DREPT FINANCIAR Definitia dreptului financiar.

Reglementarea relatiilor financiare, potrivit necesitatilor, continutului si cuprinsului finantelor publice, include: - constituirea si utilizarea fondului bugetar al statului; - constituirea si utilizarea fondului de asigurarii sociale de stat si a fondului de ajutor de somaj; - constituirea si utilizarea fondurilor banesti proprii ale regiilor autonome si ale institutiilor publice; - emisiunea monetara; - circulatia monetara cu numerar si fara numerar; - regimul juridic al valutei; - politica fiscala a statului; - controlul financiar; - organizarea si functionarea aparatului financiar, bancar si de credit. In indeplinirea sarcinilor sale, statul, reglementeaza toate aceste relatii financiare care, astfel, devin raporturi juridice financiare. Dreptul financiar poate fi definit ca fiind format din totalitatea actelor normative care reglementeaza relatiile de constituire, repartizare si utilizare a fondurilor banesti ale statului si ale institutiilor publice, destinate satisfacerii sarcinilor social-economice ale societatii. Prin intermediul finantelor publice se asigura constituirea, repartizarea si utilizarea eficienta a banului public pentru sporirea productiei de marfuri, dezvoltarea fortelor de productie, dezvoltarea invatamantului si culturii, ocrotirea sanatatii, etc. Trasaturile si functiile finantelor. Relatiile financiare sunt raporturi social-economice de formare si repartizare, in forma baneasca, care apar in legatura cu constituirea si utilizarea resurselor necesare functionarii si dezvoltarii generale a societatii. Relatiile financiare prezinta urmatoarele trasaturi: a) Relatiile financiare sunt relatii cu caracter economic, intrucat ele apar in procesul formarii, repartizarii si utilizarii produsului social. b) Relatiile financiare apar sub forma baneasca deoarece, in cadrul productiei de marfuri si a actiunii legii valorii, procesul de productie si de circulatie a marfurilor, repartitia produsului social, retribuirea muncii, relatiile de schimb, relatiile dintre agentii economici sau dintre acestia si persoanele fizice, se exprima prin intermediul banilor, in cadrul unor relatii banesti. c) Relatiile financiare - relatiile de constituire, repartizare si de utilizare a mijloacelor banesti ale societatii - sunt relatii fara echivalent, in sensul ca nu presupun, in mod necesar, o contraprestatie directa, din partea beneficiarului mijloacelor banesti. Mijloacele banesti repartizate si utilizate de subiectele beneficiare, nu se ramburseaza. In procesul formarii, repartizarii si utilizarii mijloacelor banesti ale societatii, finantele publice indeplinesc urmatoarele functii: 1) Functia de repartitie - aceasta se realizeaza in procesul de formare si repartizare a mijloacelor banesti, mai precis in momentul repartitiei produsului social si a venitului national. Aceasta functie de repartitie a finantelor se realizeaza in doua momente: formarea resurselor si repartizarea acestor resurse. * Formarea resurselor se realizeaza prin mobilizarea unei parti din sumele realizate din repartitia primara a venitului national. Pe seama veniturilor banesti primare, finantele contribuie la formarea mijloacelor banesti destinate constituirii de fonduri in contul persoanelor juridice si

persoanelor fizice care participa direct sau indirect la reproductia produsului social. * Repartizarea mijloacelor banesti se realizeaza in cadrul repartitiei secundare (redistribuirea) a venitului national. Redistribuirea venitului national se realizeaza, in principal, prin intermediul sistemului de preturi si tarife la bunuri si servicii, si prestarile de servicii, cu caracter indirect, productiv. Distribuirea si redistribuirea venitului national, duce la formarea veniturilor finale ale statului, ale agentilor economici si ale persoanelor fizice. 2) Functia de control - are ca scop asigurarea respectarii legilor si cresterea eficientei economice printr-o mai buna administrare a banului public. Controlul este exercitat de catre urmatoarele organe specializate ale statului: Ministerul Finantelor, Garda financiara, Curtea de Conturi, etc. Izvoarele dreptului financiar. Izvoarele dreptului financiar sunt alcatuite din totalitatea actelor normative care reglementeaza raporturile juridice financiare. In raport de gradul de generalitate sau specificitate, se disting urmatoarele izvoare: A. IZVOARE COMUNE ALE DREPTULUI FINANCIAR. Astfel, in ierarhia izvoarelor, comune distingem ca prim izvor de drept financiar - Constitutia. Legea fundamentala a tarii prevede dispozitii referitoare la elaborarea, aprobarea si executarea bugetului public national si a contului de incheiere a exercitiului bugetar, de asemenea prin normele constitutionale sunt stabilite competentele statului cu privire la gestiunea banului public, sarcini referitoare la controlul executiei bugetare, politica valutara, politica fiscala, etc. Ca izvoare comune se mai disting, legile ordinare ale parlamentului, decretele prezidentiale si hotararii ale guvernului. B. IZVOARE SPECIFICE ALE DREPTULUI FINANCIAR. Izvoarele specifice sunt actele normative care cuprind dispozitii referitoare la relatiile financiare. Ca izvoare specifice ale dreptului financiar citam: - Legea nr. 72/1996, publicata in M.Of. nr. 152/17 iulie 1996. Aceasta lege defineste sfera de cuprindere a finantelor publice, si anume: elaborarea, aprobarea si executia bugetului public national, stabilirea si perceperea impozitelor, taxelor si altor venituri ale statului, utilizarea mijloacelor financiare ale organelor puterii legislative, judecatoresti si executive, ca si controlul modului de folosire a mijloacelor materiale si banesti apartinand institutiilor publice, regiilor autonome, precum si a capitalului social investit de stat in societatile comerciale. In lege este precizata aria de cuprindere a institutiilor publice care cuprind Presedintia Romaniei, Guvernul, ministerele, celelalte organe ale administratiei de stat, precum si institutiile de stat de subordonare centrala si locala. Sub acest aspect, legea finantelor publice cuprinde principiile si normele de baza ale activitatii financiare a statului, constituind cadrul legislativ general al finantelor publice. In acest sens, Legea finantelor publice este o reglementare la nivel de lege-cadru. Referitor la reglementarea relatiilor financiare ale statului, Parlamentul a adoptat o serie de legi privind: - Activitatea bancara (Legea nr. 58/1998); - Statutul Bancii Nationale a Romaniei (Legea nr. 101/1998); - Impozitul pe profit (Ordonanta Guvernului nr. 70/1994, republicata). - Ordonanta Guvernului privind impozitul pe venit nr. 73/1999; - Organizarea si functionarea controlului financiar si a Garzii financiare (Legea nr. 30/1991); - Tariful vamal de import din 1 ianuarie 2000. - H.G. nr. 443/1990, privind stabilirea taxelor consulare;

- Legea nr. 45/1992, privind stabilirea nivelului unor taxe in sume fixe, datorate statului in lei de persoanele fizice si juridice si introducerea taxei asupra mijloacelor de transport cu tractiune mecanica de regiile autonome, societatile comerciale si de ceilalti agenti economici organizati ca persoane juridice; - Ordinul ministrului finantelor nr. 817/1998, pentru aprobarea regulamentul privind organizarea si functionare a Garzii financiare; - Regulamentul B.N.R. nr. 2 din 1996, privind operatiunile cu numerar; - Regulamentul nr. 1/1991 privind operatiunile curente si transferurile de capital cu mijloace de plata straine, publicat in M.Of. nr. 101 din 13 mai 1991. Activitatea financiara a statului. Statul asigura cadrul juridic-legislativ pentru desfasurarea activitatii economice si conditiile de exercitare a liberei initiative de catre agentii economici. In anumite imprejurarii, statul ia masuri pentru a sustine economia in ansamblu sau numai unele domenii si zone, acorda subventii, mediaza in conflictele de munca. Implicarea statului in activitatea economico-financiara se realizeaza si prin alte moduri. De exemplu in toate tarile exista un numar de firme apartinand administratiei de stat, centrale sau locale, care produc bunuri si servicii si functioneaza incadrandu-se in economia de piata. Statul plateste numeroase salarii personalului care lucreaza in administratie, incaseaza impozite de la toti agentii economici cu venituri ce depasesc un anumit nivel, impozite care in unele tari reprezinta ponderi importante din produsul national, finanteaza investitii, acorda ajutoare, este un mare consumator de bunuri si servicii pentru administratie si armata. Implicarea statului in economie este, efectiv limitata datorita faptului ca: a) aceasta este intotdeauna rezultatul unui anumit raport de interese, foarte fragil, intre cei pro si contra unei anumite implicari. Modificarea marjei de implicare intr-o directie poate avea loc numai in limitele permise de realizarea unui raport de interese favorabil schimbarii, altfel aceasta ar fi respinsa; b) economia in ansamblul sau este o realitate formata prin actiunea concomitenta a tuturor agentilor economici carora statul nu le poate dicta ce sa faca, libertatea lor, hotarata in mod democratic, ramanand sacra si inviolabila; c) organele administratiei de stat, centrale si locale, desi sunt numeroase, fiecare poate sa actioneze cat ii permite autonomia sa, ceea ce determina o limitare generala a implicarii statului in economie. Cea mai ampla implicare a statului in economia de piata se realizeaza prin resursele sale financiare si are loc in dublu sens: - cand se formeaza aceste resurse prin preluarea unei parti, mai mari sau mai mici, din veniturile agentilor economici; - cand sunt cheltuite, pentru realizarea obiectivelor urmarite. Resursele financiare si cheltuielile statului se concentreaza in bugetul central, elaborat de puterea executiva (guvernul) si bugetele locale, elaborate de administratiile locale. Bugetul este format din doua parti, adica, venituri si cheltuieli, fiecare dintre acestea fiind detaliate pe capitole, adica pe surse de venituri si obiective de cheltuieli. Bugetul se stabileste anticipat pe un an (care poate sa coincida sau nu cu cel calendaristic), iar veniturile si cheltuielile sale sunt in functie de evolutia pe care se estimeaza ca o va avea economia. Principalele capitole la venituri sunt: impozite si taxe pe venituri industriale, agricole, comerciale, bancare etc., cotizatii pentru asigurarile sociale si venituri de la intreprinderile de stat, iar la cheltuieli: functionarea administratiei publice, aparare, invatamant, asigurari si asistenta sociala, locuinte si afaceri economice.

La venituri, ponderea cea mai mare o au impozitele (pana la 70%) si cotizatiile pentru asigurari sociale (pana la 15%). La cheltuieli, capitolul pentru asigurari ocupa locul cel mai important (pana la 47%), dupa care urmeaza, in tarile dezvoltate, capitolul aparare (pana la 24%). Atat in elaborarea, cat si in executia bugetului se urmareste echilibrarea veniturilor cu cheltuielile. In cazul in care, totalul cheltuielilor depaseste veniturile, bugetul este deficitar. Pentru a sustine totusi cheltuielile fara acoperire in venituri, statul recurge fie la imprumuturi (interne si externe), fie la emisiune de bani fara acoperire in bunuri si servicii (inflatie), fie la amandoua solutiile. Imprumuturile facute pentru acoperirea deficitului bugetar reprezinta datoria publica. Cand deficitul se manifesta pe termen scurt, poate avea asupra economiei anumite efecte stimulative, dar daca se perpetueaza in timp indelungat are efecte negative sigure. In cazul in care veniturile depasesc cheltuielile, bugetul este excedentar. Peste un anumit nivel, considerat minim, excedentul bugetar are efecte negative asupra economiei intrucat lasa nefolosite, sau amana folosirea pentru mai tarziu a unor resurse financiare importante care ar putea contribui la sporirea productiei de bunuri si servicii. Aparatul financiar. Referitor la aparatul financiar se disting doua grupe de organe: a) organe ale statului cu competenta generala, care au importante atributii si in domeniul finantelor publice; Din aceasta categorie fac parte urmatoarele organe: Parlamentul Romaniei (cu cele doua camere ale sale Adunarea Deputatilor si Senatul), Presedintia Romaniei, Guvernul Romaniei, Consiliile locale, Delegatia permanenta si serviciile publice locale (comunale, orasenesti si judetene), ministerele, celelalte organe centrale si locale ale administratiei de stat, precum si institutiile publice de subordonare centrala sau locala. b) organe ale statului cu competenta speciala, care au atributii, exclusiv, in domeniul finantelor publice. Din cea de-a doua categorie de organe de specialitate ale statului, fac parte: 1. ORGANE CENTRALE DE SPECIALITATE: Ministerul Finantelor (in anumite perioade de maxima importanta pentru natiune reorganizat ca Ministerul Economiei si Finantelor), Curtea de Conturi, Corpul de control economicfinanciar al primului ministru, Garda financiara. 2. ORGANE TERITORIALE DE SPECIALITATE: Directiile generale ale finantelor publice judetene si a Municipiului Bucuresti, avand in subordine administratiile financiare municipale si ale sectoarelor capitalei, circumscriptiile financiare orasenesti, perceptiile rurale, precum si sectiile din teritoriu ale Garzii financiare. Organele statului care fac parte din aparatul financiar au ca principale sarcini: administrarea finantelor publice, realizarea si mentinerea echilibrului financiar, monetar si valutar al tarii, asigurarea eficientei economiei nationale. Pe langa aceste sarcini cu caracter general, mentionam si anumite atributii de stricta specialitate, si anume: - efectuarea de studii, analize, prognoze referitoare la activitatea financiara monetara si fiscala; - constituirea si repartizarea resurselor banesti necesare economiei nationale si satisfacerii cerintelor sociale si culturale; - realizarea integrala a drepturilor patrimoniale ale statului; - apararea integritatii fondurilor publice; - avizarea proiectelor de acte normative referitoare la circulatia monetara si emisiunea baneasca; - emiterea, vanzarea si punerea in circulatie a timbrelor fiscale; - stabilirea clasificatiei bugetare a veniturilor si cheltuielilor publice; - intocmirea lucrarilor pregatitoare elaborarii proiectului bugetului

public national; - organizarea si urmarirea incasarii veniturilor si efectuarii cheltuielilor bugetare; - controlul financiar; Controlul financiar Rolul, functiile si obiectul controlului financiar. In principiu, controlul financiar urmareste functionarea unitatilor de productie la capacitatea optima, pe criterii de eficienta si rentabilitate. Controlul financiar ca o componenta a controlului economic, are ca obiectiv cunoasterea de catre stat a modului cum sunt administrate mijloacele materiale si financiare de catre societatile comerciale publice, modul de realizare si cheltuire a banului public, asigurarea echilibrului financiar, realizarea eficientei economico-financiare, dezvoltarea economiei nationale, infaptuirea progresului social. Controlul financiar reprezinta un mijloc de prevenire a faptelor ilegale, de identificare a deficientelor si de stabilire a masurilor necesare pentru restabilirea legalitatii. Prezenta statului in ansamblul desfasurarii activitatilor socio-economice, reprezinta o necesitate obiectiva. Elaborarea programului de dezvoltare economico-sociala de catre stat presupune cel putin trei elemente esentiale: - cunoasterea legitatilor sociale, universal valabile; - actiunea legilor proprii economiei de piata; - aplicarea justa la conditiile tarii noastre si la fiecare etapa de edificare a economiei de piata, a legitatilor universal valabile si a legilor economice proprii economiei de piata. Asadar, controlul financiar are ca directii esentiale organizarea mai buna a muncii, intarirea ordinii si disciplinei in organizarea si desfasurarea activitatii economice, a disciplinei tehnologice, gospodarirea eficienta a mijloacelor de munca materiale si financiare, respectarea si aplicarea ferma a legislatiei tarii de catre toti membrii societatii, organizarea si conducerea stiintifica a intregii activitati social-economice pe baza coordonatelor stabilite la elaborarea programelor de dezvoltare, buna desfasurare a procesului de transformare a deciziei in actiune si a actiunii in rezultate mai eficiente. Obiectul controlului este de a rezolva erorile, abaterile, lipsurile, deficientele pentru a le remedia si a le evita in viitor. Controlul financiar indeplineste urmatoarele functii: A. FUNCTIA DE EVALUARE. Aceasta functie are in vedere acte si operatiuni de estimare a situatiei existente la un moment dat, a rezultatelor obtinute la sfarsitul unei perioade, a modului de desfasurare a activitatii in conditiile de normalitate, legalitate si eficienta. Este o functie de apreciere completa, reala, exacta si concreta a activitatii controlate. Pe langa apreciere, aceasta functie implica si sugestii, propuneri, precum si stabilirea si aplicarea masurilor pentru imbunatatirea rezultatelor activitatii controlate. Prin completarea evaluarii rezultatelor cu masuri de perfectionare, controlul contribuie activ la eliminarea cauzelor care au generat abateri, imbunatatirea activitatii economico-sociale. B. FUNCTIA PREVENTIVA Aceasta functie consta intr-o serie de masuri luate de organele de control, in vederea evitarii si eliminarii unor fraude, inainte de a se produce efectele negative ale acestora, prin identificarea si anularea cauzelor care le genereaza sau le favorizeaza. Prin aceasta actiune, controlul are menirea de a opri actele si operatiunile care nu sunt legale, in faza de angajare a societatii

comerciale. Prin intermediul acestei functii pe langa legalitatea actelor si operatiunilor, se mai urmareste oportunitatea, necesitatea si economicitatea acestora. C. FUNCTIA DE DOCUMENTARE Prin aceasta functie se asigura cunoasterea cantitativa si calitativa a problemelor ce fac obiectul dezvoltarii economico-sociale, controlul participand nemijlocit la actul de conducere, furnizand date si informatii pentru fundamentarea deciziilor economico-financiare. D. FUNCTIA RECUPERATORIE Prezinta o importanta majora a controlului financiar, constand in actiunea de descoperire si recuperare a pagubei si luarea de masuri fata de cei vinovati. Masurile de constrangere se iau fie de organele de control direct, fie la propunerea acestora de catre organul ierarhic superior sau justitie. Vinovatia constatata fata de unitatea controlata sau persoanele fizice trebuie sa fie incadrata de organele de control, strict in limitele legislatiei existente, in momentul in care s-au savarsit abaterile. E. FUNCTIA PEDAGOGICA. Functia pedagogica are un caracter formativ, de generalizare a experientei pozitive. Prin aceasta functie, controlul ajuta la ridicarea nivelului de pregatire, a cadrelor pentru rezolvarea in conditii satisfacatoare a sarcinilor ce le revin. Este necesar ca organul de control sa aiba o pregatire solida profesionala, sa se bucure de credibilitate. Obiectul controlului financiar este format din actele si operatiunile emise sau infaptuite de agentii economici, institutiile publice, precum si de alti participanti la viata economico-financiara a statului. Echipele de control trebuie sa urmareasca daca actele si operatiunile care fac obiectul examinarii indeplinesc conditiile de legalitate, operativitate, eficienta, economicitate si realitate.