UNIVERSITATEA ,,CONSTANTIN BRÂNCOVEANU’’

Facultatea de Stiinte Juridice, Administrative si ale Comunicarii Pitesti

Specializarea - DREPT

LUCRARE DE LICENŢĂ

INFRACŢIUNI CONTRA PATRIMONIULUI

ANALIZA INFRACTIUNILOR DE SUSTRAGERE

Coordonator, Absolvent,

1
Conf. Univ. Dr. ION MIHALCEA CRISTINA GUNIE

- 2011 -

CUPRINS

INTRODUCERE...........................................................................................5

CAPITOLUL I. CONSIDERATII GENERALE PRIVIND INFRACTIUNILE

CONTRA PATRIMONIULUI.........................................................................6
Sectiunea I. Consideratii generale si referinte istorice..............................................6
Sectiunea II. Cadrul juridic general insituit prin Contitutia din 1991 si modificarile
in anul 2003 si implicatiile ei asupra reglementarilor penale.............................9

CAPITOLUL II. ASPECTE COMUNE ALE INFRACTIUNILOR CONTRA

PATRIMONIULUI........................................................................................11
1.Obiectul juridic generic si obiectul material................................................11
2. Subiectii infractiunilor.............................................................................18
3. Latura obiectiva..........................................................................................20
4. Latura subiectiva.........................................................................................21
5. Forme. Sanctiuni.........................................................................................22
FURTUL.TALHARIA..................................................................................24

FURTUL.......................................................................................................27

2
1. Furtul simplu ( art. 208 C.pen )..............................................................27

2. Furtul calificat ( art. 209 C. pen. )..............................................................29

3. TALHARIA ( art. 211 C.pen. )................................................................35

3.1. Forma simpla............................................................................................35

3.2. Forma agravata.........................................................................................36

CAPITOLUL III. ANALIZA FIECAREI INFRACŢIUNI DE

SUSTRAGERE................................................................................................38
1. Furtul.........................................................................................................38
2. Tâlhăria……..……………………………………………………………….…47
3. Abuzul de încredere.................................................................................50
4. Gestiunea frauduloasă................................................................................52
5.1. Înşelăciunea în formă de bază................................................................53
5.2. Înşelăciunea în convenţii.........................................................................57
5.3. Înşelăciune prin emitere de cecuri fără acoperire.....................................59
6. Delapidarea..............................................................................................61
7. Însuşirea bunului găsit................................................................................63
8. Distrugerea.................................................................................................65
9. Distrugerea calificată.................................................................................67
10. Distrugerea din culpă..................................................................................67
11. Tulburarea de posesie...................................................................................69
12. Tăinuirea..................................................................................................71

CONCLUZII..................................................................................................74

BIBLIOGRAFIE.............................................................................................76
3
 LISTĂ ABREVIERI

1. art. - articol;
2. alin. - alineat;
3. C. C. - Curtea Constituţională ;
4. C. pen.- Cod penal
5. C. proc. civ. - Codul de procedură civilă;
6. dec. - decizia;
7. Î.C.C.J. - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
8. lit. - litera;
9. M. Of. - Monitorul Oficial al României, Partea I;
10.O. G. - Ordonanţă de Guvern;
11.op. cit. – opera citată
12.O.U.G. – Ordonanţă de urgenţă a Guvernului;
13.R.R.D. - „ Revista română de drept ”;
4
 14.sent. - sentinţa;
15.Trib. jud. - Tribunalul judeţean.

INTRODUCERE

Am ales aceasta temă a lucrării mele de licenţă pornind de la importanţa

deosebită pe care o are această instituţie în materia dreptului penal si de asemenea
in materia relatiilor sociale dintre indivizi..

Importanţa şi complexitatea acesteia m-au determinat să încerc o analiză

teoretico-practică în ceea ce priveste infractiunile contra patrimoniului.

Pe parcursul lucrării am încercat să sintetizez diferitele opinii ale unor autori

recunoscuţi în domeniul dreptului penal cu privire la această tema, să prezint
prevederile legislative în domeniu şi să dau exemple practice în ceea ce priveşte
aplicabilitatea acestora.

Lucrarea cuprinde trei capitole (Capitolul I. Consideratii generale privind

infractiunile contra patrimoniului, Capitolul II. Aspecte comune ale infractiunilor
contra patrimoniului, Capitolul III. Analiza fiecarei infracţiuni de sustragere).

5
 În elaborarea lucrării am folosit tratate şi lucrări ale unor autori consacraţi
în domeniul dreptului civil, legislaţia în vigoare ce reglementează domeniul acestei
instituţii, precum şi articole, periodice, reviste de specialitate şi culegeri ce tratează
acest subiect.

Închei, în speranţa că lucrarea va reuşi sa atingă cele mai importante puncte

în ceea ce priveşte tema tratată şi că va fi o sursă de informare pertinentă pentru
toti cei interesaţi de această tema.

CAPITOLUL I

CONSIDERATII GENERALE PRIVIND INFRACTIUNILE CONTRA

PATRIMONIULUI

SECTIUNEA I – Consideratii generale si referinte istorice

Faptele savarsite impotriva patrimoniului au fost intotdeauna incriminate,

de-a lungul istoriei.
In perioada sclavagista erau pedepsite cu asprime furtul , talharia, jaful; mai
putin cunoscute erau alte forme de atingere a proprietatii , cum ar fi inselaciunea,
abuzul de incredere, gestiune frauduloasa, care erau considerate ca delicte civile1 .
1
Alaturi de contracte, quasicontracte,quasidelicte si lege apar ca izvoare ale obligatiilor si delictele. Delictele
constituie cel mai vechi izvor de obligatiuni. Definitia delictului a variat de-a lungul timpurilor. Vezi in acest sens
6
 In perioada feudala se extinde treptat represiunea penala cuprinzad in sfera
sa toate faptele prin care se putea aduce vatamari patrimoniului .
De regula , furturile marunte se pedepseau cu biciuirea , insa , la al treilea
furt se aplica pedeapsa cu moartea . Daca furturile erau grave, se aplica pedeapsa
cu moartea de la primul furt . Aceast asprime a pedepselor arata frecventa
infractiunilor si gravitatea lor ; impotriva unor asemenea fapte stapanirea era silita
sa recurga la cele mai inumane pedepse.
Sistemele de drept penal moderne , desi au eliminat unele din exagerarile
anterioare , au mentinut un regim destul de sever pentru anumite forme de
activitate infractionala indreptate impotriva patrimoniului; totodata, au extins
cadrul incriminarilor si la alte fapte specifice relatiilor economice din societatea
moderna .
In vechiul drept romanesc existau , de asemene , reglementari foarte
detaliate referitoare la aceste infractiuni . Astfel, avem de amintit aici pravilele lui
Vasile Lupu
2
si Matei Basarab 3, codicile penale ale lui Alexandru Sturza in Moldova(1826) si
a lui Barbu Stirbei (1850) in Muntenia , contineau dispozitii cu privire la
infractiunile contra patrimoniului .
Codul penal roman din 1864 , desi copiat in mare parte dupa codul penal
francez , cuprinde in capitolul referitor la “Crime si delicte contra proprietatilor
“numeroase incriminari inspirate din Codul penal prusac, privitoare la apararea
patrimoniului menite sa asigure cu mijloace mai severe ocrotirea acestuia .
Codul penal roman din 1936 cuprindea aceasta materie in Cartea II ,Titlul XIV
intitulat “ Infractiuni contra patrimoniului ‘‘ sistematizat in 5 capitole astfel 4 : Cap. I

Mihai G. Rarincescu, ”Notiuni de drept civil.Obligatii.”, 1931, p.17

2
Cartea pentru învaţaturi, din 1646
3
Îndreptarea legii, din 1652
4
Vintila Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Rodica Stanoiu, Iosif Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin
Bulai, Victor Rosca, Explicatii teoretice ale Codului penal roman, vol III, Editia a-II-a, Editura Academiei Romane,
Editura All Beck, Bucuresti, 2003, p. 429.
7
– Furtul ; Cap II – Talharia si pirateria ; Cap III – Delicte contra patrimoniului prin
nesocotire increderii ; Cap. IV – Stramutarea de hotarare , desfiintarea semnelor de
hotar, stricaciuni si alte tulburari aduse proprietaatii; Cap. V – Jocul de noroc , loteria
si specula contra economiei publice . Dupa cum se poate observa Codul penal din 1936
a restrans in limitele sale firesti, toate infractiunile contra patrimoniului grupadu-le
dupa obiectul juridic.
Paralel cu prevederile Codului penal de la 1864 cat si de la 1936 au existat si
anumite infractiuni contra patrimoniului prevazute in legi speciale , ca de pilda in
Codul Justitiei Militare5, in Codul Comercial, in Codul Silvic, in Codul Marinei
comerciale si altele .
In perioada anilor 1944 – 1989 , s-au produs unele schimbari legislative
importante in toate domeniile dreptului , dar , mai ales in cel al dreptului penal, in
conformitate cu ideologia vremii si cu modul de a concepe existenta proprietatii,
reglementari similare cu ale tuturor tarilor care se situau pe aceeasi pozitie . In acest
6
context a fost adoptat Decretul nr. 192 din1950 in continutul caruia s-a definit
notiunea de “obstesc” si implicit si acee de “avut obstesc” .Prin acestact normativ a
fost introdus in Titlul XIV al Codului penal din 1936 , un nou capitol - ,,Unele
infractiuni contra avutului obstesc”, caruia ulterior i s-au adus modificari , mai ales
in privinta agravarii pedepselor .
Actul normativ sus citat, marcat momentul cand apare pentru prima oara o
ocrotire discriminatorie a patrimoniului dupa cum acesta era considerat “ particular sau
obstesc ’’.
7
Autorii Codului penal de la 1968 , n-au facut si nici nu puteau sa faca altfel
decat sa consacre mai departe aceasta conceptie de ocrotire diferentiata a
patrimoniului. De aceea , in Titlul III al acestui Cod penal , au fost prevazute

5
Codul Justitiei Militare al Romaniei din 20/03/1937. Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 66 din 20/03/1937
6
DECRET nr. 92 din 19 aprilie 1950 pentru nationalizarea unor imobile Publicat in BULETINUL OFICIAL nr. 36
din 20 aprilie 1950
7
Textul actului republicat în M.Of. nr. 65/16 apr. 1997
8
infractiuni contra avutului particular , iar in Tiltul IV infractiunile contra avutului
obstesc . Comparand aceste reglementari cu cele ale codului penal anterior, observam
ca in cuprinsul Codului penal in vigoare numarul incriminarilor in aceasta materie este
mai redus ca urmare a unei concentrari a acestora in texte incriminatoare mai
corespunzatoare, asa incat unele fapte care in Codul penal anterior se incadrau in texte
multiple si diferentiate, in actualul cod sunt prevazute in acelasi text .
Legea pedepseşte ca infracţiuni faptele care incalca in mod grav valorile sociale
importante ale orânduirii noastre. Daca este legitim ca simplul cetatea sa se apere
împotriva pericolelor care îl ameninţa, cu atat mai mult societatea trebuie sa ia
masurile cele mai aspre pentru a se apara de primejdia dezordinii şi a indisciplinei.
“Adevaratul mediu al raului este tocmai lupta impotriva lui”, spunea inteleptul Indian
Rabindranatah Tagore.8

SECTIUNEA II - Cadrul juridic general insituit prin Contitutia din 1991 si

modificarile in anul 2003 si implicatiile ei asupra reglementarilor penale

In materia infractiunilor contra patrimoniului, Constitutia Romaniei, prevede

in continutul sau si norme cu carcter de principii constitutionale referitoare la
proprietate . Codul penal , fara a contine o definitie a notiunii de “avut public“ explica
9
, inclus in titlul consacrat stabilirii intelesului unor termeni sau expresii din legea
penala , termenul “public” . Potrivit textului prin acest termen se intelege tot ce
priveste autoritatile publice , institutiile publice , institutiile sau alte persoane juridice
de interes public , administrarea , folosirea sau erxploatarea bunurilor proprietate
publica , serviciile de interes public , precum si bunurilor de orice fel care , potrivit
legii , sunt de interes public .

8
George Antoniu, Marin Popa, Stefan Danes, Codul penal pe intelesul tuturor, Editura politica, Bucuresti, 1988,
pp.38-42.
9
A se vedea in acest sens art. 145 al Constitutiei din 1993
9
 10
Constitutia Romaniei imparte proprietatea in doua categorii: publica si
privata. In principiu , orice bun , mobil sau imobil , poate forma obiect al dreptului de
proprietate publica . In acelasi articol alin. 4 sunt enumerate bunurile care nu pot exista
decat in proprietatea publica : bogatiile de orice natura ale subsolului ; caile de
comunicatie ; spatiul aerian ; apele cu potential energetic ; plajele ; marea teritoriala ;
resirsele naturale ale zonei economice si ale platoului continental . Aceasta enumerare
se completeaza cu alte bunuri stabilite de lege ca aprtinand propritatii publice . De
exemplu , in art. 4 din Legea 18/199111 se arata ca terenurile pot face obiectul dreptului
de proprietate privata sau dreptului de proprietate publica .
Proprietatea publica sau privata poate fi incalcata prin aceleasi fapte de pericol
social considerte ca fiind infractiuni .
Privind acest aspect patrimoniul este ocrotit , in primul rand , printr-un intreg
ansamblu de mijloace juridice extra penale , civile si de alta natura . Impotriva faptelor
care prezinta un grad mai ridicat de pericol social patrimoniul este ocroitit si prin
mijloacele energice ale legii penale . Ca in cazul altor valori sociale de mare
insemnatate aceasta ocrotire se realizeaza prin incriminarea faptelor care ii aduc
atingere .
Odata cu adoptarea noii Constitutii , s-a considerat ca titlul IV din Codul Penal
este implicit abrogat , fiind neconstitutionala protectia juridica speciala pentru avutul
public . Prin decizia nr. 1 /1993 , Curtea Constitutionala a statuat ca dispozitiile din
Codul Penal referitoare la infractiunile contra avutului public , sunt abrogate partial si
in consecinta urmeaza a se aplica numai cu privire la bunurile prevazute de art. 315
alin. 4 din Constitutie , bunuri ce formeaza obiectul exclusiv al proprietatii publice .
Ideea e pastrata si in Constitutia din 200312, pastrandu-se deci aceeasi linie.

10
A se vedea art. 135 alin. 2 Constitutia din 1993, care prevede: “Proprietatea este publica sau privata”, iar in alin. 3
arata: “Proprietatea publica apartine statului sau unitatilor administrative - teritoriale".
11
Legea fondului funciar publicata in Monitorul Oficial nr. 37 din 20 februrie 1991
12
Modificatã si completatã prin Legea de revizuire a Constitutiei României nr. 429/2003, publicatã în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003, republicatã de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152
din Constitutie, cu reactualizarea denumirilor si dându-se textelor o nouã numerotare.
10
 Prin art. 1 pct. 100 din Legea nr. 140 / 1996 , Legea de modificare si
completare a Codului Penal a fost abrogat intreg titlul IV cuprinzand infractiunile
avutului obstesc . In urma acestor modificari se respecta cu adevarat principiul
constitutional iar faptele indreptate impotriva patrimoniului – public sau privat – sunt
reprimate prin prevederile titlului III – “ Infractiuni contra patrimoniului “ ( art. 208 –
222).

CAPITOLUL II

ASPECTE COMUNE ALE INFRACTIUNILOR CONTRA PATRIMONIULUI

1.Obiectul juridic generic si obiectul material

Obiectul juridic generic al infractiunilor contra patrimoniului il constituie
relatiile sociale a caror formare , desfasurare si dezvoltare sunt asigurate prin apararea
patrimoniului , mai ales sub aspectul drepturilor reale privitoare la bunuri si implicit
sub aspectul obligatiei de a mentine pozitia fizica a bunului in cadrul patrimoniului ,
13
acesta facand parte din gajul general al creditorilor chirografari. Obiectul principal
consta in relatiile referitoare la patrimoniul public sau privat, in vreme ce obiectul
14
secundar vizeaza relatii sociale referitoare la posesia asupra bunurilor, increderea si
buna credinta pe care trebuie sa se bazeze relatiile sociale cu caracter patrimonial.
In terminologia legii penale , notiunea de “ patrimoniu “ nu are acelasi inteles ca
si in dreptul civil. Sub aspect civil patrimoniul insemna totalitea drepturilor si
obligatiilor pe care le are o persoana si care au o valoare economica , adica pot fi

13
Tudorel Toader, Drept penal roman. Partea speciala, editia a 3-a,revizuita si actualizata, Ed. Hamangiu,2008,
pg.161
14
Ibidem
11
evaluate in bani , sau cu alte cuvinte , totalitatea drepturilor si datoriilor actuale si
viitore ale unei persoane 15 .
Patrimoniul este un concept juridic care exprima ansamblul de drepturi si
obligatii ale unei persoane ca o universalitate , ca o solutie independenta de bunurile
care le cuprinde la un moment dat patrimoniul ; fie ca-l privim ca o entitte strans legata
de persona subiectului fie ca o universalitate de drepturi exista obligatoriu la orice
subiect de drept (chiar cand pasivul depseste activul) ; el nu se poate niciodata instraina
ci se transmite numai la moartea subiectului in momentul cand vointa acestuia care ii
da caracterul de unitate , se stinge . Din cuprinsul patrimoniului fac parte , bunurile
corporale si incorporale , bunurile consumptibile16 ori fungibile17 , mobile sau imobile ,
principale ori accesorii , etc. adica tot ceea ce reprezinta puteri , facultati , aptitudini ale
subiectului privite din punct de vedere al valorilor economice si a raporturilor care se
nasc din exercitiul acestor puteri , facultati , aptitudini.
In dreptul penal notiunea de patrimoniu in legatura cu infractiunile cre se pot
comite in potriva acestuia are un inteles mai restrans si se refera la bunurile nu ca
universalitate , ci in individualitatea ori susceptibila de a fi apropiate de faptuitor prin
mijloace frauduloase ori de a fi distruse , deteriorate , tainuite , gestionate fraudulos ,
etc.
Infractiunea n-ar putea fi niciodata impotriva patrimoniului ca o universalitate de
bunuri pentru ca aceasta din urma va exista din totdeauna indiferent de numarul sau
valoarea bunurilor componente si chiar daca subiectul nu poseda nimic ori numai
datorii ; nici o persoana nu poate fi lipsita de patrimoniu ci cel mult de unul sau mai
multe din bunurile care compun patrimoniul sau . De aceea mai corect ar fi sa se

15
Tudor R. Popescu-Braila, Drept civil, vol I imprimat la Romcart SA, Bucuresti, 1993, p.38.

16
Este consumptibil acel bun care nu poate fi folosit fara ca prima lui intrebuintare sa nu implice consumarea
substantei ori instrainarea lui. Gheorghe Beleiu, Drept civil roman, Editia a XI-a, revizuita si adaugita, Ed.
Universul Juridic, Bucuresti, 2007, pg.103
17
Este fungibil acel bun care, in executarea unei obligatii, poate fi inlocuit cu altul, fara sa afecteze valabilitatea
platii. Gheorghe Beleiu, Drept civil roman, Editia a XI-a, revizuita si adaugita, Ed. Universul Juridic, Bucuresti,
2007, pg.102

12
denumeasca aceste infractiuni ca fiind indreptate contra bunurilor care fac parte din
patrimoniu decat ca infractiuni contra patrimoniului . S-ar putea sustine ca patrimoniul
ca universalitate fiinf o abstractie nici nu poate fi atins prin faptele concrete ale unei
persoane ; infractiunea putandu-se indrepta numai contra unui bun patrimonial adica
asupra unei valori care face parte efectiv din activul patrimoniului unei persoane (bun ,
valoare economica pe care faptuitorul urmareste sa si-o apropie). Pasivul
patrimoniului, adica datoriile unei persoane nu prezinta , de regula , nici un inters
pentru cei care se dedau la fapte de incalcarea patrimoniului , chiar daca pasivul face
parte din patrimoniu si este cuprins in aceasta notiune18 .
Sub alt aspect este de observat ca incriminand faptele care aduc atingere
patrimoniului, legea penala are in vedere actiunea elicita a infaptuitoriului iar nu
pozitia juridica a victimei . Aceasta inseamna ca infractorul trebuie sa justifice ca avea
dreptul sa savarseasca fapta care i se reproseaza si in raport cu care organele de
urmarire au facut dovada caracterului ei ilicit ; daca victima a fost deposedata ilegal de
un bun ea nu este tinuta sa faca dovada ca avea calitatea de proprietar sau de posesor
ori de detentor legitim al bunului care a fost sustras , insusit sau distrus prin savarsirea
infractiunii .
Legea penala a considerat , asadar , ca pentru a ocroti patrimoniul si drepturile
legate de acesta se impune , mai intai , sa fie aparate situatiile de fapt existent , in
sensul ca acestea sa fie mentinute in starea un care se aflau pana la interventia ilicita a
faptuitorului intrucat orice modificare a lor , prin fapte ilicite , aduce la o imposibila
sau dificila ocrotire reala a entitatilor patrimoniale care fac obiectul drepturilor
subiective . Este neindoielnic ca numai atata vreme cat un bun isi pastreaza situatia de
fapt stabilita si cunoscuta de cei interesati ; oricine ar putea pretinde ca are vreun drept
asupra acelui bun si-l va putea valorifica in mod real . In ipoteza in care bunul si-a
pierdut situatia de fapt , de pilda , a fost insusit , sustras , ascuns , distrus , etc. orice
valorificare a dreptului privitor la acesta devine nerealizabila . Asa se explica si
18
Sergiu Bogdan , Drept Penal –Parte Specială ( note de curs), Cluj –Napoca, 2008
13
ratiunea pentru care legea penala pedepseste uneori chiar pe proprietar in cazul in care
prin actiunea sa contribuie la schimbarea situatiei de fapt al unui bun al sau in dauna
intereselor legitime ale altor persoane 19 .
Prin urmare , schimbare pe cai ilicite a situatiei entitatilor patrimoniale constituie
specificul infractiunilor prevazute in Titlul III al Codului Penal .
Un alt specific al acestei categorii de infractiune este ca sub denumirea globala
de “ infractiuni contra patrimoniului “ se ascund doua categorii mari de bunuri
susceptibile a fi ocrotite prin incriminarea faptelor contra patrimoniului , in raport cu
formele felurite de proprietate .
Delimitarea formelor fundamentale de proprietate care fac obiectul ocrotirii
penale , este consacrata , asa cum am aratat chiar prin normele consutitutionale ; art.
135 alin. 2 din Constitutie prevede : “ Proprietatea este publica si privata “ ceea ce
inseamna ca in societatea noastra nu sunt de conceput alte forme de proprietate , si pe
cale de consecinta de patrimoniu , decat cele enumerate in Constitutie .
In ceea ce priveste precizarea obiectelor concrete care apartin uneia sau celeilalte
forme de proprietate , normele constitutionale folosesc o tehnica doferentiala ; ele nu
mentioneaza in mod direct categoriile de lucruri care apartin proprietatii private ci
numai cele care formeaza proprietatea publica . Cunoscand insa aceste categorii , de
bunuri , in mod direct , ne dam seama si de sfera bunurilor care apartin proprietatii
private ; in aceasta categorie vor intra toate bunurile care nu formeaza patrimoniul
public .
Constituie bunuri care fac parte exclusiv din sfera proprietatii publice20 :
bogatiile de orice natura ale subsolului , caile de comunicatie , spatiu aerian , apele cu
potential energetic valorificabil si acelea ce pot fi folosite in interes public , plajele ,
marea teritoriala , resursele naturale ale zonei economice si alei platoului continental .
Pe langa acestea mai pot intra in categoria bunurilor apartinand proprietatii publice si

19
De exemplu distrugerile prevazute de art. 217 alin. 2-4 C.pen. , sau furtul incriminat in art. 208 alin. 3 C.pen.
20
A se vedea in acest sens art. 135 alin. 4 din Constitutie
14
alte bunuri . Asa de pilda prin Legea nr. 18 din 1991 privind fondul funciar ca si prin
legea nr. 56/1992 privind frontiera de stat a Romaniei sunt enumerate si alte bunuri .
Aceste legi largesc sfera bunurilor enumerate de Constitutie prin adaugarea la
aceasta enumerare a altor bunuri care formeaza obiect exclusiv al proprietatii publice,
asa cum se procedeaza prin art. 5 din Legea nr. 18 / 1991 , cu privire la terenuri ,
precum si prin art. 4 lit. a alin. 2 din Legea nr. 56 / 1992 care se refera la fasia de
protectie a fontierei si prin art. 74 privind imobilele din punctele de trecerea frontierei.
Un alt procedeu de largire a sferei bunurilor apartinand proprietatii publice la
care apeleaza aceste legi speciale este acela de indica criteriul dupa care se poate
determina apartenenta bunului la proprietatea publica . Astfel art. 5 alin. 121 din Legea
nr. 18 / 1991 arata ca au acest caracter terenurile care prin natura lor sunt de uz sau
interes public , iar in art. 4 alin. ultim din aceeasi lege precizeaza ca apartin
proprietatilor publice si terenurile “ afectate unei utilitati publice “ .
Asadar, ori afectarea lor unei utilitati publice sunt principalele criterii prevazute
in legile mentionate pentru delimitarea bunurilor obiect exclusiv al proprietatii
publice . Aceste bunuri potrivit Constitutiei si in baza legii ar putea sa gaseasca fie in
administrarea unei regii autonome , fie a unei institutii publice , fie in detentia societati
comerciale careia i-au fost inchiriate . Daca legea speciala nu prevede altfel ,
inchirierea sau concesionarea ar putea fi facuta fie unei societati comerciale cu capital
majoritar de stat , fie oricarei societati comerciale. Caracteristica proprietatii publice
este si faptul ca ea este inalienabila , adica bunurile din aceasta categorie nu pot iesi pe
nici o cale din sfera proprietatii publice . Aceasta nu inseamna ca nu se admite o
anumita circulatie , dadica un anumit transfer al acestor bunuri . Asa cum am aratat mai
22
sus chiar Constitutia prevede ca, in conditiile legii , bunurile proprietate publica pot
21
Art.-5-al-L.18/1991
(1) Apartin domeniului public terenurile pe care sunt amplasate constructii de interes public, piete, cai de
comunicatii, retele stradale si parcuri publice, porturi si aeroporturi, terenurile cu destinatie forestiera, albiile raurilor
si fluviilor, cuvetele lacurilor de interes public, fundul apelor maritime interioare si al marii teritoriale, tarmurile
Marii Negre, inclusiv plajele, terenurile pentru rezervatii naturale si parcuri nationale, monumentele, ansamblurile si
siturile arheologice si istorice, monumentele naturii, terenurile pentru nevoile apararii sau pentru alte folosinte care,
potrivit legii, sunt de domeniul public ori care, prin natura lor, sunt de uz sau interes public.
22
A se vedea in acest sens art. 135 alin . 5
15
fi date in administrarea regiilor autonome , institutiilor publice sau pot fi concesionate
ori inchiriate . Potrivit legislatiei penale in vigoare , patrimoniul public nu mai este
ocrotit diferentiat as cum a fost anterior . Aceasta inseamna , ca , in limitele legale de
sanctionare , judecatorii ar trebui sa aiba in vedere calitatea acestor bunuri si sa
tratezemai aspru pe cei care aduc atingere proprietatii publice .In perspectiva , credem
ca legiuitorul va trebui sa acorde o atentie sporita ocrotirii bunurilor proprietatii
publice care satisfac un interes general al societatii . De altfel acesta este si in traditia
legislatiei noastre in perioada dintre cele doua razboaie mondiale, cand patrimoniul
public a fost aparat diferentiat de cel privat , existand o lege speciala pentru apararea
patrimoniului public 23.
Legiuitorul ar fi indreptatit sa creeze un regim diferentiat de ocrotire (chiar daca
nu in cadrul unor sectiuni sparate ale Codului penal) pentru bunurile proprietate
publica dat fiind interesele generale in slujba carora sunt puse aceste bunuri . O atare
ocrotire ar putea fi extinsa , pentru identitatea de ratiune , intr-o perspectiva mai
indepartata si asupra bunurilor apartinand regiilor autonome , sau societatilor
comerciale cu calital majoritar de stat chiar daca in prezenty aceste bunuri au caracter
privat iar provit art. 41 alin. 2 din Constitutie proprietatea privata este ocrotita in mod
egal de lege indiferent de titularul ei . Aceasta v-a atrage o ocrotire speciala si a
bunurilor incredintate unei regii autonome sau unei societati comerciale cu aportul
majoritar de stat 24. In toate aceste situatii capitalul societatii care face astfel de operatii
fiind al statului , adica provenind din contributiile tuturor cetatenilor bunurile
aprtinatoare explicit ori implicit acestuia ar trebuii ar trebuii sa se bucure de ocrotirea
mai deosebita chiar prin mijloace de drept penal , intocmai ca si bunurile aprtinand
proprietatii publice .

23
Legea Nr. 115 din 31 martie 1937 pentru apararea patrimoniului public, act publicat in M.Of. nr. 75 din 31
martie 1937
24
De exemplu , spre a fi transportate pe calea ferata , posta , navigatia navala , aeriana , ori pastrate , sau spre a fi
vandute. A se vedea in acest sens Lector dr. Sergiu Bogdan , Drept Penal –Parte Specială ( note de curs), Cluj –
Napoca, 2008

16
 Aceasta s-ar putea realiza chiar numai sub forma unor agravante la incriminarile
care ocrotesc proprietatea privata spre a da un instrument mai eficient juridice ( pe
langa posibilitatea unei individualizari judiciare a sanctiunii mai severe in raport cu
bunurile la care ne referim si care poate fii realizata si in prezent ) de ocrotire a
bunurilor a caror existenta si dezvoltare este interesata intreaga societate si nu numai
persoana fizica sau juridica proprietara nemijlocit a bunului .
Spre deosebire de bunurile proprietate publica pe care le putem identifica cu
usurinta si in mod direct pe baza normelor cinstitutionale si a legilor speciale bunurile
proprietate privata se identifica pe o cale indirecta , avand acest caracter toate celelalte
bunuri necuprinse in sfera proprietatii publice . Nu intereseaza daca aceste bunuri se
gasesc in stapanirea unei persoane fizice sau juridice . De asemenea nu intereseaza
daca ele se afla in proprietatea statului ori a unor persoane particulare . Ca urmare ,
proprietate privata poate avea atat statul cat si cetatenii , precum si persoanele juridice
ca de pilda societatile comerciale .
Bunurile regiilor autonome ( altele decat cele apartinand proprietatii publice si
date lor spre administrare ) nu constituie proprietate de stat ci proprietate privata a
ststului . La fel bunurile unei societati comercile la care statul detine majoritatea
capitaolului social ( cu exceptia bunurilor apartinand proprietatii publice si incredintate
dar sub forma concesionarii ori inchirierii ) .
25
Potrivit art. 5 din Legea nr. 15 / 1990 abrogata, “ regia autonoma este
proprietatea bunurilor din patrimoniul sau , iar in exercitarea dreptului de proprietate
regia autonoma este proprietatea bunurilor din patrimoniului sau , iar in exercitarea
dreptului de proprietate regia autonoma poseda , foloseste si dispune , in mod autonom,
de bunurile pe care le are in patrimoniu “ . Art. 20 alin. 2 din aceeasi lege prevede , de
asemenea , ca bunurile din patrimoniul societatii comerciale sunt proprietatea
acesteia“. Art. 35 din Legea nr. 31 / 1990 privind societatile comerciale , arata ca “
bunurile constituite ca aport in societate devin proprietatea acesteia “ .
25
Legea nr.15 din 7 august 1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi
comerciale
17
 Asadar , bunurile regiilor autonome si ale societatilor comerciale sunt proprietate
privata si nu publica (chiar daca la o societate comerciala statul detine capital
majoritar) . Fac exceptie numai bunurile care apartin proprietatii publice si care potrivit
art. 135 alin 5 din Costitutie au fost incredintate regiilor autonome spre administrare,
iar societatilor comerciale sub forma de concesionare sau inchiriere .
Obiectul material al infractiunilor contra patrimoniului il constituie bunul asupra
careia a fost indepartata fapta incriminata . De regula , acest bun se gaseste , in
momentul comiterii faptei , in patrimoniul persoanei fizice sau juridice, aceasta avand
calitatea de posesor sau detentor 26 .
Pentru infractiunile de talharie si piraterie exista un obiect material principal,
acelasi ca si in cazul furtului , dar si unul adiacent si anume persoana impotriva careia
se exercita actele de violenta sau amenintare . La infractiunile de furt, abuz de
incredere, delapidare si insusirea bunului gasit , obiectul material este intotdeauna un
bun mobil .
In cazul infractiunii de distrugere obiectul material il constituie in principal,
bunurile mobile dar pot fi si imobile asupra carora se savarseste elementul material al
faptei . Tot astfel infractiunea de tulburare de posesie ( art. 220 ) are ca obiect material
un imobil sau o parte din imobil .

2. Subiectii infractiunilor
Ca in cazul oricarei infractiuni se pune problema subiectilor acestora . Astfel
putem vorbi de subiectul activ si subiectul pasiv . Subiectul activ nemijlocit poate fi, de
regula, orice persoana deaorece legea nu prevede o cerinta speciala cu privire la
aceasta. In mod exceptional la unele infractiuni legea cere ca subiectul sa indeplineasca
anumite conditii, depilda, in cazul faptei de distrugere din culpa, prevazuta in art. 219
alin. ultim presupune un asubiect activ calificat anume conducatorul unui mijloc de

26
Tudorel Toader, op.cit., pg. 161
18
transport in comun ori un membru al personalului care asigura direct securiatea unor
asemenea transporturi 27.
La infractiunea de delapidare se cere ca subiectul activ nemijlocit sa fie calificat,
sa aiba calitatea de functionar, gestionar sau administrator. Participatia penala este
posibila, de regula in toate formele sale. Prin exceptie la infractiunea de abuz de
incredere coautoratul implica conditia ca bunul mobil sa fi fost incredintat faptuitorilor
in grija lor comuna; iar la gestiunea frauduloasa, cu autorat va exista numai daca
faptuitori aveau obligatia comuna de adminstra sau conserva bunurile.
Deasemenea la infractiunile unde subiectul activ trebuie sa aiba o anumita
calitate, aceasta conditie trebuie indeplinita si de coautori .
Subiectul pasiv, este persoana fizica sau juridica de drept privat cat si statul in
cazul bunurilor ce fac obiect exclusiv al propietatii publice (sau regiile autonome care
au primit spre administrare bunuri apartinand propietatii publice ori societatile
comerciale care au primit bunuri apartinand propietatii publice sub forma concesionari
ori inchirierii).
In cazul infractiunilor de talharie si piraterie pe langa persoana al carei
patrimoniu a fost lezat prin violenta si care este subiect pasiv principal, poate exista si
un subiect pasiv secundar, anume persoana umana care fara a fi direct lezata in
patrimoniul sau sufera violentele exercitate de faptuitor (de exemplu, persoana care se
opune ca faptuitorul sa fuga cu bunul sustras si care este supusa unor violente din
partea acesteia ).
La infractiunile de distrugere punem distinge, de asemenea, un subiect pasiv
principal in persoana celui caruia ii apartine bunul cat si un subiect pasiv adiacent care
poate fi cel ce are asupra bunului distrus anumite drepturi care nu mai pot fi realizate
(creditorul gajist , creditorul ipotecar, uzufructuarul).

27
Gheorghe Nistoreanu, Alexandru Boroi, Ioan Molnar, Vasile Dobrinoiu, Ilie Pascu, Valerica Lazar, Drept
penal partea speciala, Editura Europa Nova, Bucuresti, 1997, p.189-190.

19
 De regula infractiunile contra patrimoniuluui nu cuprind conditii speciale de loc
si timp pentru existenta infractiunii. In mod exceptional la unele infractiuni (de
exemplu la furt) timpul sau locul pot constitui circumstante de agravare a infractiunii.

3. Latura obiectiva
Elementul material al laturii obiective a infractiunilor contra patrimoniului
consta intr-o actiune (cel mai frecvent), ca de exemplu 28 luarea unui bun mobil din
posesia sau detentia altuia, la furt (art.208 C.pen), furtul savarsit prin intrebuintarea de
violente sau amenintari, in cazul talhariei (art. 211), sau dintr-o inactiune29, cum ar fi
nerestituirea bunului, in cazul abuzului de incredere (art.213 C.pen.), neluarea
masurilor necesare preintampinarii producerii pagubei, la gestiunea frauduloasa etc.
Uneori elementul material se infatiseaza sub forma unei singure actiuni (de exemplu la
furt), alteori sub forma a doua sau a mai multe actiuni alternative (de exemplu
distrugere, tainuire) sau cumulative (de exemplu talharie, piraterie) ori, dintr-o actiune
si inactiune alternative (de exemplu insusirea bunului gasit ).
In raport cu specificul fiecarei actiuni care constituie elementul material al
infractiunii, infractiunile contra patrimoniului pot fi impartite in trei categorii. O prima
categorie o formeaza faptele de sustragere (furtul, talharia, pirateria si tainuirea); a
doua o constituie cele de frauda (abuz de incredere, gestiunea frauduluasa,
inselaciunea, delapidarea si insusirea bunului gasit), insfarsit, a treia categorie o
formeaza faptele de samavolnicie din care fac parte distrugerea si tulburarea de
posesie.
De altfel, am putea spune ca intr-o buna masura, aceasta sistematizare a primit in
codul penal si o expunere formala, atata timp cat la inceput in primele articole ale
titlului sunt insirate dizpozitilem privind ifractiunile savarsite prin sustragere (art. 208

28
Tudorel Toader, Drept penal roman. Partea speciala, editia a 3-a,revizuita si actualizata, Ed. Hamangiu,2008,
pg.162
29
Ibidem
20
– 212 C.pen ), apoi cele savaesite prin frauda (art. 213-216 C.pen ) si, la urma,
infractiunile comise prin samavolnicie.
Urmarea socialmente periculoasa consta de regula in producere unei pagube in
patrimoniul unei persoane fizice si juridice private ori al unei persoane juridice
publice30. La unele infractiuni ca de pilda talharie, piraterie, tainuire apare si o alta
urmare imediata ce se rasfrange asupra valorilor ocrotite in mod adiacent de norma de
incriminare.
La unele infractiuni conta patrimoniului pe langa consecintele care formeaza
urmarea imediata a infractiunii pot sa existe si consecinte subsecvente ale infractiunii
(urmari garve sau deosebit de grave) care vor fi cuprinse in continutul agravat al
infractiunii 31.
Intre elementul material si urmarea imediata trebuie sa exista o legatura de
cauzalitate care la unele infractiuni, ca de exemplu distrugerea, rezulta din
materialitatea faptei la altele este necesar sa se dovedeasaca aceasta legatura. In cazul
infractiunilor complexe contra patrimoniului legatuera de cauzalitate, va avea, de
asemenea, un caracter complex.

4. Latura subiectiva
Infractiunile contra patrimoniului se savarsesc, de regula, cu intentie directa sau
indirecta in mod exceptional infractiunea de distrugere poate fi comisa si din culpa.
La unele forme agravate ale infractiuniilor contra patrimoniului elementul
32
subiectiv se caracterizeaza prin praeterintentie , din continutul subiectiv al unora
dintre infractiunile contara patrimoniului fac parte si alte cerinte cum ar fi scopul sau
reaua credinta (gestiunea frauduloasa).

30
Tudorel Toader, Drept penal roman. Partea speciala, editia a 3-a ,revizuita si actualizata, Ed. Hamangiu,2008,
pg.163
31
A se vedea art. 219 alin. 3 art. 211 alin. 3 , art.209 alin. final
32
De exemplu, talharie, prevazuta in art. 211 alin. 2 lit. h C.pen., pirateria, prevazuta in art. 212 alin. 2 si 3 C.pen.
21
 5. Forme. Sanctiuni.
A. Forme. Infractiunile contra patrimoniului fiind infractiuni care se realizeaza,
de regula, prin actiune, sunt susceptibile de a trece prin faza actelor pregatitoare, a
tentativei, a consumarii si eventual faza epuizarii. In ce priveste actele pregatitoare, in
lipsa unei dispozitii exprese de incriminare, vor fi sanctionate ca acte de complicitate
anterioara, daca s-a inceput executarea.
Tentativa, posibila la majoritatea infractiunilor din aceasta categorie, este
sanctionata potrivit dispozitiilor art. 222 C.pen.
Consumarea infractiunilor patrimoniului are loc in momentul in care executarea
actiunii intentionate este dusa pana la capat, producandu-se si urmarea periculoasa
specifica acestor infractiuni.
33
Daca infractiunile la care ne referim se comit in forma continua (de exemplu,
sustragerea de curent electric) sau continuata va exista si faza epuizarii in momentul
cand au incetat actele de prelungire a acivitatii delictuase ori s-a savarsit ultima actiune
(inactiune) a infractiunii continuate.
Codul penal incrimineaza faptele contra patrimoniului in dispozitii sintetice dar
cuprinzatoare, descriind, de regula, exhaustiv modalitatile normative sub care s-ar
putea prezenta infractiunea respectiva, de exemplu furtul, talharia, inselaciunea ; alte
ori legiuitorul descrie numao principalele modalitati normative concepand ca fapta sa
poata sa fie comisa si sub alte modalitati, de exemplu distrugerea din culpa. Fiecareia
din modalitatile normative poate sa-i corespunda o varietate de modalitati faptice.
Faptele contra patrimoniului sunt incriminate, de regula, atat in variante tip cat si
in variante calificate sau agravate ( de exemplu, furtul, talharia, pirateria, distrugerea
34
).

33
Tudorel Toader, Drept penal roman. Partea speciala, editia a 3-a,revizuita si actualizata, Ed. Hamangiu,2008,
pg.163
34
A se vedea art. 208, art. 211, art. 212, art. 217 din Codul Penal
22
 B. Sanctiuni . Infractiunile contra patrimoniului se diferentiaza intre ele si prin
pericolul social generic specific fiecarei infractiuni ; aceasta se reflecta in modul de
sanctionare a infractiunilor prevazute in acest titlu al C.pen.
Pentru anumite infractiuni din acest grup legiutorul a prevazut pedeapsa
inchisorii cu limite mai reduse, alternativ cu pedeapsa amenzii ; este cazul
infractiunilor de abuz de incredere ( art. 213 C.pen. ) , insusirea bunului gasit (art.216
C.pen.) , distrugerea din culpa (art.219 alin.1 C.pen.) si tulburarea de posesie (at.220
alin.1 C. pen.). Pentru toate celelalte infractiuni prevazute in Titlul III, pedeapsa este
inchisoarea dar in limite foarte largi, acoperind intrucatva si limitele de pedeapsa din
reglementarile precedente. Cateva exemple sunt edificatoare in acest sens : infractiunea
de furt simplu ( art. 208 alin.1 C. pen.) se pedepseste cu inchisoare de la unu la 12 ani ;
talharia (art.211 alin.1 C.pen.) se pedepseste cu inchisoare de la 3 ani la 18 ani ;
inselaciunea ( art.215 alin.2 C. pen.) se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 15 ani 35 etc.
Prevazand limite atat de largi de pedeapsa cu inchisoarea, legiuitorul a avut in
vedere ca faptele contra patrimoniului prezinta diferentieri mari sub aspectul
pericolului social si a periculozitatii faptuitorului, fiind necesar sa se puna la dispozitia
instantelor de judecata un cadru legal corespunzator care sa permita o individualizare
cat mai corecta si o dozare a pedepsei cat mai eficienta de natura sa realizeze scopul
urmarit prin aplicarea pedepsei, mai ales, in perioada actuala cand fenomenul
infractional in acest domeniu cunoastere o creestere fara precedent.
In ceea ce priveste pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi, aceasta
se aplica in mod obligatoriu pentru unele variante agravate ( de exemplu : furt calificat
art. 209 alin. 3 C. pen , talharie art. 211 alin. 3 C. pen. , pirateria art. 212 alin. 2 C. pen.
, inselaciunea art.215 alin. 5 C. pen., delapidarea art. 215 alin. 2 C. pen. etc.) ; in alte
cazuri ea se aplica in mod facultativ atunci cand instanta stabileste o pedeapsa cu
inchisoarea de cel putin 2 ani si apreciaza ca necesara pedeapsa complimentara fata de

35
Spre consultare, vezi CP & CPP,Editia a 6-a, Editura Hamangiu,Bucuresti, 2008, pg.109-117
23
natura si gravitatea infractiunii, imprejurarile cauzei si persoana infractorului ( art. 65
C.pen.)36.
In cazul infractiunilor contra patrimoniului instanta va putea dispune confiscarea
speciala daca constata indeplinirea conditiilor din art. 118 C. pen. .
Se observa ca la unele infractiuni contra patrimoniului legea face deosebire cat
priveste modul de pornire a actiunii penale dupa cum bunul este proprietate privata sau
publica.
Daca bunul este proprietate privata, cu exceptia cazului cand acesta este in
intregime sau in parte a statului, actiunea penala se pune in miscare la plangerea
prealabila a persoanei vatamate. Impacarea partilor inlatura raspunderea penala.
Aceasta distinctie se face in cazul infractiunilor de abus de incredere art. 213 C. pen. ,
distrugere art. 217 alin. 1 C. pen. si tulburare de posesie art. 220 C. pen.

1. Aspecte comune.

2. FURTUL.

3. TALHARIA.

1. Aspecte comune

In sens economic, patrimoniul desemneaza totalitatea bunurilor ce constituie

averea unei persoane.

In sens juridic, notiunea de „ patrimoniu ” cuprinde totalitatea drepturilor si

obligatiilor care au valoare economica, inclusiv proprietatea.

Pot avea un patrimoniu numai persoanele ( fizice sau juridice ), deoarece numai
ele pot avea drepturi si obligatii. De asemenea, orice persoana ( fizica sau juridica ) are
un patrimoniu ( dar numai un singur patrimoniu ), deoarece orice persoana ( fizica sau
36
Vezi CP & CPP, Editia a 6-a, Editura Hamangiu,Bucuresti, 2008, pg. 109-117
24
juridica) are drepturi si obligatii evaluabile in bani, iar daca nu are bunuri are
posibilitatea juridica de a le dobandi.

Patrimoniul este ocrotit, in primul rand, printr-un intreg ansamblu de mijloace

juridice extrapenale, civile si de alta natura. Impotriva faptelor care prezinta un grad
ridicat de pericol social, patrimoniul este ocrotit si prin mijloace energice ale legii
penale, aceasta ocrotire realizandu-se prin incriminarea faptelor care ii aduc atingere.

Obiectul juridic

Infractiunile pe care le analizam incalca toate relatiile sociale referitoare la

patrimoniu, relatii sociale ce constituie obiectul lor juridic comun.

Infractiunile contra patrimoniului au de asemenea si un obiect juridic special,

constand in anumite relatii sociale cu caracter patrimonial. Astfel, in cazul furtului, a
tulburarii de posesie, legiuitorul a urmarit sa ocroteasca prin incriminarea faptei
posesia asupra bunurilor; in cazul abuzului de incredere, gestiunii frauduloase,
inselaciunii, insusirii bunului gasit, increderea si buna-credinta pe care trebuie sa se
bazeze relatiile sociale cu caracter patrimonial, in cazul faptelor de distrugere,
integritatea si potentialul de utilizare a bunurilor etc.

In unele situatii, relatiile sociale referitoare la patrimoniu, care constituie

obiectul juridic comun al infractiunilor analizate, pot constitui obiectul juridic secundar
al unor infractiuni indreptate, in principal, impotriva altor relatii sociale ocrotite de
lege37.

In alte cazuri, infractiunile contra patrimoniului pot avea ele ca obiect juridic
secundar relatiile sociale aparate, prin incriminarea unor fapte ce fac parte din alte
categorii de infractiuni. De pilda, talharia are ca obiect juridic secundar relatiile sociale
37
Astfel, relatiile sociale referitoare la patrimoniu constituie obiectul juridic secundar al infractiunii de santaj ( art.
194 C.pen. ), prin a carei savarsire se incalca in principal relatiile sociale referitoare la libertatea persoanei.
25
ocrotite prin incriminarea amenintarii ( art. 193 C.pen. ) sau prin incriminarea lovirii
ori a altor violente ( art. 180 C.pen. ).

Obiectul material

Infractiunile contra patrimoniului au si un obiect material intrucat, in cazul

acestor infractiuni, relatiile sociale ocrotite de lege sunt vatamate prin exercitarea
activitatii incriminate asupra unui anumit bun. Bunul care poate constitui obiect
material al acestor infractiuni se caracterizeaza prin anumite trasaturi: bun mobil aflat
in posesia altuia aflat in posesia faptuitorului sub orice titlu, in cazul abuzului de
incredere; bun iesit din posesia altuia fara voia acestuia, in cazul insusirii bunului gasit
etc.

Subiectul

Infractiunile contra patrimoniului pot fi savarsite de orice persoana.

Subiect in unele cazuri poate fi si proprietarul bunului: in cazul furtului, daca

bunul s-a aflat in posesia legitima a altuia; in cazul formelor agravate ale distrugerii
intentionate, daca sunt indeplinite conditiile prevazute in art. 217, alin. 2, 3 si 4 C. pen.

Legea prevede o forma agravanta a distrugerii din culpa ( art. 219 alin. 4 C.pen ),
cu subiect circumstantial, fapta neputand fi savarsita decat de o persoana care face
parte din personalul de conducere al unui mijloc de transport in comun sau din
personalul care asigura direct securitatea unora asemenea transporturi.

In ceea ce priveste coautorul, acesta prezinta, in cazul unor infractiuni contra

patrimoniului, anumite particularitati. Astfel, in cazul gestiunii frauduloase, pentru
26
existenta acestei forme a participatiei penale, este necesar ca sarcina administrarii sau
conservarii bunurilor sa fi fost incredintata mai multor persoane38.

Latura subiectiva

Infractiunile contra patrimoniului constau in fapte variate, descrise in textele

articolelor din legea penale. De regula, fapta se realizeaza printr-o actiune: actiunea de
luare, in cazul furtului; actiunea de inducere in eroare, in cazul inselaciunii; actiunea de
ocupare a unui imobil, in cazul tulburarii de posesie etc.

Latura subiectiva

Infractiunile contra patrimoniului se savarseste cu intentie, cu exceptia

infractiunii de distrugere.

2. FURTUL

Furtul constituie forma tipica si cea mai frecventa de incalcare a patrimoniului.

Putand fi savarsit in imprejurari diferite, dintre care unele de natura sa ridice
periculozitatea sociala a faptei, furtul a fost incriminat atat in forma simpla cat si in
forma calificata.

2.1. Furtul simplu ( art. 208 C.pen )

38
In cazul talhariei, coautorul exista si atunci cand unii dintre participanti au savarsit numai acte de sustragere, iar
altii numai acte de violenta sau amenintare. In cazul furtului, savarsirea faptei de catre doua sau mai multe persoane
impreuna este prevazuta ca o circumstanta care atribuie infractiuni caracter calificat.

27
 Infractiunea consta in luarea unui bun mobil din posesia sau detentia altuia, fara
consimtamantul acestuia, in scopul de a si-l insusi pe nedrept. Se considera bunuri
mobile si orice energie care are valoare economica precum si inscrisurile. „ Fapta
constituie furt chiar daca bunul apartine in intregime sau in parte faptuitorului, dar in
momentul savarsirii faptei acel bun se gasea in posesia sau posesia sau detinea legitima
a altei persoane ”.

De asemenea, constituie furt luare unui vehicul, in scopul de a-l folosi pe

nedrept.

Obiectul juridic special

Il constituie relatiile sociale referitoare la posesia si detentia asupra bunurilor

mobile.

Posesia asupra bunurilor mobile fiind exercitata insa si de o alta persoana decat
proprietarul bunului. Intr- un astfel de caz, ocrotirea posesiei se realizeaza independent
de ocrotirea dreptului de proprietate.

Obiectul material

Consta in bunul mobil, insusit pe nedrept de subiectul infractiunii.

Prin bunul mobil se intelege bunul care poate fi deplasat, transportat dintr-un loc
in altul fara a-si modifica valoarea.

Bunul mobil poate fi animat sau neanimat.

- bunuri animate: animalele si pasarile domestice, precum si vietuitoarele care traiesc

in stare naturala, dar se poate afla in stapanirea unei persoane.

28
- bunurile neanimate: toate celelalte bunuri, indiferent de starea lor fizica ( lichida,
solida, gazoasa ).

De asemenea pot constitui obiect material al furtului parti artificiale ale

organismului uman ( de exemplu: o proteza ).

Banii si hartiile de valoare sunt considerate bunuri mobile si, in consecinta, pot
constitui obiectul material al furtului.

Un bun imobil nu poate constitui obiectul material al furtului, dar parti ale
acestuia pot deveni mobile si deci furate ( dintr-o casa pot fi desprinse usile, ferestrele
etc ).

Pot constitui obiect material al furtului arborii, recoltele , dupa au fost desprinse
de la sol, precum si fructele, dupa ce au fost desprinse de tulpini39.

Bunul mobil, pentru a constitui obiect material al furtului, trebuie sa se afle in

posesia sau detentia altei persoane decat faptuitorul, in momentul savarsirii faptei.

Subiectul

Infractiunea de furt poate fi savarsita de orice persoana. Responsabila.

Latura obiectiva

Consta in actiunea de luare a bunului mobil din posesia sau detentia alteia fara
consimtamantul acesteia, in scopul de a si-l insusi sau de a-l folosi pe nedrept.

Latura subiectiva

39
Legea asimileaza bunul mobil in cazul furtului si orice energie care are valoare economica ( art. 208, alin.2 C.pen.
), de asemenea obiectul material al furtului poate fi un vehicul.

29
 Fapta care se savarseste cu intentie directa, faptuitorul fiind constient de
caracterul ilicit al actiunii sale.

Consumare

In momentul in care autorul ajunge in stapanirea bunului luat.

Tentativa este posibila.

Sanctiune: inchisoare de la 1 la 12 ani sau amenda.

2.2. Furtul calificat ( art. 209 C. pen. )

Ca orice forma agravanta a unei infractiuni, presupune savarsirea acesteia in

imprejurari care sporesc gradul de pericol social al faptei si care este prevazuta, din
aceasta cauza, ca o circumstanta agravanta.

Furtul este calificat daca se savarseste in urmatoarele imprejurari:

- de doua sau mai multe persoane impreuna

Periculozitatea sociala a furtului este determinata, in acest caz, de insasi

pluraritatea faptuitorilor, care da acestora o mai mare forta de actiune, le creeaza mai
mari posibilitati de savarsire si de ascundere a infractiunii, ii face sa actioneze cu mai
multa siguranta si indrazneala.

- de o persoana avand asupra sa o arma sau o substanta narcotica

In aceasta situatie furtul este calificat deoarece, pe de o parte,faptuitorul fiind

inarmat sau avand asupra sa o substanta nociva capata incredere in reusita actiunii, iar
pe de alta parte detinerea armei sau a substantei narcotice implica pericolul folosirii

30
acestora. Pentru existenta formei agravante este suficient ca faptuitorul sa fi avut
asupra sa arma sau substanta narcotica.

- intr-un loc public40

De asemenea, fapta celui care sustrage bunuri intr-un loc public prezinta o mai
mare preiculozitate sociala, tocmai pentru ca mizeaza pe toate aceste conditii
favorabile, inclusiv pe increderea publica, atunci cand concepe planul sau infractional.
De aceea, este firesc ca furtul savarsit intr-un loc public sa fie apreciat de legiuitor ca
fiind mai grav.

Prin „ loc public ” intelegem, avand in vedere dispozitia art. 152 C.pen., orice
loc, care, prin natura sau destinatia lui, este in permanenta accesibil publicului ( strazi,
sosele, parcuri etc ), precum si orice alt loc in care publicul are acces in anumite
intervale de timp ( magazine, restaurante, expozitii etc ). In acest din urma caz, pentru
aplicarea circumstantei agravante este necesar ca fapta sa fi fost comisa in timp cat
publicul avea acces in acel loc.

In practica judiciara, nu sunt considerate locuri publivce santierul unei

intreprinderi, camera de hotel, biroul unui functionar in timpul cat acesta nu este
deschis publicului, biroul unei intreprinderi, accesibil numai angajatilor acesteia.
Agravanta opereaza insa in toate cazurile, chiar daca in timpul savarsirii furtului in
afara de faptuitor nu se gasea in locul respectiv nici o persoana.

- intr-un mijloc de transport in comun

Mijloacele de transport in comun, ca si locurile publice, ofera conditii favorabile

savarsirii unor furturi. In mijloacele de transport in comun este inevitabila, mai ales la
anumite ore, o mare aglomeratie, ceea ce usureaza sustragerea de bunuri. De asemenea,
40
Locurile publice ofera conditii favorabile sustragerii de bunuri. In unele dintre aceste locuri exista aglomeratii
( piete, statii ale unor mijloace de transport in comun etc. ). In altele, dimpotriva, nu se gaseste nici o persoana, desi
sunt lasate bunuri fara supraveghere, avandu-se in vedere increderea publica.
31
in anumite mijloace de transport in comun, persoanele au diferite bagaje care raman
temporar lipsite de supraveghere, fapt care usureaza savarsirea unor sustrageri. Tinand
seama de aceste imprejurari care faciliteaza sustragerile in mijloacele de transport in
comun, legiuitorul a prevazut ca o circumstanta agravanta a furtului savarsirea faptei in
mijloacele de transport.

Prin „ mijloc de transport in comun ” se intelege mijlocul de transport care are

anume aceasta destinatie (trenuri, metrouri, autobuze, tramvaie etc.), precum si cele
care, fara a avea anume aceasta destinatie, sunt folosite si pentru a transporta persoane
(remorca unui tractor).

Pentru aplicarea agravantei este necesar ca bunul sustras sa se fi aflat asupra

unui pasager sau in spatiul destinat transportului in comun.

Furtul savarsit intr-un mijloc de transport in comun este calificat chiar daca fapta
a fost comisa in timp ce acesta stationa si in care s-a aflat, in afara de faptuitor, numai
soferul.

Nu se aplica circumstante agravante furtului savarsit intr-un mijloc de transport

in comun, acesta transportand, de regula, un numart redus de persoane, intre care exista
relatii de incredere. Taxiul nu ofera conditiile favorabile savarsirii unor sustrageri pe
care le ofera un mijloc de transport in comun.

- in timpul noptii

Furtul savarsit pe timpul noptii este considerat grav, deoarece noaptea ofera
imprejurari deosebit de favorabile pentru savarsirea acestei infractiuni; datorita
intunericului, a scaderii atentiei si vigilentei oamenilor, care in marea lor majoritate se
retrag pentru odihna, faptuitorul se poate apropia mai usor si cu mai putine riscuri de a
fi descoperit de bunul pe care urmareste sa-l sustraga; de asemenea noaptea, datorita

32
intunericului, a linistii si singuratatii, faptuitorul este mai indraznet, se simte incurajat
sa savarseasca fapta, existand si pericolul ca el sa recurga la folosirea unor mijloace
violente. In sfarsit, cel ce intelege sa se foloseasca de toate aceste imprejurari se
dovedeste periculos, ceea ce impune o mai mare severitate din partea legii penale.

- in timpul unei calamitati

Prin „ calamitate ”, trebuie sa intelegem situatia in care se produce, ca urmare a

unui eveniment, o stare de fapt pagubitoare sau periculoasa pentru o colectivitate de
persoane ( cutremur, inundatie, catastorufa de cale ferata etc. ).

Intrucat legiuitorul se refera la savarsirea furtului in timpul unei calamitati ,

pentru aplicarea agravantei este necesar ca fapta sa fie savirsita in perioada de timp
cuprinsa intre momentul cind se produce evenimentul care genereaza starea de
calamitate si momentul cand aceasta stare inceteaza.

Furtul savarsit in timpul unei calamitati, este mai grav deoarece panica creata
face ca oamenii, dominati de necesitatea salvarii vietii lor sau a altora, sa scape din
vedere paza bunurilor.

Cel care profita de astfel de situatie pentru a sustrage bunuri este periculos.

- prin efractii, escaladare sau prin folosirea fara drept a unei chei adevarate sau a
unei chei mincinoase

Circumstanta agravanta se refera, in acest caz, la mijlocul folosit de faptuitor,

demonstrand din partea acestuia o mai mare staruinta in realizarea hotararii
infractionale si in consecinta, un grad mai ridicat de pericol social.

33
 Efractia consta in inlaturarea prin violenta a oricarui obiect sau dispozitiv care
are menirea sa impiedice patrunderea intr-un anumit loc. Violenta constituie, deci, o
conditie necesara pentru existenta efractiei41.

Ruperea unui sigiliu pnetru a patrunde in locul din care faptuitorul a sustras
bunul, nu constituie o efractie, deoarece sigiliulare numai menirea dea servi ca dovada
ca nimeni nu a patruns in acel loc. Fapta va putea constitui insa infractiunea de rupere
de sigiliu ( art. 243 C.pen. ).

Efractia poate consta in utilizarea violentei pentru inlaturarea dispozitivelor de

inchidere exterioare ( ferestre ) ori a unor dispozitive de inchidere interioare ( de la
dulapuri, geamantane ). Astfel, furtul este savarsit prin efractie si in situatia in care
inculpatul, desi a patruns in incapere fara nici o efractie, a fortat incuietorile de la un
geamantan, aflat in acea incapere, de unde a furat mai multe obiecte.

Efractia califica furtul numai daca a servit faptuitorului sa patrunda in locul din
care a furat, deoarece numai in acest caz ea constituie un mijloc de savarsire a
infractiunii.

Escaladarea care denota, ca si efractia, o mai mare staruinta a faptuitorului in

realizarea hotararii saleinfractionale, consta in depasirea, trecerea peste anumite
obstacole care impiedica patrunderea faptuitorului in locul unde se afla bunul pe cae
urmareste sa-l sustraga (sarirea peste ziduri, balcoane, garduri)42. Furtul este calificat si

41
De regula, efractia duce la distrugerea sau degradarea obiectului sau dispozitivului asupra caruia actioneaza
faptuitorul ( spargerea geamului, stricarea incuietorii etc ). Exista efractie si atunci cand faptuitorul inlatura piedica
intalnita prin demontare sau prin orice alta violenta care nu duce la distrugerea sau degradarea acesteia ( demontarea
unei ferestre pentru a intra in locuinta ).

42
Escaladarea, ca si efractia, califica furtul numai daca el constituie modalitate de patrundere, din afara inauntru, nu
si atunci cand a servit faptuitorului pentru a se indeparta de locul unde se afla bunul pe care urmareste sa-l sustraga.

34
atunci cand fapta a fost savarsita prin folosirea fara drept a unei chei adevarate ori a
unei chei mincinoase.

- cheia adevarata este cheia care slujeste in mod normal la deschiderea

dispozitivului de cel indreptatit sa o foloseasca.

- prin cheie mincinoasa se intelege cheia falsa, contrafacuta sau orice instrument
cu ajutorul caruia poate fi actionat mecanismul unui dispozitiv de inchidere, fara a fi
distrus sau degradat.

Furtul savarsit prin efractie, escaladare sau prin folosirea fara drept a unei chei
adevarate ori a unei chei mincinoase include in continutul sau in mod natural, necesar,
inevitabil, fapta de violare de domiciliu, iar furtul prin efractie si fapta de distrugere.

- unui act care serveste pentru dovedirea starii civile pentru legitimare sau
identificare

Actele care servesc pentru dovedirea starii civile, pentru legitimare sau
identificare prezinta insemnatate pentru posesorii lor. Pe de alta parte, infractorii pentru
a savirsi anumite infractiuni ori pentru a se pune la adapost de riscul de a fi identificati
recurg la sustragerea unor acte43.

Pentru aplicarea circumstantei agravante este necesar sa se stabileasca ca

faptuitorul a stiut, in momentul savarsirii furtului, ca sustrage un act care serveste
pentru dovedirea starii civile sau identificare. In consecinta, furtul este simplu si nu
calificat, in cazul in care faptuitorul a furat o haina in buzunarul careia se aflau acte de
identitate.

43
Actele care servesc pentru legitimare sau identificare sunt: buletinul de identitate, carte de identitate, legitimatia
de serviciu, iar cele care servesc pentru dovedirea starii civile sunt: certificatul de nastere, certificatul de casatorie.
35
 Fapta constituie furt calificat chiar daca, ulterior sustragerii portofelului,
faptuitorul, retinand banii, arunca actele, deoarece consumarea infractiunii s-a produs
in momentul sustragerii.

- produselor petroliere sau a gazelor naturale din conducte, cisterne sau depozite;

- un bun care face parte din patrimoniul cultural;

- de catre o persoana mascata, deghizata sau travestita;

- furtul savarsit asupra unei persoane aflata in imposibilitate de a-si exprima

vointa sau de as e apara;

Sanctiune: inchisoare de la 3 la 15 ani.

Furtul care a produs consecinte deosebit de grave se pedepseste cu inchisoare de

la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi.

3. TALHARIA ( art. 211 C.pen. )

3.1. Forma simpla

Furtul poate fi savarsit prin intrebuintarea de violenta sau amenintari ori a altor
mijloace de natura sa duca la acelasi rezultat, sau poate fi urmat de folosirea unor
asemenea mijloace in scopul pastrarii bunului furat, a inlaturarii urmelor infractiunii,
ori pentru ca faptuitorul sa-si asigure scaparea.

Unitatea infractionala dintre furt si violentap sub forma unei infractiuni

complexe este prevazuta in art. 211 C.pen. sub denumirea de „ talharie ”.

Talharia este furtul savarsit prin intrebuintarea de violente sau amenintari, ori
prin punerea victimei in stare de inconstienta sau neputinta de a se apara, precum si

36
furtul urmat de intrebuintarea unor astfel de mijloace pentru pastrarea bunului furat sau
pentru inlaturarea urmelor infractiunii ori pentru ca faptuitorul sa-si asigure scaparea.

Obiectul juridic special

Il reprezinta ocrotirea relatiilor sociale referitoare la posesia si detentia bunurilor

mobile ( obiect juridic principal ) si ocrotirea relatiilor sociale referitoare la viata,
integritate corporala sau libertatea persoanei. ( obiect juridic secundar ).

Obiectul material

Il constituie un bun mobil si corpul victimei ( constand in folosirea violentei si a

celorlalte miloace folosite la savarsirea infractiunii ).

Subiectul

Poate fi orice persoana responsabila.

Participatia penala este posibila sub forma de coautorat, instigare sau

complicitate.

Latura obiectiva

Infractiunea de talharie presupune doua activitati: furtul constituie activitatea

principala, iar folosirea violentei sau a amenintarii ori a celorlalte mijloace constituie
activitatea secundara, prin care activitatea principala se paarticularizeaza, dobandind o
periculozitate in raport cu cea a furtului. Faptuitorul urmareste in principal savarsirea
furtului, violenta sau amenintarea neconstituind decat un mijloc pentru realizarea
acestui scop.

Latura subiectiva

37
 Consta in savarsirea acestor fapte infractionale cu intentie directa; faptuitorul isi
da seama si vrea sa savarseasca furtul prin violenta sau amenintare.

Tentativa si consumarea

Tentativa este posibila si se pedepseste ( art. 222 C.pen.), daca vatamarea grava
a integritatii corporale sau a sanatatii victimei s-a produs ca urmare a tentativei de
talharie. Exista tentativa la forma agravanta a infractiunii.

Infractiunea de talharie se consuma in momentul in care executarea activitatii

principale ( furtul ) a fost realizata ( pana la capat ), in conditiile folosirii violentei,
amenintarii si punerea victimei in stare de inconstienta sau neputinta de a se apara.

3.2. Forma agravanta

Exista daca infractiunea s-a savarsit:

- in timpul noptii;

- in timpul unei calamitati;

- intr-o locuinta sau dependinte ale acesteia;

- in loic public sau mijloc de transport;

- de doua sau mai multe persoane impreuna;

- de o persoana degizata, mascata sau travestita;

- de o persoana avand asupra sa o arma sau folosind o substanta narcotica.

- a avut vreuna din urmarile aratate in art. 182 C.pen. (vatamare corporala
grava).

38
 Daca prin violenta folosita s-au produs vatamari corporale grave sau daca a avut
ca urmare moartea victimei, fapta prezinta o gravitate deosebita.

Sanctiune: forma simpla – inchisoare de la 3 la 18 ani; talharia care a provocat

vatamarea grava a integritatii corporale sau a sanatatii victimei – inchisoare de la 5 la
20 ani; talharia care a avut ca urmare moartea victimei – inchisoare de la 15 la 25 ani si
interzicerea unor drepturi.

39
 CAPITOLUL III
ANALIZA FIECAREI INFRACŢIUNI DE SUSTRAGERE

1. Furtul.
Art. 208 C. pen. incriminează luarea unui bun mobil din posesia sau detenţia
altuia, fără consimţământul acestuia, în scopul însuşirii pe nedrept.
Textul de incriminare nu protejează proprietatea ca şi situaţie juridică, ci posesia,
ca stare de fapt, şi de aceea autor al furtului poate fi chiar şi proprietarul bunului 44.
Obiectul material al infracţiunii de furt este reprezentat de un bun mobil
corporal care are şi o minimă valoare economică.
Subiect activ poate fi orice persoana, chiar si proprietarul sau coproprietarul
bunului, cand fapta se savarseste in conditiile alin. (3) 45.
Cel care fură un şerveţel fără valoare crezând că sunt bani, comite o tentativă
improprie de furt şi nu o infracţiune consumată.
46
În alin. 2 C pen sunt asimilate bunurilor mobile şi orice energie care are o
valoare economică precum şi înscrisurile.
Conectarea ilegală la serviciul de cablu TV este incriminată în art. 144 indice 1
alin 2 din OUG nr. 123/2005 care incriminează Fapta persoanei care se racordează
fără drept sau care racordează fără drept o altă persoană la servicii de programe cu
acces condiţionat constituie infracţiune.

44
Sergiu Bogdan , Drept Penal –Parte Specială ( note de curs), Cluj –Napoca, 2008
45
Fapta constituie furt chiar daca bunul apartine in intregime sau in parte faptuitorului, dar in momentul savarsirii
acel bun se gasea in posesia sau detinerea legitima a altei persoane
46
Pentru detalii cu privire la distincţia dintre furtul de energie şi folosirea fără drept a unui serviciu a se vedea S.
Bogdan, Consideraţii cu privire la conectarea ilegală la un serviciu telefonic. Diferenţa faţă de infracţiunea de furt de
energie cu valoare economică, în Pandectele române, nr. 2/2002.

40
 Se includ în categoria energiilor cu valoare economică, în sensul art 208 alin. 2
C pen doar acele energii care se consumă prin sustragere ( nu intră în această
categorie energia cinetică, eoliană, solară etc).
Latura obiectivă a furtului presupune îndeplinirea mai multor condiţii: - să
existe o acţiune de luare a unui bun mobil din posesia sau detenţia altuia. Acţiunea
de luare este alcătuită din punct de vedere didactic din două componente , deposedare
şi imposedare.
Precizăm că noţiunile de posesie sau detenţie în dreptul penal nu este similar cu
cea din dreptul civil. În sens penal prin posesie se înţelege o stăpânire în fapt a unui
bun mobil, fără vreo legătură cu condiţiile posesiei din dreptul civil. De exemplu în
ipoteza ajutării unei persoane la transportul bagajelor sale, bunurile nu intră în detenţia
celui care ajută la transportarea bunurilor.
Consumarea infracţiunii 47:
Teoria contractaţiunii - Paulus- fapta se consumă la atingerea bunului;
Teoria amovării - Ulpian – fapta se consumă la mutarea bunului;
Teoria ablaţiunii - fapta se consumă în momentul transportării bunului;
Teoria ilaţiunii - fapta se consumă în momentul ascunderii bunului;
Teoria apropriaţiunii - fapta se consumă în momentul când bunul a intrat în
sfera de dispoziţie a autorului;
Momentul în care bunul a intrat în sfera de dispoziţie a autorului se apreciază în
concret.
Pentru a se uşura sarcina practicienilor s-a propus distincţia între însuşirea
obiectelor mici, când fapta se consumă atunci când făptuitorul a pus bunul în buzunar,
sau într-o sacoşă indiferent dacă a părăsit imobilul din care s-a sustras sau nu, pe când
în cazul bunurilor mari, furtul se consumă atunci când agentul a scos bunul din spaţiul
în care se afla el de obicei ( a scos frigiderul din casă etc). Acesta deoarece în cazul

47
Sergiu Bogdan , Drept Penal –Parte Specială ( note de curs), Cluj –Napoca, 2008
41
bunurilor mari, spre deosebire de cele mici, doar după acest moment se poate aprecia
că acesta a intrat în sfera de dispoziţie a hoţului.
Asta nu înseamnă că nu este posibil ca furtul să fie consumat chiar dacă era un
bun mare şi nu s-a depăşit spaţiul în care se afla bunul, când hoţul se comportă faţă de
acesta ca un stăpân. (de exemplu deteriorează intenţionat bunul pentru a putea susţine
că acesta are semne particulare care dovedesc că aparţine hoţului).
- luarea bunului trebuie să se realizeze fără consimţământul posesorului sau
detentorului.
Latura subiectivă. Fapta se comite doar cu intenţie directă, deoarece
sustragerea trebuie comisă în scopul însuşirii pe nedrept. Intentia indirecta este posibila
atunci cand bunul furat ar contine in el un alt bun, a carui eventuala prezenta
48
faptuitorul a putut-o prevedea, acceptand rezultatul actiunii sale , cum ar fi, de
exemplu, sustragerea unui portofel in care se aflau, pe langa bani, si acte de legitimare
49
sau identificare . Dacă un bun este luat cu titlu de garantare a unei datorii a
posesorului, sau pentru a determina o anumită conduită din partea acestuia, există
scopul însuşirii pe nedrept. Aceasta pentru că în cazul în care posesorul nu îndeplineşte
cererea hoţului bunul rămâne în stăpânirea sa, aceasta fiind intenţia agentului în
momentul luării.
Subiect activ este chiar şi proprietarul sau coproprietarul bunului care sustrage
bunul său, atunci când bunul se găsea în posesia sau detenţia legitimă a unei alte
persoane. Fapta proprietarului nu constituie infracţiune dacă posesia sau detenţia nu era
legitimă. (ex. sustrage bunul de la cel care l-a furat).
Art. 208 alin. 4 C pen incriminează luarea unui vehicul cu scopul de a-l folosi pe
nedrept. Credem că este o modalitate distinctă de comitere a furtului care poate fi
reţinută în concurs cu furtul comis în scopul sustragerii unui bun.

48
V. Dongoroz, S. Kahane, I.Oancea, I.Fodor, N.Iliescu, C. Bulai, R. Stanoiu, V.Rosca, Explicatii teoretice ale
Codului penal roman. Partea speciala, vol.III, Ed. Academiei, Bucuresti, 1971, pg. 464
49
Trib. Bucuresti, Sectia a II-a penala, decizia nr.380/1993, in Dreptul nr.2/1995, pg.74
42
 50
Definiţia vehiculului este cea oferită de art. 6 pct 15 din OUG 195/ 2002 :
vehiculul este un sistem mecanic care se deplasează pe drum, cu sau fără mijloace de
autopropulsare, utilizat în mod curent pentru transportul de persoane şi/sau bunuri ori
pentru efectuarea de servicii sau lucrări.
În cazul în care agentul, după ce foloseşte autoturismul, sustrage şi piese ale
acestuia, comite un concurs de infracţiuni între furtul în scopul folosirii vehiculului şi
furtul în scopul însuşirii bunului respectiv.
Momentul consumării furtului în această modalitate are anumite particularităţi51.
Cel care împinge maşina din parcare în vederea luării în scopul folosirii comite o
tentativă de furt până în momentul în care reuşeşte să folosească acel vehicul. De lege
ferenda ar trebui incriminată fapta celui care foloseşte fără drept un vehicul, pentru că,
în esenţa, în aceasta constă în concret fapta celui care ia un vehicul în scopul folosirii
fără drept.
Dacă folosirea vehiculului se face pe o durată mare de timp asta înseamnă că în
realitate suntem în prezenţa unui furt în scopul însuşirii, chiar dacă cel care a sustras
restituie bunul după folosirea îndelungată a acestuia.
Tentativa este incriminată.
Coautoratul la această modalitate a furtului este posibil doar în măsura în care
acel vehicul se poate conduce de două sau mai multe persoane. Prin conducător al unui
autovehicul se înţelege persoana care determină punerea în mişcare şi acţionează
asupra direcţiei de deplasare pe drum a vehiculelor art. 6 pct. 26 din OUG 195/2002.
Formele calificate ale furtului sunt reglementate de art. 209 C pen:
Prima formă agravată, prevăzută în alineatul 1, constă în comiterea faptei în
următoarele împrejurări:
a. de două sau mai multe persoane împreună. Cel care distrage atenţia părţii
este complice la furt şi nu coautor pentru că nu comite acte de executare.

50
OUG 195/2002 republicata privind circulatia pe drumurile public, actualizata prin OUG nr. 63/2006
51
Sergiu Bogdan , Drept Penal –Parte Specială ( note de curs), Cluj –Napoca, 2008
43
 b. de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică.
52
Noţiunea de armă este definită în art. 151 C pen cu referire la art 2 alin 1 pct 1 din
Legea nr. 295/2004 53. Nu se include aici şi noţiunea de armă asimilată. Prin substanţa
narcotică se înţelege orice substanţă care este aptă să provoace artificial adormirea unei
persoane. Nu este similară cu substanţa stupefiată sau drogurile.
c. de către o persoană mascată, deghizată, sau travestită. Persoana este
mascată atunci când are faţa acoperită cu o mască. Ea este deghizată atunci când şi a
schimbat înfăţişarea în întregime, sau în parte, pentru a fi percepută ca o altă persoană
sau un alt obiect, lucru sau fiinţă. Dacă însă noua înfăţişare semnifică caracteristicile
sexului opus atunci persoana este travestită.
d. asupra unei persoane aflată în imposibilitate de a-şi exprima voinţa sau
de a seapăra. Partea vătămată nu trebuie să ajungă în această stare datorită acţiunii
infractorului, deoarece fapta ar fi o tâlhărie.
e. într-un loc public. Intră în discuţie doar art 152 lit a şi b. Adică locul care
este întotdeauna accesibil publicului precum şi locul care este accesibil publicului în
anumite împrejurări. Condiţia cu privire la prezenţa a cel puţin 2 persoane nu mai
trebuie a fi îndeplinită deoarece fapta trebuie comisă în loc public şi nu în public.
f. într-un mijloc de transport în comun. Trebuie să fie un mijloc de transport
în comun efectiv folosit la aceasta şi nu un vehicul destinat mijlocului de transport în
comun. Nu se includ taxiurile.
g. în timpul nopţii. Se ia în calcul doar fenomenul natural al nopţii, care diferă
în funcţie de anotimp. Se apreciază în concret dacă era instalată noaptea sau nu şi nu
trebuie să fie folosite criterii rigide gen apusul soarelui, retragerea oamenilor la culcare
etc. Nu are importanţă dacă autorul a profitat sau nu de starea de întuneric sau de

52
(1) Arme sunt instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel declarate prin dispozitii legale.(2) Sunt asimilate
armelor orice alte obiecte de natura a putea fi folosite ca si arme si care au fost intrebuintate pentru atac.
53
LEGE nr. 295 din 28 iunie 2004 privind regimul armelor si al munitiilor publicata in Monitorul Oficial nr. 583
din 30 iunie 2004

44
fenomenul nopţii. Această interpretare a fost dată de Tribunalul Suprem prin Decizia
de îndrumare nr. 3/1970.
h. în timpul unei calamităţi. Nu e necesar ca autorul să fi profitat de stare ci
doar să fie în intervalul cuprins între declanşarea calamităţii şi până la dispariţia
situaţiei de excepţie impusă de această stare.
i. prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei
adevărate ori a unei chei mincinoase.
Efracţia presupune distrugerea unei încuietori, sistem sau dispozitiv de
închidere. Infracţiunea de distrugere a sistemului de închidere este absorbită în această
formă calificată de furt. Nu este considerat sistem de închidere sigiliul. Dacă agentul
pătrunde în casă şi găseşte un dulap încuiat, pe care îl sparge, fapta va fi comisă prin
efracţie. Dacă însă pătrunde în casă şi găseşte o valiză încuiată pe care o sustrage,
atunci nu există nici un act specific distrugerii unui sistem de închidere.
Escaladarea presupune depăşirea pe deasupra a unui obstacol în calea
pătrunderii neautorizate (gard, perete, fereastră) prin sărirea acestuia, căţărarea,
folosirea unor aparate de zbor etc. Pătrunderea pe sub acel obstacol nu constituie o
escaladare, chiar dacă agentul încearcă să depăşească acel obstacol, deoarece s-ar face
o analogie în defavoarea celui acuzat.
În cazul în care inculpatul a sărit gardul de 40 de cm care înconjura imobilul
apoi a pătruns în casă pe uşa deschisă şi a sustras mai multe bunuri, fapta nu e comisă
prin escaladare, deoarece acel gard nu era un obstacol în calea pătrunderii neautorizate.
Folosirea fără drept a unei chei adevărate. În acest caz agentul nu este autorizată
să folosească cheia respectivă care însă este adevărată. Cheia a ajuns în posesia
autorului fiind găsită, furată, etc. Cheia multiplicată este o cheie adevărată dacă este
multiplicată de cel care are dreptul să folosească cheia originală şi este mincinoasă
dacă multiplicarea se face de către o persoană care nu este autorizată să folosească
cheia originală.

45
 Folosirea unei chei mincinoase presupune folosirea oricărui dispozitiv care
descuie o încuietoare fără a o distruge, indiferent că este o cheia multiplicată
neautorizat , şperaclu sau orice alt instrument de această natură.
Relaţia furtului cu violarea de domiciliu poate fi abordată ca fiind o unitate
naturală, o unitate legală, să se reţină un concurs de infracţiuni între cele două sau ca
violarea de domiciliu să fie absorbită din cauza caracterului subsidiar al acesteia
raportat la furt. Considerăm că se va reţine un concurs de infracţiuni între violarea de
domiciliu şi furtul calificat, deoarece textul legal înlătura posibilitatea de a se reţine
unitatea legală sau caracterul subsidiar. Aceasta pentru că nu există reglementare a
acestor soluţii în conţinutul furtului calificat sau al violării de domiciliu. Nu se poate
reţine nici absorbţia naturală deoarece se poate comite un furt calificat prin efracţie fără
a se comite şi o violare de domiciliu ( de exemplu pătrunderea într-un spaţiu comercial
prin distrugerea sistemului de închidere).
În alineatul 2 al art. 209 sunt prevăzute şi alte împrejurări de calificare a furtului:
a. sustragerea unui bun care face parte din patrimoniul cultural. Bunurile
care fac obiectul acestui furt calificat sunt definite în art. 1 şi 3 din Legea privind
protejarea patrimoniului cultural mobil nr. 182 /2000.
b. un act care serveşte pentru dovedirea stării civile, pentru legitimare sau
identificare. Se referă la actele de stare civilă sau orice acte care servesc la legitimare
sau identificare ( de exemplu, carte de identitate, legitimaţie de student, paşaport,
legitimaţie de serviciu). Nu intră în categoria acestor acte, actele prin care s-ar putea
ajunge în mod indirect la stabilirea sării civile, legitimare sau identificare ( actele de
studii, de calificare profesională, diplome sau distincţii).
S-a susţinut că atunci când se sustrage o geantă cu scopul a-şi însuşi banii însă
agentul sustrage şi actele de identitate ale persoanei, furtul ar fi comis cu intenţie
eventuală. Există intenţie directă de gradul II în acest caz.
Mai mult decât atât, circumstanţa reală a calităţii speciale a obiectului material
se răsfrânge asupra unui participant la furt, în măsura în care a cunoscut-o sau a
46
prevăzut-o, ori asta nu înseamnă că participantul ar fi comis furtul din culpă. Ar fi
ilogic ca atunci când fapta este comisă în participaţie să existe intenţie directă şi
răspundere pentru furtul calificat, iar dacă fapta este comisă doar de o persoană în
aceleaşi împrejurări să existe o intenţie eventuală cu privire la furtul calificat.
A doua formă agravată de furt este reglementată de art. 209 alin 3. C pen, şi
cuprinde furtul comis în următoarele împrejurări:
a. sustragerea de ţiţei, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină,
alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne sau
vagoane cisternă. La această formă agravată de furt unele acte preparatorii sunt
assimilate tentativei. Astfel sunt considerate tentativă şi efectuarea de săpături pe
terenul aflat în zona de protecţie a conductei de transport a ţiţeiului, gazolinei, etanului
lichid, benzinei, motorinei, altor produse petroliere sau gazelor naturale, precum şi
deţinerea în acele locuri sau în apropierea depozitelor, cisternelor sau vagoanelor
cisternă, a ştuţurilor, instalaţiilor sau a oricăror dispozitive de prindere ori perforare.
b. sustragerea de componente ale sistemelor de irigaţii.
c. sustragerea de componente ale reţelelor electrice.
d. sustragerea unui dispozitiv ori a unui sistem de semnalizare, alarmare ori
alertare în caz de incendiu sau alte situaţii de urgenţă publică.
e. sustragerea unui mijloc de transport sau orice alt mijloc de intervenţie la
incendiu, la accidentele de cale ferată, rutieră, navală sau aeriană ori în caz de
dezastru.
f. instalaţii de siguranţă şi dirijare a traficului feroviar, rutier, naval şi
aerian şi componente ale acestora, precum şi componente ale mijloacelor de
transport aferente.
g. bunuri prin însuşirea cărora se pune în pericol siguranţa traficului şi a
persoanelor pe drumurile publice.
h. cabluri, linii, echipamente, şi instalaţii de telecomunicaţii,
radiocomunicaţii, precum şi componente de comunicaţii
47
 A treia formă agravată de furt calificat este reglementată de alin 4 al art. 209 C
pen. şi incriminează furtul care a produs consecinţe deosebit de grave. Această
noţiune este definită în art.146 C pen. Prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o
pagubă materială mai mare de 2 miliarde de lei sau o perturbare deosebit de gravă a
activităţii, cauzată unei autorităţi publice sau oricăreia dintre unităţile la care se referă
art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice.
În art. 210 C. pen. sunt incriminate şi anumite forme atenuate de furt. În acest
caz celelalte forme agravate nu mai pot fi reţinute. Aceste furturi se urmăresc la
plângerea prealabilă iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
a. furtul săvârşit între soţi.
b. furtul săvârşit între rude apropiate.
c. furtul săvârşit de minor în paguba tutorelui său.
d. de către cel care locuieşte împreună cu partea vătămată sau este găzduit
de aceasta.
Noţiunea de locuire împreună şi cea de găzduire au fost definite de Tribunalul
suprem prin Decizia de îndrumare nr.8/ 1971. Locuire împreună înseamnă folosirea de
către făptuitor şi partea vătămată a aceleiaşi locuinţe, în mod permanent sau temporar,
dar cu caracter de stabilitate. Nu locuiesc împreună cei care ocupă ocazional împreună
o cameră de hotel etc.
Găzduirea înseamnă oferta gazdei, bazată pe încredere, făcută beneficiarului
de a folosi locuinţa pe o durată scurtă.
Cel care sustrage bunuri din camera de hotel nu comite un furt atenuat deorece el
este cazat nu găzduit.

2. Tâlhăria
Art. 211 C pen incriminează sub denumirea de tâlhărie furtul prin întrebuinţarea
de violenţe sau ameninţări, ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau
neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea
48
unor asemenea mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor
infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea.
Este o infracţiune complexă.
Tâlhăria constă într-o modalitate particulară de comitere a unui furt şi anume
când aceasta se realizează prin constrângerea sau prin înfrângerea rezistenţei victimei.
Latura obiectivă. Actul de executare al tâlhăriei are un conţinut complex şi este
alcătuit din două activităţi conjugate: furtul, ca acţiune principală şi constrângerea, ca
acţiune subsidiară, aceasta din urmă fiind modalitatea de înlesnire, în sens larg, a
sustragerii.
a. acţiunea de furt implică luarea unui bun mobil al altuia în scopul însuşirii pe
nedrept. Sustragerea se realizează şi prin fapta victimei, când aceasta este constrânsă să
remită ea bunurile( de exemplu să le pună în sacoşa tâlharului). Toate condiţiile de
tipicitate ale furtului trebuie îndeplinite şi în cazul tâlhăriei. Se reţine şi furtul în scopul
folosirii pe nedrept având în vedere că legea nu face distincţie.
Dacă sustragerea unui bun nu intră sub incidenţa furtului, fiind aplicabil un text
dintr-o lege specială pentru o astfel de faptă, fapta nu se încadrează la tâlhărie ci se va
reţine un concurs de infracţiuni între sustragerea de material lemnos din pădure şi
infracţiunea de loviri sau alte violenţe, ori ameninţare după caz.( de exemplu
sustragerea de lemn din pădure care intră sub incidenţa Codului silvic art. 98 C silvic).
b. întrebuinţarea de violenţe, ameninţări sau prin punerea victimei în stare
de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra.
Condiţiile acestei componente:
Fapta trebuie comisă asupra persoanei care deţine sau protejează deţinerea
unui bun, care poate fi proprietarul, posesorul sau chiar cel care are în paza lucrul
respectiv. Se va reţine o singură infracţiune de tâlhărie atunci când sunt agresate mai
multe persoane pentru a sustrage un bun aparţinând unei singure persoane deoarece
infracţiunea este una contra patrimoniului, acesta fiind protejat în principal prin
incriminarea tâlhăriei ( de exemplu, cel care loveşte doi paznici pentru a sustrage un
49
bun păzit de aceştia va comite o singură tâlhărie). Dimpotrivă dacă prin aceeaşi acţiune
de ameninţare se sustrag bunuri aparţinând mai multor persoane se vor reţine atâtea
infracţiuni de tâlhărie câte persoane vătămate sunt54.
Sustragerea unui lănţişor de la gât prin ruperea acestuia, nu are semnificaţia
unei sustrageri prin violenţă, deoarece se profită de surprinderea victimei, iar ruperea
lănţişorului nu presupune comiterea vreunei violenţe, deoarece trebuia ca fapta să
cauzeze suferinţe fizice.
Dacă prin folosirea violenţei se produc urmări specifice art 181 C pen se va
reţine un concurs de infracţiuni. Aceasta deoarece textul art 211 C pen., care foloseşte
expresia furtului prin întrebuinţarea de violenţe, nu poate fi interpretat extensiv şi
pentru ipoteza când furtul ar fi comis prin vătămări corporale.
De lege ferenda ar trebui să se revină la existenţa urmei forme agravate atunci
când se comite printr-o vătămare corporală sau să se folosească o expresie care să
poată fi extinsă şi la vătămările corporale ( de exemplu folosirea expresiei generale a
faptei comisă prin constrângere).
Punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţă de a se apăra se poate
realiza în concret prin administrarea sau folosirea de substanţe narcotice, stupefiante,
alcool sau orice altă modalitate prin care victima este adusă în neputinţa de a se apăra.
Să fie comisă în aceeaşi împrejurare cu sustragerea, altfel poate fi şantaj.
Tentativa se pedepseşte. Fapta se consumă în momentul consumării furtului dacă
constrângerea este anterioară sau concomitentă sustragerii, sau se consumă în
momentul comiterii actului de constrângere când este realizat pentru a păstra bunul
furat, a înlătura urmele infracţiunii sau pentru a-şi asigura scăparea, indiferent dacă
agentul a reuşit să păstreze bunul., să scape sau să înlăture urmele infracţiunii55.
54
De exemplu cel care ameninţă călătorii dintr-un autocar cu moartea dacă nu predau bunurile care se găsesc
asupra lor.

55
Există tentativă şi atunci când tentativa de furt este urmată de exercitarea de violenţe pentru a înlătura urmele
infracţiunii sau a-şi asigura scăparea.
50
 Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenţie directă deoarece este preluat
scopul special al infracţiunii de furt. Există tâlhărie şi atunci când scopul sustragerii
este cel al folosirii fără drept a unui vehicul.
Forme agravate:
Prima formă agravată, cea de la alin 2 din art. 211. c pen vizează tâlhăria
comisă în următoarele împrejurări:
- de o persoană mascată, deghizată sau travestită.
- în timpul nopţii
- într-un loc public sau într-un mijloc de transport. Intră şi taxiul în categoria
mijlocului de transport.
A doua formă agravată este cea reglementată de art. 211 alin. 2 ind. 1 C pen
când tâlhăria a fost comisă în următoarele împrejurări:
- de două sau mai multe persoane împreună.
- de o persoană având asupra sa o armă, o substanţă narcotică ori
paralizantă. În noţiunea de armă este cuprinsă atât arma propriu-zisă cât şi arma
asimilată în accepţiunea art. 151 c. pen. Elementele de diferenţă faţă de furt sunt date
de faptul că la furt arma trebuie să fie propriu-zisă spre deosebire de tâlhărie unde
poate fi şi o armă asimilată, iar la tâlhărie se reţine ca împrejurare de agravare şi faptul
de a avea o substanţă paralizantă.
- într-o locuinţă sau în dependinţele acesteia. Legea nu face distincţie deci poate fi şi
locuinţa infractorului, ceea ce apare ca cel puţin curios.
În cazul acestei forme agravate credem că violarea de domiciliu se absoarbe în
conţinutul infracţiunii de tâlhărie în forma agravată56.
- în timpul unei calamităţi.
- a avut vreuna din urmările arătate în art 182. Din formulare rezultă caracterul

56
În mod evident legiuitorul s-a referit la semnificaţia de domiciliu în sensul art. 192 C pen.

51
praeterintenţionat al acestor urmări, deci această modalitate se poate comite doar cu
această formă de vinovăţie. Dacă autorul a dorit atât să tâlhărească victima, cât şi să îi
producă o vătămare corporală gravă se va reţine un concurs între tâlhăria în forma
simplă în concurs cu vătămarea corporală gravă.
Ultima formă agravată este cea reglementată de art. 211 alin 3:
- când tâlhăria a produs consecinţe deosebit de grave ( art. 146 C. pen.)
- când fapta a avut ca urmare moartea victimei. Se comite doar cu praeterintenţie.
Tentativa este posibilă şi este şi incriminată.
Dacă agentul comite fapta cu intenţia de a ucide victima se va reţine un concurs
între omor deosebit de grav( 176 lit d) şi o tâlhărie în forma simplă.

3. Abuzul de încredere.
Art. 213 C pen. incriminează însuşirea unui bun mobil al altuia, deţinut cu
orice titlu, sau dispunerea de acel bun pe nedrept ori refuzul de a-l restitui.
Elementul specific este reprezentat de faptul că bunul se află în posesia sau
detenţia autorului care transpormă această stăpânire de fapt în una ilicită.
Pentru existenţa acestei infracţiuni trebuie îndeplinite două condiţii premisă:
- să fie un bun mobil al altuia, care în momentul comiterii faptei să se afle în
detenţia altuia. Prin detenţie se înţelege dreptul de a stăpâni un bun în numele altuia
fie în interesul altuia( mandatarul, depozitarul) fie în interesul propriu al detentorului(
comodatarul etc), fără însă a dobândi şi dreptul de a dispune de acel bun.
Dacă în cazul unor bunuri consumptibile, beneficiarul lor are dreptul de a
dispune de ele, acestea nu se subsumează noţiunii de bun mobil, specifică abuzului de
încredere. În acest caz, deoarece beneficiarul are obligaţia de a restitui un bun
consumptibil de aceeaşi natură, el va răspunde civil atunci când nu îşi îndeplineşte
obligaţia de a restitui bunul ( de exemplu împrumut unei sume de bani etc). Dacă
depozitarul unor bunuri consumptibile nu primeşte şi dreptul de a dispune de acele
52
bunuri, iar el dispune de ele sau de o parte din ele, el va comite infracţiunea de abuz de
încredere57.
În conţinutul detenţiei cu semnificaţie penală nu intră şi simpla deţinere
materială în afara unui raport juridic( cel care deţine o valiză pentru a-l ajuta să
coboare din tren etc). În acest caz deţinătorul nu dobândeşte nici un drept de folosinţă a
acelui bun. Fapta în acest caz fiind un furt.
- să fie un bun mobil deţinut de făptuitor cu orice titlu. Prin titlu se înţelege temeiul
juridic prin care o persoană dobândeşte posesia sau detenţia unui lucru. Titlul trebuie
să aibă un caracter civil, şi să privească raporturi patrimoniale netranslative de
proprietate. Dacă făptuitorul deţine bunul în cadrul unui raport de muncă şi dispune sau
îşi însuşeşte acel bun el va comite fie infracţiunea de abuz în serviciu, delapidare sau
infracţiunea de furt. Titlul trebuie să fie legal şi valabil.
Latura obiectivă. Fapta se poate comite în următoarele modalităţi:
- însuşirea bunului. În acest caz făptuitorul consideră bunul ca fiind unul al său. -
dispunerea de bun pe nedrept. Săvârşirea unor acte de dispoziţie, cu character juridic
sau material, asupra bunului dincolo de limitele conferite de titlu.
- refuzul de a-l restitui. Constă în manifestarea de voinţă de a nu restitui bunul deţinut
şi de a-l reţine atunci când i se cere expres să restituie bunul. Refuzul trebuie să fie
abuziv. Nu e abuziv în cazul dreptului de retenţie al depozitarului. Refuzul de a restitui
poate fi expres sau tacit. Refuzul de a restitui constituie o prezumţie de tipicitate dar
poate fi răsturnată dacă se dovedeşte că refuzul este unul
legitim( dreptul de retenţie din dreptul civil).
Fapta se comite cu intenţie directă sau indirectă.
Tentativa nu se pedepseşte.
Fapta se consumă în momentul în care se comite actul de însuşire, dispunere sau
refuzul restituirii, prejudiciul constând în valoarea bunului încredinţat făptuitorului.

57
De exemplu cel care primeşte în depozit fructe fără a avea dreptul a dispune de ele, şi totuşi el le înstrăinează şi
restituie o cantitate asemănătoare de fructe cu cele pe care le-a înstrăinat.
53
Infracţiunea este una de rezultat, care se produce însă imediat ce s-a încheiat şi actul de
executare.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângere prealabilă. Operează împăcarea
părţilor.

4. Gestiunea frauduloasă.
Art. 214 incriminează fapta prin care se pricinuieşte o pagubă unei persoane, cu
rea credinţă, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acesteia, de către cel
care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri.
Obiectul material al acestei infracţiuni este reprezentat de orice fel de bunuri
sau valori patrimoniale, mobile sau imobile, corporale sau incorporale care intră în
patrimoniul unei persoane. Elementul de particularitate este acela că agentul are în
administrare sau conservare o universalitate de bunuri sau o parte dintr-o
universalitate şi nu bunuri ut singuli.
Această universalitate de bunuri trebuie să se afle în detenţia subiectului activ.
Latura obiectivă constă în pricinuirea unei pagube atât printr-o acţiune cât şi
printr-o omisiune produsă cu ocazia administrării. Trebuie ca fapta să şi producă o
pagubă nefiind suficient doar să aibă aptitudinea ca în viitor să producă o pagubă.
Fapta se consumă în momentul producerii pagubei.
Tentativa este posibilă dar nu e incriminată.
Fapta se comite cu intenţie directă sau eventuală, textul prevăzând expres cerinţa
relei credinţe cu ocazia administrării sau conservării.
Subiectul activ este special şi este reprezentat de cel care are calitatea de
administrator, gestionar sau custode al bunurilor altuia ( tutorele, executorul
testamentar, custodele, depozitarul, mandatarul.
Fapta are o forma agravată atunci când este săvârşită în scopul de a dobândi
un folos material. În această modalitate fapta se comite doar cu intenţie directă. Nu
este necesar să şi dobândească folosul material fiind suficient să urmărească acest
54
lucru. Este obligatoriu să şi producă o pagubă, ca şi condiţie de existenţă a formei de
bază a gestiunii frauduloase.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângere prealabilă. Operează împăcarea
părţilor.

5.a. Înşelăciunea în formă de bază.

Art. 215 C pen incriminează inducerea în eroare prin prezentarea ca adevărată a
unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine
pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a
pricinuit o pagubă.

Condiţiile laturii obiective:

- să existe o inducere în eroare, care presupune o acţiune care are ca efect crearea
unei imagini deformate a realităţii în conştiinţa înşelatului, premisă care îl determină să
acţioneze păgubitor pentru sine.
Care este semnificaţia minciunii în dreptul penal?
Într-o primă etapă , referitor la sancţiunea penală pentru minciună, a fost
îmbrăţişată aşa numita teorie clasică, sau abstractă a criteriului obiectiv. Se considera
că, pentru a se circumscrie dispoziţiei care incriminează înşelăciunea, un mijloc trebuie
analizat în obiectivitatea sa, deci trebuie însoţit de un fapt exterior, de un aranjament,
din care să rezulte cu certitudine intenţia de a înşela, mijloc care să permită un examen
exterior obiectiv şi care exclude implicit simplele cuvinte mincinoase. Această opinie
era influenţată şi de textul de incriminare francez al înşelăciunii.
Consecinţa acestei teorii este aceea că cel care se lasă înşelat de o simplă
afirmaţie mincinoasă face dovadă de neprevedere şi este victima propriei sale uşurinţe,
nemeritând astfel protecţia legii penale.
Pornind de la consecinţele practice pe care le are teoria clasică, s-a încercat
înlăturarea acestora, considerându-se că cel slab merită în primul rând protecţia legii.
55
 Doctrina italiană împărtăşeşte pe scară largă această noua abordare elaborând
aşa numita teorie a criteriului subiectiv. La început susţinătorii acestei noi teorii nu au
renunţat în totalitate la tezele teoriei obiective. Ei considerau că, deşi idoneitatea
mijloacelor prin care se poate comite escrocheria trebuie judecată în mod obiectiv,
simpla minciună neînsoţită de acel aparat exterior poate fi un mijloc idoneu atunci când
ar fi putut induce în eroare pe oricine.
Avînd în vedere dispoziţiile art 332 C.pen. din 1864, care incrimina înşelăciunea
simplă - text inspirat de art. 241 C.pen. prusian, minciuna chiar grosieră poate fi un
mijloc de comitere a infracţiunii de înşelăciune deoarece legea nu cere decât o amăgire
indiferent de mijloacele prin care s-ar realiza aceasta. Teza a fost împărtăşită şi de
doctrina şi jurisprudenţa germană unde codul penal imperial preluase dispoziţiile art.
241 C. pen. prusian.
Doctrina şi jurisprudenţa interbelică a considerat dăunătoare utilizarea unor teze
doctrinare rigide, înclinând spre o abordare mai flexibilă - lăsând judecătorului
libertatea de a aprecia dacă o afirmaţie mincinoasă în concret era un mijloc idoneu sau
nu de comitere a infracţiunii de înşelăciune.
Doctrina postbelică a marcat o reîntoarcere la teoria obiectivă, considerându-se
că simplul fapt de a afirma un neadevăr sau de a nega un adevăr nu constituie un mijloc
de inducere în eroare dacă minciuna nu s-a produs în strânsă legătură cu anumite
împrejurări sau fapte care i-au dat o aparenţă de veridicitate.
În jurisprudenţă s-a considerat că pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune se
cere ca înşelarea să fie rezultatul unor manopere dolosive. Simpla rea-credinţă a
infractorului la încheierea sau executarea convenţiei nu poate fi un element component
al laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune în convenţii58.
În speţa de mai sus considerăm că reaua-credinţă este suficientă pentru a
îndeplini cerinţa textului art.215 alin.3, deoarece beneficiarul contractului a fost indus

58
S-a decis, de exemplu, că faptul de a trece şi încasa, în cadrul unui contract de construcţii, sume superioare
lucrărilor, nu constituie elemente suficiente în stabilirea trăsăturilor infracţiunii de înşelăciune în convenţii.

56
în eroare cu privire la suma pe care trebuia să o plătească constructorului - preţul fiind
un element determinant pentru beneficiar.
Originea art.551 C.pen din1937, care are o formulare asemănătoare cu
dispoziţiile art.215 alin.3 C.pen, a fost art.241 C. pen. prusian, text în baza căruia
doctrina şi jurisprudenţa germană a considerat că simplele afirmaţii mincinoase
întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune.
Credem că este necesar a se renunţa la teoria obiectivă şi de a se reveni la soluţia
din perioada interbelică, adică la teoria subiectivă, deoarece textul de incriminare
roman al înşelăciunii nu condiţionează existenţa inducerii sau menţinerii în eroare de
prezenţa unor acte exterioare. Este suficient ca victima să se găsească în eroare ca
urmare a conduitei agentului , indiferent dacă această conduită este comisivă sau
omisivă şi indiferent de faptul că minciuna a fost însoţită şi de o activitate materială
suplimentată având natura unei mise en scène.
- acţiunea de inducere să se realizeze în scopul dobândirii de către agent a unui
folos material injust.
- să se cauzeze o pagubă. Practic în cazul înşelăciunii victima este determinată să îşi
provoace singură o pagubă, prin remiterea unui bun, prin plata nejustificată a unui
serviciu, renunţarea la un drept etc.
Fapta se consumă în momentul producerii pagubei.
Când agentul ascunde un produs dintr-un supermarket în ambalajul unui alt
produs, acesta va comite infracţiunea de furt, care se consumă atunci când el a ascuns
bunul pe care doreşte să îl sustragă în ambalajul unui alt bun (un inel într-o cutie de
biscuiţi).
Dacă agentul doar schimbă codul de bare al produsului cu unul mai ieftin, atunci
fapta va fi înşelăciune.
Fapta se comite doar cu intenţie directă.
Forma agravată. Există atunci când inducerea în eroare este săvârşită prin
folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase. Numele
57
şi calităţile mincinoase au un caracter exemplificativ şi se includ în categoria
mijloacelor frauduloase.
Mijloacele frauduloase pot fi definite ca fiind acele mijloace care prezintă o
mare aparenţă de veridicitate. De exemplu folosirea unei hotărâri judecătoreşti
greşite, dar irevocabile. Dacă mijloacele folosite intră sub incidenţa unor texte de
incriminare se va reţine un concurs de infracţiuni59.
5.b. Înşelăciunea în convenţii
În art 215 alin 3 C pen este incriminată inducerea sau menţinerea în eroare a
unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită astfel încât,
fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile
stipulate.
Este o modalitate distinctă a înşelăciunii preluând de la aceasta doar scopul
inducerii şi condiţia producerii unei pagube.
Latura obiectivă. Condiţii:
- Existenţa unei acţiuni de inducere sau menţinere în eroare. Elementul de
particularitate este dat de cea de-a doua modalitate şi anume menţinerea în eroare.
Această modalitate conferă reglementării româneşti aproape un caracter de unicitate,
deoarece majoritatea codurilor penale europene nu conţin o dispoziţie asemănătoare60.
- Acţiunea de inducere sau menţinere în eroare să fie săvârşită cu prilejul
încheierii sau executării unui contract. Prin contract se înţelege numai convenţia
juridică, în sensul pe care o are aceasta în dreptul civil şi comercial. Legea penală
utilizează noţiunea de contract fără a distinge între contractele valabile, anulabile sau
nule din punct de vedere civil, deoarece chiar şi contractele lovite de nulitate produc
efecte juridice. (Cazul schimbului valutar realizat pe stradă, care este un contract de
schimb lovit de nulitate, deoarece fapta este o contravenţie etc.).
59
Fals privind identitatea, uzurpare de calităţi oficiale, înscrisuri falsificate etc).
60
Astfel, infracţiunea de înşelăciune în convenţii este săvârşită şi în ipoteza în care victima a ajuns în eroare
independent de conduita agentului, însă făptuitorul se foloseşte de această stare a victimei şi o păgubeşte prin
încheierea sau executarea respectivei convenţii.

58
 Pentru a se circumscrie textului art.215 alin.3 activitatea infracţională trebuie
săvârşită cu ocazia încheierii unei convenţii, altfel spus în intervalul cuprins între
declanşarea negocierilor şi până la finalizarea acestora şi realizarea acordului de
voinţă.
Această formulare a legii a fost criticată deoarece interpretarea ad literam ar
conduce la concluzia că legea vizează doar momentul încheierii şi executării
contractului, adică un interval scurt, iar prin această formulare textul legii nu ar mai
corespunde raţiunii incriminării unor astfel de fapte.
Considerăm că textul incriminator este suficient de cuprinzător deoarece
legiuitorul foloseşte expresia cu prilejul încheierii sau executării unui contract ,
formulare care utilizează cuvântul prilej ce desemnează întregul context cauzal care
însoţeşte încheierea sau executarea unui contract, fără o condiţionare temporal strictă.
Prin noţiunea cu prilejul executării contractului, legea desemnează intervalul de
timp cuprins între momentul încheierii contractului (de când acordul de voinţă produce
efecte juridice) şi până la stingerea efectelor contractului în oricare din modalităţile
prevăzute de lege. Rezoluţiunea unui contract este inclusă în intervalul de timp cerut de
art.215 alin.3 C. pen.61
- Eroarea provocată sau menţinută să fie determinantă pentru încheierea sau
executare contractului în condiţiile stipulate. Această cerinţă a legii penale a fost
împrumutată, sub aspectul formulării, din dreptul civil, şi reprezintă una din condiţiile
de existenţă a dolului. Astfel eroarea provocată prin dol trebuie să fie determinantă la
încheierea actului juridic, în caz contrar este considerată o simplă minciună. Instanţa de
judecată va aprecia în concret dacă elementul ascuns sau prezentat eronat de către
făptuitor a avut un caracter determinant pentru încheierea şi executarea contractului.
Cu certitudine efectele care decurg din natura şi esenţa contractului respectiv pot
fi considerate ca fiind elemente determinante (spre exemplu preţul sau translaţia
61
Dacă s-ar admite contrariul ar însemna că, spre exemplu, introducerea acţiunii în rezoluţiune pune capăt
protecţiei penale a înşelatului, ceea ce nu poate fi admis pentru că soluţionarea laturii civile în procesul penal nu
afectează întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în convenţii.

59
proprietăţii la contractul de vânzare-cumpărare, cuantumul chiriei şi caracteristicile
imobilului închiriat la contractul de locaţiune ,etc.). Părţile pot considera şi alte clause
ca având un rol determinant pentru realizarea acordului de voinţă şi executarea
obligaţiilor în condiţiile stabilite.
- Producerea unei pagube. Deşi această condiţie nu este formulată expres de textul de
incriminare, ea rezultă din caracterul de normă specială a art.215 alin.3 C pen. în raport
cu dispoziţiile art. 215 alin.1, unde existenţa pagubei este cerută expres. Includerea
înşelăciunii în convenţii în Titlul III al Părţii speciale a Codului penal ne duce la
concluzia că prin comiterea acesteia trebuie să se aducă atingere patrimoniului. Punctul
de vedere a fost împărtăşit şi de practica judiciară, fiind susţinut constant şi în doctrină.
Această condiţie se apreciază raportat la forma consumată a infracţiunii.
Neexecutarea unui contract nu presupune de regulă existenţa unei înşelăciuni, de
obicei fiind vorba de un litigiu civil. Asta nu înseamnă că exclude o astfel de
posibilitate atunci când neexecutarea este consecinţa inducerii sau menţinerii în eroare
a cocontractantului.
Fapta se comite doar cu intenţie directă.
Înşelăciunea în convenţii are şi ea forma agravată atunci când a fost săvârşită
prin folosire de calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase. Pentru detalii a se
vedea S Bogdan, Latura obiectivă a infracţiunii de înşelăciune în convenţii, în Revista
de drept penal nr.3/1999.

5.c Înşelăciune prin emitere de cecuri fără acoperire.

Alineatul 4 al art. 215 incriminează emiterea unui cec asupra unei instituţii de
credit sau unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau
acoperirea necesară precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia în totul sau în
parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de prezentare în scopul de a obţine
pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacă s-a pricinuit o pagubă
posesorului cecului.
60
 Este o formă distinctă de înşelăciune.
Cecul este un instrument de plată prin care o persoană numită trăgător dă ordin
unei bănci la care are disponibil bănesc numită tras, să plătească la prezentarea titlului,
o sumă de bani altei persoane numită beneficiar.
Latura obiectivă se poate realiza prin:
- emiterea unui cec asupra unei instituţii de credit sau unei persoane, ştiind
că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară.
- retragerea, după emitere, a proviziei în totul sau în parte.
- interzicerea adresată trasului de a plăti înainte de prezentare.
Şi în cazul acestei modalităţi se cere ca şi condiţie producerea unei pagube.
Subiect pasiv este beneficiarul, nu banca ( trasul).
Fapta se comite doar cu intenţie directă existând un scop special.
Cecurile în alb emise cu titlu de garanţie, nu constituie decât în aparenţă o
înşelăciune prin emitere de cec-uri, deoarece beneficiarul trebuie să fie indus în eroare
la momentul primirii cecului şi nu la momentul în care, văzând că trăgătorul, dintr-un
motiv sau altul, nu mai are lichidităţi , completează cecul şi îl introduce în circulaţie.
Efectuarea de adăugiri, pe un cec aflat în circulaţie constituie infracţiunea de
falsificare de valori ( art 282 C pen ) şi nu de emitere de cecuri fără acoperire.
Toate formele de înşelăciune au o formă agravată comună şi anume atunci când
înşelăciunea a produs consecinţe deosebit de grave62.

6. Delapidarea.
Art. 215 ind 1 C pen incriminează însuşirea, folosirea sau traficarea, de către un
funcţionar, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le
gestionează sau de administrează.
62
Există şi alte forme de înşelăciune în codul penal (înşelăciune la măsurătoare art. 296 C pen. înşelăciune cu
privire la calitatea mărfii art. 297 C. pen, falsificare de produse sau alte alimente art. 313 C pen).
61
 Obiectul material al acestei infracţiuni este reprezentat de bani, valori sau alte
bunuri aflate în administrarea sau gestiunea unui funcţionar.
Subiectul activ este unul calificat fiind un funcţionar în sensul art. 147 C pen
care administrează sau gestionează banii sau alte valori.
Art. 147 C pen prevede că prin funcţionar se înţelege funcţionarul public precum
şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât
o unitate publică sau de interes public.
Cu alte cuvinte orice salariat al unei persoane juridice este funcţionar63.
Prin gestionare se înţelege activitatea salariatului care are ca atribuţii primirea,
păstrarea şi eliberarea bunurilor societăţii. Actele de păstrare presupun mai mult decât
paza acestora care nu necesită luarea în primire a bunurilor.
Administrarea presupune activitatea acelor organe cu atribuţii de conducere ale
unei persoane juridice care au atribuţii de a da dispoziţii cu privire la circulaţia
bunurilor fără a implica şi contactul direct.
Latura obiectivă. Modalităţile prin care se comite fapta sunt:
Însuşirea, care constă în sustragerea acelui bun sau prin dispunerea de acel bun.
Folosirea, care presupune folosirea unui bun în interes personal fără ca agentul
să urmărească însuşirea acestuia.
Traficarea, care constă în scoaterea temporară a bunului din gestiune şi
întrebuinţarea lui în scopuri speculative ilicite( împrumutul de bani din gestiune pentru
a primi dobândă, darea de bunuri pe credit în scopul unor foloase etc). Pentru
realizarea tipicităţii este necesar să se producă şi o pagubă. Aceasta constă în valoare
bunului însuşit sau diferenţa dintre valoarea bunului înainte de folosire sau traficare şi
valoare după încetarea folosirii sau traficării.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenţie directă.
Fapta se consumă în momentul producerii pagubei. Tentativa este incriminată.

63
În acelaşi timp funcţionarul trebuie să aibă atribuţii de administrare sau gestiune.

62
 Fapta are o formă agravată atunci când a produs consecinţe deosebit de grave.
În art. 272 pct 2 şi 3 din Legea nr. 31/1990 este incriminată fapta,
administratorului, directorului, directorului executiv sau reprezentantului legal al
societăţii, care foloseşte, cu rea-credinţă, bunuri sau creditul de care se bucură
societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru
a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect sau care se
împrumută, sub orice formă, direct sau printr-o persoană interpusă, de la societatea pe
care o administrează, de la o societate controlată de aceasta ori de la o societate care
controlează societatea pe care el o administrează sau face ca una dintre aceste societăţi
să îi acorde vreo garanţie pentru datorii proprii.
Între cele două texte de incriminare există concurs de calificări care se rezolvă
după criteriul subsidiarităţii, în sensul că art 272 se aplică doar dacă fapta nu constituie
o infracţiune mai gravă ( se prevede expres în art. 281 din Legea nr. 31/1990). Dacă
administratorul societăţii comerciale are contrat de muncă şi este funcţionar în sensul
legii penale, va răspunde pentru delapidare, deoarece aceasta este sancţionată mai grav
decât infracţiunea din Legea 31/1990 privind societăţilor comerciale. Dacă însă
administratorul nu are calitatea de funcţionar în sensul legii penale atunci i se aplică
dispoziţiile art. 272 din Legea nr. 31/1990.

7. Însuşirea bunului găsit

Art. 216 C pen. incriminează fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun
găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut, sau de a dispune de acel bun ca de al său.
O altă modalitate de comitere a acestei fapte este incriminată în art. 2 şi constă în fapta
de însuşire pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare în posesia
făptuitorului.

63
 Prin bun găsit se înţelege bunul pierdut nu şi cel uitat. Bunul pierdut este acela
care a ieşit în mod involuntar din posesia titularului său, iar bunul uitat este bunul lăsat
involuntar şi momentan într-un anumit loc fără a fi considerat că a ieşit din posesia
celui care îi aparţine. Bunul nesupravegheat, dar asupra căruia se exercită stăpânirea de
fapt a cuiva nu constitui un bun pierdut.
Bunul abandonat nu constituie obiect nici al furtului şi nici al însuşirii bunului
găsit. Calitatea de bun găsit, pierdut, uitat sau abandonat se raportează la conştiinţa
autorului şi nu a părţii vătămate. Dacă partea vătămată uită un bun într-o gară şi nimeni
nu revendică nimeni posesia lui este în mod evident un bun găsit care este obiect al
însuşirii bunului găsit. Dimpotrivă dacă agentul observă momentul în care victima
pierde un bun şi îl recuperează fapta lui va fi furt.
Bunul în mod evident trebuie să fie al altuia atât în prima cât şi în cea de-a doua
modalitate.
Latura obiectivă:
I. În prima modalitate fapta se poate comite prin două activităţi:
- nepredarea bunului celui îndreptăţit sau autorităţilor în termen de 10 zile. Fapta se
consumă doar după împlinirea termenului ceea ce înseamnă că tentativa nu este
posibilă. Termenul este unul substanţial. Este indiferent dacă bunul este predat
autorităţilor sau celui îndreptăţit.
- dispunerea de bunul găsit. Asta presupune un comportament echivalent cu al unui
proprietar al bunului, indiferent dacă dispunerea are un caracter juridic sau material. În
această modalitate fapta se consumă în momentul dispunerii. Tentativa este posibilă
dar nu este incriminată.
Dacă până la comiterea actelor de executare, proprietarul se desizează voluntar
de bun abandonându-l, fapta nu mai poate fi o însuşire a bunului găsit, deoarece pentru
consumarea ei trebuie să se producă un prejudiciu. Fapta de însuşire a bunului
abandonat nu este infracţiune.

64
 Dacă agentul declară în cursul celor 10 zile că nu a găsit bunul atunci când este
întrebat de cel care l-a pierdut, comite o însuşire.
Dacă îi spune că este la el dar să mai aştepte termenul legal până o să i-l predea,
atunci fapta sa va fi o tentativă nepedepsibilă.
II. A doua modalitate de comitere a acestei infracţiuni constă în însuşirea
bunului mobil deţinut din eroare. În concret un bun poate ajunge din eroare în posesia
făptuitorului astfel:
- datorită erorii celui care predă bunul cu privire la identitatea destinatarului.
Poştaşul aduce pachetul unei alte persoane. Dacă destinatarul, ştie că pachetul nu îi este
destinat lui, fiind de rea credinţă fapta lui poate fi înşelăciune.
- datorită erorii cu privire la identitatea bunului. De exemplu agentul ia un bun al
altuia din greşeală. Dacă agentul este de rea credinţă, fapta constă în furt.
Latura obiectivă. Fapta se comite în această modalitate doar în forma însuşirii
pe nedrept a bunul ajuns din eroare în posesia sa. Însuşirea presupune comportarea faţă
de bunul respectiv ca un proprietar şi se consumă atunci când se comite actul din care
rezultă însuşirea. Simpla folosire a bunului nu este infracţiune şi nici refuzul de a-l
restitui într-un anumit timp.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenţie chiar şi în modalitatea omisivă,
deoarece conceptual fapta este o infracţiune comisivă chiar dacă o modalitate de
comitere este omisivă. Practic, nepredarea bunului găsit în termenul legal se transformă
într-o prezumţie absolută de însuşire.
8. Distrugerea.
Art. 217 C pen incriminează fapta celui care distruge, degradează, aduce în stare
de neîntrebuinţare un bun aparţinând altuia sau împiedică luare măsurilor de
conservare ori de salvare a unui astfel de bun sau înlătură măsurile luate.
Obiectul material al distrugerii poate fi un bun mobil sau imobil.
Latura obiectivă.
Fapta în forma de bază sa poate comite în următoarele modalităţi:
65
 - distrugere, ea constă în orice modalitate prin care, ca urmare a faptei
autorului, bunul este în totalitate nimicit şi devine total inutilizabil. Fie dispare total
substanţa
acestuia, fie se modifică atât de mult, încât nu mai poate fi în nici un fel readus la
forma iniţială.
- degradare, ea este o formă mai uşoară decât nimicirea, în sensul că bunul
devine
parţial de nefolosit, dar reparabil.
- aducerea în starea de neîntrebuinţare, semnifică faptul că prin anumite
manopere deşi bunul nu este distrus fizic, el nu mai poate fi folosit64.
- împiedicarea luării măsurilor de conservare sau salvare a unui bun în caz de
pericol.
- înlăturarea măsurilor luate în caz de pericol.
Furtul se poate reţine în concurs cu distrugerea atunci când prin sustragerea unor
componente se aduce şi în stare de neîntrebuinţare utilajul sau maşina de la care s-a
sustras componenta respectivă.
În cazul în care hoţul distruge bunul furat va răspunde doar pentru furt cu
excepţia cazului în care este incriminată şi distrugerea propriului bun.
Aceste modalităţi trebuie să cauzeze un prejudiciu.
Tentativa este incriminată. Fapta se consumă atunci când s-a produs rezultatul
păgubitor.
Fapta se comite cu intenţie, directă sau eventuală.
Se urmăreşte la plângerea prealabilă iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea
penală.
Formele agravate ale distrugerii privesc fie modalitatea de comiterii a
distrugerii, fie vreo calitatea particulară a obiectului distrus. Formele agravate se reţin
chiar dacă bunul aparţine făptuitorului. Sunt forme agravate:

64
De exemplu dacă se pune 1 kg de sare în oala de supă a unui bucătar.
66
- în art 217 alin 2 C pen este reglementată prima formă adică atunci când bunul are o
valoare artistică, ştiinţifică, istorică, arhivistică sau altă asemenea valoare. Art. 1
şi 3 din Legea privind protejarea patrimoniului cultural mobil nr. 182 /2000
- în art 217 alin. 3 C pen se prevede că fapta are un caracter grav când se distruge,
degradează sau se aduce în stare de neîntrebuinţare o conductă petrolieră sau de
gaze, un cablu de înaltă tensiune, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii sau
pentru difuzarea programelor de radio şi televiziune ori a sistemelor de
alimentare cu apă a conductelor magistrale de apă. Legiuitorul dovedeşte o
neconsecvenţă deoarece prevede că aceste forme agravate se reţin doar dacă se comit
prin distrugere, degradare sau aducere în stare de neîntrebuinţare. Nu înţelegem de ce o
acţiune de împiedicare a măsurilor de conservare comise în cazul acestor categorii de
bunuri constituie o formă simplă şi nu una agravată.
- în art 217 alin 4 este reglementată o altă formă agravată şi anume atunci când
distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare se realizează
prin incendiere, explozie sau orice alt asemenea mijloc şi dacă rezultă pericol
public. Nu este suficient a se folosi un astfel de mijloc ci trebuie în concret să şi
prezinte pericol public.

9. Distrugerea calificată.
Art. 218 C pen incriminează distrugerea calificată care în esenţă este tot o formă
agravată a infracţiunii de distrugere doar că legiuitorul a dorit să-i atribuie un articol
distinct.
Prima modalitate a distrugerii calificate este reprezentată de ipoteza în care
fapta de la 217 C pen. a produs consecinţe deosebit de grave.
A doua modalitate este aceea în care fapta a produs un dezastru. Noţiunea de
dezastru este definită în alin 2 al art 218 C pen astfel. Dezastrul constă în distrugerea
sau degradarea unor mijloace de transport în comun, de mărfuri sau persoane, ori a

67
unor instalaţii sau lucrări şi care a avut ca urmare moartea sau vătămarea gravă a
integrităţii corporale ori sănătăţii mai multor persoane.
Forma de vinovăţie este praeterintenţia

10. Distrugerea din culpă.

Art. 219 alin 1 C pen incriminează distrugerea, degradarea ori aducerea în stare
de neîntrebuinţare, din culpă, a unui bun, chiar dacă acesta aparţine făptuitorului, în
cazul în care fapta este săvârşită prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea
mijloc şi dacă rezultă pericol public.
De regulă, distrugerea din culpă a unui bun al altuia nu este infracţiune ci doar
un delict civil. În art. 219 C pen legiuitorul a stabilit nişte împrejurări în care
distrugerea din culpă intră sub incidenţa legii penale.
Legiuitorul incriminează distrugerea din culpă în prima modalitate doar dacă
este comisă prin incendiere, explozie sau orice alt asemenea mijloc şi dacă rezultă
pericol public. Cele două condiţii ale laturii obiective trebuie să fie îndeplinite
cumulativ. Culpa poate fi cu sau fără prevedere.
Este culpă cu prevedere spre exemplu când incendiul este declanşat intenţionat
cu scopul de a distruge nişte resturi vegetale65.
Culpa este fără prevedere atunci când o persoana scapă din greşeală o lumânare
aprinsă decorativă, pe bradul uscat de Crăciun, şi se declanşează un incendiu care pune
în pericol întregul imobil în care locuia proprietarul apartamentului.
În alin 2 al art. 219 C pen este incriminată şi o altă modalitate de distrugere din
culpă, şi anume atunci când se distruge sau degradează din culpă o conduct petrolieră
sau de gaze, un cablu de înaltă tensiune, echipamente şi instalaţii de telecomunicaţii sau
pentru difuzarea programelor de radio şi televiziune ori sisteme de alimentare cu apă şi
conducte magistrale de alimentare cu apă dacă fapta a avut ca urmare aducerea
65
Agentul a crezut că incendiul nu va ajunge şi la vegetaţia vecinului, deoarece exista un şanţ între cele două
proprietăţi, şi cu toate astea vântul aprinde şi vegetaţia de pe terenul învecinat şi apoi pune în pericol mai multe
case.

68
acestora în stare de neîntrebuinţare. Elementele de particularitate ale acestei forme
privesc atât obiectul material al infracţiunii ci şi
producerea unui anumit rezultat.
Condiţiile cu privire la obiectul material şi cele cu privire la aducerea acestuia în
stare de neîntrebuinţare trebuie îndeplinite cumulativ. Dacă o persoană din culpă,
loveşte şi deformează o ţeavă de alimentare cu gaz, dar nu o aduce în stare de
neîntrebuinţare fapta sa nu este tipică pentru această modalitate.
Legea nu prevede nimic cu privire la subiectul activ, adică dacă poate să comită
fapta chiar proprietarul conductelor, etc. De obicei aceste bunuri sunt în proprietatea
statului sau a unor companii şi de aceea nu s-a făcut precizarea expresă, dar credem că
fapta este tipică şi dacă este comisă de proprietarul acestora deoarece sunt afectate şi
alte persoane decât efectiv proprietarii conductelor, reţelelor etc.
În alin 3 al art. 219 C pen. legea incriminează orice fel de distrugere din culpă
dacă a avut consecinţe deosebit de grave. Deşi această modalitate este considerată o
formă agravată a distrugerii din culpă, această formă prezintă particularitatea că poate
să absoarbă atât una dintre modalităţile distrugerii din culpă din alineatul 1 sau 2, cât şi
orice acţiune de distrugere din culpă, indiferent dacă sunt întrunite elementele tipicităţii
alineatului 1 şi 266.
Este dificil de acceptat ca forma agravată a uni infracţiuni să nu absoarbă forma
de bază, ori în exemplul de mai sus, forma de bază nu ar fi incriminată. Din acest
motiv considerăm că şi alineatul 3 este o modalitate distinctă.
Această din urmă modalitate are o formă agravată, reglementată de alin 3 teza
II al art 219 C pen. şi anume atunci când a avut ca urmare un dezastru.
În alineatul 4 este incriminată a doua formă agravată a alineatului 3 teza I, şi
anume atunci când fapta care a produs consecinţe deosebit de grave sau dezastrul este
urmarea părăsirii postului sau a săvârşirii oricărei alte fapte de către personalul de

66
De exemplu este incriminată distrugerea din culpă indiferent de modul de distrugere dacă ea a produs
consecinţe deosebit de grave.

69
conducere al unui mijloc de transport în comun ori de către personalul care asigură
direct securitatea unor asemenea transporturi.
Ceea ce conferă faptei un caracter agravat este tocmai calitatea specială a
subiectului activ, şi nume personalul de conducere al unui mijloc de transport în
comun ori personalul care asigură direct securitatea unor asemenea transporturi.

11. Tulburarea de posesie.

Art. 220 C pen incriminează ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a
unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimţământul acestuia sau fără aprobarea
prealabilă primită în condiţiile legii, ori refuzul de a elibera imobilul astfel ocupat.
Obiectul acestei infracţiuni este un bun imobil aflat în posesia altuia.
Latura obiectivă. Fapta se poate comite în două modalităţi alternative:
- ocuparea fără drept, în întregime sau în parte a unui imobil aflat în
posesia altuia. Rezultatul acestei modalităţi constă în instituirea posesiei de fapt
asupra imobilului corelativ cu pierderea posesiei de către cel tulburat în posesie.
Ocuparea trebuie să se facă fără consimţământul proprietarului sau fără aprobarea
prealabilă primită în condiţiile legii.
În doctrină s-a susţinut că fapta are un caracter continuu şi durează până la
eliberarea terenului astfel ocupat. Această opinie a fost împărtăşită de practica judiciară
şi pentru că această infracţiune se urmărea la plângerea prealabilă, şi era inechitabil ca
cel al cărui teren a fost ocupat să nu mai poată obţine condamnarea infractorului după
scurgerea unui termen de 2 luni, deşi terenul său era ocupat şi după curgerea celor 2
luni.
Într-o altă opinie s-a susţinut că fapta are un caracter instantaneu şi se consumă
atunci când infractorul ocupă imobilul , la fel ca în cazul infracţiunii de violare de
domiciliu. Legiuitorul incriminează acţiunea de ocupare şi nu starea în care se găseşte
un teren ocupat. În opinia contrară nu ar putea fi justificată dobândirea prin
uzucapiunea de rea credinţă, deoarece din punctul de vedere al posesorului iniţial fapta
70
ar fi avut un caracter continuu şi ar putea solicita condamnarea celui care a uzucapat
pentru tulburare de posesie. Considerăm mai întemeiată această din urmă opinie.
- refuzul de a elibera imobilul ocupat fără drept, fără consimţământul
posesorului sau fără aprobarea prealabilă primită în condiţiile legii. Pentru a se putea
vorbi de un refuz de eliberare este necesar ca partea vătămată să facă o solicitare
expresă de a i se elibera terenul. Refuzul de a elibera imobilul poate să fie expres
exprimat sau poate să fie implicit, în acest ultim caz, rezultând din faptul că agentul nu
încetează tulburare de posesie deşi partea vatămată i-a cerut expres acest lucru.
Legiuitorul a reglementat această formă agravată la fel ca şi în cazul violării de
domiciliu cu precizarea că în cazul violării de domiciliu această modalitate presupunea
o pătrundere în domiciliu autorizată. În cazul acestei forme aggravate practic ori de
câte ori partea vătămată solicită încetarea actului de tulburare agentul va comite o nouă
infracţiune. Dorinţa a fost aceea de a asigura un mijloc eficient de apărare a posesiei în
sens penal atunci când partea vătămată nu depunea plângerea penală în termenul
prevăzut de lege.
Forme agravate:
Prima formă agravată, prevăzută de art. 220 alin 2 C pen., există dacă fapta se
săvârşeşte prin violenţă sau ameninţare, ori prin desfiinţarea semnelor de hotar,
reperelor de marcare.
Desfiinţarea semnelor de hotar sau reperelor de marcare înseamnă distrugerea
lor sau înlăturarea lor astfel încât să nu îşi mai poată îndeplini rolul de a marca limita
dintre imobile. Simpla distrugere a semnelor de hotar comisă fără vreo legătură cu
tulburare unei posesii constituie doar infracţiune de distrugere.
A doua formă agravată, prevăzută de art. 220 alin 3 C pen, există atunci cînd
prima formă agravată este comisă de două sau mai multe persoane împreună.
Infracţiunea se urmăreşte din oficiu, iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea
penală. Lipsa de modificare corespunzătoare a dispoziţiilor procedurale a făcut ca să se

71
interpreteze textul în favoarea celui acuzat, în sensul că fapta s-ar urmări la plângerea
prealabilă.

12. Tăinuirea.
Art. 221 C pen incriminează primirea, dobândirea sau transformarea unui bun
ori înlesnirea valorificării acestuia, cunoscând că bunul provine din săvârşirea unei
fapte prevăzute de legea penală, dacă prin aceasta s-a urmărit obţinerea, pentru sine
sau pentru altul, a unui folos material.
Este o infracţiune subsecventă unei infracţiuni principale. Nu se poate vorbi de
existenţa unei tăinuiri dacă nu s-a comis în prealabil cel puţin o faptă prevăzută de
legea penală.
Obiect al infracţiunii de tăinuire este, de regulă, un bun mobil. Doctrina susţine
că doar un bun mobil poate fi tăinuit. Raportat la reglementarea română credem că nu
este exclus ca în modalitatea înlesnirii valorificării, obiect al tăinuirii să poată fi şi un
imobil dobândit de autor ca urmare a comiterii unei infracţiunii de înşelăciune. Opinia
noastră are un caracter minoritar.
Bunul trebuie să provină din comiterea unei fapte prevăzute de legea penală,
ceea ce înseamnă că nu este necesar ca să răspundă penal cineva pentru fapta prevăzută
de legea penală prin care s-a dobândit bunul.
Un bun sustras poate fi obiect al mai multor infracţiuni de tăinuire.
Latura obiectivă. Fapta se poate comite în una din următoarele modalităţi:
- primirea. Înseamnă preluarea în detenţie a bunului.
- dobândirea. Înseamnă că tăinuitorul a devenit proprietarul bunului (vânzare
cumpărare, donaţie , schimb).
- transformarea bunului. În această modalitate se modifică substanţa sau forma
bunului( vopsire, reparare, etc).

72
- înlesnirea valorificării bunului. Aceasta presupune acordarea de ajutor pentru a
înlesni înstrăinarea sau schimbarea bunului. (anunţuri de vânzare, aducerea de
cumpărători etc.
Trebuie îndeplinită şi o condiţie negativă şi anume ca tăinuitorul să nu fi
participat la infracţiunea din care provin bunurile ce se „tăinuiesc” 67. S-a exprimat şi o
opinie contrară, pe care nu o împărtăşim, şi anume atunci când după ce au împărţit
bunurile unul dintre infractori îl ajută pe un altul să-şi valorifice şi el bunurile
dobândite prin comiterea infracţiunii.
Dacă agentul promite că va tăinui bunurile atunci el participă la comiterea
infracţiunii principale în forma complicităţii.
Fapta se consumă în momentul în care bunul a fost primit, dobândit, transformat
sau s-a înlesnit valorificare lui.
În practica judiciară şi în doctrină se susţine că tăinuirea comisă în formă
continuată, are semnificaţia unui act de complicitate la fapta autorului. Actul de
tăinuire repetată întăreşte rezoluţia infractorului.
Latura subiectivă. Fapta se comite cu intenţie directă, deoarece prin săvârşirea
faptei agentul a urmărit obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos material.
Dacă o persoană ajută la valorificare unui bun fără a urmări prin aceasta un interes
patrimonial atunci acea persoană va răspunde eventual pentru infracţiunea de
favorizare a infractorului.
Tentativa este posibilă dar nu se pedepseşte.
Fapta are în alineatul 2 şi o cauză specială de nepedepsire şi anume atunci când
tăinuirea este comisă de soţ sau de o rudă apropiată.
Fapta are şi o limitare a pedepsei şi anume faptul că sancţiunea aplicată pentru
tăinuire nu poate depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea din care bunul
este tăinuit.

67
Dacă agentul a participat la comiterea faptei atunci acesta nu va mai răspunde şi pentru infracţiunea de tăinuire a
propriei infracţiunii.
73
CONCLUZII

Infractiunile contra patrimoniului sunt tratate in t. III, (art. 208-221), C. pen.

partea speciala, si cuprind fapte de sustragere, de frauda sau samavolnicie, asupra
avutului privat sau avutului public, potrivit celor doua forme de proprietate consacrate
in Constitutia Romaniei , dupa cum urmeaza: furtul, furtul calificat, talharia, pirateria,
abuzul de incredere, gestiunea frauduloasa , inselaciunea, delapidarea, insusirea
bunului gasit, distrugerea calificata , distrugerea din culpa, tulburarea de posesie,
tainuirea.Infractiunile prevazute la acest titlu au ca obiect juridic generic comun
relatiile sociale de ordin patrimoniu, a caror desfasurare normala asigura apararea
proprietatii private si publice cu toate atributele lor.
Infractiunile contra patrimoniului reprezinta categoria cel mai des intalnita in viata de
zi cu zi, capatand amploare tot mai mare odata cu modificarile intervenite in plan socio-economic.

Infractiunile contra patrimoniului sunt acele infractiuni care au ca obiect juridic

relatii sociale de ordin patrimonial. Desfasurarea normala a relatiilor sociale de ordin
patrimonial, oricare ar fi acestea, constituie o conditie de existenta a societatii, de aceea

74
faptele prin care se vatama ori se pun in pericol aceste relatii sunt fapte socialmente
periculoase, impotriva carora este necesara actiunea represiva.

Legea penala apara, in general, toate relatiile de ordin patrimonial, incriminand

si sanctionand faptele indreptate impotriva acestora, prevazand un regim sanctionator
sever.

Toate aceste infractiuni constau in diferite atingeri aduse patrimoniului unei

persoane si anume in diferite schimbari ale situatiei ori stari de fapt a bunurilor produse
prin sustragerea, insusirea, distrugerea, risipirea sau impiedicarea folosirii lor. Ele
impiedica realizarea drepturilor subiective care au ca obiect bunurile a caror situatie de
fapt a fost schimbata si, prin savarsirea lor, tulbura, impiedica sau chiar zadarnicesc
desfasurarea normala a relatiilor de ordin patrimonial. De aici, rezulta si necesitatea
ocrotirii penale a patrimoniului.

In incriminarea atingerilor aduse patrimoniului, legea tine seama de caracterul

ilicit al actiunilor faptuitorului, iar nu de pozitia juridica a victimei, scopul incriminarii
fiind apararea situatiilor, de fapt ale bunurilor in sfera patrimoniala.

Toate infractiunile contra patrimoniului cuprind in structura lor o situatie

preexistenta pe care se grefeaza comiterea faptei. Aceasta consta intr-o anumita situatie
de fapt in care se gaseste bunul, situatie care este modificata prin comiterea
infractiunii.

Infractiunile contra patrimoniului sunt tratate in titlul III, (art. 208-222), Cod
penal Partea speciala.

Infractiunile contra patrimoniului cuprind fapte de sustragere, de frauda sau samavolnicie,

asupra avutului privat sau avutului public, potrivit celor doua forme de proprietate consacrate in
Constitutia Romaniei , dupa cum urmeaza: furtul; furtul calificat; talharia; pirateria; abuzul de

75
incredere; gestiunea frauduloasa; inselaciunea; delapidarea; insusirea bunului gasit;
distrugerea calificata; distrugerea din culpa; tulburarea de posesie; tainuirea.

Bibliografie

I. TRATATE. CURSURI. MONOGRAFII

1. George Antoniu, C. Bulai, S. Chivulescu, Dicţionar juridic penal, Editura

ştiinţifica si enciclopedica, Bucureşti 1976
2. George Antoniu, Marin Popa, Ştefan Danes, Codul penal pe înţelesul tuturor,
Editura politica, Bucureşti, 1988
3. Gheorghe Beleiu, Drept civil roman, Editia a XI-a revazuta si adaugita, Ed.
Universul Juridic, Bucuresti, 2007
4. Gheorghe Mateut, "Drept penal special - Sinteza de teorie si practica
judiciara",Vol. I, Editura Lumina Lex, Bucureşti 1999
5. Gheorghe Nistoreanu, Alexandru Boroi, "Drept penal - partea speciala",
76
Editura All Beck, Bucureşti, 2002
6. Gheorghe Nistoreanu, Alexandru Boroi, Ioan Molnar, Vasile Dobrinoiu,
Ilie Pascu, Valericǎ Lazăr, Drept penal - partea speciala, Editura Europa Nova,
Bucureşti, 1997
7. Ilie Pascu, Mioara Ketty Guiu, ''Drept penal - partea speciala", Editura
Fundaţiei "Andrei Şaguna", Constanta 2003
8. Îndrumar legislativ, vol. VI, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004
9. Matei B. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, Editura Cartea Româneasca,
Bucureşti, 1921
10. Model Penal Law, American Law Institute, Philadelphia, 1985
11. Octavian Loghin, Avram Filipas, Drept penal - partea speciala, Editura
Didactica si Pedagogica, Bucureşti 1983
12. Octavian Loghin, Tudorel Toader, Drept penal roman - partea speciala, Casa
de Editura si Presa "Şansa" Bucureşti 1997
13. Oliviu Augustin Stoica, "Drept penal - partea speciala", Editura Didactica si
Pedagogica, Bucureşti 1976
14. Teodor Vasiliu, Doru Pavel, George Antoniu, Dumitru Lucinescu, Vasile
Papadopol, Virgil Ramureanu, "Codul comentat si adnotat-parte speciala", vol. I,
Editura ştiinţifica si enciclopedica, Bucureşti 1975
15. Tudor R. Popescu-Brăila, Drept civil, vol. I imprimat la Romcart SA,
Bucureşti, 1993
16. Tudorel Toader, "Drept penal, partea speciala" editia a 3-a, Editura
Hamangiu, 2008
17. Vasile Dobrinoiu, Drept penal - partea speciala, Vol. I, Editura Lumina Lex
Bucureşti 2004
18. Vintilă Dongoroz, Gh. Danga, Siegfried Kahane, D. Lucinescu, A. Nemes,
M. Popovici, P. Sarbulescu, V. Stoica, "Noul Cod Penal si Codul penal anterior
prezentare comparativa'', Editura Politica, Bucureşti 1968
77
 19. Vintilă Dongoroz, Siegfried Kahane, Ion Oancea, Rodica Stanoiu, Iosif
Fodor, Nicoleta Iliescu, Constantin Bulai, Victor Roşca, ''Explicaţii teoretice ale
Codului penal roman'', vol. III, Ediţia a II-a, Editura Academiei Romane, Editura All
Beck, Bucureşti, 2003,

II. STUDII SI ARTICOLE DE SPECIALITATE

1. C. Butiuc, ''Coautoratul in situaţii deosebite'', Revista de Drept Penal nr. 4/1995

2. Constantin Mitrache, "Pluralitatea de victime in cazul tâlhăriei", Revista de
Drept Penal nr. 2/1995
3. George Antoniu, "Furtul săvârşit in timpul nopţii'', Revista Romana de Drept,
nr. 6/1970
4. George Antoniu, "Unele reflecţii cu privire la tentativa in cazul infracţiunii
complexe", Revista Romana de Drept nr. 10/1983
5. George Antoniu, ''Ocrotirea penala a patrimoniului in dreptul penal comparat'',
Revista de Drept penal nr. 2/2001
6. Gheorghe I. Ivan, "Tâlhărie. Coautorat sau complicitate", Revista de Drept
Penal nr. 2/2002
7. Ilie Pascu, "Tâlhăria sǎvârşitǎ intr-o locuinţa sau dependinţe ale acesteia'' ,
Revista Dreptul nr. 2/2001
8. Ilie Pascu, ''Pluralitate de subiecţi pasivi'', Revista de drept penal nr. 3/2004
9. Ludovic Biro, "Criterii distinctive intre infracţiunile de şantaj si tâlhărie",
Revista Romana de Drept nr. 4/1971. Revista de drept penal, nr. 4/2001
10.M. Bǎdilǎ, "Noua reglementare a infracţiunii de tâlhărie", Revista de Drept
Penal, nr. 1/1997
11.Ştefan Danes, ''In legătura cu coautoratul la infracţiunea de tâlhărie'', Revista de
Drept Penal nr. 2/1995
12.V. Dobrinescu, "Reglementarea infracţiunii complexe in noul Cod Penal'',
78
 Revista Romana de Drept nr. 7/1969

III. LEGISLAŢIE

1. Codul de Procedura Penala publicat in Buletinul Oficial nr. 145-146 din 12

noiembrie 1968 si republicat in Buletinul Oficial nr. 58-59 din 26 aprilie 1973 si in
Monitorul Oficial nr. 78 din 30 aprilie 1997 , modificat ulterior prin:
2. Constituţia României din 1991
3. Constituţia României din 2003
4. Lg. nr. 296/2001 (Monitorul Oficial nr. 326 din 18 iunie 2001)
5. Lg.nr 756/2001 (Monitorul Oficial nr. 2 din 4 ianuarie 2002)
6. Lg.nr. 169/2002 (Monitorul Oficial nr. 261 di 18 aprilie 2002)
7. Lg.nr. 169/2002 (Monitorul Oficial nr. 261 din 18 aprilie 2002)
8. Lg.nr. 197/2000 (Monitorul Oficial nr. 568 din 15 noiembrie 2000)
9. Lg.nr. 281/2003 (Monitorul Oficial nr. 468 din 1 iulie 2003)
10. Lg.nr. 704/2001(Monitorul Oficial nr. 807 din 17 decembrie 2001)
11. Noul Cod penal adoptat prin Lg. nr. 301/2004 publicata in Monitorul Oficial
575 din 29 iunie 2004
12. Ordonanţa de Urgenta nr. 10/2001 (Monitorul Oficial nr. 62 din 6 februarie
2001), aprobata cu modificări si completări prin Lg.nr 20/2002 (Monitorul Oficial nr.
59 din 28 ianuarie 2002)
13. Ordonanţa de Urgenta nr. 143/2002 (Monitorul Oficial nr. 804 din 5 noiembrie
2002), aprobata prin Lg.nr. 45/2003 (Monitorul Oficial nr. 51 din 29 ianuarie 2003)
14. Ordonanţa de Urgenta nr. 207/2000 (Monitorul Oficial nr. 594 din 22
noiembrie 2000), aprobata cu modificări si completări prin Lg.nr. 456/2001 (Monitorul
Oficial nr. 410 din 25 iulie 2001)
15. Ordonanţa de Urgenta nr. 207/2000 (Monitorul Oficial nr. 594 din 22
noiembrie 2000), suspendata parţial si temporar prin Ordonanţa de Urgenta nr.
79
295/2000 (Monitorul Oficial nr. 707 din 30 decembrie 2000), aprobata cu modificări si
completări prin Lg. nr. 456/2001 (Monitorul Oficial nr. 410 din 25 iulie 2001)
16. Ordonanţa de Urgenta nr. 58/2002 (Monitorul Oficial nr. 351 din 27 mai 2002)
17. Ordonanţa de Urgenta nr. 58/2002 (Monitorul Oficial nr. 351 din 27 mai 2002)
18. Ordonanţa de Urgenta nr. 66/2003 (Monitorul Oficial nr. 502 din 11 iulie
2002) aprobata prin Lg.nr 359/2003 (Monitorul Oficial nr. 635 din 5 septembrie 2003)
19. Ordonanţa de Urgenta nr. 89/2001 (Monitorul Oficial nr. 338 din 26 iunie
2001), aprobata cu modificări si completări prin Lg.nr 61/2002 (Monitorul Oficial nr.
65 din 30 ianuarie 2002)
20. Ordonanţa de Urgenta nr. 93/2002 (Monitorul Oficial nr. 453 din 27 iunie
2002), aprobata prin Lg.nr. 574/2002 (Monitorul Oficial nr. 783 din 30 octombrie
2002)
21. Ordonanţa de Urgenta nr. 93/2002 (Monitorul Oficial nr. 453 din 27 iunie
2002), aprobata prin Lg.nr. 574/2002 (Monitorul Oficial nr. 783 din 30 octombrie
2002)

IV. ADRESE WEB

www.csj.ro

www.goole.ro

www.unibuc.ro

80