CURS XIII

LĂUZIA FIZIOLOGICĂ
Definiţie
Lăuzia se defineşte ca perioada când
modificările generale ale întregului organism, şi,
în special, ale organelor genitale, impuse de
starea de graviditate, retrocedează.
Această perioadă se termină în mod practic
când organismul este capabil să-şi reia un nou
ciclu gestaţional (reproductiv), menstrual.
 Limita de timp este apreciată la 6-8
săptămâni.

În lăuzie se produc fenomene regresive

în toate sferele organismului.

O menţiune specială trebuie acordată

modificărilor glandelor mamare necesare
alăptării, fenomene productive.
 Lăuzia poate fi împărţită în mai multe etape,
şi anume:
- Lăuzia imediată, sau post partumul imediat
(primele 24 de ore). Din această perioada,
primele ore după delivrenţă reprezintă perioada a
IV-a a naşterii;
- Lăuzia propriu-zisă, care durează circa 6
săptămâni şi din care se delimitează lăuzia
imediată propriu-zisă, cu o durată de 10-12 zile
post partum.
Histologia aparatului genital în primele 6
săptămâni după naştere
Uterul redevine în 10 zile organ pelvian, iar la 5-6 săptămâni
revine la forma şi volumul iniţial. Modificările histologice ale
uterului au loc pe fondul reducerii vascularizaţiei, mai ales prin
diminuarea calibrului vaselor uterine (mult dilatate în sarcină).
Această micşorare are loc printr-un proces de endarterită
compensatorie, sau prin obliterarea unor trunchiuri vasculare
mari şi prin hialinizare, retracţia fibrelor musculare, resorbţia
unor fibre de neoformaţie,reducerea imbibiţiei masive din
sarcină.
 Astfel uterul, care avea 1 kg după delivrenţă, are la 2 săptămâni 300 g, iar
la sfârşitul perioadei puerperale cca 100 g.
Fundul uterin scade cu 1 cm pe/zi.
Încep să se elimine lohiile.
Lohiile conţin în primele zile decidua.

Endometrul trece de fapt prin următoarele faze:

- Faza de regresie (4-5 zile) caracterizat prin necroza şi involuţia endometrului
şi eliminarea deciduei superficiale.
- Faza de regenerare cicatricială (15-25 zile) care constă în cicatrizarea
endometrului fără influenţa hormonală. Celulele au mitoze avansate, chiar
aberante din cauza efortului de diviziune.
- Faza de proliferare hormonală (25-45 zile) etapa în care endometrul care a
acoperit suprafaţa uterului este supus acţiunii estrogenilor, rezultând un
endometru cu aspect de fază proliferativă estrogenică.
 La nivelul inserţiei placentei rămâne o suprafaţă cu vase mari,
obstruate prin retracţia stratului plexiform (ligaturile vii) şi
suprafeţele de caducă.
Are un diametru de 7-8 cm, care scade la 3 cm după 14 zile.
Trombusurile vasculare se lizează şi obstrucţia definitivă se
face prin proliferări endovasculare.
Caduca rămasă în uter se elimină în lohii.
La acest nivel apare un infiltrat leucocitar considerat de unii
autori o barieră în calea infecţiei puerperale.
Endometrul de la acest nivel nu diferă de restul cavităţii
uterine; el se reface prin alunecare şi acoperire de către
endometrul zonelor vecine sau prin proliferarea zonei bazale
denudate.
Reluarea menstruaţiei
Reluarea menstruaţiei se face la 45 de zile
până la 3-5 luni de la naştere.
La femeile care alăptează ciclul poate surveni
la 4-5 luni.
Primele cicluri sunt anovulatorii la femeile
care de multe ori alăptează.
Întârzierea cu mai mult de 4-5 luni a reluării
menstruaţiei e socotită amenoree patologică.
Modificările aparatului genital
Între ziua a 18-20-a a lăuziei poate
apărea o sângerare mică şi trecătoare
denumită „mica menstruaţie”.
Involuţia locului de inserţie placentar se
face uneori defectuos apărând „hemoragii
puerperale tardive”.
Planşeul pelviperineal, parametre
Involuţia lentă a parametrelor determină
o mobilitate exagerată a uterului.
Frecvent se instalează retroversia uterină
care poate rămâne definitivă; hiatusul uro-
genital rămâne mai deschis.
Peretele abdominal
Diastoza drepţilor abdominali are un
caracter tranzitoriu şi se poate corecta prin
gimnastică medicală.
Vergeturile apărute în sarcină devin albe,
sidefii.
Colul
Colul îşi micşorează volumul prin dispariţia
edemului şi reducerea vascularizaţiei.
Orificiul intern se reface după 24 de ore, dar
rămâne permeabil la index timp de 10 zile.
Apar şi glande noi care secretă mucusul,
după 6-7 zile.
Vaginul şi vulva
Revine la dimensiuni apropiate de cele din
afara sarcinii, dar niciodată la cele dinaintea
naşterii.
Himenul este rupt profund (adevărata
deflorare) rămânând carunculi.
Se remarcă adesea căderea peretelui vaginal
anterior numit şi colpocel anterior.
Mucoasa vaginală
Involuează în primele 15 zile după naştere.
După 25 zile începe regenerarea sa sub influenţa
estrogenilor, până la stratul intermediar sau chiar
superficial.
Citologia vaginală urmează aceste modificări
şi astfel în lăuzia tardivă frotiul este atrofic,
pentru ca la a 25-a zi frotiul să fie de tip perioada
proliferativă a ciclului, iar la a 45-a zi frotiul să
fie de tip acidofil.
Modificări endocrine
Se produce iniţial o scădere bruscă a hormonilor
placentari (HLP cu un timp de înjumătăţire de 20
minute şi nu mai este găsit în plasmă la o zi de la
naştere).
Estrogenii şi progesteronul scad dramatic timp de o
săptămână după naştere.
Ulterior apare o nouă creştere după alte două
săptămâni când dozările arată valori asemănătoare cu
cele din faza foliculară a ciclului (deci în total: o
săptămână scad, apoi cresc două săptămâni).
FSH urmează aceeaşi curbă evolutiva.
Ovulaţia
Ovulatia apare uneori mai repede ca
menstruaţia fapt important de cunoscut în
contracepţie: 10-15% din femeile care nu
alăptează pot avea ovulaţie după 6
săptămâni, iar 30% după 90 de zile de la
naştere.
La femei care alăptează ovulaţia poate
surveni după 100-112 zile.
Modificări metabolice
În lăuzie apare o diminuare treptată a metabolismului cu predominanţa
catabolismului.
Aceste modificări se reflectă prin:
bilanţ azotat negativ, scăderea depozitelor lipidice şi proteice;
eliminări de apă şi electroliţi prin transpiraţie şi diureză crescută.
Depozitele lipidice (3-5 kg) acumulate în sarcină se consumă în general în
3-5 luni.
Modificările calitative şi cantitative ale proteinelor serice revin la normal
în 2-3 luni. Scăderea în greutate după naştere se face în etape.
Astfel primele 5 kg se pierd după naştere (făt, placentă, lichid amniotic),
3-5 kg în prima săptămână prin scăderea volumului lichidelor interstiţiale. În
mod fiziologic scăderea în greutate durează aproximativ 6 luni. Femeia revine
la o greutate superioară cu 1-2 kg, faţă de greutatea dinaintea sarcinii.
Se mai constată o scădere a toleranţei la insulină prin dispariţia factorilor
hiperglicemianţi placentari (face mai uşor comă hipoglicemică).
Scade Na, creşte K din organism, prin distrugerea celulară de involuţie.
Modificări sanguine
Se produce scăderea volumului sanguin
și normalizarea Hb.
Dintre elementele sanguine se constată
doar creşterea trombocitelor.
Creşterea trombocitelor, a fibrinogenului
şi a vâscozităţii sanguine fac ca riscul
tromboembolic în lăuzie să fie mare.
Modificări cardiovasculare
După naştere apare diminuarea volemică determinată
de pierderile sanguine, diureza crescută şi transpiraţie.
Debitul cardiac poate creşte în delivrenţă şi în post
partumul imediat cu 30-35% prin redistribuţie sanguină
ca urmare a eliminării shunţului arteriovenos care este
placenta . Debitul cardiac şi presiunea venoasă centrală
revin la normal în primele 2 săptămâni.
Pulsul bradicardic din primele două zile se
normalizează, la fel ca şi TA care a fost crescută în
travaliu.
Modificările aparatului urinar
Dilataţia uretero-calicială din sarcină se corectează în 2-3
săptămâni, pentru a reveni la normal în 6 săptămâni după naştere.

Apare poliuria după naştere care se explică prin creşterea

filtrării glomerulare şi dispariţia factorilor de retenţie hidrosalină
(steroli: estrogeni şi progesteron).
Se elimină apă şi săruri din compartimentul extracelular, iar
urina femeilor care alăptează conţine lactoză şi peptone.
În primele zile, vezica urinară este atonă, insensibilă la
supradistensie din cauza traumatismului joncţiunii uretrovezicale.
În acest context apare frecvent retenţie de urină.
Aparat respirator
Respiraţia costală superioară din sarcină
revine la respiraţie costo-abdominală în lăuzie.
Creşterea excursiilor diafragmatice poate duce
la mobilizarea unor focare T.B.C. sau a unor
supuraţii preexistente (deci se impune un control
radiologic al tuturor lăuzelor).
Aparat digestiv
Se observă o scădere a secreţiei gastrice.
Constipaţia atonă din timpul sarcinii se
menţine şi în lăuzie, iar hemoroizii apăruţi după
efortul expulziv diminuă treptat.
Aparat sudoripar
În lăuzie apare o activitate crescută a
glandelor sudoripare, transpiraţia persistând
aproximativ două săptămâni.
Sistemul nervos
În lăuzie apare o stare de labilitate
neuropsihică cu tendinţă spre stări depresive.
Lăuzele plâng uşor.
Explicaţiile labilităţii psihice post partum sunt
discutabile: dispariţia sterolilor sexuali;
estrogenul şi progesteronul; oboseala după
naştere.
Apare instinctul matern care domină
comportamentul lăuzei.
Clinica şi supravegherea lăuziei
Perioada de lăuzie imediat după naştere prezintă o
importanţă deosebită.
În timpul lăuziei, asistăm la:
- retrocedarea modificărilor sistemice din timpul
sarcinii;
- involuţia aparatului genital;
- modificările glandei mamare în vederea secreţiei de
lapte.
În primele ore după naştere şi în prima zi, lăuza
trebuie atent supravegheată pentru a depista eventualele
complicaţii apărute după actul naşterii.
 Se vor urmări:
- eventualele efecte asupra mamei, datorate naşterii
(efecte ale traumatismului, hemoragiei, mai târziu,
eventual, ale infecţiei);
- cantitatea de sânge pierdut, în corelaţie cu pulsul şi
tensiunea arterială, involuţia aparatului genital;
- temperatura;
- diureza;
- starea generală a lăuzei (eventual evoluţia
afecţiunilor preexistente sarcinii).
În cazul în care starea generală este bună lăuza
trebuie mobilizată cât mai precoce (după prima zi),
pentru a preveni apariţia complicaţiilor
tromboembolice.
Involuţia uterină
Se face progresiv şi anume zilnic cu 1-
1,5 cm (un deget) în înălţime. După
expulzie, fundul uterului se află de obicei la
nivelul ombilicului şi uşor deviat la
dreapta, iar la 10-12 zile uterul devine din
nou organ pelvin, şi nu mai poate fi palpat
transabdominal.
 Lipsa de involuţie uterină arată fie o retenţie de lohii sau
sânge, fie o infecţie. O subinvoluţie poate apare şi la multipare,
care au un uter „obosit”, cu o musculatură deficitară.
Involuţia uterină se apreciază zilnic după ce lăuza şi-a golit
vezica urinară.
O involuţie uterină deficitară necesită stabilirea cauzei
(hemoragii, infecţii).
Tratamentul deficitului de involuţie uterină este cel etiologic
(combaterea infecţiei, a retenţiei de lohii şi sânge şi a sângerării),
şi administrarea ocitocicelor de tip secară cornută (ergomet) sau
preparate de retrohipofiză (ocitocină).
Lohiile
Lohiile sunt secreţii ale organelor genitale care apar
în puerperium şi sunt caracteristice pentru această
perioadă.
Lohiile au în compoziţie: resturi de caducă, celule
deciduale, apă, hematii, albumine, grăsimi, NaCl, ser,
produse de secreţie şi de descuamaţie din canalul
cervical şi vagin, vernix caseosa, lichid amniotic,
germeni saprofiţi şi patogeni (uneori) din căile genitale
inferioare.
Aspectul şi cantitatea lohiilor se schimbă în timpul
lăuziei.
Cantitativ:
În primele zile se elimină cca 50 g/zi, pentru
ca, apoi, cantitatea zilnică să scadă la 10-20 g.
Eliminarea se face masiv în primele zile (3-4).
Aspectul se schimbă: în primele zile (3-4), sunt
sanguinolente, apoi, în următoarele 3 zile
serosanguinolente, petru ca , apoi, să devină
seroase. După 2 săptămâni devin albicioase.
 Lohiile sanguinolente sunt caracteristice primelor
2-3 zile.
Ele conţin sânge necoagulat, fragmente de ţesut
histolizat, plasmă extravazată.
În mod normal, nu conţin cheaguri. Dacă apar
cheaguri este vorba de o hemoragie a cărei sursă trebuie
căutată.
În timpul nopţii lohiile se elimină mai puţin ca în
timpul zilei.
La femeile care alăptează, eliminarea lohilor se face
mai rapid şi în cantitate mai mare (prin reflex
uteromamar).
 Lohiile serosanguinolente sunt caracteristice
perioadei dintre ziua a 3-a şi a 5-a a lăuziei.
Au culoare brună deschisă şi un miros fad.
Conţin mai puţin sânge şi mai multă plasmă
extravazată, fragmente de ţesut histolizat
provenite din deciduă.
 Lohiile seroase care au culoarea roşiatică sau brun-
deschisă, caracteristică după ziua a 4-a, a 5-a, virează
treptat către culoarea galbenă şi devin mai „lichide”.
Se menţin cu aceste caracteristici până în ziua a 14-a
– a 15-a, având un caracter uşor cremos; sunt formate
din exudat seros, foarte puţine eritrocite, fragmente mici
de celule deciduale în stadiu de degenerare, mucus
cervical şi microorganisme.
Ele păstrează în parte mirosul caracteristic, fad,
asemănător cu al lichidului spermatic.
 Lohiile albe sunt, după cum arată şi denumirea,
albicioase şi caracterizează etapa de după primele 2
săptămâni până la sfârşitul lăuziei. Conţin celule
deciduale în curs de regenerare, fragmente de epiteliu
cilindric desprins din uter, leucocite numeroase, mucus,
cristale de colesterol şi puţine bacterii.
La ele se adaugă, treptat, şi elemente de descuamare
ale epiteliului vaginal, citologia din post partum arătând
o exfoliere masivă a straturilor superficiale cu apariţia
de celule parabazale.
 Monitorizarea lohiilor (secreţii din uter şi
vagin) evidenţiază în fapt ce se petrece în
aceste organe.
Se vor aprecia: cantitatea, aspectul,
compoziţia, mirosul lohiilor.
Un aspect modificat al lohiilor arată în
fapt procese patologice ca endometrita,
retenţia de lohii, traumatisme şi hemoragii,
hematometrie.
Pulsul
În lăuzie, în mod normal, pulsul este bine
bătut, adesea bradicardic (70/min), ca urmare a
vagotoniei
O accelerare temporară a pulsului nu are o
semnificaţie patologică fiind consecinţa
labilităţii vasomotorii (emoţii etc.).
O accelerare a pulsului cu caracter permanent
în perioada lăuziei constituie un semnal de
alarmă, indicând o posibilă infecţie sau o anemie
pronunţată.
Temperatura
În majoritatea cazurilor lăuza este cuprinsă, după naştere, de
o senzaţie de frig, uneori de un adevărat frison („frisonul
fiziologic”), care se datorează oboselii în urma travaliului, a
pierderii de căldură, hemoragiei, şi, desigur, activităţii musculare
intense din timpul naşterii.
În primele zile după naştere se pot înregistra ascensiuni
uşoare ale temperaturii.
O astfel de ascensiune nu depăşeşte, însă, temperatura de
37,5°C, şi are drept cauză prezenţa în sânge a substanţelor
catabolice rezultate din procesele distructiv-involutive ale
ţesuturilor modificate în sarcină (mai ales uterul).
 În ziua a 3-a - 4-a, intrarea în funcţiune a glandei mamare poate să fie
marcată de o creştere a temperaturii. Odată cu instalarea secreţiei lactate, febra
cedează spontan (fenomen cunoscut sub denumirea de „furia laptelui”). Deşi
aparent procesul pare a fi benign, el are la bază un anumit grad de infecţie.

Apariţia unei temperaturi cu caracter septic caracterizată prin ascensiuni

vesperale, cu cel puţin 2-3°C, urmate de temperatură aproape normală, este
reacţia în cadrul infecţiei puerperale sau „sepsa puerperală”.

Este de menţionat faptul că trebuie acordată atenţie nu numai unei

temperaturi mult crescute, ci şi unei temperaturi uşoare, sub 38°C, deoarece şi
această formă constituie manifestarea unei infecţii.
Involuţia uterului, scurgerea lohiilor, pulsul şi temperatura, au fost numite şi
„simptomele cardinale ale lăuziei”, pentru că ele se modifică primele, în mod
evident, în lăuzia patologică.
Îngrijirea perineului
La naştere apar leziuni la nivelul
tractului genital, (vulva, vagin, perineu)
solicitat în procesul naşterii .
În unele cazuri se practică epiziotomie.
În lăuzie, plăgile perineale trebuie corect
îngrijite (spălate, dezinfectate), deoarece
acestea pot constitui punctul de plecare al
unei infecţii puerperale.
Lactaţia şi îngrijirea sânului.
Este de reţinut faptul că evacuarea periodică a sânului prin
supt reprezintă stimulul cel mai bun, fiziologic, pentru
întreţinerea lactaţiei.
„Furia laptelui” apare în perioada premergătoare apariţiei
secreţiei lactate. Sânii sunt turgeşcenţi, foarte dureroşi, există o
mică ascensiune termică. Aceasta poate dura 3-4 zile. Ca
tratament se pot administra analgezice sau antipiretice.
Sânii trebuie îngrijiţi cu atenţie, deoarece prezenţa unor
leziuni la acest nivel poate constitui poarta de intrare a unor
germeni responsabili de complicaţii septice. Astfel orice leziune
mamară (fisuri, ragade) trebuie tratată prompt cu pomezi cu
antibiotice.
Colicile după naştere (răsuri)
Imediat după naştere şi în primele zile apar contracţii uterine
care duc la eliminarea de cheaguri de sânge şi deciduă.
Aceste contracţii uterine sunt uneori foarte dureroase (răsuri)
şi necesită administratea de calmante, antispastice, analgezice.

Alimentaţia lăuzei
Alimentaţia lăuzei care a născut fără operaţie cezariană poate
să fie reluată imediat sau la 1-3 ore de la naştere.
În perioada alăptării se recomandă suplimentarea
alimentaţiei atât cantitativ (ca număr de calorii) cât şi calitativ
( prin adaus proteic şi vitaminic).
Imunizarea
Lăuzele cu RH negativ care au un făt RH pozitiv şi
nu sunt izoimunizate trebuie să primească
imunoglobulina anti D în primele 72 de ore de la
naştere.
Contracepţia
Lăuzia este o perioadă favorabilă pentru educaţia
contraceptivă şi pentru alegerea metodei convenabile.
Începutul vieţii sexuale după naştere
Se recomandă o abstinenţă sexuală de 6 săptămâni
după naştere (până la refacerea organelor sexuale), dar
uneori, lăuzele pot începe viaţa sexuală după 3-4
săptămâni.
Transformările mamare în gestaţie
La nivelul sânilor în sarcină se produce:
hiperplazie a epiteliului glandular care
înlocuieşte treptat ţesutul adipos însoţită de
fenomene congestive care fac sânii să crească cu
aproximativ 200 de grame în gestaţie.
Lactația este procesul fiziologic prin care este
realizată și întreținută secreția lactată.
Clasic se descriu 4 etape pe care le
parcurge producția și întreținerea secreției
lactate:
- mamogeneza – creșterea și dezvoltarea glandelor
mamare pe parcursul sarcinii, procese prin care acestea
devin apte din punct de vedere morfofuncțional să
secrete lapte
- lactogeneza – inițierea lactației, pe parcursul primelor
zile după naștere
- lactopoieza – menținerea secreției lactate pe parcursul
perioadei de alăptare
- galactochineza – ejecția laptelui.
Mamogeneza
Glandele mamare prezintă modificări histologice încă din
primele săptămâni de gestaţie, astfel că suportul secreţiei lactate
este deja edificat în momentul naşterii.
Reglarea mamogenezei se face prin :
-Estrogeni care duc la:
creşterea sistemului canalicular galactoforic şi la dichotomizarea lobulilor;
sensibilizarea ţesutului epitelial, la acţiunea mitogenă a hormonilor lactogeni (prin creşterea
receptorilor prolactinici);
pregătirea mugurilor acinoşi pentru a deveni acini sub acţiunea progesteronului.
-Progesteronul, precum şi asocierea progesteron-estrogen, sunt răspunzători de dezvoltarea
lobulo-acinoasă tipică a glandelor mamare în gestaţie (progesteronul acţionează pe mugurii
acinoşi pregătiţi de estrogeni).
În sarcină o serie de hormoni contribuie la dezvoltarea
sânului, pregătirea acestuia pentru lactaţie precum şi la susţinerea
lactaţiei.
În timpul sarcinii nu se secretă lapte pentru că prolactina este
inhibată de estrogeni şi progesteron.
Când se elimină placenta, progesteronul şi estrogenii scad
brusc şi dezinhibă prolactina.
Lactogeneza (instalarea lactaţiei)
În instalarea lactogenezei intervin prolactină, HLP şi cortizol.
Progesteronul are o acţiune antilactogenă.
Astfel iniţierea lactaţiei se face prin:
- Scăderea steroizilor circulanţi şi mai ales a progesteronului;
- Creşterea importantă a prolactinei şi cortizolului;
- Activarea unui refelex neuro-endocrin de către primele supturi.
Lactaţia apare la 3-5 zile după naştere, cantitatea de lapte
creşte progresiv, şi se modifică compoziţia laptelui.
În 1-2 săptămâni colostrul se transformă în lapte.
Galactopoieza sau lactopoieza (întreţinerea secreţiei de lapte)
Întreţinerea secreţiei de lapte se face prin intervenţia mai
multor hormoni, dintre care PRL, STH.
Prolactina (PRL) este un hormon cu structură proteică şi este
secretat de adenohipofiză.
Secreţia de prolactină hipofizară este controlată de PIF
(prolactin inhibiting factor), şi PRF (prolactin releasing factor)
secretaţi de hipotalamus.
Suptul - declanşează secreţia de prolactina prin suprimarea
PIF .
Nivelul prolactinei este maxim la 30 minute de la începutul
suptului.
 Acţiunea prolactinei se concretizează în formarea cazeinei, lactozei,
sintetazelor, acizilor graşi din compoziţia laptelui. Cazeina este specifică, încât
dozarea ei se folosea pentru determinarea activităţii prolactinice.
Hormonii glucocorticoizi acţionează sinergic cu prolactina.
STH intervine în lactaţie prin reglarea proceselor de sinteza şi secreţie de
la nivelul acinilor glandei mamare.
Hormonii tiroidieni cresc secreţia lactată prin activitatea proprie sau prin
stimularea sintezei de STH.
Mai intervin în lactaţie şi insulina, TRH (tireotropin releasing hormon).
Oxitocina produce ejecţia laptelui (galactokineza), prin acţiunea ei asupra
celulelor mioepiteliale.
Întreţinerea secreţiei lactate este dată de supt. Astfel stimularea
mamelonului prin supt este transmisă de SNC, care printr-un reflex determină
secreţia de oxitocină (retrohipofizară), prolactină şi ACTH (adenohipofizara).
 După 2-3 luni, cantitatea de prolactină eliberată cu
ocazia fiecărui supt diminuează secreţia lactată continuă
însă printr-un mecanism local automat.
Astfel golirea glandei mamare stimulează secreţia
şi excreţia laptelui de către celulele mamare.
Acest efect mecanic ca răspuns la reflexul de supt,
permite continuarea secreţiei lactate, când nu mai există
peakuri de prolactină, (prolactina are atunci numai efect
permisiv).
 Secreţia lactată este produsul acinilor
glandulari mamari.
Principalele componente ale secreţiei lactate
sunt proteinele, lactoza, apa şi grăsimile.
Oprirea lactaţiei se face prin diminuarea
stimulilor hormonali, prin oprirea suptului şi
acumularea laptelui în glanda mamară fapt, care
stânjeneşte circulaţia.
☺ Îngrijiri medicale în lăuzie
Reluarea activităţii.
Se recomandă mobilizarea precoce după naştere, dar
progresiv, deoarece femeia are nevoie de odihnă.
Lăuza va fi mobilizată la 6-8 ore după naştere şi se
va plimba în jurul patului.
Mobilizarea precoce este absolut necesară deoarece:
previne boala tromboembolică, uşurează involuţia
organelor genitale, favorizează o mai bună evacuare a
vezicii urinare şi stimulează evacuarea intestinului, are
un efect psihic favorabil, crescând încrederea lăuzei în
sine.
Microclimatul.
O atenţie deosebită trebuie acordată mediului ambiant al
lăuzei. Camera sa fie caldă şi luminoasă, permanent aerisită, iar
comportamentul celor din jur trebuie să-i inspire optimism şi
linişte.
Este recomandat ca personalul medical şi auxiliar să aibă o
atitudine caldă, prietenoasă şi înţelegătoare.
Familiei îi va fi permis să viziteze mama, cu condiţia ca
aceste vizite sa nu-i provoace un stres emoţional.
Se va evita contactul lăuzei cu persoanele bolnave. Astfel nu
va fi acceptat vizitatorul care are o infecţie acută a căilor
respiratorii superioare sau vreun simptom de boală contagioasă.
Regimul alimentar.
La două ore după o naştere fiziologică, dacă evoluţia este bună, lăuza
poate începe să se alimenteze, iniţial cu lichide dulci (compensarea energiei
pierdute) - sucuri, ceai.
În prima zi se recomandă o alimentaţie lichidă (ceai, siropuri, lapte,
compot, supă). Cantitatea acestor alimente este dată şi de toleranţa digestivă a
lăuzei.
Începând din ziua a 2-a, se va trece la o alimentaţie completă, cât mai
variată, bogată în carne (proteine şi fier), în fructe şi zarzavaturi.
Se vor evita în primele zile de lăuzie: ceapa, usturoiul, mezelurile,
conservele de carne şi peşte, alcoolul, cafeaua, tutunul, condimentele.
Surplusul caloric necesar pentru alăptare este de aproximativ 800 de calorii/zi.

Cât alăptează, lăuza va avea grijă să se alimenteze raţional, să evite

grăsimile şi alimentele anterior proscrise şi să acorde o atenţie sporită aportul
crescut de lichide.
 În această perioadă o atenţie crescută trebuie acordată şi medicaţiei. Se
cunoaşte faptul că majoritatea medicamentelor trec în lapte şi pot fi nocive
pentru nou-născut.
Se recomandă suplimentarea medicamentoasă cu fier în cazurile când
mama prezintă anemie, acest tratament fiind prelungit timp de cel puţin o lună.
Antiinflamatoarele vor fi administrate pe cale intrarectală (supozitoare).
Antibioticele sunt necesare în caz de manevre intrauterine (controlul
cavităţii uterine) sau în cazul reactivării unor afecţiuni cardiace reumatismale.
Se vor folosi antibiotice care nu sunt dăunătoare nou-născutului prin pasajul în
laptele matern precum Penicilina, Ampicilina.
În cazul în care lăuza prezintă o infecţie puerperală şi necesită tratament
antibiotic complex (în asociere + Metronidazol), alăptarea va fi întreruptă pe
perioada administrării antibioticelor cu efecte negative asupra noului născut;
pentru a-şi menţine laptele în această perioadă lăuza se va ”mulge” zilnic.
Anticoagulantele de tip Calciparina sau heparine cu greutate moleculară
mică sunt indicate în cazul antecedentelor tromboembolice sau unor factori
favorizanţi: cardiopatie, varice.
 Este de reţinut necesitatea administrării de
gammaglobuline anti-D în primele 72 de ore la
femeile cu Rh-ul negativ şi făt cu Rh pozitiv.
Asigurarea tranzitului intestinal este un
element important în îngrijirea lăuzei.
Constipaţia, extrem de frecventă, trebuie
depistată precoce.
Pentru menţinerea evacuării intestinului, se
recomandă un regim alimentar bogat în substanţe
celulozice şi lichide.
 O problemă în lăuzie o pot constitui hemoroizii, favorizaţi de
constipaţie şi de congestia venoasă din ultima parte a sarcinii.
Criza hemoroidală care se poate declanşa pe un perineu deja
edemaţiat: este uneori foarte penibilă, apărând un enorm burelet
hemoroidal.
În această situaţie pot fi folosite substanţe antihemoroidale,
antiinflamatorii in pomezi sau supozitoare, tonice venoase in
doze mari.
O atenţie sporită trebuie acordată tratamentului constipaţiei.
Remisiunea fenomenelor dureroase are loc în câteva zile, dar
cea a hemoroizilor mult mai lent, fiind favorizată păstrarea unor
condiţii de igiena locală.
Foarte des apare ca şi complicaţie tromboza hemoroidală
care necesită intervenţie chirurgicală.
 Tulburările de micţiune în prezenţa retenţiei de urină (atonie
vezicală) se încearcă evacuarea vezicală pe cale naturală prin:
aşezarea lăuzei pe un vas cu apă caldă, aplicarea de comprese
calde locale, mobilizarea precoce, administrarea de ocitocice sau
de Miostin (o fiolă intramuscular sau 3-4 tablete/zi).
Dacă nu s-a declanşat evacuarea vezicii prin aceste metode,
se recurge la sondajul vezicii urinare în condiţii aseptice.
Este posibilă şi incontinenţa de urină.
Vindecarea este de obicei spontană în câteva zile sau
săptămâni susţinută şi de administrarea de vitamina B1 şi
kinetoterapie.
În caz de persistenţă, trebuie eliminat diagnosticul de fistulă.
În acest caz, intervenţia chirurgicală este justificată după 6 luni
de la naştere.
 Toaleta vulvo-perineală după examinarea perineului pe masa
ginecologică, se va trece la toaleta vulvo-perineală. Se consideră obligatoriu 2-
3 toalete vulvo-vagino-perineale pe zi, dimineaţa, seara şi întotdeauna după
evacuarea vezicii şi rectului.
Se începe cu masajul blând al uterului pentru a-l goli de cheaguri şi lohii.
În cazuri speciale (sângerări suspecte, infecţii puerperale), se face examenul
colului uterin cu valve pentru a urmări eventualele leziuni, pentru a preleva
lohii în vederea efectuării lohioculturii, sau se deschide colul cu o pensă de
pansat lungă în cazul retenţiei de lohii. Îndepărtarea lohiilor este necesară
deoarece constituie un mediu de cultură pentru agenţii patogeni
În continuare, se curăţă perineul cu o soluţie antiseptică (hipermanganat
de potasiu 1/5000, cloramina 1/1000, rivanol 1/4000, apa oxigenată etc).
 Zona trebuie să rămână uscată, după care se aplică: pulbere de acid boric,
Rifampicina sau pulbere antiseptică şi cicatrizantă; după care se aplică
pansamentul.
În situaţia unui aspect local inflamator, astăzi nu se mai practică
infiltrarea plăgii cu antibiotice.
Este important ca moaşa să explice mamei necesitatea ca cicatricea
perineală (epiziorafie, perineorafie) să fie în permanenţă uscată şi curată;
pansamentul (torşonul) să fie schimbat de mai multe ori şi întotdeauna când
lăuza merge la WC. Moaşa îi va arăta practic lăuzei cum se schimbă
pansamentul (torşonul).
Lăuza poate să facă duşuri, însă se contraindică baia atât timp cât există
o sângerare pe cale vaginală.
Firele de sutură (de aţă) aplicate la tegumente se scot de obicei după a 5-
a zi de lăuzie, cu recomandarea ca mama să evite mişcările intempestive de
abducţie ale membrelor inferioare timp de 2-3 zile după scoaterea firelor.
SÂNUL - LACTAŢIA
Nou-născutul va fi pus la sân la aproximativ 12 ore de la
naştere sau mai repede, moment hotărât de starea mamei şi a
copilului.
Declanşarea lactaţiei are loc la 2-3 zile după naştere dar, până
atunci nou-născutul va putea beneficia de colostru.
Evacuarea periodică a sânului, este cel mai bun procedeu
pentru instalarea şi întreţinerea secreţiei lactate.
Durata unei alăptări nu trebuie să depăşească 10-15 minute,
timp în care copilul se pune la ambii sâni, favorizând astfel
formarea şi menţinerea reflexului de supt. Depăşirea acestei
durate de timp (15 minute) determină dispepsii la sugari şi
macerarea mamelonului mamei.
 La un mamelon neformat sau slab format, apar fisuri
(ragade), care constituie poarta de intrare a microbilor şi infecţia
glandei mamare.
În cazuri speciale extracţia laptelui se poate face cu o pompă
adaptată sau prin mulgerea manuală a sânului mamei.
Mama trebuie să acorde importanţă tehnicii mulgerii sânului
pentru a exista eficienţă în eliminarea laptelui. Moaşa are
responsabilitatea să explice mamei cum se face mulgerea sânului.

În cadrul programului de alăptare se indică o pauză de 6 ore

în timpul nopţii, în care nou-născutului i se va administra ceai;
astfel, în 24 de ore, lăuza alăptează aproximativ de 7 ori.
 Igiena pentru alăptare este esenţială pentru sănătatea nou-născutului şi
a mamei.
Este de reţinut faptul că lăuza nu va fi acceptată la alăptare dacă prezintă
semne ale infecţiei puerperale sau a unei afecţiuni acute care s-ar putea
transmite sugarului (răceală, diaree).
Înainte de alăptare, mama se va spăla pe mâini cu apă şi săpun, îşi va aplica
masca, peste nas şi gură; părul va fi strâns legat sub un batic curat. Înainte de
supt, mamelonul va fi spălat cu apă caldă şi săpun şi va fi uscat prin ştergere
cu o cârpă curată, din bumbac.
Dacă există leziuni ale mamelonului sau o sensibilitate accentuată a
acestuia, înainte de supt el va fi şters cu o soluţie de acid boric2%; după supt,
se spală mamelonul, se şterge, se aplică o alifie pe bază de glicerină taninată şi
se acoperă cu o compresă sterilă. Mai pot fi folosite alifii pe bază de zinc,
aplicaţii de ulei de ricin sau Garmastan.
 Contraindicaţii ale alăptării:
Există situaţii în care alăptarea este contraindicată. Astfel se
consideră:
1. contraindicaţie absolută:
- existenţa unei leziuni tuberculoase în evoluţie, mai ales
pulmonară;
- tulburări psihice actuale sau în antecedente, situaţie în care
există riscul accentuării unei psihoze sau al apariţiei psihozei
puerperale, care poate duce chiar la pruncucidere.
2. contraindicaţie relativă (care depind în mod esenţial de
starea generală a mamei):
- antecedente tuberculoase;
- cardiopatii, nefropatii, anemii importante;
- orice afectare semnificativă a stării generale a mamei.
 „Furia laptelui”, veritabil debut al lactaţiei, se produce în
jurul zilei a 2-3 de lăuzie. Se mai numeşte angorjarea sânilor şi
poate avea o acţiune inhibantă asupra lactaţiei. Este necesară
golirea cât mai bine şi mai repede a sânului.
Evacuarea cea mai eficace a sânului se realizează prin
punerea la sân a nou-născutului, dar se poate folosi şi mulgerea
manuală, sau golirea sânului cu pompa. Pentru a uşura eliminarea
laptelui, se recomandă administrarea a 6-10 unităţi de ocitocina
mamei, în injecţii i.m., cu 15-20 de minute înainte de supt.
În tratamentul angorjării dureroase, se aplică pe sân comprese
reci, se administrează progesteron (-10-20 mg/zi pe o perioadă de
1-2 zile) sau analgezice în doze mici. Se asociază acestor măsuri
susţinerea sânilor printru-un sutien special, cu suport.
 Ablactarea în mod fiziologic secreţia lactată se întrerupe de
la sine, de o manieră progesivă, pe măsură ce se va diminua
numărul de supturi, în cursul „înţărcării” copilului.
În situaţia în care alăptarea este contraindicată de la naştere
pentru blocarea lactaţiei, trebuie întotdeauna acţionat înaintea
„furiei laptelui” şi nu după aceea. Hormonii sunt utili până la 48
de ore după naştere, înaintea apariţiei „furiei laptelui”.
Este de reţinut faptul că nu există nici un mijloc
medicamentos capabil de a opri imediat o lactaţie deja stabilită.
În procesul înţărcării este recomandată ca oprirea alăptării să
se facă progresiv prin scăderea numărului de supturi în 24 de ore
pentru a diminua, apoi a opri reflexul de la nivel mamelonar.
A opri brutal alăptarea înseamnă a expune mama la riscul
angorjării mamare şi al abcesului la sân.
Preparate hormonale
- Bromergocriptina (Parlodel) este un antiprolactinic modern.
Dacă se are în vedere întreruperea lactaţiei se va administra în
prima zi Parlodel ½ comprimat dimineaţa şi seara, în timpul
mesei; ulterior va fi continuat cu 2 comprimate pe zi în timpul
meselor, timp de 14 zile.
- Cabergolina (Dostinex) acţionează similar bromocriptinei ca
agonist dopaminergic pe receptorii cu rol blocant asupra secreţiei
de prolactină, fiind însă mult mai eficientă. Suprimarea lactaţiei
se obţine rapid, după administrarea a ½ cps. (0,25 mg) la 12 h
timp de 2 zile.
- alte preparate hormonale folosite în ablactare sunt cele care
conţin estrogeni: etinilestradiol, estradiol, sau androgeni
(metiltestosteron).
 Se mai folosesc ca mijloace limitării secreţiei
lactate scăderea aportului de lichide, folosirea de
ceai din mătase de porumb aplicarea pe sân de
comprese reci, îmbibate cu puţin alcool.
În cursul ablactării, apare frecvent o
turgescenţă dureroasă a sânilor sau chiar o
uşoară creştere a temperaturii.
Deseori, la oprirea medicaţiei de ablactare,
poate apărea o „furie a laptelui” de intensitate
mai redusă.