FARMACIE I

PROPEDEUTICA FARMACEUTICA

CURS
04. 10. 2017

CONF. UNIV. DR. FLORENTINA RONCEA

1
 ETIMOLOGIE
• PROPEDEÚTICĂ (DEX)

gr. pro – înainte, paideutike – învățământ,

 disciplină care constituie o introducere în studiul unei alte

discipline,

 (în unele țări) ciclu preparator (de un an) la treapta de învățământ

superior,
 ramură a medicinei la învățământul pregătitor clinic (< fr.
propédeutique, /II/ germ. Propädeutik)

2
 NOTIUNI DE PROPEDEUTICA FARMACEUTICA
2.1 Denumirea disciplinei
2.2 Titularul activităţilor Conf.univ.dr. farm. pr. Roncea Florentina Nicoleta
de curs
2.3 Titularul activităţilor -
de seminar
2.4 Anul de studiu I 2.5.Seme I 2.6 Tipul C2 2.7. Ob.
strul I de Regimul
evaluare disciplinei

Competenţe - utilizareatermenilor specifici limbajului de specialitate în domeniul medico-

profesionale farmaceutic,
- utilizarea cunostintelor de baza din domeniul farmaceutic: organizarea farmaciei,
notiuni introductive privind medicamentul.
Competenţe - Utilizarea eficientă a surselor informaţionale şi a resurselor de comunicare şi
transversale formare profesională asistată (portaluri Internet, aplicaţii software de specialitate,
baze de date, cursuri on-line etc.) atât în limba română cât şi într-o limbă de
circulaţie internaţională.
- Autocontrolul procesului de invatare, diagnoza nevoilor de formare, analiza
reflexiva a propriei activitati profesionale,
- Executare unor sarcini profesionale complexe, in conditii de autonomie si de
independenta profesionala.

3
 7. Obiectivele disciplinei (reieşind din grila competenţelor specifice acumulate)

7.1. Obiectivul Însusirea cunostintelor de baza din domeniul farmaceutic:

general al noţiuni introductive despre evoluţia actului medico –
disciplinei farmaceutic.

7.2. Obiectivele Însuşirea notiunilor introductive privind domeniul

specifice farmaceutic:
deprinderea unor termeni specifici limbajului de
specialitate în domeniul medico-farmaceutic,
notiuni introductive privind reglementarea profesiei de
farmacist, medicamentul, organizarea farmaciei, asigurarea
calitatii medicamentului, materii prime farmaceutice, operatii
tehnologice, conditionarea primara si secundara, conservarea
medicamentului,
exemple de sisteme disperse omogene si eterogene.

4
8. 1. Curs Metode de predare Observaţii
(ore)
1. Definiţia propedeuticii farmaceutice. Evoluţiia Prelegere participativa, 1
dezvoltării medicamentului şi a actului dezbatere, expunere,
farmaceutic. Repere istorice in dezvoltarea problematizare
farmaciei (I).
2. Definiţia propedeuticii farmaceutice. Evoluţiia Prelegere participativa, 1
dezvoltării medicamentului şi a actului dezbatere, expunere,
farmaceutic. Repere istorice in dezvoltarea problematizare
farmaciei (II).
3. Reglementari privind farmacia, profesia de Prelegere participativa, 1
farmacist, medicamentul (I). dezbatere, expunere,
problematizare
4. Reglementari privind farmacia, profesia de Prelegere participativa,
farmacist, medicamentul (II). dezbatere, expunere, 1
problematizare
5. Introducere in studiul medicamentului. Materii Prelegere participativa,
prime pentru prepararea medicamentelor. dezbatere, expunere,
Operatii farmaceutice Prepararea problematizare 1
medicamentelor: fazele elaborarii unui
medicament. Condiţionarea şi conservarea
medicamentelor (I).
5
 8. 1. Curs Metode de predare Observaţii
(ore)
6. Introducere in studiul medicamentului. Materii prime pentru Prelegere participativa, 1
prepararea medicamentelor. Operatii farmaceutice Prepararea dezbatere, expunere,
medicamentelor: fazele elaborarii unui medicament. problematizare
Condiţionarea şi conservarea medicamentelor (II).
7. Introducere in studiul medicamentului. Materii prime pentru Prelegere participativa, 1
prepararea medicamentelor. Operatii farmaceutice Prepararea dezbatere, expunere,
medicamentelor: fazele elaborarii unui medicament. problematizare
Condiţionarea şi conservarea medicamentelor (III).
8. Introducere in studiul medicamentului Materii prime pentru Prelegere participativa, 1
prepararea medicamentelor. Operatii farmaceutice Prepararea dezbatere, expunere,
medicamentelor: fazele elaborarii unui medicament. problematizare
Condiţionarea şi conservarea medicamentelor (IV).
9. Introducere in studiul formelor farmaceutice in sistem Prelegere participativa, 6
dispers omogen si eterogen. dezbatere, expunere,
problematizare
Bibliografie
1. Popovici Iuliana, Lupuleasa D. - Tehnologie farmaceutică, vol. I, ed. a III a, Ed. Polirom, Iaşi, 20011.
2. Cojocaru Ileana, Braha Steriana - Tehnologie Farmaceutică - Forme farmaceutice lichide omogene,
Editura “Gr. T. Popa” U. M. F. Iasi, 2003.
3. Roncea Florentina – Preparate farmaceutice, vol. I, Ed. Muntenia, Constanţa, 2008.
4. Matei Ioana, Mermeze Gh.: Propedeutica farmaceutica. Editura Imprimeria de Vest Oradea, 1998.
5. ***Remington, s - The Science and Practice of Pharmacy, 21st edition, Ed. Lippincott Williams &
Wilkins, 2005.

6
 10. Evaluare

Tip activitate 10.1. Criterii 10.2. Metode de 10.3. Pondere din nota
de evaluare evaluare finală

10.4. Curs Insusirea Colocviu 100%

cunostintelor (5 intrebari de tip
predate redactional)

7
SCURT ISTORIC AL MEDICAMENTULUI ŞI FARMACIEI

•În decursul îndelungatei sale istorii,

farmacia a cunoscut o serie de etape care se
întrepătrund sau (în perioadele de început)
chiar se confundă cu istoria medicinei,
• Istoria medicamentului şi a actului
farmaceutic este marcată de patru perioade:
•perioada empirică, religioasă;
•perioada filozofică;
•perioada experimentală
•perioada ştiinţifică.
8
 I. PERIOADA EMPIRICĂ, RELIGIOASĂ

•Gama de preparate folosite empiric, cuprindea

"leacuri" de origine vegetală, animală dar şi minerală
(argila, nămolul, caolinul, sare, apele termale
sulfuroase, carbonatate, feruginoase etc.).
•Cele mai utilizate remedii erau fierturile de plantă,
ungerile, spăIăturile, prafurile, uleiurile, băuturi şi
sucuri fermentate, fumigaţii, inhalaţii, lichide (apă de
mare, apa caldă sau fierturi de plante) introduse în
rect cu ajutorul unui tub de bambus sau tigve
tubiforme, în care se creştea presiunea prin
insuflarea aerului.
9
 •PRACTICIENI

•Cunoştinţele vracilor se transmiteau prin viu grai, circulând cu

greutate de la o comunitate la alta;
• obiecte de "cult medical" ce reprezintă primele informaţii cu
caracter ştiinţific, referitoare la utilizarea unor remedii în
terapeutică,

•Istoricilor le este greu să facă demarcaţii cu privire la farmacia

empirică; unde a apărut mai întâi, la chinezi, la sumerieni, la
egipteni sau la mesopotamieni ?
•Egiptenii au preluat o bună parte din cunoştinţele
babilonienilor dezvoltându-le,

• În papisurile egiptene apare sacerdotul, scribo - medic ca unic

reprezentant al ştiinţelor medicale,
• Zeul medicinii şi patronul medicilor era Thot, numit şi pk-ar-
maki ­cel care conferă siguranţa, de la care a derivat grecescul
"pharmacon“ 10
 •Prima scriere cu caracter de farmacopee
- Papirusul Ebers de la mijlocul secolului
XVI. B.C., găsit la Teba, conţine 875
prescripţii despre boli şi remedii
medicamentoase,
• Se cunoşteau pilulele, maceratele,
decocturile, cataplasmele, colirele,
unguentele, supozitoarele, substanţe cu
efect purgativ, emetic, diuretic.

11
 În Orientul Mijlociu cea mai veche farmacopee
este considerată cea din Nippur, datând de la
sfârşitul mileniului III î.e.n. (cca. 2400 B.C.), scrisă
pe tăbliţe de argilă, şi se pare că a aparţinut
medicului sumerian Lulu,
•Sunt descrise :
•droguri vegetale: salcia, părul, bradul, cimbrul;
•droguri minerale: sarea marină, nitratul de
potasiu;
•forme farmaceutice: alifiile cu ulei de cedru,
decocturile etc.

12
Fig. nr. 1 - Termeni medicali în cea mai veche farmacopee (Ristea /., 2002)

13
 •Din examinarea tăbliţelor medicale
descoperite la Nippur, reiese că în Sumer
existau două tipuri distincte de practici
medicale:
cea religios-mistică practicată de ashipu
(vrăjitor),
 empirică, practicată de a-zu (medic),
•A-zu era specialist în remedii din plante,
prescria şi prepara medicamente şi
confecţiona bandaje şi plasturi medicinali,

14
 •Alt document este codul Hammurabi, din
oraşul Sippur, care conţine:

 reţete cu indicarea preparării lor,

masa substanţelor medicamentoase,
cunoaşterea balanţei,
 sistem de greutăţi.

15
 • Cu 3000 de ani B. C. chinezii foloseau droguri vegetale,
animale şi minerale, din care unele sunt întrebuinţate şi astăzi,
• Erau utilizate preparatele cu arsen, mercur, alaun, sulfat de
zinc, aur, argint; cunoşteau efectele sulfului în scabie,
• În cursul mileniului 1 B. C. apar primele lucrări medicale şi
farmaceutice, din care mai cunoscută este farmacopeea chineză
Pen-tsao, în care sunt prezentate noţiuni complexe:
• alegerea şi recoltarea plantelor, utilizarea lor,
• substanţe medicamentoase de origine minerală şi animală,
• forme farmaceutice diverse (soluţii, decocturi, sucuri de
plante, colire, unguente, paste, emplastre, pulberi etc.),
• Vechii chinezi cunoşteau acupunctura, anestezia generală,

16
 II. PERIOADA FILOZOFICĂ

•Această perioadă începe în jurul anului 1000 B.C. şi

durează până în anul 900 e.n., fiind dominată de
personalitatea unor medici grecI şi romani.
•La vechii greci, Apollo, zeul soarelui şi al medicinei, cât şi
fiul său Asclepios erau veneraţi în temple,
• Asclepios, zeul medicinei este reprezentat rezemat de
un baston pe care se încolăceşte un şarpe, simbol al legăturii
cu pământul, izvor de leacuri.
•În alte gravuri este însoţit de fiica sa Hygeea, care ţine în
mână o cupă din care bea şarpele (reprezentare devenită
simbolul farmaciei) sau de Panaceea, zeiţa care vindecă
toate bolile,
•Treptat medicina se laicizează şi în secolul V, B.C.,
filozofi ca Platon, Socrate şi Aristotel discutau despre arta
medicală în pieţele publice;
17
 • Personalitate dominantă a medicinii greceşti,
Hipocrate considerat "părintele medicinii",
• Remediile medicamentoase, după concepţia
hipocratică, trebuie să determine efecte contrare
simptomelor instalate în organismul bolnav,
• Legea de bază a medicinei hipocratice "contraria
contrariis currantur" stă şi astăzi la baza terapiei
alopatice,
• Operele lui Hipocrate şi ale elevilor săi au fost
adunate în sec. III-II B.C.. în timpul înfloririi medicinei
alexandriene, într-o colecţie numită "Corpus
hipocraticum" ce descrie 300 de medicamente,
• Un aspect important al şcolii hipocratice îl reprezintă
preocupările etice şi deontologice, exprimate în
"Jurământul lui Hipocrate".

18
 •Medicii-farmacişti numiţi iatros (medic) îşi
desfăşurau activitatea în locuinţa lor, numită iatreion
(oficină medicală), iar medicamentele erau păstrate
în altă încăpere numită apothiki (depozit, cămară),
• De aici a derivat latinescul apoticarius, ajuns
astăzi: apotheke (germană - farmacie), apothicairie
(franceza veche ­farmacie) respectiv apotheker,
apothicaire - farmacist, aftekar (limba rusă),
•Alături de medicii (iatros) ce-şi preparau singuri
medicamentele, existau şi practicienii empirici ai
medicinei care vindeau leacuri, numiţi
pharmakopoles (gr. pharmakon = remediu şi poleo
= a vindeca) sau cei care obţineau leacuri vegetale
numiţi rhizotomos (gr. rhiza = rădăcină şi tomao = a
tăia).
19
 CLAUDIUS GALENUS
• Cel mai cunoscut medic-farmacist a fost Claudius Galenus
(130-200 A.D.) născut la Pergam (Asia Mică),

• Galenus este socotit "părintele farmaciei" iar ca omagiu

"ştiinţa care transformă drogurile în medicamente" s-a
numit "Farmacie galenică“,

• Mult timp medicamentele obţinute din plante se numeau

"galenice", iar cei care le preparau "galenişti".

• Galenus, medicul lui Marc Aurelius şi Septimius Severus,

avea oficina pe Via Sacra şi prepara el însuşi
medicamentele,

• A scris mai mult de 500 lucrări de medicină care

cuprindeau clasificarea şi compoziţia medicamentelor,
descrierea preparării şi conservarea acestora,

• Cele 14 cărţi de "Ars magna" (metoda terapeutică) au

devenit, un îndrumar preţios, folosit sute de ani mai târziu,

20
 •Dioscoride medic grec, refugiat la Roma, autorul operei "De materia
medica", considerat "părintele fitoterapiei“,

•În această lucrare sunt prezentate cel puţin 600 de medicamente şi droguri
care s-au folosit până în secolul al XVI-lea,

•Se cunoştea prepararea lanolinei, acţiunea unor otrăvuri şi antidoturi,

proprietăţile opiului, taninului etc.

•Începând cu secolul al III-lea în Imperiul roman apare declinul ştiinţelor şi

mai ales al medicinei sub influenţa unor doctrine mistice,

• Şcoala laică supravieţuieşte numai în câteva centre, cum este şcoala de la

Sallerno, tradiţiile medicale fiind acaparate de biserică,

• Intoleranţa religioasă devine un obstacol pentru ideile progresiste.

•Obscurantismul, misticismul, magia, astrologia, împiedică progresul

medicinei.
21
 III. PERIOADA EXPERIMENTALĂ

• Evul Mediu până în secolul al XVII-lea A.D.;

descoperirile din această perioadă au la bază
observarea şi experimentarea,

• Un rol deosebit în dezvoltarea ştiinţelor

farmaceutice l-au avut alchimiştii,

•Influenţa arabă se află pe prim plan,

• Ei inventează alambicul (aparatul de distilat)

antrenarea cu vapori de apă (apele aromatice)
obţinerea etanolului, a zahărului, izolarea unor
alcaloizi, sublimarea etc. 22
 PERIOADA EXPERIMENTALĂ

•Tot arabii înfiinţează prima farmacie publică în

754 A.D. la Bagdad cu specialişti în prepararea
medicamentelor,
•Celebru este arabul Avicenna (Abu Ali Ibn Sina,
Ibn Avicenna) (980-1037 A.D.) medic şi farmacist
care a reunit în opera sa cunoştinţe din medicina
antică greacă, latină, bizantină şi arabă,
•Cunoscute sunt şi lucrările lui Cohen El Attar
"Manual de oficină", cunoştinţe farmaceutice
necesare preparării medicamentelor şi ale lui Moise
Maimonide (1135-1204) medic al sultanului din
Cordoba intitulată "Cartea explicării drogului
medical".
23
 •Pentru prima dată se face diferenţierea între
medicină şi farmacie, aceasta din urmă fiind locul
de preparare al medicamentelor,
• Farmacia propriu-zisă se compunea din 2
părţi: una pentru primirea pacienţilor şi alta pentru
prepararea remediilor (sec. XII-XIII),
•În Europa primele farmacii apar la Neapole
(1140), Paris (1180), Koln (1248), Basel (1250),
Praga (1278),
•În sudul Franţei, profesia de farmacist se
separă de cea de medic printr-o lege dată în
oraşul Arles, de către Frederik al II-lea, în 1240.

24
 •Apar primii farmacişti laici numiţi apothecarius,
speciatorius sau confectionarius;
•se impun măsuri juridice şi deontologice, legislaţie
farmaceutică, privind:
• înfiinţarea farmaciilor,
•relaţia medic ­farmacist, farmacist-pacient,
• reglementarea modului de funcţionare a oficinelor,
•prepararea, controlul medicamentelor şi al materiilor
prime,
•mod de eliberare, preţ etc.
•Pe lângă farmacişti existau şi vânzători de mirodenii şi
substanţe aromatice,
•În Italia din rândul acestor comercianţi de mirodenii se
diferenţiază categoria de "spezieri de medisine",
farmaciştii propriu­zişi.

25
 •În epoca Renaşterii, o personalitate
marcantă a fost Paracelsus (Philippus
Aureolus Theophrastus Bombastus von
Hohenhaim, 1493­1541) care a pus bazele
extracţiei vegetale elaborând procedee de
preparare a tincturilor, principiile
metaloterapiei şi a introdus termenul de
"principiu activ",
•Paracelsus introduce noţiunea de mare
actualitate, sensibilitatea individuală la
medicamente, observând că la doze similare
răspunsurile diferă de la bolnav la bolnav în
funcţie de particularităţile lui genetice,
26
 •Pentru reglementarea activităţii în farmacii
(preparare, control, conservare, eliberare) se
impune apariţia primelor farmacopei,
•Apare lucrarea medicului italian Saladino
D 'Ascoli, în 1488 la Bologna, apoi Valerius
Cordus tipăreşte în 1548 la Nurenberg
"Dispensatorium pharmacopolarum", dar
prima farmacopee este "Thesaurus
Aromatoriorum", apărută la Milano în 1512.

27
 IV. PERIOADA ŞTIINŢIFICĂ

•În secolul XVII începe era marilor descoperiri în

domeniul ştiinţelor naturale, fizicii şi chimiei,
• J.R. Glauber (1658) descoperă sulfatul de sodiu,
substanţă minerală cu acţiune purgativă, iar Pierre
Seignette (Franţa - 1672) tartratul de sodiu şi
potasiu, laxativ.
•În 1691 apare I-a ediţie a Farmacopeei
Universale editată de Nicolas Lemery farmacist şi
chimist francez, în 1675 primul tratat de chimie
"Cours de Chemie", iar în 1698 "Dictionnaire
Universal des drogues simplex".
28
 •După descoperirea Americii în sec. XV, în
farmacii apar droguri ca: rădăcina de ipeca, ceaiul,
cafeaua, ciocolata, tutunul, scoarţa de China,
balsamul de Peru, frunzele de Jaborandi, tuberculii
de Jalapa, rădăcina de Polygala ş.a.
•Thomas Syndenham (1624-1689) introduce în
teraputică tinctura de opiu (Laudanum liquidum
Syndenhami);
•Lazare Riviere, farmacist francez, introduce în
1640 potiunea-limonada Riviere, cu acţiune
antiemetică, limonadă oficinalizată şi în F.R. ed. a
X-a;
•Talbot introduce în Anglia în 1672 - Tinctura de
china.

29
 •Secolul al XVIII-lea este perioada marilor
descoperiri şi în chimie,
• Karl Wilhelm Schelle (1742-1786) descoperă
un număr de acizi organici: citric, tartric, malic,
lactic, uric, benzoic, galic cât şi glicerina, acid
fosforic, arsenicul, calomelul, elemente ca oxigen,
clor, fosfor.
•În domeniu medical sunt înregistrate o serie de
succese:
• în 1733 medicul englez Thomas Dover (1660-
1741) prepară pulberea de opiu şi ipeca (pulberea
Dover) cu acţiune expectorantă, analgezică,
antidiareică;
• în 1786 Thomas Fowler (1736-1801), medic
englez, prepară licoarea de metaarsenit de potasiu
care îi poartă numele şi care a dăinuit până în
secolul XX, 30
 •În 1657, Sir Cristopher Wren administrează
medicamente prin injecţii intravenoase (i.v.), iar
Richard Lower face prima transfuzie cu sânge,
• Sunt izolate elemente ca iod, brom, magneziu şi
sunt extrase în stare pură principii active din plante,
•În 1803 este izolat de către Serturner principalul
alcaloid din opiu, morfina, după care urmează în 1807
emetina, în 1818 stricnina izolată concomitent de P.J
Pelletier şi S.B. Caventou şi în acelaşi an chinina,
• Sunt izolate colchicina şi brucina (1819), cafeina
(1820) de G.I. Runge, codeina (1832) de PI. Robiquet,
papaverina (1848) de G.F. Merck, cocaina (1860) de A.
Nieman, digitalina (1868) de Nativelle ş.a.

31
• În 1777 se înfiinţează la Paris - College de Pharmacie - şi
în 1796 "Societe libre des pharmaciens de Paris“,
• Samuel Hahnemann (1755-1843) introduce homeopatia,
metoda terapeutică ce se bazează pe principiul "similia
similibus curantur“,
• Se fac primele anestezii generale cu protoxid de azot, apoi
cu eter şi cloroform,
• Lister întemeietorul antisepsiei, utilizează fenolul pentru
dezinfecţia sălilor de operaţie şi a instrumentarului,
• Se descoperă proprietăţile analgezice şi febrifuge ale
acidului acetilsalicilic, aspirina descoperită în 1853 de
Gerhardt,
• Cloralhidratul substanţă cu proprietăţi sedative şi hipnotice
este sintetizat în 1869 de Liebreich,
• Louis Pasteur (1822-1895) pune bazele bacteriologiei,
obţinând vaccinul antirabic şi înfiinţează institutul ce-i poartă
numele (1887).
32
 EVOLUŢIA FARMACIEI PE TERITORIUL ŢĂRILOR ROMÂNE

•În secolele premergătoare formării statelor feudale, în cele 3

provincii Moldova, Ţara Românească şi Transilvania, nu se putea vorbi
de existenţa unor farmacii,

• Existau culegătorii şi vânzătorii populari de leacuri vegetale,

•Medicul-farmacist îşi desfăşura activitatea la curţile domneşti,

•Pe lângă mănăstiri funcţionau aşa numitele "bolniţe" destinate

clerului bolnav, ce se bazau tot pe medicina populară: Tismana (sec.
XIV), Neamţ (sec. XIV), Prislop (sec. XIV), Bistriţa (sec. XV).
•Prima farmacie publică se înfiinţează la Sibiu printr-un document
atestat în 1494, în 1516 la Bistriţa, în 1520 la Braşov, în 1546 la Făgăraş,
în 1573 la Cluj, toate în Transilvania unde era oficial "Dispensatorium
Pharmacopolarum" a lui Valerius Cordus (Austria).
•În provinciile române abia în sec. XVII-XVIII apare termenul de
"spiciar" (1651 în timpul domniei lui Matei Basarab) sau de "spicear"
(Constantin Brâncoveanu).
33
 •Dacă pe plan european, primele legislaţii, delimitând
activitatea şi drepturile medicilor şi ale farmaciştilor, datează
din sec. XII-XIII, despărţirea reală şi definitivă a celor două
profesii are loc abia la sfârşitul secolului al XVII-lea,

• Datorită condiţiilor istorice bine cunoscute, în ciuda

existenţei încă din secolele XVI-XVII a unor farmacii, în
Ţările române activitatea farmaceutică este exercitată şi de
medici până la mijlocul secolului al XIX-lea,

•Prima farmacie propriu-zisă apare la Bucureşti în 1740

(farmacistul sas, J. Traugott-Seuler), iar în Moldova în 1757
pe lângă Spitalul "Sf. Spiridon" Iaşi,

• În secolul al XIX-lea în fiecare oraş mare funcţiona o

farmacie pe lângă care puteau fi şi drogherii .
34
 •Termenul de farmacie-farmacist a apărut sub influenţa
franceză, în 1819 în "Orânduiala pentru farmacişti"
îndrumar în 20 de articole, redactat în timpul domniei lui
Alexandru Şutu (Ţara Românească),
• Între 1830-1834 la Iaşi se înfiinţează "Societatea de
medici şi naturalişti" care includea şi farmacişti iar la
Bucureşti în 1870 "Societatea farmaciştilor români“,
•Învăţământul medico-farmaceutic ia fiinţă în 1857 când
se înfiinţează la Bucureşti "Şcoala naţională de medicină
şi farmacie" sub îndrumarea medicului militar francez Carol
Davila,
• Şcoala superioară de farmacie cu durata de 5 ani se
înfiinţează în 1862 la Bucureşti şi 1879 la Iaşi,
•Tot în această perioadă apare prima Farmacopee
(1862) sub redacţia farmacistului brăilean Constantin
Hepites; se proiectează cadrul legislaţiei farmaceutice, se
fac unele încercări de industrializare a medicamentului.
35
 EVOLUŢIA MEDICAMENTULUI INDUSTRIAL

•Până în secolul al XIX-lea nu se poate vorbi de

medicament industrial; acesta era preparat, pe baza unei
prescripţii medicale individualizată, de către farmacist, la
receptură,
•Odată cu importantele descoperiri ştiinţifice în
domeniul chimiei şi biologiei o serie de medicamente încep
să fi preparate, pe scară mai restrânsă sau mai largă, întâi
în laboratoare mici, care s-au transformat în fabricile şi
concernele de medicamente de astăzi,
•Industria farmaceutică debutează în Germania la
sfârşitul secolului al XIX-lea, desprinzându-se din industria
chimică a coloranţilor - Bayer (1897), în Elveţia cu cele trei
mari concerne farmaceutice Ciba (1850), Sandoz (1886) şi
Hoffman-La Roche (1896) şi se extinde în Anglia, Franţa,
Italia, SUA ş.a.

36
 •Secolul XX debutează cu descoperirea radioterapiei (soţii
Curie), a anafilaxiei (Richet şi Portier) şi a teoriei receptorilor
concepută de Paul Ehrlich (1854-1915) şi modificată ulterior,
pentru a explica modul de acţiune al antisepticelor; ea stă la
baza înţelegerii acţiunii farmacodinamice a medicamentelor.
•Primul hormon sintetizat, sub formă cristalizată, este
adrenalina (1901),
• Profesorul Nicolae Paulescu, fiziolog român, izolează în
1921 insulina din pancreas,
•Sinteza prontosilului (Gerhard Domag) în 1935 şi
demonstrarea efectelor sale terapeutice în septicemia cu
streptococ pune bazele unei mari clase de medicamente -
sulfamidele.
•Era antibioticelor începe în mod convenţional în 1929, an
în care Fleming a făcut celebra sa observaţie cu privire la
antagonismul dintre mucegaiul de penicilină şi cultura de
stafilococ.
37
 • Introducerea în practica medicală a penicilinei în 1941 se
datoreşte contribuţiei savanţilor E.B. Chain şi Haward Florey,
care pun la punct procedeele pentru izolarea şi purificarea
antibioticului,
• Din nucleul său de bază, pe cale semisintetică, s-au produs
alte antibiotice cu eficienţă asupra celor mai variaţi germeni.
• Streptomicina este izolată de S.A. Wachsmann în 1944, dar
nu intră în fabricaţie decât peste câţiva ani,
• În 1947 se obţine prin sinteză cloramfenicolul,
• Urmează izolarea şi prepararea unor antibiotice cu spectru
larg.
• Din 1945 se fabrică tuberculostaticele,
• Între 1950­- 1960 industria farmaceutică cunoaşte o explozie
de medicamente: tranchilizante, cardiovasculare, steroizi,
citostatice ş.a.
• Din 1952 se verifică şi efectele secundare ale
medicamentelor, după o serie de eşecuri soldate cu morţi
(tulburări cerebrale şi digestive grave) după administrarea unor
antibiotice sau efecte teratogene (foetopatiile datorate
Talidomidei).
38
 •În 1965, prin tratatul de la Roma, Comunitatea
Economică Europeană reglementează legislaţia
privind fabricarea specialităţilor farmaceutice,
•Odată cu dezvoltarea industriei s-a ajuns la o
gamă variată de specialităţi farmaceutice conţinând
aceeaşi substanţă medicamentoasă,
• S-a constatat că la aceeaşi doză de substanţă
medicamentoasă din diferite forme farmaceutice
(soluţii, comprimate, capsule) nu se obţine aceeaşi
intensitate a efectului farmacologic, nu au aceeaşi
bioechivalenţă,
• Astfel apare în SUA o nouă ramură a ştiinţelor
farmaceutice - Biofarmacia.

39
 •După 1960 apare o nouă ramură a
ştiinţelor farmaceutice ­biofarmacia (gr. bios -
viaţă; pharmakon - medicament) - care are ca
principal obiectiv studiul formelor
farmaceutice sub aspectul cedării şi
absorbţiei substanţei medicamentoase într-o
cantitate şi cu o viteză corespunzătoare
asigurării eficienţei terapeutice,
•Biofarmacia reliefează importanţa pe care
o prezintă conceperea şi tehnologia aplicată
în realizarea unei forme farmaceutice pentru
asigurarea eficienţei terapeutice,
40
 •Medicamentul (sau forma
farmaceutică/galenică sau preparatul/produsul
farmaceutic) reprezintă un sistem în care fiecare
component, interacţiunea dintre componente cât şi
tehnologia de preparare, pot influenţa apariţia,
durata şi intensitatea efectului terapeutic,

• În ultimile decenii au apărut pe lângă formele

farmaceutice clasice (soluţii, emulsii, suspensii,
comprimate, unguente, supozitoare etc.) noi
sisteme farmaceutice sau dispozitive de
administrare a substanţelor medicamentoase
formulate cu ajutorul unor tehnologii care le conferă
o calitate fundamentală, eliberarea sau transportul
substanţei medicamentoase la locul acţiunii în
cantitatea şi cu viteza dorită.
41
 •Farmacistul, pe baza cunoştinţelor însuşite la
disciplinele fundamentale, trebuie să fie capabil să
interpreteze proprietăţile fizico­chimice şi
biofarmaceutice ale substanţe lor medicamentoase
şi auxiliare (vehicul, adjuvanţi) şi ale recipientului
de condiţionare în
•scopul formulării unui medicament care să
îndeplinească condiţiile de calitate şi eficacitate.
•Formularea medicamentului se face astăzi
după reguli ştiinţifice, pe baza unor planuri de
experienţe, urmate de metode de optimizare şi de
evaluare statistică a rezultatelor.

42
 •Prepararea constă în utilizarea unei operaţii
farmaceutice sau a unui şir de operaţii constituite
într-un flux tehnologic, pentru a transforma
substanţa medicamentoasă, excipienţii şi
adjuvanţii într-o formă farmaceutică îndeplinind
anumite condiţii de calitate, capabilă de a fi
administrată pe o cale de administrare convenabilă
obţinerii efectului terapeutic maxim.
•Pentru a realiza acest deziderat farmacistul
trebuie să cunoască construcţia şi modul de
funcţionare al aparaturii pe care o foloseşte.

43
 •Condiţionarea este operaţia
complementară care urmează după
preparare/fabricare şi constă în închiderea
formei farmaceutice realizate într-un înveliş
de formă şi de materiale foarte variate,
• Aceasta este condiţionarea primară,
• Forma farmaceutică astfel condiţionată
este protejată printr-un ambalaj care
reprezintă condiţionarea secundară,
• Condiţionarea unui medicament are mai
multe roluri: de protecţie, funcţional, de
identificare şi informare, de promovare.
44
 •Asigurarea conservării medicamentelor impune studierea
cauzelor şi factorilor care provoacă modificări fizico-chimice
şi biologice, pentru a putea fi găsite mijloacele şi căile de a
împiedica degradarea substanţelor medicamentoase şi a
formei farmaceutice:
•respectarea unor condiţii de lucru (de ex. condiţii
aseptice la injectabile, perfuzabile şi colire, forme cu
antibiotice, aplicate pe pielea arsă, lezată, a nou-născuţilor);
•folosirea de substanţe auxiliare ca stabilizanţi fizico-
chimici (antioxidanţi, modificator de pH, chelatanţi de ioni)
sau microbiologici (conservanţi);
•anumite condiţii de ambalare (ferit de lumină, produs
aseptic, etc.);
•conservare la rece (2-8°C), loc răcoros (8-15°C),
temperatura camerei (15-25°C).

45
 ASIGURAREA CALITĂŢII MEDICAMENTELOR
• “Muştele moarte fac unguentelor farmaciştilor să fie urât mirositoare”,
Ecleziastul (10:1)

• Pliniu cel Bătrân (23 – 79 AD)

• “Doctors are ignorant…detailed from the process of making up drugs.
• ...make trial of the ingredients in the prescriptions at the expense of the
unhappy patients.”

• Orientul apropiat - „Siropurile şi medicamentele lor (~farmaciştilor) pot fi

inspectate fără avertizare după închiderea magazinelor pe timpul nopţii”

• Neapole, secolul 11 – Farmaciştii sunt controlaţi strict şi sunt obligaţi să

prepare medicamente de calitate adecvată, în condiţii adecvate.
• „Cine deţine sau vinde oricui medicamente nocive nefolositoare sau
inutile va fi spânzurat”,

• Anglia – secolul 15 – comunitatea medicilor şi chirurgilor desemnau doi

farmacişti care inspectau farmaciile colegilor lor şi aduceau în faţa
autorităţilor pe cei care aduceau prejudicii calităţii produselor lor.

46
 •Asigurarea calităţii formelor farmaceutice
preparate în farmacie sau în industrie este un
obiectiv major care se aplică atât în procesul de
preparare cât şi asupra produsului finit.
•Calitatea medicamentului este dată de:
stabilitatea fizică a formei farmaceutice;
•stabilitatea fizico-chimică a substanţei
medicamentoase (identitatea, cantitatea şi
uniformitatea conţinutului medicamentos) ;
•puritatea şi gradul de contaminare chimică,
mecanică şi microbiologică a medicamentului;
•inocuitatea relativă sau lipsa relativă de toxicitate
sistemică precum şi asigurarea toleranţei locale;
•eficienţa terapeutică dovedită prin studiu de
farmacologie clinică.
47
 •În ţara noastră, controlul medicamentelor
este reglementat de legislaţia farmaceutică în
vigoare, forul superior fiind Agenţia
Naţională a Medicamentului şi a
Dispozitivelor TEHNICO – MEDICALE
(ANMDM),
•ANMDM asigură realizarea politicii
statului în domeniul controlului complex al
calităţii produselor medicamentoase şi a altor
produse de uz uman contribuind la
promovarea sănătăţii şi siguranţei populaţiei,

48
 •ANM a început să funcţioneze în ianuarie 1999 prin
reorganizarea Institutului pentru Controlul de Stat al
Medicamentului şi Cercetări farmaceutice "Petre Ionescu
Stoian" (ICSMCF) şi a preluat o serie de activităţi ale
Ministerului Sănătăţii Publice cum ar fi:
•autorizarea de punere pe piaţă a produselor
medicamentoase şi a altor produse de uz uman,
•inspecţia în domeniul producerii şi calităţii
medicamentelor (inclusiv supravegherea aplicării regulilor
de bună practică de fabricaţie şi de bună practică de
laborator),
•întocmirea Nomenclatorului pentru produse
medicamentoase şi alte produse de uz uman,
•întocmirea listelor de produse medicamentoase care se
eliberează fără prescripţie medicală, (OTC) a celor care
necesită condiţii speciale de eliberare, a medicamentelor
esenţiale. 49
 •A doua etapă din viaţa unui medicament, începe
în momentul administrării sale unui bolnav,
• Indiferent de calea de administrare, între
momentul administrării medicamentului şi cel al
acţiunii (al efectului terapeutic) substanţa
medicamentoasă trebuie să străbată o serie de
etape grupate în trei faze distincte:
•I. Faza farmaceutică:
•- eliberare (sau cedare);
•- dizolvare;
•II. Faza farmacocinetică: - absorbţia;
•- distribuţia, biotransformarea (metabolizarea);
•- eliminarea;
•III. Faza farmacodinamică (răspunsul
farmacodinamic = efect terapeutic ).
50
 NOTIUNI GENERALE DESPRE MEDICAMENT

• Pentru prevenirea şi tratamentul bolilor se utilizează metode şi mijloace

variate, numite remedii; farmacia fiind cunoscută şi ca "ştiinţa remediilor".

• REMEDII

• Remediile sunt toate mijloacele capabile să acţioneze favorabil asupra

organismului producând vindecarea sau prevenirea unei boli,

• remedii fizice: agenţi fizici utilizaţi în combaterea unei stări morbide:

razele U.V., razele X, ultrasunetele, curentul electric de tensiuni mici dar
variabile (diadinamice), ape minerale calde (băi); toate sunt folosite în
fizioterapie;

• remedii psihice: sugestia, hipnoza, antrenamentul (training-ul autogen);

• remedii chimice (cele mai utilizate) cunoscute sub denumirea de

medicamente ce reprezintă forma sub care substanţele medicamentoase şi
ajutătoare sunt prelucrate (ca formă farmaceutică) spre a fi administrate
bolnavului pe diferite căi pentru acţiune generală (sistemică) şi locală (topică).
51
 MEDICAMENT SAU AGENT TERAPEUTIC

•După definiţia OMS sau W.H.O (abrev. din engl. World Healts
Organization) medicamentul este orice substanţa sau asociere de
substanţe care modifica un proces fiziologic sau patologic în beneficiul
celui care-l foloseşte sau orice substanţa sau combinaţie de substanţe
care se administreaza la om în vederea unui diagnostic sau a restaurarii,
corectarii funcţiilor fiziologice modificate,

•Substanţele utilizate în scop farmaceutic se mai numesc substanţe

farmaceutice sau materii prime farmaceutice,

•Acestea, în vederea obţinerii unui medicament, sunt transfonnate

prin intennediul operaţiilor farmaceutice (cântărire, dizolvare, filtrare,
divizare, pulverizare, comprimare, granulare etc.) într-o formă
farmaceutică care reprezintă medicamentul,

•O denumire mai completă este aceea de formă farmaceutică dozată

arătând că preparatul are o anumită concentraţie în substanţa
medicamentoasă.
52
Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii
Titlul XVII Medicamentul

MEDICAMENT
a) orice substanţă sau combinaţie de substanţe
prezentate ca având proprietăţi pentru
tratarea sau prevenirea bolilor la om;
b) orice substanţă sau combinaţie de substanţe
care poate fi folosită sau administrată la om,
fie pentru restabilirea, corectarea sau
modificarea funcţiilor fiziologice prin
exercitarea unei acţiuni farmacologice,
imunologice sau metabolice, fie pentru
stabilirea unui diagnostic medical;
53
 SUBSTANŢA (SUBSTANŢĂ FARMACEUTICĂ
SAU MATERII PRIME FARMACEUTICE)

• ORICE MATERIE, INDIFERENT DE ORIGINE, CARE POATE FI:

• umană, precum: sânge uman şi produse derivate din sânge

uman,

• animală, precum: microorganisme, animale întregi, părţi de

organe, secreţii animale, toxine, extracte, produse derivate din
sânge,

• vegetală, precum: microorganisme, plante, părţi de plante,

secreţii vegetale, extracte,

• chimică, precum: elemente, substanţe chimice naturale şi produşi

chimici obţinuţi prin transformare chimică sau sinteză;

54
MATERII PRIME DE ORIGINE BIOLOGICĂ

• Materii prime de origine vegetală

• Plante întregi sau părţi de plante,
• Plante întregi,
• Părţi de plante,
• Produse exudative ale plantelor
• Gume
• Rezine
55
 • MATERII PRIME DE ORIGINE ANIMALĂ

• (produse opoterapice - opoterapie)

• Organe, ţesuturi, glande uscate
• Tiroidă
• Splină
• Ovar
• Sângele cu elementele sale constitutive –
plasmă
• Serurile terapeutice – antitetanic, antidifteric
• Extract de ficat
• Extract total de ochi
56
• Componenţi activi puri obţinuţi prin extracţie
• Hormoni
• Insulină
• Pancreatină
• Enzime
• Materii prime microbiologice
• Se folosesc
• Ciuperci inferioare
• Bacterii
• Protozoare
• Virusuri
• Microorganisme ca atare
• Levura de bere – stimulent al nutriţiei
• Bacteriile pentru fermenţii lactici necesari în tulburările digestive
• Vaccinurile
• Pentru realizarea de produse elaborate de microorganisme în
medii lichide
• Antibiotice
• Vitamine - B12
• Enzime 57
• Materii prime de origine minerală
• Folosite ca atare sau purificate
• Talc
• Sulf
• Silice
• Produse elaborate, obţinute prin reacţii chimice, din materii prime
minerale
• Substanţe medicamentoase
• Sulfat de sodiu
• Sulfat de bariu
• Sulfat de magneziu
• Sărurile insolubile de bismut
• Substanţe auxiliare
• Apă
• Talc
• Argile
• Gaze lichefiate
• Materii prime de sinteză
• Semisinteză
• Sinteză totală
58
 FARMACIA
•În unităţile farmaceutice (farmacii, depozite, laboratoare)
are dreptul să prepare, să mânuiască şi să elibereze
medicamente numai farmacistul, ajutat de personal mediu
farmaceutic.
•Obiectivul principal al activităţii farmaceutice este
prepararea şi eliberarea medicamentelor şi a altor produse
sanitare de uz uman, asigurarea informării şi consilierii
corespunzătoare a pacientului, precum şi supravegherea
medicamentelor.
•În întreaga sa activitate, farmacistul trebuie să
promoveze sănătatea pacientului şi îmbunătăţirea calităţii
vieţii acestuia în general.
•Toţi farmaciştii angajaţi în practica farmaceutică trebuie
să respecte Regulile de bună practică farmaceutică în
vigoare precum şi Codul de etică.
59
• Farmacie publică în mediul urban (comunitară): oficină,
receptură, laborator cu boxă pentru prepararea apei
distilate, depozit, alte încăperi (birou, cameră de gardă etc.)
după caz.

• Farmacie publică în mediul rural: oficină, receptură,

laborator, depozit, alte încăperi,

• În funcţie de posibilităţile existente, se pot comasa sau

despărţi prin mobilier oficina-receptura şi receptura-
laborator.
• Farmacie de circuit închis: oficină, receptură, laborator, bloc
pentru prepararea soluţiilor sterile, alte încăperi.
• Fiecare încăpere, complet despărţită prin pereţi zidiţi de
celelalte, va asigura un spaţiu de muncă optim pentru
desfăşurarea activităţii profesionale specifice pentru care a
fost destinată. 60
 ACTIVITATEA FARMACIEI

•APROVIZIONARE
• Aprovizionarea se face de la distribuitori
autorizaţi de către A.N.M.D.M., numai cu produse
farmaceutice înregistrate de A.N.M.D.M., confonn
legislaţiei farmaceutice în vigoare,

•Toate produsele farmaceutice existente în

farmacie vor avea certificată calitatea, fie de
depozitul farmaceutic furnizor, fie - în cazul
aprovizionării direct de la producător - de un
laborator de control autorizat (al producătorului
sau al ANMDM).
61
 IMPLICAREA ÎN PROGRAMELE DE PROMOVARE A
SĂNĂTĂŢII ŞI PREVENIREA BOLILOR

•Farmacistul trebuie să furnizeze informaţii generale

pacientului, oral sau scris, sau prin metode audio-vizuale
privind problemele de sănătate în conformitate cu regulile
privind informarea pacientului.
•Farmacistul din farmcia publică trebuie încurajat să
participe la programele naţionale de sănătate în cooperare
cu alte organisme
•implicate, în special în cele de combatere a
polipragmaziei şi folosirii incorecte a medicamentelor,
•În contextul conceptelor generale de "asistenţă
farmceutică" şi al "rolului farmacistului în promovarea
strategiei OMS", farmacistul îşi va folosi cunoştinţele
profesionale dobândite, experienţa sa şi capacitatea sa
creatoare în slujba promovării unui stil de viaţă sănătos.
62