3.

EDUCATIA INTERCULTURALA A)INTERCULTURALISMUL

Pe

masura

evolutiei

societatii,

aceasta

isi

accentueaza

caracterul

pluricultural.Educatia , prin capacitatea ei de a transmite si difuza cultura, o propaga pe aceasta din generatie in generatie, dupa un algoritm al ,,cercurilor concentrice, diversificandu-se permanent. In acest nou inceput de mileniu, spatiul existentei individuale depaseste limitele ambiantei originare de formare si acomodare sociala initiale.Contactul dintre culturi, dincolo de eventualele distante de spatiu sau timp , inevitabil, este problematic si complex.Pot aparea disfunctionalitati, precum: neadaptare mutuala, ambiguitati de identitate sau de comportament, neacceptarea sau slaba perceptie a alteritatii.Problema coexistentei diverselor culturi in cadrul aceleiasi societati este considerata a fi o sfidare deconcentrata a timpurilor prezent si viitor. Aflat la confluenta a doua culturi, individul risca sa sufere un dezechilibru transcultural, din cauza tensiunilor ce apar intre valorile ce caracterizeaza respectivele culturi.Individul se poate ,, ratacidin cauza neconcordantei de acceptiune.Criteriile axiologice sunt reperate incorect ori chiar neidentificate.Aceasta ar presupune o anumita perioada de acomodare, pentru discernerea si descoperirea celor doua culturi, precum si de gasire a modurilor de interferare. Trecand dintr-un sistem cultural in altul, individul se confrunta cu alt tip de valori: alte optici asupra realului, asupra timpului si spatiului, etc.Primul pas spre acomodare ar fi identificarea valorilor comune, ce pot facilita tranzitia.Pentru intelegerea mutuala este necesara o negociere a sistemului de repere comune intre partenerii interculturalitatii. Intrebarea care apare in cazul interferentei culturale este daca, intr-adevar, valorile diferite, antagoniste, reprezinta un obstacol. Incorporarea noilor valori se produce printr-o ,,devalorizarea altora .Opinia generala graviteaza in jurul ideii ca , intr-o interactiune culturala autentica, se realizeaza un continuum valoric si nu o ruptura ori chiar o negarefie ea partiala-a unor valori preexistente.

Perspectiva disjuncta asupra acestei probleme este deosebit de malefica.Cum poate cineva sa decida ca anumite valori dintr-o cultura sunt ,,rele iar altele sunt ,,bune?! Pentru evitarea acestei dileme principale , trebuie pastrate acele valori mai vechi si exploatate contextual, valori identice sau nonidentice cu cele ale culturii ,, gazda.Numai astfel se va crea pentru individ un nou mediu cultural , acordandu-se spiritual si cognitiv cu o multitudine de stimuli culturali, adesea diferiti , dar necesari, asigurandu-i o buna receptare a influentelor culturale.Se impune cu necesitate restabilirea conjuncturala a unei ordini de prioritati axiologice.Insa asimilarea si semnificarea tuturor valorilor neexperimentate inca este impusa ,pentru imbogatirea spirituala a individului in cauza. Educatia interculturala este un rezultat al modernizarii societatii, constituind o optiune ideologica.Ea are drept scop pregatirea viitorilor cetateni ,asa incat ei sa se poata orienta cu succes in contextele multiplicarii sistemelor de valori in societatile democratice.Aceasta adaptare la mutatia si diversitatea culturala este necesara pentru ambii poli ai interculturalitatii: ,,minoritarii si ,,majoritarii, pregatindu-i pentru interactiunile prezente si viitoare. O alta dilema apare in cazul delimitarii intre ,,minoritari si ,,majoritari, act dificil si periculos de realizat.In functie de variate puncte de reper , toti indivizii pot fi minoritari, neacordandu-se la subcoduri culturale oarecum diferite.Multe sunt situatiile in care nu poatefi identificata ,,majoritatea si nici ,,minoritatea. Conceperea educatiei din perspectiva interculturalitatii poate conduce la efecte benefice,precum: atenuarea conflictelor, eradicarea violentei in scoala,etc. J.Walker identifica anumite comportamente ce pot fi formate in acest sens: *aptitudinea de a comunica (de a asculta si vorbi); *cooperarea si instaurarea increderii in sanul unui grup (cum ar fi grupurile de tineri , de munca, de joaca, etc.); *respectul de sine si al altora , toleranta fata de opiniile diferite; *luarea deciziilor in chip democratic; *acceptarea responsabilitatii altora si a propriului eu; *solutionarea problemelor interpersonale; *stapanirea emotiilor primare;

*aptitudinea de a evita altercatiile,etc; Conform studiilor efectuate in timp, s-a constatat ca teoretizarile si actiunile privind interculturalitatea constituie o consecinta a unor dificultati relationale ivite in situatiile de criza.Ca principiu teoretic si actional, interculturalismul este un raspuns specific la o problema de teren: esecul scolarizarii copiilor imigranti. O definitie comprehensiva asupra interculturalului o da Micheline Rey (Universitaea din Geneva), cercetatoare devotata acestei problematici: ,,Cine spune intercultural spune , in mod necesar, plecand de la sensul plenar al prefixului : interactiune , schimb , deschidere , reciprocitate, solidaritate obiectiva.Spune , de asemenea, dand deplinul sens termenului cultura : recunoasterea valorilor , a modurilor de viata , a reprezentarilor simbolice la care se raporteaza fiintele umane, indivizii sau societatile , in interactiunea lor cu altul si in intelegerea lumii, recunoasterea importantei lor, identificarea interactiunilor care intervin simultan intre multiplele registre ale aceleiasi culturi si intre diferite culturi. Educatia interculturala vizeaza o abordare pedagogica a diferentelor culturale , strategie prin care se iau in consideratie specificitatile spirituale sau de alt gen (diferente sociale, de sex, economice, etc), evitandu-se, pe cat posibil, riscurile ce pot aparea din schimburile inegale dintre culturi, ori, si mai grav ,tendintele de atomizare a culturilor. Abordarea interculturala nu este o noua stiinta, o noua disciplina, ci-asa cum se arata intr-o lucrare editata de Consiliul Europei-o noua metodologie care urmareste integrarea in spatiul educational a datelor psihologiei, antropologiei, stiintelor sociale, politicii, istoriei, culturii. Conexiunile disciplinare sunt csle care au generat discursul asupra interculturalului. Educatia interculturala nu este sinonima cu o educatie pentru culturi diferite , ce ar presupune izolarea grupurilor culturale si staticism.Ea vizeaza dezvoltarea unei educatii pentru toti, in spiritul tolerantei si recunoasterii diferentelor ce coexista in aceeasi societate.Acest tip de educatie presupune ca zona de manifestare si alte spatii educative decat scoala, depasind portile acesteia pentru a se prelungi si insinua in activitatile informale. Formarea atitudinii interculturale va facilita aparitia unei sinteze de elemente comune, ca baza a comunicarii si intelegerii reciproce intre diferitele grupuri

culturale.Prin acceptarea si promovarea valorilor precum: toleranta, egalitatea, respectul mutual, complementaritatea valorilor, scoala exploateaza diferentele spirituale si valorile locale, atasandu-le la valorile generale ale umanitatii.Cei ce aspira la apropierea de cultura mondiala vor pastra orice valoare locala autentica , care pot reprezenta porti de intrare in perimetrul valorilor generale.Valorile particulre veritabile comporta o potentialitate si o disponibilitate funciara de deschidere catre valorile generale spre care tind fiintele umane. Interculturalismul este asa cum sublinia Eric Bouchez si Andre de Peretti (1990), ,,un instrument pentru ameliorarea egalizarii sanselor si a insertiei optimale a populatiilor straine, europene sau nu, in viata economica si sciala , punand in practica dorinta de intarire a drepturilor pentru toti, si de aici, chiar dezvoltarea democratiei. Abordarea din perspectiva interculturalului refuza incercarea folclorica si caricaturala de apropiere a unei culturi, precum si stigmatizarea ori ierarhizarea valorica a culturii.Rolul acestui tip de educatie este evident in tarile unde migratia este o problema; astfel, se poate transforma intr-un instrument de lupta contra xenofobiei si intolerantei, anihiland tendintele de dispret si de negare a unor culturi minoritare. Politicile culturale si cele educative trebuie sa fie deschise atat valorilor nationale , cat si celor internationale, cooperarea pe plan politic si economic fiind imposibila in cazul lipsei aliantei intre spiritul comprehensiv si cel de cooperare (in ambele domenii:cultura si educatie).Toate particularitatile si modelele comportamentale ce caracterizeza grupurile scolare ori elevii in situatia interculturala trebuie valorificate si valorizate.Exista o cunoastere relationala , centrata pe dialectica dintre dependenta si autonomie fata de altul,pe care Michele Salmona o numea ,,cunoatere phorica(de la grecescul,,phorein=a purta ,a suporta,a asuma dependenta si autonomia altuia si a sinelui).Constientizarea dificultatilor relationale in termeni afectivi, in raport cu esecurile, grijile, temerile, etc ale fiecaruia defineste ceea ce inseamna pentru ,,phoric formarea. O educatie apta sa ia in considerare ori sa se fondeze pe diferenta si sa se deschida in fata diverselor valori pare singura sa raspunda nevoilor Europei contemporane si viitoare.Inca de acum peste 50 de ani (1950), Louis Meylan anunta virtutile unei educatii interculturale : ,,o perfecta loialitate,respectul persoanei umane, toleranta, simpatia, ,sociabilitatea, generozitatea si spiritul de intrajutorare.

Societatea contemporana devine tot mai complexa.Sunt tot mai reale fenomene ca migratia, multiplicarea contactelor ,disparitia granitelor, carora li se poate raspunde in doua feluri: asimilationismul, care presupune asimilarea culturala a populatiei ,,noi,topirea ei pana la disparitie in noua cultura si o a doua alternativa: multiculturalismul,care defineste afirmarea valorilor specifice fiecarei culturi,dar in chip izolat, fara subminari reciproce. Multiculturalismul european este o bogatie potentiala, cu conditia pastrarii identitatii fiecarei culturi.Interculturalismul reprezinta un principiu care vizeza instaurarea modurilor de comunicare , de conexiune intre diferitele modele culturale, punand in relatie moduri de gandire si coduri expresive diferite, prin potentarea constiintei de contrast. Constiinta identitatii culturale se fortifica prin depasirea mediului cultural ale carui valori cu greu mai pot fi percepute in propria cultura.Cultura respectiva poate avea de suferit din cauza unei atitudini rigide.Asa cum se arata intr-un document U.N.E.S.C.O. (,,Cultures,1977), ,,o buna educatie culturala trebuie sa permita persoanei a transcede aspectele culturii sale, percepute ca fiind limitative, si a pune in libertate aspiratiile care sunt paralizate ca intr-o camasa de forta. Pluralismul cultural european este rezultatul unei istorii lungi si continue care implica acceptarea altuia , toleranta , coexistenta plurala, dar si sansa afirmarii pozitiilor proprii.Acest pluralism spiritual se explica prin anumite elemente fundamentale ale culturii: curentele religioase, mereu transnationale, gandirea stiintifica , modelele si curentele artistice, ideologiile, tehnicile de productie.Studii de antropologie culturala arata ca ,in chip funciar, nu pot exista antagonisme fundamentale intre sisteme de valori, decantate de diferite culturi.Antropologia stabileste ca , sub aspectul valorilor finale, aceleasi valori pot fi acceptate sau dispretuite in culturi diferite. Sarcina actuala a scolii este formarea la elevi a unei constiinte europene, prin cultivarea respectului si solidaritatii fata de cultura altor popoare.Valori-cheie precum: aspiratia spre democratie , respectul drepturilor omului, ale drepturilor copiilor, justitia sociala, toleranta, pacea, echilibrul ecologic, traditiile culturale, etc., ar trebui integrate in programele scolare.Alte valente culturale ale valorilor educative sunt: invatarea simultana a mai multor limbi straine, accentuarea valorilor care-i reunesc pe oameni (si nu cele

care-i divizeaza) ,participarea tineretului la gestionarea comunitatii scolare, infratirea scolilor la nivel european. Dialogul cultural este o strategie de interogare intraculturala asupra propriilor fundamente ale unei culturi, asupra deschiderilor sau opacitatilor fata de opinii inedite.Tentativa de ierarhizare a comportamentelor culturale, delimitarea lor stricta in minore majore, negative pozitive, plecand de la criterii ,,a priori, sau etnice, sau sociocentriste, trebuie combatuta.Este preferabil ca valoarea diferita sa fie considerata ca pretext de interpelare a propriukui sistem valoric. Dupa cum aprecia Constantin Cucos, principiul abordarii interculturale poate fi aplicabil in cel putin doua cazuri: pe un plan sincronic-pentru o intelegere adecvata a indivizilor unor culturi diferite- si pe un plan diacronic-ca parghie sau catalizator al intalnirii mai multor culturi. Din perspectiva interculturala, cultura contemporana este o serie de transformari constante a motivelor de baza.Orice noua expresie culturala se fundamenteaza pe o baza valorica preexistenta.Structurile de adancime ale unei culturi rezista si se actualizeza contextual in structuri de suprafata in functie de anumite repere socio-culturale determinante.Renasterile culturale identificate de-a lungul istoriei sunt, de fapt, deplasari de accente, redescoperiri si redimensionari ale unor expresii spirituale si coduri culturale momentan uitate. Educatia interculturala presupune o noua optica asupra valorilor, care nu trebuie grupate intr-o maniera binara,exclusivista ,perspectiva dihotomica, maniheista fiind , principal , straina ipotezei interculturale . Negocierea valorilor , interpretarea lor , dar si juxtapunerea si complementaritatea lor- iata centrul de interes specific acestui gen de educatie. Coexistenta , uneori ,a unor valori contradictorii la nivel intra- si intercultural, situatii ce sunt paradoxale, genereaza rezolvari prin luarea in calcul a unor serii de variabile circumstantiale, cum ar fi: nivelul si profunzimea manifestarii valorilor (pe plan abstract /practic) ,factorul timp (succesivitate/ simultaneitate), sistemul de referinta individual grupal (valorile noastre/ale altora), scopuri si obiective ale corpusului social, etc. Solutionarea unor consecinte socio-culturale impuse de amploarea fenomenelor migrationiste se realizeaza si prin intermediul educatiei interculturale , ca un raspuns

pedagogic specific.Multe reuniuni internationale si organisme specializate, mai ales din Occident ,si-au concentrat atentia asupra acestui fenomen, formuland cateva concluzii in ,,Recueil dinformations(1993) sub egida Consiliului Europei(1983): *principiul interculturalist este un mijloc prin care institutia scolara isi atinge mai bine scopurile privind democratizarea , egalizarea sanselor sau difuziunea culturala.In context didactic , acest principiu nu se poate substitui unor exigente specifice scolii si intrate in fundamentele ei clasice, dar le poate insoti si facilita prin largirea sferei de preocupari ale scolii; *interculturalismul defineste recunoasterea reciproca a culturilor de origine si de primire , in cazul migratiilor, precum si diversele expresii culturale ale emigrantilor si autohtonilor.Culturile acestea au caracter dinamic, creativ, datorita multiplelor contacte si intrepatrunderi, nefiind niciodata inghetate, inchistate, fixe in propriile structuri; *atentia scolii trebuie sa fie canalizata spre relevarea si cultivarea diferentelor culturale, revalorizandu-le intr-un context mai larg, al comunitatii care este ,,gazdanoilor veniti.Acasta nu inseamna insa ca recunoasterea egalitatii valorice a culturilor echivaleaza , in final, cu disparitia diferentelor si a divergentelor: *multitudinea experientelor culturale , la care se va alinia , in noul context, scoala, determina repunerea in chestiune a criteriilor de evaluare scolara, care nu mai raman socio- sau etnocentriste.Selectia scolara si perceptia esecului scolar vor fi revalorificate in consens cu noua paradigma de dimensionare a proceselor scolare; *un bun plan managerial al colectivului de elevi si practica scolara interculturala depind foarte mult de organizarea proceselor educationale, de calitatea colaborarii dintre profesorii autohtoni si cei straini.Ca strategii suplimentare de implinire a exigentelor educatiei interculturale sunt: relatiile de infratire dintre scolile din tari diferite , schimburile de elevi, de personal didactic, etc; *continutul invatamantului trebuie corelat cu coordonatele interculturale, reexaminandu-se ponderea informatiilor si cunostintelor cu caracter general-uman si decongestionandu-se paleta de elemente valorice inguste, fara a se afecta ponderea acelor elemente particulare, purtatoare si relevatoare de valori inalte si perene; *un alt mod de asigurare a aplicarii principiului interculturalitatii il constituie formarea initiala si continua a formatorilor , ceea ce justifica necesitatea regandirii

prioritatilor ,strategiilor, metodologiilor, obiectivelor si practicilor pedagogice de pregatire a cadrelor didactice.Un prim pas spre concretizarea educatiei interculturale il constituie experienta culturala si relationala a educatirilor; *o alta concluzie priveste ansamblul factorilor educationali implicati in realizarea educatiei interculturale ; pe langa scoala, se inscriu: familia organizatiile de copii si tineret, organizatiile etnice, confesionale, etc.Conjugarea eforturilor educationale externe scolii,a capacitatilor educogene ale formalului nonformalului si informalului se impune tot mai mult. Educatia interculturala presupune , in principal, definirea identitatii culturale si a raportului identite alteritate. Este cunoscut ca orice identitate se costruieste pe baza raportarii la altceva , deci intr-o relatie comparativa , de diferenta/ asemanare.Intrucat trebuie dezvoltate , construite si asimilate in plan comportamental modalitati de convietuire , circumstantiale actuale, ce se caracterizeaza prin multiplicarea schimburilor , deschiderea frontierelor, sporirea circulatiei oamenilor, in plan fizic si ideologic, se ridica intrebari asupra conceptiilor traditionale , asupra identitatii si asupra raportului identitate alteritate (intr-o modalitate ea insasi plurala). Conceptul de identitate culturala vag si greu de cuprins-poate fi circumscris invocandu-se atat dinamismul cultural, cat si al individului care doreste sa subscrie acestei dialectici. ,,O identitate stabila, rigida, osificata, obiect al unei fixatii constituie o carcasa asimilabila cateodata unui mecanism de aparare si ,de aceea,este simptomatica pentru o situatie de criza-sublinia Micheline Rey(1984). Conceptul de identitate culturala este un construct care are drept caracteristici reductia , fixatia si tendinta de generalizare.Eticheta identitatii e , de regula, pusa de un observator exterior, ferit de capcanele preconceptiilor. Discutiile despre identitatea individuala sau colectiva presupun abordari de tip interactionist si situational.Emergenta unei identitati presupune intalnirea si raportarea la altul, ori la dinamica temporala.Continutul individualitatii se defineste prin ceea ce ,, lipseste, parte care se doreste a fi completata prin fenomenul alteritatii.Aceasta relationare cu altceva permie perceptia limitelor reale.In ipoteza situationala , identitatea este o unitate plurala, o structura dialectica prin care unitatea subiectiva este constant

negociata prin seria de transformari induse de diversitatea de situatii proxime.Subscriind, C.Camilleri, este de acord ca transformarile externe se prezinta individului ca semnificatie si structurate deja de o serie de parametri care vin din interioritatea sa , din experientele sale anterioare.P.Tap defineste identitatea culturala ca un sistem dinamic de sentimente axiologice si de reprezentari prin care factorul social, individual si colectiv isi orienteaza conduitele, isi construieste istoria , cauta sa-si rezolve contadictiile prin relationarea la alti factori sociali, fara de care nu se poate defini si percepe satisfacator.Pentru E.H.Erikson, identitatea personala e vizata in termeni de unitate , de continuitate si de similitudine su sinele , singura preocupare fiind ca aceasta unitate sa-si asigure existenta si continuitatea in reteaua complicata a relatiilor si actiunilor exterioare .Pentru Joseph Leif identitatea culturala poate fi realizata fie prin integrarea in sistemul social, intr-un mod difuz, dar constrangator si pregnant, fie prin intermediul demersurilor educative in scoala. Chestiunea identitatii este analizata si din perspectiva schimbarii si adaptarii.Kasterstein vorbeste despre o identitate circumstantiala, ca fiind una ce tinde adaptarii la diferite roluri si situatii. C.Camilleri sustine ca devenirea individuala se realizeaza nu atat din alterari , cat din constante.Dinamica identitatii personale ridica problema coerentei noastre existentiale , a ansamblului nostru de reprezentari despre sine si despre univers.Daca nimic nu e stabil, totul intra in disolutie. Alteritatea culturala este un concept care ridica discutii si mai numeroase .Chiar daca au fost formulate si conceptii privind incomunicabilitatea culturilor, o perspectiva organicista , care considera ca fiecare din acestea constituie o unitate inchisa , ce trebuie luata ca atare, majoritatea ganditorilor contemporani subscriu necesitatii interferentei culturale, recunoscand forta de imbogatire a contractului cultural. Alteritatea , cu experientele ei, prezinta o deosebita importanta pentru identitatea care si-o doreste , delimitand-o si constituind-o. Micheline Rey sugereaza faptul ca interculturalitatea nu inseamna ,,dreptul la diferenta-cum se exagereaza uneori-intrucat aceasta ar conduce la apartheid.Aceeasi Micheline Rey arata ca interculturalul este, mai ales, dreptul la egalitate (pe care diversitatea nu o pune in discutie ) si locul esential al alteritatii, care simultan fundamenteaza si reinnoieste intreaga viata (individuala si sociala) si insasi cultura.

Astfel, posibilitatile adaptative ale individului sunt mai ample , acesta putand actualiza un anumit segment identitar, pentru o mai puternica ancorare in realitatile conjuncturale.Contactul cu altul este o buna cale de a deschide autoanaliza si compararea cu acela.Insasi invatarea , considera M.Serres ,este un proces care conduce la amestecul , inmanuncherea influentelor ce ne formeaza, ori care ne deformeaza si ne transforma. O atitudine sensibila fata de cultura altuia nu desemneaza numai un plan cognitiv(formarea pe plan strict intelectual) ci si pe plan afectiv si comportamental.Aceste comportamente culturale sunt individual incorporate, fie prin imitatie, fie prin incercare si eroare , in afara unui proces discursiv verbal, mereu constient si explicit.Iata de ce educatia interculturala trebiue sa vizeze , in primul rand, educarea acestei atitudini, indrumarea lor catre teritoriile spirituale inedite, altele decat cele inradacinate. Se recomanda ca diversele culturi sa fie studiate in scoala intr-o maniera comparativa si complementara , apelandu-se la acele filtre culturale prin care membrii unei comunitati diferite inteleg si percep realitatea, prin sondari si explorari alternative in campul cultural.Identificarea acestor filtre ar fi usurata in conceptia autoarei Micheline Rey-printr-o abordare stereoculturala in educatie , care ar ajuta la o mai buna, mai fluenta circulatie a valorilor dintr-o cultura in alta.Acest tip de abordare ar fi o ocazie favorabila pentru a li se crea copiilor situatii propice descoperirii varietatilor gusturilor, limbajelor, formelor de expresie,etc. B)INVATAMANTUL ROMANESC DIN PERSPECTIVA EDUCATIEI INTERCULTURALE

Invatamantul romanesc se gaseste in plina schimbare si innoire.Reforma implica si o dimensiune interculturala.Argumentele acesteia ar fi , in primul rand, o motivatie pragmatica , introducerea elementelor noi fiind mai simpla in fazele incipiente ale reformei , decat dupa trasarea liniilor principale si restructurarea si statornicia retelei de norme. De asemenea , este stiut ca cele mai multe tensiuni interetnice au drept sursa nerecunoasterea identitatii culturale.In tara noastra convietuiesc, alaturi de romanii

majoritari, si alte minoritati, asezate aici in diverse imprejurari istorice.Dupa evenimentele din 1989 s-au inregistrat conflicte deschise, mai ales intre romani si maghiari sau romani si tigani, chiar si intre romani apartinand cultelor religioase diferite (ortodocsi si romano-catolici).Aceste tipuri de tensiuni de sorginte etno-culturala pot fi atenuate sau chiar indepartate printr-o educatie prealabila pentru interculturalitate.Articulatia interculturala a sistemului scolar ar constitui un mijloc eficient pentru trecerea la o societate democratica , deschisa, permisiva, deopotriva pluralista si solidara.Fenomene precum intoleranta pot fi stavilite prin promovarea atitudinii interculturale. Acest gen de comportament ar putea imbunatati raporturile relationale ale locuitorilor tarii noastre, eliminandu-se tendintele egocentriste, pragmatismele extreme, fenomenele psiho-sociale de marginalizare. Perspectiva interculturala ar putea intampina bariere psihologice , de natura prejudecatilor.Asadar, inainte de a cultiva dorintele oamenilor de cunoastere si acceptare a altor culturi ,trebuie disipate resentimentele si prejudecatile.Interculturalitatea presupune un nivel zero in obisnuintele si mentalitatile noastre , nivel de la care se vor putea dezvolta comportamentele interculturale dorite.Vechile etichete si judecati apriorice se cer a fi parasite , valorificandu-se unele facultati umane, si anume uitarea anumitor aspecte , deoarece si uitarea are valente pedagogice. In Transilvania, multe dintre tensiunile etnice au fost alimentate si resuscitate de unele erori comise de unii, cum ar fi celebrul ,,Dictat de la Viena, sau perioada care a urmat celui de al doilea razboi mondial. In Moldova ex-sovietica se pot observa anumite atitudini chiar in perimetrul cultural-lingvistic, ce sunt afisate nu numai de catre cetatenii rusofoni, ci chiar de unii romani. Daca timpul si istoria au adus laolalta , in acelasi spatiu, romani, maghiari,evrei, tigani, etc., atunci ei trebuie sa invete sa se cunoasca , sa se inteleaga reciproc , sa se tolereze.Echilibrul si cumpatarea sunt mai mult decat necesare.Sub aspect cultural, superioritatea ori aroganta nu-si au locul. Abordarea interculturala in cazul invatamantului romanesc ar trebui sa conduca la reflectii asupra mai multor chestiuni , precum : necesitatea implementarii flexibilitatii in

cadrul sistemului de invatamant , a permisivitatii; prevenirea ,,bronx-izarii fenomenelor de segregatie culturala, paralel cu asigurarea invatamantului in limba materna pentru comunitatile etnice minoritate.Trebuie sa se trateze , insa, aceasta problema, cu mare grija, identificandu-se limita maxima pana la care se poate merge cu instructia in limba materna intr-un stat national si untar.Pretentiile unor etnii de a realiza chiar si invatamant superior integral in limba materna nu se justifica si nu sunt conforme principiului intercultural , atat la scara nationala, cat si europeana.Principiul interculturalitatii militeaza pentru gasirea unor modalitati de cunoastere si intelegere reciproca , nu pentru izolarea fizica (prin crearea de scoli speciale , pe criterii de limba materna) si culturala: necesitatea fixarii unor obiective educationale centrate pe dobandirea autonomiei spirituale, pe autoinstructie si autoeducatie, pe cultivarea atitudinilor si aptitudilor de racordare la fenomenele culturale diversificate ; cerinta revizuirii continuturilor programelor de educatie in sensul impregnarii sensurilor interculturale la nivelul unor discipline scolare ,precum :istoria ,geografia,literatura,artele,stiintele,dar si in sensul introducerii in curriculum a unor notiuni referitoare la diversitatea culturilor intr-o unitate universala , cu valorificarea particularitatilor semnificative , dar cu pastrarea unui echilibru optim intre elementele generale si expresiile culturale secventiale , nationale ;imbogatirea gamei metodologice si de strategie didactica prin accentuarea unor , tehnici si procedee didactice compatibile interculturalitatii.Aceste exigente trebuie aplicate de cadrele didactice care cunosc foarte bine comunitatea scolara si particularitatile culturale ale elevilor. Implementarea interculturalitatii trebuie sa tina seama de anumite coordonate si variabile comunitare concrete, de obiectivele educative vizate.Apar trei tipuri de contextualizari: --in comunitatile pluriculturale , cu etnii eterogene, unde apar tensiuni interetnice ,viziunea interculturala are scopuri terapeutice , de stingere si stingere si prevenire a conflictelor.Indicata este conlucrarea unor institutii si organizatii sau fundatii culturale (scoala, biserica, etc), prin colaborarea ori complementaritatea actiunilor ; --in cadrul comunitatilor pluriculturale unde nu se manifesta conflicte, abordarea interculturala are drept obiectiv major prevenirea conflictelor , intelegerea reciproca deschiderea si colaborarea interetnica ;

--in comunitatile uniculturale si omogene din punct de vedere etnic, avansarea acestui principiu are ca rol fundamental pregatirea fondului aperceptiv, util in eventualele dialoguri interculturale , facilitand viitoarele , eventualele interactiuni culturale. In concluzie, principiul interculturalitatii este baza devenirii societatii mondiale moderne , care, pentru a putea razbate, are nevoie de sustinerea tuturor factorilor de decizie , punctul de plecare fiind scoala, deci, sistemul national de invatamant.