Sunteți pe pagina 1din 7

Stimați colegi,

În prezent, urmez cursul CRED și doresc să vă împărtășesc și


dumneavoastră, ceea ce am învățat.

Vă supun atenției, profilul de formare al absolventului, pe care îl identificăm, prin realizarea


compentențelor cheie.
ȘCOALA GIMNAZIALĂ „MIHAI VITEAZUL„, GALAȚI

Activitate 2.1. Sinteză pentru activități


metodice
Prin cunoştinţele, abilitățile, atitudinile şi valorile promovate,
disciplina Religie -Cultul Ortodox contribuie la formarea
competenţelor cheie stabilite la nivelul Comisiei Europene.

 Vă prezint, așadar, câteva activități, care au contribuit la formarea acestor competențe si, implicit, al profilului
absolventului.
Comunicarea în limba maternă

 Este intens dezvoltată în cadrul orelor de religie.întrucât procesul de predare-învățare-evaluare, se


realizează în limba romănă. De asemenea,lecturarea textelor, manuscriselor, proloagelor, contribuie la
dezvoltarea vocabularului elevilor. Copiii învață să-și exprime punctul de vedere, să-și argumenteze opinia
și să comunice coerent și expresiv..
Competența digitală

 Este poate una dintre cele mai dezvoltate, mai ales în ultima perioadă. La ora de religie copilul folosește
videoproiectorul, laptopul, calculatorul și lucrează pe platforme interactive, rezolvând sarcini de lucru
diverse. Amintim aici platforma RED RELIGIE, la care lucrăm și noi, colegii din Galați, platforma
Classroom și aplicații precum: wordwall, qiuz, storyjumper, bookcreator, crearea si rezolvare de puzzle-uri
și rebusuri.
Competențele sociale și civice

 Sunt dezvoltate intens la ora de religie. Elevii sunt implicați în proiecte filantropice, acțiuni de ajutorare a
semenilor, de relaționare în diferite contexte. Sunt îndemnați să fie darnici, iertători și iubitori față de toți
oamenii, căci „ dăriund,vom dobândi”.
Spiritul de inițiativă și antreprenoriat

 Este dezvoltat la ora de religie încă din clasele primare, prin participarea copiilor la proiectul catehetic
„ Hristos împărtășit copiilor”. Aici fiecare copil își asumă în mod liber un rol, pe care îl duce la îndeplinire.
Ofer spre exemplificare: băieții învață să bată toaca și în fiecare duminică câte unul, prin rotație, vin la ora
7.30 la bisercă și bat toaca. Alții se implică în diferite activități gospodărești, iar fetele ajută la organizarea
hramului bisericii, la curățenie și masă,

S-ar putea să vă placă și