Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
NOTĂ:
Trimiterile bibliografice sunt obligatorii
Tema va avea max 5 pg.
Predarea proiectului se face în ziua stabilită pentru examen.
2
În evoluțiile unei probleme sociale se pot pune în evidență următoarele face:
1) faza de incubație;
2) faza de conștientizare;
3) faza de conflict și încercare de soluționare;
4) declinul problemei respective.
Ca problemă socială voi aborda problema persoanelor vârstnice dependente. În zilele
noastre, „din ce în ce mai numeroși și în afara sectorului productiv, bătrânii sunt respinși, iar la
vârste foarte înaintate dispariția lor poate părea o eliberare“ (Boudon&Besnard&Cherkaoui
&Lécuyer, 1996, 313-314). Vârstnicul este o „persoană ale cărui rezerve funcționale uriașe din
timpul dezvoltării și maturității sunt înmare măsură pierdute“ (Bucur&Bucur, 2011, 1052). Dacă
vom defini dependența putem spune că aceasta presupune „existența unor leziuni care corespund
unei pierderi de substanță, unei alterări de structură sau de funcție anatomică, fiziologică sau
psihologică. Ea este uneori evidentă (hemiplegie, amputație, etc.), dar mai adesea insidioasă
(surditate, diabet, insuficiență cardiacă)“ (Bucur&Bucur, 2011, 1055). În fapt dependența poate
fi provizorie sau definitivă, în funcție de potențialul evolutiv al fiecărei afecțiuni diagnosticate.
Este importantă recunoașterea situațiilor de risc cu implicații în evaluarea și luarea în considerare
a prevenției la persoanele respective, în funcție de potențialul evolutiv al patologiei lor. Indicii
situației de risc pot fi identificați la nivel de: persoană, comportament și nivelul locuinței.
Evaluarea trebuie să permită definirea obiectivelor de ingrijiri și stabilirea ajutoarelor
necesare. Ea trebuie să țină seama de posibilitățile persoanei, de cele ale anturajului, ale
structurilor sociosanitare ocale, dar mmai ales de voința persoanei. Evaluarea trebuie să fie
medicală și socială: cea medicală, pluridisciplinară, trebuie să facă bilanțul deficiențelor și al
leziunilor responsabile, iar cea socială, bilanțul situației funcționale a persoanei și adaptarea sa la
mediul înconjurător. După ce evaluarea dependenței vârstnicului a condus la un diagnostic,
deciziile terapeutice ulterioare, precum și mijloacele puse în aplicare presupun obligatoriu o bună
cunoaștere a dispozitivelor instituționale ce intervin în jurul persoanei vârstnice, și de asemenea,
ca orice obiectiv al îngrijirii să fie definit în prealabil, cu pacientul. Se dorește ca vârstnicii să fie
„apreciați și respectați, să rămână independenți și să poată participa la toate aspectele vieții în
calitate de cetățeni activi, precum și să se bucure de o calitate ridicată a vieții într-o comunitate
sigură“1 pentru a reduce presiunea pe comunitatea unde aceștia locuiesc.
4
reducerea modelelor deviante sau înterzicerea publicității acestora prin diferitele căi de
comunicare.
Dacă vom aborda problema persoanelor vârstnice dependente și semidependente din
perspectiva etichetării sociale vom spune că este imperios necesar „îmbunătățirea ofertei de
servicii sociale pentru vârstnicii dependenți de îngrijire personală“2, iar cauza apariției acestei
probleme, este datorată în mod deosebit modului în care publicul acordă atenție, dar și a modului
în care se exercită controlul social. Cum etichetăm faptul că o persoană sau o situație este
problematică sau deviantă se referă în mod special la relațiile de putere și influență. Cel care
etichetează se află în situația de a câștiga prin aplicarea unei asemenea etichete. Soluțiile pentru
abordarea problemelor din această perspectivă ar putea fi conștientizarea faptului că toleranța,
înțelegerea pot rezolva multiple probleme și că persoanele aflate, temporar, în această situație se
poat reabilita doar cu ajutorul nostru al tuturor, dacă vom fi interesați de ce se petrece în jurul
nostru.
Perspectiva critică a problemei persoanelor vârstnice, dependente sau semidependente,
trebuie să se raporteze la faptul că omenirea a fost mereu divizată în cei care conduc și cei
conduși. Cei care conduc trebuie, în primul rând, să conștientizeze și să perceapă problema
vârstnicilor dependenți si semidependenți; apoi trebuie să fie transmise către vârstnici reacțiile
oficiale asupra problemelor avute de către ei. Un alt pas care trebuie făcut de vârstnici ar fi
modul în care aceștia reacționează la răspunsul persoanelor oficiale și nu în ultimul rând,
acțiunile concrete ale factorilor de decizie, care se manifestă la nivelul reformelor și politicilor
sociale și legislative, care ulterior duc la crearea unor instituții specializate pentru rezolvarea
problemelor sociale.
O problemă socială poate avea o anumită dinamică în funcţie de stadiile pe care le ocupă.
Astfel, poate avea o ascendenţă de la potenţialitate/latenţă spre centralitate dar şi o descendenţă
spre stadiile latente.Nici una din variante nu poate clasifica dacă o problemă socială este negativă
sau pozitivă, ci se pot interpreta factorii care determină această dinamică a problemelor sociale.
Factori ce determină ascendenţa problemelor sociale.
2
Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană 2014-2020, Municipiul Bacău, , p. 51
5
e) blocajele de sistem, ceea ce favorizează oportunitatea unor opozanţi de a redefini problema
dar şi implicit soluţiile.
6
De la nivelul problemelor cauză pot apărea distorsiuni în identificarea adecvată a problemelor
sociale .Aceste distorsiuni apar şi sunt alimentate de menţinerea situaţiei de criză.
Este identificată o funcţie compensatorie pentru că oferă o relaxare a stresului social prin
identificarea unor cauze iluzorii, false, pentru colectivitatea necunoscătoare.
Pe acest fond, al lipsei de cunoaştere şi înţelegere a problemelor sociale, populaţia poate fi
lesne manipulată.Astfel, formularea distorsionată a problemelor sociale poate deveni
instrumentul manipulării unor actori sociali.
7
d) Identificarea unor noi soluţii la problemele sociale , prin adoptarea unor orientări
constructive.Astfel sociologia îşi adduce aportul la producerea unor noi soluţii dar şi la selectarea
lor pentru implementarea şi corectarea lor.Toate acestea contribuie la creşterea capacităţii
colectivităţilor în înţelegerea şi problemelor sociale dar şi de evaluare a soluţiilor adoptate.
În ceea ce priveşte diagnoza problemelor sociale pentru situaţii specifice, trebuie sǎ avem în
vedere pentru stabilirea problemei descrierea şi evaluarea sistematicǎ a situaţiei pe de o parte şi
analiza resurselor existente sau potenţiale pe de altǎ parte.Pentru realizarea unei diagnoze corecte
8
avem nevoie de construirea unui context real, pentru care vom utilize un set de întrebǎri utile la
clarificarea situaţiei. Acestea întrebǎri sunt specific unor direcţii:
Spre ce?(vizeazǎ scopurile acţiunii);
Cum?(vizeazǎ metodele alese);
Cu ce?(vizeazǎ mijloacele utilizate);
Încotro?(vizeazǎ scopul final al intervenţiei).
Toate aceste întrebǎri au rolul de a structura şi contura planul de intervenţie pentru
rezolvarea problemei, împreunǎ cu beneficiarii.
Pentru întrebarea Ce? Se utilizeazǎ un instrument central al diagnozei problemelor sociale,
numit Figura Gândirii Sistemice (FGS). Acest model este folosit la analiza sistemicǎ şi
diferenţiatǎ a indivizilor precum şi la descrierea contextualǎ a problemei resimţite. Pentru
sitemul asistenţei sociale ne referim la respectarea managementului de caz dar mai ales la
participanţii incluşi în procesul de ajutor(echipa pluridisciplinarǎ).Metoda FGS are douǎ etape:
Identificarea tuturor factorilor(persoane, instituţii) relevanţi în situaţia datǎ;
Descrierea resurselor existente considerate utile pentru procesul de ajutor.
Coroborarea celor douǎ etape ajutǎ la identificarea problemelor, explicarea situaţiei dar şi
conturarea planului de intervenţie(vezi fig. în Practici în Asistenţa Socialǎ, 2007, p.402).
Geiser(2004), detaliazǎ şi argumenteazǎ importanţa utilizǎrii tipurilor de întrebǎri specifice
diagnozei sociale sistemice:
CE?
Se referǎ la descrierea situaţiei vǎzutǎ de clienţi şi de factorii/persoanele implicate. Sunt
combinate resursele individuale cu analiza diferenţiatǎ a relaţiilor, iar asistentul social va realiza
pe baza rǎspunsurilor obţinute de la beneficiar o primǎ imagine a situaţiei .
DE UNDE?
Acest tip de întrebare va face o introspecţie în antecedentele faptice actuale respective ale
problemei şi resurselor. Se vor obţine de la beneficiar informaţii complete referitoare la
timpul /momentul când a început respectiva situaţie sǎ fie o problemǎ.În acelaşi timp se poate
afla sau dacǎ au fost şi alte situaţii problematice sau dacǎ exista o anumitǎ frecvenţǎ cu care se
repetau cauzele.
(DE CE?)CARE AR FI MOTIVUL?
Aceastǎ întrebare este menitǎ a contura ipoteze referitoare la situaţia beneficiarului, vǎzutǎ prin
explicaţiile specialistului. Pe baza rǎspunsurilor la acest tip de întrebare se va contura o imagine
a datelor cu legǎturi între ele, iar asistentul social va putea formula scopul şi obiectivele de lucru.
ÎNCOTRO?
Este un tip de întrebare care apare atunci cînd nu este susţinutǎ eligibilitatea unui caz pentru
intervenţie, iar asistenţa socialǎ poate prognoza cum va arǎta problema mai târziu, dacǎ nu se ia
mǎsura prevenţiei.
CE NU ESTE BINE?
Prin aceste întrebǎri se stabilesc condiţiile concrete de restabilire a situaţiilor prin identificarea
încǎlcǎrii normelor/valorilor sociale sau cultural. În acelaşi timp sunt evaluate şi formulate
competenţele, atitudinile şi resursele eficiente pentru corectarea situaţiei problematice.
CUM AR TREBUI SǍ FIE?
Rǎspunsurile la aceastǎ întrebare se referǎ la evaluarea condiţiilor concrete care vor fi raportate
la resursele individuale şi la relaţiile sociale ale celor implicaţi. Prin aceste raportǎri se poate
stabili dacǎ situaţia va fi problematic sau neproblematicǎ.
CE ESTE DE AJUTOR?
9
La aceastǎ întrebare rǎspunsurile ne vor comunica cele mai importante resurse pentru depǎşirea
problemei, resurse care vor fi incluse în planificarea pentru ajutor.
REZUMAT:
Rezumatul se referǎ la prezentarea pe scurt a faptelor, la definirea problemelor dar şi a resurselor
existente care vor fi incluse în planurile de intervenţie. Va fi întocmitǎ o listǎ a prioritǎţilor pe
baza urgenţelor şi a posibilitǎţilor de rezolvare a problemelor.
10
sociale.Prin diagnoză se confirmă tuturor părţilor implicate existenţa unei probleme
sociale şi reprezintă baza angajamentului de trecere la acţiune.
Identificarea cauzelor apariţiei problemelor sociale care nu sunt totdeauna vizibile şi care
presupune înţelegerea problemelor sociale care au generat apariţia problemei sociale.
Examinarea principalelor individualităţi/instituţii afectate şi direct implicate în problema
socială.
Indetificarea indivizilor/instituţiilor afectate reprezintă o componentă majoră a procesului de
diagnoză deoarece acestea nu alcătuiesc un grup uniform.Cu toate aceste diversităţi se pot stabili
caracteristici commune, pentru a putea deveni un grup ţintă în vederea implementării unor
acţiuni.
Pe lângă aceasta, este necesară stabilirea a cât mai multor determinanţi ai problemei sociale
predominante în contexte diverse dar şi dimensiunile teritoriului pe care se manifestă.
Identificarea actorilor interesaţi şi rolul acestora.
Prin procesul de diagnoză se pot identifica actorii ce vor avea roluri în activităţile viitoare,
având în vedere potenţialele resurse dar şi selecţia viitorilor parteneri.Pot fi :administraţii
publice, asociaţii, actori active în comunitate, reţele de solidaritate etc.
Ca urmare, diagnoza este o acţiune/activitate desfăşurată în timp şi studiază posibilitatea
interconectării unor etape pentru obţinerea unor finalităţi optime.
Apare întrebarea: cât durează etapa de diagnosticare?
Nu este stabilită o regulă pentru realizarea diagnozei ci doar condiţia determinării începerii
procesului.Astfel, e nevoie de acţiunea unor actori şi de dorinţa/voinţa lor de a intervene în
diminuarea/eradicarea unei probleme sociale sau în elaborarea unui proiect cu acest scop.
Timpul necesar procesului de diagnoză este dat de:
a) cantitatea de informaţii care trebuie adunate dar şi de dificultatea /uşurinţa cu care acestea pot
fi adunate, de clasificarea datelor şi revederea tuturor informaţiilor;
b) numărul de participanţi la obţinerea datelor/informaţiilor;
c) scopul şi obiectivele proiectului.
Dacă etapa de diagnosticare este prea scurtă există riscul ca informaţiile să fie superficiale şi
actorii să nu poată fi implicaţi corespunzător.
Dacă timpul acordat diagnosticării este prea amplu , poate apărea descurajarea participanţilor
dar şi posibilitatea obstrucţionării unui proiect.
Nu se urmăreşte în procesul de diagnoză perfecţiunea care ar duce la prelungirea duratei de
analiză şi ar fi inutilă în condiţiile în care în orice moment pot apărea.
Definirea etapelor şi activităţilor ce urmează a fi desfăşurate.
Unele activităţi sunt interconectate –nu se pot realize până nu sunt finalizate cele anterioare-
unele sunt simultane (ex.realizarea interviului şi analiza statistică), iar altele sunt succesive
(ex.elaborarea ghidului de interviu şi realizarea interviului).
Toate aceste activităţi trebuie să se regăsească în planificarea diagnozei.
Concluziile etapelor şi activităţilor procesului de diagnoză trebuie comparate cu situaţia şi
situaţia iniţială procesului.
Se poate analiza în ce măsură diagnoza a clasificat problema şi cum anume, în ce direcţie se
poate interveni.
Cine participă la procesul de diagnoză
S-a stabilit existenţa a trei tipuri de actori interesaţi de procesul diagnozei:
a) organisme şi instituţii care încurajează şi sprijină diagnoza
11
b) persoanele /echipa care implementează;
c) oamenii şi instituţiile care participă la etapele/activităţile concrete ale proiectului.
Selecţia persoanelor se face în funcţie de legitimitatea echipei.Constituirea echipei pentru
diagnoza socială va ţine cont de :
cunoştinţele fiecărui membru al echipei;
gradul de implicare personală;
competenţa în luarea deciziilor;
sprijinul financiar;
parteneriat.
Echipele de diagnoză sunt de obicei pluridisciplinare iar activităţile interdisciplinare.
Pentru demonstrarea caracterului pluridisciplinar şi a funcţionalităţii interdisciplinarităţii, trebuie
luată în considerare o activitate iniţială care să stabilească:
-coordonarea specialiştilor şi a activităţilor pentru evitarea unor suprapuneri;
-stabilirea unor strategii collective de comunicare şi de lucru precum şi elemente commune
pentru evaluarea rezultatelor.
Metode de lucru
Selectarea metodelor de diagnosticare depend de echipa care realizează diagnoza.Echipa poate
fi:
a. internă;
b. externă;
c. mixtă.
Metodele de lucru trebuie să fie suficient de flexibile, să poată fi adaptate competenţelor
participanţilor.Important este ca participanţii la proiect să aibă roluri bine definite şi să ştie ce se
aşteaptă de la ei.Pe parcursul realizării diagnozei se pot alătura şi alţi participanţi în funcţie de
necesităţile momentelor respective.
Oportunităţi şi riscuri
12
Teoriile demonstrează că un proces de diagnoză poate identifica unele oportunităţi strategice
de dezvoltare pentru rezolvarea unor probleme sociale dar pot apărea şi unele situaţii de risc.
Ca oportunităţi în procesul de diagnosticare se pot enumera:
Diagnoza ca o carte de vizită;
Un proces de planificare sporit dar şi un proces strategic pentru luarea deciziilor;
Facilitarea schimburilor de informaţii între cei implicaţi pentru înţelegerea reciprocă;
perspectivă globală asupra condiţiilor şi resurselor pentru o utilizare optimă a acestora;
conştientizare crescută a problemelor sociale;
evaluare comună, negociată a situaţiei;
Utilizarea unui sistem de date , instrumente de lucru şi informative care să contribuie cât
mai bine la implementarea acţiunii, la monitorizare şi evaluare.
participare mai mare a persoanelor implicate.
Ca riscuri:
analiza superficială ce poate duce la concluzii superficiale, pripite;
perioadă prea extinsă pentru implementare;
haos şi confuzie la nivelul organizării strategiilor de lucru şi a stabilirii rolurilor actorilor
implicaţi;
neglijarea factorilor individuali şi obiectivi;
căutarea unui consens artificial fără a oferi oportunitatea punctelor de vedere diferite;
limitarea la nivel local fără a ţinecont de influenţele exterioare globale sau perspective
este pe cât de largă pe atât de superficială şi ambiguă încât să poată fi aplicată fiecărui
teritoriu;
riscul de a ţine cont de o singură perspectivă.
13
BIBLIOGRAFIE
14