1.

ROLUL ONU ÎN DINAMICA SECURITĂŢI GLOBALE ONU este cea mai importantă organizaţie mondială cu rol de menţinere a păcii. ONU a fost înfiinţată oficial în anul 1945, an în care a fost ratificată Carta ONU de către China, Franţa, Uniunea Sovietică, Marea Britanie, Statele Unite precum şi de o serie de alţi semnatari. Carta ONU este instrumentul constitutiv al organizaţiei, consacrând drepturile şi obligaţiile statelor membre şi stabilind totodată organele şi procedurile ONU. ONU implică oameni de pretutindeni. Principalele domenii în care ONU joacă un rol marcant sunt: pacea, dezvoltarea, drepturile omului, asistenţa umanitară, dezarmarea, dreptul internaţional. În ultimul deceniu, se poate observa faptul că s-au diminuat considerabil conflictele din întreaga lume. În pofida acestui fapt, se pot observa evenimentele recente din Orientul Mijlociu. Carta ONU, ca tratat internaţional, obligă statele membre să rezolve eventualele diferende prin mijloace paşnice, într-o asemenea manieră încât pacea şi justiţia internaţională să nu fie periclitate. Statele membre trebuie să se abţină de la ameninţări sau uzul forţei împotriva oricăror altor state, precum şi să aducă orice conflict înaintea Consiliului de Securitate. Consiliul de Securitate este organismul Naţiunilor Unite având drept principală responsabilitate menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Prin prevederile Cartei ONU statele sunt obligate să accepte şi să ducă la îndeplinire deciziile Consiliului de Securitate. Atunci când îi este adus în atenţie un diferend, Consiliul de Securitate solicită părţilor implicate să-l soluţioneze prin mijloace paşnice. Consiliul de Securitate poate numi reprezentanţi speciali sau să ceară secretarului General să facă uz de bunele sale oficii. În unele cazuri, chiar Consiliul de Securitate preia iniţiativa investigaţiilor şi a medierii. În situaţia în care un conflict derivă în luptă armată, Consiliul încearcă stoparea lui imediată. Adesea, Consiliul a dat dispoziţii de încetare a focului, folositoare în prevenirea amplificării ostilităţilor. Prin Carta ONU, toţi membrii Naţiunilor Unite au fost de acord să accepte şi să ducă la îndeplinire deciziile Consiliului de Securitate. În timp ce alte organisme ale Naţiunilor Unite se limitează la a face simple recomandări guvernelor statelor, Consiliul de Securitate are puterea de a lua decizii pe care statele membre sunt obligate, conform Cartei, să le respecte. Consiliul de Securitate este astfel organizat încât să fie capabil să funcţioneze în mod continuu, cu precizarea că un reprezentant din partea fiecărui stat membru trebuie să fie prezent în permanenţă la sediul Naţiunilor Unite. Într-un sens strict, Consiliul de Securitate nu este totalmente diferit de Consiliul din 1945, el s-a lărgit, de la cei 11 iniţiali membri ajungând astăzi la 15, cu perspectiva unei alte lărgiri în viitorul previzibil, pentru a reflecta exigenţele unui organism mai reprezentativ pentru majoritatea membrilor Naţiunilor Unite. Printre membrii permanenţi, locul alocat expres Republicii China este ocupat, din 1971, de

A acţionat astfel. cu mult. apărute după Războiul Rece.observarea menţinerii păcii şi crearea unor zone tampon unde luptele încetaseră. De asemenea. Pe plan cvasi-legislativ.Republica Populară a Chinei şi locul alocat Uniunii Sovietice este ocupat din 1991 de Rusia. Câţiva noi membri permanenţi pot fi adăugaţi dacă şi atunci când reforma în cursa Consiliului va fi definitivată. cel puţin în forma tradiţională . fără vreo recunoaştere din partea Consiliului – sau cel puţin fără vreo confirmare – demonstrează acest lucru. 2 . fără doar şi poate. Acest dispozitiv a împiedicat Consiliul să acţioneze. chiar cea juridică. El a invocat Capitolul VII pentru a autoriza statele membre să folosească forţa armată pentru păstrarea sau restabilirea păcii. Cele mai serioase probleme ale Consiliului. în ciuda caracterului său non-judiciar şi în lipsa garanţiilor procedurale. nu trebuie să fie exclusă. Acesta nu are o consacrare expresă sau chiar implicită în Cartă. În acelaşi timp a făcut determinări cvasi-judiciare care trec. cu uşurinţă dincolo de autoritatea sa implicită pentru a interpreta şi aplica prevederi relevante ale Cartei sau pentru a interpreta propriile rezoluţii. sunt deranjante tendinţele Consiliului de a invoca Capitolul VII. 271 din Carta ONU. Abţinerile au fost tratate ca şi cum ar fi fost „voturi concurente” în conformitate cu conţinutul art. nu întotdeauna eficiente. Procesul de menţinere a păcii a fost inventat de Consiliu de puţin timp. Dar Consiliul a mers mult mai departe decât atât. Consiliul a împuternicit tribunalele şi Comisia să aplice norme ce nu reflectă. Consiliul a trecut peste obstacolele procedurale precum dublul drept de veto şi peste aparenta condiţie a Cartei ce prevedea ca toţi membri să voteze în favoarea unei rezoluţii ce urma să fie adoptată. În mod special. de asemenea. Cu toate acestea. acesta continuă mecanismul procedural necesar funcţionării Consiliului. fără să se bazeze pe art. În lipsa dezvoltării noilor justificări legale pentru actele sale. fără să demonstreze în ce constă ameninţarea păcii internaţionale. O problemă practică este reprezentată de faptul că. Unele inovaţii sunt mai discutabile din punct de vedere legal decât altele. 43. Inovaţia. El a creat o comisie de compensare pentru a determina creanţele împotriva unui stat agresor. A trecut. în anumite ocazii. Consiliul nu ar mai avea perspectiva îndeplinirii responsabilităţii sale primare – menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. a fost acceptat masiv de membrii. exemplele recente de stabilire a unor norme cvasilegale pentru situaţii particulare care au trecut dincolo de cerinţele legii internaţionale. vreo dispoziţie legală internaţională preexistentă. de-a lungul anilor. 42 şi pe înţelegerile potrivite din art. cel puţin în anumite cazuri în timpul Războiului Rece. încălcări ale acesteia şi acte de agresiune. adoptarea declaraţiilor privind comportamentul statelor sau altor entităţi cărora le erau destinate. Consiliul a constituit tribunale pentru crimele de război şi în legătură cu care a emis directive pentru ca statele membre să coopereze. dincolo de cele inerente autorităţii sale pentru a determina ameninţări ale păcii. au fost până în prezent neînsemnate. Amestecarea menţinerii păcii tradiţionale cu sancţiunile Capitolului VII este cea mai puţin vizată dintre problemele legale atunci când există o ameninţare demonstrată la adresa păcii internaţionale însă acest amestec s-a dovedit valabil şi nu neapărat eficient. dintr-un asemenea tablou. în mod necesar. Dacă Consiliul trebuie să aştepte semnarea acordurilor art. Consiliul a invocat Capitolul VII când ameninţarea păcii internaţionale nu era în sine evidenţiată şi a omis în majoritatea cazurilor orice justificare a constatării unei asemenea ameninţări.

în fiecare an se aleg membrii nepermanenţi pentru o perioadă de 2 ani. Acest lucru este la fel de important pentru domeniul juridic în aceeaşi măsură în care este important şi pentru cel politic. Consideraţiile juridice nu sunt de neschimbat. printr-o scrisoare adresată preşedintelui Adunării Generale a ONU şi preşedintelui Consiliului de Securitate. în special. îndeplinind anumite funcţii pe care astăzi le întrezărim sau nu le vedem deloc. Consiliul nu a fost singurul organ al Naţiunilor Unite implicat în operaţiunile de menţinere a păcii. 24 cu excepţia expresă a capitolelor VI. De asemenea. însă el evoluează inevitabil. bineînţeles. ele trebuie însă să canalizeze deciziile Consiliului pe o cale considerată de majoritate ca legitimă – având în vedere că membrii le acordă o considerabilă atenţie. adoptată unanim ca o necesitate în cadrul efortului general de adoptare a ONU la noile realităţi ale secolului XXI. Există o opinie majoritară potrivit căreia numărul de membri trebuie mărit. Rezultatele din America Centrală şi din state precum Mozambic. Carta continuă să evolueze şi alături de ea Consiliul nu în măsura satisfacerii complete a tuturor observatorilor juridici şi politici. Unii dintre ei sunt reprezentaţi de măsura în care guvernele şi alţi importanţi actori ai scenei internaţionale au încredere în sensibilitatea Consiliului de Securitate faţă de consideraţiunile esenţialmente juridice relative la folosirea puterii şi a autorităţii. Namibia şi poate Cambodgia apar. Kofi Annan. urmare a creşterii de la 11 la 15 a numărului membrilor. VIII şi XII. Dacă Naţiunile Unite n-ar fi iniţiat şi apoi perfectat operaţiunile de menţinere a păcii. Dacă Consiliul n-ar avea nici o autoritate să acţioneze în baza art. condus de 3 . au fost participanţi constructivi în operaţiunile de menţinere a păcii şi în cele de impunere ale acesteia. dar reforma nu se poate limita numai la aspectul strict numeric. La data de 21 august 2000. România se bucură din nou de a fi membru nepermanent în Consiliul de Securitate. el ar fi un organism chiar mai ineficient decât este. Următorii 50 de ani vor sta mărturie pentru un Consiliu de Securitate constituit diferit de cel constituit din 1995. ca fiind operaţiuni de succes. a lansat un program ambiţios de reformă a sistemului operaţiunilor de menţinere a păcii. ele se extind sau se contractă în cadrul unor limite rezonabile. Eficienţa sa în menţinerea păcii va depinde de o varietate de factori. Programul a avut la bază raportul întocmit de experţi. are un caracter deosebit de complex. comunitatea internaţională ar fi avut de suferit. provoacă la verificarea încercărilor cu precizie. Rezultatele pot părea. dar a jucat un rol important. în momentul de faţă.43 înainte de a autoriza folosirea forţei împotriva oricărui agresor. Sfera în cadrul căreia s-a mişcat Consiliul în primii 50 de ani. România a fost membru nepermanent în 1962. Secretarul General ONU. Pe lângă membrii permanenţi. scena mondială ar fi un loc mult mai periculos decât este acum. 1976-1977 şi 1990-1991. avându-se în vedere că propunerile avansate ar urma să schimbe conceptul originar care a stat la baza Cartei ONU şi anume acordarea unui statut special celor cinci mari puteri învingătoare în cel de-al doilea război mondial în ceea ce priveşte luarea deciziilor politice referitoare la pacea şi securitatea în lume. încurcate. începând cu 1 ianuarie 2004. Reforma Consiliului de Securitate. VII. Configuraţia actuală a Consiliului de Securitate este dată de Carta ONU şi amendamentele aduse în anul 1963 articolelor 23 (număr de membri) şi 27 (voturi). dar este clar că Naţiunile Unite şi Consiliul de Securitate.

într-un mediu ce deseori amintea mai mult de un război deschis decât de cel rece. Raportul Brahimi a prefigurat un program complex de reformă. menit să transforme operaţiunile de menţinere a păcii dintr-o activitate cu caracter provizoriu. precum Kosovo. Rolul său în promovarea securităţii militare şi strategice pe continent a devenit treptat un obiectiv al Alianţei Nord-Atlantice. Iraq şi o concentrare pe Orientul Mijlociu. într-o funcţie principală a ONU. cuprinzând: prevenirea crizelor. necesitatea construcţiei unei comunităţi mediteraneene. 2004 şi 2009 a fost percepută de mulţi ca suficientă pentru a asigura viitoarea securitate a continentului. în timp ce. Aplicarea programului este dependentă de două elemente principale: voinţa politică a statelor membre ONU de a promova schimbarea şi disponibilitatea lor de a aloca resursele necesare pentru transformarea sistemului operaţiunilor de menţinere a păcii. dar privit cu mai puţin entuziasm ca odinioară. îndeplinită în condiţii de coerenţă organizatorică şi eficientă. ceea ce făcea ca OSCE să rămână un factor important. a fost un substitut pentru lucrul în cadrul OSCE pe problemele cooperării economice. 4 . Lakhdar Brahimi. relevanţa OSCE a început în mod gradual să se diminueze. 2. În ultimii ani. precum cel de la începutul anilor `80. tensiunile din regiunea Caucazului. Toate acestea necesită un răspuns diplomatic şi conceptual bazat pe ceea ce anumiţi experţi internaţionali numesc un Nou Acord Helsinki. Opinia generală este că există voinţa politică din partea multor state de a sprijini transformarea sistemului. niciodată controversată precum cea a NATO. toate obiective cu care OSCE în acel moment nu era familiarizat şi nici nu avea voinţa politică de a se axa pe ele.fostul ministru de externe algerian. Aceasta a însemnat o concentrare a zonei de interes în Afganistan. În această acţiune OSCE este chemată la un rol important. După 2001. necesitatea de a oferi Rusiei asigurările legitime de securitate şi cooperarea în regiunea Marii Negre şi soluţionarea crizelor. Este avută în vedere instituţionalizarea unor proceduri complexe cu caracter preventiv şi de asistenţă a statelor implicate în conflict pentru a trece de la starea conflictuală la pace. alte voci estice au vorbit de o creştere a tensiunii. OSCE a fost ultima insulă fragilă de dialog între blocul estic. operaţiunile de menţinere a păcii. OSCE a fost confruntată cu noi provocări: lungul război din Afganistan şi Irak . lansat în aventura din Afganistan şi alianţa vestică. ROLUL OSCE ÎN REALIZAREA SECURITĂŢII EUROATLANTICE OSCE şi-a demonstrat utilitatea. După jumătatea anilor `90. expansiunea graduală a NATO spre Est în 1999 . implicată în războiul stelelor al lui Reagan şi ce păreau a se îndrepta către un război nuclear. operaţiunile de consolidare a păcii. criza legată de procesul de pace palestinian. Expansiunea Uniunii Europene. desfăşurată la limita minimă a resurselor şi cu o organizare precară. odată cu lansarea noului concept despre un aşa zis război împotriva terorii. conceptul global de securitate şi alianţă strategică s-a deplasat. Toate acestea îi făceau pe cei mai optimişti comentatori să considere un viitor în care Uniunea Europeană devenea actorul central pe continent.

în cadrul Pactului de stabilitate pentru Europa de Sud-Est. iar NATO a adoptat un nou concept strategic la summitul din noiembrie 2010. Conferinţa de la Bucureşti. în care jocul riscurilor şi actorii se schimbă cu rapiditate. organizată de Institutul pentru Relaţii Internaţionale şi Cooperare Economică şi Misiunea diplomatică a Kazahstanului. a fost un bun prilej pentru o abordare deschisă şi sinceră a unor probleme controversate. Presiunea militară a NATO a constituit doar condiţia pentru începerea procesului perestroika în URSS. precum şi de guvernare. dar pentru ce şi pentru cine? Dificilă se pare la această nouă răscruce nu alegerea unui drum sau altul. nu a fost singurul serviciu adus umanităţii de către OSCE în aceea perioadă.În 2010 OSCE (incluzând fireşte CSCE) împlineşte 35 de ani. cât capacitatea de a anticipa unde duc aceste drumuri sau alte drumuri noi care se pot deschide într-un secol de transformări neaşteptate. la finalul războiului rece. Elaborarea unei strategii pe termen lung nu poate fi amânată în contextul în care alte importante organizaţii cu care OSCE conlucrează au abordat-o. Promovarea dialogului. îmbunătăţirea cooperării între foşti inamici. Cauza prăbuşirii imperiului sovietic a fost redeşteptarea spiritului de libertate al popoarelor şi promovarea drepturilor omului de către CSCE. reprezintă o valoare centrală a OSCE. OSCE şi-a asumat un rol important în coordonarea acţiunilor tuturor statelor-membre la lupta împotriva terorismului internaţional. Evitarea unui război nuclear pe timpul Războiului rece şi menţinerea deschisă a liniilor de comunicare. Sarcina OSCE a fost mai întâi rezolvarea vechilor conflicte îngheţate. construcţia democratică. Prima priveşte câteva puncte nevralgice ale activităţii organizaţiei care pun în discuţie eficacitatea OSCE şi care trebuie soluţionate rapid. În acest context. OSCE a rămas singurul for general european care a preluat în agenda sa protecţia drepturilor omului. întrebarea era dacă mai este nevoie de CSCE şi răspunsul a fost sporirea rolului său prin transformarea în OSCE. UE şi-a definit recent o strategie. economice şi politico-militare. Ea acordă ajutor statelor-membre care au probleme de securitate. OSCE a devenit singurul spaţiu comun de dialog. Deschiderea şi transparenţa tuturor armatelor din Europa au reuşit să 5 . pentru ca apoi să se concentreze pe prevenirea lor. din martie 2010. Există două tipuri de provocări care stau în faţa OSCE. crearea unui dialog şi a unei detensionări într-o Europă centrală şi de est ce cunoşteau pasiunile naţionalismului post comunist şi în final fiind şi o cale de dialog şi cooperare cu Vestul continentului. Acum douăzeci de ani. Azi nimeni nu se mai îndoieşte de necesitatea OSCE. Din prima categorie face parte Tratatul Forţelor Convenţionale în Europa. Acesta a constituit un instrument important de reconstrucţie a încrederii. în momentul în care Comunitatea Economică Europeană se reconstruia. Organizaţia reprezintă o grupare interguvernamentală transatlantică. care are rolul de prevenire a conflictelor şi de management al crizelor post conflictuale şi care se adaptează la provocările noului secol şi mileniu. între adversarii de pe continentul european. împreună cu acordurile START şi negocierea tratatului de control al rachetelor cu rază medie de acţiune. Sub auspiciile OSCE se desfăşoară eforturi comune. pentru stabilizarea regiunii Balcanilor. monitorizarea alegerilor. prin controlul armamentelor şi dezvoltarea unor iniţiative de stăpânire a armamentelor şi dezarmare a regiunii. Cea de-a doua provocare priveşte elaborarea unui concept strategic pentru activitatea OSCE în prima parte a secolului XXI. Totodată.

Deşi extinderea conflictului a fost blocată. START 1 şi 2 şi a Tratatului INF în legătură cu rachetele cu rază medie de acţiune. până la finele anului în curs. evoluţiile recente arată o cădere rând pe rând a acestui sistem şi închiderea termenelor de aplicabilitate a altor acorduri de limitare a armamentelor. a tipologiei actorilor. Legat de aceste probleme. La fel. Schimbările mediului de securitate pot fi înţelese numai dacă luăm în considerare schimbarea naturii relaţiilor internaţionale. pentru controlarea ei sau pentru trecerea în derizoriu a instituţiei sau a unor componente ale ei. din august 2008. Tratatul adaptat al Forţelor Convenţionale în Europa. Componentele ei sunt o criză a mijloacelor. Revizuirea strategiilor de securitate pe baza unor noi modele de abordare s-a impus cu necesitate. probabil. Din fericire. depozitării şi a circulaţiei armelor mici. ale prăbuşirii Uniunii Sovietice. În domeniul controlului armelor mici şi uşoare (SALW) şi a muniţiei convenţionale este nevoie de fonduri pentru distrugerea armelor şi muniţiilor vechi şi pentru programele de control a securităţii. gestionate de OSCE în Osetia de Sud şi de ONU . Consecinţele sale imediate au evidenţiat slăbiciunile inerente ale sistemelor de soluţionare a conflictelor îngheţate. fără consimţământul acestuia.în Abhazia. pe baza principiului nestaţionării trupelor unui stat pe teritoriul altui stat suveran. a devenit vizibilă o criză instituţională majoră la nivel internaţional. Tratatul adaptat nu a intrat însă niciodată în vigoare din punct de vedere juridic. iar tratatul INF prezintă probleme sub motivaţia noului scut antirachetă din Europa. În ceea ce priveşte strategia pe termen lung a OSCE. a normelor.înlocuiască neîncrederea şi lipsa de informare. În chestiunea acordurilor de reducere şi neproliferare nucleară şi a rachetelor cu rază medie şi lungă de acţiune. deoarece el nu a fost ratificat de statele semnatare. Dincolo de acestea au devenit evidente blocajele de natură instituţională ale UE în materie de politică externă şi divergenţele din cadrul NATO. al procedurilor de înregistrare şi licenţiere a posesorilor de arme de foc. În primul rând. a regulilor. a venit să consemneze noile schimbări ale tranziţiei europene. în timp ce START 2 a fost neratificat. este necesar un efort de înţelegere şi de anticipare a tendinţelor de evoluţie sau involuţie a lumii în care trăim. s-a putut observa în ultimii zece ani interesul unor state pentru blocarea activităţii OSCE. Din păcate. din cauza neîndeplinirii angajamentelor luate în Actul Final al Summit-ului OSCE de la Istambul. de retragere a forţelor militare din Republica Moldova şi Georgia. o criză a principiilor şi o criză morală. ne apropiem de încetarea funcţionării acordului START 1. Un element declanşator al unor noi abordări teoretice l-a constituit războiul ruso-georgian. 6 . percepţiile greşite şi evaluările eronate ale ameninţărilor şi ale infrastructurii de securitate necesare. semnat în 1999 la Istambul. privind forţele nucleare şi forţele convenţionale din Europa. ale extinderii NATO şi ale opţiunilor de securitate ale statelor din spaţiul post-comunist. în special cele de control a democraţiei şi a misiunilor de teren. conştientizarea efectelor secundare şi a costurilor eliminării organizaţiei de pe scena politică şi de securitate europeană fac imposibilă eliminarea sau blocarea OSCE. Acestea se vor renegocia. al celor de reducere a numărului şi stocurilor. a scopurilor urmărite şi a mecanismelor de acţiune.

instabilitate politică şi fragilitate economică. şi că. precum şi a mijloacelor de transport al acestora reprezintă un motiv serios de îngrijorare. Fiind singura organizaţie euro-atlantică în care sunt membre toate statele Europei. negociere şi cooperare.contribuie la prevenirea eficientă a conflictelor şi se angajează activ în gestionarea crizelor. În plus. membrii Alianţei şi alte ţări din regiunea euro-atlantică se confruntă cu alte riscuri şi incertitudini. Prevenirea conflictelor şi gestionarea situaţiilor postconflict cer o viziune comprehensivă care să dezvolte complementaritatea acţiunilor OSCE cu activitatea altor organisme globale sau regionale. întăririi colaborării cu societatea civilă. Marea contribuţie a OSCE la arhitectura de securitate a Europei şi a lumii va fi. . aceea a războaielor care nu vor fi avut loc datorită creării unor mecanisme democratice şi de dialog. . 3. de la sfârşitul Războiului Rece. IMPLICAREA NATO ÎN MANAGEMENTUL CRIZELOR DIN BALCANII DE VEST Atribuţiile fundamentale ale Alianţei în domeniul securităţii sunt definite prin intermediul următoarelor calităţi: . Evaluând provocările şi riscurile previzibile la adresa securităţii. fără îndoială. Mai mult decât atât. Conceptul Strategic NATO concluzionează că mediul strategic este într-o continuă schimbare.şi în parte a reuşit – să devină un laborator unde se creează cultura politică a securităţii prin încredere reciprocă. inclusiv conflicte etnice. biologice şi chimice. OSCE s-a dovedit a fi un instrument eficace de construcţie a unei culturi a dialogului şi a colaborării în Europa şi a Europei cu lumea întreagă.contracarează şi apără de orice ameninţare şi agresiune manifestată împotriva oricărui stat NATO. Alianţa a jucat un rol esenţial în consolidarea securităţii euro-atlantice. prin comparaţie cu alte organizaţii. ca de pildă acte teroriste. . Cu toate acestea. crimă organizată şi întreruperea fluxurilor de resurse vitale. în general pozitivă. . iar răspândirea tehnologiilor s-ar putea solda cu sporirea accesului potenţialilor adversari la capacităţi militare sofisticate. OSCE poate identifica riscurile majore. cooperarea şi dialogul pe scară largă cu alte ţări din spaţiul euro-atlantic. proliferarea armelor nucleare.serveşte ca forum de consultări în ceea ce priveşte aspectele de securitate. încălcarea drepturilor omului. atât în interiorul ţărilor cu un grad ridicat de risc cât şi în zonele cu potenţial conflictual. securitatea Alianţei trebuie să ţină seama de contextul global şi poate fi afectată de riscuri mai mari. 7 .consecinţele care privesc logica evaluării şi planificării de securitate. deşi ameninţarea unui război generalizat în Europa practic a dispărut.acţionează ca furnizor de stabilitate în spaţiul euro-atlantic. poate formula şi pune în practică programe de întărire a încrederii reciproce. diplomaţiei preventive. sabotaj.promovează parteneriatul. OSCE şi-a propus .

NATO a intervenit militar pentru a pune capăt sau a împiedica desfăşurarea în continuare a conflictului din Bosnia şi Herţegovina în 1995. Această acţiune a contribuit la modificarea raportului de forţe între părţile din teren şi la convingerea conducerii sârbilor bosniaci să accepte pacea. în decembrie 2005. NATO a oferit asistenţă victimelor inundaţiilor. partenere şi membre ale Dialogului Mediteranean participă la aceste activităţi. un cutremur devastator în Pakistan a produs moartea a circa 73. în septembrie 2005. formării de reţele şi construirea capacităţilor. zilnic. În plus. imediat după Uraganul Katrina din SUA. statele NATO au desfăşurat operaţiuni aeriene împotriva forţelor sârbe bosniace în august şi septembrie 1995. incendii în regiuni împădurite şi cutremure. NATO este implicat. Totuşi. NATO joacă un rol activ în coordonarea asistenţei umanitare în cazul producerii dezastrelor. În numeroase ocazii. Mandatul misiunii de menţinere a păcii a fost preluat apoi de Uniunea Europeană. din Kosovo în 1999 şi din Fosta Republică Iugoslavă Macedonia în 2001. IFOR a fost urmată de Forţa de Stabilizare (SFOR). O lună mai târziu. Alianţa a înfiinţat un Centru Euro-Atlantic pentru Coordonarea Asistenţei la Dezastre (EADRCC). În 1999. În Bosnia şi Herţegovina. prin intermediul căruia coordonează asistenţa de urgenţă şi umanitară din partea ţărilor NATO şi partenere în cazul producerii dezastrelor naturale sau a celor produse de oameni. căutând în acelaşi timp să răspundă la nevoile specifice ale participanţilor. EADRCC a mobilizat resurse pentru a oferi asistenţă ţărilor din spaţiul euro-atlantic care s-au confruntat cu inundaţii. cea mai mare parte a activităţii Alianţei se desfăşoară fără să se bucure de publicitate. Ohio. mediului şi tehnologiei. În perioada de după dezintegrarea fostei Iugoslavii. Programul Ştiinţei pentru Pace şi Securitate (SPS) al NATO urmăreşte să elaboreze recomandări şi soluţii practice în privinţa unei varietăţi de probleme. care s-a încheiat cu succes. Consiliul Nord Atlantic a convenit extinderea asistenţei prin intermediul EADRCC. Oamenii de ştiinţă din ţările NATO. Participanţii NATO la misiunea de menţinere a păcii au sosit în Bosnia şi Herţegovina în decembrie 1995 în cadrul Forţei de Implementare (IFOR).Acoperirea mediatică a NATO se concentrează în mod inevitabil asupra diplomaţiei la nivel înalt. care contribuie în mod real la realizarea în general a securităţii prin facilitarea colaborării. zece ani mai târziu. precum şi asupra summit-urilor şi campaniilor militare ale Alianţei. Acestea cuprind sprijinul acordat reformei armatelor est-europene. care a fost negociată la Dayton. Intervenţia militară a NATO în Kosovo a urmat după mai mult de un an de violenţă crescândă şi încălcarea repetată de către Belgrad a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU solicitând acestuia să pună capăt represiunii pe care o exercita 8 . NATO derulează un program ştiinţific care sponsorizează cooperarea practică în privinţa aspectelor legate de securitate şi în domeniile civile ale ştiinţei.000 oameni şi a lăsat fără adăpost aproape 4 mil. în derularea unei game de proiecte care contribuie la îmbunătăţirea mediului de securitate al Europei. elaborării programelor de reconversie a foştilor militari pentru integrarea în viaţa civilă şi oferirea de asistenţă în vederea deminării şi a distrugerii stocurilor de muniţie expirată. De exemplu.

trupele NATO au rămas în ţară pentru asigurarea protecţiei personalului de monitorizare din Uniunea Europeană şi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa până la sfârşitul lui martie 2003. Acest lucru a oferit NATO posibilitatea de a disloca circa 3500 militari într-o misiune de 30 zile vizând dezarmarea etnicilor albanezi pe baza voluntariatului. Administraţia Interimară a ONU din Kosovo (UNMIK). instaurarea unui mediu sigur şi demilitarizarea Armatei de Eliberare a Kosovo. NATO va menţine o forţă semnificativă ca mărime în Kosovo. În august 2001. ambele din 1999. În plus. în timp ce NATO menţine comandamente în Sarajevo şi Skopje pentru a oferi asistenţă guvernelor gazdă în domeniul reformei apărării. preşedintele Fostei Republici Iugoslave Macedonia a solicitat sprijinul NATO pentru dezarmarea grupurilor etnicilor albanezi care deţineau potenţialul de a destabiliza ţara. cu condiţia ca guvernul să reintroducă anumite drepturi pentru minorităţi. La solicitarea Skopje-ului. 9 . atâta vreme cât Consiliul de Securitate nu va lua o altă decizie. şi ai Statelor Unite. aceasta sprijină efortul umanitar internaţional şi cooperează cu structura prezenţei internaţionale civile.împotriva populaţiei albaneze din Kosovo. Mandatul Forţei Kosovo (KFOR) condusă de NATO. KFOR este acum singura forţă aliată de amploare dislocată în Balcani. când misiunea a fost preluată de Uniunea Europeană. în vederea creării unui mediu stabil pentru asigurarea în continuare a dezvoltării în Kosovo. cât şi Rezoluţia 1244 a Consiliului de Securitate al ONU. are ca bază atât un acord militar tehnic între NATO şi comandanţii iugoslavi. pe baza Rezoluţiei 1244 a Consiliului de Securitate. NATO a fost de acord. care a fost arbitrat de trimişii speciali ai diferitelor organizaţii internaţionale. KFOR are ca sarcini descurajarea unor noi ostilităţi. Aceste iniţiative au contribuit la împiedicarea continuării conflictului civil şi la pregătirea terenului în vederea reconcilierii şi a reconstrucţiei în ţară. Reprezentanţii comunităţii albaneze din ţară şi guvernul au ajuns la un aranjament politic. inclusiv NATO.

10 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful