CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV PRIVIND ANULAREA ACTELOR ADMINISTRATIVE

CUPRINS

1. ACTELE ADMINISTRATIVE................................................................................................2

1.1 DEFINIŢIE ŞI TRĂSĂTURI CARACTERISTICE......................................................................2

1.2. CLASIFICAREA ACTELOR ADMINISTRATIVE.....................................................................3
1.3. ÎNCETAREA EFECTELOR PRIN INTERVENŢIA UNUI ACT...............................................4
1.3.1 Suspendarea actelor de drept administrativ..................................................................5
1.3.2 Revocarea actelor de drept administrativ......................................................................5
1.3.3 Anularea reprezintă operaţiunea juridică de încetare definitivă a efectelor juridice
a unui act ilegal..........................................................................................................................5
1.3.4. Abrogarea actelor administrative..................................................................................7
2. CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV...................................................................................8

2.1. ISTORIC............................................................................................................................................8
2.2 DEFINIŢIA CONTENCIOSULUI ADMINSTRATIV ÎN DOCTRINA ROMÂNEASĂ...........9
2.3. CONDIŢIILE ACŢIUNII ÎN CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV.......................................10
2.4. PROCEDURA ÎN MATERIE DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV...................................12
3. CONCLUZII............................................................................................................................15

4. BIBLIOGRAFIE......................................................................................................................16

1
 CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV PRIVIND ANULAREA ACTELOR ADMINISTRATIVE

Administraţia publică are misiunea esenţială de aplicare a legilor. În acest sens, emite
acte administrative – decizii executorii, de înfiinţare şi coordonare a serviciilor publice, de luare a
măsurilor necesare ocrotirii drepturilor particularilor, menţinerea ordinii şi a liniştii publice.
În acţiunile sale de executare a legilor şi de acţiune cu operativitate, administraţia
publică poate încălca drepturile sau interesele unor persoane din rea voinţă sau din interpretarea
eronată a legii ori a situaţiei de fapt. Aceste împrejurări dau dreptul celor care se consideră
prejudiciaţi într-un fel sau altul prin activitatea administraţiei să-i ceară acesteia să facă ori să nu
facă ceva, diferit de comportamentul anterior.
În situaţia că administraţia nu reacţionează în sensul dorit de particular se naşte dreptul
acestuia din urmă de a se adresa cu acţiune la instanţa de contencios administrativ. Contenciosul
administrativ revine în competenţa de soluţionare a instanţelor judecătoreşti, cum este în prezent
la noi, sau a unor organe administrative speciale cum este Consiliul de Stat în Franţa.
Contenciosul administrativ se constituie din „totalitatea litigiilor generate între persoane şi
Administraţia cu prilejul aplicării legilor sau a altor acte normative, a organizării şi funcţionării
serviciilor publice şi în care sunt puse în cauză, principii, reguli şi situaţii juridice de drept
public1.

ACTELE ADMINISTRATIVE

1.1 Definiţie şi trăsături caracteristice

Actele administrative constituie forma principală de realizare a activităţii executive.
Actul administrativ constituie o categorie de acte juridice adoptate sau emise, în principal de
autorităţile administraţiei publice, precum şi de instituţiile publice şi celelalte structuri
organizatorice constituite în coaliţiile legii, prin care se asigura realizarea sarcinilor care revin
administraţiei publice.
Potrivit legii prin act administrativ se înţelege „actul unilateral cu caracter individual sau
normativ, emis de o autoritate publică asimilată actelor administrative unilaterale şi refuzul
nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz,
faptul de a nu răspunde solicitantului în termen, în vederea executării legii care dă naştere,
modifică sau stinge raporturi juridice”.
În baza art.18 alin.2 din legea 554/2004, instanţă de judecată este competentă să se
pronunţe şi asupra legalităţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii
actului supus judecăţii.
Actul administrativ are următoarele trăsături caracteristice:
-Reprezinta forma principală a activităţii autorităţii administraţiei publice, celelalte
forme fiind faptele şi operaţiunile administrative.

1
Constantin G. Rarincescu, Contenciosul administrativ român, ediţia a III-a , Bucureşti, Ed. Alcalay,
1936, pag. 33
2
 CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV PRIVIND ANULAREA ACTELOR ADMINISTRATIVE

-Este o manifestare unilaterală de voinţă, prin care autorităţile administraţiei publice se

comportă ca subiecte de drept speciale investite cu atribuţii de putere publică. Această
caracteristică distinge actele administrative de alte acte juridice, care sunt rezultatul acordului de
voinţă a două părţi, dintre care una este reprezentată de un organ al administraţiei publice.
Caracterul unilateral al actelor administrative determina, în principiu, revocabilitatea acestor acte.
În literatura juridică s-a arătat că au caracter unilateral şi următoarele acte
administrative:
-actele emise în comun de către mai multe autorităţi publice, întrucât manifestările de
voinţa ale subiectelor participante converg spre producerea aceluiaşi efect juridic, realizându-se,
astfel, o singură voinţă juridică;
-actele administrative emise la cererea unei persoane fizice sau juridice au caracter
unilateral, întrucât voinţa solicitantului constituie doar o condiţie pentru emiterea actului
administrativ, şi nu pentru realizarea unui acord de voinţa intre solicitant şi organul emitent al
actului. Prin urmare, renunţarea beneficiarului la exerciţiul dreptului continua să producă efecte
juridice până la revocarea sa de către organul emitent;
-actele administrative emise cu participarea mai multor persoane fizice, membri ai
unui organ administrativ colegial sunt acte unilaterale, întrucât aceste acte aparţin organului
administrativ, fiind fără relevanţă numărul de persoane care participa la adoptarea lor.
-Actul administrativ este emis în temeiul şi pentru realizarea puterii publice, organul
emitent având calitatea de subiect special investit cu atribuţii de putere publică. Manifestarea de
voinţa unilaterală a acestui organ trebuie să se exprime în raporturi juridice ce presupun voinţa de
a naşte, modifica sau stinge drepturi şi obligaţii în regim de putere publică.
-Actul administrativ este obligatoriu atât pentru persoanele fizice sau juridice a căror
activitate intra sub incidenţa unui asemenea act, cât şi pentru organul emitent însuşi. Această
trăsătură a actelor administrative izvoraşte atât din prezumţia de legalitate de care se bucura
aceste acte până la probă contrarie.
-Actul administrativ este executoriu (“executio ex officio”), prin el însuşi, adică se
execută din oficiu, fără a mai fi necesară vreo investire cu formula executorie, ca în cazul
hotărârilor judecătoreşti. Caracterul său executoriu decurge din calitatea de putere publică a
organului emitent.
-Actul administrativ este emis în baza legii şi pentru organizarea executării şi executarea
în concret a legilor şi a celorlalte acte normative. Această trăsătură este consecinţa ierarhiei
actelor normative în funcţie de forţa lor juridică, legile fiind în vârful acestei ierarhii. Prin
urmare, prin actele administrative nu pot fi modificate sau abrogate legi, după cum nu pot fi
anulate, revocate sau suspendate acte administrative cu forţă superioară.
-Actul administrativ este supus unui regim juridic special, de drept administrativ,
compus dintr-un ansamblu de reguli speciale privind forma, procedura de emitere, condiţiile de
valabilitate şi controlul actelor administrative.

1.2. Clasificarea actelor administrative

Actele administrative se pot clasifica în mai multe categorii, după cum urmează:
1) În funcţie de întinderea efectelor juridice pe care le produc, distingem:
-Acte administrative normative care conţin reglementări cu caracter general, impersonal
şi obligatoriu. De regulă este vorba de norme imperative alături de care se pot găsi norme
prohibitive. Competenţa emiterii unor asemenea acte revine exclusiv organelor prevăzute de lege.
-Acte administrative individuale care sunt acele manifestări unilaterale de voinţă ce
generează, modifică sau sting drepturi şi obligaţii în beneficiul sau în sarcina uneia sau mai
3
 CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV PRIVIND ANULAREA ACTELOR ADMINISTRATIVE

multor persoane dinainte determinate. Competenţa materială pentru emiterea lor revine tuturor
autorităţilor administraţiei publice.
Actele administrative normative şi individuale pot di contestate în justiţie pe calea
contenciosului administrativ, sau în faţa instanţelor de drept comun pe calea excepţiei de
nelegalitate.
2) În funcţie de conţinutul lor , actele administrative individuale pot fi împărţite în mai
multe categorii, astfel:
a)Acte juridice prin care se stabilesc drepturi sau obligaţii determinate de subiectul de
drept interesat.
De exemplu, autorizaţia de construcţie pe care o eliberează primarul, conferă persoanei
solicitante dreptul de a edifica o anumită construcţie pe terenul care îi aparţine, cu respectarea
cerinţelor concrete prevăzute de lege şi actul respectiv.
b)Acte administrative prin care se conferă un statut personal sau acte atributive de statut
personal prin intermediul acestor acte juridice se recunoaşte în favoarea titularilor o activitate
anterioară şi, în acelaşi timp, i se conferă anumite drepturi în condiţiile legii (diploma şcolară,
universitară, decizia de pensionare, paşaportul, etc.).
c)Acte administrative prin care se aplică constrângerea administrativă.
De obicei, această coerciţiune are ca obiect sancţiunea aplicată şi exemplul tipic în
constituie actele de constatare şi de sancţionare a contravenţiilor.
d)Actele administrativ-jurisdicţionale
Se caracterizează printr-o serie de trăsături, care le diferenţiază că ţin special de acte
normative:
- sunt emise de organe integrate în sistemul administraţiei publice, denumite „organe
administrativ-jurisdicţionale” sau „organe administrative de jurisdicţie”;
- prin astfel de acte juridice se finalizează litigiile ivite între o autoritate administrativă şi
un particular ca urmare a încălcării legii;
- declanşarea litigiului se face la cererea persoanei interesate, a procurorului sau a altor
organe prevăzute de lege;
- elaborarea actelor presupune îndeplinirea unei anumite proceduri, întemeiată pe citarea
părţilor, contradictorialitatea, motivarea lor în fapt şi în drept;
- în exercitarea acestei activităţi, organul emitent este independent, atât faţă de părţi, cât
şi faţă de alte autorităţi publice din cadrul sistemului de organe ale administraţiei publice sau din
afara lui;
- se bucură de o stabilitate mai mare decât actele administrative obişnuite, fiind
exceptate de la principiul revocabilităţii aplicabil acestora din urmă.
3) După criteriul organului care le emană actele administrative se divid în:
-acte emise de autorităţile administraţiei publice;
-acte emise de alte organe ale statului,
-acte emise în baza unei împuterniciri exprese a legii de către anumite persoane private.
La rândul lor, actele juridice emise de autorităţile administraţiei publice, pot fi grupate,
în funcţie de locul ocupat în structura ierarhică specifică sistemului administraţiei publice
( decrete prezidenţiale, ordonanţe şi hotărâri guvernamentale, ordine şi instrucţiuni ale miniştrilor,
prefecţilor, precizări , norme metodologice, regulamente emise de miniştri, şa.).

1.3. Încetarea efectelor prin intervenţia unui act

Cazurile de încetare a efectelor prin intervenţia unui act presupun apariţia unui nou act
juridic (administrativ, hotărâre judecătorească etc.) care să înlăture în totalitate sau în parte,
4
 CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV PRIVIND ANULAREA ACTELOR ADMINISTRATIVE

definitiv sau temporar efectele unui act administrativ precedent. Aceste ipoteze sunt: suspendarea,
revocarea, anularea, şi abrogarea.

1.3.1 Suspendarea actelor de drept administrativ

Suspendarea reprezintă operaţiunea juridică care determină încetarea temporară a
efectelor actelor administrative2. Cauzele care determină suspendarea constau în existenţa unor
dubii cu privire la legalitatea sau oportunitatea unui act normativ sau individual. Din acest motiv
respectivele cauze pot fi anterioare, concomitente sau ulterioare adoptării actului juridic.
Suspendarea durează până la elucidarea cauzelor care au determinat-o.

1.3.2 Revocarea actelor de drept administrativ

Revocarea este operaţiunea juridică prin care organul administrativ emitent sau organul
superior al administraţiei de stat scot din vigoare un act administrativ 3. Când operaţiunea o face
însăşi organul emitent suntem în prezenţa retractării sau a retragerii actului. Cauzele care
determină revocarea rezidă în ilegalitatea sau neoportunitatea actului respectiv, putând fi
anterioare, concomitente şi ulterioare adoptării actelor (deoarece actele administrative beneficiază
şi de formalităţi posterioare emiterii lor şi care s-ar putea realiza prin încălcarea condiţiilor
legale).

1.3.3 Anularea reprezintă operaţiunea juridică de încetare definitivă a efectelor

juridice a unui act ilegal.
În literatuara de specialitate, pe de o parte, s-a susţinut că distincţia dintre nulitatea
absolută şi nulitatea relativă are mai puţină relevantă, în dreptul administrativ dat fiind regimul
lor juridic asemănător.
Astfel, anularea unui act administrativ ilegal se poate dispune de către organele
administrative, indiferent dacă actul în cauză a încălcat o normă ce ocroteşte un interes general
sau personal. Aceste organe pot, oricând, să anuleze din oficiu actele administrative ilegale,
neexistând nici un termen de prescripţie care să limiteze controlul legalităţii pe cale
administrativă. De asemnea, în dreptul administrativ pot fi confirmate uneori şi nulităţile absolute
nu numai cele relative.
În cazul anularii dispuse de instanţă judecătorească nu se face distincţie între nulitatea
absolută şi cea relativa sub aspectul termenului în care poate fi introdusă acţiunea. De aceea, se
considera că în dreptul administrativ nulităţile iau, în general, aspectul nulităţilor absolute.
Pe de altă parte, se considera că o astfel de distincţie între nulitatea absolută şi nulitatea
relativă trebuie făcută în dreptul administrativ, pentru a se da posibilitatea oricărei persoane
interesate de a cere constatarea nulităţii actelor administrative prin care se încalcă normele legale
imperative şi implicit interesul public.
Mai mult, sancţiunea nulităţii absolute a actelor administrative a fost consfiinţită în mod
expres prin art. 1 alin 6 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ. Potrivit acestui
text de lege, autoritatea publică emitentă a unui act administrativ nelegal poate să solicite
instanţei judecătoreşti constatarea nulităţii acestuia, în situaţia în care actul nu mai poate fi
revocat, întrucât a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice.
2
I.Iovănaş, "Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei", Ed. didactică şi pedagogică, Bucureşti,
1977,
p.285.
3
T.Drăganu, "Actele de drept administrativ", p.183.
5
 CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV PRIVIND ANULAREA ACTELOR ADMINISTRATIVE

Concluzia rezultată din această prevedere legală este aceea că, atunci când lezează un
interes public, un act administrativ, chiar dacă este irevocabil, este lovit de nulitate absolută,
indiferent de imputabilitatea cauzei de nulitate.
Anularea poate fi dispusă de:
- organul ierarhic superior celui emitent al actului ilegal;
- instanţa judecătorească;
- autorităţile Ministerului Public pot anula actele ilegale ale organelor de cercetare şi
urmărire penală şi ale organelor de administrare a locurilor de deţinere şi executare a pedepselor.
Motivul anularii îl reprezintă ilegalitatea actului administrativ.
În doctrina se mai vorbeşte şi despre categoria actelor administrative inexistente. Aceste
acte nu prezintă nici cel puţin aparenţa de legalitate, ilegalitatea lor fiind atât de evidentă încât
oricine o poate sesiza. De aceea, în cazul actului inexistent nu operează prezumţia de legalitate şi,
ca atare, el nu poate fi pus în executare, spre deosebire de actul lovit de nulitate care, bucurându-
se de prezumţia de legalitate, produce efecte juridice până la constatarea nulităţii lui.
În ceea ce priveşte încetarea efectelor actelor administrative prin fapte materiale prevăzute
de lege, trebuie făcută distincţia între actele administrative normative şi cele cu caracter
individual.
În dreptul nostru administrativ s-a statornicit regulă potrivit căreia efectele juridice ale
actelor administrative normative nu încetează ca urmare a unui fapt material. Fac excepţie de la
această regulă actele administrative normative temporare ale căror efecte juridice încetează prin
împlinirea termenului pentru care au fost emise.
În schimb, actele administrative individuale îşi încetează efectele ca urmare a intervenirii
următoarelor fapte materiale:
-moartea subiectului de drept;
-prescripţia;
-executarea actului administrativ.
Astfel, de exemplu, executarea sancţiunii contravenţionale se prescrie dacă procesul-
verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat celui sancţionat în termen de o lună de la
data aplicării sancţiunii(art.14 din O.G.nr. 2/2001).

1.3.3.1. Efectele anularii

De regulă, anularea are efect retroactiv, astfel încât actele de anulare sting efectele actelor
anulate, considerându-se că acestea din urmă nici nu ar fi existat 4. În cazul în care actul
administrativ a fost anulat pe temeiul ilegalităţii, efectele anulării se produc nu doar pentru viitor
(ex nunc), ci şi pentru trecut (ex tunc), chiar din momentul emiterii/adoptării sale. Anularea unui
act administrativ are ca efect nulitatea tuturor actelor juridice ulterioare care au fost condiţionate
sub aspectul legalităţii, de existenţa respectivului act administrativ.
Anularea actelor administrative individuale are efect retroactiv, ceea ce înseamnă că
efectele actului anulat se şterg “ex tunc”, ca şi cum nu ar fi existat.
Anularea ca şi revocarea actelor administrative normative produce efecte numai pentru
viitor, prin analogie cu anularea acestor acte pe cale judecătorească. Astfel, potrivit art.23 alin.1
din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, hotărârile judecătoreşti definitive şi
irevocabile, prin care s-au anulat acte administrative cu caracter normativ sunt general obligatorii
şi au putere numai pentru viitor.

4
I.Iovănaş, "Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei", Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1977, p. 257
6
 CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV PRIVIND ANULAREA ACTELOR ADMINISTRATIVE

Evident însă că pot fi şterse doar efectele juridice, nu şi faptele materiale, care prin însăşi
existenţa lor pot da naştere unor efecte juridice deosebite5.

1.3.4. Abrogarea actelor administrative6

În mod frecvent, încetarea definitivă a efectelor produse de actele administrative se
realizează prin abrogare.
În procesul de elaborare a oricărui act administrativ, cu precădere a celor cu caracter
normativ, punerea de acord a noilor reglementări cu cele în vigoare, altfel spus, integrarea
proiectului în ansamblul legislaţiei reprezintă o regulă de necontestat. Prin elaborarea şi adoptarea
unor noi norme administrative, se urmăreşte fie acoperirea unui „vid legislativ” în materia
respectivă, fie înlocuirea unor norme în vigoare, care însă, nu mai corespund stării de drept sau
stării de fapt aflate într-o permanentă dinamică.
Potrivit opiniei prof. Ioan Vida „Abrogarea este operaţiunea de asanare a sistemului
legislativ de «ramurile uscate» ale acestuia. Prin abrogare sunt scoase din sistemul legislativ acele
reglementări juridice care încetează să se mai aplice, datorită faptului că ele nu mai sunt necesare
sau că în locul lor apar noi norme juridice, cu un conţinut diferit faţă de cele anterioare”7.
Rolul instituţiei abrogării este acela de a contribui la armonizarea legislaţiei, context în
care se apreciază că abrogarea are următoarele funcţii:
a) înlătură textele de conflict între noul act şi vechea reglementare;
b) înlătură eventualele paralelisme din legislaţie;
c) înlătură discrepanţele şi necorelările;
d) ajută la degrevarea fondului legislativ de anumite acte devenite desuete, prin lipsa de
cerinţe de aplicare, ca urmare a schimbărilor petrecute în societate8.
Abrogarea poate fi expresă, când noul act prevede, de regulă, în articolul final, abrogarea
vechii reglementări sau tacită, denumită şi implicită, situaţie care rezultă din contextul noii
reglementări.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte întinderea sa, abrogarea poate fi totală, situaţie în care
are drept consecinţă încetarea efectelor juridice ale întregului act administrativ la care se referă,
sau parţială când vizează doar anumite dispoziţii ale vechiului act administrativ.
Abrogarea unui act administrativ se poate dispune de autoritatea emitentă, de o autoritate
ierarhic superioară sau de Parlament, prin lege, în cazul ordonanţelor.
În acest sens, sunt relevante dispoziţiile art. 62 din Legea nr.24/2000 privind normele de
tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative conform cărora:
„(1) Prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de acelaşi
nivel sau de nivel superior, trebuie abrogate. Abrogarea poate fi totală sau parţială.
(2) În cazul unor abrogări parţiale intervenite succesiv, ultima abrogare se va referi la
întregul act normativ, nu numai la textele rămase în vigoare.
(3) Abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis
ca prin abrogarea unui act administrativ anterior să se repună în vigoare actul normativ iniţial.
Fac excepţie prevederile din ordonanţele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare şi au
fost respinse prin lege de către Parlament”.

5 R.Ionescu, "Drept administrativ", Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970 p. 282,

6
Iordan Nicola, Drept administrativ, Curs universitat, Sibiu, 2007,p.389
7
I. Vida, Manual de legistică formală. Introducere în tehnica şi procedura legislativă, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000,
p. 168
8
I. Mrejeru, Tehnica legislativă, Editura Academică, Bucureşti, 1979, p. 137
7
 CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV PRIVIND ANULAREA ACTELOR ADMINISTRATIVE

CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV

2.1. Istoric
Într-un stat întemeiat pe ordinea de drept, instituţia contenciosului administrativ reprezintă
„forma democratică de reparare a încălcărilor săvârşite de către organele şi autorităţile
administrative, de limitare a puterii arbitrare a acestora, de asigurare a drepturilor individuale ale
administraţilor”, sau, mai sintetic, „forma juridică de apărare a particularilor - persoane fizice sau
juridice - împotriva abuzurilor administraţiei publice”9.
Organizarea contenciosului administrativ reprezintă, în orice stat de drept, garanţia
asigurării respectării drepturilor şi intereselor legitime ale particularilor, fata de abuzurile
administraţiei. In ţara noastră, instituţia contenciosului administrativ a parcurs mai multe etape,
determinate de evoluţia istorică a sistemului legislativ.
În Romania contenciosul administrativ a avut o evoluţie istorică deosebită, determinată de
schimbările care au intervenit în istoria tarii noastre. Principalele perioade ale evoluţiei istorice a
contenciosului administrativ în România, sunt:
1. Contenciosul administrativ a fost instituit pentru prima dată în ţara noastră prin Legea
pentru înfiinţarea Consiliului de Stat din 11 februarie 1864, fiind deci organizată după modelul
francez.
2. În perioada 12 iulie 1866 - l iulie 1905 Consiliul de Stat a fost desfiinţat prin Legea
pentru împărţirea diferitelor atribuţiuni ale Consiliului de Stat iar atribuţiunile de contencios
administrativ au fost încredinţate autorităţilor judecătoreşti (curţi de apel şi instanţe judecătoreşti
de drept comun), trecându-se deci la modelul anglo-saxon.
3. În perioada l iulie 1905 - 25 martie 1910, după adoptarea Legii pentru reorganizarea
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiunea a III-a a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a devenit
competentă să judece recursurile în contra unor categorii de acte administrative sau chiar de
jurisdicţie.
4. În perioada 25 martie 1910 - 17 februarie 1912, prin Legea Curţii de Casaţie din 25
martie 1910, sistemul contenciosului administrativ instituit prin Legea din 1905 a fost desfiinţat,
iar pricinile de această natură se soluţionau de către tribunalele de judeţ.
5. Competenţa stabilită prin Legea Curţii de Casaţie din 25 martie 1910 nu a durat decât
doi ani pentru că prin Legea de reorganizare a Curţii de Casaţie şi Justiţie din 17 februarie 1912
cauzele de contencios administrativ au fost atribuite, din nou, Secţiunii a III-a a Curţii de Casaţie,
situaţie care a durat până în 1925.
6. După adoptarea Constituţiei din 1923, una din cele mai moderne constituţii europene
din epocă, prin Legea pentru contenciosul administrativ din 23 decembrie 1925 competenţa de
soluţionare a litigiilor de acest gen a fost încredinţată instanţelor judecătoreşti de contencios
administrativ, care aveau deplină jurisdicţie, putând chiar să anuleze actele administrative
constatate ca fiind ilegale.
7. În perioada 9 iulie 1948 - 26 iulie 1967 contenciosul administrativ, pe cale directă, a
fost redus doar la câteva categorii de acte administrative, lăsându-se astfel cetăţenii la discreţia
organelor administraţiei de stat.
8. În perioada 26 iulie 1967 - 8 decembrie 1990 contenciosul administrativ în ţara noastră
a fost înfăptuit de instanţele judecătoreşti, în condiţiile prevederilor Legii nr. 1 din 26 iulie 1967
cu privire la judecarea de către tribunale a cererilor celor vătămaţi în drepturile lor prin acte
administrative ilegale. Deşi, în general, această lege - inspirată din Legea din 1925 - era bine
9 Rodica Narcisa Petrescu, Drept administrativ, ediţie revăzută şi adăugită, Editura Cordial Lex, Cluj-Napoca, 2001, p.327.

8
 CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV PRIVIND ANULAREA ACTELOR ADMINISTRATIVE

redactată, partea negativă a acesteia rezulta din aceea că, de regulă, cererile celor vătămaţi în
drepturile lor prin acte administrative ilegale erau respinse pentru că judecătorii care soluţionau
aceste conflicte juridice erau „aleşi" de către consiliile populare, adică de organele ale căror acte
ar fi trebuit să le cenzureze. Faţă de această practică, cei vătămaţi în drepturile lor, prin acte
administrative ilegale, renunţau la introducerea unor cereri la instanţele judecătoreşti, ceea ce a
dus la reducerea, an de an, a numărului cauzelor soluţionate de instanţele judecătoreşti de
contencios administrativ.
9. Legea contenciosului administrativ nr. 29 din 7 noiembrie 1990 adoptată la scurt timp
după evenimentele din decembrie 1989, a creat premisele de a face din contenciosul administrativ
un mijloc efectiv de control al legalităţii activităţii organelor administraţiei publice - organe ale
puterii executive - de către instanţele judecătoreşti - organe ale puterii judecătoreşti. Deşi cu
unele imperfecţiuni sesizate de diverşi autori, această lege a asigurat, cu succes, vreme de peste
un deceniu, protejarea drepturilor legale ale persoanelor faţă de abuzurile administraţiei.
10. În baza experienţei acumulate prin aplicarea Legii nr. 29/990 precum şi ca urmare a
noilor reglementări cuprinse în Constituţia României adoptată în anul 2003 în perspectiva
viitoarei aderări la Uniunea Europeană, Parlamentul României a adoptat la 2 decembrie 2004,
Legea nr. 554 a contenciosului administrativ.

2.2 Definiţia contenciosului adminstrativ în doctrina româneasă

In doctrina românească interbelică noţiunea de contencios administrativ era utilizată fie
într-un sens larg material, evocând totalitatea litigiilor dintre administraţie şi particulari
(indiferent cine soluţiona litigiul, un organ judecătoresc sau un organ administrativ), fie într-un
sens strict, evocând litigiile soluţionate numai de instanţele judecătoreşti. Dreptul comun al
contenciosului administrativ era dat de normele juridice care reglementau atribuţiile în această
materie ale instanţelor judecătoreşti (instanţele obişnuite, uneori s-au creat şi instanţe speciale).
Pe această linie de idei, prof. C. Rarincescu definea contenciosul administrativ ca fiind
„totalitatea litigiilor născute între particulari şi Administraţiunile publice, cu ocaziunea
organizării şi funcţionării serviciilor publice şi în care sunt puse în cauză reguli, principii şi
situaţiuni juridice aparţinând dreptului public".
Raportându-se la cadrul juridic instituit în ţara noastră după 1989, respectiv la
reglementările cuprinse în Constituţia României din 1991, Legea Contenciosului administrativ nr.
29/1990 precum şi la alte acte normative, prof. V.I. Prisacaru dă următoarea definiţie: „prin
contencios administrativ înţelegem activitatea de soluţionare, cu putere de adevăr legal, de către
instanţele de contencios administrativ, competente, potrivit legii, a conflictelor juridice în care
cel puţin una din părţi este un serviciu public administrativ, iar conflictul juridic s-a născut din
adoptarea sau emiterea unui act administrativ de autoritate ilegal ori din refuzul de a rezolva o
cerere referitoare la un drept recunoscut de lege”.
O altă definiţie, mai nuanţată, o dă prof. Antonie Iorgovan: ”Legislaţia în vigoare ne
obligă sa privim noţiunea de contencios administrativ într-un sens strict şi într-un sens larg. În
sens larg, vom înţelege prin contencios administrativ litigiile de competenţa instanţelor
judecătoreşti, dintre un organ al administraţiei publice, respectiv, un funcţionar public sau, după
caz, o structură autorizată sa presteze un serviciu public, pe de o parte, şi alt subiect de drept, pe
de altă parte, în care organul public sau funcţionarul public apare ca purtător al autorităţii
publice. Într-un sens mai restrâns (cel mai frecvent), noţiunea de contencios administrativ evocă
totalitatea litigiilor de competenţa secţiilor de contencios administrativ.”

9
 CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV PRIVIND ANULAREA ACTELOR ADMINISTRATIVE

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 defineşte contenciosul administrativ ca

"activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit
legii, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut
fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie
din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare
la un drept sau la un interes legitim" (art.2 alin.1 lit.e).

Dupa cum am precizat mai sus, un act administrativ, poate fi anulat printr-o dispozitie a
unei instante judecatoresti. Pentru obtinerea acestei dispozitii este necesara introducerea unei
acţiuni în contenciosul administrativ.

2.3. Condiţiile acţiunii în contenciosul administrativ

1) Actul atacat trebuie să fie un act administrativ sau asimilat acestuia
Sunt considerate acte administrative asimilate, care pot fi atacate în instanţele de
contencios administrativ:
a) refuzul nejustificat al unui organ al administraţiei de stat de a emite un act
administrativ deşi trebuia să o facă, precum şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare
la un drept sau la un interes legitim;
b) faptul de a nu răspunde în termenul legal de 30 de zile de la înregistrarea cererii
respective, dacă prin lege nu se prevede un alt termen sau pur şi simplu refuzul de a răspunde.
Legea contenciosului administrativ nu face nici o distincţie cu privire la tipul actelor
administrative ce pot fi atacate în instanţele judecătoreşti de contencios administrativ, ceea ce a
dus în practică şi doctrina la interpretarea că pot fi atacate inclusiv actele administrative cu
caracter normativ, cum ar fi de exemplu hotărârile Guvernului, consiliilor judeţene sau locale.
Ordonanţele Guvernului sunt acte administrative sub aspectul organului emitent, dar au forţa
juridică de lege şi de aceea, nu pot fi atacate în instanţele de contencios administrativ, ci doar la
Curtea Constituţională pentru motive de încălcare a Constituţiei.
Actele şi operaţiunile administrative care stau la baza emiterii actului administrativ
supus controlului (acte prealabile) vor putea fi atacate în contenciosul administrativ numai odată
cu actul pe care îl fundamentează, şi nu separat.
2) Actul atacat să emane de la o autoritate publică
Intră în această noţiune de autoritate publica al cărei act administrativ poate fi atacat în
instanţă de contencios administrativ orice organ de stat sau al unităţilor administrativ-teritoriale
care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public, inclusiv
persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică sau sunt
autorizate să presteze un serviciu public, care potrivit Legii contenciosului administrativ sunt
asimilate autorităţilor publice. Acestea sunt:
- autorităţile administraţiei publice centrale şi teritoriale: Preşedintele României,
Guvernul, autorităţi ale administraţiei centrale de specialitate subordonate sau nesubordonate,
autonome, prefectul, serviciile deconcentrate ale ministerelor din teritoriu, alte structuri
subordonate acestora;
- autorităţile autonome locale (consiliile locale, judeţene, primarul, structurile
subordonate acestora);
10
 CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV PRIVIND ANULAREA ACTELOR ADMINISTRATIVE

- diferite structuri neguvernamentale (de exemplu: barouri, asociaţii, fundaţii etc.).

Actul administrativ poate emana de la orice autoritate publică, indiferent ca acesta are
sau nu personalitate juridică (trebuie doar să aibă capacitate de drept administrativ, fără a fi
necesară şi capacitatea de drept civil). În situaţia în care pe lângă anularea actului se pretind şi
despăgubiri, instanţă judecătorească nu poate obliga, însa, la plata acestora decât un subiect de
drept civil, care poate răspunde cu bunurile din patrimoniul sau pentru plata despăgubirilor.
3) Actul administrativ atacat să vatăme un drept sau un interes legitim
În sensul Legii contenciosului administrativ, noţiunea de drept vătămat înseamnă orice
drept fundamental prevăzut de Constituţie sau de lege, căruia i se aduce o atingere printr-un act
administrativ. Noţiunea de interes legitim privat reprezintă posibilitatea de a pretinde o anumită
conduita, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat, iar cea de
interes legitim public înseamnă posibilitatea de a pretinde o anumită conduita, în considerarea
realizării unui drept fundamental care se exercita în colectiv ori, după caz, în considerarea
apărării unui interes public.
4) Fine de neprimire în fata instanţelor de contencios administrativ
Nu pot fi atacate în contenciosul administrativ:
a) actele administrative ale autorităţilor publice care privesc raporturile acestora cu
Parlamentul;
b) actele de comandament cu caracter militar;
c) actele administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege
organică, o altă procedura judiciară.
5) Îndeplinirea procedurii administrative prin exercitarea plângerii prealabile
Raţiunea unei asemenea proceduri este evitarea declanşării unui litigiu, care astfel ar
putea fi stins cu cheltuieli mai mici de către cei interesaţi. Recursul administrativ are avantajul că
este suplu şi gratuit. Există două forme de recurs administrativ:
Recursul graţios are ca specific:
- se exercită la aceeaşi autoritate care a emis actul administrativ supus recursului în
termen de cel mult 30 de zile de la comunicarea actului;
- plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce,
pentru motive temeinice, şi peste termenul sus menţionat, dar nu mai târziu de 6 luni de la data
emiterii actului; termenul de 6 luni este termen de prescripţie;
Recursul ierarhic are ca specific:
- se exercită la organul ierarhic superior celui care a produs vătămarea;
- din punct de vedere al sferei sala de aplicare, nu vizează decât actele emise de organele
administrative care au organe superioare ierarhic;
- cel care îl exercita poate cere anularea actului respectiv, precum şi obligarea autorităţii
emitente să modifice sau să emită un anumit act, în aşa fel încât să restabilească ordinea de
legalitate încălcată prin actul atacat.
Legea nu obliga, dar nici nu interzice, dacă persoana vătămată doreşte acest lucru şi dacă
este posibil (exista un organ ierarhic superior) să fie exercitate ambele forme de recurs. De altfel,

11
 CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV PRIVIND ANULAREA ACTELOR ADMINISTRATIVE

autoritatea ierarhic superioară poate fi sesizată şi concomitent cu autoritatea emitentă a actului

administrativ.
Vis-à-vis de raspunsul primit in urma inaintarii recursului administrativ, avem
următoarele situaţii:
(1) răspuns favorabil la recursul administrativ, prin care actul administrativ este şi
revocat, iar dacă s-a solicitat, emiterea unui alt act administrativ – acţiunea în instanţă mai este
necesară doar pentru despăgubiri;
(2) răspuns favorabil, dar care nu este urmat de revocarea actului, respectiv urmat de
revocarea actului dar fără emiterea unuia nou – acţiunea este necesară, pentru anularea în
întregime sau parţială a actului şi/sau obligarea la emiterea unuia legal, plus despăgubiri;
(3) răspuns nefavorabil explicit sau implicit – acţiunea poate fi intentată pentru anularea
(totală sau parţială) a actului, obligarea la emiterea unui alt act şi/sau despăgubiri. În cazul în care
cel care se considera vătămat nu este mulţumit de soluţia data reclamaţiei sale, el poate sesiza
instanţă în termen de 30 de zile de la comunicarea soluţiei. El va putea sesiza instanţa şi dacă nu a
primit un răspuns în termenul legal. În toate cazurile, introducerea cererii la instanţă de judecată
nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ a cărui
anulare se cere.
Obligativitatea recursului administrativ prealabil este impusă de lege numai în cazul
acţiunilor în anularea unui act administrativ, nu şi în cazul acţiunilor întemeiate pe tăcerea
administraţiei sau pe refuzul nejustificat de rezolvare a cererii.
De asemenea, recursul prealabil este obligatoriu numai în cazul acţiunilor exercitate de
persoanele fizice sau juridice, vătămate în drepturile sau interesele lor legitime prin acte
administrative, nu şi a acţiunilor exercitate în temeiul unei legitimări procesuale active speciale
(prefectul, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Ministerul public, Avocatul poporului), a
acţiunilor contra ordonanţelor guvernamentale, precum şi în cazul excepţiei de ilegalitate (art.7
alin.5).

2.4. Procedura în materie de contencios administrativ

1) Natura normelor procedurale aplicabile
a) norme specifice (Legea contenciosului administrativ);
b) normele procedurii generale, comune procedurii civile obişnuite
2) Părţile în litigiul de contencios administrativ
a) calitatea de reclamant o poate avea orice persoană fizică sau juridică, fără a ţine
seama de capacitatea de drept civil a acestei persoane;
b) calitatea de pârât o are o autoritate publica emitentă a unui act administrativ
3) Felul acţiunilor în contencios în funcţie de regimul procedurii administrative
prealabile
a) acţiuni care obliga reclamantul ca înainte de a se adresa instanţei să parcurgă
procedura prealabilă (regulă în materie);
b) acţiuni care nu obliga parcurgerea unei asemenea proceduri. Exemplu: acţiunile care
au ca obiect actele administrativ jurisdicţionale.
12
 CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV PRIVIND ANULAREA ACTELOR ADMINISTRATIVE

4) Tipuri de acţiuni în contencios administrativ

a) acţiuni în anularea totală sau parţială a actului administrativ;
b) acţiuni în anularea actului, însoţite de solicitarea unor despăgubiri materiale;
c) acţiuni în obligarea la emiterea unui act administrativ;
d) acţiuni în obligarea la emiterea unui act administrativ, însoţite de cererea de
despăgubiri materiale.
5) Acte ce trebuie ataşate cererii
- actul administrativ pe care îl atacă sau după caz răspunsul autorităţii administrative;
- în situaţia în care nu a primit nici un răspuns va depune la dosar copia după cererea sa,
certificata pentru conformitate cu originalul;
- actul prin care se dovedeşte îndeplinirea procedurii prealabile;
- dovada achitării taxei de timbru, care este o sumă modică comparativ cu celelalte taxe
judiciare;
- alte acte pe care reclamantul le consideră necesare.
6) Instanţele competente
Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi
judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale
acestora, de până la 500 000 lei, se soluţionează, în fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar
cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi
cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora, mai mari de
500 000 lei, se soluţionează, în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor
de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.
Recursul împotriva sentinţelor pronunţate de tribunalele administrativ-fiscale se judecă
de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, iar recursul împotriva
sentinţelor pronunţate de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel se
judecă de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dacă
prin lege specială nu se prevede altfel.
Reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul sau celei de la domiciliul
pârâtului. Dacă reclamantul a optat pentru instanţă de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca
excepţia necompetentei teritoriale.
7) Termenul de introducere a acţiunii
Cererile prin care se solicita anularea unui act administrativ individual sau recunoaşterea
dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:
a) data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau, după caz, data comunicării
refuzului, considerat nejustificat, de soluţionare a cererii;
b) data expirării termenului legal de soluţionare a cererii, dar nu mai târziu de un an de
la data emiterii actului;
c) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul
contractelor administrative.

13
 CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV PRIVIND ANULAREA ACTELOR ADMINISTRATIVE

Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi

introdusa şi peste termenul prevăzut la pct. a) de mai sus, dar nu mai târziu de un an de la data
emiterii actului.
În cazul acţiunilor formulate de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public sau
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, termenul curge de la dată când s-a cunoscut existenta
actului nelegal, fiind aplicabile în mod corespunzător prevederile menţionate în fraza anterioară.
Ordonanţele sau dispoziţiile din ordonanţe care se consideră a fi neconstituţionale,
precum şi actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate
oricând.
8) Suspendarea executării actului
În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea,
prin plângere prealabilă, a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară
instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea
instanţei de fond. Instanţa va rezolva cererea de suspendare, de urgenţă, cu citarea părţilor.
Când în cauză este un interes public major, de natură a perturba grav funcţionarea unui
serviciu public administrativ de importanta naţională, cererea de suspendare a actului
administrativ normativ poate fi introdusă şi de Ministerul Public, din oficiu sau la sesizare.
Încheierea sau, după caz, sentinţa prin care se pronunţa suspendarea este executorie de drept. Ea
poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.
Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitata de reclamant şi prin
cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest
caz, instanţă va putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea
definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula o dată cu acţiunea
principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond.
9). Introducerea în cauză a funcţionarului
Cererile în justiţie prevăzute de prezenţa lege vor putea fi formulate şi personal
împotriva persoanei fizice care a elaborat, a emis sau a încheiat actul ori, după caz, care se face
vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim,
dacă se solicita plata unor despăgubiri pentru prejudiciul cauzat ori pentru întârziere. În cazul în
care acţiunea se admite, persoana respectivă va putea fi obligată la plata despăgubirilor, solidar cu
autoritatea publica respectivă.
Persoana acţionată astfel în justiţie îl poate chema în garanţie pe superiorul său ierarhic, de la care
a primit ordin scris să elaboreze sau să nu elaboreze actul.
10) Judecarea cererilor
Cererile adresate instanţei se judecă de urgenţă şi cu precădere în şedinţa publică. Pentru
cererile formulate în contencios administrativ se percep taxele de timbru prevăzute de Legea nr.
146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările şi completările ulterioare, pentru
cauzele neevaluabile în bani, cu excepţia celor care au ca obiect contractele administrative, care
se vor taxa la valoare.
Hotărârile vor fi redactate şi motivate de urgenţă, în cel mult 10 zile de la pronunţare.

14
 CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV PRIVIND ANULAREA ACTELOR ADMINISTRATIVE

Hotărârea pronunţată în prima instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de

la pronunţare ori de la comunicare. Recursul suspenda executarea şi se judecă de urgenţă.
În cazul admiterii recursului, instanţă de recurs, casând sentinţa, va rejudeca litigiul în fond, dacă
nu sunt motive de casare cu trimitere. Când hotărârea primei instante a fost dată cu încălcarea
dispoziţiilor referitoare la competenta materială, cauza se va trimite la instanţă competenta. Când
hotărârea primei instante a fost pronunţată fără a se judeca fondul, cauza se va trimite, o singură
dată, la această instanţă.
11) Soluţiile pe care poate să le pronunţe instanţă de judecată
Instanţă de contencios administrativ poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul
administrativ, să oblige autoritatea publica să emită un act administrativ ori să elibereze un
certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris.
Instanţa este competenţa sa se pronunţe, în afara situaţiilor sus menţionate, şi asupra
legalităţii actelor sau operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus
judecăţii.
În cazul soluţionării cererii, instanţă va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele
materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
12) Executarea sentinţei pronunţate
Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile, prin care s-au admis acţiunile formulate
potrivit dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ, constituie titluri executorii.
Hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile, prin care s-au anulat acte administrative
cu caracter normativ, sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Ele se publică în
Monitorul Oficial al României, Partea I, sau, după caz, în monitoarele oficiale ale judeţelor ori al
municipiului Bucureşti, la cererea instanţei de executare ori a reclamantului, fiind scutite de plata
taxelor de publicitate.
13). Controlul judecătoresc al actelor administrative pe calea excepţiei de ilegalitate
a actului.
Ilegalitatea actului mai poate fi invocata şi pe cale de excepţie în litigii care au alt obiect
decât cel fondat pe legea contenciosului administrativ şi are următoarele trăsături:
a) nu determina anularea actului, ci doar stabilirea caracterului său ilegal şi înlăturarea
din cauza;
b) poate fi ridicat în orice proces de competenta instanţelor judecătoreşti, nu doar a celor
de contencios administrativ;
c) în cazul excepţiei de ilegalitate nu exista termene de prescripţie sau de decădere;
d) din punct de vedere al efectelor soluţiei, în cazul în care se constată ilegalitatea unui
act administrativ normativ pe cale de excepţie, efectele sentinţei sunt inter partes litigantes.

CONCLUZII
Ca o concluzie, este de precizat că, dreptul instanţelor judecătoreşti de contencios
administrativ de a controla legalitatea actelor administrative de autoritate adoptate sau
emise de serviciile publice administrative , precum şi refuzul acestora de a rezolva
15
 CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV PRIVIND ANULAREA ACTELOR ADMINISTRATIVE

cererile referotoare la un drept recunoscut de lege, constituie cheia de boltă a statului de

drept. În aceste condiţii, cu cât va fi mai complet dreptul instanţelor judecătoreşti- a
organelor puterii judecătoreşti – de a controla legalitatea activităţii organelor
administraţiei publice – a organelor puterii executive – cu atât vor fi respectate drepturile
şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor şi nu numai a lor, precum şi asigurată legalitatea
în activitatea organelor puterii executive.

BIBLIOGRAFIE

1. Ioan Santai-Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, vol. II, editura RISOPRINT, Cluj-
Napoca, 2003
2. Iovănaş, "Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei", Editura didactică şi pedagogică,
Bucureşti, 1977
3. T.Drăganu, "Actele de drept administrativ", Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1959
4. R.Ionescu, "Drept administrativ", Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970
5. Rodica Narcisa Petrescu, Drept administrativ, ediţie revăzută şi adăugită, Editura Cordial
Lex, Cluj-Napoca, 2001
6. Aristide Canepa, s.a., Drept Administrativ Comparat si Institutii ale UE, Cluj-Napoca
7. Cătălin Balan, Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, Suport de curs, Iasi, 2009
8. Legea contenciosului administrativ nr. 554, republicata, din 2 decembrie 2004

9. Legea privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative nr. 24 ,
din 27 martie 2000

10. http://legal.dntis.ro/codcivil/index-civ.html-Codul Civil

11. http://www.anfp-map.ro/-Ministerul Administratiei Publice - Agentia Nationala a
Functionarilor Publici
12. http://www.avp.ro/-Avocatul Poporului

16
CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV PRIVIND ANULAREA ACTELOR ADMINISTRATIVE

17
 CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV PRIVIND ANULAREA ACTELOR ADMINISTRATIVE

Anexa 1
MODEL :

Cerere de chemare in judecata pentru cei

vatamati printr-un act administrativ

INSTANTA .......................................................................................................

Domnule Presedinte,

Subsemnatul ..............................................................................., domiciliat in ........................,

str. ................................................. nr. .................., bloc .............., scara .........., etaj .........,
apart. .........., sector/judet.............................., reprezentat prin avocat ...................................., cu
sediul profesional in ...................., str....................... nr. ........., bloc ........, scara ........, etaj ......,
apart. ......., sector/judet ......................., in termen legal formulez prezenta

impotriva paratilor :

CERERE DE CHEMARE IN JUDECATA

1. ................................., cu sediul in .............................., str. ................... nr. ......, judet/sector ......,

2. ........................................, domiciliat in .................., str. ....................... nr. ......, bloc ......,
scara ................, etaj ..........., apart. ......., sector/judet ..........................., solicitandu-va ca prin
hotararea ce veti pronunta sa dispuneti: anularea actului administrativ ..............., emis
de ............................, sub nr. ....... din data de ..........., intitulat ............. ce mi-a fost comunicat la
data de ......................, repararea pagubei ce mi-a fost cauzata prin emiterea actului
administrativ mai sus mentionat, solicitand in acest sens obligarea celor doi parati, in solidar,
la plata daunelor catre subsemnatul.
Va solicit, de asemenea ca, in conformitate cu dispozitiile art. 274 Cod procedura civila,
sa obligati paratii sa imi plateasca cheltuielile de judecata ocazionate de acest proces.

DOMNULUI PRESEDINTE AL ......................................................

Intrucat ........................................., pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, va

solicit sa dispuneti de urgenta, fara citarea partilor, suspendarea executarii actului administrativ
pana la solutionarea actiunii.
18
 CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV PRIVIND ANULAREA ACTELOR ADMINISTRATIVE

MOTIVELE PREZENTEI ACTIUNI:

IN FAPT:
La data de ............................, parata .................. mi-a comunicat actul administrativ nr. ........., din
data de ............................. a carui anulare o solicit prin prezenta, prin care parata a dispus
......................................................................................., situatie de natura sa-mi prejudicieze grav
interesele si drepturile mele recunoscute de lege prin aceea .......................................................... .
Desi ulterior primirii actului aministrativ, in termen de 30 de zile, la data de .................................,
adresandu-ma pentru apararea dreptului meu cu o cerere autoritatii emitente, prin care ii solicitam
acesteia sa revina asupra masurii dispuse, intrucat masura este nelegala si-mi incalca
flagrant drepturile recunoscute de lege, in speta ..........................., parata nu a inteles sa raspunda
petitiei mele si de aceea am fost nevoit, in termen legal, sa ma adresez instantei, solicitand pe
aceasta cale anularea actului administrativ vatamator, alaturi de obligarea paratilor in solidar la
plata catre subsemnat a daunelor cauzate ca urmare a actului administrativ vatamator, prejudicii
constand in ..................................................., pe care le evaluez la suma de ............................... .
Va solicit sa dispuneti si obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest
proces (onorariu avocat, onorariu expertize, cheltuieli legate de audierea martorilor,
cercetare judecatoreasca etc.).

IN DREPT:
Imi intemeiez prezenta pe dispozitiile art. 82, 112 si urm. art. 274 Cod procedura civila si pe
dispozitiile art. 1 si urm. din Legea nr. 554/2004.

In dovedirea actiunii inteleg sa ma folosesc de proba cu inscrisuri, proba testimoniala cu ...........

martori, expertiza tehnica .................. privind ............................................................................ .
Propun ca martori spre a fi audiati pe:
1. ......................................................., domiciliat in ......................................., str. .......................
nr. ......, bloc ......, scara ....., etaj ....., apart. ......, sector/judet .......................................................,
2. ......................................................, domiciliat in ........................................, str. .......................
nr. ......, bloc ......, scara ....., etaj ..........., apart. ....., sector/judet ................................................. .
Solicit de asemenea sa dispuneti citarea paratilor cu mentiunea la interogatoriu.
Depun prezenta in trei exemplare, dintre care un exemplar pentru instanta si celelalte
pentru comunicare paratilor.

ANEXEZ:
1. ..................................................................................................................................................... .
2. Actul administrativ ..............................., emis de ..................., sub nr. ....... din data de .............,
intitulat ............................................................................................................................................ .
3. Imputernicirea avocatiala si contractul de asistenta juridica nr. ................................................. .
SEMNATURA

19