Septicemia

Termenul de septicemie se referă la o infecţie gravă a organismului,

caracterizată de prezenţa în sânge a unor germeni patogeni (adică a unui germene care
poate provoca o boală). Septicemia este caracterizată de pătrunderea în sânge a unui
numar mare de patogeni proveniţi dintr-un focar (zona unde se regăseşte o concentraţie
importantă de bacterii patogene). Această boală este astfel susceptibilă să creeze focare
secundare care se vor multiplica într-un mod aparent sau nu.

Cauze
Germenii piogeni (care provoacă formarea de puroi), ca streptococii şi
stafilococii, se dezvoltă plecând de la un focar infecţios primitiv şi se răspândesc pe cale
venoasă. Un focar infecţios persistent (dentar, de exemplu) poate antrena o septicemie.
Atunci când focarul infecţios iniţial este o endocardită stângă, adică o infecţie a
inimii stângi, difuzarea microbilor se face pe cale arterială.

Condiţiile care favorizează apariţia septicemiei sunt:

 Intervenţiile chirurgicale şi alte gesturi instrumentare de diagnostic sau tratament
(endoscopie, endourologie, cateterism vascular, etc.) cu nerespectarea condiţiilor de
asepsie (condiţie în care microorganismele sunt absente) şi antisepsie (grup de
metode urmărind distrugerea microbilor prezenţi într-o plagă accidentală sau pe un
obiect cu ajutorul unor substanţe chimice sau a agenţilor fizici).
 Stările de imunosupresie(scăderea sau diminuarea rezistenţei organismului)
ex. citostatice, radioterapie etc.
 Prezenţa unui focar septic cunoscut sau criptogenic (cu origine şi evoluţie
necunoscute);
 Selectarea unei flore foarte virulente;
 Utilizarea preoperatorie de materiale heterologe (materiale de sinteză, proteze
osoase sau articulare, proteze vasculare din materiale plastice - se impun
reintervenţii precoce de eliminare a lor);
 Nerespectarea normelor sanitare în spitale.

Formele infecţiei
 Septicemia bacteriană (bacteriemia) este o formă insidioasă de septicemia (boală
care apare pe nesimţite, fără manifestări vizibile), caracterizată prin prezenţa
bacteriilor în sânge, fără ca acestea să producă simptome evidente sau specifice, cel
puţin la început. În esenţă, în bacteriemie se observă doar prezenţa în sânge a unor
1
 germeni patogeni viabili de origine bacteriană. Această stare poate conduce sau nu
spre o septicemie propriu-zisă.
 Septicopiemia desemnează o stare de septicemie carcterizată prin prezenţa în
sânge a germenilor piogeni (care produce puroi). Această formă a bolii este însoţită
de abcese în diferite ţesuturi şi organe (abcese multiple).
 Piemia (infecţie generală a organismului) este o stare de septicemie caracterizată
prin prezenţa în sânge a puroiului.
 O alta formă a septicemiei este toxemia (hipertensiune arterială în timpul sarcinii
sau septicemie), prin care se înţelege prezenţa în sânge, într-o cantitate mare, a
toxinelor bacteriene.

Simptomele septicemiei
Simptomatic, septicemia se exteriorizează prin febră ridicată şi printr-o stare
generală deteriorată. În septicemie au de suferit şi alte organe, în special inima, ficatul şi
rinichii. Afecţiunea poate fi fatală (duce la moarte în 50% din cazuri) în lipsa unui
tratament prompt şi adecvat cu asocieri antibiotice. Principiile cu acţiune antibiotică din
plante acţionează prea lent şi cu o energie diminuată în raport cu înmulţirea masivă a
germenilor din fluxul sanguin.

Analizele medicale necesare

Diagnosticul de septicemie este pus, în general, după ce sunt parcurse o serie de
investigaţii medicale, cum ar fi explorări bacteriologice (recoltari de produse biologice
pentru bacterioscopie directă şi culturi cu antibiograme). Examenul fundamental constă
în efectuarea de hemoculturi: se recoltează sânge din vene, artere sau măduvă, cu
repetare săptămânală, considerându-se focar sterilizat dacă se vor obţine minimum două
hemoculturi negative la interval de 7 zile, sub tratament antibiotic. Un diagnostic pozitiv
şi de certitudine implică focar septic, semne clinice şi hemoculturi pozitive.

Tratament
Fiind o infecţie gravă a organismului, septicemia implică şi un tratament adecvat
în cazul diagnosticului pozitiv. Tratamentul profilactic se referă la tratamentul corect al
plăgilor şi al afecţiunilor valvulare şi respectarea riguroasă a principiilor de asepsie şi
antisepsie în cursul oricărei manevre invazive. În serviciul de terapie intensivă,
tratamentul curativ este realizat de către o echipă complexă cu structură
interdisciplinară: reanimator - chirurg, infecţionist, internist, cardiolog, neurolog etc. În
cazul depistării de focare infecţioase localizate, se va impune desfiinţarea acestora prin
evacuare, lavaj/toaletă locală şi drenaj corect. În cazurile grave, se recurge şi la
sacrificarea organului afectat (splenectomie etc.).
2