Viteza de conducere nervoasă

Impulsul nervos se deplasează de-a lungul neuronului cu 10-100 cm/sec

(insuficient pentru timpii de reacție)
- Vertebratele superioare au celule gliale specializate, numite celule
Schwann în sistemul nervos periferic si oligodendrocite în SNC, care
secretă straturi concentrice dintr-o substanță lipidică, numită mielină,
în jurul axonului.
- Stratul de mielină este discontinuu, prezentând strangulațiile Ranvier,
unde se poate forma potențial de acțiune
- Viteza în fibrele mielinizate depinde de grosimea axonului și grosimea
tecii de mielină – 10-100 m/sec
Tip de fibre Inervatie Diametru extern Viteză de
(mm) conducere (m/s)

A a sau I A Fibre motorii 12-20 70-120

A b sau I B Fibre senzoriale 10-15 60-80

II Fibre senzoriale 5-15 30-80

proprioceptive

Ag Fibre motorii intrafusale 3-8 15-40

A d sau III Tactile, temperatură, durere 3-8 10-30

B SNV autonom 1-3 5-15

C sau IV Durere, temperatură, 0,2-1,5 0,5-2,5

(amielinice) olfactie
 Determinarea vitezei de conducere senzitivă
• Bazele metodei pentru determinarea vitezei de conducere senzitive au fost
realizate în 1949 de către Dawson și Scott.
• S-au realizat tehnici, ulterior îmbunătățite, care au eliminat contribuția fibrelor
motorii. Pentru determinarea vitezei de conducere în fibrele senzitive se folosește
ca stimul un impuls rectangular cu durată de 0,1 msec și intensitate supraliminară
(20 mA).
• Stimularea se poate face la nivelul nervilor digitali de la mână sau picior. Se
folosesc electrozi inelari cu catodul orientat proximal la nivelul articulației
metacarpo-falangiene a degetului I, II sau III pentru nervul median sau a degetului
IV și V pentru nervul cubital.
• Dacă determinarea se face pentru nervul sciatic popliteu extern,
plasarea electrozilor se face la nivelul articulației metatarso-
falangiene I sau II.
• Înregistrarea potențialului de acțiune senzitiv se realizează cu
electrozi plasați pe traiectul nervos la nivelul încheieturii pumnului,
cotului, axilei și respectiv la nivelul gleznei, în spațiul popliteu sau la
nivelul feselor.
• Electrozii de culegere pot să fie electrozi de suprafață sau pot fi
de tipul electrozilor ac.
• Pentru calcularea vitezei de conducere în fibrele senzitive se folosește aceeași
relație care definește viteza:

v = S/T
în care:
S – distanța dintre electrodul pozitiv de stimulare și locul de plasare al
electrodului de culegere
T – latența potențialului evocat senzitiv

• Latența potențialelor senzitive evocate se măsoară între începutul artefactului

de stimulare și vârful primei deflexiuni pozitive a acestor potențiale (dacă se
face culegerea cu electrozi ac) sau vârful primei deflexiuni negative (dacă se
face culegerea cu electrozi de suprafață).
Electronervograma
• Definiție: Electronervograma sau potențialul de acțiune compus (PAC)
este suma algebrică a potențialelor individuale de acțiune - "totul sau
nimic", produse de toate fibrele existente (motorii și senzitive) dintr-un
nerv mixt (mare, compus).
• Principiu: înregistrarea grafică cu electrozi extracelulari a potențialului
de acțiune compus dintr-un nerv mixt (nervul sciatic în broască).
Materiale necesare: pregătirea nervului sciatic izolat, dispozitiv de
stimulare (stimulator, amplificator, software pentru preluarea și
prelucrarea datelor, computer), cameră de stimulare cu electrozi,
soluție Ringer.
• Tehnică:
- Se obține nervul sciatic izolat; se secționează nervul și se montează în camera de
stimulare.
Electrozii de stimulare sunt plasați la un capăt al nervului iar electrozii de înregistrare
sunt situați de-a lungul nervului.
- Dacă nervul este stimulat cu un curent de intensitate crescândă, potențialul de
acțiune produs în fibre se propagă spre electrozii de înregistrare. În funcție de timpul
și intensitatea de stimulare, mai multe tipuri de fibre vor fi recrutate. Dacă se aplică
un curent de stimulare maximală asupra nervului, toate fibrele vor fi depolarizate, iar
PAC va afișa un număr de vârfuri, fiecare corespunzând grupului de axoni cu viteze
diferite de conducere.
• Interpretare: PAC diferă de potențialul de acțiune (PA) individual al
unui singur axon în mai multe moduri:
- PA individual demonstrat prin înregistrarea intracelulară de la un
singur axon respectă legea "totul sau nimic";
- PAC demonstrat prin înregistrarea extracelulară de la mai mulți axoni
este un răspuns gradat al cărui magnitudine crește cu intensitatea
stimulării, deoarece axonii diferiți au praguri diferite de excitare;
axonii cei mai mari au pragul cel mai scăzut, adică sunt cei mai excitabili
(Aα > Aβ > Aγ > Aδ > B > C).
• Importanța practică a înregistrării PAC :
- cercetare fundamentală: modul de funcționare a nervilor;
- clinic: studii ale conducerii nervoase, detecția / analiza tulburărilor
de conducere la pacienții cu afecțiuni neurologice
 Reflexul H

• Acest reflex a fost descris prima oară de Hoffman în 1918.

• Stimularea unui nerv periferic printr-un curent de intensitate prag (liminară)
determină în mușchiul pe care-l deservește o contracție.
• Înregistrarea grafică a potențialului muscular obținut prin stimularea
liminară a fibrelor motorii din nervul respectiv poartă numele de „undă M”
(răspuns motor direct).
• Dacă același nerv se stimulează printr-un curent de intensitate
supraliminară (peste valoarea celei necesare stimulării fibrelor motorii din
nerv), apare un potențial generat la nivelul mușchiului, cu amplitudine mai
mică și după o perioadă de latență mai mare.
• Acest potențial este generat prin stimularea fibrelor senzitive
proprioceptive ale nervului stimulat.
• Acest potențial de acțiune constituie efectul intrării în funcțiune a
unui arc reflex senzitivo-motor.
• Acest potențial de acțiune muscular constituie reflexul H (Hoffman).
• Reflexul H apare în urma stimulării unui nerv mixt cu o intensitate de
curent subliminară fibrelor motorii din nervul respectiv, deoarece
fibrele proprioceptive ale nervului mixt au un prag de excitabilitate
mai scăzut decât cel al fibrelor motorii.
• Ca urmare, dacă se folosesc curenți de stimulare cu intensități
crescânde se va obține la un moment dat (când este atins pragul de
excitabilitate al fibrelor proprioceptive) un reflex H cu amplitudine
mică.
• Dacă se crește progresiv intensitatea de stimulare se obține o creștere
concordantă a amplitudinii reflexului H.
• Dacă se crește în continuare intensitatea de stimulare, se ajunge la
pragul de stimulare al fibrelor motorii. Din acest moment, curentul de
stimulare devine liminar atât pentru fibrele proprioceptive cât și
pentru cele motorii.
• Astfel, aplicarea stimulului electric determină la punctul de stimulare
apariția de curenți de acțiune care se orientează în două sensuri:
• un sens descendent (centrifug, motor) care determină apariția undei M;
• un sens ascendent (centripet, motor) care determină apariția reflexului H.
• Potențialul generat de stimulare fibrelor proprioceptive merge în sens
centripet și urmează următorul traseu: ganglion spinal, rădăcina
posterioară a nervului spinal, colaterala reflexă Kolliker apoi prin
traversarea sinapselor senzitivo-motorii se transmite neuronilor motori
corespunzători; de la acești neuroni motori merge prin axonii lor și
determină răspunsul contractil al fibrelor musculare care aparțin la
unitățile motorii respective.
• Fiecare din cele două răspunsuri (M și H) are timpul său propriu de latență.