Dacă în clasicism muzica se rezuma la câteva forme și genuri muzicale, și anume opera ,

concertul, sonata, simfonia și liedul, în secolul al XIX-lea, datorită noilor mișcări culturale generate de
romantism, repertoriul muzical se îmbogățește cu noi genuri și apar noi tendințe, cum ar fi poemul
simfonic, al cărui fondator este Franz Liszt, opereta (care se se "naște" din opera comică franceză,
întemeietorul acestui gen fiind Jacques Offenbach, o creație dramatică similară cu opera, dar mai ușoară,
în care dialogurile vorbite alternează cu cele cântate), muzica întâmplătoare (muzică ce nu se încadrează
într-un gen propriu-zis, care de multe de multe ori servește drept fundal muzical pentru o pisă de teatru,
cel mai cunoscut exemplu ar fi lucrarea Visul unei nopți de vară, aparținând compozitorului german Felix
Mendelssohn-Bartholdy), precum și compozițiile cu formă fixă precum studiul, fantezia, preludiul etc.

Se înființează Școlile Naționale care aveau ca scop să formeze noi valori în regiunile est și
central-europene și să aducă aceste tendințe din occident în spațiile în care acestea nu pătrunseseră încă.
Toți reprezentanții Școlilor naționale au abordat în compozițiile lor tematici cu caracter naționalist,
inspirându-se din istorie, mitologie și folclor, cu scopul de a evidenția identitatea țării pe care o reprezintă.
Apare astfel un gen muzical cunoscut sub numele de rapsodie, care se definește ca fiind oompoziție
muzicală, de obicei de formă liberă, compusă din motive și fragmente variate, inspirate adesea din folclor.
Tot mai mulți compozitori aleg ca sursă de inspirație principală folclorul, cum ar fi Franz Liszt cu
Rapsodiile ungare, Johannes Brahms cu cele 21 de dansuri ungare, (dintre care cel mai cunoscut
este Dans ungar nr. 5, care are la bază un csárdás de Béla Kéler intitulat Bártfai emlék, pe care Brahms l-a
considerat drept un cântec tradițional) sau compozitorul ceh Antonín Dvořák cu Dansurile slave. Așadar,
dacă înainte de secolul al XIX-lea puteam vorbi despre muzică cultă în adevăratul sens al cuvântului doar
în spațiile consacrate din jumătatea de vest a Europei (Austria, Italia, Germania, Franța și chiar Anglia), o
tradiție muzicală clasică se găsește și în țările Europei de Est, datorită Școlilor naționale și ale
compozitorilor naționaliști.

Bedrich Smetana, un reprezentant de seamă al Școlii Naționale Cehe, a rămas bine cunoscut
pentru poemul simfonic Vltava (sau Die Moldau, după denumirea în germană a râului), al doilea dintr-un
ciclu de șase pe care le-a intitulat Má vlast („Țara mea”), precum și pentru opera Mireasa vândută. În
spațiul nord-european a avut loc de asemenea o manifestare culturală în domeniul muzical, Norvegia
avându-l ca principal reprezentant pe Edvard Grieg, rămas notabil în istoria muzicii pentru suita Peer
Gynt, compusă pentru drama lui Henrik Ibsen cu același nume, iar Finlanda îl are ca principal
reprezentant pe Jean Sibelius, cel mai cunoscut pentru poemul simfonic Finlandias, socotit “o adevãratã
frescã a poporului sãu”, ca si ciclul de poeme simfonice Patria mea a compozitorului ceh Bedrich
Smetana(1824-1884), sunt exemple de creatie inspirate din trecutul istoric si frumusetile naturale ale
patriei compozitorilor.

Desfãsurându-si activitatea în plin romantism, compozitorii scolilor nationale nu puteau sã nu fie

influentati de genurile pe care compozitorii romantici le-au îndrãgit, cum sunt poemul simfonic, suita
simfonicã, uvertura cu program sau liedul. Compozitorul a cãrui creatie este aproape în întregime legatã
de cuvânt sau de un program, este creatorul lui Boris Godunov. Astfel, tabloul simfonic O noapte pe
muntele plesuv, sau vestita suitã Tablouri dintr-o expozitie inspiratã de expozitia pictorului V. Hartmann, îl
dezvãluie pe Musorgski încã o datã, ca un adevãrat compozitor rus si un neegalat creator de imagini
muzicale originale. Marea poartã a Kievului, Cei doi evrei, Baletul puisorilor în gãoace sunt doar câteva
tablouri grãitoare.
Reprezentantii celorlalte scoli nationale, fie aceasta cea polonezã, cehã, nordicã, spaniolã sau
maghiarã, sunt toti uniti prin acelasi ideal, acela de a crea un limbaj care, în ciuda influentelor romantice,
sã fie propriu natiunii respective, sã trãdeze ceva din ceea ce este tipic, apropiat si firesc poporului lor.
Limbajul acestor creatori a deschis portile spre întelegerea unor lumi spirituale prea putin
cunoscute pânã la ei.
 Bibliografie

[1] https://ro.wikipedia.org/wiki/Muzic%C4%83_clasic%C4%83

[2] http://www.asociatia-profesorilor.ro/scolile-nationale.html