NOŢIUNI DE GENETICĂ

Materialul genentic ca bază moleculară a eredităţii este reprezentat

de ADN cu excepţia virusurilor unde poate fi reprezentat şi de ARN.
ADN-ul – din punct de vedere chimic este o polinucleotidă care are
ca unitate de bază nucleotidul.
1. Formula unui nucleotid :
- PO4 (radical fosforic)
- Pentoză : - Riboză pentru ARN
- Dezoxiriboză pentru ADN
Radicalul fosforic şi pentoza formează împreună un NUCLEOZID.
2. Bază azotată
Bazele azotate sunt:
- purinice :
- guanină
- adenină
- pirimidinice:
- timină ADN,
- citozină ADN,
- uracil ARN
 ADN are structură dublu catenară lanţurile avînd o formă
spiralată cu un dublu helix. Este mono catenar doar la Parvo şi Circo.
Catenele sunt legate între ele prin punţi de hidrogen în care
întotdeauna o purină se leagă de o pirimidină.

ARN-ul (acidul ribonucleic) are rol de execuţie a comenzilor

ADN, cu excepţia virusurilor ARN unde conţine informaţie genetică.
Tipuri :
- ARN mesager copiază în mod fidel informaţia genetică de pe
unul din lanţurile de ADN.
- ARN de transfer rol în translaţia şi traducerea informaţiei
genetice.
- ARN ribozomal situat în ribozomi şi are rol în sinteza
proteinelor
 FENOMENE DE VARIABILITATE GENETICĂ

Sunt fenomene prin care se modifică anumite caractere şi sunt de două

tipuri : fenotipice şi genotipice
      Variaţii fenotipice
- variaţii minore, uneori observabile, cu exprimarea unui anumit caracter
privind dimensiunea, forma, funcţia, etc.
- ele pot fi determinate de modificările mediului, acţionează asupra unei
populaţii, şi dispar odată cu cauza determinantă.
- aceste variaţii nu se transmit ereditar.
Exemplu:
- capsulogeneza la Bacillus anthracis are loc numai în organism, situaţie în
care se poate apăra mai eficient.
- sporogeneza la bacterii se produce numai în anumite condiţii de atmosferă
şi temperatură ( prezenţa oxigenului).
- apariţia cililor la Listeria monocytogenes se produce doar la temperaturi
de + 22 – 25%.
 FENOMENE DE VARIABILITATE GENETICĂ
  Variaţii genotipice
- variaţii ce se referă la modificări de la nivelul materialului
genetic, cu apariţia sau dispariţia unui caracter major.
Ele devin caractere ereditare, se transmit din generaţie în
generaţie, independent de modificările de mediu.
Fenomenele de variabilitate genetică sunt:
- mutaţia
- recombinarea genetică
1. MUTAŢIA
- se produce în genomul celulei în mod spontan fara aport din afara.
- mutaţia induce mai frecvent variaţii genetice la bacterii comparativ
cu organismele superioare.
- mutaţia are loc printr-o eroare de copiere, în timpul replicării
ADN.
Aceste erori sunt rare în condiţii normale dar pot deveni mai
frecvente sub acţiunea unor factori mutageni fizici şi chimici.
 TIPURI DE MUTAŢII
Mutaţiile punctiforme:
Atunci când se mută o singură bază azotată datorită unor
erori de copiere sau erori de transcriere în cursul replicării
semiconservative. Exemplu:
Deliţia - dispare o bază aztotată din lanţ.
Inserţia - se adaugă o bază azotată
Tranziţia - se inversează două baze azotate de acelaşi tip
Transversia -se inversează două baze azotate diferite
 TIPURI DE MUTAŢII

Mutaţia somatică – apare în orice celulă a organismului cu

excepţia celor sexuate.
Mutaţa gametică – afectează ovulul sau spermatozoidul.
Mutaţia letală – în urma căreia se produce moartea celulei.
Mutaţia indusă – apare în mod experimental atunci când se
caută dobândirea unor noi caracterisitici
Mutaţiile induse se realizează prin folosirea unor factori
mutageni care pot fi :
- Fizici : radiaţii ionizante (X, Gamma) sau neionizante
(ultraviolete)
- Chimici : substanţe colorante sau antibiotice (streptomicină)
- Biologici: virusuri, bacterii
 2. RECOMBINAREA GENETICĂ

Intervine aport de material genetic din afară.

Spre deosebire de mutaţii, recombinarea presupune un schimb de
material genetic. Pentru acest fenomen este nevoie de un donor şi
un acceptor.
La celulele procariote – se realizează prin trei mecanisme:
I. TRANSFORMAREA
Se realizează prin traversarea unei porţiuni de ADN,
Fenomenul se produce după dezintegrarea celulei donor.
Doar anumite celule acceptor prezintă permeabilitatede transfer,
fenomen denumit COMPETENŢĂ.
 Transformarea a fost prima experienţă şi primul
element ce a dus la bănuiala că există un material genetic.
Descoperirea a fost făcută de Griffith în 1929
pe o specie de streptococi astfel:
- a amestecat o populaţie de streptococi capsulogeni, patogeni
morţi cu o populaţie de streptococi acapsulogeni nepatogeni,
vii.
A observat ulterior că la cei vii apare capsula,
devenind patogeni.
În 1940 Avery a explicat fenomenul de transformare
prin faptul că se pune în libertate ADN-ul care poate traversa
învelişul pneumococilor vii.
 transductia

II. TRANSDUCŢIA
Este un mecanism mai complex şi se realizează prin
intermediul unor bacteriofagi.
În faza iniţială are loc infectarea unei celule de către
bacteriofagi.
După multiplicarea virusului în celulă, acesta poate prelua o
porţiune din materialul genetic bacterian după care părăseşte
bacteria.
La o nouă infectare a altei celule bacteriene, bacteriofagul,
cu materialul preluat de la donor, va transmite acest
material altui receptor material care va rămâne ataşat la
materialul genetic al receptorului.
 III. CONJUGAREA
Este un fenomen de recombinare care depinde de prezenţa
într-o celulă bacteriană a unei PLASMIDE (lanţ scurt de
ADN circular).
Transferul lor se poate face numai prin intermediul
unor organite tubulare denumite pili sexuali.
Există mai multe tipuri de plasmide:
- plasmide F (de fertilitate) : participă la procesele de
înmulţire
- plasmide R (codifică rezistenţa bacteriilor la antibiotice)