Facultatea de Stiințe Economice –,,Economia comerțului, turismului si serviciilor”

Anul I

Referat Management
Tema: ,,Forme de motivare în organizații”

Student : Dobre Georgiana-Elena

Prof.Coordonator: Lect. Ilie M.

1
Motivaţia reprezintă una dintre cele mai importante probleme ale oricărei organizaţii, aceasta
întrucât relaţia dintre organizaţie şi angajaţi este guvernată de motivele pentru care angajaţii se
simt implicaţi în munca lor. Consecinţa acestui fapt este necesitatea ca managerul organizaţiei să
fie capabil să traducă obiectivele organizaţiei la nivelul angajaţilor şi să le coreleze cu obiectivele
lor personale, deoarece numai astfel organizaţia devine eficientă şi îşi poate atinge obiectivele.

Pentru orice manager este important să cunoască faptul că fiecare angajat al său reprezintă o
personalitate distinctă şi că el trebuie tratat individual şi nu în grup. În cadrul unei organizaţii
fiecare angajat joacă mai multe roluri, ce îşi pun amprenta asupra nevoilor, comportamentului
său.

Motivaţia în muncă implică un comportament al angajaţilor caracterizat prin interese, orientare şi

persistenţă în îndeplinirea sarcinilor. Acest comportament nu depinde numai de individ sau de
contextul în care lucrează, ci reprezintă o interacţiune între personalitatea individului şi mediul
de lucru.

Este destul de dificil de a-i motiva pe angajaţi. Într-o organizaţie, în motivarea personalului
trebuie ţinut cont de un ansamblu de variabile, unele interne acesteia, altele externe. Nu există o
formulă unică care să le arate managerilor cum să asigure motivaţia muncii. Managerii trebuie să
adopte un stil de conducere care să le furnizeze lucrătorilor motivaţia de a-şi îndeplini sarcinile
cu eficienţă.

Modalităţile prin care managerii pot interveni pentru motivarea personalului sunt multiple.
Formele motivaţiei grupează circumstanţele, modalităţile şi mijloacele de natură diversă prin
care managerii influenţează şi orientează comportamentul indivizilor şi al grupurilor. Pentru a
evidenţia, prin contrast, caracteristicele fiecărui tip de motivaţie acestea sunt prezentate în
perechi, cu componente opuse.

Principalele grupe de astfel de perechi sunt:

- Motivaţia pozitivă şi negativă;

- Motivaţia intrinsecă şi extrinsecă;

- Motivaţia cognitivă şi afectivă.

Motivarea pozitivă are în vedere creşterea eforturilor şi contribuţiei personalului la realizarea

obiectivelor firmei, pe baza amplificării satisfacţiilor sale din participarea la procesul muncii ca
urmare a realizării sarcinilor atribuite, în condiţiile în care nivelul obiectivelor şi sarcinilor de
realizat este accesibil majorităţii salariaţilor, iar motivaţiile utilizate preponderent asigură
creşterea veniturilor salariaţilor, a moralului şi statutului lor corespunzător aşteptărilor.
Managerul trebuie să-şi construiască o adevărată structură a motivaţiei pozitive care să ofere
fiecărui individ în parte tipul de satisfacţii la care este sensibil.

2
Motivarea negativă vizează sporirea eforturilor şi contribuţiei personalului fimei la îndeplinirea
obiectivelor sale pe baza diminuării satisfacţiilor în procesul muncii sau a ameninţării cu
reducerea lor, dacă sarcinile şi obiectivele de realizat, de regulă deosebit de solicitante, nu sunt
realizate, iar motivaţiile folosite generează frecvent scăderi de venituri.

Motivaţia intrinsecă (motivaţie directă) este generată de relaţia dintre angajat şi sarcinile de
muncă pe care acesta le are de îndeplinit şi este autoaplicată. Este reprezentată de sentimentele
de realizare, împlinire, competenţă etc., pe care le simte angajatul în urma realizării sarcinilor
care îi revin. Caracteristic acestei forme de motivaţie este obţinerea satisfacţiei prin realizarea
unei acţiuni adecvate (ex.: un student lucrează la un anumit proiect pentru că tema acestuia îl
interesează nu pentru că este obligat, citeşte sau învaţă din dorinţa de a şti si nu pentru a promova
examenul etc.).

Motivaţia extrinsecă (motivaţie indirectă) este generată de mediul de muncă extern sarcinii şi
este aplicată de altcineva. Este reprezentată de salariul, sporuri diverse, promovări etc. pe care un
angajat le poate primi. Exemple de motivaţie extrinsecă sunt: un student lucrează la un anumit
proiect pentru a obţine o notă mare, citeşte sau învaţă din dorinţa de a promova examenul şi nu
de a învăţa ceva, o persoană merge la teatru pentru a-şi crea imaginea unei persoane cultivate etc.

În funcţie de unele nevoi imediate ale oamenilor, distingem ca forme ale motivaţiei: motivaţia
cognitivă şi motivaţia afectivă.

Motivaţia cognitivă este determinată de nevoia de a cunoaşte, de a înţelege, de a şti cât mai
multe. Se manifestă prin curiozitatea sau interesul faţă de tot ce este nou, prin toleranţa faţă de
risc etc.

Motivaţia afectivă este determinată de nevoia omului de a obţine recunoaşterea semenilor săi, de
a se simţi bine în compania lor. În cadrul organizaţional acest tip de motivaţie se manifestă prin
acceptarea unor sarcini sau responsabilităţi din dorinţa de a nu fi considerat incapabil sau rău
intenţionat.

Este necesară cunoaşterea de către manageri a tuturor formelor motivaţiei, tocmai pentru a reuşi,
ca în funcţie de nevoile specifice fiecărui angajat, de particularităţile acestuia, să identifice cele
mai potrivite stimulente pentru a obţine motivarea eficientă a angajaţilor

3
Bibliografie :

https://hcccdi.files.wordpress.com/2013/01/carte-lucretia-birz.pdf

http://www.quaestus.ro/wp-content/uploads/2012/03/I.-Danaiata.pdf

https://www.scribd.com/doc/29774641/Motivarea-personalului