Curs 5

1. MEDICINA LEGALA A ACCIDENTELOR

DE TRAFIC

1.1. TRAUMATISME DE TRAFIC

Prin traumatism de trafic rutier, feroviar se înţelege vătămarea
organismului prin leziuni traumatice asupra lui produse de către mijlocele de
transport.
Mijloacele de transport pot fi:
- pe roti – de cauciuc si metal (tramvai, tren, metrou);
- senile tanc, autotransportoare blinda;
- tălpi de alunecare – sănii cu motor;
Iar in funcţie de mărimea roţilor – mari, mijlocii, mici.
Exista si accidente produse de biciclete, căruţe etc.
Factorii determinanţi sunt reprezentaţi prin:
a) factorul principal - omul
b) factori secundari - mijlocul de transport si calea de acces
c) factorii favorizanţi

a) Factorul principal – omul: o stare buna de sănătate psihosomatica este

condiţia de conducere a autovehiculului in condiţii de siguranţa, mod de
reacţionare optim – de aici rezulta si necesitatea consultului medical in obţinerea
permisului si de asemenea a controalelor periodice ale şoferilor amatori sau
profesionişti. Ca o chintesenţa se poate exprima ca imprudenta, ignoranta,
neglijenta, egoismul, toate acestea avându-si rădăcina intr-un orgoliu patologic
sunt adevăratele cauze a evenimentelor rutiere cu deznodământ tragic.
b) Factori secundari:
- mijlocul de transport: autoturism, camion, care nu îndeplinesc normele
tehnice cu diferite defecţiuni de direcţie, frânare etc.
- drumul, calea de acces necorespunzătoare.
c) Factorii favorizanţi: condiţii meteo, grad de luminozitate prost adaptat,
viteza de deplasare, alterarea stării de conştiinţa indusa de alcool sau substanţe
psihotrope (droguri, somnifere) stare de tensiune in urma unor certuri, vesti
neplăcute.
Mecanismele de producere a leziunilor traumatice de trafic sunt simple,
asociate sau complexe.

1. Mecanisme Simple – prin lovire de regula de mica gravitate rezulta

echimoze, excoriaţii, plăgi si excepţional fracturi. Daca victima poarta haine
groase si viteza este mica iar suprafaţa de lovire mare leziunile traumatice pot
lipsi.

1
 In general la aceeaşi viteza impactul cu suprafeţe mari generează leziuni
mai puţin grave fata de lovirea cu suprafeţe mici la aceeaşi viteza in care se
descriu.
• Căderea
Acest mecanism operează in cazul opririi sau pornirii bruşte a unui
vehicul.
• Proiectarea
Poate avea loc in interiorul autovehiculului – in proiectarea pasagerilor in
scaunele din fata sau parbriz sau exterior când ies din autovehicul. In general
exista leziuni de gravitate redusa, echimoze, excoriaţii, plăgi pana la leziuni
grave care explica moartea, fracturi rupturi de organe.
• Comprimarea – mecanism ce presupune strivirea corpului pe o parte a
autovehiculului sau alta suprafaţa dura, sol, perete, copac, alt autovehicul fără
ca rotile autovehiculului sa treacă peste corpul uman. De obicei comprimarea se
însoţeşte si de tarare pe o distanta oarecare. In funcţie de intensitate, pe corpul
victimei rămân zone de ulei, urme de profile metalice a autovehiculului, striviri
de organe.
• Târârea – un mecanism mai rar întâlnit, consta in agăţarea victimei de o
parte autovehiculului si târârea acesteia pe o distanta oarecare. Escoriatiile sunt
sub forma de dungi generate de frecarea pielii pe planul pe care se realizează
târârea. Apar si plăgi superficiale de regula cu o prezentaţie striata,
perpendicular pe direcţia de tarare.
• Călcarea – acest mecanism presupune trecerea sistemului de rulare a
autovehiculului peste victima, leziunile traumatice de cele mai multe ori sunt
mortale (zdrobiri de organe, diverse secţionări si au următoarele caractere:
- de regula pielea îşi păstrează integritatea chiar in cazul in care călcarea
s-a realizat cu o roata metalica datorita elasticităţii tegumentului.
- când decesul survine rapid reacţia vitala este minima sau absenta.
Examinarea medico – legala poate evidenţia o serie de leziuni traumatice
cu particularităţi specifice.
La călcarea cu roata de cauciuc se evidenţiază:
- echimoze in zig-zag după profilul rotii; sunt explicate prin împingerea
ţesutului moale si ruperea unor vase de sânge in şanţurile ce alcătuiesc desenul
anvelopelor;
- imprimarea, prin acelaşi mecanism însoţita de excoriaţii;
- rupturi de tegumente – aşa-numitele plăgi in buzunar, lambo, sau
scalpate
- zone cu excoriaţii late care la cadavru par pergamentate, explicate prin
frecarea rotii de piele înainte ca aceasta sa treacă peste corp.
• Calcare cu roata metalica
Sunt leziuni traumatice produse de o roata prin comprimarea cu banda de
rulare. Cele mai sugestive traumatisme sunt:
- zona de excoriaţie
- zona de ştergere
- pişcătura primara – excoriaţie in forma de litera “T”
2
 - defectul cuneiform reprezentat prin lipsa de substanţa cu baza spre roata,
lambo-uri triunghiulare de piele de banda de rulare.
• Calcare cu senila poate produce echimoze, striviri neuniforme de
ţesuturi, fracturi in trepte ale oaselor, atunci când senila se deplasează de-a
lungul respectivului segment de membru.
• Calcare cu talpa de alunecare – de obicei leziunile traumatice din acest
tip nu sunt mortale, datorita greutăţii relativ reduse a mijlocului de transport.
Daca talpa prezintă neregularităţi pe suprafaţa de alunecare, pe banda de
excoriaţie se pot observa placi superficiale longitudinale un sensul de alunecare.

2. Mecanisme Asociate
• Lovire – cădere
• Lovire – proiectare
• Proiectare – cădere
• Proiectare – calcare
• Proiectare – tarare
• Calcare – comprimare
• Calcare – tarare

3. Mecanisme Complexe
Reunesc trei sau mai multe mecanisme simple. Leziunile traumatice
produse prin mecanismele complexe se caracterizează prin gravitatea mare in
majoritatea cazurilor – prezenta obligatorie a leziunilor osteo-articulare,
multipolaritatea.:
- lovire – proiectare – cădere;
- lovire – proiectare – comprimare;
- proiectare – comprimare – cădere – târâre;
- proiectare – basculare – cădere – comprimare;

1.2. TANATOGENEZA

In politraumatisme de trafic rutier poate fi explicata: imediat postrutier la

locul accidentului prin cercetare se subliniază traumatismele cranio-cerebrale
sau vertebro medulare, sau distrugerea unor organe vitale sau după un interval
de timp prin soc post-traumatic, hemoragic sau prin diverse complicatii. Si aici
trebuie sa se tina cont de evoluţia post-traumatica influenţata de vârsta, boli
preexistente, elemente care trebuie interpretate corect de către expertul medico-
legal in contextul general cat si in cel care va imprima o evoluţie proprie fiecărei
persoane din urma accidentului.
Circumstanţe de producere: accidente, sinucidere, crime, disimularea unor
crime.

1.2.1. Traumatismele produse de autovehicule:

3
 A) Traume suferite de cei care ocupa un loc in autovehicul, lovirea de
parbriz, scaun, ţevi din remorca unui autoturism, osia căruţei etc.

B) Traume indirecte prin intermediul forţelor ce se transmit prin osia care

generează leziuni la distanta (lovituri la genunchi prin contact cu bordul si
apariţia leziunilor la nivelul bazinului sau a femurului); prin inerţia organelor
interne, ruptura de aorta sau pelicul hepatic prin mecanisme de hiperextensie –
hiperflexie.
Consecinţa forţelor de acceleraţie (lovire brusca) sau deceleraţie (oprire
brusca) – leziunile traumatice se caracterizează prin interesare cu precădere
ansamblu cap – gât – torace.
Părţile moi sunt mai afectate decât oasele la membrele pelviene.
La conducătorii auto se descriu:

a) Sindromul volanului caracterizat prin:

- echimoza la nivelul toracelui anterior, fracturi costale si de stern;
- leziuni ale viscerelor toracice;
- leziuni traumatice la nivelul mâinilor.

b) Sindromul bordului
- leziuni la nivelul rotulei
- fracturi de bazin
- fracturi de femur

c) Sindromul parbrizului
- oglinda retrovizoare stânga cat si stâlpul din stânga privesc organele si
zona lateral stânga.

d) Sindromul centurii de siguranţa

- cu zone excoriate sau fracturi dispuse in diagonala dinspre hemitoracele
stâng superior spre cel drept subdiacent centurii.
La pasagerul din fata întâlnim aceste sindroame.
La pasagerul din spate, acesta este mai protejat iar la leziunile traumatice
care au ca mecanism comprimarea sau proiectarea in scaunul din fata sau peste
ocupantul locului din fata voi interesa in mod inedit capul si genunchii. Exista si
sit in care nu se mai respecta morfologia descrisa, generând traumatisme grave
cu alte aprecieri in mecanismul de producere.
Este foarte important ca in expertiza medico-legala sa se precizeze nu
numai circumstanţele ci si poziţia victimei in autovehicul săi cea din afara. Spre
exemplu atunci când victima este lovita si proiectata de un autoturism si ulterior
călcata de un altul se pune întrebarea care leziune traumatica a generat decesul.

Pietonii – In funcţie de mecanismul simplu, asociat sau complex

generator al leziunilor traumatice la pietoni pot fi evidenţiate toate tipurile de
leziune descrise pana acum, lovirea, căderea, tarare, calcare cu multitudinea
4
leziunilor traumatice de la forme simple la cele care pot produce decesul; de
aceea se fac următoarele menţiuni:
- când autovehiculul loveşte victima cu partea frontala, de regula corpul
basculează pe vehicul
- când loveşte corpul cu partea laterala el este proiectat.
- vehiculele mici care lovesc sub centrul de greutate al corpului determina
rotirea victime si lovirea controlaterala cu leziuni traumatice in special in o
jumătate a corpului in timp ce autovehiculele mari care lovesc deasupra
centrului de greutate si nu determina rotirea corpului vor genera lovituri
predominant in doimea superioara a corpului.
- când membrele pelviene sunt lovite cu bara de protecţie si se produc
fracturi care se vor situa mai jos decât înălţimea la care se situează bara pentru
ca prin frânarea din momentul anterior impactului partea anterioara a
autovehiculului coboară si acest lucru impune ca ori de câte ori se face
examinarea medico-legala se constata leziuni traumatice la nivelul membrelor
pelviene, in cadrul unui traumatism de trafic rutier nivelul acestora fata de sol sa
fie măsurat.

1.2.2. Traumatisme produse de motocicleta

In care pot fi incriminate:
- ciocnirea frontala a motocicletei cu un alt autovehicul sau un obstacol
oarecare
- lovirea laterala a motociclistului
- frânarea brusca sau derapajul motociclistului si in aceasta situaţie
leziunile traumatice pot fi: - grave, uneori medii interesând membrele pelviene
sau alte leziuni rezultate din proiectare.

1.2.3. Traumatisme produse de tren

In cazul politraumatismelor se pot contura următoarele parţi:
- leziuni traumatice multiple, diverse si de mare gravitate, adesea fiind
mortale
- moartea se instalează rapid
- pe hainele si corpul victime se identifica ulei
- de cele mai multe ori fragmente de cadavru sunt spulberate pe distante
mari
- este o modalitate foarte frecventa de sinucidere dar si de disimulare a
crimei.
Ancheta medico-legala trebuie sa elucideze circumstanţele in care s-a
produs evenimentul de trafic feroviar (se vor căuta leziuni traumatice
caracteristice altor forme de moarte violenta si leziuni traumatice de trafic
feroviar care au ca mecanism lovirea victimei de către locomotiva; proiectarea
de pe vagon a victimei sub scările vagonului si călcarea cu rotile metalice ce va
determina secţionări ale corpului de cele mai multe ori fragmentele rezultate
sunt menţinute intre ele prin punţi de tegumente.

5
 1.2.4. Traumatisme produse de căruţa
Sunt destul de frecvente accidentele se produc prin:
- lovirea căruţei cu un autovehicul cu proiectarea si strivirea căruţaşului –
răsturnarea carutei;
- căderea căruţaşului fie la pornirea brusca a căruţei fie ca o consecinţa a
stării de ebrietate.

1.2.5 Accidentele de avion – foarte rare la sol (aterizare, decolare), au

avut loc cel mai adesea în aer, la înălţime, adevărate catastrofe aeriene urinare
unor defecţiuni în orientare şi altitudine, când aparatul se poate lovi de obstacole
(munţi, dealuri) în condiţii meteorologice dificile, uneori tot personalul călător şi
echipajul căzând victime. Supravieţuirile sunt excepţionale (şi totuşi posibile).
Expertiza medico-legală este foarte dificilă în identificarea victimelor
(după foaia de bord), acestea fiind carbonizate, decapitate, fragmentate,
recurgându-se adesea la specialişti, stomatologi, criminalişti (fotografii,
amprente digitale, palmare, semne particulare, hemangioame, cicatrice, culoarea
părului, ochilor, tatuaje etc.), examinări biologice pentru stabilirea grupei de
sânge, determinarea sexului (cromatina sexuală a lui Barr.) etc. Mai ajută la
identificare orice fel de act, legitimaţii, îmbrăcăminte etc. Nu trebuie neglijat
examenul toxicologic al echipajului (alcoolemie, substanţe tranchilizante,
toxiinfecţii alimentare) sau alte leziuni traumatice în afara celor produse de
avion (plăgi împuşcate, tăiate etc.).
Cauza morţii poate fi intoxicaţie cu CO – incendiu, compresiunea şi
asfixia, zdrobirea unor organe vitale, hemoragii. în afara catastrofelor este
posibilă moartea subită în avion (hipertensivi, cardiaci); mai rar se pot întâlni
rupturi de timpane, tulburări labirintice definitive la călătorii care nu au suportat
creşterea bruscă a presiunii.

1.2.6. Accidentele maritime – rare în timp de pace. Avarierea vaselor se

produce în lovirile de obstacole, furtuni, explozie pe vas sau incendiu.
Problemele medico-legale ale expertizei vizează identificarea victimelor (mai
dificilă la cele descoperite târziu, în stare avansată de putrefacţie, stabilirea
cauzei morţii (înecare, carbonizare, intoxicaţie cu CO). Uneori victimele pot fi
vehiculate de apă la distanţe foarte mari de locui naufragiului, situaţie ce
măreşte dificultăţile expertizei.

2. MEDICINA LEGALĂ A ÎMPUŞCĂRII

6
 Inventarea armelor artificiale, ce au depăşit enorm de mult mijloacele
naturale de apărare şi atac cu care a fost dotat omul de natură, a crescut riscul
agresiunii ce merge astăzi până la riscul unei morţi filogenetice. Etologii afirmă
că este mai uşor să agresezi un om pe care nu îl cunoşti, aşa cum se realizează
prin armele de foc, de la distanţă. Această violenţă de la distanţă, inventată de
om, pune şi dificile probleme practice de soluţionare legală a unor cazuri
individuale sau colective.
Acţiunea armelor de foc depinde de tipul de armă, dar pentru fiecare intră
în joc, în esenţă, puterea lor distructivă, ce depinde de:
- puterea de penetraţie, maximă la proiectilele supersonice şi dependentă
de viteză, deci de forţa cinetică ce le animează;
- materialul din care este construit glonţul şi care, în exterior, ca şi în
corp, poate suferi deformări;
- unghiul de impact cu care glonţul abordează corpul;
- densitatea ţesuturilor în care gloanţe cu viteze de peste 300 m/s şi
presiuni de peste 2.000 de atmosfere produc adevărate eclatări (explozii) ale
organelor cavitare îndeosebi.

In cadrul obiectului infracţiunii de omor prin arme de foc interesează:

1. Realitatea leziunilor ca exprimând o moarte prin împuşcare. Specificul
leziunilor de împuşcare este conferit de acţiunea factorilor primari (glonţ şi
fragmente din glonţul fragmentat) şi de acţiunea factorilor secundari, în
împuşcările din zona lor de acţiune i pulbere nearsă, pulbere arsă, flacără şi
gaze). Aceste elemente se materializează în leziuni specifice, practic
inconfundabile cu alte tipuri de leziuni, cum ar fi orificiul de intrare, orificiul de
ieşire, canalul glonţului, imaginile de tatuaj propriu-zis sau de tatuaj estompat
etc.
2. Felul morţii va fi întotdeauna de tip violent. Chiar dacă împuşcarea s-ar
interfera cu o boală oarecare, rolul împuşcării în determinismul morţii nu va
putea fi neglijat.
3. Cauza morţii constă în leziuni primare de atingere a organelor vitale
sau în leziuni secundare ce complică leziunile primare (cauze primare şi
secundare).
4. Data împuşcării - se aplică aceleaşi reguli generale de stabilire.
5. Data morţii, de asemenea.
6. Gravitatea leziunilor se apreciază ca la orice tip de violenţă şi din
aceasta se va deduce, cu valoare contributivă, forma omorului (simplu, calificat,
deosebit de grav, din culpă sau cu preterintenţie). Ca şi la trafic, în caz de
agresiuni cu participaţie, când primul calcă sau împuşcă un subiect ce a decedat,
iar al doilea calcă sau împuşcă un cadavru, calificarea faptei ca faptă putativă
sau, dacă al doilea nu ştia că victima decedase, ca tentativă de omor este de
competenţa juristului.
De asemenea, dacă în caz de coautorat unul produce moartea, iar altul
produce doar o vătămare corporală, este de competenţa anchetei să decidă
coautoratul (pentru că al doilea a diminuat capacitatea de apărare a victimei) sau
7
să califice a doua faptă ca o simplă vătămare corporală. Dacă autorul doreşte să
împuşte pe cineva, dar împuşcă un om nevinovat (aberatio ictus monoagresivă)
sau pe cel urmărit, dar şi o persoană nevinovată (aberatio ictus biagresivă), de
asemenea, fiind vorba despre latura subiectivă a infracţiunii, numai juristul are
competenţa să decidă, ca şi în tentativele perfecte (când acţiunea s-a executat,
dar moartea nu s-a produs) sau în tentativele relativ improprii (când mijloacele
au fost inapte, ca în împuşcarea cu gloanţe de cauciuc), deşi, pentru jurişti,
evaluarea perioadei de îngrijiri medicale într-o astfel de situaţie nu ar avea
relevanţă (cu toate că relevanţa poate consta în gradarea sancţiunii).
Într-un omor calificat prin împuşcare, expertiza va putea dovedi neputinţa
victimei de a se apăra, punerea în pericol fizic sau psihic a mai multor persoane
etc. în omorul deosebit de grav se vor dovedi cruzimea (împuşcarea cu mai
multe gloanţe, ciuruirea victimei), omorul a două sau mai multe persoane, a unei
femei însărcinate etc.
De asemenea, într-un caz de legitimă apărare prin împuşcare se va dovedi
medico-legal aspectul actual al atacului (concomitenta leziunilor pentru a
exclude răzbunarea), lipsa depăşirii prin apărare (cu excepţia lipsei altor
mijloace de apărare sau a provocării unei tulburări sufleteşti). în împuşcările din
culpă în timpul serviciului se vor oferi elemente probatorii pentru omorul din
culpă agravat (prin nerespectarea dispoziţiilor legale de exercitare a unei
profesiuni), ca şi în unele situaţii medicale (uitarea unor comprese în corpul
pacientului în timpul operaţiilor, neprezentarea la o urgenţă sau confundarea
medicamentelor şi perfuziilor ce au dus la deces) sau de trafic (omorul în stare
de ebrietate a conducătorului vehiculului). Tot astfel, într-o determinare şi
înlesnire a sinuciderii (suicidul prin consens) va fi culpabil supravieţuitorul ce a
simulat sinuciderea sau s-a desistat de la ea.
7. Caracterul vital al leziunilor este exemplificat în situaţiile judiciare
expuse mai sus.
In ceea ce priveşte latura obiectivă, ca exprimând, sub aspect judiciar,
doar acţiunea directă, indirectă şi legătura cauzală a condiţiei sine qua non,
această latură a infracţiunii poate fi lărgită prin rezolvarea următoarelor
probleme:
1. Obiectul cu care s-a produs agresiunea, arma de foc, se identifică după
aspectul patognomonic al leziunilor produse de o astfel de armă. Glonţul (factor
primar sau principal) produce un orificiu de intrare care are următoarele
caracteristici morfologice:
- are o formă dependentă de distanţa de împuşcare şi unghiul de impact. în
împuşcările cu ţeava lipită de corp, prin efect hidrodinamic (formarea unor unde
de şoc laterale care, prin intermediul lichidelor sangvine ori tisulare, cresc
presiunea în organele cavitare sau pline), se produc explozii ale acestor organe
(creier, ficat de stază, cord în diastolă, stomac plin cu alimente etc.). în tragerile
din apropiere, orificiul va avea o formă stelată (gazele pătrund sub tegumente şi
strivesc retrograd pielea de ţeava armei

8
 In împuşcările de la distanţă, orificiul va fi rotund sau oval (dacă
abordează corpul în unghi de 45°) şi, nu rareori, neregulat (când a lovit în
prealabil un obstacol, s-a deformat şi, prin ricoşare, atinge corpul);
Orificiul de intrare reprezintă un minus tisular (o pierdere de substanţă
tegumentară), deoarece la viteze subsonice el produce o distrugere a pielii, ale
cărei fragmente le antrenează pe prima porţiune a canalului, iar la viteze
supersonice poate produce leziuni distructive de tip blast (ca şi la gloanţele tip
Brennek).
La intrare se întâlneşte apoi fenomenul de răsfrângere către interior (către
canal) a ţesuturilor din marginea orificiilor (fenomen de inverted).
Diametrul orificiului de intrare:
- este corespunzător diametrului glonţului (uneori mai mic, prin retracţia
ţesuturilor la cei în viaţă, cum a fost orificiul cervical anterior la Kennedy, de 5
mm în diametru, faţă de glonţul armei lui Oswald, care avea 6,5 mm în diametru
şi a fost contestat că ar fi fost un orificiu de ieşire) sau, alteori, mai mare decât
glonţul, când acesta din urmă a fost deformat în prealabil.
În jurul orificiului de intrare se găsesc mai multe inele (guleraşe), cum ar
fi:
- inelul de contuzie, care, prin deshidratare după moarte, se
pergamentează şi este, astfel, expresia contuziei produse de glonţ şi rămase pe
marginea pierderii de substanţă;
- un inel de ştergere a glonţului de diferite impurităţi de pe armă sau luate
prin ricoşare;
- un inel de imprimare (de ştanţare) totală sau parţială a gurii ţevii armei
pe tegumente, în tragerile cu ţeava total sau parţial lipită de corp;
- o zonă de tatuaj propriu-zis (de pulbere nearsă imprimată în tegumente);
- o zonă de tatuaj estompat în jurul ei (de pulbere arsă sau funingine ce se
depune pe tegumente);
- mai rar arderea părului prin flacăra unor arme de tip vechi;
- pe oasele late, orificiul de intrare (pierderea de os) are forma unui
trunchi de con întotdeauna cu baza mică la intrare şi cu o şlefuire a osului la
intrare (fenomen de bizotare) uneori, în împuşcările cu ţeava lipită, pulberea arsă
sau nearsă se poate depune cu periost (inel Benasi).
Expertul va fi atent, deoarece, deseori, orificiul de intrare este ascuns (în
axilă, nas, sub pleoape, în gură, ca de exemplu, în sinuciderile tip banzai ale
soldaţilor japonezi: prin împuşcarea cu ţeava armei lungi introdusă în gură şi
manipularea trăgaciului cu degetul mare de la picior).
De asemenea, expertul se poate afla în faţa unor orificii multiple, când
fiecare va fi descris separat.
Glonţul realizează şi un orificiu de ieşire care, per a contrario, are
caracteristici morfologice opuse celui de intrare:
• forma sa este mai neregulată, fie pentru că glonţul s-a deformat în corp
întâlnind diferite rezistenţe osoase, fie că a antrenat cu el, la ieşire, diferite
eschile osoase;

9
 • la ieşire nu există o pierdere de substanţă, deoarece, aici, glonţul
realizează o simplă despicare a tegumentelor către exterior (fenomen de
everted);
• evident, diametrul orificiului la ieşire va fi mai mare decât cel al
glonţului;
• în jurul orificiului de ieşire nu există inelele întâlnite la orificiul de
intrare decât dacă, excepţional, la ieşire, glonţul ar strivi tegumentele de o
suprafaţă dură, cum ar fi corpul lipit de un scaun (sinuciderea generalului
Milea);
• de asemenea, la ieşire vor lipsi urmele factorilor secundari (zone de
tatuaj);
• pe oase, la ieşire, glonţul produce o pierdere de os în trunchi de con cu
baza mare la ieşire;
• expertul va fi deseori în situaţia de a constata mai multe orificii de
ieşire, fie când glonţul s-a fragmentat în corp, fie când a fost o împuşcare cu mai
multe gloanţe;
• uneori, glonţul este reţinut în corp (plăgi oarbe) şi lipseşte un orificiu
de ieşire.
Examene speciale de laborator şi balistică confirmă trăsăturile
morfologice de mai sus, cum ar fi:
- microscopia în baleiaj pentru determinarea formei pulberii;
- reacţiile chimice cu brucină şi difenilamină pentru nitraţii din pulbere
(reacţia Castelanos-Plasencia);
- examenele radiologice pentru metalele din gloanţele restante în corp;
- activarea cu neutroni etc.
Canalul glonţului uneşte cele două orificii şi poate fi direct sau deviat, sub
influenţa unor forţe cinetice reduse ale glonţului, a devierii prin întâlnirea
oaselor sau a devierilor de către curentul sangvin. Aceste devieri devin uneori
foarte curioase, ceea ce a făcut să se afirme că un „glonţ poate intra prin cap şi
ieşi prin călcâi” (M. Minovici). Alţii le-au numit gloanţe migratoare sau magice,
aşa cum a fost unul dintre gloanţele trase asupra lui Kennedy, ce a produs şase
orificii şi canale (patru în torace şi mâna lui Kennedy) şi două în coapsa lui
Johnson.
În împuşcările cu arme de vânătoare se vor întâlni următoarele aspecte
morfologice care confirmă obiectul cu care s-a realizat agresiunea ca fiind o
astfel de armă:
- în împuşcările de la o distanţă mai mică de 50 cm, alicele acţionează în
bloc şi produc un orificiu mare, neregulat, din cauza lipsei lor de dispersie;
- în împuşcările de la o distanţă între 50 cm şi 2 m, alicele periferice încep
să se disperseze, deşi cele centrale acţionează încă în bloc, fapt ce produce un
orificiu central mai mare şi multiple orificii în jurul lui, de dimensiuni mai mici,
din cauza alicelor ce s-au dispersat;
- la peste 2 m distanţă de împuşcare, toate alicele se dispersează şi produc
orificii multiple, distanţate între ele pe o suprafaţă mai mare sau mai mică, în

10
funcţie de distanţa de împuşcare, astfel că, în împuşcarea de la o distanţă de 50
m, alicele se vor dispersa pe o suprafaţă de 1 m2.
2. Cauza leziunilor se deduce cu uşurinţă din elementele morfologice de
mai sus. O plagă prin împuşcare de la distanţă (din afara zonei de acţiune a
factorilor secundari) s-ar putea confunda doar cu o plagă înţepată.
3. Numărul leziunilor obligă la stabilirea faptului dacă mai multe orificii
au fost realizate de aceeaşi armă (arme cu descărcare automată) sau de arme
diferite. Sunt situaţii de excepţie, la astfel de arme, când mai multe gloanţe (până
la cinci) pot să realizeze un singur orificiu de intrare şi, evident, mai multe de
ieşire.
4. Succesiunea leziunilor se apreciază în funcţie de intensitatea reacţiilor
vitale la nivelul leziunilor şi, eventual, de traiectele de fractură ce ar putea pleca
de la fracturile orificiale produse de glonţ. Succesiunea leziunilor se va putea
afirma, când victima a supravieţuit, şi pe baza evoluţiei lor în timp, de la
leziunea primară (produsă de glonţ) la cea secundară (complicată) sau terţiară
(cicatrizată). în unele tipuri de sinucidere se poate recurge la împuşcare, urmată,
de exemplu, de o intoxicaţie, sau invers, dar utilizarea HCN, ce produce de
regulă moartea instantanee, urmată de împuşcare, nu este posibilă.
5. Mecanismul de producere a leziunilor ne obligă să evaluăm distanţa de
la care a avut loc împuşcarea, ce poate fi:
- cu ţeava lipită de corp, când se produce efectul hidrodinamic de explozie
(la viteze ale glonţului de peste 300 m/s), iar factorii secundari pătrund în
totalitate prin aşa-zisul canal de împuşcare (deoarece se reconstituie cu
greutate);
- împuşcarea de la o distanţă din care rămâne urma factorilor secundari
(împuşcare din interiorul zonei de acţiune a factorilor secundari), când aceştia
rămân sub forma tatuajelor menţionate, în jurul orificiului de intrare. De regulă,
aceşti factori rămân pe haine sau pe tegumente în împuşcările de la distanţă
egală cu leziunea ţevii armei, cu excepţia unor situaţii de disimulare (manipulare
de la distanţă a trăgaciului prin intermediul unei sfori, de exemplu);
- împuşcarea de la distanţă, din afara zonei de acţiune a factorilor
secundari, când aceştia lipsesc din jurul orificiului de intrare. Pentru aflarea cu
precizie a distanţei se poate recurge la un experiment balistic. La armele de
vânătoare, distanţa de împuşcare se va evalua în funcţie de datele expertale
expuse la obiectul infracţiunii.
6. Legătura de cauzalitate se va rezolva după regulile generale expuse.
In ceea ce priveşte subiectul infracţiunii, ne vor reţine atenţia:
1. Identificarea victimei se face după regulile generale expuse.
2. Identificarea armei (când glonţul s-a găsit în cadavre sau înjur, se fac
expertize balistice de tragere experimentală cu arma bănuită sau certă) şi
identificarea autorului prin cercetarea de laborator a urmelor de pulbere de pe
mâna sa, prin găsirea „ciupiturii interdigitale” dintre police şi index, explicată
prin ieşirea retrogradă a gazelor şi a pulberii prin fereastra de ejecţie a armei, ca
şi prin alte eventuale leziuni lăsate pe corpul său de victima ce s-a apărat.

11
 3. Relaţia victimă-agresor, reliefată prin direcţia de împuşcare urmează
regulile generale expuse.
4. Posibilitatea apariţiei unor reacţii supravitale există şi la împuşcare
dacă glonţul, chiar în împuşcările capului, nu interesează zone nervoase vitale
(în cazul unei împuşcări în cap, victima a mai urcat nouă etaje şi a fost găsită
decedată în pat).
5. O analiză psihiatrico-legală de evaluare a responsabilităţii autorului
infracţiunii este indicată, după lege, în omorul deosebit de grav sau când organul
judiciar are îndoieli asupra integrităţii sale mintale.
Latura subiectivă a infracţiunii se referă la mobilul şi rezultatul acţiunii,
care capătă relevanţă expertală când este vorba despre omorul cu motivaţie
patologică a bolnavului mintal sau când rezultatul nu s-a materializat într-o
leziune letală.
Forma medico-legală de deces ca fiind crimă, sinucidere sau accident se
va deduce în funcţie de următoarele elemente :
- în sinucideri, împuşcarea are loc cu ţeava lipită de corp sau din imediata
apropiere, iar leziunile vor fi reprezentative pentru atare posturi (efecte
hidrodinamice, factori secundari ce caracterizează împuşcarea din zona lor de
acţiune);
- împuşcarea va avea loc asupra unor zone accesibile victimei (cap, zonă
precordială), fapt care evocă dorinţa certă de expiere prin suicid şi care nu lasă
şansa eşecului împuşcării;
- pe mâna victimei ce s-a sinucis se vor găsi urme de pulbere şi ciupitura
interdigitală, iar când sinuciderea s-a realizat cu arme improvizate, examenul
balistico-criminalistic, corelat cu leziunile constatate, devine de neînlăturat.
Pentru diagnosticul de sinucidere, se vor corobora şi celelalte elemente:
antecedente psihiatrice, tentative de suicid în antecedente, acte preparatorii etc.;
- omorul cu arme de foc se poate realiza atât din interiorul zonei de
acţiune a factorilor secundari, cât şi, mai ales, din afara zonei lor de acţiune;
- accidentele prin arme de foc cu glonţ unic sau prin arme de vânătoare
obligă la o strictă corelaţie a datelor de expertiză privind inventarierea şi forma
leziunilor cu condiţiile de producere a împuşcării şi cu experimentele balistice,
deoarece atare situaţii sunt foarte ambigue în practică şi obligă la o calificare
certă de accidente, şi nu de crime sau sinucideri;
- în leziunile distructive produse prin folosirea unor grenade, mine, arme
confecţionate în scop terorist etc., expertiza se va rezuma, pe cât posibil, la
rezolvarea aceloraşi probleme, deşi, deseori, ele devin caduce faţă de evidenţa
faptelor.

(Bibliografie – Dr.Valentin Iftenie, dr.in stiinte medicale in Medicina Legala pentru Facultatile de
Drept, ed. Stiintelor Medicale)
(Bibliografie: Medicină Legală pentru Jurişti – Ghe. Scripcaru; Cătălin Scripcaru; Vasile Astărăstoaie)

12