Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Denumire:
MODELE DE PREDARE–EVALUARE
LA MODULUL DE AGROTEHNICĂ
Autor: VÎLCU IONELA
Unitatea de învăţământ:
COLEGIUL TEHNIC ”DANUBIUS”
CORABIA
MODULUL DE AGROTEHNICĂ Domeniul:
AGRICULTURĂ
Clasa: a X-a
Scopul materialului propus1:
didactic (de utilizat la clasă/cu elevii)
VÎLCU IONELA
MODELE DE PREDARE–
EVALUARE
LA MODULUL DE AGROTEHNICĂ
INRODUCERE
„Agricultura modernă şi performantă nu se poate face fără
specialişti, fără un sector puternic de cercetare – dezvoltare, fără
tehnologii, produse chimice şi biologice în acord cu cerinţele de
sănătate publică. Să nu ne facem iluzii şi în agricultura ecologică
există la fel de mulţi factori de risc ca şi în cazul agriculturii de tip
industrial. Aceste riscuri pot fi reduse sau îndepărtate doar prin
aplicarea corectă a tehnologiilor, cu sprijinul şi sub conducerea
inginerilor agronomi, zootehnişti, a medicilor veterinari, a chimiştilor
şi biologilor” (Oancea I., 2012, pag. 11).
Trecerea de la modelul agricol de subzistenţă la cel comercial,
caracteristic Uniunii Europene, impune dezvoltarea unei agriculturi
durabile prin promovarea în practică a tehnologiilor conservative de
lucrări ale solului pentru obţinerea unor recolte de calitate superioară,
cu costuri reduse şi respectând totodată cerinţele privind ameliorarea
fertilităţii solului. Dezvoltarea durabilă globală nu poate fi concepută
fără o dezvoltare durabilă a agriculturii.
Necesitatea dezvoltării durabile a fost evidenţiată la Conferinţa
pentru Mediu şi Dezvoltare care a avut loc în iunie 1992 la Rio de
Janeiro. Aceasta a fost una dintre cele mai importante conferinţe
multinaţionale, care a abordat problemele pe termen lung ale rnediului,
ca probleme de politică internaţională. Conferinţa de la Rio a marcat
începutul unei schimbări profunde ale cărei efecte le vor îmbogăţi pe
cele ale Revoluţiei Agricole şi Industriale.
Comisia Internaţională asupra Mediului şi Dezvoltării a definit
dezvoltarea durabilă ca fiind "dezvoltarea care întruneşte necesităţile
prezentului, fără a compromite capacitatea generaţiei viitoare de a
întruni propriile sale necesităţi".
Durabilitatea trebuie înţeleasă ca interrelaţia dintre dinamica
sistemului socio-economic şi dinamica sistemelor ecologice naturale,
seminaturale şi transformate, în care viaţa omenirii să continue
indefinit, oamenii ca indivizi să prospere, cultura să se dezvolte, dar în
care efectele activităţii umane, să nu distrugă diversitatea,
complexitatea şi funcţionarea sistemelor ecologice suport al vietii.
Durabilitatea presupune echitatea între generaţii, deci
responsabilitatea fiecărei generaţii de a asigura generaţiilor următoare
un capital natural şi economic nediminuat.
Omul a înţeles foarte târziu că locul său în natură este limitat, că
prin partea sa materială el este supus aceloraşi legi ale existenţei, că nu
este stăpânul absolut al planetei ci numai locuitorul ei şi că având în
vedere poziţia dominantă pe care o ocupă în piramida trofică,
problemele sale pot avea consecinţe grave pentru mediul său de viaţă.
CAPITOLUL I
IMPORTANŢA CUNOŞTINŢELOR
AGROTEHNICE PENTRU ELEVII DIN
ÎNVĂŢĂMÂNTUL TEHNIC AGRICOL
1.4. ASOLAMENTELE
Asolamentul este considerat una dintre cele mai importante
măsuri agrotehnice de menţinere şi creştere a fertilităţii solului şi de
sporire a eficienţei celorlalte măsuri agrofitotehnice.
”Asolamentul reprezintă împărţirea terenului în sole (tarlale)
pe care plantele de cultură se succed în spaţiu (pe sole) şi în timp (pe
ani agricoli) într-o ordine bine stabilită şi pe care se aplică sisteme
raţionale de lucrare a solului, de fertilizare şi de erbicidare în
vederea creşterii fertilităţii solului şi a sporirii calitative şi
cantitative a producţiilor agricole” (Iancu S., A. Ciobanu, 2010).
Asolamentul include noţiunea de rotaţie, adică numărul de ani
în care o plantă de cultură trece prin toate solele sau după care
aceasta revine pe aceeaşi solă a asolamentului respectiv, după
anumite criterii ştiinţifice. Este o măsură principală, rentabilă, de
planificare şi organizare a activităţii în fermele agricole.
La întocmirea asolamentelor se ţine cont de factorii naturali
(climă, sol, relief, apă freatică etc.), de condiţiile economico-
organizatorice (cerinţele pieţii, forţa de muncă, reţeaua de drumuri,
existenţa în zonă a unor fabrici de zahăr, ulei, conserve de legume,
tutun etc.) şi de consideraţiile agrobiologice (după plante
neprăşitoare, care refac sau cel puţin menţin structura solului, dar
favorizează îmburuienarea, să urmeze plante prăşitoare; după plante
prăşitoare, care combat bine buruienile, dar degradează structura, să
se cultive plante neprăşitoare; după plante sensibile la unele boli şi la
unii dăunători să se cultive altele rezistente la acele boli şi la acei
dăunători;
după plante mari consumatoare de elemente nutritive sau de apă să
urmeze altele cu un consum mai mic şi invers; între semănatul
culturii principale şi recoltarea plantei premergătoare să fie timp
suficient pentru pregătirea patului germinativ etc.). Asolamentul este
cea mai ieftină măsură agrotehnică, nu necesită nici-o investiţie.
În cadrul diferitelor asolamente se operează cu o serie de
noţiuni de bază (elementele asolamentelor):
a) Sola (tarlaua) este o suprafaţă de teren de mărime
variabilă, cu sol cât mai omogen, din cadrul asolamentului, care se
cultivă cu 1-3 specii de plante cu însuşiri biologice şi tehnologice
asemănătoare. În acest ultim caz se numeşte solă combinată sau
mixtă (Exemplu: mazăre, fasole şi soia pe aceeaşi solă). Ea poate
avea 2-3 parcele. De obicei este delimitată de obstacole naturale
(drumuri, căi ferate, ape, păduri, vetre de sat, canale, ravene etc.
b) Parcela este o subdiviziune a solei mixte (combinate) pe
care se cultivă o singură specie de plante.
c) Cultura dublă (succesivă, secundară, a doua cultură sau în
mirişte) se însămânţează în acelaşi an, pe aceeaşi solă cu cultura
principală, după recoltarea acesteia. Cultura principală trebuie să
elibereze terenul mai devreme (borceag, mazăre, orz, grâu, rapiţă
etc.), iar cultura dublă poate fi pentru boabe, îngrăşământ verde sau
furaj. Exemplu: porumb pentru siloz după mazăre.
d) Cultura intercalată reprezintă cultivarea unei specii de
plante printre rândurile sau, mai ales, pe rândurile plantei principale.
Recoltarea şi valorificarea culturilor se face separat. Exemple: fasole
prin porumb; dovleci prin porumb; ceapă, usturoi, salată etc. prin vie
etc.
e) Cultura în amestec constă în cultivarea a 2-3 specii de
plante, amestecate chiar de la semănat, care se recoltează şi se
valorifică împreună. Exemplu: borceagul de toamnă şi cel de
primăvară.
f) Cultura ascunsă este o specie de plante care vegetează un
an alături de cultura principală şi care îşi continuă vegetaţia şi în anul
următor. De exemplu, într-o cereală păioasă se seamănă primăvara
trifoi.
g) Cultura principală se seamănă la epoca optimă, în anul de
referinţă, pentru obţinerea unor producţii cât mai mari (ex. în anul
2015).
h) Cultura premergătoare se cultivă în anul precedent
(2014).
i) Cultura postmergătoare urmează pe sola respectivă după
planta principală (în anul următor, 2016).
j) Cultura antepremergătoare se cultivă pe sola respectivă
cu doi ani înaintea celei principale (este premergătoarea
premergătoarei) – anul 2013.
k) Cultura amelioratoare este o specie de leguminoase care
îmbogăţeşte solul în azot fixat pe cale biologică, prin intermediul
bacteriilor simbiotice.
1) Planul de cultură reprezintă indicarea suprafeţelor (în
hectare) ocupate de fiecare specie de plante din cadrul asolamentului.
m) Structura culturilor înseamnă specificarea ponderii
(procentelor) fiecărei culturi din cadrul unui asolament. Totalul
hectarelor corespunde cu totalul procentelor (100%)
De exemplu, în asolamentul soia - grâu – floarea - soarelui -
porumb, soia este cultură amelioratoare, premergătoare pentru grâu,
antepremergătoare pentru floarea - soarelui, postmergătoare faţă de
porumb şi cultură principală pentru prima solă (pentru anul
respectiv). Ea ocupă (are o pondere de) 25 % din acest asolament de
patru ani (cu patru sole).
n) Schema de asolament reprezintă indicarea, în ordinea
rotaţiei, a grupelor de plante de cultură. Exemplu: cereale păioase de
toamnă - prăşitoare (schemă de 2 ani); leguminoase anuale - cereale
păioase de toamnă - prăşitoare (schemă de 3 ani); leguminoase
anuale - cereale păioase de toamnă - prăşitoare - cereale păioase de
primăvară (schemă de 4 ani) etc.
Tipul de asolament reprezintă indicarea plantelor de cultură în
ordinea rotaţiei lor. Exemplu: 1. grâu de toamnă – 2. porumb pentru
boabe (tip de asolament de 2 ani); 1. mazăre + fasole – 2. grâu de
toamnă - 3. porumb pentru boabe + cartofi (tip de asolament de 3 ani)
Monocultura reprezintă cultivarea unei specii de plante mai
mulţi ani consecutiv (peste 4), pe aceeaşi solă. Exemple: grâu
– grâu – grâu – grâu – grâu.
CAPITOLUL II
BAZA TEHNICO-MATERIALĂ
PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL LICEAL AGRICOL
PROIECT DIDACTIC
ŞCOALA: COLEGIUL TEHNIC „DANUBIUS” CORABIA -
OLT
MODULUL I: AGROTEHNICĂ
Clasa: a X -a A
Domeniul: Agricultură ecologică
Competenţe specifice: aplică cunoştinţe cu referire la factorii de
vegetaţie şi însuşirile fizico - chimice ale solului
Lecţia: Proprietăţile fizice ale solului
Compe- Tim- M2 M3 M4
tenţe pul Conţinutul tematic
vizate
- 2 A.Moment organizatoric
min - notarea absenţelor, _ af exp
verificarea ţinutei, a ordinei şi
igienei clasei, controlul
materialului didactic
- 5 B.Verificarea cunoştinţelor
min însuşite anterior
„Formarea profilului de sol” Se _ af cv
realizează conversaţia cu
elevii, prin adresarea de
întrebări la întreaga clasă şi va
răspunde un singur elev.
Ce se înţelege prin proces de
formare a solului?
Care este rezultatul proceselor
pedogenetice?
Care sunt factorii de
solificare?
Ce este culoare?
Ce sunt neoformaţiile?
C. Trecerea la predarea noilor af exp
cunoştinţe
Elevii vor fi anunţaţi că etapa
de verificare s-a încheiat şi se
trece la lecţia nouă; profesorul
pregăteşte materialul didactic
iar elevii îşi pregătesc caietele
de notiţe
D. Anunţarea subiectului
lecţiei noi:”Proprietăţile fizice af exp
ale solului”
Se scrie titlul lecţiei pe tablă
25 E. Conţinutul lecţiei noi af exp
min Profesorul va dezbate cu elevii cv
importanţa proprietăţilor
fizice ale solului
Evidenţiază proprietăţile
fizice şi clasele texturale
Ce reprezintă structura şi
tipurile de structură
Cd1 Defineşte textura şi M3 M4
structra solului M2
Textura sau compoziţia
granulometrică, reprezintă
partea minerală a solului care
se exprimă prin procentele în
care fracţiunile
granulometrice participă la
alcătuirea solului.
Structura solului
reprezintă modul de grupare
al particulelor elementare în
agregate de diferite forme şi
agregare
mărimi numite
structurale.
Cd2 Clasificarea şi M1 M2 M3
caracterizarea solurilor din Fd
punct de vedere al structurii
gradul de
În funcţie de :
dezvoltare a structurii
Sol nestructurat, când nu se
observă agregate structurale
în peretele împrospătat al
profilului de sol
Sol structurat- la sfărâmare
cel puţin 25% din masa solului
este organizată în agregate
structurale întregi;
Sol moderat structurat- 25-
75% din masa solului este
organizată în agregate
structurale uşor observabile
în solul deranjat;
Sol bine dezvoltat- când mai
mult de 75% din masa solului
este organizată în agregate
structurale vizibile în solul
nederanjat;
Structură distrusă sau
deranjată prin cultivare când M1 M2 M3
agregatele structurale sunt Fd
distruse de lucrările agricole
În funcţie de tipul de
structură:
Monogranulară, glomerulară,
grăunţoasă, poliedrică,
sfenoidă, prismatică,
columnară, columnoidă,
foioasă, compusă
Se vor prezenta căile de
degradare a structurii dar şi
măsuri de refacere a
structurii;
Densitatea solului
reprezintă masa unităţii de
volum a fazei solide a solului;
în funcţie de densitate textura
poate fi: nisipo- lutoasă, luto-
nisipoasă, lutoasă, luto-
argiloasă şi argiloasă.
Densitatea aparentă
reprezintă masa unităţii de
volum a solului uscat în
aşezare naturală. este
Porozitatea
proprietatea solului de a
prezenta un sistem de pori
care pot fi umpluţi cu aer sau
cu apă. Totalitatea porilor
reprezintă porozitatea totală.
Cd3 13 Pe parcursul prezentării af exp
min noilor cunoştinţe, profesorul ob
explică şi apelează la cv
materialele didactice,
efectuează o schiţă a lecţiei pe
tablă, poate distribui elevilor
fişe de documentare.
Elevii urmăresc
pezentările, studiază fişele de
documentare, îşi iau notiţe.
Elevii pot fi împărţiţi pe gr mpîr
grupe, fiecare elev primind
câte un rol, pe care îl vor
îndeplini după studierea fişei
de documentare: rezumator,
întrebător, clarificatorr;
primul elev va prezenta un
rezumat, al doilea va efectua o
listă de întrebări, al treilea va
discuta termenii necunoscuţi
iar al patrulea va prezice la ce
le vor folosi noile cunoştinţe.
5 Fixarea cunoştinţelor af cv
min Se face prin conversaţie
asupra conţinutului şi a
materialelor vizionate şi a
fişelor;
Întrebări:
Cum se defineşte structura,
textura, care sunt clasele
texturale şi structurale?
Care sunt căile de degradare şi
refacere ale structurii şi
texturii solului?
1. Lucrarea practică în teren: Semănatul culturii de orz de
toamnă cu semănătoarea SUP-29
Lucrarea cuprinde pregătirea lucrării practice şi desfăşurarea
lucrării practice.
Pregătirea lucrării practice necesită;
Stabilirea epocii de executare a lucrării; lucrarea are loc în
cursul lunii octombrie, semestrul I; timpul afectat - 1oră;
Recunoaşterea şi pregătirea locului unde se va desfăşura
pregătirea practică, lucrarea are loc pe o parcelă de tren unde terenul a
fost pregătit în vederea semănatului, pentru ca elevii să se poată deplasa
rapid la locul de executare a lucrării;
Materiale necesare: semănătoarea SUP - 29, o capră de
lemn;
1. Organizarea elevilor: se grupează câte 4 - 5 ca să lucreze prin
rotaţie. Desfăşurarea lucrării practice cuprinde:
Recapitularea cunoştinţelor teoretice care motivează lucrarea
ce se va desfăşura; se stabileşte legătura cu lucrările şi temele studiate
anterior: arătura, lucrările de pregătire a solului pentru obţinerea unui
pat germinativ cât mai bun. Anunţarea temei şi scopul lucrării: temă –
Semănatul orzului cu semănătoarea SUP 29; scopul - de a forma la
elevi priceperi şi deprinderi privind pregătirea semănatorii pentru
semănat, alimentarea ei cu sămânţă şi metodele de semănat;
Explicarea tehnicii de lucru şi executarea lucrării prin
demonstraţie; se ţine cont de etapele lucrării: reglarea debitului
semănătorii; proba maşinii de semănat în condiţii de lucru; semănatul
orzului de toamnă.
Reglarea debitului semănătorii cuprinde: ridicarea pe capră de
lemn a cadrului semănătorii; cuplarea axului distribuitor; turnarea
seminţei în buncărul semănătorii; executarea a 30 - 50 învârtituri ale
roţii semănătorii; cântărirea seminţei distribuite de brăzdare; calculul
debitului de semânţă în kg/ha.
Proba maşinii de semănat în condiţii de lucru cuprinde: jalonarea
parcelei pentru obţinerea de rânduri drepte şi distribuirea uniformă a
seminţei în buncărul semănătorii.
Pornirea în lucru a maşinii de semănat.
Aprecierea calităţii lucrării se face cu ajutorul unor indici: epoca
de semănat, adâncimea şi norma de semănat, realizarea de rânduri
drepte.
Profesorul va explica fiecare etapă a lucrării în acelaşi timp cu
executarea ei: ridicarea cadrului semănatorii; cuplarea axului
distribuitor; reglarea distribuitoarelor semănătorii; turnarea şi
distribuirea uniformă a seminţei în buncăr; cântărirea seminţei;
distribuirea seminţei; efectuarea semănatului.
Norma de sămânţă se determină astfel :
Q (kg/ha) = D x M.M.B. x 100 / P x G, unde:
Q = cantitatea de sămânţă, exprimată în kg/ha; D = densitatea
boabelor la m2; M.M.B. = masa a 1000 de boabe, exprimată în
grame;
P = puritatea seminţelor, exprimată în %; G = germinaţia
seminţelor, exprimată în %.
După reglarea debitului semănătorii, în funcţie de cantitatea de
sămânţă stabilită a se aplica la ha, profesorul ajutat de elevi jalonează
parcela, distribuie uniform seminţele în buncărul semănătorii şi trece
la pornirea la lucru a maşinii de semănat. Apoi se apreciază calitatea
lucrării prin calificative corespunzătoare.
După demonstrare profesorul pune 1 - 2 elevi să execute
lucrarea.
Repartizarea elevilor la lucru se poate face pe echipe, astfel:
prima echipă ridică cadrul maşinii de semănat, cuplează axul
distribuitor şi toarnă seminţele în buncărul semănătorii; a doua echipă
calculează debitul de seminţe, după ce au fost executate 30-50 de
învârtituri ale roţii de transport şi se cântaresc seminţele colectate pe
prelate; echipa a treia jalonează parcela; a patra echipă execută
lucrarea de semănat; a cincea echipă apreciază calitatea lucrării după
pornirea în lucru a maşinii.
„Executarea lucrării este momentul în care se formează
priceperi şi deprinderi de calculare a normei de sămânţă la ha şi de
efectuare a probei maşinii de semănat în condiţii de lucru. În
momentul executării lucrării, profesorul urmăreşte cât de corect sunt
executate operaţiile, conversează permanent şi dă explicaţii atunci
când nu au fost înţelese corect anumite operaţii. Se asigură rotaţia
elevilor de către profesor în cadrul fiecărei echipe şi rotaţia
echipelor, astfel încât fiecare elev să ajungă să cunoască verigile
acestei lucrări practice. Încheierea lucrării practice are loc în două
etape:
- Analizarea lucrării din punct de vedere tehnic. La sfârşitul
lecţiei profesorul analizează modul cum s-a executat lucrarea şi va
pune întrebări elevilor referitoare la modul cum trebuie efectuată
succesiunea operaţiilor. Elevii sunt antrenaţi să gândească în spirit
practic, să analizeze lucrarea executată comparând-o cu situaţiile
expuse teoretic în sala de curs şi să facă aprecieri.
- Completările şi concluziile finale ale profesorului-
completează cunoştinţele elevilor, arătând cum se fac reglajele
necesare şi la alte maşini de semănat, considerând că elevii şi-au
format priceperile şi deprinderile necesare” (Elisabeta Burada, 2013,
pag. 134).
CAPITOLUL V
CONTRIBUŢII LA ÎMBUNĂTĂŢIREA METODELOR
DE PREDARE -ÎNVĂŢARE LA MODULUL DE
AGROTEHNICĂ, LA COLEGIUL TEHNIC „DANUBIUS”
DIN CORABIA, JUDEŢUL OLT
5.1 GENERALITĂŢI
În contextul actual, al creşterii rolului şi importanţei
învăţământului în societate, se impune perfecţionarea activităţii
cadrelor didactice. Din ce în ce mai mult se foloseşte noţiunea de
formare a formatorilor, care reprezintă procesul de ridicare a
nivelului de cunoştinţe profesionale şi pedagogice, atât prin
îmbunătăţirea formării iniţiale, cât şi prin metodele de educaţie
permanent. Formarea continuă a profesorilor reprezintă „un sistem
specific, orientat spre perfecţionarea personalului didactic în sfera de
activitate proprie, astfel încât să se asigure o îmbunătăţire
profesională şi umană... Formarea permanentă a profesorilor, la orice
nivel educaţional, presupune, în acelaşi timp, actualizarea ştiinţifică,
psihopedagogică şi culturală” (Imbernon F., 1989).
Perceperea realităţilor înconjurătoare trebuie să fie unanimă
fără a neglija esenţialul, ştiut fiind că natura se îngrijeşte de propriu
ei viitor, dar şi de viitorul nostru. De aceea, avem menirea de a o
cunoaşte, înţelege şi de a o apăra.
În concluzie, conştiinţa ecologică nu apare spontan, din neant;
ea trebuie declanşată şi întreţinută din copilărie, cu contribuţia
familiei şi a instituţiilor de învăţământ preşcolar, continuând cu
şcoala generală şi liceul cărora le revine un rol deosebit de important
pentru că mulţi tineri încheie aici instruirea instituţionalizată, studiile
universitare însemnând, de fapt, o specializare în instruire.
Permanent încerc să educ elevii mei în spiritul cunoaşterii şi
protejării mediului înconjurator, în spiritul revenirii la produsele
alimentare şi nealimentare cât mai naturale.
Folosirea pe scară largă a produselor obţinute din petrol
(mase plastice şi cauciuc sintetic) duce la epuizarea rezervelor Terrei
(petrolul fiind sursă epuizabilă) şi în acelaşi timp au influenţă nefastă
asupra omului.
5.2. VALORI ŞI ATITUDINI
Predarea cunoştinţelor agrofitotehnice urmăreşte şi formarea
de valori şi atitudini cum ar fi: însuşirea unor noţiuni solide privind
tehnologiile agricole specifice zonei montane, formarea unui
comportament pozitiv faţă de mediu şi a interesului faţă de păstrarea
unui mediu echilibrat şi exersarea unor deprinderi de îngrijire şi
ocrotire a naturii; dezvoltarea unei atitudini de responsabilitate faţă
de mediul înconjurător; formarea unor aptitudini de lucru în echipă şi
asumarea responsabilităţilor în cadrul acesteia.
Nume şi prenume.....................................................
Clasa………………………
Stiluri
Timp Scopul Strategii de de Strategii de Resurse
învăţar
alo- predării învăţare e predare
cat V A P
30 O1- - Asocierea - SUP -21
Generare
min. a unui cuvânt expunerea SPC-6
entuzias- cheie cu ma- orală Parc de
mului şi şina agricolă. tractoa-re
interesu- - Prezentarea
lui în semănătorii - conver-
SUP 21 şi
privinţa SPC saţia
temei 6 şi
deosebirile
dintre ele.
50 O2 – -Identificarea - expunere SUP 21
min. Oferirea părţilor com- orală SPC-6
informaţi- ponente ale - fişă de fişă de
documentar
ei de la semănătorii documen- e
teorie la pentru clari- tare
practică, ficarea fişei - conversa-
- Explica- de ţia fişă de lucru
rea con- documentare; - tractor U650
ceptelor - folosirea demonstra-
teoretice punctelor ţia
cheie prin - explicaţia
intonaţie; - fişa de
- Aceasta va
fi lucru
o situaţie de
învăţare în
care elevii se - exerciţiul
vor simţi în
largul lor şi
vor avea
încredere în
această stra-
tegie;
- Discutarea
fişelor de
lucru
30 O3. - Sugerarea - discuţii SUP 21
min. Dezvolta- unuia dintre SPC6 U650
rea de elevi să
abilităţi şi „prezideze”
comuni- dezbaterile.
care orală -
180 O4. Identificarea - teme de SUP 21
min. Dezvolta- aparatelor de lucru SPC 6
rea distribuţie la aparat de
lucrului
în SUP 21 , - exerciţiul distri-buţie,
nomo-
echipă şi citirea nomo- gramă
conso- gramei şi - aplicaţii
lidarea stabilirea practice
informa- elementelor
ţiei. de distribuţie,
pentru
cantitatea
calculată.
10 O5 - Punerea de SUP 21
min. Analiza şi întrebări de - Evaluare SPC 6
evaluarea către elevi pe test U 650
lucrării marginea
temei ;
- Utilizarea
semănătorilor
pentru între-
bările
testului.
La sfârşitul orei elevii trebuie să ştie:
1- să definească destinaţia semănătorilor;
2- să deosebească tipurile de semănători;
3 – să enumere părţile componente ale semănătorilor;
4 – să compare cele două tipuri de semănători.
BIBLIOGRAFIE
1. Berca M., 2011 – Agrotehnică. Transformarea modernă a
agriculturii. Editura Ceres, Bucureşti
2. Boricean C. M., 2015 - Contribuţii la îmbunătăţirea
metodicii predării cunoştinţelor agrofitotehnice la Liceul Tehnologic
„Nicolae Bălcescu” din Întorsura Buzăului, judeţul Covasna. Lucrare
metodico-ştiinţifică pentru obţinerea gradului didactic I,
Universitatea din Craiova
3. Burada Elisabeta, 2013 - Contribuţii la îmbunătăţirea
metodicii predării cunoştinţelor de agrotehnică la Şcoala cu clasele I-
VIII Galicea, judeţul Vâlcea. Lucrare metodico-ştiinţifică pentru
obţinerea gradului didactic I, Universitatea din Craiova
4. Călin Filuţa, 2012 - Contribuţii la îmbunătăţirea metodicii
desfăşurării diferitelor tipuri de lecţii şi lucrări practice de
agrofitotehnie la Şcoala cu clasele I-VIII Negoi – Dolj. Lucrare
metodico-ştiinţifică pentru obţinerea gradului didactic I,
Universitatea din Craiova
5. Cerghit I., 1980 – Metode de învăţământ. Editura Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti
6. Ciobanu A., D. Iancu, 2016 – Noţiuni introductive în
agricultură. Editura Sitech, Craiova
7. Ciolan L., S. Cristea, M. Moldoveanu, I. Neacşu, I.O.
Pânişoară, E. Rafailă, 2013 - Metode de formare în Didactica
specialiţii. Proiect POSDRU, 2007-2013
8. Ciontu C., 2007 – Agrotehnică. Editura Cartea
Universitară, Bucureşti
9. Cocora Monica, S. Iancu, Codruţa-Carmen Golea, 2014 –
Curriculum-ul din învăţământul preuniversitar profesional şi tehnic.
Analele Universităţii din Craiova, seria Psihologie-Pedagogie, an
XIII, nr. 29-30. Editura Universitaria, Craiova
10. Cosma (Ciolacu) Cristina, 2012 – Îmbunătăţirea
metodicii predării cunoştinţelor de protecţia mediului la Palatul
Copiilor Târgu-Jiu, judeţul Gorj. Lucrare metodico-ştiinţifică pentru
obţinerea gradului didactic I, Universitatea din Craiova