Sunteți pe pagina 1din 42

FIZIOLOGIA EXCRETIEI

Procesarea fluidului tubular


Tubul urinifer
• Tubul proximal
• Ansa Henle
– Descendentă subţire
– Ascendentă subţire
– Ascendentă groasă
• Tubul distal
• Tubul colector
*170-180 litri ultrafiltrat glomerular/zi;125-130
ml/min; diureza ≈1-2 litri;
*99% din filtrat trebuie readus în circulaţie
Functia de excretie:
1. ultrafiltrarea glomerulara
- selectivitate redusă (reţine doar elementele
figurate şi proteinele)
- ultrafiltratul este izoosmotic cu plasma
2. procesarea fluidului tubular
- reabsorbtie,
- secretie / excretie
- concentrare / dilutie
Reabsorbtia in tubul contort proximal
80% din procesul de reabsorbtie;
= reabsorbtia obligatorie; restul = reabsorbtie
facultativa (tubi distali);
Rolul tubului proximal
 reabsorbtie apa, subst. solvite;
 reabsorbtie prin endocitoza de proteine;
 favorizeaza eliminarea de produsi de
catabolism prin limitarea reabsorbtiei tubulare
(uree, ac. uric) / secretie (ac. uric, acizi,
baze);
 acidifierea urinei; sinteza si secretie de
amoniac;
 secretie de medicamente;
 sinteza de 1, 25-dihidroxicalciferol.
Reabsorbtia in tubul contort proximal
Se reabsoarbe:
- întrega cantitate de glucoză şi aminoacizi,
- mare parte din Na+, K+, Ca2+, Cl-, HCO3- ,apa
Se secreta: anioni, cationi organici
Mecanismul reabsorbţiei tubulare este transportul activ
secundar.
- Membrana bazolaterală este invaginată şi conţine
multe ATP-aze Na+/K+, iar celula tubulară prezintă o
abundenţă de mitocondrii.
- La acest nivel există un eflux de Na puternic, cuplat cu
un influx echivalent de K (transport activ primar).
- Rezultatul acestor fenomene este o concentraţie
citosolică redusă de Na, o concentraţie înaltă de K şi
un potenţial membranar (-70 mV).
1. Reabsorbtia glucozei
Glucoza + acetoacetaţii, acidul ascorbic, β-hidroxi-
butiratul, carboxilatul, lactatul, piruvatul şi vitaminele
se reabsorb printr-un transport activ secundar al
cărui sursă de energie este gradientul de Na.

Reabsorbţia glucozei = sistem cu transport maximal


- la nivelul marginii în perie a celulei tubulare există o
mare densitate de transportori de glucoză;
- numărul lor este limitat, ceea ce conferă tubului
proximal o capacitate maximă de reabsorbţie,
numită transport maximal (Tm).
Reabsorbtia glucozei

• 90% din reabsorbţia glucozei are loc în prima


porţiune a TCP
• Glucoza este filtrata cu o rata de 100mg/min, dar toata
este reabsorbita.
• Transportul se face ca si la celula intestinala –
glucoza se cupleaza cu Na+, se leaga de un
transportor comun prezent in membrana luminala,
numit SGLT 2 si patrunde in celula tubulara datorita
gradientului favorabil al Na+.
• Apoi Na+ este pompat activ in spatiile laterale, iar
glucoza este transportata prin alt caraus – GLUT 2 in
lichidul interstitial.
Transportul maximal al glucozei este de circa 375
mg/min.
Cand glicemia este de cca. 100 mg/dL (1,0 mg/ml) iar
GFR este de 120 ml/min, sarcina de reabsorbţie este
~ 120 mg/min→ sub valoarea pragului de transport
=>în urina finală nu se regăseşte glucoză.
Pragul de apariţie al glucozei în urină apare la o
glicemie de 150 mg% → primii nefroni şi-au depăşit
capacitatea de transport => glucoza apare în urină.
Pragul real de saturaţie este punctul în care toţi
nefronii sunt saturaţi cu glucoză; este mult mai înalt.
Când glicemia depăşeşte 180-200 mg/dl (diabet
zaharat decompensat), glucoza se regăseşte în urină,
producând fenomenul de glucozurie.
Cauzele glicozuriei:
1. Glicemia > 170-180mg% (diabet zaharat) ⇒
încărcarea cu glucoză a tubului depăşeşte
Tmax
2. ↑↑RFG, în condiţiile unei glicemii normale
3. ↓ Reabsorbtiei tubulare ⇒ transportul activ
tubular este inhibat (ex. intoxicaţie cu fluorizină)
⇒“diabetul renal”

Mecanisme similare: reabsorbtie aminoacizi,


vitamine hidrosolubile → pana la capatul distal
al tubului proximal, nu se mai gasesc in urina.
2. Reabsorbtia Na+
Mecanismul principal al reabsorbtiei tubulare
= transportul activ secundar

Mb. bazo-laterala: ATP-aze Na/K → eflux de


sodiu puternic cuplat cu influx de potasiu =
transport activ primar
Rezultat:
 concentratie citosolica redusa de sodiu,
 concentratie citosolica mare de potasiu,
 potential membranar -70mV.
2. Reabsorbtia Na+
Membrana apicală a celulei tubulare proximale
prezintă numeroase canale de Na permanent
deschise, iar concentraţia de Na din ultrafiltrat
este mare (140 mEq/l), aşa încât gradientul
foarte mare de concentraţie a Na între lumenul
tubular şi celula tubulară va produce un influx
masiv de Na în celula tubulară, care este
favorizat şi de gradientul electric.
Gradientul de Na fiind realizat prin ATP-aza
Na/K din membrana bazo-laterală, transportul
Na prin membrana apicală este un transport
activ secundar.
 Reabsorbţia Na+ în tubul proximal ≅ 65%, prin:
a. “solvent drag” (transport pasiv paracelular)
b. cuplat cu reabsorbţia / secreţia altora:
- La polul apical:
1.Cotransport Na+ cuplat cu: Glucoză, Fosfat, Lactat
2. Antiport Na+/H+: sursa de H+ este nefrocitul → în
prezenţa anhidrazei carbonice are loc reacţia
reversibila: CO2+H2O→H2CO3→ HCO3-+ H+
⇒ HCO3- se reabsoarbe
⇒ H+ se secretă la schimb cu Na+
3. în ½ terminală: Na+ se reabsoarbe cu Cl- ⇒ per global,
proporţia: la 10 Na+ se reabsorb 2 HCO3- şi 8 Cl-
- La polul bazal, Na+ se reabsoarbe prin transport pasiv
sau activ (rol: ATP-aza Na+/K+).
3. Reabsorbtia apei
- se realizeaza ca urmare a unui gradient osmotic
ce apare între lumenul tubular şi celula tubulară
datorită influxului de Na.
- permeabilitatea pentru apă a tubului este foarte
mare => un gradient de câţiva mOsm este
suficient pentru a se crea un flux de apă
suficient pentru reabsorbţia a 65-70% din apa
filtrată la nivelul tubului proximal.
- apa traversează membranele celulelor tubulare
prin: canale pentru apă (aquaporine), dar o
mare parte a fluxului osmotic trece prin
„joncţiunile strânse” dintre celulele epiteliale.
4. Reabsorbţia K+ ≅ 65%, prin transport pasiv.
5. Reabsorbţia Ca2+ ≅ 65-70%,
- prin transport activ + transport pasiv
- există la polul apical ATP-aza Ca2+ controlată de PTH
- transportul activ este limitat de Tmax = 0,125 mM
mM/min.
6. Reabsorbţia Mg2+ ≅ 30%, prin transport pasiv
7. Reabsorbţia HCO3- ≅ 90% prin transport pasiv
urmând reabsorbţia activă Na+ în prima ½ a tubului
proximal
- Se reabsoarbe atât HCO3- filtrat cât şi cel produs în
nefrocit.
8. Reabsorbţia Cl- ≅ 65% prin transport pasiv, urmând
reabsorbţia activă a Na+, în a doua ½ a tubului ,
proximal
9. Reabsorbţia fosfatului ≅ 65%, prin transport pasiv +
activ secundar (cuplat cu reabsorbţia de Na+).
10. Reabsorbtia ureei
- se realizeaza pasiv
- pe măsură ce se reabsoarbe apa din tub, concentraţia
de uree creşte, ceea ce va crea un gradient de
concentraţie îndreptat către celula tubulară →
reabsorbţie.
- permeabilitatea membranei tubulare este mult mai
mică pentru uree (molecula de uree este mult mai
mare) decât pentru apă, <1/2 din ureea filtrată este
reabsorbită tubular, iar restul se elimină.

Secreţie TCP: prin care o parte din anioni şi cationi


organici sunt eliminaţi în urină → compuşi endogeni,
medicamente sau toxine.
Reabsorbtia in ansa Henle
Ansa Henle este alcătuită din trei segmente cu
funcţionalitate distinctă:
 segmentul descendent subţire,
 segmentul ascendent subţire,
 segmentul ascendent gros.
Funcţia lor este de a crea un gradient osmotic de-a
lungul ansei, dinspre corticală spre medulară.
a. Segmentul descendent
- este foarte permeabil pentru apă şi impermeabil
pentru solviţi. Pe măsură ce filtratul coboară spre
vârful ansei, apa trece din tub în interstiţiu prin
osmoză. La vârful ansei filtratul este izoton cu mediul,
la valoarea de 1200 mOsm/l.
b. Partea inferioară a ramului ascendent al
ansei
- are permeabilitate mare pentru Na şi Cl,
moderată pentru uree şi este practic
impermeabilă pentru apă.

c. Segmentul gros al ansei Henle


- reabsorbţie activă de sodiu, clor şi potasiu
- această reabsorbţie se datorează co-
transportorului ne-electrogen Na+/K+/2Cl-
(inactivat de diureticele numite „de ansă”,
precum bumetanidul şi furosemidul).
În concluzie, la nivelul ansei Henle:
1) Intră 30-35% din FG izoton
2) Are loc disocierea reabsorbţiei de apă de cea a
electroliţilor
3) Rol în diluţia + concentrarea urinei
4) Se reabsoarbe ≅ ½ din FG ajuns şi 20-25% din ioni
5) Din ansa Henle iese ≅ 15% FG, urină hipotonă
(<300mOsm/l) datorită mecanismelor active de
reabsorbtie a Na+
6) La segmentul gros ascendent acţionează diureticele
de ansă => blocarea reabs. Na+
7) Prin macula densa ⇒ controlul FG prin feedback
tubulo tubulo-glomerular
Reabsorbtia in tubul contort distal
TCD este un segment mai mic decât cel
proximal, iar cantităţile de Na şi apă reabsorbite
la acest nivel sunt mult mai mici 9-10% din
totalul urinei primare).
Epiteliul TCD este impermeabil, fata de de cel
al TCP → ceea ce-i permite tubului distal să
“disocieze” reabsorbţia de Na şi cea de apă, =>
adaptarea eliminărilor de apă şi sodiu în funcţie
de necesităţile organismului.
Porţiunea terminală a TCD şi cea iniţială a
tubului colector sunt funcţional similare. Se
disting două tipuri de celule: principale şi
intercalare.
Funcţia celulelor principale:
= reabsorbtia Na şi apă din lumen + secretia K
în lumen → se realizează cu ajutorul ATP-azei
Na/K de la nivelul membranei bazolaterale.
= reglare prin intermediul aldosteronului, ale cărui
efecte genomice stimulează sinteza de ATP-
aze de la acest nivel şi activează schimbul Na-
K, având efecte antidiuretice.
= sunt ţinta diureticelor „economizatoare de K” :
spironolactonă, eplerenonă, amilorid şi
triamteren → intră în competiţie cu aldosteronul
pentru siturile receptoare din celulele principale
şi astfel inhibă efectele antidiuretice ale
acestuia.
Functia celulelor intercalare
- reabsorb ionii de K şi elimină ionii de H+.
- secreţia de H+ este mediată de o pompă de H+.

Permeabilitatea pentru apă a porţiunii terminale


a TCD şi a întregului tub colector este
determinată de reglarea hormonală prin
intermediul ADH.
În prezenţa unei secreţii bazale de ADH de
către nucleii hipotalamici, aceste segmente
tubulare sunt permeabile pentru apă, dar în
absenţa acestuia, sunt practic impermeabile.
La nivelul tubilor colectori medulari se realizează
reabsorbtia < 10% din apă au un rol de maximă
importanţă în determinarea cantităţii finale de urină.
- când osmolaritatea plasmatică este crescută, se
elimină în circulaţie o cantitate crescută de ADH de
către hipofiza posterioară.
- ADH se cuplează cu un receptor membranar de pe
celulele tubilor colectori, numit V2.
- Acesta este un receptor care va duce:
a. la exocitarea veziculelor ce conţin canale de apă la
nivelul membranei luminale a celulei → creşterea
permeabilităţii acesteia pentru apă.
b. transcripţia genică a aquaporinelor, → stimularea
sintezei de astfel de proteine şi va prelungi efectul.
Fenomene secretorii
Secreţia tubulară = transferul de material din
capilarele peritubulare către lumenul tubular
renal.
- poate avea loc la toate nivelele tubului urinifer.
- mecanismul principal prin care se realizează
este transportul activ.
- se secreta substante prezente în plasmă în
cantităţi foarte mari sau substanţe toxice. Cea
mai mare parte a xenobioticelor (medicamente,
etc.) se elimină prin secreţie tubulară.
Secreţia tubulară a uraţilor

Secreţia activă se realizează din plasmă în


fluidul tubular de către sistemul secretor al
bazelor şi acizilor organici, cu capacitate
excretorie redusă pentru uraţi.

Asa se explică incapacitatea de eliminare


integrală a acidului uric la nivel renal→ duce la
precipitarea acestuia sub forma de cristale de
acid uric, mai ales la nivelul articulaţiilor (artrita
urică sau gută).
Secreţia tubulară a creatininei

Toată creatinina din filtratul glomerular trece în


urina finală deoarece:
 molecula sa este mai mare decât a ureei,
 nu există transportor pentru reabsorbţia sa.

Totuşi, clearance-ul de creatinină este mai mare


decât filtrarea sa glomerulară (de mai mult de
100 de ori) → există o secreţie la nivel tubular a
acesteia.
Fenomenul de multiplicare in
contracurent
Rol: concentrarea + diluţia urinei.

1. Rolul AH în mecanismul multiplicator contracurent


- Curgerea în direcţii opuse în ramurile descendent şi
ascendent al ansei şi proximitatea celor două braţe
permite interacţiunea între acestea.
- Se crează un fenomen de feedback pozitiv.
- Cu cât mai mulţi electroliţi elimină ramul ascendent, cu
atât va creşte osmolaritatea interstiţiului, care va
permite un eflux şi mai mare de apă (din ramul
descendent) şi cu atât mai concentrat va fi lichidul ce
va ajunge la nivelul ramului ascendent.
Fenomenul de multiplicare in
contracurent
Segmentul subţire descendent (SSD):

 ↑ ↑ permeabil pt. apa şi ↓↓ permeabil pt. Na şi uree


⇒ permite reabs. apei, pe măsură ce urina coboară
în profunzimea medularei, pt. a egaliza osmolaritatea
urinei cu cea a interstiţiului ⇒ osmolaritatea urinei ↑ ↑
↑ progresiv spre varful AH (1200 mOsm/l)
 Este SEGMENTUL DE CONCENTRARE A
URINEI → Se realizează o reabs. a apei de ≅ 15-
20% FG
Fenomenul de multiplicare in
contracurent
Segmentul subţire ascendent (SSA):
 impermeabil pt. apa şi permeabil pt. Na+ şi
uree ⇒ permite reabs. solviţilor (ex: Na+ şi
uree), pe măsură ce urina urcă din
profunzimea medularei, pt. a egaliza
osmolaritatea urinei cu cea a interstiţiului ⇒
osmolaritatea urinei ↓ progresiv
 Este parte a SEGMENTULUI DE DILUARE A
URINEI, mai puţin important ca segmentul
gros ascendent
Fenomenul de multiplicare in
contracurent
Segmentul gros ascendent (SGA):
 impermeabil pt. apa şi uree şi permeabil pt. ioni ⇒
permite reabs. ionilor (în special Na+), pe măsură ce
urina urcă din profunzime spre corticală, pt. a egaliza
osmolaritatea urinei cu cea a interstiţiului ⇒
osmolaritatea urinei ↓ ↓ ↓ progresiv
 Datorită ↑ mec. active de reabs. ⇒ osmolaritatea urinei
↓ ↓ ↓ (<300 mOsm/l)
 Se realizează o reabs. a ionilor de ≅ 20-25% FG
 Este partea cea mai importantă din SEGMENTUL DE
DILUARE A URINEI
Acest fenomen de feedback pozitiv multiplică astfel
capacitatea de concentrare a ansei, şi de aceea se
numeşte fenomenul de multiplicare, iar deoarece
direcţia fluxului de lichid tubular este opusă, se
numeşte în contracurent.
2. Rolul Vasa recta în mecanismul multiplicator
contracurent:
• Sângele circulă în paralel dar in de sens contrar cu
urina din ansa Henle ⇒
- În ramul descendent, pe măsură ce coboară mai
adânc în medulară (osm ↑↑) ⇒ intră ionii (Na+) +
ureea.
- În ramul ascendent, pe măsură ce urcă din medulară
catre corticală (osm ↓) ⇒ intră apa.
• Se reabsoarb pasiv în sânge ionii şi apa
• Substanţele osmotic active nu se pierd datorit datorită
anastomozelor între cele 2 ramuri.

S-ar putea să vă placă și