ÎNVĂȚAREA. DELIMITĂRI CONCEPTUALE.

PERSPECTIVE DE ABORDARE A ÎNVĂȚĂRII

 Biologică
 Neurobiologică
 Psihofiziologică
 Psihologică
 Pedagogică
 Socială
MODALITĂȚI PRIN CARE AJUNGEM SĂ CUNOAȘTEM

 Zestrea, istoria genetică

 Istoria personală, experiența

DEFINIȚII ALE ÎNVĂȚĂRII

 Dicționarele explicative (Dicționarul Explicativ al Limbii Române, American Heritage Dictionary) definesc
învățarea drept instruire, asimilare, memorare, castigare de cunoștințe, înțelegere sau însușiri prin experiență sau
studiu”.
 G. A. Kimble (1961, pg.6) care definește învățarea ca o schimbare relativ permanentă în potențialul
comportamental care apare ca rezultat al unei practici întărite.
 E. L. Thorndike (1911) (în R. E. Hilgard, G. H. Bower, 1975, pg. 28) în Inteligența animală definește învățarea ca
o asociere dintre simțuri și impulsul de a acționa (răspuns). O astfel de asociere este cunoscută în literatura de
specialitate drept „conexiune”.
 Învățarea pentru Albert Bandura (1962, 1977) este continuă și nu este dependentă de recompensă. Mai degrabă,
învățarea umană are loc în mod obișnuit prin observarea consecințelor comportamentelor modelelor.
 Pentru B.F.Skinner (1957), este foarte simplu, învăţarea înseamnă formarea unui comportament nou, devenirea
umană este construită, modelată. Nu există liber arbitru și potrivit marelui psiholog nu ar tre
 A. N. Leontiev  (2009, pg. 246) defineste învățarea ca “procesul dobândirii de către ființa vie a experienței
individuale de comportare”. bui să ne focusăm pe a căuta să devenim liberi, ci pe a îmbunătăți modalitățile de
control.
 Învățarea este achiziția de cunoștințe (R. E. Hilgard, G. H. Bower, 1975, pg. 19). Achiziția se referă la o
schimbare în „posesii”, la un moment dat organismul nu avea în „posesie” o anumită infomație, după care a avut.
 R. Gagne (1974, pg. 11) defineşte învăţarea astfel: „modificare a dispoziţiei sau capacităţii umane, ce poate fi
menţinută şi care nu poate fi atribuită procesului de creştere; modificarea denumită învăţare se manifestă ca o
modificare a comportamentului”.
 L. S. Vâgotski (1978, pg. 90) afirmă că „învățarea este un aspect necesar și universal al procesului de dezvoltare a
funcției psihologice umane organizată cultural” (1978, p. 90). Cu alte cuvinte, învățarea socială tinde să preceadă
dezvoltarea. Învățarea este esențialmente dezvoltare.
 S. L. Rubinstein (1958): „Copilul nu se maturizează mai întâi și după aceea este educat și instruit. El se
maturizează în timp ce este educat și instruit” (în I. Neacșu, 2015, pg. 14).
 "Cele mai multe învățări nu sunt rezultatul instruirii. Sunt mai degrabă rezultatul unei participări neîngrădite într-
un cadru semnificativ. Cei mai mulți oameni învață mai bine prin a fi "în învățarea", totuți școala îi face să-și
identifice creșterea personală și cognitivă cu o planificare și o manipulare elaborată ", afirmă Ivan Illich (1971).
ÎNVĂȚAREA ESTE:

 a crea obişnuinţe (W.James)

 a se comporta (B.F. Skinner)
 a-ţi însuşi/ forma reprezentări (G.Bachelard);
 a-ţi însuşi scheme sau structuri cognitive, a construi și reconstrui scheme de a înţelege lumea (J.Piaget)
 a învăța împreună (L.S.Vygotsky)
 a-ţi însuşi forme (W.Kohler)
 a-ți însuși conexiuni, a face conexiuni(G.Tiberghien)
 a-ți însuși cunoștințe relaționale(rețele conceptuale) și cunoștințe procedurale (scheme de acțiune)( J.F.Richard)
 a anticipa şi a interioriza (P.L.Galperin)
 a se adapta (E.Durkheim)
 a acţiona (P.L.Galperin, A.N.Leontiev)
 a-ţi însuşi procese cognitive (J.Bruner)
 a-ţi însuşi procese mentale superioare (B.S.Bloom)
 a interacţiona cu ceilalţi, cu mediul înconjurător, cu profesorul (L.Allal)
 a conştientiza (J.Bruner)
ÎNVĂȚAREA

 Umană
 Animală
 La plante
ÎNVĂȚAREA UMANĂ

 să existe o schimbare în comportament;

 schimbarea să fie rezultat al experienţei;
 schimbarea să fie durabilă.

O învăţare eficientă are trei caracteristici importante:

1. este activă;
2. este orientată către un scop;
3. duce la rezultate măsurabile (calitative şi cantitative, exprimate în termeni de noi cunoștințe, noţiuni, idei, norme,
priceperi, deprinderi, obişnuinţe, modalităţi de gândire, de expresie şi de acţiune, atitudini, comportamente).
SCHIMBĂRILE PRODUSE:

 informaţie la cunoştinţe;
 imagine la noţiuni;
 acţiuni la construcţia de cunoştinţe;
 acţiune la gândire şi invers;
 contemplarea concret senzorială la gândirea abstractă;
 empiric la ştiinţific;
 simple impresii la stări afective complexe;
 forme vechi de comportare la forme noi;
 un mod de funcţionare intelectuală la un alt mod.
FAZELE ÎNVĂȚĂRII:

1. Perceperea, receptarea, înregistrarea activă a informației, a cunoașterii;

2. Înţelegerea acestuia;
3. Memorarea, procesarea internă, organizarea și stocarea informaţiei;
4. Recunoaşterea, reproducerea, aplicarea sau transferul de cunoştinţe învățate