Care credeți că sunt aptitudinile simple care alcătuiesc aptitudinea pedagogică?

Aptitudinile pedagogice îi permit profesorului să fie flexibil şi plastic în activitatea profesională,

de a se perfecţiona în permanenţă, fiind receptibil la tot ce e nou. Aptitudinile pedagogice sunt o
componentă importantă a măiestriei profesionale. Pentru ca un pedagog să fie un specialist iscusit este
necesar să-şi dezvolte măiestria profesională, componentele de bază ale măiestriei profesionale. Fiecare
activitate necesită prezenţa unei aptitudini generale şi a unor aptitudini special. Aptitudinea, după
părerea lui E.Claparede, este ceea ce permite diferenţierea indivizilor atunci când, la o educaţie egală, îi
privim din unghiul randamentului. În dependenţă de domeniul în care se manifestă, aptitudile pot fi
clasificate în intelectuale, senzorilale, motorii etc. Funcţii generale ca atenţia, judecata vor fi considerate
aptitudini. Dispoziţiile particulare, cum ar fi abilitatea de a desena, cânta de asemenea sunt aptitudini. O
perioadă îndelungată de timp din viaţa omului aptitudinile rămân nediferenţiate. Numai începând cu
vârsta de aproximativ 10 ani ele prind a se preciza. Unele aptitudini, ca aptitudinea pentru muzică, desen
se manifestă destul de timpuriu la copii. Altele, cele de cercetare ştiinţifică, matematice nu apar înainte
de 14 sau 16 ani.

Aptitudinile pedagogice ca componentă a măiestriei profesionale presupun prezenţa la viitorul

specialist a mai multor calităţi: să fie bun organizator al propriei comunicări şi al lucrului cu elevii,
comunicabil, sociabil, dinamic, receptiv, creativ ş.a. Despre profesor se spune, că trebuie să fie un dublu
meşter al lucrului său: în primul rând, să fie competent în psihologia personalităţii, pe care urmează s-o
formeze, şi, în al doilea rând, să se manifeste ca un om care posedă cunoştinţele, metodele, procedeele
procesului de învăţământ Măiestria pedagogică include un complex de calităţi personale, care-i asigură
profesorului un nivel înalt de autoorganizare profesională. Componentele de bază ale măiestriei
pedagogice sunt: 1) orientarea umanistă a activităţii profesionale, 2) competenţa profesională, 3)
aptitudinile pedagogice, 4) tehnica de lucru .

Aptitudinea pedagogică, ansamblul acelor însuşiri ale profesorului care mediază şi modelează atât
conţinuturile educaţiei şi învăţării (capacitatea profesorului de a se orienta predominant către instruire,
instruire şi rezultate sau doar rezultate; capacitatea de a planifica adecvat sarcinile de învăţare;
aptitudinile organizatorice; abilităţile de comunicare), cât şi aspectele formale ale acestora (aptitudinea
de a cunoaşte şi înţelege particularităţile psihologice ale elevilor; capacităţile empatice; spiritul de
observaţie; tactul pedagogic, ca „simţ al măsurii“ în manifestările comportamentale; flexibilitatea şi
capacitatea de adaptare rapidă la situaţii concrete; stabilitatea emoţională).

Sistemele de clasificare a aptitudinilor pedagogice difera de la un autor la altul, in functie de natura,

continutul si laturile activitatii pedagogice. Astfel, se pot distinge :

1. Aptitudini didactice - referitoare la activitatea de instruire

2. Aptitudini educative - privitoare la activitatea de modelare a personalitatii umane.
Fiecare din aceste categorii include apoi aptitudini legate de realizarea unei sarcini concrete :
- aptitudini metodice ;
- aptitudini de evaluare ;
- aptitudini educative in domeniul educatiei morale, estetice, de mediu, de sanatate, etc.
 Aptitudinile generale sunt cele solicitate și care intervin în orice activitate a omului. Ele formează un
repertoriu instrumental-adaptativ bazal al fiecarui individ, asigurând o relaționare și adaptare optimă în
condițiile variate ale mediului. Aptitudinile generale se împart în aptitudini senzo-motorii și intelectuale.

Aptitudinile senzo-motorii sunt cele care intervin în situațiile care necesită discriminarea,
identificarea și efectuarea unor acțiuni directe asupra unor obiecte, în vederea satisfacerii unor nevoi
curente. Se pot include în aceasta categorie: caracteristicile analizatorilor ( pragurile sensibilității,
dinamica sensibilității, acuitatea, capacitatea de admisie și de procesare informațională, capacitatea de
fixare-păstrare) ;caracteristicile structural-dinamice ale sistemelor motorii ( forța, viteza, finețea și
armonia mișcărilor, tempoul, ritmul, precizia ).

Aptitudinile intelectuale sunt constituite din funcțiile psihice care, simultan, sunt implicate în
toate formele de activitate și, proprii tuturor oamenilor. Acestea sunt: memoria; imaginația; inteligența.

Aptitudinile speciale sunt acele structuri ale personalității de natură instrumentală care asigură
obținerea unor performanțe deasupra mediei în anumite sfere particulare de activitate profesională. Ele
au la bază premise native, ereditare, care țin de calitățile unor subsisteme individualizate ale
personalității.

Rolul cadrului didactic se extinde și devine din ce în ce mai solicitant. Se așteaptă de la cadrele
didactice să utilizeze o varietate de metode, instrumente și abordări și, de asemenea, să le adapteze în
funcție de nevoile elevilor. Aceștia trebuie să posede totodată competențele și aptitudinile necesare
pentru a crea o atmosferă plăcută în clasă și să lucreze în colaborare cu alte părți interesate din cadrul
școlii și din exteriorul acesteia, cu scopul de a oferi sprijin prompt elevilor.

Există anumite aptitudini și competențe noi care se așteaptă a fi însușite sau îmbunătățite de către
cadrele didactice:

Profesorii trebuie să manifeste o atitudine pozitivă față de avantajul de a avea un grup eterogen
de elevi în clasele lor. Profesorii trebuie să fie capabili să selecteze dintr-o gamă variată de tehnici de
predare și strategii de învățare activă (acestea includ: predare axată pe investigații și proiecte, învățare în
colaborare etc.), pentru a lucra eficient și pentru a adapta activitatea de învățare unui grup variat de elevi
– care, deși se află în același mediu de învățare – au nevoi și preferințe de învățare diferite.

Profesorii trebuie să fie informați despre cele mai recente cercetări și cele mai bune practici
dovedite în arii de activitate care sunt relevante pentru aceștia. Profesorii care adoptă învățarea pe tot
parcursul vieții consideră, de asemenea, provocările profesionale ca parte a procesului de învățare.
Totodată, aceștia își îmbogățesc cunoștințele și informațiile, pe care le pot împărtăși cu alți profesori și în
practica lor zilnică.

Profesorii trebuie să integreze metodele de evaluare formativă în activitățile de predare și

învățare pentru a oferi elevilor feedback și a sprijini progresul acestora în direcția îndeplinirii obiectivelor
de învățare.
 Profesorii au nevoie de competențe pentru a diagnostica factorii de risc PTS, printre care se
numără climatul nefavorabil din clasă și din școală, relația defectuoasă dintre profesor și elev, influența
negativă a grupului, absenteismul, problemele de sănătate, dificultățile de învățare etc. Mai mult,
profesorii ar trebui să posede o cunoaștere cuprinzătoare a unei game de intervenții eficiente pentru a
preveni părăsirea timpurie a școlii.

Profesorii trebuie să poată comunica eficient și să construiască relații puternice, pozitive, bazate
pe încredere cu elevii provenind din toate mediile. Aceștia ar trebui să utilizeze strategii adecvate de
gestionare a clasei, precum și tehnici de rezolvare a conflictelor și de prevenire a comportamentului
agresiv, și să posede competențe interpersonale pentru a promova un climat pozitiv în școală și în clasă.

Profesorii care au o atitudine pozitivă și abilitatea de a lucra în echipe profesionale multi-

disciplinare și în comunități profesionale dezvoltă în colaborare abordări noi de predare și învățare,
acționează pentru prevenirea procesului de părăsire timpurie a școlii și sunt mai puțin predispuși să se
simtă izolați. Directorii de școli au un rol cheie în asigurarea bugetului, a timpului și spațiului pentru a
sprijini comunitățile profesionale, proiectele de dezvoltare a școlii și continuarea dezvoltării profesionale.

Profesorii ar trebui să fie încurajați și sprijiniți să conducă și să acționeze ca mentori și factori

generatori de schimbare în clasă și în afara ei. Rolul de conducere pe care îl manifestă profesorul poate fi
caracterizat ca fiind un efort de colaborare în care profesorii dezvoltă împreună expertiza și promovează
dezvoltarea profesională în scopul de a îmbunătăți practicile educaționale ale lor și ale colegilor și
climatul școlar. Scopul acestora este în final de a îmbunătăți capacitatea de asimilare a elevilor și
performanțele acestora.

Profesorii ar trebui să posede abilitatea de a comunica eficient și de a coopera cu părinții,

implicându-i în procesul de învățare și dezvoltare a copiilor lor.

Profesorii ar trebui să posede competența, dorința de a coopera și creativitatea necesare pentru

a implica parteneri externi inclusiv angajatori locali.

Profesorii trebuie să cunoască și să conștientizeze dezvoltarea cognitivă, socială și

comportamentală a elevilor (de exemplu, bunăstarea)