II.2.

EXPRIMAREA SUBSTANTIVULUI

ÎN LECŢIILE DE LIMBA ROMÂNĂ

Asimilarea cunoştinţelor gramaticale de către elevii din învăţământul primar reprezintă

un proces de durată, un proces complex. În comparaţie cu noţiunile din alte domenii ale realităţii,
noţiunile gramaticale au un specific aparte, care determină şi anumite particularităţi ale
procesului de formare a lor. Operaţiile de gândire care sunt implicate în procesul formării
noţiunilor gramaticale (analiza, sinteza, comparaţia, abstractizarea, generalizarea) au anumite
particularităţi.

Elementele de bază cu care operează gramatica sunt cuvintele, care, de fapt sunt nişte
abstracţiuni, generalizări. De exemplu, cuvinte cum sunt băiat, câine, floare, casă, ceas etc.,
denumesc, fiecare, obiecte (fiinţe, lucruri) cu anumite caracteristici, cu însuşiri esenţiale,
generale, constituind astfel nişte generalizări. În gramatică, lucrurile stau cu totul altfel.
Cuvintele menţionate sunt substantive, adică fac parte din totalitatea cuvintelor ce aparţin unei
părţi de vorbire, caracterizată prin aceea denumeşte obiecte (gramaticale), schimbându-şi forma
după număr şi caz, după felul că poate primi articol.

Încă din clasa I, elevii sunt ajutaţi să intuiască existenţa materială a cuvântului, căruia îi
analizează silabele, sunetele şi reprezentarea grafică. De asemenea, începând cu clasa a III-a,
când este introdusă noţiunea de substantiv, elevii fac legătura dintre forma cuvântului şi sensurile
gramaticale pe care le oferă modificările aduse de acesta.

Caracterul specific al elaborării unei definiţii gramaticale este determinat de materialul

lingvistic cu care se lucrează, precum şi de nivelul cunoştinţelor însuşite anterior. Pentru a ilustra
acest specific, ne vom referi la exemple concrete legate de definiţia şi clasificarea substantivului,
de categoriile gramaticale şi de funcţiile sintactice ale acestuia.

II.2.1. Definiţia şi clasificarea substantivului în învăţământul primar

Referitor la formarea noţiunii de substantiv, la definirea şi denumirea acesteia, se are în

vedere că elevii nu sunt străini chiar de notele esenţiale ale sale: este o parte de vorbire şi poate fi
exprimată prin cuvinte care denumesc ceva.

În lecţiile premergătoare studierii substantivului la clasa a III-a pot fi organizate două

unităţi de conţinut. În prima se sintetizează, cu completările şi sublinierile de rigoare, tot ce
cunosc deja elevii din ceea ce au aflat în clasele I şi a II-a cu privire la: Cuvântul-parte a
vorbirii în comunicare. O astfel de lecţie are un caracter practic-aplicativ, deci nu
este vorba de generalizări prin definiţii necunoscute de către elevi. În această fază se pot folosi
comunicarea orală (formarea de propoziţii), cu cerinţe de a se distinge cuvintele şi de a li se
explica sensul (denumesc ceva, exprimă însuşiri, arată numere, exprimă acţiuni). Pentru
atingerea acestui scop se vor folosi exerciţiile de formulare a unor propoziţii cu cerinţe date, cum
ar fi îmbogăţirea înţelesului propoziţiei prin adăugarea de cuvinte noi, modificarea topicii
propoziţiilor, gruparea cuvintelor în funcţie de ceea ce exprimă.

În continuare, în cea de-a doua unitate de învăţământ premergătoare învăţării

substantivului, se continuă ceea ce s-a realizat în prima, cu noi obiective şi forme de activitate,
care au în vedere stabilirea cuvintelor ca părţi de vorbire. De data aceasta, exerciţiile au în vedere
clasificarea cuvintelor, precum şi construirea unor enunţuri care să solicite, de exemplu, alegerea
unui cuvânt care denumeşte ceva şi formarea cu ajutorul acestuia a unor enunţuri cu mai multe
cuvinte; schimbarea formei cuvintelor care denumesc ceva ca să exprime mai multe obiecte.

Materialul de limbă care va fi folosit trebuie bine selectat, astfel încât, în conţinutul lui, să
apară cuvinte care să denumească fiinţe, lucruri, fenomene ale naturii.

Procesul de elaborare a definiţiei substantivului începe cu analiza fiecărui cuvânt în parte,

care denumeşte ceva. Cu privire la substantiv, nota esenţială este faptul că fiecare dintre
cuvintele analizate să denumească ceva, respectiv lucruri, fiinţe, fenomene ale naturii. Elevii vor
fi dirijaţi să compare fiecare din părţile de vorbire întâlnite în textul respectiv, pentru ca pe
această bază, prin comparaţie, să poată desprinde ceea ce este esenţial de ceea ce nu este esenţial.
Esenţialul este faptul că substantivele denumesc ceva. Prin generalizare, se trece la definiţia
substantivului prin care se reunesc notele esenţiale, comune ale cuvintelor respective. Din unirea
în minte a notelor esenţiale rezultă însăşi definiţia substantivului prin efortul intelectual propriu
al elevilor: partea de vorbire care denumeşte fiinţe, lucruri, fenomene ale naturii.

În continuare, după ce se repetă definiţia de câteva ori, se trece la consolidarea acesteia

prin exerciţii de recunoaştere a substantivelor în propoziţii selectate cu atenţie de către profesorul
pentru învăţământul primar. Pentru ca substantivul să nu fie o parte de vorbire separată, elevii
sunt solicitaţi să introducă substantivele în compoziţii scurte, orale sau scrise.

Un lucru care nu trebuie neglijat la identificarea substantivului este faptul că acesta poate
fi numărat.

Pornind de la definiţia substantivelor, vom trece la identificarea acestora cu ajutorul unor

exerciţii, cu anumite cerinţe.

1. Arată ce denumeşte fiecare substantiv din textul:

„Într-o zi, copilul se adresă mamei:

- Mamă, păsările vin şi pleacă de la noi în fiecare an ?

- Da, sigur, mai toate vin şi pleacă. La noi însă este patria lor. Aici îşi scot puii în
cuiburile lor. Toamna însă, la apropierea iernii, ele pleacă în ţările calde, deoarece nu pot suporta
frigul şi nu mai găsesc mâncare.”.

Se va da următoarea explicaţie: în acest dialog între mamă şi copil s-au folosit cuvinte
care denumesc fiinţe, lucruri şi fenomene ale naturii.
 Cerinţe: 1) Subliniază-le cu o linie; 2) Grupează-le după ceea ce denumeşte fiecare.

2. Subliniază substantivele care denumesc fenomene ale naturii din următoarele

enunţuri:

Zăpada s-a aşternut peste tot satul.

Ploaia a început cu două ore în urmă.

Furtuna s-a terminat foarte repede.

3. Grupează pe două coloane substantivele care denumesc fiinţe şi lucruri, din

următoarea enumerare: păun, poet, pix, biserică, şcoală, elev, elefant, carte, oglindă, soacră,
nepot, gumă, pahar, băieţel, profesor, creion.

4. Scrie câte cinci substantive care denumesc:

● animale __________________________________________________

● plante __________________________________________________

● meserii __________________________________________________

● unelte __________________________________________________

● fenomene ale naturii ___________________________________________

● persoane __________________________________________________

5. Scrie sub fiecare titlu denumirile potrivite:

FLORI POMI FRUCTIFERI LEGUME

__________ ______________________ ______________

__________ ______________________ ______________

__________ ______________________ ______________

__________ ______________________ ______________

__________ ______________________ ______________

Noţiunea de substantiv se consolidează în lecţiile următoare, când şcolarii mici vor învăţa
despre clasificarea substantivelor (comune şi proprii), numărul substantivelor (singular şi
plural), genul substantivelor (masculin, feminin şi neutru), funcţiile sintactice ale substantivului.
 Pentru lecţia Substantive comune şi substantive proprii, textul pregătit trebuie să conţină
părţi de vorbire (substantive) de ambele feluri. La început subliniem toate substantivele comune
şi proprii. Se motivează de ce sunt ele substantive. Se compară, pe rând, unele cu celelalte. Prin
operaţiile de gândire se stabileşte că o parte dintre ele denumesc fiinţe de acelaşi fel, lucruri de
acelaşi fel, fenomene ale naturii de acelaşi fel. Apoi, prin generalizare, se formează concluzia:
substantivele care denumesc fiinţe, lucruri, fenomene ale naturii de acelaşi fel se numesc
substantive comune. Trebuie să facem şi precizarea că ele se scriu cu literă mică. Cu literă mare
se scriu numai la începutul propoziţiei.

Referitor la substantivele proprii, abstractizarea şi generalizarea constau în dezvăluirea

faptului că acestea denumesc o anumită fiinţă sau un anumit lucru, spre a-l deosebi de altele de
acelaşi fel. Substantivele proprii se scriu cu literă mare, indiferent de poziţia pe care o ocupă în
textul respectiv.

Al. Roşca (1981, p. 295) afirmă, pe bună dreptate că: „… generalizarea nu poate fi
separată de abstractizare, care va permite să desprindem, să separăm însuşirile esenţiale ale
obiectelor şi fenomenelor de cele neesenţiale, pe care le lăsăm la o parte, facem abstracţie de
ele”.

O noţiune gramaticală nu poate fi înţeleasă dacă este luată izolat, dacă este ruptă de un
anumit context în care se află. Esenţialul în învăţarea noţiunilor gramaticale îl constituie
exersarea capacităţilor intelectuale ale elevilor, înţelegerea sensului noţiunilor, a legăturilor
existente între acestea.

Regulile şi definiţiile gramaticale înţelese corect şi aplicate în practica exprimării devin

astfel instrumente de autoreglare, de autocontrol şi nu se uită, întrucât cel care le foloseşte simte
utilitatea şi necesitatea lor. (I. Şerdean, 2002, p. 275)

Pentru aprofundarea substantivelor comune şi proprii am recurs la exerciţii aplicative.

1. Recunoaşte, în textul dat, substantivele comune.

„Balada primăverii îmi bate în geam. Un sentiment ciudat mă cuprinde. Mă îmbrac şi ies
afară. Păsări cu pene de aur zburau vesele printre frunzişul copacilor. Ciocul lor mic aduna câte
un viermişor ieşit la lumina tandră a soarelui”.

(Lucian Vasilescu, Izvorul fermecat)

2. Începe următoarele enunţuri cu substantive comune.

…………….. pleacă în tabără la munte.

…………….. se ivesc de sub zăpadă.

…………….. plantează pomi în livadă.

…………….. apare după ce încetează ploaia.

 …………….. se zăresc noaptea pe cer.

3. Scrie cel puţin câte patru substantive proprii.

● nume de ape _____________________________________________

● nume de ţări _____________________________________________

● nume de persoane _____________________________________________

● nume de sărbători _____________________________________________

● nume de oraşe _____________________________________________

4. Identifică substantivele proprii din următorul enunţ:

În Piteşti sunt două magazine moderne: Fortuna şi Trivale. Într-o zi, mergând prin
magazinul Fortuna m-am întâlnit cu Raluca, colega mea de şcoală, care intrase în magazin cu
Azorel, un câine cu un botişor mic şi cu urechile lăsate.

II.2.2. Categoriile gramaticale ale substantivului în învăţământul primar

În învăţământul primar, categoriile gramaticale ale substantivului se rezumă la număr şi

gen.

Legat de categoria gramaticală a numărului, elevii cunosc din clasele I şi a II-a acest
lucru, fără a se folosi terminologia adecvată (singular, plural), precizându-se că substantivul îşi
schimbă forma pentru a denumi mai multe fiinţe, mai multe lucruri, mai multe fenomene ale
naturii. În clasa a III-a se introduce noţiunea de număr, respectiv singular şi plural (pentru a
denumi un obiect sau mai multe obiecte).

Pentru a se consolida cunoştinţele legate de număr am încercat să pun în aplicare

noţiunea de singular şi plural prin mai multe tipuri de exerciţii, de tipul:

1. Pune substantivele din paranteze la numărul solicitat de context:

a) (Elevul) îşi fac temele la matematică.

(Cocoşul) s-au luat la luptă în curte.

(Fetiţa) se jucau pe malul lacului.

2. După modelul: elev-elevi-elevii completează următoarele serii:

pom ----------------------------------------------------------
 munte ----------------------------------------------------------

pumn ----------------------------------------------------------

3. Trece la plural următoarele substantive: pământ, salcie, morcov, apă, copac, râu, coş,
cântec, pas, cot, ochi, nasture, râpă, pix.

Genul substantivelor se studiază în clasa a IV-a. Se explică elevilor că această categorie

gramaticală se poate afla prin numărarea substantivului:

un ………… doi (pentru masculin) un copil – doi copii;

o ………… două (pentru feminin) o fată – două fete;

un ……… două (pentru neutru) un scaun – două scaune

Pentru fixarea acestei categorii gramaticale se pot folosi diferite tipuri de exerciţii
gramaticale.

1. Dă exemple de cinci substantive de genul masculin, argumentând prin numărare, ca

în exemplul de mai jos:

Exemplu: un câine – doi câini

__________________

2. Alege dintre substantivele date pe cele de genul feminin şi formează cu fiecare câte o
propoziţie: tren, zambilă, stâncă, oaie, pârâu, creion, dormitor, coţofană, staţiune.

3. Aşază pe trei coloane, în funcţie de gen următoarele substantive: alifie, ceas, pahar,
cuţit, unchi, răţoi, penar, farfurie, pastă, glumă, pepene, covrig.

II.2.3. Funcţiile sintactice ale substantivului în învăţământul primar

În manualul de clasa a IV-a se precizează o singură funcţie sintactică a substantivului şi

anume funcţia de subiect. Celelalte funcţii de atribut şi complement sunt menţionate, în treacăt,
ca părţi secundare de propoziţii, fără să fie denumite (în propoziţiile dezvoltate).

Funcţia sintactică de subiect se recunoaşte relativ uşor, avându-se în vedere faptul că

punem întrebarea: despre cine (ce) este vorba în propoziţie ?

Pentru consolidarea acestei funcţii sintactice se va trece la diferite tipuri de exerciţii

metodico-aplicative.
 1. Subliniază substantivele şi precizează funcţia lor în propoziţie:

Berzele au plecat în ţările calde.

Au înflorit ghioceii.

Fiind cald, gândacii au ieşit la soare.

2. Formează propoziţii în care substantivele Alexandru, cer, profesor, bancă, floare să

îndeplinească funcţia sintactică de subiect.

3. Indică ce funcţie sintactică au substantivele melcul, copilărie, Maria, în propoziţiile

date. Scrie sub fiecare întrebarea corespunzătoare.

a) Melcul şi-a scos corniţele.

Se văd corniţele melcului.

Îi cânt melcului o melodie.

b) Copilăria este cea mai frumoasă etapă a vieţii.

Jocurile copilăriei nu se pot uita niciodată.

Nu pot uita copilăria.