Sunteți pe pagina 1din 20

Universitatea “Al.I.

Cuza Iasi” Facultatea de Educatie Fizica si Sport

Specializarea Kinetoterapie si Motricitate Speciala

Coxartroza
Cuprins

1. Articulatia Soldului
2. Coxartroza
3. Simptomatologie clinica
4. Semne obiective
5. Atitudini vicioase
6. Semne radiologice
7. Evolutie si prognostic
8. Program de recuperare Kinetoterapeutic
9. Tratament Kinetoterapeutic
10. Program de exercitii
COXARTROZA
Coxartroza sau artroza coxo-femurala este localizarea reumatismului degenerativ la nivelul
articulatiei soldului.

1 ARTICULATIA SOLDULUI

Articulatia soldului realizeaza legatura mobila dintre soclul pelvin si femur, piesa proximala a scheletului
membrului inferior liber. Ea este considerata teoretic o articulatie sferiodala cu conducere ligamentara,
in care configuratia geometrica ii asigura stabilitatea intrinseca. Articulatia soldului asigura in mare
masura statica in postura ortostatica si locomotia corpului uman. Aceasta presupune nu numai o
stabilitate corespunzatoare, ci si un grad de mobilitate care sa permita desfasurarea activitatilor zilnice:
mersul, pozitia sezanda, urcatul scarilor etc. Realizarea acestor parametri functionali este legata in
primul rand de structura elementelor articulare precum:

Acetabulul reprezinta componenta de receptie emisferica, a articulatiei soldului. Planul circumferential


al deschiderii laterale a cavitatii formeaza cu planul sagital un unghi de 40° deschis posterior si cu planul
transversal un unghi de 60°deschis lateral, ceea ce arata ca acetabulul este orientat complex, lateral,
anterior si inferior. Suprafata articulara anatomica a acetabului este formata din doua sectoare:

- un compartiment medial numit fosa acetabulara neacoperit de cartilaj articular, in care se afla
situate ligamentele capului femural impreuna cu vasele aferente si membrana sinoviala;

- un compartiment lateral, reprezentat de fata lunata in forma de potcoava- adevarata suprafata


articulara a cavitatii acetabulare. Acesta este acoperita de cartilaj articular hialin, mai gros spre periferie
si care se continua lateral cu labrul acetabular, anexa intraarticulara cu rol in adancirea cavitatii si
cresterea gradului de contentie articulara;

Capul femural formeaza componenta convexa a articulatiei soldului, sub forma a 2/3 dintr-o sfera, cu
diametrul de 40-50 mm. Prezinta fovea capului orientata spre fosa acetabulara si este acoperit de
cartilaj hialin mai subtire spre periferie.

Colul femural continua cu o coloana capul, in partea laterala, care la randul sau se termina in masivul
trohanterian. Capul si colul femural, pe de o parte, si masivul trohanterin cu diafiza, pe de alta parte,
sunt situate aproximativ in plan frontal, dar intre cele doua grupuri de structuri se formeaza unghiuri
precise, consecinta adaptarii extremitatii proximale a femurului la necesitatile impuse de ortostatism.
Astfel, in plan frontal, ia nastere unghiul cervico-diafizar sau unghiul de inclinatie, expresie a formei de
crosa pe care o are extremitatea proximala a femurului. In plan orizontal, intre planul axei colului si
planul condililor femurali se formeaza un unghi deschis anterior si medial, unghiu de declinatie sau
anteversie.

Prezenta acestor unghiuri explica orientarea complexa impusa femurului in timpul miscarilor.

In timpul miscarilor, suprafetele articulare ale capului femural si ale acetabulului se roteaza una in
raport cu cealalta fata de un centru comun care corespunde centrului lor geometric. Cele doua
suprafete anatomice se suprapun numai pe o arie limitata numita su-prafata de contact, care
corespunde suprafetei lunate. Functia de transfer a greutatii intre cele doua suprafete de contact se
realizeaza prin intermediul fortelor normale care se aplica numai pe o zona restransa de contact,
reprezentata de suprafata importanta. Deci suprafata importanta este, la randul ei, mai mica sau egala
cu suprafata de contact care, la randul ei, este mai mica sau egala cu suprafata anatomica. Pentru ca, din
punct de vedere mecanic, este solicitata in primul rand suprafata importanta, ecuatia anuntata sta la
baza tehnicilor de osteotomie intertrohanteriana, in care suprafata importanta deteriorata a capului
femural poate fi inlocuita de o alta zona de suprafata articulara anatomica, normala, care devine
suprafta importanta.

Desi este greu de apreciat congruenta articulara datorata radiotransparentei cartilajului hialin ce
acopera suprafetele articulare, exista date indirecte care arata ca diametrul capului femural depaseste
putin capul acetabular. Data fiind configuratia geometrica a articulatiei, rezulta ca este comprimat
cartilajul circumferintei capului in zona laterala a acetabulului. Apare o incongruenta elastica cu contact
periferic para ecuatorial. Suprafata portanta situata central este descarcata de eforturi. Pe masura ce
creste solicitarea articualara, se mareste si suprafata de contact, astfel ca la o incarcare aproximativ
egala cu jumatate din greutatea corpului, este implicata si zona portanta, realizandu-se o congruenta
totala cu un model de repartitie uniforma a fortelor normale.

Analiza dispozitiei acetabulare a tesutului osos spongios din zona superioara a ace-tabulului si epifiza
proximala a femurului arata ca acestea s-au edificat ca structuri functio-nale tipice. Culman si Pauwels
au demonstrat ca o coloana in forma de crosa incarcata excentric reactioneaza prin eforturi de tractiune
la nivelul convexitatii si eforturi de com-presiune la nivelul concavitatii. Din punct de vedere mecanic,
extremitatea proximala a femurului lucreaza ca o consola. In interiorul capului si colului se pot evidentia
un sistem de trabecule laterale si altul medial. Rezultanta generala a fortelor din articulatia soldului
ationeaza paralel cu sistemul trabecular medial, sugerand ca acesta joaca un rol important in preluarea
fortelor de compresiune, in timp ce sistemul trabecular lateral este solicitat de fortele induse de
contractia muschilor abductori. Sistemele trabeculare lateral si medial se continua cu sistemul ogival
trohanterian, asigurand transmiterea selectiva a fortelor de la nivelul epifizei proximale spre diafiza:
corticala mediala va prelua fortele de compresiune, iar corticala laterala a diafizei fortele de tractiune.

Performantele mecanice ale articulatiei sunt posibile prin conlucrarea mai multor factori considerati ca
factori de stabilizare articulara.

Factorii de stabilizare pasivi sunt reprezentati de:

- configuratii a suprafetelor articulare, in care cavitatea acetabulara completata de labrum cuprinde


concentric cele 2/3 ale sferei capului femural.

- elementele capsulo-ligamentare puternice reprezinta factorul principal de stabi-lizare pasiva,


asigurand in acelasi timp si conducerea miscarilor in articulatie.

Astfel, in timpul miscarii de extensie, ligamentel ilio- si pubofemurale se spira-lizeaza in jurul colului
femural, generand o tensiune care impinge capul in acetabul.

- presiunea atmosferica poate fi considerata ca un factor de stabilizare pasiv. Fratii Weber au


demonstrat ca articulatia ramane stabila daca elementele capsuloligamentare au fost complet
sectionate periarticular printr-un fenomen asemanator cu experienta clasica a emisferelor de
Magdeburg.
Factorii de stabilizare activi sunt considerati a fi muschii coaptori care, prin forta de contractie generata,
contribuie la mentinerea capului femural in acetabul. Din aceasta categorie, fac parte muschii cu directie
paralela cu colul femural, muschii pelvitrohante-rieni, dintre care muschii fesieri cu sistemul tractului
ilio-tibial joaca un rol principal.

Articulatia soldului este prevazuta in partea anterioara cu muschi putinisi ligamente puternice, iar in
partea posterioara cu ligamente slabe, dar cu multiple grupe musculare.

2 Coxartroza, reumatismul degenerativ al soldului, este o efectiune invalidanta ce a devenit


din ce in ce mai frecventa prin cresterea mediei de varsta. Ea afecteaza 2-4% din populatia adulta intre
40 si 70 de ani, ajungand la 10% peste varsta de 70 de ani. In 40% din cazuri este bilaterala, cu un decalaj
de luni sau ani intre expresia clinica de o parte si de alta.

Aceasta boala este caracterizata de doua aspecte fundamentale:

- pe de o parte, cresterea tensiunilor articulare din cauze mecanice,

- pe de alta parte, alterarea tesutului cartilaginos ce duce la dezvoltarea artrozei; modificarile secundare
ale cartilajului sunt de cauza metabolica, infectioasa sau metabolica.

Prin definitie coxartroza este o artropatie cronica a soldului dureroasa si deformanta, caracterizata
morfopatologic prin alterarea distructiva a cartilajului articular asociata unor leziuni proliferative ale
tesutului osos subcondral.

Fiind apanajul varstei a 3-a, se pune problema interpretarii afectiunii ca o senescenta articulara sau ca
un reumatism degenerativ. Pentru transarea acestei dileme trebuie analizate o serie de caractere si
anume:

- leziunile cartilajului sunt de tip eroziune si nu atrofic; totusi diferentele nu sunt esentiale din
punctul de vedere calitativ. In artroza ele sunt mai intinse, mai grave si cu corespondenta clinica;

- leziunile osoase sunt de tip condensant si nu decalcifiere, adica osteoporoza de tip senil;

- topografia leziunilor se supune legii Delpech, deci este conditionata biomecanic, ca in orice leziune
degenerativa;

- diferente de ordin histogenetic; la nivelul osteofitelor gasim tesut tanar reactiv, in timp ce in
senescenta articulatiei leziunile osoase sunt de tip atrofie osoasa senila;

- frecventa leziunilor artrozice nu se calcheaza pe senescenta articulara, nu orice varstnic are


artroza.

SIMPTOMATOLOGIE CLINICA

Durerea ce apare la inceput la mers are caracter degenerativ, adica durere la start, dupa care ea
se amelioreaza sau dispare. Sediul acesteia este de obicei crural. Durerea genereaza relativ rapid
impotenta funtionala si astfel bolnavul ajunge la medic. Acesta va trebui sa aleaga calea terapeutica de
urmat: conservatoare sau chirurgicala. In mod obisnuit, durerea din coxartroza are un caracter mecanic.
Durerile nocturne nu apar decat in stadiile avansate dupa ce evolutia a fost progresiva spre agravare.
Sediul durerii este la nivelul articulatiei sau periarticular, cu posibile iradieri descendente spre genunchi.
Nu de putine ori, durerea distala de la nivelul genunchiului da nastere la erori de diagnostic, scapandu-
se din vedere soldul, cel care se afla, de fapt in suferinta.

Mecanismul de producere a durerii nu este complet elucidat, dar se cunosc cu siguranta mai
multi factori, printre care: staza venoasa medulara a osului spongios si subcondral, reactii sinoviale cu
epansament articular si reactii celulare asociate episoadelor de condroliza.

• Ele sunt de origine mecanica, in sprijin, mai ales la 'demaraj' apoi limitand mersul incetul cu incetul si
ajungand cu timpul sa persiste noaptea.

• Sediul : crural anterior cel mai adesea, la nivelul plicii inghinale si iradiind pe fata antero- interna a
coapsei, uneori pana la genunchi. Alteori durerile sunt posterioare sau in regiunea trohanteriana.

• Cotatia durerii pentru a urmari evolutia cu tratamentul este urmatoarea :

D0 fara durere

D1 durere din cand in cand

D2 durere frecventa

D3 durere la mers

D4 durere in repaus

D5 durere in timpul noptii.

• Durerea determina scaderea perimetrului de mers .

Schiopatarea, la inceput cu Trendelenburg discret, pentru ca in timp claudicatia sa se


accentueze, devenind infirmizanta.

Redoarea articulara, ce accentueaza schiopatarea. Redoarea articulara, al doilea symptom ca


frecventa si importanta, incepe prin limitarea mobilitatii articulare pentru amplitudinile extreme si
evolueaza spre o limitare progresiva pana la blocarea articulatiei in pozitii vicioase.

La inceput, limitarea mobilitatii articulare este o reactie de aparare impotriva durerii si punerea
in repaus a articulatiei, in descarcare si postura antalgica, permite relaxarea tensiunii crescute in
musculatura peritrohanteriana, sursa generatoare de durere la mobilizarea articulatiei.

Impotenta functionala este de intensitate variabila, la inceput ca o fatigabilitate precoce, la


alergare sau la urcatul scarilor; apoi ca o jena ce-l impiedica sa-si lege sireturile, sau sa-si incruciseze
picioarele.

Semne obiective

Bolnavul se examineaza in mers, in ortostatism si in decubit.


Atitudinile vicioase :

Flexum : care se compenseaza printr-o hiperlordoza lombara.

Abductie : care antreneaza o oblicizare a bazinului cu ridicarea de cealalta parte si alungirea


relativa de partea afectata.

Adductia : care antreneaza o oblicitate a bazinului cu o scurtare relativa de partea afectata.


Genunchiul subiacent in valgus si decompensat incetul cu incetul in genu valgum, cu artroza femoro-
tibiala externa si laxitate de ligamente interne ale genunchiului.

Semnele radiologice

Semnele radiologice caracteristice sunt cele de osteofitoza (ciocurile), de micsorare a spatiului


interarticular si aparitia cavitatilor patologice intra-articulare si a condensarilor osoase.

• Pensarea interliniului este dovada uzurii cartilajului. Pensarea este polara superioara, cel mai
adesea. Ea poate fi globala sau interna in coxartrozele interne.

• Osteofitele se dezvolta in toate directiile, la nivelul cotilului pe acoperis si la periferie cum si la


nivelul din spatele fundului cotilului. La nivelul capului osteofitele pot sa se dezvolte in jurul si imprejurul
articulatiei si explicand limitatarea miscarilor.

• Condensarea osoasa se dezvolta la nivelul zonelor de hiperpresiune, pe cap si pe cotil : triunghiul


hiperpresiunii traduce bine supraincarcarea si locatia sa.

• Cavitatile intraarticulare sunt frecvente si uneori voluminoase, pseudo-tumorale.

CRITERII DE SUSTINERE A DIAGNOSTICULUI

1. examenul clinic- semne subiective si obiective


2. investigatii paraclinice- ex radiologie, probe laborator
3. Examenul clinic- semne subiective si obiective

Debutul bolii este insidios. Durerea apare insidios ca o fatigabilitate cu intensitate crescanda.Durerea
este de tip mecanic,este agravată de mers,de sprijin prelungit, de oboseala si este calmată de
repaus.Rar unii bolnavi au dureri nocturne.Impotenta functionala este de intensitate variabila,la
inceput fatigabilitate precoce la alergare sau la urcatul scarilor,apoi ca o jena ce-l împiedica sa-
si lege sireturile pantofilor, sa-si incruciseze picioarele,schiopătarea aparand in general dupa 2-
5 ani de evolutie.

Semne obiective:

Bolnavul se examineaza in mers, stand in picioare.La mers putem observa schiopatarea,bolnavul


evitand sa se sprijine pe membrul inferior afectat.

Cand din picioare se observa la bolnav o atitudine vicioasă,cu membrul inferior in usoara flexie si
rotat extern.În decubit la examinarea mobilitatii articulatiei coxofemurale,se remarcă o limitare
dureroasa a flexiei coapsei pe bazin abducţiei si rotatiei. În decubit ventral observam si limitarea
extensiei coapsei.Semnele locale de inflamaţie lipsesc.

1. b) Investigatii paraclinice- ex radiologic, probe laborator

Se efectueaza examenul de fata al bazinului ortostatism, iar pentru aprofundare sunt necesare
radiografii si din alte incidente.

Radiografia standard arata de partea afectata:

-o pensare a interliniului articular

-osteofitoză pe zonele,marginale ale capului femural

-osteoscleroza cu osteocondensare de o parte si de alta a pensarii in zona de presiune maximă

-osteoporoza sub forma de geode in capul femural şi în cotil

EVOLUTIE SI PRONOSTIC

Evolutia este lenta, progresiva cu impotenta functionala ce se accentueaza in timp determinand


invaliditatea dupa 7-15 ani de evolutie. Datorita intensificarii durerii se reduce progresiv
perimetrul de mers, poate apare hipotrofie musculara, bolnavul resimtind necesitatea sprijinului
in baston.De cele mai multe ori coxartroza intitial unilaterala devine bilaterala prin
suprasolicitare excesiva a coxofemuralei opuse .

Diagnostic pozitiv

-se bazeaza pe anamneza,examen clinic si examen radiologic, precizand de la inceput forma clinica
(primitiva sau secundara)deoarece coxartroza secundara poate beneficia de tratament
ortopedico-chirurghical precoce.

Diagnostic diferential .

-de departe cel mai important diagnostic diferential este coxartroza coxita.Pentru acest motiv vom
mentiona aici cateva dintre cele mai importante criterii de diagnostic ale coxitei:

Criterii clinice

-debut anterior varstei de 40 ani

-debut brutal al durerii cu evolutie rapida

-durere de tip inflamator continua, accentuata nocturn neinfluentata de repaus

-redoare matinala persistenta

-antecedente de boala inflamatorie (PR) sau infectioasa (TBC)

Criterii biologice

-VSH mare,leucocitoza cu polimorfonucleare


-semne de sinovita inflamatorie

Criterii radiografice

-pensare a spatiului articular

-remaniere osoasa rapida

-fara osteofitoza

Alte diagnostice diferentiale se face cu: -sciatica (atunci cand e vorba de o durere posterioara a fesei
si coapsei)la care manevrele de elongatie a sciaticului sunt pozitive.

Program de recuperare kinetoterapeutic :

Obiective generale: -Combaterea durerii;

-Evitarea instalarii atitudinilor vicioase;

-Mentinerea stabilitatii si a mobilitatii articulare;

-Refacerea fortei musculare si a echilibrului;-Reeducarea mersului.

Mijloace specifice folosite: -Posturarea articulatiei soldului;

-Tractiuni in articulatia soldului;

-Mobilizari pasive si autopasive;

-Exercitii active in articulatia coxofemurala

Obiectivele tratamentului de recuperare in coxartroza

Recuperarea functionala sau reeducarea in coxartroza urmareste sa recastige, pe cat posibil


mobilitatea articulara si sa o intretina in timp, astfel incat sa amelioreze sustentatia si locomotia.

Obiectivele recuperatorii sunt :

1. Lupta contra redarii articulare- consecinta uzurii cartilajului si a incongruentei articulare.


Kinetoterapia tenteaza prin tehnicile intrebuintate, sa stimuleze nutritia cartilajului articular, mai
mult sa favorizeze cicatrizarea si regenerarea celui uzat sau cel putin sa intirzie evolutia
procesului distructiv artrozic.
2. Lupta contra disarmoniei musculare- pentru restabilirea echilibrului functional al grupei
musculare perioarticulare antagoniste.
3. Lupta impotriva atitudinilor vicioase, instalate drept consecinta a contracturii antalgice a unor
grupe musculare, cit si a incongruentei articulare.
4. Recuperarea mobilitatii articulare se obtine prin miscari, la inceput pasive, apoi activo-pasive
usoare, blande asistate apoi contrariate de catre kinetoterapeut, prin scripetoterapie sau
pedalare pe bicicleta cu sau reglabila; sedintele de asuclizare vor fi intrerupte de masaj
decontracturant.
Recuperarea mobilitatii articulare coxofemurale va fi completa printr-o munca de asuprizare a
rahisului, in special a sarnierei lombosacrate de care depinde in mare masura statica si
locomotia.

1. Recuperarea musculara componenta esentiala a recuperarii- actioneaza impotriva amiotrofiei,


cauza dezechilibrului dinamic muscular si a instabilitatii articulare in statica si locomotie. In
coxartroza, in primul rand se urmareste retonifierea fesierului mijlociu, din grupul abductor al
coapsei. Acasta se face prin contractura antagonistilor extensiei, a psoasiliacului, a croitorului,
a tensorului, fasciei lata, a fasciculelor anterioare ale micului fesier si a quadricepsului a carei
amiotrofie antreneaza o tulburare statico-dinamica a genunchiului.

In schimb alti muschi nu trebuie solicitati intrucat ei sunt predominanti prin contractura precum
abductorii, rotatori externi si rotatori scurti.

Exercitiile de recuperare musculara trebuie facute progresiv, cu deosebita grija, pentru a evita
contracturile reflexe de aparare, tinand tot deuna seama ca retonifierea sa se faca armonios,
simetric si echilibrat. Ele nu se vor limita, dupa cum am mai spus, la articulatia coxofemurala,
si vor cuprinde grupele musculare ale trunchiului. Pentru echilibrarea acestuia, cat si cu caracter
general se face reducerea musculara globala.

Tehnica propriu- zisa de refacere a masei musculare cuprinde exercitii, contractii izometrice si
voluntare, contra rezistentei manuale prudente si dozate. Ea va fi efectuata de un cadru cu
experienta, in baza unui program analitic de recuperare, intrerupt de masaje decontracturante,
eventual in bazin, unde se suprima incarcarea ponderala. Recuperarea functionala, in aceste
cazuri extinsa, are eficienta limitata, avand mai mult valoare preventiva decat curativa. Totusi
acele atitudini vicioase, consecinta mai ales a contracturii sunt susceptibile de corectie.

Recuperarea, care incepe din prima si post operatorie, urmareste prevenirea complicatiilor
pulmonare si tromboembolitice. In acest ses se recomanda bolnavului exercitii active, de
respiratie si de expiratie contra rezistenta care dureaza in medie 5 zile.

Concomitent se indica bolnavului sa faca miscari activo-pasive ale degetelor si gleznei de la piciorul
operat, contractii izometrice ale cvadricepsului.

Perioada recuperarii active, a mobilitatii fara sprijin, incepe dupa 4-5 saptamani de la operatie cand
progresiv se institue o recuperare ampla musculara si a mobilitatii articulare. Sprijinul este
interzis.

Aceasta perioada debuteaza printr- o prima etapa de 2-3 saptamani, cand bolnavul este mutat intr-
un pat cu cadru de recuperare, dotat cu scripeti pentru a asista la inceput miscarile active. Deci
se incepe cu:

 miscari activo-pasive, flexie-extensie a genunchiului indirect si numai partial la sold, deoarece


ele se fac la planul patului.
 Retonifierea activa a cvadricepsului, prin extensie activa a genunchiului. Dupa flexarea
genunchiului cu ajutorul hamacului din aceasta pozitie, se extinde activ gamba.
 Se plaseaza hamacul la nivelul gleznei si se flecteaza din sold, membrul pelvin la 20 grade, apoi
se relaxeaza coada hamacului si se tenteaza de a mentine membrul pelvin in pozitia astfel
obtinuta.

Aceasta perioada incheiata cu bine se permite ridicarea la marginea patului.

Dupa inca 10-14 zile bolnavul este apt de a se deplasa la fotoliu, apoi sa mearga propriu-zis fara
incarcare, la inceput pe cadru, apoi in carje. Din acest moment se intensifica, recuperarea, atat
in ceia ce priveste musculatura, cat si mobilitatea articulara, printr-un travaliu dinamic.
La pat in decubit dorsal se fac exercitii pentru:

1. TONIFIEREA FLEXORILOR
o flexii alternative ale coapsei pe bazin si ale gambei pe coapsa, iar mai tarziu pot fi
recomandate flexii simultane.
o Flexia pe bazin a membrului pelvin operat, cu genunchiul in extensie, membrul
centrolateral fiind cu genunchiul in semiflexie ca picior de sprijin, se va urmarii ca rotula
sa fie la zenit sau activ, sa se tinda catre aceasta.
2. TONIFIEREA ROTATORILOR INTERNI
o rotatia interna a membrului pelvin operat, la inceput miscarea activa simpla apoi
controlata de asistent.

La pat in decubit lateral pe partea stanga se fac exercitii pentru:

1. TONIFIEREA FESIERULUI MIJLOCIU

– membrul sanatos in semiflexie, fixand bazinul la nivelul patului, coapsa operata in usoara extensie
evitand lordoza din aceasta pozitie se comanda abductia membrului operat, care se face
impotriva gravitatiei.

1. b) TONIFIEREA FESIERULUI MARE

– ambele membre inferioare cu semiflexia gambei pe coapse, aceasta din urma in usoara extensie,
piciorul la 90 grade pe gamba, asistentul aplica o rezistenta pe planta piciorului, ceea ce are ca
efect intensificarea extensiei.

Recuperarea mersului

Reeducarea mersului are mai multe faze si anume:

 faza statica- culcat, fara sprijin, cu sprijin partial, cu sprijin total unipodal si bipodal
 faza dinamica- ce constitue recuperarea propriu-zisa a mersului pe teren plan, inclinat, urcarea
si coboratul scarilor.

In toate exercitiile se adauga pe parcurs, rezistenta manuala la ramforsare.

Presupune reeducarea propriu-zisa a mersului, cand asistentul va controla si corija analitic fazele
acestuia.

Se incepe cu mersul in sprijin unipodal pe partea sanatoasa si doua carje, apoi, la indicatia medicului,
sprijin bipodal, cu doua carje. In principiu, de la permisiunea reluarii incarcarii pe partea operata,
in circa 3-4 saptamani se ajunge la baston, care poate fi mentinut un timp variabil in functie de
particularitatile cazului.

Elementul de baza este recuperarea prin exercitii active: contractii izometrice la inceput, apoi
exercitii dinamice activo-pasive, facilitate, apoi contragravitate si in final contrarezistenta.

Posturarile - completeaza programul de lupta impotriva redorii articulare si cu ajutorul unei forte
exterioare cu actiune prelungita in timp se incearca cresterea amplitudinii unghiurilor de
miscare.

Ø Posturari pentru evitarea flexului:


1 decubit dorsal la marginea patului lasand memebrele inferioare sa atarne jos din pat. Atentie sa
nu se lordozeze coloana lombara.

2 decubit ventral cu un sac de nisip pe sacru si o perna mica sub genunchi

Ø Posturari pentru evitarea rotatiei externe:

1 sezand pe sol, genunchii flectati, picioarele asezate cu talpa pe sol, pe o linie in afara coapselor;

2 in pozitie de sezand pe un scaun cu picioarele pe sol, se cauta ca picioarele sa se afle cat mai in
afara scaunului, genunchii fiind apropiati unul de celalalt.

3 uneori, pentru noapte, pot fi folositi suporti pentru picioare si gambe, care obliga memebrele
inferioare sa ramana in pozitie anatomica blocand tendinta spre rotatie externa.

Ø Programul recuperator se va concentra pe exercitiile de flexie - extensie, rotatia interna si


abductie a soldului. Acestea fac parte din kinetoterapia pasiva.

Exercitii:

1. P.I decubit dorsal, T1 se flexeaza soldul cu si fara flexie de genunchi


T2 revenire la P.I, eventual cu ajutorul mainilor se trage spre piept genunchiul;
Se mentine pozitia cateva secunde
Se repeta ecercitiul de 4 ori

2. P.I decubit dorsal. T1 se flecteaza trunchiul cu aplecarea acestuia deasupra coapselor, ceea ce
forteaza flexia, T2 revenire la P.I
Se mentine pozitia 3-5 secunde
Se repeta exercitiul de 5 ori

3. P.I decubit dorsal, incercand sa se mobilizeze bazinul, se executa abductii ample ale soldului cu
membrul inferior intins sau cu genunchiul flexat
Se mentine pozitia 3 secunde
Se repeta exercitiul de 4 ori

4. P.I decubitul dorsal, pacientul isi tine cu mainile coapsa stanga flectata la piept; kinetoterapeutul
face priza la nivelul condililor femurali si executa rotatia interna si abductia; se repeta cu coapsa
dreapta. 3 serii a cate 4 repetari.

5. P.I in decubit dorsal, cu flexie din sold, genunchi si glezna; kinetoterapeutul se opune miscarii
"triplei extensii"

6. P.I decubit dorsal, contractii izometrice, incercari de a realiza abductia soldului impotriva unei
rezistente imobile.

7. P.I decubit ventral se executa extensii din sold cu si fara genunchiul flectat la 90° cu rezistenta.

8. Din decubit lateral se executa flexii si extensii fortate, abductii si adductii ale soldului de
deasupra.

9. Pacientul in decubit lateral: se face extensia coapsei in timp ce kinetoterapeutul impinge inainte
bazinul.
10. Decubit lateral, membrele laterale intinse se ridica cat mai mult posibil, membrul heterolateral,
se mentine 3-4 secunde la nivelul maxim atins, apoi se coboara foarte incet. Apoi se repeta cu
celalalt membru.

11. Pacientul in decubit heterolateral cu soldul si genunchiul flectati la 90°, Kinetoterapeutul


preseaza fata laterala a piciorului, gambei si genunchiului, punand in tensiune fesierul mijlociu
apoi pelvitrohanterienii.

12. Din patrupedie se flexeaza trunchiul, fortand flexia coxofemurala.

13. Stand lateral in fata oglinzii, bratele pe langa corp se incearca corectarea posturii cifotice, cu
concentrare pe senzatie kinestezica data de postura corecta. Se poate face acelasi lucru din stand cu
fata spre oglinda.

Tratament kinetoterapeutic

Pentru kinetoterapeut orientarea programului se face in functie de statul chimico- anatomo-


functional al bolii.

Se deosebesc trei stadii:

– stadiul initial (SI) dureri in artrostatism si la mers prelungit, oboseala musculoarticulara locala,
reducerea amplitedinilor maximale ale soldului.

– stadiul evoluat (SE) dureri si in repaus, redoare articulara in zona amplitudinilor de utilizare
curenta, atitudini vicioase corectabile pasiv sau chiar activ.

– stadiul final (SF) dureri interne, limitare marcata a mobilitatii pana la anchiloza, atitudini vicioase
ireductibile. Aprecierea functiei soldului se face pe baza testelor musculare si articulare ca si a
celor globale. O cotatie functionala complexa a fost alcatuita de Mesle si Aubigne 1970. Desigur
ca analiza stadiului clinico- functional o face medicul specialist recuperator si tot el alcatuieste
pe aceasta baza programul de recuperare medicala din care face parte ca element principal
Kinetoterapia. In general acest program urmareste patru obiective principale:

– scaderea durerilor

– cresterea stabilitatii soldului

– cresterea gradului de coordonare si echilibru in mers

Suprimarea durerii este realizata prin:

 tratament medicamentos; antialergic, antiinflamator, decontracturant


 termoterapie bazata pe efectul antialergic si decontracturant al caldurii, parafina, hidroterapie
 masoterapie blanda, decontracturanta
 electroterapie preferentiala pentru undele scurte ce actioneaza profund pe musculatura dar se
mai pot folosi curenti galvanici si curenti diadinamici
 posturi

Posturile
– coxartroza are tendinta de a instala pozitii vicioase ale soldului si in special, flexumul si rotatia
externa care agraveaza disfunctia.

Posturile au caracter preventiv in stadiul initial, sunt corectoase in stadiul evolutiv si devin in stadiul
final caci nu mai pot fi eficiente.

Posturile libere se folosesc pentru evitarea (corectarea) flexumului se pastreaza 10’- 30’ si se repeta
de 3- 4 ori pe zi, si pentru evitarea rotatiei externe cand se mentin 50*- 1’ se repeta de mai
multe ori pe zi.

Posturile fixe se utilizeaza pentru noapte, obligand membrul inferior sa ramana in pozitia anatermica
si se realizeaza prin atele redizate din fasa gipsata sau materiale termoplastice.

Tonifierea musculaturii

Deosebit de importanta este tonifierea musculaturii deductoare a soldului care este repernabila
pentru statiunea unipodala, pentru mersul echilibrat fara- latero- flectari, hermolaterale ale
trunchiului. Fesierul mijlociu si mic, tonsorul fasciei lata, reprezinta musculatura principala
abductoare si laterostabilizatoare. La coxartic, pe baza bilantului muscular de obicei este nevoie
si de tonifierea muschilor rotatori (mai ales intern) extensori ai soldului si extensori ai
genunchiului, apoi flexorii si rotatori ai soldului.

Refacerea mobilitatii articulare

– desi realizarea stabilitatii soldului (prin tonifiere musculara) este mai important in coxartroza decat
mobilitatea, totusi nu se neglijiaza nici mobilizarile articulare.

In stadiul initial incercam sa prevenim aparitia redorii articulare, iar in celelalte doua stadii urmarim
recuperarea gradelor de miscare pierdute. Din punct de vedere functional ne intereseaza mai
des miscarea de flexie- extensie apoi abductia si rotatia interna.

Refacerea mobilitatii articulare trebuie sa se faca fara durere si se realizeaza prin:

– mobilizarii pasive- in hipotonii musculare foarte mari cand nu mobilizeaza articulatia.

– mobilizari anto- pasive executate de bolnavi, mana sau membru inferior sanatos.

– mobilizari activo- pasive – din suspendat in chinga cu tractiune la scripete.

– mobilizari activo libere pe planseta talcata sau incaltat cu sosete cu akotting- uri pentru flexie si
abductie.

Un element deosebit de important pentru mobilizare articulara un coxatic este pedalarea pe bicicleta,
pentru ca realizeaza evitarea incarcarii articulatiei soldului. Cu bicicleta termometrica sau simpla
se realizeaza si cresterea fortei si rezistentei musculare. Precizand ca este bine soldul, sa se
lucreze numai cu descarcare de greutate, pe masa de kinetoterapie, prin scripetoterapie, sau si
mai bine prin hidroterapie in bazin cu apa calda.

Avantajele hidrokinetoterapiei consta in asocierea surplusului de greutate in apa, cu efectul


decontracturant si antialgic al apei calde si cu realizarea unei bune tonifieri musculare.

Refacerea stabilitatii:
– se realizeaza prin exercitii analitice de tonifiere musculara. Aceste exercitii se adreseaza in deosebi
si pelvitro- hanteriorilor.

Recastigarea controlului muscular dinamic pentru mers.

– se face fie la nivel fiziologic (in SI si SE) fie la nivel patologic dar cu o compensare cat mai buna
in (SF) evitand mersul schiopatat.

Cresterea pozitiei bazinului, mentinerea unei functionalitati cat mai perfecte a coloanei lombare
(suplete, forta musculara, abdominala si paravertebrala) a genunchiului homolareral mobilitate,
stabilitate activa, si a intregului membru inferior heterolateral (mobilitate si stabilitate pentru
sold si genunchi).

Tehnica ocupationala

 in coxartroza se utilizeaza doar acele forme care se efectueaza eventual din decubit, bazate pe
pedalaj, alunecari pe planseta cu rotile giroplane etc.

Dintre sporturi: ciclism, natatie, schi, calarie.

Program de exercitii pentru coxartroza

Din culcat dorsal:

1. Se aduc pe rand la piept genunchii indoiti, mai intai simplu, apoi tragandcu mainile genuchiul
indoit si cu capul ridicat spre genunchi.

2. Din culcat pe spate, cu genunchii indoiti, se ridica bazinului. Se contracta abdomenul si fesele. Dupa
cateva repetari se repeta exercitiul cu mentinereasoldului ridicat timp de cateva
secunde. Acelasi exercitiu, dar ridicand si spatele de pe sol.
3. Un genunchi indoit, cu talpa sprijinita pe sol. Celalalt picior se ridica cu genunchiul intins. Dupa cateva
repetari se prinde piciorul ridicat cu amandoua mainile si se trage inspre piept pentru a
intinde zona din spate a coapsei.

4. Miscari de pedalaj. Un genunchi indoit, cu talpa sprijinita pe sol, iar cu celalalt picior se
executa pedalajul.

5. Se indoaie genunchii, talpile se unesc si se lasa picioarele sa coboare. Inspiratiile si expiratiile ample
ajuta la marirea amplitudinii miscarii. Se mentine cateva secunde.

Din culcat ventral

1. Se aduc pe rand genunchii la fund cu sau fara arcuiri la finalul miscarii, cu si fara rezistenta
si izometrie.

2. Genunchiul se indoaie la 90, gamba la verticala, apoi se ridica copsa de pe sol. Cu si


fara rezistenta.

3. Se ridica cate un picior de pe sol. Picioarele intinse.

4. Se indoaie pe rand genunchii si se prinde glezna cu mana. Se mentine pentru cateva


secunde pentru a intinde partea din fata a coapsei.
Din stand pe o parte:

1. Se ridica piciorul aflat deasupra cu genunchiul intins. Cu si fara rezistenta.

2. Se combina exercitiul de mai sus cu indoiri ale genunchiului la piept.

3. Ridicari cu piciorul piciorul intins, iar la capatul miscarii se mentine piciorul sus cateva secunde.

4. Se indoaie genunchiul piciorului aflat deasupra si se prinde glezna cumana. Se mentine pentru cateva
secunde pentru a intinde partea din fata acoapsei.

Din sezand:

1. Indoiri si intinderi ale genunchilor cu si fara saci de greutati sau cu rezistenta.

2. Ridicari ale genunchilor la piept.

3.Flexii-extensii ale gleznelor, izometrie.


Din patrupedie:
1. Se indoaie şoldul pornind din patru labe pana se ajunge ca fesele sa se sprijine pe calcaie.

Din genunchi:

1. Din pozitia cavaler servant, intinderea portiunii anterioare a coapsei.

La spalier sau cu sprijin pe scaun:

1. Ridicari pe varfuri, coborare pe calcaie.


2. Cu o mana sprijinita de spalier, cu piciorul din exterior se realizeaza ridicari in lateral cu piciorul
intins (abductie).
3. Cu o mana sprijinita de spalier, se ridica un picior indoit din genunchi la piept, se coboara pe sol,
apoi se ridica din nou, inspre lateral.
4. Din atarnat: pendulari ale picioarelor, ridicari ale picioarelor la piept cu genunchii indoiti pe rand
sau impreuna.
5. Genuflexiuni cu mainile sprijinite de spalier.
6. Cu fata la spalier, picioarele sprijinite de marginea spalierului, mainile sprijinite la nivelul
pieptului, se fac aplecari inainte, cu capul in piept.
Bibliografie

http://www.ortokinetic.ro/p63-Coxartroza
https://www.scribd.com/doc/61742189/Coxartroza
https://www.slideshare.net/krystynush/coxartroza?
next_slideshow=1