Ministerul Educaiei Naionale

coala Postliceala Sanitara Dr.

Pompei Samarian Calarai
Specialitatea Asisteni Medicali
Generaliti

Lucrare de diplom
ngrijirea pacientului cu
enterocolit acut

Coordonator tiinific:

Absolvent:

2013

Cuprins

Motto

Cunoasterea unor notiuni generale despre boli

este necesara atat pentru persoanele care doresc sa
exercite profesia in domeniul medico-sanitar dar si
pentru cine doreste sa fie informat.
Marile victorii ale omului in lupta impotriva
bolilor a facut ca astazi sa ne fie mai usor in
cunoasterea si tratarea lor.
Amintim numai cateva din succesele obtinute
care au schimbat esential evolutia vietii: descoperirea
agentilor patogeni, introducerea chimioterapiei, a
antibioticelor, etc.
Pe langa prevenirea si tratarea bolilor, un rol
important il are nutritia. Conceptiile in nutritie si
dietetica

si

aplicatiile

considerabil

in

carantinei,

s-au

densitate,

in

ultimii

lor

practice

ani.

S-a

clasificat

domeniul

au

evoluat

descoperit

lipoproteinele

aplicativ

s-au

rolul
dupa

realizat

numeroase tipuri de lapte praf avand compozitii

variate pentru diferite necesitati si varste.
In programul european al QMS pentru pregatirea
de nursing si asistenta nasterii 2001 sunt prevazute

notiuni si probleme de nutritie si dietetica privind

sanatatea nou nascutului, sugarului si copilului mic
referitor la ingrijirea copiilor sanatosi si bolnavi
privind aspectele si conditiile unui mod mai sanatos
de trai.

Motivatia

Mi-am ales aceasta tema din dorinta de a afla

mai multe despre aceasta boala si anume enterocolita
acuta la copil.

Capitolul I
Anatomia si fiziologia aparatului digestiv
Aparatul digestiv
Aparatul digestiv reprezinta totalitatea organelor
in

care

se

realizeaza

digestia

si

absorbtia

nutrimentelor.
In tubul digestiv are loc prelucrarea mecanica,
fizica si chimica a alimentelor, absorbtia lor si
eliminarea

resturilor

nedigerate.

Glandele

anexe

contribuie prin secretiile lor la procesele de digestie.

A. Tubul digestiv cuprinde:

Cavitate bucala cu:

limba
dinti

Faringe

Esofag

Stomac

Intestin subtire format din:

Duoden
Jejun
Ileon

intestin gros format din:

cecum cu apendice
colon ascendent
colon transvers
colon descendent
colon sigmoid

rect
Orificiu anal

B. Glandele anexe ale tubului digestiv sunt:

Glande salivare
parotide
sublinguale
submandibulare

Ficatul

Pancreasul endocrin

Intestinul subtire
Intestinul subtire este segmentul cel mai lung al
tubului digestiv, ajungand la 6 - 9 m. Incepe de la
orificiul piloric al stomacului si se intinde pana la
valvula ileocecala. Pentru a avea loc in cavitatea
abdominala,

prezinta

un

traiect

foarte

sinuos.

Diametrul sau este de circa 5 cm la pilor si scade la 2

cm la extremitatea terminala.
Intestinul subtire este impartit in doua portiuni:
duodenul si jejunoileonul.
Duodenul incepe la pilor si se termina la unghiul
duodenojejunal. El are forma de potcoava, cu o
lungime de 25-30 cm si este segmentul fix al
intestinului subtire, neputind sa-si schimbe pozitia,

fiind in cea mai mare parte retroperitoneal si in raport

cu peretele posterior al abdomenului.
Concavitatea sa inconjura capul pancreasidui si
in ea se deschid: canalul pancreatic (Wirsung) si
canalul coledoc, printr-o proeminenta mamelonara
papila (caruncula) mare - in grosimea careia se afla
ampula Vater. Deasupra acesteia (circa 2 cm) se afla
o alta papila mai mica, papila (caruncula) mica unde
se

deschide

canalul

accesoriu

al

pancreasului

(Santorini).
Jejunoilconul este portiunea cea mai lunga a
intestinului

subtire.

Incepe

de

la

unghiul

duodenojejunal si tine pana la valvula ileocecala.

Desi din punct de vedere structural, portiunea
intestinului cuprinsa intre, duoden si intestinul gros
nu prezinta nici o deosebire, totusi, acest segment, a
fost impartit in jejun si ileon.
Jeiunoieonul se deosebeste de duoden prin
faptul ca prezinta o mare mobilitate, de aceea se mai
numeste intestinul mobil. Mobilitatea se datoreste
suspendarii acestei parti printr-un mezou - mezoul
intestinului

subtire

de

peretele

abdominal.

Jejunoileonul se mai caracterizeaza prin aceea ca

prezinta numeroase indoituri, anse intestinale, in

numar de 14 - 16.
Ultima portiune a intestinului subtire - ileonul se termina in fosa iliaca dreapta a abdomenului
deschizindu-se

in

intestinul

gros

prin,

orificiul

ileocecal.
Aici se gaseste valvula ileocecala, care se
deschide numai dinspre intestinul subtire spre cel
gros, astfel ca, in mod normal, materiile fecale din
intestinul gros nu pot trece catre intestinul subtire.

Structura intestinului subtire

Peretele intestinului subtire este format din patru
tunici, ca si peretele stomacului. Acestea sunt:
Tunica seroasa este peritoneul visceral care
alcatuieste tunica externa a intestinului. La nivelul
jejunoileonului formeaza mezoul intestinului subtire,
care leaga intestinul subtire de peretele posterior al
cavitatii

abdominale.

Datorita

existentei

acestui

mezou, jejunoileonul poate sa efectueze miscari

pendulare; prin intermediul lui, vasele si nervii ajung
la jejunoileon.

Tunica musculara se afla sub seroasa si este

formata din doua paturi de fibre musculare netede:
una in afara, in care fibrele sunt dispuse longitudinal,
si alta in interior, in care fibrele sunt dispuse circular.
Tunica

musculara

joaca

un

rol

important

in

functionarea intestinului subtire.

Tunica mucoasa se afla sub tunica musculara si
este

continuarea

submucoasei

stomacale.

in

constitutia ei intalnim fibre conjunctive si elastice,

printre care se afla vase sanguine, limfatice si nervi.
Tunica

mucoasa

sau

mucoasa

intestinala

captuseste intestinul si reprezinta aparatul secretor si

de absorbtie al intestinului subtire. Datorita rolului pe
care il are, prezinta caractere speciale. Ea este
formata dintr-un epiteliu simplu, ale carui celule au
platoul striat si dintr-un corion, care prezinta si
elemente musculare longitudinale si circulare.
Mucoasa

intestinala

formeaza

niste

cute

transversale, care se numesc valvule conivente sau

plici circulare.
Valvulele conivente nu sunt dispuse uniform in
toata lungimea intestinului subtire; ele lipsesc in
prima parte a duodenului, fiind insa numeroase in
partea terminala a acestuia, in jejun si in cea mai

mare parte a ileonului; in ultima parte a ileonului

numarul lor scade, devin din ce in ce mai mici si
dispar in ultimii 80 cm ai intestinului.
Valvulele

conivente

maresc

de

doua

ori

suprafata interna a intestinului subtire; aceasta are

mare

importanta

in

procesul

de

absorbtie

alimentelor.
Pe valvulele conivente se gasesc niste formatiuni
care se numesc vilozitati intestinale, de forma conica,
cilindrica sau lamelara, cu o inaltime de aproximativ 1
mm. Vilozitatile intestinale sunt foarte numeroase intre 4-10 milioane pe toata mucoasa - si dau
mucoasei

un

aspect

catifelat;

ca

si

valvulele

conivente, ele maresc suprafata mucoasei intestinale.

Vilozitatea

intestinala,

fiind

formata

din

mucoasa, are la suprafata un epiteliu simplu, iar in

interior corionul (fig. 1).

In corion se afla: o arteriola, care se ridica pana

la virful vilozitatii si da numeroase capilare ce
formeaza o retea capilara care captuseste epiteliul;
de asemenea, din reteaua capilara arteriala se
formeaza o venula care coboara de la virful vilozitatii
la baza ei. Tot in corion, in axul vilozitatii se gaseste
un capilar limfatic numit chilifer central, care provine
din reteaua limfatica a peretelui intestinal. Vilozitatile
au si fibre musculare, care permit o serie de miscari.
Vilozitatile

intestinale

nu

sunt

repartizate

uniform; ele sunt mai numeroase in partea superioara

a

intestinului.

vilozitate

intestinala

reprezinta

unitatea morfofunctionala de absorbtie intestinala.

Printre vilozitati se deschid niste adancituri
(cripte), orificiile a numeroase glande, care se numesc
glande

intestinale.

Aceste

glande

se

gasesc

in

grosimea mucoasei si sunt de doua feluri: glandele

Lieberkuhn si glandele Brunner.
Glandele Lieberkuhn (fig. 2) sunt glande
tubuloase simple si se gasesc raspindite pe toata
intinderea mucoasei intestinale.

Din

punct

de

vedere

structural,

glandele

Lieberkuhn sunt alcatuite dintr-un epiteliu sprijinit pe

o membrana bazala, care se infunda in grosimea
corionului, ajungand pana la musculara mucoasei.
Membrana bazala este formala dintr-o substanta
vitroasa

care

adera

in

toata

lungimea

tubului

glandular, de tesutul conjunctiv al mucoasei.

Epiteliul este alcatuit dintr-un singur strat de
celule care inveleste membrana bazala. Aceste celule
sunt de trei feluri: celulele absorbante cilindrice,
celulele caliciforme sau celulele cu mucus si celulele

cu

granulatii,

descrise

de

Paneth,

care

secreta

fermenti intestinali.
Glandele Brunner (fig. 3) sunt glande mucoase
tubuloacinoase

ramificate,

raspindite

numai

in

duoden, de aceea i se mai spune si glande duodenale.

Glandele Brunner sunt formate dintr-un acin si

un canal excretor. Peretele acinului este format din
celule glandulare de tip mucos, iar peretele canalului
excretor este format din celule glandulare de tip
mucos si din celule epiteliale caliciforme. Atat epiteliul
acinului, cat si cel al canalului se sprijina pe o
membrana bazala. Glandele Brunner se deschid fie
direct in intestin, fie in extremitatea profunda a
glandelor Lieberkuhn.
In grosimea mucoasei intestinale se gasesc si
formatiuni limfoide, care sunt de doua feluri: foliculi
izolati si foliculi agregati.

Foliculii izolati sunt niste formatiuni ovoide, cu

structura ganglionilor limfatici, si se gasesc pe toata
intinderea mucoasei intestinului subtire.
Foliculii agregati se mai numesc placile Beyer si
sunt niste ingramadiri de foliculi simpli, care se
gasesc

mai

cu

seama

in

partea

terminala

intestinului subtire.
Vascularizatia intestinului subtire este foarte
bine vascularizata.
Duodenul primeste ramuri din artera hepatica,
prin artera gastro-duodenala din artera mesenterica
superioara,

prin

arterele

pancreaticoduodenale

superioara si inferioara.
Jejunoileonul

este

vascularizat

de

artera

mesenterica superioara, prin arterele jejunale si

arterele ileale.
Inervatia

prezinta

aceleasi

caractere

ca

la

stomac, fibrele nervoase provenind din plexul solar.

Aceste fibre sunt simpatice si parasimpatice. Si aici
intalnim un plex subseros, plexul Anerbach, in grosimea tunicii musculare, si plexul Meisner, asezat in
sub-mucoasa.

Intestinul gros
Intestinul gros este ultimul segment al tubului
digestiv. El continua intestinul subtire si se, intinde de
la valvula ileocecala pana la orificiul anal.
Are aproximativ lungimea corpului (1,4 - 2m), iar
lumenul este la portiunea initiala de circa 7 cm si
merge descrescand catre partea terminala, unde
ajunge de 3,5-4 cm.
Intestinul

gros

prezinta

trei

portiuni:

cecul,

colonul si rectul.
Cecul. Intestinul subtire nu se deschide la
capatul intestinului gros, ci putin mai sus, formindu-se
astfel dedesubtul deschiderii lui un fund de sac" care
este cecul (fig. 4).

Aceasta se continua in jos si medial (in pozitia

cea mai frecventa) cu apendicele vermicular, lung de
4-10 cm; la om apendicele vennicular este un organ
rudimentar.
Colonul este lung de circa 1.50 m si incepe de la
valvula ileocecala si se termina la rect (fig. 5).

Este impartit in patru portiuni:

colonul

ascendent,

care

incepe

de

la

valvuia ileocecala si se termina sub fata inferioara a

ficatului, unde formeaza unghiul hepatic sau flexura
colica dreapta;

colonul transvers, care incepe de la unghiul

hepatic al colonului si se continua pana la splina,

unde se indoaie si formeaza, sub aceasta, unghiul

splenic sau flexura colica stanga;

colonul descendent, care incepe de la

unghiul splenic si se termina la colonul sigmoid, in

fosa iliaca stinga;

colonul sigmoid este in forma de "S",

incepe in fosa iliaca stanga si tine pana in dreptul

vertebrei a treia sacrale (S 3), unde se continua cu
rectul.
Colonul sigmoid vine in raport cu osul sacral si
vezica urinara, iar la femeie si cu uterul.
Din loc in loc, colonul prezinta sugrumari numite
plici semilunare si parti proeminente, numite haustre
sau boseluri, dand aspectul unor incretituri largi.
Aceasta se datoreaza faptului ca benzile musculare
din lungul intestinului, numite tenii musculare, sunt
mai scurte decat lungimea sa si din cauza aceasta il
scuteaza (fig. 6).

Pe suprafata intestinului gros se mai observa si

un fel de ciucuri, apendicii sau ciucurii epiploici, care
sunt formatiuni grasoase acoperite de peritoneu.
Teniile, haustrele, plicile semilunare si apendicii
epiploici dau caracteristica intestinului gros.
Rectul este portiunea terminala a intestinului
gros, avand o lungime de 15-20 cm. Calibrul si
traiectul sau nu sunt uniforme (fig. 7).

Prima

portiunea

sa,

care

este

continuarea

colonului sigmoid, este dreapta si are un calibru

uniform. Sub aceasta se afla o dilatatie, care poate

lua dimensiuni destul de mari ampula rectala. Aceasta
se continua cu o portiune relativ dreapta, canalul
anal.

Canalul

anal

prezinta,

spre

portiunea

sa

terminala, regiunea hemoroidala si sinusurile rectale

si apoi se termina cu orificiul anal (anus), care
prezinta doi muschi sfincteri: unul intern, format din
muschi circulari netezi, deci involuntar, si al doilea
extern,

format

din

muschi

circulari

striati,

deci

voluntar.
La nivelul rectului tunica musculara nu mai
formeaza

tenii.

Fibrele

musculare

sunt

repartizate in pereti, ca si la intestinul subtire.

uniform

Structura intestinului gros

Peretele intestinului gros este format, de la
exterior spre interior, ca si la stomac si intestinul
subtire, din patru tunici:
Tunica seroasa este peritoneul visceral care
acopera aproape in intregime intestinul, lipsind total
numai in portiunea terminala a rectului; ea este aceea
care formeaza ciucurii epiploici.
Tunica musculara, este formata la exterior din
fibre longitudinale, iar in interior din fibre circulare.
Fibrele longitudinale sunt stranse in trei fasii,
alcatuind trei benzi musculare, numite tenii. La nivelul
colonului sigmoid, teniile se grupeaza in doua benzi,
una anterioara si alta posterioara, care apoi se
raspandesc uniform in peretii rectului, intre stratul de
muschi circulari si tenii se afla plexuri nervoase.
Tunica submucoasa este mai putin dezvoltata ca
la intestinul subtire, avand aceeasi structura. In
constitutia ei intalnim fibre conjunctive elastice,
printre care se afla vase sanguine, limfatice si nervi.
Tunica

mucoasa

formeaza

niste

pliuri

longitudinale si transversale, nu insa si vilozitati, ca in

intestinul subtire. Din punct de vedere structural, ea

este formata dintr-un epiteliu simplu si corion, in

grosimea caruia se gasesc glande Lieberkuhn si
foliculi limfatici izolati; lipsesc placile Peyer.
Vascularizatie. Cecul si colonul primesc ramuri
de la arterele mezenterica superioara si inferioara.
Rectul este vascularizat de arterele hemoroidale
mijlocie si inferioara - ramuri ale arterei hipogastrice.
Inervatie. Colonul ascendent este inervat de
plexul mezenteric superior; restul colonului este
inervat de plexul mezenteric inferior, si de plexul
hipogastric.

Fiziologia digestiei si absorbtiei

Saliva. Este sucul digestiv produs de glandele
salivare, mari si mici, care se varsa in cavitatea
bucala. Fiecare categorie de glande salivare produce
o saliva cu caractere speciale, insa in cavitatea
bucala, prin amestecul lor, se formeaza saliva mixta.
Aceasta

se

prezinta

ca

un

lichid

putin

viscos,

transparent si spumos; are o reactie slab-acida si o

densitate de 1002 - 1 012.

Fermentii

din

saliva

sunt: tialina sau amilaza salivara, care actioneaza

asupra polizaharidelor si maltaza, desi in cantitate

foarte mica, care actioneaza asupra maltozei.
Saliva mai contine celule epiteliale, descuamate
din mucoasa bucala, leucocite si bacterii.
In

cavitatea,

transformari

chimice,

bucala,
in

incep

aceasta

si

primele

actiune,

rolul

important il joaca fermentii salivari - ptialina si

maltaza.
Ptialina actioneaza asupra amidonului (fiert sau
copt) si a glicogenului, pe care le transforma, in parte,
in dextrina si maltoza.
Maltaza actioneaza asupra maltozei care se
gaseste in alimentele ingerate sau care se formeaza
prin hidroliza amidonului si a glicogenului, pe care o
transforma in glucoza.
Astfel, in stomac, in mijlocul masei alimentare
ingerate, ea se continua atat timp, cat sucul gastric
acid nu a imbibat toate alimentele patrunse in
stomac, deci un timp de cateva minute, cand,
acidificandu-se, ptialina si maltaza sunt inactivate.
Digestia bucala este in cea mai mare parte
rezultatul actiunii salivei. Secretia salivara nu se face

uniorm. Ea este in functie de natura fizica si chimica a

alimentelor.

Deglutitia
In

timp

transformate

ce
in

sunt

sfaramate

particule,

de

alimentele

dinti
sunt

si

bine

amestecate cu saliva. Datorita mucinei, care se

gaseste in saliva, particulele alimentare sunt stranse
la nu loc si formeaza ceea ce se numeste bolul
alimentar.
Dupa ce bolul alimentar a fost format, urmeaza
deglutitia sau inghitirea.
In acest act vom deosebi trei timpi: bucal,
faringian si esofagian.
1)

Timpul bucal. Consta in indoirea virfului

limbii in sus, presarea bolului alimentar pe palatul dur

si impingerea lui spre fundul cavitatii bucale, pana
vine in contact cu valul palatin (palatul moale).
2)

Timpul faringian. In momentul cand bolul

alimentar ajunge in bucofaringe, valul palatului se

ridica si separa nazofaringele de bucofaringe, impiedicand trecerea acestuia spre fosele nazale. In

acelasi timp, radacina limbii apasa pe epiglota, care

acopera glota, si impiedica trecerea bolului alimentar
spre laringe si trahee. In felul acesta nu mai ramane
liber decat orificiul esofagului.
Muschii faringieni, contractindu-se, imping bolul
alimentar in esofag (fig. 8).

3)

Timpul esofagian. Dupa ce bolul alimentar a

patruns in esofag, conducerea lui prin acest tub este

facuta prin contractia si relaxarea muschilor circulari
din peretele esofagului. Muschii circulari din fata
bolului se relaxeaza, iar cei de deasupra lui se
contracta si imping bolul in jos; prin aceste relaxari si
contractii bolul este impins prin esofag pana la cardia,
pe care o deschide, si astfel ajunge in stomac.
Deglutitia este rezultatul contractiei unui mare
numar de muschi ai peretilor cavitatii bucale, limbii,
faringelui

si

esofagului.

Coordonarea

contractiei

acestor muschi este facuta de centrul deglutitiei, care

se gaseste in bulbul rahidian.
Trebuie retinut faptul ca din momentul in care
bolul alimentar atinge mucoasa faringiana, inaintarea
lui prin faringe este involuntara.
Reflexul de deglutitie. Analizandu-se procesul de
deglutitie,

s-a

constatat

ca

faza

bucala

este

voluntara, pe cand celelalte faze (faringiana si

esofagiana sunt reflexe).
Controlul fazelor reflexe esta efectuat de centrul
deglutitiei din substa reticulata bulbara.
S-a

aratat

ca,

in

timpul

deglutitiei,

caile

respiratorii sunt inchise prin valul palatului si epiglota.

In cand aerul este expirat in momentul deglutitiei, se
produce

deschiderea

glotei

si

coborarea

valului

palatului, iar bolul alimentar poate fi expulzat, prin

cavitatea nazala, sau poate intra in glota.
In

timpul

alimentele

trecerii
nu

prin

fanringe
sufera,

si

esofag,
alte

transformari; se continua insa digestia chimica a

glucidelor.

Faringele

si esofagul functioneaza numai ca niste cai de

conducere

alimentelor

in stomac.

Digestia gastrica
Bolul alimentar ajungand in stomac, este miscat
si framantat prin contractiile stomacului.
Aceasta framantare inlesneste impregnarea lui
cu suc gastric. Alimentele lichide trec din esofag
direct in intestinul subtire fara sa se mai opreasca in
stomac. Aceasta, datorita faptului ca, la trecerea lor,
muschii stomacului apropie mult peretii intre ei,
formand un tub de trecere. Pentru framantarea
alimentelor in timpul digestiei, stomacul face anumite
miscari.
Aceste miscari sunt de doua feluri: miscari
peristaltice si miscari peristolice
Miscarile peristaltice sunt facute, de musculatura
circulara, care micsoreaza si mareste circumferinta
stomacului.
Miscarea peristaltica se face sub forma de unda
incepand

de

la

cardia si mergand pana la pilor. Undele se succed

aproximativ 20 de secunde si au rolul sa conduca

chimul stomacal (fostele boluri alimentare) catre pilor.
Functia principala a stomacului este de depozit
temporar al alimentelor si el prezinta o adaptare
speciala in acest sens. Transformarile chimice care se
produc la

acest, nivel sunt secundare, intrucat

acestea au loc, in mod special, in intestinul subtire.

Miscarile peristolice sunt facute de muschii
longitudinali
si oblici care scurteaza si lungesc stomacul.
In

timpul

acestei

actiuni

de

amestecare,

alimentele se imbiba cu suc gastric. Prin aceasta, ele

se inmoaie si macinarea se face mai usor. Dar in
acelasi timp, sucul gastric mai are si o actiune
chimica. El are rolul principal in digestia gastrica.

Sucul gastric
SucuI gastric este rezultatul secretiei tuturor
glandelor din mucoasa stomacala. El se prezinta ca
un lichid incolor cu reactie acida avand un Ph de 0,9 1,5. Din puncul de vedere al compozitiei chimice este
alcatuit
organice.

din:

substante

anorganice

si

substante

Substantele anorganice sunt reprezentate prin :

apa, care se gaseste in proportie de 99 %;

acid clorhidric, care reprezinta substanta

anorganica caracteristica a sucului gastric.

In sucul gastric se gasesc urmatorii fermenti:

pepsina,

labfermentul

si lipaza gastrica (stomacala).

Pepsina este o proteaza care, actionand asupra
substantelor proteice, le transiorma in albumoze si
peptone. De asemenea, pepsina actioneaza si asupra
nucleoproteinelor, pe care le desface in proteine si
acizi nucleici.
Glandele gastrice nu secreta pepsina activa, ci
produc un proferment, care se numeste pepsipogen.
Acesta devine activ numai in mediul acid creat de
acidul clorhidric, in mediu alcalin pepsinogenul nu se
activeaza.
Labfermentul,

cunoscut

si

sub

numele

de

presura sau chimozina are rolul de a coagula laptele,

proces care consta in transformarea caseinogenului
solubil din lapte, in prezenta sarurilor de calciu, intr-o

forma insolubila, paracaseinatul de calciu, expulzand

un ser numit lactoserum.
Aceasta transformare reprezinta o adaptare, pe
de o parte pentru faptul ca, caseinogenul nu poate
intra in aceasta stare sub actiunea pepsinei, iar pe de
alta parte, pentru ca laptele lichid ar trece repede in
intestin si gasindu-se aici in cantitate mare, ar
provoca fermentatii si indigestii.
Labfermentul se intalneste in special la nounascuti si la copii. La adulti, datorita prezentei unei
cantitati mai mari de acid clorhidric este inactiv. In
regim lactat, se constata ca si Ia adulti labfermentul
isi exercita rolul sau.
Lipaza gastrica actioneaza asupra grasimilor
neutre, pe care le hidrolizeaza, transformandu-le in
glicerina si acizi grasi.
Printre

substantele

organice

care

intra

in

alcatuirea sucului gastric mai trebuie amintita si

mucina.
Aceasta este secretata de glandele din regiunea
pilorica si a cardiei, precum si de celulele de la gatul
glandelor fundice. Mucina are rolul de a apara
mucoasa stomacala de actiunea acudului clorhidric si

in

general,

toate

mucoasele

tractului

digestiv

impotriva factorilor mecanici, ea fiind un lubrifiant.

Reglarea secretiei gastrice

Secretia sucului gastric nu este permanenta si
uniforma. Ea se realizeaza pe cale reflexa si pe cale
umorala.

Reglarea umorala
In

reglarea

mecanismul

secretiei

nervos,

gastrice,

inter-vine

si

in
un

afara

de

mecanism

umoral.
Daca declansarea secretiei se produce pe cale
reflexa, intretinerea ei, atat timp cat dureaza digestia,
este asigurata insa de secretia umorala.
Intr-adevar, dupa 20 - 40 de minute de la
ingestia

alimentelor,

mucoasa

stomacului

din

regiunea pilorica secreta hormonul numit gastrina.

Acest hormon trece in sange, care, ajungand la
glandele gastrice, le stimuleaza si Ie face sa-si
continue secretia (cateva ore, dupa nevoie).

Secretia gastrinei are loc numai la contactul

alimentelor cu mucoasa pilorica. Deci stimulul esle
mecanic. Pentru secretia acesteia mai actioneaza si
unii

stimuli

substante

chimici,

proteice,

reprezentati

provenite

in

prin
urma

diferite
digestiei

(substante secretogene).
Transformarile chimice ale alimentelor in
stomac
Digestia bucala se continua in stomac, pana
cand toata masa, de alimente se imbiba cu sucul
gastric si capata o reactie acida, care opreste
activitatea ptialinei si a maltazei.
Din momentul in care masa alimentara capata
reactia

acida,

incepe

actiunea fermentilor din sucul gastric. Protidele, sub

actiunea pepsinei si labfermentului, sunt transformate
in

albumoze

si

peptone;

adica in protide cu molecula mai simpla. In acelasi

timp, grasimile emulsionate sunt transofrmate de
lipaza gastrica in glicerina si acizi grasi.
Se formeaza in stomac o masa alimentara cu
consistenta unei paste, chimul stomacal, care are in
compozitia sa: amidon, glicogen, glucoza, maltoza,

protide netransformate (native), albumoze si peptone,

grasimi netransformate, glicerine si acizi grasi.
Timpul in care se face digestia stomacala si
trecerea alimentelor in intestin depinde de natura si
constitutia

alimentelor.

Pentru

unele

alimente,

digestia stomacala poate sa dureze cateva ore.

Digestia intestinala
Djgestia intestinala desavarseste transformarea
alimenlelor, dand produsele finale ale digestiei, care
sunt sunt substante absorbabile si asimilabile.
In intestinul subtire, chimul venit din stomac
intra sub actiunea unui amestec format din trei sucuri
digestive: sucul pancreatic, bila si sucul intestinal.
Sucul pancreatic
Cantitatea de suc pancreatic secretata in 24 de
ore la om este de 800 - 1000ml.
El are o reactie alcalina (Ph = 8,5 - 9), datorita
bicarbonatului de sodiu pe care il contine.
Sucul pancreatic contine: apa 98% si reziduu
uscat

2%.

Reziduul

uscat,

este

substante organice si saruri minerale.

constituit

din

Substantele organice sunt numai de natura

proteica (albumina, globulina, mucina si fermenti).
Fermentii sucului pancreatic sunt: tripsinogenul,
lipaza pancreatica si amilaza panereatica.

Reglarea secretiei pancreatice

Sucul pancreatic este secretat numai in timpul
digestiei, o data cu incetarea digestiei, inceteaza si
secretia sucului.
Secretia sucului pancreatic este reglata atat pe
cale reflexa, cat si pe cale umorala.

Reglarea umorala
Sub actiunea chimului acid, glandele mucoasei
intestinale produc secretina care, trecand in sange,
ajunge la pancreas, pe care-l activeaza. Secretia
pancreasului dureaza 5-6 ore.
Sucul produs de decretina este abundent, apos,
bogat in saruri minerale si sarac in fermenti.
Cantitatea si calitatea sucului pancreatic sunt in
functie de alimentul digerat; de exemplu: daca se

ingereaza un aliment care contine o cantitate

mai

mare de grasimi, pancreasul va secreta un suc mai

bogat in lipaza decat de obicei.
Deci, secretia sucului pancreatic este reglata
atat pe cale neuro-reflexa, cat si pe cale umorala,
cantitatea

si

calitatea

sucului

secretat

depinzand de natura alimentului.

Bila
Bila are o actiune complexa in digestie, astfel:

emulsioneaza grasimile si potenteaza lipaza

pancreatica;

formeaza cu grasimile complecsi coleinici

solubili in apa, permitind astfel absorbtia grasimilor si

a vitaminelor liposolubile (A, D, E, K si F) ;

stimuleaza peristaltismul intestinului.

Reglarea secretiei biliare

Bila se formeaza in ficat in mod continuu,
patrunde in duoden cu intermitenta, adica numai in

timpul digestiei. Acest mecanism este reglat pe cale

reflexa si pe cale umorala.

Sucul intestinal
Sucul intestinal este incolor, inodor, usor sarat si
cu reactie alcalina.
El este compus din substante organice (mucina
si

fermenti)

si

substante

anorganice

(carbonati

alcalini, cloruri si fosfati).

Aceste substante, au rolul a neutraliza aciditatea
chimului stomacal, dand sucului intestinal o reactie
alcalina, favorabila actiunii fermentilor intestinali.

Fermentii sucului intestinal

Actioneaza asupra protidelor si glucidelor care
au

fost

degradate

de

fermentii

stomacali

si

pancreatici.
Fermentii

intestinali

sunt

reprezentati

prin:

peptidaze, nucleaze, amilaze si lipaze. La randul lor,

acestea sunt alcatuite din urmatorii fermenti:

Peptidazele sunt reprezentate prin: erepsina si

enterochinaza;
Nucleazele sunt reprezentate prin: nucleaza,
nucleotiadaza si nucleozidaza;
Amilazele sunt reprezentate prin: invertaza sau
zaharaza, maltaza si lactaza.
Sucul intestinal contine si o lipaza slaba, care
actioneaza asupra grasimilor, continuand actiunea
lipazei pancreatice.

Reglarea secretiei intestinale

Glandele
intestinal

intestinului

subtire

influenta

excitatiei

sub

secreta

sucul

mecanice

mucoasei.
Excitantul natural al mucoasei intestinale este
chimul stomacal.
Secretia sucului intestinal se produce numai la
nivelul segmentelor intestinale care vin in contact
direct

cu

chimul

alimentar.

Glandele

intestinale

secreta, in 21 de ore circa 2l de suc intestinal.

Transformarile

alimentelor

in

intersinul

subtire
In

intestinul

subtire,

chimul

stomacal

se

amesteca cu sucul pancreatic, bila si sucul intestinal.

Sub actiunea acestora, chimul stomacal sufera,
in continuare, digestia, adica transformarile fizice si
chimice.
Prin

duoden,

chimul

stomacal

trece

foarte

repede, insa in jejunoileon el ramane cateva, ore. In

acest timp, alimentele se imbiba cu sucuri digestive.
In amestecarea alimentelor cu diferitele sucuri si in
progresarea lor spre intestinul gros, rolul principal il
joaca miscarile intestinului subtire.
Aceste miscari sunt foarte complicate si se
prezinta sub mai multe forme:
Miscarile
fibrelor

peristaltice.

musculare

Rezulta

longitudinale

si

din

contractia

circulare

din

peretele intestinului si se propaga sub forma unor

unde de la duoden spre intestinul gros. In felul acesta
masa alimentara este facuta sa progreseze de-a
lungul intestinului.

In

unele

cazuri

se

produc

miscari

anti

peristaltice, care determina o miscare inversa a masei

alimentare, cum se intimpla in cazul vomitarii, cand o
parte din aceasta trece in stomac si este evacuata pe
gura.
Miscarile

segmentare

sunt

contractii

ale

muschilor circulari. Ele produc contractii inelare care

nu progreseaza de-a lungul intestinului si, deci, nu
deplaseaza continutul intestinal. Ele impart continutul
intestinal in mici fragmente, care, prin contractiile
ritmice ale altor grupuri de muschi circulari, se
recontopesc,

apoi

sunt

din

nou

divizate

si

iar

recontopite, framantare care duce la amestecarea

alimentelor cu sucurile digestive din intestin. De
asemenea, aceste miscari favorizeaza absorbtia si
circulatia sanguina si limfatica.
Miscarile

vilozitatilor

scurtarea

si

relaxarea

plexurilor

Meissner

si

intestinale
cestora,

Anerbach,

constau

prin

in

actiunea

precum

si

hormonului vilichinina.
MiscariIe pendulare sunt contractiile ritmice, ale
unor anse intestinale care se lungesc, si se scurteaza,
contribuind

prin

aceasta

la

fragmentarea

amestecarea cu sucurile de aici a alimentelor.

si

Miscarile intestinului subtire nu sunt uniforme.

Ele se modifica sub actiunea, unor excitanti care
lucreaza asupra lui. Un rol important il joaca excitatia
mecanica, pe care o face masa alimentara asupra
mucoasei intestinale.
Miscarile intestinale sunt coordonate si pe cale
umorala. Existenta unor substante in sange schimba
ritmul si intensitatea miscarilor intestinale. Asa, de
exemplu, o cantitate mai mare de CQ2 in sange
proxoaca o intensificare a miscarilor peristaltice;
aceasta se, intampla in cazurile de asfixie.
Miscarile intestinale au importanta nu numai
pentru

amestecarea

si

conducerea

continutului

intestinal, ci si pentru absorbtia intestinala, in timp ce

continutul

intestinal

este

amestecat

cu

digestive,

prin

sucurile

miscarile

intestinale,

substantele

alimentare sunt supuse actiunii fermentilor digestivi si

sunt transformate din punct de vedere chimic astfel:

Absorbtia intestinala
Prin absorbtie se intelege trecerea substantelor
alimentare cu moleculele, simplificare, nespecifice,

prin peretii tractusului digestiv, pentru a patrunde in

sange si limfa.
Abisorbtia are o intensitate mare in intestinul
subtire si anume in jejunoileon; in celelalte segmente
ale tractusului digestiv ea nu se face de loc, ca in
esofag, sau se face foarte slab, ca la nivelul
stomacului,

unde

se

absorb

numai

anumite

substante, apa, alcoolul, Na, CL, sau al intestinului

gros, in care se absorb apa si foarte putin alte
substante.
Absorbtia intestinala este procesul principal al
patrunderii substantelor alimentare in organism care
se realizeaza la nivelul vilozitatilor intestinale si se
face in conformitate cu legile fizico-chimice de
difuziune si osmoza. Ea este in fond un fenomen de
filtratie, in care interviu, factori fizici, cum sunt:
difuziunea

si

presiunea

hidrostatica,

precum

si

solubilitatea substantelor in lichidul intestinal. Dar, in

absorbtia intestinala, un rol foarte important il joaca
viata celulei. Absorbtia intestinala are un caracter
selectiv, adica procesul nu se realizeaza pentru orice
substante; aceasta ne arata ca absorbtia intestinala
nu este un simplu fenomen fizic, ci este un proces
fiziologic activ.

In mecanismul absorbtiei intestinale, un rol

foarte

important

il

are

contractia

vilozitatilor

intestinale. Acestea fac miscari de scurtare si de

relaxare prin care, golindu-se de sange si de limfa,
usureaza

patrunderea

substantelor

din

interiorul

intestinului, pe care le absorb ca o pompa. Miscarea

vilozitatilor intestinale nu este uniforma; ea este
reglata pe cale reflexa, prin actiunea plexurilor
Meissner si Anerbach si pe cale umorala, prin
actiunea substantelor din sange si mai ales a
hormonului vilichinina. Actiunea scoartei cerebrale
asupra absorbtiei se poate demonstra prin formarea
de reflexe conditionale in legatura cu absorbtia
intestinala. Absorbtia diferitelor substante prezinta
caractere deosebite si se realizeaza pe doua cai:
sanguina si limfatica.

Absorbtia glucidelor
Glucidele

se

absorb

la

nivelul

vilozitatilor

intestinale sub forma de monozaharide.

Este important de retinut ca glucoza se absoarbe
mai intens in partile superioare ale jejunoileonului si
mai

slab

asemenea,

in

partile

merita

inferioare

remarcat

ale

faptul

acestuia.
ca

De

absorbtia

glucozei se face mai bine la o concentratie mai mica

de

5%.

Daca

concentratia

ei

creste,

absorbtia

diminueaza. Glucoza intrata, prin absorbtie in celulele

epiteliului

vilozitatii

se

transforma,

in

parte,

in

glicogen. Din celulele epiteliului viloziiatilor, glucoza,

trece in sange, in venele mezenterice, care duc
sangele in vena porta. Acest fapt este demonstrat de
cresterea cantitatii de glucoza din sange, dupa o
alimentatie bogata in glucide.
Absorbtia glucidelor este un proces activ al
celulelor epitetului vilozitatilor si este influentata de
actiunea unor hormoni si a unor vitamine

Absorbtia lipidelor
Lipidele

sunt

transformate

prin

actiunea

lipazelor, in glicerina si acizi grasi. Glicerina este

solubila in continutul intestinal si datorita acestui fapt,
ea trece in interiorul celulelor din peretele vilozitatilor.
In schimb, acizii grasi sunt insolubili in continutul
intestinal si in aceasta stare nu pot sa se absoarba.
Combinandu-se cu sarurile biliare, tauro-colatul si
glicocolatul de sodiu formeaza complecsi coleinici.
Acestia constituie combinatii solubile si astfel pot sa

strabata prin peretele vilozitatilor. Bila este astfel

absolut necesara pentru absorbtia lipidelor; daca se
impiedica scurgerea ei in intestin, lipidele nu se pot
absorbi. De asemenea, nu se poate face absorbtia
lipidelor care nu se saponifica (nu se transforma in
complecsi coleinici). Dupa ce au intrat in celulele
epiteliale

ale vilozitatilor intestinale, combinatiile

acizilor grasi cu sarurile biliare se descompun si acizii

grasi eliberati se combina cu glicerina, formand din
nou lipide, de data aceasta specifice organismului
omenesc. Din celulele vilozitatilor intestinale, lipidele
trec in limfa, de unde prin vasele limfatice (canalul
toracic), ajung in cele din urma in sange.

Absorbtia protidelor
Protidele se absorb tot la nivelul vilozitatilor
intestinale sub forma de

aminoacizi rezultati prin

actiunea fermentilor proteolitici asupra protidelor.

Aminoacizii strabat epiteliul vilozitatilor intestinale si
ajung in sange, care il duce la celulele corpului si in
special, la celulele hepatice, unde servesc pentru
sinteza protidelor specifice.
Este de remarcat ca proportia in care se absorb
protidele din diferitele alimente, depinde de gradul de

transformare in aminoacizi. In general, protidele de

origine animala se absorb mai usor decat cele de
origine vegetala. Unii cercetatori admit ca se poate
face si absorbtia unor protide simple (dipeptide,
tripeptide), lucru care produce tulburari in organism.

Absorbtia apei sl a sarurilor minerale

Apa se absoarbe la nivelul vilozitatilor intestinale
prin osmoza. Cantitatea de apa care se absoarbe
zilnic este foarte mare, pentru ca toate substantele se
absorb sub forma de solutii apoase.
Odata cu apa se absorb si diferite saruri.
Absorbtia apei si a sarurilor minerale se face pe baza
diferentei

de

presiune

osmotica

intre

sange

si

continutul intestinal. Intensitatea de absorbtie a

sarurilor variaza cu natura sarii; unele saruri se
absorb usor, altele se absorb mai greu. Sarurile care
au in componenta lor ioni monovalenti se absorb mai
usor, iar acelea care au in componenta lor ioni
bivalenti se absorb mai greu sau deloc. Viteza cu care
se absoarbe o sare, influenteaza si absorbtia apei.
Sarurile care se absorb greu incetinesc si absorbtia
apei si, la o anumita concentratie, ele fac ca o parte
din apa sangelui sa patrunda in intestin; datorita

acestui mecanism se realizeaza actiunea purgativa a

unor saruri, ca de exemplu sulfatul de magneziu, de
sodiu, etc. Absorbtia apei si a sarurilor minerale poate
fi influentata de foarte multi factori.
Functia intestinului gros
Pe masara ce chilul intestinal inainteaza spre
extremitatea inferioara a intestinului subtire, sunt
absorbite din el toate substantele care au fost
digerate. La extremitatea inferioara, in continutul
intestinului

subtire

raman

numai

substantele

nedigerabile, care sunt impinse prin orificiul ileocecal

in intestinul gros.
Aici, masa de resturi alimentare se amesteca eu
sucul produs de mucoasa intestnului gros. Ajcest suc
este caracterizat prin aceea ca, contine o mare
cantitate de mucus, o mica cantitate de fermenti, cu
actiune slaba si apa. El se prezinta ca un lichid
transparent, cu reactie alcalina si se produce in
cantitate mica.
Secretia
determinata

sa
de

se

face

excitarea

pe

cale

mecanica

intestinal de resturile digestive.

reflexa,
a

fiind

peretelui

In afara de acest suc, in intestinul gros se

gaseste

flora

bacteriana

specifica.
Resturile alimentare, ajungand in intestinul gros,
intra sub actiunea acestor bacterii.
In intestinul gros se produc atat transformari
fizice, cat si transformari chimice.

Fermentatia amilolactica
Microflora bacteriana a intestinului gros depinde,
in mare masura, de regimul alimentar: intr-un regim
alimentar vegetarian, predomina flora microbiana
amilolactica,

pe

cand

intr-un

regim

alimentar

abundent in carne, predomina flora microbiana de

fermentatie putrida.
Prin toate aceste prefaceri, masa de resturi
alimentare, din intestinul gros capata o consistenta, o
culoare si un miros caracteristic si poarta numele de
materii fecale.
Materiile

fecale

sunt

formate

din:

resturi

alimentare nedigerabile, din componentele sucului

produs

de

bacteriilor

intestinul
asupra

gros,

resturilor

produsele
alimentare,

actiunii
pigmenti

biliari si bacterii.
Cantitatea de materii fecale produsa in timp de
24 de ore este in medie de 150g, dar ea variaza cu
regimul alimentar, regimul vegetal marind cantitatea
de materii fecale.

Capitolul II
Notiuni generale despre enterocolita acuta
Enterocolita (denumire "clasica" abandonata in
prezent); diareea acuta (termen insotit - obisnuit - de
o

mentiune

etiologica);

gastroenteritele

si

enterocolitele acute.
Definitie
Enterocolita acuta (mai curand un sindrom)
cuprinde o mare varietate (diversitate) de afectiuni
digestive

caror

principala

manifestare

clinica

(indiferent de cauza, forma clinica si gravitate) este

aparitia scaunelor diareice (mai numeroase si mai
putin consistente decat normal), Se defineste ca
malabsorbtia acuta si temporara (tranzitorie) a apei,
sarurilor

minerale

si

unor

factori

alimentari

(hidrocarbonate - respectiv, lactoza - si grasimi, in

special),

ducand

la

evacuarea

accelerata

continutului intestinal si soldandu-se cu pierderi.

Principalele pierderi sunt de apa si eiectroliti si
acestea sunt responsabile de un grad mai mic sau
mai mare de deshidratare, cu scadere ponderala
acuta (in interval de 36 - 48 de ore). Daca pierderea

(corespunzand cu scaderea ponderala) insumeaza

mai putin de 5% din greutatea initiala este vorba de o
forma usoara de boala; la 5 - 10% de forme medii, iar
la peste 10% de forme severe, realizand asa-numita
toxicoza de exsicatie sau toxicoza anhidermica (la
pierderi de 15% sau peste, apare coma, coma
dispepticum - iar colapsul - socul anhidermic - este
bine constituit).
Etiologie. Exista factori determinanti si factori
favorizanti.

Cu

mult

cel

mai

important

factor

determinant este infectia, de cele mai multe ori

digestiva:

bdizentrici,

salmonelle,

E.coli,

Gampylobacter jejuni, Serratia, Clostridium difficile,

etc. - dintre bacterii; rotavirus hominis - cei mai
frecvent, mal ales iarna, enterovirusuri, etc. - dintre
virusuri; Giardia Lamblia si Entamoeba histolytica,
ultimul in tarile tropicale - dintre paraziti. Pot produce
insa

diaree

si

unele

infectii

extradigestive:

rinofaringita acuta, otita medie supurata, infectia

urinara, etc. Se vorbeste in aceste cazuri de diaree
parenterala.
Un ai doilea factor determinant - din ce in ce mai
rar, in prezent, in special in tarile dezvoltate - este
reprezentat de greselile in alimentatie, calitative
(includerea in dieta a unor alimente neadecvate

pentru varsta respectiva) si/sau cantitative - (mai

frecvent "ratii depasite sau ratii "de lux" dar si ratii
insuficiente generand asa-numita diaree "de foame").
Dintre factorii favorizanti mentionam: prematuritatea
si dismaturitatea, varsta mica (nou-nascut, sugar in
varsta de 1 - 3 luni), unele "diateze constitutionale"
(stari alergice inclusiv la laptele de vaca sau la alte
alimente),

deficite

imune

chiar

si

tranzitorii,

"predispozitie genetica", factori de mediu (frigul, unii

factori meteorologici; igiena deficitara a mediului
ambiant),

igiena

individuala

deficitara,

ingrijire

neadecvata. Exista si alti factor etiologici: antibiotice

pe cale orala (Ampicilina, tetracicline etc.) actionand
prin

"sterilizarea"

recolonizarea
Clostridium

cu

florei
o

difficile,

pseudomembranoasa

intestinale

flora patogena
care

saprofite
-

determina

precum si

in

si

special

enterocolita

prin "agresarea"

marginii in perie a mucoasei intestinale cu inhibarea

secretiei

de

lactaza

(se

produce

deficienta

temporara de lactaza cu intoleranta la lactoza). Mai

poate actiona - in plus - ca factor etiologic, malnutritia
(distrofia).
Manifestari clinice

Se ia ca tip de descriere diaraea nespecifica sau

heetichetata etiologic.
Debutul poate fi brusc sau exista o perioada
prodromala marcata de anorexie (in special) si
modificari nesemnificative ale starii generale (febra poate fi indusa de o infectie nedepistata sau este o
"febra de sete sau de deshidratare" la care se pot
adauga

indispozitia,

agitatia,

superficializarea

somnului, eritemui fesier "prefatand" aparitia unor

scaune diareice acide, stagnarea curbei ponderale).
In

perioada

de

stare

se

mentine

sau

se

accentueaza anorexia, apar varsaturi (in multe cazuri

dar nu in toate) si diareea (manifestare obligatorie).
Se constituie astfel "trepiedul" simptomatic: scaune
diareice, varsaturi, anorexie. Apar de asemenea
colicile

abdominale,

tenesmele,

meteorismul

abdominal, Starea generala se poate mentine buna

sau este mai mult sau mai putin modificata, in functie
de gravitate. Oricum dispare mina de sanatate; curba
ponderala este stationara sau se inregistreaza o
scadere
rezistenta

ponderala.
la

Scad

infectii.

toleranta

Coprocultura

digestiva
poate

si

decela

germenele care a produs boala dar o coprocultura

negativa nu poate exclude infectia. Coprocitograma
negativa

poate

infirma

prezenta

bacteriilor

enteroinvazive, urmatoarele eventualitati putand fi

luate in considerare: diaree neinfectloasa, diaree
virala

sau

diaree

cu

bacterii

enterotoxigene

neinvazive (usureaza optiunea terapeutica, respectiv

folosirea antibioticelor sau abtinerea).
Tratament
Prima masura este terapia orala de rehidratare
cu GESOL, eventual diluata 1:1 cu ceai) in cantitate
de 150 -180 - 200 ml/kg/zi, pe o perioada de
aproximativ 6 -12 ore (si nu mai mult de 24 ore). La
sugar se incepe apoi o alimentatie de tranzitie cu
supa

de

morcovi,

in

aceeasi

cantitate

si

in

exclusivitate - pe o perioada ele 24 ore, sau se "trece"

direct la realimentarea cu o formula dietetica de lapte
pulbere (delactozat total sau partial, cu adaos de
glucoza sau alt monozaharic), adaos de polizaharide
(amidon si/sau dextrin-maltoza) si de grasimi MCT
care inlocuiesc partial grasimile din unt, formula fiind
oricum

partial

ecremata.

Osmolaritatea

acestor

formule este mai mica (prin reducerea mineralelor) si

cu proteine in cantitate de asemenea ceva mai mica
decat in laptele de vaca. Daca boala este usoara,
initial 1/2 din ratie - la fiecare masa - va fi
reprezentata de formula dietetica - terapeutica si 1/2

GESOL

sau

urmatoare

supa
in

de

morcovi,

exclusivitate

oferind

formula

cu

din

ziua

care

s-a

inceput. In sfarsit se "trece" apoi treptat - in 2 - 3 zile

la regimul alimentar corespunzator varstei.
In forme medii si - mai ales - in cele mai severe,
durata de "trecere" de la o faza la alta va fi mai lenta,
mai progresiva. Acestea sunt etapele tratamentului
dietetic. Tratamentul etiologic este operational daca
se

cunoaste

cauza

sau

aceasta

este

macar

suspectata. Referirea se face in special la antibiotice.

Nu toate cazurile de diaree este necesar sa fie tratate
cu

antibiotice

sau

chimioterapice,

recomandarea

facandu-se fie ca terapie de "prima intentie" (netintit

sau orb) in cazurile in care - desi nu a fost identificat
un germene bacterian - sensibil ia actiunea unui
antibiotic sau chimioterapie "contextul" clinic (febra
care nu dispare dupa rehidratare si se prelungeste,
stare "toxica"), "contextul" epidemiologic cazuri de
diaree in aceeasi familie sau aceeasi colectivitate de
copii)

sau

coprocitograma

pozitiva

(sugerand

prezenta unor bacterii enteroinvazive) depun marturie

asupra existentei posibile a unei diarei infectioase
bacteriene; specificam ca exista si forme foarte
probabil bacteriene in care coprocitograma este
negativa (bacterii enterotoxigene, neinvazive, care nu

patrund in structura tisulara a peretelui intestinal) dar

folosirea antibioticelor "de lumen", care nu se resorb
(Colimicina,

Neomicina

de

exemplu)

este

"autorizata". in cazurile in care - desi coprocultura nu

este edificatoare - se decide recomandarea unei
terapii antiinfectioase, optiunea cea mai comuna este
pentru

Amoxicilina

(Amoxyl)

sau

Cotrimoxazol

(Biseptol, Septrin, Bactrim. etc.). Durata terapiei

antiinfectioase netintite este de 4 - 5 zile, calea
preferata fiind cea orala. Daca a fost identificat un
germene

se

opteaza

pentru

antibioticul

sau

chimioterapicul despre care se stie ca este activ fata

de germanele respectiv sau in acord cu rezultatele
antibiogramei.
Un al treilea pachet de mijloace terapeutice este
reprezentat
simptomatica

de

medicamentele

si/sau

patogenica.

cu

actiune

Acest

pachet

cuprinde: antidiareicele (agentii hidrofili cu actiune

similara supei de morcovi), adsorbantele cum sunt
Tanigenul si Tanalbinul, Bismutul, Kaolinul, Peclinele;
agentii

antiperistaltici

din

grupul

opiaceelor

si

antimuscarinicelor, cei mai folosit fiind - cu unele

restrictii

de

varsta

Loperamid

sau

Imodium

si

inhibitorii Prostaglandinelor, de tipul indometacinei si

acidului acetilsalicilic care practic nu sunt folositi in

prezent in diaree.
Tratamentul profilactic are o importanta majora:
evitarea infectiilor, alimentatia corecta, cu accent
asupra alimentatiei la san, in special in primele 3 luni
de viata sau a unor bune formule de lapte (adaptate
sau partial adaptate la sugarii alimentati artificial sau
mixt), evitarea intarcarii bruste, igiena alimentatiei,
corporale si a mediului, evitarea supraincalzirii sau
racirii, o valida educare sanitara a mamelor si
persoanelor care ingrijesc sugari si copii mici etc.

Forme clinico-etiologice
Sunt foarte numeroase. Vom aborda numai
cateva a caror frecventa este mai mare.
Enterita necrozanta neonatala si/sau enterocolita
ulceronecrotica. Apare mai frecvent la nou-nascuti,
prematuri si dismaturi, sugari mici (1- 3 luni varsta),
alte deficiente imune (inclusiv induse: corticoterapie,
de

exemplu),

alimentatie

incorecta

"din

start",

hospitalism (cu folosirea intensiva si prelungita a

antibioticelor), hiperosmolaritatea formulei de lapte
folosite in alimentatia artificiala, factori diversi de
producere a ischemiei locale, expunerea la infectii (in
special cu germeni Gram-negativi intestinali). Infectia

- ischemia si hiperosmolaritatea dietei reprezinta un

fel de trepied de factori patogenici. Clinic, retin in plus
atentia, fata de alte forme clinico-etiologice de diaree,
distensia abdominala considerabila (ileusul dinamic),
complicarea cu peritonita (secundara ulceratiilor,
necrozelor

si

perforatiilor

mici

ale

intestinului),

colapsul circulator, starea toxica, varsaturile biloase

sau hematice, marmorarea tegumentelor, hipotermia
si evolutia posibil (si frecvent) letala. Este considerata
de unii pediatri o varianta localizata de coagulare
intravasculara. Se trateaza ca o toxicoza de exsicatie,
Dizenteria (shigeloza)
Este o diaree febrila, infecto-contagioasa, cu atat
mai severa cu cat copilul este mai mic (sub 2 ani
varsta) determinata (produsa) de Shigella dysenteriae
(mai frecvent, tulpinile Flexneri si Sonnei). Debutul
febril este brusc, uneori cu convulsii. Apar dureri,
colici abdominale si tenesme (uneori, prolaps rectal),
iar

scaunele

sunt

muco-purulente-sangvinolente.

Starea generala - in functie de forma clinica - este mai

mult

sau

mai

coprocitograma
crescuta

(cu

Tratamentul

putin

alterata,

pozitiva,
neutrofilie

antiinfectios

coprocultura

leucocitoza
si

si

sangvina

deviere

la

stanga).

beneficiaza

de

larga

"paleta" de optiuni (se va tine seama de sensibilitatea

in vitro, precum si de forma de gravitate): Amoxicilina

sau Ampicilina, Doxiciclina sau Tetraciclina (la copilul
mare si adult), Cotrimazolul sau Acidul nalidixic (mai
rar o chinolona de generatia a 3-a). Tratamentul
dureaza 3 - 6 zile; se folosesc ia varstele mari si
"scheme minut" sau scheme "de atac".

Salmoneloza (Salmonellosis)
Este produsa de numeroase

tipuri (inclusiv

S.typhimurium si paratyphi B - mai comune la copil;

forma cu S.typhimuhum este necomuna). Exista 4
forme ale infectiei dintre care: febra tifoida este rara
in zilele noastre si cu atat mai rara la copil, la care
predomina gastroenterita,

septicemia si infectiile

localizate (meningita, bronsita si pneumonia, pielita,

osteomielita, peritonita). Importanta salmonelozelor a
crescut in ultrmile decenii, fiind una dintre exprimarile
clinice in SIDA. Gastroenterita si enterocolita sunt
forme

acute

de

diaree,

caracterizandu-se

prin

incubatie de 1 - 3 zile, debut cu varsaturi, diaree

(scaune care contin puroi si sange). Febra este
ridicata (40C), crampele sunt adesea prezente.
Starea generala poate fi modificata: prostratie. Exista
manifestari sistemice asociate in multe cazuri, iar
hemocultura (pe langa coprocultura) poate fi pozitiva.

Evolueaza de multe ori trenant, recurent sau chiar

cronic. Ampicilina (si Amoxicilina) si Cloramfenicolul
(cu precautiile de rigoare) raman antibioticele de
electie.

Au

(Mecilinam

mai
si

fost

folosite

Pivemcilinam),

si

alte

peniciline

Cotrimazolul,

unele

cefalosprine si unele chinolone.

Diareea (gastroenterita) virala
Este considerata in multe tari si in anotimpul
rece cea mai frecventa diaree infectioasa a sugarului
si copilului mic. Cel mai frecvent incriminat este
Rotavirus hominis localizat in mucoasa intestinala si
inducand

diminuarea

activitatii

dizaharidazice

si

alterarea transportului sodiului. Varsta mica si unele

conditii

igienico-sanitare

necorespunzatoare

favorizeaza infectia. Rezultata clinic este diareea

apoasa, cu debut brusc si febra (incubatia 48 ore;
perioada de stare, aproximativ 4 zile). Gravitata de la
usoara la fulminanta (colaps si exit); contagiozitate
foarte

mare

(virusul

este

excretat

prin

scaun).

Profilactic, igiena foarte riguroasa, alimentatie la san

si nutritie corespunzatoare, izolarea contactilor.
Dietetic, dieta fara lactoza si incarcatura mica cu
solvati. Curativ, medicatie simptomatica (antitermice,
antiperistaltice,

antidiareice);

antibioticele

antibacteriene (nu sunt indicate in absenta unor

suprainfectii

digestive

sau

extracdigestive);

rehidratare orala sau parenterala (in functie de

gravitate); combaterea colapsului (daca este iminent
sau s-a produs).

Deshidratare acuta si tulburarile

echilibrului acido-bazic
Se defineste

ca o

consecinta

dramatica

pierderii bruste, de cauza diversa (inclusiv digestiva,

dar nu numai) de apa si electroliti, depasind 10% din
greutatea organismului.
Etiologic, deshidratarea poate fi indusa de:
aportul

scazut;

eliminarea

crescuta

pe

cale

gastrointestinala (varsaturi si/sau diaree) sau prin

perspiratie

insensibila

(respiratie

frecventa,

transpiratii), sau prin diureza crescuta (osmotica sau

neosmotica). O a 3-a eventualitate este translocarea
de

lichide

(cu

mult

mai

rara):

arsuri,

edeme,

scleredem, ascita, retentie gastrointesitinala - in care,

apa este retinuta in spatii in care devine nefizioiogica,
neintrand in lanturile metabolice; este singura forma
de deshidratare in care nu exista concomitent o
scadere

ponderala.

Cea

mai

frecventa

forma

etiologica a sindromului de deshidratare la copil este

deshidratarea de cauza digestiva cunoscuta sub

numele de toxicoza anhidermica sau toxicoza de
exsicatie. Aceasta este forma pe care o vom folosi ca
model de prezentare.

Clinic
Sindromul de deshidratare de cauza digestiva
debuteaza fie brusc, in plina sanatate cu alterarea
starii generale si a faciesului, stare de colaps
circulator si manifestari digestive severe, fie precedat
de o faza prodromala cu durata de la cateva ore la
cateva zile, marcata de sete, agitatie sau somnolenta,
modificari ale scaunelor, varsaturi si facies schimbat;
in aceasta a doua varianta de debut este obisnuit
vorba de evolutia nefavorabila a unei boli diareice
acute. In perioada de stare alterarea starii generale
este rapida si profunda, deshidratarea asociindu-se cu
manifestarile digestiva: varsaturi incoercibile, scaune
in numar mare, obisnuit apoase antrenand, si unele si
celelalte, pierderi mari de apa si electroliti cu aparitia
rapida a colapsului circulator (soc anhidermic) si
coma (constanta cand pierderile ponderale, oricum
peste 10% - definitorii pentru toxicoza - ating sau
depasesc 15% din greutatea corporala anterioara
imbolnavirii).

Foarte

caracteristic

este

faciesul:

paloare, discreta cianoza perioronazala, aspect toxic,

privire fixa, absenta, stranie; ochi infundati in orbite
cu cearcane periorbrtale albastre, violacee si pupile
dilatate; pleoapele se Inchid rar, ramanand practic
permanent intredeschise; clipit rar; aspect de "ochi de
papusa"; globii oculari isi pierd luciul normal; se
usuca; prezinta ulceratii.
Reflexul cornean diminua pana la disparitie.
Conjunctivitele se acopera de depozite fuliginoase.
Anxietatea, senzatia "de teama", trasaturile crispate
ale fetei, obrajii moi, palizi-cenusii, imobili, buzele
subtiate parca, cianotice, uscate, miscarile lente de
lateralitate ale capului - completeaza acest aspect
dramatic.
Initial

sugarul

este

agitat,

apoi

activitatea

motorie este redusa, tipatul slab, privirea vaga.

Obnubilarea este flagranta, copilul devine inert, aton,
indiferent,

nu

mai

recunoaste

persoanele

daca

avusese abilitatea s-o faca, nu reactioneaza la stimulii

durerosi. Scaderea ponderala este brusca inscriinduse ca cel mai banal dar si cel mai fidel semn de
deshidratare. Oliguria este de asemenea un semn
sugestiv si foarte fidel dar mai greu de cuantificat cu
exactitate
Insuficienta

la

sugar

renala

(devine
acuta

oligo-anuric

tranzitorie).

prin

Celelalte

manifestari se coreleaza cu tipul do deshidratare care

poate fi predominant celulara (predominant apoasa,
hiperosmolara, hipernatremica, cu sodiu peste 150
mmol/l) sau predominant extracelulara (predominant
cu pierderi saline, hipoosmolara, hiponatremica, cu
sodiul sub 130 mmol/l). In prima eventualitate se
situeaza pe prim-plan febra de deshidratare, setea
vie, uscaciunea mucoaselor, tulburarile. constientei
(apatie, stupoare, pana la coma) si encefalopatia
hemoragica

hiperosmolara.

persistenta

plicii

deprimarea

fontanelei,

In

cutanate

(ca

hipotonia

cea

de-a

doua,

carpa

uda),

globilor

oculari,

colapsul vascular "declarat" sau iminent, convulsiile

hiponatremice. Pot fi notate, in plus, indiferent,
simptome respiratorii (respiratie periodica Kussmaul,
acidotica,

"dispnee

sine

materia"

si

-eventual-

hepatice: hepatomegalie, teste de disproteinemie

perturbate, indice de protrombina scazut, hemoragii
digestive (varsaturi hematice, in special), steatoza
hepatica rapid constituita.

Paraclinic
Se vor efectua ionograma serica: sodiul scazut
sau crescut (in functie de tipul de deshidratare),
potasiul (crescut initial ca urmare a insuficientei

renale acute cu revenire ulterioara la normal sau chiar

scadere), calciul si magneziul (scazute in perioadele
postacidotice

cu

posibilitatea

aparitiei

unor

manifestari de tetanie). Proteinemia poate fi fals

crescuta

(prin

hemoconcentrare

ca

urmare

pierderilor de apa), hematocrit de asemenea initial si

fals crescut (aceeasi explicatie). Echilibrul acidobazic
este perturbat atestand acidoza metabolica: pH
scazut, BE (excesul de baze), BS (bicarbonatul
standard)

si

BT

(bicarbonatul

total)

toate

determinate micro-astrup, de asemenea scazute in

fazele decompensate.
La

examenul

sumar

al

urinei

se

noteaza

albumina prezenta (in cantitate mica), cilindrii hialini

si rare (sau relativ frecvente) eritrocite (hematurie
microscopica) -atestand existenta unei insuficiente
renale

acute

dar

tranzitorii

(reversibile).

Ureea

sangvina poate avea de asemenea un nivel moderat

crescut (50 - 100 mg/dl), aceasta crestere avand
semnificatie

fiziopatologica

similara.

Celelalte

invesdgatii paraclinice (examen ORL, urocultura, alte

examene

bacteriologice,

hematologice

decat

cele

LCR,

alte

examene

mentionate,

teste

functionale hepatice etc.) vor fi efectuate la nevoie

"fiind directionale" catre o eventuala cauza (inclusiv

extradigestiva)

care

determinat

sau

favorizat

aparitia sindromului.
Tratament
Tratamentul profilactic isi propune: asigurarea
unui aport hidric suficient atat pentru sugarul sanatos
cat si -mai ales- in conditii de boaia (indiferent care,
pentru ca febra, varsaturile, diaraea etc, sunt cauze
redutabile

de

pierderi);

evitarea

propriu-zisa

pierderilor (profilaxie primara prin tratarea etiologica

dar si simptomatica a perturbarii primare); aport
suplimentar de apa in deshidratarile usoare (sub 5%
pierderi) reprezentand profilaxia secundara; evitarea
cauzelor sau inlaturarea cat mai rapida a acestora ( in
special cele cu febra, varsaturi si diaree).
Terapeutic propriu-zis (curativ) primul obiectiv
este

rehidratarea

care

spre

deosebire

da

deshidratarile usoare sau medii - se face cel putin

initial, in mod obligatoriu, prin perfuzie endovenoasa;
concomitent este avuta in vedere redresarea cat mal
rapida a celor doua tulburari concomitente sau rapid
consecutive: colapsul circulator sau socul hipovolemic
si acidoza metabolica. Se incepe astfel cu umplerea
rapida a patului vascular cu o cantitate echivalenta cu
procentul (in cifre al) pierderii (sa zicem 10) inmultit

cu greutatea (in kg) a sugarului (sa zicem 5): 10 x 5 =

50 (in exemplul dat). Aceasta prima cantitate va fi
administrata cu seringa in 10 -15 min, solutia putand
fi: plasma (daca nu exista hcemoconcentratie); sange
(daca

deshidratarea

este

posthemoragica;

eventualitate "pediatrica" mai putin frecventa in acest

sindrom); un inlocuitor de plasma sau "plasmaexpander"

(Dextran,

Macrodex,

Rheomacrodex,

Plasmagel etc.) sau (poate cel mai bine) o solutie

polielectrolitica, glucozata si bicarbonatata, sau altfel
alcalinizata, pentru uz iv, (se poate recomanda sol
Ringer-lactat sau chiar numai amestec de sol, glucoza
5% cu solutie cioruro-sodica "fiziologica"). Dupa
aceasta prima tentativa de umplere rapida a vaselor
se incepe perfuzia de mai lunga durata si mai putin
rapida. Aceasta a 2-a solutie se compune din glucoza
5% sau 10% cu adaos de NaCI, gluconat de calciu, KCI
(introdus obisnuit din a 2-a zi de perfuzie sau dupa
reluarea unei diureze eficiente); sol. de bicarbonat de
sodiu

in

concentratie

molara

(8,4%,

in

care

1ml=1mEq) se administreaza separat (intercalat)

dupa o prealabila rediluare 1:1,1:2, sau chiar 1:3. Mai
este prevazuta si o sol. de aminoacizi (de exemplu,
Aminofuzin Pad. 600) 5% cu 10% Sorbitol care de
asemenea se administreaza dupa o reechilibrare

hidrica (la sfarsitul primei zile sau in ziua urmatoare).

Perfuzarea se face intr-o vena periferica (la plica
cotului, epicranian etc.), pe ac cu bucla flexibila, lasat
pe loc, sau intraflex, sau -mai rar- cand nu se poate
altfel sau se face o perfuzie de mai lunga durata, sau
cu solutii hipertone (alimentatia parenterala) cu
denudare si introducerea cateterului departe. Intr-o
vena centrala in cantitatea de lichide perfuzate pe o
zi se sumeaza nevoile (80 -100 ml/kg pentru calea
Iv.), pierderile estimate sau 1/2 din acestea, in prima
zi, cealalta 1/2 administrandu-se a 2-a zi (deci 50 -100
ml/kg/zi) la o deshidratare de 10%; se prefera
varianta includerii unei doimi din pierderi in prima zi,
astfel incat cantitatea totala zilnica nu va depasi 150
ml/kg. Referitor la electroliti, evaluarile se fac pe baza
nevoilor (1- 2 mEq/kg/zi) si de la jumatate pana la valoarea Integrala a pierderilor (3 - 6 mEq/kg/zi),
evaluarea facandu-se pentru sodiu. Acesta va fi deci
administrat in cantitate de 4 - 5 (pana la 7 - 8)
mEq/kg/zi. In a 2-a zi se procedeaza practic similar iar
din a 3-a zi -daca se continua perfuzia- se asigura
numai nevoile, completandu-se daca este posibil, cu
aportul oral. Rezultatele scontate vor fi monitorizate
vizandu-se: in primele 2 ore redresarea circulatiei
(ameliorarea TA, pulsului si circulatiei periferice,

cresterea

diurezei

urmatoarele

si

2-18-24

revenirea
ore

constientei);

redresarea

partiala

in
a

lichidelor extracetulare si echilibrului acidobazic (spor

ponderal

rapid,

diureza

satisfacatoare,

circulatie

redresata, ameliorarea semnelor de deshidratare,

restabilirea

partiala

sau

completa

natremiei,

normalizarea nivelului ureei sangvine, un echilibru

acido-bazic partial sau complet normalizat); dupa 1 4 zile redresarea ponderala si a potasemiei (crestere
ponderala in continuare rapida, normalizarea stabila a
natremiei potasemiei, nivelului ureei sangvine si
echilibrului acido-bazic); jupa 4 zile Ia 1 - 3 saptamani
restabilirea aportului caloric (energetic) si proteic prin
alimentatie orala (cresterea ponderala este lenta iar
constantele plasmatice se mentin normale). Al doilea
obiectiv al tratamentului curativ este
cauzei:

etiologic

simptomatic;

referire

(obisnuit
speciala

abordarea

antiinfectios)
penu

toxicoza

si
de

exsicatie care are cauza digestiva si -in care- "se

imprumuta" multe dintre procedeele "bolii diareice
acute".

Dietoterapia in enterocolita acuta a sugarului si

copilului mic

Pentru prima zi, dieta hidrica (hidro-salina)

poate utiliza mai multe produse:

Saruri pentru hidratare orala (ORS), dizolvate in apa
fiarta si racita, conform indicatiilor de pe ambalaj.

Amestec de solutie glucozata 5 % doua

parti (= 2/3 din amestec) + solutie de clorura de

sodiu 0,9 % (ser fiziologic) o parte (= 1/3 din
amestec).

Produsul industrial Humana Electrolyt.

Este

strict

contraindicata

dieta

hidrica

numai cu apa fiarta si racita sau cu ceai cu zahar. Se

poate insa amesteca ceai slab zaharat cu ser
fiziologic.

II.

Pentru dieta de tranzitie (ziua l-a si II-a) si

ca lichid de completare in zilele urmatoare, in cursul

realimentarii, se pot utiliza:

Supa de morcovi in concentratie de 300

sub 2 luni si de 500 peste 2 luni. Morcovii vor fi

inaintea fierberii decupati in rondele fine, pentru a se
putea controla inmuierea lor completa. In caz de

refuz, supa de morcovi poate fi indulcita cu glucoza

sau cu putin zahar.

Mucilagiu de orez 2,5% indulcit cu glucoza

sau cu putin zahar.

Unele produse industriale destinate acestui

scop:
Bessau Trockenreisschleim (= piureu de orez).
Indicat de la varsta de 5 saptamani;
Bessau Karottenreisschleim (= piureu de morcovi
cu orez). Indicat dupa varsta de 2 luni.

III.

Realimentarea progresiva, care incepe din

ziua a Il-a si a III-a, este in functie de forma clinica, de

varsta si de alimentatia primita anterior. Se face la
inceput cu preparate dietetice de lapte praf, special
concepute pentru varsta mica. La realizarea acestor
produse s-a tinut seama de faptul ca principala
substanta

dispeptogena

din

lapte

este

lactoza,

dizaharid alcatuit dintr-o molecula de glucoza si una

de

galactoza.

Lactoza

fermenteaza

cu

usurinta,

intensificand diareea. In consecinta formulele de lapte

antidiareice au o compozitie complet lipsita de lactoza
(delactozate) sau continand o cantitate foarte mica
din acest dizaharid (sublactozate). Enumeram mai jos
cateva preparate de lapte praf industrial delactozat

sau hipolactozat. Se poate obseva, din studierea

compozitiei lor, ca au un continut adecvat in glucide
dar format din zaharuri nefermentescibile.
Milupa Heilnahrung HN 25 - Low Lactose Special
Feed for infants and children with diarrhoea (=
alimentatie speciala cu lactoza scazuta pentru sugari
si copii cu diaree). Contine, la 100 ml lapte (=1 dl)
reconstituit, 9,5 g glucide. Dintre acestea:
-

glucoza = 1,3 g/dl (este un monozaharid

nefermentescibil, rapid absorbabil);

-

fructoza = 1 g/dl (are aceleasi caracteristici

ca glucoza);
-

galactoza = 0,8 g/dl (este tot monozaharid

nefermentescibil);
-

lactoza = 0,1 g/dl (fata de 4,8 g/dl cat

contine laptele praf integral reconstituit 12,5 %);

-

zaharoza (zahar) = 1,2 g/dl;

maltodextrina= 1,5 g/dl (este un amestec

de polizaharide cu molecula mica si dizaharide

nefermentescibile);
-

amidon = 3,4 g/dl (este principalul

polizaharid vegetal).
Humana

HN

Prebiotik.

Contine,

odata

reconstituit, lipide 2,1 g/dl si lactoza 1,1 g/dl.

Favorizeaza

dezvoltarea

bacilului

bifidus,

benefic

pentru functionarea normala a tubului digestiv.

Nutrilon low lactose (= Nutrilon cu lactoza
scazuta) contine, la 100 ml lapte reconstituit, 7,1 g
glucide, din care lactoza numai 1,3 g/dl.
Nutricare Soia este un lapte praf fabricat numai
pe baza de soia, fara a contine nici unul din
componentele laptelui de vaca, deci nici lactoza.
Glucidele sunt reprezentate prin sirop de glucoza,
zaharoza, maltodextrina. Este indicat la sugarii cu
intoleranta fata de laptele de vaca.
In schemele care urmeaza mai jos se poate
observa

cum

se

aplica

principiul

realimentarii

progresive la sugar si copilul mic. Acest principiu

consta in cresterea treptata, de la o zi la alta, a
alimentului lactat dietetic si scaderea concomitenta a
alimentului de tranzitie, astfel incat volumul total de
lichide la o masa ramane constant. In functie de
varsta,

de

alimentatie

si

de

forma

clinica,

se

deosebesc mai multe scheme de realimentare.

a)

Sugar sub 5-6 luni, alimentat natural, cu

diaree acuta simpla.

Ziua I: dieta hidrica cu solutii preparate din
pachetele ORS sau cu un amestec de solutie glucoza

5% + ser fiziologic. In formele usoare si fara varsaturi,

se poate sari peste dieta hidrica.
Ziua a II-a: dieta de tranzitie cu un aliment
antidiareic, bogat in pectine: 7 mese de mucilagiu de
orez slab zaharat sau supa de morcovi. In aceste zile
mama isi va mulge sanii pentru a nu pierde secretia
lactata.
Ziua a III-a: 7 mese cu mucilagiu de orez sau
supa de morcovi, urmate fiecare de cate 1 minut
supt.
Ziua a IV-a: 7 mese dar scazand putin mucilagiul
sau supa de morcovi care sunt urmate la fiecare masa
de cate 3 minute supt.
Ziua

aV-a: 1

mese,

scazand in

continuare

alimentul de tranzitie care este urmat la fiecare masa

de cate 5-6 minute supt.
Ziua a Vl-a: 7 mese, cu scaderea in continuare a
alimentului de tranzitie, urmat de fiecare data de cate
10 minute supt.
Ziua a VH-a: 7 mese, scadere mai departe a
alimentului de tranzitie (care va fi in final exclus
complet), urmat la fiecare masa de cate 15 minute
supt.

b)

Sugar sub 5-6 luni, alimentat artificial, cu

diaree acuta simpla:

Ziua I: dieta hidrica cu ORS sau solutie glucozata
5 % + ser fiziologic
Ziua a II-a: dieta de tranzitie cu mucilagiu de
orez 5 % zahar sau supa de morcovi (rondele). Spre
exemplu, sugar de 2 1/2 luni cantarind 5.000 g
primeste

mese

130

ml

supa

de

morcovi

(administrare la cate 3 ore interval).

Ziua a III-a: incepe realimentarea progresiva cu
un preparat de lapte delactozat: 7 mese x (10-20 ml
Milupa Heilnahrung HN 25 + la fiecare masa
completare cu alimentul de tranzitie 120-110 ml).
Ziua a IV-a: 7 x (20-30 ml Milupa HN 25 + 110100 ml supa de morcovi).
Ziua a V-a: 7 x (40-50 ml Milupa HN 25 + 90-80
ml supa de morcovi).
Ziua a VI-a: 7 x (70-80 ml Milupa HN 25 + 60-50
ml supa de morcovi).
Ziua a Vll-a: 7 x (100 ml Milupa HN 25 + 30 mi
supa de morcovi).
In continuare, daca evolutia este favorabila, se
trece progresiv, de la o zi la alta, la preparatul de
lapte adecvat varstei si greutatii sugarului.

c)

Sugar peste 6 luni si copii mic sub 3 ani cu

diaree acuta simpla:

Atentie, NU se dau fructe crude, chiar daca sunt
bogate in pectine, deoarece contin si celuloza care,
nefiarta, este nedigerabila si intretine diareea!
Ziua I: dieta hidrica, 1.000-1.200 ml ORS sau
solutie glucozata 5 % + ser fiziologic.
Ziua a II-a: dieta de tranzitie repartizata in 5
mese la cate 4 ore interval. In total 1.000-1.200 ml
supa de morcovi 50; sau mucilagiu de orez slab
zaharat;

sau

pulpa

de

mar

copt

in

aragaz,

resuspendata fie in mucilagiu de orez slab zaharat fie

in solutie glucoza 5% (asigurarea cantitatii de lichide
este vitala!).
Ziua a III-a: incepe realimentarea progresiva: 5
mese x (20-30 ml Milupa Heilnahrung HN 25 + 180170 ml supa de morcovi). Sau 5 mese x (20-30 ml
orez pasat cu branza de vaci slab zaharat + 180-170
ml aliment de tranzitie, care reprezinta tot odata si
lichidul de completare).
Ziua a IV-a:
Heilnahrung

HN

5 mese x (40-50 ml Milupa

25

160-150

ml

aliment

de

tranzitie). Sau 5 x (40-50 ml orez pasat cu branza de

vaci slab zaharat + 160-150 ml aliment de tranzitie).

Ziua a V-a: 5 x (70-80 ml Milupa HN 25 + 130120 ml aliment de tranzitie). Sau 5 x (70-80 ml orez
pasat cu branza de vaci + 130-120 ml aliment de
tranzitie).
Ziua a Vl-a: 5 x (100 ml Milupa HN 25 sau 100 ml
orez pasat cu branza de vaci -l- 100 ml aliment de
tranzitie).
Ziua a Vll-a: 5 x (150 ml Milupa HN 25 + 50 ml
aliment de tranzitie. Sau 4 mese x (150 orez pasat cu
branza de vaci + 50 ml aliment de tranzitie) si o masa
de 200 ml supa de zarzavat strecurata (NU pasata!)
cu orez bine fiert.
In continuare, daca evolutia este favorabila, se
trece progresiv, de la o zi la alta, la alimentatia
corespunzatoare varstei si greutatii copilului.
d)

Sugar sau copil mic cu diaree acuta grava

(stare toxica, sindrom de deshidratare acuta) Primele

24-48 de ore. Rehidratare dirijata prin perfuzie
endovenoasa continua. In compozitia lichidelor de
perfuzie

intra: solutie de glucoza 5 % (uneori

amestecata cu solutie glucozata 10 %); ser fiziologic

(solutie clorura de Na 0,9 %) sau alta solutie de
clorura de Na (solutia molara 5,85 %, din care se
folosesc, evident, cantitati mai mici); solutie molara
de clorura de potasiu 7,45 %. Toate solutiile vor fi

incalzite

la

temperatura

corpului

inainte

de

administrare. Cantitatile se stabilesc in functie de

greutatea corporala si de pierderile electrolitice care
sunt indicate de ionograma serica.
Din ziua a II-a -III-a.

Daca tabloul clinic s-a ameliorat, se trece la

realimentarea progresiva, indicata mai sus, incepand

direct cu ziua a II-a. Concomitent este preferabil a se
administra inca 1-3 zile solutii nutritive (solutii de
aminoacizi), deoarece aportul caloric si proteic la
inceputul realimentarii este foarte scazut si expune
copilul la o carenta prelungita.

Daca tabloul clinic se mentine grav, se

trece pe nutritia parenterala endovenoasa totala,

urmand ca - tinand seama de evolutie si cu multa
prudenta - sa se reia ulterior realimentarea progresiva
pe cale orala.

Capitolul III
Ingrijirea copilului cu enterocolita acuta
Enterocolitele sunt inflamatii simultane ale
mucoasei intestinului subtire si colonului. Enterocolita
infectioasa este o inflamatie a mucoasei cauzata de o
bacterie, de un virus sau de un parazit. Contaminarea
se face prin ingestia alimentelor infectate sau prin
transmisia intre indivizi.
Culegerea
datelor

Problemele
pacientului

Obiective

Circumstante de aparitie
persoane care au consumat alimente
contaminate cu Proteus salmonella si
Shigella Escherichia coli
manifestari de dependenta:
greata, inapetenta, cefalee, neliniste
dureri abdominale, balonare, varsaturi
alimentare
scaune lichide sau sangvinolente 5-10-30/zi
tenesme, febra, frisoane
deshidratare
disconfort abdominal
hipertermie
riscul raspandirii infectiei
pacientul sa fie echilibrat hidroelectrolitic
pacientul sa prezinte stare de confort fizic
pacientul sa prezinte temperatura corporala
in limitele normale
pacientul sa nu devina sursa de infectie
pentru alte persoane

Interventii

Asistenta:
mentine igiena tegumentelor, a lenjeriei
reechilibreaza hidroeiectrolitic pacientul
prin regim hidric 24-48 ore (apa si zeama
de orez); apoi regim alimentar de tranzitie;
orez fiert in apa, supa de zarzavat sarata,
branza de vaci, carne fiarta, paine prajita,
ou fiert moale, piureuri, soteuri; dupa 8-10
zile se poate introduce laptele;
supravegheaza scaunul - frecventa,
consistenta
recolteaza scaunul pentru examenul
bacteriologic, sange pentru cercetarea ionogramei
supravegheaza semnele de deshidratare: piele
uscata, oligurie
supravegheaza durerile abdominale si
caracteristicile lor
administreaza tratamentul antispastic si
antiinfectios recomandat de medic
respecta masurile de prevenire a infectiilor
nosocomiale

Aspecte ale ingrijirii copilului spitalizat

Pentru

un

copil

spitalizarea

si

boala

sunt

experiente stresante deoarece este despartit de

mediul sau obisnuit, de persoanele care-i sunt dragi si
din cauza alterarii starii de sanatate. Reactia copilului
ia

spitalizare

si

boala

depinde

de

varsta,

de

experientele anterioare intr-un spital, de sustinerea

de care poate beneficia, de capacitatile de adaptare si
gravitatea afectiunii.

Culegerea
datelor

varsta
dezvoltarea fizica
dezvoltarea psihomotorie
reactia la spitalizare
neliniste
frica
plans
agresivitate fizica si verbala
antecedente medicale
se va aprecia gravitatea problemelor
anterioare si repercusiunile lor asupra
obisnuintelor si posibilitatilor de crestere si
dezvoltare
spitalizari si experiente anterioare
reactia la spitalizarile anterioare
mod de adaptare
efectele spitalizarii asupra
comportamentului ulterior
sustinerea de care poate beneficia
in ce masura familia poate vizita copilul,
doreste sa o faca si sa participe la ingrijiri
manifestari ale afectiunii prezente

Probleme

potential de alterare a nutritiei: deficit

cauze: - refuz de a se alimenta
durere
reactie la spitalizare
potantial de infectie
cauze: - deficienta sistemului imunitar
necunoasterea masurilor de
protectie impotriva agentilor
patogeni
potential de accidentare
cauze: - mediu necunoscut
constrangeri fizice
deplasare nesigura
perturbarea somnului
cauze: - mediu necunoscut
lipsa parintilor
durere
interventii, tratamente - anxietate
cauze: - mediu necunoscut
tratamente injectabile
despartire de parinti

DE PRECIZAT: se vor numi si probleme

legate de afectiunea pentru care a fost spitalizat
Obiective
Vizeaza:
- asigurarea conditiilor de mediu
- diminuarea nelinistii
- reducerea durerii fizice
- diminuarea manifestarilor de dependenta
legate de boala
- promovarea cresterii si dezvoltarii
- prevenirea complicatiilor
- prevenirea accidentelor
Interventii asigurarea conditiilor de mediu
microclimat corespunzator (temperatura,
luminozitate, umiditate)
mediu securitar (plasarea patului la
distanta de surse de caldura, plasarea de

bare laterale sau plase la paturi,

indepartarea obiectivelor taioase)
lenjerie de pat si de corp curata
jucarii in functie de varsta
abordarea copilului cu calm, blandete,
rabdare
asigurarea unui regim de viata echilibrat cu
respectarea orelor de somn, baie, alimentatie
in functie de varsta
pregatirea copilului pentru interventii si
tratamente
explicarea tehnicilor pe intelesul copilului
va fi lasat sa manevreze anumite aparate si
instrumente (fara a exista pericolul
desterilizarii) si sa le utilizeze ca pe o
jucarie
pe cat posibil se vor evita masurilor de
constrangere
va fi felicitat si recompensat pentru
comportamentul din timpul interventiei
permiterea punerii in practica a abilitatilor
dobandite: mers, imbracat, dezbracat,
alimentat singur (in masura permisa de boala
si sub supraveghere)
oferirea de activitati de destindere utilizand
materiale care pot fi aduse de parinti: jocuri,
carti, casete audio cu muzica sau povesti,
casete video cu desene animate
incurajarea comunicarii cu ceilalti copii din
salon

 asigurarea ingrijirilor igienice

indrumarea si supravegherea in cazul
copiilor mari
efectuarea acestora in cazul copiilor mici
supravegherea copilului
masurarea functiilor vitale si vegetative
observarea tegumentelor si mucoaselor
observarea starii generale
aprecierea comportamentului
recoltarea produselor biologice si patologice
asigurarea alimentarii copilului
verificarea alimentelor primite de la
bucataria dietetica (daca corespund
regimului si daca au temperatura
corespunzatoare)
supravegheaza alimentatia celor care se
autoservesc
alimenteaza sau ajuta in alimentatie copiii
mici
se acorda timp suficient alimentarii
se observa apetitui, cantitatea de alimente
consumata si aparitia unor simptome dupa
alimentatie (greata, varsatura diaree)
aplicarea tratamentului prescris
aplicarea masurilor de prevenire a infectiilor
nosocomiale
curatenie, dezinfectie, sterilizare, izolare
purtarea echipamentului de protectie
interzicerea vizitelor persoanelor straine
respectarea circuitelor functionale
participarea la examinarea medicala a
copilului
prevenirea accidentelor
nu se vor lasa medicamente la indemana
copiilor
se va verifica temperatura alimentelor si

lichidelor ce urmeaza a fi oferite

supraveghere atenta
trierea jucariilor
educatia mamei privind ingrijirile ulterioare
la domiciliu.

Capitolul III
Proceduri de ingrijire a pacientului
(copilului) cu enterocolita acuta

I. RECOLTAREA MATERIILOR FECALE

Scop: explorator
1) Depistarea unor germeni patogeni care cau
imbolnaviri digestive;
2) Depistarea unor purtatori sanatosi de
germeni;
3) Depistarea unor tulburari in digestia
alimentara
GENERALITATI:
1) Recoltarea pentru examenul de biochimie,
macroscopie, bacteriologic, parazitologic;
2) Examenul bacteriologic pune diagnosticul in
boli infectioase; depistarea bacilului difteric,
dizenterii, tuberculos, enterobacteriene,
toxinfectiilor alimentare, urmate de

recoltari pentru supravegherea evolutiei

bolii;
3) Examenul de biochimie si de digestie
permit descoperirea tulburarii in secretia
fermentilor digestivi, prezenta microscopica
a sangelui;
4) Examenul parazitologic: Descoperirea
parazitului prin evidentierea oualelor.
PREGATIREA MATERIALELOR:
1) Tavita medicala, tub pentru recoltat, plosca
sterila;
2) Tampoane sterile montate pe porttampon
cu dopuri de cauciuc, introduse in dopuri
sterile;
3) Sonda nelaton nr.16-18;
4) Eprubete cu medii de culturi;
5) Materiale pentru toaleta perineala - apa
calda si sapun;
6) Musama, aleza, lampa spirt, chibrit.

PREGATIREA PSIHICA A PACIENTULUI

Se anunta si se explica necesitatea tehnicii (in

cazul copiilor apartinatorilor)

PREGATIREA FIZICA A PACIENTULUI

Se efectueaza toaleta perianala.

EXECUTIE
A. Recoltarea din scaun spontan
1) Asistenta se spala pe maini;
2) Pregateste patul cu aleza;
3) In cazul copiilor se recolteaza direct din
pampers;
4) Se recolteaza din scaunul eliminat cu
lingurita recipientului mai multe fragmente
de mucus, puroi;
5) Se introduce lingurita in recipient;

B. Recoltarea direct din rect

1) Pacientul in decubit lateral stang, piciorul
drept intins, piciorul stang flexat;

2) Inteparteaza fesele pacientului, se

introduce tamponul cu miscari de rotatie
prin anus in rect;
3) Se sterge mucoasa rectala;
4) Se indeparteaza tamponul, se introduce in
eprubeta sterila.

C. Recoltarea la copii
1) Se face cu sonda nelaton;
2) Se ataseaza la capatul ei o seringa;
3) Se introduce sonda in anus 10-15cm;
4) Se aspira cu seringa;
5) Se extrage sonda;
6) Se introduce sontinutul seringii intr-o
eprubeta dupa flambare.

D. Recoltarea pentru oua de parazit

1) Se recolteaza cu o spatula de os sau
bagheta de lemn plata bine slefuita,

lubrifiata inainte cu glicerina si apa in parti

egale;
2) Raclarea pielii din jurul anusului;
3) Recoltarea se face la 2-3 ore dupa culcare
sau dimineata foarte devreme;
4) Dupa recoltare bagheta se introduce intr-o
eprubeta curata si se trimite imediat la
laborator.

INGRIJIREA ULTERIOARA A PACIENTULUI

1) Toaleta regiunii anale;
2) Se imbraca pacientul si se aseaza comod;
3) Se aeriseste incaperea.

REORGANIZAREA
1) Se indeparteaza materialele folosite;
2) Se curata riguros;
3) Se pregatesc pentru sterilizare.

NOTAREA IN FOAIA DE OBSERVATII

Se noteaza culoarea, continutul, mirosul, oxiuri,
sange, puroi, alimente nedigerate, tranzitul accelerat.
Se pastreaza pentru vizita medicala.

Notarea scaunelor:
Normal = |
Moale = /
Diaree apos =
Mucus = X
Puroi = P
Sanguinolent = S
Melena = M

DE STIUT
1) La copii se recomanda si recoltarea
mucusului nazal si depozitelor de sub
unghii.

2) Depozitul de sub unghii se inmoaie toata

marginea unghiei, se curata cu un tampon
de vata montat pe pensa sub unghii si
marginile ei. Se introduce tamponul intr-o
solutie cu hidrat de sodiu 1:1. Se agita si se
trimite la laborator.
3) Pentru virusuri se adauga peste materiile
fecale recoltate cateva picaturi de
penicilina 200.000 U in apa distilata
streptococica 1g in 10ml.
4) In recoltarea cu tampon in solutia din
recipient se adauga 100 U de penicilina si
20mg de streptomicina inainte de
efectuarea recoltarii.
5) Coprocultura:
a) Pentru punerea in evidenta a germenilor
intestinali.
b) Recoltarea se face trei zile consecutive.
Daca scaunul este lichid se recolteaza
0,5-1ml.
c) Proba se trimite imediat la laborator
deoarece germenii sensibili mor.

II. PERFUZIA INTRAVENOASA

Definitie: Introducerea pe cale parentala picatura
cu picatura a solutiei medicamentoase pentru
reechilibrarea hidroelectrolitica, hidroionica sau
volemica a organismului.
Scop:
1) Hidratarea si mineralizarea organismului;
2) Administrarea medicamentelor la care se
urmareste efectul prelungit;
3) Depurativ, diluand si favorizand excretia din
organism a produsilor toxici;
4) Completarea proteinelor sau a altor
componente sanguine;
5) Alimentare pe cale parentala.

Pregatiri
Materiale:
- Dezinfectante - alcool iodat, tampon
imbibat in alcool;

- Pentru punctia venoasa;

- Branula;
- Seringi, ace de unica folosinta, se verifica
integritatea ambalajului si valabilitatea
sterilizarii;
- Perfuzor;
- Solutie de perfuzat;
- Manusi de cauciuc;
- Garou;
- Stativ;

Pregatirea psihica a pacientului

- Se explica scopul interventiei in cazul
copiilor insotitorilor;

Pregatirea fizica a pacientului

- Pacientul in decubit dorsal confortabil si
pentru pacient si pentru asistenta
- Se examineaza venele

- Maneca sa fie lejera pentru a impiedica

circulatia de intoarcere
- Bratul asezat pe pernita si extensia mainii
- Dezinfectie de tip I
- Se face staza pentru evidentierea venei
- Miscari pentru evidentierea venei cu partea
cubitala a mainii
- Staza se face la 7 - 10cm deasupra locului
punctiei

Executia
- Tehnica este aseptica
- Asistenta se spala pe maini
- Pregateste solutia de perfuzat
- Monteaza aparatul si lasa sa circule lichidul prin
tuburi pentru indepartarea aerului; se evita
contaminarea sistemului
- Alege vena intai cele distale apoi cele proximale
- Aplica garoul (se face staza)
- Curata locul cu alcool de la centru in afara

- Introduce branula in vena

- Scoate garoul si ataseaza tuburile, deschide
perestubul, fixeaza rata de flux la picaturi pe
minut
- Mentine locul de perfuzie acoperit cu pansament
steril
- Schimba pansamentul la 24 de ore, inspecteaza
zona pentru eventualele inflamatii
- Punga sau flaconul se schimba inainte de golirea
completa pentru a nu intra aer in perfuzor
- Se poate folosi o rata de flux redusa pentru a
tine vena deschisa

Ingrijirea ulterioara a pacientului

- La sfarsitul perfuziei se exercita o presiune
asupra venei cu un tampon in alcool si se
retrage acul in directia axului venei
- Se aseaza pacientul comod si se
administreaza lichide calde daca este
permis

Reorganizare
- Se indeparteaza materialele folosite
- Se depoziteaza in containere speciale
- Se indeparteaza stativul

Notarea in foaia de observatie

- Se noteaza ora si data administrarii
- Solutia medicamentoasa administrata
- Cantitatea administrata in ml
Accidente
- Hiperhidratarea la cardiaci poate determina
edem pulmonar acut
- Embolia gazoasa
- Revarsarea lichidului in tesuturile
perivenoase poate da nastere la necroze

III. Bilantul hidric

Definitie: Bilantul vizeaza mentinerea unui

echilibru intre pierderile de apa si cantitatile care vor
trebui administrate.
Componente
- intrarile sunt constituite din: apa din
alimente, bauturi (apa, supa ceai, etc.) pe o
parte, pe de alta parte si prin apa provenita
din metabolismul celular
- iesirile sunt constituite din: urina, scaun,
pierderi insensibile (cale pulmonara si cale
cutanata)
Alte pierderi sunt cele patologice.

Pierderi patologice
- Febra, varsaturi, diaree, aspiratii, drenaje, fistule
Vor fi masurate cu exactitate si notate pentru
bilantul hidric.

Intocmirea bilantului

1) Pentru febra - pentru fiecare grad peste

37C se calculeaza o pierdere suplimentara
de 500ml apa
2) Pentru varsaturi - se capteaza varsatura si
se apreciaza cantitatea care se calculeaza
ca pierdere
3) Pentru diaree - se apreciaza cantitatea si se
urmareste numarul scaunelor
4) Nevoia de apa a copilului deshidratat se
face dupa suprafata corporala supa tabele
speciale, iar a sugarului dupa greutatea
corporala 100/180 kg corp
5) Se face prin:

- stabilirea felului

deshidratarii
- simptomatologia deshidratarii
- investigatii de laborator