Bazele teoriei măsurărilor în educaţie

fizică şi sport
 PLAN:

Introducere.
1. Scări de măsură .
2. Unitățile de măsură.
3. Precizia măsurărilor.
4. Eroarea de bază şi cea
suplimentară.
5. Eroarea absolută şi cea relativă .
6. Eroarea sistematică şi cea
întâmplătoare.
7. Concluzie.
8. Bibliografie.
 Curiozități !

Cum măsori riscul de deces? Unitatea folosită a fost denumită

micromort, iar fiecare este echivalentul unei șanse de deces de
unul într-un milion.

O unitate neconvențională de măsurare a timpului mult mai

utilă este clipita, pe lângă includerea în expresii populare din
întreaga lume care exprimă o perioadă foarte mică de timp,
cuvântul și-a găsit varii utilizări în electronică și informatică.
 Introducere.

Măsurări - se numesc
corespunderile prestabilite
dintre fenomenele examinate,
pe de o parte, şi cifre, pe de altă
parte.

Sunt 3 noțiuni ce stau la

baza a teoriei
măsurărilor:

scările de măsură,
unităţile de măsură ,
 1.Scări de măsură :

1.Scara numerelor (scara nominală)-este cea mai simplă din toate

scările.Cifrele au un rol de etichetă și servesc pentru găsirea și
diferențierea obiectelor examinate.Cifrele ce formează scara nominală
pot fi schimbate cu locul.
2.Scara ordinală-locurile ocupate în scara ordinală se numesc
ranguri,iar însuși scara se numește de ranguri sau nemetrică.Ea ne
permite constatarea egalității ,inegalitatea obiectelor supuse
măsurării ,dar și de a determina caracterul inegalității prin intermediu
aprecierilor.
3.Scara intervalelor -este scara în cadrul cărei cifrele nu sunt doar
repartizate după ranguri ,dar și despărțite de anumite intervale.Punctul
nul este ales arbitar. Exemple:timpul calendaristic,unghiul de
articulație,temperatura,etc.
4.Scara raporturilor-este strict stabilit locul punctului nul .Aceasta nu
impune nici un fel de restricții asupra algoritmului matematic aplicat
pentru prelucrarea rezultatelor observațiilor. Se măsoară
distanța,puterea,viteza,etc.
 2.Unitățile de măsură.

În 1961, Comitetul de Standarde, unităţi şi aparataj de măsură de pe lângă Consiliului de

Miniştri al URSS a aprobat STAS1 9667 – 61 „ Sistemul internaţional de unităţi” prin care se
promova aplicarea preferenţială a acestei sisteme în toate ramurile ştiinţei, tehnicii,
economiei naţionale, precum şi în cadrul didactic.
• În afară de unităţile
fundamentale, în SI sunt
prezente şi două unităţi
suplimentare: radian –
unitatea unui unghi plat
şi steradian – unitatea
unghiului unui corp (unui
unghi în spaţiu).

• În afară de unităţi de
măsură ce fac parte din
sistem, mai sunt şi unităţi
extrasistem (ceas, minut,
cal-putere, calorie etc).
 3.Precizia măsurărilor.

● Nici o măsurare nu poate fi

absolut exactă. Rezultatul
unei măsurări conţine
iminent o doză de eroare,
mărimea cărei este cu atât
mai mică cu cât este mai
precisă metoda de
măsurare şi aparatul de
4.Eroarea de bază
Eroarea şiEroarea
cea suplimentară.
de bază-
suplimentară-este
este o eroare a
o eroare a
metodei de
aparatului de
măsurare sau a
măsurat
aparatului de
provocată de
măsurat,care s-a
Eroare-devierea
comis în condiții
estecondițiilor
diferența lui de
normale de
lucru de la
dintre
aplicare .
valoareanormal.
reală
a unei mărimi
și valoarea
măsurată a
acestei
mărimi.
 5.Eroarea absolută şi cea
relativă .

Eroarea absolută- Mărimea Eroarea relativă este

∆A = A – A0, egală cu de două feluri: adecvată
diferenţa dintre indicaţiile şi adusă.
aparatului de măsurat (A) şi Eroarea relativă adecvată
valoarea reală a mărimii -se numeşte raportul
măsurate (A0). erorii absolute la valoarea
Ea se măsoară cu aceleaşi reală a mărimii supuse
unităţi ca şi mărimea măsurată. măsurărilor.

Eroarea absolută poate fi şi

pozitivă, şi negativă, iar eroarea
relativă este întotdeauna pozitivă.
 6. Eroarea sistematică şi cea întâmplătoare.

Eroarea sistematică se numeşte eroarea a cărei mărime nu se schimbă de la o

măsurare la alta. Adesea poate fi presupusă anticipat sau în cel mai rău caz găsită
şi înlăturată la sfârşitul procesului de măsurare.

Greşelile sistematice ale măsurărilor pot fi divizate în trei grupe:

1) erorile de o provenienţă şi mărime cunoscută;

2) erorile de o provenienţă cunoscută, dar de o mărime
necunoscută;
3) erorile de o provenienţă necunoscută şi de o mărime
necunoscută
 • Cele mai inofensive sunt erorile grupei întâi. Ele se înlătură cu uşurinţă prin
introducerea unor corectări corespunzătoare în urma măsurărilor.
• Din grupa a doua fac parte înainte de toate erorile ce ţin de imperfecţiunea
metodei şi aparatajului de măsurare.

• Erorile grupei a treia sunt cele mai periculoase, apariţia lor este condiţionată
atât de imperfecţiunea metodei de măsurare, cât şi de particularităţile
obiectului măsurării – sportivul.

Lupta cu eroarea sistematică se desfăşoară prin mai multe procedee.

 Tarare -se numeşte verificarea indicaţiilor aparatelor de măsurat prin compararea

cu indicaţiile măsurilor-tip în întreg diapazonul valorilor posibile ale mărimii
măsurate.
 Calibrare- se numeşte depistarea erorilor sau corectărilor pentru totalizarea
măsurilor.
Atât în cadrul tarării, cât şi în cadrul calibrării, la intrarea sistemului de măsurare, în
loc de sportiv, se introduce o sursă de semnal de etalon de o mărime cunoscută.
 Randomizare-transformarea unei erori sistematice în una întâmplătoare. Acest
procedeu este orientat la lichidarea unor greşeli sistematice necunoscute.
 Erorile întâmplătoare –
apar sub acţiunea unor diverşi factori care nu pot
fi prevăzuţi din timp.
Erorile întâmplătoare sunt incorigibile prin
excelenţă. Totuşi, utilizând metodele statisticii
matematice, putem evalua mărimea unei erori
întâmplătoare şi a o lua în calcul la interpretarea
rezultatelor măsurării. Fără o prelucrare
statistică, rezultatele măsurărilor nu pot fi
considerate autentice.
 7. Concluzie.

• În concluzie pot spune că măsurarea este o componentă esenţială,

prezentă în toate etapele, de la concepţie şi până la produsul final. Ea
este inclusă în diverse acţiuni: observare, experiment,
explorare, verificare, analiză, testare, diagnosticare,control, atestare
etc.Erorile de măsurare de asemenea prezintă o importanţă deosebită
pentru practica măsurătorilor ,datorită volumului impresionant de
observaţii ce trebuie executate, prelucrate şi compensate în vederea
obţinerii valorilor celor mai probabile, ca şi pentru evaluarea cât mai
corectă şi mai completă a preciziei.
 8.Bibliografie:

1. Suport de curs : Metrologie în educație fizică și sport

-Igor Arsene , Chișinău 2017 .
2. Suport de curs: Teoria erorilor de măsurare-
Facultatea de construcții .
3. Suport de curs: Măsurare și evaluare în cultură fizică
și sport – Virgil Tudor.