Mihaela Oraviţan

Aparatul locomotor
Aparatul locomotor

2
 Ghid de anatomie

Anatomia este o ramură a biologiei care studiază structura

organismelor; etimologia termenului anatomie (de la cuvintele greceşti
„ana”= prin şi „temnein”= a tăia) arată principalul mijloc prin care s-a
studiat iniţial structura organismului uman - disecţia.
În prezent, existenţa unor metode avansate de cercetare a permis
cunoaşterea structurii şi a funcţiilor majorităţii elementelor corpului
nostru, astfel încât, anatomia a devenit o ştiinţă exactă care oferă detalii
atât la nivel macroscopic, cât şi microscopic despre structura
organismului. Pentru că studiul descriptiv sau topografic al diverselor
organe şi sisteme este strâns legat de cunoaşterea funcţiilor acestora,
progresele anatomiei au fost relativ simultane cu cele ale fiziologiei
(ştiinţă care se ocupă cu studiul funcţiilor diferitelor structuri anatomice -
celule, ţesuturi, organe şi sisteme - şi cu mecanismele de reglare ale
acestora), cu cele ale biochimiei şi ale biofizicii.
Metodele utilizate pentru cunoaşterea structurii organismului uman
includ, pe lângă disecţie, şi o serie de procedee mai mult sau mai puţin
invazive care, spre deosebire de disecţia propriu-zisă, pot facilita studiul
anatomiei pe organismul viu; unele din aceste metode folosesc organele
de simţ ale exploratorului (explorarea vizuală a corpului se realizează
prin somatoscopie, oroscopia, rinoscopia, laringoscopia, colposcopia etc.
- toate fiind metode care constau în studierea prin inspecţie a diferitelor
părţi ale organismului sau a acestuia ca întreg), viscerometria sau
somatometria (constă în măsurarea diverselor elemente anatomice sau
a corpului ca întreg), palparea, percuţia, auscultaţia; aceste metode
permit aprecierea constituţiei, a stării de nutriţie, a dezvoltării generale

3
Aparatul locomotor

sau a părţilor componente ale corpului uman, a tegumentului, a ţesutului

celular subcutanat, precum şi ale diferitelor aparate şi sisteme care intră
în constituţia organismului; de asemenea, palparea, percuţia şi
auscultaţia permit şi aprecierea proiecţiei la nivelul tegumentului a
conturului unor organe, a unor zone sau puncte de interes anatomoclinic.
Metodelor mai sus amintite li s-au adăugat şi unele explorări
senzoriale mediate prin aparatură sau tehnică specială; acestea sunt:
amprenta sau mulajul, explorarea antropometrică, radioscopia,
radiografia (cu sau fără substanţă de contrast), ecografia, endoscopia,
rezonanţa magnetică nucleară (R.M.N.), tomografia computerizată (T.C.)
şi altele.

Corpul uman este alcătuit macroscopic din următoarele

componente: cap, gât, trunchi, membre superioare sau toracice şi
membre inferioare sau pelvine.
Din punct de vedere al structurii elementare, diferitele părţi
componente ale organismului uman sunt relativ asemănătoare, motiv
pentru care considerăm necesară o scurtă prezentare a principalelor
elemente celulare şi tisulare ale organismului.

Celula reprezintă unitatea de bază structurală, funcţională şi

genetică a organismelor vii. Dimensiunea unei celule este, în medie, de
20-30 de microni (1 micron reprezintă a mia parte dintr-un milimetru).
Forma celulelor este diferită de la un ţesut la altul, fiind adaptată funcţiilor
organului sau sistemului din care face parte (de exemplu, celulele sau
fibrele musculare striate au formă de fus, fiind adaptate principalei
proprietăţi a muşchiului - contractilitatea, hematia adultă are forma unui
disc biconcav – formă ce-i asigură suprafaţa maximă pentru volumul său,
fiind adaptată funcţiei de transportor al gazelor respiratorii).

4
 Ghid de anatomie

Componentele de bază ale oricărei celule din organism sunt:

citoplasma, membrana celulară şi nucleul.
■ Citoplasma este masa celulară care înconjură nucleul; din punct de
vedere structural şi funcţional, este împărţită în două componente:
citoplasma fundamentală (hialoplasma) şi formaţiunile diferenţiate,
reprezentate de organitele celulare şi de incluziunile citoplasmatice.
Organitele sunt comune (se găsesc în toate celulele din organism) şi
specifice (se găsesc doar în anumite celule).
Organitele comune sunt:
▪reticulul endoplasmatic, un sistem de canale intracitoplasmatice care fac
legătura dintre exteriorul celulei şi nucleul acesteia;
▪ribozomii, formaţiuni sferice, cu rol în sinteza proteică;
▪lizozomii, formaţiuni veziculare cu rol în digestia intracelulară;
▪aparatul Golgi, cu rol în formarea produşilor de secreţie ai celulei;
▪mitocondriile, cu rol în producerea de energie celulară;
▪centrul celular (centrozomul), care participă la formarea fusului de
diviziune al celulei, având rol în multiplicarea acesteia (lipseşte în
celula nervoasă, care nu se divide).
Organitele specifice sunt
▪miofibrilele (specifice fibrelor musculare),
▪neurofibrilele şi corpusculii Nissl (specifici celulei nervoase).

■ Nucleul este cel mai mare corpuscul din citoplasmă; majoritatea

celulelor sunt uninucleate, dar există şi celule polinucleate (fibra
musculară striată) sau chiar anucleate (hematia adultă). Nucleul conţine
materialul genetic responsabil de transmiterea caracterelor celulare
specifice, înmagazinat în cromozomi. Fiecare celulă a corpului uman
conţine 46 de cromozomi, cu excepţia celulelor sexuale – ovulele şi
spermatozoizii – care au câte 23 de cromozomi.

5
Aparatul locomotor

■ Membrana celulară este partea care se găseşte la periferia celulei;

este trilaminată şi are anumite proprietăţi care permit schimbul dintre
celule şi mediul extern al acestora, are permeabilitate selectivă şi este
polarizată electric (este încărcată pozitiv pe faţa internă şi negativ pe cea
externă, datorită repartiţiei inegale a ionilor de Na+, K+, şi Cl- de o parte şi
de alta a acesteia).
Figura 1.1 Componentele celulei
19
1
18

6
3
8
4

5
17
16 6
15
7

14 8

13 12 11 10 9

1. microvili 11. hialoplasma

2. ribozom 12. vezicule de pinocitoză
3. microvili 13. aparat Golgi
4. mitocondrie 14. membrana celulară
5. vezicule de pinocitoză 15. membrana nucleară
6. vacuolă 16. nucleoli
7. reticul endoplasmic neted 17. carioplasma (citoplasma nucleară)
8. lizozomi 18. centrozom
9. mitocondrie 19. centrioli
10. microfilamente

Ţesutul este o structură constituită dintr-o grupare de celule care au

aceeaşi formă, compoziţie şi aceeaşi specializare funcţională.

6
 Ghid de anatomie

În cadrul unui ţesut, celulele sunt unite prin substanţa fundamentală.

Principalele tipuri de ţesuturi ale organismului uman sunt: epitelial,

conjunctiv, muscular şi nervos.

a)Ţesuturile epiteliale pot fi împărţite, după funcţiile lor, în: epitelii de

acoperire, glandulare şi senzoriale.
►Ţesuturile epiteliale de acoperire formează la suprafaţa corpului
epiderma, căptuşesc suprafaţa internă a organelor cavitare, formând
mucoase (mucoasa tubului digestiv, mucoasa respiratorie, mucoasa
aparatului excretor, mucoasa uterină) sau participă la formarea
pereţilor vasculari, a pleurei, peritoneului şi a pericardului.
►Ţesuturile epiteliale glandulare se asociază cu ţesut conjunctiv,
vase şi nervi şi formează glande; acestea se pot clasifica, în funcţie
de modul de eliberare a produşilor de secreţie, în:
▪glande endocrine, care îşi elimină produsul de secreţie (care în
cazul acestora se numeşte hormon) direct în sânge; glandele
endocrine umane sunt: hipofiza, tiroida, paratiroidele, suprarenalele,
epifiza, timusul.
▪glande exocrine, care îşi elimină secreţiile printr-un canal la
suprafaţa pielii (glande sebacee, sudoripare) sau într-o cavitate a
corpului (glandele salivare, gastrice etc.);
▪glande mixte constituite din două categorii de celule: unele cu
secreţie endocrină, altele cu secreţie exocrină; este cazul
pancreasului, testiculului şi ovarului.
►Ţesuturile epiteliale senzoriale sunt alcătuite din celule care au
capacitatea de a recepţiona stimuli din mediul intern sau extern;
acest tip de epitelii intră în compoziţia segmentului iniţial sau

7
Aparatul locomotor

receptor al analizatorilor (cutanat, vizual, auditiv, vestibular, gustativ,

olfactiv şi kinestezic).

b)Ţesuturile conjunctive au multiple roluri în organism: asigură

rezistenţa organismului, leagă diferite părţi ale organelor, au rol trofic,
intervin în apărarea organismului etc. În funcţie de consistenţa substanţei
fundamentale care intră în constituţia lor, ţesuturile conjunctive se împart
în moi, semidure şi dure.
►Ţesuturile conjunctive moi sunt subîmpărţite în mai multe
categorii:
▪lax, cu funcţie trofică; însoţeşte alte ţesuturi;
▪reticulat se găseşte în măduva hematogenă, ganglionii limfatici;
▪adipos se găseşte în hipoderm şi în jurul unor organe;
▪fibros intră în compoziţia aponevrozelor, fasciilor, tendoanelor şi
capsulelor unor organe;
▪elastic formează tunica medie a arterelor mari şi venelor.

►Ţesuturile conjunctive semidure (cartilaginoase) sunt ţesuturi

elastice şi rezistente; sunt împărţite, după compoziţia lor în fibre şi
substanţă fundamentală în trei categorii:
▪hialin care formează cartilajele articulare, costale, laringeale,
traheale şi bronşice;
▪elastic care formează epiglota şi pavilionul urechii;
▪fibros se găseşte în discurile intervertebrale şi în meniscuri.

►Ţesuturile conjunctive dure se confundă, de fapt, cu ţesutul

osos şi vor fi descrise la capitolul respectiv.

8
 Ghid de anatomie

Ţesuturile muscular şi nervos vor fi, de asemenea, descrise în

capitolele următoare.

Organul este o parte componentă a unui aparat al organismului;

are o structură specifică (fiind format din mai multe tipuri de ţesuturi) şi
este specializat în realizarea unor anumitor funcţii în organism.
Organele interne, situate în majoritatea lor, în cavităţile toracică şi
abdominală se numesc şi viscere sau splanhne.
De exemplu, ficatul este un organ al aparatului digestiv specializat în
sinteza bilei, implicat în metabolismul intermediar, stomacul este un alt
organ al aparatului digestiv specializat în secreţia de suc gastric, în
digestia bolului alimentar ajuns prin deglutiţie la acest nivel, creierul este
un organ al sistemului nervos, rinichii sunt organe ale aparatului
excretor, plămânii-organe ale aparatului respirator, cordul - organ al
aparatului cardio-vascular.

Sistemul este un ansamblu de ţesuturi şi/sau organe, cu o structură

relativ omogenă, cu o dispoziţie extinsă în organism şi cu funcţii
specifice.
Principalele sisteme ale organismului uman sunt: nervos, osos,
articular, muscular, circulator, endocrin.

Un aparat al organismului este un ansamblu format din mai multe

organe sau/şi sisteme destul de diferite, dar care deservesc împreună
una sau mai multe funcţii specifice.
Aparatele organismului uman sunt: aparatul locomotor (alcătuit din
oase, muşchi şi articulaţii care deservesc împreună funcţiile de susţinere
şi locomoţie), aparatul cardio-vascular (a cărui principală funcţie este
aceea de transport a gazelor respiratorii, a substanţelor nutritive, precum
şi a diverşilor metaboliţi derivaţi din metabolismul intermediar), aparatul

9
Aparatul locomotor

respirator (care realizează schimbul gazos dintre organism şi mediul

extern), aparatul excretor ( având ca roluri principale eliminarea unor
produşi finali de metabolism şi realizarea homeostaziei hidro-electrolitice
şi acido-bazice a organismului), aparatul digestiv (care deserveşte funcţii
legate de nutriţia organismului: aportul de apă şi de substanţe nutritive,
digestia şi absorbţia principiilor alimentari, precum şi eliminarea
reziduurilor neasimilabile), şi aparatul reproducător (care este substratul
reproducerii umane şi al dezvoltării caracterelor sexuale prin hormonii pe
care-i secretă gonadele).

Aparatele şi sistemele îndeplinesc principalele funcţii ale

organismului uman: de relaţie cu mediul extern, de nutriţie şi de
reproducere.

Poziţia anatomică a corpului

Pentru a fi posibilă o orientare corectă a segmentelor şi organelor

corpului, s-a acceptat, convenţional, o poziţie anatomică care este ase-
mănătoare poziţiei de „drepţi” din educaţia fizică; astfel, în poziţia
anatomică, individul este în ortostatism, cu membrele superioare lipite de
părţile laterale ale trunchiului, cu coatele în extensie, antebraţele în
rotaţie externă, cu palmele, având degetele extinse, orientate anterior;
membrele inferioare sunt lipite, genunchii şi şoldurile în extensie, iar
picioarele sunt în unghi drept faţă de axul lung al membrului inferior
respectiv.
Organismul uman aflat în poziţie anatomică prezintă un centru de
greutate - locul unde acţionează rezultanta forţelor gravitaţionale; acest

10
 Ghid de anatomie

punct nu coincide cu centrul geometric al organismului deoarece corpul

uman este alcătuit din segmente cu densitate diferită şi nu este perfect
simetric; centrul de greutate al organismului este diferit de la un individ la
altul, depinzând de constituţia acestuia şi se modifică odată cu
schimbarea poziţiei. La indivizii cu constituţie normală, în poziţie
anatomică, acest punct se află, în majoritatea cazurilor, aproximativ în
centrul micului bazin, la nivelul marginii superioare a vertebrei a treia
sacrată.

Planurile anatomice sunt suprafeţe care secţionează imaginar

corpul sub o infinitate de incidenţe; în funcţie de orientarea acestora faţă
de poziţia anatomică, există trei categorii principale de planuri
anatomice: planuri frontale, planuri transversale şi planuri sagitale (figura
1.2).
Planurile frontale sunt dispuse vertical, aproximativ paralel cu
fruntea, şi împart corpul într-o parte anterioară şi una posterioară; planul
frontal care trece prin centrul de greutate al corpului şi îl împarte într-o
jumătate anterioară şi o jumătate posterioară poartă denumirea de plan
medio-frontal.
Planurile sagitale sau antero-posterioare sunt dispuse vertical,
antero-posterior, şi împart corpul într-o parte dreaptă şi una stângă;
planul sagital care trece prin centrul de greutate şi împarte corpul într-o
jumătate dreaptă şi una stângă se numeşte plan medio-sagital.
Planurile transversale sunt dispuse orizontal şi împart corpul într-o
parte superioară şi una inferioară; planul medio-transversal este acel
plan transversal care împarte corpul într-o jumătate superioară şi una
inferioară, trecând prin centrul de greutate al acestuia.

11
Aparatul locomotor

Aceste planuri anatomice sunt utile pentru descrierea şi orientarea

tuturor elementelor anatomice care vor fi prezentate în capitolele
următoare.
Fiecare plan de referinţă are un ax care trece prin centrul de
greutate al corpului; astfel, planurile medio-sagital şi medio-frontal au un
ax comun, vertical, denumit axul longitudinal, iar planul medio-
transversal are un ax transversal, orientat orizontal; acesta din urmă se
intersectează cu axul longitudinal la nivelul centrului de greutate.

Figura 1.2 Planurile şi axele anatomice de referinţă

Planul
medio-sagital

Planul
medio-frontal

Planul
medio-transversal Centrul de
greutate al
corpului

12
 Ghid de anatomie

Împărţirea corpului uman în zone şi

regiuni cu importanţă practică

Organismul uman este compus din cinci elemente: capul, gâtul,

trunchiul, membrele superioare (sau toracice) şi membrele inferioare
(sau pelvine).
Fiecare din aceste elemente este compus din segmente sau zone
care, la rândul lor, sunt subîmpărţite în regiuni topografice.

►Capul este împărţit în două zone: craniană (corespunzătoare calotei

craniene şi elementelor sistemului nervos central care sunt adăpostite
aici) şi facială (corespunzătoare feţei).
-Zona craniană cuprinde următoarele regiuni:
▪Frontală
▪Parietală
▪Temporală
▪Occipitală
▪Auriculară
-Zona facială are următoarele regiuni:
●Orbitală (palpebrală)
●Infraorbitară
●Nazală
●Bucală
●Orală ( sau labială)
●Zigomatică
●Mentonieră
●Parotido-maseterină

13
Aparatul locomotor

Figura 1.3 Regiunile anatomice ale capului şi gâtului

1 2

3
4
5
6

7
22
8
9
10
21
11
25 23
12
20 13
19 24
18

14
26

17 16 15

1. regiunea frontală 14. regiunea deltoidiană

2. regiunea orbitală
3. regiunea nazală
4. regiunea infraorbitală
5. regiunea zigomatică
6. regiunea orală
7. regiunea mentonieră
8. regiunea bucală
9. regiunea parotideo-maseterină
10. regiunea submandibulară
11. regiunea mentonieră
12. trigonul carotidian
13. regiunile laringiană, traheală şi
tiroidiană
15. regiunea infraclaviculară
16. fosa supraclaviculară mică
17.fosa supraclaviculară mare
(trigonul omoclavicular)
18.regiunea laterală a gâtului
19.regiunea sternocleidomastoidiană
20.regiunea occipitală
21.regiunea parietală
22.regiunea temporală
23.regiunea submentonieră
24.fosa jugulară
25.regiunea auriculară
26. trigonul deltopectoral

14
 Ghid de anatomie

►Gâtul prezintă patru zone: anterioară, posterioară, laterală dreaptă şi

laterală stângă.

■ Zona anterioară a gâtului are două segmente,

delimitate de osul hioid, şi anume:
1. suprahioidian, cu regiunile:
▪ submentonieră
▪ trigonul submandibular
2. subhioidian, cu regiunile:
▪ laringiană
▪ traheală
▪ tiroidiană
▪ trigonul carotic

■ Zona posterioară a gâtului se mai numeşte regiune

nucală sau a cefei.
■ Zonele laterale ale gâtului cuprind regiunile sterno-
cleidomastoidiene, care în porţiunea inferioară prezintă
fosa supraclaviculară (triunghiul supraclavicular mic) şi
regiunea laterală a gâtului (regiunea supraclaviculară
sau triunghiul lateral al gâtului).

Ca o observaţie, menţionez faptul că regiunile anatomice care sunt

intersectate de planul medio-sagital sunt unice, nepereche, iar celelalte
regiuni sunt perechi, dispuse simetric având, o zonă dreaptă şi alta
stângă, raportate la poziţia anatomică.

15
Aparatul locomotor

►Trunchiul este împărţit în două mari zone: una antero-laterală (ventro-

laterală) şi alta posterioară (dorsală).
■ zona antero-laterală are următoarele regiuni anatomice (figura
1.4):
▪ subclaviculară sau infraclaviculară (în a cărei extremitate
laterală se află spaţiul sau trigonul deltopectoral)
▪ sternală
▪ mamară
▪ pectorală laterală
▪ hipocondrială
▪ epigastrică
▪ abdominală laterală (flancurile)
▪ ombilicală
▪ inghinală (inghino-abdominală)
▪ pubiană
Primele patru regiuni sunt situate pe linia mediană a corpului şi
sunt nepereche, iar celelalte şase sunt perechi şi sunt aşezate simetric,
în dreapta şi în stânga liniei mediane a trunchiului.
■ zona posterioară sau dorsală a trunchiului prezintă, de
asemenea, mai multe regiuni anatomice (figura 1.5) :
▪ scapulară
▪ interscapulară
▪ infrascapulară (subscapulară)
▪ suprascapulară
▪ vertebrală
▪ sacrococcigiană
▪ lombară
Regiunile vertebrală şi sacro-coccigiană sunt mediane, nepereche,
iar celelalte sunt simetrice, perechi.

16
 Ghid de anatomie

Figura 1.4 Regiunile anatomice ale trunchiului (partea anterioară)

1. regiunea infraclaviculară
2. regiunea deltoidiană
3. regiunea brahială
anterioară
4. regiunea mamară
5. fosa axilară
6. regiunea axilară 1 2 3
7. regiunea pectorală
laterală
8. regiunea hipocondrului
(stâng)
9. regiunea epigastrică
10. regiunea abdominală
laterală (flancul stâng)
11. regiunea ombilicală
12. regiunea inghinală stângă
13. regiunea hipogastrică
4 54 65

8
9
10
11

12
13

Trunchiul se mai împarte didactic, în trei mari segmente: toracele,

abdomenul şi bazinul; partea inferioară a bazinului cuprinde perineul
care conţine regiunile: pudendală (ruşinoasă), perineală şi anală.

Toracele este partea cranială a trunchiului care conţine cele mai

importante organe ale aparatelor respirator şi cardio-vascular; cutia
toracică este formată din coloana cervicală, coaste şi stern. Toracele are
forma unui trunchi de con (cu baza mică orientată cranial) aplatizat în
sens antero-posterior; forma toracelui depinde de: dezvoltarea coloanei
toracale, a coastelor şi a sternului, prezentând numeroase variaţii
individuale.

17
Aparatul locomotor

Limitele toracelui: superior, este delimitat de gât printr-o linie

imaginară care trece prin furculiţa sternală, marginea anterioară a
claviculei, articulaţia acromio-claviculară şi procesul spinos al celei de-a
şaptea vertebre cervicale; inferior, toracele este separat de abdomen
prin linia imaginară care trece prin apendicele xifoid, rebordul condro-
costal şi procesul spinos al vertebrei T12. Aceste limite nu corespund
însă delimitării interne între cele două cavităţi, toracică şi abdominală,
deoarece, în partea superioară, plămânii depăşesc nivelul claviculei, iar
inferior, diafragma, care separă cele două cavităţi, depăşeşte nivelul
rebordului costal.
Separarea toracelui de membrele superioare se face printr-o linie
imaginară care trece prin şanţul deltopectoral, anterior, iar posterior prin
linia care uneşte marginea medială a omoplatului cu linia de delimitare a
toracelui de gât.
Abdomenul este zona trunchiului situată între torace şi bazin; limita
superioară a fost menţionată la descrierea toracelui; limita inferioară este
reprezentată de o linie ce porneşte de la simfiza pubiană, urmăreşte
plica inghinală până la spina iliacă antero-superioară, apoi creasta iliacă
până la nivelul apofizei spinoase a vertebrei L5. Ca şi la torace, limitele
interne ale abdomenului nu se suprapun celor externe, descrise anterior;
deoarece inferior abdomenul pătrunde şi în pelvis (bazin), se poate
descrie o cavitate unică, abdomino-pelvină.
Abdomenul are o formă cilindrică, turtită în sens sagital, putând
prezenta o mare varietate de modificări individuale, influenţate de vârstă,
sex, constituţie, postură, starea de plenitudine sau vacuitate a organelor
tubului digestiv, prezenţa unor anumite stări fiziologice (sarcina) sau
patologice. La copil, abdomenul este ovoid, cu polul mai voluminos
orientat superior.

18
 Ghid de anatomie

Figura 1.5 Regiunile anatomice ale trunchiului (faţa posterioară)

1
2
3
4

1. regiunea parietală 5 6
2. regiunea temporală
3. regiunea occipitală
4. regiunea laterală a
gâtului
5. regiunea posterioară a
braţului
6. regiunea deltoidiană
7. regiunea scapulară 7
8. regiunea infrascapulară
9. regiunea vertebrală
8
10. regiunea lombară
9
11. regiunea laterală
10
12. regiunea gluteală
13. regiunea sacrală 11
14. regiunea perineală
15. regiunea femurală
posterioară
12

13
14
15

►Membrele superioare sau toracice prezintă şase segmente: umărul,

cotul, antebraţul, gâtul mâinii şi mâna.
Membrele superioare au o formă cilindrică, uşor turtită în sens
antero-posterior, excepţie făcând extremitatea distală a acestora, care
este turtită şi lăţită; forma membrului superior prezintă variaţii individuale
prezentând forme dependente de vârstă, sex, constituţie şi activitatea
fizică; la femei şi copii, membrul toracic este mai rotunjit, în timp ce la
sexul masculin este ceva mai pregnant relieful muscular; membrul

19
Aparatul locomotor

superior dominant este mai gros, la adult, cu aproximativ 1 cm,

comparativ cu celălalt membru superior. La o talie medie, membrul
superior are o lungime medie de 70 cm la femei şi 75 cm la bărbaţi. În
figura 1.6 se observă că:
■ Umărul are următoarele regiuni:
▪ axilară
▪ deltoidiană
▪ acromială
▪ scapulară (aparţine şi zonei dorsale a trunchiului)
■ Braţul este zona cuprinsă între umăr şi cot şi este împărţit
anatomic în regiunile:
▪ brahială anterioară
▪ brahială posterioară
■ Cotul este reprezentat de următoarele două regiuni:
▪ plica cotului ( regiunea anterioară a cotului)
▪ olecraniană ( regiunea posterioară a cotului)
■ Antebraţul este cuprins între gâtul mâinii şi cot şi prezintă
regiunile:
▪ antebrahială anterioară
▪ antebrahială posterioară
■ Gâtul mâinii, noţiune neomologată de nomenclatura ana-
tomică internaţională, are două regiuni:
▪ anterioară
▪ posterioară
■ Mâna prezintă:
▪ zona palmară (anterioară)
▪ zona dorsală (posterioară)
▪ degetele (care pot fi considerate şi ca aparţinând ce-
lorlalte două zone ale mâinii)

20
 Ghid de anatomie

Figura 1.6 Regiunile anatomice ale membrului superior

vedere anterioară vedere posterioară

2
6
3

8
8
5

10 99

10
10

1. regiunea deltoidian 6. regiunea brahială posterioaă

2. regiunea brahială anterioară 7. regiunea posterioară a cotului
3. regiunea anterioară a cotului 8. regiunea antebrahială posterioară
4. regiunea antebrahială anterioară 9. regiunea dorsală a mâinii
5. regiunea palmară 10. degetele

►Membrele inferioare sau pelvine au, de asemenea, o formă

cilindroidă, cu excepţia părţii distale, piciorul, care are un aspect lăţit şi
formează cu restul membrului, un unghi aproape drept (în poziţia
anatomică); membrele pelvine sunt formate din şase segmente: şoldul,
coapsa, gamba, gâtul piciorului şi piciorul. Forma şi mărimea membrului

21
Aparatul locomotor

inferior, la fel ca şi cele ale membrelor superioare, prezintă variaţii

dependente de constituţia individuală, sex şi vârstă. Membrul dominant
este, de obicei, mai bine dezvoltat decât celălalt. Urmărind figura 1.7, se
observă regiunile anatomice ale membrului inferior.
■ Şoldul are următoarele regiuni anatomice:
▪ gluteală (fesieră)
▪ trohanteriană
▪ a trigonului femural
■ Coapsa este segmentul cuprins între şold şi genunchi şi
are două regiuni:
▪ femurală anterioară
▪ femurală posterioară
■ Genunchiul prezintă:
▪ regiunea anterioară
▪ regiunea posterioară (poplitee)
■ Gamba are, de asemenea, două regiuni:
▪ anterioară
▪ posterioară
■ Gâtul piciorului, ca şi gâtul mâinii, nu este inclus în no-
menclatura anatomică internaţională; i se descriu două
regiuni:
▪ anterioară
▪ posterioară
■ Piciorul este constituit din:
▪ regiunea dorsală (dosul piciorului sau regiunea supe-
rioară)
▪ regiunea plantară (planta sau regiunea inferioară)
▪ regiunea calcaneană (corespunde călcâiului sau talo-
nului)

22
 Ghid de anatomie

▪ degetele (care după unii autori sunt incluse în

regiunile plantară şi dorsală ale piciorului).

Figura 1.7 Regiunile anatomice ale membrului inferior

Vedere anterioară Vedere posterioară

7
8

1
10

15 15
2

11
3

12

4
5

6 13

14

1. regiunea anterioară a coapsei 8. regiunea gluteală

2. regiunea anterioară a genunchiului 9. regiunea perineală
3. regiunea anterioară a gambei 10. regiunea femurală posterioară
4. regiunea calcaneană 11. regiunea posterioară a
5. regiunea dorsală a piciorului genunchiului
6. degetele 12. regiunea posterioară a gambei
7. regiunea sacrală 13. regiunea calcaneană
14. regiunea plantară
15. axul longitudinal al membrului
inferior

23
Aparatul locomotor

Osteologia

Osteologia este partea anatomiei care se ocupă cu studiul oaselor.

Ansamblul oaselor unui organism constituie scheletul; oasele sunt
organe dure, rezistente, de culoare alb-gălbui.

♦ Conformaţia externă a oaselor

Oaselor li se atribuie forme geometrice şi, în consecinţă, li se

descriu trei dimensiuni: lungime, lăţime şi grosime; tot în acest context,
oasele au mai multe feţe, margini şi unghiuri.
În funcţie de raportul dintre dimensiunile lor, oasele au fost
clasificate în patru mari categorii: oase lungi, scurte, plane (plate) şi oase
mixte (neregulate).
Oasele lungi au ca dimensiune predominantă lungimea; prezintă
două extremităţi numite epifize (una superioară sau proximală şi una
inferioară sau distală) şi un corp numit diafiză situat între cele două
epifize; oasele lungi fac parte din scheletul membrelor şi îndeplinesc rolul
de pârghii de viteză în locomoţie. Diafiza are formă aproximativ cilindrică
sau prismatic triunghiulară, iar axul longitudinal este, de obicei, uşor
curbat, conferind, astfel, osului respectiv, o mai mare rezistenţă;
epifizele au un diametru transversal mai mare decât diafiza osului
respectiv, fiind adaptate participării la formarea unor articulaţii, precum
şi la inserţia unui număr relativ mare de muşchi. Oasele incluse în
această categorie sunt: clavicula, humerusul, radiusul, ulna, femurul,
tibia, peroneul, metacarpienele, metatarsienele şi falangele.
Oasele plane (plate) au grosimea mult mai mică în raport cu
celelalte două dimensiuni; sunt oase turtite cărora li se descriu, în

24
 Ghid de anatomie

general, două feţe şi un număr variabil de unghiuri şi margini; participă la

delimitarea unor cavităţi (cutia toracică, cutia craniană, pelvisul)
protejând organele din aceste cavităţi) şi, prin suprafaţa lor relativ mare,
dau inserţie unui număr mare de muşchi. Oase plate sunt: frontalul,
parietalul, occipitalul, nazalul, lacrimalul, vomerul, scapula, sternul,
coastele, coxalul şi rotula.
Oasele scurte sunt acele oase la care cele trei dimensiuni sunt
aproximativ egale şi se găsesc în regiuni care implică o mare rezistenţă
sau participă la formarea unor articulaţii cu mişcări complexe, dar de
amplitudine mică; astfel de oase sunt carpienele şi tarsienele. Unii autori
mai includ în această categorie oasele sesamoide şi rotula.
Oase mixte sau neregulate sunt oasele care, datorită formei lor
particulare, nu pot fi incluse în nici una din categoriile de mai sus; astfel
de oase speciale sunt: vertebrele, sacrul, coccisul, temporalul, sfenoidul,
etmoidul, zigomaticul, maxila, mandibula, palatinul, cornetul inferior şi
hioidul.

Suprafaţa externă a oaselor nu este plană, ci prezintă o serie de

depresiuni sau proeminenţe legate de participarea osului la formarea
unor articulaţii (fiind proeminenţe sau depresiuni articulare) sau deter-
minate de inserţia unor ligamente, a unor muşchi, de trecerea unor
elemente vasculare sau nervoase (fiind proeminenţe sau depresiuni
nearticulare). Cunoaşterea acestor particularităţi osoase are, adesea, o
importanţă practică deosebită.
■ Proeminenţele osoase pot fi, după cum am menţionat anterior,
articulare, reprezentând suprafeţele articulare ale unor oase (capul
humeral, capul femural etc.) sau nearticulare care au fost, la rândul lor,
denumite:

25
Aparatul locomotor

▪ tuberozitate, în cazul unei proeminenţe voluminoase, accidentate şi

aspre;
▪ tubercul, dacă excrescenţa este relativ mică;
▪ spină - o proeminenţă relativ mare, ascuţită, tăioasă;
▪ proces sau apofiză - o excrescenţă mare (2-3 cm), cu aspect aproxi-
mativ cilindric;
▪ linie sau creastă – un relief relativ îngust care traversează una din
feţele unui os.

■ Depresiunile oaselor se numesc, în funcţie de adâncimea şi forma

lor:
▪ fose – zonele netede, concave ce adăpostesc muşchi, organe sau alte
elemente anatomice;
▪ şanţuri - depresiunile alungite, nu foarte adânci, determinate de trece-
rea unor elemente vasculare sau nervoase;
▪ fisuri – depresiunile foarte înguste şi adânci ale unor oase late;
▪ canale – cavităţi care traversează osul şi care servesc trecerii unor
elemente vasculare sau nervoase;
▪ găuri - locul prin care intră sau ies din os anumite vase sau nervi;
▪ cavităţi – depresiuni concave, implicate în special în formarea unor
articulaţii.

Conformaţia scheletului depinde de o serie de factori, unii având o

determinare genetică (rasă, sex, ereditatea familială, diverse anomalii
cromozomiale), în timp ce alţi factori modifică scheletul independent de
informaţia cromozomială; aceştia din urmă sunt: alimentaţia (în special,
aportul de minerale, proteine, vitamine), activitatea fizică, diverse
traumatisme (fracturi, luxaţii) sau alte boli care afectează structura sau/şi

26
 Ghid de anatomie

aspectul oaselor (rahitismul, reumatismul articular degenerativ,

osteoporoza etc.).

♦ Conformaţia internă a oaselor

În interiorul oaselor, substanţa osoasă se prezintă sub două

aspecte: compact şi spongios, denumite impropriu ţesut osos compact
şi ţesut osos spongios.
Ca orice ţesut conjunctiv, ţesutul osos este constituit din celule, fibre
şi substanţă fundamentală.
Celulele sunt de trei tipuri:
▪osteoblaste, celule tinere care au proprietatea de a produce
substanţa preosoasă, oseina, care ajunge să le înconjure
complet transformându-le în celule mature;
▪osteocitele sunt celulele mature, adăpostite în nişte cavităţi
numite osteoplaste;
▪osteoclastele sunt celule mari, cu funcţia de limitare şi
distrugere a formării de ţesut osos.
Substanţa fundamentală are o componentă organică (aproximativ
34%) reprezentată, în principal, de oseină şi o componentă anorganică
(aproximativ 66%) reprezentată de sărurile de calciu şi fosfor care
conferă osului o rezistenţă mare.
Fibrele conjunctive ale ţesutului osos sunt dispuse sub influenţa
forţelor mecanice care acţionează asupra osului, contribuind, de
asemenea, la creşterea rezistenţei acestuia.

În funcţie de dispunerea lamelelor osoase (formate din oseina

impregnată cu săruri minerale fosfo-calcice), ţesutul osos poate avea
două aspecte: compact şi spongios.

27
Aparatul locomotor

Ţesutul osos compact este omogen, dur, format din lamele osoase
foarte apropiate unele de altele; se găseşte în diafiza oaselor lungi, în
stratul de la suprafaţa epifizelor şi a oaselor scurte, plane şi neregulate;
diafiza oaselor lungi prezintă în centru un canal longitudinal, denumit
canal medular care conţine măduvă osoasă (roşie-hematogenă la făt,
galbenă după naştere şi gelatinoasă-cenuşie la vârstnici).
Ţesutul osos spongios are aspectul unui burete datorită faptului că
lamelele osoase se întretaie delimitând cavităţi cu forme şi mărimi
diferite în care se află măduvă roşie, hematogenă; acest tip de ţesut se
găseşte în interiorul oaselor scurte, plate şi neregulate şi în interiorul
epifizelor.
Figura 2.1 Dispoziţia tipurilor de ţesut osos

Os lung Os neregulat
1. ţesut osos spongios
2 2. ţesut osos compact
3. canal medular
1 4. măduvă osoasă
galbenă
2 5. periost
2 6 6. gaura vertebrală
3
4 1

5
2 1
Os lat

Lamelele osoase îşi modifică orientarea în funcţie de solicitările la

care este supus osul; dispoziţia acestor structuri este rezultatul adaptării
osului la acţiunile biomecanice locale, dar în mare parte, piesele
scheletului au o formă dobândită ereditar (în acest context, trebuie
amintit faptul că scheletul nou-născutului este aproape identic cu al
adultului, exceptând, bineînţeles, mărimea acestuia şi proporţiile dintre
diferitele elemente ale scheletului).

28
 Ghid de anatomie

Figura 2.2 Dispoziţia tipurilor de ţesut osos în osul lung

Cartilaj de creştere
Epifiza proximală
Ţesut osos spongios

Ţesut osos compact

Diafiza
Canal medular

Ţesut osos compact

Epifiza distală

1 Cartilaj de creştere

Figura 2.3 Dispoziţia schematică a

2 lamelelor osoase în epifiza proximală
a femurului
4
3 1. travee de presiune din colul
femural
2. travee de presiune din capul
femural
3. travee de tracţiune
4. travee de tracţiune
Figura 2.4

29
Aparatul locomotor

Di Figura 2.4 Dispoziţia periostului

Periostul este membrana con-
junctivă care înveleşte osul pe toată
suprafaţa lui cu excepţia zonelor
care sunt acoperite de cartilaj Periost aderent
de diafiză
articular şi de unele zone care dau
inserţie muşchilor (figura 2.4).
Periost disecat
Periostul aderă de os prin faţa sa
profundă, în special în cazul
epifizelor oaselor lungi şi la
suprafaţa oaselor scurte; este
foarte bine vascularizat şi bogat
inervat.
Periostul este implicat în osteo-
geneză (în creşterea în grosime a
oaselor), are un rol important în nu-
triţia osului, în reparaţia osoasă în
caz de fracturi precum şi în cazul al-
tor pierderi limitate de substanţă
osoasă.

♦Funcţiile oaselor
Oasele au următoarele funcţii în organismul uman:
▪ determină forma, dimensiunile şi proporţiile corpului ca întreg şi a di-
verselor sale segmente;
▪ servesc ca sprijin pentru întregul corp şi pentru părţile moi ale acestuia;
▪ delimitează cavităţi, protejând anumite organe cu importanţă vitală (cu-
tia craniană adăposteşte creierul, cutia toracică adăposteşte cordul,
plămânii);

30
 Ghid de anatomie

▪ servesc ca suprafeţe de inserţie pentru muşchi, devenind astfel pârghii

utile locomoţiei;
▪ constituie un depozit de săruri minerale, contribuind la menţinerea
echilibrului fosfo-calcic al organismului;
▪ măduva roşie osoasă deţine funcţia de hematogeneză, respectiv în
formarea elementelor figurate ale sângelui.

♦ Vascularizaţia oaselor

Arterele. Oasele prezintă artere nutritive şi periostale; arterele

nutritive pătrund în diafiza oaselor lungi sau în interiorul celorlalte tipuri
osoase prin nişte orificii specifice denumite găuri nutritive, iar arterele
periostale provin din arterele care irigă organe învecinate osului şi
formează o reţea vasculară subperiostală; în interiorul osului, cele două
sisteme - nutritiv şi periostal - se anastomozează. Oasele scurte au doar
un singur sistem arterial - periostal.
Venele au un traseu asemănător arterelor, dar în sens invers; la
oasele lungi, fiecare arteră este însoţită de două venule; vasele
limfatice formează o reţea perivasculară.

♦ Inervaţia oaselor

Nervii pătrund în os prin găurile nutritive şi prin periost; primii

însoţesc arterele nutritive, iar ceilalţi formează un plex nervos periostal
bogat în proprioceptori.

31
Aparatul locomotor

Figura 2.5 Vascularizaţia osului

Cartilajul articular Artere epifizare

Epifiza

Cartilaj de
creştere

Arterele periostale şi reţeaua

Diafiza vasculară subperiostală

Artera nutritivă

Scheletul uman

Scheletul uman este alcătuit din 208 oase; oasele situate pe linia
mediană a corpului sunt neperechi şi sunt considerate oase simetrice
(cele două jumătăţi determinate de planul medio-sagital sunt aproape
identice), celelalte sunt perechi, dar asimetrice, cele două jumătăţi ale lor
nefiind identice; pentru a putea descrie oasele, acestea trebuie, în primul
rând, să fie orientate în funcţie de poziţia anatomică descrisă anterior;
orientarea se face relativ uşor, ţinând cont de elementele anatomice
specifice osului respectiv.

32
 Ghid de anatomie

Figura 2.6 Scheletul uman (vedere anterioară)

1
2
1. parietal
2. frontal 21
3. mandibulă
4. coloana cervicală 3
5. clavicula 4
6. stern 5
7. humerus
8. coxal 6
9. radius
10. ulnă
11. carpiene 7
12. matacarpiene
13. falange
14. femur
15. rotulă 8
16. tibia
17. fibula 9
18. tarsiene
19. metatarsiene 10
20. falange 11
21. craniu
12
13

14

15

16

17

18
19
20

33
Aparatul locomotor

Figura 2.7 Scheletul uman (vedere posterioară)

1. parietal
2. occipital 1
3. coloana cervicală
4. scapula 2
5. humerus
6. ulna 3
7. coxal
8. radius
9. carpiene 4
10. metacarpiene
11. falange 5
12. femur
13. tibie
14. fibula
15. calcaneu 6
16. sacru 7
8
16
9
10
11

12

13

14

15

Scheletul capului (craniul)

Oasele capului sunt în număr de 23; acestea sunt oase fixe, cu

excepţia a două oase: mandibula şi hioidul, care sunt mobile; scheletul

34
 Ghid de anatomie

capului are două mari părţi: neurocraniul care adăposteşte creierul, şi

viscerocraniul care formează scheletul feţei.
Majoritatea oaselor care formează craniul se încadrează în catego-
ria oaselor late, doar câteva fiind considerate oase mixte (temporalul,
maxila, mandibula şi hioidul).

Neurocraniul este format din opt oase care formează bolta

craniană şi baza craniului. Bolta craniană este partea superioară,
convexă (la exterior) şi acoperită, în mare parte, de pielea păroasă a
capului; baza craniului este un masiv osos, format prin participarea mai
multor oase craniene, dispus aproximativ orizontal; baza craniului
susţine elementele sistemului nervos central situate în cutia craniană,
reprezentând partea inferioară a neurocraniului; aceste oase sunt:
frontalul, occipitalul, sfenoidul, etmoidul, parietalele şi temporalele.
■ Frontalul este un os median şi nepereche situat în partea
anterioară a craniului; participă şi la formarea orbitelor şi a cavităţilor
nazale; este un os pneumatic (prezintă în partea anterioară,
deasupra orbitelor, două sinusuri frontale). Frontalul se articulează
cu zigomaticele, parietalele şi etmoidul; în viaţa intrauterină, frontalul
este format din două jumătăţi simetrice, care reprezintă la naştere
pereţii anteriori ai fontanelei bregmatice (anterioare).
■ Etmoidul este un os median şi nepereche, participă la formarea
bazei craniului, a cavităţilor nazale şi a orbitelor; prezintă o lamă
orizontală ciuruită prin care trec filetele nervului olfactiv.
■ Sfenoidul este un os median şi nepereche, care are formă de
fluture şi participă la formarea bazei craniului; are un corp, median,
şi câte trei prelungiri laterale (aripile mari, mici şi procesele
pterigoidiene). Corpul sfenoidului are pe faţa superioară o depre-
siune mică numită şaua turcească care adăposteşte hipofiza; în

35
Aparatul locomotor

partea posterioară a corpului există un şanţ care se continuă cu unul

asemănător de pe faţa internă a occipitalului formând ceea se
numeşte clivusul unde sunt adăpostite bulbul rahidian şi puntea lui
Varolio (părţile inferioare ale trunchiului cerebral). Faţa inferioară
corespunde faringelui.
■ Occipitalul este un os median, nepereche; formează peretele
posterior al neurocraniului; în partea inferioară prezintă gaura
occipitală la nivelul căreia bulbul rahidian se continuă cu măduva
spinării, trec arterele vertebrale şi nervii accesori (nervii cranieni XI),
iar meningele cerebrale se continuă cu cele spinale. Faţa externă
sau exocraniană este convexă şi orientată postero-inferior; prezintă
trei linii curbe ce se îndreaptă dinspre medial spre lateral denumite
linia nucală supremă, superioară şi inferioară pe care se inseră o
parte din muşchii cefei; tot pe această faţă există doi condili
occipitali destinaţi articulării cu atlasul. Faţa internă sau
endocraniană este concavă şi are patru depresiuni: două superioare
- fosele cerebrale şi două inferioare - fosele cerebeloase,
corespunzătoare emisferelor cerebrale, respectiv cerebeloase.
Occipitalul se articulează cu parietalele, stânca temporalului,
mastoida, corpul sfenoidului şi cu atlasul.
■ Parietalul este un os pereche, având formă de patrulater; prezintă
o faţă convexă, exocraniană, care are două proeminenţe-
eminenţele parietale - palpabile sub piele, iar inferior de acestea,
două linii semicirculare pe care se inseră aponevroza epicraniană,
fascia temporală şi muşchiul temporal. Faţa internă, endocraniană,
prezintă, la fel ca şi feţele interne ale tuturor oaselor care alcătuiesc
craniul, o serie de impresiuni digitiforme (care sunt amprentele
formaţiunilor cu care acestea sunt în contact), şanţuri arteriale,

36
 Ghid de anatomie

eminenţe mamilare. Parietalul se articulează cu frontalul, cu

parietalul de partea opusă, cu occipitalul şi cu temporalele.
■ Temporalul este un os pereche, situat între occipital, parietal şi
sfenoid; are o formă complexă, având mai multe porţiuni; solzoasă,
timpanică, pietroasă (stânca temporalului), procesul stiloidian şi
mastoida.
▪Porţiunea solzoasă este partea care participă la formarea bolţii
craniene; are o faţă externă care este acoperită de muşchiul
temporal - în partea posterioară, şi participă la formarea
arcadei zigomatice (împreună cu osul zigomatic) şi a articulaţiei
temporo-mandibulare - în partea anterioară; faţa medială
corespunde lobului temporal al emisferei cerebrale omolaterale.
▪Porţiunea timpanică are formă de jgheab şi participă la
constituirea conductului auditiv extern.
▪Porţiunea pietroasă (stânca temporalului) este o formaţiune
piramidală, cu vârful orientat antero-medial, situată pe faţa
internă a porţiunii solzoase; conţine cavităţi destinate
analizatorilor vestibular şi auditiv (urechea medie şi urechea
internă), precum şi câte un canal destinat nervului facial şi
arterei carotide interne.

37
Aparatul locomotor

Figura 2.8 Craniul (vedere anterioară)

3
4
5
19
6
18

7
17 8
16 9
10
11

12

15
14
13

1.frontal
16.vomerul
2.parietal
17.cornetul nazal inferior
3.faţa temporală a aripii mari
18.lacrimalul
a sfenoidului
19.procesul frontal al maxilei
4.solzul temporalului
20.sutura coronală
5.faţa orbitală a aripii mari
21.linia temporală superioară
a sfenoidului
22.linia temporală inferioară
6.zigomaticul
23.occipitalul
7.gaura suborbitară
24.procesul coronoidian al mandibulei
8.maxila
25.scobitura mandibulei
9.apertura piriformă
26.arcada zigomatică
10.spina nazală ventrală
27.procesul condilian al mandibulei
11.fosa canină
28.conductul auditiv
12.ramura mandibulei
29.mastoida
13.protuberanţa mentală
30.nazalul
14.gaura mentonieră
15.corpul mandibulei

38
 Ghid de anatomie

1 20 2 21

22
3
30
18

23

8 24 12 25 26 27 28 4 29

Figura 2.9 Craniul (vedere laterală)

Viscerocraniul este format din opt oase, grupate astfel: oasele

maxilarului superior - maxilele, zigomaticele şi palatinele şi maxilarul
inferior format doar din mandibulă - singurul os mobil al capului; la
acestea, din motive fiziologice, se adaugă şi osul hioid deşi, topografic,
acesta se găseşte în regiunea antero-superioară a gâtului.
■Cornetul inferior este un os pereche, situat sub etmoid, care
participă la formarea meatului inferior al cavităţii nazale.
■Lacrimalul este tot un os pereche, situat în peretele medial al
orbitei.
■Nazalul este un os pereche care participă la formarea nasului în
partea sa superioară.

39
Aparatul locomotor

■Vomerul este un os median, nepereche, care formează scheletul

septului nazal.
■Maxila este un os pereche, cu o formă complexă, care se găseşte
în centrul feţei; participă la formarea palatului osos, a orbitelor, a
cavităţilor bucală şi nazală. Marginea inferioară prezintă arcada
alveolară superioară; este un os pneumatic, având un sinus
maxilar.
■Palatinul este un os mic, în formă de „L”, situat în partea
posterioară a viscerocraniului; participă la formarea palatului osos, a
cavităţilor nazale, a orbitei şi a fosei pterigopalatine.
■Zigomaticul este un os lat, pereche, situat în partea supero-
laterală a feţei, care formează scheletul pomeţilor.
■Mandibula este un os nepereche, format dintr-o parte mediană
numită corp şi două părţi laterale numite ramuri. Corpul prezintă o
faţă anterioară pe care se inseră muşchi pieloşi şi o faţă posterioară
pe care se inseră o parte din muşchii limbii şi din muşchii hioidieni;
marginea inferioară, în partea medială dă inserţie muşchiului
digastric, iar în partea laterală prezintă un şanţ la nivelul căruia se
poate palpa artera facială; marginea superioară prezintă arcada
alveolară inferioară. Ramurile mandibulei formează cu corpul
acesteia un unghi de 135-1400 la nou-născut şi de 1200 la adult;
feţele laterale prezintă inserţiile muşchilor masticatori, feţele interne
dau inserţie muşchilor pterigoidieni mediali, marginea posterioară
este în contact cu glanda parotidă, marginea superioară prezintă
inserţiile muşchilor pterigoidieni laterali, temporali şi se articulează
cu osul temporal, formând articulaţia temporo-mandibulară.
■Hioidul este un os median, nepereche, situat în partea antero-
superioară a gâtului, palpabil deasupra laringelui; pe hioid se inseră

40
 Ghid de anatomie

muşchii limbii, faringelui, suprahioidieni şi subhioidieni, deci participă

la masticaţie, deglutiţie, respiraţie şi vorbire.

Caracteristicile scheletului capului la copil

Osificarea completă a scheletului capului nu se realizează decât

după naştere, de aceea craniul nou-născutului prezintă unele porţiuni
membranoase şi cartilaginoase; suturile nu sunt complete, de aceea
rămân spaţii largi, neosoase, la nivelul bolţii craniene, numite fontanele;
nou-născutul are şase fontanele: două neperechi, pe linia mediană
(anterioară şi posterioară) şi două perechi (sfenoidale şi mastoidiene)
situate pe părţile laterale ale capului.
Cele mai importante sunt descrise mai jos şi prezentate în figurile
2.10 a şi b.
Fontanela anterioară sau bregmatică este determinată de osificarea
incompletă a parietalelor şi frontalului; are formă rombică cu dimensiunile
de aproximativ 2,5/5cm la naştere; se închide la vârsta de 2-2,5 ani.
Fontanela posterioară sau lambdoidă este localizată între occipital şi
cele două parietale, are formă triunghiulară; are un diametru de
aproximativ 1cm la naştere şi se închide la 1-2 luni după naştere.
Fontanelele pterice sau sfenoidale, situate la unirea sfenoidului cu
frontalul, parietalul şi temporalul de aceeaşi parte, dispar la scurt după
naştere. Fontanelele mastoidiene sau asterice sunt dispuse la unirea
mastoidei (temporal) cu occipitalul şi parietalul şi dispar, de asemenea,
relativ rapid după naştere.
Oasele craniului cresc treptat formând în timp articulaţiile fixe
specifice acestei zone (numite suturi); acestea conţin între ţesuturile
osoase ale oasele participante şi o lamă fină de ţesut conjunctiv fibros

41
Aparatul locomotor

care dispare între 45 şi 60 de ani, când suturile se osifică în întregime,

devenind sinostoze.

Figura 2.10 a - Craniu de nou-născut b - Craniu de nou-născut

(vedere laterală) (vedere superioară)

1
1
1
4 3 2 1 18
5
17 17
4
18
4
6 5
15
14 5
7
16
13 6
6
12
8 9 10 11

1. tuberozitate frontală 10. temporalul

2. aripa mare a sfenoidului 11. conductul auditiv extern
3. fontanela sfenoidală 12. mandibula
4. fontanela anterioară (bregmatică) 13. maxila
5. tuberozitatea parietală 14. osul lacrimal
6. fontanela posterioară (lambdoidă) 15. osul nazal
7. occipitalul 16. zigomatic
8. fontanela mastoidă 17. sutura metopică
9. apofiza mastoidă 18. sutura coronală

Coloana vertebrală

Coloana vertebrală (figurile 2.11 a, b, c) este situată în partea

mediană şi posterioară a trunchiului şi este formată prin suprapunerea a
33-34 de oase mixte denumite vertebre. Coloana vertebrală, prin
lungimea ei, face parte din scheletul gâtului, toracelui, regiunii lombare şi
bazinului.

42
 Ghid de anatomie

6
7

55
Coloana vertebrală
Figura 2.11 a– vedere laterală b - vedere anterioară c-vedere posterioară

1. coloana cervicală 6. atlas

2. coloana toracală 7. axis
3. coloana lombară 8. baza sacrului
4. sacrul 9. vertebra toracală 1
5. coccisul

43
Aparatul locomotor

În funcţie de zona căreia îi aparţin, vertebrele se împart, de sus în

jos, în:
◘ vertebre cervicale, în număr de 7, notate C1-C7; acestea
formează coloana cervicală.
◘ vertebre toracale sau dorsale, în număr de 12, notate T1-T12
sau D1-D12; acestea reprezintă coloana toracală sau dorsală;
◘ vertebre lombare, în număr de 5, notate L1-L5; acestea for-
mează coloana lombară;
◘ vertebrele sacrate, tot în număr de 5, sunt sudate şi formează
sacrul;
◘ vertebrele coccigiene, în număr de 4 sau 5, sunt, de
asemenea, sudate şi formează coccisul; sacrul şi coccisul
formează scheletul peretelui posterior al bazinului.
Vertebrele cervicale, toracale şi lombare sunt oase independente,
mobile numite şi vertebre adevărate, pe când, vertebrele sacrate şi
coccigiene sunt imobile şi sudate între ele, motiv pentru care au fost
denumite şi vertebre false.

● Caracteristicile generale ale vertebrelor adevărate

Orice vertebră adevărată este constituită din două părţi: una
anterioară, corpul vertebral, şi una posterioară, arcul vertebral (figura
2.12).
Corpul vertebral are forma unui cilindru plin, prezintă două feţe
(superioară şi inferioară) şi o circumferinţă.
Arcul vertebral este o lamă de ţesut osos care delimitează un
orificiu numit gaura vertebrală; între arc şi corp există două punţi osoase
- pediculii vertebrali, care le leagă; arcul vertebral are trei prelungiri care
poartă denumirea de apofize, două situate pe părţile laterale ale arcului,
numite apofize ( procese) transversare şi una orientată posterior, numită

44
 Ghid de anatomie

apofiză (proces) spinoasă. La limita dintre arcul vertebral şi pediculii

vertebrali există patru procese articulare (două superioare şi două
inferioare) care servesc articulării cu vertebra supra- şi respectiv,
subiacentă. Prin suprapunerea vertebrelor, găurile vertebrale formează
canalul vertebral care adăposteşte măduva spinării, iar între pediculii
vertebrali se formează găurile intervertebrale, locul de emergenţă al
nervilor spinali.
Figura 2.12 Vertebră (vedere superioară-a şi laterală-b)

1
a 2 3

5
3

6
4

9 1. apofiză spinoasă
2. proces articular inferior
7 3. faţa articulară a procesului
articular superior stâng
4. proces transversar
b 5. proces articular superior
6. pedicul vertebral
7. corp vertebral
8. gaura intervertebrală
4 5 6 7 9. gaura vertebrală

1 8
2

45
Aparatul locomotor

Caracteristici regionale ale vertebrelor adevărate

●Vertebrele cervicale au un corp mic, procesul spinos al acestora
este mic şi are vârful bifid.
Prima vertebră cervicală, C1, denumită atlas, nu are corp
vertebral; este formată în partea anterioară din două mase laterale care,
împreună cu arcul vertebral, circumscriu gaura vertebrală; atlasul se
articulează în partea superioară cu occipitalul, iar în partea inferioară cu
vertebra C2 (axisul).
Figura 2.13 Vertebra atlas (vedere superioară)
1. gaura vertebrală
2. arcul posterior
1 2
8 3. gaura transversară
3 4. faţa articulară posterioară
5. arcul anterior
6. faţa articulară pentru
procesul odontoid al C2
7. procesul costiform
6 8. procesul transvers

5 4

Cea de-a doua vertebră cervicală (C2), denumită axis, prezintă pe

faţa superioară a corpului vertebral o proeminenţă verticală denumită
dinte (proces odontoid) care serveşte articulării cu atlasul.
a b
Figura 2.14 Axisul
1 2 3 7 1 8
a-vedere anterioară
3 b-vedere laterală
9
1.Faţa articulară superioară
2.Procesul odontoid
3.Faţa articulară anterioară
4.Faţa articulară inferioară
5.Corpul vertebral
6.Procesul transversar
6 5 4 7.Faţa articulară posterioară 5 6 4
8.Gaura transversară
9.Arcul vertebral

46
 Ghid de anatomie

Vertebra C6 are câte o proeminenţă în partea anterioară a fiecărui

proces transversar denumită tuberculul lui Chassaignac sau tuberculul
carotidian care este un reper important pentru palparea arterei carotide
comune.
Vertebra C7 sau „vertebra proeminentă” are caracteristic un
proces spinos relativ mare, care se poate palpa cu uşurinţă, în special în
cazul flectării capului pe torace.

Figura 2.15 A şasea vertebră cervicală Figura 2.16 A patra vertebră cervicală

1
1
9 10
10
2 3 6
8 9

8 7 5 11 3

7 6 5 4

Figura 2.17 A şasea vertebră cervicală Figura 2.18 Vertebra proeminentă

3 4 1

12 6 5 7 5
1. proces spinos 7. tubercul anterior
2. pedicul vertebral 8. tubercul posterior
3. proces transvers 9. faţă articulară superioară
4. proces costiform 10. arc vertebral
5. corp vertebral 11. gaură vertebrală
6. gaura transversară 12. faţă articulară inferioară

47
Aparatul locomotor

●Vertebrele toracice
Figura 2.19 A opta vertebră toracală (vedere superioară)

1. proces spinos
1 2. apofiză transversă
3. proces accesor
2 4. faţa articulară costală transversară
10 5. pedicul vertebral
6. gaură vertebrală
7. corp vertebral
8. faţă articulară costală superioară
9. proces articular superior
10. arc vertebral
4 11. proces articular inferior
9 5 12. faţă articulară costală inferioară
13. proces mamilar
6 14. incizura vertebrală superioară
8

Figura 2.20 A opta vertebră toracală (vedere laterală)

4 9 8 7

1 11 12

13 9 14 8 7
Figura 2.21 Vertebra T12
(vedere laterală)

48
 Ghid de anatomie

Vertebrele toracale prezintă un corp uşor alungit în sens sagital şi

câte o scobitură superioară şi una inferioară de fiecare parte (fovea
costalis) corespunzătoare coastei cu care se articulează vertebra dorsală
respectivă. Procesele spinoase toracale sunt prismatic triunghiulare şi
sunt orientate postero-inferior. Procesele transversare se articulează cu
coastele, având fiecare câte o feţişoară transverso-costală.

●Vertebrele lombare
Aceste vertebre au corpul relativ mare, procesele spinoase
dreptunghiulare, orientate aproape orizontal; prezintă suplimentar nişte
prelungiri numite procese costiforme (rudimente de coaste); procesele
transversare sunt situate pe faţa posterioară a celor costiforme şi poartă
denumirea de procese accesorii.
Figura 2.22 Vertebră lombară (vedere superioară-a şi laterală-b)

1
a 2 3 1. apofiză spinoasă
5 2. proces articular inferior
3. faţa articulară a procesului
articular superior stâng
4. proces transversar
5. proces articular superior
6. pedicul vertebral
6 7. corp vertebral
4 8. gaura intervertebrală
9. gaura vertebrală
9

7
4
b 5 6
7

1
2 8

49
Aparatul locomotor

Vertebrele false: sacrul şi coccisul

■Sacrul (figura 2.11) este un os median şi nepereche, situat în

continuarea coloanei lombare; este orientat oblic, de sus în jos, dinainte
înapoi, formând cu ultima vertebră lombară un unghi cu deschiderea
posterioară denumit promontoriu (de mare importanţă obstetricală şi
antropologică). În ansamblu, osul are formă trapezoidală cu baza mare
orientată superior; de o parte şi de alta a liniei mediane, sacrul prezintă,
pe ambele feţe, câte opt găuri prin care trec ramurile anterioare şi,
respectiv, posterioare ale nervilor spinali sacrali şi coccigieni.
Faţa anterioară sau pelvină prezintă patru linii transversale care
corespund suturii celor cinci vertebre sacrate.
Faţa posterioară sau dorsală este convexă şi prezintă pe linia
mediană creasta sacrală mediană, rezultată din unirea proceselor
spinoase ale vertebrelor sacrate; de o parte şi de alta a crestei mediane,
există, dinspre medial spre lateral, câte o creastă sacrală intermediară
formată prin unirea proceselor articulare şi câte o creastă sacrală laterală
care a rezultat din unirea proceselor transversare ale acestor vertebre
false; găurile descrise mai sus se găsesc, pe această faţă a osului, între
crestele intermediară şi laterală şi permit trecerea rădăcinilor posterioare
ale nervilor spinali sacrali.
Feţele laterale ale sacrului prezintă în partea anterioară o suprafaţă
articulară pentru osul coxal, iar în partea posterioară dau inserţie unor
ligamente puternice care constituie elemente ale articulaţiei sacro-iliace.
Baza sau faţa superioară a sacrului se articulează cu ultima vertebră
lombară; prezintă o suprafaţă ovalară mediană care reprezintă partea
superioară a corpului primei vertebre sacrate, iar pe părţile laterale ale
acesteia există două suprafeţe triunghiulare denumite aripioarele
sacrului.

50
 Ghid de anatomie

Vârful sacrului, situat în partea inferioară a acestuia, se articulează

cu coccisul.
Canalul sacral este un canal care străbate longitudinal osul şi
constituie zona inferioară a canalului vertebral adăpostind porţiunea
terminală a măduvei spinării. Nervii sacrali părăsesc acest canal şi se
îndreaptă spre găurile situate pe feţele pelvină şi dorsală ale sacrului.
■Coccigele (coccisul) se găseşte în continuarea sacrului, fiind
format prin unirea celor patru sau cinci vertebre coccigiene atrofiate; ca
şi sacrul, este considerat un os median şi nepereche şi se articulează în
partea superioară cu acesta. Coccigele este omologul cozii de la
mamifere.

Coloana vertebrală în întregime are o serie de caracteristici care

îi conferă rolul de pilon axial al scheletului. Astfel, lungimea acesteia este
de aproximativ 73 cm la un bărbat de talie medie, respectiv 63 cm la
femeia de talie medie, deci cam 40% din talie; lăţimea maximă este la
nivelul bazei sacrului (11 cm), iar diametrul sagital maxim este la nivelul
vertebrei L5 (7 cm).
Coloana prezintă o serie de curburi fiziologice în planurile sagital
şi frontal care îi conferă o rezistenţă şi elasticitate deosebite (figura
2.11).
Curburile în plan sagital sunt în număr de patru: cervicală,
toracală, lombară şi sacro-coccigiană; curburile cervicală şi lombară au
convexitatea anterioară, iar curburile toracală şi sacro-coccigiană au
convexitatea posterioară. Curburile cu convexitatea posterioară se
numesc cifoze, celelalte lordoze. În viaţa intrauterină, coloana are o
singură curbură cu convexitatea posterioară; la 3-5 luni după naştere,
apare lordoza cervicală datorită ridicării capului, iar la 2 ani, apare
lordoza lombară datorită poziţiei bipede şi locomoţiei.

51
Aparatul locomotor

Curburile în plan frontal sunt mult mai puţin pronunţate ca

primele şi se datorează tracţiunii exercitate de muşchii membrului
superior mai dezvoltat; astfel, la dreptaci, există o curbură toracală cu
convexitatea spre dreapta şi compensator, două curburi orientate invers
în regiunile cervicală şi lombară (pentru menţinerea echilibrului corporal);
la stângaci, fenomenul este invers.

Toracele osos

Toracele osos, numit şi cutia toracică, este o cavitate delimitată de

coloana vertebrală toracală, de cele doisprezece perechi de coaste, cu
cartilajele costale aferente acestora, şi de stern.

■Sternul este un os median, nepereche, situat în partea anterioară

a toracelui; este un os lat, format din trei porţiuni: una superioară-
manubriul, una mijlocie - corpul sternal şi o porţiune inferioară - procesul
sau apendicele xifoidian. Sternul este orientat de sus în jos şi dinapoi
înainte (oblicitatea este mai accentuată la bărbaţi).
Faţa anterioară este uşor convexă şi prezintă, la unirea
manubriului cu corpul, o proeminenţă numită unghiul lui Louis (reper
important pentru numerotarea coastelor: în dreptul acestui unghi,
cartilajul coastei a II-a se articulează cu sternul). Faţa posterioară este
uşor concavă; marginile laterale, prezintă câte 7 scobituri costale,
corespunzătoare primelor 7 perechi de cartilaje costale şi dau inserţie
muşchiului pectoral mare; marginea superioară (incizura jugulară sau
furculiţa sternală) prezintă pe părţile laterale două suprafeţe articulare

52
 Ghid de anatomie

pentru extremităţile mediale ale claviculelor. Procesul xifoidian este

format din ţesut cartilaginos; se osifică la vârstnici.

■Coastele sunt 12 perechi de oase lungi care, după raportul lor cu

sternul, se împart în: coaste adevărate (se articulează prin cartilajul
costal corespunzător direct cu sternul) şi coaste false (care se
articulează cu sternul prin intermediul cartilajului supraiacent - cazul
coastelor a VIII-a, a IX-a şi a X-a, sau nu au nici un fel de contact cu
sternul - cazul coastelor a XI-a şi a XII-a, numite şi coaste flotante).
Coastele sunt formate din două părţi: coasta osoasă, propriu-zisă
şi cartilajul costal.

■ Coastele sunt doisprezece perechi de oase arcuate, numerotate

de sus în jos ( de la coasta I până la coasta a XII-a); lungimea lor creşte
de sus în jos, până la coasta a VII-a, apoi descreşte; coastele prezintă o
concavitate orientată înspre interior; posterior, se articulează cu
vertebrală toracală corespunzătoare, au un traiect postero-inferior, după
care fac un unghi (unghiul costal posterior) şi se orientează antero-
inferior, pentru ca înainte să ajungă la stern să se orienteze antero-
superior, la nivelul unghiului costal anterior).
Fiecare coastă prezintă un corp şi două extremităţi; corpul are
două feţe (laterală şi medială) şi două margini (superioară şi inferioară);
marginea inferioară are un şanţ care conţine pachetul vasculo-nervos
intercostal. Extremitatea anterioară se prelungeşte cu cartilajul costal
corespunzător; extremitatea posterioară se articulează cu vertebra
toracală corespunzătoare (cu corpul şi cu procesul transversar al
acesteia).

53
Aparatul locomotor

Figura 2.23 Toracele osos (vedere anterioară)

12 2
11
3

10
4

9 8
6
7

1. orificiul toracic superior 7. rebordul costal

2. unghiul lui Louis 8. unghiul infrasternal
3. spaţii intercostale I-III 9. coaste false
4. cartilaj costal (coasta a IV-a) 10. coaste adevărate
5. apendicele xifoid 11. corpul sternal
6. orificiul toracic inferior 12. manubriul sternal

54
 Ghid de anatomie

Figura 2.24 Toracele osos (vedere posterioară)

4
3

1. spaţiile intercostale IV-VI 3. coasta a XII-a

2. unghiurile costale posterioare 4. vertebra toracală T12

Unele coaste au nişte elemente speciale, şi anume:

▪Coasta I are mai multe particularităţi: este orientată orizontal, are pe faţa
superioară raporturi cu artera şi vena subclaviculare.
▪Coasta a XII-a nu se articulează cu procesul transversar al vertebrei T12,
ci doar cu corpul acesteia.

55
Aparatul locomotor

▪Cartilajele costale prelungesc anterior coastele şi le unesc cu sternul (la

coastele I-X) sau rămân libere la extremitatea lor anterioară (la coastele
XI-XII).

Toracele în întregime are forma unui trunchi de con cu baza mică

orientată superior; la copii, coastele nu sunt aşa de oblice ca la adult, de
aceea, toracele are un diametru transversal mai mic; la vârstnici,
toracele devine rotund şi rigid datorită osificării cartilajelor costale; de
asemenea, la femei, toracele este mai mic decât la bărbaţi.
Suprafaţa exterioară a toracelui dă inserţie unor muşchi puternici:
pectoralii, dinţaţii, dreptul abdominal, oblicii etc.; suprafaţa internă vine în
contact cu foiţa parietală a pleurei pulmonare; orificiul superior este locul
de trecere a unor elemente anatomice de la gât la torace şi invers
(trahee, esofag, vase sanguine, nervi). Orificiul inferior este mult mai larg
şi corespunde limitei externe dintre torace şi abdomen. Cartilajele
coastelor VII-X formează rebordul costal sau rebordul condrocostal,
reper cu importanţă clinică deosebită.
Spaţiile intercostale sunt acoperite de muşchii intercostali.

Scheletul membrului superior

Membrul superior este constituit din patru segmente: umăr, braţ,

antebraţ şi mână. Scheletul umărului este format din centura scapulară şi
este constituit din două oase: omoplatul (scapula) şi clavicula.
■ Clavicula (figurile 2.25 a şi b) este un os lung, pereche, situat la
limita dintre torace şi gât; are forma unui „S” orizontalizat şi prezintă
două feţe (superioară şi inferioară), două margini (anterioară şi

56
 Ghid de anatomie

posterioară) şi două extremităţi (medială, care se articulează cu

manubriul sternal şi laterală, care se articulează cu acromionul).
Faţa superioară este palpabilă sub piele; în partea ei medială, dă
inserţie muşchiului sternocleidomastoidian, iar în partea laterală,
muşchiului deltoid (anterior) şi muşchiului trapez (posterior).

Figura 2.25 Clavicula: faţa superioară-a şi inferioară-b

a
2

1. extremitatea laterală
1 (acromială)
2. faţa articulară sternală
3 3. extremitatea medială
b (sternală)
4. linia trapezoidală
5. gaura nutritivă
6. faţa articulară acromială
2 7. tuberculul conoid
6 5
4 8. locul de inserţie al
ligamentului costo-clavicular

8
1
7 3

Faţa inferioară are raporturi cu prima coastă şi prezintă un şanţ

unde se inseră muşchiul subclavicular; tot pe faţa inferioară, se fixează o
serie de ligamente care unesc clavicula cu prima coastă (ligamentul
costo-clavicular), respectiv cu procesul coracoid al omoplatului
(ligamentele trapezoid şi conoid). Marginea anterioară este convexă în
treimea medială, unde dă inserţie muşchiului pectoral mare, şi concavă
în treimea laterală, unde se inseră muşchiul deltoid. Marginea

57
Aparatul locomotor

posterioară dă inserţie muşchiului trapez în treimea laterală; are raporturi

cu artera şi vena subclaviculare, cu plexul brahial, cu muşchii scaleni şi
omohioidian.

■ Scapula sau omoplatul este un os lat, pereche, situat în partea

postero-superioară a toracelui; prezintă două feţe, trei margini şi trei
unghiuri (figurile 2.26 şi 2.27).
Faţa anterioară a omoplatului este uşor concavă şi dă inserţie
muşchiului subscapular şi muşchiului dinţat anterior (acesta din urmă, în
partea medială).
Figura 2.26 Omoplatul: faţa anterioară
1 2 3 4

12
11

10 5

8 6

1. acromion
2. incizura scapulei
3. marginea superioară
4. unghiul superior
5. faţa anterioară (costală)
6. amprente costale
7.
7 unghiul inferior
8. marginea laterală
9. tuberculul infraglenoidal
10. cavitatea glenoidă
11. suprafaţa articulară glenoidală
12. colul scapulei

58
 Ghid de anatomie

1 2 3 4 5

10 9

10

Figura 2.27 Omoplatul: faţa posterioară

1. unghiul superior 6. acromion
2. fosa supraspinoasă 7. cavitatea glenoidă
3. spina scapulei 8. fosa infraspinoasă
4. incizura scapulei 9. marginea laterală
5. procesul coracoid 10. unghiul inferior

Faţa posterioară sau dorsală prezintă o lamă care se desprinde în

partea superioară numită spina scapulei; aceasta se prelungeşte în
partea laterală cu acromionul, o proeminenţă osoasă palpabilă, care se
articulează cu extremitatea laterală a claviculei; pe marginea posterioară
a spinei scapulei se inseră muşchiul trapez (superior) şi muşchiul deltoid
(inferior).
Spina scapulei împarte faţa posterioară a acesteia în două părţi: una
superioară, fosa supraspinoasă, unde se inseră muşchiul supraspinos şi

59
Aparatul locomotor

una inferioară, fosa subspinoasă sau infraspinoasă unde se inseră

muşchiul subspinos (infraspinos), muşchii rotund mare şi rotund mic.
Faţa anterioară a omoplatului este uşor concavă şi dă inserţie
muşchiului subscapular şi muşchiului dinţat anterior (acesta din urmă, în
partea medială).
Marginea superioară este locul de inserţie al muşchiului
omohioidian, marginea medială dă inserţie muşchiului romboid; pe
unghiul superior se inseră muşchiul ridicător al scapulei.
Unghiul lateral are două elemente:
● cavitatea glenoidală: este ovală şi reprezintă cavitatea care
corespunde capului humeral participând, împreună cu acesta, la
formarea articulaţiei scapulo-humerale; pe cadrul glenoidal, în
partea superioară a acestuia, se inseră muşchiul biceps brahial, iar
în partea inferioară, muşchiul triceps brahial;
● procesul coracoidian (apofiza coracoidă) este o prelungire
recurbată situată în partea antero-superioară a omoplatului; dă
inserţii pentru muşchii coracobrahial, pectoral mic, capul scurt al
bicepsului brahial, ligamentele conoid şi trapezoid; procesul
coracoid poate fi palpat în spaţiul delto-pectoral (acesta este o
depresiune situată în partea antero-laterală şi superioară a
toracelui, fiind reprezentată de şanţul delimitat de proeminenţa
muşchiului deltoid, lateral, şi de cea a pectoralului mare, medial).

■ Humerusul formează scheletul braţului; este un os lung şi

pereche.
●Epifiza superioară sau proximală se uneşte cu corpul la nivelul
colului chirurgical al osului (este locul unde se produc cel mai
frecvent fracturile osului); i se pot descrie următoarele elemente:

60
 Ghid de anatomie

▪capul humeral e o suprafaţă articulară netedă, reprezentând o

treime de sferă; formează cu axul diafizei un unghi de 130o;
▪colul anatomic este un şanţ care înconjură capul şi îl separă de
restul epifizei;
▪tuberculul mare este situat pe partea laterală a capului; pe el se
inseră muşchii supraspinos, infraspinos şi rotund mic, formând
ceea ce s-a numit „manşonul sau manşeta rotatorilor”.
Figura 2.28 Humerus a - vedere anterioară b - vedere posterioară
a b

1
20 2
1
3
19 1. capul humeral 20
2. colul anatomic
2
4 3. tuberculul mic
5 4. colul chirurgical 4
18 5. cresta medială a
culisei bicipitale
6. faţa antero-medial
7. gaura nutritivă
8. marginea medială
9. fosa coronoidiană
10. epicondilul medial
11. trohleea
12. capitulul
13. epicondilul lateral
17 14. fosa radială
15.marginea laterală
16.faţa antero-laterală
6 17.tuberozitatea 21
16
deltoidiană
7 18.creasta externă a
culisei bicipitale
15 19.culisa bicipitală 22
8 20.tuberculul mare
21.şanţul nervului radial
22.faţa posterioară 15
23. şanţul nervului ulnar
24. fosa olecraniană

14
24
9
13
10 10 13
12

11 23 11

61
Aparatul locomotor

▪tuberculul mic este situat în partea anterioară a epifizei; pe

el se inseră muşchiul subscapular;
▪şanţul intertubercular sau culisa bicipitală este şanţul care
se formează între cei doi tuberculi humerali; el conţine
tendonului capului lung al muşchiului biceps brahial; şanţul
este mărginit de două creste: pe cea externă a şanţului se
inseră muşchiul pectoral mare, iar pe cea internă, muşchii
rotund mare şi dorsal mare.
●Diafiza (corpul) are 3 feţe: faţa antero-laterală are în partea
superioară o rugozitate în formă de „V” (denumită tuberozitatea
deltoidiană) pe care se inseră muşchii deltoid şi brahial; în partea
mijlocie, această faţă are raporturi cu artera brahială profundă şi cu
nervul radial; pe faţa antero-medială se inseră muşchiul coraco-brahial,
iar pe faţa posterioară se inseră capetele lateral şi medial ale muşchiului
triceps brahial şi trece nervul radial (prin şanţul omonim); marginea
laterală dă inserţie muşchiului brahioradial.
●Epifiza inferioară sau distală este turtită şi recurbată posterior;
este formată dintr-un condil şi doi epicondili.
▪condilul humeral prezintă suprafeţele articulare destinate oaselor
antebraţului; acestea sunt: trohleea humerală ce corespunde ulnei,
şanţul intermediar şi capitulul care corespund radiusului; tot la
nivelul condilului, există trei depresiuni denumite fose (situate
deasupra fiecărei suprafeţe articulare); acestea sunt: fosa
coronoidiană situată antero-superior de trohlee, fosa radială,
dispusă antero-superior de capitul şi fosa olecraniană, situată
postero-superior de trohlee.
▪epicondilii (medial şi lateral) sunt două proeminenţe situate pe
părţile laterale ale condilului humeral care servesc în principal unor
inserţii musculare; epicondilul medial are pe faţa posterioară şanţul

62
 Ghid de anatomie

nervului ulnar şi dă inserţii muşchilor pronatori ai antebraţului şi

muşchilor flexori ai antebraţului, mâinii, degetelor; epicondilul
lateral dă inserţii muşchilor supinatori ai antebraţului şi muşchilor
extensori ai antebraţului, mâinii şi degetelor.

Scheletul antebraţului este format din două oase lungi, radius

şi ulnă, care se articulează fiecare cu humerusul şi, totodată, unul cu
celălalt la nivelul epifizelor proximale şi distale.

■ Ulna (cubitus) este un os lung, pereche, situat în partea medială

a antebraţului, în prelungirea degetului mic (figurile 2.29 a, b şi c).
●Epifiza superioară sau proximală este formată din două
proeminenţe; una orizontală - procesul coronoidian şi una verticală -
olecranul; acestea determinată cavitatea (scobitura) trohleară în care
pătrunde trohleea humerală; inferior de procesul coronoidian, se inseră
muşchiul brahial, iar pe olecran se inseră muşchiul triceps brahial.
●Diafiza are formă prismatic triunghiulară, deci, are trei feţe şi trei
margini. Faţa anterioară, în partea superioară, dă inserţie muşchiului
flexor profund al degetelor, iar în partea inferioară, muşchiului pătrat
pronator. Faţa posterioară are, în partea superioară, o suprafaţă de
inserţie pentru muşchiul anconeu, iar inferior dă inserţie muşchiului
extensor ulnar al carpului (medial) şi muşchilor lung abductor al policelui,
scurt extensor al policelui, lung extensor al policelui, extensor al
indexului şi supinator, în partea laterală. Marginea laterală dă inserţie în
partea superioară muşchiului supinator şi, pe toată lungimea ei,
membranei interosoase care leagă cele două oase ale antebraţului.
●Epifiza inferioară sau distală conţine două proeminenţe, capul
şi procesul stiloidian, între care se formează un şanţ prin care trece
tendonul muşchiului extensor ulnar al carpului.

63
Aparatul locomotor

Ulna este acoperită de muşchii antebraţului, motiv pentru care doar

puţine elemente ale acesteia pot fi palpate; cel mai pregnant şi uşor de
reperat pe faţa posterioară a cotului, la inspecţie şi palpare, este
olecranul (în special, la flexia antebraţului pe braţ); în rest, doar
marginea posterioară a diafizei, capul şi procesul stiloidian sunt uşor de
simţit la palpare.
Figura 2.29 Ulna: a-vedere anterioară, b-vedere posterioară, c-vedere laterală
a b c

1 1 1
13
8
9 8
8
2 14

10
10
7 3
11 7
4
12

12

6
6 6
5 5 5

1. olecran 6. capul ulnar 11. faţa posterioară

2. tuberozitatea ulnei 7. marginea interosoasă 12. faţa medială
3. marginea anterioară 8. incizura radială 13. scobitura trohleară
4. faţa anterioară 9. procesul coronoidian 14. creasta muşchiului
5. procesul stiloidian ulnar 10. marginea posterioară supinator

64
 Ghid de anatomie

■ Radiusul este un os lung, pereche, situat în partea laterală a

antebraţului, în prelungirea policelui (figurile 2.30 a şi b).
●Epifiza superioară sau proximală are trei elemente anatomice:
▪capul are aspectul unui cilindru; în partea superioară se
articulează cu capitulul humeral; circumferinţa capului corespunde
scobiturii radiale de pe ulnă;
▪colul leagă capul de diafiza radială;
▪tuberozitatea radiusului este o proeminenţă situată antero-medial,
sub col, care dă inserţie muşchiului biceps brahial.
●Diafiza are formă prismatic triunghiulară; are trei feţe şi trei
margini; pe faţa anterioară, superior, se inseră muşchiul flexor lung al
policelui, iar inferior se inseră muşchiul pătrat pronator; pe faţa
posterioară - superior se inseră muşchiul supinator, iar inferior se inseră
muşchii lung abductor al policelui şi scurt extensor al policelui. Faţa
laterală are raporturi cu nervul radial în partea superioară, iar în partea
mijlocie dă inserţie muşchiului rotund pronator. Marginea laterală dă
inserţie, pe toată lungimea ei, membranei interosoase.
●Epifiza inferioară sau distală este mai mare ca epifiza
superioară; pe faţa medială se articulează cu ulna; faţa laterală are un
şanţ pe unde trec tendoane ale muşchilor antebraţului şi se continuă
inferior cu o prelungire numită proces stiloidian pe a cărui bază se inseră
muşchiul brahioradial; faţa posterioară are creste care delimitează
şanţuri prin care trec tendoanele muşchilor extensori ai mâinii şi
degetelor; pe faţa anterioară se inseră muşchiul pătrat pronator; baza,
situată inferior, se continuă lateral cu procesul stiloidian; faţa inferioară a
epifizei are raporturi în partea medială cu semilunarul, iar în cea laterală
cu scafoidul.

65
Aparatul locomotor

Figura 2.30 Radiusul: a-vedere anterioară, b-vedere posterioară

9 1
9 1 8 1. capul radial
8 2. tuberozitatea radială
2 3. marginea interosoasă
2 4. faţa anterioară
5. procesul stiloidian
radial
6. marginea anterioară
7. gaura nutritivă
8. colul radial
9. circumferinţa articulară
7 10. faţa laterală
10 11. marginea posterioară
3
6 12. faţa posterioară
11
4 12

5
5

■ Scheletul mâinii este format din 27 de oase grupate astfel:

carpiene (8), metacarpiene (5), falange (14). Carpienele sunt dispuse în
partea proximală a mâinii, metacarpienele - în partea mijlocie, iar
falangele constituie scheletul regiunii distale a mâinii.

Carpul este format din 8 oase (carpienele) scurte, pereche, dispuse

pe două rânduri: rândul proximal, format din scafoid, semilunar, piramidal
şi pisiform şi rândul distal care conţine tot patru oase: trapez, trapezoid,
capitat şi osul cu cârlig. Toate aceste oase au formă aproape cubică,
fiind oase scurte.

66
 Ghid de anatomie

■ Rândul carpian proximal

□ Scafoidul este situat în partea laterală a rândului întâi; are
aspectul unei bărci şi pe faţa palmară (anterioară) prezintă tuberculul
scafoidului; acest os se articulează superior cu radiusul, inferior cu
trapezul şi trapezoidul, medial cu semilunarul şi cu osul capitat;
scafoidul se palpează antero-medial faţă de procesul stiloidian al
radiusului, mâna fiind în extensie.
□ Semilunarul are formă de semilună; este situat între scafoid şi
piramidal.
□ Piramidalul se articulează superior cu capul ulnei prin interme-
diul unui disc articular; se palpează pe partea dorsală a mâinii, sub
procesul stiloidian al ulnei.
□ Pisiformul este un os lenticular situat anterior de piramidal cu
care se articulează; se palpează pe faţa palmară, la limita
superioară a regiunii hipotenare.
■ Rândul carpian proximal
□ Trapezul este osul situat lateral în rândul carpian distal; prezintă
pe faţa anterioară tuberculul trapezului; superior se articulează cu
scafoidul, iar inferior cu metacarpianul I. Faţa inferioară a acestui os
are formă de şa ceea ce imprimă metacarpianului I şi policelui
mişcările caracteristice; acest os se palpează cu uşurinţă la nivelul
tabacherei anatomice.
□ Trapezoidul este un os cu aspect neregulat, relativ mic, situat
între trapez şi osul capitat.
□ Osul capitat (osul mare) este cel mai voluminos os al carpului;
se articulează superior cu semilunarul, inferior cu metacarpienele II,
III şi IV; lateral cu scafoidul şi trapezoidul, medial cu osul cu cârlig.
□ Osul cu cârlig are formă piramidală, prezentând pe faţa
anterioară o proeminenţă asemănătoare unui cârlig (şi care se poate

67
Aparatul locomotor

palpa sub pisiform, cu o oarecare dificultate, la nivelul regiunii

hipotenare).

Figura 2.31 Scheletul mâinii: faţa anterioară

1 2 3 4 1. scafoid
2. capitat
3. semilunar
22 4. piramidal
5 5. pisiform
6 6. osul cu cârlig
21 7. cârligul osului cu cârlig
20 7
8. spaţii interosoase
intermetacarpiene
19 9. falanga proximală a
18 8 degetului V
10. falanga mijlocie
17 11. falanga distală
12. tuberozitatea falangei
16 distale a indexului
13. corpul falangei distale
9 14. baza falangei
15. capul falangei proximale
16. oase sesamoide
17. capul metacarpianului I
10 18. corpul metacarpianului I
15 19. metacarpianul I
20. baza metacarpianului I
11 21. trapezoid
22. trapez
14
13
12

Carpul, în ansamblu, are o faţă anterioară sau palmară, concavă; la

nivelul acesteia trec tendoanele muşchilor flexori ai mâinii şi degetelor;
faţa dorsală sau posterioară este acoperită de tendoanele muşchilor
extensori ai mâinii şi degetelor.

68
 Ghid de anatomie

● Metacarpienele formează scheletul palmei; sunt cinci oase lungi,

pereche, numerotate dinspre lateral spre medial de la I la V. Fiecare
metacarpian prezintă o bază, în partea superioară (care se articulează
cu oase ale carpului şi cu metacarpienele învecinate), un corp (diafiza)
de formă prismatic triunghiulară şi un cap rotunjit care se articulează cu
falanga proximală a degetului corespunzător.
Metacarpianul I este cel mai scurt şi cel mai gros; se articulează cu
trapezul şi cu prima falangă a policelui, dar nu se articulează cu
metacarpianul al II-lea.
La nivelul articulaţiei metacarpo-falangiene a policelui se mai
descriu unul sau două oase sesamoide care sunt nişte oase mici,
inconstante; în general, aceste oase sesamoide se dezvoltă în jurul unor
articulaţii (sesamoide periarticulare) sau sunt conţinute de tendoanele
unor muşchi (sesamoide intratendinoase).
●Scheletul degetelor este format din falange; degetele sunt
numerotate dinspre lateral spre medial cu cifre romane, dar fiecare deget
mai are şi un nume (astfel, degetul I se numeşte şi police, degetul II -
indice sau index, degetul III – mediu sau mijlociu, degetul IV - inelar,
degetul V - mic). Policele are două falange (proximală şi distală), iar
degetele II-V au câte trei falange (proximală, mijlocie şi distală); fiecare
mână are, deci, 14 falange. Asemănător metacarpienelor, falangele au
câte un cap, inferior, un corp şi o bază, orientată superior. Falangele
distale prezintă la extremitatea inferioară câte o tuberozitate care
corespunde unghiei.

69
Aparatul locomotor

Scheletul membrului inferior

Regiunile anatomice ale membrului inferior sunt: şoldul, coapsa,

genunchiul, gamba şi piciorul.
La nivelul şoldului, scheletul este reprezentat de cele două coxale
care se unesc anterior între ele şi posterior cu sacrul, formând împreumă
cu coccisul peretele osos al cavităţii numită pelvis sau bazin. Această
cavitate are forma unui trunchi de con cu baza mică orientată inferior şi
baza mare, superior (figura 2.32).
Figura 2.32 Pelvisul osos: vedere anterioară
sacru
coxal

Coxalele şi pelvisul în ansamblu prezintă variaţii în funcţie de

vârstă, sex, starea fiziologică şi particularităţile individuale.
Astfel, la nou-născut, lipseşte promontoriul; diametrele strâmtorii
superioare a pelvisului sunt aproape egale şi bazinul are formă de
pâlnie; ulterior, după ce copilul începe să stea în şezut, baza sacrului
proemină în pelvis, apare promontoriul şi creşte diametrul transversal.
Diferenţele sexuale încep să apară la 8 -10 ani; oasele constitutive
ale pelvisului sunt mai groase şi proeminenţele mai evidente la sexul
masculin; diametrele antero-posterioare sunt mai mari, în timp ce la fetiţe

70
 Ghid de anatomie

încep să crească diametrele transversale; de asemenea, la sexul

feminin, pelvisul este mai înclinat, arcul pubian este mai deschis creând
condiţii pentru naştere.
Diferenţele individuale ţin de o multitudine de factori (ereditari,
alimentari, activitate fizică) care pot încadra pelvisul într-o serie de
variante anatomice normale (pelvis lat, rotund, oval sau triunghiular).
■ Coxalul este un os plan, pereche şi voluminos; este alcătuit din trei
părţi care se sudează definitiv la pubertate: ilion, ischion şi pube (figura
2.33).
▪Ilionul (osul iliac) formează partea superioară a osului; prezintă un
corp (în partea sa inferioară) care participă la formarea cavităţii
cotiloidiene şi aripa osului iliac (în partea superioară).
▪Ischionul formează partea postero-inferioară a coxalului; are un corp
(posterior) care formează, de asemenea, o parte a cavităţii cotiloidiene şi
o ramură (anterioară); la limita dintre corpul şi ramura ischionului se află
o proeminenţă voluminoasă - tuberozitatea ischiadică.

▪Pubele reprezintă partea antero-

inferioară a osului; prezintă un corp
care formează partea antero-infe-
rioară a acetabulului (la unirea cu

ilion ilionul, pubele are o proeminenţă

numită eminenţa iliopectinee); pubele
are, anterior de corp, două ramuri:
ischion
pube superioară şi inferioară; la unirea
celor două există unghiul pubelui; iar
prin unirea dintre ramura inferioară
şi ramura ischionului se formează
Figura 2.33 Părţile coxalului
ramura ischio-pubiană a coxalului.

71
Aparatul locomotor

Figura 2.34 Coxalul: faţa externă

3 4 6
2 5

1
2

21

20

9
19 10 10

22
11

18
14

12

13
17

1. linia gluteală posterioară
2. aripa osului iliac
3. linia gluteală anterioară
4. buza externă a crestei iliace
5. buza internă a crestei iliace
6. faţa gluteală
7. SIAS
16 1
8. SIAI
9. corpul osului iliac
10. fosa acetabulară
11. ramura pubiană superioară
12. tuberculul pubian
13. gaura obturatorie
14. ramura pubiană inferioară
Figura 2.35 Coxalul: faţa medială
15
15. ramura ischio-pubiană
16. tuberozitatea ischiadică
17. corpul ischionului
18. faţa articulară acetabulară
19. linia gluteală inferioară
20. SIPI
21. SIPS 22. spina ischiadică

72
 Ghid de anatomie

2 4
5
1 3

28
7

27 8
9
26

25
10
24
23
22 11

20
13
21 12

14
15

19
18
17
1. faţa externă iliacă
2. creasta iliacă
3. ilionul (osul iliac)
4. fosa iliacă
5. tuberozitatea iliacă
6. SIPS
7. faţa articulară
8. SIPI
9. Incizura ischiadică mare
16
10. corpul ischionului 19. pubele
11. spina ischiadică 20. ramura pubiană superioară
12. corpul ischionului 21. tuberculul pubian
13. tuberculul obturator posterior 22. creasta obturatorie
14. ramura ischionului 23. corpul pubelui
15. gaura obturatorie 24. eminenţa iliopectinee
16. ramura ischio-pubiană 25. corpul ilionului
17. ramura pubiană inferioară 26. linia arcuată
18. faţa simfizară 27. SIAI 28. SIAS

73
Aparatul locomotor

Coxalul prezintă, în ansamblu, două feţe, patru margini şi patru

unghiuri.
▪ Faţa laterală are în mijlocul ei o cavitate (cavitatea cotiloidiană sau
acetabulul) care participă la formarea articulaţiei coxo-femurale;
cavitatea cotiloidiană este o cavitate profundă, emisferică; circumferinţa
ei este proeminentă şi poartă denumirea de sprânceana cotiloidiană; sub
acetabul se găseşte un orificiu numit gaura obturată. Deasupra
acetabulului, faţa laterală prezintă suprafaţa gluteală străbătută de trei
linii gluteale: anterioară, posterioară şi inferioară) care delimitează patru
câmpuri de inserţie pentru următorii muşchi: gluteu mare (posterior),
gluteu mijlociu (anterior de precedentul), gluteu mic (anterior) şi drept
femural (inferior).
▪ Faţa medială prezintă linia arcuată (oblică de sus în jos şi dinspre
posterior spre anterior) care împarte această faţă într-o zonă superioară
numită fosa iliacă, unde se inseră muşchiul iliac, şi o zonă inferioară
alcătuită din suprafaţa sacro-pelvină, posterior, care dă inserţie
ligamentelor sacroiliace şi se articulează cu sacrul, faţa internă a
acetabulului şi gaura obturată.

Marginile coxalului sunt în număr de patru: anterioară, posterioară,

superioară şi inferioară.
● Marginea anterioară prezintă următoarele elemente anatomice,
de sus în jos:
▪spina iliacă antero-superioară (SIAS), la unirea cu marginea
superioară a osului; pe SIAS se inseră muşchii croitor, tensor al
fascia lata şi ligamentul inghinal;
▪spina iliacă antero-inferioară (SIAI) pe care se inseră muşchiul
drept femural;

74
 Ghid de anatomie

▪creasta pectineală situată în prelungirea liniei arcuate de pe faţa

medială a osului;
▪tuberculul pubian, pe care se inseră ligamentul inghinal;
▪creasta pubelui, situată medial de tubercul, pe care se inseră
muşchiul drept abdominal şi muşchiul piramidal.
● Marginea posterioară are, de asemenea, o serie de neregulari-
tăţi; dintre acestea, cele mai evidente, de sus în jos, sunt următoarele:
▪spina iliacă postero-superioară (SIPS), situată la unirea acestei
margini cu cea superioară;
▪spina iliacă postero-inferioară (SIPI), situată inferior de precedenta;
SIPS şi SIPI dau inserţie ligamentelor articulaţiei sacroiliace;
▪marea incizură ischiadică, reprezentând locul de trecere a
numeroase elemente musculare şi vasculo-nervoase dinspre bazin
spre coapsă şi invers;
▪spina ischiadică pe care se inseră muşchii gemeni superiori;
▪mica incizură ischiadică, loc de trecere pentru vase, nervi şi muşchi;
▪tuberozitatea ischiadică, reprezentând punctul osos de sprijin în
poziţia şezând; dă inserţie unor muşchi (gemeni inferiori, pătrat
femural, muşchii posteriori ai coapsei, adductor mare).
● Marginea superioară sau creasta iliacă este cuprinsă între SIAS
şi SIPS; se palpează în întregime sub piele şi dă inserţii unor muşchi
(oblic extern, oblic intern, transvers abdominal, gluteu mare, gluteu
mijlociu).
● Marginea inferioară este cuprinsă între tuberozitatea ischiadică şi
unghiul pubelui; dă inserţie unor muşchi (muşchii adductor mare şi
adductor scurt) şi corpilor cavernoşi, la bărbat.
În partea anterioară, cele două coxale se articulează între ele,
formând simfiza pubiană.

75
Aparatul locomotor

Unghiurile coxalului sunt în număr de patru:

1.Unghiul antero-superior e reprezentat de spina iliacă antero-superioară
2.Unghiul postero-superior care se confundă cu spina iliacă postero-
superioară
3.Unghiul antero-inferior este reprezentat de unghiul pubelui
4.Unghiul postero-inferior este tuberozitatea ischiadică.

Scheletul coapsei este reprezentat de femur, al gambei, de

tibie şi fibulă (peroneu), iar al piciorului, de oasele tarsiene, metatarsiene
şi de falange; la acestea se adaugă şi patela (rotula), situată în partea
anterioară a articulaţiei genunchiului.

■ Femurul este un os lung, pereche; în organism este orientat

oblic de sus în jos şi latero-medial; înclinarea este mai accentuată la
femei (la acestea, bazinul este mai lat).
●Epifiza proximală se articulează cu coxalul formând articulaţia
şoldului sau coxo-femurală; prezintă următoarele elemente anatomice:
◦Capul femural are forma a două treimi de sferă; corespunde
cavităţii cotiloidiene a coxalului; este legat de restul epifizei prin colul
femural care formează cu diafiza un unghi de 125-130o (numit unghi
de înclinaţie a femurului).
◦Trohanterul mare este o proeminenţă situată în prelungirea diafizei
femurale; dă inserţie muşchilor care unesc pelvisul cu femurul
(numiţi, din acest motiv, şi muşchi pelvi-trohanterieni); se poate
palpa cu uşurinţă pe faţa supero-externă a coapsei.
◦Trohanterul mic este o proeminenţă mai redusă, situată în partea
postero-inferioară a colului femural; dă inserţie muşchiului iliopsoas.

76
 Ghid de anatomie

Figura 2.36 Femurul: a – vedere anterioară, b – vedere posterioară

a b

2 3
2
4
1
4 1
5 21
12
6
6

13

11

10 14 20

15 18

9 7
16 17

1. trohanterul mare 12. creasta intertrohanterică

2. colul femural
3. fosa trohanterică
4. capul femural
5. linia intertrohanterică
6. trohanterul mic
7. condilul femural medial
8. faţa articulară patelară
9. condilul femural lateral
10. diafiza
11. faţa anterioară
13. linia pectineală
14. buza internă a liniei aspre
15. fosa intercondiliană
16. faţa articulară condiliană medială
17. faţa articulară condiliană laterală
18. linia intercondiliană
19. faţa poplitee
20. buza externă a liniei aspre
21. trohanterul al treilea

77
Aparatul locomotor

◦Trohanterul mic este o proeminenţă mai redusă, situată în partea

postero-inferioară a colului femural; dă inserţie muşchiului iliopsoas.
▫Trohanterul al treilea este o proeminenţă mică situată pe faţa
posterioară a epifizei proximale a femurului, inferior de trohanterul
mare.
Colului femural i se descriu două feţe – anterioară şi posterioară;
faţa anterioară este delimitată lateral de linia intertrohanterică, iar cea
posterioară este limitată lateral de creasta intertrohanterică, care dă
inserţie muşchiului pătrat femural; linia şi creasta intertrohanterică leagă,
aşa cum sugerează şi denumirea lor, cele două trohantere, mare şi mic.
●Diafiza are formă prismatic triunghiulară, deci, prezintă trei feţe şi
trei margini; feţele anterioară şi laterală dau inserţie muşchiului vast
intermediar;
Marginea posterioară este relativ groasă, rugoasă şi este denumită
linia aspră; în partea superioară, are trei ramuri: laterală, pe care se
inseră muşchiul gluteu mare; medială, pe care se inseră muşchiul vast
medial şi mijlocie, pe care se inseră muşchiul pectineu. În zona mijlocie,
are două buze (medială şi laterală) care dau inserţie unor muşchi (vast
medial, vast lateral, adductorii mare, scurt, lung şi bicepsul femural);
inferior, marginea posterioară a femurului corespunde regiunii poplitee.
●Epifiza distală este un masiv osos mai mare în sens transversal
decât în sens sagital; în părţile laterală şi medială există două
proeminenţe osoase numite condili femurali (lateral şi medial); anterior,
aceştia converg spre o suprafaţă care serveşte articulării cu rotula (faţa
patelară), iar posterior sunt separaţi printr-o fosă adâncă (fosa
intercondilară).
Condilii femurali. Condilul medial este mai îngust şi este mai jos
situat decât cel lateral; din acest motiv, coapsa formează cu gamba un
unghi deschis lateral de 170-175o (unghiul este mai mic la femei).

78
 Ghid de anatomie

Fiecare condil are trei feţe: o faţă articulară care corespunde platoului
tibial, o faţă cutanată care prezintă câte o proeminenţă mai mică numită
epicondil (unul medial, corespunzător condilului medial şi unul lateral,
corespunzător condilului lateral) pe care se inseră ligamentele colaterale
ale genunchiului, şi o faţă intercondilară care priveşte către condilul opus
(pe feţele intercondilare se inseră ligamentele încrucişate ale
genunchiului).
▫ Pe condilul medial se inseră muşchiul adductor mare şi capul
medial al muşchiului gastrocnemian.
▫ Pe condilul lateral se inseră muşchiul popliteu şi capul lateral al
muşchiului gastrocnemian.

■ Patela (rotula) este un os, turtit, pereche, situat în partea

anterioară a genunchiului, în tendonul muşchiului cvadriceps femural;
are o faţă anterioară rugoasă, convexă, o faţă posterioară, articulară, ce
corespunde feţei patelare a femurului, o bază orientată în sus şi un vârf
orientat în jos.
Figura 2.37 Rotula
1 1
1. baza rotulei
2. vârful rotulei
3. faţa anterioară
4 4. faţa posterioară
3

2 2

Privită din incidenţă laterală, rotula are forma unei lentile convex-
concave; pe baza şi pe marginile rotulei se fixează tendonul muşchiului
cvadriceps femural, tendonul rotulian. Rotula este, astfel, înglobată în
acest tendon, fiind considerată ca un sesamoid al acestuia.

79
Aparatul locomotor

Figura 2.38 Tibia şi peroneul (vedere anterioară - a şi posterioară -b)

a b 15

14
13 1

12

19
11 3
4
10

9 16
5 18

17

7
8

1. condilul tibial medial 11. faţa laterală peronieră

2. tuberozitatea tibiei 12. capul peronier
3. marginea laterală interosoasă 13. vârful peronier
4. faţa antero-medială 14. condilul tibial lateral
5. creasta tibiei 15. spina tibiei
6. faţa antero-laterală 16. faţa posterioară
7. maleola medială 17. şanţul retromaleolar
8. maleola laterală 18. marginea medială tibială
9. marginea interosoasă peronieră 19. linia solearului
10. marginea anterioară peronieră

80
 Ghid de anatomie

Oasele gambei, tibia şi fibula, se articulează între ele la nivelul

epifizelor proximale şi distale şi sunt unite prin membrana interosoasă la
nivelul diafizelor.

Figura 2.39 Tibia: vedere superioară

1 2 1. eminenţa intercondiliană
2. aria intercondilară posterioară
3. tuberculul intercondilar medial
8 4. faţa articulară medială
5. tuberozitatea tibiei
7 3 6. aria intercondilară anterioară
7. tuberculul intercondilar lateral
4 8. faţa articulară laterală

Figura 2.40 Tibia şi peroneul: vedere inferioară

1 1. tibia
2. maleola medială
3. faţa articulară maleolară
4. faţa articulară inferioară
7
5. faţa articulară maleolară
6. maleola laterală
7. peroneul

6 2

5 3
4

■ Tibia este un os lung, pereche, situat în partea medială a gambei.

●Epifiza proximală este mai mare în sens transversal; este formată
din doi condili (medial şi lateral); fiecare condil are o faţă superioară şi o
circumferinţă; feţele superioare ale condililor tibiali formează platoul tibial
care prezintă două suprafeţe articulare care corespund condililor

81
Aparatul locomotor

femurali, separate prin eminenţa intercondilară (spina tibiei); anterior de

spină, se inseră ligamentul încrucişat anterior al genunchiului, iar
posterior de aceasta, se inseră ligamentul încrucişat posterior al
genunchiului. Circumferinţa condililor tibiali are în partea anterioară,
median, o proeminenţă-tuberozitatea tibiei, care dă inserţie ligamentului
patelar (rotulian), iar în partea laterală prezintă o faţă articulară pentru
epifiza superioară a fibulei.
●Diafiza are formă prismatic triunghiulară; are trei feţe şi trei
margini.
Faţa medială este plană, netedă; se poate palpa sub piele, nefiind
acoperită de muşchi.
Faţa laterală dă inserţie, în partea superioară, muşchiului tibial
anterior.
Faţa posterioară are o linie orientată în jos şi medial, linia solearului,
care este locul de inserţie pentru muşchiul solear; superior de linie, se
inseră muşchiului popliteu, iar inferior de linie, se inseră muşchii flexor
lung al degetelor şi tibial posterior.
Marginea anterioară este foarte ascuţită, se mai numeşte creasta tibiei;
se continuă superior cu tuberozitatea tibiei, iar inferior, se continuă cu
maleola medială. Marginea laterală sau interosoasă dă inserţie
membranei interosoase.
●Epifiza distală este mai mică decât cea superioară; partea ei
inferioară se articulează cu astragalul; pe faţa anterioară trec tendoanele
muşchilor extensori, pe faţa posterioară trece tendonul muşchiului flexor
lung al halucelui; pe partea medială, epifiza distală se articulează cu
fibula, iar în partea medială are o proeminenţă numită maleolă medială;
pe faţa posterioară a acesteia există şanţul maleolar pe unde trec
tendoanele muşchilor flexor lung al degetelor şi tibial posterior).

82
 Ghid de anatomie

■ Fibula (peroneul) este un os lung, pereche, cu un aspect

torsionat în jurul axului său lung.
●Epifiza proximală este formată din capul fibulei care are o faţă
articulară destinată articulării cu epifiza proximală a tibiei şi un vârf pe
care se inseră muşchiului biceps femural; colul este partea care leagă
capul de diafiză şi este înconjurat de nervul peronier comun (frecvent
afectat în fracturile de la acest nivel).
●Diafiza este prismatic triunghiulară; pe marginea ei medială se
fixează membrana interosoasă.
●Epifiza distală prezintă o proeminenţă laterală numită maleola
laterală (situată mai jos decât cea medială); se articulează cu astragalul
şi tibia; are posterior un şanţ prin care trec tendoanele muşchilor
peronieri.

Scheletul piciorului este reprezentat de tarsiene (7 oase),

metatarsiene (5 oase) şi falange (14 oase). Tarsienele sunt situate
posterior, metatarsienele, în zona mijlocie, iar falangele formează
scheletul regiunii anterioare a piciorului.
■ Tarsul este format din 7 oase tarsiene dispuse în două rânduri:
unul posterior (format din două oase suprapuse: astragalul -superior şi
calcaneul -inferior) şi unul anterior (format din 5 oase: navicular, cuboid
şi cele trei cuneiforme).
□ Astragalul (talusul) este situat în vârful masivului tarsian, fiind
interpus între tibie, peroneu, calcaneu şi navicular; faţa superioară
se articulează cu oasele gambei; faţa inferioară se articulează cu
calcaneul şi prezintă şanţul talusului; feţele laterală şi medială dau
inserţii unor ligamente; faţa anterioară prezintă capul talusului; faţa
posterioară are o proeminenţă (procesul posterior al talusului) şi un
şanţ prin care trece tendonul muşchiului flexor lung al halucelui.

83
Aparatul locomotor

Figura 2.41 Scheletul piciorului: vedere superioară - a , vedere inferioară -b

a b

1
2

3
4

19
5
20
6 26
7 27
21
28
8 8
9 9
22
10
10
11
12 17
23 11
24
14 14
25 29
16
30
15
15 18

1. tuberozitatea falangei distale 16. trohleea talusului

2. corpul falangei distale
3. corpul falangei mijlocii
4. falanga distală (deget II)
5. capul metatarsianului I
6. metatarsianul al II-lea
7. corpul metatarsianului I
8. cuneiformul medial
9. cuneiformul intermediar
10. cuneiformul lateral
11. navicular
12. cuboid
14. astragal
15. calcaneu
17. baza metatarsianului V
18. tuberozitatea calcaneului
19. falanga proximală a degetului V
20. capul metatarsianului V
21. corpul metatarsianului V
22. tuberozitatea metatarsianului V
23. şanţul tendonului m. peronier lung
24. tuberozitatea cuboidului
25. calcaneul
26. oase sesamoide
27. spaţii interosoase
28. baza metatarsianului I
29. sustentaculum tali
30. şanţul tendonului m. flexor lung al
halucelui

84
 Ghid de anatomie

Figura 2.42 Scheletul piciorului:

a - vedere medială

1 2 3 4 5 6
1. cuneiformul medial
2. cuneiformul
12 intermediar
3. navicular
4. faţa articulară
5. trohleea talară
6. faţa articulară
calcaneană
7. tuberozitatea
calcaneului
9 8 8. sustentaculum tali
7 9. cuboidul
11 10
10. falanga proximală a
halucelui
11. falanga distală a
halucelui
b - vedere laterală 12. metatarsianul I
13. faţa maleolară
13 14 5 6 15 3 16 2 1 laterală
14. proces lateral talar
15. capul talusului
21 16. cuneiform lateral
17. trohleea peronieră
18. şanţul tendonului
m.peronier lung
19. metatarsianul V
20. proeminenţa laterală
a tuberozităţii
calcaneului
21. calcaneul
7 20 17 18 9 19

□ Calcaneul este cel mai voluminos os al tarsului, are o formă

alungită în sens antero-posterior; faţa superioară se articulează cu
talusul şi determină, prin suprapunerea cu acesta, apariţia unui şanţ
numit sinus tarsi; faţa laterală este subcutanată şi are raporturi cu
tendoanele muşchilor peronieri care trec la acest nivel; faţa medială
prezintă un şanţ (prin care trec, de la gambă la plantă, tendoane, vase şi
nervi) şi o proeminenţă puternică -sustentaculum tali (pe care se sprijină
talusul); faţa anterioară se articulează cu cuboidul; faţa posterioară dă

85
Aparatul locomotor

inserţie în partea sa inferioară tendonului lui Ahile (tendonul muşchiului

triceps sural)

□ Navicularul este situat pe partea medială a piciorului, în rândul

anterior al tarsului; faţa medială prezintă tuberculul navicularului
care se poate palpa sub piele; se articulează cu talusul, cu
cuneiformele şi cu cuboidul.
□ Cuboidul este un os cu formă neregulată, situat pe partea
laterală a piciorului.
□ Cuneiformele (medial, intermediar şi lateral) sunt trei oase
care contribuie la formarea bolţii transversale a piciorului.

■ Metatarsul este format din 5 oase, numerotate dinspre medial

spre lateral de la I la V; au caracteristicile generale ale metacarpienelor
(prezintă bază, corp şi cap). Metatarsianul I este cel mai scurt şi cel mai
gros şi corespunde degetului I (halucelui). La nivelul capului
metatarsianului I se pot găsi inconstant două oase sesamoide.

■ Scheletul degetelor este format din falange; fiecare picior are 14

falange; degetul I se numeşte haluce şi are doar două falange (proximală
şi distală), restul degetelor au câte trei falange (proximală, mijlocie şi
distală); falangele distale au câte o tuberozitate pe care se inseră
unghiile.

Faţa inferioară a scheletului piciorului formează stâlpii de

susţinere ai bolţii plantare; aceştia sunt în număr de trei, şi anume:
▫ stâlpul posterior reprezentat de tuberozitatea calcaneului;
▫ stâlpul antero-medial format din capul metatarsienelor I,II şi III;
▫ stâlpul antero-lateral realizat de capul metatarsienelor IV şi V.

86
 Ghid de anatomie

Cei doi stâlpi anteriori sunt uniţi cu cel posterior prin două arcuri
longitudinale;
▪arcul lateral format din calcaneu, cuboid şi metatarsienele IV şi V ;
▪arcul medial format din calcaneu, talus, navicular, cuneiforme şi
metatarsienele I, II şi III.

Arcul longitudinal medial este mai înalt şi este arcul de mişcare, pe

când arcul longitudinal lateral este mai jos şi reprezintă arcul de sprijin.
Bolta plantară este susţinută de un aparat ligamentar complex, de
muşchi şi de tendoane puternice.

87
Aparatul locomotor

Artrologia

Artrologia este partea anatomiei care se ocupă cu studiul

articulaţiilor; acestea sunt formaţiuni constituite din totalitatea
elementelor prin care două sau mai multe oase se leagă în organism; o
articulaţie este formată din părţile osoase care se leagă şi dintr-o serie
de formaţiuni conjunctive (constituite din ţesut conjunctiv moale şi/sau
semidur) care consolidează articulaţia.
Forma suprafeţelor articulare ale oaselor, natura legăturilor
conjunctive dintre acestea, precum şi muşchii care acţionează asupra
unei articulaţii sunt determinante pentru tipul şi amplitudinea mişcărilor
posibile în acea articulaţie.

Clasificarea articulaţiilor se poate face după mai multe criterii; cel

mai utilizat criteriu este amplitudinea mişcărilor posibile, în mod fiziologic,
în articulaţia respectivă; după acest criteriu, articulaţiile se împart în:
A. Sinartroze (articulaţii fibroase) – articulaţiile fixe
B. Amfiartroze (articulaţii cartilaginoase) - articulaţiile semimobile
C. Diartroze (articulaţii sinoviale) - articulaţiile mobile

A. Sinartrozele sunt articulaţii în care oasele sunt strâns legate prin

ţesut conjunctiv, ceea ce face ca mişcările în articulaţie să fie de
amplitudine minimă sau inexistente; în funcţie de tipul de ţesut
fibros interpus între suprafeţele osoase implicate, sinartrozele
sunt de mai multe feluri:

88
 Ghid de anatomie

▫suturile se întâlnesc doar la nivelul craniului, unind

majoritatea oaselor din această regiune.
▫gomfozele sunt articulaţii formate între un proces conic
şi cavitatea corespunzătoare a unui os; sunt prezente
între dinţi şi alveola dentară corespunzătoare a maxilelor
sau mandibulei.
▫sinostozele rezultă din osificarea ţesutului conjunctiv
fibros al unor suturi sau al unor sincondroze (osificarea
suturilor craniene la vârstnici, osificarea dintre părţile
coxalului după pubertate).

B. Amfiartrozele sunt articulaţii semimobile, la care între

suprafeţele osoase este interpus un ţesut conjunctiv; mişcările din
aceste articulaţii au o amplitudine mică; se împart, după tipul de
ţesut existent între suprafeţele osoase articulare, în:
▪simfizele au ca substanţă interpusă între oase, ţesut
cartilaginos fibros (exemple: articulaţiile dintre corpurile
vertebrale, simfiza pubiană); în aceste articulaţii, mişcările
sunt posibile şi datorită deformărilor suferite de cartilajul
interpus între oase.
▪sindesmozele suprafeţele osoase sunt unite printr-un
ligament interosos (de exemplu, în cazul articulaţiei tibio-
peroniere inferioare, articulaţia coraco-acromială)
▪sincondrozele au ca ţesut de legătură între oase ţesut
cartilaginos hialin; de obicei, sunt articulaţii temporare,
deoarece ţesutul cartilaginos se va transforma la adult în
ţesut osos; astfel de articulaţii există, în perioada de
creştere, între epifizele şi diafiza unui os lung, între părţile
osoase ale coxalului până la pubertate.

89
Aparatul locomotor

C. Diartrozele cuprind majoritatea articulaţiilor corpului; sunt

articulaţii complexe care permit efectuarea unor mişcări mult mai
ample decât celelalte tipuri de articulaţii; toate diartrozele au o
serie de elemente comune: suprafeţele articulare, cartilajul
articular, mijloace de unire (capsula articulară, ligamentele),
formaţiunile de asigurare a concordanţei dintre suprafeţele
articulare.

■Suprafeţele articulare reprezintă suprafeţele osoase care

participă la formarea articulaţiei respective; ele pot fi curbe sau plane
(suprafeţele plane fac parte din articulaţii cu mişcări mai reduse
comparativ cu cele care au suprafeţe articulare curbe); este evident
faptul că forma suprafeţelor articulare este determinantă pentru tipul
mişcărilor permise într-o articulaţie.

■Cartilajul articular acoperă suprafeţele articulare şi este

constituit din cartilaj hialin; are o culoare alb-sidefie; fiecare cartilaj
articular are o faţă aderentă de suprafaţa articulară şi una care
corespunde cavităţii articulare; are o grosime proporţională cu presiunea
care se exercită asupra suprafeţelor articulare, fiind cuprinsă între 1 şi 12
mm; odată cu îmbătrânirea, acest cartilaj se subţiază, favorizând apariţia
artrozelor (maladii degenerative ale articulaţiilor). Cartilajul articular
sănătos este elastic şi comprimabil, având rolul de a amortiza diferitele
şocuri la care este supusă articulaţia respectivă; un aspect important
este acela că el nu este vascularizat şi inervat, nutriţia realizându-se prin
vase învecinate cartilajului şi din lichidul sinovial; din acest motiv,
cartilajele articulare lezate se refac relativ dificil, comparativ cu alte
varietăţi tisulare.

90
 Ghid de anatomie

■Formaţiunile ce asigură concordanţa dintre suprafeţele

articulare sunt cartilaje fibroase care măresc suprafaţa de contact între
oase; acestea sunt fie cadre articulare, care măresc o suprafaţă
concavă care se articulează cu o suprafaţă sferică (exemple: articulaţia
scapulo-humerală, articulaţia coxo-femurală), fie discuri şi meniscuri, de
diverse forme şi mărimi (exemple: articulaţia genunchiului prezintă
meniscuri, articulaţiile radio-ulnară distală şi sterno-claviculară au discuri
articulare).

■Mijloacele de unire
A. Capsula articulară este o formaţiune constituită din două straturi:
stratul extern, fibros, şi stratul intern denumit şi membrană sinovială.
▪ Stratul extern al capsulei articulare este asemănător unui manşon
fibros care acoperă articulaţia şi se fixează la periferia cartilajelor
articulare; suprafaţa sa externă este acoperită de muşchii şi tendoanele
periarticulare, iar cea internă de membrana sinovială. Acest strat al
capsulei are rolul de a proteja articulaţia de procesele patologice
periarticulare şi de a împiedica răspândirea revărsatelor articulare în
regiunile extraarticulare.
▪ Membrana sinovială este o foiţă subţire netedă şi lucioasă; secretă un
lichid-sinovia (sau lichidul sinovial), cu rol important în biomecanica
articulară. Această membrană are o serie de prelungiri care, după
raportul lor faţă de cavitatea articulară, se împart în: prelungiri externe
(fundurile de sac şi criptele) şi prelungiri interne (plicile sinoviale şi
vilozităţile). Membrana sinovială este bogat vascularizată şi inervată.
Membranele sinoviale sunt prezente în organism în trei
compartimente:
a) în cadrul diartrozelor, ca strat intern al capsulei articulare

91
Aparatul locomotor

b) în burse; acestea sunt nişte formaţiuni ce apar în locul în care

două elemente anatomice se freacă unul faţă de celălalt (între
un tendon şi un os, între un corp muscular şi un os, între o
suprafaţă osoasă şi tegument etc.)
c) în tecile sinoviale care sunt structuri cu aspect de „manşoane”
care apar la trecerea tendoanelor prin nişte canale osteo-
fibroase (în organism, teci sinoviale prezintă tendoanele
muşchilor flexori şi extensori ai mâinii, piciorului şi ale
degetelor acestora, deoarece trec prin canalele osteo-fibroase
prezente la nivelul gâtului mâinii sau piciorului).

Lichidul sinovial este translucid-gălbui, vâscos (asemănător

albuşului de ou), alcalin; compoziţia lichidului sinovial este, cu
aproximările de rigoare, următoarea: 95% apă, 0,5% mucus şi celule
epiteliale, 3,5% albumine, 1% săruri şi puţine grăsimi; lichidul are un
triplu rol: de nutriţie, de lubrefiere şi de curăţire a cavităţii articulare.

B. Ligamentele articulare sunt benzi fibroase care se inseră pe

oasele care formează o articulaţie, contribuind la menţinerea în contact a
suprafeţelor articulare; sunt alb-sidefii şi, în funcţie de poziţia lor faţă de
capsula articulară, sunt: ligamente intracapsulare şi ligamente
extracapsulare; toate ligamentele sunt formaţiuni fibroase rezistente,
aproape inextensibile (sunt comprimabile şi flexibile doar atât cât să
permită efectuarea unor mişcări articulare normale, având funcţia de a
preveni depăşirea limitelor fiziologice ale acestora); există zone în
organism în care ligamentele sunt constituite dintr-un ţesut conjunctiv
elastic-galben, (cum este cazul ligamentelor galbene de la nivelul
coloanei vertebrale); în aceste cazuri, ligamentele substituie practic, într-
o oarecare măsură, forţa musculară.

92
 Ghid de anatomie

Cavitatea articulară este un spaţiul articular delimitat de cartilajul

articular şi de membrana sinovială, ocupat de lichidul sinovial; fiziologic,
toate elementele care formează o articulaţie sunt în contact strâns
datorită acţiunii presiunii atmosferice şi tonusului musculaturii
periarticulare; cavitatea articulară se poate mări în cazul în care la acest
nivel apar colecţii lichidiene (lichid sanguinolent - hemartroze, purulent -
pioartroze sau seros – hidartroze).

Mişcările în articulaţii sunt, aşa cum am mai menţionat, determinate

de forma suprafeţelor articulare, de muşchii periarticulari şi de aparatul
ligamentar al articulaţiei.

Axul articular este o linie teoretică în jurul căreia se execută

anumite mişcări într-o articulaţie. În funcţie de poziţia acestui ax şi de
mişcările pe care acesta le imprimă segmentelor care participă la
formarea unei articulaţii, deosebim mai multe tipuri de mişcări articulare,
care vor fi prezentate pe larg la sfârşitul acestui capitol.

Clasificarea articulaţiilor sinoviale se poate face după mai

multe criterii:
A. după numărul oaselor care formează articulaţia:
-articulaţii simple (la care participă două oase)
-articulaţii compuse (formate între trei sau mai multe
oase)
B. după forma suprafeţelor articulare:
►articulaţii plane: suprafeţele articulare sunt aproximativ plane şi
permit doar mişcări de alunecare (de exemplu, articulaţiile dintre
carpiene sau dintre tarsiene); nu au ax articular, iar mişcările care se
pot efectua în astfel de articulaţii sunt doar de alunecare.

93
Aparatul locomotor

►articulaţii trohleene (ginglim) la care una din suprafeţele

articulare este formată dintr-o trohlee, iar cealaltă are o creastă ce
corespunde şanţului trohleei; acestea au un singur ax de mişcare şi
permit doar mişcări de flexie-extensie şi foarte reduse mişcări de
lateralitate (de exemplu: articulaţiile humero-ulnară, interfalangiene);

Figura 3.1 Articulaţii trohleene

►articulaţii trohoide au suprafeţele articulare formate dintr-un

cilindru osos, pe de o parte, care este conţinut într-un inel
osteofibros, pe de altă parte; permit doar mişcări de rotaţie, având
un singur ax articular. (de exemplu, articulaţiile radio-ulnare
proximale, articulaţia atlanto-axoidiană).

►articulaţii condiliene – unul din oase prezintă două suprafeţe

articulare rotunjite care corespund unor depresiuni de pe suprafaţa
articulară a celuilalt os; permit mişcări ample într-un singur plan şi
mişcări mult mai reduse în alte planuri (cum este cazul articulaţiei
genunchiului).

►articulaţiile în şa au suprafeţe articulare opozite concave într-un

sens şi convexe în celălalt sens, astfel încât concavitatea uneia
corespunde

94
 Ghid de anatomie

Figura 3.2 Articulaţii în şa

convexităţii celeilalte; sunt articulaţii cu trei axe de mişcare ce permit

mişcări de flexie-extensie, abducţie-adducţie, circumducţie şi reduse
de rotaţie (de exemplu, articulaţia carpo-metacarpiană a policelui);

Figura 3.3 Articulaţii elipsoidale

►articulaţii elipsoidale la care una din suprafeţele articulare are
forma unui segment de elipsoid, iar cealaltă are forma unei
depresiuni corespunzătoare primeia; sunt, de asemenea, articulaţii
biaxiale, permiţând mişcări de flexie-extensie, abducţie-adducţie şi
circumducţie (de exemplu, articulaţiile radio-carpiană, metacarpo-
falangiană).

95
Aparatul locomotor

►articulaţii sferoidale sau cotilice (enartroze) – una din

suprafeţele
Figura 3.4 Articulaţii sferoidale

articulare are forma unui segment de sferă care pătrunde într-o

cavitate, reprezentând suprafaţa articulară a celuilalt os; aceste
articulaţii au o mare mobilitate, permiţând mişcări de flexie-extensie,
abducţie-adducţie, rotaţie internă-rotaţie externă, circumducţie (este
cazul articulaţiilor scapulo-humerală şi coxo-femurală).

C.după numărul axelor în jurul cărora se execută mişcările, există:

■articulaţii uniaxiale - au mişcări într-un singur plan
(articulaţiile trohleene şi trohoide)
■articulaţii biaxiale - au mişcări în jurul a două axe
perpendiculare între ele (articulaţiile elipsoidale şi
condiliene);
■articulaţii triaxiale - permit mişcări în toate planurile
(enartrozele).

96
 Ghid de anatomie

● Mişcările articulare

După Henry Gray, mişcările articulare se pot clasifica în patru mari

categorii:
I. mişcările de alunecare sunt cele mai simple mişcări care pot
apare într-o articulaţie, fără să fie mişcări angulare sau de
rotaţie; astfel de mişcări sunt caracteristice tuturor diartrozelor,
dar sunt specifice articulaţiilor intercarpiene şi intertarsiene care
nu au alte tipuri de mişcări.
II. mişcările angulare apar în articulaţiile la care participă oasele
lungi; prin aceste mişcări unghiul dintre cele două oase se
modifică; în funcţie de planul în care se execută mişcarea ele
pot fi:
● în plan sagital
▪mişcări de flexie şi de extensie (flexia se produce
atunci când unghiul dintre axele longitudinale ale celor
două segmente care participă la articulaţie se
micşorează, iar extensia, atunci când unghiul
respectiv se măreşte); aceste mişcări se execută în
jurul unui ax transversal ce trece prin articulaţie.
● în plan frontal
▪mişcări de abducţie şi de adducţie: abducţia este
mişcarea prin care un membru sau un segment de
membru se deplasează lateral faţă de axul
longitudinal al acestuia, iar adducţia este mişcarea în
sens opus, de deplasare medială faţă de acest ax.
▪mişcări de înclinare laterală reprezintă aplecarea
spre stânga sau dreapta, în plan frontal, a unui

97
Aparatul locomotor

segment al corpului; aceste mişcări sunt caracteristice

articulaţiilor coloanei vertebrale.
-aceste mişcări se execută în jurul unor axe sagitale
care trec prin articulaţiile implicate în mişcare.
III. mişcările de circumducţie sunt mişcări complexe caracteristice
articulaţiilor cu grad mare de mobilitate (bi- şi triaxiale);
traiectoria membrului sau a segmentului de membru care
execută o circumducţie este asemănătoare cu cea a unui con cu
baza la extremitatea distală a segmentului sau membrului
respectiv şi vârful în articulaţia care execută mişcarea; este o
mişcare complexă în executarea căreia se succed următoarele
mişcări: flexia, abducţia, extensia şi adducţia.
IV. mişcările de rotaţie sunt reprezentate de mişcările de răsucire

ale unui membru sau ale unui segment de membru în jurul unui
ax longitudinal; în cazul în care sunt implicate articulaţii de pe
linia mediană a corpului, rotaţia poate fi spre stânga sau spre
dreapta (cum este cazul în articulaţia atlanto-axoidiană). În
cazul în care rotaţia are loc la nivelul articulaţiilor membrelor,
ea poate fi: rotaţie internă (pronaţie) sau rotaţie externă
(supinaţie).

ArticulaŃiile capului

Toate articulaţiile capului, cu excepţia articulaţiei temporo-

mandibulare, sunt articulaţiile fixe; la adult, acestea sunt incluse în grupa
suturilor (dinţate, solzoase şi plane) şi sincondroze (figura 1. ), în timp
ce la vârstnici, după aproximativ 65 de ani, se osifică în totalitate şi devin
sinostoze. La copil există, aşa cum am menţionat la descrierea craniului,
acele spaţii inconstante între oasele capului (fontanelele), care dispar în
totalitate în jurul vârstei de 3 ani.

98
 Ghid de anatomie

¤ Articulaţia temporo-mandibulară este o articulaţie condiliană

care leagă mandibula de baza craniului; suprafeţele articulare sunt
reprezentate de fosa mandibulară şi de tuberculul articular al mandibulei-
de partea osului temporal, şi de condilul mandibular; între suprafeţele
articulare există un disc articular cu rolul de a creşte concordanţa între
acestea; mijloacele de unire sunt reprezentate de capsula articulară şi de
ligamentele lateral şi medial care leagă cele două oase.
Mişcările în articulaţia temporomandibulară sunt:
▪ridicarea şi coborârea (care au ca rezultat închiderea şi
deschiderea gurii)
▪proiecţia înainte şi proiecţia înapoi (propulsia şi retropulsia)
▪de lateralitate sau diducţie.

1 2 3 4 5 Figura 3.5 Articulaţia temporo-

mandibulară (vedere laterală)

1. scuama temporalului
2. discul articular
3. tuberculul articular
4. capul superior al m.
11 pterigoidian lateral
10 5. capul inferior al m.
pterogoidian medial
6 6. m. pterigoidian medial
7. m. buccinator
9 7 8. mandibula
9. ligamentul stilomandicular
10. capul mendibulei
8 11. capsula articulară

ArticulaŃiile coloanei vertebrale

● Articulaţiile vertebrelor adevărate Vertebrele adevărate
sunt legate prin două tipuri de articulaţii: cele dintre corpurile vertebrale
şi cele dintre procesele articulare.

99
Aparatul locomotor

¤ Articulaţiile dintre corpii vertebrali unesc suprafeţele

superioare şi inferioare ale vertebrelor adevărate şi fac parte din grupul
simfizelor; mijloacele de unire sunt reprezentate de :
-discurile sau fibrocartilajele intervertebrale care au forma unor
lentile biconvexe care au o grosime variabilă (de aproximativ 3 mm
în regiunea cervicală, 5 mm în cea toracală şi 9 mm la nivel
lombar); fiecare disc are o porţiune centrală (nucleul pulpos) şi o
porţiune periferică (inelul fibros).
-ligamentul vertebral longitudinal anterior este o panglică
conjunctivă care leagă porţiunea bazilară a occipitalului de vertebra
S2, aderând de faţa anterioară a corpurilor vertebrale.
-ligamentul vertebral longitudinal posterior are aceeaşi întindere
dar este dispus pe faţa posterioară a corpurilor vertebrale.
¤ Articulaţiile proceselor articulare fac parte din categoria
articulaţiilor plane în regiunile cervicale şi dorsale ale coloanei spre
deosebire de cele din regiunea lombară care sunt trohoide.
¤ Unirea lamelor vertebrale se realizează prin ligamentele
galbene (formaţiuni fibroase de culoare galbenă care se întind între
procesul articular şi baza procesului spinos respectiv, închizând în
partea posterioară canalul vertebral; aceste ligamente cresc elasticitatea
coloanei, împiedică flexia exagerată şi bruscă a acesteia şi participă la
menţinerea ortostatismului coloanei)
¤ Unirea proceselor spinoase se concretizează prin prezenţa a
două tipuri de ligamente: interspinoase (dispuse între procesele
spinoase adiacente), supraspinos (cordon unic fibros ce uneşte toate
procesele spinoase ale coloanei); la nivelul coloanei cervicale acest
ligament are o denumire specifică - ligamentul nuchal.

100
 Ghid de anatomie

11 12

Figura 3.6
1 Articulaţiile coloanei vertebrale
10 (secţiune sagitală)
9 2
1. disc intervertebral
2. nucleu pulpos
8 3
3. inel fibros
4. faţă articulară inferioară
7 5. articulaţia intervertebrală (între
6 apofizele articulare)
6. proces transversar
5 7. proces articular superior
8. ligament supraspinos
9. ligament interspinos
10. ligament galben
4

1
11
Figura 3.7
10 Articulaţiile coloanei vertebrale
(vedere posterioară)

1. pedicul vertebral secţionat

2 2. ligament longitudinal posterior
3. faţă articulară a procesului articular
superior
4. ligament intertransversar
5. capsula articulaţiei intervertebrale
6. ligament supraspinos
7. proces articular inferior
8. gaura intervertebrală
3 9. proces transversar
9 10. disc intervertebral
11. ligament longitudinal posterior
8 4

7
6

101
Aparatul locomotor

● Articulaţiile vertebrelor false sunt următoarele:

¤ Articulaţia lombosacrată leagă vertebra L5 de sacru şi este
similară articulaţiilor dintre vertebrele adevărate.
¤ Articulaţia sacrococcigiană este inclusă în grupul simfizelor,
permiţând, la femeie, mobilizarea pasivă a coccigelui în timpul naşterii;
devine sinostoză la vârstnici. Această articulaţie prezintă o serie de
ligamente sacrococigiene (ventral, dorsal superficial şi dorsal profund).
¤ Articulaţia mediococcigiană este o sinostoză la adult; făcând
excepţie doar articulaţia dintre prima vertebră coccigiană şi celelalte, mai
ales la femei.

Mişcările coloanei vertebrale

▪flexie şi extensie
▪înclinare laterală (dreaptă şi stângă)
▪rotaţie (spre stânga şi spre dreapta)
▪circumducţie.
Este evident faptul că mobilitatea coloanei diferă de la o regiune la
alta a acesteia, fiind mai mare în regiunile cervicală şi lombară.

● Articulaţiile capului cu coloana vertebrală

Acestea sunt diferite oarecum de celelalte articulaţii ale coloanei,
deoarece oasele care se leagă la acest nivel (occipitalul, atlasul şi axisul)
sunt unite printr-un sistem musculo-ligamentar complex şi puternic.
Articularea capului cu coloana vertebrală conţine două articulaţii
distincte.
¤ Articulaţia superioară a capului (atlantooccipitală) este
formată din două articulaţii condiliene completate de două formaţiuni
fibroase numite membrane atlantooccipitale.

102
 Ghid de anatomie

1 Figura 3.8 Articulaţiile coloanei

cervicale (vedere sagitală)
2 3 4
1. partea bazilară a occipitalului
2, 6.ligamenul crucifiorm al
atlasului
15 3. ligamentul longitudinal posterior
4. membrana atlantooccipitală
14 posterioră
13 5. ligamentul transvers al atlasului
12 7. ligament galben
16 5 8. gaura intervertebrală
11
9. ligament interspinal
6
10. ligament galben
7 11. capsula articulară
12. articulaţia atlantoaxoidiană
8 mediană
13. arcul anterior al atlasului
14. ligamentul apical al dintelui
15. membrana atlantooccipitală
9 anterioară
16. membrana tectoria

10

Suprafeţele articulare aparţin condililor occipitali şi cavităţilor

articulare ale atlasului.
Membranele atlantooccipitală anterioară acoperă spaţiul cuprins
între occipital şi arcul anterior al atlasului, iar membrana atlantooccipitală
posterioară pe cel dintre arcul posterior al atlasului şi occipital.
1 Figura 3.9 Articulaţia atlanto-
10 2 axoidiană (vedere posterioară)
3
1. partea bazilară a
occipitalului
2. canalul nervului hipoglos
9 3. ligamente alare
4 4. fascicule longitudinale
5. capsula articulară
6. membrana tectoria
7. axis
8 5 8. ligamentul cruciform al
6 atlasului
7 9. capsula articulară
10. ligamentul transvers al
atlasului

103
Aparatul locomotor

¤ Articulaţia inferioară a capului sau atlantoaxoidiană este formată,

de fapt, din trei articulaţii: două articulaţii atlantoaxoidiene laterale şi una
mediană.
▪Articulaţiile atlantoaxoidiene laterale sunt plane, unind masele
laterale ale atlasului cu procesele articulare superioare ale axisului;
acestea sunt întărite de capsulele articulare şi de cele două
membrane atlantoaxoidiene (anterioară şi posterioară).
▪Articulaţia atlantoaxoidiană mediană sau atlantoodontoidiană
este o articulaţie trohoidă care leagă dintele axisului de un inel
osteofibros al atlasului, format din arcul anterior al acestuia şi de un
ligament transvers care leagă cele două mase laterale. Articulaţia e
întărită de ligamentul apical al dintelui (dispus între partea
anterioară a găurii occipitale şi dinte), ligamentele alare (care leagă
condilii occipitali de dinte) şi membrana tectoria (care acoperă
ligamentele precedente)

Mişcările capului sunt:

▪flexie şi extensie-în articulaţia superioară
▪rotaţie (spre stânga şi spre dreapta)-specifică articulaţiei inferioare
▪înclinare laterală (spre stânga şi spre dreapta) – în articulaţia
superioară

■ Articulaţiile toracelui
Articulaţiile toracelui sunt grupate în două categorii; cele ale
grupului anterior şi cele ale grupului posterior.

Grupul anterior reuneşte articulaţiile sternului şi a coastelor.

¤ Articulaţiile costocondrale sunt sincondroze prin care se
unesc coastele osoase cu cartilajul costal corespunzător

104
 Ghid de anatomie

¤ Articulaţiile condrosternale sunt articulaţii plane formate între

cartilajele costale şi marginile sternului.
¤ Articulaţiile intercondrale sunt cele formate între cartilajele
costale VIII-X; cartilajele costale VI-IX se mai unesc şi în partea lor
mijlocie
¤ Articulaţiile sternale sunt în număr de două: superioară - leagă
corpul de manubriul sternal şi este o simfiză şi inferioară – uneşte corpul
de apendicele xifoid, este tot o simfiză şi devine sinostoză la vârstnici.

1 2

11
12

3
4 5 6

7 8 9 10

Figura 3.10 Articulaţiile toracelui (vedere superioară)

1. proces transvers 5. corp vertebral 9. membrana sternală

2. proces spinos 6. capsula articulară 10. ligament sternocostal
3. corp costal 7. cartilaj costal 11. unghiul costal posterior
4. gaura vertebrală 8. corpul sternal 12.articulaţiacostotransversală

Grupul posterior este format din articulaţiile coastelor cu coloana

vertebrală.

105
Aparatul locomotor

¤ Articulaţiile capetelor costale sunt diartroze plane prin care se

unesc extremităţile distale ale coastelor cu feţele articulare situate pe
feţele laterale a două vertebre dorsale adiacente.
¤ Articulaţiile costotransversare se formează între tuberozitatea
costală şi procesul transvers şi sunt articulaţii plane.

Mişcările toracelui sunt legate de actul respiraţiei; în inspiraţie

coastele se ridică şi se orizontalizează, iar în expiraţie, se produc mişcări
în sens invers.

Articulaţiile membrului superior

Aceste articulaţii sunt împărţite în două mari grupe: cele ale centurii
scapulare şi cele ale membrului superior propriu-zis.

■ Articulaţiile centurii scapulare

La acest nivel există două articulaţii: sternoclaviculare şi
acromioclaviculare. Acestora li se adaugă sindesmoza coracoclaviculară,
şi ligamentele proprii ale scapulei.

¤ Articulaţia sternoclaviculară
Această articulaţie sinovială sferoidală uneşte extremitatea sternală
a claviculei, sternul şi primul cartilaj costal.
Suprafeţele articulare sunt reprezentate de feţele articulare de pe
extremitatea medială a claviculei, de marginea laterală a manubriului
sternal, precum şi de primul cartilaj costal.
Între claviculă şi stern există şi un disc articular care asigură
concordanţa dintre aceste suprafeţe articulare.
Mijloacele de unire sunt constituite din ligamentele: sternoclavicular
anterior, sternoclavicular posterior, interclavicular (leagă extremităţile
sternale ale celor două clavicule) şi costoclavicular.

106
 Ghid de anatomie

Mişcările posibile în această enartroză sunt:

▪ridicare şi coborâre (în ridicare extremitatea acromială a claviculei
se ridică, cea sternală coboară şi în cea de coborâre invers.
▪proiecţia înainte şi înapoi a claviculei (proiecţia anterioară
presupune deplasarea anterioară extremitatea acromială a
claviculei şi posterioară a celeilalte, iar la proiecţia înapoi se
produce o deplasare în sens invers.
▪circumducţia provine din succesiunea alternativă a mişcărilor
precedente.

Figura 3. 11
Articulaţiile sterno-claviculare
1 2 3 4 (vedere anterioară)

1. disc articular
2. ligament interclavicular
3. ligament sternoclavicular
anterior
4. clavicula
5. ligament costoclavicular
6. coasta I
7. manubriul sternal
5 6
7 7

¤ Articulaţia acromioclaviculară
Această articulaţie plană uneşte extremitatea acromială a claviculei
de acromion. Mijloacele de unire sunt reprezentate de capsula articulară
şi de ligamentul acromioclavicular situat pe faţa superioară a capsulei.
Între cele două suprafeţe articulare se găseşte un disc articular
(fibrocartilaginos) care are dimensiuni variabile.
Mişcările posibile sunt doar cele de alunecare.

107
Aparatul locomotor

¤ Sindesmoza coracoclaviculară
Clavicula se leagă de procesul coracoid al omoplatului prin
ligamentul coracoclavicular, nefiind o articulaţie sinovială propriu-zisă.
Ligamentul coracoclavicular este format din două părţi - ligamentele
conoid şi trapezoid – care leagă cel două oase şi care realizează
repartiţia greutăţii membrului superior mai mult pe claviculă decât pe
acromion şi limitează mişcările dintre scapulă şi claviculă.

¤ Ligamentele proprii ale omoplatului sunt reprezentate de

ligamentul coracoacromial (care este o bandă fibroasă dispusă între
procesele coracoid şi acromial ce protejează epifiza superioară a
humerusului şi muşchii care se inseră aici) şi de ligamentul transvers
superior al scapulei sau coracoidian (acesta formează o punte
fibroasă peste scobitura descrisă de orientarea procesului coracoid,
transformând-o într-un orificiu)

Mişcările centurii scapulare, în ansamblu, sunt:

▪mişcări de ridicare şi coborâre a umărului
▪mişcări de proiecţie înainte şi înapoi
▪mişcări de circumducţie
▪mişcări proprii ale scapulei: de ridicare şi coborâre, de alunecare
medială şi laterală

■ Articulaţiile membrului superior liber

¤ Articulaţia umărului sau scapulo-humerală
Aceasta este cea mai mare şi cea mai complexă articulaţie
membrului superior; este o enartroză. Suprafeţele articulare sunt
reprezentate de capul humeral şi de cavitatea glenoidă a omoplatului

108
 Ghid de anatomie

care prezintă la periferia feţei articulare un fibrocartilaj inelar denumit

cadru sau bureletul glenoidal.

1 2 3
Figura 3.12 Articulaţia scapulohumerală
(vedere anterioară)

1. ligament coracohumeral
8 2. ligament coracoacromial
3. proces coracois
7 4. marginea laterală a scapulei
5. capsula articulară
6. tendonul capului lung al m. biceps
brahial
6
7. teaca sinovială intertuberculară
8. m. subscapular.
5

1 2

Figura 3.13
3 Articulaţia scapulohumerală
(secţiune frontală)

1. capsula articulară
6 2. acromion
3. ligament transvers superior
al scapulei
4. scapula
5. cavitatea articulară
6. tendonul capului lung al m.
biceps brahial

5
4

109
Aparatul locomotor

Unirea suprafeţelor articulare este realizată de capsula articulară şi

de o serie de ligamente; acestea din urmă sunt: ligamentul coraco-
humeral (care leagă procesul coracoid de tuberculul mare al humerusului
şi de capsula articulară) şi ligamentele glenohumerale superior, mijlociu
şi inferior (trei fascicule fibroase care întăresc capsula).
Mişcările posibile în această articulaţie sunt următoarele:
▪abducţia şi adducţia
▪proiecţia înainte şi proiecţia înapoi (flexia şi extensia)
▪rotaţia internă şi rotaţia externă (pronaţia şi supinaţia)
▪circumducţia.

● Articulaţia cotului
La formarea acestei articulaţii participă humerusul, radiului şi ulna.
Din punct de vedere structural, toate formează o singură articulaţie,
având o capsulă articulară comună, dar din punct de vedere biomecanic
trebuie menţionate două articulaţii diferite:
◊ articulaţia humeroantebrahială - o articulaţie trohleeană
◊ articulaţia radioulnară proximală, care este o articulaţie trohoidă.
Suprafeţele articulare ale acestor articulaţii sunt reprezentate de
condilul humeral (trohleea corespunde suprafeţei articulare a ulnei, iar
capitulul şi şanţul intermediar, radiusului), foseta şi marginea fosetei
capului radial, precum şi incizura (scobitura) trohleeară a ulnei.
Mijloacele de unire în articulaţia cotului sunt capsula articulară şi
următoarele ligamente:
-ligamentul colateral ulnar: leagă epicondilul humeral medial de
marginea incizurii trohleare a ulnei
-ligamentul colateral radial: uneşte epicondilul lateral al humerusului
cu părţile anterioară şi posterioară ale incizurii radiale a ulnei

110
 Ghid de anatomie

Figura3.14 Articulaţia cotului

(vedere anterioară)
11

1 1. capsula articulară
2 2. trohleea humerală
10
3 3. cavitatea articulară
9
4. ulna
5. membrana interosoasă
8 6. radius
7. coarda oblică
7 8. tendonul muşchiului biceps brahial
6 9. capul radial
4
10. capitulul humeral
11. humerus
12. articulaţia radioulnară distală
5

12
Figura 3.15
Regiunea cotului
(secţiune sagitală)
1 2 3 1. m. biceps brahial
2. m. brahial
3. humerus
4. piele
4
5. m. triceps brahial
6. artera humerală
5 7. artera radială
8. cavitate articulară
18 9. trohleea humerală
10. olecran
6 11. procesul coronoid
17 12. ulna
13. artera ulnară
7 14. m. extensor ulnar al
16 8 carpului
9 15. m. flexor profund al
15 degetelor
10 16. m. flexor superficial
al degetelor
17. m. flexor radial al
carpului
14 13 12 11 18. m. rotund pronator

111
Aparatul locomotor

-ligamentul inelar: este principalul mijloc de consolidare a legăturii

radioulnare şi se desprinde de pe extremitatea anterioară a incizurii
radiale, înconjură capul radial şi se termină pe extremitatea
posterioară a incizurii radiale a ulnei
-ligamentul pătrat este o lamă fibroasă patrulateră care se întinde
între marginea inferioară a incizurii radiale a ulnei şi partea medială
a colului radial.
Mişcările posibile în articulaţia humeroantebrahială sunt cele de
flexie şi de extensie, iar în articulaţia radioulnară proximală sunt cele de
rotaţie internă (pronaţie) şi de rotaţie externă (supinaţie).
¤ Articulaţia radioulnară distală face parte din aceeaşi categorie
de articulaţii ca şi cea distală, cea a trohoidelor.
Suprafeţele articulare sunt reprezentate de faţa articulară situată
pe partea externă a extremităţii distale a ulnei (uşor convexă) şi incizura
ulnară a radiusului; la acest nivel există şi un disc articular care este
situat între faţa inferioară a epifizei distale ulnare şi piramidal.
Mijloacele de unire sunt: capsula articulară, discul articular (care
completează suprafeţele articulare şi limitează mişcările de pronaţie şi
supinaţie din această articulaţie), membrana interosoasă (dispusă între
diafizele oaselor antebraţului) şi o formaţiune fibroasă numită coarda
oblică (care uneşte procesul coronoid al ulnei cu faţa anterioară a
radiusului, sub tuberozitatea radială).
Mişcările permise fiziologic în această articulaţie sunt rotaţia
externă (supinaţia) şi rotaţia internă (pronaţia).

● Articulaţiile mâinii reunesc o serie de articulaţii de mărimi şi

categorii distincte care leagă cele 27 de oase ale mâinii între ele şi cu
oasele antebraţului.

112
 Ghid de anatomie

¤ Articulaţia radiocarpiană
Această articulaţie elipsoidală uneşte radiusul cu rândul carpian
proximal; ulna nu participă la această articulaţie fiind separată de
carpiene prin discul articular descris anterior.
Suprafeţele articulare sunt reprezentate de o faţa articulară
concavă, situată pe faţa inferioară a epifizei distale radiale şi de o
proeminenţă convexă carpiană formată din scafoid, semilunar şi
piramidal (solidarizate prin ligamente interosoase).
Unirea suprafeţelor articulare este realizată de capsula articulară şi
de numeroase ligamente; acestea sunt:
-ligamentele palmare au aspect de „V” fiind formate din două
fascicule (radiocarpian şi ulnocarpian)
-ligamentul radiocarpian dorsal
-ligamentul colateral radial al carpului
-ligamentul colateral ulnar al carpului

Articulaţiile intercarpiene
La nivelul carpului există trei tipuri de articulaţii:
¤ articulaţiile dintre carpienele rândului proximal
¤ articulaţiile dintre carpienele rândului distal
¤ articulaţiile dintre cele două rânduri.

¤ Articulaţiile rândului carpian proximal sunt articulaţii plane;

suprafeţele articulare se află între scafoid şi semilunar, între piramidal şi
semilunar şi între piramidal şi pisiform. Oasele sunt unite prin capsulele
articulare şi prin câte două ligamente interosoase, palmare şi dorsale.
Pisiformul se articulează cu piramidalul tot printr-o articulaţie plană
întărită de numeroase ligamente.

113
Aparatul locomotor

Figura 3.16 Articulaţiile mâinii

(vedere posterioară) 16
15

1. scafoid
2. trapez
3. articulaţia carpometacarpiană a 14
policelui 13 1
4. trapezoid 12 2
5. capitat 11 3
6. ligamente colaterale 4
7. articulaţie interfalangiană 10 5
8. ligamente palmare
9. articulaţie metacarpofalangiană
10. ligamente metacarpiene dorsale
11. ligamente carpometacarpiene
9
dorsale
12. osul cu cârlig
13. piramidal
14. ligament colateral ulnar al
carpului
6
15. ligament radiocarpian dorsal
16. ligament colateral radial al 7
carpului
8

Figura 3.17 Articulaţiile mâinii

(secţiune frontală)
1. radius
2. ligament intercarpian interosos
21 1
3. articulaţia radiocarpiană
2
4. scafoid
20
5. ligament colateral radial al carpului
19 3
6. ligament intercarpian interosos
7. trapezoid
18 4
8. trapez
17 5 9. articulaţia carpometacarpiană
16 6 10. ligamente metacarpiene
15 7 interosoase
14 11. articulaţie intermetacarpiană
8 12. articulaţie carpometacarpiană
13 13. capitat
12 22 14. osul cu cârlig
11 15. piramidal
16. ligament colateral ulnar carpian
9 17. semilunar
18. disc articular
10 19. articulaţia radioulnară distală
20. reces sacciform
21. ulna
22. articulaţia carpometacarpiană a
policelui

114
 Ghid de anatomie

¤ Articulaţiile rândului carpian distal unesc trapezul, trapezoidul,

osul capitat şi osul cu cârlig prin trei articulaţii plane care sunt întărite de
câte trei ligamente interosoase, palmare şi dorsale.
¤ Articulaţia mediocarpiană uneşte carpienele rândului proximal
(cu excepţia pisiformului) cu cele ale rândului distal. Linia articulară are
forma unui „S” orizontalizat fiind determinat de alternanţa dintre
concavităţile şi convexităţile suprafeţelor articulare. Mijloacele de unire
sunt capsula articulară şi două ligamente: radiat al carpului şi dorsal.

Mişcările articulare în complexul carpian sunt:

▪flexia şi extensia
▪abducţia şi adducţia
▪circumducţia
Aceste mişcări sunt realizate cu precădere în articulaţia
radiocarpiană şi mai puţin în celelalte articulaţii plane care permit doar
mişcări de alunecare de mică amplitudine.

Articulaţiile carpometacarpiene se împart în două categorii

dată fiind dispoziţia specifică a policelui la om.
¤ Articulaţia carpometacarpiană a policelui (denumită şi trapezo-
metacarpiană) este o articulaţie în şa care ca unic mijloc de unire
capsula articulară; mişcările specifice acestei articulaţii sunt:
▪adducţia şi abducţia
▪opoziţia şi repoziţia (acestea sunt specifice policelui) opoziţia este o
mişcare complexă rezultată din combinaţia a trei mişcări:
-o mişcare unghiulară prin care vârful policelui descrie un arc de
1200 între punctul cel mai îndepărtat de axul longitudinal al mâinii şi
un punct care depăşeşte în direcţie medială această axă;
-o mişcare de rotaţie de 900 a policelui în jurul axei lui longitudinale;

115
 Aparatul locomotor

-o mişcare de flexie a ultimei falange pe prima şi a acesteia pe

metacarpian.
¤ articulaţiile carpometacarpiene ale celorlalte degete sunt
articulaţii plane prin care metacarpienele II-V se articulează cu
carpienele rândului distal; metacarpianul al II-lea se articulează cu
trapezul, trapezoidul şi osul capitat; metacarpianul al III-lea se
articulează cu osul capitat, iar al IV-lea cu osul capitat şi cu osul cu
cârlig, metacarpianul al V-lea se articulează cu osul cu cârlig.
Mijloacele de unire sunt capsula articulară şi ligamentele:
interosos, carpometacarpiene palmare şi dorsale.

Articulaţiile intermetacarpiene. cu excepţia primului

metacarpian, care este independent, toate celelalte metacarpiene se
articulează prin extremităţile lor proximale (extremităţile distale fiind legate
doar printr-o bandă fibroasă numită ligamentul transvers al profund al
metacarpului).
Extremităţile proximale ale metacarpienelor formează articulaţii
plane care sunt întărite de capsule articulare şi câte trei ligamente
palmare, dorsale şi interosoase.

● Articulaţiile degetelor se formează între falangele proximale

ale degetelor şi metacarpianul corespunzător şi între falangele degetelor.
¤ Articulaţiile metacarpofalangiene sunt elipsoidale şi leagă
capetele convexe ale metacarpienelor cu cavităţile uşor concave de pe
baza falangelor proximale. Mijloacele de unire sunt reprezentate de
capsulele articulare şi ligamentele palmare, colaterale şi cel metacarpian
transvers profund.
Mişcările în aceste articulaţii sunt:
▪flexia şi extensia

116
 Ghid de anatomie

▪înclinarea marginală ulnară (adducţia) şi radială (abducţia)

▪circumducţia.
¤ Articulaţiile interfalangiene sunt articulaţii trohleene şi sunt în
număr de două la degetele II-V şi una la police.
Suprafeţele articulare sunt reprezentate de extremităţile distale ale
falangelor I şi a II-a a fiecărui deget şi respectiv de extremităţile proximale
ale falangelor a II-a şi a III-a; mijloacele de unire sunt formate de
capsulele articulare întărite de câte două ligamente colaterale şi unul
palmar.
Mişcările posibile în aceste articulaţii sunt cele de flexie şi de
extensie.

■ Articulaţiile membrului inferior se împart similar celor ale

membrului superior în articulaţii ale centurii pelvine şi articulaţii ale
membrului inferior liber.

● Articulaţiile centurii pelvine

La formarea bazinului contribuie coxalele, sacrul şi coccisul; există
două articulaţii care trebuie descrise: cea dintre coxale şi dintre fiecare
coxal şi sacru.

¤ Articulaţia sacroiliacă
Această articulaţie este o diartroză plană. Suprafeţele articulare
sunt reprezentate de faţa articulară a coxalului, situată pe faţa externă a
acestuia şi faţa articulară omolaterală a sacrului.
Mijloacele de unire sunt o capsulă articulară şi o serie de ligamente
care o întăresc; acestea sunt:
-ligamentele sacroiliace ventrale

117
Aparatul locomotor

-ligamentele sacroiliace dorsale

-ligamentul sacroiliac interosos
-ligamentul iliolombar
Mişcările în articulaţia sacroiliacă sunt specifice şi foarte reduse; se
numesc mişcări de nutaţie (prin care baza sacrului se orientează antero-
inferior) şi de contranutaţie (inverse nutaţiei).

11
1
Figura 3.18
Articulaţiile bazinului

1. ligamentul longitudinal anterior

2. ligamentul interosos sacroiliac
2 3. articulaţia sacroiliacă
3 4. ligament sacrococcigian
5. simfiza pubiană
6. ligament sacrotuberal
7. orificiul ischiadic mic
10 8. ligament sacrospinal
9 9. orificiul ischiadic mare
8 10. ligamentul sacroiliac ventral
7 4 11. ligament iliolombar
6
5

¤ Simfiza pubiană
Prin această simfiză, cele două coxale se articulează între ele în
partea anterioară la nivelul unghiului pubelui.
Între cele două suprafeţe articulare există un disc interpubian ( un
fibrocartilaj).; articulaţia este întărită de ligamentele pubian superior şi
pubian arcuat.

¤ Ligamentele sacroischiadice
Aceste formaţiuni au rolul de a consolida coxalele de părţile
laterale ale sacrului şi coccigelui. Aceste sunt următoarele

118
 Ghid de anatomie

- Ligamentul sacrotuberal (sacrosciatic mare) dispus între baza

sacrului şi tuberozitatea ischiadică.
- Ligamentul sacrospinos (sacrosciatic mic) face legătura între
marginile laterale ale sacrului şi coccigelui şi spina ischiadică; este situat
anterior de precedentul.
Aceste ligamente delimitează la nivelul peretelui lateral al pelvisului
două orificii - ischiadic mare (superior) şi mic (inferior) – prin care trec de
la bazin la coapsă şi invers, vase, nervi, muşchi.

Figura 3.19
10 Articulaţiile bazinului
(secţiune sagitală)
2
1. ligamentul interspinos
2. ligamentul supraspinos
3. canalul sacral
4. ligamentul sacrospinal
3 5. orificiul ischiadic mare
6. membrana obturatorie
7. disc interpubian
8. ligamentul sacroiliac ventral
9 9. promontoriul
10. ligament galben
13 11. ligament sacrotuberal
8 12. orificiul ischiadic mic
13. canalul obturator

4
11
5

7 6 12

Aceste ligamente delimitează la nivelul peretelui lateral al

pelvisului două orificii - ischiadic mare (superior) şi mic (inferior) – prin
care trec de la bazin la coapsă şi invers, vase, nervi, muşchi.

119
Aparatul locomotor

Membrana obturatoare
Această structură fibroasă acoperă gaura omonimă a coxalului;
lăsând în partea superioară a acesteia o breşă care determină apariţia
canalului obturator. Acest canal osteofibros are două orificii (pelvin şi
femural) şi conţine pachetul vasculo-nervos obturator.

Articulaţiile membrului inferior liber

¤ Articulaţia coxo-femurală
Suprafeţele articulare care se unesc în această articulaţie
sferoidală sunt: capul femural şi cavitatea cotiloidă a coxalului; la nivelul
acetabulului există un cadru (labru) acetabular similar celui de la nivelul
cavităţii glenoide scapulare, cu rolul de a creşte continenţa cavităţii
articulare. Ca mijloace de unire, în această articulaţie sunt prezente
capsula articulară şi ligamente extrem de puternice:
-ligamentul iliofemural ( dispus între SIAI şi linia intertrohanterică);
-ligamentul pubofemural (leagă trohanterul mic de pube);
-ligamentul ischiofemural (se fixează pe ischion, periacetabular, şi pe
femur);
-ligamentul capului femural (rotund) - leagă foseta capului femural de
sprânceana acetabulară (este singurul ligament intraarticular al
acestei articulaţii).

Mişcările sunt cele specifice enartrozelor:

▪flexie, extensie
▪adducţie, abducţie
▪rotaţie internă şi externă
▪circumducţie.

120
 Ghid de anatomie

6
Figura 3.20
Articulaţia coxofemurală
5
(vedere anterioară)
1
1. capsula articulară
2. canalul obturator
3. membrana obturatorie
4. ligament pubofemural
5. ligamentul iliofemural
6. cadrul acetabular

4 3 2

1
2
Figura 3.21
11 3 Articulaţia coxofemurală
10 (secţiune frontală)
9 4
1. linia epifizară
2. cartilaje articulare
3. coxal
5 4. cavitatea articulară
5. ligamentul capului femural
6 6. ligamentul transvers acetabular
7. capsula articulară
7 8. tuberozitatea ischiadică
9. zona orbiculară
10. cadrul acetabular
11. ilion

121
Aparatul locomotor

8 9

Figura 3.22
1 Articulaţia coxofemurală
(cap femural dislocat)
2 1. m. drept femural
3 2. cadrul acetabular
4 3. ligamentul capului femural
4. capul femural
5. capsula articulară
6. membrana obturatorie
7. ligamentul transvers al
acetabulului
8. faţa semilunară
9. fosa acetabulară

7 6

¤ Articulaţia genunchiului
Genunchiul prezintă o articulaţie la care participă epifiza distală a
femurului (feţele articulare ale condililor femurali), epifiza proximală a
tibiei (platoul tibial) şi rotula (faţa articulară). Din punct de vedere
structural, genunchiul are o articulaţie unică, dar din punct de vedere
biomecanic, există două articulaţii distincte: articulaţie femuro-tibială şi
femuro-patelară.
Mijloacele de unire în articulaţia genunchiului sunt capsula
articulară şi următoarele ligamente:

122
 Ghid de anatomie

- ligamentul colateral tibial sau intern (uneşte epicondilul femural

medial de faţa medială a tibiei, în partea superioară);
- ligamentul colateral peronier sau extern (se fixează pe
epicondilul femural lateral şi pe capul peroneului);
- ligamenul încrucişat antero-extern sau anterior ( se întinde între
faţa intercondiliană a condilului femural lateral şi pe aria
intercondiliană anterioară a platoului tibial)
- ligamentul încrucişat postero-intern sau posterior (uneşte faţa
intercondiliană a condilului femural medial cu aria intercondiliană
posterioară a platoului tibial).
- ligamentele posterioare sunt: ligamentul popliteu oblic (cunoscut
şi sub denumirea de tendonul recurent al muşchiului semimem-
branos) şi ligamentul popliteu arcuat; acestor două ligamente li
se adaugă calotele fibroase (două zone mai îngroşate ale
capsulei articulare la nivelul condililor femurali).

Articulaţia femuro-tibială este o articulaţie condiliană care

permite
-mişcări principale:
▪ flexie, extensie
-mişcări secundare, de amplitudini mult mai reduse:
▪ rotaţie internă şi externă
▪ înclinare laterală şi medială.

Articulaţia femuro-patelară permite doar mişcări de alunecare

fiind o articulaţie plană, din punct de vedere biomecanic.

123
Aparatul locomotor

Figura 3.23
Articulaţia genunchiului
1 (vedere anterioară)

1. m.articular al genunchiului
2. tendonul secţionat al m.
drept femural
2
3. patela
13 4. retinaculul patelar medial
5. ligamentul colateral intern
6. ligamentul rotulian
7. tuberozitatea tibiei
3 8. membrana interosoasă
crurală
4 9. capul fibulei
12
5 10. ligamentul anterior al
capului fibular
11 6 11. ligamentul colateral lateral
12. retinaculul patelar lateral
10
13. m. vast lateral (secţionat)
9

7
8

14
Figura 3.24 Articulaţia genunchiului
(vedere anterioară)

1. ligamentul încrucişat posterior

2. ligamentul încrucişat anterior
1 3. ligamentul meniscofemural
2 anterior
13 3 4. ligamentul transvers al
12 4 genunchiului
5. ligamentul colateral intern
11 5 6. ligamentul rotulian
10 7. faţa articulară patelară
9 6 8. membrana interosoasă crurală
9. capul fibulei
7 10. ligamentul anterior al capului
8 fibular
11. tendonul m. biceps femural
12. menisc lateral
13. ligament colateral extern

124
 Ghid de anatomie

Figura 3.25 Genunchiul 1

(secţiune sagitală)
18
1. m. articular al 2
genunchiului
2. tegument 3
3. bursa suprapatelară
4. faţa articulară
patelară
5. patela
6. condil medial
7. plica sinovială
infrapatelară 4
8. plici alare
9. bursa infrapatelară 17 5
profundă
10. ligamentul rotulian 6
11. tibia 16
12. m. gastrocnemian 15 7
13. m. popliteu 14 8
14. ligamentul încrucişat
posterior 9
15. ligamentul încrucişat
anterior 10
16. capsula articulară
17. vasele poplitee 13
18. tendonul m.
cvadriceps 12 11

● Articulaţiile tibio-peroniere
Cele două oase ale gambei sunt unite prin epifizele lor proximale,
respectiv, distale.
¤ Articulaţia tibioperonieră proximală este o articulaţie sinovială
plană, având în vedere faptul că cele două suprafeţe articulare care
participă la formarea ei, faţa articulară de pe partea superioară a
condilului tibial lateral şi faţa articulară de pe partea internă a capului
peronier, sunt aproape plane.
Mijlocele de unire sunt reprezentate de capsula articulară şi de două
ligamente:

125
Aparatul locomotor

-ligamentul anterior al capului peronier (pe care îl leagă de partea

anterioară a condilului lateral tibial);
-ligamentul posterior al capului peronier (pe care îl leagă de partea
posterioară a aceluiaşi condil).

¤ Articulaţia tibio-peronieră inferioară este o sindesmoză ce

leagă faţa medială a maleolei peroniere de incizura fibulară a tibiei;
Această articulaţie e întărită de ligamentele tibiofibulare anterior şi
posterior.

● Articulaţiile piciorului
Articulaţiile care unesc oasele piciorului între ele şi cu cele ale
gambei sunt multiple şi diverse.
¤ Articulaţia talocrurală
La formarea acestei articulaţii trohleene, contribuie suprafeţele
articulare de pe feţele inferioare ale epfizelor distale tibială şi peronieră
(care formează aşa-numita „scoabă gambieră”); formaţiunile care unesc
aceste oase sunt capsula articulară şi două ligamente:
-ligamentul colateral lateral (situat între maleola laterală şi
tarsienele învecinate; de la maleolă, fibrele ligamentare se
distribuie spre talus (formând ligamentele talofibular anterior şi
posterior) şi spre calcaneu ( formând ligamentul calcaneofibular).
-ligamentul colateral medial (datorită formei triunghiulare se
mai numeşte şi ligament deltoidian); porneşte de maleola
medială şi se termină pe oasele tarsiene învecinate; astfel, se
formează patru fascicule ligamentare: tibiotalar anterior,
tibionavicular, tibiocalcanean şi tibiotalar posterior.

126
 Ghid de anatomie

19
Figura 3. 26. Articulaţiile
18 piciorului (vedere dorsală)
1
2 1. maleola medială
3 2. articulaţia talocrurală
4 3. ligamentul deltoid (partea
tibionaviculară)
17 5 4. ligamentul talonavicular
16 6 5. ligamentul
calcaneonavicular
7 6. ligamentul
calcaneocuboidian
15 7. ligamente cuneonaviculare
8 dorsale
8. capsula articulaţiei
14 metatarsofalangiene
9. capsula articulaţiei
9 interfalangiene
10. ligamente colaterale
13 11. articulaţie
12 metatarsofalangiană
12. ligamente intermetatarsiene
11 dorsale
13. ligamente tarsometatarsiene
dorsale
10 14. ligamentul cuneocuboidian
dorsal
15. ligamentul talocalcanean
interosos
16. ligamentul talocalcanean
lateral
17. ligamentul calcaneofibular
18. ligamentul talofibular
anterior
19. ligamentul tibiofibular
anterior

● Articulaţiile intertarsiene
Oasele tarsului se articulează între ele formând şapte articulaţii
distincte.
¤ Articulaţia subtalară (talocalcaneeană posterioară)
Această articulaţie elipsoidală uneşte talusul şi calcaneul prin feţele
articulare posterioare ale acestora.

127
Aparatul locomotor

Mijloacele de unire sunt capsula articulară şi următoarele

ligamente:
-ligamentul talocalcanean interosos ocupă sinus tarsi şi
separă această articulaţie de cea talocalcaneonaviculară;
-ligamentul talocalcanean lateral se întinde între feţele
laterale ale talusului şi calcaneului;
-ligamentul talocalcanean medial leagă talusul de
sustentaculum tali.

Figura 3.27 Articulaţiile piciorului

(vedere posterioară)

1. peroneul
2. faţa superioară a talusului
3. ligamentul talofibular posterior
4. ligamentul calcaneofibular
5. articulaţia subtalară
6. tuberozitatea calcaneului
1 7. ligamentul talocalcanean posterior
13
8. tendonul m. flexor lung al halucelui
2 9. sustentaculum tali
12 3 10. ligamentul talocalcanean medial
11 11. tuberculul medial al procesului talar
10 4 posterior
9 12. ligamentul deltoidian (partea
8 5 tibiocalcaneană)
13. ligamentul deltoidian (partea tibiotalară
7 posterioară)

¤ Articulaţia talocalcaneonaviculară
Aceasta este o articulaţie sferoidală în care partea convexă este
reprezentată de capul talusului, iar concavitatea, de calcaneu şi de
navicular, unite printr-un ligament puternic, ligamentul calcaneonavicular
plantar. Capsula articulară şi patru ligamente constituie mijlocele de
unire ale acestei articulaţii. Ligamentele sunt:
-talocalcanean interosos

128
 Ghid de anatomie

-calcaneonavicular plantar
-bifurcat (denumit şi ligamentul în „Y” sau „cheia articulaţiei lui
Chopart”; este format din două ramuri: calcaneonaviculară şi
calcaneocuboidiană, care dau aspectul de „V” sau „Y”.
-ligamentul talonavicular
19 Figura 3.28 Articulaţiile piciorului
(vedere plantară)
18
1 1. ligamente tecilor sinoviale
2. ligamente plantare
3. articulaţia tarsometatarsiană a
halucelui
4. tendonul m. peronier lung
17 5. ligamentele cuneonaviculare plantare
6. tendonul m. tibial anterior
7. ligamentul cuboidonavicular plantar
16 8. tendonul m. tibial posterior
2 9. ligamentul calcaneonavicular plantar
3 10. tendonul m. flexor lung al degetelor
15 11. tendonul m. flexor lung al halucelui
12. ligamentul plantar lung
4 13. tendonul m. peronier lung
5 14. tendonul m. peronier scurt
6 15. ligamente intermetatarsiene plantare
7 16. ligamente colaterale
8 17. articulaţie metatarsofalangiană
18. articulaţie interfalangiană
14 19. capsulă articulară

13

12 9
10
11

¤ Articulaţia calcaneocuboidiană
Cele două suprafeţe articulare, faţa anterioară a calcaneului şi faţa
posterioară a cuboidului, formează o articulaţie în şa; aceasta este

129
Aparatul locomotor

limitată de capsula articulară şi de două ligamente: ligamentul bifurcat

(menţionat anterior) şi ligamentul mare plantar (care uneşte faţa
inferioară a calcaneului şi baza ultimilor metatarsieni).

¤ Articulaţia transversală a tarsului (mediotarsiană sau a lui

Chopart)
Între cel patru oase ale zonei posterioare a tarsului (talus,
navicular, cuboid şi calcaneu) este descrisă această articulaţie complexă
a cărei linie articulară are forma unui „S” orizontalizat; ligamentul
principal al acesteia este cel bifurcat.

¤ Articulaţia cuneonaviculară
Această articulaţie este plană şi se realizează între cele trei
feţişoare articulare de pe faţa anterioară a navicularului şi feţele
posterioare ale celor trei cuneiforme. Ligamentele care întăresc capsula
articulară sunt:
-ligamentele cuneonaviculare dorsale (în număr de trei);
-ligamentele cuneonaviculare plantare (tot trei);
-ligamentul intern ce leagă tuberculul navicularului şi primul
cuneiform.

¤ Articulaţiile intercuneene se formează prin articularea celor trei

cuneiforme, rezultând două articulaţii sinoviale plane; capsulele sinoviale
sunt completate de câte două ligamente intercuneiforme interosoase,
dorsale şi plantare.
¤ Articulaţia cuboideonaviculară este o articulaţie inconstantă
neomologată în nomenclatura anatomică.
¤ Articulaţia cuneocuboidiană uneşte cuboidul şi al treilea
cuneiform (lateral), formând o articulaţie plană.

130
 Ghid de anatomie

¤ Articulaţiile tarsometatarsiene unesc cuboidul şi cele trei

cuneiforme, pe de o parte, şi metarsienele, pe de altă parte; sunt
denumite, în ansamblu, „articulaţia lui Lisfranc” sau tarso-
metatarsiană.
Se descriu trei articulaţii plane şi care se formează astfel:
-primul metatarsian cu primul cuneiform;
-al doilea metatarsian cu cele trei cuneiforme;
-al treilea metatarsian cu al treilea cuneiform;
-al IV-lea şi al V-lea metatarsian cu cuboidul.
Mijloacele de unire sunt reprezentate de capsulele articulare şi de
ligamentele tarsometatarsiene dorsale, plantare şi cele cuneo-
metatarsiene interosoase.
¤ Articulaţiile intermetatarsiene sunt foarte asemănătoare cu
cel dintre metacarpienele II-V; astfel, există patru articulaţii plane formate
între baza metatarsienelor, capetele lor fiind legate doar printr-un
ligament metatarsian transvers profund. Capsulele articulare sunt întărite
de ligamentele metatarsiene dorsale, plantare şi interosoase.
Articulaţiile degetelor
¤ Articulaţiile metatarsofalangiene sunt, ca şi cele metacarpo-
falangiene, cinci articulaţii elipsoidale; oasele sunt unite prin capsule
articulare şi prin câte două ligamente colaterale, unul plantar şi prin
ligamentul transvers profund.
Articulaţia metatarsofalangiană a halucelui prezintă în interiorul
ligamentului plantar două oase sesamoide, pe care se inseră ligamentele
colaterale ale acestei articulaţii.
¤ Articulaţiile interfalangiene
Între falangele aceluiaşi deget se formează câte două articulaţii
trohleene, cu excepţia halucelui care are doar una. Fiecare articulaţie de

131
Aparatul locomotor

acest fel are câte o capsulă articulară şi câte două ligamente colaterale
şi unul plantar.

Mişcările piciorului
Piciorul, în ansamblu, prezintă următoarele mişcări:
▪ flexie (flexie dorsală) şi extensie (flexie plantară)
▪ abducţie şi adducţie
▪ supinaţie şi pronaţie
▪ circumducţie.
Aceste mişcări nu se produc simultan şi cu aceeaşi amplitudine în
toate articulaţiile descrise anterior; astfel, articulaţia talocrurală are
mişcări de flexie şi extensie, articulaţiile formate între oasele tarsului
posterior au mişcări de inversie (rezultanta adducţiei, supinaţiei şi flexiei
plantare) şi de eversie (rezultată din combinarea mişcărilor de abducţie,
pronaţie şi flexie dorsală), iar articulaţiile formate între oasele tarsului
anterior au doar mişcări de alunecare, fiind plane.
Articulaţiile metatarsofalangiene şi interfalangiene au aceleaşi tipuri
de mişcări ca şi cele ale mâinii, cu excepţia articulaţiei
metatarsofalangiene a halucelui care nu este similară celei a policelui,
fiind o articulaţie elipsoidală.

132
 Ghid de anatomie

Miologia

Miologia este partea anatomiei care se ocupă cu studiul muşchilor şi

al formaţiunilor anexate acestora. Din punct de vedere al structurii şi al
localizării lor, muşchii se împart în trei mari categorii : muşchii striaţi
care cuprind muşchii scheletici şi o parte din musculatura unor organe
interne, muşchii netezi care sunt specifici organelor interne, vaselor
sanguine şi firelor de păr şi muşchiul striat de tip cardiac (miocardul).
Denumirea acestor categorii de muşchi provine din aspectul
microscopic al fibrelor musculare pe care aceştia le conţin; astfel,
muşchii striaţi au un aspect „dungat” datorat alternării benzilor clare şi
benzilor întunecate formate din microfilamentele contractile de actină şi
miozină specifice ţesutului muscular; în muşchiul neted, microfilamen-
tele contractile nu sunt organizate în astfel de benzi, ceea ce explică
aspectul microscopic omogen, relativ uniform al muşchiul neted.
Miocardul are, de asemenea, o structură striată, dar uşor diferită de cea
a muşchilor scheletici.

Muşchii scheletici

Muşchii striaţi scheletici sunt componente ale aparatului locomotor

care prin contracţie produc lucru mecanic şi/sau căldură la fel ca şi
celelalte categorii musculare; muşchii scheletici reprezintă partea activă
a aparatului locomotor, spre deosebire de oase şi articulaţii care
constituie partea pasivă a acestui aparat; macroscopic, muşchiul striat
este format dintr-un corp muscular, tendon şi/sau aponevroză şi dintr-
o serie de elemente anatomice anexate acestora: fascii musculare,

133
Aparatul locomotor

burse seroase, teci sinoviale, retinacule, trohlee musculare, vase

sanguine şi nervi.

Clasificarea muşchilor scheletici

Muşchii scheletici pot fi clasificaţi după mai multe criterii:

■ după forma corpului muscular:
▪muşchi lungi, fusiformi care sunt specifici membrelor;
▪muşchi laţi, care participă la formarea pereţilor trunchiului (muşchii
abdominali, muşchii superficiali ai spatelui, unii muşchi ai capului);
▪muşchi scurţi, de dimensiuni mici, cu dispoziţie profundă (muşchii
profunzi ai spatelui);
▪muşchi orbiculari care sunt circulari şi se găsesc în jurul unor
orificii (orbicular al gurii, al ochiului etc.)
■ după numărul capetelor de origine pot fi :
▪biceps (brahial, femural)
▪triceps (brahial, sural)
▪cvadriceps (femural)
■ după modul de orientare al fibrelor musculare faţă de tendon
▫fasciculele musculare au aceeaşi orientare cu cea a tendonului
(muşchii laţi abdominali);
▫fasciculele musculare au o orientare oblică faţă de tendon (aspect
întâlnit la majoritatea muşchilor); aceştia sunt denumiţi muşchi
penaţi (din cauza asemănării cu o pană); aceştia pot fi unipenaţi
(atunci când fibrele musculare sunt situate unilateral faţă de
tendon) sau bipenaţi (când fibrele sunt dispuse bilateral faţă de
tendon);

134
 Ghid de anatomie

▫corpul muscular este întrerupt de un tendon intermediar sau de

fâşii aponevrotice care împart muşchiul respectiv în mai multe
segmente (muşchii omohioidian, drept abdominal)

■ după localizare, pot fi:

▪muşchi superficiali (muşchii mimicii)
▪muşchi profunzi (muşchii subfasciali)

■ după numărul articulaţiilor peste care trec:

▫muşchi uniarticulari (majoritatea muşchilor striaţi)
▫muşchi biarticulari (muşchii croitor, drept femural)
▫muşchi poliarticulari (muşchii flexori şi extensori lungi ai degetelor)

Corpul muscular este partea contractilă a muşchiului, formată

în mare parte din celule specifice (fibrele musculare striate sau
miocitele); tendonul este partea necontractilă şi inextensibilă (formată
din ţesut conjunctiv moale fibros) prin care corpul muscular se inseră pe
oase (în majoritatea cazurilor), sau pe alte tipuri de ţesuturi (pe piele se
inseră muşchii pieloşi ai capului, pe membrane conjunctive interosoase
se fixează unii muşchi ai antebraţului şi ai gambei, pe fascii aponevrotice
- unii muşchi ai trunchiului sau chiar pe tendoanele altor muşchi -
muşchii lombricali). În cazurile în care un tendon are o arie de inserţie
largă, având un aspect lăţit, este denumit aponevroză (în general,
muşchii trunchiului prezintă astfel de zone). Tendoanele şi aponevrozele
sunt structuri albe, lucioase.

135
Aparatul locomotor

Figura 4.1 Tipuri de muşchi scheletici

1
2
4
1
1
1

3 5

Muşchi Muşchi Muşchi Muşchi drept

fusiform lat digastric abdominal

2 1. corp muscular
2. tendon
1 3 .aponevroză
1 4. segmente aponevrotive
5. tendon intermediar
1

2
2 2

Muşchi unipenat Muşchi bipenat Muşchi biceps

136
 Ghid de anatomie

În mod convenţional, locul în care unul din tendoanele muşchiului se

fixează este considerat origine, iar celălalt, se numeşte inserţie. Origine
este considerat, în general, capătul muşchiului situat central faţă de
celălalt sau cel care se constituie mai frecvent în punct fix în timpul
contracţiilor respectivului muşchi; inserţia este, deci, capătul asupra
căruia se exercită de obicei forţa de contracţie, fiind, cel mai frecvent,
extremitatea mobilă a muşchiului.

Anexele muşchilor sunt formaţiuni auxiliare care au rolul de a

proteja fibrele musculare şi de a le favoriza acţiunile.
♦ Fasciile musculare sunt formaţiuni conjunctive fibroase care învelesc
un muşchi, un grup muscular sau toţi muşchii unui segment corporal;
rolurile acestor formaţiuni sunt multiple:
◊ protejează muşchii pe care îi învelesc
◊ sunt suprafeţe de inserţie pentru alţi muşchi
◊ favorizează alunecarea muşchilor în timpul contracţiei
◊ favorizează circulaţia venoasă
◊ delimitează, în situaţii patologice, colecţiile purulente sau san-
guinolente
Septurile intermusculare sunt dependinţe ale fasciilor musculare care
se inseră pe oase şi delimitează nişte loje osteo-fibroase pentru grupele
musculare.
♦ Retinaculele sunt zone îngroşate ale fasciilor, având formă de
panglici; rolul lor este de a menţine tendoanele în regiunile în care
acestea îşi schimbă direcţia (la nivelul mâinii şi al piciorului); delimitează
împreună cu oasele deasupra cărora trec, nişte canale osteo-fibroase
prin care trec tendoanele respective.
♦ Tecile sinoviale sunt formaţiuni anexate tendoanelor care au rolul de
a le favoriza alunecarea în interiorul canalelor osteo-fibroase; au formă

137
Aparatul locomotor

cilindrică, înconjurând tendoanele şi sunt formate din două foiţe între

care există un strat subţire de lichid care favorizează alunecarea.
♦ Bursele sinoviale sunt formaţiuni situate la nivelul tendoanelor sau
muşchilor în zonele în care aceştia sunt expuşi frecvent la frecări sau
diverse presiuni; rolul lor este acela de a proteja muşchii sau tendoanele
de microtraumatisme repetate; au aspectul unor „perniţe” ce conţin o
cantitate mică de lichid sinovial; unele burse pot comunica cu o cavitate
articulară apropiată.
♦ Trohleele musculare sunt inele fibroase prin care trec anumite
tendoane, schimbându-şi direcţia.

Corpul muşchiului striat este format din celule specifice - fibrele

musculare striate, din fibre conjunctive care solidarizează fibrele
musculare, vase sanguine şi nervi.

● Fibrele musculare striate sunt celule fusiforme, multinucleate, al

căror substrat funcţional (care determină proprietatea de contractilitate)
este reprezentat de organitele specifice fibrelor musculare denumite
miofibrile constituite din microfilamente contractile de natură proteică
(actina şi miozina); fibrele musculare dispun şi de un număr mare de
mitocondrii (fiind adaptate necesarului energetic crescut al acestui ţesut),
de un sistem dezvoltat de tubi longitudinali şi transversali cu rol în
contracţia musculară; sarcoplasma - citoplasma celulei musculare,
conţine şi rezerve energetice sub formă de ATP (acid adenozintrifos-
foric), glucoză, glicogen, acizi graşi.

● Fibrele conjunctive ale muşchiului reprezintă aproximativ 15% din

masa acestuia, sunt de natură fibroasă şi elastică şi grupează fibrele
musculare în fascicule primare, secundare şi terţiare cu dimensiuni
crescânde; astfel, fasciculele primare reunesc 10-30 de fibre musculare

138
 Ghid de anatomie

şi sunt învelite de fibre conjunctive care alcătuiesc o fascie numită

endomisium; mai multe asemenea fascicule mici sunt învelite de
perimisium intern şi formează fasciculele secundare, iar unirea mai
multor fascicule secundare determină formarea unui fascicul terţiar al
cărui înveliş conjunctiv se numeşte perimisium extern; muşchiul în
totalitatea lui este acoperit de epimisium; toate aceste fascii asigură un
suport rezistent şi elastic fibrelor musculare, vaselor sanguine şi filetelor
nervoase aferente muşchiului; de asemenea, favorizează alunecarea
fibrelor musculare în timpul contracţiei musculare.
Tendonul, aşa cum am menţionat, este constituit din fibre colagene
rezistente, inextensibile, în timp ce corpul muscular este o formaţiune
elastică şi contractilă; datorită acestei diferenţe între proprietăţile celor
două structuri, joncţiunea musculo-tendinoasă va fi foarte solicitată,
aceasta fiind, frecvent, sediul unor leziuni (întinderi, rupturi) în timpul
eforturilor intense.

● Vascularizaţia muşchiului este adaptată metabolismului acestui

ţesut, fiind foarte bine dezvoltată; artera nutritivă a muşchiului este
însoţită, în general de două vene şi un nerv; vasele se ramifică cu o
mare regularitate la nivelul muşchiului; într-un mm2 de muşchi se vor
găsi aproximativ 2000 de capilare; dintre acestea, aproximativ 10% sunt
deschise în muşchiul în repaus (restul se deschid progresiv, pe măsură
ce muşchiul se contractă). Limfaticele sunt rare şi însoţesc vasele
sanguine pe traiectul lor intramuscular.
● Vascularizaţia tendoanelor şi aponevrozelor este mult mai redusă
comparativ cu cea a corpului muscular; există tendoane mici care sunt
chiar lipsite de vase sanguine, hrănindu-se prin difuziune de la nivelul
structurilor anatomice învecinate.

139
Aparatul locomotor

● Inervaţia muşchiului este asigurată, de obicei, de un singur nerv care

se distribuie fibrelor musculare, receptorilor de la acest nivel şi vaselor
sanguine şi limfatice corespunzătoare; nervul care deserveşte un muşchi
este întotdeauna mixt, fiind format din fibre somatice motorii destinate
iniţierii şi menţinerii contracţiei musculare, fibre somatice senzitive cu
rolul de a transmite ascendent impulsuri de la proprioceptori (receptori
specifici aparatului locomotor) spre centrii nervoşi medulari şi
supramedulari, fibre vegetative situate perivascular care reglează afluxul
sanguin în funcţie de necesităţile muşchiului (datorită acestor filete
nervoase vegetative, debitul sanguin la nivelul muşchiului poate varia de
la 4 ml sânge/minut/100 grame muşchi în repaus, la 150ml/minut/100
grame muşchi, în contracţie maximală).

Fibrele somatice motorii sunt de două categorii:

-fibre motorii α (alfa) care sunt prelungiri ale motoneuronilor α din
coarnele anterioare medulare şi se distribuie fibrelor musculare
striate; sinapsa neuro-musculară, realizată între membrana fibrei
musculare (sarcolema) şi butonii terminali ai axonului neuronului
motor se numeşte placă motorie; un neuron motor împreună cu
fibrele musculare pe care acesta le inervează poartă numele de
unitate motorie; cu cât o unitate motorie este mai mică, cu atât
precizia şi fineţea mişcărilor realizate de muşchiul respectiv este
mai mare (de exemplu, muşchii mâinii au unităţi motorii mai mici
decât muşchii trunchiului sau ai coapsei);
-fibre motorii γ (gamma) care sunt prelungiri ale motoneuronilor
γ din coarnele anterioare ale măduvei şi se distribuie fusurilor
neuro-musculare (receptorii specifici ai fibrelor musculare),
contribuind la reglarea tonusului şi motricităţii fibrelor musculare;
participă indirect la contracţia musculară.

140
 Ghid de anatomie

● Inervaţia tendoanelor este similară vascularizaţiei acestor structuri,

fiind precară sau chiar absentă în tendoanele sau aponevrozele mici.

Proprietăţile muşchiului striat scheletic

►Excitabilitatea reprezintă capacitatea muşchiului de a răspunde printr-
o manifestare specifică (prin contracţie musculară) la acţiunea unor
stimuli (impuls nervos, alţi factori fizici, chimici ).
►Conductibilitatea este proprietatea fibrelor musculare de a transmite
impulsul de contracţie de la nivelul plăcii motorii în toată masa musculară
aferentă acelei fibre motorii.
►Elasticitatea reprezintă capacitatea muşchiului de a se întinde sub
acţiunea unei forţe externe şi de a reveni la dimensiunea iniţială după ce
forţa a încetat.
►Contractilitatea este proprietatea specifică muşchiului, prin care
acesta îşi modifică lungimea sau starea de tensiune sub acţiunea unor
stimuli specifici.

Contracţiile în care muşchiul nu îşi modifică lungimea, ci doar starea

de tensiune se numesc contracţii izometrice şi sunt caracteristice
menţinerii unei anumite poziţii; aceste contracţii determină producerea
de căldură, nu şi de lucru mecanic.
Contracţiile prin care muşchiul se scurtează sub o tensiune
constantă se numesc contracţii izotonice şi produc lucru mecanic şi
căldură. În organism, contracţiile izotonice şi izometrice se asociază şi se
succed în timpul mişcărilor corpului.

Un muşchi acţionează asupra tuturor punctelor sale de inserţie,

efectul contractil fiind în funcţie de rezistenţa întâmpinată la nivelul
inserţiei:

141
Aparatul locomotor

▪dacă rezistenţele sunt egale, muşchiul se scurtează prin ambele capete

▪dacă ambele inserţii sunt fixate, atunci contracţia este izometrică şi nu
se manifestă prin mişcare
▪în cazul unor rezistenţe inegale, una din inserţii este fixă, iar cealaltă
mobilă; pentru acelaşi muşchi, cele două puncte se pot inversa în funcţie
de condiţiile biomecanice din momentul respectiv.

142
 Ghid de anatomie

Figura 4.1 Muşchii scheletici (vedere anterioară)

1
1.m.occipitofrontal (partea frontală) 46
2.m.orbicular al gurii 45 2
3.m.mentonier 44 3
4.m.extensor ulnar al carpului 43
5.m.extensor al degetului mic 42
6.m.extensor al degetelor 41
7.m.flexor ulnar al carpului 40
8.m.anconeu
9.m.drept abdominal 39 4
10.m.oblic extern 38 5
11.m.piramidal 6
12.m.iliopsoas 37 7
13.m.pectineu 36 8
14.m.adductor lung 35
15.m.croitor
16.m.gracilis 34
17.m.drept femural 9
18.m.vast lateral 33
19.m.vast medial 32 10
20.m.extensor lung al degetelor 31 11
21.m.flexor lung al degetelor 30
22.m.extensor lung al degetelor 29 12
23.m.tibial anterior 28
24.m.solear 27
26 13
25.m.gastrocnemian
26.m.extensor scurt al polcelui 14
27.m.abductor lung al policelui 15
28.m.extensor ulnar al carpului
29.m.scurt extensor radial al carpului 16
30.m.extensor al degetelor 17
31.m.flexor radial al carpului
32.m.lung extensor radial al carpului 18
33.m.brahioradial 19
34.m.brahial
35.m.triceps brahial
36.m.biceps brahial
37.m.dinţat anterior 25
38.m.pectoral mare
39.m.deltoid 24
40.m.trapez 23
41.m.sternocleidomastoidian 22
42.m.depresor al comisurii bucale
43.m.maseter 21
44.m.zigomatic mare
45.m.orbicular al ochiului 20
46.m.temporal

Notă: abrevierea „m.”este utilizată pentru „muşchi”

143
Aparatul locomotor

Figura 4.3 Muşchii scheletici (vedere posterioară)

34
1
2 1.m. occipitofrontal
2.m. semispinal al capului
3
3.m. splenius al capului
4 4.m. sternocleidomastoidian
33 5.m. trapez
5 6.m. deltoid
7.m. triceps brahial
8.m. biceps brahial
6 9.m. brahial
10.m. rotund pronator
11.m. brahioradial
32 12.m. flexor radial al
carpului
31 13.m. palmar lung
30 7 14.m. flexor ulnar al carpului
29 15.m. flexor superficial al
28 8 degetelor
9 16.m. semitendinos
27 17.m. semimembranos
10 18.m. biceps femural
26 19.m. gastrocnemian
11 20.m. solear
12 21.m. lung peronier
13 22.m. scurt peronier
25
14 23.m. plantar
24 15 24.m. gluteu mare
25.m. gluteu mijlociu
27.m. oblic extern
28.m. dorsal mare
29.m. dinţat anterior
30.m. rotund mare
31.m. infraspinos
32.m. rotund mic
33.m. brahioradial
34.m. maseter
16
35.m. temporal
17
18
23 17

19

22 20
21

144
 Ghid de anatomie

Muşchii scheletici se grupează în funcţie de regiunea căreia îi

aparţin în: muşchii capului, gâtului, trunchiului, ai membrelor superioare
şi ai membrelor inferioare.

¤ Muşchii capului sunt împărţiţi în două mari categorii: muşchii

mimicii (sau pieloşi) şi muşchii masticatori.

a) muşchii mimicii au cel puţin una din cele două inserţii la nivelul pielii,
determinând prin contracţie, mişcarea acesteia, având un rol important în
fizionomie şi mimică; după localizare, se împart în:
▪ muşchii bolţii craniene ▫occipito-frontal
▫temporo-parietal
▫auricular (anterior, superior, posterior)
▪ muşchii pleoapelor ▫ orbicular al pleoapelor
▫ corugator al sprâncenei
▫ depresor al sprâncenei
▫ procerus
▪ muşchii nasului ▫ nazal
▫ depresor al septului nazal
▪ muşchii gurii ▫orbicular al gurii
▫buccinator
▫zigomatic mic şi mare
▫ridicători şi coborâtori ai buzelor şi ai comisurilor
bucale
▫mental
▫rizorius

145
Aparatul locomotor

b) muşchii masticatori sunt muşchi care acţionează asupra

articulaţiei temporo-mandibulare, având una din inserţii pe
mandibulă; aceştia sunt:
▪ muşchiul temporal este cel mai puternic muşchi masticator; este
aşezat ca un evantai în regiunea temporală, inserându-se superior
pe osul temporal, iar inferior, pe marginea superioară a ramurii
mandibulei;
▪ muşchiul maseter acoperă marginea laterală a ramurii mandibulei,
are originea pe osul zigomatic şi se inseră pe marginea inferioară a
ramurii mandibulei şi pe unghiul mandibulei;
▪ muşchiul pterigoidian medial
▪ muşchiul pterigoidian lateral: cei doi muşchi pterigoidieni ocupă
faţa internă a ramurii mandibulei, făcând legătura dintre mandibulă şi
osul sfenoid

¤ Muşchii gâtului sunt împărţiţi, din punct de vedere topografic, în trei

grupe, corespunzătoare regiunilor topografice: muşchii regiunii
anterioare, ai regiunii laterale şi ai regiunii posterioare a gâtului.

■ Muşchii regiunii anterioare a gâtului se grupează, după poziţia lor

faţă de viscerele gâtului, în:
A. muşchii superficiali, care sunt situaţi subcutanat şi sunt legaţi de
osul hioid; în funcţie de situarea acestor muşchi faţă de hioid, au fost
clasificaţi în:
▪muşchii suprahioidieni: digastric, stilohioidian, milohioidian şi genio-
hioidian; aceşti muşchi formează planşeul bucal şi participă la actele
de masticaţie şi deglutiţie.
▪muşchii infrahioidieni: sternohioidian, omohioidian, sternotiroidian
şi tirohioidian; aceştia coboară hioidul, potenţând acţiunea muşchi-

146
 Ghid de anatomie

lor suprahioidieni, participă la deglutiţie prin ridicarea sau coborârea

cartilajului tiroid al laringelui.
▪muşchiul platisma – acoperă muşchii prezentaţi anterior şi cei ai
regiunii laterale a gâtului.
Figura 4.4 Muşchii mimicii

2 3 4
1 5
6 7

10
11

12
21

20

13

19
14
18 15

17

16
1. aponevroza epicraniană 12. m. nazal (partea transversală)
2. m. auricular superior 13. m. orbicular al gurii
3. m. temporoparietal 14. m. depresor al buzei inferioare
4. m. auricular superior 15. m .depresor al comisurii bucale
5. segmentul frontal al m.occipitofrontal 16. m. platisma
6. m. orbicular al ochiului (partea orbitală) 17. m. rizorius
7. m. orbicular al ochiului (partea palpebrală) 18. m. zigomatic mare
8. m. procerus 19. fascia maseterină
9. m. ridicător al aripii nasului 20. m. auricular posterior
10. m. ridicător al buzei superioare 21. segmentul occipital al m. occipito-frontal
11. m. zigomatic mic

147
Aparatul locomotor

Figura 4.5 Muşchii gâtului

1
2
3 4

5
23

22
21

20

19 6
7
18 8
9
17
16 10
11
15
14
13

12

1. glanda parotidă 13. m. deltoid

2. m. maseter 14. m. trapez
3. tendonul m. digastric 15. m. omohioidian (segment inferior)
4. m. milohioidian 16. m. scalen mijlociu
5. m. digastric (segment anterior) 17. m. scalen anterior
6. hioidul 18. m. ridicător al scapulei
7. m. tirohioidian 19. m. splenius al capului
8. m. constrictor inferior al faringelui 20. m. hioglos
9. m. omohioidian (segment superior) 21. m. digastric (corpul posterior)
10. m. sternohioidian 22. m. stilohioidian
11. m. sternocleidomastoidian 23. m. occipitofrontal (segmentul occipital)
12. m. pectoral mare 24. m. scalen posterior
B.

148
 Ghid de anatomie

B. muşchii profunzi acoperă faţa anterioară a corpilor vertebrali

cervicali; sunt reprezentaţi de trei muşchi, prezentaţi în tabelul următor:
Muşchii profunzi
anteriori a gâtului Origine
drept anterior al -pe procesul bazilar al
capului occipitalului
lung al capului Pe faţa inferioară
occipitalului, anterior de
gaura occipitală
lung al gâtului -corpurile C2-4--------------
-procese transverse C5-6--
-tuberculul anterior C1-----
Tabel I
Inserţie Acţiune
-procesul transvers şi masa Flexia capului
laterală a atlasului
a Tuberculii anteriori ai Flexia capului
proceselor transverse ver-
tebrale C3-6

corpurile C5-7, T1-3

corpurile T1-3 Flexia capului şi a

procese transverse C3-6 coloanei cervicale

■ Muşchii regiunii laterale a gâtului sunt cuprinşi în următorul tabel:

Tabel II
Muşchii regiunii Origine Inserţie Acţiuni
laterale a gâtului
Platisma -pe mandibulă, -ţesutul celular sub- -coboară buzele, ridică şi
(pielosul gâtului) sub linia oblică cutanat al regiunii încreţeşte pielea gâtului; muşchiul
-piele şi ţesutul infraclaviculare, pe acoperă părţile anterioară şi
celular subcuta- fascia muşchilor pec- laterale ale gâtului, fiind cel mai
nat al regiunii toral mare şi deltoid superficial muşchi al regiunii
faciale inferioare
Sternocleidomas- -pe faţa laterală Are două capete *Contracţie unilaterală
toidian a mastoidei distale:
înclină capul de aceeaşi parte şi
-pe linia nuchală -capul sternal: pe faţa roteşte faţa spre partea opusă
superioară anterioară a **Contracţie bilaterală cu punct fix
manubriului sternal pe stern
flexia capului şi gâtului,
-capul clavicular: pe ajutat de dreptul anterior al capului
partea medială a feţei
extensia capului (când nu e
superioare a contractat şi muşchiul drept anterior
claviculei al capului)
Scalen anterior -pe partea ante- -pe faţa superioară a Scalenii au aceeaşi acţiune:
rioară a proce- coastei I *Contracţie unilaterală cu punct fix
selor transverse pe torace
înclinarea omolaterală
C3-6 a coloanei cervicale

Scalen mijlociu -pe partea ante- -pe faţa superioară a **Contracţie bilaterală cu punct fix
rioară a proce- coastei I pe torace
Creşte rigiditatea
selor transverse coloanei cervicale
C2-7
**Contracţie bilaterală cu punct fix
pe coloană

ridică toracele (inspiratori)
Observaţie: Scalenii anteriori
flectează coloana cervicală
Scalen posterior -zona posterioa- -pe faţa superioară a
ră a proceselor coastei a II-a
transverse C5-7
Drept lateral al -pe procesul ju- -pe procesul trans- -înclinarea laterală a capului
capului gular occipital vers C1

149
Aparatul locomotor

▓ Fasciile gâtului sunt dispuse sub forma a trei lame conjunctive concentrice din
care se desprind teci musculare muşchilor regiunii.

Cea mai superficială este lama superficială a gâtului; această fascie se întinde
ca un manşon deasupra musculaturii gâtului, fiind fixată superior de-a lungul unei linii
între protuberanţa occipitală externă şi protuberanţa mentonieră, iar inferior pe
manubriul sternal, claviculă, acromion, spina scapulei, de unde se continuă cu
fasciile toracice; fascia se dedublează, formând teci muşchilor sternocleido-
mastoidieni şi trapezi, şi trimite alte două prelungiri: submandibulară şi parotidiană.
Stratul mijlociu este reprezentat de lama pretraheală ocupă spaţiul dintre cei doi
muşchi omohioidieni; se fixează superior pe osul hioid şi inferior pe marginile
posterioare ale claviculei şi sternului; din această fascie se desprind o teacă
vasculară destinată vaselor şi nervilor pachetului vasculo-nervos al gâtului şi o teacă
viscerală care înveleşte organele cervicale (traheea, esofagul şi tiroida).
Lama prevertebrală este cea mai profundă fascie gâtului întinzându-se între
partea inferioară a craniului şi a treia vertebră toracală, de unde se continuă cu masa
conjunctivă a mediastinului; în părţile laterale, se fixează pe procesele transverse ale
vertebrelor cervicale.

■Muşchii regiunii posterioare a gâtului (muşchii cefei) vor fi descrişi în

capitolul următor.

¤ Muşchii trunchiului se împart în trei mari categorii: muşchii

regiunii posterioare a trunchiului şi ai cefei, muşchii peretelui antero-
lateral al toracelui şi muşchii abdominali.

A. Muşchii regiunii posterioare a trunchiului şi a cefei sunt descrişi

împreună deoarece o parte din aceşti muşchi sunt comuni celor două
regiuni şi toţi au cel puţin una din inserţii pe coloana vertebrală. Din
punct de vedere topografic, muşchii acestei regiuni sunt stratificaţi în 5
planuri; cele două planuri superficiale (I şi II) conţin muşchi laţi care
acţionează şi asupra centurii scapulare, respectiv asupra membrului
superior, iar cei din planurile profunde (III-V) sunt muşchi proprii ai
coloanei vertebrale, cu acţiune asupra trunchiului şi capului.

150
 Ghid de anatomie

Tabel III
Muşchii planului I Origine Inserţie Acţiune
Muşchiul trapez -Linia nuchală supe- Fibrele superioare Punct fix pe coloană:
e un muşchi de rioară (descendente) *Contracţie totală
ridică
formă triunghiula- -Protuberanţa occipitală
pe treimea laterală a şi adduc umărul
ră, cu baza la externă marginii posterioare şi
coloana vertebrală -Ligamentul nuchal a feţei superioare a * fibrele superioare

şi vârful la hume- -Procesele spinoase claviculei ridică umărul
rus; cei doi trapezi C7-T12 rotaţie externă umăr
formează stratul -Ligamentul supraspi- Fibrele mijlocii
muscular superfici- nos toracal
pe marginea poste- * fibrele mijlocii
al al cefei şi al rioară a acromionului şi
adduc scapula
părţii superioare a a spinei scapulei
spatelui * fibrele inferioare

Fibrele inferioare coboară umărul
(ascendente) rotaţie externă umăr

pe marginea poste-
rioară a spinei scapulei Punct fix pe scapulă şi
claviculă
-Fibrele superioare

înclină capul de partea
respectivă şi rotează faţa
în sens opus

-Fibrele mijlocii
înclină
coloana omolateral

-Fibrele inferioare

ridică trunchiul (are rol în
căţărare)
Muşchiul latissim -pe faţa externă a Toate fibrele se ter- Punct fix pe coloană
(dorsalul mare) ultimelor 3-4 coaste mină printr-un tendon
coboară braţul ridicat, îl
-pe procesele spinoase comun care se inseră roteşte intern şi îi imprimă
ale vertebrelor T7-12, în şanţul intertuber- o mişcare de extensie
L1-5; creasta sacrală cular al humerusului
mediană Punct fix pe humerus
-pe treimea posterioară
ridică toracele, fiind un
a buzei externe a muşchi inspirator
crestei iliace
-pe unghiul inferior al
scapulei (inconstant)

151
Aparatul locomotor

Figura 4.5 Muşchii regiunii posterioare a trunchiului (planurile I şi II)

2
2
3
4
4
5 6
7

8
6

8
25
1. m. semispinal al
24 capului
9 2. m. splenius al capului
3. m. splenius al gâtului
4. m. ridicător al scapulei
5. m. romboid mare şi
mic
23 6. m. supraspinos
7. m. infraspinos
8. m. rotund mic
22 9. m. dorsal mare
10 10. m. extensor al
11 coloanei vertebrale
11. m. oblic extern
12. m. gluteu mijlociu
11 13. m. piriform
21 14. m. geamăn superior
15. m. obturator intern
20 12 16. m. geamăn inferior
13 17. m. gluteu mare
18. tuberozitatea
14 ischiadică
19. ligamentul
17 15 sacrotuberal
16 20. fascia toracolombară
(stratul extern)
19 21. fascia toracolombară
(stratul intern)
18 22. m. dinţat postero-
inferior
17 23. m. dinţat anterior
24. m. rotund mare
25. tendonul capului lung
al m. triceps brahial

152
 Ghid de anatomie

Tabel IV
Muşchii planului II Origine Inserţie Acţiune
Ridicător al scapulei -pe procesele transverse -pe unghiul superi- Punct fix pe coloană
ale vertebrelor C1-4, 5 or scapular
ridică scapula
Punct fix pe scapulă

înclină coloana omola-
teral
Romboid -pe procesele spinoase -pe marginea me- -adduce umărul
ale vertebrelor C7-T4 dială a scapulei, -ridică umărul
prin două fascicule -roteşte scapula în jurul
formate prin partici- unghiului lateral
parea unui intersti-
ţiu fibros; în partea
superioară, există
romboidul mic, în
partea inferioară,
romboidul mare
Dinţat -pe procesele spinoase -faţa externă a -ridicător al coastelor
postero-superior ale vertebrelor C7-T3 coastelor II-V (în inspiraţie)
Dinţat -pe procesele spinoase -pe faţa externă a -coboară coastele
postero-inferior ale vertebrelor T11-L2 coastelor IX-XII (în expiraţie)
Splenius -pe jumătatea inferioară a Se formează două *Contracţie unilaterală
ligamentului nuchal fascicule:
înclină şi rotesc capul
-pe procesele spinoase -splenius al capu- în aceeaşi parte
ale vertebrelor C7-T5 lui care se inseră
-pe ligamentele interspi- pe linia nuchală su- **Contracţie bilaterală
noase aferente perioară şi pe mas-
extensia capului
toidă
- splenius al gâtu-
lui, care se inseră
pe procesele trans-
verse ale C1-2

□ Musculatura planului III este reprezentată de un complex muscular

denumit muşchiul extensor al coloanei vertebrale (erector spinae)
care ocupă şanţurile costo-vertebrale şi are o dispoziţie longitudinală, de
la occipital până la sacru; muşchii care formează acest plan sunt, de
asemenea, stratificaţi, cei superficiali au fascicule lungi, iar cei profunzi
au fascicule scurte; toţi aceşti muşchi se unesc în partea inferioară într-
un corp muscular unic denumit masa comună.
Masa comună se inseră pe procesele spinoase ale vertebrelor
lombare, pe creasta sacrală mediană şi pe fascia toraco-lombară.
Din masa comună se desprind trei mari grupe musculare care au
traiect ascendent: muşchiul iliocostal situat în partea laterală,
muşchiul longissimus situat în partea mijlocie şi muşchiul spinal

153
Aparatul locomotor

situat în partea medială. Toţi aceşti muşchi au originea în masa comună

şi acţiunea de extensie a coloanei vertebrale, motiv pentru care în tabelul
următor vom prezenta schematic doar punctele de inserţie (figura 4.6)

Tabel V
Muşchii planului III
Iliocostal - este cel mai lateral;
leagă bazinul de coaste şi
coastele între ele; este acoperit
de muşchiul longissimus
Longissimus - este situat de-a
lungul şanţurilor vertebrale,
medial de muşchiul iliocostal;
uneşte bazinul cu coastele şi cu
procesele transverse vertebrale
Spinal - are localizare medială
şi profundă faţă de cei
precedenţi; este acoperit de
porţiunea toracală a muşchiului
longissimus
Inserţii
▪porţiunea lombară - pe unghiurile costale posterioare ale
coastelor VII-XII
▪porţiunea toracală - leagă coastele I-VI de coastele VII-XII
▪porţiunea cervicală - leagă coastele III-VI de procesele transverse
ale vertebrelor C3-7
▪porţiunea toracală - leagă masa comună de vertebrele toracale,
lombare şi de coaste
▪porţiunea cervicală - leagă procesele transverse ale vertebrelor
T1-5 de cele ale vertebrelor C3-7
▪porţiunea cefalică - leagă procesele transverse ale ultimelor
vertebre cervicale şi cele ale primelor vertebre toracale de
vârful mastoidei
▪ porţiunea toracală - leagă procesele spinoase ale vertebrelor
T11-12 şi L1-2 de procesele spinoase ale vertebrelor T1-8
▪ porţiunea cervicală - leagă ligamentul nuchal de procesele
spinoase ale vertebrelor C6 şi C7
▪ porţiunea cefalică - este fuzionată cu muşchiul semispinal al
capului

□ Musculatura planului IV este formată din muşchi scurţi care leagă

procesul transvers al unei vertebre de procesul spinos al unei vertebre
supraiacente; toţi aceşti muşchi, situaţi de o parte şi de alta a coloanei
vertebrale formează un complex muscular numit muşchiul
transversospinal.

În funcţie de poziţia procesului spinos pe care se inseră fasciculele

musculare faţă de procesul transvers de origine, deosebim 3 categorii de
muşchi:
▪ semispinali - formează stratul cel mai superficial al acestui plan; sunt
formaţi din fascicule care sar peste patru vertebre între punctul de
origine şi cel de inserţie; după localizare, este împărţit în 3 porţiuni
distincte.

154
 Ghid de anatomie

Figura 4.6 Muşchii profunzi ai spatelui ( planul al III-lea)

15 1. m. semispinal al capului
1
14 2. m. longissim al cefalic
2 3. m. iliocostal toracic
13 4. m. spinal toracic
12 5. m. longissim toracic
6. m. oblic intern
7. m. iliocostal lombar
11 8. m. intercostali externi
9. m. iliocostal toracic
10. m. iliocostal cervical
10
11. m. semispinal cervical
12. m. oblic inferior al capului
13. m. mare drept posterior al
capului
3 14. m. oblic superior al capului
15. m. mic drept posterior al
9 capului
8 4
5

-semispinal toracic (are originea pe procesele transverse

vertebrale T7-12);

155
Aparatul locomotor

-semispinal cervical (are originea pe procesele transverse

vertebrale T1-6);
-semispinal al capului (are originea pe procesele transverse al
vertebrelor C3-7 şi T1-6).
▪ multifizi - acoperă şanţurile vertebrale de la sacru până la axis;
fasciculele musculare sar peste două sau chiar trei vertebre de la origine
până la inserţie;
▪ rotatori - sunt cei mai profunzi muşchi din acest plan; leagă procesul
tranvers al vertebrei de origine de procesul spinos al vertebrei imediat
superioare (rotatori scurţi) sau sar peste o vertebră, inserându-se pe a
doua (rotatori lungi);
Acţiunea globală a muşchilor planului IV este aceea de a echilibra
corpul în ortostatism, când coloana este în extensie (figura 4.7).

□ Muşchii planului V (figura 4.7) sunt cei mai profunzi muşchi ai

spatelui; aceştia acoperă scheletul axial al trunchiului şi după modul de
fixare pe coloana vertebrală se împart în 4 grupe:
▫ interspinoşi - sunt muşchi situaţi de o parte şi de alta a ligamentelor
interspinoase care unesc două procese spinoase învecinate; aceşti
muşchi există în zonele cervicală, lombară şi, inconstant, în regiunile
toracală superioară şi inferioară ( adică în zonele de maximă mobilitate
ale coloanei);
▫ intertransversari - sunt muşchi care leagă procesele transverse ale
vertebrelor învecinate; se găsesc, de asemenea, în zonele cu mobilitate
mare ale coloanei vertebrale (cervicală şi lombară);
▫ rotatori ai capului – sunt în număr de patru:
-marele drept posterior al capului - leagă procesul spinos al axisului de occipital;
-micul drept posterior al capului - leagă tuberculul posterior al atlasului de occipital;
-oblic inferior al capului - leagă procesul spinos C2 de procesele transverse C1;
-oblic superior al capului - leagă procesele transverse ale C1 de occipital;

156
 Ghid de anatomie

▫ sacrococcigieni - sunt muşchi atrofiaţi, care leagă sacrul de coccige.

Figura 4.7 Muşchii profunzi ai spatelui (planurile IV şi V)

1
1. m. mic drept posterior al
2 capului
2. mastoida
3. m. interspinos
22 3 4. m. multifid
5. m. ridicător scurt al coastelor
21 6. m. ridicător lung al coastelor
4
7. m. intertransversari lombari
8. m. pătrat al lombelor
9. m. transvers abdominal
20 10. m. multifizi
11. gaura ischiadică mare
19 12. ligamentul sacrospinal
18 13. m. rotatori lombari
14. m. multifidd
5 15, 16. m. rotatori toracici
17
17. m. multifid
16 6 18. m. semispinal toracic
19. m. intercostali interni
15
20. m. intercostali externi
21, 22. m. rotatori cervicali

7
14
8
13
9

10

11
12

157
Aparatul locomotor

▓ Fasciile anexate muşchilor spatelui sunt următoarele:

▪fascia nuchală este, de fapt, fascia trapezului, având aceeaşi inserţie ca acesta;
inferior, se continuă cu fascia muşchiul dorsal mare, iar lateral, cu lama superficială a
fasciei cervicale.

▪aponevroza intermediară a dinţaţilor ocupă spaţiul dintre muşchii dinţat postero-

superior şi postero-inferior, pe care îi uneşte; se inseră medial pe procesele
spinoase, iar lateral pe coaste.

▪fascia toraco-lombară este o lamă aponevrotică delimitată lateral de muşchiul

dorsal mare, medial de procesele spinoase toracale inferioare, lombare şi creasta
sacrată mediană, inferior de creasta iliacă şi de marginea posterioară a coxalului (de
aceste margini se şi fixează); această fascie este, de fapt, rezultatul suprapunerii
fasciilor individuale ale muşchilor: dorsal mare, dinţat postero-inferior, oblic intern,
transvers abdominal şi, parţial, a gluteului mare.

B. Muşchii peretelui antero-lateral al toracelui sunt reprezentaţi de:

■ muşchii care leagă membrul superior de torace:
▪ muşchiul pectoral mare
▪ muşchiul pectoral mic
▪ muşchiul subclavicular
▪ muşchiul dinţat anterior
Observaţie: există şi muşchi ai spatelui care leagă membrul
superior de peretele posterior al toracelui; aceştia fac parte
din planurile I şi II ale musculaturii spatelui şi cefei şi au fost
prezentaţi.
■ muşchi intrinseci, proprii peretelui toracic:
▪ muşchii intercostali externi
▪ muşchii intercostali interni
▪ muşchii supracostali
▪ muşchii subcostali
▪ muşchiul transvers al toracelui

158
 Ghid de anatomie

Figura 4.8 Muşchii peretelui antero-lateral al trunchiului

26

25

24 1
23
21 22 2 3 4
19 20

18

17

16
15

14
10
5
9

11

12 7
13

1. m. platisma 14. m. brahioradial

2. fascia pectoral ă 15. m. biceps brahial
3. m. pectoral mare 16. fascicul inferior al m. pectoral mare
4. m. deltoid 17. fascicul mijlociu al m. pectoral mare
5. fascia brahială 18. fascicul superior al m. pectoral mare
6. teaca m. drept abdominal 19. m. deltoid
7. m. oblic extern 20. spaţiul delto-pectoral
8. m. dinţat anterior 21. m. trapez
9. m. dorsal mare 22. m. sternocleidomastoidian
10. fosa axilară 23. m. sternohioidian
11. aponevroza m. biceps brahial 24. m. omohioidian
12. radius 25. m. milohioidian
13. ulnă 26. m. digastric

159
Aparatul locomotor

Tabel VI
Muşchii peretelui Origine Inserţie Acţiune
antero-lateral al
toracelui
Muşchiul pectoral ▪fasciculul superior sau -pe creasta tuberculu- Punct fix pe torace:
mare este format clavicular: pe jumătatea lui mare al humeru- -adductor al braţului
din trei fascicule medială a marginii anterioare sului; există fibre (atunci când braţul
musculare care au a claviculei tendinoase care se este dispus
origini diferite. fixează şi pe capsula orizontal, acţiunea e
▪fasciculul mijlociu sau articulaţiei scapulo- maximă)
sternocostal: pe faţa ante- humerale şi pe fascia -coboară braţul ridi-
rioară a sternului şi pe brahială cat
cartilajele coastelor I-VI -rotaţie internă şi
uşoară antepulsie a
▪fasciculul inferior sau braţului
abdominal: pe teaca muş-
chiului drept abdominal Punct fix pe hume-
rus:
-ridică toracele
-e muşchi inspirator
auxiliar
Muşchiul pectoral -pe feţele antero-laterale ale -pe procesul coracoid Punct fix
mic coastelor III-V al scapulei pe torace

-coboară umărul;
-antepulsia umăru-
lui şi participă la
bascularea scapulei
Punct fix pe procesul
coracoid
ridicător
al coastelor (este un
muşchi inspirator)
Muşchiul - faţa superioară a coastei I -pe mijlocul feţei infe- -Coboară clavicula şi
subclavicular rioare a claviculei umărul
Muşchiul dinţat -fasciculul superior: pe faţa Punct fix pe torace

anterior are trei fas- externă a coastelor I şi II ----
pe unghiul superior -duce scapula ante-
cicule diferite prin al scapulei rior şi lateral
originile şi inserţiile -fixează scapula pe
lor -fasciculul mijlociu: pe faţa
pe marginea media- peretele toracic
externă a coastelor II-IV----- lă al scapulei
Punct fix pe scapulă:
-fasciculul inferior: pe faţa
pe unghiul inferior -ridicător al coaste-
externă a coastelor V-X------ scapular lor şi inspirator prin
fasciculele I şi III

-este coborâtor al
coastelor şi expirator
prin fasciculul II

-predomină acţiunea
de ridicare a coaste-
lor (în inspir)

160
 Ghid de anatomie

Figura 4.9 Muşchii gâtului şi trunchiului: vedere laterală

1

16
1. m. maseter
2 2. m. deltoid
3. m. triceps brahial
15 4. m. pectoral mare
5. m. dinţat anterior
6. m. oblic extern
7. fascia m. drept
abdominal
14 3 8. m. tensor al fasciei
lata
13 9. tractul iliotibial
4 10. m. gluteu mare
12 11. m. dorsal mare
12. m. rotund mare
13. m. rotund mic
5 14. m. subspinos
15. m. trapez
11 16. m. sternocleido-
mastoidian

10
8

161
Aparatul locomotor

Tabel VII
Muşchii proprii Origine Inserţie Acţiune
ai toracelui
Intercostali -pe buza externă a -pe buza externă a -ridicători ai coaste-
externi marginii inferioare a unei marginii superioare a lor (sunt inspiratori)
se întind de la ex- coaste coastei subiacente
tremitatea vertebra-
lă a spaţiului inter- Observaţie: fibrele mus-
costal până la arti- culare sunt orientate oblic
culaţiile condrocos- de sus în jos şi postero-
tale corespunză- anterior
toare;
Intercostali in- -pe buza internă a -pe buza internă a -coborâtori ai coas-
terni se întind de marginii inferioare a unei marginii superioare a telor (sunt muşchi
la nivelul unghiu- coaste; coastei subiacente expiratori)
lui costal poste- Observaţie: există
rior al unei coaste Observaţie: fibrele mus- câteva fascicule care
până la stern. culare sunt orientate tot se inseră superior şi
oblic, dar invers decât pe buza externă a
cele ale muşchilor inter- coastei respective,
costali externi formând muşchii in-
tercostali intimi
Supracostalii -pe procesele transverse -pe partea posterioară a -sunt ridicători ai
ale vertebrelor C7-T11 coastei corespunzătoare coastelor
(supracostalii scurţi) (sunt muşchi inspi-
-pe partea posterioară a ratori)
coastei subiacente
( supracostalii lungi)
Subcostalii sunt -pe faţa internă a coastei -pe faţa internă a celei de- -sunt muşchi rudi-
situaţi între pleură respective a doua sau celei de-a mentari, care leagă
şi muşchii inter- treia coaste subiacente faţa internă a coas-
costali interni telor
Transvers al to- -pe faţa posterioară a -pe marginile inferioare -sunt muşchi rudi-
racelui ocupă fa- sternului (a corpului şi a ale cartilajelor costale II- mentari, cu funcţie
ţa profundă a procesului xifoidian) VI respiratorie redusă;
sternului şi cea a despart pleura de
cartilajelor costale pachetele vasculo-
adevărate nervoase intercos-
tale

▓ Fasciile anexate muşchilor antero-laterali ai toracelui

▪ Fascia pectorală înveleşte ambele feţe ale muşchiului pectoral mare, inserându-se
pe claviculă şi pe stern; este acoperită la suprafaţă de ţesut conjunctiv lax care
conţine glanda mamară; în partea supero-laterală, fascia se continuă cu cea
deltoidiană, acoperind spaţiul delto-pectoral; superior, se continuă cu fascia cervicală
superficială, infero-lateral cu cea axilară, inferior cu cea a muşchiului oblic extern.
▪Fascia axilară este situată superior în raport cu conţinutul axilei se continuă cu
fasciile muşchilor învecinaţi (pectoral mare, latissim, dinţat mare, ai braţului); prezintă
numeroase orificii destinate trecerii elementelor vasculo-nervoase.
▪Fascia clavipectorală se inseră pe claviculă şi înveleşte muşchiul subclavicular şi
ligamentul coraco-clavicular; în partea inferioară se termină prin ligamentul
suspensor al axilei care îl leagă de fascia axilară.

162
 Ghid de anatomie

C. Muşchii abdominali se împart, în funcţie de localizarea lor, în:

▪muşchii regiunii antero-laterale
▪muşchii regiunii posterioare( regiunea lombo-iliacă)
▪muşchiul regiunii superioare (diafragma)
▪muşchii regiunii inferioare (perineali)
■ Muşchii regiunii antero-laterale a abdomenului sunt muşchi laţi,
dispuşi astfel: în partea mediană - dreptul abdominal şi piramidalul, pe
părţile laterale - oblicul extern, oblicul intern şi transversul abdominal; la
aceştia, se adaugă, la bărbaţi, muşchiul cremaster.
Muşchii antero-laterali ai abdomenului au, în ansamblu, două
categorii de acţiuni:
►asupra coloanei vertebrale: contribuie la menţinerea rectitudinii
coloanei vertebrale (în special muşchii drepţi abdominali); participă
la mişcările de flexie, înclinare laterală şi rotaţie ale acesteia;
►asupra conţinutului abdominal, aceşti muşchi realizează aşa-
numita presă abdominală, formând o centură contractilă a cărei
componentă esenţială este muşchiul transvers abdominal; contracţia
acestor muşchi permite realizarea unor acte fiziologice (micţiune,
defecaţie, naştere).

Muşchii laţi abdominali împreună cu aponevrozele lor sunt formaţi

din fibre care se încrucişează (fibrele muşchilor oblici externi şi interni),
planul profund fiind format din fibre transversale; în partea anterioară şi
posterioară a acestora se găseşte câte o formaţiune musculară verticală
(anterior – muşchii drepţi abdominali şi posterior – muşchii spinali). În
ceea ce priveşte dispoziţia fibrelor musculară ea este unică în această
parte a corpului servind cele două acţiuni prezentate mai sus; astfel,
fibrele muşchiul transvers de o parte se continuă cu fibrele muşchiului
omonim de partea opusă, fibrele oblicului intern de o parte se continuă

163
Aparatul locomotor

cu fibrele oblicului extern de partea opusă (astfel, explicându-se faptul că

muşchiul oblic intern de o parte are acţiune similară cu muşchiul oblic de
partea opusă).
Figura 4.10 Muşchii toracici şi abdominali
28 1 2

27 4

26
5

25
7
24

8
23

22 9

21
10
20
11
12
19
13
18

14

15
17
16

1. m. sternocleidomastoidian 11. aponevroza bicipitală 21. faţa anterioară a tecii

2. m. trapez 12. m. brahioradial m. drept abdominal
3. fascia pectorală 13. segmente aponevrotice 22. rebordul costal
4. vena cefalică 14. m. oblic intern (secţionat) 23. m. dinţat anterior
5. m. pectoral mic 15. m. piramidal 24. m. intercostalii interni
6. m. deltoid 16. hiatul safenei 25. m. pectoral mic
7. m. dinţat anterior 17. vena femurală 26. m. pectoral mare
8. m. biceps brahial 18. m. drept abdominal 27. tendonul m. pectoral mic
9. m. brahial 19. m. oblic intern 28. m. omohioidian
10. tendonul bicepsului brahial 20. linia albă

164
 Ghid de anatomie

Tabel VIII
Muşchii regiu- Origine Inserţie Acţiune
nii antero-late-
rale a abdome-
nului
drept abdomi- -pe cartilajele coastelor -pe marginea superioară a Punct fix pe coaste şi
nal V-VII pubelui, între tuberculul stern
flexia bazinului
-pe procesul xifoidian pubian şi linia mediană pe torace
-pe ligamentul costoxi- -corpul muscular este între-
foidian tăiat de 3 intersecţii tendi- Punct fix pe pube

noase; între cei doi muşchi flexia toracelui pe
există un ţesut fibros denumit bazin şi coborârea
linia albă; acestea solida- coastelor ( în expir)
rizează şi tracţionează aceşti
muşchi de cei din regiunea
laterală
Piramidal -este -pe marginea superi- -pe linia albă -nefuncţional
un muşchi mic, oară a pubelui
de formă triun-
ghiulară
oblic extern -pe faţa externă a -pe buza externă a crestei Punct fix pe inserţie
îsi alternează coastelor V-XII; de la iliace *Contracţie unilaterală
inserţiile costale origine, fibrele coboară -pe marginea superioară a
rotaţia trunchiului
cu ale muşchi- oblic, antero-inferior (ca pubelui spre partea opusă
lor latissim şi şi fibrele muşchilor -pe coapsă, pe fascia lata
dinţat anterior intercostali externi) **Contracţie bilaterală
Observaţie: majoritatea fibre-
flexia toracelui pe
lor aponevrotice formează bazin şi coborârea
lama anterioară a tecii coastelor (expir)
dreptului abdominal
-aponevroza acestui muşchi Punct fix pe coaste
prezintă între abdomen şi -flexia bazinului pe
coapsă o bandă groasă denu- torace
mită ligament inghinal sau
arcada femurală
oblic intern es- -pe fascia toracolom- -fasciculele posterioare: pe Punct fix pe origine
te situat sub bară marginea inferioară a *Contracţie unilaterală
oblicul extern -pe partea anterioară a coastelor X-XII
rotaţia trunchiului
fibrele sale sunt crestei iliace şi pe spina -fasciculele mijlocii formea- spre partea respectivă
oblice, dar o- iliacă antero-superioară ză lama anterioară a tecii
rientate invers dreptului abdominal ** Contracţie bilaterală
faţă de cele ale -fasciculele anterioare: pe faţa
flexia toracelui pe
muşchiului oblic anterioară a simfizei pubiene, bazin şi coborârea
intern pe marginea superioară a coastelor (expir)
pubelui şi pe creasta pecti-
neală;
Punct fix pe coaste

flexia bazinului pe
torace

transvers ab- -faţa internă a ultimelor -în partea superioară, fibrele -este cel mai important
dominal este şase cartilaje costale aponevrotice participă la muşchi al presei abdo-
situat sub muş- -procesele costiforme formarea lamei posterioare a minale; trage coastele
chiul oblic in- ale vertebrelor lombare tecii dreptului abdominal spre linia mediană şi le
tern -jumătatea anterioară a -în partea inferioară, fibrele coboară (expir)
buzei interne a crestei aponevrotice participă la
iliace; pe treimea late- formarea lamei anterioare a
rală a ligamentului tecii dreptului abdominal
inghinal

165
Aparatul locomotor

cremaster -conţine fibre care -înconjură funiculul spermatic -formează tunica mus-
este un muşchi provin din muşchii oblic şi ajung la nivelul scrotului culară a scrotului
prezent doar la intern şi transvers,
sexul masculin; precum şi fibre proprii
care au originea pe
tuberculul pubian

▓ Aponevrozele abdomenului sunt lame aponevrotice care au valoarea unor

tendoane; după dispoziţia lor, sunt anterioare şi posterioare. Atât aponevroze
anterioare cât şi posterioare au fiecare din următorii muşchi: oblic extern, oblic intern
şi transvers abdominal; unirea acestora la diferite niveluri ale peretelui abdominale
determină apariţia unor formaţiuni anexate; acestea sunt:
▪ Linia albă este un rafeu fibros, vertical, situat pe linia mediană a peretelui
abdominal, ce se întinde de la procesul xifoidian la simfiza pubiană; în partea
superioară, supraombilicală este lat (15-25 mm) , în timp ce subombilical este mult
mai îngust, muşchii drepţi fiind mult mai apropiaţi unul de celălalt.
▪ Ombilicul rezultă din secţionarea cordonului ombilical la naştere, având aspectul
unei depresiuni cicatriceale; este situat la egală distanţă între apendicele xifoid şi
simfiza pubiană, puţin superior de linia ce uneşte punctele superioare ale crestelor
iliace.
▪ Ligamentul inghinal (arcada femurală) este o zonă fibroasă care separă regiunea
abdominală de regiunea anterioară a coapsei; se întinde de la spina iliacă antero-
superioară la tuberculul pubian; este fixată de piele şi determină , la nivelul acesteia,
formarea plicii inghinale. Ligamentul inghinal se formează din marginea inferioară a
aponevrozei muşchiului oblic extern; aceasta coboară peste muşchiul iliopsoas,
aderă de fascia iliacă şi trece peste vasele femurale, iar la nivelul muşchiului
pectineu formează ligamentul lacunar Gimbernat.
▪ Ligamentul pectineal Cooper este un cordon fibros situat între tuberculul pubian
şi eminenţa iliopubiană.
▪ Lacuna vasculară şi lacuna musculară se formează între ligamentul inghinal şi
coxal, fiind despărţite de arcul iliopectineu (o anexă a fasciei muşchiului iliopsoas
care descinde de la ligamentul inghinal spre eminenţa iliopubiană).
-Lacuna musculară este situată în partea laterală şi conţine corpul muşchiului
iliopsoas şi nervul femural.
-Lacuna vasculară este în partea medială şi conţine artera şi vena femurală.
▪ Fascia transversalis este fascia profundă de înveliş a muşchiului transvers; se
întinde de la diafragmă la ligamentul inghinal.
▪ Canalul inghinal este situat în porţiunea infero-medială a peretelui abdominal; este
străbătut de funiculul spermatic, la bărbat, sau de ligamentul rotund al uterului, la
femeie. Acest canal are două orificii: inelul inghinal superficial şi inelul inghinal
profund.

166
 Ghid de anatomie

Figura 4.11 Aponevrozele abdominale şi formaţiunile anexate acestora (la femeie)

15 1 1. Ombilicul
14 2. Linia albă
3. Inelul inghinal
superficial
2 4. Ligamentul rotund al
uterului
5. Hiatul safenei
6. Vena safenă mare
13 7,11.Margine falciformă
8. Fascia lata
12 9. Vena femurală
11 10. Artera femurală
3
12. Fibre intercrurale
10 4 13. Ligament inghinal
9 14. Aponevroza m.oblic
8 5
extern
6 15. M.oblic extern
7

Figura 4.12 Aponevrozele abdominale şi formaţiunile anexate acestora (la bărbat)

1. Aponevrora m.oblic
extern
2. Linia albă
1 3. Fascia spermatică
internă
14 4. M.cremaster
2 5. Ligamentul suspensor
penian
6. Vena safenă mare
7. Funiculul spermatic
13 8. Fascia cribroasă
12 9. Cornul lateral
10. Cornul medial
11
11. Inelul inghinal superficial
10 3 12. Fibre intercrurale
9 13. Ligamentul inghinal
4 14. SIAS
8 5
7
6

167
Aparatul locomotor
Figura 4. 13 Muşchii trunchiului (secţiune transversală)
1 2
14 15 16
13
12
11
10
7 6
Figura 4.14 Muşchii peretelui anterior al trunchiului
1. m. scalen anterior
2. m. scalen mijlociu
3. m. omohioidian
4. vena jugulară internă
5. artera subclaviculară
6. vena subclaviculară
7. m. intercostali externi
8. m. intercostali interni
9. m. drept abdominal
10. segment aponevrotic
11. linia albă
12. teaca m. drept abdominal
13. linia semilunară
14. teaca m. drept abdominal
15. SIAS
168
3 1. Fascia toracolombară
2. M.extensor al coloanei vertebrale
3. M.transversospinal
4. M.drept abdominal
5. Linia albă
6. Teaca m.drept abdominal (foiţa
posterioară)
7. Teaca m.drept abdominal (foiţa
anterioară)
8. M.psoas mare
9. Corp vertebral
10. Fascia superficială
11. M.oblic extern
9 8 12. M.oblic intern
13. M.transvers abdominal
14. M.pătrat al lomber
5 4 15. M.dorsal mare
16. Fascia toraco-lombară
(foiţa superficială)
16. ligamentul inghinal 31. linia arcuata
17. funiculul spermatic 32. aponevroza m. biceps
18. hiatul safenei 33. tendonul m. biceps brahial
19. m. piramidal 34. m. brahial
20. fascia lata 35. m. dinţat anterior
21. m. adductor lung 36. m. biceps brahial
22. m. drept femural 37. m. dorsal mare
23. m. pectineu 38. m. pectoral mare
24. m. iliopsoas 39. m. coraco-brahial
25. m. croitor 40. m. deltoid
26. m. tensor al fasciei lata41. m. pectoral mic
27. nervul femural 42. m. subclavicular
28. vena femurală 43. m. trapez
29. artera femurală 44. m. omohioidian
30. fascia transversală 45. m. sternocleidomastoidian
 Ghid de anatomie

Figura 4.14 Muşchii peretelui anterior al trunchiului

42 43 44 45 1
2
3
41 4
5
40 6

7
39

38

37
8
36
35
9
34
10

11
33
12
32
13
31
14
30
29 15

28 16

27 17
26
25 18

24 19
23
22 20

21

169
Aparatul locomotor

Figura 4.15 Muşchii toracici şi abdominali ( vedere interioară)

26 1 1. m. sternohioidian
2. m. sternotiroidian (secţionat)
3. m. intercostali interni
4. m. transvers al toracelui
2 5. fascia transversală
6. linia albă
7. m. iliopsoas
3 8. inelul inghinal profund
9. nervul femural
10. funiculul spermatic
11. aripa osului iliac
12. vena iliacă externă
13. membrana obturatorie
14. canalul obturator
15. lacuna vasculară
4
16. ligamentul iliopectineu
25 17. m. cremaster
18. lacuna musculară
19. ligamentul inghinal
20. m. drept abdominal
21, 22. m. transvers abdominal
24 23. teaca m. drept abdominal
24. diafragma - partea costală
25. diafragma - partea sternală
23
5 26. m. sternotiroidian
22

21
7
20 8
19 9
10
18 11
17
12
16
15 13
14

170
 Ghid de anatomie

Figura 4.16 Diafragma

1. diafragma-partea costală
2. orificiul venei cave
19 inferioare
3. hiatul esofagian
1 4. ligamentul arcuat median
18 5. hiatul aortic
2 6. stâlpul diafragmatic stâng
7. m. pătrat lombar
3 8. m. psoas mic
17 9. m. psoas mare
10. m. iliac
4 11. fascia iliacă
16 12. m. iliopsoas
5
13. m. iliac
6 14. fascia toraco-lombară
15. stâlpul diafragmatic drept
16. ligamentul arcuat lateral
7 17. ligamentul arcuat medial
15 18. diafragma-partea lombară
8 19. centrul tendinos

14 9

10
13

12 11

Figura 4.17 Diafragma (faţa inferioară)

1 23 45 6 7 8

1. vena cavă inferioară

2. m. trapez
3. esofagul
4. aorta
5. m. transverso-spinal
6. m. extensor al coloanei
7. m. dorsal mare
8. m. dinţat anterior
9. centrul tendinos
10. diafragma-partea sternală
9

10

171
Aparatul locomotor

■ Muşchii peretelui posterior al abdomenului sunt reprezentaţi de trei

muşchi: pătratul lombelor, iliopsoasul şi psoasul mic; ultimii doi vor fi
descrişi la musculatura membrului inferior.
Tabel IX
Muşchii regiunii Origine Inserţie Acţiune
posterioare
abdominale
Muşchiul pătrat fibrele iliocostale Punct fix pe bazin
al lombelor -pe creasta iliacă şi pe *Contracţie unilaterală

ligamentul iliolombar---
pe coasta a XII-a înclină coloana lombară spre
partea respectivă
fibrele iliotransversare **Contracţie bilaterală

-pe creasta iliacă şi pe coboară coastele (expir) prin
ligamentul iliolombar---
pe procesele costi- fasciculele iliocostale
forme ale vertebrelor
L1-4 Punct fix pe torace
fibrele *Contracţie unilaterală

costotransversare
înclină coloana lombară
-pe coasta a XII-a------
pe procesele costi- omo-lateral
forme ale vertebrelor **Contracţie bilaterală

L1-4
menţine coloana
vertebrală în rectitudine
(împreună cu alţi muşchi)

■ Muşchiul regiunii superioare abdominale – diafragma

Diafragma este un muşchi lat care desparte cavitatea toracică de
cea abdominală; are o faţă superioară, convexă, care formează baza
cavităţii toracice, şi o faţă inferioară, concavă, care reprezintă peretele
superior al cavităţii abdominale; dispoziţia acestui muşchi diferă în
funcţie de sex, vârstă, conformaţia toracică, poziţia corpului, momentul
respirator (inspir sau expir).
Din punct de vedere histologic, diafragma are o porţiune centrală
aponevrotică – centrul tendinos şi o porţiune periferică, musculară.
▪ Centrul tendinos - este o puternică lamă fibroasă, cu aspectul unui
trifoi, situată central;
▪ Componenta musculară - are originea pe circumferinţa inferioară a
toracelui; are fibre grupate în trei fascicule:
▫lombar: porneşte de pe corpii vertebrelor lombare şi de pe
discurile intervertebrale corespunzătoare;

172
 Ghid de anatomie

▫costal: are originea pe feţele interne şi pe marginile superioare

ale coastelor VII-XII;
▫sternal: ale cărui fibre pleacă de pe faţa posterioară a
procesului xifoidian.

Între diferitele fascicule musculare, diafragma prezintă o serie de

orificii relativ mari numite hiaturi care permit trecerea unor vase sau
organe din torace în abdomen sau invers; acestea sunt: hiatul esofagian,
hiatul aortic, orificiul venei cave inferioare; pe lângă acestea, mai există o
serie de orificii puţin mai mici care permit trecerea altor elemente
vasculo-nervoase (trunchiul simpaticului, nervii splanhnici, venele
lombare); aceste orificii ca şi hiaturile prezentate anterior sunt puncte
slabe ale diafragmei care pot deveni sediul unor hernii.

♦ Raporturile diafragmei. Faţa superioară a muşchiului este acoperită

central de pericard, iar lateral, de bazele celor doi plămâni acoperite de
pleurele lor; faţa inferioară este acoperită în mare parte de peritoneu şi,
prin aceasta, are raporturi cu partea superioară a stomacului şi faţa
laterală a splinei; posterior, faţa abdominală a diafragmei nu este
acoperită de peritoneu şi vine în contact cu rinichii şi cu glandele
suprarenale.

♦ Acţiunea diafragmei este legată în special de procesul respirator, fiind

cel mai important muşchi inspirator; prin contracţie, diafragma măreşte
cele trei diametre ale cutiei toracice (vertical, sagital şi transversal) prin
coborârea simultană a centrului tendinos, a coastelor şi a sternului;
odată cu mărirea cavităţii toracice, viscerele abdominale sunt împinse
antero-inferior, astfel încât, pereţii abdominali se destind la fiecare inspir.
Diafragma este implicată şi în realizarea unor alte acte fiziologice sau

173
Aparatul locomotor

patologice: râs, căscat, micţiune, defecaţie, expulzarea fătului din uter,

vărsătură, sughiţ etc.

¤ Muşchii membrului superior sunt organizaţi în patru grupe: ai

umărului, ai braţului, ai antebraţului şi ai mâinii.
A. Muşchii umărului formează un manşon muscular în jurul
articulaţiei scapulo-humerale; sunt prezentaţi mai jos:
Tabel X
Muşchii Origine Inserţie Acţiune
umărului
deltoid ■Fasciculele anterioare (clavi- -toate fasciculele Fasciculele anterioare
culare) pornesc de pe treimea converg spre un
antepulsia braţului;
laterală a marginii anterioare a tendon comun
rotaţia internă a
claviculei care se inseră pe braţului
■Fasciculele mijlocii (acromiale) tuberozitatea del- Fasciculele mijlocii

au originea pe marginea laterală toidiană humerală
abducţia braţului
a acromionului Fasciculele posterioare
■Fasciculele posterioare (sca-
retropulsia braţului
pulare) pornesc de pe buza
rotaţia externă a
inferioară a spinei scapulei braţului

Contracţia în totalitate

abducţia braţului pâ-
nă la orizontală
supraspinos -pe fosa supraspinoasă a -pe tuberculul ma- -abducţia braţului şi
ocupă fosa supra- scapulei re al humerusului tensor al capsulei arti-
spinoasă culare
infraspinos ocu- -pe fosa infraspinoasă a scapulei -pe tuberculul ma- -rotaţia externă a braţu-
pă o mare parte a re humeral lui şi tensor al capsulei
fosei infraspinoa- articulare
se
rotund mic -faţa posterioară a scapulei, în -pe tuberculul ma- -rotaţie externă a bra-
partea laterală a acesteia re al humerusului ţului
rotund mare -pe unghiul inferior al scapulei şi -pe creasta tuber- Punct fix pe scapulă

pe faţa posterioară a scapulei, culului mic al
adducţia braţului
de-a lungul marginii laterale a humerusului
rotaţia internă a
osului braţului

redusă retropulsie a
braţului (acţiunea de a
pune mâinile la spate)
Punct fix pe humerus

duce scapula antero-
superior
subscapular -în fosa subscapulară -pe tuberculul mic -rotaţia internă a
al humerusului braţului
-adductor al braţului
ridicat

174
 Ghid de anatomie

B. Muşchii braţului sunt grupaţi pe regiuni:

○ regiunea anterioară cuprinde 3 muşchi: bicepsul brahial, brahialul şi
coracobrahialul
○ regiunea posterioară este formată dintr-un singur muşchi: tricepsul
brahial

Figura 4.18 Muşchii braţului Figura 4.19 Muşchii braţului

(regiunea anterioară, superficial) (regiunea anterioară, profund)
1
1 2
2
3
4 11
10
9
19
18
5 8
17
6
3
7

16
4
8
5
7
9
15
14 6
10 8
13
12 11

1. tendomul m. pectoral mic 11. fascia antebrahială

2. m. subscapular 12. m. brahioradial
3. tendonul m.dorsal mare 13. tendonul m. biceps brahial
4. marginea medială a scapulei 14. m. rotund pronator
5. fascicul al m.dorsal mare 15. m. brahial
6. m. dorsal mare 16. m. biceps brahial
7. m. triceps brahial 17. m. coraco-brahial
8. m. brahial 18. capul lung al m. biceps brahial
9. tendonul m. brahial 19. tendonul m. pectoral mare
10. aponevroza bicipitală

175
Aparatul locomotor
Muşchii braţului sunt prezentaţi în tabelul următor:
Tabel XI
Muşchii braţului Origine
biceps brahial - are Capul scurt- pe vârful
două capete de origi- procesului coracoid
ne; formează stratul
muscular superficial al Capul lung- pe tuber-
regiunii anterioare a culul supraglenoidal al
braţului; este un muşchi scapulei şi pe cadrul
biarticular glenoidal
coracobrahial -pe vârful procesului
e situat sub biceps, în coracoid, printr-un ten-
partea supero-internă a don comun cu cel al
braţului capului scurt al bicep-
sului brahial;
brahial -pe buza inferioară a
e situat sub biceps, în tuberozităţii deltoidiene;
partea antero-externă a -pe feţele antero-media-
braţului lă şi antero-laterală
humerale, pe septele
intermusculare brahiale
triceps brahial Capul lung - pe tubercu-
formează musculatura lul infraglenoidal al
regiunii posterioare a scapulei
braţului; are 3 porţiuni
în partea superioară; Capul lateral - pe sep-
prin capul lung este tul intermuscular bra-
biarticular; hial lateral şi pe faţa
posterioară humerală
deasupra şanţului ner-
vului radial
Capul medial - pe septul
intermuscular brahial
medial şi pe faţa poste-
rioară a humerusului
sub şanţul nervului
radial
176
Inserţie Acţiune
-pe tuberozitatea ra- Punct fix pe origine
diusului -flexia antebraţului pe
braţ (completă când
Observaţie: tendonul antebraţul e în supina-
capului lung trece prin ţie)
şanţul intertubercular -supinaţia antebraţului
humeral -adducţia braţului prin
capul scurt
-abducţia braţului prin
capul lung
Punct fix pe inserţie
-flexia braţului pe
antebraţ
-pe faţa antero- -adducţia şi antepulsia
medială a humeru- braţului
sului, în treimea
mijlocie
-pe baza procesului -flexia antebraţului pe
coronoid al ulnei braţ şi tensor al
capsulei articulare
-cele trei porţiuni se -extensor al antebraţu-
unesc şi se inseră lui pe braţ şi tensor al
printr-un tendon unic capsulei articulare
pe faţa posterioară a
humerusului şi pe -doar prin capul lung
marginile olecranului
extensia şi adducţia
braţului
 Ghid de anatomie

Figura 4.20 Muşchii umărului şi braţului Figura 4.21 Muşchii umărului şi braţului
(posterior, superficial) (posterior, profund)

17 1 1’

2 3 4 2

16
18
15
4
13

16 15 14 14
13
13 12

12
19
11
20
11

10
9 5
5 8
8 6
6
7

1. fascia m. supraspinos 11. capul medial al m. triceps brahial

2. spina scapulei 12. capul lateral al m. triceps brahial
3. orificiul triunghiular 13. capul lung al m. triceps brahial
4. orificiul patrulater 14. m. rotund mare
5. epicondilul lateral 15. m.rotund mic
6. m. anconeu 16. m. infraspinos
7. m. extensor al degetelor 17. fascia m. infraspinos
8. olecranul 18. capsula articulaţiei scapulo-humerale
9. epicondilul medial 19. m.brahial
10. tendonul m. triceps brahial 20. diafiza humerală

177
Aparatul locomotor

Figura 4.22 Muşchii anteriori ai antebraţului: planurile superficiale (I şi II)

20 20
19 19

1 21
18 2 16
17
32

16
5
3
4
15 2
5 14
14
3
13 13

12
22
6
27
23
7
28 6
11 8 29 24
9 30 25
10 26

1. epicondil medial
2. m. rotund pronator
3. m. flexor ulnar al carpului
4. m. palmar lung
5. m. flexor superficial al degetelor
6. fascia antebrahială
7. m. palmar scurt
8. regiunea hipotenară
9. aponevroza palmară
10.fascicule transverse
11.regiunea tenară
12.tendonul m. abductor lung al
policelui
13. m. flexor lung al policelui
14. m. flexor superficial al degetelor
(capul radial)
15. m. flexor radial al carpului
31
16. m. brahioradial
17. aponevroza m. biceps brahial
18. tendonul m. biceps brahial
19. m. brahial
20. m. biceps brahial
21. tendoanele secţionate ale m. rotund
pronator, palmar lung, flexor radial al carpului
22. m. pătrat pronator
23. osul pisiform
24. m. opozant al degetului mic
25. m. abductor al degetului mic
26. m. flexor scurt al degetului mic
27. tendonul m. flexor radial al carpului (secţionat)
28. m. abductor scurt al policelui
29. m. flexor scurt al policelui
30. m. adductor al policelui
31. tendonul m. flexor lung al policelui
32. m. supinator

C. Muşchii antebraţului sunt grupaţi în trei regiuni: anterioară,

laterală şi posterioară.

178
 Ghid de anatomie

■ Muşchii regiunii anterioare a antebraţului sunt în număr de 8, dispuşi

pe patru planuri, numerotate dinspre suprafaţă spre profunzime (I-IV).
Tabel XII
Muşchii regiunii Origine Inserţie Acţiune
Plan

anterioare

rotund pronator -faţa anterioară a epi- -faţa laterală a -pronator al mâinii

-cel mai lateral condilului humeral radiusului, în partea -flexor al antebraţului pe
muşchi al acestui medial şi pe procesul sa mijlocie braţ
plan coronoid al ulnei
flexor radial al -pe faţa anterioară a -pe baza metacar- -flexor al mâinii pe antebraţ
carpului epicondilului medial pianului II -slab flexor al antebraţului
(palmar mare) pe braţ
Planul I

-slab abductor al mâinii

-pronator al antebraţului (cu
mâna în extensie)
palmar lung -pe faţa anterioară a -pe aponevroza -slab flexor al mâinii şi al
(palmar mic) epicondilului medial palmară antebraţului
al humerusului
flexor ulnar al -pe epicondilul medi- -pe osul pisiform -flexor şi adductor al mâinii
carpului al humeral, olecran şi
(cubital pe marginea poste-
anterior) rioară a ulnei
flexor superfi- -pe faţa anterioară a -corpurile falange- -flexia falangei II/I
cial al degetelor epicondilului medial lor mijlocii ale -flexia degetelor/mână
-pe procesul coronoid degetelor II-V -flexia mâinii/antebraţ
Planul al II-lea

al ulnei Observaţie: la nive- -flexia antebraţ/braţ

-pe marginea ante- lul falangelor pro- -adducţia mâinii
rioară a radiusului ximale ale degete- -adducţia degetelor faţă de
lor II-V tendoanele axul longitudinal al mâinii
muşchiului prezintă
câte un orificiu prin
care trec tendoane-
le flexorului profund
al degetelor
flexor profund al -pe cele două treimi -la nivelul falangei -flexia falangelor medii şi
degetelor proximale ale feţelor proximale, perfo- distale ale degetelor II-V
anterioară şi medială rează tendoanele -flexia mâinii pe antebraţ
ulnare m. flexor superficial -adducţia mâinii
al degetelor, se
Planul al III-lea

inseră pe baza
falangelor distale
ale degetelor II-V
flexor lung al -pe faţa anterioară a -pe baza falangei -flexia falangei II/I a
policelui radiusului şi pe mem- distale a policelui policelui
brana interosoasă -flexia policelui pe
metacarpianul I
-flexia mâinii pe antebraţ
-uşoară abducţie a mâinii
pătrat pronator -pe faţa anterioară a -pe faţa anterioară -pronaţia mâinii şi
Plan IV

ulnei (treimea infe- a radiusului (în antebraţului (poate fi şi

rioară) treimea inferioară) supinator)

179
Aparatul locomotor

■ Muşchii regiunii posterioare a antebraţului sunt în număr de opt,

dispuşi pe două planuri.
▪Planul superficial este format din patru muşchi cu aspect turtit, care au
originea pe epicondilul lateral humeral şi se îndreaptă infero-medial;
dinspre lateral spre medial, aceştia sunt: extensorul comun al degetelor,
extensorul degetului mic, extensor ulnar al carpului (cubital posterior) şi
anconeul.

▪Planul profund este format tot din patru muşchi care se orientează
infero-lateral, încrucişându-se cu cei ai planului anterior; dinspre lateral
spre medial ei sunt: abductor lung al policelui, extensor scurt al policelui,
extensor lung al policelui şi extensor propriu al indexului.
Tabel XIII
Muşchii regiunii Origine Inserţie Acţiune
Plan

posterioare a
antebraţului
extensor al de- -pe epicondilul lateral -pe faţa dorsală a -extensia falangelor III/II, II/I
getelor -pe ligamentul colate- falangelor distale -extensia falangelor I pe
ral radial ale degetelor II-V metacarpianul respectiv
-fascia antebrahială -extensia mâinii / antebraţ
Planul superficial

-adductor al mâinii şi
abductor al degetelor
extensor al de- -pe epicondilul lateral -pe falangele II şi III -extensor al degetului mic
getului mic -fascia antebrahială ale degetului V; -participă la extensia mâinii
extensor ulnar -pe epicondilul lateral -pe baza metacar- -extensia mâinii
al carpului şi pe marginea poste- pianului V -adducţia mâinii
(cubital rioară a ulnei
posterior) - fascia antebrahială
anconeu -pe epicondilul lateral -pe treimea proxi- -extensia antebraţului pe
mală a feţei poste- braţ
rioare a ulnei
lung abductor al -pe treimea mijlocie a -pe baza metacar- -abductor al policelui şi al
policelui feţelor posterioare ale pianului I mâinii
radiusului şi ulnei
-pe membrana intero-
soasă
scurt extensor -idem -pe baza falangei -extensia şi abducţia poli-
Planul profund

al policelui proximale a police- celui

lui;
lung extensor al -pe treimea mijlocie a -pe falanga distală -extensia falangei II/I a
policelui feţei posterioare a a policelui policelui
ulnei -slab extensor şi abductor
al mâinii
extensor al -pe faţa posterioară a -se suprapune ten- -extensor al indexului
indexului ulnei şi a membranei donului extensoru- -contribuie la extensia
interosoase lui degetelor şi se mâinii
inseră pe faţa pos-
terioară a falangei
III

180
 Ghid de anatomie

Figura 4.23 Muşchii posteriori ai antebraţului

A - superficial B - profund

18 1
17
17 2
16
16 19
15
3
21
15

14 4
2
3
5 5
13
6
7
11 12
6
12
7
11 22
10 20
9 8
8

1. m. brahioradial 12. retinaculul extensorilor

2. m. lung extensor radial al carpului
3. m. scurt extensor radial al carpului
4. m. extensor al degetelor
5. m. abductor lung al policelui
6. m. extensor scurt al policelui
7. m. extensor lung al policelui
8. tendoanele m. extensor al degetelor
9. conexiuni intertendinoase
10. tendonul m. extensor al degetului mic
11. tendonul m. extensor al indexului
13. m. extensor ulnar al carpului
14. m. extensor al degetului mic
15. m. flexor ulnar al carpului
16. m. anconeu
17. olecran
18. m. triceps brahial
19. m. supinator
20. m. interosos dorsal I
21. m. flexor profund al degetelor
22. m. interosoşi dorsali

■ Muşchii regiunii laterale a antebraţului sunt patru, dispuşi, de

asemenea, pe două planuri: superficial şi profund.

181
Aparatul locomotor

Tabel XV
Plan Muşchii regiunii Origine Inserţie Acţiune
laterale a
antebraţului
brahioradial e -pe marginea laterală -pe baza pro- -flexia antebraţului pe braţ; este
cel mai superficial a humerusului şi pe cesului stiloid supinator când antebraţul e în
şi cel mai puternic septul intermuscular al radiusului supinaţie forţată şi invers
muşchi al regiunii lateral al braţului
superficial

lung extensor -pe marginea laterală -pe baza me- -extensia, abducţia, supinaţia
radial al carpului a humerusului şi pe tacarpianului II mâinii
septul intermuscular -flexia antebraţului pe braţ
lateral al braţului -supinaţia antebraţului
scurt extensor -pe epicondilul lateral -pe baza me- -extensia şi abducţia mâinii
radial al carpului şi pe ligamentul tacarpianului
colateral radial III
supinator -sub incizura radială a -pe faţa late- -supinaţia antebraţului şi a
profund

ulnei, pe ligamentele rală a radiusu- mâinii

colateral radial şi pe lui (în treimea
cel inelar, pe epicon- proximală)
dilul lateral

Figura 4. 24 Muşchii antebraţului (vedere laterală)

15 1 1. m. biceps brahial
2. m. brahial
14 2 3. m. brahioradial
4. m. lung extensor radial al
carpului
5. m. abductor lung al policelui
3 6. m. scurt extensor al policelui
7. m. lung extensor al policelui
8. m. interosoşi dorsali
9. conexiuni intertendinoase
10. tendoanele m. extensor al
degetelor
13 11. retinaculul extensorilor
12. m. scurt extensor radial al
12 carpului
4 13. m. extensor al degetelor

5
6

11
7

10
9
8

182
 Ghid de anatomie

D. Muşchii mâinii sunt numeroşi, adaptaţi mişcărilor complexe pe care

le efectuează acest segment; mâna are muşchi pe faţa palmară
(anterioară) şi în spaţiile interosoase, faţa dorsală (posterioară) fiind
acoperită doar de tendoanele muşchilor din regiunea posterioară a
antebraţului. Muşchii mâinii sunt grupaţi în trei regiuni:
►regiunea laterală conţine muşchi destinaţi policelui- muşchii
eminenţei tenare
►regiunea medială conţine muşchi destinaţi degetului mic- muşchii
eminenţei hipotenare
►regiunea mijlocie conţine muşchii interosoşi şi lombricali.

Tabel XVI
Muşchii regiunii tenare
scurt abductor al policelui
opozant al policelui
flexor scurt al policelui
adductor al policelui
Origine Inserţie Acţiune
-pe retinaculul flexori- -pe baza falangei -abducţia policelui
lor şi pe scafoid proximale a police-
lui
-pe retinaculul flexori- -pe faţa anterioară a -opoziţia policelui
lor, pe rândul carpian metacarpianului I
distal
-pe retinaculul flexori- -pe baza falangei -flexia falangei pro-
lor şi pe rândul carpian proximale a police- ximale a policelui pe
distal lui metacarpianul I
-pe rândul carpian -pe baza falangei -adducţia policelui
distal şi pe metacar- proximale a police-
pianul al III-lea lui

Tabel XVII
Muşchii Origine Inserţie Acţiune
regiunii
hipotenare
palmar scurt -pe aponevroza palmară -pe faţa profundă a -încreţeşte pielea regiunii
pielii regiunii -protejează artera ulnară
flexor scurt al -pe retinaculul flexori- -pe baza falangei -flexia falangei proximale a
degetului mic lor, pe pisiform şi pe osul proximale a degetu- degetului mic pe metacar-
cu cârlig lui V pianul V
abductor al de- -ca şi muşchiul flexor -pe baza falangei -idem
getului mic scurt al degetului mic proximale a degetu- -abducţia degetului mic (în
lui mic raport cu axul mâinii) şi
adductor , în raport cu axul
membrului superior

opozant al de- -ca şi muşchiul flexor -pe marginea medi- -uşoară opoziţie a degetului
getului mic scurt al degetului mic ală a metacarpianu- V
lui V

183
Aparatul locomotor

Figura 4.25 Muşchii mâinii (vedere anterioară)

1. fascia antebrahială
18 2. osul pisiform
17 3. m. palmar scurt
4. m. abductor al degetului mic
1 5. m. flexor scurt al degetului V
6. m. opozant al degetului V
2
16 7. segment inelar al tecii fibroase
8. teaca fibroasă a degetului V
9. fibre încrucişate ale tecii fibroase
10. tendoanele m. flexor profund
15 3 al degetelor
11. tendoanele m. flexor superficial
14 4 al degetelor
5 12. m. interosos dorsal I
13. m. adductor al policelui
13 14. m. flexor scurt al policelui
6
15. m. abductor scurt al policelui
12 7 16. retinaculul flexorilor
17. m. abductor lung al policelui
18. m. flexor lung al policelui
8
11
9

10

Muşchii Origine Inserţie Acţiune

regiunii
hipotenare
palmar scurt -pe aponevroza palmară -pe faţa profundă a -încreţeşte pielea regiunii
pielii regiunii -protejează artera ulnară
flexor scurt al -pe retinaculul flexori- -pe baza falangei -flexia falangei proximale a
degetului mic lor, pe pisiform şi pe osul proximale a degetu- degetului mic pe metacar-
cu cârlig lui V pianul V
abductor al de- -ca şi muşchiul flexor -pe baza falangei -ca şi m. precedent; în plus,
getului mic scurt al degetului mic proximale a degetu- abducţia degetului mic (în
lui mic raport cu axul mâinii) şi
adductor, în raport cu axul
membrului superior

opozant al de- -ca şi muşchiul flexor -pe marginea medi- -uşoară opoziţie a degetului
getului mic scurt al degetului mic ală a metacarpianu- V
lui V
Tabel XVIII
Flexorul scurt al degetului mic este aşezat lateral faţă de muşchiul
abductor al degetului mic, de aceea, acesta din urmă are şi acţiune de
abducţie a degetului omonim.

184
 Ghid de anatomie

Figura 4.26 Muşchii mâinii (stratul anterior, profund)

21
1
1. m. pătrat pronator
19 20 2. tendonul m. flexor ulnar al
carpului
2 3. osul pisiform
18 3 4. retinaculul flexorilor
4 5. m. opozant al degetului mic
6. m. interosoşi palmari
7. m. interosoşi dorsali
17
5 8. m. lombrical
6 9. fascicul transvers
7 10. tendon al m. flexor superficial
al degetelor
8 11. tendon al m. flexor profund al
16 9 degetelor
15 12. chiasma tendinoasă
14 10 13. teacă sinovială
14. m. interosos dorsal I
11 15-16. m. adductor al policelui
13 17. m. abductor scurt al policelui
12 18. tendonul m. flexor lung al
policelui
19. m. flexor scurt al policelui
20. m. flexor lung al policelui

Tabel XIX

Muşchii Origine Inserţie Acţiune

regiunii
hipotenare
palmar scurt -pe aponevroza palmară -pe faţa profundă a -încreţeşte pielea regiunii
pielii regiunii -protejează artera ulnară
flexor scurt al -pe retinaculul flexori- -pe baza falangei -flexia falangei proximale a
degetului mic lor, pe pisiform şi pe osul proximale a degetu- degetului mic pe metacar-
cu cârlig lui V pianul V
abductor al de- -ca şi muşchiul flexor -pe baza falangei -idem
getului mic scurt al degetului mic proximale a degetu- -abducţia degetului mic (în
lui mic raport cu axul mâinii) şi
adductor , în raport cu axul
membrului superior

opozant al de- -ca şi muşchiul flexor -pe marginea medi- -uşoară opoziţie a degetului
getului mic scurt al degetului mic ală a metacarpianu- V
lui V

185
Aparatul locomotor

Lombricalii şi interosoşii sunt numerotaţi de la police spre degetul

mic, cu cifre romane.

Figura 4.27 Muşchii mâinii (regiunea dorsală)

1
16 1. m. scurt extensor al policelui
2
15 2. m. abductor lung al policelui
14 3. tendonul m. scurt extensor radial al
carpului
3 4. tendonul m. lung extensor radial al
13 4 carpului
5. tendonul m. lung extensor al policelui
5 6. tendoanele m. extensor al degetelor
7. tendonul m. extensor al indexului
6 8. m. interosos dorsal I
12
7 9. tendonul m. flexor lung al policelui
10. conexiuni intertendinoase
11. m. interosoşi dorsali
11 8 12. m. extensor al degetului mic
13. retinaculul extensorilor
10 14. tendonul m. extensor ulnar al carpului
15. m. extensor al degetelor
16. m. extensor al degetului mic

▓ Fasciile muşchilor membrului superior şi formaţiunile anexate acestora

Muşchii membrului superior sunt înveliţi de o membrană fibroasă, rezistentă; se
continuă proximal cu fasciile umărului, iar distal se termină la nivelul degetelor.
■Fasciile umărului sunt constituite din fascia care acoperă muşchiul supraspinos,
fascia ce acoperă muşchii din fosa infraspinoasă (infraspinos, rotund mare, rotund
mic); în partea laterală, aceste fascii se continuă cu fascia deltoidiană ce acoperă
muşchiul omonim şi se inseră pe acromion, claviculă şi spina scapulei; inferior de
aceasta este fascia brahială.
■Fascia brahială continuă inferior fasciile prezentate anterior şi acoperă muşchii
braţului; de pe faţa sa internă, se desprind două septuri intermusculare, lateral şi
medial, care formează la nivelul braţului două loje: anterioară şi posterioară , care

186
 Ghid de anatomie

acoperă muşchii regiunilor omonime ale braţului; cele două loje comunică între ele
prin orificii destinate trecerii elementelor vasculare şi nervoase.
■Fascia antebrahială este dispusă ca un manşon în jurul muşchilor antebraţului; de
pe faţa internă pornesc, de asemenea, mai multe prelungiri care învelesc muşchii.
Extremitatea inferioară a acestei fascii prezintă nişte îngroşări care acoperă
tendoanele muşchilor flexori şi extensori ai antebraţului, formând două retinacule:
al flexorilor, respectiv al extensorilor. Fascia este perforată de numeroase orificii
care permit trecerea vaselor şi nervilor.
Retinaculul flexorilor este o panglică fibroasă patrulateră dispusă între cele
două extremităţi ale canalului carpian (extremităţile medială şi laterală ale carpului
- pisiform şi osul cu cârlig, pe de o parte, şi tuberculii scafoidului şi trapezului, pe
de altă parte); datorită unei lame despărţitoare se formează două culise osteo-
fibroase:
-laterală, prin care trece muşchiul flexor radial al carpului;
-medială, prin care trece tendoanele celorlalţi flexori şi nervul median.
Retinaculul extensorilor are aspect patrulater, fiind fixată medial pe ulnă,
piramidal şi pisiform, iar lateral pe radius. Fibrele conjunctive care se desprind de
pe faţa internă a lamei fibroase determină formarea a şase culise osteo-fibroase;
dinspre lateral spre medial, acestea sunt:
-culisa lungului abductor al policelui şi scurtului extensor al policelui;
-culisa celor doi extensori radiali ai carpului;
-culisa lungului extensor al policelui;
-culisa extensorului degetelor şi extensorului indexului;
-culisa extensorului degetului mic;
-culisa extensorului ulnar al carpului.
■Fasciile şi aponevrozele mâinii acoperă atât muşchii dorsali, cât şi cei palmari.
Fascia palmară prezintă în porţiunea ei mijlocie o îngroşare aponevrotică
(aponevroza palmară) care ocupă spaţiul dintre eminenţele tenară şi hipotenară ale
mâinii; se continuă medial cu fascia hipotenară şi lateral cu cea tenară, care acoperă
grupurile musculare omonime.
Fascia dorsală a mâinii este situată subcutanat şi acoperă tendoanele extensorilor,
continuând distal fascia antebrahială.

■Tecile sinoviale ale membrului superior sunt formaţiuni anatomice ataşate

tendoanelor muşchilor antebraţului la trecerea acestora prin culisele osteo-fibroase
menţionate anterior. Acestea sunt:
-tecile sinoviale ale tendoanelor flexorilor
-sinovialele tendinoase digitale
-sinoviale digito-carpiene
-teaca sinovială a muşchiului flexor radial al carpului
-tecile sinoviale ale tendoanelor extensorilor care sunt ataşate fiecărei muşchi sau
grup de muşchi care trece prin culisele osteo-fibroase situate sub retinaculul
extensorilor.

■ Bursele seroase sunt prezente la nivelul zonelor de suprasolicitare prin frecare;

cele mai constante şi mai dezvoltate burse sunt cele anexate muşchilor deltoid, cea
subacromială, subtendinoasă a infraspinosului, a rotundului mare, a subscapularului,
bursa bicipito-radială şi subtendinoasă a tricepsului brahial.

187
Aparatul locomotor

¤ Muşchii membrului inferior se împart în următoarele grupe:

muşchii bazinului, muşchii coapsei, muşchii gambei şi muşchii piciorului.

■ Muşchii bazinului leagă oasele bazinului de femur şi alcătuiesc un

con muscular foarte puternic în jurul articulaţiei coxo-femurale. După
dispoziţia lor faţă de bazin şi faţă de articulaţia coxo-femurală, aceşti
muşchi se împart în două grupe:
● muşchii regiunii anterioare a bazinului (interni)
● muşchii regiunii posterioare a bazinului (externi)

Tabel XX
Muşchii regiunii Origine Inserţie Acţiune
anterioare a ba-
zinului (interni)
Muşchiul ● Muşchiul psoas mare: -pe trohante- -muşchiul psoas mare este plu-
iliopsoas -pe feţele laterale ale corpuri- rul mic, prin- riarticular, cel iliac este un
-este un muşchi lor vertebrelor T12-L4 tr-un tendon muşchi uniarticular
complex, alcătuit -pe discurile intervertebrale şi unic
din două porţiuni: pe procesele costiforme Punct fix pe bazin şi coloană
-psoas mare corespunzătoare T12-L4 -cel mai puternic flexor al
-iliac coapsei pe bazin
-cele două por- Observaţie: între cele două -rotaţie externă a coapsei
ţiuni au origini di- fascicule se află plexul
ferite şi inserţie lombar Contracţie izometrică
fixează
comună poziţia dintre bazin şi coapsă,
● Muşchiul iliac: împiedicând extensia exagerată
-pe fosa iliacă
Punct fix pe femur
menţine
Observaţie: corpul muscular rectitudinea coloanei vertebrale,
comun trece prin lacuna nepermiţând extensia exagerată
musculară (hiperlordoza)

Contracţie unilaterală cu punct

fix pe femur
flexia trunchiului
şi înclinarea omolaterală a
acestuia
Muşchiul psoas -pe corpurile vertebrale T12- -pe fascia ili- -menţine deschisă lacuna
mic -este un L1 şi pe discul intervertebral acă sau pe musculară şi protejează de
muşchi rudimen- T12-L1 eminenţa ilio- compresiune nervul femural în
tar, absent în pubică timpul contracţiei muşchiului
50% din cazuri; psoas mare
este situat ante-
rior de muşchiul
precedent

188
 Ghid de anatomie

Tabel XXI
Muşchii regiunii Origine Inserţie Acţiune
posterioare a
bazinului (externi)
gluteu mare ( fesier -faţa gluteală a aripii -tractul iliotibial; -este cel mai puternic
mare) este cel mai iliace (posterior de -tuberozitatea glu- extensor al coapsei
superficial şi mai volu- linia gluteală posteri- teală a femurului -rotaţie externă a coapsei
minos muşchi al regiu- oară) şi pe ligamentul -fascia lata -abducţia coapsei prin
nii; este caracteristic sacrotuberal şi pe partea superioară
poziţiei ortostatice părţile laterale ale -prin partea inferioară

sacrului şi coccigelui adducţia coapsei
-fascia toracolombară
gluteu mijlociu (fesier -pe faţa externă a ari- -trohanterul mare ▪fasciculele posterioare,
mijlociu) este acoperit pii iliace (între liniile care au aceeaşi orientare
parţial de muşchiul pre- gluteale anterioară şi cu cele ale muşchiului
cedent posterioară) şi pe por- gluteu mare
extensie şi
ţiunea corespunzătoa- rotaţie externă a coapsei
re a aripii iliace
▪fasciculele anterioare, care
au aceeaşi orientare cu cele
ale muşchiului tensor al
fasciei lata
flexie şi
rotaţie internă a coapsei

▪fasciculele mijlocii şi muş

chiul în totalitate
abducţia
coapsei
gluteu mic (fesier mic) -pe faţa externă a ari- -trohanterul mare -aceeaşi cu a muşchiului
pii iliace, între liniile gluteu mijlociu
gluteale anterioară şi
inferioară)
tensor al fasciei lata -pe spina iliacă -pe tractul ilio- -prin tractul iliotibial, ţine în
este situat la unirea antero-superioară tibial tensiune întregul complex
părţii laterale a fesei cu aponevrotic şi fascial al
partea anterioară a coapsei
coapsei -flexia şi abducţia coapsei
piriform -pe faţa anterioară a -trohanterul mare -rotaţia externă a coapsei
sacrului -extensia şi abducţia coap-
sei
obturator intern -pe periferia internă a -trohanterul mare -rotaţia externă a coapsei
găurii obturate şi pe
partea internă a mem-
branei obturatoare
obturator extern -pe marginea internă -trohanterul mare -rotaţia externă a coapsei
a găurii obturate şi pe -menţine capul femural în
partea externă a articulaţie
membranei obturatoa-
re
gemen superior -pe spina ischiadică -pe tendonul muş- -rotaţia externă a coapsei
chiului obturator
intern
gemen inferior pe tuberozitate ischi- -idem -rotaţia externă a coapsei
adică
pătrat femural pe tuberozitatea ischi- -pe creasta inter- -rotaţia externă a coapsei
adică trohanterică

189
Aparatul locomotor

Figura 4. 28 Muşchii regiunii anterioare a coapsei

4
24 1
2
23
3 33
22 4
5 20
21 6 25
7
7
8 26
9
10
20

19 11 8
32
18
27
19
28
17
12
30 29

16 31
13 15
15
14

1. m. psoas mic 17. tendonul m. drept femural

2. m. psoas mare
3. ligamentul inghinal
4. m. piriform
5. arcul iliopectineu
6. lacuna vasculară
7. m. pectineu
8. m. adductor lung
9. trigonul femural
10. m. gracilis
11. m. croitor
12. m. vast medial
13. tendonul m. croitor
14. tuberozitea tibiei
15. ligamentul rotulian
16. rotula
18. tractul iliotibial
19. m. vast lateral
20. m. drept femural
21. m. tensor al fasciei late
22. m. iliopsoas
23. SIAS
24. m. iliac
25. m. obturator extern
26. m. adductor scurt
27. m. adductor mare
28. canalul adductorilor
29. m. semimembranos
30. m. biceps femural
31. ligamentul colateral fibular
32. m. vast intermediar
33. m. glutei mijlociu

190
 Ghid de anatomie

■ Muşchii coapsei înconjură aproape în totalitate femurul (rămân

palpabili trohanterul mare şi condilii femurali); sunt împărţiţi în trei
regiuni: muşchii regiunii anterioare, muşchii regiunii mediale şi muşchii
regiunii posterioare.
Tabel XXII
Muşchii grupului Origine Inserţie Acţiune
anterior al coapsei
croitor - este un -pe SIAS -pe faţa medială a ti- -flexia coapsei pe bazin
muşchi biarticular; are biei, sub condilul me- -flexia gambei pe coapsă
o lungime considera- dial (intră în compo- -minoră rotaţie externă şi
bilă şi un traiect oblic nenţa „piciorului gâş- abducţie a coapsei
la nivelul feţei ante- tei”) -rotaţie internă a gambei
rioare a coapsei
cvadriceps femural ■dreptul femural - are -cele patru fascicule Asupra articulaţiei ge-
-denumirea muşchiu- două origini pe se inseră, printr-un nunchiului: este cel mai
lui este dată de cele coxal: tendon unic (denumit puternic extensor al aces-
patru capete de -pe SIAS tendonul rotulian) tei articulaţii;
origine ale sale -pe sprânceana ace- care înglobează *Punctul fix pe gambă

tabulară patela între fibrele
extensia gambei pe
sale, pe tuberozitatea coapsă (are loc atunci când
■vastul lateral - are tibiei (acest tendon, membrul respectiv e fixat în
originea pe trohan- sub tibie, mai este jumătatea inferioară)
terul mare şi pe denumit şi liga-
buza laterală a liniei mentul rotulian) *Punct fix pe femur
are
aspre loc atunci când membrul
inferior respectiv e oscilant
■vastul medial - are
originea pe toată Asupra articulaţiei şoldului:
întinderea liniei acţionează doar prin
aspre muşchiul drept femural:
Punct fix pe bazin

■vastul intermediar - flexia coapsei pe bazin
pe cele două treimi
superioare ale feţe- Punct fix pe gambă

lor anterioară şi late- balansarea bazinului în
rală ale femurului plan sagital

Muşchii grupului medial determină adducţia coapsei, motiv pentru

care aceştia sunt denumiţi şi grupul adductorilor. Acest grup conţine
cinci muşchi care, din punct de vedere topografic se situează între
muşchii regiunilor anterioară şi posterioară, pe partea internă a coapsei.
De la origine, prin care circumscriu gaura obturatorie a coxalului,
se îndreaptă spre femur, inserându-se pe partea posterioară a acestuia,
inferior de trohanterul mic.

191
Aparatul locomotor

Muşchii acestui grup sunt dispuşi pe trei planuri, în modul următor:

▪planul superficial format din muşchii pectineu, adductor lung şi gracilis
▪planul mijlociu reprezentat de muşchiul adductor scurt
▪planul profund format în întregime din muşchiul adductor mare care,
prin cele fascicule ale sale, ocupă toată aria acestei zone.
Tabel XXIII
Adductorii Origine Inserţie Acţiune
pectineu -pe creasta pecti- -linia de trifurcare mij- -flexia coapsei pe bazin
neală a pubelui locie a liniei aspre -adducţia şi rotaţia externă a
coapsei
adductor -pe unghiul pube- -pe interstiţiul liniei aspre -identică cu a muşchiului pec-
lung lui (treimea medie) tineu, dar mai puternică
gracilis -pe ramura infe- -pe faţa medială a tibiei, Când genunchiul e în extensie
rioară a pubelui sub condilul medial
adducţia coapsei
Când genunchiul este flectat

completează flexia şi produce şi
rotaţia internă a gambei
adductor -pe ramura infe- -pe interstiţiul liniei aspre -flexia coapsei pe bazin
scurt rioară şi pe un- (în treimea superioară) -adducţia coapsei
ghiul pubelui -rotaţia externă a coapsei
adductor -pe tuberozitatea -pe tot interstiţiul liniei -este cel mai puternic
mare ischiadică şi pe aspre şi pe epicondilul adductor al coapsei; extensia
ramura ischiopu- femural medial coapsei pe bazin
biană -rotaţie externă prin porţiunile
superioară şi mijlocie
-rotaţie internă prin porţiunea
inferioară

Muşchiul adductor mare prezintă trei fascicule: superior, mijlociu şi

inferior; fasciculul inferior se inseră separat, printr-un tendon cilindric
puternic pe tuberculul adductorilor de pe epicondilul medial al femurului;
între acest tendon şi porţiunea mijlocie a muşchiului, pe de o parte şi
femurul, pe de altă parte, există un orificiu – hiatul tendinos – prin care
canalul adductorilor comunică cu fosa poplitee; prin acest hiat trece
pachetul vasculo-nervos femural devenind pachetul vasculo-nervos
popliteu.

192
 Ghid de anatomie

Figura 4.29 Muşchii regiunii posterioare a coapsei şi bazinului

1 12
13
23 14
24 15

1 25
16
26
17
27

11 2
11
2 18
10 19
9
8 3

21
8

4 5
5 7 6

7 6
22
20

1. m. gluteu mare 14. m. obturator intern

2. tractul iliotibial 15. trohanter mare
3. m. biceps femural 16. m. pătrat femural
4. fosa poplitee 17. m. adductor mic
5. m. plantar 18. m. vast lateral
6. m. gastrocnemian (capătul lateral) 19. septul intermuscular femural lateral
7. m. gastrocnemian (capătul medial) 20. m. solear
8. m. semimembranos 21. m. vast medial
9. m. semitendinos 22. m. popliteu
10. segment aponevrotic 23. m. piriform
11. m. adductor mare 24. m. gemeni
12. m. gluteu mijlociu 25. ligamentul sacrotuberal
13. m. gluteu mic 26. tuberozitatea ischiadică
27. m. semitendinos şi capul lung al m. biceps
femural (secţionate)

193
Aparatul locomotor

Figura 4.30 Muşchii posteriori ai

19 1
coapsei şi bazinului (stratul profund)
2
18
3 1. m. gluteu mijlociu (secţionat)
17
2. m. gluteu mic
16 4 3. tendonul m. piriform
5 4. m. gemeni
5. m. obturator extern
6 6. m. adductor mic
7 7. m. gluteu mare (secţionat)
8. septul intermuscular femural
lateral
9. m. vast lateral
15
10. ligamentul meniscal lateral
8 11. ligamentul colateral fibular
12. ligamentul încrucişat posterior
13. ligamentul colateral tibial
14. m. vast medial
9 15. m. adductor mare
16. m. obturator intern (secţionat)
17. ligamentul sacrospinal
14 18. gaura ischiadică mare
19. m. gluteu mare (secţionat)

10
13
12 11

Muşchii regiunii posterioare sunt în număr de trei, toţi biarticulari

şi cu origine comună pe tuberozitatea ischiadică; în partea inferioară
participă, împreună cu părţile superioare ale celor două capete ale
muşchiului gastrocnemian, la delimitarea fosei poplitee, care
corespunde regiunii posterioare a genunchiului; fosa poplitee are
formă de romb: muşchiului biceps femural formează latura supero-
externă a acestuia, muşchii semitendinos şi semimembranos - latura
supero-internă, capătul medial al muşchiului gastrocnemian – latura
infero-internă, iar capătul său lateral – pe cea infero-externă.

194
 Ghid de anatomie

Tabel XXIV
Muşchii grupului Origine Inserţie Acţiune
posterior
Biceps femural Are două tendoane -pe capul fibulei, -flexia genunchiului
-se află în regiunea de origine: acest tendon trimite -rotaţia externă a genunchiu-
postero-laterală a -unul pe tuberozitatea nişte expansiuni fi- lui (când gamba e flectată)
coapsei ischiadică broase spre condi- -prin porţiunea cu origine
-celălalt pe intersti-ţiul lul lateral tibial şi pelvină
extensia coapsei pe
liniei aspre, în spre fascia crurală bazin; fixarea bazinului şi
jumătatea inferioară bascularea sa posterioară

Semitendinos -pe tuberozitatea is- -pe faţa medială a -extensia coapsei pe bazin
-este situat superficial chiadică, printr-un tibiei -flexia genunchiului
în regiunea postero- tendon comun cu cel -adducţia coapsei
medială a coapsei al bicepsului femural -minimă rotaţie internă a
gambei
Semimembranos -pe tuberozitatea is- -tendonul inferior -identice cu ale muşchiului
-este situat mai pro- chiadică are 3 ramuri, din semitendinos; este cel mai
fund decât preceden- care 2 se inseră puternic muşchi al grupu-
tul în regiunea poste- pe: feţele ante- lui posterior al coapsei
ro-medială a coapsei rioară şi posteri-
oară ale condilului
tibial medial, iar al
treilea formează un
ligament

„Piciorul gâştei” („laba gâştei”) este un complex fibros format din

expansiunile terminale ale tendoanelor muşchilor croitor, gracilis şi
semitendinos (proveniţi din cele trei regiuni ale coapsei) la nivelul feţei
mediale a tibiei; acest complex este protejat prin bursa anserină de
contactul dur al osului, în timpul mişcărilor de rotaţie ale gambei.

■ Muşchii gambei sunt grupaţi asimetric în jurul celor două oase ale
gambei, astfel încât marginea anterioară şi faţa medială a tibiei nu sunt
acoperite de muşchi fiind uşor de palpat; în afară de aceste elemente
tibiale, pe organismul viu se mai pot palpa la nivelul gambei: părţile
antero-laterale ale ambilor condili tibiali, tuberozitatea tibiei, capul
peroneului, maleola medială (tibială) şi maleola laterală (peronieră).
Muşchii gambei se împart topografic în trei grupuri mari: anterior,
lateral şi posterior (cel mai voluminos).

195
Aparatul locomotor

Cele trei grupe musculare sunt localizate în loje speciale separate

printr-un pereţi osteo-fibroşi formaţi din cele două oase ale gambei,
membrana interosoasă şi cele două septuri intermusculare (acestea din
urmă leagă marginile anterioară şi posterioară ale diafizei tibiale de
fascia gambieră); în acest lojă, muşchii sunt însoţiţi de vasele şi nervii
corespunzători.

Tabel XXV
Muşchii regiunii Origine Inserţie Acţiune
anterioare a gambei
(grupul
extensorilor)
tibial anterior -condilul lateral şi faţa -cuneiformul medial -este cel mai puternic
-este cel mai medial laterală tibiale -baza metatarsianului I flexor dorsal al piciorului
şi cel mai voluminos -membrana interosoasă -în funcţie de poziţia sa faţă
muşchi al regiunii -faţa profundă a fasciei de axul articulaţiei, deter-
crurale mină asupra piciorului:
▪supinaţie şi adducţie
sau
▪ pronaţie şi abducţie
extensor lung al -faţa medială fibulară -pe falanga distală a -extensia falangelor I şi II ale
halucelui -membrana interosoasă halucelui halucelui
-este situat lateral -flexia dorsală a piciorului
faţă de precedentul -supinaţie şi adducţie sau
pronaţie şi abducţie, ca şi
muşchiul precedent
extensor lung al -marginea anterioară,
-se termină prin câte 3 -flexia dorsală a piciorului
degetelor faţa medială şi capul fi-
fascicule tendinoase pe -minoră extensie a degetelor
-este situat lateral bulei fiecare deget; se inseră II-V
de precedentul -condilul tibial lateral
pe falanga a II-a (câte -pronaţie şi abducţie a pi-
-membrana interosoasă
un fascicul) şi pe falan- ciorului
-fascia crurală ga a III-a a degetelor II-
V (câte două fascicule)
peronier al treilea -pe jumătatea inferi- -pe baza metatarsia- -flexia dorsală a piciorului
oară a feţei mediale a nului V -pronaţie şi abducţie a pi-
peroneului şi pe mem- ciorului
brana interosoasă

Muşchiul tibial anterior formează, împreună cu muşchiul peronier

lung (din regiunea laterală a gambei), o chingă ce susţine bolta plantară.
Muşchiul peronier al treilea este, de fapt, un fascicul mai mult sau
mai puţin individualizat al muşchiului extensor lung al degetelor, situat în
partea infero-laterală a acestuia.

196
 Ghid de anatomie

Figura 4.31 Muşchii regiunii anterioare a gambei

15
14

14
13 1
2 17
16
13
18

12

3 19
4
20

11
5
11
10

4
9

8
7 21
6
22

23

1. capsula articulară 13. ligamentul rotulian

2. m. croitor
3. m. gastrocnemian (capătul medial)
4. marginea tibială anterioară
5. m. tibial anterior
6. tendonul m. extensor lung al halucelui
7. tendonul m. peronier al III-lea
8. retinaculul inferior al m. extensori
9. retinaculul superior al m. extensori
10. m. extensor lung al degetelor
11. m. peronier scurt
12. m. peronier lung
14. m. cvadriceps femural
15. m. articular al genunchiului
16. ligamentul colateral tibial
17. ligamentul colateral fibular
18. capul peronier
19. membrana interosoasă
20. fibula
21.retinaculul extensorilor secţionat
22. m. extensor scurt al halucelui
23. m. extensor scurt al degetelor

197
Aparatul locomotor

Tabel XXVI
Muşchii regiunii Origine Inserţie Acţiune
laterale a gambei
peronier lung -pe capul şi pe faţa -pe cuneiformul -este cel mai puternic
laterală a peroneului medial pronator al piciorului
-pe fascia crurală -pe baza meta- -abductor al piciorului
-pe septurile inter- tarsianului I -flexia plantară a piciorului
musculare adiacente
peronier scurt -pe jumătatea inferi- -pe tuberozitatea -pronator şi abductor al picio-
-este situat mai pro- oară a feţei laterale a metatarsianului rului
fund şi este mai peroneului V -flexia plantară a piciorului
scurt decât lungul -pe septurile inter-
peronier musculare adiacente

Figura 4.32 Muşchii regiunii laterale a gambei

1
1. m. cvadriceps femural
2. epicondilul femural lateral
2 3. meniscul lateral
22 4. ligamentul rotulian
21 5. m. tibial anterior
3
6. m. extensor lung al degetelor
7. m. extensor lung al halucelui
4
8. retinaculul superior al
extensorilor
20
9. m. extensor scurt al degetelor
10. tendonul m. peronier scurt
11. tendonul m. peronier al III-lea
12. tendoanele m. extensor lung al
degetelor
5 13. retinaculul al extensorilor
19
14. abductor al degetului mic
6
18 15. retinaculul inferior al m.
peronieri
16. retinaculul superior al m.
17 peronieri
17. m. peronier scurt
7
18. m. solear
16
8 19. m. peronier lung
20. m. gastrocnemian (capătul
23 lateral)
15 21. tendonul m. biceps femural
14

În cadrul grupului muscular anterior al gambei, muşchiul

gastrocnemian are un tendon comun cu al muşchiului solear, se
consideră că formează un singur muşchi numit triceps sural.

198
 Ghid de anatomie

Tabel XXVII
Muşchii planului Origine Inserţie Acţiunea muşchiului
superficial al triceps sural
regiunii posterioare
a gambei
gastrocnemian -capătul medial - -cele două capete se Asupra piciorului

-are două capete de pe faţa cutanată a unesc, formează un -flexor plantar al piciorului
origine: unul medial şi condilului femu- corp comun, care se -supinator şi adductor al
unul lateral ral medial termină printr-un ten- piciorului
-este un muşchi biarti- -capătul lateral – don puternic pe tube- -stabilizator al articulaţiei talo-
cular pe faţa cutanată a rozitatea calcaneului, crurale
condilului femu- împreună cu solearul
ral lateral (tendonul lui Ahile) Asupra genunchiului (acţio-
solear -pe capul şi pe -pe tuberozitatea cal- nează doar gastrocnemianul
-este situat profund faţa posterioară a caneului, prin tendo-
flexia gambei pe coapsă
faţă de precedentul peroneului nul lui Ahile *capătul lateral

-pe marginea me-
rotaţie internă a gambei
dială şi pe faţa *capătul medial

posterioară a tibi-
rotaţie externă a gambei
ei(linia solearului)

Tabel XXVIII
Muşchii planului Origine Inserţie Acţiune
profund al regiunii
posterioare a gambei
popliteu - este un muşchi -pe condilul fe- -faţa posterioară a tibiei, -rotaţie internă a gambei
triunghiular, situat în pro- mural lateral deasupra liniei solearului flectate
funzimea fosei poplitee
flexor lung al degetelor -pe faţa poste- -pe falanga a III-a a -minoră flexie a degetelor
-este cel mai medial rioară a tibiei, degetelor II-V -flexie plantară
muşchi din planul profund sub linia sole- -tendonul inferior trece prin -supinaţia şi adducţia pi-
arului şanţul retromaleolar intern ciorului
-pe partea laterală a -susţinerea bolţii plantare
tendonului inferior se
inseră muşchiul pătrat
plantar
-perforează tendoanele m.
flexor scurt al degetelor
-dă inserţie m. lombricali
tibial posterior -faţa posteri- -tuberozitatea osului -supinaţia şi adducţia pi-
-este situat între cei doi oară a tibiei navicular ciorului
muşchi flexori -faţa medială -tendonul trimite expan- -minoră flexie plantară
a fibulei siuni fibroase tarsienelor şi -susţinerea bolţii plantare
-membrana metatarsienelor
interosoasă
flexor lung al halucelui -faţa posteri- - falanga a II-a a halucelui -flexia halucelui
este cel mai lateral dintre oară a fibulei -flexia plantară
muşchii profunzi şi pe membra- -supinaţia şi adducţia pi-
na interosoa- ciorului
să -susţinerea bolţii plantare

Tot în partea posterioară a gambei, în plan superficial, mai există

un muşchi rudimentar, muşchiul plantar, care este considerat auxiliar al
tricepsului sural, acţiunea sa principală fiind aceea de tensionare a

199
Aparatul locomotor

capsulei articulaţiei genunchiului; are inserţii pe condilul femural lateral

(superior) şi pe tendonul lui Ahile sau direct pe calcaneu (inferior).

Figura 4.33 Muşchii regiunii posterioare a gambei (planul superficial)

13 1

12

2 1. m. plantar
2. tendonul m. biceps femural
3. m. gastrocnemian (capătul lateral)
4. m. solear
5. fascia crurală
6. tendonul m. peronier lung
7. maleola laterală (peronieră)
8. tendonul calcanean (al lui Ahile)
9. tendonul m. flexor lung al degetelor
3
11 10. tendonul m. tibial posterior
11. m. gastrocnemian (capătul medial)
12. epicondilul femural medial
13. faţa poplitee

5
6
10
7
9 8

200
 Ghid de anatomie

Figura 4.34 Muşchii regiunii posterioare a gambei

A - strat superficial B - strat profund

1 19 2
2 20
15
15
14 14 16
3
4
5
5
13
17
6
12
21

22

7
11 8 8
9 11
10
9
23 18

1. m. plantar 12. m. gastrocnemian (capătul medial)-secţionat

2. m. gastrocnemian (secţionat)
3. canalul cruro-popliteu
4. arcul tendinos al m. solear
5. m. solear
6. m. gastrocnemian (capătul lateral)
7. tendonul m. peronier lung
8. m. peronier scurt
9. tendonul calcanean
10. tendonul m. flexor lung al degetelor
11. tendonul m. tibial posterior
13. tendonul m. plantar
14. m. popliteu
15. tendonul m. semimembranos
16. capul peroneului
17. m. tibial posterior
18. retinaculul superior al m. peronieri
19. capătul medial al m. gastrocnemian-secţionat
20. bursă subtendinoasă
21. m. flexor lung al degetelor
22. m. flexor lung al halucelui
23. retinaculul flexorilor

201
Aparatul locomotor

Tendonul inferior al muşchiului flexor lung al degetelor are anumite

particularităţi: trece prin şanţul retromaleolar medial, pe partea laterală a
tendonului inferior se inseră muşchiului pătrat plantar, perforează
tendoanele muşchiului flexor scurt al degetelor şi dă inserţie muşchilor
lombricali.

■ Muşchii piciorului
Majoritatea muşchilor piciorului sunt aşezaţi pe faţa plantară a
acestuia (asemănător cu dispoziţia muşchilor la mână); există doar doi
muşchi pe faţa dorsală (superioară) a piciorului: muşchiul extensor scurt
al degetelor şi muşchiul extensor scurt al halucelui.
● Muşchii plantari se împart, din punct de vedere al dispoziţiei lor,
în trei regiuni:
▪grupul regiunii mediale cuprinde trei muşchi destinaţi halucelui
▪grupul regiunii laterale conţine doi muşchi destinaţi degetului mic
▪grupul mijlociu cuprinde numeroşi muşchi care vor fi prezentaţi mai jos
Figura 4.35 Muşchii piciorului (vedere medială)

1. tendonul m. extensor lung

al halucelui
2. m. abductor al halucelui
3. tendonul m. tibial anterior
4. fascia dorsală a piciorului
5. retinaculul flexorilor
6. retinaculul inferior al
extensorilor
7. tendonul calcaneean
8. m. flexor lung al halucelui
9. tendonul m. tibial posterior
10. retinaculul superior al
extensorilor
11. m. flexor lung al degetelor
12. paniculul adipos plantar

202
 Ghid de anatomie

Tabel XXIX
Grupul plantar Origine Inserţie Acţiune
medial
abductor al -pe procesul medial al -pe baza falangei I -minoră abducţie şi flexie a
halucelui tuberozităţii calcaneului a halucelui şi pe halucelui
-este cel mai me- sesamoidul medial -susţinerea bolţii plantare
dial şi cel mai pu-
ternic muşchi al
plantei
flexor scurt al -pe cuboid şi cuneiforme -se inseră printr-un -susţinerea bolţii plantare
halucelui tendon comun cu -minoră flexie a halucelui
-este situat sub precedentul pe ba-
precedentul za falangei I şi pe
sesamoidul medial
adductor al -pe cuneiformul lateral, -pe baza falangei I -adducţia halucelui faţă de
halucelui pe cuboid, pe baza a halucelui şi pe axul piciorului
metatarsienelor III şi IV sesamoidul lateral -adducţia tuturor degetelor,
şi pe ligamentele vecine împreună cu interosoşii plan-
-pe capsulele articulaţii- tari
lor metatarsofalangiene -susţinerea bolţii plantare
II-V

Tabel XXX
Grupul plantar Origine Inserţie Acţiune
lateral
abductor al -pe tuberozitatea calca- -falanga I a degetu- -slab abductor şi flexor al de-
degetului mic neului şi pe aponevroza lui mic getului mic
plantară -susţinerea bolţii plantare
flexor scurt al -pe ligamentul plantar -falanga I a degetu- -slab flexor al degetului mic
degetului mic mare lui mic -susţinerea bolţii plantare în
sens longitudinal

203
Aparatul locomotor

Figura 4.36 Muşchii regiunii plantare a piciorului

5 19 12
16

20 15
13
15
1 1
14
17
13 14
2
12 18
3
11 11 3
4
4
10 12
9
10 5
5 8
8 6
7

1. m. abductor al degetului mic 13. m. flexor scurt al degetelor

2. m. interosoşi plantari
3. m. flexor scurt al degetului mic
4. tendoanele m. flexor lung al degetelor
5. tendoanele m. flexor scurt al degetelor
6. părţile inelare ale tunicii fibroase
7. partea încrucişată a tunicii fibroase
8. tunica fibroasă a degetelor
9. ligamentul metatarsian transvers profund
10. m. lombricali
11. m. flexor scurt al halucelui
12. tendonul m. flexor lung al halucelui
14. m. abductor al halucelui
15. aponevroza plantară
16. tuberculul calcanean
17. m. pătrat plantar
18. m. interosoşi plantari
19. retinaculul flexorilor
20. tendonul m. tibial posterior

204
 Ghid de anatomie

Figura 4.37 Muşchii regiunii plantare (planul profund)

19 1. tuberozitatea calcaneană
1 2. m. pătrat plantar (secţionat)
3. ligamentul plantar lung
18
4. m. peronier lung
17 5. teacă fibroasă a m. peronier lung
16 2 6. m. interosoşi plantari
7. m. flexor scurt al degetului mic
8. m. interosoşi dorsali
3 9. tendoanele secţionate ale m. flexor
4 lung al degetelor
5 10. tendoanele secţionate ale m. flexor
15 scurt al degetelor
11. tendonul secţionat al m. flexor lung al
6
halucelui
7
14 12. m. adductor al halucelui (capăt
8
13 transvers)
9
12 13. m. flexor scurt al halucelui
14. m. abductor al halucelui (secţionat)
15. m. adductor al halucelui (capăt oblic)
16. tendonul m. tibial posterior
17. tendonul m. flexor lung al degetelor
11 18. tendonul flexorului lung al halucelui
10 19. retinaculul flexorilor

Tabel XXXI
Grupul plantar Origine Inserţie Acţiune
mijlociu
flexor scurt al -pe tuberozitatea calca- -pe falanga a II-a a dege- -flexia falangei a II-a pe
neului şi pe faţa telor II-V falanga I (a degetelor II-V)
degetelor
profundă a aponevrozei -tendoanele sunt perfora- -susţinerea bolţii plantare
plantare te de cele ale muşchiului în sens longitudinal
flexor lung al degetelor
pătrat plantar -pe feţele medială şi -pe tendonul flexorului -participă cu flexorul lung
inferioară a calcaneului lung al degetelor la flexia degetelor II-V
lombricali -fiecare lombrical are -pe baza falangei I a -slab flexor al falangei I şi
-sunt situaţi între originea pe două ten- degetului corespunzător extensor al falangelor II şi
tendoanele muş- doane vecine ale flexo- III
chiului flexor lung rului lung, excepţie fă-
al degetelor când primul lombrical
care se prinde doar pe
tendonul degetului II
interosoşi interosoşii plantari-----
pe baza primei falange -flexia falangei I pe me-
-sunt în număr de -pe partea medială a a degetului respectiv tatarsianul corespunzător
7 ( 3 plantari şi 4 metatarsienelor III-V
dorsali); umplu -slabă extensie a celorlalte
spaţiile dintre me- interosoşii dorsali------
pe baza primei falange două falange
tatarsiene -pe două metatarsiene a degetului respectiv
învecinate

205
Aparatul locomotor

Tabel XXXII
Muşchii regiunii Origine Inserţie Acţiune
dorsale a
piciorului
extensor scurt -pe faţa superioară a -pe tendonul respectiv -extensia degetelor II-IV
al degetelor calcaneului al extensorului lung al
-retinaculul inferior al degetelor (II-IV)
extensorilor
extensor scurt -ca muşchiul precedent -pe tendonul extenso- -extensia halucelui
al halucelui rului lung al halucelui

Figura 4.38 Muşchii regiunii dorsale a piciorului

1. tendonul m. tibial anterior

2. maleola medială
14
3. m. extensor scurt al halucelui
4. tendonul m. extensor lung al
13 1 halucelui
12 5. m. interosoşi dorsali
2
6. tendoanele m. extensor lung al
degetelor
7. tendoanele m. extensor scurt al
11 degetelor
8. m. abductor al degetului mic
10 9. tendonul m. peronier al III-lea
3 10. m. extensor scurt al degetelor
9 11. retinaculul inferior al extensorilor
12. m. extensor lung al degetelor
13. m. extensor lung al halucelui
8 4 14. retinaculul superior al extensorilor
7

▓ Fasciile muşchilor membrului inferior şi formaţiunile anexate acestora

Muşchii membrului inferior sunt înveliţi de fascii care continuă distal fasciile şi
aponevrozele trunchiului. Deşi aceste fascii sunt continue, ele au fost descrise pentru
fiecare segment al membrului pelvin.
■Fascia iliacă acoperă muşchiul iliac; formează împreună cu planurile osoase
profunde pe care se inseră lojă osteo-fibroase de mare importanţă practică; la nivelul
trunchiului, între fascia iliacă şi peritoneu există ţesut conjunctiv care conţine vasele
iliace, ramurile terminale ale aortei.

206
 Ghid de anatomie

■Fascia gluteală acoperă muşchii fesieri şi se fixează superior pe creasta iliacă, iar
inferior se continuă cu fascia lata (a coapsei), fiind considerată ca o parte componen-
tă a acesteia.
■Fascia lata este fascia de înveliş a muşchilor coapsei; prezintă o serie de anexe
importante; se inseră superior pe ligamentul inghinal, iar postero-superior se
continuă cu fascia gluteală; grosimea acestei fascii variază de la o zonă la alta:
astfel, în partea laterală a coapsei se îngroaşă formând tractul iliotibial (întinsă din
regiunea gluteală până la condilul lateral tibial), în timp ce în partea medială şi în cea
posterioară este foarte subţire.
Triunghiului femural Scarpa este o zonă triunghiulară subfascială, delimitată
de muşchiul croitor – extern, de ligamentul inghinal – superior şi de muşchiul
adductor lung – intern; aria triunghiului este formată de muşchiul iliopsoas, lateral, şi
de muşchiul pectineu, medial; această zonă este acoperită de foiţa superficială a
fasciei lata, în timp ce foiţa profundă a acesteia acoperă muşchii iliopsoas şi pectineu
(formând fascia iliopectinee. Conţinutul triunghiului femural este format din
elementele anatomice cuprinse între cele două foiţe ale fasciei coapsei: artera
femurală, vena femurală, vase limfatice, ganglioni limfatici profunzi şi nervi.
Fascia lata formează câte o teacă pentru muşchii croitor, gracilis şi tensor al
fasciei lata (dedublându-se şi înglobând între cele două foiţe muşchii menţionaţi); de
pe faţa profundă a fasciei lata se desprind două septuri intermusculare, lateral şi
medial, care determină formarea a două loji: anterioară (care conţine muşchii croitor
şi cvadriceps femural) şi posterioară (care conţine muşchii regiunilor medială şi
posterioară ale coapsei).
■ Fascia crurală sau fascia gambieră înveleşte muşchii gambei continuând, distal,
fascia lata; de pe faţa internă a acesteia se desprind două septuri intermusculare
(anterior şi posterior) care formează, împreună cu membrana interosoasă şi oasele
gambei, trei loji: loja laterală (care conţine muşchii peronieri), loja anterioară (care
conţine extensorii piciorului) şi loja posterioară (care delimitează muşchii grupului
posterior al gambei).
Această fascie prezintă la nivelul gâtului piciorului îngroşări sub formă de
retinacule; acestea sunt:
▪ Retinaculul inferior al extensorilor (ligamentul inelar anterior sau cruciform)
aşezat în partea anterioară a acestei regiuni, având, de obicei, aspectul literei „Y”
orizontalizat; este compus dintr-o ramură comună, laterală, şi două ramuri mediale,
una superioară şi alta inferioară.
▪ Retinaculele peronierilor (superior şi inferior) sunt două îngroşări ale fasciei
crurale care menţin tendoanele muşchilor peronier lung şi peronier scurt la nivelul
gâtului piciorului, unde acestea îşi schimbă direcţia.
▪ Retinaculul flexorilor are o dispoziţie complicată, fiind situat la limita dintre
gâtul piciorului şi plantă şi având raporturi importante cu pachetul vasculo-nervos
care trece de la gambă la plantă; este situat pe partea medială a gâtului piciorului,
între maleola medială şi calcaneu.
■ Fasciile şi aponevrozele piciorului
În regiunea plantară există o fascie profundă care acoperă metatarsienele,
spaţiile interosoase şi muşchii interosoşi şi o aponevroză plantară; aponevroza are
o porţiune centrală, groasă şi foarte rezistentă şi alte două părţi, laterală şi medială,
adiacente acesteia care sunt mai subţiri şi acoperă muşchii regiunilor respective.

207
Aparatul locomotor

În regiunea dorsală a piciorului există o fascie dorsală superficială, situată

subcutanat, care acoperă toată această regiune, şi o fascie anexată extensorilor
scurţi (pe care îi acoperă, alături de artera pedioasă şi îi separă de extensorii lungi)
şi o a treia fascie, dorsală profundă, groasă, rezistentă, care acoperă interosoşii
dorsali şi faţa dorsală a metatarsienelor.

■ Bursele sinoviale ale membrului inferior sunt numeroase, dezvoltarea

individuală a acestora fiind variabilă (atât ca număr, cât şi ca mărime); cele mai
constante burse sunt cele anexate muşchilor: iliac (bursele iliopectinee,
subtendinoasă), gluteu mare (bursele subcutanată trohanterică, trohanterică), gluteu
mijlociu (bursa trohanterică), gluteu mic ( bursa trohanterică), obturator intern (bursa
ischiadică), cvadriceps femural (bursele subcutanată prepatelară, prepatelară
subfascială, subtendinoasă prepatelară, suprapatelară), biceps femural (bursa
subtendinoasă), gracilis, croitor, semitendinos (bursa anserină) şi triceps sural
(bursele subtendinoasă, subcutanată).

■ Tecile sinoviale se găsesc la nivelul gâtului piciorului, al plantei şi al degetelor.

▪ La nivelul gâtului piciorului, tecile sinoviale sunt aşezate în culisele fibroase şi
osteo-fibroase descrise la retinaculele piciorului şi protejează tendoanele muşchilor
respectivi în locul unde acestea îşi schimbă direcţia; există trei teci dorsale (pentru
tendoanele muşchilor tibial anterior, extensor lung al halucelui şi extensor lung al
degetelor), trei teci mediale (pentru tendoanele muşchilor tibial posterior, flexor lung
al halucelui şi flexor lung al degetelor) şi una laterală, anexată tendoanelor muşchilor
peronieri (lung şi scurt).
▪ Planta conţine o singură teacă sinovială, anexată tendonului muşchiului lung
peronier.
▪ Tecile sinoviale ale degetelor, în număr de cinci, acoperă ultimele porţiuni ale
tendoanelor muşchilor extensori ai degetelor (lung şi scurt), de la capul
metatarsienilor până la ultima falangă.
Trebuie specificat faptul că tecile sinoviale ale piciorului (plantare şi digitale) nu
comunică deloc cu cele ale gâtului piciorului, spre deosebire de cele de la mână,
care comunică cu cele ale gâtului mâinii.

208
 Ghid de anatomie

Bibliografie
BACIU, C., Anatomia funcţională şi biomecanica aparatului locomotor,
Editura Stadion, Bucureşti, 1972;

BENINGHOFF, A., GOERTLER, K., Lehrbuch der Anatomie des Menschen,

Ed. Urban und Schwartzenberg, Munchen, 1968;

BRAUS H, ELZE, C., Anatomie des Menschen, Berlin Springer, 1957;

DANEMAN, A., Pediatric Body, C.T. Springer Verlag, Berlin - New York, 1987;

DIACONESCU, N., NICULESCU, V., LAZĂR, E., Anatomia capului şi gâtului,

curs, Institutul de Medicină din Timişoara, 1976;

DIACONESCU, N., VELEANU, C., KLEPP, M.I., Coloana vertebrală, Editura

Medicală, Bucureşti, 1977;

HAFFERTL, A., Lehrbuch der topographischen Anatomie, Springer Verlag,

Berlin, 1969;

HAMILTON, W.J., Textbook of Human Anatomy, Second Edition, C.V. Mosby

Company, Sant Louis, Missouri, 1976;

HARRIES, M., WILLIAMS, C., STANISH, W., MICHELI, L.J., Oxford Textbook
of Sports Medicine, Oxford University Press, New York, 1996;

HOBART, D., Dissector of Human Anatomy, Except Medical Company, New

York, 1984;

HOWDEN, R., Gray’s Anatomy, Editura Courage Books, London, 2000;

IAGNOV, Z., REPCIUC, E., RUSSU, G., Anatomia omului, Editura Medicală
Bucureşti, 1962-1966;

IFRIM, M., MAROŞ, T., CERBULESCU, C., NICULESCU, G., Atlas de

anatomie umană, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983;

NICULESCU, V., CIOBAN, T., DUMITRAŞCU-DORU, E., Miologie, Editura

Mirton, Timişoara, 2000;

NICULESCU, V., ROTTENBERG, N., DIACONESCU, N., Ghid de anatomie

practică, Editura Facla, Timişoara, 1988;

PAPILLIAN, V., Anatomia omului, volumul I, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1982;

PATURET, G., Traité d'Anatomie humaine, Editure Doine, Paris, 1951;

209
Aparatul locomotor

RANGA, V., Anatomia omului, volumul I, Institutul de Medicină şi Farmacie,

Bucureşti, 1978;

REPCIUC, E., Anatomie descriptivă, Editura de Stat, Bucureşti, 1951;

ROMANES, C. J., CUNNINGHAM, S., Textbook of Anatomy, Oxford University

Press, London, 1972;

ROUVIỀRE, H., DELNAS, A., Anatomie humaine descriptive et

topographique, Editure Masson, Paris, 1976;

SCHIEBLER, TH., SCHMIDT, W., Lehrbuch der gesunden Anatomie, Springer

Verlag, Berlin, 1981;

SCHUMACHER, G. H., Topographische Anatomie des Menschen, Ed.

Thieme, Leipzig, 1985;

SIMIONESCU, N., Ghid pentru studiul practic al anatomiei omului, curs Lito,
Institutul de Medicină şi Farmacie, Bucureşti, 1960;

SINELNIKOV, R. L., Atlas anatomii celoveka, volumul I, Editura Mediţina,

Moscova, 1974;

STANCIU, C., Anatomie funcţională, Editura Stadion, Bucureşti, 1974;

TESTUT, L, LATARJET, A. Traité d'Anatomie humaine Editure Doine, Paris,

1952;

TITTEL, K., Beschreibende und funktionelle anatomie des menschen, Veb

Gustav Fischer Verlag, Jena, 1962;

VOSS, H., HERRLINGER, R., Taschenbuch der Anatomie, VEB G. Fischer,

Jena, 1975;

WALDEYER, A., Anatomie des Menschen, Berlin, GruyterVerlag, 1976;

WHITING, C. W., ZERNICKE, F. R., Biomehanics of musculo-skeletal

injuries, Editura Human Kinetics, Champaign,1998.

210
 Ghid de anatomie

Cuprins
Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3
Celula. Ţesuturile . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4
Organe, sisteme şi aparate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9
Poziţia anatomică şi planurile anatomice . . . . . . . . . . . 10
Împărţirea corpului în zone şi regiuni anatomice . . . . . . 13
Osteologia. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24
Conformaţia externă a oaselor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24
Conformaţia internă a oaselor. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 27
Scheletul capului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 34
Coloana vertebrală . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 42
Toracele osos . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 52
Scheletul membrului superior. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 56
Scheletul membrului inferior . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 70
Artrologia. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 88
Clasificarea articulaţiilor . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 88
Diartrozele – structură, clasificare . . . . . . . . . . . . . . . . . 90
Mişcările articulare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 97
Articulaţiile capului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 98
Articulaţiile coloanei vertebrale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 99
Articulaţiile toracelui . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 104
Articulaţiile membrului superior. . . . . . . . . . . . . . . . . . . 106
Articulaţiile membrului inferior . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 117
Miologia . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 133
Muşchii scheletici – clasificare, structură . . . . . . . . . . . 133
Anexele muşchilor striaţi scheletici . . . . . . . . . . . . . . . . 137
Muşchii capului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 145
Muşchii gâtului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 146
Muşchii trunchiului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 150
Muşchii membrului superior . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 174
Muşchii membrului inferior . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 188
Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 209

211