Amenintare Si Santaj

PLANUL LUCRARII
CAPITOLUL I - IMPORTANTA OCROTIRII LIBERTATII

PERSOANEI SUB ASPECT PSIHIC
Sectiunea I: NOTIUNE,CONCEPTE
Sectiunea a II- a: REFERINTE ISTORICE SI ELEMENTE DE
DREPT COMPARAT
2.1. Evolutia reglementarilor privind protectia penala a persoanei
2.2. Elemente de drept comparat
Sectiunea a III-a: ASPECTE COMUNE PRIVIND INFRACTIUNILE
CONTRA LIBERTATII PERSOANEI
CAPITOLUL II: INFRACTIUNEA DE AMENINTARE - N
SPECIAL
Sectiunea I: ASPECTE GENERALE
1.1.Continutul legal al infractiunii de amenintare
1.2.Conditii preexistente ale infractiunii
1.2.1. Obiectul infractiunii de amenintare
1.2.1.1. Obiectul juridic
1.2.1.2. Obiectul material
1.2.2. Subiectii infractiunii de amenintare
1.2.2.1. Subiectul activ
1.2.2.2. Subiectul pasiv
Sectiunea a II-a: CONTINUTUL CONSTITUTIV AL INFRACTIUNII
DE AMENINTARE
2.1. Latura obiectiva
2.1.1. Elementul material
2.1.2. Urmarea imediata
2.1.3. Legatura de cauzalitate
2.2. Latura subiectiva
Sectiunea a III-a: FORME.MODALITATI.SANCTIUNI.
ASPECTE PROCESUALE .
CAPITOLUL III - INFRACTIUNEA DE SANTAJ - IN

SPECIAL
Sectiunea I: ASPECTE GENERALE
1.1.Continutul legal al infractiunii de santaj
1.2.Conditii preexistente ale infractiunii
1.2.1. Obiectul infractiunii de santaj
1.2.2. Subiectii infractiunii de santaj
Sectiunea a II-a: CONTINUTUL CONSTITUTIV AL INFRACTIUNII
DE SANTAJ
Sectiunea a III-a: FORME.MODALITATI.SANCTIUNI.
ASPECTE PROCESUALE
Sectiunea a IV-a: CRITERII DISTINCTIVE NTRE INFRACTIUNEA
DE SANTAJ SI CEA DE TLHARIE
CAPITOLUL IV - ASPECTE CRIMINOLOGICE
Sectiunea I: CAUZE SAU CONDITII CARE FAVORIZEAZA SAVRSIREA DE
INFRACTIUNI N GENERAL SI DE AMENINTARE SI SANTAJ N SPECIAL
Sectiunea a II-a: IMPORTANTA PREVENIRII SI COMBATERII
INFRACTIUNILOR
CAPITOLUL V - STUDIU COMPARATIV NTRE
INFRACTIUNEA DE SANTAJ SI CEA DE
AMENINTARE
ABREVIERI
Alin.
Art.
B.J.
Col.
Compl.
C.P.
C. proc. pen.
C.S.J.
Dr. pen.
Dec. nr.
Ed.
Jud.
J.N.
Lit.
L.P.
Pag.
Prev.
R.R.D
R.D.
Sent.
Sect. pen.
Trib. mun. Buc.
Trib. Supr.
Trib. jud.
Trib. reg.
I.R.D.O.
Vol
=
=
=
=
=
=
=
=
=
=
=
=
=
=
=
=
=
=
=
=
=
=
=
=
=
=
=
alineat
Articol
Buletinul Jurisprudentei
Colegiu
Complet
Codul penal
Codul de procedura penala
Curtea Suprema de Justitie
Drept penal
Decizia numarul
Editura
Judecatorie
Justitia Noua
Litera
Legalitatea populara
Pagina
Prevazut
Revista Romna de drept
Revista Dreptul
Sentinta
Sectia penala
Tribunalul Municipiului Bucuresti
Tribunalul Suprem
Tribunalul judetean
Tribunalul regional
Institutu romn pentru drepturile omului
Volum
CAPITOLUL I
IMPORTANTA OCROTIRII LIBERTATII PERSOANEI SUB ASPECT PSIHIC
Sectiunea I:
NOTIUNE, CONCEPT
Libertatea umana nu este numai un drept, ci o conditie fundamentala a
existentei, a conditiei umane. Libertatea constituie dimensiunea exponentiala a
dezvoltarii personalitatii si constiintei umane. Orice atac asupra libertatii are
semnificatia unei suprimari cu maximum de violenta a fiintei umane. Ca agresiune
individuala, el este o forma de crima mpotriva entitatii spirituale, a divinitatii din om.
Ca agresiune colectiva, constituie un genocid spiritual, o rentoarcere la preistoria
conditiei umane. Tocmai pentru aceste adevaruri, orice atingere adusa libertatii
provoaca reactii de maxima agresivitate, care sunt fie heteroagresive, fie autoagresive
(sinucideri individuale sau n masa)1.
Libertatea individului este de neconceput fara libertate morala. n realizarea
oricarei activitati, n viata de zi cu zi, omului i este indispensabil sentimentul de liniste,
de securitate, pe care l dobndeste numai n conditiile unei netulburate libertati psihice.
Constiinta faptului ca i s-ar putea produce un rau creeaza persoanei o temere, o stare de
tulburare, care influenteaza asupra actelor pe care le efectueaza, asupra hotarrilor pe
care le ia, ct si asupra comportarii pe care aceasta o are, n general, n cadrul societatii.
Persoana careia i s-a rapit libertatea psihica nu-si mai gaseste linistea, este preocupata
n permanenta de ceea ce i s-ar putea ntmpla, nu-si mai poate desfasura n mod
normal activitatea, iar toate acestea se rasfrng negativ asupra participarii ei la viata de
relatii sociale. De aceea, fapta prin care i se rapeste persoanei libertatea psihica este o
fapta de pericol social, pe care legea penala trebuie sa o incrimineze2.
Obiectul ocrotirii, n cazul infractiunilor de "amenintare" si "santaj" este
libertatea individuala privita sub aspectul libertatii psihice (morale) a persoanelor, adica
libertatea lasata fiecarei persoane de a hotar (de a dispune ) n toate actele sale, n
cadrul ordinei juridice, dupa cum va crede de cuviinta, deci dupa cum i vor dicta
constiinta, sentimentele si interesele sale.
ntruct legea penala nu defineste "fapta de a ameninta", aceasta, asa cum s-a
remarcat,3 nu poate avea dect ntelesul din limbajul comun desemnnd, n esenta, o
actiune4 prin care o persoana aduce la cunostinta alteia mprejurarea ca urmeaza sa i
C. Paunescu, Agresivitatea si conditia umana, Ed. Tehnica, Bucuresti, 1994
O. Loghin si T. Toader - Drept penal romn. Partea speciala, Casa de editura si presa "Sansa"
S.R.L., Buc., 2001, pag. 172.
3
A se vedea, O. Loghin, T. Toader., op. cit., pag. 152.
4
n lit. de specialitate s-a exprimat si punctul de vedere potrivit caruia infractiunea de amenintare este
un caz de exceptie de la regula nepedepsirii procesului psihic anterior activitatii infractionale, fiind
incriminata ca infractiune faza oratorie, cnd hotarrea infractionala se materializeaza prin
comunicarea verbala sau prin alt mijloc - V. Dongoroz si altii, vol I, pag. 134.
1
2
se produca un rau, insuflndu-i n acest fel, temerea pericolului n care se afla

(pentru a-l intimida sau pentru a obtine ceva de la el)5.
Notiunea de santaj, n ntelesul ei obisnuit desemneaza constrngerea
exercitata asupra cuiva prin amenintarea cu divulgarea unui secret compromitator
sau prin alte mijloace de intimidare cu scopul de a dobndi n mod injust un folos
pentru sine sau pentru altul.
Amenintarea este, asadar, o manifestare primejdioasa att pentru securitatea
persoanelor, ct si pentru normala desfasurare a relatiilor sociale conditionate de
respectul libertatii persoanelor.
Caracterul periculos al faptei de amenintare este reliefat deci de mprejurarea ca
prin savrsirea acesteia, persoana amenintata nu mai dispune de libertatea psihica
necesara unei comportari firesti, caci sub ngrijorarea sau temerea ce o insufla
amenintarea, persoana nu mai este n masura sa hotarasca si sa actioneze cu vointa
libera asupra ceea ce trebuie sa faca6.
Dar caracterul periculos al faptei de amenintare rezulta si din rasfrngerea
antisociala pentru colectivitate ce o aduce atingerea libertatii persoanei; bunul mers al
vietii sociale presupune libertatea psihica de care sa se bucure toti membrii sai7.
n sensul codului penal, numai daca faptuitorul ameninta pe cineva cu savrsirea
unei infractiuni (ca l va lovi, l va omor, etc.) sau ca i va produce o paguba materiala
(ca i va strica un lucru) va fi tras la raspundere.
Poate fi ndeplinita asupra victimei nsesi, dar si asupra sotului sau unei rude
apropiate, cu conditia ca amenintarea sa fie de natura sa alarmeze pe victima - daca
faptuitorul spune unei persoane ca i va lovi copilul sau sotul, sotia sau parintii.
Se poate comite prin cuvinte, gesturi, scris, semne simbolice. Este necesar ca
toate aceste manifestari sa fie se natura a alarma pe victima, de a tulbura, facnd-o sa
creada n posibilitatea realizarii lor. Daca cineva rosteste cu usurinta tot felul de
amenintari si nimeni nu le ia n considerare nu se alarmeaza de ele, fapta nu va constitui
infractiune.
Pericolul faptelor de mai sus, cnd sunt serioase, este acela ca nlantuieste
vointa victimei, i stinghereste libertatea, o sileste sa-si modifice conduita dupa vointa
celui care o ameninta.
Libertatea psihica (morala) a persoanei poate fi ncalcata, nsa, si prin
constrngerea acesteia la o anumita comportare, cu ajutorul violentei sau al amenintarii.
Santajul reprezinta o astfel de atingere adusa libertatii individuale, manifestata n
aspectul ei particular de libertate psihica.
Scopul urmarit de faptuitor - obtinerea unui folos injust - caracterizeaza
constrngerea libertatii psihice la care este supusa persoana fata de care se savrseste
infractiunea de santaj.
Gheorghita Mateut - Drept penal. Partea speciala - Sinteza de teorie si practica judiciara, Vol. I, Ed.
Lumina Lex, Buc., 1999, pag. 226.
6
Vintila Dongoroz si altii - Explicatii teoretice ale C.P. romn, Vol. III, Partea Speciala, Ed.
Academiei R.S.R., Buc., 1971, Pag. 315.
7
Ibidem.
5
Fapta se aseamana, pe linia acestei finalitati, cu infractiunea de lipsire de

libertate n mod ilegal forma agravata caci si acolo atingerea adusa libertatii se
savrseste n vederea obtinerii unui folos8.
Santajul se deosebeste de infractiunea de lipsire de libertate n mod ilegal nu
numai pentru ca libertatea individuala este ncalcata n chip diferit (libertatea fizica sau
libertatea de miscare, la infractiunea de lipsirea de libertate n mod ilegal si libertatea
psihica, la infractiunea de santaj) dar si prin particularitatile fiecarei infractiuni n parte:
la infractiunea de santaj nu este necesar ca victima sa fie lipsita de libertate fizica iar
folosul nu este cerut ca pret al eliberarii victimei, cum se ntmpla n cazul infractiunii
de lipsire de libertate n mod ilegal; n al doilea rnd, la infractiunea de santaj este
suficient sa fie urmarit un folos injust, oricare ar fi natura lui (material, moral) pe cnd
la infractiunea de lipsire de libertate n mod ilegal folosul trebuie sa fie material.
Infractiunea de santaj se aseamana cu infractiunea de amenintarea, amndoua
faptele aducnd atingere libertatii psihice a persoanei; amenintarea este interzisa de
lege, pentru ca produce n mod nejustificat un sentiment de temere (o alarmare) fara alte
consecinte, n timp ce santajul este reprimat nu numai pentru constrngerea psihica ci
si pentru scopul ilicit urmarit de faptuitor.
Delimitarea infractiunii de santaj de alte infractiuni contra libertatii persoanei
permite o mai lesnicioasa apreciere a pericolului social pe care l prezinta aceasta fapta
si ntelegerea locului ce l ocupa n clasificarea de grup a infractiunilor ndreptate contra
persoanei.
Pericolul pe care l prezinta infractiunea de santaj rezulta din atingerea adusa
libertatii psihice a persoanei, n vederea realizarii unui folos injust. Societatea are tot
interesul sa asigure, n cadrul relatiilor sociale, libertatea morala pentru toti cetatenii,
astfel ca acestia sa se manifeste liber si cu toata responsabilitatea n diferitele acte ce le
nfaptuiesc n cadrul acestor relatii. Constrngerea libertatii psihice apare n cazul
santajului cu att mai grava, cu ct - pe aceasta cale se urmareste realizarea unui folos
injust9.
Deci, infractiunea de santaj este ceva mai mult dect amenintare, pentru ca
presupune exploatarea, specularea temerii celui amenintat sau supus unei violente, n
folosul infractorului. Santajul a constituit si constituie si astazi o arma des folosita mai
ales n scopuri politice.
Sectiunea a-II-a:
REFERINTE ISTORICE SI
ELEMENTE DE DREPT COMPARAT
8
9
Vintila Dongoroz , op. cit., vol. III, pag. 323.

Ibidem.
2.1. Evolutia reglementarilor privind protectia penala a persoanei

Din cele mai vechi timpuri au existat preocupari pentru ocrotirea persoanei
umane, problematica drepturilor omului fiind n atentia tuturor marilor filozofi si juristi
ai lumii.
Gnditorii greci considerau drepturile omului ca fiind acele drepturi
fundamentale, eterne si imuabile pe care orice societate omeneasca trebuie sa le
respecte, cu alte cuvinte sunt drepturi care izvorasc din natura lucrurilor iar legea nu
este dect expresia acestei naturi. In acest fel, drepturile omului izvorasc din dreptul
natural, sunt drepturi firesti 10.
n conceptia lui Rousseau, n fruntea valorilor originare sta ca valoare suprema
libertatea, el spunea, ca "a renunta la libertatea ta nseamna a renunta la calitatea ta de
om, la drepturi umane, ba chiar si la datoriile tale. Nu exista nici o despagubire posibila
pentru cel care renunta la toate; o astfel de renuntare este incompatibila cu natura
omului". Cu libertatea dispare orice moralitate. Rousseau arata ca nu se poate garanta
aceasta libertate dect prin legi capabile sa mpiedice ca oamenii drepti sa fie oprimati
de cei rai11.
Libertatea individuala este expresia constitutionala a starii naturale umane, omul
nascndu-se liber. Societatea are obligatia de a respecta si proteja libertatea omului.
Unul din raportorii la proiectul Codului penal francez din 1807, spunea ca exercitarea
libertatii individuale "este pentru omul traind n societate primul dintre toate bunurile,
cel a carei conservare intereseaza cel mai mult fericirea lui. Guvernantii si legea trebuie
deci sa o protejeze si sa o apere cu o atentie religioasa contra oricarui act arbitrar din
parte ministrilor si a agentilor lor"12.
Primul document fondator pentru ceea ce s-a numit ulterior drepturile omului si
libertatile fundamentale este Magna Carta Libertatum, adoptat n 1215, care sublinia
ca : "Nici un om liber nu va fi arestat, nici ntemnitat sau privat de bunurile sale sau
declarat n afara legii, ori exilat sau lezat, indiferent de maniera si noi nu vom merge
niciodata mpotriva lui si nu vom trimite pe cineva mpotriva lui fara judecata loiala a
egalilor sai, n conformitate cu legea tarii".
A urmat apoi un ansamblu de norme care, n 1679 a luat nastere sub denumirea
de Habeat Corpus Act, dupa aceea Bill of Rights, n 1689, care enumera si consacra o
seama de drepturi care n acte de drept anterior fusesera acordate; si ele sunt
reconfirmate, lunndu-se angajamente ferme de respectare a lor.
Irina Moroianu Zlatescu si Radu C. Demetrescu - Din istoria drepturilor omului, I.R.D.O., Buc.,
2001, pag. 9.
11
Stefan Geogescu, Filosofia dreptului - O istorie a ideilor. Parte I, Ed. All Educational S.A., Buc.,
1998, pag. 137.
12
Ioan Muraru, Drept constitutional si institutii politice, Ed. Actami, Buc., 1998, pag. 201
10
n Declaratia de independenta a celor 13 state americane, din 4 iunie 1776,

gasim ideea ca toti oameni sunt egali si nzestrati de catre Creator cu anumite drepturi
inalienabile, printre acestea, sunt viata, libertatea si cautarea fericirii. n vederea
asigurarii acestor drepturi, guvernele au fost instituite sa conduca oamenii, dobndindusi puterile lor legitime din consimtamntul guvernatilor. n consecinta, ori de cte ori o
forma de guvernamt devine contrara acestor scopuri, este dreptul poporului sa o
modifice sau sa o aboleasca si sa instituie un alt guvern13.
Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului - adoptata n Adunarea
Constituanta la 26 august 1789, pe fondul adncirii procesului revolutionar n Franta si
n urma unor dezbateri celebre n cadrul Adunarii Constituante - proclama urmatoarele
drepturi ale omului si cetateanului: Oamenii se nasc si ramn liberi si egali n drepturi
(art. 1); scopul oricarei asociatii politice este apararea drepturilor naturale si
imprescriptibile ale omului, aceste drepturi sunt libertatea, proprietatea, siguranta si
rezistenta mpotriva asupririi (art.2); libertatea consta n a putea face tot ce nu este n
detrimentul altuia (art.4); legea este expresia vointei generale, toti cetatenii au dreptul
sa contribuie personal sau prin reprezentantii lor la elaborarea ei. Ea trebuie sa fie
aceeasi pentru toti, fie ca protejeaza, fie ca pedepseste... (art. 6).
Proclamatia de la Islaz, care a fost facuta n fata unei adunari de tarani din
Oltenia, prin natura sa juridica, era tot o declaratie a drepturilor omului si cetateanului.
Unii autori i-au descoperit chiar trasaturile proprii unei adevarate constitutii, n timp ce
altii au considerat-o doar un proiect de constitutie sau un act constitutional. Erau
rezumate n 22 de puncte principalele drepturi si libertati individuale, consfintite
anterior si de Declaratiile franceze ale drepturilor omului si cetateanului.
Pe acest patrimoniu istoric, pe acest fond de reglementari a aparut Declaratia
universala a drepturilor omului, pe data de 10 decembrie 1948. n preambulul
Declaratie universale a drepturilor omului se arata ca recunoasterea demnitatii inerente
tuturor membrilor familiei umane si a drepturilor lor egale si inalienabile constituie
fundamentul libertatii, dreptatii si pacii n lume; ca ignorarea si dispretuirea drepturilor
omului au dus la acte de barbarie care revolta constiinta omenirii si ca faurirea unei lumi
n care fiintele umane se vor bucura de libertatea cuvntului si a convingerilor si vor fi
eliberate de teama si mizerie a fost proclamata drept cea mai nalta aspiratie a
oamenilor; ca este esential ca drepturile omului sa fie ocrotite de autoritatea legii pentru
ca omul sa nu fie silit sa recurga, ca solutie extrema, la revolta mpotriva tiraniei si
asupririi si ca este esential a se ncuraja dezvoltarea relatiilor prietenesti ntre natiuni.
Rene Cassin, laureat al Premiului Nobel, compara Declaratia universala a
drepturilor omului cu un vast portic al unui templu sustinut de patru coloane. Prima este
cea a drepturilor si libertatilor de ordin personal: viata, libertatea, siguranta si
demnitatea persoanei, protectia egala n fata legii, garantia mpotriva sclaviei, torturii,
arestarilor si pedepselor arbitrare, recurs judiciar mpotriva abuzurilor14.
Dan Martian, Declaratia universala a drepturilor omului, gnduri la un moment aniversar, Revista
Drepturilor omului nr. 4/1998, pag. 25-26.
14
Irina Moroianu Zlatescu, Un ideal comun pentru toate natiunile: Declaratia universala a drepturilor
omului, Revista Drepturile omului nr. 4/1998, pag. 5.
13
A doua coloana priveste drepturile individului n raporturile sale cu gruparile din

care face parte si cu elementee lumii exterioare. Barbatul si femeia au, pe picior de
egalitate, dreptul de a se casatori, de a ntemeia o familie, de a avea un camin, un
domiciliu, un azil n caz de persecutie.
A treia coloana este cea a facultatilor spirituale, a libertatii de exprimare, de
reuniune, de asociere, dreptul de a lua parte la treburile publice si de a participa la
alegeri periodice corecte. Vointa poporului este proclamata ca fundament al autoritatii
puterilor publice.
Iar cea de-a patra coloana este cea a drepturilor economice, sociale si culturale dreptul la munca, la libera alegere a muncii, la securitate sociala, la libertati sindicale,
precum si dreptul la educatie, la recreere, la viata culturala, la protectia creatiei
intelectuale sau artistice.
Declaratia universala a drepturilor omului reprezinta "un ideal comun spre care
trebuie sa tinda toate popoarele si toate natiunile, pentru ca toate persoanele si toate
organele societatii sa se straduiasca, (...) sa dezvolte respectul pentru aceste drepturi si
libertati si sa asigure prin masuri progresive, de ordin national si international,
recunoasterea si aplicarea lor universala si efectiva".
Largul interes de care se bucura astazi problematica drepturilor omului
reprezinta, o recunoastere de netagaduit a complexitatii si originalitatii acestei institutii
juridice, dar si a faptului ca fara aceste drepturi nu se poate nfaptui n zilele noastre o
societate democratica si nici realiza, pe plan extern, cadrul juridic normal indispensabil
colaborarii natiunilor15.
Institutia drepturilor omului a cunoscut un laborios proces de cristalizare,
nfatisndu-se n prezent ca o institutie, deosebit de compexa, ce tine att de ordinea
juridica interna ct si de cea internationala.
Rasturnarea regimurilor totalitare din Europa centrala si de Rasarit a avut ca
urmare directa, printre altele, afirmarea vointei suverane a popoarelor din tarile
respective de reconstruire a vietii lor sociale pe baza unor valori politice si umaniste
generoase: democratia pluralista, statul de drept si drepturile omului.
Dupa revolutia din decembrie 1989, poporul romn si-a manifestat n mod ferm
hotarrea ireversibila de a merge pe aceasta cale, Romnia adopnd o atitudine noua
fata de problematica drepturilor omului, precum si fata de coperarea internationala n
acest domeniu16.
Pentru ca drepturile omului sa devina o realitate juridica - arata marele specialist
Karel Vasac, autorul unor lucrari de referinta n domeniu - trebuie sa se ndeplineasca
trei conditii. Mai nti, trebuie sa existe o societate organizata sub forma unui stat de
drept, apoi n interiorul statului drepturile omului sa se exercite ntr-un cadru juridic
prestabilit, variabil totusi, n functie de natura drepturilor si de circumstante si n
Victor Duculescu, Georgeta Duculescu, Constanta Calinoiu, Constitutia Romniei comentata si
adnotata, Ed. Lumina Lex, Buc., 1997, pag. 66.
16
Adrian Nastase, interventie facuta ca sef al delegatiei Romniei particiante ca observator la cea
de-a 46 sesiune a comisiei ONU pentru drepturile omului, Geneva 1990.
15
sfrsit, exercitarea drepturilor omului de catre titularii lor sa fie nsotite de garantii
juridice precise17.
Respectarea tuturor drepturilor si libertatilor fundamentale este inseparabila de
garantarea efectiva a acestora si constituie o conditie esentiala a statului de drept, a
societatii democratice si a dezvoltarii durabile. A fost nevoie ca un razboi cumplit, cu
consecinte incomensuabile, sa zguduie lumea pentru ca, odata ncheiat, opinia publica
mondiala sa redescopere ca pacea si progresul omenirii depind de respectul acordat
drepturilor si libertatilor omului18.
Constitutia Romniei n titlul II, intitulat "Drepturile, libertatile si ndatoririle
fundamentale ale cetatenilor", nsumeaza o enumerare clara si sistematica a tuturor
drepturilor, libertatilor si ndatoririlor fundamentale, enuntnd garantii de natura sa
asigure respectul ferm al acestora. Trebuie subliniat faptul ca la elaborarea textelor s-a
avut n vedere n primul rnd conventiile internationale privind drepturile omului,
Declaratia universala a drepturilor omului, cele doua Pacte internationale cu privire la
drepturile omului (Pactul privind drepturile civile si politice si Pactul cu privind
drepturile economice si sociale). Au fost avute n vedere, totodata, si reglementarile
corespunzatoare, modul n care aceste drepturi si libertati au fost enuntate n
constitutiile principalelor state democratice19.
O contributie importanta la asigurarea protectiei drepturilor si libertatilor omului
consacrate de Constitutie o aduce si legea penala.
Dupa cum se stie, dintre toate valorile sociale, omul reprezinta valoarea cea mai
de pret, de aceea legea penala l apara att n ceea ce priveste existenta sa fizica si
atributele fundamentale ale personalitatii sale, ct si n ceea ce priveste toate celelalte
drepturi si interese care i sunt recunoscute. Aceasta aparare se realizeaza n maniera
specifica dreptului penal, adica prin incriminarea faptelor care sub un aspect sau altul,
aduc atingere fiintei, drepturilor si intereselor sale legitime.
Facnd distinctie ntre faptele de pericol social ndreptate mpotriva drepturilor
absolute privitoare la existenta fizica si la principalele atribute ale fiintei si personalitatii
umane, pe de o parte, si faptele de pericol social ndreptate mpotriva altor drepturi si
interese ale persoanei, pe de alta parte, legiuitorul a inclus pe cele dinti ntr-o categorie
distincta de infractiuni, sub denumirea de "Infractiuni contra persoanei". Ele constituie
continutul Titlului II, din Partea speciala a Codului Penal.
Dreptul la libertate reprezinta, alaturi de dreptul la viata, la integritate corporala
si sanatate, un drept fundamental al persoanei. Fara dreptul la libertate, personalitatea
omului nu-si poate gasi afirmarea, iar toate celelalte drepturi, inclusiv dreptul la viata, la
integritate corporala si sanatate, si pierd considerabil valoarea, deoarece numai n
masura n care este liber, omul se poate bucura deplin de viata ct si de celelalte
drepturi care i sunt recunoscute. Dreptul la libertate este dreptul de a valorifica n
Irina Moroianu Zlatescu, Un ideal comun pentru toate natiunile: Declaratia universala a drepturilor
omului, Revista Drepturile omului nr. 4/1998, pag.7.
18
Adrian Nastase, Universalitatea, indivizibilitatea si interdependenta drepturilor omului, n Revista
Drepturile omului nr. 3/1995, pag.6
19
Victor Duculescu, Georgeta Duculescu, Constanta Calinoiu, Constitutia Romniei comentata si
adnotata, Ed. Lumina Lex, Buc., 1997, pag. 69.
17
10
practica toate nsusirile, atributele, interesele si dorintele legitime si rationale ale

omului, care impune respectul datorat aceluiasi drept recunoscut semenilor sai.
Acest drept fundamental (libertatea), care prezinta numeroase si variate aspecte,
este ocrotit si prin incriminarea faptelor ce i aduc atingere. Aceste fapte constituie
infractiuni contra libertatii, carora legiuitorul le-a consacrat Capitolul II din Titlul II al
Codului Penal "Infractiuni contra persoanei".
Doua dintre faptele care aduc atingere libertatii psihice (morale) a persoanei si
care sunt, de altfel si incriminate de legea penala n acest capitol sunt infractiunile de
"amenintare" si de "santaj".
n Codul penal din Transilvania amenintarea nu era incriminata ca fiind un delict
ci era prezenta numai ca modalitate de savrsire a altor delicte sau crime, cum ar fi
savrsirea crimelor n contra pudoarei (crima de viol), n cazul santajului si a tlhariei.
Art. 77 al acestui cod sublinia faptul ca "nu este imputabila infractiunea aceluia care o
savrseste fiind constrns printr-o forta careia nu a putut rezista sau prin amenintari,
cari constituiau un pericol direct pentru viata sa, pentru integritatea sa corporala sau
pentru viata sau integritatea corporala a unei persoane din intimitatea sa, daca pericolul
nu a putut fi nlaturat ntralt mod"20.
Fapta de a ameninta o persoana a fost pentru prima data incriminata n Codul
penal de la 1864 n art. 235-237. n acea perioada exista o mpartire tripartita a
infractiunilor n crime, delicte si contraventii, iar fapta de amenintare era considerata ca
fiind un delict.
Astfel, delictul de amenintare avea urmatorul continut legal:
Art. 235 - "Acela care va fi amenintat, prin nscris, anonim, sau subscris, de a
asasina, de a otravi, ori de a face asupra vreunei persoane orice alt atentat, supus la
munca silnica pe toata viata sau pe timp marginit, se va pedepsi cu recluziunea, daca
amenintarea se va fi facut cu cerere de a depune o suma de bani la un loc hotart, sau
de a ndeplini orice alte conditiuni".
Art. 236 - "Daca amenintarea n scris nu va fi nsotita de nici o cerere sau
conditiune, osnda fa fi nchisoarea de la 1 an la 2, si amenda de la 100 pna la 500
lei".
Art. 237 - "Daca amenintarea nsotita de cerere sau vreo conditiune s-a facut
prin graiu, culpabilul se va osndi la nchisoare de la 3 luni pna la un an si la o amenda
de la 100-500lei".
Codului penal din 1936 (C. pen. "Regele Carol al II lea" ), a pastrat mpartirea
tripartita a infractiunilor n crime, delicte si contraventii, iar delictul de amenintarea a
fost incriminata n art. 494 al Codului penal.
Acest articol 494 si avea originea n art. 235-237 ale codului din 1864, nsa
completat cu diferite cazuri semnalate de jurisprudenta si concretizate n art. 339 si 611
ale codului penal italian. Astfel, n art.612 codul penal italian prevedea ca: "Oricine
ameninta pe altii cu un prejudiciu nedrept, se pedepseste la plngerea persoanei lezate
cu amenda pna la 500 lire. Daca amenintarea e grava sau s-a comis printr-unul din
Codul penal din Transilvania, tradus de Ion I. Predovici judecator la Trib. Oradia-Mare, Editia a II
a, revazuta 1923, Tipografia Adolf Somnenfeld Soc Anon. Oradia-Mare.
20
11
mijloacele aratate n art. 339, pedeapsa este recluziunea pna la 1 an si se procedeaza

din oficiu21.
Art. 494 din Codul penal al lui Carol al II-lea avea urmatorul continut: "Acela
care, ntr-un mod susceptibil de a alarma, ameninta o persoana cu savrsirea unei
infractiuni sau cauzarea unui prejudiciu, ntru ct faptul nu ar constitui o infractiune mai
grava, comite delictul de amenintare si se pedepseste la plngerea partii vatamate, cu
nchisoare corectionala de la una la 6 luni.
Pedeapsa este nchisoarea corectionala de la unu la 5 ani, n urmatoarele cazuri :
1. Daca amenintarea este nsotita de o cerere pentru depunerea unei sume de bani sau a
oricarei alte valori n anumit loc sau timp;
2. Daca este nsotita de semne simbolice sau alte mijloace, spre a face sa creada ca
amenintarea vine din partea unei puternice asociatii secrete, adevarata sau
nchipuita;
3. Daca se ameninta cu moartea, cu vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii, ori
cu incendiul;
4. Daca infractorul a simulat prin orice mijloc o calitate oficiala sau a ntrebuintat un
ordin falsificat a unei autoritati publice;
5. Daca amenintarea s-a facut de o persoana travestita sau mascata;
6. Daca amenintarea s-a facut cu arme"22.
n ceea ce priveste delictul de santaj n codul penal de la 1864 acesta a fost
incriminat n Transilvania prin art. 350-353 si n Bucovina n art. 98-99. Trebuie
subliniat ca n acest cod, santajul face parte din cadrul infractiunilor contra
patrimoniului.
Transilvania. Art. 350: "Acela, care cu cugetul de a dobndi pe nedrept pentru
sine sau pentru altul beneficii materiale, constrnge pe cineva prin violenta sau prin
amenintari sa faca, sa sufere sau sa nu faca un lucru, daca fapta sa nu constituie o
infractiune mai grava savrseste delictul de santaj si se va pedepsi cu nchisoare
corectionala pna la 3 ani.
Art. 351: "Savrseste delictul de santaj si se va pedepsi conform dispozitiilor
art. 350, cel ce cu cugetul de a dobndi pentru sine sau pentru altul beneficii materiale,
ameninta pe cineva cu publicarea, prin imprimate, a unor afirmatiuni calomnioase sau
insultatoare.
Art. 352: "Tentativa delictului de santaj se pedepseste."
Art. 353: "Santajul este crima si se va pedepsi cu temnita grea pna la 5 ani
daca:
1. Autorul santajului ameninta cu asasinatul, cu leziuni corporale grave, cu darea de foc
sau cu facerea altei daune materiale grave.
2. S-a savrsit prin simularea calitatii de functionar public sau sub pretextul unui ordin
legal al vreunei autoritati.
V. Dongoroz, Codul penal "Regele Carol al II-lea" adnotat, partea speciala, vol. III, Ed. Librariei
SOCEC & Co., S.A., Buc., 1937, pag. 245.
22
Ibidem.
21
12
Bucovina - 98 : "De crima prin violenta publica prin santaj se face vinovat
acela care:
a) nrebuinteaza forta efectiva n contra unei persoane pentru a o constrnge la o
prestare, o tolerare ori omitere ntru ct actiunea lui nu se prezinta ca o crima mai
grav pedepsita.
n aceeasi conditiune comite aceeasi crima si acela care
b)direct sau indirect, n scris sau verbal, sau n alt mod, cu sau fara indicarea numelui
sau, ameninta pe cineva cu o violare a corpului, libertatii, onoarei ori proprietatii, cu
intentiunea de a stoarce de la cel amenintat o prestare, tolerare sau omitere, daca
amenintarea este de asa fel, ca n vederea circumstatelor si a constitutiei sale
personale sau a importantei raului amenintat inspira celui amenintat ngrijiri
ntemeiate indiferent daca raul amintit este ndreptat n contra celui amenintat nsusi,
a familiei ori a rudelor sale ori n contra a altor persoane puse sub scutul lui si daca
amenintarea a avut sau nu succes."
99: "Acela care ntrebuinteaza amenintarea aratata n 98 si proprie de a exercita
n modul aratat acolo temeri ntemeiate, numai cu intentiunea de a produce la singure
persoane, la comune ori distincte frica si neliniste, comite crima de violenta publica prin
amenintare periculoasa"23.
n Codul penal din 1936, delictul de santaj a fost incriminat n art. 495 si si
avea originea n art. 350 si 351 ale codului penal transilvanean din 1864. n acest Cod
penal, delictul de santaj a fost asezat printre infractiunile contra persoanei fata de
vechiul Cod penal cnd acest delict era asezat printre infractiunile contra patrimoniului.
Interesul protejat prin delictul de santaj era libertatea psihica a persoanelor.
Art. 495 avea urmatorul continut:
"Acela care, n scopul de a dobndi n mod injust, pentru sine sau pentru altul,
un folos material, constrnge o persoana prin violenta sau amenintare, ca sa faca, sa nu
faca sau sa sufere ceva, ntru ct faptul nu ar constitui o infractiune mai grava, comite
delictul de santaj si se pedepseste cu nchisoare corectionala de la 6 luni la 2 ani.
Pedeapsa este nchisoarea corectionala de la unu la 3 ani, daca amenintarea
consista n aceea ca se vor da publicitatii fapte, reale sau imaginare, compromitatoare
pentru persoana amenintata sau ruda a ei, ori pentru o persoana de care este legata
printr-o temeinica afectiune.
Tentativa se pedepseste".
Codul penal italian, incrimina n art. 610, 611 si 629 aceasta fapta si avea
urmatorul continut:
Art. 610 : "Oricine constrnge pe altul cu violenta sau amenintare sa faca, sa
tolereze sau sa nu faca ceva, se pedepseste cu recluziunea pna la 4 ani.
Pedeapsa se majoreaza daca se constata conditiunile prevazute n art. 339".
Art. 611 : "Oricine ntrebuinteaza violenta sau amenintare pentru a constrnge
sau determina pe altii la comiterea unui fapt care constituie o infractiune, se pedepseste
cu recluziunea pna la 5 ani.
Pedeapsa se majoreaza daca se constata conditiunile prevazute n art. 339".
23
V. Dongoroz, op. cit., vol. III, pag. 261.
13
Art. 629 : "Oricine, prin violenta sau amenintare, constrngnd pe cineva a face
sau a nu face ceva, procura pentru sine sau pentru altul un avantaj nedrept n dauna
altuia, se pedepseste cu recluziunea de le 3 la 10 ani si cu amenda de la 5000 la 20000
lire.
Pedeapsa este majorata cu cel putin o treime si cel mult jumatate, daca se
constata vreuna din circumstantele aratate n ultimul alineat al articolului precedent24.
Cod penal adoptat n 1969 a renuntat la sistemul trinitar, lasnd loc unei
conceptii unitare cu privire la infractiune. n acest sistem, contraventiile au iesit din
sfera de reglementare a justitiei penale, iar n rest, toate faptele prevazute de legea
penala si n conditiile prevazute de lege, reprezinta infractiuni, fara nici o alta distinctie;
prin adoptarea acestui cod s-au adus modificari infractiunilor de amenintare si santaj,
ele fiind prevazute n art. 193 si respectiv 194 Cod penal.
2.2. Elemente de drept comparat
Infractiunile contra libertatii persoanei sunt reglementate n legislatiile tuturor
statelor. Spre exemplu, n Codul Penal italian infractiunile contra persoanei sunt
prevazute n titlul XII, Cartea a II-a. n cadrul acestui titlu n capitolul III sunt prevazute
delictele contra libertatii individuale25.
n sectiunea a 3-a, a acestui capitol sunt prevazute delictele contra libertatii
persoanei, iar art. 612 incrimineaza infractiunea de amenintare, care are urmatorul
continut:
"Cine ameninta pe altii cu o fapta pagubitoare, este pedepsit, sa despagubeasca
persoana prejudiciata cu o amenda de pna la 500.000 de lire. Iar daca, amenintarea
este grava, sau este facuta n unul din modurile aratate n art. 339 pedeapsa este
nchisoarea pna la un an, iar actiunea penala se pune n miscare din oficiu."
n Codul penal italian santajul face parte din cadrul delictelor contra
patrimoniului si este incriminata prin art. 629:
"Oricine care prin violenta sau amenintare constrnge o persoana a face, a nu
face ceva, procurnd pentru sine sau pentru altii un folos injust este pedepsit cu
nchisoare de la 3 la 10 ani si cu amenda de la 200.000 la 800.000 lire.
Pedeapsa se majoreaza de la 1/3 la 1/2 daca violenta consta n a pune victima n
imposibilitate de a-si exprima vointa sa de a actiona."
Codul penal italian incrimineaza si infractiunea de "Privare de libertate a unei
persoane n scop de tlharie sau santaj", prin art. 630, care arata ca:
"Oricine sechestraza o persoana n scopul de a obtine pentru el sau pentru altii
un folos injust ca pret al eliberarii este pedepsit cu nchisoare de la 8 la 15 ani si cu
amenda de la 400.000 la 800.000 lire."
V. Dongoroz, op., cit., vol III, pag 252.
Codice Penale - Codice di procedura penale, Testo unico delle leggi di P.S. - Regulamento e leggi
penali speciali, Casa Editrice "Universale" Roma, 1964.
24
25
14
Noul Cod penal francez, incrimineaza n Cartea a II-a Crime si delicte

mpotriva persoanelor. n Sectiunea 1 (Atentate savrsite cu intentie mpotriva
integritatii persoanei), a Capitolului II (Atentate la integritatea fizica si psihica a
persoanei) din cadrul Titlul al II-lea, denumit Atentate mpotriva persoanei umane, este
prevazuta infractiunea de amenintare, n art. 222-17 si respectiv art.221-1826.
Astfel, art. 222-17, prevede ca "Amenintarea cu comiterea unei crime sau a unui
delict mpotriva persoanelor, a carui tentativa este pedepsibila, se pedepseste cu 6 luni
de nchisoare si cu 50.000 de franci amenda, atunci cnd amenintarea este fie reiterata,
fie materializata printr-un nscris, o imagine sau prin orice alt obiect.
Pedeapsa se mareste la 3 ani de nchisoare si 300.000 de franci amenda daca
este vorba de o amenintare cu moartea".
Art. 221-18 arata ca: "Amenintarea, prin orice fel de mijloace cu comiterea unei
crime sau a unui delict mpotriva persoanei, este pedepsita cu 3 ani de nchisoare si
300.000 franci amenda, daca este facuta n scopul ndeplinirii unei conditii.
Pedeapsa este de 5 ani nchisoare si 500.000 franci amenda daca este vorba de
o amenintare cu moartea".
Infractiunea de santaj este incriminata n Codul penal francez, n Cartea a III-a,
denumita Crime si delicte mpotriva patrimoniului. n cadrul titlului I (nsusiri
frauduloase), Capitolului II (Despre extorcare), Sectiunea a II-a, santajul este incriminat
prin trei articole si anume art. 312-10; art. 312-11si art. 312-12.
Art. 312-10 - Santajul este fapta de a obtine, prin amenintarea de a face public
sau prin imputarea de fapte de natura a aduce atingere onoarei sau demnitatii, fie o
semnatura, un angajament sau o renuntare, fie destainuirea unui secret, remiterea de
fonduri, de valori sau a unui bun de orice natura.
Santajul este pedepsit cu 5 ani de nchisoare si 500.000 franci amenda.
Art. 312-11 - Atunci cnd autorul santajului a pus n practica amenintarea,
pedeapsa este de 7 ani nchisoare si 700.000 franci amenda.
Art. 312-12 - Tentativa delictelor prevazute n aceasta sectiune se sanctioneaza
cu aceeasi pedeapsa.
Codul penal elvetian, incrimineaza infractiunea de amenintare, n cadrul
titlului IV - Crime sau delicte contra libertatii, prin art.18027.
Astfel, art. 180 are urmatorul continut legal: "Cel care, prin intermediul unei
amenintari grave, va alarma sau va speria o persoana, va fi, n urma plngerii prealabile,
pedepsit cu nchisoare sau amenda".
Codul penal elvetian incrimineaza n art. 181 o alta fapta savrsita prin
amenintare si anume infractiunea de constrngere.
Art. 181 Constrngere - "Cel care, utiliznd violenta mpotriva unei persoane,
care o ameninta cu un pericol grav sau care i mpiedica n orice alt mod libertatea de
actiune n scopul de a o obliga sa faca, sa nu faca sau sa sufere consecintele unui act, va
fi pedepsit cu nchisoare sau amenda".
Nouveau Code Penal entree en vigoeur le 1 mars 1994, Ed. Dalloz, 1994.
Comite de legislation etrangere et de droit international les codes penaux europeens, vol IV, Paris
1971.
26
27
15
n titlului II al codului penal elvetian sunt incriminate infractiunile contra

patrimoniului, n cadrul acestui titlu, la art. 156 este prevazuta infractiunea de
extorsiune si santaj.
Art. 156: "Cel care, utiliznd violente sau amenintari grave mpotriva unei
persoane sau care dupa ce a adus-o pe aceasta, prin orice alte mijloace, n
imposibilitatea de a-si exprima vointa, o va constrnge sa-i acorde lui sau unui tert un
avantaj pecuniar la care nu avea dreptul,
Cel care, amenintnd o persoana ca va publica, va denunta sau va scoate la
iveala un fapt a carui divulgare ar putea sa o prejudicieze pe aceasta sau pe un tert cu
care se afla n relatii apropiate, determinnd-o n acest mod sa-i cumpere tacerea cu o
anumita suma de bani,
Va fi pedepsit cu nchisoare de pna la 5 ani. Amenda va putea fi cumulata cu
pedeapsa privativa de libertate.
Pedeapsa va fi de cel mult 10 ani si amenda daca faptuitorul savrseste aceasta
fapta n mod repetat".
Codul penal suedez, n Partea a II a, capitolul IV - Infractiuni contra libertatii
si a linistii persoanei, incrimineaza n art. 4 infractiunea de santaj: 28
"Cel care, prin violente sau amenintarea cu savrsirea unui act delictual,
constrnge o alta persoana sa faca, sa suporte, sau sa nu faca ceva, va fi condamnat,
pentru savrsirea infractiunii de santaj, la pedeapsa amenzii sau la nchisoare de 2 ani.
Orice persoana care, cu acelasi scop, exercita o constrngere ce consta n
amenintarea cu urmarirea sau cu denuntarea unei alte persoane pentru savrsirea unei
infractiuni sau ameninta ca va face publice informatii care pot aduce un prejudiciu
victimei, va fi de asemenea condamnata pentru santaj, daca fapta nu este jutificabila.
Daca infractiunea prevazuta la alineatul precedent are un caracter delictual grav,
se va pronunta o condamnare la nchisoare ntre 6 luni si 6 ani".
Art. 5 din Codul penal suedez, ncrimineaza infractiunea de amenintare:
"Daca o persoana ndreapta o arma mpotriva altuia sau n orice alt mod
ameninta cu savrsirea unui act delictual de natura a provoca victimei o temere
ntemeiata pentru securitatea sa sau a bunurilor sale sau pentru securitatea unei alte
persoane sau a bunurilor acesteia, se va pronunta, pentru savrsirea infractiunii de
amenintare ilegala, o condamnare la pedeapsa amenzii sau a nchisorii de cel mult 2
ani".
Codul penal spaniol, incrimineaza n Titlului VI - Delicte mpotriva libertatii.
Delictul de amenintare este incriminat prin articolele 169, 170 si 171, care sunt
prevazute n Capitolul II (Despre amenintari) al Codului penal spaniol.
Art. 169: "Cel care va ameninta pe altul cu savrsirea mpotriva lui, a familiei
sale sau a altor persoane cu care acesta este n strnsa legatura, a unui rau care sa
constituie infractiunile de omucidere, vatamari, avort, contra libertatii, tortura si
mpotiva integritatii morale, libertatii sexuale, intimitatii, onoarei, patrimoniului si
ordinii socio-economice, va fi pedepsit:
28
Ibidem.
16
1. Cu pedeapsa nchisorii de la 1-5 ani, daca s-a facut amenintarea cerndu-se ceva sau
impunndu-se oricare alta conditie, chiar daca nu este ilicita, iar faptuitorul a obtinut
ceea ce a cerut. Daca nu obtine ceea ce a cerut, se impune pedeapsa cu nchisoarea
de la 6 luni la 3 ani.
Pedepsele prevazute n paragraful anterior se vor aplica n jumatatea lor
superioara daca amenintarile s-au facut n scris, prin telefon sau prin oricare mijloc de
comunicare sau reproducere, ori n numele unor entitati sau grupuri reale sau imaginare.
2. Cu pedeapsa nchisorii de la 6 luni la 2 ani, cnd amenintarea nu a fost
conditionata.
Art. 170: "Daca amenintarea cu un rau care constituie infractiune, a avut ca
scop sperierea locuitorilor unei comunitati, grup etnic, sau a unui mare grup de
persoane si ar avea gravitatea necesara pentru a o obtine, se vor aplica, corespunzator,
pedepsele mai mari n grad dect cele prevazute n articolul anterior".
Art. 171:
1. Amenintarile cu un rau care nu constituie infractiune, vor fi pedepsite cu pedeapsa
nchisorii de la 6 luni la 2 ani sau amenda de la 12 la 24 de luni, n functie de
gravitatea si circumstantele faptei. Daca faptuitorul a obtinut scopul propus se va
aplica pedeapsa n jumatatea sa superioara.
2. Daca cineva cere altei persoane o suma de bani sub amenintarea cu dezvaluirea sau
difuzarea unor fapte referitoare la viata sa personala sau la relatiile de familie care nu
sunt cunoscute publicului si care ar putea afecta faima, ncrederea sau interesul
acesteia, va fi pedepsit cu pedeapsa nchisorii de la 2 la 4 ani, daca a obtinut n tot
sau n parte ceea ce a cerut, iar daca nu a obtinut ceea ce a cerut cu nchisoare de la 6
luni la 2 ani.
n cadrul Titlului XIII - Delicte contra patrimoniului si ordinii socio-economice,
n art. 243 este incriminat santajul:
"Cel care, cu intentii frauduloasa l va obliga pe altul, prin violenta sau
intimidare, sa faca sau sa nu faca o fapta de comert juridic n prejudiciul patrimoniului
sau sau al unui tert, va fi pedepsit cu pedeapsa nchisorii de la 1 la 5 ani"29.
Sectiunea a III-a :
ASPECTE COMUNE
PERSOANEI
PRIVIND
INFRACTIUNILE
CONTRA
LIBERTATII
n cadrul capitolului II din Titlul al II-lea al Codului penal, denumit infractiuni

contra libertatii persoanei sunt incriminate faptele care aduc atingere relatiilor sociale a
caror existenta si normala desfasurare sunt conditionate de apararea acestei valori
29
WWW.LEXADIN. NL.
17
sociale care este libertatea persoanei, mpotriva faptelor de lipsire ilegala de libertate,
de sclavie, de supunere la munca fortata sau obligatorie, de amenintare, de santaj, de
violare de domiciliu, de violare a secretului corespondentei si de divulgare a secretului
profesional.
Ocrotind libertatea persoanei, sub toate aceste aspecte, legea penala asigura
totodata nfaptuirea principiului nscris n Constitutia tarii noastre, acela al
inviolabilitatii persoanei.
Desi un asemenea principiu l gasim exprimat n constitutiile tuturor statelor,
realizarea sa efectiva depinde de ornduirea social-economica existenta n fiecare stat.
Faptele arata ca despre o adevarata libertate a persoanei nu se poate vorbi dect acolo
unde a fost nlaturata asuprirea economica si politica a majoritatii cetatenilor si unde
grija pentru persoana umana a devenit telul principal al statului30.
1.Obiectul infractiunilor contra libertatii persoanei

Pentru a analiza obiectul acestei categorii de infractiuni va trebui sa facem o
distinctie ntre obiectul juridic generic al infractiunilor contra persoanei, obiectul juridic
specific fiecareia dintre infractiunile componente ale acestei categorii si obiectul
material al infractiunii31.
Obiectul juridic generic al infractiunilor contra libertatii persoanei, l constituie
relatiile sociale care privesc apararea persoanei privita sub totalitatea atributelor sale
(viata, integritatea corporala, inviolabilitatea sexuala, libertatea fizica si psihica,
demnitatea)32.
Infractiunile contra persoanei prezinta un grad de pericol social ridicat,
determinat n primul rnd, de importanta valorilor sociale care alcatuiesc obiectul
protectiei penale si de urmarile deosebit de grave pe care le poate avea pentru
comunitate savrsirea acestor infractiuni, iar n al doilea rnd, de faptul ca intractiunile
contra persoanei se realizeaza, de cele mai multe ori, prin utilizarea unor mijloace sau
modalitati violente si care au o frecventa deseori mai ridicata n raport cu alte categorii
de infractiuni33.
Obiectul juridic special al infractiunilor cuprinse n Capitolul II, Titlul II al
Partii speciale, este constituit din relatiile sociale, a caror existenta si normala
desfasurare depind de ocrotirea libertatii fizice a persoanei; de ocrotirea libertatii
individuale mpotriva actelor de punere sau de mentinere a unei persoane n stare de
sclavie; de apararea libertatii oricarei persoane de a-si alege munca si de a o presta
T. Vasiliu si altii, Codul penal comentat si adnotat. Partea speciala, vol. I, Ed. stiintifica si
enciclopedica, Buc., 1975, pag. 163.
31
Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, I. Molnar, V. Dobrinoiu, I. Pascu, V. Lazar, Drept penal. Partea
speciala, Editura Europa Nova, Buc., 1999, pag. 92.
32
Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea speciala, Editura All Beck, Bucuresti, 2002,
pag. 56
33
Vintila Dongoroz si altii, op. cit., vol III, pag 171.
30
18
dupa vointa sa, cu respectarea dispozitiilor legale; de apararea libertatii vietii

domestice, mpotriva faptelor de violare a domiciliului; de ocrotirea libertatii psihice; de
ocrotire a libertatii persoanei sub aspectul libertatii de a comunica prin corespondenta
precum si sub aspectul dreptului sau de a i se respecta secretul ncredintat celor care
exercita o profesie sau o functie la care este nevoit sa apeleze, mpotriva faptelor de
divulgare fara drept a acestuia de catre persoanele respective.
Aceste drepturi, denumite si drepturi personale nepatrimoniale, sunt inseparabil
si indisolubil legate de persoana omului, prin ele este garantata si se ocroteste
personalitatea omului, att sub aspect fizic, material mpotriva faptelor care aduc
atingere existentei fiintei umane ori integritatii corporale, ct si sub aspectul drepturilor
persoanei de a se manifesta n mod liber n societate cu respectarea atributelor
personalitatii sale. n doctrina penala, de asemenea, se recunoaste ca n sfera protectiei
penale sunt cuprinse acele drepturi absolute, legate intim de persoana umana, denumite
si drepturi ale personalitatii, care sunt garantate prin relatiile instituite de stat pentru a
apara diferitele atribute fundamentale ale omului 34.
Obiect material n cazul infractiunilor contra libertatii persoanei poate exista n
situatiile n care actiunea faptuitorului se ndreapta mpotriva corpului persoanei,
locuinta sau corespondenta acesteia (acestea constituind obiectul material) ori poate
lipsi n cazurile n care urmarile actiunii sau inactiunii faptuitorului se rasfrng asupra
unui drept subiectiv (libertatea persoanei) - respectiv n cazul amenintarii, santajului sau
n unele situatii n cazul divulgarii secretului profesional.
2. Subiectii infractiunilor
Subiectul activ nemijlocit al infractiunilor contra libertatii persoanei poate fi, de
regula, orice persoana responsabila deoarece legea nu prevede cerinta ca subiectul sa
aiba vreo calitate (subiect activ necalificat); totusi la unele infractiuni, legea cere ca
subiectul activ sa aiba o anumita calitate35, cum este cazul infractiunii de divulgare a
secretului profesional, n care subiectul activ al infractiunii nu poate fi dect persoana
care exercita o profesie sau o functie n virtutea careia poate sa afle (sau careia i se
ncredinteaza) date privind viata sau interesele unei persoane.
Infractiunile contra libertatii persoanei se pot comite si n participatie (pluralitate
de subiecti activi) fie ca este vorba de participatie proprie sau improprie36.
Subiectul pasiv este persoana fizica a carei libertate fizica sau psihica a fost
lezata prin savrsirea faptelor incriminate (respectiv persoana care a fost privata de
libertate, pusa n sclavie ori supusa regimului de munca fortata ori de munca
obligatorie, persoana care foloseste locuinta care a fost violata, persoana fata de care sAlexandru Boroi, Pruncuciderea si uciderea din culpa, Editura Ministerului de Interne, 1992,
pag. 12.
35
pag. 57
36
Ibidem
34
19
au exercitat violente sau amenintari). Uneori si victima are un rol n producerea

rezultatului infractional, nsa studierea acestui aspect revine victimologiei.
De regula, subiectul pasiv poate fi orice persoana, indiferent de vrsta, sex,
rasa, stare de sanatate, uneori calitatea subiectului pasiv constituie o agravanta a
infractiunii - de exemplu calitatea de minor la infractiunea de lipsire de libertate n mod
ilegal.
3. Latura obiectiva
Sub aspectul elementului material, infractiunile contra libertatii persoanei se
comit, de regula, prin actiune, aceasta constnd n punerea sau tinerea unei persoane n
stare de sclavie ori de punere la o munca fortata sau obligatorie, patrunderea fara drept
n locuinta ori refuzul de de a parasi locuinta la cererea persoanei care o foloseste,
amenintare ori violenta etc. nsa n cazul infractiunii de lipsire de libertate n mod ilegal,
elementul material se poate realiza att printr-o actiune ct si printr-o inactiune.
n toate cazurile, infractiunile contra persoanei produc si o urmare imediata,
prevazuta expres sau implicit n textul de incriminare. n raport de exitenta urmarii
imediate, se vor deosebi infractiunile de rezultat de cele de simpla actiune.
Mijloacele de savrsire a faptei sunt, n general, irelevante pentru existenta
infractiunilor contra persoanei (incriminari cu continut deschis) dar, n unele cazuri,
folosirea anumitor mijloace conditioneaza fie existenta infractiunii n forma simpla
(violenta sau amenintarea n cazul infractiunii de santaj)37, fie existenta unor forme mai
grave (mijloacele folosite n cazul infractiunii de lipsire de libertate n mod ilegal).
De asemenea, uneori locul sau timpul savrsirii faptei conditioneaza existenta
infractiunii ca atare sau a unei forme calificate (n timpul noptii - n cazul infractiunii de
violare de domiciliu)38. nsa, de regula, nu se cer cerinte speciale cu privire la timpul si
locul comiterii infractiunii.
Cnd legea conditioneaza incriminarea de existenta unei urmari materiale
invocate, va trebui sa se stabileasca raportul de cauzalitate ntre fapta si rezultat. n
cazul infractiunilor de simpla actiune nu exista o asemenea necesitate.
4. Latura subiectiva
Infractiunile contra libertatii persoanei, sub aspectul formei de vinovatie, pot fi
savrsite att cu intentie directa sau indirecta, ct si cu praeterintentie (n cazul
infractiunii de lipsire de libertate n mod ilegal). Stabilirea formei de vinovatie cu care a
actionat faptuitorul si a modalitatilor acesteia corespunzatoare fiecarei forme prezinta
pag. 57
38
Ibidem
37
20
importanta pentru ncadrarea juridica a faptei si uneori pentru individualizarea

sanctiunii.
De regula, mobilul cu care actioneaza infractorul sau scopul urmarit de acesta
nu prezinta relevanta pentru existenta infractiunii, ci doar pentru dozarea pedepsei.
Numai ca exceptie, uneori, legiuitorul cuprinde mobilul sau scopul fie ca cerinta
a continutului incriminarii, cum este cazul infractiunii de santaj, fie ca circumstanta
agravanta.
5. Forme. Modalitati. Sanctiuni.
FORME. Infractiunile contra libertatii persoanei sunt susceptibile, de regula, de
o desfasurare n timp, ca urmare, pot avea forme imperfecte, cum ar fi actele
pregatitoare sau tentativa.
Tentativa, desi este posibila la aproape toate infractiunile contra libertatii
persoanei, nu se sanctioneaza dect la o parte dintre ele - respectiv n cazul infractiunii
de lipsire de libertate n mod ilegal si a celei de sclavie.
Consumarea infractiunilor contra libertatii persoanei are loc n momentul cnd
se produce urmarea imediata descrisa n norma de incriminare (rezultatul vatamarilor
sau starea de pericol).
MODALITATI. Faptele contra persoanei pot fi incriminate sub numeroase
modalitati normative: simple, calificate (atenuante sau agravante). Fiecare modalitate
normativa poate cunoaste, la rndul sau, nenumarate modalitati faptice, de realizare
concreta, determinate de mprejurarile concrete n care fapta a fost comisa, n raport cu
mijloacele folosite, cu locul si timpul, cu relatiile dintre infractor si victima, cu mobilul,
putnd defini savrsirea faptei.
SANCTIUNI. Pedeapsa principala pentru infractiunile contra libertatii persoanei
difera dupa importanta relatiilor sociale ocrotite de legea penala pentru fiecare
incriminare. Pedeapsa poate fi nchisoarea alternativa cu amenda dar poate fi prevazuta
si singura. Astfel, lipsirea de libertate n mod ilegal n forma s-a simpla se sanctioneaza
cu nchisoare de la unu la 5 ani, iar daca fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea
victimei, cu nchisoare de la 15 la 25 de ani; divulgarea secretului profesional se
pedepseste cu nchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
La unele infractiuni se prevede si pedeapsa complimentara constnd n
interzicerea unor drepturi (cazul infractiunii de sclavie); la altele aceasta pedeapsa se
prevede expres, n baza si n conditiile art. 65 Cod penal (pedeapsa complimentara a
interzicerii unor drepturi poate fi aplicata daca pedeapsa principala stabilita este
nchisoarea de cel putin 2 ani si instanta constata ca, fata de natura si gravitatea
infractiunii, mprejurarile cauzei si persoana infractorului, aceasta pedeapsa este
necesara).
n situatiile n care legea prevede ca tentativa se pedepseste, se aplica regulile
generale cuprinse n art. 21 C. pen. - tentativa se sanctioneaza cu o pedeapsa cuprinsa
ntre jumatatea minimului si jumatatea maximului prevazute de lege pentru infractiunea
21
consumata, fara ca minimul sa fie mai mic dect minimul general al pedepsei. n cazul
cnd pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata, se aplica pedeapsa nchisorii
de la 10 la 25 de ani.
CAPITOLUL II
INFRACTIUNEA DE AMENINTARE - N SPECIAL
22
Sectiunea I:
ASPECTE GENERALE
1.1. Continutul legal al infractiunii de amenintare

Infractiunea de amenintare este incriminata n art. 193 Cod penal si consta
n fapta de a ameninta o persoana cu savrsirea unei infractiuni sau a unei fapte
pagubitoare ndreptate mpotriva ei, a sotului ori a unei rude apropiate daca este de
natura sa o alarmeze.
Actiunea penala se pune n miscare la plngerea prealabila a persoanei
vatamate.
mpacare partilor nlatura raspunderea penala.
Infractiunea de amenintare are o reglementare ntructva diferit de cea din codul
penal anterior (art. 494 C. pen. din 1864). Mai nti, pentru ca amenintarea proferata de
autor poate consta nu numai din amenintarea cu savrsirea unei infractiuni (cum era
prevazut n codul anterior), dar si cu a oricarei fapte pagubitoare; n al doilea rnd,
amenintarea poate fi ndreptata att contra celui amenintat, ct si mpotriva sotului ori
contra unei rude apropiate a acestuia, fata de reglementarea anterioara, cnd pericolul
amenintarii trebuia sa priveasca numai persoana victimei. n al treilea rnd, noul cod
penal nu mai prevede nici o forma agravata a infractiunii (corespunzator art. 494 pct.
1-6 cod penal anterior)39.
n sfrsit, din punct de vedere procedural actiunea penala se pune n miscare la
plngerea prealabila a persoanei vatamate, n toate cazurile de amenintare, iar
mpacarea partilor nlatura raspunderea penala, fata de reglementarea anterioara cnd
pentru amenintarea savrsita n conditiile prevazute n alin. 1 si alin. 2 pct. 3
(amenintarea cu moartea, cu vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii ori cu
incendiul), partea vatamata se putea adresa numai instantei si numai dupa ndeplinirea
procedurii prealabile n fata comisiei de mpaciuire (art. 280 C. proc. pen. anterior).
Pentru aceste cazuri, mpacarea partilor ducea la stingerea procesului penal. Pentru
celelalte cazuri de agravare, plngerea partii vatamate putea fi adresata direct instantei
judecatoresti competente (tribunalul popular) sau organelor de urmarire penala, iar
mpacarea partilor nu ducea la stingerea actiunii penale40.
T. Vasiliu, Doru Pavel, George Antoniu, Dumitru Lucinescu, Vasile Papadopol, Virgil Ramureanu,
Codul Penal comentat si adnotat. Partea speciala, vol. I, Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti,
1975, pag. 183.
40
Ibidem.
39
23
Legea penala n vigoare nu defineste notiunea de amenintare, ceea ce nseamna

ca legiuiorul a folosit-o n ntelesul ei obisnuit, de manifestare a intentiei de a face rau
cuiva. Cu alte cuvinte, n general, prin amenintare se ntelege fapta de a inspira unei
persoane temere ca este expusa unui pericol sau cauzarii unui rau.
n practica judiciara s-a retinut ca, atta vreme ct activitatea inculpatului s-a
limitat la amenintarea victimei cu moartea, fara ca el sa fi efectuat acte de natura sa
nvedereze intentia sa de a suprima viata acesteia (n speta inculpatul a intrat n
bucatarie cu un cutit, pe care l tinea n sus, spunnd sotiei sale ca o omoara, dar fara sa
fi facut cu cutitul miscari care sa demonstreze aceasta intentie), n sarcina lui nu poate fi
retinuta dect infractiunea de amenintare prevazuta la art. 193 Cod penal si nu tentativa
la infractiunea de omor calificat prevazuta n art. 20 combinat cu art. 174, 175 lit. c,
Cod penal41.
1.2. Conditii preexistente ale infractiunii de amenintare
1.2.1. Obiectul infractiunii de amenintare
1.2.1.1 Obiectul juridic
Obiectul juridic generic este comun tuturor infractiunilor contra persoanei si l
constituie relatiilor sociale care privesc apararea persoanei privita sub totalitatea
atributelor sale (viata, integritatea corporala, inviolabilitatea sexuala, libertatea,
demnitatea)42.
Obiectul juridic special l formeaza acele relatii sociale nascute din diferite
manifestari de ordin psihic ale persoanei, relatii sociale a caror existenta si normala
desfasurare nu este posibila fara ocrotirea libertatii persoanei sub aspectul libertatii
psihice (morale, interne), n sensul de a decide, de a lua nestingherit hotarri (fara sa
fie influentata n hotarrea sa de altcineva) sau de a-si manifesta liber vointa.
Libertatea individului de a se comporta dupa vointa sa fara a fi constrns n
vreun fel are o mare importanta pentru esenta individului n statul de drept43.
Aparitia unor motive care provoaca alarmarea sau temerea n procesul psihic al
unei persoane restrnge libertatea acestea de a decide n raport de vointa si interesele
sale, o obliga la precautiuni si limite pe care n alte conditii nu le-ar fi manifestat. De
asemenea, faptele de amenintare creeaza o stare de temere, de neliniste persoanei
amenintate mpiedicnd-o sa-si desfasoare n bune conditii activitatea obisnuita. Faptul
ca exista si persoane n stare sa ramna indiferente la asemenea presiuni psihice, nu
nlatura necesitatea - pentru imensa majoritate a cetatenilor - ca legea penala sa
Trib. Supr., Sect. pen. dec. nr. 1493/1976 n V. Papadopol, M. Popovici - "Repertoriu alfabetic de
practica judiciara n materie penala pe anii 1976-1980", Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Buc.,1982,
pag. 22.
42
pag. 56
43
Gheorghe Nistoreanu si altii, op. cit., pag. 153.
41
24
ocroteasca libertatea psihica. Aceasta constituie o valoare sociala, interesnd nu numai

pe individ,dar si societatea n ntregul sau44.
Aceasta infractiune nu are obiect material, deoarece activitatea autorului este
ndreptata spre lezarea libertatii persoanei si nu asupra unui obiect material.
1.2.2. Subiectii infractiunii de amenintare
1.2.2.1 Subiectul activ
Subiectul activ al infractiunii nu este determinat de lege, putnd fi orice
persoana; fapta poate fi comisa si n participatie sub toate formele sale (coautorat,
instigare, complicitate)45.
Fapta inculpatului de a fi amenintat pe reclamant cu o furca constituie
infractiunea de amenintare46.
Subiectul pasiv al infractiunii este persoana amenintata cu savrsirea unui rau
(infractiune sau orice fapta pagubitoare) ndreptat mpotriva ei, a sotului sau a unei rude
apropiate. Daca amenintarea este cunoscuta ulterior si de sot sau de o ruda apropiata,
subiecti pasivi vor fi si acestia.
Subiectul pasiv trebuie sa aiba capacitatea naturala de a simti efectul psihic al
amenintarii (imediat sau mediat) chiar daca nu are nca capacitate juridica.
Sub acest aspect n literatura si n practica judiciara s-a apreciat ca nounascutul, bolnavul n stare de coma, persoana care sufera de o boala psihica si nu are
capacitatea de a ntelege ceea ce se petrece n jurul sau, cel aflat n stare de betie
completa (n afara de cazul n care au asistat si alte persoane care i-au comunicat
amenintarea n momentul n care s-a trezit din betie) nu sunt susceptibili de a fi
amenintati, neavnd capacitatea de a percepe efectul psihic al amenintarii. Va exista
nsa amenintare daca pericolul cu care se ameninta se extinde cu necesitate asupra unor
persoane normale, de pilda, amenintarea cu moartea a copilului nou-nascut este
susceptibila sa alarmeze parintii, rudele copilului.
Infractiunea de amenintare nu poate fi conceputa dect n cadrul unui raport
personal (direct sau mediat) ntre autorul amenintarii si cel amenintat. Nu va exista,
T. Vasiliu si altii, Codul Penal comentat si adnotat. Partea speciala, vol. I, Editura stiintifica si
enciclopedica, Bucuresti, 1975, pag. 184.
45
pag. 139
46
Trib. reg. Oltenia, dec. pen., nr. 1390/1965, "J.N." nr. 11/1966, pag. 154.
44
25
nsa, infractiunea de amenintare daca autorul se adreseaza unei colectivitati sau unor
persoane nedeterminate47.
n situatia amenintarii adresate unui grup de persoane vor fi tot attia subiecti
pasivi si tot attea infractiuni cte persoane alcatuiau grupul.
Daca subiectul pasiv are o anumita calitate determinata (de ex. politist,
procuror) amenintarea va fi absorbita ca element constitutiv al altor infractiuni (de
exemplu, al infractiunii de ultraj prevazuta n art. 239 Cod penal)48.
n practica judiciara, s-a subliniat ca, fapta militarului care ameninta pe un
superior ca l va mpusca daca va veni n control la postul unde va fi el santinela
constituie infractiunea de insulta a superiorului prevazuta de art. 335 alin. 3 Cod penal.
Aceasta solutie se impune - desi amenintarea este incriminata n art.193 Cod
penal, ca infractiune distincta de infractiunea de insulta prevazuta de art. 205 Cod penal
- ntruct, pe de o parte, potrivit dispozitiilor art. 205 Cod penal, insulta consta n
atingerea adusa onoarei ori reputatiei unei persoane, prin cuvinte, gesturi sau alte
mijloace, ori prin expunerea la batjocura, iar, pe de alta parte, amenintarea superiorului
de catre inferior reprezinta o forma de atingere adusa onoarei sau reputatiei acestuia.
Integrarea n continutul infractiunii de insulta a superiorului a oricaror forme de
atingere aduse onoarei sau reputatiei superiorului, inclusiv amenintarea, este justificata
de caracterul special pe care l au infractiunile contra ordinii si disciplinei militare, care
impune ca orice modalitate de jignire la adresa superiorului sau sefului sa fie socotita
atingere adusa disciplinei militare49.
Sectiunea a II-a:
CONTINUTUL CONSTITUTIV
AL INFRACTIUNII DE AMENINTARE

2.1.1 Elementul material
Elementul material se realizeaza printr-o actiunea de amenintare a unei
persoane, adica printr-o actiune prin care se insufla victimei temerea ca persoana sa, ori
a sotului sau a unei rude apropiate, va fi expusa unui pericol ori prin care aceasta este
anuntata de autor asupra unui rau care va fi cauzat persoanelor mentionate50.
Ibidem.
Vasile Dobrinoiu, Drept penal. Partea speciala -Teorie si practica judiciara, vol I, Ed. Lumina Lex,
2000, pag. 181.
49
Trib. Suprem, Sect. pen., completul militar, dec.nr. 19/1973, R.R.D. nr. 3/1974. pag. 149
50
T. Vasiliu si altii, op. cit ,pag. 185.
47
48
26
Asadar, conduita nengaduita a faptuitorului rezulta din amenintarea

(intimidarea) persoanei, care i face cunoscut ca o va supune unor consecinte
neconvenabile.
Actiunea de amenintarea poate fi savrsita oral sau n scris (o scrisoare
anonima chiar daca se dovedeste ulterior cine este autorul, pseudonim, semnata) sau
prin alte semne grafice (cap de mort) prin gesturi sau acte expresive (de exemplu,
autorul arata revolverul, scoate cutitul etc.) nsotite sau nu de cuvinte. Amenintarea
poate fi directa sau indirecta, explicita sau implicita, reala sau simbolica, fatisa sau
ascunsa, esential este ca n raport de circumstantele concrete n care se produce, sensul
lor sa fie nendoielnic. Nu intereseaza daca amenintarea este absoluta ("te voi ucide")
sau conditionata ("te voi ucide daca mai apari n calea mea"). Amenintarea trebuie sa
fie serioasa si credibila, adica susceptibila sa alarmeze victima, sa-i produca o temere
serioasa, adica sa i provoace o restrngere a libertatii psihice. Nu este necesar ca
amenintarea sa fie facuta n prezenta subiectului pasiv sau printr-un mijloc de
comunicare directa, fiind suficient sa ajunga la cunostinta acestuia si n timpul necesar
ca sa-si exercite efectul intimidant51.
Cnd pentru instigarea la infractiune se foloseste amenintarea, faptuitorul va
raspunde nu pentru amenintare, ci ca participant la infractiunea la care a instigat. Daca
amenintarea nu a avut ca efect savrsirea infractiunii la care faptuitorul a instigat, acesta
va raspunde pentru instigare neurmata de executare (daca sunt ndeplinite conditiile
cerute n art. 29 Cod penal) ori numai pentru amenintare, daca aceasta fapta chiar daca
nu a avut efectul urmarit de instigator a fost susceptibila de a alarma pe victima.
Cerinte esentiale : actiunea de amenintare trebuie sa ntruneasca mai multe
conditii (cerinte) prevazute de dispozitia incriminatoare52.
O prima cerinta priveste cadrul faptelor, care pot face obiectul unei amenintari
cu relevanta penala.
Nu orice amenintare adresata unei persoane trebuie considerata ca avnd
caracter penal. Numai amenintarea cu savrsirea unei infractiuni sau a unei fapte
pagubitoare poate forma elementul material al infractiunii.
Prin urmare, legea limiteaza obiectul amenintarii la doua categorii de fapte: cele
infractionale si cele pagubitoare. Nu are relevanta, pentru existenta infractiunii de
amenintare, gravitatea infractiunii cu care se ameninta nsa pedeapsa aplicata autorului
nu va putea depasi pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea care a format
obiectul amenintarii. Nu are nsemnatate nici daca raul cu care ameninta se va repercuta
numai asupra persoanei celui amenintat sau si asupra sotului, ori unei rude apropiate.
Ct priveste amenintarea cu o fapta pagubitoare, aceasta poate consta n orice
actiune aducatoare de prejudicii materiale. Nu are relevanta marimea pagubei, de care
se tine seama la individualizarea pedepsei. Legea se refera la o "fapta pagubitoare" ceea
ce presupune existenta unui prejudiciu material.
Ibidem.
Academiei R.S.R., Buc., 1971, Pag. 317.
51
52
27
A doua cerinta pentru existenta infractiunii este n legatura directa cu prima

cerinta privitoare la cadrul faptelor care pot face obiectul unei amenintari si consta n
eficenta intimidanta a actiunii de amenintare care trebuie sa fie susceptibila de a alarma
victima.
Asadar, amenintarea prin continutul si modul cum este savrsita trebuie sa fie
virtual apta de a produce o temere serioasa, o temere grava n spiritul victimei. De
aceea nu va exista infractiunea prevazuta n art. 193 daca faptuitorul ameninta cu
interventia fenomenelor naturii ori cu o actiune pe care nu are posibilitatea sa o
nfaptuiasca. Va exista nsa infractiunea, cnd victima, n raport de gradul sau de
cultura, de experienta, putea crede n realitatea amenintarilor. De pilda, daca victima a
fost amenintata cu un revolver stricat ori fals va exista infractiunea de amenintare daca
se stabileste ca a avut efect intimidant.
Daca amenintarile erau susceptibile sa alarmeze victima nu are relevanta daca
aceasta a avut n mod efectiv un sentiment de temere sau nu.
Este necesar, sa se constate daca statea n puterea faptuitorului (avea
posibilitatea reala) sa realizeze activitatea infractionala sau faptele pagubitoare ce au
format obiectul amenintarii victimei; apoi daca din atitudinea faptuitorului rezulta
probabilitatea trecerii la realizarea amenintarii, deci seriozitatea actiunii faptuitorului; n
al treilea rnd, trebuie sa se tina seama de mijloacele ntrebuintate spre a aduce
amenintarea la cunostinta victimei si n fine, de momentul si locul cnd ea a luat
cunostinta de amenintare.
Toti acesti factori fiind susceptibili de a influenta ntr-o masura mai mare sau
mai mica psihicul persoanei amenintate, pot determina un sentiment de temere, de
alarmare, din care legea face o conditie pentru existenta elementului material.
Pentru a fi susceptibila de a alarma victima, amenintarea trebuie sa se refere la
un rau determinat si nu la consecinte generic mentionate ("am sa-ti fac un rau", ori "am
sa comit o infractiune asupra ta"). Asemenea expresii pot avea cel mult caracterul unor
declaratii de ostilitate dar nu reprezinta o amenintare. Daca, n raport de situatia
concreta n care se rostesc aceste cuvinte, se poate determina raul la care face aluzie cel
care ameninta, va exista infractiunea de amenintare53.
Raul cu care se ameninta urmeaza sa se produca n viitor (imediat sau n
curnd). Daca amenintarea se refera la un eveniment trecut, n-are nici o valoare (de
exemplu: "daca te purtai cu mine asa cum ai facut cu X, ti-as fi zdrobit oasele"). Poate
constitui nsa o amenintare implicita referirea la un rau care s-a produs n trecut (de
exemplu: "ai uitat ce ti s-a ntmplat acum ctva timp n urma?").
Nu este de conceput amenintarea cu un rau prezent, deoarece n acest caz faptul
de amenintare este absorbit n infractiunea comisa de faptuitor. Raul cu care se
ameninta nu poate fi nici prea ndepartat, deoarece dispare seriozitatea amenintarii,
aceasta nemaiavnd efect intimidant. Raul viitor nu exclude ca motivul amenintarii sa-si
aiba izvorul n trecut, n prezent ori n viitor ("te voi omor pentru ceea ce mi-ai facut"
ori " pentru ceea ce-mi faci" sau "daca o sa ma superi")54.
53
54
T.Vasiliu si altii, op. cit., pag. 186.

Ibidem.
28
Raul cu care se ameninta trebuie sa fie injust. Nu va fi realizat elementul

material al infractiunii daca faptuitorul ameninta cu exercitarea unui drept n conditiile
ori cu mijloace oferite de lege si nici daca amenintarea a fost determinata de conduita
celui amenintat, iar producerea raului cu care se ameninta depinde de modul cum se va
purta n continuare acesta. De asemenea, nu va exista amenintare daca autorul ameninta
victima ca i va deschide un proces, sau ca l va denunta pentru o infractiune, ori ca va
introduce o plngere la autoritati. Va exista nsa elementul material al infractiunii chiar
daca autorul, actionnd dintr-un motiv licit, de pilda, ca sa-si ncaseze o datorie,
foloseste mijloace ilegale, de pilda, ameninta cu moartea pe victima.
A treia cerinta priveste persoanele mpotriva carora poate fi ndreptata
infractiunea sau fapta pagubitoare, care face obiectul amenintarii. Acestea sunt:
persoana amenintata, sotul acesteia sau o ruda apropiata.
Se considera ca sentimentul de temere este insuflat cuiva nu numai atunci cnd
prin obiectul ei amenintarea este ndreptata mpotriva persoanei amenintate, dar si
atunci cnd amenintarea este ndreptata mpotriva celor apropiati ei.
Pentru realizarea acestei cerinte nu este necesar ca sotii sa duca menaj comun,
ntruct o amenintare poate fi susceptibila de a alarma victima, chiar daca se refera la
sotul de care victima s-a despartit n fapt. Calitatea de sot trebuie sa existe n momentul
proferarii amenintarii, nu la data judecatii.
Prin rude apropiate se ntelege ascendentii, descendentii, fratii, surorile, copii
acestora, precum si persoanele devenite prin nfiere, potrivit legii, asfel de rude (art.
149 Cod penal).
Asemanator situatiei existente ntre soti, este indiferent daca persoana
amenintata cu savrsirea unei infractiuni sau a unei fapte pagubitoare ndreptate asupra
unei rude apropiate este, la data amenintarii, n raporturi bune sau de conflict cu acea
ruda, suficient fiind ca amenintarea sa fie de natura a-i prilejui o temere (alarmare).
O amenintare care ar privi o ruda ndepartata sau un bun prieten nu va duce la
realizarea elementului material al infractiunii, orict de mare ar fi afectiunea pentru
acestia, deoarece nu este ndeplinita cea de a treia cerinta, referitoare la persoanele
mpotriva carora poate fi ndreptata amenintarea: persoana direct amenintata, sotul ei
sau o ruda apropiata.
Pentru a exemplifica cele aratate mai sus, vom expune n cele ce urmeaza,
cteva cazuri din practica judiciara:
1.Daca n cadrul unui schimb de cuvinte ntre doua persoane una dintre acestea
i spune celeilalte ca o va omor, dar n conditii care nu sunt susceptibile de a inspira o
temere temeinica si serioasa, fapta nu poate constitui infractiunea de amenintare.
Aceasta fapta nu poate constitui nici infractiunea de injuri (cum n mod gresit s-a
schimbat calificarea n speta), ntruct afirmatia facuta nu a fost adresata si nici nu a
fost facuta n scopul de a o supune batjocurii55.
2.Nu exista infractiunea de amenintare daca fapta nu a constat din amenintarea
cu producerea unui rau determinat, constnd n savrsirea unei infractiuni sau n
cauzarea unui prejudiciu; de asemenea, nu exista aceasta infractiune daca fapta a
55
Trib. reg. Suceava, dec. pen. nr. 1813/1965, "J.N." nr. 7/1966, pag. 163.
29
constat n amenintarea folosirii unei cai legale n scopul de a obtine o anumita

comportare din partea reclamantului sau daca amenintarea nu a fost susceptibila de a
alarma56.
3.Amenintarea cu savrsirea unei infractiuni - lovire - n mod conditionat de
repetarea unei anumite comportari necorespunzatoare, din partea victimei, nu este o
amenintare susceptibila de a alarma si, ca atare, nu cade sub incidenta legii penale57.
4. Fapta inculpatului de a fi spus reclamantului, n cursul unei certe, ca l va
omor, nu constituie infractiunea de amenintare, atta vreme ct - nefiind nsotita de
gesturi sau de o anumita atitudine din care sa se poata deduce intentia inculpatului de a
nfaptui cele afirmate - nu a fost susceptibila de a alarma, n sensul ca nu a putut inspira
reclamantului temerea vreunui pericol pentru persoana sa58 .
5. O notificare facuta prin executorii judecatoresti, prin care inculpatul a somat
partea vatamata ca, n caz de neplata a taxelor de ntretinere a apartamentului, i va
ntrerupe curentul electric si i va opri apa, nu constituie infractiunea de amenintare"59.
6. Prin sentinta penala nr. 220/1999, Judecatoria Focsani a condamnat pe
inculpat pentru infractiunea de amenintare, retinnd ca acesta s-a ntlnit cu partea
vatamata pe strada, ca avea un briceag n mna si ca i-a aplicat o lovitura cu palma n
zona cefei.
Prin decizia penala nr. 223/1999, Tribunalul Vrancea a admis recursul
inculpatului, a casat sentinta si a dispus achitarea inclpatului n baza art. 11 pct. 2 lit. a
raportat la art. 10 lit. d Cod de procedura penala, retinnd ca n cauza nu sunt ntrunite
elementele constitutive ale infractiunii de amenintare, atunci cnd inculpatul ameninta o
persoana cu savrsirea unei infractiuni sau a unei fapte pagubitoare mpotriva ei, a
sotului sau a unei rude apropiate, daca este de natura sa o alarmeze.
n aceste conditii, nu se retine existenta infractiunii de amenintare atunci cnd
inculpatul poarta n mna un briceag care nu este de natura sa alarmeze partea
vatamata.
Actiunea de amenintare, care formeaza elementul material al infractiunii, pentru
a ntregi latura obiectiva a acesteia, trebuie sa aiba ca urmare imediata producerea unei
stari de alarmare, prin temerea insuflata victimei. Daca mijloacele folosite de faptuitor
sunt apte sa produca o asemenea temere, urmarea este prezumata.
Prezumtia este relativa putndu-se dovedi ca actiunea savrsita nu a provocat o
stare de alarmare n spiritul persoanei amenintate, din moment ce aceasta nu a luat n
seama amenintarea si nu a manifestat nici un moment un sentiment de ngrijorare sau
temere.
Trib. reg. Timisoara, dec. pen. nr. 3614/1955, "L.P." nr. 10/1955, pag.1222
Trib. raion. Sighisoara, sent. pen. nr. 97/1962, "J.N." nr. 8/1962, pag. 162. n acelasi sens, Trib. reg.
Bacau, dec. pen. nr. 1211/1962, "J.N." nr. 2/1963, pag. 150.
58
Trib. reg. Brasov, dec. pen. nr. 196/1963, "J.N." nr. 3/1964, pag. 166.
59
Trib. reg. Iasi, dec. pen. nr. 2145/1965. "J.N." nr. 6/1966, pag. 171.
56
57
30

ntre actiunea faptuitorului si urmarea imediata trebuie sa existe o legatura de
cauzalitate60.
Infractiunea de amenintare se savrseste cu intentie directa sau indirecta. n
cazul amenintarii cu savrsirea unei infractiuni, nu are relevanta daca faptuitorul a luat
sau nu hotarrea de a comite acea infractiune; este suficient ca faptuitorul sa fi avut
reprezentarea ca prin fapta comisa va provoca victimei o stare de neliniste, ca o va
alarma si urmareste sau accepta posibilitatea producerii acestei urmari61.
Intentia nu exista n situatia n care amenintarea s-a facut n gluma, faptuitorul
neprevaznd nici un moment ca actiunea sa ar fi de natura sa alarmeze si sa produca
victimei o stare de temere.
Eroarea asupra caracterului expresiilor folosite la adresa unei persoane, si
anume ca acestea ar fi de natura sa-i insufle o temere, nlatura incidenta legii penale,
chiar daca eroarea s-a datorat culpei autorului (de pilda, autorul necunoscnd
sensibilitatea bolnavicioasa a unei persoane cu privire la anumite cuvinte, le foloseste
provocnd fara voia sa victimei o stare de temere, de alarmare) 62.
Nu are relevanta daca cel care ameninta, actioneaza n interes propriu sau n
interesul altei persoane.
Mnia nu exclude intentia nsa poate justifica n aceasta situatie, aplicarea
dispozitiilor privind provocarea, daca aceasta stare se datoreste victimei, n conditiile
art. 73 lit. b, c. Cod penal. Nu intereseaza scopul si mobilul urmarit de autor. n fapt se
va putea constata ca lipseste intentia ceruta de lege daca autorul si retrage pe loc
cuvintele amenintatoare, restabilind lucrurile, ceea ce dovedeste ca n-a urmarit si nici na acceptat producerea consecintelor cerute de lege pentru existenta infractiunii. Nu va
exista vinovatia faptuitorului nici daca acesta profera amenintari pentru a preveni o
agresiune, ori o infractiune sau din dorinta de a corecta o persoana63.
Sub raportul laturii subiective se cere ca faptuitorul sa fi lucrat cu vointa de a
savrsi activitatea de amenintare si cu stiinta ca aceasta este de natura sa provoace pe
nedrept victimei o stare de alarmare64.
Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea speciala, Editura All Beck, Bucuresti,
2002,pag. 140
61
Ibidem
62
T. Vasiliu si altii, op. cit., pag.187.
63
Ibidem.
64
Trib. reg. Maramures, dec. pen. nr. 783/1960, "L.P." nr. 6/1961. n acelasi sens, Trib. Suprem, Col.
pen., dec. nr. 654/1960 (nepublicata).
60
31
Sectiunea a III- a:
FORME. MODALITATI. SANCTIUNI.
ASPECTE PROCESUALE.
A. FORME:
a) Actele preparatorii adica actele care pregatesc aducerea la cunostinta victimei a unei
amenintari nu cad sub incidenta legii penale si nu sunt sanctionate. Ele ar putea sa
devina acte de participare, de instigare sau complicitate, n cazul n care amenintarea a
fost savrsita65.
Infractiunea de amenintare este o infractiune de pericol, deoarece incriminarea
urmareste mpiedicarea autorului sa treaca la realizarea efectiva a amenintarii.
b) Tentativa: desi este posibila atunci cnd faptuitorul a ales o modalitate de savrsire
a amenintarii care implica o desfasurare n timp (de exemplu, prin trimiterea unei
scrisori de amenintare) nu este pedepsita de lege.
Infractiunea de amenintare este absorbita n infractiunea pe care autorul
urmareste sa o realizeze prin amenintare. n acest caz chiar daca nu s-a realizat dect
amenintarea, infractiunea ramnnd n faza tentativei n raport cu rezultatul pe care
autorul urmarea sa-l realizeze (de pilda, autorul intentionnd sa jefuiasca victima prin
amenintare ndreapta arma asupra acesteia, nsa executarea este ntrerupta) faptuitorul
va raspunde pentru tentativa la infractiunea pe care urmarea sa o realizeze prin
amenintare si nu pentru amenintare. Daca tentativa la infractiunea a carei realizare a
fost urmarita de faptuitor nu se pedepseste, acesta va raspunde pentru infractiunea de
amenintare. Daca faptuitorul a savrsit ulterior infractiunea cu care a amenintat victima,
va raspunde deosebit, pentru aceasta infractiune66.
c) Consumare: infractiunea de amenintare este o infractiune formala si de aceea ea se
consuma chiar n momentul n care partea vatamata a luat cunostinta de continutul
amenintarii, producndu-i-se starea de temere respectiva. Atunci cnd partea vatamata
este prezenta, iar actiunea de amenintare se realizeaza direct de catre faptuitor,
consumarea infractiunii se realizeaza instantaneu n chiar momentul savrsirii actiunii.
Acesta este motivul pentru care tentativa nu se pedepseste.
Infractiunea se consuma n momentul cnd, ca urmare a actiunii faptuitorului, sa produs cerinta legala, anume starea de temere victimei67.
Academiei R.S.R., Buc., 1971, pag. 320.
66
67
2002,pag. 140
65
32
d) Epuizare: n cazul n care fapta a capatat caracterul de infractiune continuata, va

exista si forma epuizarii. Epuizarea se va produce respectiv n momentul savrsiri
ultimei actiuni de amenintare68. Daca ulterior amenintarii, faptuitorul trece la executarea
infractiunii cu care ameninta, sunt aplicabile regulile concursului de infractiuni (art. 33
lit. a cod penal).
Nu va exista concurs de infractiuni, ci infractiune complexa atunci cnd
amenintarea constituie mijlocul de savrsire a unei alte infractiuni (de exemplu, cineva
este lipsit ilegal de libertate, faptuitorul folosind ca mijloc de realizare a infractiunii
amenintarea), fie un element constitutiv n continutul juridic al unei infractiuni (de
exemplu la infractiunea de santaj prevazuta de art. 194 C.p. - "constrngerea ... prin ...
amenintare" sau la infractiunea de tlharie prevazuta la art 211 C.p.- "furtul prin
ntrebuintare de ... amenintari"), sau un element circumstantial care conduce la o
modalitate agravata legal a faptei tipice (de exemplu infractiunea de tulburare a de
posesie, n forma agravata prevazuta n art. 220 alin 2 C.p. - "daca fapta prevazuta la
alin. 1, se savrseste prin amenintare" sau nerespectarea hotarrilor judecatoresti,art.
271 alin.3). n aceste cazuri infractiunea de amenintare si pierde autonomia
infractionala.
B.MODALITATI:
Fapte de amenintare este incriminata sub doua modalitati normative:
amenintarea cu savrsirea unei infractiuni si amenintarea cu savrsirea unei fapte
paguboase69.
Dispozitia din art. 193 nu prevede modalitati agravate legal pentru aceasta
infractiune, dar savrsirea infractiunii de amenintare poate nsa prezenta modalitati de
fapt extrem de variate.
Exista numeroase circumstante care pot da un colorit diferit faptei si implicit
determina o mai mare sau mai mica gravitate a acesteia. Astfel, o amenintare facuta n
scris este de cele mai multe ori de o gravitate sporita fata de o amenintare verbala, dupa
cum o amenintare insiduoasa sau facuta de o persoana care ramne n umbra alarmeaza
mai intens n comparatie cu o amenintare fatisa sau al carei autor este cunoscut. De
asemenea, o amenintare adresata n timpul zilei, ntr-un loc frecventat, are alta putere de
intimidare fata de cea savrsita n timpul noptii si ntr-un loc anume ales.
La evaluarea pericolului faptei trebuie avute n vedere procedeul si mijloacele
de realizare a amenintarii (prin cuvinte, n scris, prin gesturi sau semne avnd aceasta
semnificatie), felul cum a fost transmisa (nemijlocit sau prin mijloace de comunicare
directa, de pilda, prin telefon, de catre faptuitor ori mijlocit, prin comunicare facuta de
altul), apoi gravitatea faptei ce formeaza obiectul amenintarii si de mprejuraile de loc si
de timp70.
Academiei R.S.R., Buc., 1971, pag. 320.
69
2002,pag. 141
70
Vintila Dongoroz si altii, op. cit, vol III., pag. 320
68
33
C. SANCTIUNI:
Infractiunea de amenintare se pedepseste cu nchisoarea de la 3 luni la 3 ani sau
cu amenda, fara ca pedeapsa aplicata sa poata depasi sanctiunea prevazuta de lege
pentru infractiunea care a format obiectul amenintarii.
D. ASPECTE PROCESUALE
n cazul infractiunii de amenintare, actiunea penala se pune n miscare numai la
plngerea prealabila a persoanei vatamate.
Plngerea se adreseaza direct judecatoriei competente sa judece cauza daca
faptuitorul este cunoscut. Daca faptuitorul este necunoscut, persoana vatamata se poate
adresa organului de cercetare penala, pentru identificarea acestuia.
Impacarea partilor, n orice faza a procesului penal, nlatura raspunderea penala.
CAPITOLUL III
INFRACTIUNEA DE SANTAJ - N SPECIAL
34
Sectiunea I:
ASPECTE GENERALE
1.1.Continutul legal al infractiunii

Infractiunea de santaj consta, potivit art. 194 Cod penal, n constrngerea unei
persoane prin violenta sau amenintare, sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere
ceva, daca fapta este comisa spre a dobndi n mod injust un folos, pentru sine sau
pentru altul.
Fapta este mai grava cnd constrngerea consta n amenintarea darii n
vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromitatoare pentru persoana
amenintata, pentru sotul acesteia sau pentru o ruda apropiata.
Textul este asemanator cu cel din reglementarea anterioara a Codului penal de
la 1936 (Codul regelui Carol al II lea) unde delictul de santaj era prevazut n art. 495
Cod penal, dar cu deosebirea ca santajul (n noua reglementare) n forma agravata, se
comite si atunci cnd darea n vileag a unor fapte compromitatoare priveste, n afara de
persoana amenintata, pe sotul acesteia sau pe o ruda apropiata (n loc de persoana fata
de care victima era legata printr-o puternica afectiune, cum era prevazut n Codul penal
anterior). Nu se mai sanctioneaza tentativa la aceasta infractiune71.
n cazul infractiunii de santaj ca si n cazul infractiunii de amenintare obiectul
ocrotirii l reprezinta libertatea individuala privita sub aspectul psihic. Legea a socotit
ca aceasta libertate este grav atinsa atunci cnd se foloseste violenta sau amenintarea
pentru a silui vointa cuiva n vederea obtinerii unor foloase materiale.
n practica s-a retinut ca, s-a facut vinovat de savrsirea acestei infractiuni
numitul I.V., care surprinzndu-l pe O.N. n momentul cnd sustragea unele bunuri din
avutul public, i-a pretins acestuia din urma ca peste cteva zile sa-i dea o suma de bani
pentru a nu-l denunta organelor de politie72.
n legatura cu infractiunea de santaj este de subliniat faptul ca s-au facut unele
propuneri privind continutul acestei fapte - prin Proiectul de lege pentru modificarea si
completarea Codului penal initiat si depus de Guvernul Romniei la Senat sub nr. 394
din 11 octombrie 1999, se propune ca la articolul 194 dupa aliniatul 2, sa se introduca
un nou alineat care devine alineatul 3 cu urmatorul cuprins: "daca faptele prevazute n
alin. 1 si 2 au fost savrsite n scopul si conditiile aratate n art. 144' (crima organizata
sau acte de crima organizata), pedeapsa este nchisoarea de la 5 la 15 ani"73.
T. Vasiliu si altii, Codul Penal comentat si adnotat , partea speciala, vol. I, Editura stiintifica si
enciclopedica, Bucuresti, 1975, pag. 190.
72
Trib. Jud. Galati dec. pen. nr. 850/1972 R.R.D. 1/1974, pag. 136.
73
Vasile Dobrinoiu, Drept penal. Partea speciala - Teorie si practica judiciara, vol. I, Ed. Lumina Lex,
Buc, 2000, pag. 185.
71
35
1.2. Conditii preexistente ale infractiunii de santaj

1.2.1. Obiectul infractiunii de santaj
Obiectul juridic generic este comun tuturor infractiunilor contra persoanei si l
constituie relatiile sociale care privesc apararea persoanei privita sub totalitatea
atributelor sale (viata, integritatea corporala, inviolabilitatea sexuala, libertatea,
demnitatea)74.
Obiectul juridic special l constituie relatiile sociale a caror existenta si normala
desfasurare sunt conditionate de apararea libertatii persoanei sub aspectul libertatii
psihice (morale, interioare) mpotriva faptelor de ngradire a libertatii persoanei, a
posibilitatii acesteia de a actiona dupa voia sa si a nu fi constrnsa prin amenintare sau
violenta sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva75.
De asemenea, dar numai ca obiect juridic special adiacent, sunt ocrotite si
relatiile sociale susceptibile a fi vatamate sau periclitate prin folosul injust urmarit de
faptuitor. Aceste relatii pot fi legate de patrimoniul persoanei (avutul personal), daca
constrngerea este exercitata n vederea obtinerii unui folos material care prejudiciaza
victima, sau pot fi relatii sociale legate de un interes de alta natura (de serviciu, de
familie, profesional etc.), folosul urmarit putnd fi si de ordin moral. Sfera relatiilor
sociale aparate adiacent este deci mai larga, aceste relatii variind n functie de natura
folosului ilicit76.
n literatura juridica se arata ca santajul se aseamana, sub aspectul valorilor
sociale lezate, cu infractiunea de amenintare, deoarece n ambele cazuri, se aduce
atigere libertatii psihice a persoanei, cu deosebirea ca pe lnga starea de temere, de
neliniste a victimei pe care o implica att amenintarea, ct si santajul, acesta din urma
mai presupune si un scop ilicit urmarit de faptuitor, acela de a obtine un folos injust. Pe
lnga aceasta, infractiunea de santaj prezinta o gravitate mai mare dect aceea de
amenintare, ntruct se poate savrsi nu numai prin amenintare, dar si prin actiuni
violente (loviri sau alte acte violente) exercitate asupra persoanei77.
n practica judiciara s-a retinut ca constrngerea unei persoane prin amenintare
cu bataia, sa dea la scurte intervale de timp bani si diferite bunuri constituie infractiunea
de santaj78.
pag. 56
75
T. Vasiliu si altii, op. cit., vol I, pag. 190.
76
V. Dongoroz si altii, Explicatii teoretice ale C.P. romn, Vol. III, Partea Speciala, Ed. Academiei
R.S.R., Buc., 1971, pag. 324.
77
T. Vasiliu si altii, op. cit., vol. I,pag. 190.
78
C.S.J., sect. pen., dec. nr. 2878 din 6 iulie 1999, n B.J. Culegere de decizii ale C.S.J. pe anul 1999.
74
36
1.2.1.2 Obiectul material

Infractiunea de santaj nu are, de regula, obiect material, libertatea psihica
constituind un drept personal79.
n anumite cazuri, nsa, cnd fapta se comite prin folosirea constrngerii fizice
(prin violente), obiectul material l constituie corpul victimei asupra caruia a actionat
faptuitorul sau bunurile materiale asupra carora s-a actionat.
Obiectul material al infractiunii de santaj nu trebuie, nsa, confundat cu folosul
(profitul), realizat prin savrsirea infractiunii; aceasta este consecinta, iar nu un aspect
al infractiunii de santaj80.
ntr-un caz din practica judiciara, inculpatii au fost condamnati pentru savrsirea
infractiunii de santaj prevazuta n art. 194 al 1 C.pen., respectiv pentru complicitate la
aceasta infractiune.
S-a retinut, ca inculpatii au constrns persoana vatamata prin amenintari sa le
dea suma de 3000 $.
Cererea de despagubire formulata de partea civila a fost respinsa, cu motivarea
ca infractiunea de santaj nu are obiect material, actiunea inculpatului fiind ndreptata
spre lezarea libertatii psihice a victimei.
Apelul partii civile a fost respins.
Recursul declarat de partea civila este fondat.
Potrivit art. 14 Cod de proc. pen. raportat la art. 998 C.civ. cel vinovat de
comiterea unei infractiuni este obligat sa repare n ntregime prejudiciul cauzat prin acea
infractiune.
Cum suma scoasa din patrimoniul partii civile prin constrngerea ei, de catre cei
doi inculpati, constituie o paguba n sensul art. 14 al Codului de procedura penala si art.
998 C.civ., se impunea ca acestia sa fie obligati sa o repare.
n aceasta privinta, n raport cu cerintele textelor de lege mentionate, prezinta
relevanta daca prejudicierea partii civile este urmarea actiunii faptuitorilor, iar nu
mprejurarea ca infractiunea de santaj are ca obiect juridic un drept personal
nepatrimonial, respectiv libertatea psihica a persoanei, cum gresit s-a apreciat prin
considerentele cu care a fost respinsa cererea de despagubire81.
1.2.2. Subiectii infractiunii de santaj
Subiectul activ al infractiunii poate fi orice persoana responsabila (subiectul
activ nu este calificat). Fapta poate fi savrsita de o singura persoana sau prin
contributia mai multor persoane, participante la comiterea infractiunii n calitate de
coautori, instigatori, complici.
Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea speciala, Ed. All Beck, Bucuresti, 2002, pag.
141
80
V. Dongoroz si altii, op. cit., vol III, pag. 324.
81
C.S.J, Sect. pen., dec. 1036/1999.
79
37
n practica juduciara s-a subliniat faptul ca, comite infractiunea de santaj acela
care, pentru a obtine n mod injust o suma de bani, ameninta pe autorul unei infractiuni
comisa n dauna sa ca, l va denunta organelor judiciare82.
Subiectul pasiv al infractiunii este persoana fata de care se exercita actiunea de
constrngere, pentru ca sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva. Nici subiectul
pasiv nu trebuie sa ndeplineasca o calitate anumita; orice persoana care are capacitatea
psiho-fizica de a simti presiunea exercitata asupra sa poate fi subiect pasiv al
infractiunii.
n situatia n care sunt mai multe persoane vatamate printr-o fapta unica de
santaj, exista tot attea infractiuni cti subiecti pasivi au fost victime83.
n aprecierea gradului de pericol social al faptei savrsite, se vor avea n vedere
raporturile existente ntre faptuitor si victima, precum si calitatile acestora, atunci cnd
au influentat comiterea faptei, fara a-i schimba natura juridica.
Pentru existenta faptei dispozitia legala nu prevede nici o cerinta de loc sau
timp; totusi, la evaluarea gravitatii infractiunii comise se va tine seama unde si cnd a
fost efectuata actiunea de constrngere84.
Sectiunea a II-a:
CONTINUTUL CONSTITUTIV
Elementul material al laturii obiective la infractiunea de santaj consta n actiunea
faptuitorului de a constrnge o alta persoana, prin acte de violenta sau amenintare sa
dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva.
A constrnge o persoana nseamna a o sili (obliga) la un lucru, pe care de buna
voie nu l-ar face. La santaj, constrngerea trebuie sa ntruneasca doua trasaturi
(conditii)85:
1. Actiunea de constrngere, pentru a fi considerata ca atare, trebuie sa fie de natura a
prilejui o stare de temere, sub stapnirea careia, persoana supusa actiunii de
constrngere nu mai poate reactiona moralmente n sensul unei opuneri eficace la
pretentiile faptuitorului.
Trib. reg. Oltenia, dec. pen. nr. 207/1995, L.P. nr. 4/1956, pag. 463.
Vasile Dobrinoiu , op. cit., pag. 186.
84
85
82
83
38
Nu este necesar ca actiunea de constrngere sa fi produs o stare de temere; este

suficient ca, prin natura si felul savrsirii sale, aceasta actiune sa fie obiectiv
susceptibila de a conduce la o stare de temere.
Daca nsa persoana mpotriva careia s-a ndreptat actiunea faptuitorului, nu a
luat n seama nici un moment pericolul la care era expusa, aceasta mprejurare denota
ca, n raport cu respectiva persoana, actiunea de constrngere nu era de natura sa
provoace un sentiment de ngrijorare si deci ca fata de aceasta nu este realizat elementul
material.
2. Actiunea de constrngere trebuie efectuata n vederea obtinerii unei anumite
comportari din partea celui constrns (sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva).
Asadar, victima este pusa n alternativa sau sa reziste constrngerii si sa suporte
eventualele consecinte nefavorabile la care se gaseste expusa prin aceasta atitudine
sau sa consimta la ndeplinirea a ceea ce pretinde faptuitorul prin actiunea sa de
constrngere.
Aceste aspecte fac posibila constatarea daca ntr-adevar exista o ncalcare a
libertatii psihice n situatiile cnd se pretinde ca s-a savrsit un santaj.
Mijlocul cu ajutorul caruia se exercita n fapt constrngerea este violenta sau
amenintarea.
Prin violenta se ntelege exercitarea oricaror acte de violenta fizica, mpotriva
unei persoane, de la simplele acte de lovire, imobilizare, legare, pna la producerea de
vatamari corporale. Violenta trebuie sa se exercite asupra persoanei, dar n limitele
prevazute n art. 180 C. pen.; daca prin folosirea violentei se produce o vatamare a
integritatii corporale sau a sanatatii, mai grava dect cea la care se refera art. 180 alin.
2, va exista concurs de infractiuni.
Violenta trebuie sa se exercite asupra persoanei. Exista o atare violenta si n
situatia n care aceasta s-a exercitat indirect asupra persoanei santajate (de exemplu,
prin lovirea unei persoane de care victima este legata printr-o puternica afectiune) ori
prin violente directe asupra lucrurilor86.
Deci, un act de violenta este savrsit atunci cnd faptuitorul - utiliznd forta
fizica proprie sau a unei alte energii (nu au relevanta mijloacele folosite de faptuitor
pentru exercitarea violentei) - nfrnge rezistenta victimei, fapt ce se reflecta n starea
de temere, sub stapnirea careia subiectul pasiv nu mai este sau nu ar mai putea sa fie
capabil de actiuni de mpotrivire la pretentiile faptuitorului.
Amenintarea presupune efectuarea de catre faptuitor a unui act care sa inspire
victimei temerea ca n viitor ea, sotul ei sau o ruda apropiata va suporta un rau,
constnd n savrsirea unei infractiuni sau a unei fapte pagubitoare, temere care o pune
n situatia de a nu mai avea resursele morale necesare pentru a se opunepretentiilor
autorului faptei87.
Deci, este comis un act de amenintare n cazul n care, datorita conduitei
faptuitorului, un sentiment de alarmare (temere) a pus sau ar pune stapnire n cugetul
T. Vasiliu si altii, op. cit.,vol. I, pag. 191.
142
86
87
39
victimei, speriata de pericolul la care ea, sotul ori o ruda apropiata vor fi expusi n
viitor, victima nu mai are ori nu ar mai putea sa aiba libertatea psihica necesara, spre a
opune rezistenta la actiunea abuziva a faptuitorului. Cnd actiunea de amenintare a
faptuitorului nu a fost susceptibila de a produce victimei o asemenea temere, nu va
exista elementul material al infractiunii de santaj.
Violenta si amenintarea trebuie sa constituie mijloace de a exercita o
constrngere asupra victimei. Nu intereseaza daca victima a cedat sau nu violentei ori
amenintarii. Prin astfel de mijloace, autorul trebuie sa determine pe subiectul pasiv sa
dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva patrimonial sau nepatrimonial88.
Cnd victima trebuie sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva, ea este silita la o
anumita comportare, pe care urmeaza sa o ndeplineasca.
Cnd victima trebuie sa sufere ceva, ea este pusa n situatia de a suporta
efectele unei actiuni pagubitoare, savrsita de un altul.
A da ceva, nseamna a efectua un act de autodeposedare prin remiterea unui
89
bun . n practica judiciara s-a retinut, n acest sens, ca infractiune de santaj, fapta
inculpatilor care au pretins sume de bani pentru a nu denunta persoanele pe care le-au
surprins, cnd au sustras marfuri din magazin90.
A face ceva, nseamna a actiona ntr-un anumit fel (de pilda, a semna un act, a
evacua o ncapere sau imobil, a face o declaratie, a recunoaste un drept, a retrage o
plngere, a anula o logodna, a-si da demisia din serviciu etc.) sau a lua o anumita
atitudine impusa prin constrngere.
A nu face ceva, nseamna a se abtine de a ndeplini o activitate, o prestatie, de a
lua o atitudine (de exemplu, a nu face un denunt, a nu declansa un proces, a nu se
prezenta la un concurs pentru ocuparea unui post, a nu face un act etc.) din cauza
constrngerii91.
n sfrsit, prin a suferi ceva se ntelege a suporta un prejudiciu, material sau
moral (de exemplu, acceptarea sa i se distruga un bun, sa i se ocupe samavolnic
locuinta, sa paraseasca o localitate, sa ndure o situatie umilitoare, sa piarda o suma de
bani, sa fie insultat, etc.) indiferent de natura acesteia. Nu intereseaza daca victima
putea sau nu sa se opuna constrngerii daca depunea eforturi mai deosebite. n acest
sens, n practica judiciara s-a statuat ca exista infractiunea de santaj, daca victima este
constrnsa la raport sexual sub amenintarea inculpatului ca va da publicitatii unele
fotografii compromitatoare92.
Prin aducerea la ndeplinire a conduitei la care victima a fost constrnsa,
faptuitorul dobndeste un folos (avantaj). Acest folos capata caracter nelegitim, datorita
mijloacelor folosite n vederea realizarii lui; este indiferent daca acest folos ar fi oferit
de victima sau de un tert93.
T. Vasiliu si colab, op. cit., vol . I,pag.191.
Gheorghe Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea speciala, Ed. All Beck, Buc., 2002, pag. 142
90
Trib. jud. Galati, dec. nr. 850/1972, R.R.D. nr. 1/1972, pag. 136 cu nota de I.Lupu si I. Suceava.
91
Vasile Dobrinoiu, op. cit., vol. I, pag.187.
92
Trib. jud. Mures, dec. nr. 1905/1973, "Practica judiciara penala", vol. III, pag. 87.
93
V. Dongoroz si altii, Explicatii teoretice ale C.P. romn, Vol. III, Partea Speciala, Ed. Academiei
R.S.R., Buc., 1971, Pag. 326.
88
89
40
n practica judiciara, s-a retinut infractiunea de santaj n numeroase spete. Vom

prezenta cteva, n cele ce urmeaza.
1. n fapt, ntr-o speta s-a retinut ca n cursul lunii iunie 1993 inculpatul B.C. a
cunoscut-o ntmplator pe numita P.A. pe care a ntrebat-o unde poate gasi o camera de
nchiriat, ntruct este cetatean sirian si lucreaza ca medic la Spitalul judetean Bacau.
Numita P.A. i-a propus inculpatului sa locuiasca la ea cu chirie, astfel ca dupa
aproximativ o luna, l-a invitat pe inculpat n apartamentul sau pentru a-i arata camera n
care urma sa locuiasca, prilej cu care cei doi au ntretinut relatii sexuale.
n aceasta perioada, inculpatul a fost depistat ca purtator al unei boli venerice
(sursa de contaminare nefiind cunoscuta), fiind supusa tratamentului adecvat, dupa care
s-a rentors la locuinta lui P.A. careia i-a pretins suma de 5000 lei sub amenintarea ca n
cazul n care nu-i va da banii ceruti, va sesiza organele de politie si medicale ca este
purtatoare de boli venerice. Pentru a nu fi reclamata, P.A. i-a dat inculpatului banii,
dupa care, inculpatul, folosind aceeasi amenintare, a revenit de mai multe ori la P.A. de
la care a pretins si primit diferite sume de bani sau bunuri. n realitate s-a constatat, la
un control medical, ca numita P.A. nu a fost contaminata cu boli venerice.
n sarcina inculpatului s-a mai retinut ca n ziua de 14 ian. 1994 a mers la
Magazinul "Tonora" din Bacau unde, intrnd n discutie cu vnzatoarea G.A., careia i sa recomandat ca fiind medic sirian, i-a promis procurarea unor medicamente n
schimbul sumei de 2500 lei, pe care a primit-o, dupa care nu s-a mai ntors cu
medicamentele.
Prin sentinta penala nr. 348 din 23 ianuarie 1995 a Judecatoriei Bacau s-a
dispus, ntre altele, condamnarea inculpatului B.C. la 1 an nchisoare pentru savrsirea
infractiunii continuate de santaj prevazuta de art. 194 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea
art. 41 alin. 2 Cod penal si la 1 an nchisoare pentru savrsirea infractiunii de
nselaciune prevazuta de art. 215 alin. 2 Cod penal, anularea suspendarii conditionate a
executari pedepsei de 1 an si 5 luni nchisoare aplicata pentru infractiunea de
nselaciune prevazuta de art. 215 alin. 2 Cod penal prin sentinta penala nr. 2269 din 20
iunie 1994 a aceleiasi instante, aplicarea pedepsei celei mai grele de 1 an si 5 luni
nchisoare, la care s-a adaugat un spor de 5 luni, potrivit art. 33 lit. a si art. 34 lit. a
Codului penal, urmnd ca inculpatul sa execute, n total 1 an si 10 luni nchisoare 94.
2. Prin sentinta penala nr. 127 din 8 octombrie 1997, Tribunalul Vaslui a
condamnat pe inculpat pentru infractiunea de santaj prevazuta de art. 194 Cod penal
prin schimbarea ncadrarii juridice din infractiunea de trafic de influenta prevazuta de
art. 257 Cod penal.
S-a retinut ca inculpatul si partea vatamata sunt patroni ai unor societatii
comerciale si faceau afaceri mpreuna ncepnd din luna octombrie 1995.
Cu ocazia ncheierii unui contract prin care inculpatul se obliga sa livreze partii
vatamate alcool n valoare de 650 milioane lei, inculpatul i-a relatat ca n aceasta
afacere sunt implicate persoane importante printre care si comisarul-sef al Garzii
Financiare Vaslui.
Curtea de Apel Bacau, sect.pen., dec. pen. nr. 106/R din 6 martie 1997, n Jurisprudenta penala a
Curtii de Apel Bacau pe anul 1997, Ed. Lumina Lex, 1998
94
41
n ziua de 16 decembrie 1995, la societatea partii vatamate s-au constatat

neregului, motiv pentru care partea vatamata a fost invitata la sediul politiei unde a
ramas pna a doua zi n jurul orelor 14.
n jurul orelor 19, la sediul firmei partii vatamate a venit inculpatul si i-a
solicitat mprumut suma de 300 milioane sau cel putin 70 milioane lei, care i era
necesara n afacere. Pentru a-l determina pe partea vatamata sa-i dea banii, inculpatul ia spus ca actele societatii sale au fost preluate de Garda Financiara si de modul cum cei
de la garda vor ntocmi procesul verbal depinde soarta partii vatamate si a societatii.
Prin aceste afirmatii, inculpatul i-a dat de nteles partii vatamate ca n cazul unui
refuz de a-i da suma solicitata, va vorbi cu seful Garzii Financiare sa ntocmeasca actele
n asa fel nct partea vatamata sa fie trasa la raspundere.
Pentru a ntari convingerea partii vatamate ca el va proceda n acest fel,
inculpatul a repetat de mai multe ori "asii sunt n mneca mea".
Tribunalul Vaslui, ca instanta de fond, a ncadrat fapta inculpatului care, prin
amenintare cu ntocmirea unui act constatator de catre comisarii Garzii Financiare
Vaslui n urma caruia partea vatamata sa fie trasa la raspundere penala, n scopul de a
obtine un mprumut de 300 milioane lei, ulterior de 70 milioane lei, n infractiunea de
santaj prevazuta de art. 194 alin. 1 Cod penal si a schimbat ncadrarea juridica din
infractiunea de trafic de influenta prevazuta de art. 257 alin. 1 Cod penal, ncadrare data
prin actul de sesizare.
Sentinta a fost apelata de Parchet, care a criticat sentinta pentru nelegalitate sub
aspectul ncadrarii juridice a faptei. S-a retinut ca gresit instanta de fond a procedat la
schimbarea ncadrarii juridice si ca fapta inculpatului ntruneste elementele constitutive
ale infractiunii de trafic de influenta prevazuta de art. 257 alin. 1 Cod penal.
S-a motivat ca inculpatul a pretins suma de bani pentru a-l determina pe
comisarul-sef - pe lnga care a pretins ca are influenta - ca acesta sa avantajeze partea
vatamata n controlul ce se efectua la firma; expresia "asii sunt n mneca mea" nu a
fost perceputa de partea vatamata ca o amenintare ci ca o alternativa, ca el nu va
interveni pe lnga comisar pentru a-l ajuta.
Instanta de apel a retinut ca ncadrarea juridica facuta de prima instanta este
corecta. Din situatia de fapt retinuta just de instanta de fond nu a rezultat ca inculpatul
ar fi promis partii vatamate ca va interveni pe lnga comisarul-sef pentru a favoriza
partea vatamata.
n discutiile anterioare, inculpatul relatase partii vatamate ca se cunoste cu
acesta si, profitnd de aceasta situatie, l-a amenintat ca va interveni pentru a-i crea o
situatie defavorabila daca i va refuza mprumutul.
Prin aceasta modalitate de actiune, inculpatul a urmarit sa creeze partii vatamate
o stare de temere ca n situatia unui refuz al mprumutului solicitat, se va prevala de
presupusa influenta pentru ca partea vatamata sa fie trasa la raspundere penala.
Expresia folosita de inculpat a fost tocmai pentru a determina partii vatamate
aceasta temere de raspunderea penala si nu contrariul, de a interveni n scopul
exonerarii de raspundere, asa cum a sustinut Parchetul. Inculpatul l-a amenintat pe
42
partea vatamata cu producerea unui rau n scopul dobndirii unui folos - acela al
mprumutului.
Or, aceasta actiune a inculpatului, n conditiile n care partea vatamata fusese
retinuta la politie 24 ore, a fost de natura sa creeze partii vatamate acea temere ceruta
de dispozitiile art. 194 Cod penal, cu att mai mult cu ct n discutiile anterioare partea
vatamata aflase ca inculpatul se cunostea cu comisarul-sef al Garzii Financiare.
Cum partea vatamata a fost constrnsa prin amenintare sa acorde un mprumut
inculpatului, ncadrarea juridica corecta este aceea de santaj prevazuta de dispozitiile
art. 194 alin. 1 Cod penal, iar apelul Parchetului nu este fondat95.
3. Prin sentinta penala nr.1351/1998 a Judecatoriei Radauti, inculpatul U.P. a
fost condamnat la o pedeapsa rezultata de 2 ani nchisoare, pentru savrsirea, n
concurs real, n conditiile art. 33 lit. a si art. 34 Cod penal a doua infractiuni de santaj
prevazute si pedepsite de art. 194 alin. 2 Cod penal, partii vatamate fiind C.D. si C.V.
Hotarnd astfel, judecatoria a retinut ca la data de 25 aprilie si 13 mai 1997,
inculpatul a trimis partilor vatamate, care ndeplinesc functia de padurar la Ocolul Silvic
Putna, cte o scrisoare prin care pretindea sa i se puna la dispozitie 6000 si, respectiv
5000 de $ SUA, pentru a nu sesiza organele competente cu unele fapte penale, pe care
aceste le-ar fi comis (sustragere si valorificare de masa lemnoasa).
Apelul declarat de inculpat a fost respins de Tribunalul Suceava prin decizia
penala nr. 296 din 22 martie 1999.
mpotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, n motivarea caruia a
aratat ca solutia tribunalului este gresita, reiternd motivul din apel si care se regaseste,
ca motiv de casare, n prevederile art. 385 ind. 9 pct. 14 C. proc. pen.
Investita cu judecarea recursului, Curtea de Apel Suceava, sectia penala, l-a
admis, a casat decizia tribunalului si partial sentinta judecatoriei condamnndu-l pe
inculpat pentru savrsirea a doua infractiuni de santaj, la cte un an nchisoare, urmnd
sa execute pedeapsa cea mai grea de un an nchisoare, dar care executare a fost
suspendata n temeiul art. 81 Cod penal n conditiile si cu consecintele prevazute de art.
82 si 83 Cod penal. S-au mentinut celelalte dispozitii ale sentintei.
Instanta de recurs, n argumentatia solutiei, a retinut ca ntr-adevar inculpatul a
savrsit infractiunile de santaj, dar sustinerea acestuia, ca partile vatamate ar fi comis
unele acte reprobabile cum ar fi otravirea cinelui sau ca ar fi facut avansuri indecente
sotiei lui, se justifica pe plan psihic, chiar daca n realitate nu s-au confirmat, iar
inculpatul este cunoscut cu comportari bune si avnd n ntretinere 4 copii96.
NOTA: Caracteristic infractiunii de santaj este faptul ca libertatea morala a persoanei
este ncalcata pentru a obtine un folos. Sub aspectul laturii obiective, aceasta infractiune
presupune, nainte de toate, o constrngere morala materializata n impunerea victimei
de a face sau a nu face ceva mpotriva vointei ei.
Curtea de Apel Iasi, dec. pen. nr. 39 din 5 feb. 1998, n Buletinul Jurisprudentei - culegere de
practica judicara, Curtea de Apel Iasi, 1998.
96
Curtea de Apel Suceava, dec. pen. nr. 643 din 22 oct. 1999, n B.J. culegere de practica judiciara,
Curtea de apel Suceava, 1999.
95
43
n speta de fata, inculpatul, stiind ca cele doua victime sunt padurari si au

posibilitati materiale, a trimis fiecaruia cte o scrisoare prin care i ameninta ca daca nu
va primi de la acestia 6000 si respectiv 5000 $ SUA i va reclama la organele
competente pentru asa-zisa infractiune de sustragere de material lemnos din acele
scrisori nu rezulta ca victimele ar fi facut avansuri indecente sotiei inculpatului, aceasta
aparare a aparut n timpul judecatii, situatie neconfirmata, de altfel recunoscuta ca
neconfirmata de probe, de nsasi instanta de recurs.
Cum sub aspect subiectiv, inculpatul a actionat cu intentia de a obtine un folos
injust, cei 11.000 $ SUA, valornd aproximativ 200.000.000 lei, credem ca instanta de
recurs a gresit retinnd n favoarea inculpatului circumstante atenuante si dispunnd
suspendarea pedepsei. Sub aspectul pericolului social concret, pedeapsa trebuia sa fie
ferma, numai asa rolul ei de preventie generala ar fi fost ndeplinit.
nfaptuirea actiunii de constrngere are ca urmare imediata crearea unei stari
serioase de temere a victimei, constrngerea declansata asupra sa, punnd-o n fata
alternativei de a ndeplini pretentiile faptuitorului, ori de a suporta alte consecinte, ceea
ce echivaleaza cu o ngradire a libertatii psihice a persoanei vatamate de a actiona dupa
vointa sa.
ntre activitatea faptuitorului si urmarea produsa trebuie sa existe o legatura de
cauzalitate. Nu exista o astfel de legatura daca persoana vatamata a simulat ca se afla
ntr-o stare de temere serioasa, pentru a induce n eroare pe subiectul activ si a-l
denunta.
Santajul absoarbe prin vointa legiuitorului, faptele de amenintare sau de loviri
ori alte violente, acestea facnd parte din continutul infractiunii de santaj. Cnd
violentele comise de autor au ca urmare o vatamare a integritatii corporale sau a
sanatatii, ne aflam n fata unui concurs de infractiuni (santaj, n concurs cu fapta
prevazuta de art. 181 ori n art. 182 C.pen.)97.

Infractiunea de santaj sub aspectul formei de vinovatie nu se poate comite dect
cu intentie directa (calificata prin scop). Autorul actioneaza avnd reprezentarea ca prin
fapta sa va exercita o constrngere ilicita asupra victimei pentru a o determina sa dea,
sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva si urmareste producerea acestui rezultat cu scopul
de a dobndi un folos injust pentru sine sau pentru altul98. Aceasta nseamna ca
97
98
Vasile Dobrinoiu, op. cit., pag. 188.

44
infractiunea de santaj nu se poate savrsi dect cu intentie directa, ntruct actiunea de

constrngere exercitata de faptuitor trebuie sa urmareasca, n mod obligatoriu,
realizarea unui scop determinat, fata de persoana constrnsa, iar urmarirea acestui scop
nu este posibila dect daca faptuitorul actioneaza cu intentie directa. Faptuitorul care si
propune un scop precis, urmareste implicit si rezultatul prin care s-ar putea realiza
scopul99.
Aceasta nu exclude posibilitatea ca faptuitorul actionnd cu intentie directa
asupra persoanei vizate prin actiunea de constrngere, sa provoace o stare de temere si
altor persoane (asupra carora nu a exercitat nici o constrngere) si care sa satisfaca din
proprie initiativa pe faptuitor, cu stiinta sau fara stiinta persoanei constrnse (de pilda,
sotia aflnd despre constrngerea exercitata asupra sotului sau, satisface pretentiile
faptuitorului). Aceasta nu nseamna ca infractiunea de santaj se poate comite si cu
intentie indirecta, ci numai ca actiunea faptuitorului poate avea pe lnga urmarea
imediata, a carei realizare o urmareste acesta, si alte consecinte. Neurmarind realizarea
acestora din urma faptuitorul nu va raspunde pentru infractiunea de santaj, n raport de
persoanele mentionate.
O conditie importanta pentru existenta laturii subiective a infractiunii, este, prin
urmare, scopul urmarit de faptuitor, si anume ca acesta sa vizeze dobndirea unui folos
ilicit. Fara existenta acestui scop, actiunea faptuitorului va putea fi sanctionata numai ca
amenintare, ori ca lovire sau alte violente etc100.
Folosul pe care l implica infractiunea de santaj va putea consta fie n obtinerea
unui lucru, n recunoasterea unei pretentii, din recunoasterea unui pretins prejudiciu, din
ntocmirea unei declaratii pe baza careia autorul va obtine un profit, fie se va putea
nfatisa sub forma unui folos nepatrimonial: obtinerea unei caracterizari nemeritate, a
unei recomandatii pentru a participa la un concurs etc. Nu are relevanta daca folosul a
fost obtinut chiar de la victima santajului sau de la o terta persoana (de pilda, oblignd
victima sa nu faca o plngere fata de un tert, autorul va primi de la acesta un folos) si
nici daca victima a suferit sau nu un prejudiciu, prin satisfacerea pretentiilor
faptuitorului. Esential este ca autorul sa fi exercitat constrngerea n scopul aratat,
indiferent daca acesta a fost sau nu realizat. Nu trebuie confundata vatamarea suferita
de victima (prin aplicarea violentei) sau temerea insuflata acesteia cu privire la un
pericol viitor pentru integritatea sa corporala pentru a-i constrnge vointa, cu prejudiciul
suferit prin ndeplinirea dorintei autorului. Acesta din urma poate lipsi, pe cnd
constrngerea este de esenta santajului101.
Folosul trebuie sa fie injust (n literatura juridica, unii autori102 sustin ca cerinta
legii este ndeplinita chiar daca folosul este just, dar modul de a-l obtine este injust). Se
considera folos injust orice folos nedatorat de victima fie n ce priveste cuantumul (s-a
obtinut mai mult dect victima datora ori de la o persoana care nu datora nimic), fie n
privinta termenului (s-a obtinut mai nainte de scadenta), sau n legatura cu forma (s-a
T. Vasiliu si altii, op. cit.,vol. I, pag. 193.
Ibidem.
101
T. Vasiliu si altii, op. cit., vol. I,pag. 194.
102
O. Loghin si T. Toader, op. cit., pag. 159.
99
100
45
obtinut fara ndeplinirea tuturor formelor necesare). Daca se stabileste ca victima datora
efectiv folosul smuls de autor prin constrngere, nu se verifica conditia ceruta de lege existenta unui folos injust pentru autor - si ca atare, nu va exista infractiunea de santaj,
ci am putea fi n prezenta infractiunii de amenintare ori de lovire.
Folosul se poate referi la persoana autorului ori la alta persoana. Nu intereseaza
ca atare cine a beneficiat de rezultatul santajului. De exemplu, sotul poate santaja pe
cineva n beneficiul sotiei.
Daca faptuitorul urmareste prin violenta sau amenintare sa determine victima sa
faca ceva care reprezinta un folos chiar pentru acesta (de exemplu, constrngerea prin
violenta a unui bolnav sa se supuna unui tratament chirurgical sau de alta natura) nu va
raspunde pentru infractiunea de santaj ci, eventual, numai pentru aceea de lovire, ori
amenintare, deoarece si n acest caz nu este ndeplinita cerinta legii ca folosul sa fie
injust. Nu poate fi conceputa existenta consimtamntului victimei n cazul infractiunii de
santaj, ntruct prin natura sa, infractiunea presupune o constrngere fizica sau morala
exercitata asupra victimei. n lipsa acestei constrngeri nu exista infractiune103.
Cu privire la forma de vinovatie, semnalam ca unii autori considera ca
infractiunea se comite si cu intentie indirecta104. n acest caz, scopul urmarit de faptuitor
s-ar referi mai degraba la modul de savrsire a actiunii de constrngere.
Daca autorul nu a urmarit scopul prevazut n norma de incriminare, nseamna ca
el nu a actionat cu vinovatia ceruta pentru existenta infractiunii de santaj; n acest caz
constrngerea psihica ar putea constitui eventual o amenintare.
Sectiunea a III-a:
FORME. MODALITATI. SANCTIUNI.
ASPECTE PROCESUALE.
A. FORME:
a) Actele preparatorii sunt posibile dar nu sunt incriminate la infractiunea de santaj.
b) Tentativa: este posibil ca executarea actiunii de constrngere nceputa de faptuitor sa
fie ntrerupta sau sa nu-si produca efectul (scrisoarea de amenintare a fost interceptata
nainte de a ajunge la persoana amenintata sau amenintarea, desi ajunsa la cel
amenintat, acesta nu a luat-o n seama asa ca nu a putut produce o tulburare sufletesca;
acelasi lucru n cazul unei actiuni de constrngere efectuata prin violenta, a carei
103
104
T. Vasiliu si altii, op. cit., vol. I, pag. 194.

V. Dongoroz, op. cit. , vol. III, pag. 326.
46
executare a fost ntrerupta din cauze independente de fapuitor sau nu a reusit sa creeze
o stare de temere).
Actele savrsite n aceste conditii nu cad sub incidenta legii penale, cu toate ca
faptuitorul urmarea realizarea unui folos injust deoarece tentativa nu este incriminata la
infractiunea de santaj. Ele pot eventual constitui alte infractiuni (loviri, amenintari,
distrugeri etc.)105.
c) Consumarea: are loc n momentul cnd, drept urmare a actiunii faptuitorului, s-a
produs urmarea ceruta de lege, adica starea de temere n persoana celui
constrns106.mprejurarea ca cel fata de care s-a efectuat actiunea a rezistat presiunilor
sau a satisfacut pretentiile faptuitorului nu influenteaza momentul consumativ al faptei.
Asemenea mprejurari trebuie nsa avute n vedere la constatarea gradului de
pericol al faptei comise107.
d) Epuizarea: se poate ntmpla ca faptuitorul sa repete pe baza aceleiasi hotarri
infractionale actele de constrngere; n acest caz fapta capata caracterul de infractiune
continuata si are implicit si un moment al epuizarii. Acesta are loc n momentul
savrsirii ultimului act de constrngere.
Dupa consumare si pna la epuizarea faptei pot surveni si alte urmari cu
relevanta penala. Aceste urmari survenite sunt deseori prilejuite de ndeplinirea de catre
victima a pretentiilor la care a fost constrnsa (de exemplu, victima se mbolnaveste sau
sufera o vatamare corporala, atunci cnd da, face sau nu face ce i s-a cerut). Fiind vorba
de mai multe urmari incriminate prin dispozitii penale diferite, se vor aplica regulile de
la concursul de infractiuni.
Daca faptuitorul cere ca victima sa savrseasca o fapta penala, nu va exista
santaj, ci instigare la acea infractiune, iar daca victima savrseste fapta sub silnicia
constrngerii, va beneficia de cauza de nlaturare a caracterului penal al faptei,
prevazuta n dispozitiile art. 46 Cod penal; autorul constrngerii va raspunde potrivit
dispozitiei de art. 31 alin. 2 C. p108.
B. MODALITATI:
a) Modalitati normative: n dispozitia din alin. 1 al art. 194 este incriminata forma
simpla (tipica) a infractiunii de santaj, cu urmatoarele modalitati normative: santaj prin
violenta, santaj prin amenintare, santaj cu cerere de a da sau cu cerere de a face, a nu
face sau de a suferi ceva.
n afara de modalitatile normative simple, n dispozitia din alin. 2 al art. 194
este prevazuta modalitatea agravata, existenta atunci cnd constrngerea consta n
V. Dongoroz si altii, op. cit., vol. III, pag. 327.
107
108
105
106
47
amenintarea darii n vileag a unei fapte reale sau imaginare compromitatoare pentru
persoana amenintata, pentru sotul acesteia sau pentru o ruda apropiata.
Legea a tinut seama de pericolul social sporit al faptei de santaj cnd se recurge
la amenintari cu divulgarea unei fapte reale sau imaginare, care ar compromite pe
victima daca ar fi adusa la cunostinta altor persoane.
Folosirea acestei amenintari la comiterea faptei exercita o puternica intimidare
asupra victimei, determinnd-o sa satisfaca pretentiile faptuitorului; cel amenintat
prefera sa procure faptuitorului un folos, dect sa suporte consecintele greu de nlaturat
ale unei compromiteri publice. Cu att mai grava apare fapta de santaj, cnd este
savrsita prin amenintarea darii n vileag a unor fapte imaginare; tulburarea psihica n
acest caz este adeseori mai mare dect atunci cnd amenintarea priveste un fapt real, iar
recurgerea la acest procedeu evidentiaza gradul intimidant si perversiunea
faptuitorului109.
n practica judiciara s-a retinut ca este infractiune de santaj n forma agravata de exemplu - fapta inculpatului de a fi constrns victima la raport sexual, amenintnd-o
ca va da publicitatii unele fotografii compromitatoare110.
b) Modalitati faptice: n raport cu mprejurarile de fapt, infractiunea de santaj poate fi
comisa n modalitati diferite, datorita fie procedeelor alese n vederea exercitarii
constrngerii, fie situatiei victimei cnd s-a savrsit constrngerea, fie naturii si
importantei folosului injust urmarit de faptuitor, sau raporturilor existente anterior ntre
faptuitor si victima111.
C. SANCTIUNI:
n forma sa simpla (tipica) infractiunea de santaj se pedepseste cu nchisoare de
la 6 luni la 5 ani.
Sanctiunea prevazuta pentru modalitatea legala agravata este pedeapsa
nchisorii de la 2 la 7 ani.
D. ASPECTE PROCESUALE
Actiunea penala se pune n miscare din oficiu. Urmarirea penala se efectueaza
de catre organele de politie, iar judecata cauzei este de competenta judecatoriei.
Ibidem.
Trib. jud. Mures, dec. 1903/1973, R.R.D. nr. 6/1975, pag. 26.
111
109
110
48
Sectiunea a IV-a:
CRITERII DISTINCTIVE NTRE
INFRACTIUNEA DE SANTAJ SI CEA DE TLHARIE
Datorita mijloacelor specifice de savrsire a infractiunii de tlharie, aceasta
actiune se realizeaza, uneori si prin remiterea silita a bunului. n legatura cu aceasta,
aparnd dificultati de ncadrare juridica, n literatura de specialitate au fost evidentiate
diferentele fata de santaj.
Infractiunea de santaj, sub aspectul laturii obiective, presupune o actiune de
constrngere fizica si morala, sub imperiul careia se produce o temere persoanei
vatamate, fiind astfel ncalcata libertatea morala a acesteia. Esenta acestei infractiuni,
consta, tocmai, n modificarea partiala sau alterarea integrala a vointei altei persoane,
care sa conduca la o actiune de a da, a face, a nu face, sau a suferi ceva. Constrngerea
trebuie sa aiba ca obiect, n primul rnd, relatiile sociale cu privire la libertatea morala a
persoanei si n subsidiar se refera la cele privind patrimoniul acesteia. Sub aceste
aspecte, santajul este o infractiune de pericol (periculum in futurum), nefiind paralizata
actiunea de mpotrivire a persoanei vatamate, datorita absentei faptuitorului112.
Tlharia, infractiune de rezultat, presupune "o atingere adusa, n principal,
relatiilor sociale patrimoniale"113 si n subsidiar, unor relatii sociale pe care le ntlnim
ca elemente componente virtuale ale obiectului juridic al santajului.
A se vedea L. Biro, Criterii distinctive ntre infractiunile de santaj si tlharie, n R.R.D nr. 4/1971,
pag. 83.
113
A se vedea O. Loghin, A. Filipas, Drept penal, Ed. Didactica si Pedagogica, Buc., 1983, pag. 120.
112
49
Infractiunea de tlharie, ca infractiune complexa, are n structura sa, dupa cum

se stie, un element material - furtul - si un al doilea element - violenta (fizica sau
morala), ntre care exista o stricta si imediata conditionare. Astfel, violenta (indiferent
de natura acesteia), n cadrul tlhariei, se poate savrsi anterior, concomitent sau
posterior furtului (indiferent de modalitatea deposedarii), dar n aceeasi mprejurare
faptica, pe cnd, n cadrul infractiunii de santaj, de regula, violenta este savrsita ab
initio, pentru a conduce, post hoc, la producerea starii de temere si de lezare a libertatii
persoanei vatamate.
Asa fiind, un prim si marcant criteriu de diferentiere ntre cele doua infractiuni l
constituie perioada aferenta scopului infractional, delimitata ntre momentul savrsirii
agresiunii sau amenintarii si momentul deposedarii victimei114. n acest sens, pentru a
subzista infractiunea de santaj, este necesar ca ntre cele doua momente sa exite o
perioada de timp mai ndelungata n care sa fie lezata libertatea, prin modificarea sau
ngradirea vointei, "punnd-o n situatia de a nu mai avea resursele morale pentru a se
opune pretentiilor faptuitorului"115, indiferent daca aceste pretentii au fost sau nu
satisfacute. n cazul tlhariei, perioada dintre momentul savrsirii actelor de violenta si
cel al deposedarii victimei este foarte scurta, asigurndu-i infractorului imposedarea
nejusta.
Un alt criteriu obiectiv de diferentiere, relevat n literatura juridica, l constituie
puterea de dispozitie a victimei asupra bunului fiind ndeobste cunoscut ca, n cazul
infractiunii de tlharie, "bunul aflat asupra victimei sau n imediata sa apropiere
nceteaza de a se mai afla n puterea sa de dispozitie, infractorul putndu-l lua si singur,
ca urmare a actelor de violenta executate"116 pe cnd la santaj, de regula, datorita
violentelor, se creeaza partii vatamate o stare de temere n timp, iar imposedarea
nejusta a inculpatului este virtuala.
A se vedea : Trib. Suprem, s. pen., dec. nr. 3404/1970 n Culegere de decizii 1970, pag. 351; Trib.
Suprem, e. pen., dec. nr. 4948/1971 n R.R.D. nr. 2/1972, pag. 178; Trib. Jud. Constanta, dec. nr.
1000/1974 (cu nota de D. Clocotici), n R.R.D. nr. 10/1975, pag. 62 si Trib. Suprem, s. pen., dec. nr.
993/1977 n R.R.D. nr. 10/1977, pag. 58.
115
A se vedea O. Loghin, A. Filipas, op. cit., pag. 70.
116
D. Clocotici, nota la dec. pen. nr. 1000/1974 a Trib. jud. Constanta, n R.R.D. nr. 10/1975, pag. 62.
114
50
n literatura de specialitate117 si n practica judiciara118 s-a considerat ca

delimitarea santajului de tlharie, n cazul n care are loc o remitere fortata a unui bun
mobil, la cererea faptuitorului, prin violenta sau amenintare, se face din urmatoarele
puncte de vedere119, si anume:
I. Obiectul juridic - cele doua infractiuni au o natura juridica deosebita.
Santajul este o infractiune contra libertatii persoanei (Titlul II, Cap. II Cod penal), iar
tlharia este o infractiune contra patrimoniului (Titlul III al Codului penal). S-a decis ca
daca cererea faptuitorului se refera la remiterea unui bun si este satisfacuta pe loc de
catre cel constrns, ne aflam n prezenta unei tlharii, pentru ca s-a ncalcat n principal,
patrimoniul si nu libertatea persoanei, iar daca cererea faptuitorului a fost satisfacuta n
interval de timp mai ndelungat de la actul constrngerii, fapta va constitui infractiunea
de santaj, pentru ca s-a ncalcat n primul rnd libertatea psihica a persoanei, starea de
temere ceruta celui constrns prin violenta sau amenintare avnd o anumita durata120;
II. Intervalul de timp care desparte constrngerea de remiterea bunului.
Ceea ce deosebeste santajul de tlharie este si mprejurarea obiectiva ca n primul caz
faptuitorul ntrebuinteaza violenta sau amenintarea pentru a obtine bunul la un anumit
interval de timp, respectiv ulterior constrngerii, iar n cel de-al doilea caz, n acelasi
R.M. Stanoiu, Comentariu n Practica judiciara penala, vol. III, Editura Academiei Romne,
Bucuresti, 1992, pag. 88; O. Loghin, A. Filipas, Drept penal romn, Partea speciala, Casa de editura
si presa "Sansa" SRL, Bucuresti, 1992, pag. 67; O. Loghin, T. Toader, op. cit., pag. 158; L.Biro,
Criterii distinctive ntre infractiunile de santaj si tlharie n R.R.D nr. 4/1971, pag. 82; V. Papadopol,
nota la decizia nr. 421/1991, a Tribunalului mun. Bucuresti, sectia I-a penala, n Trib. mun. Buc.
Culegere de practica judiciara penala pe anul 1991, Casa de editura si presa "Sansa" SRL, Bucuresti,
1993, pag. 249-250.
118
Trib. Supr., sect. pen., dec. nr. 993/1977 n Culegere de decizii pe anul 1977, pag. 272; Trib.
Suprem, sect. pen., dec. nr. 1672/1971, n Repertoriu alfabetic de practica judiciara n materie penala
pe anii 1971-1975, pag. 406; Trib. Supr., sect. pen., dec. nr. 2680/1978 n Culegere de decizii pe anul
1975, pag. 367; Trib. jud. Constanta, dec. nr. 1000/1974 cu nota de D. Cocotici, n R.R.D. nr.
10/1975, pag. 63; n sens contrar, Trib. mum. Buc., sect. pen., dec. nr. 421/1991 cu nota de V.
Papadopol, n Culegere de practica judiciara penala, 1992, pag. 249.
119
Gheorghita Mateut, Drept penal special - Sineza de teorie si practica judiciara, vol. I, Ed. Lumina
Lex, Bucuresti, 1999, pag.234.
120
A se vedea, Trib. Supr., sect. pen., dec. nr. 4948/1971, n R.R.D. nr. 2/1972, pag. 178. (S-a decis
ca fapta nu constituie santaj, ci tlharie daca inculpatul a determinat victima, pe care o ameninta cu
moartea, sa-i dea un bun care i apartinea); Trib. Supr., sect. pen., dec. nr. 2686/1975 n Culegere de
decizii pe anul 1975, pag. 367; (Instanta a retinut ca tlharie si nu ca santaj fapta inculpatului de a-si
nsusi haina persoanei vatamate, prin amenintare cu cutitul). n sens contrar, Trib. mum. Buc., sect. Ia pen., dec. nr. 421/1991, cu nota de V. Papadopol, n Culegere de practica judiciara penala, 1992, p.
249; (S-a hotart ca fapta inculpatului care, sub amenintarea cu un cutit a determinat persoana
vatamata sa-i remita o suma de 20.000 lei, pentru a nu o denunta organelor de politie cu privire la
savrsirea unei infractiuni, constituie infractiunea de santaj, prev. n art. 194 C. pen.). Asa cum s-a
subliniat n literatura (V. Papadopol, nota la decizia nr. 421/1991 a Trib. mun. Buc, sect. I-a pen.,
Idem , pag. 250), "mprejurarea ca inculpatul a amplificat starea de temere creata n acest mod, prin
adaugarea unei noi amenintari, aceea ca va face un denunt organelor de politie, nu poate modifica
ncadrarea juridica a faptei savrsite" care constituie infractiunea de tlharie prevazuta de art. 211 Cod
penal.
117
51
timp, respectiv simultan. De aceea se remarca, n practica judiciara121, o simultaneitate a

violentei sau amenintarii cu actul victimei de a remite bunul sau, n cazul tlhariei, spre
deosebire de santaj, care presupune n mod necesar o stare de temere care sa persiste
pe parcursul unui anumit interval de timp, ntre momentul exercitarii constrngerii si
momentul n care satisfacnd cererea faptuitorului, victima si redobndeste libertatea
psihica.
III. Pericolul la care se expune victima - Atunci cnd constrngerea persoanei
vatamate se realizeaza n modalitatea amenintarii, pericolul cu care se ameninta victima
trebuie sa fie iminent n cazul tlhariei, pentru ca n acest caz victima nu are alta
alternativa dect sa se conformeze de ndata cereri faptuitorului pentru a-si recstiga
libertatea psihica. Spre deosebire de aceasta, n cazul santajului, pericolul la care este
expusa victima trebuie sa fie un pericol viitor (in futurum) si nu unul iminent, faptuitorul
urmarind, sub aspect subiectiv, producerea unui rezultat ulterior, distantat n timp fata
de actul constrngerii122.
Vom prezenta, n continuare, doua cazuri n care n practica, initial s-a gresit
ncadrarea juridica a faptelor, infractiunile de santaj si hlharie fiind confundate.
1. Prin sentinta penala nr. 355 din 9 noiembrie 1998 a Tribunalului Bucuresti,
Sectia I penala, inculpatul Ghe.V. a fost condamnat pentru savrsirea infractiunii de
tlharie prevazuta de art. 211 alin. 2 lit. b si e, cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul
penal.
Instanta a retinut ca, n zilele de 22 si 25 februarie 1998 inculpatul a deposedat,
prin amenintare, pe partea vatamata T.F. de o suma de bani si unele bunuri.
Curtea de apel Bucuresti, Sectia a II-a penala, prin decizia nr. 57 din 16
februarie 1999 a respins apelul inculpatului.
n raport cu probele administrate se constata ca inculpatul, prin amenintarea cu
bataia, a constrns pe partea vatamata sa-i dea o suma de bani, cu motivarea ca aceasta
reprezinta taxa de protectie. Partea vatamata, sub presiunea exercitata de inculpat,
cunoscut ca o persoana violenta, i-a dat la intervale scurte de timp, suma de 100.000
lei, un sacou si o jucarie teleghidata.
Activitatea infractionala a inculpatului ndeplineste elementele constitutive ale
infractiunii de santaj prevazuta de art. 194 alin. 1 din Codul penal si nu ale infractiunii
de tlharie cum gresit au retinut cele doua instante.
Constrngerea unei persoane prin amenintare cu bataia, sa dea la scurte
intervale de timp bani si diferite bunuri constituie infractiunea de santaj, iar nu cea de
tlharie123.
Trib. Supr., dec. nr. 993/1977 n R.R.D. nr. 10/1977, pag. 58; Trib. Supr., sect. pen., dec. nr.
1672/1971 n Repertoriu alfabetic de practica judiciara penala pe anii 1971-1975, pag. 406; n acelasi
sens, V. Papadopol, op. cit., pag. 250; R.M.Stanoiu, Comentariu n op. cit., vol. III, pag. 88; n sens
contrar, Trib. jud. Bacau, sent. pen., nr. 7/1970, n R.R.D. nr. 8/1970, pag. 165.
122
A se vedea, L. Biro, op. cit., pag. 83; Trib. jud. Constanta, dec. nr. 1000/1974, de D. Clocotici, n
R.R.D. nr. 10/1975, pag. 63.
123
C.S.J., Sect pen., dec. nr. 2878 din 6 iulie 1999, n B.J. Culegere de decizii ale C.S.J. pe anul 1999.
121
52
2. Prin sentinta penala nr. 160 din 9 noiembrie 1998, Tribunalul Telorman a
condamnat pe inculpatul M.B. pentru savrsirea unui numar de 27 tlharii prevazute la
art. 211 alin. 2 lit. e din Codul penal, n concurs real.
Instanta a retinut ca inculpatul, n perioada iulie-octombrie 1997 a savrsit
infractiunile de tlharie, sustragnd prin amenintari si prin exercitarea violentei de la
mai multi elevi ai unei scoli, sume de bani cuprinse ntre 500 si 70.000 de lei.
Prin decizia nr. 252 din 2 iunie 1999, Curtea de apel Bucuresti, sectia penala a
respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Recursul inculpatului prin care se solicita schimarea ncadrarii juridice a faptelor
n infractiunea de santaj prevazuta de art. 194 din Codul penal, este nefondat.
Potrivit art. 211 din Codul penal, infractiunea de tlharie consta n furt savrsit
prin ntrebuintarea de violenta sau amenintari ori prin punerea victimei n stare de
inconstienta sau neputinta de a se apara, precum si furt urmat de ntrebuintarea unor
astfel de mijloace pentru pastrarea bunului furat sau pentru nlaturarea urmelor
infractiunii ori pentru ca faptuitorul sa-si asigure scaparea.
Potrivit art. 194 din Codul penal, constituie infractiunea de santaj constrngerea
unei persoane prin violenta sau amenintare sa dea, sa faca sau sa nu faca ori sa sufere
ceva, daca fapta este comisa pentru sine sau mpotriva vointei sale.
Asadar, santajul este o infractiune ndreptata n principal mpotriva libertatii
morale a persoanei, libertate care este ncalcata prin faptul constrngerii acesteia sa faca
sau sa nu faca ceva mpotriva vointei sale.
Desi ntre infractiunea de santaj si infractiunea de tlharie exista asemanari,
ambele avnd ca obiecte juridice speciale relatiile sociale referitoare la libertatea
persoanei si cele referitoare la patrimoniul acesteia, totusi ele se deosebesc prin aceea
ca, n cazul santajului sunt ncalcate n principal relatiile sociale referitoare la libertatea
persoanei, pe cnd n cazul tlhariei sunt ncalcate, n principal, relatiile sociale
referitoare la patrimoniul acesteia.
n cazul santajului, infractorul ntrebuinteaza violenta sau amenintarea n scopul
obtinerii ulterioare a unei sume de bani ori alte valori, n timp ce infractiunea de tlharie
este caracterizata, de regula, prin simultaneitatea violentei sau amenintarii cu actul
victimei de a da, ca n speta, bunul sau.
Din probele administrate rezulta ca inculpatul acosta victimele
cerndu-le
banii si ca la refuzul acestora le imobiliza si le lovea, dupa care partile vatamate fie ca
dadeau banii de teama, fie ca erau deposedati de faptuitor prin luarea cu forta a banilor.
n consecinta, prin activitatile de amenintare, lovire si punerea partilor vatamate
n imposibilitatea de a se apara, actionnd asupra lor cu intentia de a le deposeda de
bani, inculpatul a savrsit infractiunea de tlharie, pentru care n mod corect a fost
condamnat.
53
CAPITOLUL IV
ASPECTE CRIMINOLOGICE
Sectiunea I:
CAUZE SAU CONDITII CARE FAVORIZEAZA SAVRSIREA DE
INFRACTIUNI N GENERAL SI A CELOR DE AMENINTARE SI SANTAJ N
SPECIAL
"Crimele sunt determinate de lipsa
de cultura, proasta educatie si
gresita organizare a statului."
(Platon)
Stiinta ntelege prin cauza un fenomen care genereaza alt fenomen. Cauza, n
acest sens, se deosebeste de conditie, care nseamna un fenomen care ajuta, care
favorizeaza producerea unui alt fenomen. Specificul conditiei consta n aceea ca este un
fenomen care nu determina un alt fenomen, ci numai ajuta la producerea lui. Cauzele (n
literatura de specialitate se mai foloseste si termenul de factori) si conditiile actioneaza
mpreuna, dar au contributii diferite124.
124
I. Oancea, Probleme de criminologie, Editura All, Bucuresti, 1994, pag. 152.
54
Privind n general, dar si la modul abstract, nu se poate vorbi de preponderenta

vreunei categorii de factori. n concret, actiunea, influenta diferitelor categorii de factori
si raportul dintre acestea, va varia de la caz la caz, de la individ la individ, combinatiile
sub care se pot prezenta acesti factori fiind infinite. Constatam ca ntre ei exista
interdependenta, interferenta sau intersectie, deoarece se creeaza unii pe altii sau se
fortifica unii pe altii, se mpletesc si se ntretaie, dnd nastere la cele mai variate
combinatii cu cele mai variate efecte125.
n ceea ce priveste cauzele criminalitatii, Traian Pop (fost profesor de drept
penal la Universitatea din Cluj, 1913-1949) afirma ca ele se caracterizeaza prin
complexitate si prin interdependenta lor, dar ca aceste cauze diferite ntre ele, nu au o
preponderenta anumita, unele fiind mai preponderene dect altele, dar ele sunt toate
prezente, ntr-o masura sau alta.
Autorul a afirmat ca, "crima a existat si va existat ntotdeauna; vor exista
ntotdeauna criminali, precum exista saraci si neputinciosi. Aceasta inegalitate este
inerenta n societate este o utopie a ne gndi la stapnirea absoluta a criminalitatii; tot
ceea ce putem face este ca s-o reducem si s-o mblnzim. Criminalitatea este un
fenomen natural al vietii sociale126.
Trebuie sa subliniem, nca de la nceput ca, comportamentul criminal, ca si
comportamentul uman n general, este de o mare complexitate si diversitate. Din
aceasta cauza si cu privire la comportamentul criminal, o teorie superior generala este
imposibil din punct de vedere logic127.
Nu exista o conduita criminala n abstract, exista diverse conduite criminale
concrete. Cum s-a remarcat de nenumarate ori, nici o crima nu seamana cu cealalta.
Fiecare crima reprezinta un "univers n sine". Nici macar unul si acelasi individ, nu
poate comite doua fapte identice, n conditii identice. Tocmai extraordinara diversitate a
comportamentelor criminale, face ca nici o explicatie, fie n termeni cauzali, fie n
termeni dinamici, sa nu fie universal valabila. Aceasta nu nseamna ca un secol de
cercetare criminologica este inutil, ca nici o teorie nu este valabila si ca nu exista nici o
posibilitate de ntelegere a fenomenului criminal, ci dimpotriva, pe baza lor, n conditiile
n care se renunta la pretentiile de universalitate, comportamentul criminal poate fi
partial nteles si explicat128.
1.1.FACTORI ENDOGENI
1.1.1. FACTORI PSIHOLOGICI
Gabriela Palitic, Criminologie, Ed. Fundatiei Chemarea, Iasi, 1996, pag. 64.
Gabriela Palitic, op. cit., pag. 136.
127
V. Cioclei, Mobiluri n conduita criminala, ed. All Beck, 1999, pag. 157.
128
V. Cioclei, op. cit., pag. 158.
125
126
55
Cauzele psihologice au o mare greutate n etiologia crimei, alaturi de factorii

fizici si sociali, acestia fiind prezenti n toate crimele, n proportii diferite, avnd
ponderi diferite n cazuri particulare.
Factorii psihici care pot duce la comportament criminal au fost clasificati n:
factori motivationali (trebuinte, mobiluri, tendinte, emotii, dorinte, etc.)
factori cognitivi sau de cunoastere (perceptivi, reprezentativi, imaginativi,
intelectivi) care sunt factori orientativi, de recunoastere a situatiei si a
mijloacelor de comitere;
factori conativi sau de miscare, de punere n aplicare a dorintei si a ideii de
comitere a crimei.
Acesti factori au un rol important att n cazul savrsirii unor fapte permise, ct
si n cazul comiterii de fapte criminale.
n cadrul factorilor psihici un rol deosebit l au: caracterul (agresiv, achizitiv),
temperamentul (impulsivitate, insensibilitate, inhibitia sau puterea de stapnire) si firea
omului (sociabil, retras, etc.) precum si trasaturile psihopatice si nevrotice, patologia
psihica (paranoia, schizofenia, epilepsia, encefalita) n cazul unor crime iesite din
comun.
1.CARACTERUL
Unii autori129 sustin, ca izvorul principal al tuturor comportamentelor
infractionale este caracterul sau, mai bine zis, existenta n structura caracterului
infractorului a unor trasaturi negative: invidia, ura, lenea, ipocrizia, minciuna. Si toate
acestea sunt rezultate ale unei educatii morale insuficiente sau uneori inexistente.
Absenta din tabloul valorilor morale ale infractorilor a trasaturilor pozitive (cinstea,
omenia, demnitatea, etc.) determina n mare masura comportamentul infractional,
antisocial si antiuman.
La absenta valorilor morale pozitive, la infractor, se mai poate adauga si starea
de frustrare. Persoanele frustrate de niste drepturi "trec la ofensiva" pentru dobndirea
acelor drepturi si devin, astfel, agresive, fie n plan verbal (ameninta, njura), fie n plan
motor, trecnd la agresivitate fizica. De obicei colericii trec cu repeziciune de la
agresivitatea verbala la cea fizica130.
2.INTELIGENTA
Este si ea un factor principal n etiologia crimei, avnd un rol important n
procesul de adaptare sociala, de comportare, n practicarea profesiei, etc. Conduita
criminala depinde de mprejurarile de viata, de dificultatile ntmpinate la tot pasul, dar
depinde n mare masura si de capacitatea de gndire, de prevedere a consecintelor ce
apar n cazul savrsirii unei crime. n criminologie, s-a subliniat ca cei care comit
infractiuni nu au capacitatea de a evalua situatiile concrete si nici consecintele faptelor
lor.
129
130
V. Popa, I. Dragan, L. Lapadat, Psiho-sociologie judiciara, Ed. Lumina Lex, 1999, pag.30.
Ibidem.
56
n urma unor statistici s-a demonstrat ca procentul debililor mintali este mult
mai ridicat printre delincventi (31%) dect printre nedelicventi (2,77%), procentul
marginitilor este mai ridicat printre delincventi (24,90%) dect pentru nedelincventi
(7,98%), deci caderea n criminalitate se produce mult mai mult printre cei cu nivel de
inteligenta scazut.
3.TEMPERAMENTUL
Fapta sau actiunea de savrsire a crimei poate lua forma unei actiuni energice,
viguroase sau molatice, forma impulsiva, exploziva sau stapnita ori controlata. Toate
aceste forme, care sunt de durata alcatuiesc aspecte de forma ale vietii psihice, de
temperament131, manifestat n orice crima.
Despre natura nsusirilor de temperament, stiinta psihologiei arata ca ele sunt, n
ceea mai mare masura, de origine ereditara. Temperamentul nervos, exploziv ori
temperamentul energic sau lent etc. sunt nascute si mai putin dobndite. De aici si
caracterul lor constant si caracteristic fiecarui criminal, si manifestat n modul de
savrsire a unei crime.
nsusirile de temperament cele mai cunoscute si studiate, sunt: impulsivitatea,
sensibilitatea, inhibitia sau puterea de stapnire de sine si altele - Impulsivitatea se
caracterizeaza printr-un mod excesiv de reactii spontane, primitive si necontrolate de
constiinta. Criminalii se caracterizeaza printr-o mare impulsivitate, mai ales criminalii
agresivi si printr-o putere de inhibitie mai slaba. Puterea de inhibitie actioneaza mai ales
n legatura cu momentele de actiune, de trecere la savrsirea unei crime. Lipsa puterii
de inhibitie devine un factor care usureaza comiterea unei crime. Cercetarile ntreprinse
n materie arata ca puterea de stapnire de sine este de doua ori mai redusa la
delincventi fata de nedelincventi. Sensibilitatea consta n rezistenta la "stimulente
suparatoare", la zgomot mare si suparator. Cercetarile facute dovedesc ca sensibilitatea
delincventilor este mai redusa dect a nedelincventilor.
4.MOBILURI, MOTIVE
Trebuintele, tendintele emotiile, la rndul lor constituie adevaratele mobiluri
(motive) ale actiunilor umane, inclusiv ale actiunilor criminale. n psihologia
romneasca prin mobil sau motiv se ntelege tot ce "dezlantuie , sustine si orienteaza o
activitate". Amenintarea cu un atac provoaca frica, iar frica devine mobil sau motiv de
dezlantuire a unei actiuni de aparare. n psihologie se sustine existenta a doua feluri de
motive ale actiunilor umane, motive primare si motive derivate.
Motivele primare sunt: a) trebuinta, tendinta conservarii de sine (foamea, setea)
care mpinge la cautarea hranei, apei, odihnei; b) trebuinta, tendinta sexuala, care
consta n cautarea sexului opus; c) tendinta, trebuinta combativa care consta n
mobilizarea energiilor proprii n situatiile cnd apar piedici, obstructii n calea
satisfacerii trebuintelor proprii. Aceasta trebuinta poate lua o forma brutala primitiva si
devine mobil pentru o serie de infractiuni, cum sunt cele de violenta usoara sau violenta
grava pna la omor; d) tendinta sau trebuinta parentala care consta n ngrijirea si paza
131
D. Todoranu, Psihologia temperamentului, Cluj, 1932
57
copilului propriu, n special n cazuri de pericol pentru copil, cnd parintele intervine cu
pretul comiterii chiar si a unei infractiuni; e) trebuinta de afirmare de sine este datorata
si unor stari emotive specifice, cum este invidia, vanitatea, ambitia, de la care se ajunge
la conflicte si chiar la infractiuni; f) trebuinta achizitiva consta n cautarea si adunarea
de bunuri, valori, bani.
Motivele derivate sunt: emotii complexe, dorinte, sentimente, interese, atitudini,
caracter si vointa. Este vorba aici de structuri psihice complexe care devin motive si
mobiluri psihice n cauzarea de actiuni permise, dar si de actiuni nepermise, criminale.
1.1.2. FACTORI EREDITARI
Despre rolul si contributia ereditatii la cauzarea crimei s-au facut mentiuni si
sustineri nca de la nceputurile antropologiei si criminologiei132. Cercetarea rolului
ereditatii asupra criminalitatii s-a facut prin doua metode mai importante si anume:
metoda genealogica si metoda gemenalogica.
Metoda genealogica n criminologie consta n cercetarea familiilor de criminali
pornindu-se de la constatarea ca n multe familii de criminali se constata ca si parintii au
fost criminali, ceea ce ar fi o dovada ca, dispozitia spre crima se mosteneste. n
criminologie sau retinut multe exemple de familii criminale. n esenta ei, aceasta metoda
este utila, prin folosirea ei s-au lamurit multe aspecte privind cauzele crimei si s-a
cunoscut mai bine rolul familiei si al ereditatii n etimologia crimei. Exista, nsa, unele
dificultati si neajunsuri n folosirea acestei metode.
Metoda cercetarii gemenilor n materie de ereditate la criminali s-a aplicat mult
n ultimele decenii, mai cu seama la gemenii monozigoti si a condus la cercetari ample,
sub toate aspectele, ajungndu-se la constatari si concluzii mai sigure n cunoasterea
ereditatii n acest domeniu.
1.1.3. FACTORI FIZICI
Printre cauzele crimei cercetate de criminologie, primele au fost cele fizice, care
se refereau la aspectele corporale propriu-zise cum, sunt: nfatisarea corpului (cap,
trunchi, membre) ale criminalului. Au izbit ndeosebi, dimensiunile corpului (naltimea,
grosimea) si sanatatea acestuia.
Existenta unor defecte fizice la criminali nu pot fi trecute cu vederea din punctul
de vedere al comiterii de infractiuni. La multi criminali, defectele fizice, cum ar fi,
defecte de auz, de vaz, de temperament - ncetineala n miscari, sensibilitate slaba, pot
contribui indirect la inadaptare sociala si la conduita criminala. Astfel de defecte fac
dificile relatiile sociale cu alte persoane.
1.2. FACTORI EXOGENI
132
Mina Minovici, Ereditatea n criminologie, Bucuresti.
58
1.2.1. FACTORI ECONOMICI

Una din teoriile economice general acceptate este aceea conform careia baza
economica determina suprastructura sociala, politica, culturala, institutionala. n
consecinta este de asteptat ca situatia economica a unui stat, ori a unei zone mai
restrnse, sa determine anumite comportamente umane, inclusiv comportamentul
infractional. Studiile efectuate au evidentiat faptul ca fenomenul infractional, poate fi
generat n aceeasi masura dar n tipuri diferite, att de prosperitate ct si de saracie133.
1. INDUSTRIALIZAREA - este un factor de progres economic si social, oferind
locuri de munca, posibilitati superioare de instruire si specializare, bunuri de larg
consum de calitate tot mai buna si implicit, cresterea nivelului de trai al oamenilor, nsa
statistic s-a constatat o crestere a criminalitatii. Pentru a se lega acest fenomen de
industrializare s-a admis ca aceasta produce unele efecte secundare cum ar fi:
cresterea masiva a mobilitatii orizontale a unei ntregi populatii rurale, care se
deplaseaza spre zonele industrializate, n speranta unui trai mai bun si, mai
ales, a unei mbogatiri rapide. nlocuirea mediului social specific
localitatilor rurale n care individul era cunoscut si apreciat la valoarea sa,
iar sistemul relational era foarte strns, cu un mediu impersonal, cel urban,
n care individul a devenit un necunoscut oarecare, este de natura sa
produca efecte negative asupra acestei categorii de oameni, provocnd
grave mutatii n structura lor de personalitate, mai ales atunci cnd
"transplantul" s-a soldat cu un esec134;
Industrializarea, prin "masinismul sau", produce o specializare cu efecte de
nstrainare, omul nemaiavnd posibilitatea sa-si manifeste spiritul creator;
n general, industriile afecteaza grav echilibrul ecologic din zona n care sunt
implantate, cu efecte care accentueaza starea de stres a muncitorilor si a
populatiei de pe platformele industriale;
ritmul industrializarii constituie si el un factor criminogen ca urmare a
imposiblitatii asigurarii unor conditii socal-edilitare minime pentru populatia
atrasa n acest sector135.
2. SOMAJUL - este unul dintre factorii care explica un anumit procent de
actiuni infractionale, influenta sa se exercita nu numai prin scaderea brusca si excesiva
a nivelului de trai ci si prin instabilitatea emotionala pe care o provoaca. Somajul
provoaca un dezechilibru interior individului, punndu-l n imposibilitatea de a-si mai
putea realiza, prin mijloace legale, aspiratiile sale136.
El atinge grav structura familiala la baza sa137. Autoritatea tatalui se diminueaza
considerabil, rolul sau de sustinator al familiei fiind alterat. Inversarea rolurilor familiale
Gheorghe Nistoreanu, C. Paun, Criminologie, Ed. Europa Nova, Buc., 2000, pag. 146.
D. Szabo, Criminologie, Montreal, P.U.M., 1967, pag. 181.
135
Gheorghe Nistoreanu si C. Paun, op. cit.,pag. 146.
136
Ibidem.
137
D. Szabo, Criminologie, Montreal, P.U.M., 1967, pag. 200.
133
134
59
poate produce stari de confuzie, de dezechilibru interior, anxietate, alcoolism, dorinta

de revansa mpotriva societatii.
3. NIVELUL DE TRAI - pe lnga saracie, la limitele sale alarmante, care i poate
determina pe unii indivizi la comiterea de infractiuni, se mai adauga si dorinta de
navutire sau de a avea un trai mai bun, care, la rndul sa, mpinge spre delincventa un
numar mare de persoane.
Alaturi de somaj sunt implicati n scaderea nivelului de trai si alti factori
precum, angajarea sezoniera sau inflatia, care bulverseaza echilibrul economic, familial,
spulbernd rapid economiile facute n timp, cu multa greutate138.
4. CRIZELE ECONOMICE - scaderea nivelului de trai al paturilor sociale
defavorizate se accentueaza n timpul crizelor economice care afecteaza productia,
nivelul salariilor si rata somajului. n lipsa unei protectii sociale corespunzatoare,
persoanele afectate pot fi considerate la limita riscului comiterii faptelor antisociale139.
1.2.2. FACTORI DEMOGRAFICI
Preocuparile pentru studierea relatiilor existente ntre factorii demografici si
criminalitate sunt de data relativ recenta. S-a constatat statistic faptul ca exploziile n
structura demografica, mobilitatea geografica si sociala a populatiei reprezinta factori
criminogeni importanti140.
1. URBANIZARE-MOBILITATE SOCIALA
Asa cum releva numeroasele date provenind din cercetari si studii efectuate n
diverse tari ale lumii, industrializarea, urbanizarea si mobilitatea sociala atrag dupa ele
si o crestere spectaculoasa a ratei criminalitatii, criminalitatea urbana cunoscnd o rata
sensibil crescuta comparativ cu cea rurala. ntre factorii raspunzatori de aceasta
diferenta sunt:
a) controlul social scazut la oras unde oamenii nu se cunosc ntre ei n aceeasi
masura ca n mediul rural si si "permit" mai des sa ncalce diverse norme,
legi sau reguli stiindu-se protejati oarecum de anonimat;
b) densitatea sporita a populatiei care limiteaza spatiul de actiune si libertate de
miscare a indivizilor, cadru propice aparitiei unor conflicte si tensiuni n
relatiile sociale;
Dificultatile de adaptare la un nou sistem de norme si reguli pentru persoanele
venite din mediul rural n cel urban este prin ea nsasi un factor de progres economic si
social, dar, n acelasi timp, statistic, s-a constatat ca progresul social-economic a fost
nsotit de cresterea criminalitatii141.
J. Pinatel, Criminologie, op. cit., pag. 97.
UNSDRI, Economic Crisis, nr. 9/1974 si nr. 15/1976; Th. Sellin, Memorandum on Crime in the
Depression, New York, 1937.
140
T.N. Ferdinand, Demografic Shifts and Criminality: an Inquiry, in British Journal of criminology,
1970, pag. 169-175.
141
M. Voinea, F. Dumitrescu, Psihologie judiciara, Ed. Sylvi, Buc., 1999, pag. 28.
138
139
60
1.2.3. FACTORI POLITICI

Influenta factorilor politici n privinta criminalitatii apare ca deosebit de
puternica n doua situatii: razboiul si revolutia.
1. RAZBOIUL - razboiul civil care constituie cea mai nalta expresie a unei crize
politice pe teritoriul unui stat, produce efecte puternic criminogene. Indiferent de natura
conflictului, n timpul razboiului civil se creeaza centri antagonici de putere, indivizii se
polarizeaza, sistemul legislativ este ignorat complet, se instaureaza haosul si anarhia
sociala si economica.
n acest context, infractorii de profesie au un cmp de actiune ideal, iar starea
de haos si anarhie ncurajeaza la comiterea infractiunii si persoane care nu au fost
cunoscute anterior cu comportamente antisociale.
2. REVOLUTIA - constituie o forma a luptei pentru cstigarea puterii politice,
iar momentul de criza se repercuteaza asupra sistemului legislativ care nu mai este
respectat, precum si asupra organelor de control social, care, fie ca sunt eliminate, fie
ca nu-si mai pot ndeplini atributiile.
Att n timpul desfasurarii efective a evenimentelor revolutionare, ct si n
perioada de tranzitie care urmeaza, criminalitatea cunoaste o adevarata explozie,
revenirea la limitele normale de stabilitate fiind dificila.
1.2.4. FACTORI SOCIO-CULTURALI
n criminologie acesti factori au un rol preponderent n socializarea pozitiva sau
negativa a indivizilor si care, finalmente, i conduc la savrsirea faptelor antisociale142.
1. FAMILIA - reprezinta celula de baza a societatii fiind principala instanta de
socializare al carei rol functional n structura sociala permite socializarea primara a
copiilor si stabilizarea adultilor.
Orice perturbare n interiorul structurii familiale are efecte importante asupra
copilului, att la nivelul adaptarii sale la societate, ct si asupra structurii sale de
personalitate.
Conduita antisociala apare ndeosebi n acele familii lipite de preocuparea de a
asigura o socializare corecta a copiilor - n general familiile divortate sau despartite - ori
care n mod intentionat asigura acestora modele de socializare negative - familiile
infractoare si implica copii n activitati infractionale ori i influenteaza pe calea
imitatiei, mprumutndu-le percepte morale contrare eticii societatii.
n acele familii n care parintii nu muncesc, duc o viata parazitara, unde
predomina lacomia, egoismul, dorinta permanenta de navutire, riscul aparitiei unor
manifestari antisociale la copii este mult mai mare. n toate aceste cazuri delincventa
rezulta ca un conflict ntre cultura proprie familiei infractoare si cea a societatii.
142
Gheorghe Nistoreanu si C. Paun, Criminologie, Ed. Europa Nova, Buc., 2000, pag. 151.
61
2. NIVELUL DE INSTRUIRE SCOLARA - scoala este menita sa dezvolte

aptitudinile, sa formeze, sa dezvolte si sa consolideze atitudinile pozitive, pregatind
pentru viata generatia tnara.
Corelatia dintre criminalitate si nivelul de instruire si educatie nu poate fi
neglijata. Indivizii cu un volum redus de cunostinte, cu carente educationale pronuntate,
fara o reprezentare exacta asupra valorilor si normelor sociale, nu discern binele de rau,
licitul de ilicit.
Pregatirea scolara redusa, nivelul precar al cunostintelor, anturajul
necorespunzator, constituie o cale sigura spre delincventa.
Rolul n educatie al scolii poate fi marcat de o serie de carente care contribuie la
formarea unei personalitati neadaptate. Preocupata mai ales de rolul sau informativ,
scoala poate scapa din vedere rolul formativ, menirea sa educativa. Se produce astfel o
ruptura ntre functia educativa si functia instructiva a scolii, educatia fiind nlocuita cu
scolarizarea. Elevii ajung sa se grupeze n relatii ierarhice, fragmentare care
ndeparteaza de scoala pe cei mai putin dotati, care se ndreapta catre anturaje n care
si pot satisface nevoia de apreciere143.
3. IMPACTUL ACTIVITATILOR DIN TIMPUL LIBER - o forma de petrecere a
timpului liber o constituie si asocierea n "bande", grupuri care se angajeaza deliberat n
comiterea de infractiuni. n anumite situatii se constata aderenta la spiritul violentei, cu
efecte grave n plan social. Rolul cresterii delincventei ca urmare a impactului
activitatilor din timpul liber este inseparabil legat de problemele sociale ale integrarii. n
acest sens, neintegrarea economica si sociala conduce la stari de frustrare si
dezechilibru care genereaza infractionalitaea.
4. IMPACTUL MIJLOACELOR DE INFORMARE N MASA - din studiile
efectuate s-a revelat influenta deseori negativa exercitata de mijloacele de informare n
masa:
Cel mai ngrijorator fapt este acela ca detalierea unor acte agresive - prin
intermediul presei scrise sau audiovizuale - nseamna contactul apropiat cu
variate si ingenioase tehnici de lupta si mijloace de operare.
La copii si tineri ndeosebi, caracterul spectacular al acestor scenarii este un
element n plus ce trimite la reproducere lor n viata reala144.
Conform opiniei psihologului David Myers, o ancheta efectuata ntr-o
nchisoare americana pe 208 subiecti a revelat ca 9 din 10 detinuti au nvatat noi trucuri
din programele TV si 4 din 10 afirma ca au ncercat sa aplice n practica medelele
criminale oferite.
Ilustrativ n acest sens este si un caz petrecut la noi n tara - este vorba despre
Cornel Turcu, care rapeste pe fiul (n vrsta de 8 ani) unui patron, sufocndu-l cu
143
144
Gheorghe Nistoreanu, C. Paun, op. cit., pag. 153.

I. Radu, I. Ilut, L. Matei, Psihologia sociala, Editura EXE SRL, Cluj-Napoca, 1994, pag. 284.
62
ajutorul unei pungi de plastic si scriind apoi cereri de rascumparare tatalui acestuia. La
ancheta, el marturiseste ca a nvatat acest MODUS OPERANDI din programele TV.
Un alt avertisment prin care mass-media poate influenta negativ l constituie
desensibilizarea. Un organism specializat n comunicare de masa a numarat
pe 10 canale ale televiziunii SUA n 18 ore de emisie nu mai putin de 1846
de acte de violenta. Astfel se stinge sau se reduce atitudinea empatica, de
mila fata de semenii nostri. Ceea ce se ntmpla pe ecran - violenta fara
ngradiri emotionale ori morale - are sanse sa se traduca n planul realului
cotidian145.
Un alt efect indezirabil l constituie dezinhibitia; ceea ce atrage atentia este
ca, faptul reprobabil, desi finalmente sanctionat, apare ca mijloc de
satisfacere a unor interese, ca aducator de cstiguri.
Sa nu uitam ca, la noi, tranzitia este sinonima, n primul rnd, cu saracia. Or, n
aceste conditii prezentarea unor cai rapide de mbogatire (jafuri, tlharii, omoruri) are
dezavantajul de "a da idei" potentialilor infractori.
O tendinta fireasca a individului uman este aceea de a imita - ori mass-media
ofera modele. n acest sens, un exemplu edificator este cel al SUA, n care
ntre anii 1947-1968, datorita relatarii cazurilor de suicid prin presa, acestea
au crescut de peste 7 ori. Per a contrario, n Detroit se observa o scadere a
cazurilor de suicid si crima cu 40% datorita lipsei informatiilor.
5. STAREA CIVILA - studiile efectuate dovedesc faptul ca dintre persoanele
casatorite si cele necasatorite procentul cel mai mare de infractori l ofera cea de-a doua
categorie. Din rndul casatoritilor comit mai frecvent infractiuni cei care nu au copii
(copiii semnificnd un plus de responsabilitati care de regula sustrag individul de la alte
preocupari). De asemenea, din rndul persoanelor divortate, si ndeosebi al celor care
au divortat de mai multe ori, se recruteaza un procent mare de infractori. Ca o concluzie
la aceste cteva aspecte se desprinde faptul ca familia reprezinta un puternic factor de
echilibru pentru cei care o ntemeiaza. Totodata trebuie subliniat si rolul determinant pe
care familia, ca prima structura sociala n care se afla individul, l are n cresterea,
dezvoltarea si socializarea acestuia146.
6. ALCOOLISMUL - ca flagel al societatii moderne contribuie direct la
cresterea morbiditatii, duce la nentelegeri, conflicte si stari tensionale ntre oameni,
constituind si factorul criminogen care este cel mai frecvent invocat de catre cei ce
comit infractiuni. Cercetarile legate de relatia directa dintre alcoolism si infractiune au
demonstrat ca alcoolismul singur nu conduce n mod fatal la aceasta ci, numai cnd este
asociat cu anumite personalitati anormale cum sunt persoanele accentuat colerice,
impulsivii, napoiatii mintal, s.a. La instalarea si evolutia alcoolismului care este att de
des ncriminat n etiologia comportamentului criminal se considera ca participa,
deopotriva, doi factori: personalitatea alcoolicului si influenta mediului.
145
146
Ibidem.
M. Voinea, F. Dumitrescu, op. cit., pag. 29.
63
Trebuie facuta distinctia ntre betia simpla si alcoolismul cronic. n primul caz,
dupa ingerarea alcoolului apar tulburari psihosenzoriale: scaderea inhibitiei, cresterea
excitatiei, ceea ce conduce la o stare specifica a individului si anume, devine: dispus,
euforic, vorbaret, ncrezator n fortele lui fizice, paralel cu scaderea autocontrolului, cu
exacerbarea unor sentimente si porniri instinctuale, aspecte care toate la un loc,
constituie un fond propice comiterii unor infractiuni cum sunt insultele, jignirile,
loviturile, viourile si alte agresiuni care pot merge pna la asasinat.
Alcoolismul cronic duce, de regula, la diferite tipuri de psihoze cu caracter
permanent ca deliruri sistematizate, halucinatii, epilepsie alcoolica sau asa-numita
dementa etilica147.
n Romnia, dupa 1989, n ceea ce priveste fenomenul criminalitatii, factorii
traditionali de risc n producerea si reproducerea acesteia au devenit mai puternici,
acestora alaturndu-li-se noi factori.
Pe fondul unei profunde crize politice, economice, sociale si morale marcata de
necompetitivitatea economiei, de prabusirea sistemului de protectie sociala, de scaderea
nivelului de trai, de cresterea somajului si inflatiei, de confuzia sau chiar absenta unor
norme si valori, de slabirea controlului social, riscul aparitiei si multiplicarii unui tip de
comportament deviant - ca un fenomen "normal" de adaptare la stare de anomie asa
cum l descrie Durkhein sau ca un comportament "inovativ" n viziunea mai pragmatica
a lui Merton - creste foarte mult148.
ncercnd sa explice ce ne leaga de comunism, Adam Michnic vorbeste de un
sindrom al prizonierului. "Cnd te afli ntr-o nchisoare, cu portile si ferestrele ferecate,
cazi n disperare. Cnd esti eliberat esti fericit. Dupa cteva ore esti cuprins de
ngrijorare. n nchisoare aveai cteva lucruri de care erai sigur: aveai ce sa mannci,
unde sa dormi, unde sa te speli. Dar cnd momentul libertatii, att de mult asteptat a
sosit, nu mai stii nici ce vei mnca, nici unde vei dormi, nici cnd te vei spala.
Comunismul asigura un minimum de siguranta cu pretul acceptarii fara conditii a
servitutiilor. El propunea o imagine simpla a dusmanului. Propunea de asemenea
egalitate n saracie. Sfrsitul comunismului si triumful libertatii au produs o viata plina
de riscuri si amenintari... 149.
Schimbarea care afecteaza, se pare, cel mai mult moralul individului este
inegalitatea sociala, diferentele de statut, care sunt deja evidente ntre diferite grupuri si
paturi sociale. Reactie ct se poate de fireasca dupa decenii de egalitate fie ea si n
saracie.
Discrepanta ntre mijloace si scopuri capata asadar astazi o alta dimensiune.
nainte, cu exceptia unei categorii restrnse de privilegiati, nivelul foarte scazut de trai
al majoritatii populatiei reducea aspiratiile la satisfacerea nevoilor minime de
M. Voinea, F. Dumitrescu, op. cit., pag. 35.
R.K. Merton, Social structure and Anomie, n Social Theory and Social Structure, Glencoe, Free
Press, 1957.
149
A. Michnic, Jirinovski, mon amour, Le Monde, 15 janvier, 1994, reprodus n Libertatea, 15/16
februarie, 1994.
147
148
64
alimentatie, caldura, mbracaminte. Lipsa de bunuri materiale, mpingea la gasirea unor

alternative, cel mai adesea ilicite, dar tolerate.
Or, n viata oamenilor de astazi a aparut o modificare sensibila a scopurilor.
Aparitia de bunuri si produse nemaintlnite nainte pe piata romneasca a produs o
schimbare n aspiratiile indivizilor. Vor mai mult dar au tot mai putin pentru a le
achizitiona. Foarte multi "inoveaza", mai ales tinerii, apelnd cel mai adesea la furturi.
Studiul statistic arata ca ponderea cea mai mare n volumul criminalitatii o au
infractiunile mpotriva proprietatii150.
Astazi, frica, ce constituia principalul instrument de control social, n regimul
totalitar, a disparut. Societatea civila aflata n curs de refacere nu a reusit sa puna nimic
n locul fricii. Legea nu numai ca nu si-a recapatat autoritatea, ba dimpotriva aceasta
pare a fi n continua scadere. ncrederea n politie, parchet si justitie este foarte scazuta.
La nivelul politicii penale s-a produs o relaxare (dezincrimunarea unor fapte, abolirea
pedepsei capitale, introducerea cautiunii).
La nivel micro social, se nregistreaza de asemenea o scadere a prestigiului si
autoritatii instantelor de control social. Tipul de comportament deviant "la vedere" care
sfideaza direct normele sociale este semnificativ n acest sens151.
n prezent se remarca modificari n sensul cresterii sensibile a violentei de tip
utilitar (tlhariile, omorul din interes material) sau asociate crimei organizate (n deosebi
traficul de stupefiante, furturile de masini, proxenetismul). O noutate este si aceea ca a
crescut numarul faptelor de violenta n care victima este necunoscuta pentru infractor,
iar riscul de a deveni victima unor atare infractiuni s-a marit.
Cu privire la infractiunile de amenintare si de santaj, se poate spune ca, n
raport cu numarul relativ redus al acestor infractiuni care ajung n fata instantelor
penale, n realitate numarul acestora este mult mai mare. Acest fenomen poate fi
explicat prin faptul ca actiunea penala n ceea ce priveste infractiunea de amenintare se
pune n miscare la plngerea prealabila a persoanei vatamate, iar persoanele amenintate,
n cele mai multe cazuri, nu depun plngere la organele abilitate; de asemenea,
infractiunea de santaj este destul de dificil de probat, iar n alte cazuri, de ce sa nu
spunem, unii se lasa santajati pentru a nu se face cunoscute anumite fapte reprobabile
(licite sau ilicite) pe care le-au savrsit.
Pentru a ne putea forma o idee ct mai clara despre infractiunile contra libertatii
persoanei savrsite n tara noastra, voi prezenta cteva statistici, n acest sens, pentru
perioada 1998-1999).
INFRACTIUNI CONTRA LIBERTATII PERSOANEI - anul 1998
Arestare
Condamnati
n Condamnati
TOTAL
preventiva
prima instanta
definitiv
Rodica Mihaela Stanoiu, Criminalitatea n Romnia: trecut, prezent, viitor, n Rodica Mihaela
Stanoiu, Ortansa Brezeanu, Tiberiu Dianu, Tranzitia si criminalitatea, Ed. Oscar Print, Buc., 1999,
pag. 27-28.
151
Ibidem.
150
65
B.
F.
Nr % Nr %
.
.
62 1.0
B.
Nr. %
42
0.
6
F.
Nr %
.
1
0.0
1
B.
Nr %
.
33 0.9
5
F.
Nr %
.
7
0.0
2
Nr.
447
0.9
INFRACTIUNI CONTRA LIBERTATII PERSOANEI - anul 1999

Arestare
Condamnati n Condamnati
TOTAL
preventiva
prima instanta
definitiv
B.
F.
B.
F.
B.
F.
Nr % Nr %
Nr. % Nr % Nr % Nr %
Nr.
%
.
.
.
.
.
73 1.3 2 0.0 44 0.
31 0.8 10 0.03 442
0.9
4
8
3
n urma statisticilor efectuate, se poate observa o usoara crestere a ratei
infractionalitatii, n anul 1999, fata de cel precedent (desigur n ceea ce priveste
infractiunile contra libertatii persoanei).
n ceea ce priveste starea criminalitatii, n anul 2001, procurorii au trimis n
judecata 81.948 inculpati, fata de 68.483 n anul 2000 (n crestere cu 19,7%) . Rata
criminalitatii a fost de 365,7 inculpati trimisi n judecata la 100.000 locuitori, mai mare
fata de 305.2 n anul 2000.
n anul 2001 au fost trimisi n judecata 11.089 inculpati, pentru infractiuni
contra persoanei, fata de 9.953 n anul 2000, nregistrndu-se o crestere cu 11,4%152.
Criminalitatea este pentru unii un mijloc de asigurare a existentei, n timp ce
pentru altii ea constituie un mijloc de a simti placerea unei activitati intense care le
aduce bogatie, inaccesibila altfel; poate fi o reactie de supravietuire n fata unui pericol
sau poate fi o modalitate de afirmare a sinelui153.
Totusi cu certitudine activitatea criminala este un raspuns la ceea ce oamenii au
cautat din toate timpurile: placere, bogatie, securitate, putere si glorie.
Aceasta este si explicatia mentinerii ei n toate societatile umane si tot de aici
pleaca si importanta oportunitatilor pe care le ofera viata cotidiana154.
Sectiunea a II- a :
Comunicat privind activitatea Ministerului Public n anul 2001.
Tudor Amza, Criminologie teoretica - Teorii reprezentative si politica criminologica, Ed. Lumina
Lex, Buc., 2000, pag. 726.
154
Tudor Amza, op. cit., pag. 727.
152
153
66
PREVENIREA SI COMBATEREA INFRACTIUNILOR

Preocuparea oricarei societati pentru prevenirea sau diminuarea criminalitatii
este determinata de trei ratiuni fundamentale:
1. infractiunea submineaza ncrederea indivizilor n capacitatea autoritatilor de a le
garanta securitatea si protectia;
2. infractiunile si delictele penale mpiedica functionarea deziderabila si predictabila a
vietii sociale, atentnd la exigentele ei de ordine;
3. "costurile infractiunii sunt extrem de ridicate att din punct de vedere economic ct si
social-uman155.
Infractionalitatea, violenta si n special crima reprezinta trasaturi caracteristice
incontestabile ale sfrsitului de mileniu, mbinate n mod paradoxal cu cibernetica,
electronica si n general cu stiinta, care le favorizeaza propagarea, reverbernd
concomitent ecoul spre milioane de spectatori156.
Pe masura ce ne-am apropiat de sfrsitul secolului XX, am asistat la o
vertiginoasa crestere a ratei criminalitatii. Cifrele sunt impresionante si n acelasi timp
alarmante.
Se observa ca, n mod paradoxal, n tarile foste comuniste schimbarile radicale
la nivel economic si politic au avut ca efect negativ cresterea criminalitatii, care
dobndeste o mai buna organizare si profesionalism are un caracter mai agresiv, creste
numarul prejudiciilor cauzate. Se nregistreaza o crestere a numarului infractiunilor
economice, pe lnga cele contra vietii. Controlul statului asupra lor este destul de slab
n unele tari, asistnd n prezent la o "erodare constanta a imaginii institutiilor statului si
a ideii de justitie n general"157.
Comportamentele agresive vizeaza persoane, colectivitati sau entitati
neselectate, au motivatii dintre cele mai bizare si s-au raspndit pe toate meridianele
fara a mai fi corelate cu gradul redus de cultura, apartenenta etnico-religioasa ori cu
ornduirea politica. Numarul persoanelor nclinate spre agresivitate accentuata este n
crestere incluznd tineri sau maturi, analfabeti sau titrati, saraci sau bogati, atei sau
sectanti, nsa se poate afirma ca proliferarea violentei este n strnsa relatie cu gradul de
permisivitate morala si penala158.
n ceea ce priveste prevenirea aceasta a reprezentat dintotdeauna unul dintre
capitolele importante ale stiintelor penale.
La nivelul deciziei de politica penala - n multe state apartinnd unor zone
geografice dintre cele mai diferite - s-a nteles ca adoptarea unor masuri de prevenire a
criminalitatii poate avea un impact mult mai puternic asupra evolutiei fenomenului, fiind
S.M.Radulescu, Sociologia deviantei. Teorii, Paradigme, Arii de cercetare, Ed. Victor, 1998.
Medeanu Tiberiu-Constantin, Crime si criminalii, Geneza crimelor si descoperirea criminalilor, Ed.
Lumina Lex, Buc., pag. 6
157
Rodica Mihaela Stanoiu, Criminalitatea n Romnia, trecut, prezent si viitor, n Rodica Mihaela
Stanoiu, Ortansa Brezeanu, Tiberiu Dianu, Tranzitia si criminalitatea, Ed. oscar Print, Buc., 1999
158
Medeanu Tiberiu-Constantin, Crime si criminalii, Geneza crimelor si descoperirea criminalilor, Ed.
Lumina Lex, Buc., pag. 6
155
156
67
totodata - n cadrul unei evaluari globale complexe - o solutie mai rentabila n raport cu
costul general al crimei.
n Romnia, dupa 1989, activitatea n cmpul prevenirii criminalitatii a stagnat.
Fiind considerata ca un atribut al fostului regim comunist, ponderea sa n cadrul
strategiilor de combatere a crimei a nregistrat o considerabila diminuare. Din
nefericire, fenomenul criminalitatii a luat amploare, devenind organizat, specializat,
manifestndu-se sub forma unor retele formale si informale de organizatii si indivizi. n
acest context, elaborarea unui program eficient de reducere a criminalitatii se impune a
fi impetuos adoptat.
Ideea prevenirii criminalitatii apartine filozofilor antichitatii. Platon, marele
filozof grec, a propus nlocuirea ideii retributive cu ideea de utilitate sociala a pedepsei,
conform careia scopul sanctiunii trebuie sa fie prevenirea generala (prin forta
exemplului) si prevenirea speciala (ca efect intimidant al pedepsei). Platon arata ..."caci
nimeni nu pedepseste pe cei care savsesc nedreptatea numai si numai pentru acest
lucru, anume pentru ca au gresit, cel putin n cazul ca cineva nu se razbuna ca un animal
fara judecata; cel care nsa ncearca sa pedepseasca cu judecata nu pedepseste pentru
greseala comisa - caci lucrul savrsit nu se poate ndrepta - ci pentru viitor ca sa nu mai
repete greseala nici el, nici altul, vaznd ca acesta este pedepsit159. n opera sa asupra
legilor Platon considera ca ..."oricine va face rau altuia prin furt sau violenta, va plati
persoanei lezate... n orice caz o amenda ntotdeauna egala cu prejudiciul pna la
indemnizarea completa. El va plati de asemenea, pentru acest delict, o penalitate
suplimentara n scopul ndreptarii sale...160.
Discipol al lui Platon, marele gnditor antic Aristotel, n lucrarea sa "Arta
retorica si arta poetica, a evaluat importanta rolului preventiv al pedepsei, afirmnd ca o
persoana comite o crima atunci cnd nu se asteapta la nici o pedeapsa, ori atunci cnd
avantajele obtinute din fapta prohibita precumpanesc n fata pedepsei.
Este foarte adevarat ca, cetateanul obisnuit, poate sa fie tentat de o activitate
care prin particularitatile ei aduce celui care o desfasoara avantaje imediate cu un minim
de costuri161.
Beneficiul crimei este un fapt real si de aceea nu mai surprinde pe nimeni daca
anumiti indivizi se pot lasa tentati de crima. De aceea, este absolut necesar ca, controlul
social sa intervina cu fermitate si sa introduca pe lnga costurile intrinseci reduse si un
cost extinsec care sa constea ntr-o descurajare eficienta.
Reprezentnd preocuparea factorilor institutionali si neinstitutionalizati cu
atibutii de socializare si control social, prevenirea si tratamentul criminalitatii urmaresc,
pe de o parte, eliminarea si diminuarea cauzelor si conditiilor generatoare de
delincventa, iar pe de alta parte resocializarea si recuperarea morala si sociala a
persoanelor cu comportamente aflate n conflict cu legea penala. Ele se realizeaza
printr-un ansamblu de masuri juridice si extrajuridice, menite sa previna si sa combata
Platon, Dialoguri, Protagoras, Paris, Ed. Les Belles Lettres, 1966, pag. 324
Platon, Oeuvres completes, Tome XII, Les lois, livres XI-XII, 993e traduit par A. Dies et des
Places, Paris. Les Belles Lettres, 1956
161
Tudor Amza, op. cit., pag. 729
159
160
68
multiplicarea si proliferarea actelor criminale n diferite medii sociale, prin realizarea

protectiei si apararii sociale a indivizilor, grupurilor si institutiilor fata de diferite acte
delincvente, restabilirea ordinii sociale si normative perturbate prin delicte, repararea
prejudicilor, recompensarea victimelor si sanctionarea si pedepsirea criminalilor. Pentru
acest motiv, prevenirea si tratamentul crimei si criminalitatii presupune att elaborarea
unor politici penale eficiente de combatere si neutralizare a diferitelor delicte si crime
din societate, ct si aplicarea unor programe si solutii sociale, economice si culturale de
sprijinire a indivizilor defavorizati social sau care sa diminueze, pe ct posibil,
diferentele de inegalitate, status si putere dintre indivizi si grupuri sociale162.
Conceptul de prevenire comporta doua delimitari:
1. prevenire predelictuala - proces social nentrerupt, ce implica un ansamblu
de masuri sociale, luate n temeiul legii, de organele de stat n strnsa conlucrare cu
diferite asociatii, n vederea prentmpinarii si eliminarii riscurilor eventuale de comitere
de infractiuni, prin identificarea, neutralizarea si nlaturarea surselor socio-umane
subiective si obiective, care sunt susceptibile sa determine, sa nlesneasca ori sa
favorizeze, comiterea de fapte antisociale, masuri destinate sa contribuie n mod
esential la educarea permanenta a tuturor membrilor societatii n spiritul respectarii
neabatute a exigentelor legii penale, a ordinii de drept.
2. prevenire postdelictuala - care desemneaza ansamblul de masuri de
resocializare a celor care au suferit o condamnare, luate n temeiul legii, fie de organele
de stat competente sa puna n executare pedeapsa (cnd pedeapsa se executa n
detentie) fie de colective de oameni ai muncii si conducerea unei unitati (cnd pedeapsa
se executa prin munca) n vederea evitarii recidivei.
Kaiser163considera prevenirea ca fiind "un ansamblu de masuri, care au ca obiect
specific, limitarea amploarei si gravitatii fenomenului infractional, fie prin reducerea
oportunitatilor de a comite infractiuni, fie prin influentarea delicventului potential ca si a
publicului n general". Iar R. Gassin ntelege "orice activitate de politica penala care
are ca finalitate exclusiva sau partiala limitarea posibilitatilor de aparitie a unui
ansamblu de actiuni criminale, facndu-le fie imposibile, fie mai dificil de realizat, fie
improbabile, cu excluderea a ceea ce decurge din amenintarea unei pedepse, ca si din
aplicarea sa."
Autorul francez, mai sus citat, identifica cinci limite principale n activitatea de
control si prevenire. Astfel o prima limita tine de infractiuni n sensul varietatii acestora
si a imposibilitatii de a putea fi toate prevenite doar prin procedeele criminologice
preventive.
Si n opinia altor autori,164 atunci cnd este vorba de o violenta, masurile de
reprimare au prioritate fata de masurile cu caracter preventiv165.
Sorin Radulescu, Dan Banciu, Sociologia crimei si criminalitatii, Ed. Sansa S.R.L., Buc., 1996, pag.
224
163
G. Kaiser, Kriminologie:Ein Lehrbuch, Heidelberg, C.F. Mueller Juristischer Verlag, 1988
164
Vezi Westley, Violence and the Police. A Sociological Study of Law, Customs and Morality,
Cambridge, Mass, Londres, Mit Press, 1965, citat de Grenat Stenhilper, La police et la prevention de
la criminalite, Strasbourg, 1979, pag. 65-88
162
69
A doua limita tine de indivizi; de sensibilitatea lor la metodele preventive si, n

anumite cazuri, de starea lor mentala sau de trasaturile personalitatii lor, care pot
influenta si chiar determina hotarrea luata n momentul dat.
A treia limita priveste tehnicile de prevenire utilizabile. n primul rnd, nu toate
tehnicile sunt pertinente. n al doilea rnd, chiar daca sunt adecvate, unele tehnici au un
cost care excede economia care se realizeaza prin aplicarea lor. n al treilea rnd, unele
tehnici produc efecte perverse, n special prin initierea unor autori potentiali sau prin
amplificarea artificiala a sentimentului de insecuritate n rndul populatiei166.
A patra limita, identificata de Gassin, rezulta din nsasi conceptia pe care
societatea o are fata de valori ori practicile sociale. Unele dintre aceste practici pot fi n
contradictie cu preventia criminalitatii si pot duce, astfel, la recaderi criminogene.
Preventia gaseste limite n ponderea acestor conceptii si nu face ctusi de putin altceva
dect de a pune n loc procedee de neutralizare a acestor efecte criminogene (cum ar fi
divortul, de exemplu, n anumite situatii conflictuale grave n familie).
A cincia limita provine din aceea ca preventia nu este mare lucru daca ea nu
este prelungita prin represiune. n caz de esec al prevenirii, societatea nu este
dezarmata, deoarece ea dispune de ultima sa arma, si anume represiunea. Se poate
spune, fara a forta lucrurile, ca nu exista prevenire fara represiune.
Prevenirea fenomenului infractional este greu de realizat pentru ca ar nsemna,
concret, interventia autoritatilor publice sau a Guvernului n sfera libertatii de actiune
sau a vietii private. ncalcarea acestora va conduce la crearea de tensiuni n domeniul
autodeterminarii si libertatii individuale a cetatenilor. Un control cuprinzator al
comportarii sociale nu poate fi o forma eficace a prevenirii fenomenului. Este inutil sa
mentionam ca orice apropiere de acest model de combatere nu si are locul ntr-o
societate libera, constituita democratic - cu att mai mult dupa experientele din Europa
de Est167.
Trebuie sa se ia n considerare respectarea vietii personale a individului, dreptul
la autodeterminare si responsabilitatea cetatenilor. De aceea, spre exemplu, statul si
societatea pot numai sa influenteze raspunderea parintilor pentru educarea copiilor lor,
atunci cnd exista riscuri evidente n ceea ce priveste comportamentul acestora.
Masurile vor fi, mai nti, educative, de cooperare, ceea ce nseamna ca persoanele
interesate trebuie sa fie implicate n acest proces si numai dupa aceea, n caz de esec,
masurile pot deveni represive.
Dar, trebuie sa fim constienti ca, sub nici o forma nu pot fi excluse toate
riscurile pentru individ si societate. Prin urmare, aceasta nseamna ca prevenirea
ntr-un sens larg, acest termen include un ansamblu de acceptiuni diferite care acopera nu numai
toate formele de delincventa, violenta, ci si orice potential de violenta n viata sociala. n acop
preventiv, ar trebui examinate toate problemele cu care politia - n calitate de factor de control social se poate confrunta n materie de violenta. Sigur, se pune si problema posibilitatilor de care dispune
politia pentru prevenirea delincventei.
166
Vezi, H. Lagrange, J.P. Bozonnet, B. Denni, P. Kukawka, Perception de la violance et sentiment
d'insecurite, BDSP, IEP, Grenoble, 1983.
167
Gheorghe Mihai, Vasile Popa, Repere criminologice. Ipoteze, Teorii, Solutii, Ed. Lumina Lex,
2000, pag. 250.
165
70
fenomenului n totalitate, nu poate fi o politica rationala si rezonabila n domeniul

combaterii starii criminale168
Criminalitatea face parte, cum se stie din societate, uneori patrunznd n cele
mai adnci cute ale sale, nct prevenirea nu o poate suprima n ntregime, iar societatea
nu poate ramne pasiva n fata acestor situatii.
Se constata ca, n pofida bazelor teoretice, metodologice si tehnice, din ce n ce
mai solide si sofisticate, legiuitorul penal n-a reusit sa impuna societatilor noastre
democratice ansambluri legislative apte sa asigure un raspuns coerent, limpede si
complet la problemele criminalitatii. Se pare ca progresul social n domeniul prevenirii
si combaterii acesteia nu corespunde complexitatii si realitatii fenomenului care
evolueaza foarte rapid si nu ntotdeauna n acelasi sens.
Functionarea sistemului preventiv este legata de foarte strnsa colaborare
reciproca dintre stat, populatie si institutiile guvernamentale locale, ca si de cooperarea
dintre guvern, biserica si mass-media.
Corelatia dintre crima si dezvoltarea economica indica dimensiunea problemei
criminalitatii si semnalizeaza necesitatea unei politici flexibile. Astfel, politica prevenirii
delincventei trebuie sa fie sub o constanta urmarire, evaluare si adaptare.
CAPITOLUL V
168
Ibidem.
71
STUDIU COMPARATIV NTRE INFRACTIUNILE DE AMENINTARE SI

SANTAJ
Infractiunile de amenintare si santaj sunt incriminate prin art. 193 si respectiv

art. 194 Cod penal, ambele reprezentnd infractiuni contra libertatii psihice a persoanei,
ntre ele existnd unele asemanari dar si deosebiri, pe care vom ncerca sa le subliniem.
Infractiunea de amenintare, incriminata n art. 193 C.P., consta n fapta de a
ameninta o persoana cu savrsirea unei infractiuni sau a unei fapte pagubitoare
ndreptate mpotriva ei, a sotului ori a unei rude apropiate, daca este de natura sa o
alarmeze.
Infractiunea de santaj consta, potrivit art. 194 C.P., n constrngerea unei
persoane prin violenta sau amenintare, sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva,
daca fapta este comisa spre a dobndi n mod injust un folos, pentru sine sau pentru
altul. Fapta este mai grava cnd constrngerea consta n amenintarea cu darea n
vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromitatoare pentru persoana
amenintata, pentru sotul acesteia sau pentru o ruda apropiata.
Din cuprinsul definitiei legale rezulta ca santajul, desi se ndreapta, n principal,
mpotriva libertatii morale a persoanei ca si amenintarea, spre deosebire de aceasta din
urma, aduce atingere n subsidiar, si altor valori cum sunt patrimoniul ori integritatea
corporala sau sanatatea persoanei. Observam, de asemenea, ca spre deosebire de
amenintare, santajul se mai caracterizeaza si prin aceea ca faptuitorul urmareste
dobndirea n mod injust a unui folos169.
Obiectul juridic generic, este comun tuturor infractiunilor contra persoanei si l
constituie relatiilor sociale care privesc apararea persoanei privita sub totalitatea
atributelor sale170.
Obiectul juridic special (aseamanator n cazul acestor infractiuni) l formeaza
valorile sociale a caror existenta si normala desfasurare sunt conditionate de apararea
libertatii persoanei sub aspectul libertatii psihice, mpotriva faptelor care ar putea sa o
ngradeasca, iar n cazul santajului a posibilitatii persoanei de a actiona dupa voia sa si
a nu fi constrnsa prin amenintare sau violenta, sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere
ceva.
Cele doua infractiuni de aseamana, sub aspectul valorilor sociale lezate, n
ambele cazuri se aduce atingere libertatii psihice a persoanei, cu deosebirea ca pe lnga
starea de temere, de neliniste a victimei pe care o implica att amenintarea ct si
santajul, acesta din urma mai presupune si un scop ilicit urmarit de faptuitor, acela de a
obtine un folos injust. Pe lnga aceasta, infractiunea de santaj prezinta o gravitate mai
Gheorghita Mateut, Drept penal partea speciala - Sinteza de teorie si practica judiciara, vol. I, Ed.
Lumina Lex,1999.
170
169
72
mare dect aceea de amenintare, ntruct se poate savrsi nu numai prin amenintare dar
si prin actiuni violente exercitate asupra persoanei171.
Spre deosebire de infractiunea de amenintare, n cazul santajului sunt ocrotite,
dar numai ca obiect juridic special adiacent si relatiile sociale care se refera la
apararea avutului personal sau la apararea altor valori sociale dupa cum faptuitorul a
urmarit obtinerea unui folos material sau de alta natura.
Obiectul material - n principiu nici infractiunea de amenintare, nici cea de
santaj nu au obiect material, actiunea faptuitorului fiind ndreptata spre lezarea unui
drept personal si anume libertatea psihica a persoanei. nsa, n cazul n care infractiunea
de santaj se produce prin actiuni violente, atunci va exista obiect material constituit din
corpul victimei sau bunurile materiale asupra carora s-au exercitat actiunile violente172.
Subiectul activ att n cazul infractiunii de amenintare ct si n cazul santajului,
acesta nu este determinat de lege, putnd fi orice persoana responsabila (subiect
necalificat); fapta poate fi comisa si n participatie, sub toate formele sale173.
Subiectul pasiv - la infractiunea de amenintare, este persoana amenintata cu
savrsirea unui rau privitor la persoana sa, a sotului sau a unei rude apropiate; daca
amenintarea este adresate unui grup de persoane vor fi tot attia subiecti pasivi si tot
attea infractiuni cte persoane alcatuiau grupul.
Nu va exista, nsa, infractiunea de amenintare daca autorul se adreseaza unei
colectivitati sau unor persoane nedeterminate.
n situatia n care subiectul pasiv are o anumita calitate determinata (ex. politist,
procuror) amenintarea va fi absorbita ca element constitutiv al altor infractiuni (de
exemplu, al infractiunii de ultraj prevazuta n art. 239 Cod penal)174.
n cazul infractiunii de santaj, subiectul pasiv este persoana fata de care s-a
exercitat amenintarea sau violenta. n situatia n care sunt mai multe persoane vatamate
printr-o fapta unica de santaj, exista, ca si n cazul infractiunii de amenintare, tot attea
infractiuni cti subiecti pasivi au fost victime. n amndoua cazurile, trebuie subliniat
faptul ca, subiectul pasiv poate fi orice persoana care are capacitatea psiho-fizica de a
simti presiunea psihica exercitata asupra sa.
Elementul material al laturii obiective a infractiunii de amenintare consta n
actiunea de amenintare a unei persoane, de insuflare a temerii ca va fi supusa unui
pericol sau ca sotul ori o ruda apropiata vor suferi un rau. Modalitatile si forma n care
se produce amenintarea n-au nici o relevanta, amenintarea poate fi orala sau scrisa, prin
semne grafice, prin gesturi sau acte expresive, poate fi directa sau indirecta, explicita
sau implicita, reala sau simbolica, fatisa sau ascunsa, dar pentru a avea relevanta
penala, actiunea de amenintare trebuie sa aiba ca obiect savrsirea unei infractiuni,
oricare ar fi aceasta, sau a unei fapte pagubitoare, indiferent de gravitate175.
O. Loghin, T. Toader, op.cit, pag. 156.
V. Dobrinoiu, op. cit., vol. I, pag. 186.
173
174
175
Gheorghe Nistoreanu, V. Dobrinoiu s.a, op. cit., pag. 153.
171
172
73
O alta cerinta pentru existenta infractiunii este ca obiectiv, actiunea cu care

faptuitorul ameninta sa fie apta de a produce o temere serioasa, sa fie de natura sa
alarmeze victima. Caracterul amenintarii de a fi susceptibila de a alarma, se apreciaza
concret, n functie de mprejurarile cauzei, de natura raului cu care s-a amenintat, de
natura alarmanta a expresiilor ntrebuintate, de personalitatea celui amenintat, de reactia
acestuia n fata amenintarilor, etc.
Raul cu care se ameninta trebuie sa fie injust. Nu va fi realizat elementul
material al infractiunii daca faptuitorul ameninta cu exercitarea unui drept n conditiile
ori cu mijloace oferite de lege si nici daca amenintarea a fost determinata de conduita
celui amenintat, iar producerea raului cu care se ameninta depinde de modul cum se va
purta n continuare acesta.
De asemenea, nu va exista amenintare daca autorul ameninta victima ca i va
deschide un proces, sau ca l va denunta pentru o infractiune, ori ca va introduce o
plngere la autoritati. Va exista nsa elementul material al infractiunii chiar daca autorul,
actionnd dintr-un motiv licit, de pilda, ca sa-si ncaseze o datorie, foloseste mijloace
ilegale, de pilda, ameninta cu moartea pe victima176.
n cazul infractiunii de santaj, elementul material al laturii obiective consta n
actiunea de constrngere, prin acte de violenta sau amenintare, a unei persoane ca sa
dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva. Violenta si amenintarea trebuie sa constituie
mijloace de a exercita o constrngere asupra victimei. Nu are importanta daca victima a
cedat sau nu violentei sau amenintarii,177 este suficient ca actiunea faptuitorului n raport
de conditiile concrete, de vrsta, experienta, de starea sanatatii victimei, sa fi fost
susceptibila de a exercita o presiune ori de a inspira o temere acesteia.
Prin constrngere autorul trebuie sa urmareasca si sa determnine pe subiectul
pasiv sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva. Nu are relevanta daca acel "ceva"
are caracter patrimonial sau nepatrimonial178.
n ceea ce priveste urmarea imediata - n cazul ambelor infractiuni - consta n
nsasi savrsirea actiunii de amenintare si n crearea, prin aceasta, a unei stari de
alarmare a victimei179, cu sublinierea faptului ca n cazul infractiunii de santaj, subiectul
pasiv, prin constrngerea declansata asupra sa, este pus n fata alternativei de a
ndeplini pretentiile faptuitorului, ori de a suporta alte consecinte, ceea ce echivaleaza
cu o ngradire a libertatii psihice a persoanei vatamate de a actiona dupa voia sa.
Att n cazul infractiunii de amenintare ct si de santaj ntre actiunea
faptuitorului si urmarea imediata trebuie sa existe o legatura de cauzalitate.
n ceea ce priveste infractiunea de santaj nu exista o astfel de legatura daca
persoana vatamata a simulat ca se afla ntr-o stare de temere serioasa, pentru a induce
n eroare pe subiectul activ si a-l denunta.
T. Vasiliu si altii, op. cit., pag. 186.

Trib. Suprem, sec. pen., dec. nr. 883/1978, R.R.D. nr. 10/1978, pag.60.
178
179
176
177
74
Santajul absoarbe prin vointa legiuitorului, faptele de amenintare sau de loviri

ori alte violente, acestea facnd parte din continutul infractiunii de santaj. Cnd
violentele comise de autor au ca urmare o vatamare a integritatii corporale sau a
sanatatii, ne aflam n fata unui concurs de infractiuni (santaj, n concurs cu fapta
prevazuta de art. 181 ori n art. 182 C.pen.)180.
Sub aspectul laturii subiective infractiunea de amenintare se poate savrsi att
cu intentie directa ct si cu intentie indirecta. n cazul amenintarii cu savrsirea unei
infractiuni, nu are relevanta daca faptuitorul a luat sau nu hotarrea de a comite acea
infractiune; este suficient ca faptuitorul sa fi avut reprezentarea ca prin fapta comisa va
provoca victimei o stare de neliniste, ca o va alarma si urmareste sau accepta
posibilitatea producerii acestei urmari181.
Intentia nu exista n situatia cnd amenintarea s-a facut n gluma, faptuitorul
neprevaznd nici un moment ca actiunea sa ar fi de natura sa alarmeze si sa produca
victimei o stare de temere182.
Eroarea asupra caracterului expresiilor folosite la adresa unei persoane, si
anume ca acestea ar fi de natura sa-i insufle o temere, nlatura incidenta legii penale,
chiar daca eroarea s-a datorat culpei autorului (de pilda, autorul necunoscnd
sensibilitatea bolnavicioasa a unei persoane cu privire la anumite cuvinte, le foloseste
provocnd, fara voia sa, victimei o stare de temere, de alarmare)183.
Nu are relevanta daca cel care ameninta, actioneaza n interes propriu sau n
interesul altei persoane.
Mnia nu exclude intentia nsa poate justifica n aceasta situatie, aplicarea
dispozitiilor privind provocarea, daca aceasta stare se datoreste victimei, n conditiile
art. 73 lit. b, c. Cod penal.
Nu intereseaza scopul si mobilul urmarit de autor. n fapt se va putea constata
ca lipseste intentia ceruta de lege daca autorul si retrage pe loc cuvintele
amenintatoare, restabilind lucrurile, ceea ce dovedeste ca n-a urmarit si nici n-a
acceptat producerea consecintelor cerute de lege pentru existenta infractiunii. Nu va
exista vinovatia faptuitorului nici daca acesta profera amenintari pentru a preveni o
agresiune, ori o infractiune sau din dorinta de a corecta o persoana184.
Infractiunea de santaj sub aspectul formei de vinovatie nu se poate comite dect
cu intentie directa185 (calificata prin scop) autorul actioneaza avnd reprezentarea ca
prin fapta sa va exercita o constrngere ilicita asupra victimei pentru a o determina sa
dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva si urmareste producerea acestui rezultat cu
scopul de a dobndi un folos injust186. Actiunea de constrngere exercitata de faptuitor
182
V. Dobrinoiu, op. cit., Vol. I, pag. 183.
183
184
Ibidem.
185
Alti autori, vezi V. Dongoroz, op. cit., vol. III, pag. 326, considera ca infractiunea se comite att
cu intentie directa ct si indirecta.
186
180
181
75
trebuie sa urmareasca realizarea unui scop determinat anume, obtinerea unui folos
pentru sine sau pentru altul187.
Aceasta nu exclude posibilitatea ca faptuitorul actionnd cu intentie directa
asupra persoanei vizate prin actiunea de constrngere, sa provoace o stare de temere si
altor persoane (asupra carora nu a exercitat nici o constrngere) si care sa satisfaca din
proprie initiativa pe faptuitor, cu stiinta sau fara stiinta persoanei constrnse (de pilda,
sotia aflnd despre constrngerea exercitata asupra sotului sau, satisface pretentiile
faptuitorului). Aceasta nu nseamna ca infractiunea de santaj se poate comite si cu
intentie indirecta, ci numai ca actiunea faptuitorului poate avea pe lnga urmarea
imediata, a carei realizare o urmareste acesta, si alte consecinte. Neurmarind realizarea
acestora din urma faptuitorul nu va raspunde pentru infractiunea de santaj, n raport de
persoanele mentionate188.
Folosul trebuie sa fie injust (n literatura juridica, unii autori sustin ca cerinta
legii este ndeplinita chiar daca folosul este just, dar modul de a-l obtine este injust189).
Se considera folos injust orice folos nedatorat de victima fie n ce priveste cuantumul
(s-a obtinut mai mult dect victima datora ori de la o persoana care nu datora nimic), fie
n privinta termenului (s-a obtinut mai nainte de scadenta), sau n legatura cu forma (s-a
obtinut fara ndeplinirea tuturor formelor necesare). Daca se stabileste ca victima datora
efectiv folosul smuls de autor prin constrngere, nu se verifica conditia ceruta de lege existenta unui folos injust pentru autor - si ca atare, nu va exista infractiunea de santaj,
ci am putea fi n prezenta infractiunii de amenintare ori de lovire190.
Ambele infractiuni se consuma n momentul cnd, ca urmare a actiunii
faptuitorului, s-a produs urmarea ceruta de lege, adica starea de temere a victimei191, iar
n cazul santajului, va fi indiferent daca victima a rezistat sau nu actiunii de
constrngere si deci daca s-a supus cerintelor faptuitorului de a da, a face, a nu face sau
a suferi ceva.
Desi, tentativa, este posibila att n cazul infractiunii de amenintare ct si de
santaj, ea nu este pedepsita de lege.
n privinta modalitatilor prin care se pot savrsi aceste infractiuni, acestea se
deosebesc prin aceea ca, fapta de amenintare este incriminata sub doua modalitati
normative: amenintarea cu savrsirea unei infractiuni si amenintarea cu savrsirea unei
fapte pagubitoare, iar n ceea ce priveste santajul, n afara modalitatilor normative ale
formei tipice (santaj prin violenta, santajul cu cerere de a da, a face, a nu face, de a
suferi ceva), acesta are si o forma agravanta, care consta n amenintarea darii n vileag a
unei fapte reale sau imaginare, compromitatoare pentru persoana amenintata, pentru
sotul acesteia sau pentru o ruda apropiata. n acest caz, constrngerea se realizeaza
numai prin amenintare cu darea n vileag a unei fapte192.
C. Bulai, op. cit., vol. III, pag. 163.
189
O. Loghin, T. toader, op. cit., pag. 159.
190
191
140-143
192
Ibidem.
187
188
76
Ratiunea agravarii a constat n faptul ca printr-o actiune josnica se urmareste

obtinerea unor profituri si ca forta intimidanta a constrngerii exercitate asupra victimei
este mai mare, stiut fiind faptul ca este aproape imposibil, de nlaturat consecintele unei
compromiteri publice, indiferent daca este vorba de o fapta imaginara sau reala193.
Sanctiuni - infractiunea de amenintare se pedepseste cu nchisoare de la 3 luni
la 3 ani sau cu amenda, fara ca pedeapsa aplicata sa poata depasi sanctiunea prevazuta
de lege pentru infractiunea care a format obiectul amenintarii; infractiunea de santaj n
forma sa tipica se pedepseste cu nchisoare de la 6 luni la 5 ani, iar n forma agravanta
se sanctioneaza cu nchisoare de la 2 la 7 ani.
Cu privire la aspectele procesuale, cele doua infractiuni se deosebesc prin
faptul ca, n timp ce n cazul infractiunii de amenintare, actiunea penala este promovata
numai la plngerea prealabila a persoanei vatamate (care se adreseaza direct
judecatoriei competente daca faptuitorul este cunoscut, iar daca faptuitorul nu este
cunoscut se poate adresa organului de cercetare, pentru identificarea lui) iar mpacarea
partilor, n orice faza a procesului penal, nlatura raspunderea penala; n cazul
infractiunii de santaj actiunea penala se pune n miscare din oficiu, urmarirea penala
efectundu-se de catre organele de politie, iar judecata cauzei este de competenta
judecatoriei.
BIBLIOGRAFIE:
I. LEGISLATIE
1. Constitutia Romniei de la 1991;
2. Codul penal Carol al II-lea (1937);
3. Codul penal din Transilvania, tradus de Ioan I. Predovici judecator la Trib. OradiaMare, Editia a II-a, revazuta, 1923, Tipografia Adolf Somnenfeld Soc Anon., OradiaMare;
4. Codul penal de la 1969 cu modificarile si completarile aduse;
5. Noul Cod penal francez (Nouveau Code Penale entree en vigoeur le 1 mars 1994,
Ed. Dalloz, 1994);
6. Codul penal italian (Codice Penale - Codice di procedura penale, Casa Editrice
"Universale", Roma, 1964)
7. Codul penal spaniol;
8. Codul penal elvetian si Codul penal suedez;
II. TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII:
193
V. Dobrinoiu. op. cit., vol. I, pag. 181.
77
1. VINTILA DONGOROZ- Explicatii teoretice ale codului penal, vol III, Editura
Academiei R. S. R., Bucuresti 1971

2. TEODOR VASILIU si altii - Codul penal comentat si adnotat, Editura stiintifica si
enciclopedica, Bucuresti 1975
3. VINTILA DONGOROZ - Codul penal "Regele Carol II" adnotat, partea speciala,
vol III, Editura Librariei SOCEC & Co., S.A., Bucuresti, 1937
4. Prof. univ. dr.GEORGHE NISTOREANU, prof. univ. dr. ALEXANDRU BOROI, Drept penal. Partea speciala, Editura All Beck, Bucuresti, 2002
5. Prof. univ. dr. GHEORGHE NISTOREANU, prof. univ.dr. ALEXANDRU BOROI,
prof. univ. dr. IOAN MOLNAR, prof. univ. dr. VASILE DOBRINOIU, prof.
univ. dr. ILIE PASCU, prof. univ. dr. VALERICA LAZAR - Drept penal. Partea
speciala, Editura Europa Nova, Bucuresti, 1999
6. Prof. univ. dr. VASILE DOBRINOIU, lector. univ. NICOLAE CORNEA - Drept
penal. Partea speciala - Teorie si practica judiciara, vol I, Editura Lumina Lex
2000
7. OCTAVIAN LOGHIN, AVRAM FILIPAS - Drept penal romn - partea speciala,
Casa de Editura si Presa "Sansa" S.R.L., Bucuresti 1992
8. OCTAVIAN LONGHIN, TUDOREL TOADER - Drept penal romn. Partea
speciala, Bucuresti, Editura "Sansa", 1999
9. GHEORGHITA MATEUT - Drept penal. Partea speciala - Sinteza de teorie si
practicajudiciara, vol I, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1999.
10.GHEORGHE DIACONESCU - Infractunile n Codul penal romn, Editura "Oscar
Print", Bucuresti, 1997.
11.O. A. STOICA - Drept penal. Partea speciala, Editura Didactica si Pedagogica,
Bucuresti, 1976.
12.LIDIA BARAC, Constantele si variabilele dreptului penal, Editura All Beck,
Bucuresti, 2001.
13.Prof. univ. IOAN MURARU - Drept Constitutional si institutii politice, Editura
Actami, Bucuresti, 1998.
14.Prof. univ. dr. GHEORGHE NISTOREANU si lector univ. drd. COSTICA PAUN,
Criminologie, Editura Europa Nova, Bucuresti, 2000.
15.I. OANCEA, Probleme de criminologie, Editura ALL, Bucuresti, 1994
16.VALERIAN CIOCLEI, Manual de criminologie, Editura All Beck, Bucuresti, 1998.
17.VALERIAN CIOCLEI, Mobilul n conduita criminala, Editura All Beck,
Bucuresti,1999.
18.Prof. univ. dr. RODICA MIHAELA STANOIU, ORTANSA BREZEANU,
TIBERIU DIANU, Tranzitia si criminalitatea, Editura Oscar Print, Bucuresti,
1999.
19.ORTANSA BREZEANU, Prevenirea criminalitatii la nceput de mileniu, Editura
Fundatiei Romnia de Mine, Bucuresti 2001.
20.GABRIELA PALITIC, Criminologie, Editura Fundatia Chemarea, Iasi, 1996.
78
21.MEDEANU TIBERIU-CONSTANTIN, Crime si criminali - Geneza crimelor si
descoperirea criminalilor, Editura Lumina Lex, Bucuresti.

22.TUDOR AMZA, Criminologie teoretica - Teorii reprezentative si politica
criminologica, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2000.
23.GHEORGHE MIHAI, VASILE POPA, Repere criminologice. Ipoteze. Teorii.
Solutii., Editura Lumina Lex, 2000.
24.SORIN RADULESCU, DAN BANCIU, Sociologia crimei si criminalitatii, Editura
Sansa S.R.L., Bucuresti, 1996
25.SORIN M. RADULESCU, Sociologia deviantei. Teorii, Paradigme, Arii de
cercetare, Editura Victor, Bucuresti, 1998.
26.C. PAUNESCU, Agresivitatea si conduita umana, Editura Tehnica, Bucuresti, 1994.
27.Prof. univ. dr. VASILE POPA, conf. univ. dr. I. DRAGAN, lector univ. drd
LUCIAN LAPADAT, Psiho-sociologie judiciara, Editura Lumina Lex, Bucuresti,
1999.
28.Prof. univ. dr. STEFAN GEORGESCU - Filosofia dreptului - O istorie a ideilor.
Parte I - Editura All Educational S.A. 1998
29.Prof. univ. dr. MARIA VOINEA si lector univ. dr. FLORIN DUMITRESCU Psihosociologie judiciara, Editura Sylvi, Bucuresti, 1999.
30.I. RADU, P. ILUT, L. MATEI, Psihologie sociala, Editura EXE SRL, Cluj-Napoca,
1994.
31.Prof. univ. dr. VICTOR DUCULESCU, lector univ. drd. CONSTANTA
CALINOIU. GEORGETA DUCULESCU - Constitutia Romniei - comentata si
adnotata, Editura Lumina Lex 1997
III. STUDII, Articole din Reviste de Specialitate:

1. Prof.
2.
3.
4.
5.
6.
univ. dr. ADRIAN NASTASE "Universalitatea, indivizibilitatea si

interdependenta drepturilor omului", n Revista Drepturile omului nr. 3/1995
(editata de Institutul Romn pentru Drepturile Omului)
DAN MARTIAN "Declaratia universala a drepturilor omului - Gnduri la un moment
aniversar", n Revista Drepturile omului nr. 4/1998 (editata de Institutul Romn
pentru Drepturile Omului)
Prof. univ. dr. IRINA MOROIANU ZLATESCU " Un ideal comun pentru toate
natiunile: Declaratia universala a drepturilor omului", n Revista Drepturile omului
nr. 4/1998
Declaratia universala a drepturilor omului
L. BIRO - Criterii distinctive ntre infractiunea de santaj si cea de tlharie, n Revista
Dreptul nr. 4/1971
VALERIU CIUCA - Tlharie. Santaj. Deosebiri. Criteriul distantei n timp dintre
momentul amenintarii si momentul traducerii n fapt a continutului amenintarii, n
teza alin. 2 a art. 194 C.Pen., n Revista romna de drept.
79
IV. PRACTICA JUDICIARA:

1. TUDOREL TOADER - Drept penal romn partea speciala - Culegere de probleme
din practica judiciara, Casa de editura si presa "Sansa" S.R.L., Bucuresti 1996
2. V.PAPADOPOL , M. POPOVICI - Repertoriu alfabetic de practica judiciara n
materie penala pe anii 1969-1975, Editura stiintifica si enciclopedica,
Bucuresti,1977.
3. V.PAPADOPOL , M. POPOVICI - Repertoriu alfabetic de practica judiciara n
materie penala pe anii 1976-1980, Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti,
1982.
4. Dr. GEORGE ANTONIU, dr. CONSTANTIN BULAI - Practica judiciara penala,
vol.III, Editura Academiei Romne, Institutul de Cercetari Juridice, Bucuresti
1992
5. C. SIMA - Codul penal adnotat cu practica judiciara 1969-2000, Bucuresti, Editura
Lumina Lex, 2000.
6. Revista Dreptul nr. 4/1997
7. Revista de Drept Penal nr. 1/2000, Curtea Suprema de Justitie, s. pen., decizia
1979/1998.
8. Revista Romna de Drept nr. 7/1966, Trib. Reg. Suceava, dec. pen. nr. 185/1965
9. Revista romna de drept nr. 1/1974, Trib. Jud. Galati dec. pen. nr. 850/1972
10.Revista romna de drept nr. 3/1974, Trib. Supr., Sect. pen., Compl. mil., dec. nr.
19/1973
11.Revista romna de drept nr. 10/1978, Trib. Supr., Sect. pen., dec. nr. 883/1978
12.Revista romna de drept nr. 6/1986
13.Revista romna de drept nr. 8/1987
14.Buletinul Jurisprudentei - Culegere de practica judiciara a Curtii de Apel Iasi pe anul
1998
15.Buletinul Jurisprudentei - Culegere de decizii ale Curtii Supreme de Justitie pe anul
1999
16.Buletinul Jurisprudentei - Culegere de practica judiciara a Curtii de Apel Suceava pe
anul 1999.
17.Jurisprudenta penala a Curtii de Apel Bacau pe anul 1997, Editura Lumina Lex ,
Bucuresti,1998.
18.Tribunalul municipiului Bucuresti - "Culegere de practica judiciara penala pe anul
1991", Casa de editura si presa "Sansa" SRL, Bucuresti, 1993.
19.Tribunalul municipiului Bucuresti - "Culegere de practica judiciara penala pe anul
1992", Casa de editura si presa "Sansa" SRL, Bucuresti, 1993
80

Amenintare Si Santaj

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Amenintare Si Santaj

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

PLANUL LUCRARII

CAPITOLUL I - IMPORTANTA OCROTIRII LIBERTATII

CAPITOLUL III - INFRACTIUNEA DE SANTAJ - IN

IMPORTANTA OCROTIRII LIBERTATII PERSOANEI SUB ASPECT PSIHIC

se produca un rau, insuflndu-i n acest fel, temerea pericolului n care se afla

Fapta se aseamana, pe linia acestei finalitati, cu infractiunea de lipsire de

Vintila Dongoroz , op. cit., vol. III, pag. 323.

2.1. Evolutia reglementarilor privind protectia penala a persoanei

n Declaratia de independenta a celor 13 state americane, din 4 iunie 1776,

A doua coloana priveste drepturile individului n raporturile sale cu gruparile din

practica toate nsusirile, atributele, interesele si dorintele legitime si rationale ale

mijloacele aratate n art. 339, pedeapsa este recluziunea pna la 1 an si se procedeaza

V. Dongoroz, op. cit., vol. III, pag. 261.

Noul Cod penal francez, incrimineaza n Cartea a II-a Crime si delicte

n titlului II al codului penal elvetian sunt incriminate infractiunile contra

n cadrul capitolului II din Titlul al II-lea al Codului penal, denumit infractiuni

1.Obiectul infractiunilor contra libertatii persoanei

dupa vointa sa, cu respectarea dispozitiilor legale; de apararea libertatii vietii

au exercitat violente sau amenintari). Uneori si victima are un rol n producerea

importanta pentru ncadrarea juridica a faptei si uneori pentru individualizarea

1.1. Continutul legal al infractiunii de amenintare

Legea penala n vigoare nu defineste notiunea de amenintare, ceea ce nseamna

ocroteasca libertatea psihica. Aceasta constituie o valoare sociala, interesnd nu numai

2.1. Latura obiectiva

Asadar, conduita nengaduita a faptuitorului rezulta din amenintarea

A doua cerinta pentru existenta infractiunii este n legatura directa cu prima

T.Vasiliu si altii, op. cit., pag. 186.

Raul cu care se ameninta trebuie sa fie injust. Nu va fi realizat elementul

constat n amenintarea folosirii unei cai legale n scopul de a obtine o anumita

2.1.3. Legatura de cauzalitate

d) Epuizare: n cazul n care fapta a capatat caracterul de infractiune continuata, va

1.1.Continutul legal al infractiunii

1.2. Conditii preexistente ale infractiunii de santaj

1.2.1.2 Obiectul material

Nu este necesar ca actiunea de constrngere sa fi produs o stare de temere; este

n practica judiciara, s-a retinut infractiunea de santaj n numeroase spete. Vom

n ziua de 16 decembrie 1995, la societatea partii vatamate s-au constatat

n speta de fata, inculpatul, stiind ca cele doua victime sunt padurari si au

2.2. Latura subiectiva

Vasile Dobrinoiu, op. cit., pag. 188.

infractiunea de santaj nu se poate savrsi dect cu intentie directa, ntruct actiunea de

T. Vasiliu si altii, op. cit., vol. I, pag. 194.

Infractiunea de tlharie, ca infractiune complexa, are n structura sa, dupa cum

n literatura de specialitate117 si n practica judiciara118 s-a considerat ca

timp, respectiv simultan. De aceea se remarca, n practica judiciara121, o simultaneitate a

I. Oancea, Probleme de criminologie, Editura All, Bucuresti, 1994, pag. 152.

Privind n general, dar si la modul abstract, nu se poate vorbi de preponderenta

Cauzele psihologice au o mare greutate n etiologia crimei, alaturi de factorii

D. Todoranu, Psihologia temperamentului, Cluj, 1932

1.2. FACTORI EXOGENI

Mina Minovici, Ereditatea n criminologie, Bucuresti.

1.2.1. FACTORI ECONOMICI

poate produce stari de confuzie, de dezechilibru interior, anxietate, alcoolism, dorinta

1.2.3. FACTORI POLITICI

2. NIVELUL DE INSTRUIRE SCOLARA - scoala este menita sa dezvolte

Gheorghe Nistoreanu, C. Paun, op. cit., pag. 153.

alimentatie, caldura, mbracaminte. Lipsa de bunuri materiale, mpingea la gasirea unor

INFRACTIUNI CONTRA LIBERTATII PERSOANEI - anul 1999

PREVENIREA SI COMBATEREA INFRACTIUNILOR

multiplicarea si proliferarea actelor criminale n diferite medii sociale, prin realizarea

A doua limita tine de indivizi; de sensibilitatea lor la metodele preventive si, n

fenomenului n totalitate, nu poate fi o politica rationala si rezonabila n domeniul

STUDIU COMPARATIV NTRE INFRACTIUNILE DE AMENINTARE SI

Infractiunile de amenintare si santaj sunt incriminate prin art. 193 si respectiv