Sunteți pe pagina 1din 6

PLAN DE INGRIJIRE IN TBC PULMONAR

CULEGEREA DE DATE
Pacientul L.S. se prezinta la sectia U.P.U a spitalului judetean in data de
21.09.2010 acuzand dureri toracice,tuse chinuitoare insotita de expectoratie
muco-purulenta, febra greturi si stare generala alterata. Este trimis la sectia
TBC unde ramine internat pentru investigatii.Pacientul L.S are 61 de ani,este
casatorit,are un copil si doi nepoti,locuieste impreuna cu sotia, copilul si
nepotii intr-o casa cu sapte camere, bucatarie si baie in localitatea CehuSilvaniei. Din discutia cu pacientul aflam ca acesta are un regim de viata
sanatos, nu mai fumeaza de circa 20 de ani, nu consuma alcool si nici cafea si
nu a mai avut probleme medicale pana acum. Este o persoana sociabila, se
adapteaza usor la mediul spitalicesc dar ii este frica de orice investigatie care
i se face deoarece am specificat mai sus nu a mai avut probleme medicale, nu
a suferit de nici o boala in trecut. Tot din discutia cu pacientul aflam ca acesta
a lucrat ca gestionar la cooperativa, pe urma la Ocolul Silvic de unde a iesit
la pensie.
Pacientul ne relateaza ca durerea a aparut in urma cu aproximativ o
saptamina dar nu i-a dat importanta. Din cauza durerii toracice pacientul
prezinta greutate la respiratie, nu se poate odihni din cauza tusei chinuitoare
si nu se alimenteaza suficient din cauza greturilor; prezinta slabiciune
marcata. Pacientul ne mai relateaza ca este alergic la algocalmin si aspirina.
La data internarii i se face examen general:
-inaltime ~ 1,75m
-greutate ~ 65 Kg
-tegumente si mucoase ~ normal colorate
-aparat respirator ~ torace normal conformat 19R/min.
-aparat cardio-vascular ~ TA 110/60mmHg
Puls 94pulsatii/min.
- temp.38,9C
Parametrii vitali:
TA 100/90mmHg
Respiratia 20R/min.
Temp. 36,5C

Analize recomandate:- produs biologic~sputa


- examen bacteriologic
- antibiograma(ABG)
- frotiu colorat
- examen micotic
- amilazemie
- examen urina+sedimente
Interpretarea analizelor de laborator :
- cultura sputa ~ prezenta flora saprofita
- frotiu colorat ~ flora polimorfa
- cultura fungi ~ negative
- VSH ~ 85mm
- WBC(leucocite) ~ 8,89ul
- RBC(eritrocite) ~ 4,49uL
- HCT(hematocrit) ~ 43,80%
- HGB(hemoglobina) ~ 14,10gr/dl
- PLT(nr.trombocite) ~ 368ul
- GOT ~ 36.00U/l
- GPT ~ 27.00U/l
- glicemia ~ 86.00mg/dl
- LDH(lactic dehidrogenaza) ~ 696U/l
- proteine totale ~ 6.7g/dl
- GGT(gama glutamine transpeptitozei) ~ 163.00U/l
- fosf alcalina ~ 206U/l
- amilazemia ~ 141.00U/l
- uree ~ 30,25mg/dl
- creatinina ~ 0,84mg/dl
Sumar urina : - dens.urinara ~ 1015
- leucocite ~ negative
- nitrati ~ negative
- eritrocite ~ negative
- glucoza ~ normal
- acid ascorbic ~ 20
- corpi cetonici ~ negative
- urobilinogen ~ normal
- bilirubina ~ negative
- proteine ~ negative
- PH ~ 6

Sediment urinar nimic patologic


TRATAMENT
- dexametazon+vit.C(i.m) (cortizon - antiinflamator, vit C antiinfectios)
- loratadina 1comprimat de 10mg/zi (antihistaminic =Claritin)
- aminofilin comprimate 3x1/zi (bronhodilatator)
- miofilin 2x1fiole/zi (i.v)
-- ser fiziologic 500ml

Diagnostic de ingrijire
Nevoia de a respira.
- obstructia cailor
respiratorii

Nevoia de a bea si a minca.


- inapetenta, greturi

Nevoia de a elimina.
- varsaturi

Obiective

Intervenii

Evaluare

- Pacientul sa nu
devina
sursa
de
infectie
- sa fie echilibrat
psihic
- sa prezinte rezistenta
crescuta fata de
infectie
-sa
prezinte cai
resp.permeabile si o
buna respiratie

Intervenii autonome
- educ pacientul pentru a folosi batista
individuala de unica folosinta
- pregatesc psihic pacientul,in vederea
aplicarii tehnicilor pe care le efectuez
si rolul lor
- il invat sa evite schimbarile bruste de
temperatura si aglomeratiile
- invat pacientul sa tuseasca,sa
expectoreze
si
sa
colecteze
sputa,umezesc aerul din incapere cu
apa alcoolizata ? ,il invat sa renunte la
obiceiurile daunatoare(fumat)nu mai
fumeaza de 20 de ani!!!.
Intervenii delegate
- administrez tratamentul prescris de
medic:antitusive,expectorante,bronhod
ilatatoare,decongestionante
ale
mucoasei traheo-bronsice.
Interventii autonome
asez
pacientul
in
pozitia
semisezand,sezind sau in decubit
dorsal,cu capul intr-o parte,il ajut in
timpul varsaturilor sprijinindu-l,il
invat sa inspire profund.
Interventii delegate
- aplic tratamentul medicamentos:
antiemetice,vitamine,saruri minerale.

- Pacientul este linitit in


cursul zilei.
- Dup 3 zile de tratament
tusea se amelioreaza un p.
- Doarme mai linistit

Intervenii autonome
- in functie de starea pacientului il
asez in pozitie semisezind, sezind sau
in decubit dorsal cu capul intr-o parte,
aproape de marginea patului, il
linistesc din punct de vedere psihic, il
ajut in timpul varsaturii si pastrez
produsul eliminat, ii ofer un pahar cu
apa sa-si clateasca gura dupa
varsatura.
Intervenii delegate
- la indicatia medicului ii administrez
medicatie simptomatica

- Pacientul nu mai vomita


se simte mai bine si se
rehidrateaza oral cu cantitati
mici de lichide (apa, ceai,
supe).
- in urma culturii sputei
apare flora saprofita.

- pacientul sa aiba o
stare de bine fara
greturi si varsaturi;
- sa fie echilibrat
hidro-electrolitic;
- sa fie echilibrat
nutritional
- Pacientul sa fie
menajat fizic si psihic
in timpul varsaturilor
- sa fie echilibrat
hidro-electrolitic
si
acido-bazic.

- pacientul se simte mai


bine,nu mai
vomita
- este echilibrat hidroelectrolitic si
nutritional.

Mot Simon

Plan de ingrrijire in TBC