Orice activitate umană poluează.

In cadrul procesului de producţie şi consum de bunuri şi servicii se pot genera o serie de

efecte, influenţe asupra părţilor terţe, cunoscute ca externalităţi cu efecte negative sau pozitive .
Aceste externalităţi presupun mecanisme specifice de disimulare sau stimulare şi au la bază
criteriile de optim.
Sunt cunoscute două criterii de optimitate: Pareto şi Hicks-Kaldor.
- Criteriul de optimitate Pareto presupune acea situaţie a economiei sau a societăţii în care
imbunătăţirea situaţiei economice, fie chiar şi a unui singur individ, nu duce la inrăutăţirea situaţiei
economice a altor indivizi, chiar şi a unuia singur.
- Criteriul de optimitate Hicks-Kaldor presupune ca imbunătăţirea situaţiei economice a
unui grup de indivizi să fie mai mare decât inrăutăţirea situaţiei altui grup de indivizi, dar per total,
în societate să existe un sistem de redistribuire a veniturilor, astfel încât să poată fi compensată
situaţia indivizilor defavorizaţi. Acest criteriu, in ultimă analiză, este reductibil la criteriul de optim
parentian, intrucât, in final, toţi membrii societăţii îşi imbunătăţesc situaţia.
Eficienţa Pareto sau optimul Pareto reprezintă un concept central in teoria jocurilor, cu
largă aplicabilitate in economie, inginerie şi ştiinţe sociale. O schimbare care produce bunăstarea
unei persoane, fără a înrăutăţi sutuaţia altei persoane. Eficienţa Pareto este un important criteriu
pentru evaluarea sistemelor economice şi reglementărilor politice.
Eficienţa Hicks-Kaldor este un tip de eficienţă economică posibilă doar dacă valoarea
economică a resurselor sociale este maximizată. O imbunătăţire Hicks-Kaldor este orice alternativă
care creşte valoarea economică a resurselor sociale.
Criteriul Hicks- Klador este aplicat pe larg in economie, in teoriile bunăstării şi cele
manageriale, constituind un argument solid care stă la baza analizei cost –beneficiu.