INFLAMAŢIILE VULVOVAGINALE LA

FEMEIA ADULTĂ
Definiţie:
Inflamaţiile vulvei sunt, în majoritatea cazurilor,
acompaniate de vaginite şi au aceeaşi etiologic Din acest
motiv le vom prezenta împreună în acest capitol.
Tractul genital feminin (vulva, vaginul, colul, uterul,
trompele) reprezintă calea ascendentă a infecţiei către
cavitatea peritoneală. Barierele naturale în faţa infecţiei sunt:
-apoziţia pereţilor vaginali;
- pH-ul vaginal scăzut;
- mucusul cervical.
Etiologie:
Agenţii etiologici implicaţi sunt:
1) vulvovaginite bacteriene - determinate de Gardenerella
vaginalis, Neisseria gonorrhoeae, Chlamydia, Mycoplasma
hominis, Ureaplasma urealyticum, bacilul Koch, Trepponema
palidum;
 2)vulvovaginite virale - cel mai frecvent întâlnite sunt
virusul herpes-simplex, virusul varicelei, virusul herpes zoster
şi citome-galovirusul;
3)vulvovaginita trichomoniazică - determinată de
Trichomonas vagi-nalis,
4)vulvovaginita micotică - dintre speciile de Candida,
Candida albicans este cea mai frecvent întâlnită, aceasta având
capacitatea de a forma spori;
5)dermatitele vulvare - foliculite, furunculoza vulvară,
hidrosadenită, eczeme determinate de stafilococ, streptococ;
6)corpi străini;
Diagnostic clinic:
1. Vulvovaginita bacteriana
a. Neisseria gononhoeae.
gononhoeae. De multe ori - doar leucoree
purulenta cu miros fetid.
b. Gardenerella vaginalis este cauza cea mai frecvenţii a
vaginitei bacteriene la femeia de vârstă reproductiva.
Simptomul principal este prezenţa unei secreţii
vulvovaginale abundente, neiritante, de culoare gri, urât
mirositoare şi omogenă.
 2. Vulvovaginitele virale
a.Vulvovaginita herpetică - herpesul genital este o
afecţiune cu transmitere sexuală, determinată de herpes
simplex tip 1 sau tip 2 (VHS tip 1-2). 85% dintre cazurile de
herpes genital se datorează VHS de tip II, grupa de vârstă
15-29 de ani fiind cea mai frecvent afectată. Vulvovaginita
herpetică este o afecţiune recurentă, iar recurenţa este de 3-4
ori mai frecventă după infecţia cu VHS tip 2.
Simptomele pe care le acuză bolnava sunt: febră, dureri
intense vulvovaginale, usturimi, prurit, dispareunie, mialgii,
cefalee. Examenul obiectiv pune în evidenţă:
- vezicule vulvovaginale şi cervicale cu conţinut clar;
- uneori pot apărea ulceraţii superficiale vaginale sau
formaţiuni exofitice cervicale;
- leucoree abundentă;
- eritem vulvovaginal;
 b. Vulvovaginita cu papilomavirus
Papilomavirusul determină uneori apariţia
condilomatozei vulvovaginale, care este o boală cu
transmitere sexuală, destul de frecventă la femeile tinere şi
care afectează ambii parteneri.
Simptomele acuzate de bolnavă nu sunt specifice: prurit,
usturimi, dispareunie.
3. Vulvovaginita trichomoniazică
Vulvovaginita trichomoniazică este produsă de un
parazit, Trichomonas vaginalis, transmis pe cale sexuală.
Simptomele pe care bolnava le acuză sunt:
- leucoree persistentă, urât mirositoare, gălbuie sau
galben-verzuie, spumoasă, abundentă (acesta este
principalul simptom); - prurit; - usturimi; - dispaurenie, -
disurie.
 4. Vulvovaginita micotică
Una dintre cele mai frecvente infecţii vulvovaginale este cea
micotică. Majoritatea vulvovaginitelor fungice sunt cauzate de
genul Candida, iar în cadrul acestuia, Candida albicans este
responsabilă de 60-90% dintre cazuri. Până în prezent au fost
identificate peste 200 de tipuri de Candida albicans în flora
vaginală, capabile să producă vulvovaginita. Candida se găseşte
în fibra saprofita vaginală, iar transformarea într-o formă
patogenă activă este favorizată de unele modificări biochimice
locale: scăderea florei saprofite, scăderea pH-ului vaginal etc. O
serie de factori de risc favorizează apariţia vulvovaginitei
candidozice: utilizarea recentă a antibio-terapiei, sarcină, agenţii
imunosupresori.
Speciile de Candida se pot transmite şi pe cale sexuală.
Simptomele acuzate de bolnavă sunt:
- prurit intens (simptomul principal);
- leucoree albicioasă, brânzoasă, aderă -
dispaurenie;
- disurie.
Diagnosticul paraclinic se pune în evidenţă
- la examenul microscopic.
- realizarea de culturi pe medii specifice agentului etiologic.
- examenul Babeș - Papanicolau
Complicaţii:
 - infertilitate;
- avorturi spontane;
- stare febrilă în postpartum;
- salpingită;
- abces pelvin.
- recurenţe;
- infecţia nou-născutului.
- displazii cervicale;
- neoplasm al tractului genital;
- infecţia nou-născutului.
A. Măsuri generale
în oricare dintre infecţiile vulvovaginale este bine să fie
luate următoarele măsuri:
- evitarea contactului sexual până când are loc vindecarea
procesului infecţios (eventual poate fi folosit prezervativul);
- tratarea partenerilor.
- asigurarea unei toalete locale vulvovaginale
corespunzătoare pe parcursul tratamentului şi după aceea;
- evitarea lenjeriei sintetice
- toaleta locală cu substanţe antiseptice (Cloramina).
B. Măsuri specifice
Măsurile specifice constau în:
- tatamentul infecţiei cu antibiotice
conform antibiogramei
- tratamentul etiologic în funcție de agentul
etiologic
- întreruperea medicaţiei dacă apar reacţii adverse;
-verificarea eficacităţii tratamentului prin teste paraclinice.
a)vulvitele rare sunt la rândul lor împărţite în: vulvită
gonococică, herpetică, impetiginoasă, alergică, foliculită şi
furunculoză vulvară;
b) vulvitele excepţionale sunt zona Zoster vulvară,
lichenul scleroatrofic şi şancrul vulvar.