CHIMIA și PATOCHIMIA

PROTEINELOR

Terminul proteine derivă de la grecescul proteios, ceea

ce înseamnă primul, de prima importanță, adică
compuși care sunt cei mai importanți pentru viață,
compuși intim legați de procesele vieții, procese ce nu
pot fi concepute în lipsa substanțelor proteice
 PROTEINELE:
•SUBSTANŢE MACROMOLECULARE, de natură polipeptidică, cu
marcată varietate structurală și cu specifitate de specie și de organ.
•PROTEINELE servesc drept instrumente, prin intermediul cărora
informaţia genetică este transpusă în viaţă.
Proteinele sunt cele mai abundente substanțe organice prezente în
orice parte a celulelor constituind aproape 50% al masei uscate
celulare.
 FUNCŢIILE BIOLOGICE ALE PROTEINELOR:

Proteinele reprezintă instrumentul molecular al

expresiei informației genetice conținute în ADN-ul din
nucleul celulei.
În organismele vii proteinele îndeplinesc funcții variate
care pot fi divizate în:
1)funcții statice (structurale);
2)funcții dinamice.
 FUNCŢIILE BIOLOGICE ALE PROTEINELOR:

1) Funcțiile plastice (structurale) sunt realizate de

proteinele structurale, fibroase și insolubile, cum ar fi
colagenul (din matricea osoasă și țesutul conjunctiv),
proteina majoră a organismului uman), elastina (din
ligamente, peretele vascular și alte organe), fibrina
(coagularea sângelui și prevenirea pierderilor de sânge),
keratina prezentă în țesutul epidermal, pâr și unghii,
glicoproteinele cartilagelor care imprimă lichidului
sinovial din articulații calități lubrefiante.
 FUNCŢIILE BIOLOGICE ALE PROTEINELOR

2) Funcțiile dinamice ale proteinelor sunt cele mai

diversificate; ele includ:
-proteine care acționează ca biocatalizatori – enzime;
-hormoni cu structură polipeptidică (hormonii reglatori ai
hipotalamusului, hipofizei, pancreasului, hormonii
paratiroidieni, etc.);
-factori de coagulare ai sîngelui și al sistemului anticoagulant;
-immunoglobulinele cu funcții specifice de apărare (anticorpi);
-molecule de semnalizare intra/inter celulare, receptori
membranari;
 FUNCŢIILE BIOLOGICE ALE PROTEINELOR

- transportul activ prin membranele biologice, cât și la

transportul specific al unor metaboliți sau elemente
absolut necesare vieții (Hb - transportul O2 de la
plamâni la nivelul tuturor organelor si țesuturilor),
albumina serică leagă acizii grași liberi și îi transportă
spre alte țesuturi, LP transportă lipidele între intestin,
ficat și țesutul adipos;
- contractia musculară, realizat de către proteine
specifice - actina și miozina, ce formează complexul
acto-miozinic;
- rol energetic - în urma degradării proteinelor se
eliberează o mare cantitate de energie ce se
înmagazinează în legăturile macroergice ale
moleculelor de ATP, utilizate în diferite procese
vitale.
 Componența PROTEINELOR:

• Elementele chimice din care sunt constituite proteinele:

Carbon (C): 50 – 55%
Hydrogen (H) : 6 – 7.3%
Oxygen (O) : 19 – 24%
Azot (N): 13 – 19%
Sulf (S) : 0 – 4%
• Unele proteine, deasemenea, pot conține și alte elemente chimice, cum ar fi Fe, Cu,
Mg, Mn, Zn, I, P, etc.
• Conținutul de azot, important component al proteinelor, constituie în mediu 16%.
Estimarea azotului proteic în laborator (metoda Kjeldahl) în trecut era folosită pentru
determinarea cantitativă a proteinelor în materialul biologic și produsele alimentare.
 Proteinele sunt polimerii aminoacizilor
• O proprietate comună pentru toate proteinele constă în
aceia că ele pot fi pot fi hidrolizate (la fierbere cu acizi
minerali concentrați, cum ar fi HCI concentrat timp de
mai multe ore) pînă la L- α -aminoacizi. Deci, proteinele
sunt polimeri naturali ai L- α -aminoacizilor.
• Din cei peste 300 de AA care se întâlnesc în natură,
doar 20 de AA, cunoscuți sub numele de aminoacizi
standard se găsesc în mod repetat în structura
proteinelor, izolate din organisme diferite - animale,
vegetale sau microbiene.
 Proteinele sunt polimerii aminoacizilor
• Codul genetic este asemeni unui "dictionar"
reprezentand un sistem de corespondenta
intre o secventa de nucleotide si o secventa
de aminoacizi. Fiecare "cuvant" din acest cod
este alcatuit din trei nucleotide (codon). Acest
lucru se datorează naturii universale a codului
genetic disponibil pentru încorporarea a doar
20 de AA la sintetizarea proteinelor în celule.
La rândul său acest proces este controlat de
către ADN - materiaul genetic al celulei. După
sinteza proteinelor, unii dintre AA încorporați
suferă modificări posttranslaționale, cu
formarea derivatelor lor.
 Codul genetic
• Exista 4 tipuri de nucleotide care intra in
alcatuirea codonilor din molecula
ARNm: adenina (A), guanina (G),
citozina (C), uracil (U). Secventele
nucleotidice se scriu de la capatul 5'
catre capatul 3'. Exista 64 combinatii
diferite de cate 3 nucleotide: 61
codifica cei 20 de aminoacizi esentiali, 3
(UAG, UGA, UAA) sunt codoni "STOP" -
indica finalizarea sintezei proteice.
Fiecare proteina incepe cu metionina
(AUG), deci codonul AUG este
considerat codonul " START" .
 Aminoacizii, structura

• Aminoacizii reprezintă unităţile de bază din structura proteinelor.

• Aminoacizii (AA) reprezintă o grupă de compuși organici ce conțin
2 grupe funcționale - o grupă carboxilică acidă - COOH şi o grupă
aminică bazică - NH2.
• Atunci când ambele grupe funcționale sunt atașate la același atom
de carbon ei sunt denumiți alfa-amino acizi (α-AA)
• Structura generală a unui aminoacid este:
R─CH−COOH
│
NH2
 Aminoacizii, izomerii optici

• Atunci când atomul de carbon este atașat la 4 grupe funcționale

diferite el este asimetric și deci el posedă izomerizm optic.
• Toți AA (cu excepția glicinei) au izomeri optici, deoarece conțin
alfa-carbonul asimetric care este atașat la 4 grupe diferite (R, H,
NH3+, COO-).
• L- și D- formele AA se bazează pe configurația L- și D- aldehidei
glicerice. Gliceraldehida conține un centru de chiralitate și de aceea pot
exista doi enantiomeri (izomeri optici) diferiți: L- și D- aldehida
glicerică, sau L- și D- gliceraldehida.
 L- și D- aminoacizii
• Gliceraldehida conține un centru de chiralitate și de
aceea pot exista doi enantiomeri (izomeri optici) diferiți:
 L- și D- aminoacizii
• Apartenența unui AA la seria L sau D
este stabilită de configurația atomului
de C asimetric din gliceraldehidă; -
dacă configurația este asemănătoare
cu configurația L-gliceraldehidei
(hidroxilul la stânga (levo), atunci AA
aparține seriei L, și, invers, dacă
configurația este asemănătoare cu
configurația D-gliceraldehidei
(hidroxilul la dreapta (dextro), atunci
AA aparține seriei D.
 Aminoacizii, izomerii optici

• Doar L- formele AA participă la sinteza proteinelor

(mai precis 20 L-α-AA).
• D - AA se găsesc în antibiotice și în peretele
celulelor bacteriene.
Exemple:
Antibioticele - Actinomycina, Bacitracina,
Chloramphenicol, Gramicidina A, Penicillina,
Polymyxina conțin D- AA.
AA comuni – denumire şi abrevieri
 Clasificarea aminoacizilor
• Criteriile de clasificare:
- Numărul atomilor de carbon (2 C pînă la 6 C).
- Poziţia în moleculă a grupării NH2 (ꭤ, β, ɣ,ẟ, ş.a).
- Natura catenei laterale, R-radicalilor.
- Numărul de grupe aminice şi carboxilice din moleculă.
- Existenţa altor grupări funcţionale: OH – hidroxiaminoacizi;
SH – tioaminoacizi.
- Rolul biologic.
 Clasificarea aminoacizilor
- AA cu catena alifatică. Aceștea sunt AA mono-amino-
mono-carboxilici – glicina, alanina, valina, leucina, izoleucina.
Ultimii 3 AA – Val, Leu, Ile) conțin catene laterale ramificate,
deci ei se referă la grupa de AA cu catena laterală R-
ramificată.
- AA ce conțin grupa hidroxilică – Ser, Tre, Tyr. Tyr este
considerată și un AA aromatic.
- AA ce conțin sulful sau SH-grupa sau tiogrupa. Aceștea
sunt: Cys ce conține SH-grupa, Met ce conține tiogrupa
esterificată. Cistina un alt AA cu sulf se formează la
condensarea a 2 molecule de cisteină.
 Clasificarea aminoacizilor
- AA acizi și amidele lor – Asp și Glu sunt 2 AA
monoaminodicarboxilici, iar asparagina (Asn) și glutamina
(Gln) sunt derivații lor amidici.
- AA bazici– lizina, arginina și histidina ( Lis, Arg, His) sau
acizii diaminomonocarboxilici. Ei au un caracter puternic basic.
- AA aromatici – Phe, Tyr, Trp.
- Iminoacizii – prolina conține inelul pirolidinic este un AA unic
care, spre deosebire de ceilalți AA, are o grupă imino –(=NH).
Deci Pro este un a-imino acid.
Clasificarea AA bazată pe polaritatea lor

1. AA nepolari ce conțin R-radicali nepolari – 8 AA:

Ala, Val, Ileu, Leu, Met, Pro, Trp, Phe
2. AA polari ce conțin R-radicali polari, fără sarcină –
7 AA: Asn, Gly, Gln, Ser, Tyr, Tre, Cys
3. AA polari ce conțin R-radicali (acizi) cu sarcină
negativă – 2 AA: Asp, Glu
4. AA polari ce conțin R-radicali (bazici) cu sarcină
pozitivă – 3 AA: Arg, His, Lys
 Clasificarea AA bazată pe proprietățile lor biologice-
nutriționale

• După proprietățile lor biologice-nutriționale AA se

împart în 2 clase:
1. AA esențiali sau indispensabili sunt cei care nu
pot fi sintetizați în organism, deci ei necesită de a fi
suplimentați cu produsele alimentare.
2. AA non-esențiali sau dispensabili sunt cei care
pot fi sintetizați în organism în cantități suficiente
pentru satisfacerea cerințelor organismului.
 Aminoacizi esenţiali şi neesenţiali
• Esenţiali:
Metionina,Treonina,
Triptofan, Valina,
Izoleucina, Leucina,
Fenilalanina, Lisina
• Semiesenţiali (pentru copii,
gravide și femei ce alăptează):
Arginina, Histidina
Cod mnemonic – MTT VIL FLAH
• Non-esenţiali:
Alanina, Asparagina,
Acid aspartic, Acid
glutamic, Glutamina,
Cisteina, Glicina,
Serina, Tirosina,
Prolina
 Clasificarea AA bazată pe proprietățile lor metabolice

• Scheletul de carbon al AA poate fi folosit ca precursor la

sinteza glucozei (rol glicogenic) sau acizilor grași (rol
cetogenic) sau ambilor produși.
1.AA glicogenici servesc drept precursori pentru sinteza
glucozei sau glicogenului: alanina, aspartatul, glicina,
metionina, etc.
2.AA cetogenici servesc drept precursori pentru sinteza
lipidelor: leucina și lizina sunt 2 AA exclusiv cetogenici.
3.AA glicogenici și cetogenici: 4 AA – izoleucina,
fenilalanina, triptofanul și tirozina (Ile, Phe, Trp, Tyr) sunt
precursorii la sinteza glucozei și lipidelor.
 Proprietăţi fizico-chimice:

•Activitatea optică
•Amfoterismul
•Ionizarea AA
•Migrarea în cîmp electric
 Proprietățile fizice ale AA

1. Solubilitatea - majoritatea AA sunt solubili în apă și

insolubili în solvenți organici.
2. Punctul de topire al AA – peste 200 grade Celsius.
3. Gustul AA: pot fi dulci (Gly, Ala, Val), fără gust (Leu) sau
amari (Arg, Ile).
Glutamatul monosodic (GMS) este utilizat ca agent de
îmbunătățire a gustului în industria alimentară și
bucătăria chinezească.
Intoleranța la GMS la unele persoane provoacă sindromul
restaurantului chinezesc
 Proprietățile fizice ale AA
4. Proprietățile optice – toți AA cu excepția glicinei posedă
izomerie optică datorită prezenței atomului asimetric de
carbon. Unii AA – Ile, Tre au al 2-lea atom asimetric de
carbon. D- și L- formele AA se bazează pe configurația D- și
L- aldehidei glicerice. Proteinele conțin L-formele AA.
5. AA posedă proprietăți amfotere și pot fi priviți ca amfoliți –
AA conțin grupe acide (-COOH) și bazice (-NH2), deci ei pot
dona un proton și accepta un proton. Ionii bipolari sau
zwitterioni – ionii hibrizi care conțin grupe ionice pozitive și
negative (Zwitter în germană – hibrid).
 Proprietățile fizice ale AA
Intr-un mediu acid puternic ( pH scăzut) AA au sarcină
electrică pozitivă (cationi), iar în mediu bazic puternic ( pH
înalt) AA capătă sarcină electrică negativă (anion).
Fiecare AA are un pH caracteristic (de pildă Leu, pH 6,0) cînd
ambele grupe disociază(-COO-) și (-NH3+), deci el există sub
formă de zwitterion – ionii hibrid, iar molecula este electric
neutră.
pH-ul izoelectric (simbolul pI) este pH-ul la care molecula
există sub formă de zwitterion sau ion bipolar și nu poartă
sarcină electrică, adică este electric neutră.
 Proprietățile chimice ale AA
Proprietățile chimice ale AA se datoreză in
mare măsură prezenței celor 2 grupe funcționale
– carboxilice (-COOH) și aminice (-NH2).
Reacțiile datorate grupei carboxilice –COOH:
1.AA formează săruri (-COONa) cu bazele și
esteri cu alcoolii (-COOR”) .
2.Decarboxilarea: AA pot fi supuși decarboxilării
cu formarea aminelor respective.
 Proprietățile chimice ale AA
3. Decarboxilarea AA în celulele vii joacă un rol
semnificativ la formarea unor amine biologice
importante, cum ar fi histamina, tiramina, serotonina,
acidul gama-aminobutiric din His, Tyr, Trp, Glu.
4. Reacțiile cu amoniacul (NH3) – grupele carboxilice
ale AA dicarboxilici pot reacționa cu NH3 cu formarea
amidelor respective:
Ac.aspartic + NH3 → Asparagina
Ac.glutamic + NH3 → Glutamina
 Proprietățile chimice ale AA
Reacțiile datorate grupei aminice –NH2:
1.Aminogrupele ca baze pot reactiona cu acizii (de pildă HCI)
formînd săruri (-NH3+CI-).
2.Reacția cu ninhidrină: alfa-AA pot reacționa cu ninhidrina cu
formarea unui complex de culoare purpurie, roză, sau albastră:
- Amino acid + ninhidrină → Ceto acid + NH3 + CO2 + Hydrindantin
- Hydrindantin + NH3 + Ninhidrină → Complex purpuriu

Reacția ninhidrinică poate fi utilizată eficient la

determinarea cantitativă a AA și proteinelor în probele
biologice.
 Proprietățile chimice ale AA
3. Transaminarea AA – transferul grupei
aminice de la un AA la un cetoacid cu
formarea unui nou AA este o reacție de
mare importanță în celulele vii.
Transaminarea joacă un rol semnificativ în
metabolismul aminoacidic.
4. Dezaminarea oxidativă a AA cu
eliberarea amoniacului liber.
AA proteinogeni și AA neproteinogeni

•AA proteinogeni sunt cei care

intră în componența proteinelor.
Există 20 de AA proteinogeni.
•AA neproteinogeni sunt cei care
nu se întîlnesc în structura
proteinelor.
 AA neproteinogeni
Exemple:
•β-alanina se găsește în coenzima A și în dipeptidele
histidinice – carnozina, anserina, baleinina, etc.
•Taurina este prezentă în sărurile biliare.
•Ornitina, citrulina și acidul argininosuccinic sunt
metaboliții ciclului ureic.
•DOPA – precursorul adrenalinei și noradrenalinei și
a pigmentului melanina.
•Acidul ɣ-aminobutiric este un neurotransmițător.
 AA neproteinogeni
Exemple:
•Acidul delta-aminolevulinic - produs intermediar al
biosintezei hemului.
•Homocisteina - produs intermediar al
metabolismului metioninei. Factor de risc major al
bolilor cardiovasculare, anomaliilor de dezvoltare a
fătului, etc.
•Homoserina - produs intermediar al metabolismului
metioninei, treoninei aspartatului.
•Azaserina – preparat antitumoral.
•Cycloserina - preparat antituberculos.
AA neproteinogeni
Structura chimică a unor AA neproteinogeni
 AA neobişnuiţi, care au structura nestandardă

• 4-Hidroxiprolina - se conţine în colagen, proteina fibrilară a

ţesutului conjunctiv (≈ 13%)
5-Hidroxilizina de asemenea se conţine în colagen,
iar 6-N-metillizina se află în miozină – proteina
ţesutului muscular
 Acidul gama-carboxiglutamic se conţine în
protrombină – f.II de coagulare a sângelui:
• Diagnosticul tulburarilor de hemostaza, controlul de laborator al terapiei cu anticoagulante indirecte –
timpul de protrombina, protrombina dupa Kvic, Indicele protrombinic, INR –raportul international
normalizat
 Desmozina a fost găsită în proteina fibrilară elastina,
se formează la condensarea a 4 molecule de lizină
Structura
chimică a
desmo-
zinei. A fi
flexibil
înseamnă
abilitatea
de a te
întinde.

Această micrografie al pielii umane arată mecanismul elasticității. Colorare

dupa Van Gieson, fibrele elastice sunt prezentate ca fire negre în pielea
umană, nucleii celulelor sunt tot de culoare neagră, iar colagenul este roșu.
 Utilizarea AA in calitate de preparate
medicamentoase
1. N-acetilcisteina - derivat al Cys cu proprietăți antioxidante este utilizat în
terapia bolilor pulmonare cronice, fibrozei cistice, bolilor renale cronice,
IRC, etc.
2. D-Penicillamina (D-dimetilglicina) – metabolitul penicillinei este folosită
în tratamentul bolii Wilson – degenerescenței hepato-lenticulare. D-
Penicillamina datorită proprietății sale de chelatare a ionilor de cupru
poate eficient elimina excesul de cupru din organism.
3. Glicina– neurotransmițător, reglează procesele metabolice în creier,
mărește performanța mintală, crește rezistența la stres, reduce tensiunea
psihoemoțională, reduce dependența de alcool și reduce manifestările
care apar după abuzul de alcool, normalizează somnul.
4. Gabapentin – gama-aminobutirat complexat cu ciclohexan, este utilizat
ca anticonvulsant.
 Legăturile peptidice
AA au proprietatea de a se „lega” unul de altul - cu formarea unei
legături de tip amidic: -CO-HN- legătura peptidică. Peptidele -
acestea sunt lanţuri de aminoacizi uniți între ei prin legături peptidice.
Legătura peptidică se formează atunci cînd grupa aminică a unui AA se
combină cu grupa carboxilică a unui alt AA. De notat că dipeptidul este
format din 2 aminoacizi, dar conține doar o singură legătura peptidică.
Peptidele ce conțin mai mult de 10 aminoacizi (decapeptide) se referă la
polipeptide.
 Caracteristicele legăturilor peptidice
• Legăturile peptidice sunt rigide și
planare cu legături partial duble. Ele
există în general în configurația trans.
• Ambele grupe: -C=O și -NH ale
legăturii peptidice sunt polare și sunt
implicate în formarea legăturilor de
hidrogen.
 Caracteristicele legăturilor peptidice

Legătura peptidică poate

exista în 2 forme – enolică și
cetonică. L.Poling și P. Cori,
laureați ai premiului Nobel,
au explicat natura deosebită
a legăturii -CO-NH- prin
“rezonanța” celor 2 forme:
enolică și cetonică.
 Nomenclatura peptidelor
NH3-serina + glicina+tirozina+alanina+leucina-COO- AA în peptid (5)

S-G-Y-A-L Simbol monoliteral

Ser-Gly-Tyr-Ala-Leu Simbol triliteral
Seril-Glycil-Tirozil-Alanil-Leucina Denumirea peptidei
Grupările N-terminale şi C-terminale
Peptide simple şi mixte
 Clasificarea peptidelor
Oligopeptide (Mr ≤ 1,0 kDa):
Dipeptide

Peptide Tripeptide
Tetrapeptide
Pentapeptide.....
Decapeptide

Polipeptide Polipeptide (Mr ≥ 5 kDa)

Unele peptide posedă activitate biologică
înaltă
-Dipeptide: Carnozina (-alanil-histidina)
Anserina (-alanil-N-metil-histidina)
-Tripeptide: Glutationul (-glutaminil-cisteinil-glicina) Tireoliberina
(piroglutamil-histidil-prolinamida)
-Pentapeptide - encefaline cu rol în procesele analgezice:
- Tyr-Gly-Gly-Phe-Met sau
- Tyr-Gly-Gly-Phe-Leu
 Oligopeptide superioare
• Ocitocina şi Vasopresina sunt octapeptide
 Nonapeptide
-Bradikinina (reduce contractibilitatea muşchilor
netezi, inhibă secreţia gastrică şi motilitatea
intestinală):
Asp-Arg-Val-Tyr-Val-His-Arg-Phe-Pro
 Decapeptide
-Angiotensinele I şi II (hormoni peptidici care
determină vasoconstricție, și, ulterior, creșterea
tensiunii arteriale).
-Asp-Arg-Val-Tyr-Val-His-Pro-Phe-His-Leu
(AT-I)
-Asp-Arg-Val-Tyr-Val-His-Pro-Phe (AT-II)
 Polipeptide
• Insulina- polipeptidă cu acţiune hormonală, secretată de celulele de tip ale
pancreasului
 Alte polipeptide

• Glucagonul - este o
polipeptidă, formată din 29
resturi de aminoacizi. Este
secretat de pancreas, în
celulele de "tip a" din insulele
Langerhans. Activitatea
fiziologică - creşterea glicemiei
- efect hiperglicemiant.
 Corticotropina sau hormonul
adrenocorticotrop hipofizar (ACTH)

• Este o polipeptidă formată din 39 resturi de

aminoacizi și este secretată de lobul anterior
al hipofizei.
• Rolul biologic - stimularea biosintezei
hormonilor steroizi la nivelul glandei cortico-
suprarenale (hormonii corticosteroizi).
 Calcitonina şi
parathormonul

• sunt două polipeptide cu acţiune asupra

metabolismului calciului:
• Calcitonina conţine 32 resturi de AA, este
secretată de tiroidă şi are o acţiune
hipocalcemiantă;
• Parathormonul conţine 84 resturi de AA şi
este secretat de paratiroidă şi induce
hipercalcemia.
 Colecistokinina

• este o polipeptidă cu 33 resturi de AA, este

produs de celulele numeroase cu granule
argirofile localizate în mucoasa duodenului și
partea superioară a jejunului .
• Colecistokinina stimulează secreția
pancreatică exocrină și, de asemenea,
motilitatea gastrică, intestinală și ale tractului
gastro-intestinal.
LEPTINA

• Descoperită în 1994,
constă din 167 de
amino-acizi. Leptina (din
greaca λεπτός leptos,
„subțire” sau „ușoară”
sau „mică”) este un
hormon produs în
principal de celulele
adipoase și enterocite
din intestinul subțire
Leptina - adipokină
secretată de adipocite
 Preprogrelina

Diagramă a
structurii
tridimensionale
a preprogrelinei
(verde și
albastru) și a
grelinei (verde) Un prohormon peptidic, secretat în stomac
atunci când este gol, care crește apetitul și
secreția de hormon de creștere din glanda
pituitară.
 GRELINA și LEPTINA
Grelina, hormonul
foamei. Leptina
hormonul de
sațietate. Când
nivelurile de grelină
sunt ridicate simțim
foame. După ce
mâncăm, nivelul de
grelină scade și ne
simțim mulțumiți.