Expansiunea Romei in Marea Mediterana

Cucerirea intregii Peninsule Italice a deschis posibilitatea Romei sa se

transforme intr-o putere mediteraneana.Dar interesele ei in Mediterana se loveau
de cele ale Cartaginei, astfel ca intre cele doua puteri au izbucnit razboaiele prin
care fiecare a urmarit sa-si asigure suprematia in acest bazin.Conflictele dintre
Roma si Cartagina sunt cunoscute sub denumirea de Razboaiele punice.
Deschiderea catre zona politica a Mediteranei
Fara sa fi avut initial o idee imperialista clara, statul roman se temea de calte
puteri inamice i-ar pune in pericol stabilitatea.Pe langa aceste temeri, au existat
diferiti factori care vor contribui la stimularea interventionismului militar, pe
langa largirea sferei de dominatie, inclusiv prin anexarea fortata a altor
tari.Cuceririle romane vor spori puterea Senatului, multi dintre membrii acestuia
consolidandu-si pozitia prin indeplinirea rolului de comandanti militari in provincii
sau in teatrele de operatiuni.Prezenta militara activa si zonele extra-italice vor
avea drept consecinta necesitatea mentinerii armatelor departe de patrie, pe
perioade indelungate.Aceste trupe erau compuse, in marea lor majoritate, din
tarani, obligati sa-si abandoneze pamanturile pentru a servi in armata; unii dintre
ei isi vor pierde proprietatile din cauza dezastrelor provocate de de razboiul
impotriva lui Hannibal.Multi dintre acesti tarani se vor vedea obligati sa emigreze
catre teritoriile ocupate, sa urmeze o cariera in militie sau sa ingroase randurile
plebei inactive din Roma.Constienta de superioritatea sa in contextul politic
italian, republica va fi tot mai exigenta in relatiile cu aliatii, carora nu le acorda
beneficiile derivate din detinerea cetateniei romane.Din punct de vedere
economic, ocuparea noilor teritorii va imbogati oligarhia senatoriala,principala
beneficiara a concesiunilor din ager publicus, si va favoriza ascensiunea de
neoprit a unei clase financiare, equites sau cavalerii, cu interese imperialiste si
cu o putere in crestere, care va incerca sa imparta cu Senatul primatul in sfera
politica.Exploatarea resurselor economice, colosale in urma expansiunii externe,
va constitui obiectivul prim al companiilor de publicani, imbogatiti din incasarea
creditelor bancare sau din comert.Problemele grave aparute in urma cuceririlor
vor provoca o acuta criza interna, care va duce la ruinarea republicii.

Cartagina
In secolul al III-lea, Pyrrhus, regele Epirului, sare in ajutorul Tarentului,
amenintat de Roma.In pofida catorva victorii la inceput, va fi invins de romani la
Benevetum(275); aceasta reusita ii va oferi Republicii pretextul necesar pentru a
interveni impotriva catorva populatii din sudul Italiei, care sprijinisera
invadatorul.In ciuda acestor triumfuri, Roma se va simti la adapost numai in
urma razboaielor cu marea putere navala si economica a Mediteranei din acea
perioada:Cartagina.Cartaginezii incercasera deja, cu ceva vreme inainte sa-si
consolideze dominatia in Sicilia, ceea ce insemna o confruntare deschisa a
coloniilor grecesti,in fruntea carora se afla Siracuza.Roma nu isi incepuse inca
expansiunea si nu avea interese in afara Italiei, atunci cand semnase cu
Cartagina cateva tratate care demarcau respectivele sfere de influenta. Insa de
aceasta data interesele lor urmau sa se ciocneasca.
Originea Cartaginei si dezvoltarea sa politica

Fenicienii au fost cei mai mari negustori si corabieri din bazinul Marii
Mediterane, incepand din secolul al XII-lea.Aceasta hegemonie de necontestat a
fost exercitata pana in momentul in care orasele-state pe care le intemeiasera au
intrat sub dominatie straina.Totusi, bazinul mediteranean occidental va continua
sa fie controlat de un oras fenician,Cartagina.
Acest oras era o veche colonie feniciana, intemeiata de Tyr in jurul anului 814, in
Tunisia de astazi.Cartagina era asezata intr-o pozitie care ii oferea posibilitatea sa
devina, in scurt timp, unul dintre cele mai importante centre comerciale ale
fencienilor din Marea Mediterana. Legaturile dintre Tyr si coloniile sale, intre care
se gasea si Caratagina, nu s-au mai putut mentine, mai ales dupa ce, in anul
574,Tyrul a fost cucerit de Nabucodonosor II. In aceste conditii, Cartagina a
evoluat separat si a preluat controlul asupra coloniilor feniciene din bazinul
occidental al Marii Mediterane.Timp de doua secole,Cartagina nu a avut rival in
aceasta zona.Cartaginezii au intemeiat ei insisi o serie de colonii, situate pe
tarmurile mediteraneene ale Africii de Nord, si pe coastele diferitelor insule,
precum Baleare, Sardinia si Sicilia.
Din punct de vedere politic, Cartagina era dominata de o oligarhie
puternica,compusa din familii imbogatite din exploatarea agricola sau din
comert.In
fruntea
statului
s-au
succedat
clanuri
importanteMagnoni,Hanonid,care, datorita prestigiului politic de care se bucurau, au dictat
politica statului punic in functie de propriile interese.In fruntea guvernului se afla
un colegiu de magistrati, sufetes, cu puteri politice si juridice, insa fara functia de
comandant militar. Cea mai puternica institutie era Marele Consiliu sau Senatul,in
cadrul caruia reprezentantii principalelor familii se bucurau de atributii
importante: decizii in politica, administratie, finante, in chestiuni legate de pace
sau de razboi, diplomatie, legi si armata.In sfarsit, adunarea cetatenilor ii alegea
pe sufetes si pe generali.Acestia din urma,in urma victoriilor obtinute de
Cartagina in Africa, in Sicilia, si mai tarziu, impotriva Romei,se vor transforma in
adevarati lideri ai statului, cum a fost cazul lui Hannibal.
Cartaginezii, in ciuda politicii lor belicoase nu erau, in fond, o natiune
razboinica.De fapt, poporul punic a aratat, in anumite ocazii, o mare neincredere
fata de sefii sai militari.Cartagina nu putea conta decat pe un numar redus de
cetateni, pe care nu dorea sa ii trimita in lupta pentru ca si-ar fi abandonat
activitatile comerciale.Asa ca armata punica se baza pe un numar destul de
mare mercenari-cavaleria numida, pe numeroase contingente straine-iberi, liguri,
sarzi, si pe resurse unice, precum elefantii.Desi era finantata din resursele
statului, armata punica nu a fost niciodata o armata nationala.
Politica externa si economia cartagineza
Cartagina se extinsese din punct de vedere teritorial pe seama vecinilor ei
africani.Pe domeniile sale se practica o agricultura foarte avansata din punct de
vedere tehnic(Tratatul agronomic al lui Magnon), care va influenta agricultura
romana(vita de vie, maslini).Remarcabila era si activitatea industriala, de
inspiratie si traditie feniciana:metalurgia, tesaturile(folosirea purpurei), ceramica,
sticlaria, bijuteriile, industria pestelui sarat.Insa cartaginezii se remarca in mod
deosebiti ca navigatori si comercianti.Au fost exploratori indrazneti,iar cateva
dintre expeditiile lor, desi putin cunoscute, au largit orizontul geografic din acele
vremuri.Himilcon a navigat pana in marile din nordul Europei in cautarea
zacamintelor de cositor, in timp ce Hannon a efectuat un periplu indelungat de-a
lungul coastei africane occidentale, unde punii vor infinta punct comerciale.
Interesele negustorilor cartaginezi vor conditiona intotdeauna obiectivele
politicii lor externe. Pentru a le proteja, vor semna tratate cu Roma.Tot pentru
consolidarea acestui imperialism comercial va fi infiintata o puternica flota

maritima si va fi consolidata o retea densa de punct de sprijin in Marea

Mediterana, profitand, in parte, de vechile colonii feniciene;aceste masuri vor
garanta controlul asupra centrelor producatoare de materii prime-mai ales
metale, si asupra celor mai atractive piete.De abia in vremea lui Hamilcar Barca
acest expansionism comercial se va sprijini si pe dominatia teritoriala protejata
cu forte armate.Anterior, armatele punice actionasera in principal in Sicilia,intr-o
confruntare indelungata cu lumea greaca.
Puterea Cartaginei a inceput sa deranjeze alte mari puteri ale lumii
mediteraneene.Mai intai s-a manifestat rivalitatea dintre greci si cartaginezi, cel
mai mult vizibila in Sicilia, unde si unii si altii, au intemeiat mai multe colonii.In
aceste conditii, cartaginezii si grecii doreau sa se elimine reciproc din zona
respectiva si sa-si asigure suprematia.Pentru a-si atinge scopul,cartaginezii s-au
aliat cu etruscii, iar grecii au apelat la cetatile locale si apoi la regatele
elenistice.Insa Cartagina a reusit sa-si asigure influenta asupra insulei
Corsica,dupa ce, in batalia de la Alallia, din anul 540, flota cartaginezo-etrusca a
infrant-o pe cea greaca.Daca in Corsica si Sardinia colonistii greci au fost
inlaturati, in Sicilia au ramas si colonii de-ale lor, alaturi de cele
cartagineze.Aceasta situatie a existat si dupa ce cartaginezii au initiat atacul din
anul 480 pentru cucerirea intregii Sicilii.Actiunea a esuat deoarece tiranul
Siracuzei,Gelon, a repurtat o victorie importanta, la Himera, asupra lui
Hamilcar.Cartaginezii au mai incercat sa-si impuna controlul asupra zonelor de
est ale Siciliei si in in perioada 409-405 au reusit sa distruga o serie de cetati
grecesti, dar Siracuza a rezistat, datorita tiranului Dionysios I.Dupa treizeci de ani
de lupte, Cartagina a fost nevoita sa recunoasca mentinerea status-quo-ului.Si
alte incercari ale cartaginezilor de inlturare a grecilor din Sicilia au avut acelasi
rezultat.In anul 340, Timoleon, aflat in frunteaz Siracuzei,apoi Agatocles, in
310,au obtinut victorii decisive, care au impiedicat Cartagina sa isi impuna
suprematica totala in Sicilia.Insa tot aici s-au intalnit, in cele din urma, interesele
Cartaginei si ale Romei.

Razboaiele punice
Primul razboi punic
Primul razboi punic(264-241) a izbucnit in urma unui conflict.Messina, ocupata
de mercenarii din regiunea italiana Campania-mamertinii, era utilizata de
Cartagina pentru a-l hartui pe Hieron II al Siracuzei.Satui de control
punic,mercenarii vor cere ajutorul Romei. Contand pe alianta cu Siracuza si
erijandu-se in aparatori ai cetatilor grecesti,amenintate de atatea secole de
Cartagina,romanii vor trimite o armata in Sicilia, care reuseste sa cucereasca
Agrigentul.Pentru a sprijini aceste operatiuni militare, era necesara o flota,pe
care Republica o va organiza cu ajutorul aliatilor sai, dar fiind ca nu avea
experienta navala.Cu asemenea efective, consulul Diulius a putut invinge
Cartagina in batalia de la Mylae(260).Trei ani mai tarziu,Roma trimite in Africa o
mare flota-330 de nave, care va obtine o importanta victorie in fata punilor la
Capul Ecnomus-in sudul Siciliei(256), debarcandu-si apoi efectivele militare chiar
aproape de Cartagina.Cu toate ca inceputul operatiunilor militare din nordul
Africii a fost incununat de succes,cateva conditii de pace extrem de dure l-au
fortat pe inamic sa duca o rezistenta disperata.Anul 255 a adus esecul acestei
campanii, deoarece consulul Regulus a fost capturat de cartaginezi,iar flota
romana a fost nimicita,in urma unei furtuni,la Camarina.In perioada 255-241 au
fost inregistrate victorii atat de o parte cat si de cealalta.Decisiva a fost lupta din
anul 241, cand romanii au obtinut victoria de la Aegate, unde flota cartaginezilor

a fost distrusa.Pacea incheiata in acel an prevedea obligatia Cartaginei de a plati

Romei o despagubire in valoare de 3200 de talanti.Cartagina trebuia sa cedeze
Romei posesiunile sale din Sicilia, care vor fi organizate ca provincie.Sicilia a fost
prima provincie romana(227).Ea nu cuprindea, inca, Siracuza, condusa de Hieron
II,deoarece acesta se aliase cu romanii in lupta impotriva Cartaginei.
Al doilea razboi punic
Desi a fost infranta,Cartagina ramanea o amenintare la adresa Romei si ii
pereclita interesele in bazinul occidental mediteranean.Animozitatile dintre cele
doua puteri in aceasta zona s-au accentuat dupa ce in 238, profitand de
convulsiile de la Cartagina din cauza unei revolte a trupelor de mercenari,Roma a
ocupat Sardinia, care impreuna cu Corsica,vor forma in 227, cea de-a doua
provincie romana.Statul punic pierduse mare parte din posesiunile sale externe
si, prin urmare, isi pierduse si posibilitatea de a obtine mercenari si materii
prime(in special argint pentru plata soldatilor).In plus Roma actiona deschis in
favoarea Massaliei,colonia greceasca care rivalizase dintotdeauna, din punct de
vedere comercial, cu Cartagina.Plata tributului de razboi era o alta povara care
apasa greu asupra finantelor decazute ale statului cartaginez.
Reactia impotriva crizei:clanul Barcizilor.Membrii familiei Barcas s-au
gandit la o interventie militara in Peninsula Iberica ca un remediu pentru criza
economica prin care trecea patria lor.Depasind anumite opozitii interne,Hamilcar
Barca a debarcat la Gadir(Cadiz) si a inceput cucerirea sudului Iberiei,Turdetania,
o regiune bogata in metale, dar si posibile efective militare noi.Actiunile sale vor
fi continuate de ginerele sau Hasdrubal, care a extins dominatia punilor catre
sud-est, intemeind Carthago Nova.Roma, impreuna cu aliata sa, Massalia, se
nelinistesc in fata inaintarii cartagineze, limitata momentan printr-un tratat
diplomatic, incheiat in anul 226.Acesta fost denumit Tratatul Ebrului, deorece
fluviul respectiv delimita sferele de influenta cartagineza si romana.Roma si-a
continuat expansiunea teritoriala, reusind sa intervina in Gallia Cisalpina.In urma
operatiunilor militare dintre anii 225 si 221, Roma va pacifica regiunea si va
intemeia colonii in Campia Padului.
Hannibal, marea personalitate cartagineza.Pentru a garanta interesele
aliatilor sai greci, Roma va smulge de la Cartagina promisiunea ca nu va ataca
coloniile Saguntum si Emporion, aflate pe coasta rasariteana a Peninsulei
Iberice.O chestiune extrem de discutata continua sa fie stabilirea limitei
expansiunii punice conform tratatului din 226:pentru unii limita a fost raul Ebru,
pentru altii a fost Sucro(Jucar).Evident este,insa, faptul, ca Hannibal a obligat
Roma sa intervina atacand Sagutum-aliat al Romei inca din anul 226, care a
cazut dupa un indelungat asediu.Republica, ocupata cu razboiul din Illyria, nu era
insa in situatia de a actiona cu hotarare. Dupa organizarea unei armate puternice
si dupa garantarea ariergardei,Hannibal a inainta spre nord.Pornind din Carthago
Nova,armata lui Hannibal, care cuprindea peste 50 000 de pedestrasi si 9000 de
cavaleri,a traversat rapid Muntii Pirinei, fluviul Rhone, Muntii Alpi si i-a surprins
pe romani atunci cand a aparut in nordul Peninsulei Italice.Roma insasi se afla in
pericol de a fi cucerita de cartaginezi.
Populatiile italice, precum apullii si lucanii, si chiar orasul Capua au trecut de
partea Cartaginei, in octombrie 216.Hannibal a obtinut victorii importante in
Italia:Tesino, Trebia, Trasimene, Cannae; acestea vor aduce Roma in pragul
colapsului.Pana si capitala s-a vazut amenintata. Dar Hannibal nu a atacat
imediat Roma, deoarece stia ca era foarte bine aparata si greu de cucerit.De
aceea, el a cautat sa realizeze diferite aliante, astfel incat Roma sa nu mai aiba

forta necesara pentru a ameninta Cartagina.De altfel, in anul 215,Cartagina a

obtinut un nou succes diplomatic si militar, deoarece, dupa moartea lui Hieron
II,Sircuza i s-a alaturat in lupta impotriva Romei.In acelasi an,Cartagina a incheiat
si o alianta antiromana cu regele Macedoniei, Filip V(221-179). Roma a protestat
fata de actiunile Siracuzei, armata romana condusa de consulul Claudius
Marcellus cucerind orasul in anul 212.Ulterior,Roma va trece prin clipe grele.In
anul 211, Hannibal a ajuns in fata portilor cetatii.Oratorul, filosoful si omul politic
roman Cicero(106-43), scria ca romanii ar fi strigat, cuprinsi de spaima:Hannibal
ad portas!1
Cu toate acestea,Republica si-a gasit liderii providentiali in clanul Scipionilor,
care au deschis un nou teatru de operatiuni tocmai in Spania, invingandu-i pe
puni.Armatele romane din Peninsula Iberica,comandate de Publius Cornelius
Scipio, au obtinut succese importante, asa cum s-a intamplat in anul 209, cand
au luat in stapanire Carthago Nova.Decisiva s-a dovedit insa victoria romana din
anul 206 de la Ilipa. Care a pus capat dominatiei cartagineze in Peninsula
Iberica.Romanii au luat in stapanire nu numai un teritoriu si o serie de cetati cu o
importanta activitate comerciala, dar si bogatele mine de aur si argint de acolo.
In anul 204, Scipio a debarcat in nordul Africii, unde a obtinut alte succese
militare.Cartagina era direct amenintata de trupele romane, astfel ca Hannibal,
aflat cu armata in sudul Italiei,a fost chemat in ajutor.Dar in batalia de la Zama,
din anul 202, romanii au obtinut o victorie pretioasa, ceea ce a dus la distrugerea
puterii Cartaginei.Tratatul de pace din anul 201 continea prevederi deosebit de
grele pentru cartaginezi:ei renuntau la posesiunile lor din Peninsula Iberica, la
insulele din Marea Mediterana, predau flota catre romani si erau obligati sa
plateasca o despagubire de 50 000 de talanti.
Ultimul razboi punic.Al treilea razboi punic nu a durat decat trei ani(149-146)
fiind declansat la dorinta Romei care a urmarit sa distruga definitiv Cartagina,
desi aceasta nu mai era decat o putere locala in Africa.Publius Cornelius Scipio
Aemilianus a condus numeroasele trupe romane care au atacat Cartagina.Dupa
un asediu de trei ani, Cartagina a fost distrusa de romani, care au arat locul pe
care ea se afla, in anul 246. Pe teritoriile acesteia au format o noua provincie
romana, denumita Africa.

Interventia Romei in lumea greaca

In secolul al III-lea romanii au desfasurat operatiuni militare nu numai impotriva
Cartaginei, ci si in alte zone, acestia dorind sa-si asigure suprematia asupra
intregului bazin al Marii Mediterane.
Primul razboi al romanilor cu illyrii a avut loc intre anii 229 si
228.Operatiunile armatelor republicii a fost determinata de cererea de ajutor
primita din partea coloniilor grecesti, ca Dyrrachion, a caror libertate era
amenintata de illyrii condusi de Teuta.Aceasta era cea dintai interventie romana
in Peninsula Balcanica.Datorita puternicei armate de care dispuneau, romanii siau asigurat victoria, blocand navele illyire.Si in confruntarile terestre romanii
erau superiori, ei obtinand o victorie zdrobitoare asupra illyrilor ardiei la
Apollonia.Teuta a trimis o solie de pace.
Cel de-al doilea razboi cu illyrii s-a desfasurat in anul 219.Datorita
succeselor militare inregistrate, coastele Illyriei au ajuns, in intregime, sub

1 Hannibal este la portile orasului!(n.n.)

stapanirea Republicii romane.Acest fapt le asigura romanilor un avantaj strategic

important pentru viitoarele lor campanii militare in Peninsula Balcanica.
Macedonia lui Filip V
La finele secolului III, principala putere in Grecia continentala era Macedonia,
guvernata de Filip V.Interesele acesteia s-au intersectat cu cele ale Romei,atunci
cand a incercat, fara se reuseasca, sa-l ajute pe Hannibal.De asemenea, ambele
state isi doreau zona illyrica, de care Roma era era intersata din cauza
dificultatilor pe care le intampina comertul italian in zona Marii Adriatice,
amenintat de pirateria illyrilor.
Romanii au trimis o expeditie in Peninsula Balcanica in anul 205.Prin pacea cu
Macedonia, semnata la Phoinike, Roma si-a pastrat status-quo-ul.Romanii
controlau, in continuare, in Peninsula Balcanica, cetatile Apollonia si
Dyrrachium.De asemenea,Roma, citandu-i pe aliatii sau greci in clauzele
sale(Liga Etoliana, Pergam), lasa deschis posibilitatea interventionismului.
Al doilea razboi macedonean s-a desfasurat intre anii 200 si
197.Neacordand atentia cuvenita problemei illyre, Filip,cu sprijinul tacit al lui
Antioh III,se va concentra mai ales asupra zonei egeene.Atacurile macedonene
impotriva catorva orase libere vor provoca nelinistea oraselor Pergam si Rhodos,
care sufereau in mod direct presiunea militara a lui Filip. Alianta dintre puterile
seleucida si macedoneana ameninta cu spargerea echilibrului din zona orientala
a Marii Mediterane in detrimentul Egiptului si al micilor state-precum Rhodos,care traiau din comertul liber.Pergam si Rhodos vor apela in consecinta la
Roma.Aceasta, antrenata in razboiul cu Cartagina, se va limita la a trimite o solie
in Grecia pentru a cunoaste situatia si pentru a-i transmite lui Filip un mesaj de
intimidare.Acesta va raspunde prin lansarea unei ofensive in Attica,in Tracia si in
zona Marii Egee.Pergam si Rhodos au stiut sa exploateze eventuala amenintare
care putea sa derive din alianta lui Filip cu Antioh impotriva intereselor romane.
Roma stapanea deja Mediterana Occidentala, dar incepea sa fie constienta ca
apararea intereselor lor depindea de exercitarea controlului si asupra bazinului
oriental al Marii Mediterane.Generalii romani erau si ei interesati de continuarea
operatiunilor militare dupa infrangerea lui Hannibal, iar razboiul era privit de tot
mai multi ca o sursa de imbogatire rapida. Ca urmare, comitii vor vota pentru
razboiul impotriva lui Filip V.