COMITETUL ŞEFILOR SERVICIILOR MEDICALE

MILITARE DIN NATO

(COMEDS)

MANUALUL MEDICAL NATO

SEDIUL CENTRAL NATO (IMS/LA&R)

BRUXELLES BELGIA IANUARIE 2001
 Traducere: Col (r) Dr. Steiner Nicolae

CUPRINS:

1. CAPITOLUL 1 INFORMAŢII GENERALE DESPRE NATO............................................................. 9

1.1. INTRODUCERE...........................................................................................................................9
1.1.1. SCOPURILE POLITICE GENERALE ALE NATO ŞI SARCINILE DE BAZĂ.............................................9
1.1.2. LUAREA DECIZIILOR ÎN NATO....................................................................................................9
1.2. CONCEPŢIA STRATEGICĂ A NATO................................................................................................10
1.3. ELEMENTELE FUNDAMENTALE ALE NATO.........................................................................11
1.3.1. CONSILIUL NORD ATLANTIC (NAC SAU CONSILIUL).................................................................11
1.3.2. COMITETUL DE PLANIFICARE A APĂRĂRII (DPC)1....................................................................12
1.3.3. COMITETUL DE PLANIFICARE NUCLEARĂ (NPC)2.....................................................................12
1.3.4. SECRETARUL GENERAL (SG)..................................................................................................12
1.3.5. PERSONALUL INTERNAŢIONAL (IS)..........................................................................................12
2
1.3.6. COMITETUL MILITAR (MC)3.....................................................................................................13
1.3.7. PERSONALUL MILITAR INTERNAŢIONAL (IMS)...........................................................................14
1.4. STRUCTURA NATO INTEGRATĂ DE COMANDĂ MILITARĂ................................................14
1.4.1. COMANDAMENTUL STRATEGIC EUROPA (SCE)........................................................................14
1.4.2. STATUL MAJOR DE PLANIFICARE AL FORŢELOR UNIFICATE ŞI COMBINATE (CJ PS)...................14
1.4.3. ELEMENTUL DE ALARMĂ RAPIDĂ AERIANĂ A NATO(NAEWE)...................................................14
1.4.4. GRUPUL DE PLANIFICARE REGIONALĂ CANADA-STATELE UNITE...............................................14
1.5. CALEA VIITOARE..........................................................................................................................14
1.6. CONCEPTUL FORŢELOR SPECIALE UNIFICATE ŞI COMBINATE (CJTF).........................14
1.6.1. LĂRGIREA NATO.................................................................................................................14
1.6.2. CONSILIUL PARTENERIATULUI EURO-ATLANTIC (EAPC)..............................................14
1.6.3. PROGRAMUL DE PARTENETRIAT PENTRU PACE (PFP) ÎNTĂRIT4................................14
1.6.4. PARTENERIATUL DINTRE NATO ŞI RUSIA.......................................................................14
1.6.5. PARTNERIATUL NATO CU UCRAINA.................................................................................14
1.6.6. DIALOGUL MEDITERANEEAN...........................................................................................14
1.6.7. INSTITUŢII INTERLOCUTOARE.........................................................................................14
1.7. BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................................14
1.8. ANEXA 1-A STRUCTURA MILITARĂ ŞI CIVILĂ NATO...........................................................14
1.9. ANEXA 1 B COMITETELE PRINCIPALE ALE CONSILIULUI.................................................14
1.10. ANEXA 1 C PERSONALUL INTERNAŢIONAL.....................................................................14
1.11. ANEXA 1- D PERSONALUL MILITAR INTERNAŢIONAL.....................................................14
1.12. ANEXA 1 E STRUCTURA MILITARĂ INTEGRATĂ A NATO................................................14

2. CAPITOLUL 2 COORDONAREA MEDICALĂ ÎN NATO............................................................... 14

2.1. BIBLIOGRAFIE:.............................................................................................................................14
2.2. ANEXA 2.....................................................................................................................................14

3. CAPITOLUL 3 PRINCIPIILE ŞI POLITICILE MEDICALE............................................................. 14

3.1. PRINCIPIILE SPRIJINULUI MEDICAL.....................................................................................14

3.1.1. PRINCIPIILE ÎNGRIJIRILOR MEDICALE........................................................................................14
3.1.2. PRINCIPIILE OPERAŢIONALE MEDICALE.....................................................................................14
3.2. BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................................14

4. CAPITOLUL 4 CERINŢELE DE SPRIJIN MEDICAL.................................................................... 14

4.1. INTRODUCERE.........................................................................................................................14
4.2. RESPONSABILITĂŢILE DE PLANIFICARE MEDICALĂ........................................................14
4.3. RESURSE MEDICALE ŞI CAPACITĂŢI...................................................................................14
4.3.1. SISTEMUL DE COMANDĂ, CONTROL ŞI INFORMAŢII (C2IS)........................................................14
4.3.2. MEDICINA PREVENTIVĂ...........................................................................................................14
4.3.3. TRATAMENT............................................................................................................................14
4.3.4. ROLURILE/EŞALOANELE..........................................................................................................14
4.3.4.1. Rolul/Eşalonul I............................................................................................................. 14
4.3.4.2. Rolul/Eşalonul 2............................................................................................................ 14
4.3.4.3. Rolul/Eşalonul 3............................................................................................................ 14
3
4.3.4.4. Rolul/Eşalonul 4............................................................................................................ 14
4.3.5. EVACUAREA...........................................................................................................................14
4.3.6. LOGISTICA MEDICALĂ.............................................................................................................14
4.3.6.1. Sângele şi produsele de sânge.....................................................................................14
4.3.6.2. Personalul..................................................................................................................... 14
4.3.7. ASPECTE LEGALE...................................................................................................................14
4.3.8. MANAGEMENTUL INFORMAŢIILOR MEDICALE...........................................................................14
4.3.8.1. Bunăstare şi Spirituală..................................................................................................14
4.4. PUNERE ÎN APLICARE............................................................................................................14
4.5. BIBLIOGRAFIE:.............................................................................................................................14

5. CAPITOLUL 5 PLANIFICARE, PREGĂTIRE ŞI EXECUTAREA OPERAŢIUNILOR MEDICALE. 14

5.1. INTRODUCERE.........................................................................................................................14
5.1.1. GENERALITĂŢI........................................................................................................................14
5.2. IERARHIA DOCUMENTELOR DE REFERINŢĂ.....................................................................................14
5.2.1. PLANURILE.............................................................................................................................14
5.3. PROBLEMELE MEDICALE ÎN PROCESUL DE PLANIFICARE A APĂRĂRĂRII...................14
5.3.1. PLANIFICAREA APĂRĂRII.........................................................................................................14
5.3.2. REVIZUIREA CERINŢELOR DE APĂRARE (DRR).........................................................................14
5.4. PROPUNEREA FORŢELOR/SCOPURILE FORŢELOR.........................................................................14
5.4.1. REVIZUIREA ANUALĂ A APĂRĂRII (ADR)...................................................................................14
5.4.2. RESURSELE CIVILE.................................................................................................................14
5.5. PROCESUL DE PLANIFICARE PENTRU SPRIJINUL MEDICAL OPERAŢIONAL................14
5.5.1. PLANIFICAREA INIŢIALĂ...........................................................................................................14
5.5.2. PROCESUL DE PLANIFICARE MEDICALĂ INIŢIALĂ......................................................................14
5.5.3. MĂSURILE DE PLANIFICARE MEDICALĂ INIŢIALĂ........................................................................14
5.5.4. ANALIZA SPRIJINULUI MEDICAL...............................................................................................14
5.5.5. EVALUAREA ŞI COMPARAREA CURSULUI ACŢIUNILOR.................................................................14
5.5.6. FAZA DE PLANIFICARE A EXECUŢIEI.........................................................................................14
5.5.7. PLANIFICAREA RESURSELOR MEDICALE PENTRU OPERAŢIUNI...................................................14
5.6. PLANIFICAREA EXERCIŢIILOR MEDICALE..........................................................................14
5.6.1. CONFERINŢELE MEDICALE DE PLANIFICARE A EXERCIŢIULUI....................................................14
5.7. BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................................14
5.8. ANEXA 5-A ESTIMAREA SPRIJINULUI MEDICAL.................................................................14
5.9. ANEXA 5-B FORMATUL ANEXEI MEDICALE A PLANULUI OPERAŢIONAL (OPLAN).......14
5.10. ANEXA 5-C AIDE-MEMOIRE PENTRU PLANIFICATORUL MEDICAL AL FORŢEI.............14

6. CAPITOLUL 6 SPRIJINUL MEDICAL MILITAR ÎM OPERAŢIUNILE DE AJUTOR UMANITAR ŞI

ÎN DEZASTRE..................................................................................................................................... 14

6.1. INTRODUCERE.........................................................................................................................14
6.1.1. GENERALITĂŢI...................................................................................................................14
6.2. ASPECTE DE INTERES MEDICAL SPECIFIC........................................................................14
6.2.1. DIFERENŢE FAŢĂ DE OPERAŢIUNILE DE LUPTĂ..........................................................................14
6.2.2. PRINCIPIILE SPRIJINULUI MEDICAL ÎN OPERAŢIUNILE DE ASISTENŢĂ UMANITARĂ.......................14
6.2.3. PRINCIPIILE DE PERSONAL......................................................................................................14
6.2.4. COORDONAREA EFORTURILOR................................................................................................14
4
6.3. PRINCIPIILE MEDICALE ÎN OPERAŢIUNILE DE ASISTENŢĂ UMANITARĂ........................14
6.3.1. CONCEPŢIA SPRIJINULUI MEDICAL ÎN OPERAŢIUNILE DE ASISTENŢĂ UMANITARĂ14
6.4. PROCESUL DE PLANIFICARE A SPRIJINULUI MEDICAL....................................................14
6.4.1. GENERALITĂŢI........................................................................................................................14
6.5. BIBLIOGRAFIE:.............................................................................................................................14
6.6. ANEXA 6-A LISTA DE VERIFICARE A PLANIFICATORULUI OPERAŢIUNILOR DE
ASISTENŢĂ UMANITARĂ....................................................................................................................14

7. CAPITOLUL 7 SPRIJINUL MEDICAL OPERAŢIONAL................................................................ 14

7.1. SITUAŢIA GENERALĂ STRATEGICĂ.....................................................................................14

7.2. MISIUNEA MEDICALĂ ÎN OPERAŢIUNILE NATO.................................................................14
7.2.1. STANDARDELE ÎNGRIJIRILOR MEDICALE....................................................................................14
7.2.2. CONTINUITATEA ÎNGRIJIRILOR..................................................................................................14
7.2.3. MANAGEMENTUL VICTIMELOR..................................................................................................14
7.3. OPERAŢIUNILE TERESTRE/AERIENE...............................................................................................14
7.4. OPERAŢIUNI MARITIME.................................................................................................................14
7.4.1. PROTECŢIA FORŢEI................................................................................................................14
7.4.2. FUNCŢIILE DE SPRIJIN ALE STĂRII DE PREGĂTIRE A SPRIJINULUI MEDICAL PENTRU DIZLOCARE....14
7.4.3. FUNCŢIILE DE MONITORIZARE A STĂRII MEDICALE ÎN FAZA DE POST DIZLOCARE........................14
7.4.3.1. Medicina preventivă şi Protecţia medicală a Forţelor....................................................14
7.4.3.2. Cerinţele medicinei preventive......................................................................................14
7.4.3.3. Supravegherea medicală şi raportarea victimelor.........................................................14
7.4.4. MÂNA DE LUCRU CIVILĂ..........................................................................................................14
7.5. LOGISTICA MEDICALĂ............................................................................................................14
7.5.1. SÂNGELE ŞI PRODUSELE DE SÂNGE.........................................................................................14
7.6. BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................................14

8. CAPITOLUL 8 SPRIJINUL MEDICAL AL ŢĂRII GAZDĂ (MEDHNS)........................................... 14

8.1. ECHIPAMENTELE MEDICALE:.........................................................................................................14

8.2. MATERIALELE MEDICALE:.............................................................................................................14
8.3. TRANSPORTUL MEDICAL:.............................................................................................................14
8.4. ÎNGRIJIRILE MEDICALE (INCLUSIV SPRIJINUL DE LABORATOR);.......................................................14
8.5. ELIMINAREA DEŞEURILOR MEDICALE;...........................................................................................14
8.6. BIBLIOGRAFIE:.............................................................................................................................14

9. CAPITOLUL 9 INFORMAŢII ASUPRA ORGANIZAŢIILOR INTERNAŢIONALE.......................... 14

9.1. INTRODUCERE.........................................................................................................................14
9.2. ORGANIZAŢIA NAŢIUNILOR UNITE.......................................................................................14
9.2.1. ORGANISMELE PRIMARE DE LUAREA DECIZIILOR.......................................................14
9.2.2. PROCESUL DE LUARE A DECIZIILOR..............................................................................14
9.2.3. PREGĂTIREA......................................................................................................................14
9.2.3.1. DIZLOCAREA ŞI EXECUTAREA MISIUNII...................................................................14
9.3. COMPOZIŢIA ORGANIZAŢIEI PENTRU SECURITATE ŞI COOPERARE ÎN EUROPA.........14
9.3.1. ELEMENTELE PRIMARE DE LUARE A DECIZIILOR.........................................................14
5
9.3.2. RELAŢIILE OSCE CU ONU.................................................................................................14
9.4. UNIUNEA EUROPEI OCCIDENTALE.......................................................................................14
9.4.1. RESPONSABILITĂŢILE GRUPURILOR PERMANENTE....................................................14
9.4.2. GRUPURILE PENTRU PROBLEMELE PE TERMEN LUNG..............................................14
9.4.3. GRUPURILE PENTRU SUBIECTE SPECIFICE.................................................................14
9.4.3.1. CELULA DE PLANIFICARE.........................................................................................14
9.4.4. MECANISMELE DE LUARE A DECIZIILOR........................................................................14
9.4.4.1. COMANDA ŞI CONTROLUL........................................................................................14

10. CAPITOLUL 10 COOPERAREA CIVIL-MILITARĂ (CIMIC)........................................................ 14

10.1. GENERALITĂŢI.......................................................................................................................14
10.2. FUNCŢIILE PRINCIPALE ALE CIMIC....................................................................................14
10.3. DIFERITELE CONTEXTE: OPERAŢIUNI DE APĂRARE COLECTIVĂ CONFORM CU ART.5
ŞI OPERAŢIUNI DE RĂSPUNS LA CRIZE ÎN AFARA ART.5.............................................................14
10.3.1. OPERAŢIUNILE DE APĂRARE COLECTIVĂ................................................................................14
10.3.2. FACTORII PARTICULARI CIMIC ÎN OPERAŢIUNILE DE RĂSPUNS LA CRIZE (CRO).....................14
10.3.2.1. Stadiul pre-operaţional................................................................................................14
10.3.2.2. Stadiul Operaţional ....................................................................................................14
10.4. ORGANIZARE.........................................................................................................................14
10.4.1. RELAŢIILE DINTRE CIMIC ŞI ALTE DIVIZIUNI ALE STATULUI MAJOR.........................14
10.4.2. RELAŢIILE DINTRE CIMIC ŞI PERSONALUL MEDICAL.................................................14
10.4.3. RELAŢIILE CIMIC ŞI MEDICALE ÎN DIFERITE OPERAŢIUNI.........................................14

11. CAPITOLUL 11 PARTENERIATUL PENTRU PACE ŞI COOPERAREA MEDICALĂ CU

PARTENERII....................................................................................................................................... 14

11.1. BIBLIOGRAFIE:...........................................................................................................................14

12. CAPITOLUL 12 STANDARDIZARE ŞI INTEROPERABILITATE............................................... 14

12.1. INTRODUCERE.......................................................................................................................14
12.2. PROGRAMUL NATO DE STANDARDIZARE.........................................................................14
12.2.1. STANDARDIZAREA MEDICALĂ MILITARĂ.....................................................................14
12.2.2. RATIFICARE, PUNERE ÎN APLICARE ŞI REZERVĂRI....................................................14
12.2.3. INTEROPERABILITATE ŞI STANDARDIZARE ÎN CADRUL PARTENERIATULUI PENTRU
PACE 14
12.2.4. INTEROPERABILITATEA MEDICALĂ CIVIL/MILITARĂ ŞI STANDARDIZAREA..............14
12.2.5. GHIDUL DE INTEROPERABILITATE PENTRU COOPERAREA CIVIL-MILITARĂ...........14
12.3. VIITOARELE ARII PENTRU STANDARDIZAREA CIVIL-MILITARĂ.....................................14
12.4. BIBLIOGRAFIE:......................................................................................................................14

13. CAPITOLUL 13 LEGEA UMANITARĂ INTERNAŢIONALĂ........................................................ 14

13.1. ÎNDATORIRILE PERSONALULUI MEDICAL.......................................................................................14

6
CAPITOLUL 14A ABREVIAŢIILE MEDICALE ŞI CELE LEGATE DE ACESTEA ÎN NATO.............14

CAPITOLUL 14 B ADRESE UTILE..................................................................................................... 14

CAPITOLUL 14C BIBLIOGRAFIE..................................................................................................... 14

DOCUMENTE ALE COMITETULUI MILITAR......................................................................................14

DOCUMENTE DE STANDARDIZARE CU IMPLICAŢII MEDICALE ACTUALE SAU POTENŢIALE. 14
ALTE DOCUMENTE RELEVANTE CU SEMNIFICAŢIE MEDICALĂ ACTUALĂ SAU POTENŢIALĂ
...............................................................................................................................................................14

1.

7
2.

8
 3. CAPITOLUL 1 INFORMAŢII GENERALE DESPRE NATO

1.1. INTRODUCERE

1.1.1. Scopurile politice generale ale NATO şi sarcinile de bază

101. Alianţa Nord Atlantică materializează parteneriatul transatlantic între

ţările europene membre ale NATO şi Statele Unite şi Canada, destinat să aducă
pacea şi stabilitatea în Europa. Obiectivele acestui parteneriat sunt în principal
politice, subliniate prin planificarea apărării şi cooperarea militară şi prin
cooperarea şi consultarea în domeniile relevante ale economiei, ştiinţei,
mediului înconjurător şi altele. De a lungul anilor Războiului rece, de altfel NATO
s-a axat înainte de toate pe dezvoltarea şi menţinerea unei apărări colective şi
pe urmărirea problemelor politice fundamentale ce divizau Europa. Astăzi
obiectivele s-au extins pentru a include promovarea stabilităţii în Europa prin
cooperare şi prin dezvoltarea mijloacelor de management al crizelor şi
menţinerea păcii.
102. NATO este o Alianţă bazată pe cooperarea politică şi militară între
ţările membre independente, stabilită în concordanţă cu articolul 51 al Cartei
Naţiunilor Unite. Aşa cum se declară în preambulul Tratatului Nord Atlantic,
membrii Alianţei sunt axaţi pe salvgardarea libertăţii, a moştenirii comune şi a
civilizaţiei popoarelor lor, bazată pe principiile democraţiei, libertăţii individuale şi
întronarea legalităţii.
103. Articolul 4 al Tratatului asigură consultările între Aliaţi ori de câte ori
vreunul dintre ei consideră că integritatea sa teritorială, independenţa politică
sau securitatea sa este pusă în pericol. Ţările membre NATO se obligă să se
apere una pe alta printr-un Articol al Tratatului Nord Atlantic. Acesta stipulează
că un atac armat împotriva unuia sau a mai multor ţări din Europa sau America
de Nord, va fi considerat ca un atac împotriva tuturor. Alte misiuni, cum ar fi
operaţiunile de sprijinire a păcii, umanitare şi de ajutor în dezastre, se referă
operaţiuni în afara articolului 5.

1.1.2. Luarea deciziilor în NATO

104. Deciziile NATO sunt luate pe baza consensului, după discuţii şi

consultaţii între ţările membre. Ca o asociaţie multinaţională.

9
Interguvernamentală a unor ţări libere şi independente, NATO nu are o
autoritate supra naţională sau o funcţie politică independentă de cea a
membrilor săi. Deciziile luate de NATO sunt de aceea decizii luate de toţi
membri săi. Prin aceasta, NATO poate pune în aplicare unele acţiuni doar dacă
toţi membrii săi sunt de acord.

1.2. Concepţia Strategică a NATO

105. Concepţia Strategică a NATO adoptată la Summitul de la Roma din 1991

combină o abordare largă a securităţii bazată pe dialog şi cooperare cu
menţinerea capacităţii de apărare colectivă a NATO. Concepţia Strategică a
NATO este determinantă pentru stabilirea căii de dezvoltare a NATO în viitor.
Sunt trei direcţii principale ale noii abordări:
• o largă abordare a securităţii, în care cooperarea şi dialogul va juca un
rol proeminent;
• capacităţi militare, care vor fi reduse dar restructurate pentru misiuni de
management al crizelor, ca şi pentru cele de apărare colectivă; şi
• Aliaţii Europeni care îşi vor asuma responsabilitatea pentru propria lor
securitate.
106. Concepţia prezentată duce la reducerea dependenţei de armele
nucleare şi introducerea unor schimbări majore în forţele militare integrate ale
NATO, include: reducerea substanţială a dimensiunii şi stării de pregătire,
îmbunătăţirea mobilităţii, flexibilităţii şi adaptabilităţii la diferite urgenţe, creşterea
folosirii formaţiunilor multinaţionale, crearea unui Corp multinaţional de Reacţie
Rapidă şi adaptarea aranjamentelor de planificare şi proceduri ale apărării.
107. Structura de comandă militară a NATO a fost regândită şi
aranjamentele de planificare ale alianţei au fost adaptate în scopul de a ţine
seama de viitoarele cerinţe pentru managementul crizelor şi menţinerea păcii.
108. Direcţia stabilită de către Concepţia Strategică a fost intensificată de
deciziile ulterioare. Parteneriatul pentru Pace (PfP) a creat mecanisme
permanente pentru o strânsă cooperare militară. Conceptul Forţelor Speciale
Combinate (CJTF) a fost introdus la Summitul de la Bruxelles din 1994, destinat
să facă elementele unificate NATO disponibile pentru operaţii NATO mai largi
ale ţărilor membre NATO sau prin Uniunea Europei Occidentale (WEU).
Identitatea Europeană de Securitate şi Apărare (ESDI)) a cunoscut o dezvoltare
în cadrul NATO începând din 1996.
109. În urma Summitului de la Washington din 1999, o nouă concepţie
strategică a fost adoptată, recunoscând mediul strategic schimbat care stă în
faţa NATO şi a fost publicată ca MC 400/2, Ghidul Comitetului Militar pentru
10
aplicarea militară a strategiei Alianţei. Abordarea acestui document actualizat
este foarte directă în stabilirea relaţiilor dintre ghidarea Conceptului Strategic şi
misiunile forţelor militare ale Alianţei în sprijinirea însărcinărilor fundamentale de
securitate ale Alianţei aşa cum s-a stabilit la Washington.
Bazată pe ghidarea concepţiei, MC 400/2:
• identifică cele trei misiuni ale forţelor militare ale Alianţei;
• dezvoltă Capacităţile Operaţionale Esenţiale pentru a îndeplini cerinţele
operaţionale ale misiunilor lor;
• specifică principiile generale politice şi militare care trebuie să
direcţioneze structurile noastre.
110. Cele patru misiuni prevăzute în MC 400/1 de Apărare
Colectivă, menţinerea păcii, expansiunea stabilităţii şi proliferarea au fost
subsumate în MC 400/2 noilor misiuni de:
• Apărare colectivă în baza Articolului 5;
• Operaţii de răspuns în afara Articolului 5 de răspuns la Crize; şi
• Consultări şi cooperare.

1.3. ELEMENTELE FUNDAMENTALE ALE NATO

1.3.1. Consiliul Nord Atlantic (NAC sau Consiliul)

111. NAC, instituit de articolul 9 al Tratatului Nord Atlantic este cea mai
înaltă autoritate şi elementul cel mai important de decizie în NATO. Toate ţările
membre NATO au dreptul egal de a exprima vederile lor şi deciziile unanime
sunt necesare, la fel ca şi în toate celelalte comitete şi conferinţe ale NATO.
Deciziile nun se adoptă prin vot sau prin decizia majorităţii.
112. Consiliul se adună sub preşedinţia Secretarului General (SG)la
diferite niveluri. Summiturile sunt rezervate şefilor de stat şi guverne şi se ţin ori
de câte ori sunt probleme de o importanţă deosebită de rezolvat; întâlnirile
ministeriale, la care fiecare ţară este reprezentată de către Ministrul ei de
Afaceri Externe (bianual) şi Ministrul Apărării (bianual); Reprezentanţii
permanenţi cu rang ambasadorial care se întâlnesc săptămânal.
113. Pentru a sprijini Consiliul în activitatea sa s-a stabilit un număr de
comitete care pregătesc documentele de discutat în Consiliu, aplică deciziile
acestuia şi îndeplinesc sarcinile stabilite de acesta. Toate aceste comitete fie
militare fie civile, acţionează sub autoritatea Consiliului.

11
 1.3.2. Comitetul de Planificare a Apărării (DPC)1

114. Comitetul de Planificare a Apărării (DPC) se reuneşte la nivelul

Miniştrilor Apărării de două ori pe an sub preşedinţia Secretarului General şi se
ocupă cu cele mai importante probleme ale apărării şi subiectele legate de
planificarea apărării colective. DPC asigură ghidarea autorităţilor militare a
NATO şi în aria responsabilităţilor sale, are aceleaşi funcţiuni şi atribute şi
aceiaşi autoritate ca şi Consiliul în problemele de competenţa sa.

1.3.3. Comitetul de Planificare Nucleară (NPC)2

115. Comitetul de Planificare Nucleară (NPC) este principalul forum

pentru consultări în toate problemele legate de rolul forţelor nucleare în
securitatea şi politicile de apărare ale NATO. El se întâlneşte în mod normal de
două ori pe an la nivel de Miniştri ai Apărării sub preşedinţia Secretarului
General.

1.3.4. Secretarul General (SG)

116. Secretarul General (SG) este un om de stat internaţional de

rang superior nominalizat de către ţările membre pentru a îndeplini multiplele
roluri ca Preşedinte al NAC, DPC şi a altor comitete şi ca Secretar General al
NATO. El acţionează de asemenea şi ca principal purtător de cuvânt pentru
Organizaţie atât în ceea ce priveşte relaţiile externe cât şi în comunicaţiile şi
contactele între guvernele membre. El este sprijinit de către Oficiul său privat
(P0) în toate aspectele muncii sale. Personalul său include un Consilier
Legislativ şi un Consilier Special pentru Afacerile Central şi Est Europene.

1 Franţa nu participă.
2 Toate ţările dar două ţări membre nu participă ca membri. Islanda participă ca
observator, Franţa nu participă.

1.3.5. Personalul Internaţional (IS)

117. Activitatea Consiliului Nord Atlantic şi a Comitetelor sale este

sprijinită de către un Personal Internaţional constând din personal din ţările
12
membre fie recrutat direct de către Organizaţie sau nominalizat de către
guvernele lor, în mod normal pentru o activitate de trei ani. Membrii Personalului
Internaţional răspund faţă de Secretarul General şi sunt datori să fie fideli
Organizaţiei în perioada nominalizării lor. Personalul Internaţional cuprinde
Oficiul Secretarului, cinci divizii operative, Oficiul de Management şi Oficiul
Controlorului Financiar. Fiecare dintre divizii este condusă de un Asistent al
Secretarului General (ASG), care în mod normal este preşedintele principalului
comitet care se ocupă de subiectele aflate în domeniul său de responsabilitate.
Prin structura lor de Direcţii şi Secţii, Diviziile sprijină activitatea comitetelor
în diferite arii ale activităţii.
118. Cele cinci divizii ale Personalului Internaţional sunt:
• Afaceri Politice (PA)
• Planificare a Apărării şi Operaţii (DPAO)
• Sprijinul Apărării (DS)
• Securitatea Investiţiilor, Logistică şi Planificare a Urgenţelor Civile (SILCEP)
• Afaceri ştiinţifice şi ale mediului înconjurător (SEA)
119. Una dintre aceste divizii este de interes medical şi anume SILCEP
care asigură sprijinul de personal pentru Comitetul Medical Unificat, care la
rândul său asigură consilierea unificată civil-militară şi sprijinul experţilor pentru
toate activităţile de urgenţă ale NATO inclusiv Centrul EuroAtlantic de
Coordonare a Răspunsului la dezastre (EADRCC).
120. Personalul NATO HO C3 este un element integrat civil/militar care
sprijină atât Personalul Internaţional (IS) cât şi Personalul Militar Internaţional
(IMS).

1.3.6. Comitetul Militar (MC)3

121. Comitetul Militar (MC) este responsabil pentru recomandarea către

Autorităţile Politice ale NATO a acelor măsuri considerate ca necesare pentru
apărarea comună a ariei NATO şi pentru furnizarea ghidării în probleme militare
a Comandanţilor Strategici (SC9). Comitetul Militar (MC) este cea mai mare
autoritate militară în Alianţă sub autoritatea politică a NAG şi DPC, sau, unde
problemele nucleare sunt implicate a NPC. El este compus din Şefii Statelor
Majore ale Apărării din fiecare ţară membră. Şefii Satelor Majore ale Apărării se
întâlnesc de două ori pe an. În afara acestor întâlniri ţările membre sunt
reprezentate de către Reprezentanţa Militară Naţională (în mod obişnuit la nivel
de 3-4 stele) aprobaţi de către Şefii Statelor Majore ale lor.

13
3 Islanda nu are forţe militare dar poate să fie reprezentată de un civil. Franţa
este în prezent un participant complet la MC.

1.3.7. Personalul Militar Internaţional (IMS)

122. Comitetul Militar (MC) este sprijinit de către un Personal Militar Integrat
compus din personal militar secundat din instituţiile militare naţionale şi dintr-un
personal civil de sprijin. Membrii Personalului Militar Internaţional (IMS) sunt sub
autoritatea administrativă al Directorului Personalului Internaţional (DIMS).
Personalul Militar Internaţional (IMS) este condus de către un Director cu
rang de general cu trei stele care este nominalizat de către ţările membre şi
secţionat de către Comitetul Militar (MC). Directorul este ajutat de către cinci
Directori adjuncţi (flag sau ofiţeri cu rangul de generali şi de către Coordonatorul
Executiv al IMS.
123. Cele cinci Divizii ale IMS sunt:
• Informaţii (INT)
• Operaţii (OPS)
• Planuri & Politici (P&P)
• Co-operare & Securitate Regională (C&RS)
• Logistică, Armamente & Resurse (LA&R)
124. Ultima divizie este de interes pentru medici, întrucât în cadrul alianţei
NATO funcţiile medicale sunt considerate ca o parte a Logisticii. În baza acestui
fapt singurul ofiţer administrativ medical de la Comandamentul NATO este
încadrat în această divizie.
125. Personalul NATO HO C3 este un element integrat civil/militar care
sprijină atât Personalul Internaţional (IS) cât şi Personalul Militar Internaţional
(IMS).
.

1.4. STRUCTURA NATO INTEGRATĂ DE COMANDĂ MILITARĂ

126. Atunci când NATO şi-a pus în aplicare noua structură a forţelor în
1994, s-au modificat şi aranjamentele de comandă. Această evoluţie a
aranjamentelor de comandă este continuă, cu schimbări majore care s-au făcut
în 1999. Noua structură de comandă permite ca alianţa să-şi joace rolurile sale
în totalitate şi să îndeplinească mai flexibil misiunile şi rolurile sale prin
asigurarea rolurilor corespunzătoare pentru toţi Aliaţii participanţi şi prin întărirea
legăturilor transatlantice. Această nouă structură de comandă asigură de
14
asemenea participarea ţărilor partenere şi va facilita integrarea viitorilor noi
membri în structurile militare ale alianţei. Această restructurare a realizat o
reducere de la 65 de comandamente existente în 1997 la 20 în noua structură.
Ea constă din două Comandamente Strategice superioare (SC), unul pentru
Atlantic şi unul pentru Europa, cu trei Comandamente Regionale (RC) sub
autoritatea Comandamentului Atlantic şi două sub autoritatea Comandamentului
Strategic European. Subordonate Comandamentului Regional în Europa sun
Comandamentele Componente (CC) şi Comandamentul Unificat subRegional
(JSRC).

1.4.1. Comandamentul Strategic Europa (SCE)

127. Sediul SCE este Comandamentul Suprem al Forţelor Alianţei din

Europa (SHAPE) localizat la Casteau, lângă Mons, în Belgia. Acest
comandament este responsabil pentru planificarea generală direcţionarea şi
conducerea tuturor activităţilor/problemelor militare din Alianţă în cadrul ariei
sale de responsabilitate în care a fost mandatat . El are în subordine două
comandamente regionale:
• Comandamentul regional (RC) Nord din Brunssum, Olanda, comandă
regiunea de Nord a Comandamentului Strategic al Europei. El este direct
responsabil faţă de Comandamentul Strategic pentru planificarea şi executarea
tuturor activităţilor/problemelor miliare ale Alianţei inclusiv responsabilităţile
delegate în regiunea de nord a Europei şi în afara acesteia dacă este nevoie.
Următoarele Comandamente Componente sunt subordonate Comandantului
Comandamentului Regional Europa de Nord:
• Comandamentul Component Aerian Nord din Ramstein Germania;
• Comandamentul Component Naval Nord din Northwood, Marea Britanie;
• Comandamentul Unificat Subregional de Centru din Heidelberg,
Germania;
• Comandamentul Unificat Subregional Nord-Est din Karup, Danemarca;
şi
• Comandamentul Unificat Subregional Nord din Stavanger, Norvegia.
• Comandamentul Regional (RC) Sud din Neapole, Italia, care comandă
regiunea sudică a Comandamentului Strategic Europa. El îşi asumă
responsabilităţi similare RC Nord şi include următoarele comandamente
subordonate:

• Comandamentul Component Aerian Sud, din Neapole, Italia;

15
 • Comandamentul Component Naval, Sud, din Neapole, Italia;
• Comandamentul Unificat Subregional Sud-Centru, din Larissa, Grecia;
• Comandamentul Unificat Subregional Sud-Est ,din lzmir, Turcia;
• Comandamentul Unificat Subregional Sud-Vest, din Madrid, Spania; şi
• Comandamentul Unificat Subregional Sud, din Verona, Italia.
128. De asemenea subordonate comandamentului Strategic Europa sunt
Comandamentul Aliat- Europa (ACE) Corpul de Reacţie rapidă (ARRC),
Rheindahlen, Germania şi Forţa Mobilă a ACE (terestră) (AMF-L), Heidelberg,
Germania. Ambele sunt subordonate direct Comandantului Suprem Aliat din
Europa (SACEUR). Corpul de Reacţie rapidă (ARRC) este componentul terestru
al forţelor de reacţie rapidă a SCE rolul lor fiind să fie pregătite pentru a fi
folosite în cadrul SCE în scopul de a mări sau întări forţele locale dintr-o ţară
membră NATO sau dintr-o arie NATO de operaţii unde ar fi necesar. Structura
planificată pentru pace include 10 divizii plus trupe din 12 ţări membre NATO, şi
care permite un răspuns rapid la o largă paletă de eventualităţi. AMF-L este o
forţă mică multinaţională care poate fi trimisă în timp scurt după anunţare către
oricare parte din SCE care este în pericol. Rolul ei este de a demonstra
solidaritatea alianţei şi capacitatea şi determinarea ei de a rezista la oricare
formă de agresiune împotriva oricărui membru al ei.
Comandamentul Strategic al Atlanticului (SCA)
• Comandamentul regional (RC) Vest, din Norfolk, se axează pe partea
vestică a Ariei de Responsabilitate (AOR) Atlantice;
• Comandamentul regional (RC) Est, din Northwood, Marea Britanie, se
axează pe partea de nord-est şi estică a Atlanticului, incluzând Islanda, având
acoperire duală cu CCNAV Nord al SC Europa;
129. Sediul acestui Comandament Strategic al Atlanticului (SCA) este în
Norfolk, Virginia, în Statele Unite, el fiind responsabil pentru planificarea
generală, direcţionarea şi conducerea tuturor activităţilor/problemelor militare ale
Alianţei în aria sa de comandă şi în afara ei dacă este mandatat. În cadrul SCA,
Comandamentele Regionale sunt direct responsabile pentru planificarea şi
execuţia tuturor activităţilor/problemelor militare ale Alianţei, inclusiv a
responsabilităţilor delegate în aria lor de responsabilitate şi în afara ei dacă este
nevoie. Următoarele comandamente constituie comandamentele subordonate
Comandamentului Strategic al Atlanticului (SCA):
• Comandamentul regional (RC) Sud-est din Lisabona, Portugalia, se axează
pe partea de sud-est a Atlanticului şi include teritoriul Portugaliei;
• HO STRIKFLTLANT, subordonat direct către SCA, asigură o
disponibilitate rapidă a unei forţe de atac maritimă şi o capacitate CJTF HO
pentru întreaga Alianţă şi în afara ei;
16
 • HO SUBACLANT care asigură o capacitate de coordonare pentru SCA şi
legături directe cu SCE pentru managementul politicii şi doctrinei Alianţei în
domeniul submarinelor. Este esenţial o autoritate de coordonare şi sursă de
principii pentru doctrina operaţională şi tactică a submarinelor pentru ambele
Comandamente Strategice.

1.4.2. Statul Major de Planificare al Forţelor Unificate şi Combinate

(CJ PS)

130. Derivând din fostul Stat major de planificare al Forţelor de Reacţie

Rapidă (ARFPS) CJPS a fost format pentru a sprijini ambele Comandamente
Strategice în aplicarea conceptului Forţelor Speciale Combinate (CJTF). Funcţia
sa principală este de a executa planificarea centralizată pentru CJTF în strânsă
cooperare cu toate comandamentele NATO interesate şi cu Uniunea Europei
Occidentale. Statul major este situat la SHAPE, Casteau, Belgia.

1.4.3. Elementul de Alarmă rapidă aeriană a NATO(NAEWE)

131. Elementul NAEW, localizat la Geilenkirchen, în Germania, este

subordonat direct către SACEUR şi asigură Alarmarea aeriană şi Sprijin de
control (AWACS) pentru operaţiunile NATO. NAEWE este unul dintre foarte
puţinele forţe militare aparţinând NATO şi în care operează forţe militare
multinaţionale, întrucât majoritatea altor forţe rămân sub comanda naţională şi
ele sunt puse la dispoziţia comandanţilor NATO în timp de criză.

1.4.4. Grupul de Planificare Regională Canada-Statele Unite

132. Grupul de Planificare Regională Canada-Statele Unite, care acoperă

aria Nord Americană, întocmeşte şi recomandă Comitetului Militar (MC)
planurile pentru apărarea Regiunii Canada –Statele Unite. El se întâlneşte
alternativ în una din cele două ţări.

1.5. Calea viitoare

133. Noua structură de comandă pusă în aplicare în prima parte a anului

1999, constituie o modificare majoră a structurii militare integrate, dând alianţei
17
mijloacele de a desfăşura întreaga paletă de roluri şi misiuni. Nu există nici un
dubiu că noua structură va fi efectivă operaţional şi viabilă dintr-o perspectivă
politico-militară. Ea va de asemenea integrarea noilor membrii şi va acomoda
cerinţele Programului întări de Parteneriat pentru Pace. Mai mult ea sprijină clar
expansiunea Identităţii Europene de Securitate şi Apărare (ESDI), prin ridicarea
rolurilor şi responsabilităţilor membrilor Europeni ai Alianţei.

1.6. CONCEPTUL FORŢELOR SPECIALE UNIFICATE ŞI COMBINATE

(CJTF)

134. La Summitul său din Bruxelles din Ianuarie 1994, NATO a aprobat
principiul că mijloacele colective şi capacităţile Alianţei pot fi făcute disponibile
pentru operaţiunile Uniunii Europei Occidentale (WEU). Scopul acestui aşa
numit concept al CJTF care a fost aprobat la acea întâlnire este de a asigura
capacităţi militare separabile dar nu separate care pot fi folosite de NATO sau
WEU, şi care permit aliaţilor Europeni să desfăşoare operaţiuni militare în cadrul
WEU dacă NATO nu poate sau nu doreşte să acţioneze ca organizaţie.
Conceptul CJTF este destinat să:
• asigure forţe speciale rapid dizlocabile multinaţionale şi multi-arme cu
capacităţi de comandă şi control provenind din structura integrată de comandă
militară a alianţei;
• crească Identitatea Europeană de Securitate şi Apărare prin punerea la
dispoziţie a Comandamentelor CJTF şi/sau a componentelor lor către WEU
pentru operaţiile specifice; şi
• faciliteze încorporarea contribuţiilor potenţiale din partea ţărilor
nemembre NATO în operaţiile de urgenţă din afara ariei de apărare colectivă a
Alianţei.
Conceptul CJTF nu anvizajează crearea de comandamente permanente
suplimentare, dar se va baza pe secţii de stat major localizate în cadrul
Comandamentelor Regionale specificate. Un atribut funcţional major al CJTF va
fi Centrul Multinaţional Unificat de Logistică (MJLC), care este legat de Centrul
Medical de Control (MEDCC).

1.6.1. LĂRGIREA NATO

136. În concordanţă cu decizia Summitului Şefilor de stat să înceapă

negocierile de aderare în scopul de a deveni membrii ai Alianţei. După o foarte
mare muncă din partea lor pentru a obţine calitatea de membru, aderarea
18
acestor noi membrii a fost aprobată de fiecare dintre cei 16 membrii ai alianţei şi
a avut loc în prima parte a anului 1999. Alianţa a stabilit că va rămâne deschisă
pentru viitoare aderări la o dată ulterioară.

1.6.2. CONSILIUL PARTENERIATULUI EURO-ATLANTIC (EAPC)

137. Dezvoltarea şi întărirea dialogului şi parteneriatului cu Partenerii de

cooperare formează o parte integrală a Conceptului Strategic NATO. Crearea
Consiliului de Cooperare Nord-Atlantic (NACC) la sfârşitul anului 1991 a
constituit un cadru pentru dialogul şi cooperarea cu ţările din Europa Central şi
de Est şi cu noile state independente din fosta Uniune Sovietică.
138. Construit după succesul NACC şi a PfP, Aliaţii şi miniştrii de externe
din ţările partenere au inaugurat Consiliul de Parteneriat Euro-Atlantic (EAPC) la
întâlnirea lor de la Sintra Portugalia de la 30 mai 1997, în dorinţa de a creşte
cooperarea politică şi militară între ţările lor la un nou nivel calitativ. EAPC, ca
succesor al NACC, asigură un cadru actualizat pentru consultările politice şi
cele referitoare la securitate pentru o cooperare întărită în cadrul PfP.
139. Dimensiunea politică extinsă a consultărilor şi a cooperării cu oferta
EAPC permite Partenerilor dacă doresc să dezvolte o relaţie politică directă cu
Alianţa. În plus EAPC asigură cadrul pentru acordarea ţărilor partenere a unor
oportunităţi crescute de decizie referitoare la activităţile în care participă.
140. EAPC se întâlneşte de două ori pe an atât la nivelul miniştrilor de
externe cât şi la cel al miniştrilor apărării ca o regulă generală, iar la nivel
ambasadorial se întâlneşte la Bruxelles lunar. Se mai poate reuni şi la nivel de
şefi de state sau guverne atunci când este necesar.

1.6.3.PROGRAMUL DE PARTENETRIAT PENTRU PACE (PfP)

ÎNTĂRIT4

141. PfP este o iniţiativă majoră introdusă de NATO în ianuarie 1994 la

Summitul de la Bruxelles. Scopul parteneriatului este de a întări stabilitatea şi
securitatea în Europa. El este centrat pe cooperarea legată de apărare, este
adresat tuturor ţărilor membre ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în
Europa (OSCE) care pot şi doresc să contribuie la acest program, şi care în
afara dialogului şi cooperării doresc un parteneriat real, constituind un element
permanent al arhitecturii de securitate Europene. Parteneriatul serveşte ca
mijloc de a extinde şi intensifica cooperarea politică şi militară în Europa, de a
19
creşte stabilitatea de a diminua pericolele pentru pace şi de a construi relaţii
întărite prin promovarea spiritului cooperării practice şi a respectării principiilor
democratice care stau la baza Alianţei. NATO va consulta orice partener activ
dacă acel partener primeşte o ameninţare directă pentru integritatea sa
teritorială, independenţa politică sau securitatea sa.

1.6.4. PARTENERIATUL DINTRE NATO ŞI RUSIA

142. La întâlnirea lor din primăvara anului 1997, miniştrii de externe şi ai

apărării din alianţă au agreat un set de noi iniţiative de a întări în viitor PfP ca un
element întărit al Arhitecturii de Securitate Europeană şi ca un vehicul al
dezvoltării unor relaţii mai strânse între NATO şi ţările partenere. Programul PfP
întărit va avea un mai mare rol operaţional, consultaţii politice mai strânse şi
ocazii crescute pentru parteneri de a participa la luarea deciziilor şi la
planificarea activităţilor PfP. Schimbări majore s-au făcut la Summitul de la
Washington din 1999 (vezi capitolul 11).
143. Parteneriatul pentru Pace constituie un element identificabil în cadrul
unui cadru flexibil al EAPC şi îşi menţine elementele de bază şi procedurile sale.
PfP este fondat pe baza relaţiilor bilaterale între NATO şi fiecare din ţările
care au aderat la PfP. Toţi membrii PfP sunt membrii ai EAPC.
144. Obiectivele primordiale ale întăririi PfP sunt:
• întărirea consultaţiilor politice în cadrul PfP, ţinând seama de EAPC şi
activităţile sale;
• dezvoltarea unui rol operaţional mai mare pentru PfP;
• asigurarea unei implicări mai mari a partenerilor în luarea deciziilor şi
planificării în PfP.
145. “Actul fondator al relaţiilor mutuale, cooperare şi securitate
între NATO şi Federaţia Rusă” a fost semnat la Paris în 27 mai 1997. El este
expresia unui interes crescând pentru construirea împreună a unei păci durabile
în aria Euro-Atlantică.
146. Consiliul Permanent Unificat NATO-Rusia (PJC) se întâlneşte
lunar la nivel ambasadorial, de două ori pe an la nivel ministerial. De asemenea
Miniştrii apărării şi Şefii Statelor Majore se întâlnesc la şase luni.

1.6.5. PARTNERIATUL NATO CU UCRAINA

147. La Summitul NATO din iulie 1997 de la Madrid Şefii de state şi

20
guverne au semnat “Carta pentru un parteneriat distinct între NATO şi Ucraina”.
În această Cartă Aliaţii NATO au reafirmat sprijinul lor pentru suveranitatea
Ucrainei, independenţa şi integritatea teritorială, dezvoltarea democratică,
prosperitatea economică şi statutul de ţară non-nucleară ca şi pentru
inviolabilitatea frontierelor.
Au fost stabilite variate arii de consultări şi cooperare. Comisia NATO-
Ucraina se întâlneşte de regulă nu mai puţin de două ori pe an.

1.6.6. DIALOGUL MEDITERANEEAN

148. Securitatea în Europa este strâns legată de securitatea şi stabilitatea

ariei Mediteraneene. În consecinţă, NATO a început un dialog cu şase ţări din
regiune5 cu scopul de a:
• contribui la securitatea şi stabilitatea în aria Mediteraneeană;
• obţinerea unei mai bune înţelegeri mutuale;
• corectarea concepţiilor greşite despre NATO din ţările Mediteraneene.

1.6.7. INSTITUŢII INTERLOCUTOARE

149. NATO menţine relaţii strânse cu Naţiunile Unite (UN), OSCE, WEU şi
Uniunea Europeană (EU), care sunt pe larg prezentate în capitolul 9.

1.7. BIBLIOGRAFIE

C-M (99) 21, 29 April 99—The Alliance’s Strategic Concept

MC 324 The NATO Military Command Structure
MC 389 MC Directive for the Military Implementation of the Alliance’s CJTF
Concept
MC 400/2 MC Guidance for the Military Implementation of Alliance Strategy
NATO Facts and Figures
NATO Handbook

21
 1.8. ANEXA 1-A STRUCTURA MILITARĂ ŞI CIVILĂ NATO

AUTORITĂŢILE
NAŢIONALE

REPREZENTANŢII REPREZENTANŢII
PERMANENŢI MILITARI
(AMBASADORI) LA NATO
LA NATO

COMITETUL DE CONSILIUL GRUPUL DE

PLANIFICARE NORD-ATLANTIC PLANIFICARE
A APĂRĂRĂRII NUCLEARĂ

COMITETUL
MILITAR

SECRETARUL
GENERAL

PERSONALUL MILITAR
INTERNAŢIONAL

COMITETELE
SUBORDONATE
NAC, DPC ŞI NPG

S.C. EUROPA S.C. ATLANTIC CANADA USA

Planificare Regionala

22
 1.9. ANEXA 1 B COMITETELE PRINCIPALE ALE CONSILIULUI

COMITETUL DE CONSILIUL GRUPUL DE

PLANIFICARE NORD PLANIFICARE
A APĂRĂRII ATLANTIC NUCLEARĂ

COMITETUL
MILITAR

GRUPUL FORŢA SPECIALĂ COM. COM. NATO COMITETUL DE

DE LUCRU A CONVENŢIILOR UNIF. APĂRARE ACCS COORD
EXECUTIV CONTROLUL PROLIF. AERIANĂ MGMT VERIFICARE
ARMELOR
GRUPUL DE COMITETUL
COOP. MED. POLITIC GRUPUL BIROUL SPMG
SUP. DE COORD. NATO PROLIF.
POLITICI C3
COMITETUL CNAD SNLC
POLITIC

COMITETUL GRUPUL DE BIROUL SUP. COMITETUL DPG COMITETUL

REV. AVIZARE RESURSE ŞTIINŢIFIC INFRASTRUCT.
APĂRARE POLITICĂ
NORD-ATL.

COMITETUL DE COMIT. NCS GRUPUL GRUP

MEDIU ŞI SOC. COMITETUL
MGMT NIVEL SUP. BUGET
TRAFIC ÎNALT PROT.
AERIAN ARME
COMITETUL
SPECIAL
ORG. COMITETUL
MGMT NATO
CONDUCTE SECURITATE

COMITETUL COMITET COMITETUL

CONSILIULUI COMITETUL SCEPC PMSC INFORMAŢII CONDUCTE
DE OPERAŢII ECONOMIC
EXERCIŢII

23
1.10.

24
 1.11. ANEXA 1 C PERSONALUL INTERNAŢIONAL

SECRETARUL GENERAL

PREŞEDINŢII Secretarul General adj. PREŞEDINTELE

Comitetelor Directorul Biroului Privat Biroului
militare şi civile International de
de buget al Auditorilor

SECRETAR SECRETAR SECRETAR SECRETAR SECRETAR

GEN. ADJ. GEN. ADJ. GEN. ADJ. GEN. ADJ GEN. ADJ.
SPRIJIN PLANIFICARE AFACERI SILCEP AFACERI
APĂRARE APĂRARE POLITICE ŞTIINŢIFICE
OPERAŢII ŞI MEDIU

DIRECTOR CONTROLORII SECRETAR DIRECTOR DIRECTOR

INFORMAŢII FINANCIARI EXECUTIV OFICIUL MANAGEMENT
ŞI PRESĂ SECURITATE
NATO

1.12.

25
 1.13.ANEXA 1- D PERSONALUL MILITAR INTERNAŢIONAL

CONSILIERUL
PENTRU INFORMAŢII
PUBLICE

DIRECTOR BIROUL
DE PERSONAL
CONTROLORUL
FINANCIAR COORDONATORUL
EXECUTIV

ACTIVITĂŢI CENTRUL
DE SPRIJIN DE SITUAŢII
PERSONALUL
MANAGEMENTUL NHQC3
SISTEMELOR
DE INFORMAŢII

INFORMAŢII OPERAŢII PLANURI ŞI COOPERARE LOGISTICĂ

POLITICI ŞI SECURITATE ŞI
REGIONALĂ ARMAMENTE

EVALUARE PLANURI POLITICI I COOPERARE LOGISTICĂ

CONCEPŢI
Operaţionale STRATEGICE MILITARĂ

INFORMAŢII OPERAŢIUNI POLITICI CONTROLUL ARMAMENTE

CURENTE CURENTE NBC ARMELOR
ALARMARE SECURITATE
REGIONALĂ

PUBLICAŢII RĂZBOIUL PLANIFICARE BIROUL DE RESURSE

DOCUMENTE ELECTR. FORŢE DE CONSULTAŢII
ARHIVA APĂRAREA APĂRARE CU WEU
INFORMAŢII AERIANĂ

PREGĂTIRE RUSIA UNITATEA

ŞI UKRAINA DE CONSILIERE
EXERCIŢII MANAGEMENT
ELEMENTUL
DE SPRIJIN
PARTENERI

26
1.14. ANEXA 1 E STRUCTURA MILITARĂ INTEGRATĂ A NATO

CONSILIUL COMITETUL
NORD ATLANTIC MILITAR

COMANDAMENTUL COMANDAMENTUL
STRATEGIC ATLANTIC STRATEGIC EUROPA
(NORFOLK) (MONS)

COMANDAMENTUL COMANDAMENTUL COMANDAMENTUL

REGIONAL REGIONAL REGIONAL
VEST NORD SUD
(NORFOLK) (BRUNSUM) (NEAPOLE)

COMANDAMENTUL COMANDAMENTUL COMANDAMENTUL

REGIONAL AERIAN AERIAN
EST (RAMSTEIN) (NEAPOLE)
(NORTHWOOD)

COMANDAMENTUL COMANDAMENTUL COMANDAMENTUL

REGIONAL NAVAL NAVAL
SUD-EST (NORTHWOOD) (NEAPOLE)
(LISABONA)

SUBACLANT CENTRUL CENTRUL

(NORFOLK) JSRC JSRC SUD-EST
(HEIDELBERG) (IZMIR)
STRIKFLTANT
(NORFOLK) CENTRUL CENTRUL
JSRC NORD-EST JSRC SUD
(KARUP) (LARISSA)

CENTRUL CENTRUL
JSRC NORD JSRC SUD
(STAVANGER) (VERONA)

CENTRUL
JSRC SUD-VEST
(MADRID)

27
 2. CAPITOLUL 2 COORDONAREA MEDICALĂ ÎN NATO

200. NATO, atât în forma sa de comandă integrată cât şi în postura sa

logistică, posedă un instrument politic şi militar viabil pentru a executa efectiv
operaţiunile sale militare multinaţionale. Aceste operaţiuni trebuie să constituie
baza naturii acestei organizări şi luând în considerare noile sale misiuni, include
atât misiuni în conformitate cu articolul 5 cât şi în afara acestuia. Pentru ambele
tipuri de astfel de misiuni, sprijinul medical este critic şi NATO a dezvoltat o
structură medicală complexă pentru a-i permite să asigure acest fel de sprijin
când este necesar.
201. Această organizare este prezentată grafic în figura de la sfârşitul
acestui capitol. Primul lucru care trebuie avut în minte este că NATO nu este o
organizaţie militară. –El este inerent un organism politic care are un braţ militar.
În concordanţă cu aceasta, “NATO este divizat în două părţi”, una civilă şi una
militară. Pe schema prezentată o linie împarte în două structura NATO –
aceasta pentru a prezenta mai simplu vizualizarea unora din variatele elemente
care sunt localizate organizaţional. Această diagramă în mod sigur nu este a
schemă organizaţională completă a NATO –ci doar a acelor organisme care au
o activitate medicală directă sunt prezentate, împreună cu cele cărora le sunt
subordonate organizaţional.
202. Întrucât NATO este inerent un organism politic şi deoarece ţările
noastre cred în controlul civil al militarilor, puterea finală organizaţională în
cadrul organizaţiei este încredinţată Consiliului Nord Atlantic (NAC) (şi deci
ţărilor membre) şi Secretarului General.
203. Unul dintre faptele mai puţin cunoscute despre NATO, este acela că
el are un braţ ştiinţific, Comitetul Ştiinţific NATO şi Comitetul pentru schimbările
Societăţii Moderne. Aceste comitete sunt partea “verde” a NATO şi tind să se
concentreze asupra problemelor cum ar fi aspectele mediului înconjurător ale
operaţiunilor militare sau a ariilor în care NATO şi ţările membre PfP au un
interes comun de cercetare. Ambele organisme au avut puţine teme medicale în
trecut, dar ele pot asigura un posibil forum pentru cercetarea şi studiile
medicale- schimbările recente în Termenii lor de Referinţă (TOR) le-au făcut
mult mai interesate în cercetarea medicală în viitorul apropiat decât în prezent.
Programul Ştiinţific NATO sprijină colaborarea ştiinţifică între oamenii de ştiinţă
din ţările NATO şi oamenii de ştiinţă din ţările partenere. Programul sprijină
următoarele tipuri de activităţi —Granturi de cooperare în cercetare, Granturi de
legătură, Vizite ale experţilor, Granturi pentru infrastructura de reţea, Institute de

28
cercetări avansate şi seminarii de cercetare avansată. Sprijinul în aceste
activităţi este disponibil pentru ştiinţă în general sau pentru un număr de
priorităţi “în schimbare” “arii de prioritate”, care pot include şi activităţile
medicale. Programul Ştiinţa pentru Pace, rulat de NSP, de asemenea poate
asigura sprijin pentru proiecte de Cercetare-Dezvoltare aplicative industriale şi
de mediu în ţările partenere, în colaborare cu ţările membre NATO. Stagiile de
cercetare sunt de asemenea sprijinite, atât pentru oamenii de ştiinţă din ţările
partenere şi cei din ţările membre. De asemenea tot sub egida NSP este nou
formatul Comitet de Cooperare Ştiinţifică şi Tehnologică Unificat NATO-Rusia,
care va desfăşura munca sa sub autoritatea Comitetului Permanent Unificat
NATO-Rusia.
204. În cadrul Personalului internaţional este situată şi Divizia de
Securitate a Investiţiilor, Logistică şi Planificare a Urgenţelor Civile (SILCEP),
care are ca una din secţiile sale elementul de logistică. Implicat în principal în
aspectele civile ale logisticii consumatorilor (mai mult decât logistica producţiei),
acest element este implicat în sprijinul medical pe o cale limitată, în special prin
munca sa în domeniul programelor şi doctrinelor de sprijin al ţării gazdă. De
asemenea sub autoritatea SILCEP este Direcţia de Planificare a Urgenţelor
Civile (CEPD), care este în principal implicată în răspunsul/coordonarea la
dezastre şi planificarea urgenţelor civile, care include şi toate aspectele
medicale ale acestor probleme. Sprijinul spitalicesc, afluxul masiv de victime,
medicina de dezastre şi alte aspecte ale sprijnului civil către militari sunt
cuprinse în aceste obiective cu toate că nu au nici o experienţă medicală în
personalul lor. Centrul Euro-Atlantic de Coordonare a Ajutorului în Dezastre
(EADRCC) este parte din CEPD, având ca funcţii coordonarea efortului de
ajutor internaţional asigurat de ţările membre NATO.
205. Comitetul Directorilor Naţionali ai Armamentelor (CNAD) este în
principal un grup implicat în producţia civilă de armamente şi în standardizare,
dar are multiple subgrupuri care lucrează ocazional în arii legate de medicină.
Grupul terestru 7 este în particular implicat în aspectele legate de echipament
ale apărării NBC, incluzând şi aspecte protecţiei forţelor împotriva NBC, detecţia
şi identificarea agenţilor NBC şi a contramăsurilor NBC desfăşurate şi
administrate de personalul non-medical. El are numeroase subgrupuri, care se
schimbă frecvent. În momentul redactării acestui volum Grupul de Proiect (PG)
31 evaluează posibilii decontaminanţi chimici pentru diverşi agenţi chimici iar
PG 33 este implicat în dezvoltarea biosenzorilor.
206. În cadrul NATO, există câteva comitete care au o conducere
unificată civil-militară. Unul din grupurile CNAD care de asemenea raportează
Comitetului Militar este Biroul NATO de Cercetare şi Tehnologie. Acesta este o
29
organizaţie recent formată compusă din ceea ce a fost fostul Grup de Avizare în
Cercetarea Aerospaţială şi Dezvoltare (AGARD) şi Grupul de Cercetare în
probleme de Apărare (DRG). În mod curent toate activităţile medicale ale
Biroului de Cercetare şi Tehnologie (R&T) sunt combinate într-un grup denumit
Elementul Factorului Uman şi de Medicină (HFM). Acesta are două arii distincte
dar complementare de interes, ce rezultă din amestecul celor două grupuri
pentru formarea lui. Ele se referă la vechile denumiri din cauză că s-a auzit mai
mult de acestea de către indivizii care au lucrat cu ele în trecut. Primul este un
grup de îmbunătăţire a performanţei psihologice/ fizice , care a fost fostul grup
DRG #8. Al doilea este fostul grup Aeromedical al AGARD, care este interesat în
factorii umani şi tehnologici în mediul aviatic. Împreună acest grup HFM sprijină
seminarii, întâlniri şi unele eforturi de cercetare colaborativă în ariile sale de
interes. Deşi majoritatea altor organisme cu interes medical activează la
Bruxelles, sprijinul administrativ pentru grupul HFM este localizat la Paris.
207. Comitetul Superior de Planificare a Urgenţelor Civile (SCEPC) are
ca una din suborganizaţiile sale Comitetul Medical Unificat (JMC), care este
însărcinat cu dezvoltarea mecanismelor îmbunătăţite de cooperare civil/militară
şi sprijin mutual.
Unele din proiectele care au fost dezvoltate în trecut sunt în ariile de sprijin
civil pentru evacuarea aeromedicală şi pregătirea spitalelor civile pentru primirea
unui mare număr de victime de război. Una din ariile majore de activitate a fost
răspunsul medical la crize şi dezastre. Sprijinul administrativ pentru JMC este
asigurat de CEPD din cadrul personalului internaţional, fiind asigurat de un ofiţer
administrativ pregătit dar non-medical, care are şi alte numeroase atribuţii.
208. Conferinţa Superioară a Logisticienilor NATO (SNLC) este jucătorul
major în logistică în structura Comandamentului NATO. Deşi nu are funcţii
medicale directe, această organizaţie este importantă pentru comunitatea
medicală. În NATO, “partea medicală” este parte din “logistică”, în termeni
funcţionali (cu toate că nu în mod necesar şi în structura organizaţională) avem
nevoie să asigurăm că doctrina noastră medicală şi concepţiile noastre sunt
superpozabile cu cele produse de SNLC, cum ar fi MC 319/1. Strânsa
coordonare între SNLC şi comunitatea medicală este un imperativ.
209. Grupul NATO de Pregătire este subordonat Comitetului Militar şi de
aceea este un grup strict militar. Misiunea sa de bază este de a dezvolta şi
standardiza noi mecanisme sau politici în arena pregătirii. Interesul său major
este de a încuraja proiecte de pregătire pentru a îmbunătăţi calitatea pregătirii
unificate şi combinate şi de a îmbunătăţi standardizarea şi interoperabilitatea
pregătirii. Subgrupurile sale includ Apărarea împotriva NBC, Grupul de Lucru în
Pregătirea Individuală şi Dezvoltările Educaţiei şi Grupul de Lucru în Factorii
30
Umani ai Echipajelor de zbor. Câteva din aceste Grupuri de Lucru au avut în
trecut elemente din aria medicală. Ca o recunoaştere a implicării acestor grupuri
în aria pregătirii medicale, o recentă dezvoltare a fost participarea CIOMR (care
va fi prezentat mai jos) la lucrările acestui grup.
210. Cele două Comandamente Strategice joacă un rol major atât în
dezvoltarea doctrinelor/politicilor cât şi în probleme operaţionale ce implică
medicina. Fiecare din aceste două Comandamente are un Consilier Medical şi
Personal care-şi coordonează activitatea prin BI-SC Grupul de Consilieri
Medicali. În plus, Consilierul Medical al ACE organizează o conferinţă anuală cu
toţi consilierii săi medicali subordonaţi. Pentru scopul îmbunătăţirii coordonării,
ambii consilieri ai Comandamentelor Strategice sunt membrii ai Plenarei
COMEDS.
211. Jucătorul major în probleme de standardizare medicală în NATO
este Agenţia Militară de Standardizare (MAS). Ea are patru birouri subordonate,
din care 3 au grupuri medicale subordonate. Biroul Marinei are Grupul de Lucru
în Medicina Submarină, Grupul de medicină navală şi Grupul de lucru în
Pericolele Radiaţiilor. Biroul Armatei Tare Grupul Medical de Lucru General şi
Grupul de lucru Medical NBC la fel şi Un Grup Medical Naval. Biroul Aerian are
Grupul de Lucru Aeromedical. Aceste grupuri lucrează toate în acelaşi timp dar
în domenii diferite de interes. În general, MAS este agenţia care se ocupă şi
facilitează ratificarea naţională a documentelor noastre de standardizare cum ar
fi STANAGs şi Publicaţiile Alianţei. Trebuie să se noteze că şi alte grupuri au
abilitatea (şi unele cum ar fi COMEDS- responsabilitatea) pentru întocmirea
acestor documente sub supravegherea generală a Comitetului NATO pentru
Standardizare. Apoi MAS procesează aceste documente pentru ratificarea
naţională. Aşa cum s-a scris întreaga structură de standardizare a NATO este în
cursul unei schimbări radicale, care va schimba atât structura organizaţională cu
toate că probabil nu şi aspectele operaţionale ale MAS. Agenţia primară de
standardizare va fi Agenţia NATO de Standardizare, care va încorpora funcţiile
MAS. Forma finală încă nu a fost decisă cu toate că aşteptăm ca Biroul Unificat
al Serviciilor să joace un rol vital mai crescut în problemele medicale. Relaţiile
dintre COMEDS şi MAS sunt guvernate printr-un Memorandum de Înţelegere
care va fi actualizat pentru a reflecta schimbările ce se produc în comunitatea
de standardizare când acest schimbări vor fi finalizate.
212. Comitetul Şefilor Serviciilor Medicale Militare din NATO, sau
COMEDS, este autoritatea militară medicală cea mai înaltă în cadrul NATO şi
consiliază Comitetul Militar. Nivelul acestui grup este dat de faptul că este
compus din Medicii Şefi (Chirurgii Generali) ai ţărilor membre NATO, Consilierii
Medicali ai Comandamentelor Strategice şi Ofiţerul administrativ medical al IMS.
31
Preşedintele MAS şi ai Grupurilor de Lucru Medical General şi NBC,
Preşedintele JMC şi Ofiţerul administrativ medical al Personalului de Planificare
al Uniunii Europei Occidentale participă ca observatori.
COMEDS are 10 grupuri de lucru subordonate, care desfăşoară studii şi
activităţi în ariile care sunt prezentate în Termenii de Referinţă ai fiecărui Grup.
Aceste grupuri includ: Grupul Ad Hoc de lucru în problemele medicale ale PfP;
Grupul de lucru în coordonarea şi cooperarea în cercetarea medicală; Grupul de
lucru în serviciile stomatologice; Grupul de lucru în Medicina de Urgenţă; Grupul
de lucru în Pregătirea Medicală; Grupul de Lucru în Structurile Medicale Militare,
Organizare şi Proceduri; Grupul de Lucru în Materiale el Medicale şi Farmacie
Militară; Grupul de Lucru în Igiena Alimentaţiei, Tehnologia alimentelor şi servicii
Veterinare şi Grupul de Lucru în Psihiatria militară. Compuse din reprezentanţi
experţi naţionali în domeniu, fiecare dintre ele lucrează pentru dezvoltarea
studiilor şi politicilor în cadrul ariei lor de competenţă indicată clar de denumirea
lor. Majoritatea acestor grupuri se întâlnesc anual (WG-MMSOP se întâlneşte
bi-anual), iar Plenara COMEDS se întâlneşte bi-anual.
213. Una din cele mai puţin înţelese funcţii medicale din NATO este cea a
Ofiţerului Medical administrativ al Personalului Medical Internaţional. Acest ofiţer
lucrează în Divizia de Logistică, Armamente, Resurse în cadrul departamentului
de Logistică. De altfel el serveşte atât ca ofiţer administrativ al logistici cât şi ca
ofiţer administrativ medical. Ca singurul ofiţer medical din cadrul
Comandamentului NATO, acest individ are o foarte largă paletă de
responsabilităţi. El reprezintă Personalul Militar în cadrul Plenarei COMEDS, în
HFM grup de lucru al RIO, la toate Grupurile de Lucru Medicale ale MAS, în
câteva grupuri de lucru ale COMEDS şi în Grupul de consilieri medicali Bi-SC.
În plus el asigură sprijinul medical pentru Personalul Internaţional, Direcţia de
Planificare a Urgenţelor Civile, EADRCC şi Centrul pentru Armele de Nimicire în
Masă la nevoie. Funcţia sa de bază este de coordonator şi sursă de informaţii şi
de reducere a conflictelor dintre multiplele grupuri medicale, pentru a reduce
tensiunea şi a creşte productivitatea. El serveşte ca un conducător de informaţii,
un element de coordonare şi de verificare a realităţii, jucând rolul de “broker
onest” în coordonarea între ţări şi variatele grupuri de lucru. Deşi se publică
foarte puţin sub numele său, dar inputul său este asupra aproape oricărui
document ce implică proiecte medicale în cadrul NATO.
214. Comitetul Interaliat al Ofiţerilor Medici de Rezervă (CIOMR), este o
organizaţie subordonată comitetului medical şi care asigură servicii şi
coordonare pentru Ofiţerii Medici de Rezervă din diverse ţări care au astfel de
structuri. El se întâlneşte de două ori pe an.
215. Această descriere a coordonării medicale a NATO nu este completă-
32
mai sunt multe grupuri la alte niveluri care nu au fost prezentate, cum ar fi
Conferinţa Chirurgului Şef al Corpului de Reacţie Rapidă ACE, Conferinţele
Consilierului Medical Regional, etc. Doar unele dintre aceste organisme cu
activităţi medicale ce afectează Comandamentul NATO au fost discutate.
216. Concluzia este că activităţile medicale din NATO sunt complexe, dar
nu total deconectate. Nimic nu se întâmplă fără o participare naţională şi este o
capacitate inerentă a sistemului de a depăşi dublarea suplimentară şi supra
încărcarea. Datorită acestui sistem aparent complex şi a integrării sale cu
succes, noi avem capacitatea de a asigura un sprijin medical pentru forţele
NATO în permanentă îmbunătăţire pentru oricare tip de misiune care li se poate
încredinţa.

2.1. Bibliografie:

MC 324 The NATO Military structure

MC 335 Establishment of the Committee of The Chiefs Of Military
Medical Services in NATO
NATO Facts and Figures
NATO Handbook

33
 2.2. Anexa 2

COORDONAREA MEDICALĂ ÎN NATO

NAC
SEC. GEN

NSB IS CNAD SCEPC SNLC MC

NAA JMC ACE ACLANT MAS COMEDS

CCMS SILCEP EM
ACE
PG31 R&T MED NAVAL TER. AERI. MT
BD CONS.
MPM
PG33 HFM NTG BI GM
AM GRUP SC SUB GRP GRP MPMM
MED MED
GRP. DS
LG7
JSGG AFSG NAV NBC IMS FHFT
MED MED
GRP GRP LA&R MP
LOG CEPD MMSOP
RAD BIO
PER MED MMRC
NBC GRP GRP GRP GRP MSO
AP. ITED AHF
GRP CIOMR

EADRCC

CIVILI MILITARI

34
 3. CAPITOLUL 3 PRINCIPIILE ŞI POLITICILE MEDICALE

3.1. PRINCIPIILE SPRIJINULUI MEDICAL

300. Pentru a facilita asigurarea îngrijirilor medicale la cel mai înaltă

calitate posibilă într-un mediu multinaţional, care va include atât operaţiunile pe
baza articolului 5 şi cale non-articol 5, NATO a adoptat un set de principii de
sprijin medical şi politici care vor fi puse în palicare de către toate ţările
participante la operaţiunile NATO sau cele conduse de NATO.

3.1.1. Principiile îngrijirilor medicale

301. În cele ce urmează prezentăm principiile care vor guverna

întotdeauna planificarea îngrijirilor medicale în timpul operaţiunilor NATO.
Acestea privesc codul etic medical care guvernează acţiunile personalului
medical şi legile de desfăşurare care exprimă conştiinţa umanitară ale ţărilor
membre ale Alianţei.
302. Respectarea Convenţiilor Umanitare. Desfăşurarea activităţilor
medicale va respecta legile stabilite potrivit Convenţiilor de la Haga şi Geneva.
În situaţiile în care anumite prevederi ale acestor convenţii nu pot fi legal direct
aplicabile, aceste principii vor defini fără îndoială standardul minim acceptabil.
Vor fi trataţi fără discriminare toţi bolnavii şi răniţii pe baza nevoilor lor clinice şi a
disponibilităţii resurselor medicale.
303. Standardele îngrijirilor medicale. Sprijinul medical operaţional
pentru forţele NATO trebuie să îndeplinească standardele acceptabile pentru
toate ţările participante. Chiar şi în situaţii de criză sau conflict, scopul este de a
se asigura un standard de îngrijiri medicale cât mai apropiat de cele care se
aplică în timp de pace.
304. Menţinerea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor. Planurile de
asigurare medicală vor trebui să includă măsuri detaliate pentru prevenirea
îmbolnăvirilor şi rănirilor la forţele dizlocate ca un factor cheie al menţinerii
capacităţii de luptă a personalului şi a eficienţei operaţionale a unităţilor.
305. Spectrul responsabilităţilor medicale. Îngrijirile medicale se
asigură pe o bază progresivă de la medicina preventivă, primul ajutor,
resuscitarea de urgenţă şi stabilizarea funcţiilor vitale la evacuare şi tratamentul
specializat definitiv.
306. Constrângerile legate de timp ale îngrijirilor medicale.

35
Resuscitarea şi stabilizarea pacienţilor (termenul de “pacient” include răniţii,
bolnavii şi infectaţii) trebuie să fie asigurată într-o manieră încadrată în timp şi
conform principiilor practicii medicinei de urgenţă, ţinând seama de
constrângerile mediului militar. Planificarea pentru sprijinul medical trebuie să
ţină seama că resuscitarea poate cere intervenţii chirurgicale imediate
salvatoare de viaţă la fel ca şi proceduri de terapie intensivă. De aceea acest
sprijin va trebui să fie acordat cât mai aproape de locul rănirii posibil.
Îngrijirile chirurgicale suplimentare necesare pentru a salva membrele sau
sistemele şi intervenţiile chirurgicale pentru prevenirea posibilelor complicaţii
incapacitante trebuie să fie disponibile cât mai rapid posibil după evenimentul
care afectează sănătatea.
307. Triajul. Pacienţii sunt triaţi în categorii de tratament şi evacuare în
funcţie de urgenţa nevoilor lor clinice de asigurare a îngrijirilor medicale care
asigură cel mai mare beneficiu pentru cel mai mare număr de pacienţi. Aceasta
este esenţială atunci când victimele se produc simultan şi într-un număr care
depăşeşte capacitatea facilităţii medicale. Este un proces care se repetă la
fiecare ocazie. Categoriile de triaj NATO sunt descrise în întregime în STANAG
2879.
308. Pregătirea pentru evacuare. Condiţia clinică a pacientului va
guverna prioritatea, rapiditatea mijloacele şi destinaţia evacuării. Coordonarea
cu personalul de medical de dirijare a evacuării este necesară.
309. Continuitatea îngrijirilor. Pacienţilor care trec prin sistemul medical
trebuie să li se acorde îngrijiri continue, relevante şi progresive. Îngrijirile de
tranzit trebuie să fie disponibile în timpul evacuării.
310. Capacitatea de comunicare între pacient şi personalul medical,
este un element al îngrijirilor medicale acordate pacienţilor. Pentru asigurarea
eficienţei îngrijirilor, pacienţii şi personalul medical trebuie să fie capabili să
comunice între ei.
311. Confidenţialitatea medicală. Informaţiile despre pacienţi nu vor fi
comunicate oricăror indivizi sau organizaţii care nu au o nevoie medicală de a
şti cu excepţia celor cerute de politica naţională pentru pacienţii aparţinând
acelei ţări.

3.1.2. Principiile operaţionale medicale

312. În cele ce urmează prezentăm principiile sprijinului medical legate de

sprijinul operaţional, de la nivelul politici NATO la nivelurile operaţionale.
313. Autoritatea. Resursele medicale asigurate de ţările participante sunt
36
integral ale forţelor destinate pentru NATO. În condiţii normale, ţările membre
trebuie să aibă primul cuvânt în ceea ce priveşte sprijinul lor medical propriu.
Unităţile şi formaţiunile se vor dizloca şi redizloca cu o structură medicală
coerentă şi dimensionată pentru misiunea lor anticipată. Cu toate acestea
Comandantul Forţelor trebuie să fie autorizat să ia măsurile adecvate în scopul
de a face faţă vârfurilor de victime din cadrul forţelor sale. Mai mult, în
concordanţă cu MC 319/1, Comandantul NATO este autorizat să ceară rapoarte
şi să inspecteze 6, în timp de pace, criză şi conflict, cantitatea şi calitatea
mijloacelor medicale specificate, destinate pentru sprijinirea forţelor care vor fi
sub comanda sa. Pentru ţările non membre NATO aceasta va include la nevoie
certificarea unităţilor medicale înainte de dizlocarea facilităţilor medicale
specificate. Comandanţii NATO trebuie să fie avertizaţi că în unele situaţii va fi
nepractic sau chiar imposibil să inspecteze o unitate medicală până aceasta nu
a fost desemnată să facă parte dintr-o forţă NATO ce a început să fie constituită.
Unităţile medicale pot fi configurate individual sau constituite din elemente
modulare pentru a îndeplini cerinţele teatrului şi/sau misiunii. În scopul asigurării
unui standard de îngrijiri medicale cât mai apropiat de cele predominente în timp
de pace, întărirea cu personal medical şi/sau echipament de la alte unităţi poate
fi necesară. În timpul constituirii unităţilor medicale, este necesar ca timpul
pentru realizarea unui standard de pregătire profesională să fie luat în
considerare. 6 FR nu poate accepta autoritatea de a inspecta mijloacele de
logistică.
314. Responsabilitatea. Ţările membre NATO îşi vor reţine
responsabilitatea finală pentru asigurarea sprijinului medical pentru forţele
proprii alocate pentru NATO.
Aceasta poate fi rezolvată pe mai multe căi inclusiv prin aranjamente cu alte
ţări sau cu NATO. Comandanţii NATO pot fi însărcinaţi să medieze şi să
coordoneze astfel de aranjamente. Prin transfer de autoritate Comandantul
Forţei va împărţi responsabilitatea pentru sprijinul de sănătate şi medical al
forţelor destinate. Pentru a îndeplini această cerinţă, Comandantul Forţei are
nevoie de un personal medical adecvat şi va acţiona în concordanţă cu
principiile prezentate în paragrafele precedente şi în ghidul acesta.
315. Planificarea. Planificarea pentru sprijinul medical trebuie să fie parte
integrantă a întocmirii atât a planurilor de urgenţă cât şi a celor operaţionale.
Planificarea pentru sprijinul medical al operaţiunilor NATO trebuie să ţină
seama de factorii care complică acest proces inclusiv numărul de ţări implicate
în fiecare operaţiune, variaţiile în standardele naţionale ale îngrijirilor medicale şi
a echipamentelor, complexitatea politică şi natura dinamică a fiecărui scenariu
operaţional şi diferenţele în obiectivele naţionale individuale, scopurile
37
misiunilor şi restricţiile pentru participarea lor la operaţiuni. Planificarea
sprijinului medical trebuie să fie specifică pentru fiecare operaţiune şi trebuie să
îndeplinească cerinţele variaţiilor geografice şi climatice, a nevoilor individuale
ale ţărilor participante şi a cerinţelor de comunicaţii. Planurile trebuie să fie
capabile de a fi rapid implementate şi suficient de flexibile pentru a îndeplini
rapidele schimbări în cerinţele operaţionale. Celulele de planificare trebuie să
includă şi un număr adecvat de personal medical experimentat sprijinit de un
personal din sistemul operaţional de informaţii medicale.
316. Sprijinul medical necesar. Resursele medicale necesare la
începutul oricărei operaţiuni sunt acelea care sunt suficiente pentru a aduna,
evacua trata şi spitaliza victimele ce se produc la un nivel probabil agreat ca
număr zilnic. Factorii cum ar fi mediul geografice şi militar, condiţiile climatice,
interferenţele posibile ostile şi disponibilitatea resurselor medicale trebuie să fie
luate în consideraţie în întocmirea concepţiei sprijinului medical şi în procesul de
planificare.
317. Planificarea riscurilor Sprijinului Medical. Capacităţile medicale
trebuie să fie în echilibru cu riscurile previzibile pentru forţele expediţionare.
Estimarea riscurilor şi calcularea numărului probabil de victime sunt
responsabilitatea personalului operaţional.
318. Declararea necesităţilor. Comandantul NATO adecvat, în
consultare cu ţările care contribuie şi luând în considerare opiniile medicului şef
(chirurgului) Forţei sale, este responsabil pentru stabilirea cerinţelor pentru
sprijinul medical.
319. Respectarea structurilor naţionale. Sistemele de îngrijiri medicale
naţionale şi de evacuare trebuie să fie respectate cât mai mult posibil. Cu toate
acestea pentru a se realiza avantajele economiei se va recurge la realizarea
multinaţionalităţii şi a coordonării serviciilor medicale.
320. Standardele condiţiei fizice şi a sănătăţii. Indivizii repartizaţi
pentru operaţiunile NATO trebuie să îndeplinească înainte de deplasare,
standardele de bază de condiţie fizică şi de sănătate prestabilite prin politica
naţională.
321. Cooperarea NATO şi naţională. Coordonarea şi cooperarea între
NATO şi autorităţile militare şi civile naţionale este esenţială şi trebuie să se
desfăşoare la nivelurile adecvate pentru a asigura un sprijin medical optimizat.
Astfel de cooperare poate fi de natură bi sau multi-laterală.
322. Planurile medicale complete. Planurile pentru sprijinul medical
trebuie să fie complete în scopul de a putea fi puse în aplicare în toate situaţiile
dar cu precădere în medii specifice.
323. Planuri comune. Concepţiile sprijinului medical, planurile, structurile
38
şi procedurile trebuie să fie înţelese şi agreate de către toţi cei implicaţi.
324. Extinderea sprijinului medical. Resursele medicale de la nivelul
teatrului trebuie să fie destinate să asigure, de la începutul misiunii, capacităţi
suficiente pentru asigurarea tuturor nivelurilor de sprijin medical necesar. Ele
trebuie să se extindă progresiv pe măsura expansiunii puterii forţei respective şi
a creşterii riscurilor. Ele trebuie să aibă o capacitate suficientă pentru a putea
face faţă vârfului curbei de victime care este de regulă mai mare decât
capacitatea normală de asigurare a îngrijirilor medicale.
325. Pregătire şi flexibilitate. Unităţile şi personalul medical trebuie să
fie în aceeiaşi stare de pregătire şi disponibilitate ca şi forţa pe care o sprijină cu
flexibilitatea de a satisface cerinţele ce rezultă din scenariile operaţionale în
desfăşurare.
326. Tranziţia de la pace la criză sau conflict. Sprijinul medical în
situaţiile de criză şi conflict trebuie să provină din cele existente în timp de pace
în sistemul de îngrijiri de sănătate militar printr-o întărire progresivă. Starea de
pregătire şi disponibilitate trebuie să fie suficiente pentru a permite o tranziţie
lină de la starea de pace la starea de criză sau conflict.
327. Starea de pregătire a materialelor medicale şi sustenabilitatea.
Nivelurile şi distribuţia materialelor medicale trebuie să fie suficiente pentru a
realiza şi menţine nivelurile stabilite de pregătire, sustenabilitate şi mobilitate în
vederea asigurării capacităţii militare necesare în timp de pace, criză şi conflict.
328. Standardizarea medicală. Contingentele naţionale trebuie să se
străduiască să realizeze standardizarea maxim posibilă (compatibilitatea,
interoperabilitatea, interşanjabilitatea sau comunitatea pe cât de adecvată si
realizabilă) în scopul realizării unui sprijin de îngrijiri medicale optime.
329. Nivelurile de îngrijiri medicale. Nivelurile de îngrijiri medicale vor fi
asigurate în conformitate cu cerinţele fiecărei operaţiuni NATO dar vor include
de la Rolul/Eşalonul 1 la Rolul/Eşalonul 3 în cadrul teatrului. Personalul de
planificare medicală maritimă va folosi termenul de “eşalon” în loc de termenul
“rol” pentru a clasifica facilităţile medicale maritime. Personalul medical poate
promova avantajele economiei în scară, prin aplicarea diferitelor modele de
sprijin medical multinaţional, cum ar fi specializarea rolurilor, responsabilitatea
ţării conducătoare, aranjamentele bi sau multilaterale, etc.
330. Asigurarea tratamentelor non-urgente. Trebuie stabilite politici în
cadrul procesului de planificare referitoare la autorizarea personalului non-militar
şi a altui personal autorizat pentru asigurarea îngrijirilor medicale non-urgente.
331. Tratamentul definitiv. Tratamentul definitiv consumator de timp şi
reabilitarea vor fi asigurate în mod normal pe baza responsabilităţilor naţionale.
332. Efectivitatea costurilor. Resursele medicale trebuie să fie alocate
39
şi folosite efectiv, eficient şi economic.
333. Cerinţele de schimburi de informaţii. Schimbul de informaţii
referitoare la datele privind sprijinul medical militar şi civil între ţările membre şi
autorităţile NATO este esenţial pentru managementul eficient şi coordonarea
sprijinului pentru forţele NATO.
334. Mobilitatea. Unităţile medicale trebuie să fie dinamice atât la nivel
strategic cât şi tactic şi responsabile pentru forţa pe care o sprijină.
335. Dirijarea Pacienţilor. Acest important proces de control şi
coordonare a transferului pacienţilor de la o facilitate medicală de tratament la
alta, ţinând cont de cerinţele îngrijirilor medicale, de disponibilitatea unor
mijloace de evacuare adecvate şi da adecvarea şi capacitatea facilităţilor
medicale de destinaţie, reprezintă un element critic al sistemului medical care
trebuie să fie funcţional precoce în orice misiune.
336. Legăturile Medicale. Un sistem eficient de legături între
contingentele naţionale şi resursele medicale din teatru cum ar fi spitalele,
celulele de control a evacuării şi personalul medical al Comandanţilor NATO
trebuie să fie stabilit. În orice teatru multinaţional, toate ţările trebuie să ţină cont
de faptul că pacienţii ocazionali care vor fi trataţi şi evacuaţi la oricare facilitate
indiferent de apartenenţa ei naţională, pe baza urgenţei cazurilor sau ca urmare
a unor aranjamente bilaterale. Este de aceea esenţial ca fiecare ţară
participantă să constituie o Echipă Medicală Naţională de Legătură (NMLT).
Compunerea exactă a unei astfel de echipe trebuie să fie coordonată ca o parte
a planificării de urgenţă. În ciuda coordonări de dinaintea executării misiunii, un
număr de probleme cum ar fi problemele de limbă, tranzitul documentelor
medicale, coordonarea evacuării, aspectele legale şi bugetare ale tratamentului
şi a tranzitului se vor ridica şi vor trebui să fie coordonate prin aceste NMLT.
Este esenţial ca organizarea acestor NMLT să ţină seama de nevoia de a face
faţă tuturor problemelor legate de pacienţii care vor fi evacuaţi prin intermediul
unei structuri aparţinând altor ţări.
337. Perioadele de aprovizionare şi Standarde. Contingentele
naţionale de sprijin medical trebuie să se deplaseze cu înţelegea clară asupra
cantităţilor de materiale medicale identificate de planificatorii medicali şi bazate
pe estimarea numărului probabil de victime. Ţările membre trebuie dă
folosească materialele medicale şi în particular sângele şi produsele de sânge,
care să îndeplinească standardele de siguranţă acceptate internaţional pentru
îngrijirea pacienţilor.
338. Reaprovizionarea medicală. Politica şi planificarea pentru
reaprovizionarea cu materiale medicale sunt probleme care afectează direct
îngrijirea pacienţilor. Cea mai înaltă treaptă de standardizare practică a
40
materialelor medicale trebuie realizată şi un mijloc efectiv de auditare a folosirii
şi reaprovizionării trebuie stabilit.
339. Resursele de Evacuare. Politica de evacuare va fi stabilită de către
Comandantul Operaţional în consultare cu ţările care contribuie, ţinând seama
de implicaţiile medicale, operaţionale şi logistice. Resursele de evacuare trebuie
asigurate, în funcţie de necesităţile concrete ale unei anume operaţiuni.
340. Proceduri armonizate de management. Comandantul Forţei va
stabili proceduri armonizate în coordonare cu personalul medical al
contingentelor naţionale participante pentru administrarea, manangementul şi
raportarea sprijinului medical şi a evacuării victimelor.
341. Personalul Medical. Personalul Medical comandamentele NATO
trebuie să fie suficient ca mărime, pregătire şi experienţă în timp de pace, criză
sau conflict pentru a asigura inputul adecvat pentru planificarea medicală a
exerciţiilor şi operaţiunilor.

3.2. BIBLIOGRAFIE

AAP-4 NATO Standardisation Agreements and Allied Publications

AJP 4.10 Allied Joint Medical Support Doctrine
Geneva Conventions
MC 326/1 NATO Medical Support Principles and Policies
STANAGs 3204, 2061, 2087, 2128, 2132, 2361, 2406 (ALP-9b), 2873, 2879,
2939

41
 4. CAPITOLUL 4 CERINŢELE DE SPRIJIN MEDICAL

4.1. INTRODUCERE

400. Natura intricată a sprijinului medical pentru operaţiunile NATO şi

principiile şi politicile care îl guvernează sunt prezentate în capitolul precedent.
Natura sprijinului medical către operaţiunile NATO principiile şi aceşti
determinanţi sunt complicaţi de limitările financiare şi de resurse ca şi de timpul
de reacţie la un ciclul de luare a deciziilor NATO foarte complex. Planurile
medicale complete şi o înaltă stare de pregătire sunt esenţiale pentru a permite
un răspuns rapid, flexibil şi pentru asigurarea unei capacităţi de răspuns medical
care trebuie să fie completă, coerentă şi prezentă din cele mai precoce faze ale
oricărei operaţiuni.
401. Scopul acestui capitol este de a discuta politicile de bază din spatele
unui concept generic al sprijinului medical care poate fi aplicat la întregul
spectru al operaţiunilor NATO la un standard acceptabil pentru toate ţările
participante şi în acord cu standardele medicale din timp de pace, ţinând seama
de mediul militar.
Acest sprijin trebuie să includă menţinerea sănătăţii şi prevenirea
îmbolnăvirilor, reţinerea, tratamentul şi evacuarea pacienţilor şi reaprovizionarea
cu sânge şi materiale medicale.

4.2. RESPONSABILITĂŢILE DE PLANIFICARE MEDICALĂ

402. Sarcina de planificare, execuţie şi coordonare a sprijinului medical

sunt atât dificilă cât şi complexă. Ea necesită un personal medical pregătit la
fiecare nivel de comandă care trebuie să fie suficient ca număr, cu personal
calificat şi experimentat şi adecvat C2IS pentru misiune. Pentru îndeplinirea
corespunzătoare a misiunii, personalul medical trebuie să aibă mijloacele
corespunzătoare de comunicaţii cu unităţile medicale din teren şi cu lanţul de
comandă. Această cerinţă poate fi îndeplinită în multe feluri, unul dintre ele este
o reţea medicală de comunicaţii dedicată.
403. Personalul medical operează într-o foarte strânsă interfaţare cu
sistemul de Personal, de Informaţii, de Operaţii, de Cooperare Civil-militară
(CIMIC) şi cu Personalul Sistemului de Comandă, Control şi Informaţii (C2IS), la
fel ca şi cu o largă paletă de alt personal funcţional de logistică pentru a stabili
coordonarea necesară a resurselor şi sprijinului pentru planurile medicale.
Personalul CIMIC şi de Logistică pot asigura asistenţa în aranjarea sprijinului
42
ţării gazdă (HNS) sau pentru contractarea resurselor locale pentru sprijinul
necesar populaţiei locale, în conformitate cu Ghidarea Comandanţilor.
Extinderea aceste interfeţe este prezentată sub formă diagramatică în
figura nr. 4.1. Lista nu este nici exhaustivă nici definitivă şi prezintă variaţii între
ţări, dar demonstrează clar ariile unde planificatorii medicali trebuie să lucreze în
unison cu celelalte tipuri de personal.

FIG. 4-1

EXEMPLE DE POSIBILE INTERFEŢE ÎNTRE FUNCŢIILE MEDICALE ŞI CELE

ALE ALTUI PERSONAL
(Această figură este doar ilustrativă şi nu descriptivă pentru o anumită structură
organizaţională sau funcţională. Aceste relaţii şi desemnarea funcţiilor pentru
structura organizaţională variază între ţări).

PERSONAL M
Calificarea personalului medical
Atribuţiile personalului medical
Reglementarea accesului pacienţilor
Mişcarea pacienţilor E
Probleme de bunăstare&spirituale ale pacienţilor
Probleme financiare
Convenţiile de la Geneva
Legislaţia internaţională D
Legislaţia conflictelor armate
Prizonierii de război
Pensii militare dizabilităţii I
Dezangajare medicală
Birourile de anchete
Informaţii C
Informaţii medicale
Factori Geografici; A
Climat, Teren
Îmbolnăviri endemice L
Riscuri NBC
Morbiditate obişnuită şi rănirile din afara luptei
Sănătatea mediului înconjurător

43
 OPERAŢII M
Evacuarea pacienţilor
Cercetare operaţională
Dezvoltarea echipamentelor
Planuri de Urgenţă
Estimarea numărului de victime probabile E
Planurile de evacuare medicală
C2IS
Operaţii viitoare & Curente
LOGISTICĂ D
Mişcare
Evacuarea pacienţilor
Materiale de luptă; Combustibili - Alimente – Apă
Reaprovizionare I
Sprijinul de echipament
Sprijinul de Construcţii
Energie C
Cazare
Eliminarea deşeurilor
Achiziţii locale /Contractare
Sprijinul ţării Gazdă A
COOPERAREA CIVIL/MILITARĂ
Legăturile cu Organizaţiile non-guvernamentale
Sistemul informaţional medical
Transportul pacienţilor L
Comunicaţiile medicale

4.3. RESURSE MEDICALE ŞI CAPACITĂŢI

404. Resursele şi capacităţile necesare pentru satisfacerea cerinţelor

sarcinilor medicale pot fi cel mai bine descrise în următoarele arii funcţionale; un
sistem funcţional de comandă, control şi informaţii (C2IS) care include
informaţiile medicale, un program de bază de medicină preventivă, un sistem
integrat de evacuare şi tratament sprijinit de un sistem eficace de logistică
medicală şi achiziţii de sânge cu o atenţie specială pentru personalul medical
aferent, problemelor de legalitate, bunăstare şi probleme spirituale, în contextul
principiilor stabilite mai sus, oferă un concept medical coerent şi cuprinzător de
44
operaţiuni care poate fi aplicat la întreaga paletă de scenarii operaţionale
potenţiale NATO.

4.3.1. Sistemul de Comandă, Control şi Informaţii (C2IS)

405. O structură dedicată de C2IS este esenţială pentru construirea unei

structuri medicale eficiente de sprijin.
406. Capacităţi. Structura medicală C2IS trebuie să fie capabilă de
planificare, execuţie, control, sprijin şi auditarea întregului spectru al funcţiilor
medicale de sprijin. Ea trebuie să fie capabilă de asigurarea unui sistem
omogen de control al tratamentului, evacuării şi flux al informaţiilor de la punctul
iniţial al rănirii sau al îmbolnăvirii şi pe tot parcursul evacuării până la locul
tratamentului definitiv şi al hotărârii finale. Ea trebuie de asemenea să fie
capabilă de a asigura un aviz medical operaţional comandanţilor şi informaţii
medicale generale pertinente pentru personalul medical din comandamentele
superioare. Informaţiile medicale, corecte şi la timp din orice sursă disponibilă
sunt necesare.
407. Organizare. C2IS medical trebuie organizat în aşa fel încât fiecare
nivel de comandament operaţional să aibă un ofiţer superior medical desemnat
(SMO), în mod obişnuit desemnat ca şi ”Medic Şef (Chirurg) al formaţiunii” (cum
ar fi “Medicul şef (Chirurgul Teatrului”), “Medicul şef (Chirurgul Forţei”), etc.), cu
acces direct la comandantul operaţional şi să cunoască în detaliu atât planurile
curente cât şi cele viitoare. Planurile trebuie să identifice în mod clar
responsabilităţile funcţionale medicale, nivelurile de asigurare şi metodele
folosite pentru a atinge acestea, inclusiv traseul directivelor, ordinelor şi fluxul
invers al informaţiilor. Medicul Şef (Chirurg) al formaţiunii trebuie să fie parte a
echipei de planificare. Pentru a îndeplini această însărcinare, el trebuie să aibă
acces la comandamentul operaţional principal şi fie să participe, fie să fie
reprezentat la informările importante şi la întâlnirile de planificare. 408.
Sprijinul de comandament. Ofiţerul Medic şef (cum ar fi Medicul şef
(Chirurgul) al CJTF, Medicul şef (Chirurgul) Diviziei, Medicul şef (Chirurgul) al
Corpului) de la fiecare nivel trebuie sprijinit de un număr adecvat de personal
medical calificat şi experimentat. Acesta trebuie să aibă întreaga gamă de
echipamente de cazare şi de sprijin pentru însărcinările lor, inclusiv mijloace de
transport, de comunicaţii şi de tehnologia informaţiilor.

45
 4.3.2. Medicina Preventivă

409. Îmbolnăvirile şi rănirile nelegate de luptă (DNBI) vor constitui un risc

permanent pentru personal. Responsabilitatea primară a personalului de sprijin
medical rămâne menţinerea sănătăţii prin prevenirea îmbolnăvirilor şi a rănirilor.
Planurile de sprijin medical trebuie să includă asigurarea măsurilor de medicină
preventivă şi mijloacele de aplicarea lor efectivă.
410. Capacitate. Măsurile de medicină preventivă trebuie să fie capabile
de a:
• determina standardele minime de sănătate, pregătire şi condiţie fizică
pentru toţi indivizii care vor face deplasarea, pentru a evita expunerea indivizilor
susceptibili la riscuri inutile pentru sănătate;
• Identifica riscurile şi pericolele pentru sănătatea întregului personal
dizlocat într-un teatru specific de operaţiuni, de la teren, climat, îmbolnăviri
endemice şi epidemice, pericole speciale din partea mediului înconjurător şi
ocupaţionale;
• Identifica măsurile necesare preventive şi de control şi avertizarea
comandanţilor asupra punerii lor în aplicare, prin includerea întocmirii unei
politici a teatrului de imunizare şi de măsuri profilactice şi pregătirea adecvată a
personalului în special asupra măsurilor de prevenire a îmbolnăvirilor hidrice şi
alimentare ca şi cele transmise prin artropode;
• auditarea şi supravegherea aplicării măsurilor identificate mai sus;
• strângerea datelor epidemiologice şi a altor statistici tehnice şi informaţii;
• avertizarea comandanţilor asupra riscurilor generale pentru sănătate şi
pericole ca şi a limitărilor pe care aceste pot să le determine asupra planurilor
operaţionale;
• avizarea şi auditarea asupra calităţii apei şi alimentelor.

411. Organizare. Măsurile preventive sunt un element esenţial al

procesului de planificare. Punerea lor în aplicare începe în timpul etapei de pre-
dizlocare şi continuă în cursul dizlocării, indiferent de schimbările generale în
desfăşurarea operaţiunii şi trebuie să continue în perioada de post-dizlocare.
Ele implică fiecare individ din teatrul operaţional, care trebuie să fie
avertizat asupra măsurilor protective personale necesare şi să fie pregătit în
consecinţă. Organizarea pentru desfăşurarea acestor măsuri protective va
trebui să funcţioneze de la stabilirea operaţiunii şi va trebui să se extindă de la
Comandamentul Forţei către unităţi şi mai jos. Dimensiunea acestora şi felul lor
trebuie să depindă de misiunea de îndeplinit şi va include, în final măsurile
individuale de prevenire a îmbolnăvirilor la orice nivel al comenzii operaţionale.
46
 În funcţie de circumstanţe, acest aviz poate veni din partea unui ofiţer cu
responsabilităţi medicale multiple sau din partea unui personal complet de
medicină preventivă.
412. Resurse. Cea mai esenţială cerinţă a medicinei preventive este o
sursă de informaţii prompte şi utile medicale, disponibile în etapa de planificare
înainte de începerea unei operaţiuni. Aceste informaţii trebuie să fie exacte şi
sursa lor suficient de dinamică pentru a informa utilizatorul rapid asupra
schimbării pericolelor. Alte resurse medicale preventive vor include asigurarea
imunizărilor şi a chimioprofilaxiei împotriva îmbolnăvirilor specificate, avizarea
pregătirii şi a informaţiilor despre prevenirea îmbolnăvirilor şi a rănirilor din afara
luptei, materialele profilactice medicale şi a unui întreg spectru de măsuri de
sprijin în funcţie de misiunile din teren.

4.3.3. Tratament

413. Pentru a dezvolta o concepţie a sprijinului medical care să pună în

aplicare principiile menţionate mai sus, este necesar să se aplice aceste
principii la fiecare din cele trei niveluri fundamentale a îngrijirilor medicale
profesionale (resuscitarea şi stabilizarea, chirurgia de urgenţă incluzând şi
îngrijirile postoperatorii şi tratamentul definitiv inclusiv reabilitarea). Aceste
îngrijiri sunt acordate într-o manieră progresivă prin intermediul celor 4
roluri/eşaloane care identifică funcţiile şi capacităţile elementelor medicale; de la
punctul unde s-a produs rănirea sau îmbolnăvirea prin evacuare la locul unde se
acordă îngrijirile chirurgicale şi eventual la locul de acordare a tratamentului
definitiv şi a reabilitării.
414. Mijloacele de tratament şi localizarea lor vor fi determinate de
estimarea numărului de victime probabile şi a timpului necesar pentru
transportul de la punctul unde s-a produs rănirea sau îmbolnăvirea la resursa
necesară de tratament, având în minte constrângerile legate de timp ale
îngrijirilor medicale. Facilităţile de tratament şi mijloacele de evacuare vor fi
dispuse cu grijă în scopul facilitării transferurilor de pacienţi prin structura de
sprijin.
415. Îngrijirile chirurgicale de urgenţă trebuie să fie asigurate cât mai
rapid posibil ideal în prima oră de la rănire, dar nu mai târziu de şase ore de la
rănire. Aceasta va determina localizarea facilităţilor medicale.
416. Disponibilitatea şi tipul de mijloace de transport ce vor fi utilizate,
lungimea şi dificultatea căilor de evacuare, mediul operaţional şi limitările

47
precum şi politica teatrului de reţinere a victimelor vor avea un impact asupra
mărimii şi capacităţii facilităţilor medicale.

4.3.4. Rolurile/Eşaloanele

417. Termenul de Rol (pentru trupele terestre şi aeriene) sau Eşalon

(pentru marină) este folosit în domeniul medical ca un descriptor numeric (de la
1 la 4) pentru a clasifica facilităţile de tratament în funcţie de capacitatea lor.
Rolul/Eşalonul nu este specific pentru o unitate medicală anume sau o
localizare operaţională. Capacitatea fiecărui Rol/Eşalon este intrinsecă fiecărui
Rol/Eşalon superior. Capacitatea unui Rol/Eşalon poate fi crescută pentru a
îndeplini cerinţele specifice ale unei misiuni prin ‘stabilirea misiunii”. În timpul
tratamentului şi al evacuării, unul sau mai multe Roluri /Eşaloane, pot fi sărite în
interesul eficienţei tratamentului acordat pacienţilor.

4.3.4.1. Rolul/Eşalonul I

418. Atribuţii/capacităţi. Rolul/Eşalonul I al sprijinului medical este ceea

ce este integral sau alocat unei unităţi. Standardul minim acceptabil cere ca
fiecare individ să fie capabil să asigure primul ajutor bazal. Sarcinile sale sunt
asigurarea a:
• primului ajutor, măsurilor imediate salvatoare de viaţă şi a triajului;
• punerii în aplicare a măsurilor preventive pentru îmbolnăviri/răniri
fără legătură cu lupta/stress operaţional;
• adunării răniţilor de la locul rănirii;
• rezolvării solicitărilor pentru îmbolnăviri de rutină şi managementul
îmbolnăvirilor uşoare sau a rănirilor pentru imediata reîntoarcere la serviciu;
• evacuării pacienţilor, evaluării şi raportării.
419. Responsabilitate. Asigurarea resurselor de tratament de Rol/Eşalon
1 sunt o responsabilitate naţională. Responsabilitatea poate fi îndeplinită fie
direct, folosind elemente naţionale fie indirect prin aranjamente cu alte naţiuni.
420. Capacităţi suplimentare. Capacităţile medicale şi standardele la nivel
de Rol/Eşalon 1 pot varia considerabil, în funcţie de misiune, politicile naţionale
şi resurse. O capacitate foarte limitată de spitalizare şi îngrijirile stomatologice
primare pot fi considerate ca posibile întăriri pentru Rolul/Eşalonul 1.
Contingentele naţionale trebuie să destine un individ pregătit să fie Ofiţerul
Medical Şef ca responsabil la acest nivel de îngrijiri faţă de Medicul (Chirurgul)

48
Şef al Forţei pentru implementarea politicii medicale a forţei. Fiecare contingent
naţional trebuie să aibă de altfel capacităţile colective de a îndeplini sarcinile
prezentate în paragraful 418.
421. Resursele. Mărimea organizaţiilor de rol/eşalon şi resursele
necesare vor fi dependente de misiune.
422. În forţele navale. Eşalonul 1 se compune din sprijinul medical de
bază a unei unităţi individuale. El se extinde de la vasele mici de război care nu
au personal medical şi unde îngrijirile sunt limitate la auto şi ajutorul reciproc,
până la vasele cu personal medical şi paramedici şi la vasele cu ofiţeri din
serviciul medical şi personal. În cadrul flotei, personalul cu pregătire
spitalicească va încadra departamentele medicale de pe vasele mai micişi va
asigura îngrijirile de urgenţă independent de un ofiţer medical pe când pe vasele
cu un ofiţer medic destinat, unde există capacitatea pentru acordarea unei
îngrijiri de un nivel mai avansata de resuscitare. În forţele maritime, ofiţerii
medici acordă ajutorul medical la Punctul Medical Batalionar şi asigură
resuscitarea iniţială şi stabilizarea funcţiilor vitale împreună cu îngrijirile de
sănătate de rutină.
Sarcinile sunt asemănătoare cu cele prezentate în paragraful 418.

4.3.4.2. Rolul/Eşalonul 2

423. Sarcini/Capacităţi. Sprijinul medical de Rol/Eşalon 2 este în mod

normal asigurat la nivel de formaţiune. Dizlocarea unor unităţi de sprijin
neorganice de Rol/Eşalon va fi dependentă de misiune. Sarcinile acestora sunt
în principal:
• toate sarcinile şi responsabilităţile Rolului /Eşalonului 1;
• evacuarea de la Rolul/Eşalonul 1 şi cea intra formaţiune;
• triajul şi resuscitarea;
• susţinerea tratamentului pentru acei care necesită evacuare ulterioară;
• tratamentul şi reţinerea pacienţilor care pot fi rapid returnaţi la serviciu în
cadrul politicii de reţinere;
• asigurarea reaprovizionării cu materiale medicale a Rolului /Eşalonului 1
şi sprijinul suplimentar şi întărirea cu personal a unităţilor de Rol/Eşalon 1 dacă
este nevoie;
• întocmirea înregistrărilor pacienţilor şi raportarea tratamentului şi
evacuării lor;
• managementul stresului operaţional în cadrul unităţii.

49
 424. Responsabilităţi. În general, sprijinul medical de Rol 2 este integral
sau alocat la formaţiuni de nivelul unei brigăzi sau divizii sau într-o bază de
sprijin a unei arii. Responsabilităţile unui Rol/Eşalon 2 vor fi către ţara care
contribuie cu trupe. Acolo unde dizlocarea impune contingente de tăria unor
batalioane şi sprijinul medical de Rol/Eşalon este necesar, personalul de
planificare al Forţei va organiza sprijinul necesar, folosind principiul naţiunii
conducătoare, multinaţionalitatea sau concepte similare.
425. Capacităţi suplimentare. Când se dizlocă elemente medicale de
Rol/Eşalon 2 ele trebuie dimensionate în funcţie de misiune. În funcţie de
aceasta ele vor trebui să aibă capacitatea să asigure:
• intervenţii chirurgicale de urgenţă şi managementul esenţial
postoperatoriu; aceasta poate necesita adăugarea unor resurse chirurgicale de
campanie suplimentare sau echipe, împreună cu sprijinul adecvat de diagnostic
şi îngrijiri precum şi paturi (dacă se adaugă sprijinul chirurgical unei unităţi de
Rol 2 ea se va numi Rol 2 +);
• tratament stomatologic de urgenţă (dacă nu este disponibil la
Rolu/Eşalonul 1);
• punerea în aplicare şi monitorizarea măsurilor de medicină preventivă.
426. Resurse. Resursele necesare pentru asigurarea sprijinului de
Rol/Eşalon 2 pentru forţele aeriene şi terestre se găsesc uzual la companiile
medicale, batalioanele medicale şi la alte echivalente naţionale.
427. Forţele maritime. Capacităţile de Eşalon 2 sunt disponibile pe vasele
mari. De exemplu capacitatea de chirurgie de urgenţă poate fi asigurată pe un
portavion dintr-un grup de luptă şi de un vas de primire şi tratament a victimelor
la un grup de luptă amfibiu. Întărirea cu echipe chirurgicale este o practică
obişnuită în Forţele amfibii în scopul de a satisface constrângerile de timp ale
îngrijirilor medicale. Întrucât există o capacitate limitată de îngrijiri postoperatorii
evacuarea este esenţială pentru susţinerea refacerii pacienţilor.
Sarcinile sunt identice cu cele prezentate în paragraful 423 de mai sus.

4.3.4.3. Rolul/Eşalonul 3

428. Sprijinul de Rol/Eşalon 3 va fi în mod obişnuit dizlocat atunci când

este implicat un număr relativ mare de personal sau acolo unde HNS şi
resursele locale sunt inadecvate sau insuficiente pentru a satisface cerinţele
misiunii medicale sau când teatrul de operaţii este prea îndepărtat de bazele din
ţara de domiciliu.

50
 429. Sarcini/Capacităţi. Principiul medical cheie care dictează
localizarea, capacitatea şi numărul unităţilor de Rolul/Eşalonul 3, este nevoia de
a asigura că o victimă primeşte îngrijirea chirurgicală necesară, în funcţie de
constrângerile de timp ale îngrijirilor medicale. Sprijinul medical de Rol 3 este
caracterizat a fi primul nivel de spitalizare, în mod normal asigurat la nivel de
formaţiune şi mai sus, fiind un element crucial al sistemului de îngrijiri medicale.
Misiunea va determina cum va fi asigurat acest nivel de sprijin medical. Sarcinile
principale ale Rolului 3 sunt:
• evacuarea de la Rolul 1 sau 2 pentru evacuarea intra-teatru;
• triajul, resuscitarea şi stabilizarea în timpul şi înaintea evacuării;
• intervenţiile chirurgicale pentru pacienţii care nu pot suporta evacuarea fără
tratament sau a căror evacuare este problematică sau inadecvată (cum ar fi
deţinuţii, refugiaţii sau alţi civili);
• diagnosticul, tratamentul şi reţinerea, dacă este necesară a acelor pacienţi
care pot primi tratamentul integral şi pot fi returnaţi la serviciu în timpul
orizontului de timp stabilit pentru teatrul de operaţii;
• raportarea pacienţilor;
• reaprovizionarea pentru unităţile de Rol 1/ 2 & 3; şi înlocuirea personalului
medical sau întăririle cu acest personal pentru unităţile de Rol 2.
430. Responsabilitate. Rolul/Eşalonul 3 este în mod normal o
responsabilitate naţională sau a naţiunii conducătoare, cu toate că unităţile
multinaţionale de rol 3 s-au dovedit a fi eficiente în unele situaţii cum ar fi în
Fosta Republică a Iugoslaviei.
Responsabilitatea pentru identificarea cerinţelor pentru sprijinul Rolului
/Eşalonului 3 va reveni personalului care planifică Forţa medicală, care poate
utiliza facilităţile naţionale sau ale naţiunii conducătoare (inclusiv nave-spital),
facilităţile multinaţionale, HNS şi resursele locale, Spitalele Organizaţiilor non-
guvernamentale sau o combinaţie a acestora.
431. Capacităţi suplimentare. Sprijinul de Rol/Eşalon 3 poate necesita
asigurarea de facilităţi medicale suplimentare. Acestea pot include resurse de
diagnostic specializat, capacităţi medicale şi chirurgicale specializate, medicină
preventivă, inspecţia alimentelor, stomatologie şi echipe de management a
stresului operaţional care nu sunt asigurate la facilităţile de Rol/Eşalon 1 sau 2.
432. Economia de dimensiuni. Numărul, dimensiunea şi capacitatea
generală a unităţilor de Rol/Eşalon 3 trebuie să fie prestabilite pe baza
estimărilor, făcute de personalul operaţional şi medical, sau pe baza estimării
numărului zilnic de răniţi din cadrul teatrului; folosirea maximă trebuie să se
adreseze HNS şi resurselor locale, dacă există şi sunt la un standard acceptabil
pentru Planificatorii medicali ai Forţei şi naţiunilor participante; efortul maxim
51
trebuie să fie făcut pentru a realiza economii de mărime şi eforturi, prin aplicarea
conceptelor ţării conducătoare/Specializării Rolurilor/ multinaţionalitatea sau a
celor similare la nivelul Rolului/Eşalonului 3.
433. Resurse. Resursele necesare pentru a asigura sprijinul de
Rol/Eşalon 3 sunt în mod obişnuit găsite în spitale şi în nave-spital.
434. Forţele maritime. Sprijinul medical de Eşalon 3 poate fi asigurat
atât la nivelul flotei, de către navele-spital, care sunt nave mari amfibii şi Nave
de primire a victimelor, la Zonele înaintate Logistice (FLS), Locurile Avansate de
sprijin logistic (ALSS) şi prin aranjamentele de Sprijin al ţării Gazdă (HNS).
Eşalonul 3 asigură un nivel mai ridicat de capacităţi chirurgicale şi de
resuscitare medicală decât facilităţile de Eşalon 2+. În plus faţă de chirurgii
generali, mai pot fi prezente şi alte specialităţi chirurgicale. Sarcinile sunt
identice cu cele prezentate în paragraful 429 de mai sus.

4.3.4.4. Rolul/Eşalonul 4

435. Sarcini/Capacităţi. Resursele Rolului/Eşalonului 4 asigură îngrijirile

definitive ale pacienţilor al căror tratament necesită un timp mai lung decât
permite politica de evacuare a teatrului sau pentru care capacităţile uzuale
găsite la Rolul/Eşalonul 3 sunt inadecvate pentru tratamentul necesar. Acesta
presupune proceduri specializate chirurgicale şi medicale, reconstrucţie,
reabilitare şi convalescenţă.
436. Responsabilitate. Sprijinul medical de nivelul Rolului/Eşalonului 4
este o responsabilitate naţională dar poate fi asigurat şi prin înţelegeri bi sau
naţionale.
437. Capacităţi suplimentare. Tratamentul la nivelul Rolului/Eşalonului
este în mod obişnuit înalt specializat şi mare consumator de timp şi în mod
normal asigurat în ţara de origine mai mult decât în teatrul de operaţiuni.
Transferul în afara teatrului trebuie în mod normal coordonat de către Forţa
NATO. Personalul medical de planificare al Forţei (MEDCC) va coordona orice
aranjament bilateral între ţări pentru îngrijirile de nivelul Rolului/Eşalonului 4.
O facilitate medicală de nivelul Rolului /Eşalonului 4 poate fi organizată în
teatru în situaţii excepţionale cum ar fi:
• unde în contextul misiunii Comandantului Forţei nu afectează
negativ această misiune;
• unde distanţa dintre teatrul de operaţii şi ţara de origine este
excesivă;

52
 • unde pacienţii necesită doar tratament specializat pe termen scurt şi
se aşteaptă să fie returnaţi la serviciu rapid în cadrul politicii de evacuare a
teatrului;
• unde ţările contribuitoare sunt incapabile să asigure tratamentul
definitiv adecvat sau să evacueze victimele lor în afara teatrului;
• Unde Forţa NATO primeşte o ofertă adecvată de asigurare a
îngrijirilor definitive din partea unei ţări anume;
• unde pacienţii nu sunt membrii ai Forţei NATO şi nu există o facilitate
de tratament de nivelul Rolului/Eşalonului 4 acceptabilă; Aceasta este îndeosebi
de o importanţă particulară pentru tratamentul definitiv al deţinuţilor, prizonierilor
de război (POW) şi a refugiaţilor.
438. Resurse. Resursele necesare pentru asigurarea sprijinului de
Rol/Eşalon 4 se găsesc în principal în Spitalele Generale şi în unităţile
specializate similare.
439. Forţe Maritime. Nu există facilităţi de sprijin medical de Eşalon 4 pe
mare şi îngrijirile definitive sunt în mod normal asigurate de către spitalul Flotei
din Zona de Comunicaţii (COMMZ) sau de către o facilitate de tratament
medical asigurată prin Sprijinul ţării gazdă.

4.3.5. Evacuarea.

440. Principiile şi politicile care dictează organizarea şi capacitatea

sistemului medical de evacuare au fost prezentate mai sus. Structurarea
generală şi capacităţile de tratament necesare în teatrul de operaţii vor fi
stabilite pe baza estimării numărului probabil de victime şi va fi influenţată de
capacitatea de evacuare. Cea mai problematică este evacuarea între două
niveluri de îngrijire ale teatrului şi capacitatea de tratament şi îngrijiri care poate
fi necesară la nivelul cel mai jos. Evacuarea în particular poate fi afectată de
către mediul operaţional, de lungimea şi calitatea căilor de evacuare şi de
disponibilitatea unor mijloace corespunzătoare de evacuare.
441. Un canal combinat de evacuare cum a fost descris nu poate
funcţiona corespunzător fără un Centru Unic de coordonarea evacuării
pacienţilor (PECC), cu legături funcţionale de comunicaţii către principalele
noduri ale sistemului. El necesită să fie conectat/localizat în cadrul structurii de
coordonare (CJ4/MJLC/MEDCC) şi trebuie să stabilească legături cu Echipa de
Legătură Medicală Naţională (NMLT). Ea va comunica prin canalele tehnice cu
Medicul Şef (Chirurgul Teatrului).

53
 442. Determinaţi ai Planificării. Determinanţii cheie ai planificării în
stabilirea unui sistem medical de evacuare complet şi capabil sunt:
• Politica de evacuare a Teatrului. De la stabilirea unei operaţiuni,
Comandantul Forţei sau autoritatea superioară adecvată, la avizul Medicului Şef
(Chirurgul) Forţei trebuie să stabilească o politică de evacuare a teatrului în
concert cu celelalte ţări participante. O politică separată dar mai scurtă poate fi
stabilită de către ţări sau componentele lor. Această politică va dicta durata
maximă de timp (exprimată în mod normal în zile) a incapacităţii unui pacient
care poate fi reţinut în cadrul teatrului pentru tratament. Pacienţii care nu se
aşteaptă să se reîntoarcă la serviciu în cadrul acelei perioade sunt evacuaţi în
afara teatrului prin mijloacele cele mai rapid disponibile asigurându-se că
transportul nu va agrava situaţia lor. Politica de evacuare este diferită de politica
de reţinere a victimelor, care este o decizie clinică pentru scopul planificării
paturilor, ce indică timpul mediu necesar pentru refacerea unor tipuri specifice
de răniri şi pentru ca pacienţii să devină capabili de evacuare;
• Pregătirea pentru evacuare. Indiferent de politica de evacuare,
condiţia clinică a unui pacient va fi criteriul de bază atunci când se stabileşte
momentul evacuării între Roluri/Eşaloane; această condiţie clinică va determina
atunci când este posibil, mijloacele şi destinaţia evacuării;
• Constrângerile legate de timp ale îngrijirilor medicale. Planurile
de evacuare trebuie să asigure ca un pacient să ajungă la îngrijirile chirurgicale
cât mai rapid posibil şi în mod ideal în prima oră după rănire, dar nu mai târziu
de şase ore după rănire.
443. Categorii. Evacuarea pacienţilor se împarte în două categorii:
• Evacuare lntra-Teatru: care descrie evacuarea de la punctul unde s-a
produs rănirea la nivelul corespunzător de îngrijiri medicale stabilite în cadrul
teatrului (pentru acest scop, acest termen include atât evacuarea aeromedicală
înaintată cât şi cea tactică definite mai jos în paragraful 447 );
• Evacuarea Inter-Teatre: care descrie evacuarea din cadrul facilităţilor de
îngrijire din teatru, în mod obişnuit o facilitate de Rol/Eşalon 3, către tratamentul
definitiv de la Rolul /Eşalonul 4 din ţara de origine şi ocazional între teatre.
Aceasta este în mod normal o responsabilitate naţională coordonată de către
Medicul Şef (Chirurgul) Forţei.
444. Responsabilităţi. Responsabilitatea generală pentru planificarea şi
executarea unui sistem medical de evacuare efectiv este a Personalului medical
al Forţei care va coordona această activitate cu personalul logistic şi operaţional
din teatru. Doctrinele de evacuare naţionale şi capacităţile pot diferi substanţial.
De altfel, dezvoltarea unei integrări multinaţionale creşte nevoia de
flexibilitate a structurilor naţionale de sprijin medical. Diferenţele în doctrinele
54
naţionale şi capacităţi nu vor stânjeni o strânsă cooperare. Procedurile adecvat
coordonate pot asigura transferul fără asperităţi într-o structură multinaţională
de sprijin medical. Asigurarea resurselor va fi coordonată de personalul de
planificare medical dar poate cuprinde mijloace dintr-un număr de surse
incluzând resursele locale şi de HNS:
• evacuarea de la punctul rănirii la Rolul/Eşalonul 1 – responsabilitate
naţională;
• evacuarea de la Rolul/Eşalonul1 la Rolul/Eşalonul 2 –
responsabilitate naţională sau a Forţei/ţării conducătoare;
• evacuarea la Rolul/Eşalonul 4 – responsabilitate naţională sau prin
aranjamente bi sau multinaţionale.
445. Capacităţi. Pentru aşi îndeplini misiunile sale, un sistem medical de
evacuare trebuie să aibă următoarele capacităţi:
• de a evacua victimele către îngrijirile medicale 24 de ore pe zi, în orice
condiţii de vreme, teren sau scenariu operaţional;
• să permită susţinerea clinică a victimelor în timpul transportului;
• să reglementeze fluxul şi tipul de pacienţi când situaţia o cere şi să
permită dirijarea frecventă şi precisă a pacienţilor în timpul evacuării.
446. Resurse. Pentru a îndeplini cerinţele evacuării. Trebuie instituit un
sistem adecvat C2IS şi sunt necesare un întreg spectru de mijloace de
evacuare:
• lntra-Teatru: mijloacele de evacuare adecvate pentru misiune, care vor
include ambulanţe de mare mobilitate pe roţi sau pe şenile (inclusiv blindate),
ambulanţe de pregătire, elicoptere dedicate şi aeronave cu aripi, trenuri şi nave;
• Inter-Teatre: transportul inter- teatre va fi dependent de misiune, cea
mai probabilă opţiune va fi pentru aeronavele cu aripi dar mai pot fi folosite şi
elicopterele mari de sprijin (LSH), nave sau trenuri. Pentru raţiunile de
continuitate tehnică medicală, folosirea de aeronave civile destinate poate fi
opţiunea preferată în unele urgenţe şi roluri, pe când folosirea aeronavelor
militare poate fi mai bună sau singura opţiune în alte situaţii. Conceptul folosit
trebuie să permită folosirea flexibilă a aeronavelor civile cât şi a celor militare.
447. Evacuarea Aeromedicală. Sprijinul efectiv de evacuare aero-
medicală pentru forţele NATO din cadrul Structurii de Forţe NATO este
fundamentală pentru succesul operaţional. Aplicarea conceptelor stabilite în
acest document este de o importanţă deosebită pentru atingerea acestui
obiectiv şi trebuie să se desfăşoare în armonie cu aplicarea Structurii Forţelor
NATO.
Conceptul NATO de evacuare aeromedicală multinaţională expus în AJP
4.10 este o parte integrantă în planificarea sprijinului medical pentru operaţiile
55
Combinate NATO. El va optimiza mijloacele disponibile şi va asigura economia
de eforturi în folosirea rolurilor specializate şi a principiilor ţării conducătoare aşa
cum s-au stabilit între ţări. Evacuarea aero-medicală este mişcarea pacienţilor
sub supraveghere medicală către şi între facilităţile medicale de tratament prin
transport aerian. Ea poate include până la trei faze complementare:
• Evacuarea aeromedicală înaintată. Această fază a evacuării asigură
transportul aerian între puncte din câmpul de luptă, de pe câmpul de luptă către
punctele iniţiale de tratament şi către punctele ulterioare de tratament din cadrul
Zonei de Luptă;
• Evacuarea aeromedicală tactică. Această fază a evacuării asigură
transportul aerian pentru pacienţi din Zona de Luptă către punctele din afara
Zonei de Luptă şi între punctele din Zona de Comunicaţii fiind denumită
evacuarea aeromedicală intra-teatru;
• Evacuarea aeromedicală strategică. Această fază a evacuării este
acea fază care asigură transportul victimelor din zonele depărtate sau din
teatrele de operaţii active către bazele din ţară, către alte ţări NATO sau către o
arie temporar sigură, fiind denumită şi Evacuarea Aeromedicală Inter-Teatre.
448. Cerinţele Evacuării Aeromedicale. Sistemul de evacuare
aeromedical este un element al structurii generale de transport a Teatrului şi
necesită:
• O organizare aeromedicală încadrată cu personal specializat
aeromedical care să pregătească pacienţii pentru evacuare şi să execute
managementul lor pe timpul transportului;
• Una sau mai multe facilităţi de aşteptare aeromedicale (ASF);
• Aeronave adecvate pentru această sarcină în special dacă este nevoie
să se transporte tărgi (standard sau nestandard) în siguranţă şi să care să
permită managementul medical pe timpul transportului. Aceste aeronave
trebuie să fie rapid disponibile pentru personalul medical care trebuie să aibă o
prioritate înaltă în ceea ce priveşte folosirea lor dacă ele nu sunt dedicate în
totalitate folosirii medicale;
• Echipamente medicale specializate asigurate pentru siguranţa şi
eficacitatea folosirii în timpul zborului.
4.3.6. Logistica Medicală

449. Un sistem logistic bine reglat şi cost-efectiv este fundamental pentru

sprijinul medical NATO. Singura caracteristică a materialului medical stabilit este
aparte faţă de alte comodităţi. Materialele medicale:

56
 • sunt protejate de Convenţiile de la Geneva dacă sunt depozitate şi
distribuite separat;
• joacă un rol cheie în managementul îngrijirilor pacienţilor şi trebuie
să fie capabile să răspundă rapid la cererile clinice datorită interdependenţelor
complexe între capacităţile de tratament şi disponibilitatea materialelor
medicale;
• necesită un control strâns şi un management specializat datorită
naturii tehnice a materialelor medicale, datorită duratei scurte de folosinţă,
sensibilităţii la stocare şi condiţiile de transport;
• sunt guvernate de reglementări extensive naţionale şi internaţionale.
450. Aria Problemelor potenţiale. Complexitatea operaţiunilor NATO ce
implică şi ţări non-NATO generează o serie de dificultăţi şi particularităţi ale
logisticii medicale. Aceste provin în special din:
• lipsa uniformităţii şi a frecvente incompatibilităţi între materialele
medicale şi echipamentele naţionale;
• disparităţii dintre regimurile de tratament naţional;
• disparităţii între reglementările obligatorii şi îndatoririle naţionale;
• lipsa unui sistem de reaprovizionare şi de achiziţie standardizat şi
coerent.
451. Scara şi scopul. Scara şi scopul unui sistem de logistică medicală
va fi dependentă de misiune. Cu toate acestea el trebuie să aibă următoarele
capacităţi:
• să permită contingentelor naţionale, în special a acelor elementelor
care asigură sprijinul centralizat cum ar fi spitalele, să fie self-suficiente, de la
dizlocare şi în menţinerea cu elementele specificate de personalul de planificare
NATO;
• să asigure utilizatorului un sistem precis şi fiabil;
• să asigure un sistem de aprovizionare capabil de a distribui rapid
materialele necesare în întreg teatrul;
• să asigure un sistem de audit care este cost-eficient, precis şi să nu
necesite cerinţe limitative sau materiale.
452. Responsabilitate. Fără îndoială politicile naţionale şi
responsabilităţile generale, în coordonarea responsabilităţilor pentru planificare
şi execuţia unui sistem medical de logistică efectiv revin Comandantului NATO.

4.3.6.1. Sângele şi produsele de sânge

57
 453. Asigurarea de sânge şi produse de sânge sigure este o
problemă complexă şi sensibilă, ce provine din disparitatea standardelor din
ţările membre NATO şi constrângerile legale din partea unora. În mod
consecvent ea este considerată o funcţie separată a logisticii medicale
generale.
454. Disponibilitatea. Disponibilitatea sângelui şi a produselor de sânge
sigure este esenţială. Aceasta va necesita asigurarea acestora la primul nivel
unde se asigură formal îngrijirile chirurgicale.
455. Cerinţe şi capacităţi. Cerinţele vor fi pentru un sistem intra-teatru
care să asigure capacitatea minimă de:
• primire a sângelui şi a produselor de sânge la un standard
acceptabil pentru toate contingentele naţionale participante aşa cum au fost
stabilite de STANAG 2939;
• transportul, depozitarea şi distribuirea sângelui şi a componentelor
de sânge;
• întocmirea fişelor de la donatori şi până la receptor;
• colectarea, procesarea şi testarea sângelui de urgenţă.
456. Principiul General. Principiul General acela că contingentele
naţionale sunt responsabile pentru aprovizionarea cu sânge pentru pacienţii lor
proprii. În realitate acest principiu nu poate fi aplicat în practică. Cerinţele trebuie
de altfel să se plieze pe standardele internaţionale agreate pentru sânge şi toate
produsele de sânge folosite în teatru. Unde o anumită ţară nu poate accepta
această politică ea trebuie să-şi organizeze propriul ei sistem pe cheltuială
naţională.
457. Abordarea raţională. Cea mai cost-eficientă abordare raţională va fi
ca Personalul Medical al Forţei să coordoneze aprovizionarea prin conceptul
ţării conducătoare, folosind materiale din ţările ale cărui sânge şi produse de
sânge sau procedurile de testare îndeplinesc standardele stabilite în STANAG
2939 şi care sunt acceptabile pentru toate ţările implicate.

4.3.6.2. Personalul

458. Există o interfaţă considerabilă între funcţiile sprijinului medical şi

sprijinul de personal. Ea apare în fazele iniţiale de planificare şi continuă mult
timp după ce o operaţie este terminată. În mod consecvent, relaţiile de muncă
dintre personalul medical şi restul personalului trebuie să fie bine stabilite, iar
implicaţiile personalului relevant trebuie să fie detaliate în planurile medicale.

58
 Următoarele paragrafe prezbită în rezumat acelea ale căror impact are
implicaţii asupra conceptului medical general al operaţiilor.
459. Mâna de lucru medicală. Dimensiunea, forma şi capacitatea
organizărilor medicale sunt dictate de către numărul şi calitatea individuală a
persoanelor. Problemele personalului medical care au impactul cel mai frecvent
asupra conceptelor medicale generale sunt:
• standardele de condiţie fizică şi de sănătate ale indivizilor şi
metodele de auditare ale acestor standarde;
• capacitatea profesională medicală şi standardele de pregătire
necesare şi mijloacele de asigurare a acestora;
• pregătirea şi formarea în probleme medicale;
• necesitatea personalului medical de a comunica efectiv cu pacienţii
lor.

4.3.7. Aspecte Legale

460. Pentru fiecare operaţiune. Personalul de planificare medicală, în

coordonare cu consilierii legali, va rezolva problemele relevante privind legislaţia
naţională şi internaţională.

4.3.8. Managementul Informaţiilor Medicale

461. Managementul eficient al informaţiilor medicale, în particular a celor

privind pacienţii, constituie un element vital al unei planificări a sprijinului
medical competente. Este esenţial ca aceste informaţii să fie standardizate şi
distribuite rapid către personalul autorizat care are nevoie de ele. Dirijarea
personalului şi Raportarea este o funcţie primară a personalului.
Principalele arii de interes medical sunt:
• asigurarea de statistici, pentru scopuri epidemiologice şi
administrative şi asistenţă precoce pentru detectarea atacurilor cu Arme
biologice;
• dirijarea pacienţilor şi reglementarea care determină dependenţa de
pasajul precis şi exact al informaţiilor medicale. Cheia este întocmirea fişelor
medicale la fiecare nivel al îngrijirilor medicale şi folosirea unei proceduri de
întocmire a documentaţiei medicale clare şi complete; documentaţia medicală
trebuie să fie interoperabilă în întregul teatru de operaţiuni şi pentru toate
contingentele naţionale. Copiile documentelor pacienţilor trebuie să se

59
deplaseze cu pacientul prin întregul sistem de evacuare către locul de acordare
a îngrijirilor definitive;
• notificarea unor îmbolnăviri şi răniri serioase trebuie să fie rapidă,
exactă şi dinamică, folosind proceduri standardizate şi să implice personalul de
la nivelul diferitelor comandamente; nereuşita de a stabili un sistem competent
pentru dirijarea pacienţilor care să acţioneze inclusiv peste graniţele naţionale
va produce multă nelinişte politică naţională atât pentru pacienţi cât şi pentru
rudele lor, datorită eforturilor administrative nenecesare;
• întocmirea exactă a datelor din fişele clinice de observaţie pentru
anchetele naţionale sau internaţionale; aceasta include probele post-mortem ale
deceselor din teatru.

4.3.8.1. Bunăstare şi Spirituală

462. Bunăstarea generală a pacienţilor este un element important al

sănătăţii şi a planificării sprijinului medical. Problemele particulare vor fi poşta
personală, contactarea rudelor, managementul efectelor personale, bunăstarea
spirituală şi îndeplinirea riturilor religioase. Ultimele pot constitui o serioasă
problemă. Obiceiurile religioase şi culturale pot avea impact asupra unor
aspecte ale îngrijirilor medicale, de exemplu a dietei.

4.4. PUNERE ÎN APLICARE

463. Un sprijin medical efectiv pentru Structura de Forţe a NATO este

esenţial pentru succesul misiunilor. Asigurarea unui sprijin medical efectiv şi
vizibil demonstrează capacitatea militară de rezolvare şi este un component al
deterenţei. Prin prevenirea îmbolnăvirilor, tratamentul rapid al rănirilor şi al
îmbolnăviţilor, evacuarea şi eventuala refacere şi reîntoarcere la serviciu
serviciile medicale îşi aduc o mare contribuţie la menţinerea capacităţii mâinii de
lucru. Aplicarea principiilor de sprijin medical, ale politicilor şi ale conceptelor de
sprijin medical aşa cum sunt prezentate în acest capitol sunt de o importanţă
deosebită pentru atingerea acestor obiective şi trebuie să se desfăşoare în
armonie cu punerea în aplicare a noii structuri a Forţelor NATO.
Comandamentele Strategice (SC) vor transla principiile şi politicile medicale în
doctrinele, conceptele. directivele şi procedurile în acord cu ţările participante.
Ţările sunt încurajate să adapteze conceptele, structurile, ghidurile de
planificare ale lor precum şi procedurile în conformitate cu acestea.

60
 4.5. Bibliografie:

AJP 4.10 Allied Joint Medical Support Doctrine

MC 326/1 NATO Medical Support Principles And Policies
STANAG 2068 Emergency War Surgery Handbook
STANAGs 2037, 2040, 2061, 2087, 2105, 2127, 2128, 2132, 2136, 2348, 2361,
2408, 2434, 2879, 2939, 3204

5. CAPITOLUL 5 PLANIFICARE, PREGĂTIRE ŞI EXECUTAREA

OPERAŢIUNILOR MEDICALE

61
 5.1. INTRODUCERE

5.1.1. Generalităţi

500. Planificarea implică o serie de decizii cruciale implicând interfaţa

dintre luptă, sprijinul de luptă şi sprijinul de servicii de luptă la toate nivelurile.
Scopul planificării medicale este de a dezvolta capacitatea de sprijinire a
îndeplinirii cu succes a misiunii militare. Porţiuni variate ale acestui proces vor
identifica capacităţile medicale, mobilitatea sustenabilitatea şi infrastructura
necesară pentru operaţiunile strategice, operaţionale şi tactice. Scopul acestui
capitol este de a defini metodele şi elementele planificării medicale la nivelurile
strategice şi operaţionale. În plus se vor lua în considerare şi planificarea
medicală pentru exerciţii.

5.2. Ierarhia documentelor de referinţă

501. Documentele de bază relevante pentru planificarea medicală se

găsesc în bibliografie. Ierarhia acestor documente este:
• Documente Politice. Acestea sunt documentele Comitetului Militar
(MC) ce formulează principii, politici şi ghidări cum ar fi cele ce se referă la
Sprijinul Logistic (319/1), Sprijinul Medical (326/1), Planificarea Apărării (299),
Operaţiunile de Sprijinire a Păcii (327/2) Sprijinul Ţării Gazdă (334/1), Sprijinul
de mişcare şi transport (336/1) şi Concepţia CJTF (389).
• Documente Doctrinare. Acestea sunt Publicaţiile Alianţei (APs), cum ar
fi Publicaţiile Unificate ale Alianţei (AJP), Publicaţiile Logistice ale Alianţei (ALP),
Şi Publicaţiile Medicale ale Alianţei (AMedP). În general, AJP se axează pe
planificare, executare şi sprijinul pentru Operaţiunile Unificate ale Alianţei (cum
ar fi AJP 4 şi AJP 4.10) pe când ALP dau ghidările asupra logisticii şi acoperă
sub-conceptele logistice ale componentelor forţelor (cum ar fi ALP 9 pentru
trupele terestre, ALP 11 pentru marină şi ALP 12 pentru HNS).
• Documente Procedurale. Acestea sunt în principal Directivele Bl-MNC
(sau Bi-SC), care acoperă problemele de implementare ce rezultă din doctrina şi
standardele Forţelor, care stabilesc cerinţele operaţionale şi ale capacităţilor
logistice pentru forţele destinate pentru NATO în întărirea MC 55/3.
• Documentele pentru ghidarea Planificării. Ghidarea planificării este
dată prin:
• Bl-SC Ghidarea pentru planificarea apărării, care se adresează
personalului de planificare a apărării NATO şi naţionale cu abordări privind
62
misiunea pentru planificarea apărării.
• Bl-SC Ghiduri pentru planificarea operaţională (GOP), care asigură
ghidarea pentru Comandanţii regionali NATO şi ţările membre privind
metodologia planificării operaţionale;
• Bl-SC Ghiduri pentru planificarea funcţională (FPGs), care dau
detaliile referitoare la cum să se transpună politicile largi şi principiile în ariile
funcţionale specifice ale planurilor operaţionale (cum ar fi cele logistice şi
medicale);
• Ghidurile pentru planificarea regională (RPG) care sunt instrucţiunile
pentru planificare care sunt produse de către RC pentru aria lor de
responsabilitate (AOR); and
• Ghidurile specifice de planificare (SPG) întocmite la nivelul CC/JSRC.
• Ghidurile pentru documentele de planificare medicală. Acestea dau
ghidarea specifică pentru ghidarea planificării sprijinului medical pentru forţele
terestre/aeriene (Directiva ACE 85-8) şi pentru forţele maritime (Bl-MNC
Documentul de poziţie –Ghidul pentru planificarea medicală NATO).
• Înţelegerile de Standardizare (STANAG) şi Publicaţiile Medicale ale
Alianţei (AMedP). Acestea sunt documente prin care ţările aprobă şi pun în
aplicare cerinţele specifice în domeniul medical, referitoare fie la echipament
(STANAG-uri şi AMedP tehnice) sau proceduri (STANAG-uri şi AMedP
procedurale).

5.2.1. Planurile

502. Cele mai relevante tipuri de planuri sunt:

• Planurile Generale (GEP). Aceste planuri sunt întocmite pentru
operaţiile posibile, pentru care unii factori de planificare nu sunt complet
identificaţi sau nu pot fi complet asumaţi;
• Planurile pentru Operaţiunile Eventuale (COP). COP sunt întocmite
pentru operaţiunile posibile pentru care factori de planificare (cum ar fi scopurile,
forţele, destinaţia, riscurile, aria de responsabilitate, etc.) au fost identificaţi sau
pot fi asumaţi;
• Planurile Operaţionale (OPLAN). Aceste planuri sunt mijloacele prin
care Comandantul îşi exprimă viziunea sa asupra secvenţelor de operaţiuni şi
funcţii de sprijin necesare pentru atingerea obiectivelor sale. OPLAN-urile sunt
rezultatul planificării punerii în aplicare şi pot fi aplicate la un moment stabilit sau
la un semnal. Anexa medicală a unui OPLAN asigură descrierea sprijinului
medical necesar şi planificat pentru a permite Comandantului NATO să susţină
63
operaţiunea; şi

• Planurile de sprijin (SUPLAN). Acestea asigură o amplificare detaliată a

unor arii funcţionale de planificare şi trebuie să fie direct îndreptate către un
COP sau OPLAN specificate. În mod normal, aceste planuri vor fi întocmite ca
anexe medicale ale unui OPLAN sau COP.

5.3. PROBLEMELE MEDICALE ÎN PROCESUL DE PLANIFICARE A

APĂRĂRĂRII

5.3.1. Planificarea Apărării

503. Obiectivele Planificării Apărării ale NATO sunt să asigure un cadru

de lucru în care politicile şi planificarea naţională poate fi armonizată, cu scopul
îndeplinirii nevoilor militare ale Alianţei în cea mai eficientă manieră posibilă.
Ghidarea Ministerială (MG) dată de către autorităţile politice,
Implementarea militară a Concepţiilor strategice ale Alianţei (MC 400), şi
ghidarea MC pentru Planificarea apărării (MC 299) asigură o bază pentru
identificarea capacităţilor militare necesare ale alianţei.
504. În cadrul procesului de planificare a apărării, Planificarea Forţelor
determină structura generală a forţelor pe când celelalte discipline principale de
planificare (Planificarea logistică, mişcare & Medicală, Planificarea CIS,
Planificarea Resurselor şi Planificarea Armamentelor) generează cerinţe pentru
sprijinirea contribuţiilor naţionale la structura forţelor. Planificarea Forţelor
cuprinde un orizont de planificare de şase ani, validat bianual în cursul
Procesului de analiză a scopurilor Forţelor.

5.3.2. Revizuirea cerinţelor de apărare (DRR)

505. Baza comună pentru principalele discipline de planificare este găsită

în documentele menţionate mai sus ca şi în MC 109, care descriu misiunea
Comandamentelor Strategice (SC), MC 161 care descrie mediul de securitate şi
în Bl-SC Ghidarea pentru planificarea apărării. Punerea în aplicare a acestei
ghidări este realizată prin o serie de planificări detaliate cum ar fi printre altele,
BI-SC Revizuirea Cerinţelor de Planificare a Apărării (DRR).
506. Cerinţele de apărare sunt stabilite pe baza unui set de prezumţii
împreună cu o listă de situaţii de planificare (PS). PS sunt analizate în scopul de

64
a stabili capacităţile operaţionale necesare pentru îndeplinirea cu succes a
misiunii Comandamentelor Strategice (SC).
507. Datorită importanţei specifice ale necesităţilor medicale, o secţiune
medicală separată este adăugată cerinţelor logistice. Ca un rezultat al revizuirii
politicilor medicale curente şi a noilor schimbări, cerinţele medicale precedente
sunt revizuite şi sunt formulate altele noi. Ele vor fi apoi folosite pentru a asigura
cerinţele medicale detaliate pentru Procesul de revizuire a Scopurilor Forţelor.

5.4. Propunerea Forţelor/Scopurile Forţelor

508. Cerinţele, inclusiv cele medicale sunt sintetizate în Propunerile

Forţelor, gândite pentru obiectivele specifice. Comandamentele Strategice (SC)
le trimit apoi anumitor ţări membre şi le discută formal în cursul întâlnirilor bi-
laterale (aşa numitele Bilaterale).
509. În final, după o serie de întâlniri suplimentare, atât la nivel militar
(Personalul militar Internaţional) şi politico-militar (Comitetul de planificare a
apărării –Comitetul de revizuire a apărării) în aceste forum-uri, ele sunt
redefinite şi coordonate în Scopurile Forţelor.
510. Procesul de stabilire a Scopurilor Forţelor produce obiective agreate
colectiv de planificare pentru anume ţări membre ale alianţei pentru a le
satisface şi conduce la implicarea naţională în activităţile NATO pentru următorii
2 ani.

5.4.1. Revizuirea anuală a apărării (ADR)

511. Procesul anual de revizuire a apărării asigură mijloacele prin care

NATO monitorizează planurile naţionale de apărare pentru a le evalua
compatibilitatea cu şi progresul în îndeplinirea Scopurilor Forţelor. Chestionarul
de Planificare a Apărării (DPQ) este principalul instrument folosit pentru a
evalua capacităţile naţionale şi de a măsura contribuţiile naţionale.
512. Deoarece contribuţiile medicale la Structura Forţelor pot fi rezolvate
în general de variatele părţi ale Chestionarului de Planificare a Apărării (DPQ),
ele sunt evaluate în detaliu în unele paragrafe specifice. În aceste paragrafe,
ţările declară existenţa şi starea resurselor lor medicale şi planurile pentru
viitoarele dezvoltări în sprijinul medical. Revizuirea anuală a apărării (ADR)
conduce la reevaluarea cerinţelor, prin iniţierea ulterioară a Ciclului de Revizuire
a Planificării Apărării.
513. Consultările “din afara ciclului” sunt posibile şi necesare atunci când
65
o ţară ia în considerare schimbări importante în implicarea şi în planurile de
altfel aprobate la nivel Ministerial şi când graficul pentru luarea deciziilor
naţionale impune luarea în considerare a acestor elemente în următorul ADR.
514. Scopul planificării resurselor este de a întocmi şi promulga politici şi
ghidări de prioritate pentru stabilirea cerinţelor de resurse şi alocări de fonduri.
Planificarea resurselor include planificarea infrastructurii, finanţelor
(bugetului) şi a mâinii de lucru .
515. Procesul de planificare a Apărării este legat de Planificarea
infrastructurii prin Pachetele de Capacităţi (CP). Fiecare CP rezolvă resursele
necesare pentru ca o capacitate specifică să îndeplinească planurile NATO.
Resursele medicale disponibile la nivel strategic şi al teatrului sunt
susceptibile să devină o parte a Pachetului de Capacităţi (CP). Infrastructura
comună a NATO este definită ca “proiecte sau porţiuni de proiecte care, în
conformitate cu intenţia lor de folosire în timp de război sau în timp de pace,
sunt destinate în principal pentru folosirea de către forţele NATO ale uneia sau
ale mai multor ţări sau care prin natura lor, nu pot fi luate în considerare ca fiind
responsabilitatea primordială a uneia sau a altei ţări de a le asigura. Până în
prezent, în aceste infrastructuri nu au fost incluse materialele şi mijloacele
medicale, dar conceptual, această posibilitate rămâne.
516. Comandamentele Strategice (SC) întocmesc anual ghiduri pentru
pregătirea noilor Pachete de Capacităţi (CP). Comandamentele Regionale (RC),
în consultare cu Comandamentele lor Subordonate, Ţările Gazdă (HN) şi cele
utilizatoare, întocmesc Pachetele de Capacităţi (CP) care vor sprijin capacităţile
necesare în Aria lor de Responsabilitate (AOR). Punerea în execuţie a
Pacheţelelor de Capacităţi (CP) trebuie să se rezolve într-o perioadă rezonabilă
de timp, în mod normal în cinci ani de la aprobare.

5.4.2. Resursele Civile

517. Folosirea resurselor civile este o parte integrantă a Concepţiei

Strategice a NATO. Cooperarea Civil şi Militară (CIMIC) acoperă planificarea
pentru cooperarea între autorităţile civile şi comandanţii militari în sprijinul
operaţiunilor NATO. Ea depăşeşte Sprijinul ţării gazdă (HNS) şi planificarea
întăririlor şi include asistenţa către populaţia civilă acordată de către Forţele
NATO în timpul unei operaţiuni.
518. Asigurarea serviciilor medicale este unul din principalele elemente
ale Planificării Urgenţelor Civile (CEP). D astfel unul dintre cele mai importante
comitete care se ocupă de problemele medicale sub egida Comitetului Superior
66
de Planificare a Urgenţelor Civile (SCEPC) este Joint Medical Committee
(JMC), care promovează coordonarea şi interoperabilitatea între sistemele
medicale civile şi militare şi Comitetul de Planificare pentru Aviaţia Civilă
(CAPC), care este implicat în sistemul strategic de evacuare aero-medicală.

5.5. PROCESUL DE PLANIFICARE PENTRU SPRIJINUL MEDICAL

OPERAŢIONAL

519. Natura disparată a operaţiunilor NATO dictează ca planul sprijinului

medical să fie întocmit în funcţie de scopul fiecărei operaţiuni. Planificatorii
trebuie să ia în considerare mulţi factori pentru a selecţiona cele mai bune sau
cel mai adecvate mijloace pentru îndeplinirea unei misiuni. Caracteristicile
operaţiunilor NATO necesită ca schiţa iniţială a planificării să fie întocmită rapid,
deseori cu informaţii puţine şi fără beneficiul unei recunoaşteri detaliate.
Planificarea iniţială trebuie să aibă ca scop întocmirea unei estimări operaţionale
care să fie suficient de completă şi precisă pentru a permite o estimare
rezonabilă a cerinţelor de resurse. Date fiind aceste constrângeri şi imperative,
este crucial să fie utilizat un proces de planificare îndreptat către înainte şi
standardizat. Datorită faptului că procesul de planificare este complex, el trebuie
să fie desfăşurat în ordine şi cu atenţie.
520. Planificarea implică personal la nivelurile militare strategice şi
operaţionale şi în mod ideal urmează o schemă secvenţială care include:
• Planificarea iniţială;
• Planificarea pentru punerea în aplicare.

5.5.1. Planificarea iniţială

521. Procesul de planificare iniţială se va executa în general la

Comandamentul Central NATO şi la nivelul Comandamentelor Strategice. Pe
măsura conturării planificării, comandanţii subordonaţi vor deveni mult mai
implicaţi în planificarea execuţiei. În practică secvenţa de planificare este
flexibilă şi sunt implicate multiple agenţii în acelaşi timp. Repetarea elementelor
între etape şi în cadrul fiecărei etape se petrece la fel ca şi sărirea elementelor
şi acţiunilor paralele şi complementare.
522. În urma unei decizii ale Consiliului Nord Atlantic (NAC),
Comandantul Strategic este solicitat să asigure cel mai bun aviz militar asupra
fezabilităţii unei acţiuni propuse şi a celei mai bune căi de îndeplinire a acesteia.
O dată decizia de a executa o operaţiune militară luată, el detaliază scopul
67
general, scara forţelor necesare, tipul de operaţiune şi aranjamentele de
comandă. Acestea reprezintă directivele strategice pentru Comandantul
Operaţional, care îşi întocmeşte planurile sale în conformitate cu directiva
strategică.
523. Procesul de planificare operaţională începe cu întocmirea estimării
situaţiei de către Comandant. Situaţia este analizată şi se iau în considerare
câteva cursuri de acţiune. Aceste cursuri posibile sunt încorporate în estimare,
din care Comandantul poate să-şi aleagă planul său de acţiune. Estimarea
conduce la un Curs Selecţionat de Acţiune (COA) care este corespunzător,
fezabil şi acceptabil. COA trebuie să fie transpus într-o expunere concisă a
deciziei, care se reflectă şi este promulgată în Concepţia Operaţiunilor.

5.5.2. Procesul de Planificare Medicală Iniţială

524. Procesul de Planificare Medicală Iniţială oglindeşte strâns şi este

îndeplinit în cea mai mare parte posibil împreună cu procesul de planificare
operaţională iniţială. Scopul Procesului de Planificare Medicală Iniţială este de a
întocmi o estimare a sprijinului medical care să permită Comandanţilor să
aleagă COA. Procesul de estimare este centrat pe formularea concepţiei
operaţiunii. Estimarea sprijinului medical este întocmită în acelaşi timp cu
estimarea comandantului şi la unison cu celelalte elemente ale
Comandamentului (informaţii, operaţii, planuri, logistică, CIS, etc.) şi oglindeşte
cadrul acestora. Estimarea sprijinului medical are următoarele cinci părţi
distincte:
• Prezentarea misiunii medicale;
• Luarea în considerare a tuturor factorilor care influenţează operaţiunea
din perspectiva medicală;
• Analiza sprijinului medical, care include estimarea numărului probabil de
victime, cerinţele sprijinului medical şi a resurselor disponibile;
• Evaluarea şi compararea diferitelor CoA;
• Formularea concepţiei medicale, care derivă din Cursul Acţiunii (CoA)
ales de Comandant.
525. Primul pas şi cel mai important în procesul de planificare medicală
este de a înţelege clar misiunea operaţională şi cea medicală. Concepţia
Comandantului asupra operaţiunii formează tema centrală în întocmirea planului
operaţional (“faza de planificare a punerii în aplicare”) şi este reflectată în
directivele şi ordinele ce se dau. Înţelegerea misiunii începe cu o prezentare
generală a ceea ce Comandantul Forţei intenţionează sau este solicitat să facă
68
şi scenariul operaţional. El va asigura planificatorilor medicali următoarele
puncte cheie:
• unde se va produce operaţiunea (caracteristicele teatrului);
• ce fel de operaţiune (dimensiunea forţelor, intensitatea operaţiunii, etc.);
• când trebuie să înceapă (timpul disponibil pentru planificare); şi
• care este durata aşteptată a misiunii şi ce cerinţe de susţinere sunt?
526. Aceste consideraţii cheie strategice vor conduce planificatorii în
luarea în considerare a unor factori mult mai detaliaţi.
527. O formă a estimărilor sprijinului medical este prezentată în anexa 5-
A. Planificatorul medical trebuie să interpreteze toate categoriile şi să aplice
informaţiile pertinente sau să modifice categoriile pentru a fi compatibile cu
scenariul operaţional. Ea sau el trebuie să se axeze pe operaţiunile medicale
pentru a corecta deficienţele anticipate şi să elimine posibilele pericole.
Exemplele prezentate în această secţiune nu include toate scenariile
posibile sau informaţiile necesare pentru a completa o estimare. Ele sunt incluse
doar pentru scopuri ilustrative.
528. Prezumţiile pot fi necesare ca bază pentru iniţierea planurilor sau a
pregătirii unei estimări. Ele sunt modificate atunci când datele specifice de
ghidare a planificării sau cele factuale devin disponibile. Recunoaşterea
medicală (recce) se desfăşoară în cursul fazei iniţiale a întocmirii planurilor
pentru asigurarea datelor factuale. Scopul recunoaşterii medicale (recce) este
de a desfăşura o vizită la faţa locului în AOR propusă şi de a trece în revistă
situaţia de pe teren inclusiv sănătatea generală şi condiţiile medicale, pericolele
mediului înconjurător, îmbolnăvirile endemice şi epidemice, asigurarea apei şi a
alimentelor, dispunerea posibilă a facilităţilor medicale sau funcţiilor respective,
capacitatea de Sprijin a Ţării Gazdă de a asigura îngrijiri medicale.
529. Calculul necesarului de resurse medicale pentru sprijinirea unui plan
specific necesită estimarea numărului probabil de victime şi pacienţi care trebuie
să fie adunaţi, trataţi şi evacuaţi. În unele cazuri ratele de producere a cazurilor
şi limitările medicale pot deveni factori care decid în întocmirea planurilor din
cauza potenţialei lor semnificaţii politice şi operaţionale. Estimarea numărului
probabil de victime depinde de un număr mare de factori, care sunt luaţi în
considerare în procesul de estimare a sprijinului medical. Distincţia între
Numărul de Victime de Luptă şi Numărul probabil de victime trebuie avută
mereu în minte, pentru că acestea sunt interrelate, dar nu sunt identice (vezi
Anexa 5- C).

69
 5.5.3. Măsurile de Planificare medicală iniţială

530. Estimarea sprijinului medical. Procesul de estimare este centrat

pe formularea unui concepţii a operaţiunii. Estimarea sprijinului medical este
pregătită în acelaşi timp cu estimarea comandantului în unison cu celelalte
categorii de personal ale Comandantului (informaţii, operaţii, planificare,
logistică, CIS, etc.) şi se reflectă cadrul acesteia.
531. Calcularea resurselor medicale pentru sprijinirea unui plan specific
necesită estimarea numărului probabil de victime şi pacienţi care trebuie să fie
adunaţi, trataţi şi evacuaţi. În unele cazuri ratele de producere a cazurilor şi
limitările medicale pot deveni factori care decid în întocmirea planurilor din
cauza potenţialei lor semnificaţii politice şi operaţionale. Estimarea numărului de
victime necesită cunoştinţe asupra unui mare număr de factori care sunt luaţi în
considerare în desfăşurarea procesului de estimare a sprijinului medical.

5.5.4. Analiza Sprijinului Medical

532. Luând în considerare concepţia de operaţii a comandantului, CoA

aleasă şi rezultatele recunoaşterii medicale iniţiale, poate fi întocmită o Analiză
completă a Sprijinului medical. Pe baza factorilor menţionaţi mai sus
următoarele informaţii sau estimări vor fi întocmite, urmând să fie încorporate în
Estimarea Sprijinului medical aşa cum se prezintă în anexa 5-A:
• Estimarea numărului de victime: O estimare a numărului de victime
(din forţele proprii, forţele inamice şi populaţia civilă) care va fi necesar să fie
trataţi în facilităţile medicale ale forţelor proprii. Tipurile de îngrijiri medicale
necesare pentru variatele părţi ale forţei pot fi de asemenea estimate. Calea
uzuală de a prezenta aceste estimări este prin procentaje din populaţie supusă
riscului (PAR) pe zi.
• Cerinţele de Sprijin Medical: Din estimarea numărului de victime
numărul şi tipul de cerinţe medicale poate fi estimat pentru:
• Rolul 1
• Rolul 2
• Rolul 3
• Rolul 4
• Mijloacele de Comandă, Control Comunicaţii şi Informaţii (C31).
• Mijloacele de Evacuare (Tactice/Strategice: rutiere, feroviare, maritime şi
aeriene).
• Logistică Medicală.
70
 • Sânge şi produse de sânge.
• Servicii veterinare.
• Servicii de medicină preventivă şi de mediu înconjurător.
• Servicii dentare.
• Se va face o analiză a resurselor disponibile, ce va acoperi resursele
medicale cunoscute sau potenţiale care vor fi asigurate de către TCN ca parte a
Pachetului de Generare a Forţei, de către Ţara Gazdă şi alte surse posibile.
• Sprijinul Ţării Gazdă (HNS) sau Resursele ţării (ICR) disponibile.
• Unităţile medicale organice şi personalul.
• Unităţi medicale ataşate şi personalul.
• Unităţi medicale de sprijin.
• Personal medical pentru deţinuţii inamici.
• Materiale medicale.
• Buget.
• Altele.

5.5.5. Evaluarea şi compararea cursului acţiunilor

533. Ca un rezultat al consideraţiilor şi analizelor prezentate mai sus se

va stabili o listă a tuturor cursurilor logice ale acţiunilor (COA) care poate fi utilă
în întocmirea planului operaţional al comandantului şi pentru îndeplinirea
misiunilor de sprijin medical sau de operaţiuni medicale. CoA sunt exprimate în
termeni de CE, UNDE, CÂND, CUM şi DE CE.
534. Beneficiul probabil al fiecărei CoA trebuie să fie comparat pentru a
stabili care anume oferă cea mai bună şansă de a obţine succesul. Aceasta se
poate executa în două etape:
• Determinarea şi stabilirea acelor dificultăţi anticipate care vor avea
efecte diferite asupra cursului acţiunii;
• Evaluarea fiecărui curs al acţiunii în comparaţie cu fiecare dificultate
semnificativă pentru stabilirea puntelor tari şi slabe ale fiecăruia.
535. Completarea analizei şi evaluarea avantajelor şi dezavantajelor
fiecărei CoA, prezentate de Medicul şef al forţei, Comandantul forţei va lua
decizia asupra căreia dintre acestea îndeplineşte obiectivele sale operaţionale.
Decizia constituie directiva de bază pentru executarea planificării iniţiale şi a
acţiunilor subsecvente.
536. Formularea concepţiei medicale, bazate pe CoA selecţionate încheie
faza iniţială de planificare medicală. Ea explică principiile generale ale sprijinului
medical pentru o anumită operaţiune şi identifică mijloacele necesare pentru
71
îndeplinirea misiunii. Sprijinul medical este dimensionat în funcţie de timpul avut
la dispoziţie şi de fazele operaţiunii. El identifică şi ajustează toate lipsurile şi
evaluează riscurile bazat pe diferenţele între sprijinul necesar şi cel posibil.

5.5.6. Faza de planificare a execuţiei

537. După promulgarea concepţiei operaţiunilor, planificarea detaliată a

operaţiunilor este desfăşurată de către statele majore. Toate Planurile
Operaţionale NATO (OPLAN) vor include fie o Anexă Medicală fie un Apendice
Medical în cadrul Anexei de Logistică, ce va detalia sprijinul medical care
asigură executarea fezabilă a planului operaţional. Anexa medicală va avea
formatul prezentat în Anexa 5-B.

5.5.7. Planificarea resurselor Medicale pentru operaţiuni

538. Anexa medicală la OPLAN va stabili necesarul de resurse medicale.

Ţările participante sunt prezente cu o Declaraţie de Necesităţi Medicale (SOR)
care este pusă în aplicare printr-o procedură formală a Conferinţelor de
Planificare.
539. Acest SOR Medical prezintă resursele medicale (facilităţi, capacităţi,
materiale, servicii, etc.) NECESARE pentru sprijinirea Planului Operaţional. Un
număr de serie identifică fiecare resursă medicală necesară. SOR este în mod
normal revizuită cu TCN la Conferinţa de Planificare Medicală.
540. Aceste conferinţe sunt destinate să asigure contribuţia specialiştilor
medicali şi se desfăşoară la nivelul Comandamentelor Strategice (SC) cu
participarea Comandamentelor Regionale (RC) şi a ţărilor membre. Ele se pot
desfăşura fie în cadrul Conferinţelor de Planificare Logistică fie în paralel.
541. Scopul Conferinţelor este de a asigura transparenţa în procesul de
planificare medicală şi de a coordona sprijinul medical pentru operaţiune. Se
subliniază că procesul de planificare este o responsabilitate comună a
personalului din Comandamentul NATO şi a ţărilor membre.
542. Următoarele Conferinţe sunt Conferinţele Medicale Principale de
Planificare, dar şi altele pot fi ţinute dacă este nevoie.
• Conferinţa Medicală de Planificare Iniţială: obiectivele ei principale
sunt:
• Informarea ţărilor asupra misiunii şi a concepţiei medicale;

72
 • Definirea concepţiei medicale;
• Revizuirea structurii medicale C2 propuse.
• Conferinţa Medicală de Planificare Principală: obiectivele ei principale
sunt:
• Cerinţele medicale;
• Contribuţiile medicale naţionale;
• Funcţiile medicale care pot fi rezolvate prin înţelegeri multinaţionale;
• Deficienţe medicale.
Conferinţa Medicală de Planificare Finală: ea este ţinută după
aprobarea formală a ţărilor pentru forţele participante şi înainte de Ordinul de
Activare (ACTORD). obiectivele ei principale sunt:
• Confirmarea planului medical;
• Optimizarea sprijinului medical general pentru operaţiune;
• Generalităţi;
• Rezolvarea oricăror probleme medicale relevante.

5.6. PLANIFICAREA EXERCIŢIILOR MEDICALE

543. Scopul exerciţiilor medicale este de a îmbunătăţii capacitatea NATO

şi a Forţelor Naţionale, a Comandamentelor şi Agenţiilor de a asigura şi folosi
sprijinul medical pentru trupele dizlocate. Aceste exerciţii sunt folosite pentru
întărirea cooperării şi interoperabilităţii medicale între forţele de diferite
naţionalităţi.
544. Planificarea exerciţiilor se va face într-o manieră pe cât mai
apropiată de Planificarea Operaţională actuală pentru a creşte familiarizarea cu
acest proces, cu toate că diferenţele dintre Operaţiuni şi Planificarea exerciţiilor
sunt aparente. Spre deosebire de Planificarea Medicală Operaţională unde
roate victimele vor fi reale, Planificarea Medicală a Exerciţiilor necesită
simularea victimelor şi acoperirea asigurării medicale reale. De aceea atunci
când se desfăşoară exerciţii cu trupe, ambele aceste elemente trebuie să fie
atent planificate pentru a asigura îndeplinirea scopurilor şi obiectivelor
exerciţiilor fără prejudicii pentru securitatea participanţilor.
545. În termeni generali, o dată ce exerciţiul a fost aprobat, OSE (Ofiţerul
care Conduce Exerciţiul) întocmeşte Specificaţiile iniţiale ale Exerciţiului
(EXPEC) şi proiectul Instrucţiunilor de Planificare a Exerciţiului (EXPI) bazat pe
Concepţia de Operaţii a Exerciţiului (EXCONOPS). Importanţa EXPEC este
deosebită pentru că ea prezintă cerinţele fundamentale pentru exerciţiu şi
obiectivele acestuia şi va servi ca bază pentru desfăşurarea ulterioară a
73
exerciţiului. În particular ea include şi obiectivele medicale ale exerciţiului.
546. Ulterior OSE/OCE (Ofiţerul ce Conduce Exerciţiul) îşi definitivează
ordinele sale sub forma unui Plan de Operaţii al Exerciţiului mai specific
(EXOPLAN) şi a Ordinului de Operaţii al Exerciţiului (EXOPORD).
EXOPLAN/EXOPORD final întocmit de către fiecare Comandant al Forţelor va
conţine toate instrucţiunile, procedurile de securitate şi artificialităţile exerciţiului
necesare pentru ca participanţii să desfăşoare exerciţiul în siguranţă.
547. Organizarea Controlului Exerciţiului
• Anexa medicală a EXOPLAN va fi similară cu anexa ataşată la OPLAN,
dar va include şi Organizarea Controlului Exerciţiului.
• Elementele principale ale organizării de control a exerciţiului vor fi:
• Personalul de Comandă (DISTAFF): el va controla exerciţiul urmând
Lista Evenimentelor Principale (MEL) şi Lista Incidentelor Principale(MIL), care
vor determina toate activităţile exerciţiului. DISTAFF-ul Medical este legat de
Organizarea Victimelor (CASORG), prin care se facilitează simularea victimelor.
• Organizarea victimelor (CASORG) va avea propriul ei punct de
comandă responsabil de coordonarea tuturor activităţilor celulelor de CASORG.
CASORG este executat de următoarele celule:
• Recepţia: va documenta şi înregistra rolurile jucătorilor;
• Simularea Victimelor (CASSIM): va executa machiajul victimelor şi le
va face un scurt instructaj;
• Inserarea: va însoţi jucătorii de la GAS SW la locul incidentului;
• Transportul: va asigura cantitatea şi tipul corect de mijloace de transport
necesare pentru jucătorii de la locul incidentului;
• Sprijinul Logistic: va asigura cerinţele zilnice administrative ale
CASORG şi a Jucătorilor (hrănire, cazare, etc.);
• Arbitrii: vor observa, evalua şi raporta performanţele unităţilor medicale
participante în îndeplinirea rolurilor lor din exerciţiu;
• Controlul Medical Superior (HICON) este Organizaţia Medicală de la
nivelul Teatrului care simulează Grupul Medicului Şef al Teatrului (TSG),
MEDCC şi PECC.
• Controlul medical Inferior (LOCON) simulează şi reprezintă
Organizarea Medicală Inferioară (Unităţile Medicale) care nu iau parte fizică la
exerciţiu.

5.6.1. Conferinţele Medicale de Planificare a Exerciţiului

548. Ca o parte a procesului de planificare a exerciţiului, conferinţele se

74
ţin pentru a discuta, coordona şi întocmi EXOPLAN-ul final. Se vor desfăşura
următoarele conferinţe:
• Conferinţa Iniţială de Planificare (IPC): care are ca scop graficul
exerciţiului, locul exerciţiului, concepţia operaţiilor, obiectivele medicale şi forţele
medicale care iau parte (jucători şi acoperirea medicală reală) şi identificarea
următoarelor arii de probleme;
• Conferinţa Iniţială de Planificare Operaţională (IOPC) care va realiza o
mai precisă ghidare asupra intenţiilor de desfăşurare şi organizare a exerciţiului
medical;
• Conferinţa de Planificare Operaţională Principală (MOPC) va
continua să planifice şi să coordoneze toţi factorii legaţi de exerciţiul medical şi
eforturile de rezolvare a oricăror probleme relevante.
• Conferinţa finală de Planificare Operaţională (FOPC) va aproba
partea medicală a EXOPLAN-ului final .

5.7. BIBLIOGRAFIE

AD 85-8 ACE Medical Support Principles, Policies, and Planning Parameters

AJP 4.10 Allied Joint Medical Support Doctrine
ALP 9 (B) Land Forces Logistic Doctrine
ALP 11Multinational Maritime Force (MNMF) Logistics
ALP 12Guidance For Planning and Preparation of Host Nation Support
Agreements (to be reissued as AJP 4.5)
MC 299/5 Guidance For Defence Planning
MC 319/1 NATO Principles And Policies For Logistics
MC 326/1 MC Directive For NATO Medical Support Principles And Policies
MC 327/2 Military Concept For NATO Peace Support Operations
MC 334/1 NATO Principles And Policies For Host Nation Support Planning
MC 336/1 The Movement And Transportation Concept For NATO
MC 389 MC Directive For The Military Implementation Of The Alliance’s CJTF
Concept
MC 400/2 MC Guidance For The Military Implementation Of Alliance Strategy

5.8. ANEXA 5-A ESTIMAREA SPRIJINULUI MEDICAL

DATA/ORA GRUPUL
75
COMANDANENTUL
Localizarea
Data, Timpul & Zona

Referiri: Lista tuturor hărţilor relevante, imagini, tabele şi documente.

MISIUNEA: Prezentarea misiunii generale medicale.

2.SITUAŢIA ŞI FACTORI

a. Inamicul:
(1) Forţe şi dispozitiv.
(2) Eficienţă în luptă.
(3) Capacitate.
(4) Situaţia Logistică.
(5) Starea de sănătate.
(6) Armamente (Inclusiv capacitatea NBC)
b. Terestru:
c. Climatul:
d. Populaţia civilă:
e. Resurse locale:
f. Forţele proprii:
(1) Forţele Aliate.
(2) Armata terestră.
(3) Marina.
(4) Forţele aeriene.

g. Forţe suplimentare ce trebuiesc sprijinite:

(1) Prizonierii de război.

(2) Civilii locali.
(3) Reţinuţi (e.g. personal medical inamic).
(4) Internaţi.
(5) Alţii.

h. Sănătate (Măsuri de medicină preventivă);

(1) Aclimatizarea trupelor.

(2) Prezenţa îmbolnăvirilor.
76
(3) Starea imunizărilor.
(4) Îmbrăcăminte şi echipament (vreme rece, vreme caldă, plase de ţânţari, etc.)
(5) Managementul stresului.
(6) Starea de pregătire.
(7) Altele.

Prezumţii (Prezumţiile pot fi modificate atunci când devin disponibile ghidările

specifice sau datele concrete).

3. ANALIZA SPORIJINULUI MEDICAL:

a. Estimarea numărului de victime:

b. Necesarul de sprijin medical:

(1) Rolul 1.
(2) Rolul 2.
(3) Rolul 3.
(4) Rolul 4.
(5) Sprijinul Ţării Gazdă (HNS).
(6) Evacuarea. Tactică/Strategică: rutieră, feroviară, maritimă & aeriană.
(7) Managementul sângelui.
(8) Servicii veterinare.
(9) Medicină preventivă.
(10) Dentar.
(11) Comanda, Controlul şi Comunicaţii.

c. Resurse disponibile:

(1) Unităţile medicale organice şi personalul.

(2) Unităţile medicale ataşate şi personalul.
(3) Unităţile medicale de sprijin.
(4) HNS/ Resurse locale ale ţării (ICR).
(5) Personal medical inamic deţinut.
(6) Materiale medicale.
(7) Buget.

d. Cursul Acţiunii: (Ca un rezultat al consideraţiilor prezentate mai sus şi a

analizei lor, este lista tuturor cursurilor logice cu al cărui Plan de sprijin al
77
Comandantului se ocupă precum şi cu îndeplinirea misiunii medicale).
4.EVALUAREA ŞI SELECŢIA CURSURILOR DE ACŢIUNE: selecţia celui mai
bun curs de acţiune.

5. PLANUL DE SPRIJIN MEDICAL.

5.9. ANEXA 5-B FORMATUL ANEXEI MEDICALE A PLANULUI

OPERAŢIONAL (OPLAN)

78
Referiri: Lista referirilor care asigură ghidarea şi SOP aplicabile.

1. SITUAŢIA: Evaluarea medicală a problemelor care pot afecta sănătatea

şi îngrijirile medicale ale forţelor dizlocate. Acest paragraf poate asigura
informaţiile cum ar fi: factorii geografici, îmbolnăvirile de tip endemic, pericole
speciale din mediul înconjurător şi ocupaţionale, capacităţi de război chimic şi
biologic sau protagonişti la fel ca şi resursele medicale disponibile în teatrul de
operaţiuni. O secţiune specifică stabileşte necesităţile forţei privind imunizările şi
chimioprofilaxia. Raportul de informaţii medicale poate fi adăugat ca un tabel
separat la această anexă.
2. MISIUNEA: O scurtă prezentare a misiunii medicale şi data dorită
pentru încheierea misiunii.
3. PREZUMŢII: Prezentarea circumstanţelor şi a faptelor luate în
considerare pentru întocmirea planului medical. În acest paragraf este locul
unde sunt prezentate estimările procentelor pierderilor sanitare probabile.
4. EXECUŢIA
a. Concepţia sprijinului medical:
(1) Acest paragraf asigură rezumatul general al modului în care va fi
asigurat sprijinul medical.
(2) Scurt rezumat al responsabilităţilor Ţărilor trimiţătoare şi a rolului
elementelor naţionale de sprijin.
(3) Rezumă liniile generale a coordonării pentru sprijinul medical
multinaţional.
(4) Rezumă îndatoririle medicale principale în funcţie de fazele operaţiunii.
Aceasta poate fi o secţiune mai lungă datorită faptului că fiecare fază a
operaţiunii va fi prezentată cu paragrafele componente prin care se explică
fiecare însărcinare majoră.
(5) Asigură prezentarea politicii generale de evacuare a teatrului.
b. Îndatoriri/responsabilităţi:
(1) Prezintă încredinţarea responsabilităţilor specifice de sprijin pentru
unităţile medicale multinaţionale şi naţionale în funcţie de rol/eşalon. În plus,
delimitează atribuţiile şi responsabilităţile personalului naţional şi multinaţional
ca şi a structurii medicale C3.
(2) Dacă este adecvat, delimitează responsabilităţile pentru planificarea
ulterioară pentru sprijinul medical sau operaţiuni.
(3) Stabileşte timpul în care vor fi trimise planurile de sprijin medical.
(4) Sprijnul Ţării Gazdă. Delimitează responsabilităţile şi capacităţile Ţării
Gazdă de a asigura sprijinul medical.
(5) Comunicaţii. Descrie sistemul de comunicaţii medicale, scopul şi
79
obiectivele sale, subliniind că, fiind dedicat sistemului medical şi sistemelor sale,
se supune necesităţilor medicale de confidenţialitate în comunicaţii.
(6) Evacuarea medicală
(a) Stabileşte concepţia generală atât pentru evacuarea terestră cât şi
pentru cea aeromedicală.
(b) În plus mai trebuie prezentate şi următoarele domenii cheie:
1) Delimitarea responsabilităţilor naţionale şi multinaţionale pentru
evacuarea medicală.
2) Descrierea coordonării şi canalelor de solicitare a evacuării medicale.
Va include rolul coordonării medicale şi a centrului de control a mişcării din
teatru. Va include o diagramă a evacuării dacă este posibil.
(7) Raportarea. Va descrie informarea medicală şi procedurile de
raportare, incluzând frecvenţele lor. Dacă este posibil va include o matrice de
raportare medicală. Se va asigura o descriere completă a rapoartelor necesare
pentru supravegherea epidemiologică şi a incidentelor medicale relevante care
vor fi incluse în această secţiune.
(8) Medicină preventivă. Bazat pe informaţiile asigurate în evaluarea
informaţiilor medicale acest paragraf va prezenta consideraţiile cheie de
medicină preventivă. Acestea pot include astfel de domenii cum ar fi imunizările
necesare, educaţia sanitară necesară şi pregătirea de sanitaţie.
(9) Servicii Veterinare. Descrie concepţia generală pentru alimentele de
origine veterinară şi inspecţia apei ca şi a programului de servicii veterinare.
(10) Servicii Dentare. Se aplică aceiaşi ghidare ca pentru paragraful
precedent (9).
(11) Logistică Medicală. Acest paragraf include asigurarea, materialele şi
întreţinerea materialelor medicale. În cazurile unde asigurarea se extinde în
afara responsabilităţilor naţionale, procedurile pentru materiale şi coordonarea
trebuiesc stabilite.
(12) Managementul deşeurilor medicale. Descrie politica şi sistemul de
management a deşeurilor medicale periculoase ce se aplică în cadrul teatrului,
incluzând:
• punctele de colectare, ambalarea, marcarea şi responsabilităţile pentru
Ţara Gazdă în acest domeniu.
(13) Managementul Sângelui. Acest paragraf este deosebit de sensibil,
managementul acestuia trebuie să fie atent monitorizat. Până la aplicarea în
totalitate a principiilor logisticii medicale, detaliile calităţii şi a controlului şi
procedurilor de testare trebuie să fie subliniate pentru orice folosire
multinaţională a produselor de sânge.
(14) Ajutorul Medical Umanitar. Se prezintă politica pentru Ajutorul Medical
80
Umanitar.
(15) Tabelele & Anexele la Planul Medical. Acestea amplifică prezentările
făcute în cadrul planului medical (informaţiile medicale, matricile de comunicare,
rapoarte şi matricile de răspuns, etc.).
c. Este recomandabil ca Broşura de Informaţii Medicale ale Teatrului să fie
produsă cât mai rapid posibil după intrarea în teatru. Acest manual trebuie să
conţină toate faptele operaţionale medicale relevante cum ar fi: organizarea
medicală, localizarea facilităţilor medicale inclusiv ale Ţării Gazdă (referiri
geografice, numere de telefon, personalităţi, capacităţi) şi toate detaliile
procedurilor de evacuare, medicină preventivă şi politicile de ajutor umanitar. Se
vor include de asemenea şi informaţiile despre vreme şi climat, pe măsură ce
vremea afectează semnificativ capacitatea forţelor de a-şi evacua victimele,
guvernează multe proceduri de medicină preventivă (protecţia forţelor) şi de
altfel joacă un rol important în producerea victimelor. Acest manual medical
trebuie să fie un document permanent şi regulat actualizat sau atunci când se
produc schimbări fundamentale în politicile medicale sau a procedurilor. O dată
editat acest manual trebuie să fie larg distribuit în cadrul comunităţii medicale de
la rolul/eşalonul 1 şi până la Comandamente şi personalul lanţului de sprijin.

81
 5.10.ANEXA 5-C AIDE-MEMOIRE PENTRU PLANIFICATORUL
MEDICAL AL FORŢEI

CAPACITATEA ALIANŢEI

1. Până când se execută planificarea pentru asigurarea sprijinului medical

la standarde acceptabile pentru ţările contribuitoare, este de asemenea esenţial
ca fiecare efort să fie făcut pentru a se realiza economia în scară şi efort
deoarece:
a. mijloacele medicale sunt scumpe de procura şi dificil de obţinut;
b. mijloacele medicale sub-folosite într-un teatru de operaţiuni nu sunt
disponibile pentru altul;
c. toate mijloacele medicale, dar în special cele pentru organizarea
Rolului/Eşalonului 3 necesită un efort logistic şi genistic mare pentru a le susţine
chiar dacă ele nu sunt în folosinţă activă.
2. Efortul maxim trebuie să fie făcut pentru a proiecta sprijinul medical în
conformitate cu cerinţele prevăzute. Unele contingente pot avea o abundenţă de
mijloace medicale pe când altele pot avea o lipsă dacă nu din toate cel puţin din
cele fundamentale. Planificatorii medicali NATO trebuie să aibă în vedere
găsirea unui echilibru al capacităţilor. Dese ori cele mai cost-eficiente mijloace
vor fi stabilirea ca o ţară să asigure o funcţie anume pentru toate cele
participante, de exemplu evacuarea aeromedicală, prin contractarea cu surse
civile pentru transport sau dezvoltarea unor unităţi medicale multinaţionale
integrate.

PROPORŢIILE VICTIMELOR DIN LUPTĂ

3. Aceasta este estimarea operaţională a numărului probabil de victime

care vor rezulta în cursul operaţiunii respective. Întocmirea acestei estimări este
responsabilitatea personalului operaţional în consultare cu personalul medical.
4. Proporţiile victimelor se exprimă printr-un număr de victime pe zi. Acest
număr este dinamic, schimbându-se în funcţie de imperativele operaţionale şi va
include şi victimele ce rezultă din cauza stresului.
5. Aspectul general şi capacitatea sprijinului medical este decisă de o
combinaţie a victimelor şi îmbolnăvirilor fără legătură cu lupta (DNBI) şi a
victimelor rezultate din luptă, fiind esenţial ca acestea să fie stabilite cât mai
precoce posibil în procesul de planificare.

82
ESTIMAREA NUMĂRULUI DE VICTIME

6. O dată proporţiile stabilite, ele se pot aplica la întregul efectiv al forţelor

ce se vor angaja în teatrul de operaţii pentru a se calcula numărul total de
victime. Din acest calcul rezultă o estimare a numărului probabil de DNBI şi de
victime operaţionale, pentru care trebuie asigurat sprijinul medical.
7. Estimarea victimelor se exprimă în numere per zi. Aceste numere şi
dispersia forţelor sunt determinante pentru dimensiunea generală şi aspectul
organizării de sprijin medical necesare.7

COMANDA, CONTROLUL, COMUNICAŢIILE ŞI INFORMAŢIILE (C31)

8. Un sistem C31 complet şi eficient este fundamental pentru sprijinul

medical. El este planificat şi iniţiat de către o echipă de planificare medicală de
la Comandamentul responsabil lucrând în strânsă legătură cu personalul de
planificare medicală naţională. El este în mod crucial dependent de:
a. selecţia şi informarea din partea Medicului şef (chirurgului) al Forţei şi
cu acces direct la comandantul operaţional şi la Medicii şefi ai contingentelor
naţionale;
b. stabilirea clară a liniilor de disponibilitate medicală, comandă şi control
agreate de către toate ţările care contribuie cu trupe. Fiecare ţară îşi va numi un
Medic şef ;
c. înţelegerea clară a politicilor, directivelor şi ordinelor;
d. legăturile la fiecare nivel inclusiv ţările care primesc şi cu oricare ONG
din cadrul teatrului de operaţiuni;
e. legăturile naţionale trebuiesc stabilite la nivelul unităţilor de
Rolul/Eşalonul 3 şi a comandamentelor multinaţionale ce asigură sprijinul NATO;
f. un sistem complet şi capabil de management medical şi al informaţiilor;
g. un pasaj prompt şi precis al informaţiilor medicale la fiecare nivel;
h. o analiză promptă, dinamică şi la sfârşitul acţiunii a datelor medicale
operaţionale, pentru a asigura o bază pentru viitoarea planificare ca şi a
învăţămintelor extrase.
7.
În unele operaţiuni nu se poate implica lupta în apariţia victimelor.
Aceste cazuri totuşi vor apărea în urma mediului operaţional militar (cum ar fi
din cauza unor mine reziduale). Aceste cazuri vor conta “victime de luptă”.

83
RATA ÎMBOLNĂVIRILOR ŞI RĂNIRILOR ÎN AFARA LUPTEI (DNBI)

9. O analiză detaliată a acestor informaţii bazată pe date istorice şi

curente va permite personalului medical şi operaţional, lucrând în concertare să
întocmească o estimare iniţială a proporţiilor DNBI pentru operaţiunea
respectivă. Aceasta este o estimare tehnică a ratei probabile a îmbolnăvirilor şi
rănirilor ce nu rezultă direct din luptă, care poate fi aşteptată în cadrul Forţei o
dată ce începe deplasarea către teatru.
10. DNBI se exprimă ca o proporţie zilnică fiind dependentă de misiune,
dinamică, legată de nivelul de activitate, aclimatizarea, starea de pregătire şi
deprinderile trupelor şi de condiţiile de viaţă ale personalului dizlocat.
11.Analiza DNBI trebuie să fie făcută pentru a se putea stabili măsurile de
medicină preventivă, inclusiv politica imunizărilor, profilaxiei şi a programelor de
pregătire generală şi medicală. Ea va fi de asemenea un factor determinant al
dimensiunii şi capacităţii resurselor medicale necesare în teatru.

CAPACITATEA DE EVACUARE

12. Planul de evacuare va fi întocmit pentru a sprijini capacitatea generală

de tratament necesară la fiecare nivel de îngrijire medicală din teatru. De aceea,
limitările capacităţii de evacuare vor avea un impact direct asupra necesităţilor
de spitalizare (reţinere) a pacienţilor. Cu cât mai dificilă este evacuarea dintre
nivelurile de îngrijire cu atât mai mare este necesitatea de a reţine (spitaliza) la
fiecare nivel. Evacuarea va fi stabilită de către mediul operaţional, lungimea şi
calitatea căilor de evacuare şi de disponibilitatea mijloacelor de evacuare.
Planul de evacuare al teatrului trebuie să permită pacienţilor să ajungă la locul
îngrijirilor chirurgicale cât mai rapid posibil, dar nu mai mult de 6 ore de la rănire.
13. Resursele vor fi coordonate de personalul de planificare medicală al
Forţei şi pot include sprijinul ţării gazdă. Evacuarea de la locul rănirii la
Rolul/Eşalonul 1 de îngrijiri medicale este în mod normal o responsabilitate
naţională. Prin urmare, evacuarea mai sus la Rolul/Eşalonul 3 poate fi o
responsabilitate a Forţei, deseori mai bine rezolvată prin folosirea resurselor
unei ţări conducătoare, Specializarea Rolurilor sau a Conceptului unei Unităţi
Multi-Naţionale de Evacuare. Evacuarea ulterioară la Rolul/Eşalonul 4 este co-
ordonată de către Forţă dar aranjată între ţările participante.
14. Planul de evacuare medicală trebuie să asigure evacuarea victimelor
în orice condiţii de vreme, de teren şi timp de 24 de ore din 24 de ore. El trebuie
să permită victimelor să fie susţinute clinic în timpul transportului. Pentru a
84
îndeplini aceste cereri, trebuie introdus în plan un spectru larg de mijloace de
evacuare:
a. Intra-teatru: ambulanţe foarte mobile pe roţi sau pe şenile (inclusiv
blindate), ambulanţe de pregătire şi elicoptere destinate sau ocazionale,
avioane, trenuri şi vapoare;
b. Inter-teatre: cea mai probabilă metodă va fi transportul aerian cu
avioane.
15. Evacuarea aeromedicală necesită un personal specializat condus de
un ofiţer medic. Experienţa acestuia este cerută în teatru şi în aeronavele de
transport de evacuare pentru a pregăti pacienţii pentru evacuare şi a executa
managementul acestora pe timpul transportului. Ea necesită de asemenea
avioane pregătite pentru acest scop, având în particular o structură de tărgi de
transport (de dimensiuni standard sau nu şi improvizate) sigure şi care să
permită folosirea în siguranţă a echipamentelor speciale în timpul zborului.
Coordonarea este necesară pentru a asigura cea mai bună folosire a capacităţii
de transport aerian care este limitată. Aceasta poate însemna ca personalul
aeromedical competent să fie localizat la un loc cu personalul de transport şi
dirijare a mişcării.
16. La orice nivel al procesului de evacuare pot fi necesare capacităţi de
aşteptare pentru pacienţi.

POLITICA DE EVACUARE

17. Politica de evacuare a teatrului, care poate fi distinctă de politica de

reţinere a pacienţilor, este cheia de a realiza echilibrul dintre capacitatea de
tratament disponibilă la fiecare nivel de îngrijire şi mijloacele de evacuare
medicală necesare. În comparaţie, politica de reţinere (spitalizare) este bazată
pe decizii clinice în scopul planificării numărului de paturi, indicând perioada
medie necesară pentru vindecarea unor tipuri specifice de răniri sau îmbolnăviri
pentru pacienţii care au devenit gata pentru evacuare.
18.Politica de evacuare a teatrului este exprimată ca fiind perioada
maximă în zile, în care un pacient poate fi ţinut pentru tratament în teatru.
Politica de evacuare de durata mai scurtă poate fi determinată pentru nivelurile
mai scăzute de îngrijiri medicale. Dacă un pacient nu poate fi returnat la serviciu
(RTD) în timpul menţionat, el/ea trebuie evacuat cât mai rapid posibil.
19. Politica de evacuare are un număr de scopuri:
a. de a pune în echilibru capacitatea şi limita nevoii pentru resurse
sofisticate care nu sunt absolut necesare la fiecare nivel al îngrijirilor medicale
intra-teatru;
85
 b. de a asigura, că până când îmbolnăvirile şi rănirile mai puţin serioase
sunt manipulate şi returnate la serviciu la nivelul corect, îmbolnăvirile şi rănirile
serioase sunt evacuate la tratamentul adecvat cât mai rapid posibil;
c. să asigure că organizarea intra-teatru a sprijinului medical rămâne
capabilă să reacţioneze rapid la imperativele operaţionale.
20. Consideraţii. Politica de evacuare a teatrului trebuie:
a. să rămână o decizie a comenzii/naţionale. (Personalul medical va
consilia şi monitoriza, până ce Comandantul Forţei, la avizul Medicului Şef
(Chirurgului), va promulga.);
b. să fie dependentă de misiune. (Ea va fi de altfel influenţată de
mijloacele disponibile şi de constrângerile de mişcare în particular de
imperativele operaţionale, vreme şi topografie.);
c. să fie dinamică, fiind astfel capabilă să răspundă rapid la situaţiile în
schimbare. (De exemplu, sfârşitul unei operaţiuni necesită o politică de
evacuare scurtă dictată de mijloacele medicale din teatru. Dacă aceste mijloace
cresc, politica de evacuare creşte şi ea pe măsura dezvoltării operaţiunii. În final
pe măsură ce scara Forţelor se reduce şi politica de evacuare se scurtează
către minimum); şi
d. în absenţa unor imperative tactice, va fi influenţată de alţi factori,
inclusiv:
(1) aşteptările publicului, politica naţională, costul evacuării strategice, (2)
consideraţii de binefacere, etc.

CAPACITATEA ŢĂRII GAZDĂ

21. Calitatea şi cantitatea resurselor medicale disponibile în cadrul

teatrului de operaţiuni este importantă în stabilirea dimensiunii organizării
medicale de care Forţa trebuie să dispună. Cu cât mai mare este sprijinul Ţării
Gazdă disponibil pentru uzul Forţei cu atât mai puţin trebuie pus la dispoziţie de
ţările participante. Capacitatea generală de sprijin a ţării este evaluată pe baza
unei mixturi de analize a informaţiilor medicale şi recunoaşteri şi de decizii
politice ale ţărilor primitoare de a disponibiliza resurse pentru Forţele care
sosesc. O problemă cheie este reprezentată de standardele îngrijirilor medicale
disponibile, comparate cu cele ale Forţelor NATO şi criteriile contingentelor
naţionale.
22. Resursele care pot fi solicitate de ţările primitoare sunt:
a. mijloace de transport pentru pacienţi (aeriene, terestre şi maritime), atât
pentru evacuarea intra-teatru cât şi pentru cea inter-teatre;
b. capacităţi de tratament de orice nivel de îngrijiri, dar în particular de
86
rol/Eşalon 3;
c. sprijin medical logistic, inclusiv asigurarea de medicamente,
consumabile şi produse de sânge; şi
d. sprijin esenţial non-medical, inclusiv clădiri, apă, energie, eliminarea
deşeurilor, spălătorie, muncă, etc.

INFORMAŢII MEDICALE

23. Informaţiile necesare pentru planificarea medicală trebuie să fie

complete, rapid disponibile, exacte şi actualizate. Ele trebuie să prezinte date
asupra:
a. influenţa factorilor geografici cum ar fi efectul climatului, topografia, flora
şi fauna, asupra sănătăţii;
b. îmbolnăvirile endemice şi epidemice, tipul lor şi prevalenţa lor, măsurile
curente de profilaxie, tulpini rezistente, tratament, etc.;
c. pericole special în mediul înconjurător cum ar fi radiaţiile, pericolele de
transport rutier, poluarea, etc.;
d. Capacităţile de atac NBC ale protagoniştilor; şi
e. resurse medicale disponibile în teatrul de operaţiuni.

CAPACITATEA LOGISTICII MEDICALE

24. Planul de sprijin medical trebuie să asigure că toate facilităţile

medicale sunt self-suficiente pentru majoritatea comodităţilor, de la deplasare şi
în menţinerea cărora cu susţinerea specificată din partea personalului de
planificare al Forţei.
25. El trebuie să asigure de asemenea utilizatorului un sistem capabil să
distribuie comodităţi medicale rapid în întregul teatru. În plus, el trebuie să aibă
un sistem de audit cost-eficient şi care să nu aibă cerinţe de materiale
constrângătoare.

PERSONAL

26. Consideraţiile referitoare la personal vor prevede toate aspectele în

plan, inclusiv:
a. numărul personalului implicat, standardele de pregătire generală şi
medicală şi termenii serviciului;
b. probleme legale, atât naţionale cât şi internaţionale, în particular
referitoare la managementul medical al refugiaţilor, deţinuţilor şi civililor;
87
 c. managementul informaţiilor medicale, în particular a celor referitoare la
pacienţi, atât pentru transportul victimelor ca şi pentru scopuri administrative pe
termen lung;
d. probleme generale de binefacere; şi
e. aspectele de control financiar şi bugetar.

MEDICINĂ PREVENTIVĂ

27.Aspectul şi dimensiunea capacităţilor de medicină preventivă/veterinare

din teatru vor fi dictate de:
a. Dimensiunea Forţei care trebuie sprijinită, dispersarea ei şi topografia
teatrului;
b. Riscurile generale şi pericolele pentru sănătate din partea climatului,
îmbolnăvirilor şi pericolelor speciale din partea mediului înconjurător şi
ocupaţionale;
c. Măsurile de medicină preventivă disponibile, natura lor tehnică şi
eforturile cerute pentru punerea lor în aplicare; şi
d. Capacitatea contingentelor naţionale de a pune în aplicare măsurile de
medicină preventivă în mod independent.
28.Măsurile de medicină preventivă colective educaţionale, de pregătire,
punere în aplicare şi cerinţele de monitorizare a Forţei trebuie de asemenea
luate în considerare.
29. Cerinţele de experienţă în medicina preventivă vor fi pentru unităţi
formate la fel ca şi pentru experţi individuali. Asigurarea acestor capacităţi
conduc către abordarea Ţării conducătoare dar nu neagă nevoia de experienţă
naţională sau la nivelul de unitate pentru supravegherea punerii în aplicare a
acestor măsuri.

POLITICA DE PROFILAXIE

30.Trebuie stabilită o politică de profilaxie cât mai curând posibil, inclusiv

pentru imunizările, care trebuiesc efectuate din timp de către indivizii care se vor
deplasa în teatrul de operaţiuni. Politica va acoperi pregătirea şi măsurile care
trebuiesc luate înainte de deplasare, a celora care trebuiesc continuate în teatru
şi a celor care se vor aplica după operaţiuni. De oarece Forţele NATO nu pot
direcţiona ţările să pună în aplicare aceste politici, o politică uniformă de
profilaxie trebuie să fie încurajată, contribuind astfel la interoperabilitate, la
scăderea cerinţelor medicale şi să contribuie la succesul misiunii.

88
 ROLURI ŞI EŞALOANE

31. Rolurile/eşaloanele sunt categorii de capacităţi medicale care pot fi

suplimentate prin adăugarea unor capacităţi selecţionate.
32. Fiecare rol/eşalon şi evacuarea dintre ele trebuie să fie considerate ca
formând un plan al capacităţilor de tratament .

Rolul/Eşalonul 1

33. Capacitatea medicală de Rol/Eşalon 1 este un element esenţial aş

fiecărui contingent medical naţional şi trebuie să fie rapid disponibil pentru
întregul personal al Forţei. Resursele detaliate necesare vor fi dependente de
misiune, dar procesul de planificare trebuie să asigure că fiecare organizare de
tratament de Rol/Eşalon 1 este capabilă să îndeplinească standardele minime
de îngrijiri medicale inclusiv triajul, resuscitarea de urgenţă şi stabilizarea
victimelor aşa cum sunt stabilite de personalul de planificare medicală a Forţei.
34. Dacă un contingent naţional este incapabil să îndeplinească aceste
criterii, personalul de planificare medicală al Forţei va încerca să negocieze o
capacitate de sprijin crescândă la resurseIe medicale din alte contingente
naţionale.

Rolul/Eşalonul 2

35. Asigurarea sprijinului medical de Rol/Eşalon 2 or 2+ este esenţial

pentru succesul misiunii. Deplasarea unor unităţi independente de Rol/Eşalon 2
este dependentă de misiune şi poate fi de asemenea subiectul unor decizii
naţionale. Asigurarea de sprijin medical la acest nivel trebuie să fie planificată
pentru:
a. Operaţiuni care necesită un mare număr de personal care este supus
riscului unui număr mare de victime sau în care factorii operaţionali pot fi
aşteptaţi să prevină o evacuare rapidă;
b. Factorii geografici, topografici şi/sau climatul care poate limita
capacitatea de evacuare; sau
c. Capacitatea medicală generală a Forţei la nivelul de Rol/Eşalon 1 poate
necesita un sprijin adiţional sau întărire.
36. Când se deplasează organizaţii medicale de Rol/Eşalon 2 ele trebuie
să fie capabile să execute:
a. triajul, resuscitarea şi stabilizarea pacienţilor înainte sau în timpul
evacuării;
89
 b. diagnostic, tratamentul şi reţinerea îmbolnăvirilor şi rănirilor minore în
funcţie de politica de evacuare pentru acest nivel de îngrijire; şi
39. Capacitatea generală şi organizarea resurselor de Rol /Eşalon 2
necesare în teatrul este bazată pe nevoia de a asigura intervenţiile chirurgicale
de urgenţă salvatoare de viaţă cât mai rapid posibil (ideal într-o oră de la rănire),
dar nu mai mult de 6 ore după rănire. Resursele de Rol/Eşalon 2 trebuie să fie
capabile de a executa:
a. triajul, resuscitarea şi stabilizarea pacienţilor înainte de a fi evacuaţi şi
pe timpul evacuării ulterioare;
c. Înregistrarea şi raportarea tratamentului şi a evacuării.
37. Poate fi o cerere pentru centralizarea unor capacităţi medicale la acest
nivel, inclusiv reaprovizionarea cu materiale medicale, resurse limitate de
diagnostic, stomatologie de urgenţă, medicină preventivă şi management al
stresului. Intervenţiile chirurgicale salvatoare de viaţă şi managementul post
operator pot fi necesare la acest nivel. Aceasta poate necesita în plus resurse
chirurgicale de campanie şi de sprijin de îngrijiri post operatorii împreună cu
capacităţi de diagnostic, îngrijiri şi paturi. Unităţile maritime necesită o
augmentare de rutină a echipelor chirurgicale.

Rolul/Eşalonul 3

38. Pentru multe operaţiuni, resursele existente în ţara gazdă pot fi

disponibile. Acolo unde ele sunt considerate ca fiind insuficiente pentru a
îndeplini cerinţele, se va organiza sprijinul din parte resurselor contingentelor
naţionale, facilităţilor medicale ale ţării conducătoare (inclusiv nave
spital),Spitalelor –ONG sau a unei combinaţii a acestora.
b. Intervenţiile chirurgicale salvatoare de viaţă a răniţilor care nu pot tolera
evacuarea fără tratament imediat sau a căror evacuare este sau inadecvată;
c. diagnostic, tratament şi internarea acelor bolnavi sau răniţi care pot
primi tratamentul total şi pot fi returnaţi la serviciu în cadrul politicii de evacuare
a teatrului;
d. asigurarea de resurse pentru prevenirea tulburărilor de stres post-traumatic;
e. raportarea pacienţilor.
40. Rolul/Eşalonul 3 va include de altfel şi centralizarea capacităţilor de
nivel formaţie inclusiv reaprovizionarea medicală. Resurse de diagnostic,
capacităţi specializate medicale şi chirurgicale, stomatologice, de management
a stressului şi de medicină preventivă.

Rolul/Eşalonul 4
90
 41. Resursele de Rol/Eşalon 4 asigură tratamentul definitiv al pacienţilor
care necesită tratament mai prelungit decât permite politica de evacuare sau în
afara capacităţilor specializate găsibile în mod uzual la Rolul/Eşalonul 3.
Acestea cuprind proceduri specializate chirurgicale şi medicale, reconstrucţia,
reabilitarea şi convalescenţa. Tratamentul de Rol/Eşalon 4 este înalt specializat
şi consumator de timp şi este în mod normal asigurat naţional, în ţara de
origine. Transferul Inter-teatre trebuie în mod normal să fie coordonat de către
personalul medical al Forţei dar aranjat naţional:
a. timpul şi distanţa de la teatrul de operaţiuni până la ţara de origine este
excesiv şi clar nu este cost-eficient;
b. patienţii necesită doar tratament specializat pe termen scurt şi se
aşteaptă să fie returnaţi la serviciu în cadrul perioadei prevăzute de politica de
evacuare a teatrului ;
c. ţările contribuitoare sunt incapabile să asigure tratamentul definitiv;
d. Forţa primeşte o oferă adecvată de a se asigura tratamentul definitiv din
partea unei anume ţări; sau
e. pacienţii sunt personal din afara Forţei şi nu se dispun de facilităţi de
tratament de Rol /Eşalon 4 acceptabile. Acestea pot fi de asemenea necesare
pentru deţinuţi sau refugiaţi.

TRATAMENT

42. În planificarea capacităţilor generale de tratament necesare pentru

sprijinirea unei operaţiuni, cheia este realizarea unui echilibru între capacităţile
medicale de la fiecare nivel şi capacitatea de a evacua victimele între ele.
Evacuarea şi tratamentul sunt indisolubil legate şi nu trebuie planificate izolat.
Scopul poate fi de a :
a. asigura că tratamentul medical pentru o forţă la fiecare nivel este de un
standard acceptabil pentru toate contingentele naţionale şi este pe cât de
apropiat posibil de standardele medicale prevalente în timp de pace; şi
b. se face încercarea maximă de a evita supra evaluarea resurselor sau
duplicarea eforturilor medicale, până ce misiunea medicală poate fi îndeplinită,
cu constrângerile politicii de evacuare a teatrului.

91
 6. CAPITOLUL 6 SPRIJINUL MEDICAL MILITAR ÎM OPERAŢIUNILE DE
AJUTOR UMANITAR ŞI ÎN DEZASTRE

6.1. INTRODUCERE

600. “Desigur scopul principal al NATO rămâne securitarea. Alianţa nu îşi

caută un nou rol ca o organizaţie umanitară în competiţie cu altele. Cu toate
acestea noi suntem în posesia mijloacelor şi în particular a unei bine funcţionale
maşinării de coordonare cu acces rapid la resursele militare şi de apărare civilă
ale ţărilor noastre membre. De aceea am fi foarte nefericiţi dacă nu am putea
oferi această capacitate în contextul asistenţei umanitare.” (Secretarul General
NATO 14 Dec. 92)
601. Incluse în capacităţile menţionate mai sus sunt capacităţile medicale
militare substanţiale ale ţărilor membre. Aceste capacităţi pot fi potenţial cerute
în orice asistenţă umanitară sau operaţiune de ajutor în dezastre fie ca ajutor
medical specific sau în sprijinul unor agenţii de ajutor no-medicale. El trebuie să
fie clar realizat, de altfel, acest sprijin medical destinat pentru operaţiunile de
luptă poate să nu fie complect satisfăcător în cazul asistenţei umanitare sau a
ajutorului în dezastre. Ca un rezultat, COMEDS a stabilit unele ghiduri agreate
pentru folosirea mijloacelor medicale militare NATO în operaţiunile de ajutor
umanitar şi în caz de dezastre. Aceste principii specifice nu acoperă asigurarea
sprijinului medical pentru trupele NATO dizlocate. Principiile unui astfel de sprijin
medical sunt acoperite de MC 326/1 şi nu se vor schimba simplu prin natura
dizlocării în scopurile ajutorului umanitar, trupele noastre primind acelaşi nivel
de sprijin, indiferent de misiune. Pentru scopurile prezentării în acest capitol,
termenul de “asistenţă umanitară este folosit pentru a include şi ajutorul din
dezastre, îngrijirea refugiaţilor şi orice astfel de misiuni.

6.1.1. GENERALITĂŢI

602. Relaţiile cu ONU şi alte organizaţii umanitare. Operaţiunile

umanitare pot să fie desfăşurate fie în cadrul unei operaţiuni multifuncţionale de
menţinere a păcii în desfăşurare, sau în forma unei operaţiuni umanitare de
sine-stătătoare. În ultimul caz, operaţiunea deseori implică un grad considerabil
de logistică şi de protecţie militară sau sprijin, care evident poate include
sprijinul medical. Este cel mai probabil ca NATO să fie implicat în misiuni
umanitare sub auspiciile Oficiului Naţiunilor Unite pentru Coordonarea Acţiunilor
Umanitare (UN-OCHA) şi aceste misiuni să fie desfăşurate în concertare cu alte
92
agenţii guvernamentale sau nonguvernamentale. Este absolut critic ca
structurile, capacităţile cultura şi funcţiile organizaţionale ale acestor agenţii să
fie clar înţelese de către participanţii NATO. Eficienţa asistenţei umanitare se
desfăşoară în jurul importantului principiu al unităţii eforturilor. De altfel
diferendurile şi conflictele de interese pot exista între agenţiile civile şi forţele
militare, obiectivele pe termen scurt ale asigurării asistenţei sunt frecvent, rapid
şi efectiv foarte apropiate. Descoperirea acestei baze comune este esenţială.
603. Convenţii, principii şi aspecte legale. Există un număr de
convenţii implicate în asigurarea ajutorului în astfel de operaţiuni. Pe scurt
acestea sunt:
• Asistenţa medicală militară NATO va fi luată în considerare dacă
organizaţiile naţionale de ajutor sunt inadecvate, insuficiente sau inexistente;
• Asistenţa medicală militară NATO va fi trimisă doar dacă nu se
periclitează starea de pregătire a NATO;
• Asistenţa medicală va fi asigurată fără nici un cost pentru ţările
primitoare. Costurile pot fi recuperabile de la organizaţiile internaţionale care
solicită asistenţa, asistenţa medicală militară va fi asigurată doar în urma unei
solicitări a unei organizaţii internaţionale sau a unei ţări membre/partenere, cu
autoritatea politică corespunzătoare; şi
• O ghidare clară asupra problemelor legale cum ar fi imunităţile
personalului medical militar obţinute înaintea deplasării.
604. Aspectele de Comandă. Activităţile Forţelor NATO deplasate în
misiuni umanitare sunt supuse coordonării generale a organizaţiilor
internaţionale relevante interesate. Aceasta va include forţele medicale, a căror
comandă nu va fi diferită în acest tip de operaţiuni de cea aşteptată pentru
oricare deplasare militară.

6.2. ASPECTE DE INTERES MEDICAL SPECIFIC

6.2.1. Diferenţe faţă de operaţiunile de luptă

604. Misiunile de asistenţă umanitară vor diferi faţă de alte deplasări

militare în următoarele domenii:
• Dezastrul, catastrofa sau alte situaţii care au produs victime s-au produs
desigur cu un anumit timp înainte de deplasarea efectivă a unor mijloace
medicale. În termeni medicali aceasta înseamnă că de cele mai multe ori
cazurile acute au decedat sau au fost tratate de alte agenţii. Cerinţele pentru
facilităţi cum ar fi triajul sau îngrijirile chirurgicale de urgenţă vor fi de aceea mult
93
mai mici decât s-a presupus în trecut. Fără îndoială că principiul triajului într-o
situaţie cu aflux masiv de victime este încă valid şi va fi pus în aplicare în
repetate rânduri.
• Populaţia afectată de dezastru va fi probabil total diferită de cea cu care
se confruntă serviciile medicale militare în operaţiunile de luptă. Ea va conţine
vârstele extreme (foarte tineri şi foarte bătrâni) gravide cu sarcină de vârstă
mare şi bolnavi debilitaţi de afecţiuni cronice, nici una din aceste situaţii nu sunt
prezente la o populaţie militară.
• Pe când în operaţiunile de luptă sunt cerute anumite răspunsuri
medicale, asistenţa umanitară poate lua mai multe forme diferite. Răspunsul
medical trebuie să fie adecvat la cerinţele particulare, care pot varia de la
îngrijirea refugiaţilor datorită unor inundaţii, cutremure sau erupţii vulcanice până
la dezastre produse de om cum ar fi accidentele nucleare.

6.2.2. Principiile Sprijinului Medical în Operaţiunile de Asistenţă Umanitară

605. Principiile şi conceptele sprijinului medical în operaţiunile

multinaţionale NATO sunt utile pentru abordarea sprijinului medical în Asistenţa
Umanitară. În luare în considerare a dizlocării mijloacelor medicale militare
pentru asistenţă umanitară, înţelegerea clară a filozofiei care stă la baza acestei
asistenţe este necesară în scopul servirii populaţiei afectate în cel mai bun mod
posibil atât pe termen scurt cât şi pe termen lung. Următoarele aspecte
doctrinare trebuiesc luate în considerare:
• Populaţia afectată trebuie să fie încurajată să se ajute singură;
• Reîntoarcerea la starea de dinainte din aria afectată, în termeni de auto-
ajutor, trebuie să fie pe cât de rapidă posibil pentru a evita dependenţa pe
termen lung de ajutoarele din afară;
• Dezastrul de altfel s-a produs; efectele sale trebuiesc reduse prin
asistenţa medicală imediată şi prin aplicarea măsurilor de medicină preventivă;
şi
• Alte organizaţii pot fi probabil implicate pe lângă NATO. Nevoile de
îngrijiri trebuiesc definite în ceea ce priveşte responsabilitatea pentru evitarea
dublării eforturilor sau adevăratele lipsuri în ajutorul general asigurat.
6.2.3. Principiile de Personal

606. În selecţia personalului pentru Operaţiunile de Asistenţă Umanitară

trebuiesc aplicate principiile de dimensionare a misiunii. Natura particulară a

94
operaţiunilor şi locurile de desfăşurare vor dicta cerinţele pentru stabilirea
însuşirilor personalului necesar. Pot fi cerinţe pentru personal care nu există mai
mult sau mai puţin în aceleaşi proporţii în operaţiunile militare “normale”:
• Medicina Preventivă. Experienţa în toate aspectele medicinei preventive
va fi necesară pentru a asigura că efectele dezastrelor nu sunt înrăutăţite de
distrugerea infrastructurii din aria afectată. Posibilitatea apariţiei epidemiilor este
un aspect dintre acestea; mult mai general condiţiile proaste de viaţă şi absenţa
utilităţilor de bază vor contribui la scăderea nivelului stării de sănătate a
populaţiei.
• Selecţia personalului pentru deplasare. Resursele medicale (şi altele)
deplasate trebuie să fie direcţionate către îngrijirea populaţiei afectate. De
aceea personalul care formează forţa de ajutor trebuie să fie într-o stare de
sănătate perfectă şi să aibă condiţia fizică corespunzătoare pentru deplasarea
în climatul respectiv. Dacă personalul nu este corespunzător cercetat, resursele
de personal pot să nu fie corespunzătoare, în special în fazele iniţiale ale
operaţiunii şi va trebui să primească ele înşile îngrijiri sau să fie evacuate din
teatru.
6.2.4. Coordonarea eforturilor

607. Coordonarea eforturilor medicale îndreptate către operaţiunile de

asistenţă umanitară este esenţială pentru maximizarea efectelor asupra
populaţiei ţintă. Separat de ONU, trebuie să mai fie şi alte organizaţii implicate.
Acestea pot include agenţii ale ONU şi ONG şi desigur facilităţile rămase din
zona afectată. Coordonarea eforturilor de sprijin medical caută să evite:
• duplicarea muncii unui număr de agenţii diferite;
• lipsa de cooperare între agenţiile conducătoare şi diminuarea asigurării
serviciilor;
• incapacitatea de a asigura serviciile esenţiale ca un rezultat al credinţei
că ele sunt asigurate de altă parte; şi
• escaladarea costurilor.

6.3. PRINCIPIILE MEDICALE ÎN OPERAŢIUNILE DE ASISTENŢĂ

UMANITARĂ

608. Standardele sprijinului îngrijirilor medicale. Aceste standarde

trebuie să satisfacă standardele ţărilor participante şi ale celor primitoare.
Scopul este acordarea unei îngrijiri medicale standard pe cât posibil echivalentă
cu îngrijirile medicale din timp de pace ale ţărilor primitoare. Îngrijirile medicale
95
ale pacienţilor trebuie să fie acordate într-o manieră perfect încadrată în timp şi
să satisfacă principiile practicii medicinei de urgenţă luând în considerare mediul
creat de dezastru.
607. Confidenţialitatea medicală. Consideraţia normală acordată
confidenţialităţii pacienţilor trebuie acordată în timpul situaţiilor de dezastru.
Informaţiile individuale despre pacienţi trebuie să fie protejate şi cât mai mult
posibil răspândite doar organizaţiilor de îngrijiri medicale şi nu altor agenţii non-
medicale. Politicile specifice asupra răspândirii informaţiilor medicale trebuiesc
întocmite în acord cu autorităţile medicale locale.
608. Sprijinul medical necesar. Mijloacele medicale necesare la
începutul unei operaţiuni de ajutor în dezastru vor fi stabilite de către un ofiţer
superior medical NATO desemnat în coordonare cu personalul ONU-OCHA,
Centrul Euro-Atlantic de Coordonare a Ajutorului în Dezastre (EADRCC) al
NATO şi personalul de Planificare a forţelor NATO şi autorităţile medicale
desemnate ale ţării primitoare. Informaţiile obţinute din recunoaştere şi factorii
enumeraţi în procesul de estimări medicale vor fi folosite în stabilirea acestor
cerinţe.
609. Pregătire şi flexibilitate. Disponibilitatea unităţilor medicale
constituie o decizie naţională. Unităţile medicale trebuie să fie suficient de
flexibile pentru a îndeplini cerinţele ONU-OCHA în concordanţă cu ţara afectată
şi cu coordonarea de către EADRCC. Pregătirea acestor unităţi este o
responsabilitate naţională.
610. Cerinţele de schimburi de informaţii. Schimburile de informaţii cu
personalul medical al ţării primitoare şi toate celelalte elemente de sprijin
medical civil cum ar fi ale ONG despre mijloacele lor medicale şi personal sunt
esenţiale pentru managementul eficient şi coordonarea sprijinului medical.
611. Reţeaua de comunicaţii medicale. Un sistem de comunicaţii
eficient între contingentele medicale naţionale din ţara primitoare şi cu
autorităţile militare medicale naţionale trebuie să fie stabilit.
612. Ratele de aprovizionare medicală şi standardele ei.
Contingentele de sprijin naţionale trebuie să se deplaseze cu cantităţile agreate
de materiale medicale identificate de Echipa de recunoaştere medicală, de
planificatorii medicali şi bazate pe informaţiile date de ONU-OCHA prin
EADRCC. Ţările trebuie să folosească materialele medicale în special sângele
şi produsele de sânge care îndeplinesc standardele recunoscute internaţional
de asigurare a calităţii pentru îngrijirea propriilor lor pacienţi. Materialele
medicale trebuie să fie asigurate la maximum posibil după solicitarea din partea
ţării gazdă sau a ONU-OCHA şi în forma de ambalare stabilită de OMS (Kiturile
de materiale medicale pentru dezastre ale OMS).
96
 613. Reaprovizionarea medicală. Reaprovizionarea trebuie să fie
organizată de către autorităţile medicale naţionale. Dacă este posibilă o
coordonare cu alte ţări membre NATO sau partenere implicate în aceiaşi
operaţiune de ajutor în dezastre, ea trebuie făcută.

6.3.1. CONCEPŢIA SPRIJINULUI MEDICAL ÎN OPERAŢIUNILE DE

ASISTENŢĂ UMANITARĂ

614. Natura intricată a Operaţiunilor de asistenţă umanitară şi principiile

care le guvernează vor fi în multe direcţii similare cu cele subliniate în MC 326/1
şi explicate în precedentele paragrafe. Aceşti determinanţi sunt de asemenea
complicaţi de limitările financiare şi ale resurselor precum şi de timpul de reacţie
al ciclului de decizie politică al NATO sau al ţărilor respective. Planurile medicale
complete şi flexibile sunt esenţiale pentru un răspuns rapid la situaţia de
dezastru după primirea unei cereri oficiale de asistenţă.
615. Sarcina de planificare, execuţie şi control al sprijinului medical este
atât dificilă cât şi complexă. Pentru îndeplinirea corectă a acestei misiuni
personalul medical trebuie să fie pregătit, experimentat şi calificat precum şi să
dispună de comunicaţii eficiente cu unităţile din teren, lanţul de comandă
precum şi cu autorităţile ONU-OCHA.
616. Serviciile medicale în acest tip de cooperare sunt divizate în două
etape:
• Faza iniţială de evaluare. În această fază, sunt stabilite nevoile de
sănătate şi priorităţile. Factorii care contribuie la problemele de sănătate ale
populaţiei sunt stabiliţi pe baza datelor de epidemiologie a îmbolnăvirilor,
influenţele sociale, culturale şi eficienţa serviciilor de sănătate existente.
Majoritatea acestor analize poate fi efectuată prin recunoaştere la faţa locului
sau în primele etape ale dizlocării forţelor participante.
• Faza de supraveghere. Această fază constă din monitorizarea atentă şi
controlată a stării sănătăţii şi nutriţiei precum şi prin izolarea problemelor de boli
transmisibile. Se va stabil un sistem de supraveghere pentru monitorizarea
cerinţelor de sănătate individuale şi ale populaţiei. Dacă cerinţele de sănătate
ale primitorilor sunt îndeplinite, sistemul de supraveghere va decela o
îmbunătăţire a sănătăţii publice.
617. Pentru Operaţiunile de asistenţă umanitară este improbabil ca să se
asigure un spectru total de îngrijiri la nivelul de rol/Eşalon 1 până la 4. Fără
îndoială, concepţia care stă la baza variatelor roluri va fi valabilă în selectarea
capacităţilor pentru rezolvarea unei situaţii particulare de dezastru. Standardul
97
minim acceptabil este acela ca fiecare individ angajat în asistenţa umanitară să
fie capabil să acorde primul ajutor de bază.
618. Mijloacele de tratament şi localizarea lor va fi coordonată cu
autorităţile ONU-OCHA şi locurile de spitalizare a victimelor ţinând în minte
constrângerile legate de timp a îngrijirilor medicale. Evacuarea va fi organizată
de către Medicul şef în coordonare cu autorităţile locale şi cu delegatul ONU-
OCHA din zonă. Când se lucrează cu ONU, trebuie să se sublinieze clar că
delimitarea NATO a rolurilor/Eşaloanelor nu este direct transferabilă la nivelurile
ONU de îngrijiri medicale —avându-se mare grijă să se asigure o corectă
transmitere a nevoilor şi a abilităţilor.
619. Evitaţi încercarea de a stabili noi spitale, chiar dacă se lucrează cu
forţele NATO, refugiaţi sau migranţi. Ele sunt clar foarte intensive în ceea ce
priveşte abilităţile, materialele, echipamentele şi forţa de muncă; asiguraţi doar
serviciile de corecţie, care rareori rămân eficace după retragerea forţelor militare
Dacă spitalizarea este necesară, luaţi în considerare sprijinul spitalelor
preexistente locale sau a celor care sunt conduse de ONG.
620. Riscul îmbolnăvirilor transmisibile este crescut în mediul asistenţei
umanitare, datorită supraaglomerării, condiţiilor proaste de mediu, şi sănătăţii
publice deficitare. De exemplu este o strânsă asociere între malnutriţie şi
efectele îmbolnăvirilor transmisibile, în particular a diareelor copilului şi a
rujeolei.
621. Sunt o serie de raţiuni medicale şi practice pentru a rezista presiunii
de a iniţia programe imediate de imunizare în masă în majoritatea misiunilor
umanitare:
• Cea mai comună cauză a îmbolnăvirilor şi deceselor sunt infecţiile
generale agravate de malnutriţie care nu pot fi prevenite eficient prin imunizări;
• Programele de imunizare necesită un mare număr de muncitori care să
supravegheze şi să manipuleze vaccinuri refrigerate. Chiar dacă nu sunt dificil
de realizat, aceste programe pot să nu reprezinte cea mai bună folosire a
resurselor;
• O excepţie la rezistenţa faţă de campaniile de vaccinare imediată, este
imunizarea precoce împotriva rujeolei. Imunizarea copiilor (în particular în
situaţiile cu refugiaţi) este o prioritate chiar şi atunci când resursele sunt foarte
sărace. În general, toate celelalte imunizări trebuiesc efectuate în cadrul
programelor guvernamentale de imunizări ale ţării gazdă.
622. Condiţia clinică a unui pacient va fi criteriul cheie în stabilirea
momentului, mijlocului şi destinaţia evacuării. Evacuarea trebuie planificată
pentru a permite pacientului să ajungă la o facilitate medicală adecvată într-un
anumit timp.
98
 623. Responsabilitatea pentru executarea unui sistem efectiv de
evacuare revine autorităţilor medicale ale ţării afectate care vor coordona astfel
de activitate cu personalul militar şi civil din cadrul teatrului de operaţiuni.
624. Contingentele naţionale sunt responsabile pentru asigurarea
sângelui către pacienţii lor. În cadrul teatrului cerinţele şi distribuirea pentru toţi a
sângelui şi a produselor de sânge destinate pentru victimele dezastrului trebuie
să fie îndeplinită în mod optim de către un sistem centralizat organizat de către
ţara primitoare pe cheltuiala naţională.
625. Bunăstarea generală a pacienţilor este un element important al
sănătăţii şi de aceea, pentru planificarea sprijinului medical. Elemente cum ar fi
controlul efectelor personale, ultimele rituri, şi bunăstarea spirituală a pacienţilor
va fi relevantă şi trebuie rezolvată.

6.4. PROCESUL DE PLANIFICARE A SPRIJINULUI MEDICAL

6.4.1. Generalităţi

626. Planificarea pentru aproape toate Operaţiunile de Sprijin medical

Umanitar necesită un efort medical diferit în natură şi scop legat de procedurile
militare de luptă. Natura disparată a Operaţiunilor de Asistenţă Umanitară NATO
dictează că un plan de sprijin medical trebuie să fie întocmit pe baza scopului
fiecărei operaţiuni. Caracteristicile specifice ale oricărei operaţiuni de ajutor în
dezastre face foarte dificilă întocmirea unor planuri generale acceptabile, din
cauză că un dezastru se poate produce oriunde şi oricând în genere fiind o
problemă imprevizibilă. Planurile complete pot fi efectiv întocmite doar după
solicitarea din partea ONU-OCHA şi ca rezultat al activităţii unei echipe de
recunoaştere.
627. La fel ca şi în planificarea militară normală. Planificarea operaţiunilor
de ajutor umanitar începe cu însuşirea misiunii şi a intenţiilor Comandantului,
planificarea pentru o misiune de ajutor începând cu o solicitare generală în care
ONU-OCHA cere NATO şi ţărilor sale membre să facă. Această solicitare
generală va asigura planificatorilor medicali unele puncte cheie cum ar fi (Ce,
unde, când,...)
628. Procesul de planificare al operaţiunilor de Asistenţă Umanitară vor
urma aceleaşi proceduri generale ca şi în alte operaţiuni multinaţionale NATO,
cu toate acestea trebuiesc aplicate cu flexibilitate pentru a le adapta la misiunea
de Asistenţă Umanitară şi la situaţia concretă. Pentru a desfăşura un proces
efectiv de planificare sunt absolut necesare unele informaţii cum ar fi informaţiile
despre situaţiile care s-au petrecut, problemele reale din teren (victime, număr şi
99
tip) resursele locale încă disponibile, situaţia locală (riscuri, autorităţi,...), nevoile
şi resursele ce sunt necesare a fi trimise. Anexa 6-A asigură o listă de verificare
care poate fi folosită ca un ajutor.
629. Standardele îngrijirilor care vor fi utilizate trebuiesc identificate cât
mai rapid posibil. O dată aprobat acest criteriu va ghida planificarea ulterioară
precum şi a resurselor necesare pentru sprijinirea standardelor de îngrijiri care
vor fi acordate. Această listă poate fi foarte generală. De exemplu,
recomandările OMS pentru majoritatea operaţiunilor umanitare vor cuprinde:
• promovarea unei nutriţii adecvate;
• asigurarea unor sisteme de aprovizionare cu apă sigură;
• servicii bazale de sanitaţie;
• îngrijirea mamei şi copilului (pot include şi planificarea familială, în funcţie
de misiune);
• tratamentul adecvat pentru îmbolnăvirile şi rănirile obişnuite;
• imunizarea împotriva îmbolnăvirilor transmisibile;
• prevenirea şi controlul îmbolnăvirilor epidemice locale;
• programe de educaţie adaptate la situaţie.
630. Pentru Operaţiunile de Asistenţă Umanitară ratele de victime
probabile pentru forţele NATO vor fi dependente de natura dezastrului şi de
condiţiile existente în ţara afectată în momentul dizlocării forţelor. Numărul
probabil de victime poate fi estimat pe baza rezultatelor recunoaşterii şi a
discuţiilor cu autorităţile ţării gazdă şi cu ONU-OCHA. Aspectul general şi
capacitatea planului de sprijin medical este decisă de o combinaţie de DNBI şi
de proporţii de victime şi de distribuţia geografică a forţelor. Este esenţial ca
această estimare să fie făcută cât mai rapid posibil .
631. Informaţiile necesare pentru planificarea medicală trebuie să fie
complete, rapid disponibile, exacte şi actualizate. Pentru protecţia forţelor
proprii, este necesar ca informaţiile mai detaliate decât în mod normal să fie
pregătite înainte de trimiterea forţelor în zona de conflict. Calitatea şi cantitatea
de resurse medicale disponibile în zona afectată a fost luată în considerare de
ONU-OCHA în cursul evaluării sale a situaţiei. Aceste elemente au influenţat
cererea făcută de ONU-OCHA către NATO şi ţările sale membre şi nu sunt
elemente cheie a procesului nostru de planificare.
632. În scopul asigurării unui răspuns adecvat destinat să satisfacă
cerinţele umanitare ale fiecărei misiuni de Asistenţă Umanitară, recunoaşterea
corectă şi rapidă este esenţială. Pentru a asigura că în cadrul răspunsului militar
general, componentul medical este dimensionat în funcţie de misiune,
personalul medical trebuie să fie prezent în această recunoaştere. În anexa A la

100
acest document este o listă a problemelor la care trebuie să răspundă
recunoaşterea medicală.
633. Din cauza diferitelor tipuri de pacienţi şi nevoi medicale întâlnite în
diferite dezastre, dimensionarea în funcţie de misiune a răspunsului medical în
misiunile de asistenţă umanitară este deosebit de importantă. Reacţia grăbită de
a trimite un spital de campanie nu poate fi reacţia corectă la o anumită criză.
Există o varietate de consideraţii specifice care leagă adunarea şi trimiterea
asistenţei medicale în timpul situaţiilor de dezastru care nu sunt acoperite de
planificarea medicală militară de rutină pentru situaţii asemănătoare cu războiul.
Multe dintre acestea vor fi confirmate de o bună recunoaştere, dar sunt o serie
de principii de bază care trebuiesc avute în vedere în permanenţă. Acestea
sunt:
• Tipul de dezastru: un răspuns medical diferit va fi necesar în diferite
scenarii de dezastru. Foametea, inundaţiile şi situaţiile cu refugiaţi, de exemplu
nu vor necesita trimiterea de unităţi chirurgicale grele, dar pot foarte bine să
necesite un număr mare de unităţi de îngrijiri medicale primare mai puţin
specializate pentru a reduce efectele lor. Cutremurele şi erupţiile vulcanice pot,
pe de altă mână să necesite unităţi chirurgicale în număr mare.
• Aşteptările populaţiei locale: Standardele preexistente ale îngrijirilor în
cadrul populaţiei locale sunt elemente esenţiale în luarea în considerare a
nivelurilor de experienţă medicală ce trebuiesc trimise. Într-o populaţie cu o
slabă aşteptare pentru îngrijiri medicale, trimiterea unor formaţiuni medicale cu
capacităţi avansate, poate fi contra-productivă. Nu este benefică expedierea
unui efort medical pentru îngrijirea unor bolnavi dar într-o situaţie în care
infrastructura necesară nu există, sau o serie de cutume care nu permit
îngrijirea medicală a acestor indivizi după ce operaţiunea umanitară s-a
terminat.
• Sărăcia de resurse: În multe dezastre, resursele rămase care pot fi
folosite sunt foarte puţine. Aceste resurse rămase trebuie să fie disponibile
pentru populaţia afectată, de aceea nu trebuie absorbite de cei care
intenţionează să asiste umanitar. O mare grijă trebuie acordată atunci când se
formulează planurile de a nu se asuma asistenţa din partea ţării primitoare. Ca o
regulă generală. Operaţiunile de asistenţă umanitară trebuie să fie planificate ca
total independente în termeni de resurse; resursele interesate trebuie să includă
apă, energie, drenaj, transport, combustibili şi adăpostire.
• Capacităţile medicale locale: Dacă mai există resurse medicale locale
şi sunt adecvate în afara deficienţelor de personal, aceste deficienţe trebuiesc
acoperite. Dizlocarea inadecvată de facilităţi care se dublează nu va fi utilă pe
termen lung în ceea ce priveşte reîntoarcerea la situaţia de dinainte de dezastru
101
a populaţiei afectate. Tentaţia de a recurge la o asistenţă inadecvată, şi potenţial
insultătoare trebuie să fie respinsă de către planificatori.
• Răspunsul posibil în personal: Ca şi în orice operaţiune, personalul
medical va trebui să fie dimensionat în funcţie de nevoile fiecărei situaţii
concrete. Aceste nevoi specifice pot include personal medical şi non-medical cu
diferite capacităţi faţă de personalul normal dizlocat într-o situaţie de conflict
incluzând medicina de dezastru, ginecologia, pediatria, medicina refugiaţilor.
Puţine specialităţi legate de luptă cum ar fi chirurgia generală sau ortopedia, pot
fi necesare în funcţie de tipul respectiv de dezastru.
• Răspunsul posibil în echipe medicale: Capacitatea medicală actuală
care în mod normal este trimisă cu o Forţă NATO dizlocată poate să nu fie cea
care se dizlocă într-o zonă de luptă. În funcţie de tipul de dezastru operaţiunea
de ajutor poate include (printre alte capacităţi):
• Echipe medicale;
• Echipe de triaj, eventual întărite cu chirurgi de urgenţă;
• Echipe chirurgicale;
•Echipe de igienă specializate în prevenirea epidemiilor şi a răspândirii
îmbolnăvirilor infecţioase. Aceste echipe pot fi însărcinate cu asigurarea apei
potabile, eliminarea apelor uzate şi a excrementelor umane sau animale şi a
deşeurilor casnice:
• Echipe de nutriţie însărcinate cu managementul alimentaţiei în caz de
foamete şi malnutriţie;
• Mijloace de evacuare dacă sunt necesare; şi
• Facilităţi chirurgicale de campanie dacă nu mai există infrastructura civilă
după dezastru sau dacă infrastructura medicală locală este insuficientă pentru a
face faţă dezastrului.

6.5. Bibliografie:

3050/SHOPP/94, The Feasibility of NATO Military Assistance to

International Disaster Relief Operations, 17 Mar 94
AC/305-D/441 (Final), NATO Military Assistance to International Disaster
Relief Operations (IDRO), 1 Feb 95
AMedP-15 (Draft), Military Medical Support In Disaster Relief
EAPC(C)D(98)10(REV). 19 May 98
MC 327/2 (Draft), NATO Military Policy For Non-article 5 Crisis Response
Operations
MC 343/1 (Draft). NATO Military Assistance to International Disaster Relief
Operations (IDRO), November 2000
102
 MC 411 (Draft), NATO Policy on Civil-Military Co-operation (CIMIC)
MCM-146-99, 15 September 1999
PD 2000 (30,rev 2), 18 Jul 00
UN-DHA-Geneva, DPR 213/3 MCDA, Guidelines on the Use of Military
and Civil Defence Assets in Disaster Relief, May 1994

103
 6.6. ANEXA 6-A LISTA DE VERIFICARE A PLANIFICATORULUI
OPERAŢIUNILOR DE ASISTENŢĂ UMANITARĂ

La următoarele probleme trebuie să se răspundă înainte de întocmirea

unui plan de sprijin pentru asistenţa medicală umanitară. Această listă nu este
exhaustivă de aceea trebuiesc consultate şi alte asemenea liste de verificare
pentru planificare:

1. SITUAŢIA GENERALĂ:
• Care este natura dezastrului?
• Cum a pornit dezastrul?
• Care este natura problemelor medicale care vor fi întâlnite?
• Dacă dezastrul este produs de om, vor face factorii politici sau militari
eforturile de ajutor mai dificil de desfăşurat?
• Este accesul rapid la victime posibil?
• Este previzibilă cooperarea cu ţările învecinate ?
• Ce tip de asistenţă umanitară este necesară?
• Care este politica de relaţii cu mass media?
• Pot fi ţările învecinate afectate de o serie de consecinţe nedorite în urma
operaţiunilor de ajutor de dezastru?

2.DESPRE VICTIME:

• Câte victime şi ce tipuri de răniri (arsuri oculare) au suferit?

• Unde sunt victimele?
• Ce consecinţe medicale a cauzat dezastrul?
• Câţi bărbaţi, femei, copii (0-4 ani, 5-14, mai mult 15 ani)?
• Care este originea lor etnică şi geografică?
• Sunt nomazi?
• Care sunt particularităţile de dietă ale victimelor?
• Cu ce tip de adăpostire sunt victimele obişnuite?
• Ce standarde de igienă au?
• Sunt victimele malnutrite?
• Care este rata mortalităţii în rândul victimelor?
• Cât de vulnerabile sunt victimele?
• Care a fost starea de sănătate a populaţiei afectate înainte de dezastru?

3. AUTORITĂŢILE LOCALE:
104
 • Vor facilita sau nu ajutorul umanitar?
• Sunt autorităţile locale familiarizate cu legislaţia umanitară ?
• Sunt informaţiile furnizate de autorităţile locale credibile?
• Care sunt capabilităţile şi capacităţile serviciilor medicale ale ţării gazdă?

4. AJUTORUL ŞI MATERIALELE:

• Care sunt necesităţile probabile de personal?

• Care sun necesităţile probabile de materiale?
• Ce fel de probleme pot fi probabil puse în faţa Serviciului Medical pe
teren?
• Cine se presupune că va asigura materialele medicale necesare pentru
îngrijirea populaţiei afectate?
• Ce rezerve trebuiesc făcute pentru asigurarea sângelui şi a produselor
de sânge?
• Care sunt materialele medicale presupuse a fi transportate la destinaţia
lor?
• Care sunt materialele medicale presupuse a fi controlate la destinaţie?
• Care vor fi materialele medicale stocate la destinaţie?
• Care va fi sistemul corect de distribuţie care va fi aplicat?
• Este transportul necesar pentru aducerea personalului şi materialelor
asigurat de la portul de debarcare (POD) la destinaţie?
• Care sunt priorităţile?

105
 7. CAPITOLUL 7 SPRIJINUL MEDICAL OPERAŢIONAL

7.1. SITUAŢIA GENERALĂ STRATEGICĂ

700. Aşa cum s-a prezentat mai sus, transformarea mediului securităţii
mondiale a avut un profund impact asupra Alianţei Nord-atlantice, care în anul
1992 şi în 1999 şi-a schimbat concepţia strategică. Pericolul pentru securitatea
membrilor NATO este mai puţin probabil să vină din partea unei agresiuni
împotriva teritoriului alianţei, ci în principal din cauza riscurilor pentru interesele
colective în domenii din afara teritoriului lor. Noile riscuri pot include proliferarea
armelor de nimicire în masă, întreruperea fluxului de aprovizionare cu petrol,
terorismul, violenţa genocidă şi războaiele de agresiune în alte regiuni care
periclitate pot crea o mare instabilitate.
701. Pentru a face faţă acestor riscuri, membrii Alianţei au nevoie să aibă
o cale rapidă de a forma coaliţii militare care pot îşi pot îndeplini scopurile în
afara teritoriului NATO. Concepţia Forţelor Speciale Combinate Unificate
(CJTF) asigură mijloacele pentru a genera forţe multinaţionale rapid dizlocabile
în afara Ariilor de Responsabilitate tradiţionale, pentru întregul spectru de
operaţiuni de răspuns pentru situaţii de criză în afara articolului 5. Astfel de
coaliţii vor include unele, dar nu în mod necesar toate ţările membre NATO şi
ţări ne-membre NATO.
702. De aceea, deşi operaţiile conform articolului 5 rămân misiunea
primară a NATO, s-au produs schimbări semnificative în calea pe care Alianţa
se poate aştepta să opereze în viitor. NATO va avea de asemenea nevoia să fie
capabilă să integreze forţele non-NATO şi să desfăşoare operaţiuni în afara
articolului 5 cu toate cerinţele pentru sprijinul logistic suplimentar comensurat
care rezultă din potenţiala lipsă de infrastructură ce poate fi găsită în afara
teritoriului ariei normale de responsabilitate a NATO. Personalul medical trebuie
să se adapteze la aceste noi situaţii şi trebuie să dezvolte concepţii pentru
sprijinirea operaţiunilor multinaţionale unificate.
703. Experienţa câştigată în Bosnia în timpul primei dizlocări terestre a
forţelor NATO şi modificată de lecţiile extrase în cursul operaţiunilor din Balcani,
au furnizat un impuls considerabil pentru dezvoltarea ulterioară a Doctrinei
Operaţionale a Alianţei. Aceasta a început în 1993 cu pregătirea Doctrinei
Operaţiunilor Unificate ale Alianţei (AJP-01), ca document de bază şi a fost
urmată de Doctrina Logistică a Alianţei (AJP-4) şi proiectul AJP-4.10. Aceste
documente răspund noilor politici şi principii agreate de NATO, realităţii structurii
forţelor în schimbare ale ţărilor şi intereselor operaţionale ale NATO în
expansiune.
106
 704. Până ce războiul masiv în baza articolului 5, cu un mare număr de
victime ce apar pe o arie mare de suprafaţă, este încă o preocupare
semnificativă pentru NATO, acest scenariu este mai mult sau mai puţin probabil.
Operaţiunile mai mici şi mult mai localizate cum ar fi menţinerea păcii şi
sprijinirea păcii sunt probabil să devină cele mai comune operaţiuni pentru
NATO pe termen scurt şi mediu. Din punct de vedere medical, aspectele
cruciale ale celor mai probabile tipuri de viitoare operaţiuni sunt următoarele:
• vor fi operaţiuni unificate;
• vor utiliza personal combinat (sau multinaţional) şi structuri de forţe;
• vor necesita un mare grad de flexibilitate şi mobilitate;
• vor avea în general un număr scăzut de victime probabile în comparaţie
cu cele planificate pentru operaţiunile conforme cu scenariile articolului 5;
• vor creşte cererile pentru asigurarea de sprijin medical care va fi pe cât
posibil mai apropiat de standardele din timp de pace;
• vor pune accentul pe protecţia forţelor la toate nivelurile, pentru
evaluarea stării de pregătire a sprijinului medical al forţelor, vor răspândi lecţiile
învăţate şi ideile bune şi vor identifica problemele pentru avertizarea comenzii;
• vor pune accentul pe pericolele din mediul înconjurător, ceea ce va
conduce la nevoia pentru luarea măsurilor de medicină preventivă bazate pe
informaţii corecte de sănătate;
• vor demonstra un înalt nivel de acoperire media ceea ce va conduce la
ou mia mare interes public pentru nevoia unui sprijin medical adecvat şi la o mai
mare influenţă asupra moralului trupelor şi sprijin public; şi
• vor cere sprijinul în situaţiile de urgenţe umanitare împreună cu
Organizaţiile internaţionale Organizaţiile Guvernamentale şi
Nonguvernamentale (ONG).
705. Doctrina sprijinului medical NATO permite o flexibilitate
considerabilă. Ea nu reflectă dar nici nu exclude orice abordare particulară a
unei ţări a sprijinului medical. Cadrul doctrinar este centrat pe “cum să gândim”
mai mult de “ce să gândim” şi nu îngreunează cooperarea între ţări chiar dacă
există unele diferenţe în doctrinele naţionale. Chiar dacă există opinii diferite în
cooperarea pentru oferirea sprijinului, el va fi dimensionat de la caz la caz.
706. Operaţiunile aliate sunt definite ca “operaţiuni desfăşurate de către
două sau mai multe ţări constând din ţări membre sau nemembre NATO”.
Operaţiunile unificate sunt definite ca “ operaţiuni în care participă elemente din
mai mult de o categorie de forţe”. Acestea trebuie să fie pregătite, planificate şi
desfăşurate într-o manieră care să favorizeze cea mai bună folosire a puterii
relative şi a capacităţilor ţărilor participante şi a forţelor pe care le oferă pentru
operaţiune.
107
 707. O doctrină comună sprijinită se standardizarea echipamentului şi a
procedurilor, validată prin participarea la exerciţiile Unificate şi Combinate,
asigură baza pentru interoperabilitatea forţelor. La nivel operaţional trebuie pus
accentul pe integrarea forţelor ţărilor contribuitoare şi pe sinergia care trebuieşte
obţinută. Aceasta va avea un efect decisiv asupra capacităţii forţelor
multinaţionale de a realiza obiectivele comandantului.

7.2. MISIUNEA MEDICALĂ ÎN OPERAŢIUNILE NATO

708. Misiunea sprijinului medical în operaţiunile militare este de a sprijini

misiunea prin conservarea mâinii de lucru, prezervarea vieţii şi reducerea la
minimum a disabilităţilor fizice şi mentale. Sprijinul medical adecvat aduce o
mare contribuţie atât la protecţia forţei cât şi la moralul ei prin prevenirea
îmbolnăvirilor, evacuarea rapidă şi tratamentul celor bolnavi, răniţi şi returnarea
la serviciu a cât mai mulţi indivizi posibil.
709. În scopul îndeplinirii misiunii este necesar un spectru de servicii,
variind de la medicina preventivă până la primul ajutor, resuscitarea şi
stabilizarea funcţiilor vitale, până la evacuare şi tratamentul definitiv specializat.
710. Capacităţile medicale trebuie să fie comensurate comparativ cu tăria
forţei şi cu riscurile evaluate pentru forţele dizlocate. Serviciile medicale trebuie
să se expandeze progresiv pe măsura expandării forţelor şi a creşterii riscurilor,
de aceea ele trebuie să aibă o mare capacitate de a face faţă vârfurilor de
apariţie a victimelor faţă de proporţiile zilnice aşteptate.

7.2.1. Standardele îngrijirilor medicale

711. Dificultăţile tratamentului în condiţiile adverse din unele scenarii

operaţionale, austeritatea, simplicitatea şi mobilitatea echipamentului
necesitatea de a face faţă unui vârf a numărului de victime nu înseamnă că
chirurgia militară sau îngrijirile medicale militare în general sunt efectuate într-o
atmosferă de confuzie şi dezordine sau că principiile standard de tratament sunt
abandonate. Din contră din datele prezentate de istoria militară, planificarea
inteligentă, aplicarea principiilor generale de tratament al răniţilor împreună cu o
pregătire adecvată şi echipamentul care anticipează nevoile militare au condus
la beneficii cuantificabile şi mereu posibil de îmbunătăţit ale stării de sănătate.
712. Sprijinul medical pentru forţele NATO trebuie să îndeplinească
standardele acceptabile pentru toate ţările participante. Fie în criză sau conflict,
scopul este de a asigura un standard de îngrijiri medicale cât mai apropiat de
108
cele naţionale predominante în timp de pace, cu toate dificultăţile existente într-
un mediu operaţional.
713. Avansurile în tehnologiile medicale şi ale informaţiilor vor fi
exploatate pentru a menţine standardul operaţional al îngrijirilor cât mai aproape
de cele din timp de pace şi pentru asigurarea îngrijirilor de urgenţă şi a
intervenţiilor chirurgicale de urgenţă cât mai aproape de locul rănirii.
714. Timpul este u factor deosebit de critic în supravieţuirea pacienţilor şi
în refacerea lor. Întrucât timpul este un element major ce dictează tipul şi locul
mijloacelor medicale în operaţiuni şi conflicte şi momentul asigurării îngrijirilor de
urgenţă şi a intervenţiilor chirurgicale este crucial. În general, intervalul de la
rănire la tratamentul definitiv este critic pentru probabilitatea refacerii
pacientului.
715. În scopul reducerii mortalităţii victimelor, resuscitarea şi stabilizarea
trebuie să fie iniţiate pe teren, ideal în prima oră de management al
traumatismelor, denumită uneori “ora de aur.” Starea unui anumit număr de
victime resuscitate se va deteriora sau va rămâne instabilă. Aceste victime vor
necesita îngrijiri chirurgicale de urgenţă cât mai rapid posibil.
Acolo unde intervenţiile chirurgicale de urgenţă pot fi asigurate cât mai
înainte, numărul victimelor salvate va fi în creştere şi gradul de disabilitate
poate fi redus.
716. Majoritatea plăgilor de război vor fi contaminate, punând victimele în
faţa unor infecţii periculoase pentru viaţă. Tratamentul acestora este
îndepărtarea chirurgicală a ţesuturilor devitalizate (debridare), care nu trebuie
confundată cu intervenţia chirurgicală salvatoare de viaţă. Perioada pentru
debridare este de şase ore de la rănire.
717. În concluzie, printre principiile medicale, responsivizarea, care
constă în asigurarea rapidă şi efectivă a îngrijirilor medicale este o piatră de
hotar. Toate aceste consideraţii despre constrângerile îngrijirilor medicale în
operaţiuni sunt rezumate în ghidarea că “intervenţiile chirurgicale de urgenţă
trebuie să fie asigurate cât mai precoce posibil, ideal în prima oră dar nu mai
mult de şase ore de la rănire”.
7.2.2. Continuitatea îngrijirilor

718. Pacienţilor care trec prin sistemul medical trebuie să li se acorde

îngrijiri continue relevante şi progresive. Victimele trebuie să fie manipulate
continuu până la momentul în care ajung la locul îngrijirilor definitive. Îngrijirea
din timpul tranzitului trebuie să fie disponibilă în timpul evacuării şi condiţia

109
clinică a individului respectiv este factorul care guvernează etapizarea,
mijloacele şi destinaţia evacuării pacientului.
719. Îngrijirile medicale sunt asigurate într-o manieră progresivă în cele 4
roluri/Eşaloane care identifică capacitatea facilităţilor medicale, de la locul rănirii
sau îmbolnăvirii prin evacuarea către îngrijirile specializate şi eventual către
tratamentul definitiv şi reabilitare.
7.2.3. Managementul victimelor

720. Sistemul de sprijin medical în operaţiunile medicale depinde de

tratamentul bine-organizat în faza prespitalicească a tratamentului şi de
evacuarea medicală. El utiIizează tehnici etapizate şi succesive şi protocoale de
tratament pentru victime.
721. Îngrijirile medicale de urgenţă (resuscitarea şi stabilizarea) şi
intervenţiile chirurgicale de urgenţă fac victimele apte pentru transportul către un
spital adecvat pentru tratamentul definitiv. Intervenţiile chirurgicale iniţiale la o
facilitate înaintată pot să nu constituie intervenţia chirurgicală definitivă
deoarece efortul chirurgical este iniţial destinat să salveze membrele sau viaţa şi
să prezerve funcţiile, la cea mai mare proporţie posibilă.
722. Aceasta poate însemna că un pacient poate fi îngrijit de I serie de
chirurgi în facilităţi cu capacităţi medicale diferite şi în general crescânde. Acest
concept de management al victimelor permite facilităţilor medicale înaintate să
fie mult mai mobile şi să se concentreze mai multe victime resurse-intensive în
ariile securizate, unde facilităţile medicale nu trebuie să se deplaseze în funcţie
de situaţiile tactice. Într-o operaţiune combinată tratamentul medical poate fi
bine asigurat de către personal de diferite naţionalităţi în variate Facilităţi de
Tratament Medical (MTF) de a lungul lanţului de evacuare. Aceasta naşte
nevoia unui înalt grad de standardizare a regimurilor de tratament al victimelor.
723. Managementul victimelor necesită crearea şi menţinerea unui sistem
de management al victimelor complet cu o bază de informaţii comune, care
include informaţiile despre tratament ce vor fi înregistrate folosind un format
standardizat NATO. Acest sistem va facilita traseul pacienţilor, reglementarea
evacuării pacienţilor şi documentaţia medicală şi menţinerea înregistrărilor în şi
între facilităţile medicale ale teatrului. Această bază de date trebuie să fie
accesibilă personalului abilitat prin mijloacele de comunicaţii şi mijloacele
Sistemului de Informaţii şi Comunicaţii (CIS) disponibile pentru operaţiune.
724. Ca o regulă generală, pe măsură ce mijloacele medicale cresc, ele
vor face asta cu preţul creşterii cerinţelor pentru echipamente complexe,
personal şi materiale, care în schimb necesită creşterea mijloacelor de transport
110
şi a altor mijloace de sprijin. Facilităţile înalt sofisticate în zona de luptă pot
afecta comandantul şi să-i restrângă libertatea sa de mişcare. Cu toate acestea,
dacă natura operaţiunii permite, facilităţile medicale sofisticate pot fi poziţionate
în apropierea locului rănirii.
725. În condiţiile de luptă fluxul victimelor în general urmează următoarea
schemă de la Rolul 1 la facilităţile de Rol 3. Apoi repatrierea către facilităţile de
rol 4 considerate ca adecvate. Dar aceasta este o schemă organizaţională şi nu
o formă rigidă. Unul sau mai multe roluri sau Eşaloane pot fi sărite din raţiuni de
teren eficienţă ca şi de nevoile pacienţilor.
726. Numărul şi tipurile mijloacelor de tratament şi localizarea lor va fi
stabilit în funcţie de estimarea numărului de victime şi de timpul necesar pentru
transport de la punctul rănirii sau îmbolnăvirii la resursa de tratament necesară,
având în memorie constrângerile legate de timp a îngrijirilor medicale. of
medical care. Disponibilitatea şi tipul mijloacelor de transport care vor fi utilizate,
lungimea şi dificultăţile căilor de evacuare mediul operaţional şi limitările sale ca
şi politica de evacuare a teatrului vor avea un impact asupra mărimii şi
capacităţii facilităţilor medicale.

7.3. Operaţiunile terestre/aeriene

727. Sprijinul pentru forţele terestre/aeriene a fost proiectat tradiţional în

contextul variatelor zone ale câmpurilor de luptă. În particular sunt două arii
distincte de sprijin: Aria de sprijin de dinapoi (RSA), unde sunt desfăşurate
majoritatea funcţiilor de sprijin operaţional şi Aria de sprijin Înaintată (FSA), unde
se desfăşoară funcţiile de sprijin tactice. Organizarea tradiţională pentru
îngrijirea victimelor de luptă şi evacuarea lor este bazată pe două zone distincte
şi anume zona de luptă zona de comunicaţii (COMMZ) şi variatele niveluri ale
îngrijirilor medicale sunt aranjate într-o manieră statică crescătoare.
728. Pe câmpurile de luptă moderne, nelineare sau în timpul
Operaţiunilor de Menţinere a Păcii, aceste zone pot să nu fie stabilite sau
definite. De aceea, localizarea MTF va fi dependentă de misiune. În multe
circumstanţe, de exemplu facilităţile medicale de tratament (MTF) de rol 3 pot fi
plasate central, cu unităţi care trimit aranjate în jurul lor.

7.4. Operaţiuni Maritime

729. In Operaţiunile Maritime, sprijinul pentru o forţă maritimă dizlocată

are două faţete: sprijinul pe ţărm şi sprijinul ambarcat. Sprijinul pe ţărm cuprinde
toate activităţile în sprijinul direct al forţei maritime. Sprijinul ambarcat este
111
responsabilitatea comandantului de pe nave care controlează toate mijloacele
inclusiv cele medicale.
730. Principiul fundamental al sprijinului maritim este de a asigura o
distribuţie centralizată pe ţărm şi de mijloace de sprijin şi distribuţie astfel încât
unităţile ambarcate să poată fi self-suficiente. Întrucât conceptul este flexibil şi
capacităţile specifice şi organizarea va fi dependentă de misiune, în general se
consideră că ALSS sunt sprijinul pentru întreaga forţă, iar mijloacele FLS mai
mobile şi mai mici localizate mai aproape de forţele sprijinite. Distribuţia pentru
resursele medicale, mijloace şi capacităţi între forţele maritime şi cele de pe
ţărm va fi în funcţie de scenariu şi subiectul planificării de urgenţă.
731. Deşi capacităţile medicale minime pentru facilităţile medicale
maritime au fost prezentate mai sus, aceste capacităţi vor avea un grad
considerabil de variaţie în mediul maritim. Ca şi în operaţiunile terestre, aceste
variaţiuni vor depinde de compoziţia forţei, îndepărtarea dizlocării la fel ca şi
cerinţele specifice ale misiunii.
732. Concentrarea mâinii de lucru într-un volum relativ mic de pe o navă,
înseamnă că victimele care se pot produce în grupe şi aceasta are o implicaţie
asupra resurselor. Transferul victimelor între o unitate afectată şi facilităţile
medicale/chirurgicale fie ambarcate fie pe ţărm necesită mijloace de evacuare
aeriene (elicoptere) întrucât acestea sunt cele mai rapide, eficiente şi sigure de
evacuare. Ulterior, pe un vas, personalul medical organic are o mai mare şansă
de a deveni el însăşi victimă şi transferul rapid de personal medical suplimentar
către unitatea afectată poate fi făcut mai bine pe cale aeriană. Chiar dacă
transportul de suprafaţă poate fi folosit, facilităţile chirurgicale ambarcate pot fi
mai puţin eficiente fără evacuarea aeriană cu elicoptere pentru deplasarea
victimelor între unitatea afectată şi facilitatea medicală. De aceea forţele
medicale maritime şi mijloacele de evacuare în general disponibile fie
ambarcate fie pe ţărm trebuie să fie suficiente pentru a îndeplini cerinţele de
tratament al numărului de victime estimate.
733. Reaprovizionarea este de asemenea diferită în mediul maritim.
Materialele medicale sunt în mod obişnuit stocate pe durata unei misiuni şi dacă
reaprovizionarea este necesară mai rapid, aceasta se poate face de pe vasele
tank/de aprovizionare sau din porturile destinate. O forţă maritimă independentă
ce se dizlocă în afara gradului de evacuare a ALSS şi FLS trebuie să fie
asigurată cu o mai mare cantitate de materiale de sprijin medical faţă de
mărimea ei, întrucât ea nu poate beneficia de asistenţă medicală din partea
forţelor apropiate sau de sprijin şi va fi nevoită să reţină mai mulţi pacienţi.
734. Diferenţele inerente între sprijinul operaţional medical în mediul
terestru faţă de cel maritim pot genera soluţii diferite, dar integrarea în sprijinul
112
medical total terestru sau maritim trebuie să fie considerată ca aducătoare de
economii în scara eforturilor.

7.4.1. Protecţia Forţei

735. Protecţia Forţei poate fi definită ca protecţia personalului, facilităţilor

şi echipamentului în toate locurile şi situaţiile. Au fost stabilite de către
comandanţii NATO trei arii primare pentru programele de protecţie a forţelor şi
care revin tuturor CN pentru colaborare proactivă şi care includ următoarele:
• Securitatea fizică şi operaţională: ce apără personalul şi materialele
împotriva intenţiilor ostile;
• Siguranţa: ce protejează indivizii împotriva rănirilor din cauza folosirii
unor proceduri inadecvate sau a neatenţiei; şi
• Sănătatea: ce protejează indivizii împotriva mediului fizic şi a
îmbolnăvirilor.
736. Intr-un context medical, protecţia forţelor este conservarea
potenţialului de luptă al forţei astfel încât ea să aibă o stare de sănătate bună,
complet aptă de luptă şi care poate fi aplicată la momentul şi locul decisiv. Ea
constă din acţiunile luate pentru a contracara efectele debilitante ale mediului,
îmbolnăvirile şi sistemele special selecţionate de arme, prin măsuri preventive
pentru personal, sisteme şi formaţiuni operaţionale.
737. Programele de protecţie medicală a forţelor vor acoperi următoarele
sarcini cheie:
• Evaluarea adecvării şi a stării de pregătire a structurii sprijinului medical
pentru a asigura serviciile medicale necesare;
• Campaniile de educare şi pregătire pentru protecţia şi promovarea
sănătăţii trupelor;
• Promovarea acelor lucrări sunt adecvate pentru întreaga forţă;
• Identificarea şi desfăşurarea de activităţi îndreptate către rezolvarea
problemelor critice şi a rezolvării neajunsurilor. Pre-dizlocarea pregătirii
medicale şi a evaluării de bază.
738. Comanda naţională şi NATO trebuie să pună accentul pe pregătirea
personalului înainte de dizlocare în aşa fel încât pregătirea medicală (inclusiv
stomatologică şi mentală) şi pregătirea pentru serviciul după sosire sunt
realizate la maximum. Aceasta necesită va fiecare TCN să stabilească criteriile
pre-dizlocare şi un sistem pentru administrare, care include la minimum
screeningul personalului pentru următoarele:

113
 • Starea fizică şi stomatologică. Conformarea cu TCN şi atunci când sunt
definite cu criteriile NATO de pregătire (conţinute în STANAG-urile medicale
relevante), pentru personal înainte de dizlocare;
• Pregătirea Mentală. Conformarea cu TCN şi atunci când sunt definite cu
criteriile NATO medicale de pregătire ;
• Acoperirea cu imunizări. Conformarea cu cerinţele STANAG 2037
“Vaccinarea Forţelor NATO” şi ca răspuns la informaţiile medicale pentru
operaţiunile specifice (cum ar fi cele cuprinse în OPLAN-urile relevante).
Imunizările adecvate trebuiesc efectuate la întregul personal dizlocat, în funcţie
de ghidările primite prin estimările de informaţii medicale asupra riscurilor ce
există asupra sănătăţii;
• Pregătirea de medicină preventivă. Pregătirea va include la minimum
posibil o subliniere a măsurilor de medicină preventivă pentru îmbolnăvirile
transmisibile cheie şi a riscurilor asupra sănătăţii publice din mediul înconjurător
şi a principiilor de bază ale medicinei preventive, inclusiv urmarea bunelor
măsuri de igienă personală şi de sanitaţie; şi
• Documentaţia supravegherii medicale de bază. Creşterea accentului
naţional şi internaţional este pusă pe stabilirea unei supravegheri medicale de
bază puternice a trupelor dizlocate în ceea ce priveşte îmbolnăvirile şi
disabilităţile ce pot apare la trupele multinaţionale după reîntoarcerea din
deplasările în teren.
739. Fiecare ţară are o responsabilitate primară clară precum şi stimulări
ale responsabilităţii în faza de pre-dizlocare a operaţiunilor pentru stabilirea şi
executarea efectivă a programelor complete de supraveghere medicală de
bază, care vor include atât starea de sănătate fiziologică cât şi cea psihologică.
740. De altfel stabilirea obiectivelor şi executarea supravegherii medicale
de bază este o responsabilitate naţională fundamentală, comandanţii NATO
având o responsabilitate colectivă pentru asigurarea că ţările participante la
operaţiunile NATO dizlocă forţe sănătoase, apte pentru luptă şi durabile ca parte
a echipei. Obiectivele standardizării NATO implică armonizarea şi integrarea
cerinţelor de condiţie fizică ale ţărilor membre şi participante.

7.4.2. Funcţiile de sprijin ale stării de pregătire a sprijinului medical pentru

dizlocare

741. În timpul fazei de dizlocare a Operaţiunilor NATO, unele funcţii cheie

de monitorizare şi supraveghere asigură măsurile importante ale stării de
pregătire ale sprijinului medical. Aceste măsuri sunt definite mai jos:
114
 • Evaluarea stării de sănătate generală ale trupelor prin rapoartele de
situaţie medicale;
• Stabilirea sistemului de culegere de date ale supravegherii medicale şi a
sistemului de raportare;
• Verificarea sistemului pentru managementul stresului şi prevenirea
tulburărilor de stres post traumatic (PTSD);
• Certificarea stării de pregătire a capacităţilor medicale dizlocate non
-NATO;
• Evaluarea funcţiilor de protecţie a forţelor care vor:
• Asigura comandanţilor o evaluare a stării de pregătire şi adecvării
structurii medicale de sprijin la toate nivelurile.
• Identifica lecţiile pozitive extrase pentru a asista şi a promova succesul
operaţional de a lungul întregului Teatru de Operaţii (TOO).
• Aviza comandanţii asupra problemelor sprijinului medical ce necesită
intervenţii naţionale sau acţiuni colective; şi
• Asigura pregătirea iniţială pentru protecţia forţelor şi a întăririlor.

7.4.3. Funcţiile de monitorizare a Stării medicale în Faza de post dizlocare

742.A treia fază majoră de monitorizare a stării medicale se aplică în faza

de post dizlocare, sau de reîntoarcere a trupelor dintr-o operaţiune. Aceasta
este o funcţie primară de responsabilitate a ţărilor contribuitoare, dar îmbracă
importante implicaţii pentru dimensionarea fazei de urmărire a aceleiaşi
operaţiuni NATO şi pentru operaţiunile viitoare. Informaţiile referitoare la
schimbările pertinente în starea de sănătate a trupelor ce se redizlocă sunt
importante atât pe termen scurt cât şi pe termen lung la nivelul naţional şi NATO
de management.
743. Pe termen scurt atât pentru ţările participante cât şi pentru
comandanţii NATO trebuie asigurat că o cunoaştere aprofundată asupra
adecvării informaţiilor medicale şi a serviciilor de sprijin medicale asigură input-
ul pentru schimbările în operaţiunile multi-naţionale curente sau viitoare. La nivel
naţional aptitudinea pentru determinările serviciului pentru trupele care se întorc
din operaţiune sunt de asemenea obţinută.
744. Relevanţa pe termen lung a determinărilor responsabilităţii pentru
urmărirea cerinţelor de sprijin medical (responsabilitatea pentru disabilităţi şi
responsabilitatea pentru continuitatea sprijinului medical) poate fi de asemenea
evaluată. Beneficiile pe termen lung pot fi de asemenea realizate pentru
continuarea şi întărirea operaţiunilor NATO unde economia şi eficienţa vor
115
continua să fie principii importante ce guvernează sprijinul medical multi-
naţional.

7.4.3.1. Medicina preventivă şi Protecţia medicală a Forţelor

745. Îmbolnăvirile şi rănirile în afara luptei (DNBI) vor fi un risc permanent

prezent pentru personal. Planurile de sprijin medical trebuie să includă prevederi
pentru măsurile de medicină preventivă şi mijloacele de punere în aplicare
efectivă. Execuţia OPLAN-ului necesită o strânsă colaborare a programelor de
medicină preventivă şi a celor de protecţie medicală a forţelor.
746.Măsurile de medicină preventivă trebuie să fie capabile de a:
• Identifica riscurile şi pericolele pentru sănătatea întregului personal
dizlocat într-un Teatru de Operaţiuni (TOO) specific, din partea terenului,
climatului, îmbolnăvirilor endemice şi a pericolelor speciale din mediul
înconjurător şi ocupaţionale;
• Identifica măsurile preventive şi de control necesare şi a aviza
comandanţii de a include în politicile teatrului imunizările şi măsurile profilactice
şi a pregătirii necesare a întregului personal în special asupra măsurilor de
prevenire a îmbolnăvirilor alimentare/hidrice şi arbo-virale;
• Avizarea şi auditarea calităţii apei şi a alimentelor;
• Auditarea şi supravegherea măsurilor aplicate;
• Culegerea de statistici epidemiologice şi tehnice şi a informaţiilor; şi
• Avizarea comandanţilor asupra riscurilor generale pentru sănătate şi
pericolele şi limitările care pot apare în desfăşurarea campaniei respective.
747. Măsurile de medicină preventivă sunt un element esenţial al
procesului de planificare. Punerea lor în aplicare începe în etapa de
predizlocare şi se continuă în faza de dizlocare indiferent de schimbările care
apar în desfăşurarea operaţiunii şi trebuie să se extindă şi în perioada de post-
dizlocare. Ele implică fiecare individ din teatrul operaţional, care trebuie să fie
avertizat asupra măsurilor de protecţie personală şi colectivă şi trebuie să fie
pregătit în consecinţă.
748. Organizarea pentru aplicarea măsurilor de medicină preventivă
trebuie să fie funcţională de la început şi trebuie să se extindă de la
Comandamentul teatrului, până la unităţi şi mai jos. Aspectul şi dimensiunea ei
este dependent de misiune şi va include avizările individuale de medicină
preventivă la fiecare nivel operaţional de comandă. În funcţie de circumstanţe,
acest aviz poate proveni de la un singur ofiţer cu multiple responsabilităţi
medicale sau din partea unui întreg personal de medicină preventivă.
116
 7.4.3.2. Cerinţele medicinei preventive

749. Informaţii medicale/Informare. Cea mai esenţială cerinţă a medicinei

preventive este o sursă de informaţii medicale utilizabile, prompte şi/sau
informaţii, disponibile în stadiul de planificare înaintea începerii operaţiunii.
Aceste informaţii trebuie să fie exacte şi sursa lor să fie suficient de dinamică
pentru a informa rapid asupra schimbării pericolelor.
750. Imunizări & Materiale de educaţie şi pregătire. Alte resurse
preventive medicale vor include asigurarea imunizărilor împotriva îmbolnăvirilor
specificate şi chimioprofilaxia, avizul asupra pregătirii şi informaţiile asupra
prevenirii DNBI, materiale profilactice medicale şi un spectru de măsuri de
sprijin dependente de misiune.
751. Capacităţile de laborator. Supravegherea şi evaluarea riscurilor
pentru sănătate din mediul înconjurător necesită capacităţi de laborator.
Laboratoarele de teren sunt o parte a echipei de sprijin de mediu înconjurător
centrată pe identificarea şi monitorizarea riscurilor pentru sănătate în mediul
operaţional de campanie. Aceste capacităţi vor include tehnologiile de luarea
probelor şi analiza contaminaţilor NBC în aer, sol apă şi alimente. Echipamentul
grosier şi capacităţile de transport sunt necesare atât sub forma unor
laboratoare mobile de teren pentru a sprijini recoltarea imediată a probelor şi o
capacitate fixă pentru a sprijini atât evaluările de confirmare cât şi evaluările
mult mai extinse ale probelor colectate în teren ce privesc îmbolnăvirile naturale
cât şi cele produse de om.

7.4.3.3. Supravegherea medicală şi raportarea victimelor

752. Atât supravegherea morbidităţii cât şi sistemul de raportare a

victimelor sunt funcţii importante executate de elemente ale personalului
medical destinat să sprijine Comandanţii NATO în obiectivele în desfăşurare ale
protecţiei forţelor şi a conservării capacităţii de luptă şi mâna de lucru a forţei.
753. Funcţia de supraveghere a îmbolnăvirilor serveşte ca o indicaţie
cheie asupra stării de sănătate a trupelor şi ca sistem cheie de alarmă sau
sentinelă pentru investigaţiile ulterioare, contramăsuri preventive şi alte acţiuni
de comandă pentru a reduce impactul advers al pericolelor pentru sănătate, ea
asigură de asemenea şi o estimare a impactului incidenţei îmbolnăvirilor (mână
de lucru şi pierderile de zile de muncă).

117
 754. Un sistem de supraveghere a morbidităţii NATO denumit EPI-NATO a
fost introdus în cursul operaţiunii IFOR/SFOR ca un instrument cheie ce va fi
manipulat de personalul medical al forţelor dizlocate la toate nivelurile, el a fost
de asemenea folosit în Albania şi Kosovo. El implică monitorizarea, colectarea şi
evaluarea datelor de îmbolnăviri/răniri de la întregul personal dizlocat care se
adresează pentru sprijin medical atât în partea prespitalicească cât şi
spitalicească. El lucrează în conjuncţie cu alte sisteme naţionale de raportare.
EPI-NATO va fi utilizat în toate operaţiunile şi exerciţiile NATO.
755. În EPI-NATO, datele epidemiologice asupra tuturor solicitărilor de
tratament, inclusiv de medicină generală cât şi cele de specialitate sunt culese
şi analizate la nivelul teatrului. Datele relevante sunt retrimise la nivelul unităţilor.
Astfel personalul medical şi comandanţii au un instrument de evaluare pentru
planificare şi alocarea resurselor privind sprijinul medical şi a tendinţelor de
evoluţie a îmbolnăvirilor şi a rănirilor.
756. Prin identificarea cantitativă a cauzelor morbidităţii şi a măsurării
calitative a efectelor lor, o evaluare atât a incidenţei cât şi a consecinţelor sunt
obiectivele principale a acestei supravegheri. Datele pot sprijini răspunsurile
adecvate, atât pe termen scurt cât şi lung.

7.4.4. Mâna de lucru civilă

757. În cursul operaţiunilor, mâna de lucru civilă este deseori folosită în

mare măsură şi aceasta poate produce pericole asupra stării de sănătate:
• aceasta poate constitui un rezervor pentru îmbolnăvirile transmisibile;
• când sunt cazaţi în campamente mari, acestea pot deveni neigienice şi
să constituie un risc crescut de îmbolnăviri infecţioase; şi
• infecţiile trupelor proprii de la manipulatorii infectaţi de alimente şi apă şi
prin îmbolnăviri transmise sexual sunt probleme istorice asociate cu mâna de
lucru civilă.
758. Ţara Gazdă va fi responsabilă pentru starea de sănătate a mâinii de lucru
civile şi a oricăror tabere în care sunt cazaţi aceştia. Desigur acolo unde
infrastructura medicală a ţării gazdă este inadecvată comandamentele care
folosesc mână de lucru civilă au nevoie să facă suficiente aranjamente în scopul
protecţiei sănătăţii trupelor lor proprii.
759. La minimum posibil aceste aranjamente trebuie să includă o
strategie de eradicare a îmbolnăvirilor infecţioase care sunt un pericol pentru
forţele proprii şi un serviciu de prim ajutor în timpul muncii. În funcţie de
infrastructura de sprijin civilă, trebuie de asemenea acordată atenţie şi asigurării
118
unui serviciu de îngrijiri medicale primare, în scopul asigurării continue a forţei
de muncă necesare.

7.5. LOGISTICA MEDICALĂ

760. Logistica medicală defineşte procesul de procurare, stocare,

mişcare, distribuţie, întreţinere şi dispunere sa materialelor medicale, inclusiv
sângele şi produsele de sânge, în scopul asigurării efective a sprijinului medical
şi aplicarea acestui proces în planificare şi executare.
761. Unica caracteristică a materialelor medicale aparte de alte categorii
de materiale rezultă dintr-o dotare militară medicală separată şi o structură de
management al logisticii care poate exista la multe ţări. Caracteristicile
distinctive ale materialelor medicale sunt:
• Ele au un statut protejat de Convenţiile de la Geneva dacă sunt stocate şi
distribuite separat;
• Ele joacă un rol cheie în managementul îngrijirilor pacienţilor şi trebuie să
fie capabile să răspundă rapid la cererile clinice din cauza interdependenţelor
complexe între capacitatea de tratament şi disponibilitatea materialelor
medicale;
Ele necesită un control strâns şi un management specializat datorită
naturii tehnice a materialelor medicale, duratei lor limitate de valabilitate,
sensibilităţii la stocare şi condiţii de transport; şi
• Ele sunt guvernate de reglementări naţionale şi internaţionale
extensive.
762. Scara şi scopurile sistemului de logistică medicală vor fi dependente
de misiune. El trebuie să permită contingentelor naţionale să fie self-suficiente
din momentul dizlocării pe toată durata misiuni, prin menţinerea specificată de
personalul de planificare. El trebuie să fie precis şi sigur, capabil de a distribui
materialele medicale rapid, pe tot teatrul de operaţiuni. Un sistem de audit, cost-
eficient simplu şi care nu constituie constrângeri pentru cereri sau distribuţie
trebuie să fie stabilit.

7.5.1. Sângele şi produsele de sânge

763. Aprovizionarea cu sânge şi produse de sânge sigure este considerată

ca o funcţie separată a logisticii generale medicale. Asigurarea acestora la toate
nivelurile unde se oferă servicii chirurgicale este imperativă. Cerinţele vor fi
pentru un sistem intra-teatru cu capacitatea minimă de:
119
 • primire a sângelui şi a componentelor de sânge de un standard
acceptabil pentru toate contingentele naţionale în conformitate cu STANAG
2939;
• Transportul, stocarea şi distribuirea sângelui şi a produselor de sânge şi
eliminarea elementelor clinice uzate în administrarea de sânge;
• Menţinerea continuităţii înregistrărilor de la donator la primitor; şi
• Colectarea, procesarea şi testarea sângelui de urgenţă.
764. Deşi contingentele naţionale sunt responsabile pentru asigurarea cu
sânge a propriilor lor pacienţi, aceasta nu poate fi întodeauna realizată şi
fezabilă. Aranjamentele de sprijin multi-naţional pot fi încheiate în Teatrul de
Operaţiuni pentru asigurarea sângelui şi a produselor de sânge dacă sunt
îndeplinite standardele agreate internaţional.

7.6. BIBLIOGRAFIE

MC 326/1 NATO Medical Support Principles And Policies

ACE Directive 85-8 ACE Medical Support Principles, Policies, and Planning
Parameters
AJP 4.10 Allied Joint Medical Support Doctrine
AMedP-12 NATO Blood Brochure
Bi-SC Directive 80-3 Logistics Reports, Vol. 5
Bi-SC Logistics Functional Planning Guide
STANAGs 2040, 2050, 2060, 2061, 2068, 2087, 2132, 2361, 2879, 3204

120
 8. CAPITOLUL 8 SPRIJINUL MEDICAL AL ŢĂRII GAZDĂ (MEDHNS)

800. NATO a dezvoltat în urmă cu decade, un sistem intricat de sprijin

multinaţional (MNS) sau de Sprijin al ţării gazdă (HNS) pentru operaţiunile de
apărare ale Europei, incluzând sprijinul medical/dentar al acestor operaţiuni.
Într-un scenariu bazat pe articolul 5, s-a anvizajat că în marea lor majoritate,
mişcările forţelor şi localizările lor vor fi în interiorul graniţelor ţărilor membre
NATO.
Achiziţionarea materialelor şi a serviciilor în aceste circumstanţe a fost
bine definită şi în multe cazuri implică achiţionarea de materiale şi servicii din
aceste ţări în interiorul graniţelor forţele aliate sunt localizate sau sunt în tranzit.
Tipurile de sprijin pentru care sunt încheiate aranjamentele preîncheiate
includ îngrijirile directe ale Rolului/eşalonului 1-3, evacuarea şi în unele cazuri
sprijinul cu materiale medicale.
801. Din punct de vedere al disponibilităţii resurselor, compatibilitatea
echipamentului, interoperabilitatea structurilor de îngrijiri medicale, (atât militare
cât şi civile), acceptabilitatea procedurilor şi calitatea îngrijirilor medicale/dentare
disponibile, Sprijinul ţării gazdă în domeniul medical în cursul unui scenariu în
baza articolului 5 este o problemă complexă dar rezolvabilă.
802. Întrucât NATO şi-a redefinit rolul său, pentru a include misiunile non-
articolul 5 în ariile din afara teritoriului terestru al membrilor săi, problematica
MedHNS a devenit mult mai complicat de rezolvat. Este posibil ca NATO sau
forţele aliate să fie trimise în arii unde structurile medicale locale nu îndeplinesc
aceleaşi standarde agreate de ţările NATO, care nu au aceleaşi reglementări
referitoare la impactul asupra mediului înconjurător al deşeurilor medicale, sau
care utilizează medicamente şi materiale medicale din surse neaprobate de
către ţările NATO. Ca o complicaţie suplimentară, resursele şi capacităţile
medicale pot fi afectate de către conflict sau pot fi supraîncărcate îngrijind
populaţia şi/sau a persoanelor deplasate. De aceea, trebuie acordată multă
atenţie, inclusiv multe din elementele care nu sunt necesare în cadrul unui
scenariu în cadrul articolului 5.
803. Sprijinul medical adecvat este o problem[ deosebit de sensibilă a
ţărilor care contribuie cu trupe. De altfel în orice moment folosirea resurselor
locale trebuie să fie autorizată de şi coordonată cu personalul de legătură
medical naţional. Este absolut vital ca medicul şef al forţelor să fie direct implicat
în orice încercare de a se încheia înţelegeri de HNS în domeniul medical.
Personalul contractant şi logisticienii nu trebuie să includă Sprijinul medical al
ţării gazdă (MedHNS) în planurile lor fără aprobarea personalului medical
121
superior. Doar personalul medical pregătit şi cu experienţă în domeniul asigurării
îngrijirilor de sănătate în mediile mai puţin ideale sunt pregătiţi şi capabili să facă
unele din determinările de calitate a îngrijirilor de sănătate care sunt necesare
pentru siguranţa şi eficienţa folosirii Sprijinului Medical al Ţării Gazdă.
804.MedHNS potenţial are multe avantaje, dacă această îngrijire este
disponibilă şi de o calitate acceptabilă. Folosirea MedHNS este o cale absolută
de a reduce cerinţele pentru dizlocarea personalului, materialelor şi a
materialelor de reaprovizionare, până la asigurarea că trupele proprii primesc un
nivel excelent de îngrijiri medicale. Procesul de gândire al comandanţilor şi
planificatorilor de altfel se duce rapid la ideea că “dacă operaţiile actuale de
luptă nu se desfăşoară continuu, sprijinul medical poate fi oprit evitându-se
deplasarea întregului personal şi a spitalelor. Până la un punct această
apreciere poate fi considerată ca benefică , dar trebuie să se ţină seama că
sprijinul medical este poate cea mai complexă dintre toate operaţiunile logistice.
Sunt multe elemente care trebuie să fie rezolvate înainte de a se lua decizia de
a se folosi MedHNS şi multe dintre acestea pot fi rezolvate doar de personalul
medical şi aceia care au experienţă directă în logistica medicală.
805. Operaţiunile neîncadrabile în articolul 5 pot face MedHNS de dorit
din mai multe puncte de vedere. În stabilirea cerinţelor pentru sprijin medical,
planificatorii trebuie să ia în considerare impactul asigurării îngrijirilor medicale
pentru forţele multinaţionale sau pentru populaţia locală. Operaţiunile de
sprijinire a păcii vor conduce probabil la contacte mult mai frecvente şi directe
cu populaţia locală decât în operaţiunile normale de luptă.
Asigurarea unui amestec de aptitudini ale furnizorului de îngrijiri medicale în
afara luptei, dimensiunea instrumentelor, medicamentelor şi materialelor pentru
a sprijini rezolvarea problemelor pediatrice, geriatrice şi obstetricale la populaţia
locală care poate fi cel mai bine servită prin folosirea resurselor locale decât prin
resurse NATO direct. Scăderea tonajului şi a numărului de personal care trebuie
transportat datorită contractării locale a resurselor necesare este întotdeauna un
beneficiu major pentru sistemul logistic. Contrabalansarea acestor beneficii
potenţiale sunt următoarele elemente:
• Stocurile medicale locale pot fi afectate de război sau dezastru;
• Producţia locală medicală poate să nu îndeplinească Standardele NATO
de calitate şi curăţenie;
• Facilităţile medicale locale pot fi afectate de război sau dezastru;
• Practicile medicale locale pot să nu îndeplinească standardele NATO (de
exemplu în unele culturi îngrijirile sunt acordate mai mult de către familii decât
de personalul spitalicesc pregătit, cum ar fi mâncarea pentru bolnavi).

122
 • Cel mai important fapt îl constituie acela că toate resursele medicale
locale pot fi necesare pentru populaţia locală, iar disponibilitatea pentru
contractarea acestora cu forţa NATO să fie absolut limitată. În această situaţie
este posibil ca încercarea de a achiziţiona stocuri mari din economia locală să
crească mult preţurile pentru aceste stocuri pentru populaţia civilă care astfel nu
va mai putea să intre în competiţie economică cu forţele NATO. Dacă achiziţiile
pot afecta piaţa locală, materialele trebuie să fie achiziţionate şi aduse din afara
zonei afectate.
806. O nevoie şi capacitatea de a asigura şi folosi materiale medicale sau
servicii absolut necesare pentru scopurile salvării vieţii în mod normal depăşesc
multe consideraţiuni de “acceptabilitate”, calitate sau cost, dar adecvarea
achiziţiilor locale de materiale medicale şi servicii trebuie să fie atent luată în
considerare în termeni de:
• perioadă aşteptată/rată de folosire sau distribuţie;
• rapiditatea posibilă a distribuţiei din surse locale;
• adecvarea elementelor disponibile la cerinţele de calitate;
• efectele asupra pieţii locale.
807. Factorii particulari care pot justifica procurarea din resurse locale
(dacă materialele sunt disponibile local într-o calitate şi cantitate adecvată)
includ:
• astfel de acţiuni vor conduce la scăderea impactului asupra sistemului
logistic de transport la mare distanţă;
• Resursele disponibile local pot fi mai bine adaptate la nevoile locale
decât acelea care ar trebui să fie importate (în special important pentru situaţia
în care se asigură ajutoare pentru populaţia locală);
• Facilităţile de service şi reparaţii sunt disponibile pentru materialele
manufacturate local, dar mai puţin pentru cele importate;
• Poate fi de dorit să se stimuleze regenerare/creşterea capacităţilor locale
de producţie;
• În cursul fazei iniţiale de ajutor al unei operaţiuni de urgenţă, necesitatea
asigurării urgente poate fi un element important al luării deciziei. Dacă
materialele necesare sunt disponibile pentru livrarea imediată pe plan local şi
vor fi puse în folosinţă înaintea ca oricare alte materiale să poată fi aduse din
ţările NATO, achiziţia locală poate fi benefică.
808. Tipurile de MedHNS care ar putea fi de dorit şi unele întrebări care
trebuiesc rezolvate înainte de a se încheia contractele pentru aceasta includ:

8.1.

123
 8.2. Echipamentele medicale:

• Sunt echipamentele medicale disponibile pentru contractarea în

siguranţă şi efectivă?
• Cunoaşte personalul NATO cum să le folosească adecvat?
• Sunt materialele auxiliare/întreţinere disponibile (scule specializate ,
piese de schimb)?
• Echipamentul este sterilizabil prin mijloace disponibile la forţele NATO?
• Medicamente:
• Sunt disponibile medicamente şi materiale perfuzabile care îndeplinesc
standardele NATO de puritate şi eficacitate?
• Au fost aceste medicamente certificate pentru folosire de către EU sau
de FDA din Statele Unite?
• Poate fi distribuţia garantată la parametrii aşteptaţi?
• Poate lanţul de frig sau alte cerinţe de mediu înconjurător să fie
garantate în timpul tranzitului sau depozitării?

8.3. Materialele medicale:

• Îndeplinesc materialele standardele NATO de curăţenie şi depozitare?

• Poate fi distribuţia garantată la parametrii aşteptaţi?
• Depozitarea medicală:
• Este depozitarea medicală disponibilă accesibilă, în securitate şi are
parametrii climatici controlaţi?

8.4. Transportul medical:

• Este transportul medical disponibil (fie terestru fie aerian) disponibil?

• Este personalul medical destinat să asigure îngrijirile medicale pe durata
transportului asigurat, pregătit şi acreditat?
• Pe baza căror standarde va fi acreditat acest personal?
• Cum vor fi aceste acreditări documentate?
• Pot tărgile NATO şi alte echipamente să fie introduse corespunzător în
aceste vehicule?
• Cine va asigura combustibilul şi întreţinerea pentru vehicule?
• Cum va fi documentată întreţinerea şi siguranţa în special în cazul
transportului aerian?

124
 • În situaţia posibilităţii unui conflict armat, poate transportul să
îndeplinească prescripţiile Convenţiilor de la Geneva în termeni de marcare şi
identificare a participanţilor?

8.5. Îngrijirile medicale (inclusiv sprijinul de laborator);

• Este îngrijirea medicală sau stomatologică disponibilă la o calitate

acceptabilă pentru forţele NATO?;
• Care este nivelul de pregătire al furnizorilor de îngrijiri medicale şi cum
este documentată această pregătire?;
• Cum este documentată îngrijirea medicală acordată?;
• Ce prevederi sunt făcute pentru determinarea cerinţelor pacienţilor ţi
asigurarea că îngrijirile sunt acordate în concordanţă cu dorinţele şi la
consimţământul pacientului?;
• Sunt îngrijirile asigurate ca o parte a îngrijirilor spitaliceşti sau ele sunt
asigurate de către unităţi speciale sau de către familii?;
• Este distribuţia de hrană disponibilă pentru pacienţi sau ea trebuie
asigurată de către o unitate specială sau familie?;
• Cum şi care sunt detaliile documentării îngrijirilor medicale şi ce
documente vor însoţi pacienţii transferaţi?;
• Ce personal de legătură este necesar în spitalele locale pentru a asigura
că raportările şi comunicările pacient-medic de tip NATO sunt executate?;
• Ce rapoarte sunt necesare?;

8.6. Eliminarea deşeurilor medicale;

• Ce tipuri de deşeuri medicale vor fi generate de către alte cerinţe

contractuale?;
• Cine are responsabilitatea pentru eliminarea lor?;
• Pe ce cale vor fi eliminate acestea?;
• Ce standarde pentru curăţenia mediului înconjurător trebuie să fie
respectate?
809. Dacă pot fi găsite soluţii satisfăcătoare pentru problemele care apar
în revizuirea problemelor expuse mai sus, MedHNS poate deveni o soluţie
viabilă pentru multe din problemele noastre de asigurare a sprijinului medical în
scenariile de intervenţie din afara articolului 5.

125
 8.7. Bibliografie:

MC 344/1 NATO Principles and Policies for Host Nation Support (HNS) Planning
AJP-1.2 Guidance for the Planning and Preparation of Host Nation Support
Agreements (HNSA), (To be reissued as AJP-4.5)
AJP 4.10 Allied Joint Medical Support Doctrine

126
 9. CAPITOLUL 9 INFORMAŢII ASUPRA ORGANIZAŢIILOR
INTERNAŢIONALE

9.1. INTRODUCERE

900. Dintre cele trei Organizaţii Internaţionale care sunt cu cea mai mare
probabilitate să fie implicate în Operaţiuni NATO sau conduse de NATO sunt
Organizaţia Naţiunilor Unite, Uniunea Europei Occidentale şi Organizaţia pentru
Securitate şi Cooperare în Europa. Informaţiile referitoare la structura lor de
bază şi funcţionarea fiecăreia dintre ele sunt prezentate în acest capitol. În
momentul conceperii acestui document o serie de modificări structurale se
petrec în organizarea WEU care pot duce eventual la desfinţarea ei şi înlocuirea
cu o serie de elemente funcţionale ale Uniunii Europene. Cu toate acestea în
momentul de faţă, detaliile acestor modificări încă nu sunt disponibile.

9.2. ORGANIZAŢIA NAŢIUNILOR UNITE

901. Procedurile pentru sprijinul Alianţei şi în particular P80 au fost

agreate de către NAC. Mai jos sunt prezentate căile normale de luarea deciziilor
în cadrul ONU.

9.2.1. ORGANISMELE PRIMARE DE LUAREA DECIZIILOR

902. Adunarea Generală este compusă din reprezentanţii tuturor ţărilor

membre ONU, în prezent 186. Întrucât ei nu au puteri executive, ei vor decide
ce costuri vor fi alocate pentru fiecare operaţiune.
903. Secretariatul este compus din Secretarul General (SG), consilierii săi
şi nouă Departamente şi birouri separate. Secretariatul este însărcinat cu
administrarea ONU şi punerea în aplicare a variatelor sale obligaţii.
904. Consiliul de Securitate serveşte ca punct focal în eforturile de
organizare a securităţii colective; el este compus din 15 membri. Cinci (China.
Franţa, Federaţia Rusă, Marea Britanie şi Statele Unite) sunt membri
permanenţi, iar alţi zece sunt aleşi de Adunarea Generală pentru a îndeplini un
mandat de 2 ani.
905. Consiliul de Securitate este investit cu autoritatea exclusivă de a
rezolva probleme ale păcii internaţionale şi de securitate; Adunarea Generală
poate acţiona doar dacă Consiliul de Securitate decide aşa. Punctul cheie este
acela că Consiliul de Securitate decide asupra mandatelor şi a politicii generale
127
de menţinere a păcii, iar SG este responsabil pentru punerea lor în aplicare,
care se execută prin Departamentul de Operaţiuni de Menţinere a Păcii (DPKO)
prezentat în figura 9-1 de mai jos.
906. Această secţie a ONU serveşte ca braţ operaţional al SG pentru
toate operaţiunile ONU din teren, asigurând planificarea, pregătirea
desfăşurarea şi conducerea.
907. Funcţiile Departamentului de Operaţiuni de Menţinere a Păcii sunt:
• asigurarea managementului şi conducerii;
• formularea de politici şi proceduri;
• securizarea personalului, unităţilor militare & echipamentului;
• Întocmirea planurilor operaţionale & metodologii;
• Desfăşurarea planificării pentru urgenţe;
• Propune necesarul de resurse;
• Monitorizează & controlează bugetele & fondurile;
• Asigură sprijinul logistic & administrativ;
• Menţine contactele cu părţile în conflict;
• Execută legături cu ţările membre & agenţii;
• Pregăteşte rapoartele SG.

128
 Figura 9-1

DEPARTAMENTUL NAŢIUNILOR UNITE PENTRI OPERAŢIUNI DE

MENŢINERE A PĂCII

CONSILIERUL SUB
MILITAR SECRETARUL GENERAL

BIROUL EXECUTIV
CENTRUL DE SITUAŢII BIROUL
SUB-SECRETARULUI
GENERAL

POLITICI&ANALIZE

BIROUL ASISTENTULUI S.G BIROUL ASISTENTULUI S.G

DE PLANIFICARE & SPRIJIN PENTRU OPERAŢIII

DIVIZIA DE DIVIZIA DE SERVICIUL DE DIVIZIA

PLANIFICARE DE ADMIN& ACŢIUNE MINE AFRICA
LOGISTICĂ

SERVICIUL DE UNITATEA DE SERVICUL DE DIVIZIA

PLANIFICARE PREGĂTIRE MANAGEMENT ASIA &
MISIUNI FINANCIAR ORIENTUL
MIJLOCIU

UNITATEA DE UNITATEA DE COMM & DIVIZIA

POLIŢIE CIVILĂ SPRIJIN LOGISTICĂ EUROPA
MEDICAL AMERICA
LATINĂ
LECŢII PERSONAL
EXTRASE MANAGEMENT &
SPRIJIN

9.2.2.

129
 9.2.3. PROCESUL DE LUARE A DECIZIILOR

908. Procesul normal de luare a deciziilor în ONU este prezentat în figura

nr.9-2.
909. Există patru căi pe care o problemă poate fi adusă în faţa Consiliului
de Securitate pentru acţiune. Cu creşterea sofisticării căilor de comunicaţii, este
probabil ca acestea să fie folosite simultan:
Figura 9 –2
PROCESUL DE LUAREA DECIZIILOR ÎN CADRULORGANIZAŢIEI
NAŢIUNILOR UNITE

INPUTUL CĂTRE STABILIREA

CONSILIUL DE PROBLEMELOR DE
SECURITATE SECRETARUL
GENERAL

CONSULTAŢII
SECRETARUL STABILIREA
GENERAL- UNUI REPREZENTANT STUDIUL
SUBSECRETARUL GEN. SPECIAL PRELIMINAR
DKPO OPERAŢIONAL
ÎNŢELEGEREA TEHNIC
DE • CONCEPŢIA
ARMISTIŢIU OPERAŢIILOR
• STABILIREA
ÎNŢELEGEREA CONTRIBUŢIEI
DE CU TRUPE
PACE • ESTIMAREA
COSTURILOR
RAPORTUL
SEC. GEN CONSILIUL DE
INCLUSIV APROBAREA SECURITATE
ASPECTELE MANDATULUI
MILITARE
APROBAREA
ADUNĂRII
GENERALE STABILIREA
COMANDANTULUI
FORŢEI ONU.

DEPLASAREA

REDEPLASAREA
130
 • În cadrul Consiliului de Securitate de către o ţară membră.
• De către Secretarul General.
• La solicitarea oricărui stat membru.
• La solicitarea unei părţi într-o dispută prin intermediul unui stat membru.

9.2.4. PREGĂTIREA

910. Pe măsură ce o operaţiune potenţială se dezvoltă. ONU va trimite

capacităţile sale variate pentru a monitoriza, supraveghea şi pregăti evaluările şi
estimările. Poate fi numit un Reprezentant special al Secretarului General
(SRSG) şi contactele iniţiale informale cu potenţialii contribuitori cu trupe pot
începe. O cercetare iniţială a ţării afectate poate fi făcută şi se poate întocmi un
raport către Consiliul de Securitate, care va include concepţia operaţiunii, cum
va fi sprijinită, Statutul forţelor (SOFA) şi finanţarea.
911. Până se desfăşoară aceste etape se poate semna o înţelegere de
armistiţiu de către părţi, urmată de un acord de pace, dacă operaţiunea este
aprobată de Consiliul de Securitate, un Comandant al Forţelor este numit şi se
întocmeşte mandatul. Concepţia operaţiunilor este finalizată, incluzând
contribuţiile şi costurile ei.

9.2.4.1. DIZLOCAREA ŞI EXECUTAREA MISIUNII

912. O dată ce începe dizlocarea, conducerea generală a operaţiunii

trece în mâinile Secretarului General, care acţionează din însărcinarea şi fiind
răspunzător Consiliului de Securitate. Delegaţii Secretarului General asigură
conducerea operaţională de către Reprezentantul Special al Secretarului
General sau Comandantul Forţelor dacă nu există SRSG: desigur, SG îşi reţine
în mod obişnuit controlul direct asupra politicilor şi luării deciziilor majore. Acest
principiu poate limita libertatea de acţiune a SRG sau a FC, dar este cerut în
general de către Consiliul de Securitate.

9.3.

131
 9.4. COMPOZIŢIA ORGANIZAŢIEI PENTRU SECURITATE ŞI
COOPERARE ÎN EUROPA

913. OSCE este compusă din 54 de state. Preşedintele în funcţie (CIO),

asistat de un Secretar General este responsabil pentru coordonarea şi
consultările în problemele curente ale OSCE.

9.4.1. ELEMENTELE PRIMARE DE LUARE A DECIZIILOR

914. Întâlnirile Şefilor de State sau Guverne (Summit) se desfăşoară în

general la doi ani pentru a stabili priorităţile şi a da orientarea la cel mai înalt
nivel politic.
915. Compus din Miniştrii de externe ale ţărilor membre OSCE, Consiliul
ministerial este organismul central pentru luarea deciziilor şi guvernare a OSCE.
El se întâlneşte de regulă în anii în care nu sunt Summit-uri.
916. Consiliul Permanent compus din şefii delegaţiilor naţionale la OSCE
este responsabil pentru activitatea operaţională de zi cu zi. El se reuneşte
săptămânaI şi este organismul normal pentru consultările politice şi luarea
deciziilor şi se poate stabili să se ocupe de situaţiile de urgenţă.
917. Preşedintele în exerciţiu (ClO) este investit cu responsabilitatea
generală pentru acţiunile executive. Mandatul CIO, este în mod normal de un
an, este Ministrul de Externe al statului care organizează Sesiunea curentă a
Consiliului ministerial. Există o serie de grupuri şi reprezentanţi care asistă CIO
în responsabilităţile sale.
918. Secretarul General (SG)are un mandat de trei ani şi acţionează ca
reprezentant al CIO şi este Ofiţerul administrativ al OSCE, ce asigură punerea
în aplicare a deciziilor OSCE.

9.4.2. RELAŢIILE OSCE CU ONU

919. În conformitate cu documentele OSCE, aceasta va lucra datorită şi

în conformitate cu responsabilităţile şi acţiunile ONU. De aceea relaţiile OSCE
cu ONU sunt ca cele ale unei organizaţii regionale, în conformitate cu capitolul
VIII al Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite. Trebuie să notăm că în cadrul politicii
curente, misiunile potenţiale ale OSCE nu vor include întărirea păcii.

132
 920. Nu există un echivalent al Consiliului de Securitate în cadrul OSCE.
Deciziile de a iniţia şi trimite un PS0 va fi luată fie de Consiliul Superior, fie de
către Consiliul Permanent ce acţionează din însărcinarea acestuia, această
decizie trebuie să fie unanimă. Decizia va include un mandat care va constitui
baza operaţiunii. OSCE poate solicita sprijinul Alianţei, dat fiind faptul că toate
statele membre OSCE sunt eligible pentru a contribui dacă sunt invitate de
către CIO.
921. Dacă OSCE îşi ia responsabilitatea pentru PS0, Consiliul Permanent
va exercita controlul şi ghidarea politică generală. Ghidarea Operaţională va fi
dată către CIO, asistat de către un grup ad hoc. Comanda operaţională în aria
misiunii va fi delegată unui şef al misiunii. Dacă este solicitată NATO să sprijine
o astfel de operaţiune se vor stabili proceduri speciale pentru comanda generală
şi controlul acesteia şi a forţelor NNTCN oferite către Alianţă.

9.5. UNIUNEA EUROPEI OCCIDENTALE

922. Consiliul este organismul principal al WEU. Sarcina sa stabilită de

articolul VII al Tratatului de la Bruxelles modificat, este de a lua în considerare
toate problemele ce privesc aplicarea Tratatului şi a Protocoalelor şi Anexelor
sale. El rezolvă toate chestiunile de securitate şi apărare ce apar în sfera de
responsabilitate a WEU. El este organizat să funcţioneze permanent şi la
cererea oricărui stat membru.
923. Consiliul de miniştri este compus din Miniştrii Afacerilor Externe şi ai
Apărării şi se întâlneşte în mod obişnuit la fiecare şase luni, în ţara care deţine
preşedinţia WEU. La fiecare întâlnire ministerială se reunesc miniştrii de externe
şi ai apărării ai statelor membre, membrilor asociaţi şi observatori dimineaţa de
obicei. După masă aceiaşi miniştri din toate ţările se întâlnesc împreună pentru
a lua în considerare procesul WEU şi a lucra.
924. Consiliul permanent este organismul central al WEU pentru
managementul de zi cu zi al organizaţiei. El atribuie sarcinile şi coordonează
activităţile prin grupurile sale de lucru.

Figura nr.9-3 ORGANIZAREA WEU

133
ADUNAREA
PARLAMENTARĂ A CONSILIUL SEDIUL CENTRAL
WEU
(PARIS) CONSILIUL DE (BRUXELLES)
MINIŞTRI
INSTITULUL PERMANENT
PENTRU WEU SECRETARIATUL
GENERAL

POL POL COUNCIL COMITETUL MILITAR PERSONALUL

MIL MIL WORKING (CHODS) MILITAR WEU
WG GRP GROUP DELEGAŢI MILITARI CELULA DE
PLANIFICARE
COMM- MDWG GENERAL CU 3 STELECENTRUL DE SITUAŢIE

CENTRUL DE
SATELIŢI
GRUPUL GRUPUL DE ORGANIZAŢIA COMANDAMENTUL
SPECIAL DE RAPORTARE BUGETARĂ SECURITĂŢII
LUCRU A APĂRĂRII
GRUPUL DE LUCRU
AL CONSILIULUI
PENTRUFORUMUL
GRUPUL GRUPUL DE TRANSATLANTIC
PENTRU VERIFICARE ÎN 13
SPAŢIU CER DESCHIS
GRUPUL GRUPUL
CIS MEDITERANEAN EUROLONGTERM
ÎN 13

EUROCOM ÎN 13
GRUPUL WEU
PENTRU ARMAMENT GRUPUL WEU
ÎN 13 PENTRU
ORGANIZAŢIA WEU LOGISTICĂ
PENTRU ARMAMENT ÎN 13
ÎN 13
EUROCOM ÎN 13
GRUPUL WEU
PENTRU ARMAMENT GRUPUL WEU
ÎN 13 PENTRU
ORGANIZAŢIA WEU LOGISTICĂ ÎN 13
PENTRU ARMAMENT
ÎN 13

134
 El este compus din reprezentanţii permanenţi, sprijiniţi de delegaţii militari.
El se întâlneşte de câte ori este necesar, în mod obişnuit săptămânal. Consiliul
se poate reuni în diferite configuraţii, ţinând seama de viatele statute ale ţărilor
membre WEU. Practica curentă este cea ca Consiliul Permanent să alterneze
săptămânal între întâlniri în 18 (ţări membre, ţări asociate şi observatori), şi
întâlniri în 28 (toţi membrii WEU.)
925. Deciziile sunt luate prin realizarea consensului între cei 10 membrii
plini ai WEU. Excepţia este atunci când se realizează o înţelegere asupra
schimbării procedurii. Membrii plini ai WEU deţin preşedinţia prin rotaţie urmând
secvenţa alfabetului latin. Consiliul se întâlneşte la fiecare şase luni pentru a
armoniza secvenţa şi durata Preşedinţiilor respective ale WEU şi a EU.
926. Şefii statelor majore ale apărării (CHODs) se întâlnesc de două ori pe
an înainte de Consiliul Ministerial, sau pe o baza ad hoc ori de câte ori este
nevoie.
927. Consiliul Permanent este sprijinit în activitatea sa de un număr de
grupuri de lucru dintre care unele au misiuni permanente şi li s-a atribuit un rol
particular în momentele unei operaţiuni. Unele au mandate de la Comitetul
Permanent să lucreze la unele probleme pe termen lung. Structura
organizaţională generală a grupurilor de lucru permanente de sprijin este
prezentată în Figura 9-3

9.5.1. RESPONSABILITĂŢILE GRUPURILOR PERMANENTE

928. Grupul de lucru al Consiliului (CWG) este format din reprezentanţi din
delegaţiile naţionale – în multe dintre cazuri Reprezentanţii permanenţi adjuncţi.
CWG pregăteşte toate întâlnirile Consiliului şi sprijină Consiliul în toate
problemele politice, instituţionale şi generale.
929. Grupul Politico-militar (PMG) este compus din delegaţii naţionali
reprezentând autorităţile lor politice şi militare. El asigură Consiliului avizul
politico-militar asupra problemelor referitoare la rolul operaţional al WEU,
sarcinile specifice în cadrul Declaraţiei de la St. Petersburg:
• Însărcinările umanitare şi de salvare inclusiv evacuarea;
• Însărcinările de menţinere a păcii; şi
• Sarcinile forţelor de luptă în managementul crizelor.
930. Grupul Delegaţilor militari (MDG) este compus din Delegaţii Militari
reprezentând CHOD. MDG se întâlneşte la solicitarea Consiliului, pentru a
pregăti întâlnirea CHODs, care să evalueze şi să avizeze asupra aspectelor

135
militare ale planificării generale şi pentru a monitoriza aspectele militare ale
activităţii Celulei de Planificare.
931. Grupul Spaţial se ocupă de activităţile spaţiale ale WEU şi
monitorizează activităţile Centrului de Sateliţi de la Torrejon, Spania.
932. Grupul de Buget şi Organizare se întâlneşte de şase ori pe an sau la
nevoie. El adună experţii bugetari din ţările membre, ţările asociate şi
observatoare. El examinează toate cerinţele Organizaţionale, financiare şi de
personal şi face recomandări către Consiliu.
933. Comitetul de Securitate- reprezentanţii ale autorităţilor naţionale de
securitate din fiecare ţară membră se întâlneşte de două ori pe an. El este
sprijinit de către Biroul de Securitate al WEU.

9.5.2. GRUPURILE PENTRU PROBLEMELE PE TERMEN LUNG

934. Grupul de lucru Special (SWG) este compus din reprezentanţii

ministerelor Afacerilor Externe şi ai Apărării, el pune în aplicare deciziile
Consiliului şi studiile politice pe termen lung.
935. Grupul reprezentanţilor apărării (DRG) se întâlneşte la solicitare
cuprinzând reprezentanţii capitalelor pentru a lua în considerare problemele
apărării cu implicaţii pe termen lung.

9.5.3. GRUPURILE PENTRU SUBIECTE SPECIFICE

936. Grupul de lucru Politico-militar (PMWG) a fost însărcinat cu

problemele CJTF. El urmăreşte deciziile luate de reuniunea ministerială NATO
de la Berlin din Iunie 1996.
937. Activităţile grupului mediteraneean cuprind analize ale situaţiei din
dialogul mediteranean şi cu dialogul iniţiat cu şase parteneri mediteraneeni
nonWEU (Algeria, Egipt, Israel, Mauritania, Morocco şi Tunisia). Grupul îşi
coordonează activitatea cu cea desfăşurată de Uniunea Europeană şi Alianţa
NATO.
938. Experţii în verificarea CFE şi Grupul Cer deschis sunt două grupuri
stabilite pentru a permite WEU să monitorizeze punerea în aplicare a controlului
armamentelor şi a înţelegerilor de dezarmare.

136
 9.5.3.1. CELULA DE PLANIFICARE

939. A fost stabilită o Celulă de Planificare sub autoritatea Consiliului în

principal pentru desfăşurarea activităţilor de planificare a operaţiunilor WEU şi
pentru întocmuirea şi actualizarea listei Forţelor dedicate pentru aceste operaţii
ale WEU. Ea operează sun conducerea Directorului cu trei stele al Personalului
militar WEU şi este comandat de un Director c 1-stea. O dată ce WEU decide să
rezolve o criză, Consiliul instruieşte Celula de Planificare să întocmească
proiectele planurilor de urgenţă care vor include: misiunile forţelor, pachetul de
forţe pus la dispoziţie de lista FAWEU şi aranjamentele de comandă şi control.
940. Directorul Celulei de Planificare are un stat major combinat format
din 12 dintre ţările membre NATO, (14 ţări membre NATO din Europa mai puţin
Danemarca şi Islanda). Un medic face parte din personalul Celulei de
Planificare.
941. O dată ce WEU decide să rezolve o criză Consiliul va fi asistat în
activitatea sa de un Centru de Situaţie şi de Secţia de Informaţii din cadrul
personalului militar. Ele vor monitoriza situaţia şi vor furniza rapoarte actualizate.

9.5.4. MECANISMELE DE LUARE A DECIZIILOR

942. La recomandarea PMG, care a luat în considerare avizul Grupului

Delegaţilor Militari, Consiliul va decide: misiunea şi structura Forţelor şi va
nominaliza un Comandant Operaţional şi Comandamentul său. PMG va solicita
unei ţări membre să asigure Comandantul Forţei. El va desemna de asemenea
un punct de contact pentru a servi ca reprezentant al Comandantului
Operaţional la Comandamentul WEU din Bruxelles.
943. Consiliul va lua în considerare, adapta şi aproba Planul Operaţional
formulat de către Comandantul Operaţiunii. S-a ajuns la o înţelegere
permanentă asupra concluziilor preliminare şi aranjamentele tranziţionale pentru
finanţarea operaţiunilor WEU. Aceste mecanisme şi proceduri sunt testate
regulat, prin exerciţii.

9.5.4.1. COMANDA ŞI CONTROLUL

944. Nu există mijloace militare de comandă şi control permanente
destinate WEU, nici structuri militare permanente sub autoritatea
Comandamentului WEU de la Bruxelles. De aceea, comandamentele

137
operaţionale disponibilizate de către ţările membre pentru scopuri de planificare
vor fi selectate de la caz la caz.
945. Alternativ, unul din cele 5 comandamente multinaţionale care sunt
potenţial disponibile pentru WEU: EUROCORPS, MND(C), UK-NL, AF,
EUROMARFOR şi EUROFOR poate fi ales. După întâlnirea ministerială NATO
din iunie 1996, WEU poate solicita NATO să asiste în pregătirea şi executarea
unei operaţiuni conduse de WEU prin asigurarea mijloacelor NATO. Aceasta
poate include nominalizarea unui comandament existent sau activarea unui
CJTF ca bază de comandă şi control.

138
 10. CAPITOLUL 10 COOPERAREA CIVIL-MILITARĂ (CIMIC)

10.1.GENERALITĂŢI

1000. Concepţia strategică. Cooperarea civil-militară nu este un fenomen

nou în cadrul NATO. Cu toate acestea în mod tradiţional, ea a fost observată ca
prezentând ceva mai mult decât o schimbare logistică, ci o combinaţie a unor
aranjamente formale cu statele suverane şi sprijinită de un număr de capacităţi
logistice prepoziţionate şi stabilite pe baza scopurilor. Operaţiunile NATO înafara
graniţelor sale domestice, pe un teritoriu cu instituţii civile mai mult sau mai puţin
funcţionale sau o infrastructură la fel prezintă provocări diferite şi deosebit de
complexe.
Modificările mediului în care NATO poate acţiona potenţial au condus la
dezvoltarea unei noi Concepţii Strategice (SC 99). Aceasta recunoaşte o mult
mai largă gamă de pericole pentru securitatea internaţională de cât cea care a
existat. În plus pentru a continua asigurarea apărării colective, Concepţia
consacră că Alianţa trebuie să fie pregătită pentru “a contribui la prevenirea
efectivă a conflictului şi să se angajeze activ în managementul crizei, inclusiv
prin operaţii de răspuns la criză”. Concepţia Strategică continuă să declare:
“Interacţiunea dintre forţele Alianţei şi mediul civil (atât cel guvernamental
cât şi cel non-guvernamental) în care va opera este crucială pentru succesul
operaţiunilor.”
Într-adevăr, operaţiunile recente au subliniat cerinţa de coordonare a
activităţilor cu autorităţile guvernamentale şi locale la fel ca şi cu Organizaţiile
Non-guvernamentale (ONG) şi Internaţionale (lO). CIMIC sprijină comandanţii în
realizarea acestora.
1001. Definiţie. Cooperarea civil-militară (CIMIC) poate fi definită ca
resursele şi aranjamentele care vor sprijini relaţiile dintre Comandanţii NATO şi
autorităţile naţionale civile şi militare şi populaţia civilă în ariile unde forţele
militare NATO sunt folosite sau se planifică a fi folosite. Astfel de aranjamente
include cooperarea cu agenţiile nonguvernamentale sau internaţionale,
organizaţii şi autorităţi.
1002. Aplicare. Trei factori condiţionează aplicarea CIMIC:
• Activităţile CIMIC vor forma o parte din Planul Comandantului militar şi
vor fi desfăşurate în sprijinul misiunii sale. CIMIC poate de aceasta să fie
considerată ca o funcţie de sprijin a misiunii.
• Personalul CIMIC imediat subordonat comandantului este complet
integrat în Comandamentul său şi are o viziune completă şi controlul activităţilor
CIMIC din aria sa;
139
 • În cooperarea cu organisme civile de arie generală, forţele NATO vor
asigura pe cât posibil în cadrul mijloacelor şi capacităţilor militare sprijinul
acestor organisme :
• dacă aceasta nu compromite misiunea; şi
• aranjamentele de asigurare au fost făcute pentru viitorul transfer către
controlul civil al funcţiilor interimare non-militare pentru care în mod normal
autorităţile şi organizaţiile civile sunt responsabile (cu alte cuvinte dacă există o
“strategie de ieşire” în funcţie).
1003. Scopul CIMIC. CIMIC este aplicabil atât operaţiunilor conforme cu
articolul 5 cât şi celor din afara acestui articol şi de asemenea sprijină
Operaţiunile privind Apărarea Colectivă (CDO) şi Operaţiunile de răspuns Crize
(CRO). La nivel de bază, scopul pe termen scurt al acestei cooperări este de a
sprijini Comandantul în atingerea obiectivelor civil-militare ce decurg din
misiune, pe când scopul pe termen lung este de a ajuta crearea şi susţinerea
condiţiilor care vor sprijini realizarea soluţiilor durabile la o criză. În afara
acestora, alte obiective ale CIMIC vor fi dependente de situaţie. Sarcinile
potenţiale ale CIMIC atât în CDO conforme cu art.5 cât şi în CRO neconforme
cu Art. 5 sunt prezentate mai jos.
1004. Înţelesul CIMIC. În termeni de înţeles, CIMIC poate forma un
element principal al misiunii, cum ar fi în cazul unui dezastru sau a ajutorului
umanitar. În plus, aşa cum se poate să fie cazul în majoritatea misiunilor, Forţa
poate să fie parţial dependentă de instituţiile civile şi populaţie pentru resurse şi
informaţii şi legată de autorităţile civile pentru a le asigura securitatea în unele
arii. Într-adevăr, poate fi imposibil să se obţină o deplină libertate de acţiune şi
mişcare fără această cooperare.
Mai mult stabilirea şi menţinerea de relaţii bune poate fi suficientă pentru a
stopa avantajele pentru forţele ostile sau potenţial ostile.
De aceea responsabilităţile Comandantului NATO faţă de populaţia civilă
din aria sa de responsabilitate (AOR) pot fi cel mai bine îndeplinite prin
cooperarea cu autorităţile civile, Organizaţiile internaţionale şi Organizaţiile non-
guvernamentale implicate.
1005. Pe această cale. Unele din condiţiile succesului militar pot fi
realizate fără folosirea forţei sau a ameninţării cu forţa, prin armonizarea
scopurilor Comandantului NATO şi a metodelor în relaţia cu populaţia civilă şi
instituţiile din aria sa de responsabilitate. Aceasta se aplică atât pentru CDO cât
şi pentru CRO, unde consideraţiile civile pot impune constrângeri severe. Unde
armonizarea este de nedorit sau imposibilă, de exemplu într-un teatru ostil, sau
cu conflicte de mare intensitate şi foarte mobile, CIMIC totuşi va fi o consideraţie
majoră datorită nevoii de a se obţine resurse locale acolo unde este adecvat şi a
140
opera în cadrul legislaţiei internaţionale şi a facilita eventuala tranziţie a acelor
funcţii civile asumate anterior de Comandanţii NATO, către autorităţile civile. De
aceea CIMIC trebuie întotdeauna considerată de către comandanţii operaţionali
ca o parte integrantă a estimării şi a procesului de planificare; importanţa
relativă a acestei, ca şi a tuturor altor factori, va fluctua. Mai mult, CIMIC are o
funcţie importantă în cadrul spectrului conflictului şi este de cel mai mare ajutor
pentru Comandanţii NATO în prevenirea crizelor sau a rezolvării conflictului.

10.2.FUNCŢIILE PRINCIPALE ALE CIMIC

1006. Funcţiile principale ale CIMIC sunt:

• Legăturile Civil-Militare. Legăturile Civil-militare asigură baza pe care
se dezvoltă celelalte funcţii ale CIMIC şi va fi întotdeauna desfăşurată în sprijinul
misiunii militare. Ele vor fi o parte fundamentală a procesului de planificare şi
dezvoltare a uneia sau ambelor funcţii de bază ale CIMIC.
Stabilirea unei legături şi a unor mecanisme unificate de planificare
unificate la nivel politici de către NATO este o precondiţie a succesului.
Legăturile şi planificarea unificată la nivel strategic şi în cadrul Ariei de Operaţii
vor decurge din aceasta. Legăturile cu autorităţile civile şi organizaţiile sunt
facilitate printre altele de o politică adecvată de informaţii publice. Aceasta va
necesita o difuzare precoce şi adecvată a realizărilor şi a progreselor făcute prin
intermediul Cooperării civil militare care va sprijini în schimb obţinerea de sprijin
de la populaţie, IO şi ONG.
• Sprijinul pentru mediul Civil. Sprijinul pentru mediul Civil (SCE) poate
acoperi un spectru larg al activităţilor CIMIC. El este sprijinul asigurat către
mediul civil în concordanţă cu o misiune militară NATO, el nu este sprijinul sub
direcţia autorităţilor civile. El poate implica o largă paletă de informaţii asupra
resurselor militare, personal, material echipament, facilităţi de comunicaţii,
specialişti sau pregătire. El va avea loc acolo şi unde este necesar pentru a crea
condiţiile necesare pentru îndeplinirea misiunii militare şi/sau unde autorităţile
civile şi a agenţiile adecvate nu sunt capabile să-şi îndeplinească sarcinile.
Deciziile asupra gradului, durate şi extinderii SCE trebuie să fie luate la cel
mai înalt nivel ţinând seama de factorii politici ca şi de cei militari.
• Sprijinul pentru Forţă. Comandanţii NATO, în funcţie de circumstanţe,
vor necesita un sprijin civil semnificativ în cadrul teatrului lor de operaţiuni. Forţa
poate fi parţial dependentă de resurse civile şi de materiale şi legată de
autorităţile civile pentru a le furniza securitatea şi informaţiile. Controlul
impactului asupra populaţiei şi a economiei folosirii de către forţă a acestor

141
resurse civile şi de minimizarea consecventă a acestui impact va fi unul din
principalele eforturi ale CIMIC.
Evaluările vor asigura comandantului informaţiile necesare pentru a
reduce sau compensa acest impact. Indiferent de sprijinul fizic necesar,
comandanţii vor căuta sprijinul civil moral printr-o campanie activă de informare
desemnată să crească încrederea în operaţiunea NATO.

10.3.DIFERITELE CONTEXTE: OPERAŢIUNI DE APĂRARE

COLECTIVĂ CONFORM CU ART.5 ŞI OPERAŢIUNI DE RĂSPUNS LA
CRIZE ÎN AFARA ART.5.

1007. Având în minte schimbările bruşte şi posibile ale unei situaţii în care
condiţiile prevăzute de art.5 vor prevala condiţiilor no-ar.5 şi invers folosirea
prezentată mai sus a CIMIC nu se vor aplica egal ambelor tipuri de operaţiuni
(CDO sa CRO). De fapt natura operaţiunilor NATO şi a mediului civil va guverna
diferitele căi şi mijloace ale CIMIC pentru a sprijini misiunile. Astfel, sarcinile de
CIMIC vor diferi pe măsura procesului de dezvoltare şi control a mijloacelor
CIMIC. De aceea este necesară rezolvarea aplicării CIMIC în cadrul fiecărui
dintre aceste medii.

10.3.1. Operaţiunile de Apărare Colectivă

1008. Generalităţi. Deşi pericolul direct pentru teritoriile naţionale au

diminuat. Apărarea colectivă rămâne un rol fundamental pentru NATO. În funcţie
de intensitatea luptei şi de starea serviciilor de apărare civilă Comandanţii unei
Operaţiuni de Apărare Colectivă în conformitate cu Art.5 pot să se găsească în
situaţia de a face faţă unui dezastru civil şi eventual cu probleme de
reconstrucţie la încetarea ostilităţilor. Este important, dealtfel să se noteze
implicaţiile diferite pentru CIMIC rezultând din diferitele scenarii posibile.
1009. Operaţiunile în teritoriul NATO. În cadrul teritoriului NATO relaţiile
civil-militare sunt guvernate de înţelegerile bilaterale şi multilaterale pe termen
lung, majoritatea lor referindu-se la Înţelegerile privind Statutul Forţelor NATO
(SOFA). Ţările membre NATO au propriile lor structuri şi proceduri în vigoare
pentru a face faţă majorităţii aspectelor CIMIC în eventualitatea unui război. Mai
mult o Forţă Unificată a Alianţei dizlocată într-o ţară NATO se poate aştepta ca
multe funcţii CIMIC să fie îndeplinite de către Ţara Gazdă. SCE va fi o
responsabilitate naţională şi Memorandumurile de Înţelegere (MOU) vor acoperi
majoritatea aspectelor sprijinului forţei. Chiar acolo unde o ţară NATO a fost
142
distrusă semnificativ ca un rezultat al luptelor, este aproape sigur că guvernul
naţional va reţine atât dorinţa cât şi capacitatea de a organiza şi desfăşura
reconstrucţia ţării, sprijinită de Organizaţiile Internaţionale altele decât NATO.
Centrul Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre (EADRCC)
şi/sau Comitetul Superior de Planificare a Urgenţelor Civile (SCEPC) vor
conduce rolul NATO de sprijin al oricărei ţări NATO în activităţile de
reconstrucţie.
1010. Operaţiunile în ţările non-NATO. CDO în ţările non-NATO sunt
posibil de a fi caracterizate de absenţa acestor structuri. Proceduri şi procese
prin care problemele civil-militare sunt prearanjate în ţările NATO. CIMIC este
aşa de vitală pentru comandant în acest scenariu ca şi oricare altă funcţie de
stat major şi poate mai mult decât atâta din cauza riscului crescut pentru soldaţii
aliaţi şi civilii inocenţi. Mai mult, paşii unor astfel de operaţiuni sunt deseori aşa
de rapizi încât consecinţele lor pot lăsa destul de puţin timp pentru a planifica şi
coordona activităţile CIMIC.
1011. Factorii particulari ai CIMIC în operaţiunile CDO potrivit articolului 5.
• Mişcările de Populaţie. Deşi migraţiile mari de populaţii deplasate şi
refugiaţi pot fi foarte bine prezente în orice tip de operaţiune NATO, în cadrul
unei operaţiuni în conformitate cu articolul 5 aceste persoane pot fi într-un
pericol particular şi vor constitui un obstacol în manevra efectivă a forţelor aliate.
Eforturile CIMIC de a facilita mişcarea şi relocarea acestor persoane va juca un
rol cheie în operaţiunile generale.
• Organizaţiile Internaţionale. Există o relativă sărăcie a organizaţiilor
internaţionale de ajutor. În stadiile iniţiale ale luptei, transportul către aria de
operaţii va fi strict limitat la formaţiunile de luptă. Accesul agenţiilor de ajutor la
majoritatea ariilor de operaţii va fi nonexistent până în stadiile finale ale luptelor.
În acest timp , Comunitatea internaţională poate aştepta de la comandanţii
militari şi de la personalul lor CIMIC să rezolve nevoile civile. În consecinţă
planificarea trebuie să fie iniţiată din timp pentru deplasarea ordonată şi
controlul numărului masiv de persoane deplasate şi refugiaţi. CIMIC trebuie să
integreze resursele naţionale până la atingerea maximului posibil pentru a
reduce drenajul de către civili a sistemului logistic militar, care trebuie să sprijine
operaţiunile intensive de luptă.
1012. Atât timp cât CIMIC acoperă o arie largă de sarcini imprevizibile
variind de la susţinerea vieţii la asistenţa în restaurarea funcţiilor
guvernamentale, există un număr de sarcini pe niveluri operaţionale, îndeplinite
de organismele CIMIC, care formează cadrul în care sarcinile tactice sunt
îndeplinite.

143
 Aceste sarcini pot fi grupate în trei stadii operaţionale distincte dar care se
pot suprapune:
• Stadiul Pre-operaţional. Ca în non-Articolul 5 CRO, stadiul pre-
operaţional necesită desfăşurarea unor sarcini cum ar fi evaluarea situaţiei civile
curente şi potenţiale, identificarea sarcinilor şi funcţiilor critice şi dimensionarea
structurii forţelor CIMIC, fiind de altfel posibil ca majoritatea unităţilor
specializate CIMIC să fie dizlocate în sprijinul direct al formaţiunilor naţionale.
Ce face această fază tradiţională mult mai schimbătoare este posibilul scop al
operaţiunii. Orice operaţiune conformă art. 5 în sau în apropierea teritoriului
NATO va implica deplasarea unui mare număr de combatanţi şi civili.
Aranjamentele din timp pentru coordonarea la nivelul Teatrului sau la nivel
regional vor trebui să fie robuste.
• Stadiul Operational. Sarcinile CIMIC în timpul stadiului operaţional pot
include:
• Coordonarea cu autorităţile şi organizaţiile civile.
• Coordonarea planurilor pentru evacuarea populaţiei civile supuse
riscului.
• Coordonarea planificării pentru refugiaţi.
• Organizarea recepţiei refugiaţilor.
• Asigurarea ajutorului umanitar.
• Cooperarea şi coordonarea cu personalul şi activităţile CEP.
• Asistenţa în negocierea Sprijinului ţării gazdă.
• Avizul asupra analizei ţintelor pentru a evita pagubele colaterale inutile.
• Coordonarea şi asistenţa în repararea infrastructurii critice.
• Stadiul de Tranziţie. În cursul stadiului operaţional, planurile pentru
tranziţie şi terminarea operaţiunilor trebuie să fie întocmite din faza de tranziţie.
O dată ce situaţia operaţională se stabilizează, personalul CIMIC trebuie să fie
pregătit să asiste, sprijine şi să integreze influxul ajutorului civil şi al
organizaţiilor de reconstrucţie. El trebuie să monitorizeze reîntoarcerea
refugiaţilor, nu în ultimul rând pentru a identifica pe aceia ale căror cunoştiinţe şi
deprinderi sunt utile în reconstrucţie. Stabilirea legalităţii şi a ordinei de bază în
conjuncţie cu unităţile de poliţie naţionale şi internaţionale poate fi de asemenea
necesară. Infrastructura civilă de bază şi sistemele de susţinere a vieţii (cum ar
fi aprovizionarea cu apă şi energie) pot fi distruse în timpul campaniei sau să
existe în astfel de condiţii de sărăcie încât o reacţie rapidă şi ajustarea lor să fie
necesară.
Coordonarea cu IO/ONG ce sosesc în teatru va necesita dezvoltarea
rapidă a centrelor CIMIC sau a altor mijloace de legătură care vor fi esenţiale
pentru succesul operaţiunii. Coordonarea sosirii, depozitării şi distribuţiei corecte
144
a unei mari cantităţi de ajutoare umanitare poate fi de asemenea necesară.
Totodată activităţile CIMIC vor avea o mare importanţă în acele activităţi
desfăşurate într-o operaţiune non-art.5.

10.3.2. Factorii particulari CIMIC în Operaţiunile de Răspuns la Crize (CRO)

1013. Mediul în schimbare. De oarece potenţialul pentru disputele inter-

state nu a diminuat, mediul de securitate în schimbare este caracterizat din ce
în ce mai mult de variate ale complexelor conflicte multilaterale, intrastatale şi
în dezastre umanitare rezultante care pot constitui riscuri multidimensionale sau
pericole pentru securitatea regională şi internaţională. În cadrul acestor
conflicte, instituţiile statale se prăbuşesc, legea şi ordinea se prăbuşeşte,
banditismul şi haosul prevalează şi populaţia civilă migrează. De aceea
activităţile internaţionale pentru restaurarea păcii pot include eforturi politice,
diplomatice, economice, militare şi umanitare pentru a promova reconcilierea
naţională şi restabilirea guvernării efective. Capacităţile CIMIC în acest scenariu
sun t vitale pentru Comandant asigurându-I un mijloc de a readuce ordinea cum
este definit în obiectivele sale politice.
1014. Răspunsul în dezvoltare. Managementul acestor urgenţe complexe
necesită un mecanism de coordonare central sub autoritatea politică a unei
autorităţi mandatate internaţional cum ar fi Naţiunile Unite sau Uniunea
Europeană. Implicarea unor organizaţii regionale şi sub-regionale, guverne,
organizaţii supra-naţionale şi agenţiilor de ajutor non-guvernamental va fi de
asemenea un element. De altfel un răspuns cu succes trebuie să fie rapid,
fezabil şi sprijinit de contribuţii din partea tuturor părţilor implicate în scopul
realizării obiectivelor politice. Reţinându-şi scopul său primar defensiv,
Concepţia Strategică a NATO trece în revistă aceste riscuri multi-dimensionale
şi provocări ca pericole potenţiale pentru pacea şi securitatea membrilor săi.
1015. Noua dimensiune civilă. În aceste noi condiţii în care se
expandează nu numai scopul operaţiunilor militare dar şi nivelul condiţiilor civile
o Forţă NATO care să le facă faţă trebuie să se diversifice. Înainte limitată la un
obiectiv îngust de apărare, aria modernă a operaţiunilor trebuie să cuprindă
factorii sociali, politici, culturali, religioşi, economici, de mediu şi umanitari. Cu
atât mai mult Comandanţii NATO trebuie să ia în considerare prezenţa unui
număr mare de organizaţii civile internaţionale, naţionale, guvernamentale şi
nonguvernamentale. Diferitele scopuri, metode, perspective şi etici ale
organizaţiilor militare şi civile din arie pot ulterior complica situaţia. Deşi este mai
dificilă acoperirea de către mass media internaţională, reflectă interesul
145
comunităţii internaţionale, aşteptările autorităţilor locale şi ale populaţiei. În
scopul de a armoniza contribuţia organizaţiilor militare şi civile este necesar să
se dezvolte relaţii efective între ele. CIMIC este instrumentul Comandantului
pentru realizarea acestor relaţii.
1016. Armonizarea obiectivelor militare şi civile. Succesul în realizarea
obiectivelor militare poate fi rapid, dar îndeplinirea misiunii şi redizlocarea Forţei
va depinde dese ori de progresul în aria civilă, asupra căreia Comandantul are
mai puţin control. În urmărirea termenului de sfârşit al misiunii Comandantul va
folosi resursele CIMIC pentru a influenţa situaţia. În particular unele dintre
condiţiile pentru succesul militar pot fi realizate prin armonizarea activităţilor
militare cu acelea ale organizaţiilor civile din aria sa. Acestea include, de
exemplu evitarea dublării eforturilor, evitarea secării economiei locale, evitarea
îndeplinirii unor scopuri încrucişate şi sprijinirea scopurilor comune, la fel ca şi
reducerea folosirii mijloacelor militare unde există cele civile şi mult mai
adecvate.
1017. La fel ca în scenariile potrivit Articolului 5, sarcinile ce vor fi
îndeplinite de personalul CIMIC şi organizaţii vor varia în funcţie de stadiul
operaţiunii:

10.3.2.1. Stadiul pre-operaţional.

Într-o fază cât mai precoce înaintea unei operaţiuni, personalul CIMIC va fi
implicat în planificare, educare şi pregătire. Imediat înainte de începutului unei
operaţiuni, sarcina CIMIC este de a pregăti forţele aliate să facă faţă condiţiilor
civile ce le vor întâlni în aria de operaţiuni. Personalul CIMIC va lucra în strânsă
legătură cu alte diviziuni asociate la sarcinile preoperaţionale, în special cu J2 şi
J5. Procesul general va implica trei funcţii: planificare, avizul pentru lanţul de
comandă şi educarea forţelor. Natura CRO permite mai mult timp pentru
planificare decât poate fi disponibil în orice alt scenariu. În mod ideal va fi timp
pentru mobilizarea necesarului de forţe pentru îndeplinirea funcţiilor vitale, pe
care organizaţiile civile internaţionale şi agenţiile nu pot să o desfăşoare imediat
în timpul dizlocării forţelor NATO. Aceasta va duce la îndeplinirea obligaţiilor
Comandantului Forţelor faţă de populaţia locală şi va sprijini pregătirea
condiţiilor pentru eventuala redizlocare a forţei.
10.3.2.2. Stadiul Operaţional .
• Generalităţi. Datorită faptului că scopul CIMIC este de a asigura
cooperarea efectivă civil-militară în sprijinul misiunii Comandantului, relaţiile, fie

146
informale fie formale trebuie stabilite şi menţinute cu guvernele existente şi
autorităţi cu IO şi ONG, multe dintre care pot lucra în aria de operaţiuni înaintea
sosirii forţelor NATO. În acest context , vor fi îndeplinite şase sarcini:
comunicaţii, coordonare, schimbul de informaţii, stabilirea înţelegerilor,
evaluarea şi operaţiile. Dată fiind natura fluidă a CRO, trebuie să fie o continuă
evaluare a capacităţilor şi sarcinilor organizaţiilor civile existente, nou sosite sau
care pleacă, împreună cu evaluările nevoilor populaţiei şi progresul unor
aspecte ale misiunii. Contactele cu lO şi ONG pot fi mult mai eficiente dacă au
fost desemnate agenţiile conducătoare.
• Responsabilităţile specifice. În faza iniţială a CRO, sarcinile critice şi
imediate vor fi în mod normal îndeplinite de organizaţiile civile vor fi executate
fie pentru raţiuni imediate logistice sau umanitare cum ar fi primii paşi în crearea
unei infrastructuri durabile. Mai sunt necesare acţiuni pentru prevenirea apariţiei
grupurilor necooperante, ostile, criminale sau a facţiunilor care luptă pentru
controlul asupra serviciilor şi facilităţilor cheie, posturi administrative sau
sectoare ale economiei, ceea ce ar putea influenţa negativ îndeplinirea misiunii
sau redizlocarea Forţei. Forţa mai necesită asistenţa CIMIC în a face faţă unui
mare număr de refugiaţi şi persoane deplasate. CIMIC va sprijini şi delimitarea
responsabilităţilor şi coordonarea cu IO/ONG care sosesc în zonă şi cu
organismele interimare de guvernare sau misiune dacă există. În plus faţă de
specialiştii civili şi a altor experţi aduşi în zonă de către lO/ONG, populaţia
indigenă rămasă şi deplasată va fi de asemenea o sursă de capacităţi,
cunoştinţe şi experienţă asupra celor ce trebuie făcute. Planurile pentru tranziţie
şi terminarea misiunii trebuiesc întocmite în acest stadiu.
• Sarcini implicite. Personalul CIMIC trebuie să se axeze pe împuternicirea
agenţiilor de sprijin locale şi internaţionale să-şi asume întreaga autoritate
pentru aplicarea în viaţa civilă. Cu un sprijin CIMIC selecţionat şi precoce,
organizaţiile civile pot să-şi asume responsabilităţi mai mari pentru funcţiile civile
şi să devină self-suficiente mai rapid. Relaţiile dezvoltate în acest stadiu şi în
curs de dezvoltare, evaluările corecte şi progresele realizate în punerea în
aplicare a activităţilor civil-militare sunt cruciale pentru efectuarea unei tranziţii
line a responsabilităţilor şi ulterior în redizlocarea finală a Forţelor.
• Faza de tranziţie. Pe măsură ce forţele militare se reduc în număr şi
scopurile şi responsabilităţile se reduc, CIMIC va continua să asiste transferul
oricărei funcţii nonmilitare pe care forţa a acoperit-o după sosirea ei către
agenţiile şi organizaţiile autorizate să şi-o asume. Personalul CIMIC va înceta
de asemenea îndeplinirea oricărei funcţii de sprijin care numai este necesară
datorită stabilizării graduale a ariei. Rolul primar al CIMIC în faza de tranziţie

147
este de a asista autorităţile civile numite în a opera fără Forţele NATO din aria
de operaţiuni.

10.4.ORGANIZARE

1018. Personalul CIMIC. Organizarea medicală necesară pentru

îndeplinirea sarcinilor CIMIC în sprijinul unei misiuni va varia de la situaţie la
situaţie. Cerinţele minime comune tuturor situaţiilor rămân pentru un personal
CIMIC pregătit care este complet integrat în comandamente la toate nivelurile.
Personalul CIMIC nu este în mod necesar reprezentat de specialişti înşişi cu
cunoştinţe aplicabile într-un mediu civil. Cu toate acestea el trebuie să aibă o
experienţă militară largă, să înţeleagă principiile şi procedurile CIMIC să
înţeleagă mediul în care va opera şi să înţeleagă calea IO/ONG de lucru.
Ei trebuie să fie capabili să explice cerinţele militare către organizaţiile
civile şi vice versa. În final ei trebuie să fie capabili să desfăşoare evaluări
exacte şi să asigure avizul practic către comandant.

10.4.1. RELAŢIILE DINTRE CIMIC ŞI ALTE DIVIZIUNI ALE STATULUI MAJOR

1019. Deşi personalul CIMIC va lucra îndeosebi aproape de CJ5 înainte şi

în timpul operaţiunilor, ei vor lucra în paralel cu PSYOPS, PlO, LEGAD şi
POLAD. Sarcinile operaţionale tactice vor fi executate în conjuncţie cu CJ3
sprijinite de către geniu, CJ4, medical şi BUDFIN. Vor fi deosebit de importante
dar delicate cu CJ2 în special legate de schimburile de informaţii, în ariile unde
cooperarea cu unele agenţii civile relevante este necesară.

10.4.2. RELAŢIILE DINTRE CIMIC ŞI PERSONALUL MEDICAL

1020. Generalităţi. Tot ceea ce a fost menţionat mai sus subliniază

strânsa legătură existentă între CIMIC şi personalul Medical. Începând cu
definiţia CIMIC şi mergând la scopul, înţelesul, funcţiile principale şi sarcinile
sale, este deosebit de evident că:
•personalul medical va juca un rol fundamental în îndeplinirea părţii civile a
misiunii Comandantului. De altfel acest rol poate varia în funcţie de natura
operaţiunii şi de nivelul de comandă implicat.
1021. Scopul CIMIC şi cel Medical. Personalul medical şi unităţile pot
sprijini CIMIC în ambele sale scopuri. În ceea ce priveşte scopurile pe termen

148
scurt, sprijinul medical poate fi implicat în realizarea obiectivelor civil-militare,
dacă situaţia cere şi permite aceasta. Aceasta se poate întâmpla de exemplu
într-o CRO, în care unele dintre aceste obiective pot fi să sprijine populaţia
civilă, atât din raţiuni umanitare cât şi pentru stabilirea unui mediu prietenos
pentru operaţiune. Stabilirea unor condiţiuni favorabile poate de asemenea să
realizeze o soluţie durabilă a crizei, care constituie scopul CIMIC pe termen
lung.
1022. Înţelesul CIMIC şi Personalul Medical. Gradul relaţiilor dintre
CIMIC şi personalul medical poate varia în funcţie de natura operaţiunii. În
general, cu cât importanţa CIMIC este mai mare cu atât vor fi mai strânse
relaţiile. De exemplu într-un dezastru sau într-o operaţiune de ajutor umanitar,
unde CIMIC formează elementul central al misiunii, sprijinul medical către
populaţia civilă la fel ca şi cooperarea cu autorităţile medicale locale va fi
fundamentală, dacă nu critică pentru îndeplinirea misiunii. Chiar dacă într-o mai
mică măsură acestea se pot aplica şi Operaţiunilor de Sprijin al Păcii.
1023. Funcţiile principale CIMIC şi sprijinul medical. Personalul
medical şi unităţile pot sprijini CIMIC în funcţiile sale de legătură civil-militară şi
de sprijin către funcţiile de bază ale mediului civil. Cooperarea cu autorităţile
medicale şi organizaţii şi cu sprijinul medical către populaţia civilă sunt exemple
ale acesteia. De asemenea, CIMIC poate asista Serviciile medicale prin sprijinul
său pentru funcţionarea forţei, de exemplu prin asigurarea informaţiilor utile
pentru pregătirea evaluărilor informaţiilor medicale sau prin evaluarea impactului
facilităţilor medicale militare din cadrul teatrului asupra sistemului local de
îngrijiri medicale.

10.4.3. RELAŢIILE CIMIC ŞI MEDICALE ÎN DIFERITE OPERAŢIUNI

1024. Operaţiunile de apărare colectivă.

• Stadiul pre-operaţional. În CDO, în special în cadrul teritoriului NATO,
stadiul pre-operaţional, în care se execută în special după evaluarea situaţiei
medicale civile, nu vom observa o mare implicare a unităţilor medicale, de
oarece Ţara Gazdă va fi responsabilă pentru aceasta. Această evaluare este
fundamentală pentru planificarea sprijinului medical pentru această operaţiune.
• Stadiul Operaţional. În teorie, în acest tip de operaţiune, unde implicaţiile
pentru CIMIC vor fi la cel mai scăzut nivel în comparaţie cu CRO, implicarea
unităţilor medicale în probleme civile va fi la nivelul minim, în special dacă
operaţiunea se desfăşoară în cadrul teritoriului NATO. De fapt, sprijinul pentru
mediul civil, inclusiv cel medical va fi responsabilitatea Ţării Gazdă, pe când
149
sprijinul pentru forţă va fi în majoritatea sa acoperit de către SOFA şi
Memorandumurile de Înţelegere. Mai mult, în special în cazul unor operaţiuni de
luptă de mare intensitate, numărul victimelor militare va fi cel mai probabil trimis
către unităţile medicale militare şi facilităţi şi nu către cele militare. Cu toate
acestea nevoia de legături cu autorităţile şi cu organizaţiile civile şi de un sprijin
limitat pentru populaţia civilă în special pentru refugiaţi nu poate fi negată.
• Stadiul de tranziţie. În acest stadiu, implicarea sprijinului medical în
sprijinirea civililor va fi probabil mai mare. De fapt, infrastructurile medicale civile
şi sistemul de sănătate însăşi poate suferi avarii sau să fie distrus în cursul
campaniei. Mai mult va fi important să se facă legături cu IO/ONG care vin. De
aceea toate resursele medicale militare care mai sunt disponibile pot fi angajate
în acest tip de activităţi.

10.5. Operaţiuni de răspuns la crize.

• Generalităţi. De oarece aceste consideraţii sunt în mare măsură

teoretice pentru că NATO nu a experimentat o situaţie de CDO, în ultimii ani s-a
obţinut o experienţă considerabilă în ceea ce privesc CRO.
Principiile descrise în paragrafele următoare au fost validate în cursul
angajamentelor pe plan mondial şi de aceea sunt mult mai precise. În trecut
CRO s-au desfăşurat în afara teritoriului NATO şi la sfârşitul unor conflicte crude
şi sângeroase, care au cauzat distrugerea infrastructurii civile şi a instituţiilor
determinând catastrofe umanitare. Mai mult ele au implicat un mare număr de
IO/ONG, ale căror înclinaţii, proceduri şi arii de activitate au fost absolut diferite.
Aceste caractere sunt cel mai probabil să fie identice pentru viitoarele
operaţiuni, şi trebuie să fie atent urmărite atunci când se planifică şi se
desfăşoară partea medicală a oricărei operaţiuni de acest tip.
• Stadiul pre-operaţional. În timpul acestui stadiu, prima activitate pe
care personalul medical trebuie să o îndeplinească în cooperare cu CIMIC este
evaluarea situaţiei. Aceasta variază de la evaluarea situaţiei medicale curente
şi probabile din teatru, incluzând condiţiile infrastructurii medicale civile şi a
sistemului de sănătate până la situaţia sănătăţii populaţiei civile, în special a
refugiaţilor sau a persoanelor deplasate. Pe lângă folosirea lor în planificarea
sprijinului medical pentru trupe, a evaluării datelor sosite de la informaţiile
medicale vor fi utile şi în această direcţie. Planificarea va fi foarte influenţată de
aceste date. De fapt dacă:
• Infrastructura medicală locală civilă şi sistemul de sănătate sunt distruse,
ceea ce va fi invariabil cazul, pe de o parte nu va fi aşteptat nici un sprijin
medical al ţării gazdă pentru forţă nu numai în situaţia unor urgenţe (cum ar fi o
150
situaţie cu aflux de victime). Pe de altă parte, se poate aştepta ca extinderea
până la care facilităţile medicale pot fi solicitate să asigure sprijin pentru civili să
fie mare. În acest caz, termenul de civili nu include populaţia civilă ci se referă
de asemenea la personalul IO/ONG.
Experienţa din operaţiunile din lumea reală a arătat că aceasta este o
problemă deosebit de sensibilă, în special din punct de vedere politic.
De oarece fiecare fiinţă umană ia în considerare posibilitatea de a fi pusă
în pericol efectiv de a fi rănită sau de a se îmbolnăvi în cazul astfel având
nevoia a cărei satisfacere este absolut fundamentală, iar dacă posibilitatea
rezolvării acestei nevoi este afectată reacţia este întotdeauna foarte puternică.
De aceea este de aşteptat ca lOs/ONG să ceară sprijin de la militari, în special
în stadiile de început ale operaţiunii.
• Planificarea medicală trebuie de aceea să ia în considerare această
problemă şi să nu se limiteze la o planificare generală. Trebuie de aceea clar
stabilite felul sprijinului care poate fi asigurat către civili, limitele şi constrângerile
sale şi procedurile legate de aceasta, pentru a evita ca acest ajutor să se
limiteze doar la bunăvoinţă şi la iniţiativa personalului medical implicat. Pe
măsură ce sprijinul către oficialităţile IO/ONG este aplicat, chiar prin înţelegeri
formale cu organizaţiile conducătoare pot fi întocmite.
• Evaluarea condiţiilor generale ale sănătăţii publice ale populaţiei civile,
inclusiv refugiaţii şi persoanele deplasate, va influenţa planificarea medicală.
Pentru ca această evaluare să fie efectuată, pe lângă datele de informaţii
medicale, informaţiile ce vin de la personalul CIMIC vor fi foarte utile, în special
cele legate de condiţiile infrastructurii civile de bază, cum ar fi aprovizionarea cu
apă şi disponibilitatea alimentelor. De exemplu, atunci când aprovizionarea cu
apă este afectată, se poate aştepta în mod rezonabil să apară epidemii de boli
transmisibile cu poartă de intrare digestivă. Aceasta va avea întradevăr
consecinţe asupra protecţiei medicale a forţelor, putându-se oferi sugestii
asupra felului materialelor medicale şi a experienţei medicale care pot fi probabil
necesare pentru sprijinirea civililor.
• Stadiul operaţional. În acest stadiu relaţiile dintre CIMIC şi serviciul
medical vor fi foarte strânse. Din nou experienţa din intervenţiile în lumea reală
a arătat că activitatea personalului medical şi a facilităţilor este critică pentru
realizarea obiectivelor Civil-militare ale Comandantului. Personalul CIMIC va
monitoriza şi evalua nevoia de sprijin medical pentru civili şi va formula solicitări
în acest sens către serviciile medicale.
În afara acestora, personalul CIMIC va acorda consilierea pentru
implicaţiile acestui fel de sprijin. Este vorba nu numai de faptul că o implicare

151
adâncă a militarilor în sprijinul către civili, nu este uşor de realizat, dar este de
multe ori neavizabil dintr-o serie de considerente:
• Primul, el poate cauza o sărăcire a misiunii din punct de vedere medical.
De fapt unul din scopurile fiecărei CRO este să restaureze eventual până la
situaţia normală, inclusiv funcţionarea infrastructurii locale civile şi a
organizaţiilor, cum ar fi spitalele şi sistemul de îngrijiri medicale.
Dacă civilii se învaţă să depindă exclusiv de militari, tranziţia va fi mult mai
dificilă. Aceasta înseamnă că NATO va avea nevoie de mai mult timp pentru a
finaliza operaţiunea şi va fi de asemenea sursa pentru dispute fără sfârşit cu
autorităţile şi organizaţiile civile interesate. De altfel trebuie subliniat că în unele
situaţii această situaţie poate fi cu greu evitată.
Aceasta se petrece atât din raţiuni umanitare, din raţiuni politice de înţeles
dar mai puţin nobile. De fapt în primele stadii ale oricărei CRO, atenţia opiniei
publice mondiale şi acoperirea de către mass media sunt întotdeauna foarte
mari.
În mod consecvent, dorinţa de a apare în acest tip de operaţiuni este
întotdeauna foarte mare.
• Al doilea, standardele medicale pre- şi post-criză ale ţării în care se
desfăşoară operaţiunea în mod normal nu sunt foarte mari, oricum fiind mai mici
decât cele ale ţărilor membre NATO. În prezent, în afară că regula generală
stabileşte că este foarte uşor să se lucreze în condiţii mai bune, dar este foarte
greu să ne reîntoarcem la condiţii mai rele, folosirea unor tehnici de înalt
standard şi a terapiilor respective poate avea consecinţe foarte rele în ceea ce
priveşte tratamentele de întreţinere. De aceea când tratăm populaţia civilă este
de dorit să ţinem seama de standardele locale ale serviciilor medicale şi de
sănătate.
• Stadiul de tranziţie. În stadiul de tranziţie, sarcina principală va fi
predarea către organizaţiile şi autorităţile civile a oricărei funcţii non-militare pe
care personalul medical şi facilităţile au îndeplinit-o în faza operaţională.
Cât de lină este această tranziţie depinde de cât de atent a fost planificată
în timpul precedentului stadiu şi aşa cum s-a prezentat mai sus, cât de adânc au
fost implicate serviciile medicale militare în sprijinirea civililor în special pentru
populaţie. O predare rapidă şi lină este foarte importantă, de oarece pe de o
parte facilităţile medicale militare se vor pregăti pentru redizlocare şi pe de altă
parte facilităţile încă operaţionale vor fi angajate în sprijinirea redizlocării
generale a Forţei, care este întotdeauna o activitate delicată şi riscantă. Relaţiile
cu CIMIC vor fi foarte utile pentru a executa o dezangajare fără probleme de
sarcinile non-militare.

152
 1026. Operaţiunile umanitare şi de ajutor în dezastre. Din perspectiva
CIMIC, acest tip de operaţiuni este la partea opusă a spectrului faţă de CDO şi
operaţiunile de luptă în general. În timpul acestor operaţiuni CIMIC poate
reprezenta elementul central al întregei misiuni. De asemenea, activitatea
medicală principală va fi sprijinul pentru populaţia civilă.

153
 11. CAPITOLUL 11 PARTENERIATUL PENTRU PACE ŞI
COOPERAREA MEDICALĂ CU PARTENERII

1100. La Summitul de la Londra din iulie 1990, s-au anunţat paşi majori
pentru transformarea alianţei într-o manieră pe măsura noului mediu de
securitate şi a sfârşitului confruntării dintre est şi vest. Ofertele s-au extins la
guvernele Uniunii Sovietice şi ale ţărilor din Europa Centrală şi de Est pentru a
stabili legături diplomatice regulate cu NATO şi de a lucra pentru o nouă relaţie
bazată pe cooperare.
Declaraţia de la Londra include propunerile de a dezvolta cooperarea pe
numeroase căi. Anul 1991 a fost marcat de o intensificare a vizitelor şi a
contactelor diplomatice între NATO şi ţările din Europa Centrală şi de Est în
conformitate cu declaraţia de la Londra. Cu publicarea declaraţiei de la Roma
din noiembrie 1991, baza a fost stabilită pe plasarea acestor relaţii în dezvoltare
pe o structură mai instituţionalizată.
Stabilirea Consiliului de Cooperare Nord-Atlantic în decembrie 1991, ce
aduc împreună ţările membre ale alianţei şi nouă ţări din Europa Centrală şi de
Est într-un nou forum de consultări, a fost o consecinţă directă a acestei decizii.
În martie 1992, participarea la acest forum a fost extinsă pentru a include
membrii Comunităţii Statelor Independente şi din iunie 1992, Georgia şi Albania
a devenit de asemenea membrii. În decembrie 1991, Consiliul de Cooperare
Nord-Atlantic (NACC) a întocmit planul de muncă care a devenit baza pentru
programele de cooperare NATO gândite să îmbunătăţească dialogul şi
cooperarea multilaterală. Aceste schimbări trebuie să fie văzute în lumina
Concepţiei Strategice a NATO, publicate la Roma în noiembrie 1991, care este
bazată pe o abordare largă a securităţii şi stabilirea principiilor şi consideraţiile
care determină viitorul rol al alianţei şi transformarea structurilor ei necesare
pentru a-i permite să-şi îndeplinească sarcinile continue şi să joace rolul său
complet, în cooperare cu alte instituţii internaţionale, în cadrul viitoarei securităţi
a Europei.
1101. Noua Concepţie Strategică adoptată la Summitul de la Washington
în 1999, recunoaşte că securitatea Europei s-a îmbunătăţit în bună parte după
perioada războiului rece. Pericolul unor confruntări militare masive nu mai
există. Fără îndoială că încă mai există riscuri pentru securitate cauzate de
instabilitate sau tensiuni. Împotriva acestui fond, noua Concepţie Strategică
reafirmă funcţiile de bază ale Alianţei; ea recunoaşte că securitatea este bazată
pe consideraţii politice, economice, sociale şi de mediu înconjurător la fel ca şi
pe cele de apărare. Ea construieşte o oportunitate fără precedent de a realiza
obiectivele pe termen lung prin mijloace politice. În aceste circumstanţe
154
schimbate, forţele NATO au fost adaptate la noul mediu strategic şi au devenit
mai mici şi mut mai flexibile. Forţele convenţionale au fost substanţial reduse şi
în mute cazuri şi nivelul stării lor de pregătire. Ele au fost făcute mult mai mobile
pentru a le permite să reacţioneze la o mai mare gamă de urgenţe; şi ele au fost
reorganizate pentru a asigura că au flexibilitatea de a contribui la managementul
crizelor. Această concepţie subliniază nevoia de a se ţine seama de contextul
global în securitatea alianţei. Ea subliniază riscurile de o natură largă, inclusiv
proliferarea armelor de distrugere în masă, distrugerea fluxului resurselor vitale
şi actele de terorism şi sabotaj care pot afecta interesele de securitate ale
Alianţei.
1102.Dezvoltarea dialogului şi a parteneriatului cu noii parteneri de
cooperare formează o parte integrantă a Concepţiei Strategice a Alianţei.
Stabilirea NACC la sfârşitul anului 1991 a marcat de aceea un nou
progres în evoluţia noilor relaţii pozitive bazate pe dialog constructiv şi
cooperare. Consultările şi cooperarea în cadrul NACC se axează pe problemele
politice şi legate de securitate unde ţările membre ale alianţei îşi pot oferi
experienţa. În plus faţă de consultările asupra problemelor politice şi legate de
securitate, astfel de probleme includ problemele de planificare a apărării şi
probleme militare cum ar fi principiile şi aspectele cheie ale strategiei, structurile
forţelor şi de comandă, exerciţiile militare, concepţiile democratice ale relaţiilor
civil-militare şi conversia producţiei de apărare la scopuri civile. Participarea la
programele NATO ştiinţifice şi de mediu înconjurător a fost întărită la fel ca şi
diseminarea informaţiilor despre NATO în ţările interesate.
1103. În 1993 Planul de muncă a extins ariile de interes în afara celor
anvizajate iniţial şi a identificat o largă gamă de noi elemente şi activităţi cum ar
fi dezarmarea nucleară, întâlniri ale grupurilor de experţi regionali şi de o
importanţă deosebită pentru personalul medical al Alianţei şi al ţărilor partenere,
managementul crizelor şi menţinerea păcii. Crearea unui grup ad-hoc asupra
cooperării în menţinerea păcii a condus la dezvoltarea unui raport cu scopul de
a stabili o înţelegere comună a principiilor politice şi operaţionale implicate în
menţinerea păcii. Raportul prezintă abordările conceptuale ale menţinerii păcii,
criteriile şi principiile operaţionale, pregătirea unificată, educaţia şi exerciţii şi
logistica (incluzând şi aspectele medicale) ale menţinerii păcii. El include de
asemenea un program de activităţi practice de cooperare în pregătirea pentru
participarea la operaţiunile de menţinere a păcii sub mandatul ONU sau OSCE.
1104. Un al doilea raport al grupului ad-hoc de cooperare în menţinerea
păcii a fost întocmit în decembrie 1993, împreună cu planul de muncă pentru
1994. Acesta include noi activităţi în arii cum ar fi achiziţia de materiale pentru
apărare, apărarea antiaeriană şi planificarea urgenţelor civile.
155
 1105. Parteneriatul pentru Pace este o iniţiativă majoră anunţată de NATO
în ianuarie 1994 îndreptată spre creşterea încrederii şi a eforturilor cooperative
de a întării securitatea. El angajează NATO şi partenerii participanţi în activităţi
concrete de cooperare destinate să realizeze aceste obiective. El oferă statelor
participante posibilitatea de a-şi întări relaţiile lor cu NATO în concordanţă cu
interesele şi capacităţile lor individuale.
Statele participante la Consiliul de Cooperare Nord-Atlantic (NACC) şi alte
ţări CSCE capabile şi doritoare de a contribui la acest program au fost invitate
să întâlnească ţările membre ale NATO în acest parteneriat. Statele partenere
au fost invitate de către NACC să participe la organismele politice şi militare ale
Comandamentului NATO în concordanţă cu activităţile de parteneriat.
Parteneriatul va extinde şi intensifica cooperarea politică şi militară în întreaga
Europă, crescând stabilitatea, diminuând pericolele pentru pace şi construind
relaţii întărite prin promovarea spiritului cooperării practice şi principiile
democratice care stau la baza alianţei.
Ca un pas şi scop determinat de capacitatea şi dorinţa ţărilor partenere,
NATO va lucra cu aceşti parteneri pe căi concrete pentru transparenţa în
bugetele apărării, planificare unificată, exerciţii militare comune şi crearea unei
abilităţi de a opera cu forţele NATO în astfel de domenii cum ar fi menţinerea
păcii, căutare-salvare şi operaţiuni umanitare şi alte domenii ce pot fi agreate.
NATO a întocmit un Program de lucru al Parteneriatului (PWP) conţinând un
catalog de exerciţii ale Parteneriatului şi alte activităţi din care partenerii pot
alege. Ţinând seama de obiectivele PFP, PWP detaliază în secţiunea generală
ariile posibile şi scopurile activităţilor de cooperare, prezintă structura activităţilor
specifice şi ale exerciţiilor din Programului de lucru al parteneriatului şi
subliniază întocmirea Programelor Individuale de Parteneriat (IPP) cu ţările
partenere. Bazat pe această structură şi pe ghidurile suplimentare
politico/militare pentru exerciţiile NATO/PFP, Comitetul militar (MC), lucrând în
conjuncţie cu Comandamentele Strategice (SC), propun un program de activităţi
de pregătire militară şi de exerciţii şi alte activităţi de cooperare militară care să
fie incluse în PWP. PCC contribuie la PWP prin sugestiile adresate autorităţilor
militare naţionale sau ţărilor.
1106. Deşi se desfăşoară cu succes, programul PFP a fost examinat
continuu de la începerea sa şi s-au făcut recomandări pentru îmbunătăţirea sa.
O importantă serie de iniţiative ale Parteneriatului pentru Pace, care au avut
impact asupra militarilor, au fost aprobate la Summitul NATO de la Washington
din 1999. Când s-au combinat aceste iniţiative cu cele din 1994 şi 1997,
agregatul a constituit o colecţie notabilă, a cărei coerenţă ţi coeziune nu este
întodeauna realizată intuitiv. Punerea în aplicare a acestor noi iniţiative va
156
necesita resurse suplimentare (fonduri, mână de lucru, timp) atât pentru aliaţi
cât şi pentru parteneri. Aceste iniţiative vor îmbunătăţi oportunităţile vitale ale
alianţei şi ale partenerilor şi trebuie să fie optimizate.
1107. Iniţiativele legate de PFP introduse la Washington includ
Parteneriatul Întărit şi mult mai operaţional PFP (EMOP), Iniţiativa sud-est
Europeană (SEEI), şi Planul de Acţiune pentru Membrii (MAP):
• EMOP nu este o nouă iniţiativă per se. Într-o încercare de a stabili un
cadru ierarhic pentru principalele iniţiative existente, EMOP este un titlu esenţial
creat pentru a aduce împreună acele iniţiative destinate să sprijine partenerii în
dezvoltarea forţelor care sunt cele mai capabile să opereze cu NATO. Acestea
include PMF, PARP extins şi adaptat şi cooperarea militară legată de apărare. În
plus, EMOP va include noile iniţiative de la Washington al căror scop principal
este îmbunătăţirea interoperabilităţii între aliaţi şi parteneri.
• Concepţia Capacităţilor Operaţionale (OCC) pentru operaţiunile PFP
conduse de NATO este destinată să îmbunătăţească capacitatea Alianţei şi a
Partenerilor să opereze împreună în forţele multi-naţionale conduse de NATO
pentru operaţiunile de răspuns la crize din afara articolului 5. OCC include
următoarele patru componente: rezerva de forţe şi capacităţi, relaţiile existente
în timp de pace, evaluarea şi mecanismele de feed back şi mecanismele care
permit.
• Programul de Îmbunătăţire a Pregătirii şi Antrenamentului (TEEP) este
destinat să asigure o abordare structurată pentru optimizarea şi îmbunătăţirea
pregătirii şi antrenamentului în PFP. Scopul său principal este de a creşte
abilitatea eforturilor de pregătire şi antrenament de a satisface cerinţele curente
şi de viitor a unui PFP îmbunătăţit şi mai operaţional, axându-se specific pe
îmbunătăţirea interoperabilităţii. El caută de asemenea să promoveze o mai
mare cooperare şi dialog între comunităţile largi ale apărării şi securităţii din
ţările membre şi partenere.
• Recunoaşterea cp securitatea regiunii Balcanice este esenţială pentru
stabilitatea în Comunitatea Euro-Atlantică, scopul Iniţiativei Sud-est Europene
(SEEI) este de a creşte cooperarea cu Europa de sud-est, de a coordona
asistenţa către aceasta din partea ţărilor NATO şi de a promova cooperarea
regională şi dezvoltarea economică. Principiul SEEI care poate implica militarii
este aplecarea pe programele NATO de cooperare în domeniul securităţii pentru
ţările SEE; activităţile şi exerciţiile ţintite regional PFP; stabilirea unei misiuni
militare regionale NATO; şi asistenţa ţintită şi coordonată regional sau bilateral
pentru regiune.
• MAP este un instrument destinat să întărească tendinţa către viitoarea
lărgire. Una din ariile MAP este centrată (din cele cinci arii principale) pe
157
aspectele de apărare/militare. Capacitatea ţărilor aspirante de a contribui (şi nu
numai de a consuma) militar la misiunile conforme şi neconforme articolului 5 şi
dorinţa lor de a aduce îmbunătăţiri graduale capacităţilor lor militare vor fi factorii
în stabilirea adecvării lor de a deveni membrii NATO. MAP nu stabileşte noi
cerinţe, dar va asigura asistenţa în pregătirea aspiranţilor la un posibil statut de
membrii. Sarcinile legate de domeniul militar ale MAP se pot aştepta să înceapă
în 1999, când aspiranţii vor trimite programele lor naţionale anuale de integrare.
1108. Alte componente ale programului parteneriatului PFP îmbunătăţit
includ:
• Evaluarea de rutină a unităţilor partenere pentru operaţiunile PFP
conduse de NATO. Această iniţiativă dezvoltată dintr-o propunere a unei cerinţe
a partenerilor din noiembrie 1997 pentru certificarea unor unităţi prin PARP.
Scopul acestei evaluări de rutină este de a întări abilitatea ţărilor partenere de
a îndeplini misiuni în operaţiunile conduse de NATO şi de a le ajuta să rezolve
deficienţele şi să prioritizeze cerinţele. Percepţia precoce de a lega acest
program de evaluare cu PARP a fost în general aprobată. SHAPE lucrează la un
studiu asupra problematicii generale şi biroul Consilierului medical al ACE
lucrează în domeniul aspectelor medicale ale acestei evaluări.
• Multinaţionalitatea—Concepţia strategică din 1991 subliniază în mod
deosebit multinaţionalitatea în contextul noului mediu de securitate pus în faţa
alianţei în era de după războiul rece. Acest concept pare să fie o abordare cost-
eficientă pentru reducerea structurii forţelor şi este un mijloc de menţinere a
asigurării continuării coeziunii alianţei.
1109. Dezvoltarea creşterii multinaţionalităţii în PFP este în paralel cu alte
eforturi asemănătoare din cadrul alianţei. În mod curent NMA dezvoltă modalităţi
comune pentru formaţiunile multinaţionale destinate pentru îmbunătăţirea
interoperabilităţii pentru forţele specifice folosite în Operaţiunile PFP conduse de
NATO. Aceste modalităţi comune trebuie să servească ca parametrii ai
interoperabilităţii pentru contribuţiile naţionale ale partenerilor la astfel de forţe.
Eventual, această activitate va fi absorbită în dezvoltarea EMOP- OCC şi
specific în componentul de rezervă a forţelor.
1110. Noi avem unele mecanisme mature în funcţiune pentru a întări
interoperabilitatea PFP: folosirea IPP, PWP şi PARP este bine stabilită şi
aplicată de rutină în activităţile PFP zilnice la NATO. Acestea sunt mecanisme
complet mature şi PARP s-a extins recent pentru a reflecta mai bine procesul de
planificare a apărării Alianţei. Aceste instrumente, împreună cu documentele
cadru, servesc ca fundament pentru iniţiativele introduse la Madrid şi
Washington. În plus efectele sinergice ale cooperării mature legate de
problemele militare ale apărării în creştere şi evoluţia naturală a relaţiilor de
158
lucru între aliaţi şi parteneri în cadrul NATO de asemenea cimentează progresul
fundamental în PFP zilnic. Un mare număr de activităţi operaţionale PFP în
desfăşurare care reprezintă activităţile militare practice în cadrul parteneriatului.
1111. Iniţiativele viitoare ce vor apare neapărat —probabil la următorul
Summit: Iniţiativa Capacităţilor de Apărare (DCI), cu accentul pus pe
interoperabilitate, va avea desigur implicaţii pentru parteneriat şi pe măsură ce
dezvoltarea sa se maturizează. Iniţiativa este în copilăria ei şi activitatea în
cadrul alianţei trebuie să se dezvolte mult mai semnificativ înaintea ca impactul
specific asupra partenerilor şi a parteneriatului să poată fi stabilit.
1112. Resursele pentru sprijinirea viitoarelor iniţiative sunt o schimbare
majoră care va avea implicaţii încă nestabilite încă. Militarii au subliniat repetatul
şi consistentul lor interes pentru resursele necesare pentru punerea în aplicare
a variatelor iniţiative. Atât aliaţii cât şi partenerii suferă din ce în ce mai mult din
cauza constrângerilor bugetare şi disponibilitatea resurselor pentru sprijinirea
acestor noi iniţiative nu este garantată. Cererile partenerilor pentru alocarea
a100% din fonduri pentru activităţi au crescut dramatic, iar implementarea
obiectivelor de interoperabilitate ale parteneriatului s-a redus considerabil,
posibil datorită constrângerilor resurselor.
1113. Numărul în continuă creştere a noilor iniţiative pune în cauză
capacitatea aliaţilor şi a partenerilor de a absorbi din ce în ce mai multe
activităţi. Nu trebuie să confundăm aceasta cu resursele. Prin absorbţie noi ne
referim mai mult, la capacitatea intelectuală şi organizaţională de a avea atenţia
necesară pentru dezvoltarea coordonată şi punerea în aplicare a fiecărei
activităţi. Pletora de iniţiative fragmentează atenţia aliaţilor şi a partenerilor,
punând partenerii într-o încurcătură, care poate fi simţită ca o constrângere la a
participa la fiecare activitate pentru a demonstra realul “interes pentru alianţă”.
1114. Numărul în creştere a iniţiativelor serveşte la divizarea partenerilor
în grupuri distincte şi poate promova specificitatea. Grupând, de altfel informal,
există astăzi -- aspiranţi şi non-aspiranţi, membrii EU, Rusia, Ucraina, ţări SEEI,
ţări PARP, etc. Aceasta poate constitui un mare pericol pentru PFP.
1115. Dezvoltarea şi punerea în aplicare a acestei colecţii de iniţiative este
o sarcină imensă şi complexă, în special dacă luăm în considerare strânsele
relaţii dintre ele. Toate iniţiativele au impact una asupra alteia.
Abordarea parcelară a efortului poate conduce la o lipsă în consistenţă şi
poate împieta asupra flexibilităţii necesare pentru a modifica iniţiativele la
nevoie. Coordonarea eforturilor la nivel NATO şi la nivelul ţărilor membre pare
să fie necesar.
1116. Activităţile Parteneriatului pentru Pace în domeniul medical au
devenit semnificative de la începutul programului. Simpozioanele, programele
159
de pregătire, vizitele experţilor şi exerciţiile au fost integrate în programul PFP,
cum au fost standardizarea medicală şi interoperabilitatea.
Atât programele NATO generale cât şi programele naţionale bilaterale au
fost de o importanţă crescândă. Importanţa aspectelor medicale ale programului
a fost recunoscută în stabilirea “Serviciilor medicale” ca o porţiune a
Programului de Lucru al Parteneriatului, care s-a produs în 1996.
Responsabilitatea pentru acest element a fost împărţită de SCEPC (JMC) şi
COMEDS, iar MAS, IMS şi SC sunt organisme participante. Obiectivele
principale au fost rafinate în procesul de proiectare şi sunt următoarele:
• De a îmbunătăţii dialogul între NATO şi Partenerii asupra problemelor
generale şi medicale militare;
• De a se familiariza reciproc cu procedurile medicale, echipamentele şi
materialele; şi
• De a evalua capacităţile medicale în scopul stabilirii gradului măsurilor
necesare pentru realizarea nivelului cerut de standardizare pentru operaţiuni
agreat în cadrul PfP.
1117. În plus, Obiectivele de Interoperabilitate (lO) care au rezultat din
procesul de planificare şi revizuire (PARP) sunt să:
• îmbunătăţească pregătirea medicală pentru realizarea standardelor
comune de tratament date de personalul SAR către răniţii supravieţuitori; şi
• adopte cerinţele medicale standard pentru colectarea şi manipularea
sângelui ce va fi folosit de către unităţile medicale care sunt destinate pentru
scopurile PfP.
1118. Aşa numitele activităţi de rutină vor fi:
• Asistenţa şi schimbul de informaţii;
• Schimburile de ofiţeri medici, lectori şi studenţi; şi
• Schimbul de unităţi medicale.
1119. Activităţile specifice cum ar fi seminarele, vizitele şi altele vor fi
prezentate în lista activităţilor anuale. Toate Comitetele Medicale inclusiv
COMEDS, Grupurile de lucru medicale ale Agenţiei Militare de standardizare,
Comitetul Medical Unificat (JMC) şi Grupul de lucru pentru Factorii umani şi
Medicină al (HEM) al RTO au sprijinit programe unificate la care personalul
medical din ţările partenere au fost invitate. Interoperabilitatea medicală joacă în
prezent un rol crescând în exerciţiile generale PfP şi s-a dovedit a avea un
beneficiu semnificativ în rândul participanţilor din ţările partenere în operaţiunile
NATO din Balcani.
20. NAC a stabilit ca Celula de Cooperare a parteneriatului de la MONS
ca o structură NATO-PEP Parteneri în afara structurii militare integrate NATO,
care va realiza coordonarea punerii în aplicare a propunerilor PfP de către
160
Autorităţile Militare NATO. Acestea vor rezolva această sarcină în strânsă
coordonare cu organismele de aplicare şi cu legătura directă cu partenerii.
Pentru aceasta, NATO a invitat ţările din cadrul Pfp să-şi trimită ofiţeri de
legătură permanenţi la această celulă de coordonare a Parteneriatului. NAC dă
ghidarea activităţilor acestei PCC.
Referitor la partenerii militari PfP această ghidare va fi detaliată şi
amplificată de către MC, luând în considerare partenerii săi şi facilităţile
existente în domeniu. PCC s-a dovedit a fi un instrument valoros având ofiţeri
de legătură complet implicaţi şi care coordonează eficient activităţile împreună
cu toate organismele pentru îndeplinirea obiectivelor militare ale PfP. Grupul de
lucru pentru Coordonarea Militară a întocmit un proiect de program de lucru
care va asigura o mai puternică implicare a partenerilor şi Alianţei legat de
programele lor individuale de cooperare.
Această activitate va include realizărilor lor în Programul de Lucru al
Parteneriatului, pregătirea coordonată a procesului de evaluare şi actualizare
pentru partea de contribuţie a Programelor lor individuale , rezumarea ideilor
pentru dezvoltări ulterioare ale PfP şi cum să se transfere realizările
standardizării PfP la dezvoltarea generală a forţelor armate.
1121. Este din păcate o tendinţă nedorită de a asuma că operaţiunile
NATO din Balcani vor asigura o ghidare asupra formelor în care aceste
operaţiuni trebuie să se desfăşoare. Acestea însă pot sa nu ă se desfăşoare şi
în prezent este prea devreme pentru a marca sfârşitul jocului şi a trage
concluziile şi a evalua lecţiile învăţate din operaţiunile din Fosta Republică a
Iugoslaviei şi Albania. Unele arii cheie au fost identificate unde experienţa
câştigată poate fi generalizată, iar ţările partenere vor lărgi acesta. Mai mult
aceste operaţiuni au intensificat nivelul de cooperare cu NATO, modificând
teoria PfP, şi exerciţiile în documentaţii practice.
Operaţiunile din FRY şi Albania au purtat relaţiile Allianţă-Parteneri în afara
funcţiilor iniţiale de menţinere a păcii, căutare salvare şi limitările umanitare ale
operaţiunii. În afara acestor probleme operaţionale, problemele politice ale PfP
au fost întărite de aceste experienţe. Mecanismele asociative şi de consultare
care au fost dezvoltate pentru aceste misiuni nu au dispărut şi au fost utilizate
cu succes după încetarea misiunii. Capacităţile unice ale PCC sunt utilizate cu
succes pentru a facilita relaţiile dintre SHAPE şi ţările care contribuie la
operaţiunile noastre din Balcani.
1122. Un punct important în dezvoltarea unei interoperabilităţii crescute a
fost acela că este necesară răspândirea documentelor către ţările partenere.
Abordarea aceasta a inclus în paralel identificarea şi începerea asigurării
documentelor (STANAG şi AP) necesare pentru forţele PfP şi cerinţele de
161
capacităţi. Un progres a fost făcut în aprobarea de către ţările membre ale
alianţei a distribuirii STANAG-urilor neclasificate. Stanagurile medicale
neclasificate au fost aprobate pentru distribuire.
1123. PfP joacă un rol de întărire mutuală în procesul de lărgire al NATO.
Parteneriatul va ajuta pregătirea posibililor noi membrii ai alianţei prin activităţile
PfP şi va asigura un mijloc pentru dezvoltarea uni mecanism eventual mai
strâns de cooperare cu acei parteneri care nu vor deveni membrii ai Alianţei.
Iniţiativele de întărire a parteneriatului care sunt în prezent în desfăşurare vor
sprijini ambele roluri şi vor constitui un pas în continua dezvoltare a PfP în
paralel cu lărgirea alianţei. Desigur, trebuie făcută o distincţie clară între
dezvoltări şi realizările în PfP care satisfac principalele sale obiective şi măsurile
specifice necesare pentru pregătirea integrării unui ţări partenere. Pe măsură ce
PfP continuă să evolueze, el va fi important pentru a rezolva ambele sale roluri
într-un echilibru clar şi să prevină o prea mare accentuare a rolului PfP în
pregătirea noilor membri şi prea puţin asupra modului cum partenerii au nevoie
să se dezvolte pentru asigurarea unor relaţii întărite cu partenerii care vor intra
în alianţă înaintea lor. Asigurând că Parteneriatul se dezvoltă ca un element
permanent al arhitecturii Europene de securitate şi contribuie pe căi importante
la securitatea tuturor partenerilor este poate cea mai mare contribuţie a PfP în
relaţie cu procesul de lărgire. PfP, în ciuda unor sceptici, este în prezent în
situaţia de a căpăta o valoare strategică proprie. Pentru că dacă noi în cadrul
Alianţei, creăm acelaşi habitat de cooperare cu Partenerii ca acela realizat între
membrii NATO în ultimi 50 de ani, noi vom aduce o imensă contribuţie la
protecţia stabilităţii şi a securităţii.

11.1. Bibliografie:

1O1O/SHOPL/99, 18 November99 (Bi-SC report)

425.2.1.2.1/SHGCM/97, 7Nov97 - Bi-MNC Concept for Implementation of the
Military Aspects of Partnership for Peace EAPC(C) D (99) 7(Revised), 20 April
99 - The Enhanced and More Operational Partnership MC 94/4 (2. Draft) NATO
Military Exercise Policy MCM-133-99 - Modalities for Partner Participation in
NATO-led CJTE Operations, 19 Jul 99

162
 12. CAPITOLUL 12 STANDARDIZARE ŞI INTEROPERABILITATE

12.1.INTRODUCERE

1200. Vital pentru îndeplinirea oricăror misiuni pe care trebuie să le

desfăşurăm, este standardizarea, sistemul medical are probleme unice care
trebuiesc să fie rezolvate şi de aceea există o cerinţă pentru o programe de
standardizare unice în acest domeniu. Pe de altă parte, se pare că
standardizarea pare că este în acest domeniu simplă, deoarece organismele
militare sunt în general bine standardizate şi procedurile medicale sunt similare
în întreaga lume. Din nefericire aceasta nu este cazul şi astfel apar o serie de
situaţii sensibile politici cu diverse variabile operaţionale din numeroasele
abordări diferite pentru rezolvarea aceloraşi probleme. Există o variaţie
considerabilă în asigurarea Serviciilor de Îngrijire a Sănătăţii la diferitele ţări
membre NATO şi aceste variaţii au devenit chiar mai semnificative atunci când
au fost luate în considerare şi ţările nemembre ale Alianţei.
Prezentăm o serie de astfel de diferenţe:
• Doctrina de Tratament medical. Există diferenţe în metoda preferată a
administrării medicamentelor între ţările membre, în doctrina medicală
referitoare la alegerea medicamentelor de primă linie şi în protocoalele de
tratament. În continuare unele ţări au preferinţe deosebit de puternice care vor
influenţa regimurile de tratament, preparatele farmaceutice, formele de
prezentare, etc.;
• Pregătirea şi atestarea personalului medical, paramedical şi de îngrijire.
Cerinţele de pregătire şi calificare profesională a personalului din îngrijirea
sănătăţii sunt diferite în multe dintre ţări, cu toate că un anumit grad de
standardizare pentru medici a fost introdus recent la acele ţări care sunt şi
membre ale Uniunii Europene (EU). Statutul furnizorilor de îngrijiri de sănătate
non-medici (cum ar fi paramedicii) este în particular variabil;
• Legile pentru Asigurarea Îngrijirilor de Sănătate. Fiecare ţară are legile
sale proprii privind asigurarea sănătăţii. Acesta include, de exemplu, Insertul de
prezentare a medicamentului (PPI) şi/sau foaia de prezentare pentru
medic/pacient care trebuiesc să fie asigurate în limba naţională. Nivelul de
detaliere care trebuie să fie cuprins în PPI variază deosebit de mult de la o ţară
la alta. Similar, specificul ambalării, cum ar fi dimensiunea pachetului, trebuie să
fie în funcţie de informaţiile produsului. Din cauza acestora şi a altor diferenţe
internaţionale, produsele care sunt similare nu sunt identice chiar dacă ele
conţin aceleaşi substanţe active;

163
 • Reglementări Fiscale. Fiecare ţară are legile sale proprii financiare care
guvernează domeniul medical şi asigurarea cu produse farmaceutice, dictate de
EU sau Înţelegerea Nord Americană a Comerţului (NATA), care permite ţărilor
să-şi urmeze procedurile lor specifice de achiziţionare ; şi
• Cerinţele de licenţiere. În cadrul ţărilor membre ale Uniunii Europene
există reglementări armonizate pentru produsele farmaceutice.
La 1 Ianuarie 1995, s-au introdus două noi proceduri şi anume Procedura
centralizată şi Procedura de recunoaştere mutuală. Astfel acelaşi produs va
avea aceleaşi informaţii în întreaga Uniune Europeană.
Cu toate acestea sunt diferenţe considerabile în datele prezentate,
etichetele şi prezentarea pentru medicamentele aprobate naţional şi întradevăr
disponibilitatea produselor care diferă între ţările membre. Aceste diferenţe vor
dispare gradual. Multe dintre aceste diferenţe sunt reflectarea diferitelor practici
medicale şi de asigurare a îngrijirilor de sănătate de a lungul EU. Vor fi diferenţe
chiar mari între ţările non-EU reprezentate în NATO sau în Programul
Parteneriatului pentru Pace (PFP).
1201. Unica cerinţă de asigurare a îngrijirilor medicale de urgenţă în
condiţiile câmpului de luptă sau de criză a condus de asemenea la un număr de
diferenţe între asigurarea sănătăţii civile şi militare. Principiile şi procedurile care
compun pregătirea pentru Advanced Trauma Life Support (ATLS) au cerut
modificări pentru situaţiile de aflux masiv de victime în timpul conflictelor. Multe
Servicii medicale Militare utilizează un ATLS modificat denumit sistemul
Battlefield Advanced Trauma Life Support (BATLS). Acesta este, de altfel, o
înţelegere larg răspândită asupra principiilor generale ce subliniază
managementul sprijinului traumatic avansat atât în practica medicală civilă cât şi
în cea militară.
1202. Existenţa acestor variaţii sunt legate de diferenţele de cultură şi
obiceiuri. Ele nu implică faptul că ar exist diferenţe în calitatea asigurării
îngrijirilor de sănătate şi în consecinţă sunt de puţină importanţă atunci când
ţările organizează asigurarea sprijinului medical pentru propriul lor personal. De
altfel există un interes deosebit în cazul operaţiunilor multinaţionale sau
unificate, care deseori implică cooperarea civil-militară , cu intervenţii de urgenţă
pentru salvarea membrelor sau a vieţii (Eşalon 2/3) în particular asigurate
pentru personalul altor ţări. În plus ţările membre PfP, sunt implicate în mod
crescând în operaţiuni şi sunt alte ţări ne-afiliate care se dizlocă sub comanda
NATO. Este important, atunci când este adecvat, ca echipamentele medicale şi
procedurile folosite de către diferite ţări să fie standardizate sau cel puţin
compatibile. Acolo unde acestea nu sunt posibile, orice diferenţă trebuie
recunoscută şi compensată dacă este posibil.
164
 12.2.PROGRAMUL NATO DE STANDARDIZARE

1203. Standardizarea necesită un punct focal, mai bine vizibil şi

coordonare, o definire corectă a cerinţelor şi o bună prioritizare. Ca parte a
Programelor de Apărare pe termen lung, una dintre Forţele Speciale recomandă
formarea unui Grup de Lucru asupra modului de îmbunătăţire a calităţii şi
eficienţei Înţelegerilor NATO de Standardizare şi pentru revizuirea relaţiilor dintre
Agenţia Militară pentru Standardizare (MAS), the Conferinţa Directorilor
Naţionali ai Armamentelor (CNAD) şi alte agenţii interesate în standardizarea
materială. În mod consecutiv s-au desfăşurat o serie de studii din care a rezultat
în final aprobarea de către NAC a creării Organizaţiei NATO pentru
Standadizare (NSO) în 1995. Obiectivele primare ale NSO sunt:
• să caute să îmbunătăţească coordonarea între toate aspectele politicilor
de standadizare;
• să dezvolte, monitorizeze punerea în aplicare şi actualizare a
Programului NATO de Standardizare (NSP), care este întocmit pe baza
programelor stabilite de Planificare a Apărării (Propunerea Forţelor pentru 2002
va face cerinţele concrete de standadizare şi cele operaţionale.);
• să armonizeze problemele aplicabile de standardizare, inclusiv cele
pentru programele Parteneriatului pentru Pace (PFP) şi Consiliului de
Parteneriat Euro-Atlantic (EAPC);
• să promoveze colaborarea asupra problemelor de standardizare cu
instituţiile politico-militare din afara NATO inclusiv ONU şi WEU; şi
• să promoveze atât adoptarea standardelor relevante civile internaţionale
sau regionale şi colaborarea cu Organizaţiile Civile de Standardizare.
1204. NSO este compusă din trei elemente:
• Comitetul NATO pentru Standardizare (NCS), care este autoritatea
superioară asupra întregei problematici a standardizării NATO fiind direct
subordonat NAC;
• Biroul NATO de Legătură pentru Standardizare (NSLB), care este sub
autoritatea şi direcţia NCS, constând din reprezentanţii IMS, SC şi IS în
sprijinirea Autorităţilor de Însărcinare (TA). Grupul de Lucru General Medical
este reprezentat şi MAS la fel şi IMS asigură legătura cu COMEDS;
• Oficiul NATO de Standardizare (ONS), care este elementul permanent
de planificare, servind NSLB şi NCS în asigurarea propunerilor de politici îşi
pregătirea NSP.
1205. Dezvoltarea ariilor specifice ale NSO va fi delegată către TA
interesate în subiectul respectiv. Tava delega apoi munca propriu zisă către
165
Grupul sau Partea de lucru adecvată. COMEDS a devenit astfel principala
autoritate de însărcinare (TA) pentru majoritatea problemelor medicale NATO.
1206. În iulie 1996, NAC ea aprobat primul plan de standardizare al NATO
(NSF), care a fost apoi actualizat. Din lista generală de Obiective de
Standardizare (SO), Obiectivul de Standardizare Unificat - SO 09 J30, rezolvă
probleme medicale Unificate. Sub-obiectivele de standardizare (SSO) sunt luate
în considerare de diferite autorităţi medicale inclusiv COMEDS, GMWG,
AMDWG şi NBC Med. WG pentru a confirma adecvarea diferitelor SO şi cel mai
bun Grup de Lucru sau Comitet care să fie responsabil pentru rezolvarea
fiecărui SSO.
1207. Deşi introducerea NSO şi a NSP este o schimbare fundamentală,
procesul practic de întocmire şi revizuire a STANAG-urilor (şi AP) este mai puţin
probabil să se schimbe semnificativ în viitorul apropiat. Pe termen mai lung, pot
apare unele reorganizări ale responsabilităţilor pentru standardizarea
problemelor medicale.
1208. Cea mai mare schimbare organizaţională în organizaţia de
standardizare a fost recent aprobată aşa cum s-a prezentat. Aceasta va rezulta
în combinarea MAS, NSO şi ONS într-un singur organism denumit Agenţia
NATO de Standardizare. Din punct de vedere medical, această reorganizare ne
dă o mare oportunitate de a integra complet activitatea de standardizare a
COMEDS cu acea a MAS. Structura organizaţională finală este în curs de
definire aşa cum s-a prezentat şi apare probabil ca majoritatea Grupurilor de
Lucru medicale ale MAS să fie realiniate sub autoritatea Biroului Unificat al
Serviciilor mai mult decât al Birourilor Armatei terestre sau aeriene sau navale,
cum se prezintă în paragrafele de mai jos. Un memorandum nou de înţelegere
între COMEDS şi NSA este în proiect şi va asigura o mai strânsă integrare a
Grupurilor de lucru (WG) ale COMEDS şi cele preexistente medicale ale MAS.
Detaliile rămâne să fie stabilite ulterior.

12.2.1. STANDARDIZAREA MEDICALĂ MILITARĂ

1209. În trecut, eforturile de standardizare au fost generate de cerinţele

stabilite de experţii naţionali care au identificat o cerinţă în domeniile lor de
interes şi au făcut propuneri de standardizare către comunitatea NATO. Acestea
au fost validate pentru a se vedea dacă există interes şi au fost răspândite către
un număr de ţări membre. Subsecvent , grupurile de lucru au fost stabilite,
pentru a întocmi, proiectul unei Înţelegeri de Standardizare sau o Publicaţie a
Alianţei. După ratificare şi punere în aplicare, această abordare a asigurat
166
standardele militare esenţiale către NATO , pe când standardele civile nu erau
încă disponibile sau adaptabile pentru nevoile militarilor.
1210. Noile schimbări generate de adăugarea unor formaţiuni
multinaţionale şi cooperarea cu ţările non-NATO a determinat necesitatea
accentuării eforturilor de mai bună coordonare a eforturilor de standardizare. În
plus reducerea bugetelor militare şi micşorarea pieţei pentru materialele militare
a necesitat o mai bună cooperare, o mai bună standardizare care poate acţiona
ca un factor de multiplicare al forţelor.
1211. Agenţia Militară pentru Standardizare (MAS) a fost înfiinţată în 1951
şi în prezent este situată la Comandamentul NATO în Bruxelles.
MAS este principala agenţie militară pentru standardizare în cadrul NATO.
MAS a fost formată cu scopul de a facilita standardizarea operaţională,
procedurală şi materiale între ţările membre pentru a permite forţelor NATO să
opereze împreună în cea mai efectivă manieră.
Cooperarea între grupurile internaţionale de experţi tehnici şi MAS se
efectuează prin intermediul Grupului de Legătură a Standardizării NATO şi a
legăturilor cu Personalul Internaţional al NATO şi Personalul Militar Internaţional.
1212. Principalele grupuri ale MAS care studiază problemele de
standardizare medicală sunt:
• Grupul General Medical de Lucru (GMWG) care este constituit sub
autoritatea Biroului Armatei şi studiază problemele standardizării ce afectează
forţele armatei terestre şi forţelor navale (grupul de lucru Naval este subordonat
GMWG, fiind grupul responsabil pentru standardizarea medicală navală);
• Grupul de lucru Aero-medical (AMDWG) este constituit sub autoritatea
Biroului Aerian şi studiază problemele medicale de standardizare ce afectează
Forţele aeriene;
• Grupul de Lucru medical Nuclear, Biologic şi Chimic (NBC Med-WG)
este constituit sub autoritatea Biroului armatei terestre şi studiază problemele
medicale de standardizare NBC. Un subgrup al NBC Med WG este Comitetul de
Avizare Medicală Biologică (BIOMEDAC), care asigură ghidarea şi sprijin în
domeniul războiului biologic; şi
• Variate grupuri mai mici, care lucrează în domenii mult mai specializate,
cum ar fi: Grupul de lucru pentru submarine, Medicina Submarină, Salvare şi
evacuare (SMER) partea de lucru; şi Grupul de lucru pentru pericolul radiaţiilor.
1213. Aceste grupuri de lucru (WG) sunt însărcinate cu:
• Desfăşurarea de studii pentru realizarea unei standardizări maxime a
doctrinei medicale, procedurilor, tehnicilor, organizării, pregătiri, formelor de
raportare şi pentru creşterea interoperabilităţii echipamentelor existente pentru
forţele NATO prin intermediul unor proceduri îmbunătăţite;
167
 • Întocmirea de noi propuneri de standardizare, schimbul de informaţii şi
menţinerea revizuirii noilor avansuri tehnice în echipamentele medicale şi
materiale;
• Pregătirea Înţelegerilor de Standardizare NATO (STANAG) şi a
Publicaţiilor Alianţei (AP) asupra problemelor adecvate; şi
• Revizuirea STANAG şi APs propuse de WG la fiecare trei ani.
1214. Elementele considerate adecvate pentru standadizare pot fi
identificate de către WG sau de către ţările membre sau de către alte comitete
cum ar fi JMC sau COMEDS. JMC sau Grupurile de Lucru ale COMEDS vor
desfăşura deseori studii tehnice detaliate pentru elementele specifice înainte de
a trimite propunerile către Grupurile de Lucru adecvate pentru iniţierea
procesului de standardizare. În ultimii trei ani, COMEDS a jucat un rol în
creştere în dezvoltarea doctrinei de standardizare medicală şi a lucrat într-o
integrare strânsă cu MAS. Noile memorandumuri de înţelegere între MAS şi
COMEDS au fost întocmite pentru a delimita clar aceste noi relaţii şi în esenţă
munca celor 9 grupuri de experţi ai COMEDS care vor intervenii din ce în ce mai
mult în activitatea Grupurilor de lucru medicale ale MAS. MAS va funcţiona ca
un secretariat administrativ pentru asigurarea că documentele de standadizare
întocmite de Grupurile de lucru ale COMEDS sunt întocmite, circulate şi
promulgate adecvat.

12.2.2. RATIFICARE, PUNERE ÎN APLICARE ŞI REZERVĂRI

1215. O dată ce un STANAG a fost promulgat de către Preşedintele MAS,

ţările membre sunt solicitate să declare că acceptă formal conţinutul STANAG-
ului prin RATIFICAREA STANAG-ului. Ţările membre pot indica o REZERVARE
la ratificare prin declararea acestora descriind părţile din STANAG pe care nu
pot să le aplice sau pot să le aplice cu anumite limite. Ţările membre sunt de
asemenea solicitate să furnizeze detaliile mijloacelor prin care ţara a APLICAT
STANAGUL şi şi-a îndeplinit consecvent obligaţiile sale. Ţările care ratifică sunt
solicitate să asigure că ordinele naţionale, manualele şi instrucţiunile pentru
punerea în aplicare a unui STANAG includ referiri la STANAG în scopul
identificării.
12.2.3. INTEROPERABILITATE ŞI STANDARDIZARE ÎN CADRUL
PARTENERIATULUI PENTRU PACE

1216. Deoarece ţările membre PFP nu sunt membre ale Alianţei, nu există

168
un mecanism formal pentru ca ele să acceadă la, nefiind nici o cerinţă de a
accepta, Înţelegerile de Standardizare NATO şi Publicaţiile Alianţei. Cu toate
acestea, luându-se în considerare faptul că ţările partenere participă la exerciţii
şi operaţiuni de a lungul forţelor Aliate. Interoperabilitatea în acest sens creşte în
importanţă. De aceea Programul Parteneriatului a dezvoltat o serie largă de
Obiective de Interoperabilitate (lO), care pot fi încorporate de către parteneri în
Programele lor Individuale de Parteneriat (lPP). Aceste IPP asigură un
mecanism prin care prevederile documentelor de standardizare NATO poate fi
încorporat în politicile şi programele ţărilor Partenere. Scopul general al creşterii
interoperabilităţii între aliaţi şi parteneri a fost astfel deosebit de mult avansat
prin încorporarea acestor lO în programul exerciţiilor PFP şi în PWP.

12.2.4. INTEROPERABILITATEA MEDICALĂ CIVIL/MILITARĂ ŞI

STANDARDIZAREA

1217. Lipsa uniformităţii şi compatibilităţii în echipamentele medicale,

doctrină şi proceduri în cadrul sectorului civil al ţărilor membre NATO a fost
recunoscut în Ghidul pentru Asistenţa Civil militară pentru pregătirea medicală şi
de sănătate în cadrul alianţei cu câţiva ani mai înainte. Grupul Unificat Civil
Militar (precursorul JMC) a fost interesat în aceste variaţii care pot complica
planificarea şi pot face cooperarea civil militară dificilă fie într-o ţară fie de a
lungul frontierelor naţionale. S-a stabilit de aceea un grup de lucru pentru
identificarea unor arii unde STANAGURILE militare existente pot fi aplicate în
sectorul civil pentru a uşura problemele cooperării civil-militare în cadrul unei ţări
şi a tuturor ţărilor.
1218. Grupul de lucru a concluzionat că implicaţiile financiare şi materiale
ale încercării de a aplica pe scară largă a STANAGURILOR militare la sectorul
civil dovedesc că este atât nepractică cât şi nenecesară.
Un număr limitat de domenii au fost identificate, unde s-a considerat că un
anumit grad de standardizare este benefic uşurând managementul unei mase
mari de victime de către organizaţiile militare şi civile ce lucrează împreună în
timpul unei urgenţe.

12.2.5. GHIDUL DE INTEROPERABILITATE PENTRU COOPERAREA CIVIL-

MILITARĂ

1219. Următoarele STANAG-uri sunt aprobate de către JMC ca cerinţe de

standardizare adecvate pentru a fi folosite ca ghid pentru autorităţile civile ale
169
ţărilor atunci când se planifică cooperarea civil-militară:
STANAG 2040 Tărgi, Chingi şi Suporţi de ataşare. Documentaţia relativă
la evacuarea medicală, tratament şi cauzele de deces ale pacienţilor, Dozarea
morfinicelor şi marcarea victimelor, Principiile politicilor medicale în
managementul unui aflux masiv de victime. Cerinţele medicale pentru sânge,
donatori de sânge şi echipamentele asociate
• STANAG 2132
• STANAG 2350
• STANAG 2879
• STANAG 2939
MP-3 (G) Procedurile pentru Întocmirea, Pregătirea, Producerea şi
actualizarea Înţelegerilor de Standardizare NATO şi Publicaţiilor Alianţei (AP)
Martie 1998.
AAP-4 (2000) NATO Înţelegerile de Standardizare şi Publicaţiile Alianţei ,
Januarie 2000
AC/305(LSM-INV)-D (98) 1, 2 Jan 98 Programul NATO de Standardizare
1997 pentru funcţiile militare: Logistică.
EAPC (SNLC)-D (98) 17, 23 Sept. 98 Obiectivele de Interoperabilitate ale
Logisticii pentru Forţele declarate ale Partenerilor.
Programul NATO de standardizare actualizat anual

12.3.VIITOARELE ARII PENTRU STANDARDIZAREA CIVIL-MILITARĂ

1222. Ţările, comandamentele şi alte Comitete şi Grupuri de Lucru NATO,

care iau în considerare modul cum un STANAG curent, sau alte aspecte ale
interoperabilităţii medicale este potrivit pentru standardizarea medicală civil-
militară trebuie să trimită propunerea către JMC pentru studiere. În această
direcţie. Este anticipat că NSO (sau eventual NSA) va deveni responsabilă
pentru identificarea şi promovarea adoptării standardelor internaţionale sau
regionale civile şi a colaborării cu organizaţiile civile de standardizare.

12.4.BIBLIOGRAFIE:

AAP-3 (G) Procedures for the Development, Preparation, Production and

the Updating of NATO Standadisation Agreements(STANAGs) and Aliied
Publications (APs) March 1998.
AAP-4 (2000) NATO Standadisation Agreements and Allied Publications
January 2000.
AC/305(LSM-INV)-D (98) 1,2 Jan 98 Te NATO Standardisation Program
170
1997 For Military Function:Logistics.
EAPC (SNLC)-D (98) 17, 23 Sep 98 Logistics Interoperability Objectives
for Partner PFP Declared Forces.
NATO Standardisation Program, Updated annually.

171
 13. CAPITOLUL 13 LEGEA UMANITARĂ INTERNAŢIONALĂ

1300. Legea Umanitară Internaţională, în cel mai larg sens al termenului,

este definită după toate prevederile legale internaţionale ce asigură respectul
pentru fiinţele umane. El este în general cuprins în Legea Războiului şi extins de
diferitele legi ale Păcii. În practică Legea Umanitară este bazată pe premiza,
găsită în majoritatea învăţăturilor religioase, ”Poartă-te cu alţii cum ai dori să se
poarte ei cu tine.”8
1301. Legea războiului în sensul ei larg este cuprinsă în două elemente:
• Legea războiului, în sensul ei strict este exemplificată de convenţiile de
la HAGA. Acest grup, de restricţii caută în mod esenţial să controleze mijloacele
prin care se poată războiul, cu ar fi prin restrângerea folosirii gloanţelor
explozive (dum-dum) armele care cauzează răniri excesive, gazele toxice, etc.
În general, acest grup de convenţii a avut o mică aplicabilitate directă pentru
personalul medical, fie că a fost sau nu implicat în operaţiuni potrivit articolului 5.
• Legea umanitară a războiului, este exemplificată de convenţiile de la
GENEVA. Acest grup de convenţii , caută să protejeze pe cei fără ajutor, inclusiv
răniţii şi bolnavii, din naufragii şi civili, are implicaţii directe pentru personalul
medical implicat în conflictele armate. Deşi ele nu se aplică legal şi direct la
situaţiile din afara conflictelor, multe dintre principiile lor sunt clar aplicabile la
situaţiile non-articolul 5, aşa cum sunt ele prezentate mai jos.
1302. De alungul istoriei, au fost exemple de umanitate în mijlocul
războaielor, deseori ad hoc, dar ocazional recunoscute în variate înţelegeri sau
tratate. Apariţia repetată a astfel de clauze umanitare în înţelegerile dintre
diferitele facţiuni, a condus în secolul al 16-le la o lege obişnuită asemănătoare
cu Legea Comună Engleză care poate fi rezumată în cele ce urmează:
• Facilităţile medicale de tratament (specificate uzual ca spitale) nu vor fi
atacate dacă sunt marcate corespunzător cu steaguri care arată căror armate
aparţin;
• Inamicul bolnav sau rănit va fi trata cu compasiune, va fui trata similar
cu victimele părţii ce capturează şi vor fi eliberaţi după vindecare
8. Unele referiri de bază pentru capitol sunt:
ICRC, “Regulile de bază ale Convenţiilor de la geneva şi a protocoalelor
lor adiţionale”, Geneva 1983. ICRC, “Constrângerile purtării războaielor”,
Geneva 1987.

• medicii, chirurgii şi asistenţii lor nu vor fi luaţi ca prizonieri de război şi li

se va permite reîntoarcerea la locurile lor pentru continuarea practicii;
• prizonierii de război nu vor fi executaţi, ci vor fi schimbaţi fără a se cere
172
răscumpărare;
• populaţia paşnică nu va fi deranjată.
1303. De oarece este realmente imposibil să se prezinte toate exemplele
de incidente în care aceste reguli nu au fost respectate, de fapt rămâne că
pentru secole acest politici au fost considerate dezirabile şi au fost de fapt
urmate în majoritatea timpului. Din nefericire, această evoluţie a principiilor
umanitare a fost sever compromisă de către războaiele revoluţionare şi ale
Imperiilor care au stăpânit Europa în secolele 17-19.
Cu dezvoltarea armamentului şi a armatelor de masă naţionale care a
urmat, războiul a pierdut din vedere principiile umanitare ale secolelor
precedente.
1304. În timpul bătăliei de la Solferino un cetăţean elveţian, Henry
Dunant, a fost aşa de oripilat de lipsa de umanitate arătată către răniţi încât a
propus ţinerea unei convenţii internaţionale asupra acestui subiect. Eforturile
sale au condus direct la formarea Comitetului Internaţional al Crucii Roşii şi a
Convenţiilor de la Geneva. Prin trecerea timpului, influenţa ICRC a fost
direcţionată către îmbunătăţirea situaţiei non-combatanţilor, inclusiv a civililor,
naufragiaţilor, îmbolnăviţilor şi răniţilor. Eforturile ICRC au condus la o serie de
convenţii:
1305. Prima Convenţie de Ameliorare a condiţiilor Răniţilor din Armatele
de pe teren”. Această convenţie a introdus în legislaţie conceptul “neutralităţii”
personale—Medicii şi personalul medical au fost consideraţi non-combatanţi şi
nu puteau fi făcuţi prizonieri de război. Civilii care asigură ajutor pentru răniţi vor
fi de asemenea protejaţi. Militarii răniţi şi bolnavi vor fi îngrijiţi, indiferent de
naţionalitatea lor. Spitalele militare şi vehiculele vor fi recunoscute ca fiind
neutre. Crucea roşie pe fond alb este semnul distinctiv al acestei neutralităţi. Din
1882, această convenţie a fost ratificată universal.
1306. În 1906, 1929, şi 1949, această convenţie a fost modificată,
numărul de articole a crescut de la 10 la 33, fără însă a se modifica principiile de
bază.
1307. Prima convenţie de la Geneva se aplică doar în cazurile războiului
terestru. Nevoia de aplicare a acestor principii la războiul maritima fost
recunoscută rapid, conducând la adoptarea Convenţiei de la HAGA #111 of
1899 (devenind ulterior Convenţia de la HAGA #10 of 1907).
1308. Nevoia de a revizui şi suplimenta aceste convenţii a devenit
aparentă după războaiele mondiale. În 1949, o revizuire completă a convenţiilor,
extinzând protecţia la marinari, prizonieri de război şi civili a fost executată. Din
această revizie au rezultat 4 noi convenţii separate dar complimentare.
• Convenţia originală din 1864, revizuită în 1906 şi 1929,a devenit prima
173
dintre convenţiile din 1949 (“Prima Convenţie de la Geneva pentru ameliorarea
Condiţiilor Răniţilor şi bolnavilor din forţele armate terestre pe teren”).
• A doua (“A doua Convenţie de la Geneva pentru ameliorarea condiţiilor
răniţilor bolnavilor şi naufragiaţilor din forţele armate pe mare”) adaptând
prevederile primei convenţii la războiul maritim, adăugând o nouă categorie de
personal protejat şi anume naufragiaţii.
• A treia Convenţie (“A treia Convenţie de la Geneva relativă la
tratamentul prizonierilor de război) acoperind nu numai îngrijirea medicală dar şi
adăpostirea, alimentaţia şi sprijinul religios condiţiile de muncă, plata, disciplina
şi condiţiile intelectuale.
• A patra Convenţie (“A patra Convenţie de la Geneva Relativă la
protecţia persoanelor civile în timpul războiului”) se aplică la civilii prinşi în
vârtejul războiului. Această a patra Convenţie este o dezvoltare majoră a legii
umanitare internaţionale, întrucât ea face afirmarea drepturilor fundamentale ale
omului şi a variatelor libertăţi inviolabile chiar şi în timpul războiului. Această
convenţie, de altfel nu asigură o protecţie completă pentru civili, ea îi
salvgardează doar faţă de abuzurile autorităţilor inamice, dar doar pe un aspect
limita, protejându-i doar faţă de metodele de război sau de armele de distrugere
în masă. Nu asigură protecţie faţă de puterea propriului stat (în general).
Fiecare dintre aceste convenţii extind în mod simplu regulile principale ale legii
umanitare a războiului, prin care orice persoană care nu prezintă un real pericol
pentru inamic trebuie să fie protejată de pericole. Principiul de bază al
convenţiei din 1829 nu a fost schimbat; dreptul unui soldat sau al unui marinar
care nu mai poate lupta să fie protejat este sacrosanct. El trebuie să fie
respectat, protejat şi îngrijit chiar dacă devine prizonier de război.
1309. Începând din 1949, primul capitol al fiecărei dintre cele patru
convenţii conţine prevederi generale importante şi practic identice.
• Aplicabilitate;
• Convenţiile sunt aplicabile nu numai în situaţia unui război declarat, dar
şi în situaţia ostilităţilor pornite brusc (Articolul 2(1)).
• Ocuparea paşnică a unui teritoriu nu constituie o excepţie le la legea de
la Geneva (Article 2(2)).
• Există o prevedere a aplicabilităţii pentru situaţia când unul dintre
beligeranţi părţi nu este parte a convenţiilor (Articolul 2(3)).
Conflicte non-internaţionale. Articolul comun 3 din fiecare dintre cele
patru convenţii stipulează aplicarea a prevederilor esenţiale ale convenţiilor în
războaiele civile şi alte conflicte armate care nu sunt internaţionale în natură. De
altfel conflictul trebuie să fie un “conflict armat” şi deci analog unui război, mai
mult decât insurecţie sau tulburări civile care sunt esenţial locale şi trecătoare.
174
 • Supravegherea. Convenţiile sunt aplicate sub supravegherea “puterilor
protectoare” sau a statelor neutre a căror datorie este să salvgardeze interesele
unui beligerant în teritoriul inamic. Această îndatorire este întărită şi
suplimentată de funcţiile care sunt de domeniul ICRC.
• Sancţiunile Penale. O infracţiune implică responsabilitatea statului
căruia i se impută, la fel şi individului care o comite. Violarea acestor prevederi
este baza pentru sancţiunile criminale.
• Inalienabilitatea drepturilor. Prizonierii de război nu pot renunţa la
oricare dintre drepturile garantate de către aceste convenţii.
1310. Protocoalele adiţionale.9 În 1977, în urma unor conferinţe
internaţionale, s-au adoptat două protocoale adiţionale la Convenţiile din 1949.
Scopul acestor protocoale adiţionale a fost să adapteze aplicabilitatea
convenţiilor la războaiele anticoloniale sau de eliberare naţională, ca şi să
amelioreze unele din deficienţele constatate la cele patru convenţii de la
Geneva. Multe ţări au considerat că deoarece principiile expuse în aceste
protocoale sunt dezirabile, punerea lor în aplicare a fost făcută imperfect
garantând prea mult sprijin pentru grupurile insurgente sau rebele. Ele cred de
asemenea că sunt o serie de inconsistenţe în cadrul Protocoalelor care le fac
dificil de aplicat. Unele ţări importante au respins expres aceste prevederi. Cu
toate acestea, aceste protocoale nu au fost acceptate universal şi de aceea au
mai puţină putere şi autoritate decât convenţiile de bază. Cu toate că ele sunt
bine cunoscute şi înţelese, prin aceasta asigurând o excelentă ghidare pentru
operaţiunile medicale militare în ariile de conflict sau instabilitate nu sunt de
natura de a aduce Convenţiile de la Geneva înşile în aplicare. Prevederile
medicale ale acestor protocoale adiţionale extind protecţia unităţilor medicale şi
a personalului, inclusiv la personalul medical civil. În plus sunt exprimate noi
restricţii în folosirea şi protecţia transportului medical. În ariile non-medicale,
protocoalele dau ghidarea pentru apărarea civilă, funcţiile de ajutor civil,
protecţia femeilor şi a copiilor şi protecţia locurilor periculoase cum ar fi digurile,
barajele şi Centralele Nuclearo-electrice.

1311. Drepturile şi Îndatoririle personalului medical în cursul conflictelor

Armate10
9. Vezi Protocoalele adiţionale din 1949 la Convenţiile de la Geneva din 12
August 1949, Geneva 1977.
10. Pentru mai multe detalii asupra acestui subiect, vezi Baccino-Astrada,
Alma “Manual al drepturilor şi Îndatoririlor Personalului medical în Conflictele
Armate”, Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, Geneva 1982. Majoritatea acesti
secţiuni este extrasă direct.
• Personalul Medical care serveşte într-un conflict armat trebuie să-şi
175
reamintească că :
• Este responsabilitatea statelor şi a tuturor cetăţenilor lor să respecte
prevederile Convenţiilor, şi să le aplice în practică. Ca şi cetăţeni unui stat legat
de respectarea Convenţiilor, personalul medical se aşteaptă să respecte
prevederile acestor instrumente, fie că aceste prevederi sunt incluse sau nu în
orice legislaţie naţională sau politici. Orice contravenţie la aceste prevederi este
o încălcare a legii, care poate face pe făptuitor pasibil de sancţiuni penale. Este
de aceea important pentru personalul medical să fie complet familiarizat cu
îndatoririle sale şi cu drepturile cu care sunt învestiţi, cunoscând faptul că ei
înşişi se pot găsi în situaţii neaşteptate în orice moment şi în care aceste
drepturi şi îndatoriri trebuie să fie puse în aplicare.
• Aceste drepturi şi îndatoriri au fost definite ca permiţând personalului
medical să îndeplinească sarcina umanitară încredinţată, în speţă să ajute
victimele conflictelor armate oriunde aceste conflicte se produc. (Parentetic,
trebuie notat că deşi aceste convenţii se aplică legal doar în caz de conflict
armat, principiile lor de bază pot avea aplicabilitate directă în situaţii non-
conflict.)
• Drepturile acordate personalului medical prin Convenţii sunt date pentru
a permite îndeplinirea sarcinii umanitare. Astfel personalul este, astfel,
instrumentul necesar pentru protecţia răniţilor şi bolnavilor şi drepturile speciale
cu care sunt învestiţi sunt garantate din acest motiv.
Aceste drepturi sunt mai mult direct legate de obligaţiile ce incumbă
statelor cărora aparţine personalul medical şi a părţilor aflate în conflict. De
aceea dreptul de protecţie pentru personalul medical, este de exemplu legat de
îndatorirea impusă inamicului de a respecta astfel de personal; similar dreptul
lor de acces la locurile unde serviciile lor sunt necesare este legat de îndatorirea
părţilor din conflict de a permite accesul la aceste locuri.
• Printre drepturile recunoscute ale personalului medical, trebuie făcută o
distincţie între acele care implică acţiunea părţilor din conflict, cum ar fi
asigurarea personalului medical cu tot ajutorul necesar pentru îndeplinirea
misiunii de asistenţă cât mai bine posibil , şi cu cele ce doar implică îndatorirea
de a se abţine de la luarea unei acţiuni, cum ar fi neluarea măsurilor de
retorsiune împotriva personalului medical.
De aceea trebuie concluzionat că Convenţiile de la Geneva în garantarea
drepturilor speciale ale personalului medical, fac în aşa fel încât să permită
acestui personal să-şi îndeplinească sarcina indispensabilă de a asista răniţii şi
bolnavii.

176
 13.1.Îndatoririle personalului medical

• Personalul medical este solicitat să se ocupe de bolnavi, răniţi,

naufragiaţi, prizonieri de război şi civili expuşi consecinţelor unui conflict armat,
în toate situaţiile cu umanitate şi cu cele mai bune capacităţi şi în conformitate
cu conştiinţa lor.
• Protecţia este acordată personalului medical în scopul facilitării
sarcinilor lui umanitare încredinţate şi această protecţie este dată doar dacă şi
atunci când personalul se ocupă exclusiv cu aceste sarcini. Personalul medical
militar nu este protejat atunci când îndeplineşte strict îndatoriri militare.
• Personalul medical este protejat din cauză că el trebuie să rămână
neutru într-un conflict armat în care el a fost solicitat să intervină. Dacă acest
personal încetează să fie neutru, el nu se va mai bucura de protecţie.
“Neutralitatea”, pentru personalul medical, este necesitatea de a se
abţine de la orice intervenţie în operaţiunile militare. Aceasta este condiţia
pentru care i se acordă protecţia specială.
• Personalul medical poate purta armament uşor în scopul protecţiei
individuale sau a pacienţilor lor. Desigur dacă personalul medical va încerca să
reziste cu armele în situaţia unui atac inamic el îşi va pierde neutralitatea şi
implicit dreptul la protecţie, în afara situaţiei în care inamicul încearcă să omoare
deliberat răniţii şi personalul medical.
• Personaul medical trebuie să fie indentificabil. Banderolele cu Crucea
Roşie sau semiluna roşie folosite de majoritatea militarilor îndeplinesc aceste
cerinţe. Vehiculele medicale şi echipamentul pot la fel beneficia de marcarea cu
aceste însemne. O protecţie similară pentru lucrătorii din apărarea civilă a fost
anvizajată de Protocoalele adiţionale şi astfel de personal poate fi văzut purtând
un triunghi albastru echilateral pe un fond portocaliu. Personalul medical din
apărarea civilă poartă ambele simboluri.
• Personalul medical care comite abuzuri sau încălcări ale legii umanitare
internaţionale este pasibil de pedeapsă. Astfel de încălcări sunt:
• tortura,
• tratamente inumane,
• cauzarea voluntară de suferinţe sau răniri serioase,
• orice act de comitere sau omitere care pune în pericol sănătatea fizică
sau psihică a persoanelor protejate.
• Personalul medical care asigură serviciile sale în conflictele armate,
trebuie să respecte principiile eticii medicale în acelaşi fel ca şi în timp de pace.
• În condiţii de urgenţă, îngrijirile medicale pot fi asigurate pe baza
necesităţilor medicale şi fără nici o distincţie bazată pe alte criterii decât cele
177
medicale.
• Personalul care nu ia parte direct la ostilităţi şi acei scoşi din luptă vor fi
trataţi cu umanitate. Din contră, neacordarea asigurării îngrijirilor necesare (cu
ar fi omisiunea voluntară sau neglijenţa serioasă) pot fi serioase încălcări ale
legii internaţionale.
• Este interzis să se supună persoanele protejate la orice procedură
medicală care nu este indicată de starea lor medicală. Liberul arbitru al răniţilor
şi bolnavilor trebuie respectat şi consimţământul pacienţilor pentru tratament şi
tipul său trebuie obţinut ori de câte ori este posibil.
1312. Cea de a patra Înţelegere de la Geneva conţine multe restricţii
asupra acţiunilor militare faţă de civili. De altfel trebuie încă o dată subliniat că
deşi Convenţiile se aplică legal doar la perioadele de conflict armat, multe dintre
părţi ale acestor convenţii sunt direct aplicabile pentru corecta acţiune din
operaţiunile non-conflictuale.
• Această convenţie plasează în sarcina puterii ocupante multe obligaţii
incluzând:
• asigurarea că populaţia este aprovizionată cu produse medicale (chiar
prin import pentru suplimentarea produselor locale);
• nerechiziţionarea produselor medicale cu excepţia celor pentru folosinţa
trupelor de ocupaţie şi personalul administrativ;
• folosirea în totalitate a mijloacelor disponibile şi în cooperare cu
autorităţile naţionale şi locale, pentru asigurarea şi menţinerea sănătăţii publice
şi igienei, în special prin adoptarea şi aplicarea măsurilor profilactice şi
preventive necesare pentru combaterea răspândirii îmbolnăvirilor transmisibile;
şi
• folosirea în totalitate a mijloacelor disponibile în cooperare cu
autorităţile locale şi naţionale pentru asigurarea şi menţinerea funcţionării
facilităţilor medicale şi a serviciilor.
1313. Aplicabilitatea acestor ghiduri şi precepte, chiar în situaţii non-
conflictuale, pare să fie generală. Ca un singur exemplu, Forţele Statelor Unite
care operau în Somalia în timpul Operaţiunii “Restore Hope” nu au servit ca
putere de ocupaţie. În acest sens cea de a patra Convenţie de la Geneva a fost
folosită ca model în definirea relaţiilor USA cu populaţia civilă. Aceasta include
obligaţiile datorate populaţiei civile în cadrul ariilor USA de operaţii şi regulile
referitoare la distrugerea, confiscarea şi rechiziţia proprietăţii private sau
publice. Atât cea de a treia şi cea de a patra Convenţie de la Geneva au
asigurat o ghidare utilă asupra comportamentului şi tratamentului corect al
deţinuţilor.
1314. Cu toate acestea este clar că cunoaşterea Convenţiilor de la
178
Geneva va asigura furnizarea cu succes a îngrijirilor medicale într-o situaţie de
conflict armat sau într-o situaţie non-conflictuală. Personalul medical va căuta să
îndeplinească instrucţiunile asupra întregului aspect al legii umanitare, pe care
acest capitol le-a prezentat pe scurt.

179
CAPITOLUL 14A ABREVIAŢIILE MEDICALE ŞI CELE LEGATE DE
ACESTEA ÎN NATO

AAP Publicaţie administrativă a Alianţei

ACE Comandamentul Aliat Europa
ACLANT Comandamentul Aliat Atlantic
ACOS MILOPS Asistentul Şefului de Stat Major- Operaţiuni militare
ACROSS Sistemul de Raportare logistic al ACE (Log-Rep)
ACTICE Agenţia pentru Coordonarea Transportului În Europa
Centrală
ACTIMED Agenţia pentru Coordonarea Transportului în
Mediterana
AD Directiva ACE
ADAMS Sistemul de Dizlocare şi mişcare
AE Evacuare aeromedicală
AECC Centrul de Control al evacuării aeromedicale
AECO Ofiţerul coordonator al evacuării aeromedicale
AELT Echipa de legătură a evacuării aeromedicale
AEOO Ofiţerul de operaţii al evacuării aeromedicale
AEOT Echipa de Operaţii de evacuare aeromedicală
AEROMEDEVAC Evacuarea aeromedicală
AFMIC Centru de Informaţii medicale ale forţelor armate
AFNORTH Comandamentul Regional Nord
AFSOUTH Comandamentul Regional Sud
AHWG Grup de lucru ad-hoc
AIRNORTH Comandamentul Component Aerian Nord
AIREVAC Evacuare aeromedicală
AIRSOUTH Comandamentul Componet Aerian Sud
AJF Forţa Aliată Unificată
AJP Publicaţia Unificată a Alianţei
ALCC Centru de Coordonare Logistică a ACE
ALP Publicaţie Logistică Unificată a Alianţei
ALSS Loc de sprijin Logistic Avansat
AMCC Centrul Alianţei de Coordonare a Mişcării
AMDWG Grupul de Lucru Aero medical (MAS)
AMEDP Publicaţie Medicală a Alianţei
AMF(L) Forţa Mobilă (terestră a ACE)

180
AMP Grupul Aeromedical (Fost al AGARD, nu mai este în
uz)
AOO Aria de Operaţiuni
AOR Aria de Responsabilitate
AP Publicaţie a Alianţei
APOD Punct de Debarcare aeriană
APOE Punct de Ambarcare aeriană
ARRC Corpul de reacţie rapidă al ACE
ARS Sistemul de raportare al ACE
ASF Facilitate de aşteptare aeromedicală
ASG Asistentul Secretarului General
BALTAP Abordarea Procedurală a Forţelor Aliate din Baltica
BC Victimă de luptă
BI Rănire de Luptă
BICES Sistemul de colectare a şi exploatare Informaţiilor de
pe câmpul de luptă
BI-MNC MED AG Grupul de Consilieri Medicali ai ambelor
Comandamente Majore ale NATO
BI-SC MEDAG Grupul de Consilieri medicali ai Comandamentelor
Bistrategice NATO
BS Stressul de Luptă
BW Rănire de Luptă
CAPC Comitetul de Planificare A Aviaţiei Civile
CASEVAC Evacuarea victimelor
CASORG Organizarea pentru victime
CASSIM Simularea victimelor
CDC Comitetul de Apărare Civilă
CE Organizare de Criză
CECC Celula de Criză pentru Urgenţe Civile
GEL Cinceastlant
CEP Planificarea Urgenţelor Civile
CEPD Direcţia de Planificare a Urgenţelor Civile
CEPQ Chestionarul de Planificare a Urgenţelor Civile
CHOD Şeful Apărării
CIMIC Cooperarea Civil militară
CINC Comandantul Şef
CINCNORTH Comandantul Şef al Comandamentului Regional
Nord
181
CINCSOUTH Comandantul Şef al Comandamentului Regional
Sud
CINCWESTLANT Comandantul Şef al Comandamentului Atlanticului
de Vest
CIOMR Confederaţia Interaliată a Ofiţerilor medici de
rezervă
CIOR Confederaţia Interaliată a Ofiţerilor de rezervă
CIS Sistemul de Comunicaţii şi informaţii
CIVSITREP Raport de Situaţie civil
CJ Combinat Unificat
CJMED Elementul Medical al Forţelor Combinate şi Unificate
CJPS Personalul de Planificare Unificat şi Combinat
CJTF Forţa Specială Unificată şi Combinată
CLC Centrul de Logistică Combinat
CMM Manual de Management al Crizelor
CMX Exerciţiu de Management al Crizelor
CN Ţară Contribuitoare
COD Transportator de Distribuire
COE Echipamentul aparţinând contingentului
COLPRO Protecţie colectivă (împotriva agenţilor NBC)
COMAJF Comandantul Forţelor Unificate Aliate
COMEDS Comitetul Şefilor Serviciilor Medicale Militare din
NATO
COMMIT Managementul Comun al elementelor materiale
CONPLAN Planul pentru urgenţe
COP Planul de operaţiuni pentru urgenţe
COS Şeful de Stat Major
CP Pachet de capacităţi
CPC Comitetul de Protecţie Civilă
CRO Operaţiuni de răspuns la crize
CRONOS Sistemul deschis NATO de Operaţiuni de Răspuns
la Crize
CS Sprijin de Luptă
CSA Agenţia Centrală de Aprovizionare
CSS Sprijinul Serviciilor de luptă
CSU Unitate de Organizare a victimelor
CWL Comandantul şef al Comandamentului Atlanticului
de Vest
182
DCI Iniţiativa Capacităţilor de Apărare
DISTAFF Personalul de Conducere (pentru un exerciţiu)
DNBI Îmbolnăviri şi răniri în afara luptei
DOW Decedat în urma rănirilor
DPC Comitetul de Planificare a Apărării
DPG Grupul de Planificare a Apărării
DR Doctor
DS Serviciul Dentar
DTG Grupul pentru Timp Date
EADRCC Centrul de Coordonare Euroatlantic al răspunsului la
dezastre
EAF Entitatea Forţelor Armate
EAPC Consiliul de Parteneriat Euro-Atlantic
EM Medicină de Urgenţă
EMREQ Cerinţă urgentă
ESDI Identitatea de Securitate Europeană
ETA Timpul de sosire estimat
ETD Tipul de plecare estimat
EWG Grup de lucru executiv
EXCONOPS Concepţia de operaţii a exerciţiului
EXOPLAN Planul de Operaţii al exerciţiului
EXOPORD Ordinul de Operaţii al exerciţiului
EXPI Instrucţiunile de Planificare a exerciţiului
EXSPEC Exerciţiul
FAPC Comitetul de Planificare pentru Alimentaţie şi
Agricultură
FLC Coordonatorul Logistic al Forţei
FLS Loc logistic avansat
FMA Arie înaintată de întreţinere
FMR Întreţinere şi reparaţii înaintate
FOPC Conferinţa finală de planificare Operaţională
FPC Conferinţa finală de planificare
FSA Arie de sprijin înaintată
GEN MEDWG Grupul de lucru General Medical (MAS)
GLC Coordonatorul Grupului de Logistică
GMT Timpul mediu Greenvich (Timpul Zulu)
HACCP Punctul de control al Sistemului critic al riscurilor
HFM Grupul de Lucru Medical şi al Factorilor Umani al
183
 RTO
HICON Controlul Superior (al unui exerciţiu)
HN Ţară gazdă
HNS Sprijinul Ţării Gazdă
HNSCC Centrul de coordonare al Sprijinului Ţării Gazdă
HQ Comandament
HQ STRIKFLTLANT Comandamentul flotei de luptă a Atlanticului
HQSUBACLANT Comandamentul activităţii submarine al Atlanticului
HSS Sprijinul Serviciului de Sănătate
HTUFT Elicopter luat din activitate
IBERLANT Forţele Iberice ale Atlanticului
IC Comitetul de Infrastructură
ICR Resursele interne ale ţării
ICRC Comitetul Internaţional al Crucii Roşii
IEF Facilităţi de evacuare de tranzit
IER Cerinţe de schimb de informaţii
ILS Sprijinul de Logistică Integrat
IMS Personalul Militar Internaţional
IMSM Memorandumul de înţelegere al IMS
IMSTAM Memorandumul de înţelegere al personalului IMS
IMSWM Memorandumul de lucru al IMS
IO Organizaţie Internaţională
IOPC Conferinţa Iniţială de Planificare Operaţională
IPC Conferinţa Iniţială de Planificare
IPC Comitetul de Planificare Industrială
IRF Forţa de Reacţie Imediată
IS Personalul Internaţional
ITEF Facilitate de Tranzit a Evacuării
ITV Vizibilitatea tranzitului
IWT Transportul pe apele interioare
JCS Comitetul Unificat al Statelor Majore
JMC Comitetul Medical Unificat
JMCC Centrul Unificat de Coordonare a Mişcării
JOC Centrul Unificat de Operaţiuni
JSRC Comandamentul Regional Strategic Unificat
JSRC CENTER Comandamentul Regional Strategic Unificat de
Centru Heildelberg
JSRC NORTH Comandamentul Regional Strategic Unificat de Nord
184
 Stavanger
JSRC NORTHEAST Comandamentul Regional Strategic Unificat Nord-
est Karup
JSRCSOUTH Comandamentul Regional Strategic Unificat de Sud
Verona
JSRC Comandamentul Regional Strategic Unificat de sud
SOUTHCENTER centru Larissa
JSRC SOUTHEAST Comandamentul Regional Strategic Unificat de sud
est Izmir
JSRC Comandamentul Regional Strategic Unificat de
SOUTHWEST Sudvest Madrid
JTCC Centrul Unificat de Coordonare a Transportului
JTF Forţa Specială Unificată
KCMIA Omorâţi, capturaţi şi dispăruţi în misiune
KIA Omorâţi în acţiune
LA&R Divizia IMS de Logistică, armamente şi resurse
LCB Biroul de coordonare Logistică
LEAP Programul de evaluare şi repartizare Logistică
LIVEX Exerciţiu pe viu
LLR Reprezentantul de legătură pentru logistică
LN Ţară conducătoare
LOA Scrisoare de înţelegere
LOCON Controlul inferior (la exerciţii)
LOG Logistică
LOGASSESSREP Raportul de evaluare logistică
LOGFASS Subsistemul funcţional de arie logistică
LOGREQ Cerinţă logistică
LP-MED Procesorul de logistică Medical
LRS Centru de Pregătire Logistică
LSA Analiza Sprijinului de Logistică
LSM Reuniune a personalului de Logistică
MAS Agenţia Militară de Standardizare
MASCAL Victime în masă
MAT Instrument medical de analiză
MAT-2 Instrument medical de analiză versiunea 2
MBS Sistemul de cutii Poştale NATO
MC Comitetul Militar
MCA Modelul de Înţelegere de Contribuţie
185
MCM Memorandumul Comitetului Militar
MDF Forţa principală de Apărare
MEAP Programul de Evaluare şi repartizare medicală
MEDAD Consilier medical
MEDCC Centru de Coordonare medicală
MEDEVAC Evacuare medicală
MEL Lista evenimentelor principale
MFPA Evaluarea protecţiei medicale a forţelor
MFPT Echipa de protecţie medicală a forţelor
MIL Lista Incidentelor principale
MIMS Sistemul de management al Informaţiilor medicale
MIMU Unitate medicală Multinaţională Integrată
MJLC Centru Multinaţional Unificat de Logistică
MMPG Ghidul Planificării medicale maritime
MNC Comandantul/Comandamente/majore NATO
MNCCS Chirurgul (medicul Şef) al Comandamentului
Component Multinaţional
MNC Comandantul/Comandamentul NATO Major
MND Documentul necesar pentru misiune
MNFMC Fişa de teren medicală multinaţională
MNFS Chirurgul (medicul şef) al formaţiei multinaţionale
MNLC(A) Centrul multinaţional de logistică (Aerian)
MNLC(L) Centrul multinaţional de logistică (terestru)
MNLC(M) Centrul multinaţional de logistică (maritim)
MNMF Forţa multinaţională maritimă
MOA Memorandumurile de înţelegere
MOD Ministerul Apărării
MOPC Conferinţa Principală de Planificare Operaţională
MOT Modul de transport
MOU Memorandumul de Înţelegere
MP Psihiatria militară
MPC Conferinţa Principală de Planificare
MPM Medicina Militară Preventivă
MRG Ghidul pentru Resursele medicale
MSA Înţelegere de Sprijin mutual
MSC Comandant/Comandament Major Subordonat
MT Pregătire Medicală
MTF Facilitate Medicală de Tratament
186
NAC Consiliul Nord Atlantic
NAMSA Agenţia NATO de Materiale şi Întreţinere
NAMSO Organizaţia NATO de Materiale şi Întreţinere
NASIS Sistemul NATO de indicatori de subiecte
NAVNORTH Comandamentul Component Naval Nord
NAVSOUTH Comandamentul Component Naval Sud
NBC Victime în afara luptei
NBC Nuclear, Biologic, Chimic
NBCMED WG Grupul de Lucru Medical NBC
NBI Răniri în afara luptei
NCC Comandantul Contingentului Naţional
NCWA Agenţia Civilă pentru Război NATO
NEO Operaţiune de evacuare a Non-combatanţilor
NETF Forţa Specială NATO Extinsă
NGO Organizaţie Non-Guvernamentală
NMCC Centrul De Coordonare Naţională a Mişcării
NMLT Echipa Medicală Naţională de Legătură
NMR Reprezentantul Militar Naţional
NNTCN Ţară Non-NATO contribuitoare cu trupe
NSE Elementul Naţional de Sprijin
NSG Grupul de Sprijin Nordic
NSMO Ofiţer Medical Superior
NTF Forţa Specială NATO
NSN NumărulNATO de stocare
NTG Grupul Special NATO
NAAG Grupul NATO de Armamente
OCC Concepţia Capacităţilor Operaţionale
OMF Facilitate medicală de origine
OOA În afara ariei
OPCOM Comandamentul Operaţional
OPCON Control Operaţional
OPLAN Planul Operaţional
OPS/LOG Logistică Operaţională
ORBAT Ordinea de Bătaie
OSCE Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în
Europa
OSE Ofiţerul care planifică exerciţiul
PAR Populaţie supusă riscului
187
PARP Procesul de Planificare şi revizuire
PB & Cs Birourile şi Comitete de Planificare
PCC Celula de Planificare a Parteneriatului
PCRS Navă primară de primire a victimelor
PD Dizlocare preventivă
PE Întărirea păcii
PECC Centrul de Coordonare a evacuării pacienţilor
PFP Parteneriatul pentru Pace
PIR Cerinţă prioritară de informaţii
PK Menţinerea păcii
PKO Operaţie de menţinere a păcii
PM Medicină Preventivă
PMC Transport de pasageri şi poştă
PMF Cadrul politico-militar
PMO Operaţie de instaurare a păcii
POC Punct de contact sau Îngrijiri post-operatorii
POD Punct de debarcare
POE Punct de ambarcare
POW Prizonier de război
PSO Operaţiune de sprijin a păcii
PTSD Dezordine de stress post-traumatic
PW Prizonier de război
RALCC Centrul regional de control al transportului aerian
RC Comandament regional
RCEAST Comandamentul regional Est- Norwthood
RCSOUTHEAST Comandamentul regional Sud-est Lisabona
RCWEST Comandamentul regional vest Norfolk
RN Nursă acreditată
RN Marina Regală
ROE Reguli de angajament
RRF Forţa de reacţie rapidă
RRMT Echipa medicală de răspuns rapid
RS Rolul specializat sau specializarea rolurilor
RSA Aria de sprijin de dinapoi
RSC Comandamentul de sprijin de dinapoi
RSN Ţară cu rol specializat
RTO-HFM Organizaţia de cercetare şi tehnologie a factorilor
umani şi medicină
188
SACEUR Comandamentul Suprem Aliat al Europei
SACLANT Comandamentul Suprem Aliat al Atlanticului
SAR Căutare salvare
SATCOM Comunicaţie prin satelit
SC Comandamentul Strategic
SCA Comandamentul Strategic Atlantic
SCE Comandamentul Strategic Europa
SCEPC Comitetul Superior de Planificare a Urgenţelor Civile
SDC Centrul de Direcţionare Strategică
SECGEN Secretarul General
Comandamentul Suprem al Puterilor Aliate Europa
SHAPE
SHARE Cerinţele de Schimburi de stocuri şi mijloace
SILCEP Divizia Personalului Internaţional pentru Securitate,
Investiţii Logistică şi Planificare a Urgenţelor Cvile
SITCEN Centru de situaţii
SN Ţară trimiţătoare
SNF-L-C-M Canalul Mediteraneean al Forţelor Atlantice
permanente
SNLC Conferinţa Superioară a Logisticienilor NATO
SNO Observator Naţional Superior
SNR Reprezentantul naţional Superior
SOFA Înţelegerea privind Statutul Forţelor
SMO Ofiţer Medic Superior
SOP Procedura Operaţională Permanentă
SOR Declaraţie de cerere
SPOD Port maritim de debarcare
SPOE Port maritim de ambarcare
STANAG Înţelegere de Standardizare
STRATEVAC Evacuare Strategică
STUFT Navă rechiziţionată
SUPLAN Plan de sprijin
TACEVAC Evacuare tactică
TACON Controlul tactic
TOA Transfer de autoritate
TOO Teatrul de operaţiuni
TS Chirurgul (medicul şef) al teatrului
TSG Grupul Chirurgului (medicului şef) al teatrului
189
USAREUR Armata statelor Unite din Europa
USCENTCOM Comandamentul Central American
USEUCOM Comandamentul European American
VOD Distribuţie verticală la bord
WELG Grupul de Logistică Vest European
WEU Uniunea Europei Occidentale
WG Grup de lucru
WG-CCMMR Grupul de lucru de Coordonare şi Cooperare în
cercetarea medicală militară (COMEDS)
WG-DS Grupul de Lucru Stomatologie (COMEDS)
WG-EM Grupul de Lucru de medicină de Urgenţă (COMEDS)
WG-FHTVS Grupul de Lucru de Igienă a alimentaţiei, tehnologie
alimentară şi servicii veterinare (COMEDS)
WG-MMMP Grupul de Lucru de Materiale medicale şi Farmacie
(COMEDS)
WG-MMSOP Grupul de Lucru de Structuri medicale militare,
operaţiuni şi proceduri (COMEDS)
WG-MP Grupul de Lucru de Psihiatrie militară (COMEDS)
WG-MPM Grupul de Lucru de medicină preventivă militară
(COMEDS)
WG-MT Grupul de Lucru de Pregătire medicală (COMEDS)
WIA Rănit în acţiune
WMD Arme de distrugere în masă
WP Document de lucru

190
CAPITOLUL 14 B ADRESE UTILE

NATO HEADQUARTERS

Headquarters
North Atlantic Treaty Organisation (NATO)
B-111O Brussels
or
APO AE 09724 (USA)
or
BFPO 49 (UK)
IVSN: 255-XXXX
Comm: 0032-2-707-XXXX
Fax: 0032-2-707-XXXX
Secure Fax: (ID) 01716 213-1101

IMS

Colonel Silvio Porcu Italy

MS Medical Staff Officer
MS - LA&R Div
HQ NATO
1110 Brussels Belgium
Comm: 0032-2-707-5551
Fax: 0032-2-707-4117

E-Mail: lamd@natosabxl.brussels.army. mu SCEPC - (Secretary)

Mr S Johns Executive Secretariat

Comm: 0032-2-707-4252
Fax: 0032-2-707-5229

JMC - (Chairman)
Dr Arild Kovdal, Norway

JMC (Staff Officer)

Mr C Fausboll
NATO International Staff
Civil Emergency Planning
NATO HQ (H141)
B-1110 Brussels
Comm:
Fax:
E-Mail:
0032-2-707-4308
0032-7-707-5227/7900
fausbollc@hq.nato.int

SNLC - (Military Co-Chairman)

Rear Admiral A. Gumuncioglu

Deputy Military SNLC Co-Chairman
HQ NATO
IMS - LA&R Div
B-1110 Brussels
Belgium
191
Comm: 0032-2-707-9823
Fax: 0032-2-707-5988

MAS
Lieutenant Colonel Jaap Lub NL A
Senior Staff Officer
Army Board, MAS
HO NATO
Room T-4038
B-i 110 Brussels E-Mail:
Belgium
Comm: 0032-2-707-5580
Fax: 0032-2-707-5718 masarmy@ hq.nato.int

NBC MEDICAL WG (Secretary)

Lieutenant Colonel Bela Nemeth RU A

Staff Officer
Army Board, MAS
HO NATO
Room T-4040
B-luG Brussels
Belgium

GENERAL MEDICAL WG (Secretary)

Lieutenant Colonel Bela Nemeth HU A

Staff Officer
Army Board, MAS
HO NATO
Comm:
Fax:
E-Mail:
0032-2-707-5539
0032-2-707-5718 masarmy@ hq.nato.int
Comm: 0032-2-707-5539
Room T-4040
B-11i0 Brussels
Belgium
Fax: 0032-2-707-5718
E-Mail:masarmy @ hq.nato.int

AEROMEDICAL WG (Secretary)

Major A Alfonsi IT AF
Air Board, MAS
HQ NATO
B-luG Brussels
Belgium
Comm: 0032-2-707-5588
Fax: 0032-2-707-5718

CHAIRMAN COMEDS

Major General R Van Hoof

Chief of Staff Medical Service Belgian Armed Forces
Medical Service Staff
Quarter Queen Elisabeth
Everestraat Comm:
B-u 140 Brussels Fax:
Belgium E-Mail:
192
0032-2-701-3102
0032-2-701-3088
Roger.VanHoof@smd be

SECRETARY COMEDS

Colonel G Acke BE MS
Medical Service Staff
Quarter Queen Elisabeth
Everestraat
B-I 140 Brussels
Belgium
Comm:
Fax:
E-Mail:
0032-2-701-3302
0032-2-701-3071
germain.acke@smd.be

SECRETARIAT COMEDS

Pha Major A Henry BE MS

Medical Service Staff
Quarter Queen Elisabeth
Everestraat
B-1140 Brussels
Belgium
Comm:
Fax:
E-Mail:
0032-2-701-3069
0032-2-701-3071 andre.henry@smd.be

ACE Medical Advisor

Brigadier General (Dr) L Klein

Logistics Division
Medical Branch
B-7010 SHAPE
Belgium
Comm: 0032-65-44-4877
Fax: 0032-65-44-3049

ACLANT Medical Advisor

Rear Admiral Bonnie Potter USN

HO SACLANT, Blandy Blvd, Suite 100
Norfolk, Virginia 23511-6696
United States of America
Comm: 001-757-836-5537
Fax: 001-757-836-5499

193
CAPITOLUL 14C BIBLIOGRAFIE

În cele ce urmează prezentăm o listă de documente, nu numai specific

medicale, dar care au implicaţii medicale. Notaţi că unele documente sunt în
curs de întocmire sau sunt în curs de ratificare naţională. Nu toate documentele
mai sunt în vigoare şi agreate de Alianţă. Ele sunt incluse pentru crearea unei
imagini complete.

DOCUMENTE ALE COMITETULUI MILITAR

MC 020/8, 3 April 1984-- Military Committee Policy on Standardisation”

(Currently under revision to include changes made by the establishment of the
NATO Standardisation Agency)
MC 075/1, 23 Jan 80-- ‘Policy for the Control of Air Transport and Troop Carrier
Resources Made Available for the Major NATO Commanders” (Mentions use of
aircraft for air evacuation)
MC 128/3, 25 Nov 97, ‘Guidance for Intelligence Support to NATO”
MC 248/1, 25 Jun 97, “The Relationship Between NATO and the lnterallied
Confederation of Reserve Officers.” (The CIOMR is a subordinate group to the
CIOR)
MC 292, 18 Aug 83, “Guidelines for NATO Maritime Forces Operating in a
Refugee Environment”
MC 299/5, 28 Nov 96, “Guidance For Defence Planning”
MC 317, 16 Dec 91, “NATO Force Structures for the Mid 1990’s and Beyond”
MC 319/1, 15 Dec 97, “NATO Principles and Policies for Logistics”. (This is the
guideline document--all derivative medical documents must be in accord with it.)
MC 326/1, 22 June 1999, “NATO Medical Support Principles and Policies”
MC 327/1,18 Feb 98, “Military Concept For NATO Peace Support Operations’.
(MC 327/2 is currently under development.)
MC 334/1, July 00, “NATO Principles and Policies for Host Nation Support
(HNS) Planning”
MC 335, 4 Mar 94, ‘Establishment of the Committee of the Chiefs of Military
Medical Services in NATO (COMEDS)” (Corrigendum # 3 was issued 24 FEB
98.)
MC 336/1, 27 Feb 98, “The Movement and Transportation Concept For NATO”
194
MC 343, 27 Sept 95, “NATO Military Assistance to International Disaster Relief
Operations”. (This is an outdated document, which is currently being revised.)
MC 389, 16 Jan 97, “MC Directive for the Military Implementation of the
Alliance’s CJTF Concept”
MC 400/2, 8 Feb 00, “MC Guidance For The Military Implementation Of Alliance
Strategy”
MC 402,16 Sep 97, “NATO Psychological Operations Policy”
MC 411, 18 Aug 97, “NATO Civil-Military Co-operation (CIMIC) Policy”. (A new
revision to this document is currently in draft.)

DOCUMENTE DE STANDARDIZARE CU IMPLICAŢII MEDICALE ACTUALE

SAU POTENŢIALE

AAP-3 (C), “Procedures For The Development, Preparation, Production, And

The Updating Of NATO Standardisation Agreements (STANAGs) And Allied
Publications (APs)”. (This is the “Bible” of standardisation document production.)
MP-4 (2000), “NATO Standardisation Agreements And Allied Publications”.
(Issued annually, this is the listing of all current STANAGs and APs.)
AAP-6, “NATO Glossary Of Terms And Definitions”
AAP-1 5, “Glossary Of Abbreviations Used In NATO Documents”
ACCP-1,”Heat Transfer And Physiological Evaluation Of Clothing”
ACodP-2, “The NATO Supply Classification Handbook”
ADivP-1,”Allied Guide To Diving Operations”
ADivP-2, “Allied Guide To Diving Medical Disorders”
AEP-10, “Handbook For The Sampling And Identification Of Chemical Warfare
Agents”
AJP-1,”Allied Joint Doctrine”
AJP-3.4.1, “Peace Support Operations”. (Still under development.)
AJP-4, “Allied Joint Logistic Doctrine”
AJP-4.6, “Multinational Joint Logistics Center Doctrine”
AJP-4.10, “Allied Joint Medical Support Doctrine”. (As this is written, out for
national ratification.)
AJP-9, “NATO Civil-Military Co-operation (CIMIC) Doctrine”. (Still under
development.)
ALP-8, “Index Of NATO Logistic Directives, Instructions, And Manuals” (To be
reissued as AJP-4.8)
ALP-9 (B), “Land Forces Logistic Doctrine”
ALP-il, “Multinational Maritime Force (MNMF) Logistics”

195
ALP-12, Guidance For the Planning and Preparation of Host Nation Support
“

Agreements” (To be reissued as AJP-4.5)

AMedP-i (E), “NATO Table Of Medical Equivalents”
AMedP-3, “Chemical Methods of Insect And Rodent Control”
AMedP-5 (B), “Multilingual Phrase Book For Use By The NATO Medical
Services”
AMedP-6 (B), “NATO Handbook On The Medical Aspects Of NBC Defensive
Operations”
AMedP-7 (C), “Concept Of Operations Of Medical Support For Nuclear,
Biological, And Chemical Environments’. (NOTE: NATO Restricted.)
AMedP-8, “Planning Guide For The Estimation Of Battle Casualties (Nuclear)”
(To be replaced by the following three documents, which are under
development.)
AMedP-08 (A) VOL. I, “Medical Planning Guide For The Estimation Of NBC
Battle Casualties (Nuclear)” (Currently under development.)
AMedP-08 (A) VOL. II, “Medical Planning Guide For The Estimation Of NBC
Battle Casualties (Biological)” (Currently under development. NOTE: NATO
Restricted.)
AMedP-08 (A) VOL. III, “Medical Planning Guide For The Estimation Of NBC
Battle Casualties (Chemical)” (Currently under development.)
AMedP-1 1, “NATO Handbook On Maritime Medicine” (Obsolete, but not being
revised.) AMedP-12, “NATO Blood Brochure”
AMedP-13, “NATO Glossary of Medical Terms And Definitions”. (Currently under
development.)
AMedP-14, “Handling of Casualties in Extreme Climatic Environments”.
(Currently under development.)
AMedP-15, “Military Medical Support In Disaster Relief”. (Currently out for
national ratification.)
AMedP-16, “Comparative Tables Of Medical Treatment Facilities” (Currently
under development.)
APP-9, “Compendium Of Allied Land Forces Messages”
ATP-10 (D), “Search And Rescue”
ATP-17 (B), “Naval Arctic Manual”
ATP-57, “Submarine Rescue Manual”
AXP-6, “Nuclear Casualty And Damage Assessment For Exercises”
AXP-7 (A), “Chemical Casualty Assessment Exercise Publication”
AXP-8, “The Effects Of Wearing Individual Protection Equipment On Individual
And Unit Performance During Exercises”
EXTAC 1010, “Non-Combatant Evacuation Operations”
196
EXTAC 1011, “Humanitarian Assistance Operations”
STANAG 1185, “Minimum Essential Medial and Survival Equipment for Ship Life
Rafts Including Guidelines For Survival at Sea”
STANAG 1196, “Naval Arctic Manual”
STANAG 1208, “Minimum Requirements of Emergency Medical Supplies on
Board Ships” STANAG 1269 (AMedF-11), “NATO Handbook on Maritime
Medicine”
STANAG 1301, “Minimum Conditions For Survival In A Distressed Submarine
Prior To Escape Or Rescue”
STANAG 1308, “Radhaz to Ships Personnel During Helicopter (and VSTOL
Aircraft) Operations on Ships”
STANAG 1319, “Minimum Requirements for Medical Stores Located on Board
Submarines in Support of Escape/Rescue”
STANAG 1372 (ADivP-1), “Allied Guide to Diving Operations”
STANAG 1380, “NATO Naval Radio and Radar Radiation Hazards Manual
AECP-2”
STANAG Study 1388, “Treatment of Refractory Decompression Sickness”.
(NOTE: Studies such as this one are not yet approved by the nations, but are
currently under development. Some of these studies may be withdrawn in the
future without finalization or ratification.)
STANAG 1390, “Submarine Rescue Manual (ATP-57)”
STANAG 1406, “Multinational Maritime Force (MMNF) Logistics (ALP-li)”
STANAG Study 1412, “Minimum Requirements For A Litter To Transfer Patients
Ship to Ship Or Ship To Air”
STANAG 1432, “Allied Guide to Diving Disorders, ADivP-2”
STANAG Study 1439, “Content and Frequency of Diving Medical Examinations”
STANAG Study 1441, “Minimum Qualifications For Diving Medical Officers”
STANAG 2037, “Vaccination of NATO Forces”
STANAG 2040, “Stretchers, Bearing Brackets, and Attachment Supports”
STANAG 2048, “Chemical Methods of Insect and Rodent Control (AMedP-3)”
STANAG 2050, “Statistical Classification of Diseases, Injuries and Death”
STANAG 2060, “Identification of Medical Materiel For Field Medical Installations”
STANAG 2061, “Procedures for Disposition of Allied Patients By Medical
Installations”
STANAG 2068, “Emergency War Surgery (Emergency War Surgery Handbook)”
STANAG 2070, “Emergency War Burial Procedures”
STANAG 2083, “Commander’s Guide on Nuclear Radiation Exposure of
Groups”
STANAG 2087, “Medical Employment of Air Transport in the Forward Area”
197
STANAG 2105, “NATO Table of Medical Equivalents (AMedP-1 (E))”
STANAG 2121, “Cross-Servicing of Medical Gas Cylinders”
STANAG 2122, “Medical Training in First Aid, Basic Hygiene, and Emergency
Care”
STANAG 2126, “First Aid Kits and Emergency Medical Care Kits”
STANAG 2127, “Medical, Surgical, and Dental Instruments, Equipment, and
Supplies”
STANAG 2131, “Multilingual Phrase Book For Use By the Medical Services
(AMedP-5 (A))”
STANAG 2132, “Documentation Relative to Medical Evacuation Treatment and
Cause of Death Of Patients”
STANAG 2136, “Minimum Standards of Water Potability in Emergency
Situations”
STANAG 2177, “Methodology For Anthropometric Data”
STANAG Study 2178, “Medical Tubing And Connectors In The Field”
STANAG Study 2179, “Minimum Requirements For Medical Care Of Women On
Ships”
STANAG 2182, “Allied Joint Logistic Doctrine (AJP-4)”
STANAG 2219, “Medical Preventive and Protective Measures Associated With
Missile Operations”
STANAG Study 2227, “Military Medical Support In Disaster Relief (AMedP-1 5)”
STANAG Study 2228, “Allied Joint Medical Support Doctrine (AJP 4.10)”
STANAG Study 2235, “Pre- & Post Deployment Medical Examination Within
NATO Forces”
STANAG 2342, “Minimum Essential Medical Equipment and Supplies for Motor
Ambulances at All Levels”
STANAG 2345, Control and Evaluation of Exposure of Personnel to Radio-
“

Frequency Fields—3KHz to 300 GHz”

STANAG 2346, “Standard Method of Writing Prescriptions for Spectacles”
STANAG 2347, “Medical Warning Tag”
STANAG 2348, “Basic Military Hospital (Clinical) Records”
STANAG 2350, “Morphia Dosage and Casualty Marking”
STANAG 2357, “X-Ray Film Formats, Cassettes, Screens, and Hangers”.
STANAG 2358,” First Aid and Hygiene Training in NBC Conditions”
STANAG 2361, “Minimum Essential Medical Supply Items in Theatres of
Operations”
STANAG 2406, “Land Forces Logistic Doctrine (ALP-9)”
STANAG 2408, “NATO Blood Brochure (AMedP-12)”

198
STANAG Study 2409, “NATO Glossary of Medical Terms and Definitions
(AMedP-1 3)”
STANAG 2412, Exercise Data On The Effects Of Wearing Individual Protection
“

Equipment On Individual And Unit Performance During Exercises (AXP-8)”

STANAG 2434, “Compendium of Allied Land Forces Messages (APP-9)”
STANAG 2437, “Allied Joint Operations Doctrine (AJP-1)”
STANAG 2449, “Annual Training On The Law Of Armed Conflict”
STANAG Study 2453, “The Extent of Dental and Maxillofacial Treatment and
Minimum Essential Dental Field Equipment at the First-Third Echelon”
STANAG Study 2458, “Handling of Casualties in Extreme Climatic Environments
(AMedP14)”
STANAG Study 2461,”NATO Handbook on Medical Aspects of NBC Defensive
Operations (Nuclear) (AMedP-6(C) Vol. I)”
STANAG Study 2462, “NATO Handbook on Medical Aspects of NBC Defensive
Operations (Biological) (AMedP-6(C) Vol. II)”
STANAG Study 2463, “NATO Handbook on Medical Aspects of NBC Defensive
Operations (Chemical) (AMedP-6 (B) Vol. III)”
STANAG Study 2464, “Military Dental Field Identification”
STANAG 2465, “Tasks for the Appropriate Staffing and Training of Dental
Officers and Dental Ancillary Personnel for Wartime Operations and Operation
Deployments”
STANAG 2466, “Dental Fitness Standards for Military Personnel and A Dental
Fitness Classification System”
STANAG Study 2469, “External Fixation Devices for Bone Injuries”
STANAG Study 2472, “The Effect Of Wearing NBC Individual Protective
Equipment (IPE) On Individual and Unit Performance”
STANAG Study 2473, “Commander’s Guide on Low Level Radiation Exposure
in Military Operations”
STANAG Study 2474, “Recording of Low Level Radiation For Medical Staffs”
STANAG Study 2475, “Planning Guide For The Estimation Of NBC Battle
Casualties (Nuclear) (AMedP-8 (A), Volume I)”
STANAG Study 2476, “Medical Planning Guide For The Estimation Of NBC
Battle Casualties (Biological) (AMedP-8 (A), Volume II)”
STANAG Study 2475, “Planning Guide For The Estimation Of NBC Battle
Casualties (Nuclear) (AMedP-8 (A), Volume III)”
STANAG Study 2478, “Medical Support In A Nuclear, Biological, And Chemical
Environment”
STANAG Study 2481, “Medical Information Collection And Reporting”

199
STANAG Study 2499, “The Effect Of Wearing NBC Individual Protection
Equipment On Individual And Unit Performance During Military Operations (ATP-
65)”
STANAG 2500, “NATO Handbook on the Medical Aspects of NBC Defensive
Operations (AMedP-6 (B))”
STANAG 2871, “First Aid Materiel For Chemical Injuries”
STANAG 2872, “Medical Design Requirements For Military Motor Ambulances”
STANAG 2873, “Concept of Operations of Medical Support For Nuclear,
Biological, and Chemical Environments (AMedP-7(C))”
STANAG 2874, “Planning Guide For the Estimation of Battle Casualties
(Nuclear) (AMedP8)”
STANAG 2879, “Principles of Medical Policy in the Management of a Mass
Casualty Situation”
STANAG 2885, “Emergency Supply of Water in War”
STANAG 2899, “Protection of Hearing”
STANAG 2900, “Laser Radiation-- Medical Surveillance and Evaluation of Over-
Exposure”
STANAG 2905, “Basic Voltage and Current Characteristics of Electro-Medical
Equipment”
STANAG 2906, “Essential Physical Characteristics of Field Type High Pressure
Steam Sterilizers”
STANAG 2907, “Procedures For Reporting and for Initial Disposition of
Unsatisfactory Medical Materiel and Drugs”
STANAG 2908, “Preventive Measures For An Occupational Health Program”
STANAG 2910, “Nuclear Casualty and Damage Assessment for Exercises
(AXP-6)”
STANAG 2917, “Chemical Casualty Assessment Exercise Publication (AXP-7
(A))” STANAG 2931, “Orders For The Camouflage Of The Red Cross and Red
Crescent on Land in Tactical Operations”
STANAG 2937, “Survival, Emergency, and Individual Combat Rations--
Nutritional Values and Packaging”
STANAG 2939, “Medical Requirements For Blood, Blood Donors and
Associated Equipment”
STANAG 2954, “Training of Medical Personnel for NBC Operations”
STANAG 2979, Essential Characteristics of Electrosurgical Apparatus”
STANAG 2981,”Prevention of Cold Injury”
STANAG 2982, “Essential Field Sanitary Requirements”
STANAG 3114, “Aeromedical Training of Flight Personnel”
STANAG 3204, “Aeromedical Evacuation”
200
STANAG 3318, “Aeromedical Aspects of Aircraft Accident/Incident Investigation”
STANAG 3381,”NATO Standard Procedures For Compensation And Form For
Request And Receipt Of Support In The Form Of Supplies And Services”
STANAG 3474, “Temporary Flying Restrictions Due To Exogenous Factors
Affecting Aircrew Efficiency
STANAG 3497, “Aeromedical Training of Aircrew in Aircrew NBC Equipment and
Procedures”
STANAG 3526, “Interchangeability of NATO Aircrew Medical Categories”
STANAG 3527, “Aircrew Flying Time and Rest Periods”
STANAG 3606, “Evaluation And Control Of Laser Hazards On Military Ranges’
STANAG 3614, “Electromagnetic Compatibility (EMC) Of Aircraft Systems”
STANAG 3680, “NATO Glossary Of Terms And Definitions (AAP-6)”
S I “Minimum Requirements of Medical Equipment in Search and Rescue
,

Aircraft”
STANAG 3745, “Medical Training for Search and Rescue Personnel”
STANAG 3746, “Minimum Essential First-Aid and Survival Equipment in Aircraft”
STANAG Study 4510, “Approved Drug for Use by Service Personnel in the
Prevention of Radiation-Induced Nausea and Vomiting”
STANAG Study 4511, “Criteria and Evaluation Procedures For Approval of
Drugs For Use By Service Personnel in the Prevention of Radiation-induced
Nausea and Vomiting”
STANAG Study 7112, “Minimum Standards For Medical Equipment For
Aeromedical Evacuation”

ALTE DOCUMENTE RELEVANTE CU SEMNIFICAŢIE MEDICALĂ ACTUALĂ

SAU POTENŢIALĂ

AC1305-D/441 (Final), NATO Military Assistance to International Disaster Relief

Operations (IDRO) 1 Feb 95
ACE Directive 80-62, “Planning and Activation of a Multinational Logistics
Command”
ACE Directive 80-63, “ACE Policy for Defensive Measures Against Low Level
Radiological Hazards During Military Operations”
ACE Directive 80-64, “ACE Policy for Defensive Measures Against Toxic
lndustrial Chemical Hazards during Military Operations”
ACE Directive 85-2, “SHAPE Logistics Guidance”
ACE Directive 85-3, “Procedures for the Reallocation of Resources in an
Emergency in War by Major NATO Commanders”
ACE Directive 85-7, “Medical Care NATO E-3A Component”
201
ACE Directive 85-8, “ACE Medical Support Principles, Policies, and Planning
Parameters”
61-SC Directive (DRAFT), “Procedures for NATO Host Nation Support Planning
for Multinational Operations”
Bi-SC Directive, 11 DEC 95, “NATO Doctrine for Peace Support Operations’
Bi-SC Directive 80-3, “VOL 5, Logistics Reports”
Bi-SC Logistics Functional Planning Guide
Bi-SC Position Paper, 31 Oct 94, “Maritime Medical Planning Guidance For
NATO” “Emergency War Surgery Handbook”
UN-DHA-Geneva, DPR 213/3 MCDA, Guidelines on the Use of Military and Civil
Defence Assets in Disaster Relief, May 1994
SHAPE draft “Functional Planning Guide for Peace Support Operations”, April
97

202