P. 1
Rolul organizaţiilor internaţionale

Rolul organizaţiilor internaţionale

|Views: 2,956|Likes:
Published by bg5f

More info:

Published by: bg5f on Apr 18, 2011
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

03/03/2015

pdf

text

original

1.

ROLUL ONU ÎN DINAMICA SECURITĂŢI GLOBALE ONU este cea mai importantă organizaţie mondială cu rol de menţinere a păcii. ONU a fost înfiinţată oficial în anul 1945, an în care a fost ratificată Carta ONU de către China, Franţa, Uniunea Sovietică, Marea Britanie, Statele Unite precum şi de o serie de alţi semnatari. Carta ONU este instrumentul constitutiv al organizaţiei, consacrând drepturile şi obligaţiile statelor membre şi stabilind totodată organele şi procedurile ONU. ONU implică oameni de pretutindeni. Principalele domenii în care ONU joacă un rol marcant sunt: pacea, dezvoltarea, drepturile omului, asistenţa umanitară, dezarmarea, dreptul internaţional. În ultimul deceniu, se poate observa faptul că s-au diminuat considerabil conflictele din întreaga lume. În pofida acestui fapt, se pot observa evenimentele recente din Orientul Mijlociu. Carta ONU, ca tratat internaţional, obligă statele membre să rezolve eventualele diferende prin mijloace paşnice, într-o asemenea manieră încât pacea şi justiţia internaţională să nu fie periclitate. Statele membre trebuie să se abţină de la ameninţări sau uzul forţei împotriva oricăror altor state, precum şi să aducă orice conflict înaintea Consiliului de Securitate. Consiliul de Securitate este organismul Naţiunilor Unite având drept principală responsabilitate menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Prin prevederile Cartei ONU statele sunt obligate să accepte şi să ducă la îndeplinire deciziile Consiliului de Securitate. Atunci când îi este adus în atenţie un diferend, Consiliul de Securitate solicită părţilor implicate să-l soluţioneze prin mijloace paşnice. Consiliul de Securitate poate numi reprezentanţi speciali sau să ceară secretarului General să facă uz de bunele sale oficii. În unele cazuri, chiar Consiliul de Securitate preia iniţiativa investigaţiilor şi a medierii. În situaţia în care un conflict derivă în luptă armată, Consiliul încearcă stoparea lui imediată. Adesea, Consiliul a dat dispoziţii de încetare a focului, folositoare în prevenirea amplificării ostilităţilor. Prin Carta ONU, toţi membrii Naţiunilor Unite au fost de acord să accepte şi să ducă la îndeplinire deciziile Consiliului de Securitate. În timp ce alte organisme ale Naţiunilor Unite se limitează la a face simple recomandări guvernelor statelor, Consiliul de Securitate are puterea de a lua decizii pe care statele membre sunt obligate, conform Cartei, să le respecte. Consiliul de Securitate este astfel organizat încât să fie capabil să funcţioneze în mod continuu, cu precizarea că un reprezentant din partea fiecărui stat membru trebuie să fie prezent în permanenţă la sediul Naţiunilor Unite. Într-un sens strict, Consiliul de Securitate nu este totalmente diferit de Consiliul din 1945, el s-a lărgit, de la cei 11 iniţiali membri ajungând astăzi la 15, cu perspectiva unei alte lărgiri în viitorul previzibil, pentru a reflecta exigenţele unui organism mai reprezentativ pentru majoritatea membrilor Naţiunilor Unite. Printre membrii permanenţi, locul alocat expres Republicii China este ocupat, din 1971, de

dincolo de cele inerente autorităţii sale pentru a determina ameninţări ale păcii. Câţiva noi membri permanenţi pot fi adăugaţi dacă şi atunci când reforma în cursa Consiliului va fi definitivată. 271 din Carta ONU. Cu toate acestea. vreo dispoziţie legală internaţională preexistentă. Consiliul nu ar mai avea perspectiva îndeplinirii responsabilităţii sale primare – menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. în ciuda caracterului său non-judiciar şi în lipsa garanţiilor procedurale. Dacă Consiliul trebuie să aştepte semnarea acordurilor art. fără vreo recunoaştere din partea Consiliului – sau cel puţin fără vreo confirmare – demonstrează acest lucru. Pe plan cvasi-legislativ. Consiliul a invocat Capitolul VII când ameninţarea păcii internaţionale nu era în sine evidenţiată şi a omis în majoritatea cazurilor orice justificare a constatării unei asemenea ameninţări. Cele mai serioase probleme ale Consiliului. fără să se bazeze pe art. Acest dispozitiv a împiedicat Consiliul să acţioneze. Inovaţia. cel puţin în forma tradiţională . de-a lungul anilor. A acţionat astfel. cu uşurinţă dincolo de autoritatea sa implicită pentru a interpreta şi aplica prevederi relevante ale Cartei sau pentru a interpreta propriile rezoluţii.observarea menţinerii păcii şi crearea unor zone tampon unde luptele încetaseră. în mod necesar. Consiliul a trecut peste obstacolele procedurale precum dublul drept de veto şi peste aparenta condiţie a Cartei ce prevedea ca toţi membri să voteze în favoarea unei rezoluţii ce urma să fie adoptată. adoptarea declaraţiilor privind comportamentul statelor sau altor entităţi cărora le erau destinate. De asemenea. Procesul de menţinere a păcii a fost inventat de Consiliu de puţin timp. Consiliul a constituit tribunale pentru crimele de război şi în legătură cu care a emis directive pentru ca statele membre să coopereze. O problemă practică este reprezentată de faptul că. acesta continuă mecanismul procedural necesar funcţionării Consiliului. nu întotdeauna eficiente. Consiliul a împuternicit tribunalele şi Comisia să aplice norme ce nu reflectă. în anumite ocazii. nu trebuie să fie exclusă. dintr-un asemenea tablou. de asemenea. În acelaşi timp a făcut determinări cvasi-judiciare care trec. 42 şi pe înţelegerile potrivite din art.Republica Populară a Chinei şi locul alocat Uniunii Sovietice este ocupat din 1991 de Rusia. chiar cea juridică. cu mult. El a invocat Capitolul VII pentru a autoriza statele membre să folosească forţa armată pentru păstrarea sau restabilirea păcii. Amestecarea menţinerii păcii tradiţionale cu sancţiunile Capitolului VII este cea mai puţin vizată dintre problemele legale atunci când există o ameninţare demonstrată la adresa păcii internaţionale însă acest amestec s-a dovedit valabil şi nu neapărat eficient. apărute după Războiul Rece. sunt deranjante tendinţele Consiliului de a invoca Capitolul VII. cel puţin în anumite cazuri în timpul Războiului Rece. În lipsa dezvoltării noilor justificări legale pentru actele sale. fără să demonstreze în ce constă ameninţarea păcii internaţionale. au fost până în prezent neînsemnate. exemplele recente de stabilire a unor norme cvasilegale pentru situaţii particulare care au trecut dincolo de cerinţele legii internaţionale. Unele inovaţii sunt mai discutabile din punct de vedere legal decât altele. Abţinerile au fost tratate ca şi cum ar fi fost „voturi concurente” în conformitate cu conţinutul art. El a creat o comisie de compensare pentru a determina creanţele împotriva unui stat agresor. 2 . încălcări ale acesteia şi acte de agresiune. fără doar şi poate. Dar Consiliul a mers mult mai departe decât atât. În mod special. 43. Acesta nu are o consacrare expresă sau chiar implicită în Cartă. A trecut. a fost acceptat masiv de membrii.

Dacă Naţiunile Unite n-ar fi iniţiat şi apoi perfectat operaţiunile de menţinere a păcii. Rezultatele din America Centrală şi din state precum Mozambic. bineînţeles. Consiliul nu a fost singurul organ al Naţiunilor Unite implicat în operaţiunile de menţinere a păcii. 1976-1977 şi 1990-1991. adoptată unanim ca o necesitate în cadrul efortului general de adoptare a ONU la noile realităţi ale secolului XXI. în special. Pe lângă membrii permanenţi. Namibia şi poate Cambodgia apar. provoacă la verificarea încercărilor cu precizie. 24 cu excepţia expresă a capitolelor VI. Acest lucru este la fel de important pentru domeniul juridic în aceeaşi măsură în care este important şi pentru cel politic. România a fost membru nepermanent în 1962. Sfera în cadrul căreia s-a mişcat Consiliul în primii 50 de ani. condus de 3 . VIII şi XII. Unii dintre ei sunt reprezentaţi de măsura în care guvernele şi alţi importanţi actori ai scenei internaţionale au încredere în sensibilitatea Consiliului de Securitate faţă de consideraţiunile esenţialmente juridice relative la folosirea puterii şi a autorităţii. au fost participanţi constructivi în operaţiunile de menţinere a păcii şi în cele de impunere ale acesteia. în fiecare an se aleg membrii nepermanenţi pentru o perioadă de 2 ani. dar a jucat un rol important. în momentul de faţă. ca fiind operaţiuni de succes. Kofi Annan. însă el evoluează inevitabil. La data de 21 august 2000. Rezultatele pot părea. Carta continuă să evolueze şi alături de ea Consiliul nu în măsura satisfacerii complete a tuturor observatorilor juridici şi politici. începând cu 1 ianuarie 2004. Configuraţia actuală a Consiliului de Securitate este dată de Carta ONU şi amendamentele aduse în anul 1963 articolelor 23 (număr de membri) şi 27 (voturi). urmare a creşterii de la 11 la 15 a numărului membrilor. are un caracter deosebit de complex. Dacă Consiliul n-ar avea nici o autoritate să acţioneze în baza art. Există o opinie majoritară potrivit căreia numărul de membri trebuie mărit. avându-se în vedere că propunerile avansate ar urma să schimbe conceptul originar care a stat la baza Cartei ONU şi anume acordarea unui statut special celor cinci mari puteri învingătoare în cel de-al doilea război mondial în ceea ce priveşte luarea deciziilor politice referitoare la pacea şi securitatea în lume. Reforma Consiliului de Securitate. Următorii 50 de ani vor sta mărturie pentru un Consiliu de Securitate constituit diferit de cel constituit din 1995. De asemenea.43 înainte de a autoriza folosirea forţei împotriva oricărui agresor. ele trebuie însă să canalizeze deciziile Consiliului pe o cale considerată de majoritate ca legitimă – având în vedere că membrii le acordă o considerabilă atenţie. România se bucură din nou de a fi membru nepermanent în Consiliul de Securitate. dar este clar că Naţiunile Unite şi Consiliul de Securitate. ele se extind sau se contractă în cadrul unor limite rezonabile. a lansat un program ambiţios de reformă a sistemului operaţiunilor de menţinere a păcii. comunitatea internaţională ar fi avut de suferit. VII. Secretarul General ONU. îndeplinind anumite funcţii pe care astăzi le întrezărim sau nu le vedem deloc. Eficienţa sa în menţinerea păcii va depinde de o varietate de factori. încurcate. Programul a avut la bază raportul întocmit de experţi. dar reforma nu se poate limita numai la aspectul strict numeric. Consideraţiile juridice nu sunt de neschimbat. printr-o scrisoare adresată preşedintelui Adunării Generale a ONU şi preşedintelui Consiliului de Securitate. scena mondială ar fi un loc mult mai periculos decât este acum. el ar fi un organism chiar mai ineficient decât este.

Lakhdar Brahimi. ROLUL OSCE ÎN REALIZAREA SECURITĂŢII EUROATLANTICE OSCE şi-a demonstrat utilitatea. Expansiunea Uniunii Europene. Aplicarea programului este dependentă de două elemente principale: voinţa politică a statelor membre ONU de a promova schimbarea şi disponibilitatea lor de a aloca resursele necesare pentru transformarea sistemului operaţiunilor de menţinere a păcii. Iraq şi o concentrare pe Orientul Mijlociu. În această acţiune OSCE este chemată la un rol important. toate obiective cu care OSCE în acel moment nu era familiarizat şi nici nu avea voinţa politică de a se axa pe ele. criza legată de procesul de pace palestinian. ceea ce făcea ca OSCE să rămână un factor important. tensiunile din regiunea Caucazului. cuprinzând: prevenirea crizelor. Este avută în vedere instituţionalizarea unor proceduri complexe cu caracter preventiv şi de asistenţă a statelor implicate în conflict pentru a trece de la starea conflictuală la pace. lansat în aventura din Afganistan şi alianţa vestică. într-un mediu ce deseori amintea mai mult de un război deschis decât de cel rece. niciodată controversată precum cea a NATO. OSCE a fost confruntată cu noi provocări: lungul război din Afganistan şi Irak . 4 . Toate acestea necesită un răspuns diplomatic şi conceptual bazat pe ceea ce anumiţi experţi internaţionali numesc un Nou Acord Helsinki. implicată în războiul stelelor al lui Reagan şi ce păreau a se îndrepta către un război nuclear. în timp ce. 2004 şi 2009 a fost percepută de mulţi ca suficientă pentru a asigura viitoarea securitate a continentului. desfăşurată la limita minimă a resurselor şi cu o organizare precară. precum cel de la începutul anilor `80. Toate acestea îi făceau pe cei mai optimişti comentatori să considere un viitor în care Uniunea Europeană devenea actorul central pe continent. îndeplinită în condiţii de coerenţă organizatorică şi eficientă. După jumătatea anilor `90. a fost un substitut pentru lucrul în cadrul OSCE pe problemele cooperării economice. operaţiunile de menţinere a păcii. operaţiunile de consolidare a păcii. necesitatea de a oferi Rusiei asigurările legitime de securitate şi cooperarea în regiunea Marii Negre şi soluţionarea crizelor. expansiunea graduală a NATO spre Est în 1999 . odată cu lansarea noului concept despre un aşa zis război împotriva terorii. După 2001. OSCE a fost ultima insulă fragilă de dialog între blocul estic. 2. relevanţa OSCE a început în mod gradual să se diminueze. În ultimii ani. Opinia generală este că există voinţa politică din partea multor state de a sprijini transformarea sistemului. alte voci estice au vorbit de o creştere a tensiunii.fostul ministru de externe algerian. precum Kosovo. Rolul său în promovarea securităţii militare şi strategice pe continent a devenit treptat un obiectiv al Alianţei Nord-Atlantice. Raportul Brahimi a prefigurat un program complex de reformă. dar privit cu mai puţin entuziasm ca odinioară. Aceasta a însemnat o concentrare a zonei de interes în Afganistan. într-o funcţie principală a ONU. conceptul global de securitate şi alianţă strategică s-a deplasat. necesitatea construcţiei unei comunităţi mediteraneene. menit să transforme operaţiunile de menţinere a păcii dintr-o activitate cu caracter provizoriu.

nu a fost singurul serviciu adus umanităţii de către OSCE în aceea perioadă. Acum douăzeci de ani. Presiunea militară a NATO a constituit doar condiţia pentru începerea procesului perestroika în URSS. OSCE şi-a asumat un rol important în coordonarea acţiunilor tuturor statelor-membre la lupta împotriva terorismului internaţional. Totodată. cât capacitatea de a anticipa unde duc aceste drumuri sau alte drumuri noi care se pot deschide într-un secol de transformări neaşteptate. Sub auspiciile OSCE se desfăşoară eforturi comune. Conferinţa de la Bucureşti. iar NATO a adoptat un nou concept strategic la summitul din noiembrie 2010. Din prima categorie face parte Tratatul Forţelor Convenţionale în Europa. precum şi de guvernare. Sarcina OSCE a fost mai întâi rezolvarea vechilor conflicte îngheţate. prin controlul armamentelor şi dezvoltarea unor iniţiative de stăpânire a armamentelor şi dezarmare a regiunii. organizată de Institutul pentru Relaţii Internaţionale şi Cooperare Economică şi Misiunea diplomatică a Kazahstanului. în momentul în care Comunitatea Economică Europeană se reconstruia. Deschiderea şi transparenţa tuturor armatelor din Europa au reuşit să 5 . construcţia democratică. între adversarii de pe continentul european. Cea de-a doua provocare priveşte elaborarea unui concept strategic pentru activitatea OSCE în prima parte a secolului XXI. crearea unui dialog şi a unei detensionări într-o Europă centrală şi de est ce cunoşteau pasiunile naţionalismului post comunist şi în final fiind şi o cale de dialog şi cooperare cu Vestul continentului. monitorizarea alegerilor. Există două tipuri de provocări care stau în faţa OSCE. la finalul războiului rece. îmbunătăţirea cooperării între foşti inamici. împreună cu acordurile START şi negocierea tratatului de control al rachetelor cu rază medie de acţiune. Acesta a constituit un instrument important de reconstrucţie a încrederii. din martie 2010. dar pentru ce şi pentru cine? Dificilă se pare la această nouă răscruce nu alegerea unui drum sau altul. OSCE a rămas singurul for general european care a preluat în agenda sa protecţia drepturilor omului. reprezintă o valoare centrală a OSCE. Azi nimeni nu se mai îndoieşte de necesitatea OSCE. care are rolul de prevenire a conflictelor şi de management al crizelor post conflictuale şi care se adaptează la provocările noului secol şi mileniu.În 2010 OSCE (incluzând fireşte CSCE) împlineşte 35 de ani. Ea acordă ajutor statelor-membre care au probleme de securitate. Promovarea dialogului. pentru ca apoi să se concentreze pe prevenirea lor. în care jocul riscurilor şi actorii se schimbă cu rapiditate. Cauza prăbuşirii imperiului sovietic a fost redeşteptarea spiritului de libertate al popoarelor şi promovarea drepturilor omului de către CSCE. În acest context. OSCE a devenit singurul spaţiu comun de dialog. a fost un bun prilej pentru o abordare deschisă şi sinceră a unor probleme controversate. Prima priveşte câteva puncte nevralgice ale activităţii organizaţiei care pun în discuţie eficacitatea OSCE şi care trebuie soluţionate rapid. în cadrul Pactului de stabilitate pentru Europa de Sud-Est. UE şi-a definit recent o strategie. Evitarea unui război nuclear pe timpul Războiului rece şi menţinerea deschisă a liniilor de comunicare. întrebarea era dacă mai este nevoie de CSCE şi răspunsul a fost sporirea rolului său prin transformarea în OSCE. pentru stabilizarea regiunii Balcanilor. economice şi politico-militare. Organizaţia reprezintă o grupare interguvernamentală transatlantică. Elaborarea unei strategii pe termen lung nu poate fi amânată în contextul în care alte importante organizaţii cu care OSCE conlucrează au abordat-o.

În domeniul controlului armelor mici şi uşoare (SALW) şi a muniţiei convenţionale este nevoie de fonduri pentru distrugerea armelor şi muniţiilor vechi şi pentru programele de control a securităţii. privind forţele nucleare şi forţele convenţionale din Europa. În ceea ce priveşte strategia pe termen lung a OSCE. fără consimţământul acestuia. până la finele anului în curs. Tratatul adaptat al Forţelor Convenţionale în Europa. a tipologiei actorilor. ne apropiem de încetarea funcţionării acordului START 1. deoarece el nu a fost ratificat de statele semnatare. al procedurilor de înregistrare şi licenţiere a posesorilor de arme de foc. Consecinţele sale imediate au evidenţiat slăbiciunile inerente ale sistemelor de soluţionare a conflictelor îngheţate. în special cele de control a democraţiei şi a misiunilor de teren. Schimbările mediului de securitate pot fi înţelese numai dacă luăm în considerare schimbarea naturii relaţiilor internaţionale. în timp ce START 2 a fost neratificat. este necesar un efort de înţelegere şi de anticipare a tendinţelor de evoluţie sau involuţie a lumii în care trăim. Componentele ei sunt o criză a mijloacelor. a devenit vizibilă o criză instituţională majoră la nivel internaţional. Legat de aceste probleme. pentru controlarea ei sau pentru trecerea în derizoriu a instituţiei sau a unor componente ale ei. o criză a principiilor şi o criză morală. s-a putut observa în ultimii zece ani interesul unor state pentru blocarea activităţii OSCE. a scopurilor urmărite şi a mecanismelor de acţiune. ale prăbuşirii Uniunii Sovietice. probabil. Acestea se vor renegocia. din cauza neîndeplinirii angajamentelor luate în Actul Final al Summit-ului OSCE de la Istambul. Dincolo de acestea au devenit evidente blocajele de natură instituţională ale UE în materie de politică externă şi divergenţele din cadrul NATO. La fel. Un element declanşator al unor noi abordări teoretice l-a constituit războiul ruso-georgian. ale extinderii NATO şi ale opţiunilor de securitate ale statelor din spaţiul post-comunist. iar tratatul INF prezintă probleme sub motivaţia noului scut antirachetă din Europa. 6 . Deşi extinderea conflictului a fost blocată. al celor de reducere a numărului şi stocurilor. semnat în 1999 la Istambul. Revizuirea strategiilor de securitate pe baza unor noi modele de abordare s-a impus cu necesitate. depozitării şi a circulaţiei armelor mici. evoluţiile recente arată o cădere rând pe rând a acestui sistem şi închiderea termenelor de aplicabilitate a altor acorduri de limitare a armamentelor. percepţiile greşite şi evaluările eronate ale ameninţărilor şi ale infrastructurii de securitate necesare. de retragere a forţelor militare din Republica Moldova şi Georgia. Din fericire. din august 2008. Din păcate. gestionate de OSCE în Osetia de Sud şi de ONU . a venit să consemneze noile schimbări ale tranziţiei europene. a normelor. conştientizarea efectelor secundare şi a costurilor eliminării organizaţiei de pe scena politică şi de securitate europeană fac imposibilă eliminarea sau blocarea OSCE.în Abhazia. În primul rând. a regulilor. Tratatul adaptat nu a intrat însă niciodată în vigoare din punct de vedere juridic.înlocuiască neîncrederea şi lipsa de informare. pe baza principiului nestaţionării trupelor unui stat pe teritoriul altui stat suveran. START 1 şi 2 şi a Tratatului INF în legătură cu rachetele cu rază medie de acţiune. În chestiunea acordurilor de reducere şi neproliferare nucleară şi a rachetelor cu rază medie şi lungă de acţiune.

întăririi colaborării cu societatea civilă. Cu toate acestea. OSCE poate identifica riscurile majore. IMPLICAREA NATO ÎN MANAGEMENTUL CRIZELOR DIN BALCANII DE VEST Atribuţiile fundamentale ale Alianţei în domeniul securităţii sunt definite prin intermediul următoarelor calităţi: . Evaluând provocările şi riscurile previzibile la adresa securităţii. Fiind singura organizaţie euro-atlantică în care sunt membre toate statele Europei. membrii Alianţei şi alte ţări din regiunea euro-atlantică se confruntă cu alte riscuri şi incertitudini. deşi ameninţarea unui război generalizat în Europa practic a dispărut. diplomaţiei preventive. biologice şi chimice. Mai mult decât atât. OSCE şi-a propus . cooperarea şi dialogul pe scară largă cu alte ţări din spaţiul euro-atlantic. 7 . . .şi în parte a reuşit – să devină un laborator unde se creează cultura politică a securităţii prin încredere reciprocă. 3. . negociere şi cooperare. securitatea Alianţei trebuie să ţină seama de contextul global şi poate fi afectată de riscuri mai mari. fără îndoială. atât în interiorul ţărilor cu un grad ridicat de risc cât şi în zonele cu potenţial conflictual.serveşte ca forum de consultări în ceea ce priveşte aspectele de securitate.contribuie la prevenirea eficientă a conflictelor şi se angajează activ în gestionarea crizelor. şi că. de la sfârşitul Războiului Rece. Conceptul Strategic NATO concluzionează că mediul strategic este într-o continuă schimbare. instabilitate politică şi fragilitate economică. precum şi a mijloacelor de transport al acestora reprezintă un motiv serios de îngrijorare. crimă organizată şi întreruperea fluxurilor de resurse vitale. inclusiv conflicte etnice.contracarează şi apără de orice ameninţare şi agresiune manifestată împotriva oricărui stat NATO. poate formula şi pune în practică programe de întărire a încrederii reciproce. proliferarea armelor nucleare. ca de pildă acte teroriste. . încălcarea drepturilor omului. Marea contribuţie a OSCE la arhitectura de securitate a Europei şi a lumii va fi. Prevenirea conflictelor şi gestionarea situaţiilor postconflict cer o viziune comprehensivă care să dezvolte complementaritatea acţiunilor OSCE cu activitatea altor organisme globale sau regionale.acţionează ca furnizor de stabilitate în spaţiul euro-atlantic.promovează parteneriatul.consecinţele care privesc logica evaluării şi planificării de securitate. în general pozitivă. iar răspândirea tehnologiilor s-ar putea solda cu sporirea accesului potenţialilor adversari la capacităţi militare sofisticate. sabotaj. aceea a războaielor care nu vor fi avut loc datorită creării unor mecanisme democratice şi de dialog. prin comparaţie cu alte organizaţii. Alianţa a jucat un rol esenţial în consolidarea securităţii euro-atlantice. În plus. OSCE s-a dovedit a fi un instrument eficace de construcţie a unei culturi a dialogului şi a colaborării în Europa şi a Europei cu lumea întreagă.

căutând în acelaşi timp să răspundă la nevoile specifice ale participanţilor. în derularea unei game de proiecte care contribuie la îmbunătăţirea mediului de securitate al Europei. imediat după Uraganul Katrina din SUA. Consiliul Nord Atlantic a convenit extinderea asistenţei prin intermediul EADRCC. Totuşi. din Kosovo în 1999 şi din Fosta Republică Iugoslavă Macedonia în 2001. În numeroase ocazii. formării de reţele şi construirea capacităţilor. care s-a încheiat cu succes.000 oameni şi a lăsat fără adăpost aproape 4 mil. O lună mai târziu. în septembrie 2005. Oamenii de ştiinţă din ţările NATO. partenere şi membre ale Dialogului Mediteranean participă la aceste activităţi. statele NATO au desfăşurat operaţiuni aeriene împotriva forţelor sârbe bosniace în august şi septembrie 1995. mediului şi tehnologiei. care a fost negociată la Dayton. incendii în regiuni împădurite şi cutremure. Această acţiune a contribuit la modificarea raportului de forţe între părţile din teren şi la convingerea conducerii sârbilor bosniaci să accepte pacea. NATO a oferit asistenţă victimelor inundaţiilor. În Bosnia şi Herţegovina. În perioada de după dezintegrarea fostei Iugoslavii. Programul Ştiinţei pentru Pace şi Securitate (SPS) al NATO urmăreşte să elaboreze recomandări şi soluţii practice în privinţa unei varietăţi de probleme. Acestea cuprind sprijinul acordat reformei armatelor est-europene. Intervenţia militară a NATO în Kosovo a urmat după mai mult de un an de violenţă crescândă şi încălcarea repetată de către Belgrad a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU solicitând acestuia să pună capăt represiunii pe care o exercita 8 . precum şi asupra summit-urilor şi campaniilor militare ale Alianţei. în decembrie 2005. NATO a intervenit militar pentru a pune capăt sau a împiedica desfăşurarea în continuare a conflictului din Bosnia şi Herţegovina în 1995. un cutremur devastator în Pakistan a produs moartea a circa 73. NATO este implicat. zece ani mai târziu. În plus. Ohio. În 1999. EADRCC a mobilizat resurse pentru a oferi asistenţă ţărilor din spaţiul euro-atlantic care s-au confruntat cu inundaţii. IFOR a fost urmată de Forţa de Stabilizare (SFOR). cea mai mare parte a activităţii Alianţei se desfăşoară fără să se bucure de publicitate.Acoperirea mediatică a NATO se concentrează în mod inevitabil asupra diplomaţiei la nivel înalt. care contribuie în mod real la realizarea în general a securităţii prin facilitarea colaborării. Alianţa a înfiinţat un Centru Euro-Atlantic pentru Coordonarea Asistenţei la Dezastre (EADRCC). elaborării programelor de reconversie a foştilor militari pentru integrarea în viaţa civilă şi oferirea de asistenţă în vederea deminării şi a distrugerii stocurilor de muniţie expirată. prin intermediul căruia coordonează asistenţa de urgenţă şi umanitară din partea ţărilor NATO şi partenere în cazul producerii dezastrelor naturale sau a celor produse de oameni. NATO joacă un rol activ în coordonarea asistenţei umanitare în cazul producerii dezastrelor. zilnic. Mandatul misiunii de menţinere a păcii a fost preluat apoi de Uniunea Europeană. NATO derulează un program ştiinţific care sponsorizează cooperarea practică în privinţa aspectelor legate de securitate şi în domeniile civile ale ştiinţei. Participanţii NATO la misiunea de menţinere a păcii au sosit în Bosnia şi Herţegovina în decembrie 1995 în cadrul Forţei de Implementare (IFOR). De exemplu.

Aceste iniţiative au contribuit la împiedicarea continuării conflictului civil şi la pregătirea terenului în vederea reconcilierii şi a reconstrucţiei în ţară. pe baza Rezoluţiei 1244 a Consiliului de Securitate. cu condiţia ca guvernul să reintroducă anumite drepturi pentru minorităţi. trupele NATO au rămas în ţară pentru asigurarea protecţiei personalului de monitorizare din Uniunea Europeană şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa până la sfârşitul lui martie 2003. când misiunea a fost preluată de Uniunea Europeană. aceasta sprijină efortul umanitar internaţional şi cooperează cu structura prezenţei internaţionale civile. 9 . NATO va menţine o forţă semnificativă ca mărime în Kosovo. în vederea creării unui mediu stabil pentru asigurarea în continuare a dezvoltării în Kosovo. Mandatul Forţei Kosovo (KFOR) condusă de NATO. atâta vreme cât Consiliul de Securitate nu va lua o altă decizie. care a fost arbitrat de trimişii speciali ai diferitelor organizaţii internaţionale. preşedintele Fostei Republici Iugoslave Macedonia a solicitat sprijinul NATO pentru dezarmarea grupurilor etnicilor albanezi care deţineau potenţialul de a destabiliza ţara. ambele din 1999. NATO a fost de acord. La solicitarea Skopje-ului. În plus. instaurarea unui mediu sigur şi demilitarizarea Armatei de Eliberare a Kosovo. şi ai Statelor Unite. are ca bază atât un acord militar tehnic între NATO şi comandanţii iugoslavi. Acest lucru a oferit NATO posibilitatea de a disloca circa 3500 militari într-o misiune de 30 zile vizând dezarmarea etnicilor albanezi pe baza voluntariatului. KFOR este acum singura forţă aliată de amploare dislocată în Balcani. cât şi Rezoluţia 1244 a Consiliului de Securitate al ONU.împotriva populaţiei albaneze din Kosovo. în timp ce NATO menţine comandamente în Sarajevo şi Skopje pentru a oferi asistenţă guvernelor gazdă în domeniul reformei apărării. Administraţia Interimară a ONU din Kosovo (UNMIK). KFOR are ca sarcini descurajarea unor noi ostilităţi. inclusiv NATO. În august 2001. Reprezentanţii comunităţii albaneze din ţară şi guvernul au ajuns la un aranjament politic.

10 .

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->