea cauzelor inflamaţiei;
Asigurarea unei căi de drenaj;
Combaterea durerei;
Ameliorarea stării generale

Instrumentalizarea perefectă

Sterilizarea Obturare completă

Succesul tratamentului endodontic

Obiectul de acţiuine
 Canalul radicular cu ramificările
multiple;

 Canaliculele dentinare cu
microfloră patogenă din
abundenţă;
Structura histologică a spaţiului
endodontic

 Ţesuturile periodontale ce se află

în stare de inflamaţie acută sau
cronică.

Această acţiune se numeşte

“principiul acţiunii triple”

Orificiile de intrare în macrocanale

 Principiul “acţiunii triple” trebue să
asigure:
- Menţinerea procesului inflamator în zona periapicală și excludera răspândirii în
zona maxilo-facială;
- A contribui la refacerea funcţiei periodonţiului;
- Excluderea acţiunii infecţiono-toxice şi alergice din această zonă asupra întregului
organism
Succesul tratamentului depinde de:
Calitatea acţiunii asupra macrocanalului (canalul
radicular) prin:
Acţiunea instrumentală (înlăturarea maselor putride,dentinei
ramolite infectate), pe etape (1/3,1/2,2/3), sub băiţe din antiseptici;
Medicaţiacanalului radicular (H2O2-3%,hipoclorid de sodiu-
3%,clorhexidină-0,06%, iodinol 1%,etc.).
Calitatea acţiunii asupra microcanalelor prin:
Blocarea infecţiei în microcanale, utilizând fermenţi proteolitici
(stomatozim- Ph-6,0-11, himotripsin lizoţim), substanţe antiseptice;
Delimitarea macro- de microcanale (prin metodele de imprignare
Foredent, forfenan, sol.crezofenom-conţine dexametazon, rapid scoate
inflamaţia şi componentul alergic)
Căile de asigurare a drenajului
(
Drenaj endodontic trepanarea dintelui,permeabilizarea canalelor
radiculare cu trepanarea apexului);
Drenaj extern (vestibular sau palatinal)
Ostetomie transmaxilară;
Incizie muco-periostală;
Incizia mucoasei;
Asocierea drenjului endodontic cu cel extern;

Drenaj alveolar (extracţia dintelui)

 Catedra Odontologie, Parodontologie și
Patologie Orală

USMF “Nicolae Testemițanu”

Compartimentul – “Parodontologie”
Anul universitar 2017- 2018

Prof. Dr. Sergiu CIOBANU

 Afecţiunile parodonţiului marginal
În conformitate cu cernţele ale OMS afecţiunile parodonţiului
sunt repartizate în 5 grupe de bază:
1. Gingivite;
2. Parodontite;
3. Parodontoza; ???
4. Parodontomele (afecţiuni tumorale şi
pseudotumorale);
5. Sindroame şi simptoame, ce se reflectă în
ţesututrile parodonţiului, anterior această grupă
era denumită ca afecţiuni ideopatice (Papion-
Lefevr, Iţenco-Cuşing, Elers-Danlo, Cedic-Higaşi,
Daun)
 Afecţiunile parodonţiului
-La baza clasificărilor stă principiul clinico-morfologic, adică
ce ţesuturi ale complexului parodontal sunt implicate în
procesul patologic (gingia, structurile periodonţiului, ţesutul
osos) şi modificările patologice (proces inflamator, atrofie,
hipertrofie, proces tumoral sau pseudo-tumoral).
- Oricare clasificare nu poate fi privită ca etalon, ci doar ca o
schemă, care poate şi trebuie completată cu date noi
ştiinţifice, la necesitate de introdus noi forme nozologice.
- La capitolul “Gingivite” – “gingivita atrofică sau
descuamativă” în realitate sunt simptome ale lichenului ruber
plan.
- O discuție mai amplă necesită compartimentul
“Parodontita”. Evaluarea cronică este caracterisică doar
pentru forma tipică a parodontitei sau “parodontita adultului”
 Afecţiunile parodonţiului marginal
Gingivita – inflamaţie ale gingiei fară interesarea (lezarea) joncţiunii dento-
gingivale (epiteliale) şi pot interesa în întregime sau parţial gingia. Aproximativ
80% din populaţia adultă suferă de gingivită cronică.
Clasificarea gingivitelor după formă: – catarală;
- ulceronecrotică;
- hipertrofică;
- descuamativă/atrofică
după decurgerea clinică: - gingivite acute;
- gigivite cronice;
- cronice în stadiul de acutizare;
- cronice în stadiul de remisiune
după gradul de răspândire a procesului inflamator: - localizată/generalizată

Gingivostomatită – acest di-c se stabileşte când este afectată gingia şi alte zone
ale mucoasei cavităţii bucale (obrazului, buzelor, etc.).
Papilita – inflamaţia papilelor interdentare (la 1,2,3, până la 4 papile).
 Etiologia gingivitelor
Factorii locali:
 igiena insuficientă a cavităţii bucale (prezenţa plăcii bacteriene);
 prezenţa tartrului dentar;
 obturaţii defectuoase (în zona papilei interdentare);
 construcţii protetice incorecte (iritaţii cu croşete);
 aparate ortodontice (activarea incorectă);
 şinele în caz de fracturi a oselor maxilare (dinţilor);
 înghesuiri de dinţi, fixarea joasă (prea sus) a frenulelor buzelor;
 deprinderi vicioase (ţinerea şi muşcarea pixului);
 factori nocivi profesionali (cariere de piatră şi cărbune, întreprinderi
chimice, de panificaţie);
 substanţe chimice (benzina, lacuri, săruri ale metalelor grele);
 substanţe chimice iatrogene (pasta arsenicală – necroza papilei
interdentare).
 Etiologia gingivitelor
Factorii generali – pe fundalul maladiilor generale se declanşează
formele grave de gingivite.
 boli ale sângelui (unul din simptomele precoce a leucozelor);
 afecţiunile sistemului cardio-vascular;
 afecţiunile sistemului gastro-intestinale (ulcere, gastrite, colite);
 boli ale sistemului endocrin (diabetul zaharat);
Dereglări hormonale (gingivita juvenilă);
 intoxicaţii cu substanţe medicamentoase (definipina – în tratamentul
epilepsiei);
 intoxicaţii cu metale grele (mercur, plumb, bismut, etc.);
 Iradieri cu razele X;
 boli infecţioase;
 la fumători, alcoolici şi narcomani.