1.

ROLUL ONU ÎN DINAMICA SECURITĂŢI GLOBALE ONU este cea mai importantă organizaţie mondială cu rol de menţinere a păcii. ONU a fost înfiinţată oficial în anul 1945, an în care a fost ratificată Carta ONU de către China, Franţa, Uniunea Sovietică, Marea Britanie, Statele Unite precum şi de o serie de alţi semnatari. Carta ONU este instrumentul constitutiv al organizaţiei, consacrând drepturile şi obligaţiile statelor membre şi stabilind totodată organele şi procedurile ONU. ONU implică oameni de pretutindeni. Principalele domenii în care ONU joacă un rol marcant sunt: pacea, dezvoltarea, drepturile omului, asistenţa umanitară, dezarmarea, dreptul internaţional. În ultimul deceniu, se poate observa faptul că s-au diminuat considerabil conflictele din întreaga lume. În pofida acestui fapt, se pot observa evenimentele recente din Orientul Mijlociu. Carta ONU, ca tratat internaţional, obligă statele membre să rezolve eventualele diferende prin mijloace paşnice, într-o asemenea manieră încât pacea şi justiţia internaţională să nu fie periclitate. Statele membre trebuie să se abţină de la ameninţări sau uzul forţei împotriva oricăror altor state, precum şi să aducă orice conflict înaintea Consiliului de Securitate. Consiliul de Securitate este organismul Naţiunilor Unite având drept principală responsabilitate menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Prin prevederile Cartei ONU statele sunt obligate să accepte şi să ducă la îndeplinire deciziile Consiliului de Securitate. Atunci când îi este adus în atenţie un diferend, Consiliul de Securitate solicită părţilor implicate să-l soluţioneze prin mijloace paşnice. Consiliul de Securitate poate numi reprezentanţi speciali sau să ceară secretarului General să facă uz de bunele sale oficii. În unele cazuri, chiar Consiliul de Securitate preia iniţiativa investigaţiilor şi a medierii. În situaţia în care un conflict derivă în luptă armată, Consiliul încearcă stoparea lui imediată. Adesea, Consiliul a dat dispoziţii de încetare a focului, folositoare în prevenirea amplificării ostilităţilor. Prin Carta ONU, toţi membrii Naţiunilor Unite au fost de acord să accepte şi să ducă la îndeplinire deciziile Consiliului de Securitate. În timp ce alte organisme ale Naţiunilor Unite se limitează la a face simple recomandări guvernelor statelor, Consiliul de Securitate are puterea de a lua decizii pe care statele membre sunt obligate, conform Cartei, să le respecte. Consiliul de Securitate este astfel organizat încât să fie capabil să funcţioneze în mod continuu, cu precizarea că un reprezentant din partea fiecărui stat membru trebuie să fie prezent în permanenţă la sediul Naţiunilor Unite. Într-un sens strict, Consiliul de Securitate nu este totalmente diferit de Consiliul din 1945, el s-a lărgit, de la cei 11 iniţiali membri ajungând astăzi la 15, cu perspectiva unei alte lărgiri în viitorul previzibil, pentru a reflecta exigenţele unui organism mai reprezentativ pentru majoritatea membrilor Naţiunilor Unite. Printre membrii permanenţi, locul alocat expres Republicii China este ocupat, din 1971, de

El a creat o comisie de compensare pentru a determina creanţele împotriva unui stat agresor. chiar cea juridică. în mod necesar. O problemă practică este reprezentată de faptul că. De asemenea. nu trebuie să fie exclusă. cu uşurinţă dincolo de autoritatea sa implicită pentru a interpreta şi aplica prevederi relevante ale Cartei sau pentru a interpreta propriile rezoluţii. Consiliul a trecut peste obstacolele procedurale precum dublul drept de veto şi peste aparenta condiţie a Cartei ce prevedea ca toţi membri să voteze în favoarea unei rezoluţii ce urma să fie adoptată. în anumite ocazii. A acţionat astfel. încălcări ale acesteia şi acte de agresiune. Acest dispozitiv a împiedicat Consiliul să acţioneze. dintr-un asemenea tablou. Abţinerile au fost tratate ca şi cum ar fi fost „voturi concurente” în conformitate cu conţinutul art. Amestecarea menţinerii păcii tradiţionale cu sancţiunile Capitolului VII este cea mai puţin vizată dintre problemele legale atunci când există o ameninţare demonstrată la adresa păcii internaţionale însă acest amestec s-a dovedit valabil şi nu neapărat eficient. vreo dispoziţie legală internaţională preexistentă. acesta continuă mecanismul procedural necesar funcţionării Consiliului. 271 din Carta ONU. fără să demonstreze în ce constă ameninţarea păcii internaţionale. În mod special. 42 şi pe înţelegerile potrivite din art. în ciuda caracterului său non-judiciar şi în lipsa garanţiilor procedurale. În lipsa dezvoltării noilor justificări legale pentru actele sale. 2 . de-a lungul anilor. au fost până în prezent neînsemnate. adoptarea declaraţiilor privind comportamentul statelor sau altor entităţi cărora le erau destinate. fără doar şi poate. Consiliul nu ar mai avea perspectiva îndeplinirii responsabilităţii sale primare – menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Cu toate acestea. Cele mai serioase probleme ale Consiliului. fără să se bazeze pe art. sunt deranjante tendinţele Consiliului de a invoca Capitolul VII. Inovaţia. Unele inovaţii sunt mai discutabile din punct de vedere legal decât altele. A trecut. nu întotdeauna eficiente. apărute după Războiul Rece. cu mult. fără vreo recunoaştere din partea Consiliului – sau cel puţin fără vreo confirmare – demonstrează acest lucru. Dacă Consiliul trebuie să aştepte semnarea acordurilor art. cel puţin în anumite cazuri în timpul Războiului Rece. Câţiva noi membri permanenţi pot fi adăugaţi dacă şi atunci când reforma în cursa Consiliului va fi definitivată. Consiliul a împuternicit tribunalele şi Comisia să aplice norme ce nu reflectă. Consiliul a constituit tribunale pentru crimele de război şi în legătură cu care a emis directive pentru ca statele membre să coopereze. Acesta nu are o consacrare expresă sau chiar implicită în Cartă. dincolo de cele inerente autorităţii sale pentru a determina ameninţări ale păcii. Dar Consiliul a mers mult mai departe decât atât. Procesul de menţinere a păcii a fost inventat de Consiliu de puţin timp. El a invocat Capitolul VII pentru a autoriza statele membre să folosească forţa armată pentru păstrarea sau restabilirea păcii. de asemenea. În acelaşi timp a făcut determinări cvasi-judiciare care trec. exemplele recente de stabilire a unor norme cvasilegale pentru situaţii particulare care au trecut dincolo de cerinţele legii internaţionale. 43. Consiliul a invocat Capitolul VII când ameninţarea păcii internaţionale nu era în sine evidenţiată şi a omis în majoritatea cazurilor orice justificare a constatării unei asemenea ameninţări. a fost acceptat masiv de membrii.Republica Populară a Chinei şi locul alocat Uniunii Sovietice este ocupat din 1991 de Rusia. cel puţin în forma tradiţională . Pe plan cvasi-legislativ.observarea menţinerii păcii şi crearea unor zone tampon unde luptele încetaseră.

a lansat un program ambiţios de reformă a sistemului operaţiunilor de menţinere a păcii. însă el evoluează inevitabil. în momentul de faţă. bineînţeles. au fost participanţi constructivi în operaţiunile de menţinere a păcii şi în cele de impunere ale acesteia. Sfera în cadrul căreia s-a mişcat Consiliul în primii 50 de ani. în fiecare an se aleg membrii nepermanenţi pentru o perioadă de 2 ani. dar a jucat un rol important. Dacă Consiliul n-ar avea nici o autoritate să acţioneze în baza art. VII. ca fiind operaţiuni de succes. condus de 3 . Consiliul nu a fost singurul organ al Naţiunilor Unite implicat în operaţiunile de menţinere a păcii. La data de 21 august 2000. adoptată unanim ca o necesitate în cadrul efortului general de adoptare a ONU la noile realităţi ale secolului XXI. ele trebuie însă să canalizeze deciziile Consiliului pe o cale considerată de majoritate ca legitimă – având în vedere că membrii le acordă o considerabilă atenţie. avându-se în vedere că propunerile avansate ar urma să schimbe conceptul originar care a stat la baza Cartei ONU şi anume acordarea unui statut special celor cinci mari puteri învingătoare în cel de-al doilea război mondial în ceea ce priveşte luarea deciziilor politice referitoare la pacea şi securitatea în lume. Kofi Annan. Programul a avut la bază raportul întocmit de experţi. ele se extind sau se contractă în cadrul unor limite rezonabile. VIII şi XII. Următorii 50 de ani vor sta mărturie pentru un Consiliu de Securitate constituit diferit de cel constituit din 1995. el ar fi un organism chiar mai ineficient decât este. Carta continuă să evolueze şi alături de ea Consiliul nu în măsura satisfacerii complete a tuturor observatorilor juridici şi politici. Există o opinie majoritară potrivit căreia numărul de membri trebuie mărit. Dacă Naţiunile Unite n-ar fi iniţiat şi apoi perfectat operaţiunile de menţinere a păcii. dar reforma nu se poate limita numai la aspectul strict numeric. Configuraţia actuală a Consiliului de Securitate este dată de Carta ONU şi amendamentele aduse în anul 1963 articolelor 23 (număr de membri) şi 27 (voturi). 24 cu excepţia expresă a capitolelor VI. Consideraţiile juridice nu sunt de neschimbat. 1976-1977 şi 1990-1991. România se bucură din nou de a fi membru nepermanent în Consiliul de Securitate. îndeplinind anumite funcţii pe care astăzi le întrezărim sau nu le vedem deloc. scena mondială ar fi un loc mult mai periculos decât este acum. urmare a creşterii de la 11 la 15 a numărului membrilor.43 înainte de a autoriza folosirea forţei împotriva oricărui agresor. dar este clar că Naţiunile Unite şi Consiliul de Securitate. în special. are un caracter deosebit de complex. printr-o scrisoare adresată preşedintelui Adunării Generale a ONU şi preşedintelui Consiliului de Securitate. De asemenea. Pe lângă membrii permanenţi. Namibia şi poate Cambodgia apar. începând cu 1 ianuarie 2004. Secretarul General ONU. încurcate. Rezultatele din America Centrală şi din state precum Mozambic. provoacă la verificarea încercărilor cu precizie. Unii dintre ei sunt reprezentaţi de măsura în care guvernele şi alţi importanţi actori ai scenei internaţionale au încredere în sensibilitatea Consiliului de Securitate faţă de consideraţiunile esenţialmente juridice relative la folosirea puterii şi a autorităţii. România a fost membru nepermanent în 1962. Reforma Consiliului de Securitate. Eficienţa sa în menţinerea păcii va depinde de o varietate de factori. comunitatea internaţională ar fi avut de suferit. Rezultatele pot părea. Acest lucru este la fel de important pentru domeniul juridic în aceeaşi măsură în care este important şi pentru cel politic.

menit să transforme operaţiunile de menţinere a păcii dintr-o activitate cu caracter provizoriu. În ultimii ani. operaţiunile de consolidare a păcii. toate obiective cu care OSCE în acel moment nu era familiarizat şi nici nu avea voinţa politică de a se axa pe ele. 2004 şi 2009 a fost percepută de mulţi ca suficientă pentru a asigura viitoarea securitate a continentului. precum cel de la începutul anilor `80. Expansiunea Uniunii Europene. niciodată controversată precum cea a NATO. Este avută în vedere instituţionalizarea unor proceduri complexe cu caracter preventiv şi de asistenţă a statelor implicate în conflict pentru a trece de la starea conflictuală la pace. dar privit cu mai puţin entuziasm ca odinioară. precum Kosovo. tensiunile din regiunea Caucazului. După jumătatea anilor `90. Toate acestea necesită un răspuns diplomatic şi conceptual bazat pe ceea ce anumiţi experţi internaţionali numesc un Nou Acord Helsinki. Iraq şi o concentrare pe Orientul Mijlociu. 2. într-un mediu ce deseori amintea mai mult de un război deschis decât de cel rece. OSCE a fost confruntată cu noi provocări: lungul război din Afganistan şi Irak . în timp ce. În această acţiune OSCE este chemată la un rol important. Aceasta a însemnat o concentrare a zonei de interes în Afganistan. ROLUL OSCE ÎN REALIZAREA SECURITĂŢII EUROATLANTICE OSCE şi-a demonstrat utilitatea. într-o funcţie principală a ONU. Toate acestea îi făceau pe cei mai optimişti comentatori să considere un viitor în care Uniunea Europeană devenea actorul central pe continent.fostul ministru de externe algerian. cuprinzând: prevenirea crizelor. După 2001. Raportul Brahimi a prefigurat un program complex de reformă. OSCE a fost ultima insulă fragilă de dialog între blocul estic. expansiunea graduală a NATO spre Est în 1999 . ceea ce făcea ca OSCE să rămână un factor important. relevanţa OSCE a început în mod gradual să se diminueze. necesitatea construcţiei unei comunităţi mediteraneene. implicată în războiul stelelor al lui Reagan şi ce păreau a se îndrepta către un război nuclear. desfăşurată la limita minimă a resurselor şi cu o organizare precară. operaţiunile de menţinere a păcii. Opinia generală este că există voinţa politică din partea multor state de a sprijini transformarea sistemului. conceptul global de securitate şi alianţă strategică s-a deplasat. alte voci estice au vorbit de o creştere a tensiunii. criza legată de procesul de pace palestinian. a fost un substitut pentru lucrul în cadrul OSCE pe problemele cooperării economice. 4 . odată cu lansarea noului concept despre un aşa zis război împotriva terorii. necesitatea de a oferi Rusiei asigurările legitime de securitate şi cooperarea în regiunea Marii Negre şi soluţionarea crizelor. îndeplinită în condiţii de coerenţă organizatorică şi eficientă. Lakhdar Brahimi. lansat în aventura din Afganistan şi alianţa vestică. Aplicarea programului este dependentă de două elemente principale: voinţa politică a statelor membre ONU de a promova schimbarea şi disponibilitatea lor de a aloca resursele necesare pentru transformarea sistemului operaţiunilor de menţinere a păcii. Rolul său în promovarea securităţii militare şi strategice pe continent a devenit treptat un obiectiv al Alianţei Nord-Atlantice.

Azi nimeni nu se mai îndoieşte de necesitatea OSCE. pentru stabilizarea regiunii Balcanilor. În acest context. OSCE a devenit singurul spaţiu comun de dialog. întrebarea era dacă mai este nevoie de CSCE şi răspunsul a fost sporirea rolului său prin transformarea în OSCE. Conferinţa de la Bucureşti. monitorizarea alegerilor. îmbunătăţirea cooperării între foşti inamici. la finalul războiului rece. Există două tipuri de provocări care stau în faţa OSCE. în cadrul Pactului de stabilitate pentru Europa de Sud-Est. în momentul în care Comunitatea Economică Europeană se reconstruia. nu a fost singurul serviciu adus umanităţii de către OSCE în aceea perioadă. Totodată. Deschiderea şi transparenţa tuturor armatelor din Europa au reuşit să 5 . Sarcina OSCE a fost mai întâi rezolvarea vechilor conflicte îngheţate. prin controlul armamentelor şi dezvoltarea unor iniţiative de stăpânire a armamentelor şi dezarmare a regiunii. Ea acordă ajutor statelor-membre care au probleme de securitate. în care jocul riscurilor şi actorii se schimbă cu rapiditate. OSCE şi-a asumat un rol important în coordonarea acţiunilor tuturor statelor-membre la lupta împotriva terorismului internaţional. construcţia democratică. pentru ca apoi să se concentreze pe prevenirea lor. Prima priveşte câteva puncte nevralgice ale activităţii organizaţiei care pun în discuţie eficacitatea OSCE şi care trebuie soluţionate rapid. precum şi de guvernare. Cea de-a doua provocare priveşte elaborarea unui concept strategic pentru activitatea OSCE în prima parte a secolului XXI. împreună cu acordurile START şi negocierea tratatului de control al rachetelor cu rază medie de acţiune. iar NATO a adoptat un nou concept strategic la summitul din noiembrie 2010. UE şi-a definit recent o strategie. Din prima categorie face parte Tratatul Forţelor Convenţionale în Europa. între adversarii de pe continentul european. Organizaţia reprezintă o grupare interguvernamentală transatlantică. Cauza prăbuşirii imperiului sovietic a fost redeşteptarea spiritului de libertate al popoarelor şi promovarea drepturilor omului de către CSCE.În 2010 OSCE (incluzând fireşte CSCE) împlineşte 35 de ani. Presiunea militară a NATO a constituit doar condiţia pentru începerea procesului perestroika în URSS. crearea unui dialog şi a unei detensionări într-o Europă centrală şi de est ce cunoşteau pasiunile naţionalismului post comunist şi în final fiind şi o cale de dialog şi cooperare cu Vestul continentului. dar pentru ce şi pentru cine? Dificilă se pare la această nouă răscruce nu alegerea unui drum sau altul. cât capacitatea de a anticipa unde duc aceste drumuri sau alte drumuri noi care se pot deschide într-un secol de transformări neaşteptate. a fost un bun prilej pentru o abordare deschisă şi sinceră a unor probleme controversate. Elaborarea unei strategii pe termen lung nu poate fi amânată în contextul în care alte importante organizaţii cu care OSCE conlucrează au abordat-o. organizată de Institutul pentru Relaţii Internaţionale şi Cooperare Economică şi Misiunea diplomatică a Kazahstanului. Evitarea unui război nuclear pe timpul Războiului rece şi menţinerea deschisă a liniilor de comunicare. Promovarea dialogului. Acesta a constituit un instrument important de reconstrucţie a încrederii. OSCE a rămas singurul for general european care a preluat în agenda sa protecţia drepturilor omului. Acum douăzeci de ani. care are rolul de prevenire a conflictelor şi de management al crizelor post conflictuale şi care se adaptează la provocările noului secol şi mileniu. economice şi politico-militare. din martie 2010. Sub auspiciile OSCE se desfăşoară eforturi comune. reprezintă o valoare centrală a OSCE.

pe baza principiului nestaţionării trupelor unui stat pe teritoriul altui stat suveran. În ceea ce priveşte strategia pe termen lung a OSCE. conştientizarea efectelor secundare şi a costurilor eliminării organizaţiei de pe scena politică şi de securitate europeană fac imposibilă eliminarea sau blocarea OSCE. În chestiunea acordurilor de reducere şi neproliferare nucleară şi a rachetelor cu rază medie şi lungă de acţiune. Acestea se vor renegocia.în Abhazia. până la finele anului în curs. Din păcate. al celor de reducere a numărului şi stocurilor. ale prăbuşirii Uniunii Sovietice. gestionate de OSCE în Osetia de Sud şi de ONU . evoluţiile recente arată o cădere rând pe rând a acestui sistem şi închiderea termenelor de aplicabilitate a altor acorduri de limitare a armamentelor. al procedurilor de înregistrare şi licenţiere a posesorilor de arme de foc. START 1 şi 2 şi a Tratatului INF în legătură cu rachetele cu rază medie de acţiune. fără consimţământul acestuia. de retragere a forţelor militare din Republica Moldova şi Georgia. s-a putut observa în ultimii zece ani interesul unor state pentru blocarea activităţii OSCE. Deşi extinderea conflictului a fost blocată. iar tratatul INF prezintă probleme sub motivaţia noului scut antirachetă din Europa. privind forţele nucleare şi forţele convenţionale din Europa. Tratatul adaptat nu a intrat însă niciodată în vigoare din punct de vedere juridic. a scopurilor urmărite şi a mecanismelor de acţiune. Componentele ei sunt o criză a mijloacelor. Un element declanşator al unor noi abordări teoretice l-a constituit războiul ruso-georgian. deoarece el nu a fost ratificat de statele semnatare. a normelor. ale extinderii NATO şi ale opţiunilor de securitate ale statelor din spaţiul post-comunist. pentru controlarea ei sau pentru trecerea în derizoriu a instituţiei sau a unor componente ale ei. ne apropiem de încetarea funcţionării acordului START 1. din cauza neîndeplinirii angajamentelor luate în Actul Final al Summit-ului OSCE de la Istambul. Revizuirea strategiilor de securitate pe baza unor noi modele de abordare s-a impus cu necesitate. Dincolo de acestea au devenit evidente blocajele de natură instituţională ale UE în materie de politică externă şi divergenţele din cadrul NATO. în special cele de control a democraţiei şi a misiunilor de teren. semnat în 1999 la Istambul. a regulilor. a venit să consemneze noile schimbări ale tranziţiei europene. a devenit vizibilă o criză instituţională majoră la nivel internaţional.înlocuiască neîncrederea şi lipsa de informare. probabil. depozitării şi a circulaţiei armelor mici. Consecinţele sale imediate au evidenţiat slăbiciunile inerente ale sistemelor de soluţionare a conflictelor îngheţate. din august 2008. Tratatul adaptat al Forţelor Convenţionale în Europa. Legat de aceste probleme. este necesar un efort de înţelegere şi de anticipare a tendinţelor de evoluţie sau involuţie a lumii în care trăim. o criză a principiilor şi o criză morală. în timp ce START 2 a fost neratificat. La fel. Schimbările mediului de securitate pot fi înţelese numai dacă luăm în considerare schimbarea naturii relaţiilor internaţionale. percepţiile greşite şi evaluările eronate ale ameninţărilor şi ale infrastructurii de securitate necesare. În domeniul controlului armelor mici şi uşoare (SALW) şi a muniţiei convenţionale este nevoie de fonduri pentru distrugerea armelor şi muniţiilor vechi şi pentru programele de control a securităţii. a tipologiei actorilor. 6 . Din fericire. În primul rând.

3. Cu toate acestea.acţionează ca furnizor de stabilitate în spaţiul euro-atlantic. poate formula şi pune în practică programe de întărire a încrederii reciproce. OSCE şi-a propus . . . de la sfârşitul Războiului Rece. şi că.contribuie la prevenirea eficientă a conflictelor şi se angajează activ în gestionarea crizelor. Marea contribuţie a OSCE la arhitectura de securitate a Europei şi a lumii va fi. cooperarea şi dialogul pe scară largă cu alte ţări din spaţiul euro-atlantic. inclusiv conflicte etnice. sabotaj. 7 . fără îndoială. . OSCE s-a dovedit a fi un instrument eficace de construcţie a unei culturi a dialogului şi a colaborării în Europa şi a Europei cu lumea întreagă. Alianţa a jucat un rol esenţial în consolidarea securităţii euro-atlantice. instabilitate politică şi fragilitate economică. crimă organizată şi întreruperea fluxurilor de resurse vitale. Conceptul Strategic NATO concluzionează că mediul strategic este într-o continuă schimbare. biologice şi chimice. deşi ameninţarea unui război generalizat în Europa practic a dispărut.şi în parte a reuşit – să devină un laborator unde se creează cultura politică a securităţii prin încredere reciprocă. în general pozitivă. proliferarea armelor nucleare. întăririi colaborării cu societatea civilă. atât în interiorul ţărilor cu un grad ridicat de risc cât şi în zonele cu potenţial conflictual. Fiind singura organizaţie euro-atlantică în care sunt membre toate statele Europei. ca de pildă acte teroriste.consecinţele care privesc logica evaluării şi planificării de securitate. negociere şi cooperare.serveşte ca forum de consultări în ceea ce priveşte aspectele de securitate.promovează parteneriatul. Prevenirea conflictelor şi gestionarea situaţiilor postconflict cer o viziune comprehensivă care să dezvolte complementaritatea acţiunilor OSCE cu activitatea altor organisme globale sau regionale. iar răspândirea tehnologiilor s-ar putea solda cu sporirea accesului potenţialilor adversari la capacităţi militare sofisticate. . încălcarea drepturilor omului. Evaluând provocările şi riscurile previzibile la adresa securităţii. prin comparaţie cu alte organizaţii. precum şi a mijloacelor de transport al acestora reprezintă un motiv serios de îngrijorare. OSCE poate identifica riscurile majore. aceea a războaielor care nu vor fi avut loc datorită creării unor mecanisme democratice şi de dialog. diplomaţiei preventive. securitatea Alianţei trebuie să ţină seama de contextul global şi poate fi afectată de riscuri mai mari. În plus. IMPLICAREA NATO ÎN MANAGEMENTUL CRIZELOR DIN BALCANII DE VEST Atribuţiile fundamentale ale Alianţei în domeniul securităţii sunt definite prin intermediul următoarelor calităţi: . Mai mult decât atât. membrii Alianţei şi alte ţări din regiunea euro-atlantică se confruntă cu alte riscuri şi incertitudini.contracarează şi apără de orice ameninţare şi agresiune manifestată împotriva oricărui stat NATO.

În numeroase ocazii. care contribuie în mod real la realizarea în general a securităţii prin facilitarea colaborării. zilnic. elaborării programelor de reconversie a foştilor militari pentru integrarea în viaţa civilă şi oferirea de asistenţă în vederea deminării şi a distrugerii stocurilor de muniţie expirată. mediului şi tehnologiei. EADRCC a mobilizat resurse pentru a oferi asistenţă ţărilor din spaţiul euro-atlantic care s-au confruntat cu inundaţii. cea mai mare parte a activităţii Alianţei se desfăşoară fără să se bucure de publicitate. Programul Ştiinţei pentru Pace şi Securitate (SPS) al NATO urmăreşte să elaboreze recomandări şi soluţii practice în privinţa unei varietăţi de probleme. Acestea cuprind sprijinul acordat reformei armatelor est-europene. care a fost negociată la Dayton. partenere şi membre ale Dialogului Mediteranean participă la aceste activităţi. în septembrie 2005. prin intermediul căruia coordonează asistenţa de urgenţă şi umanitară din partea ţărilor NATO şi partenere în cazul producerii dezastrelor naturale sau a celor produse de oameni. în decembrie 2005. În perioada de după dezintegrarea fostei Iugoslavii. Oamenii de ştiinţă din ţările NATO. Intervenţia militară a NATO în Kosovo a urmat după mai mult de un an de violenţă crescândă şi încălcarea repetată de către Belgrad a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU solicitând acestuia să pună capăt represiunii pe care o exercita 8 . din Kosovo în 1999 şi din Fosta Republică Iugoslavă Macedonia în 2001. în derularea unei game de proiecte care contribuie la îmbunătăţirea mediului de securitate al Europei. incendii în regiuni împădurite şi cutremure. În plus. Alianţa a înfiinţat un Centru Euro-Atlantic pentru Coordonarea Asistenţei la Dezastre (EADRCC).000 oameni şi a lăsat fără adăpost aproape 4 mil. IFOR a fost urmată de Forţa de Stabilizare (SFOR). un cutremur devastator în Pakistan a produs moartea a circa 73. care s-a încheiat cu succes. precum şi asupra summit-urilor şi campaniilor militare ale Alianţei. căutând în acelaşi timp să răspundă la nevoile specifice ale participanţilor. Participanţii NATO la misiunea de menţinere a păcii au sosit în Bosnia şi Herţegovina în decembrie 1995 în cadrul Forţei de Implementare (IFOR). Totuşi. NATO joacă un rol activ în coordonarea asistenţei umanitare în cazul producerii dezastrelor. formării de reţele şi construirea capacităţilor. De exemplu. NATO a oferit asistenţă victimelor inundaţiilor. Consiliul Nord Atlantic a convenit extinderea asistenţei prin intermediul EADRCC. zece ani mai târziu. În Bosnia şi Herţegovina. Ohio. Mandatul misiunii de menţinere a păcii a fost preluat apoi de Uniunea Europeană. imediat după Uraganul Katrina din SUA. O lună mai târziu. În 1999. statele NATO au desfăşurat operaţiuni aeriene împotriva forţelor sârbe bosniace în august şi septembrie 1995. NATO derulează un program ştiinţific care sponsorizează cooperarea practică în privinţa aspectelor legate de securitate şi în domeniile civile ale ştiinţei.Acoperirea mediatică a NATO se concentrează în mod inevitabil asupra diplomaţiei la nivel înalt. Această acţiune a contribuit la modificarea raportului de forţe între părţile din teren şi la convingerea conducerii sârbilor bosniaci să accepte pacea. NATO este implicat. NATO a intervenit militar pentru a pune capăt sau a împiedica desfăşurarea în continuare a conflictului din Bosnia şi Herţegovina în 1995.

În august 2001. Acest lucru a oferit NATO posibilitatea de a disloca circa 3500 militari într-o misiune de 30 zile vizând dezarmarea etnicilor albanezi pe baza voluntariatului. ambele din 1999. aceasta sprijină efortul umanitar internaţional şi cooperează cu structura prezenţei internaţionale civile. care a fost arbitrat de trimişii speciali ai diferitelor organizaţii internaţionale. Mandatul Forţei Kosovo (KFOR) condusă de NATO. are ca bază atât un acord militar tehnic între NATO şi comandanţii iugoslavi. când misiunea a fost preluată de Uniunea Europeană. cât şi Rezoluţia 1244 a Consiliului de Securitate al ONU. în timp ce NATO menţine comandamente în Sarajevo şi Skopje pentru a oferi asistenţă guvernelor gazdă în domeniul reformei apărării. inclusiv NATO. instaurarea unui mediu sigur şi demilitarizarea Armatei de Eliberare a Kosovo. în vederea creării unui mediu stabil pentru asigurarea în continuare a dezvoltării în Kosovo. Aceste iniţiative au contribuit la împiedicarea continuării conflictului civil şi la pregătirea terenului în vederea reconcilierii şi a reconstrucţiei în ţară. NATO va menţine o forţă semnificativă ca mărime în Kosovo. cu condiţia ca guvernul să reintroducă anumite drepturi pentru minorităţi. La solicitarea Skopje-ului.împotriva populaţiei albaneze din Kosovo. pe baza Rezoluţiei 1244 a Consiliului de Securitate. preşedintele Fostei Republici Iugoslave Macedonia a solicitat sprijinul NATO pentru dezarmarea grupurilor etnicilor albanezi care deţineau potenţialul de a destabiliza ţara. trupele NATO au rămas în ţară pentru asigurarea protecţiei personalului de monitorizare din Uniunea Europeană şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa până la sfârşitul lui martie 2003. KFOR este acum singura forţă aliată de amploare dislocată în Balcani. În plus. 9 . şi ai Statelor Unite. Administraţia Interimară a ONU din Kosovo (UNMIK). KFOR are ca sarcini descurajarea unor noi ostilităţi. Reprezentanţii comunităţii albaneze din ţară şi guvernul au ajuns la un aranjament politic. NATO a fost de acord. atâta vreme cât Consiliul de Securitate nu va lua o altă decizie.

10 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful