Referat

Tema: Competența generală a instanțelor

 Introducere

Evoluția istorică a omenirii a favorizat apariția statului, drept o necesitate care ține să realizeze 3 funcții de
bază: legislativă, executive și jurisdicțională. Cea din urmă „este acea activitate a statului care are ca obiect soluţionarea
de către instanţele de judecată a conflictelor juridice care apar între diferite subiecte de drept”1.
De altfel, conflictele de natură civilă pot fi soluționate atât pe cale amiabilă, prin inermediul metodelor
extrajudiciare sau pe cale judiciară, prin intermediul instanțelor de judecată. Așa dar, „totalitatea formelor pe care
cetăţenii trebuie să le urmeze pentru a obţine dreptatea, iar tribunalele spre a o da”2 definește codurile și legile speciale
pentru realizarea procedurii civile.
Articolul 115 alin. (1) al Constituției Republici Moldova stabilește faptul că „justiția se realizează prin
intermediul Curții Supreme de Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege”. Așa cum pe teritoriul
unui stat se iscă un număr considerabil de conflicte, instanțele judecătorești menționate anterior se dovedesc a fi
incapabile pentru soluționarea lor și astfel se impune repartizarea acestor conflicte între diverse organe de jurisdicție
conform anumitor criterii.

I. Noțiunea de competență

Exisența mai multor organe care desfășoară activitate jurisdicțională, implică apariția unei probleme de
competență, „precizarea sarcinilor ce revin fiecărui organ, așa încât activitatea acestora să nu se suprapună activității,
dar să nu rămână și domenii neacoperite”3.
Conform dicționarului explicative „competența” reprezintă Capacitatea unei persoane de a se pronunța
asupra unui lucru, pe temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în discuție. Noțiunea de competență furnizează un
răspuns la întrebarea „cine judecă?”. Competenţa este aptitudinea recunoscută de lege unui organ de stat sau organ
obştesc de a soluţiona un anumit litigiu sau altă problemă cu caracter juridic. Competenţa instanţelor judecătoreşti este
aptitudinea recunoscută de lege instanţelor judecătoreşti de a examina şi soluţiona o anumită pricină civilă.
În dreptul procesual civil competenţa este definită ca fiind „ aptitudinea recunoscută de lege aunei instanţe
judecătoreşti (ori a unui alt organ de jurisdicţie ori cu activitate jurisdicţională) de a judeca un anumit litigiu (pricină)”4.

1
Dicționar juridic, accesat pe: [https://legeaz.net/dictionar-juridic/functiile-statului]
2
M. Tăbîrcă, Drept procesual civil, Univesul Juridic, București, 2013, accesat pe: [https://www.ujmag.ro/drept/drept-procesual-civil/drept-
procesual-civil-vol-i-teoria-generala/rasfoire/]
3
A. Bâcu, Drept procesual civil partea generală, curs universitar, ASEM, Chișinău, 2018
4
M. Condoiu  ,Drept procesual civil , Ediţia a II-a, Ed.Fundaţiei România de Mânie, Bucureşti 2006, accesată pe:
[https://ru.scribd.com/doc/178186808/54067190-Manual-Drept-Procesual-Civil-Minodora-Condoiu]

1
 Raportând definiţia conferită termenului de competenţă în limbajul uzual, se poate afirma că în loc de
„capacitate”, vorbim despre aptitudine iar în loc de „persoană”, în general, ne raportăm la instanţa de judecată ale cărei
atribuţii constau tocmai în judecarea litigiilor puse în faţa sa prin introducerea cererii de chemare în judecată. Dată fiind
existenţa unor autorităţi cu activitate jurisdicţională şi a altor organe de jurisdicţie, trebuie să extindem definiţia
competenţei şi la aceste structuri alături de instanţele de judecată, structuri care au de asemenea aptitudinea de a se
pronunţa asupra chestiunilor prevăzute în legile speciale, altele decât cele date prin lege instanţelor de judecată.
În literatura de specialitate se evidențiază două forme ale competenței:
 Competența generală, „face distincţie între competenţa instanţelor judecatoreşti si competenţa altor organe cu atribuţii
jurisdicţionale”.5;
 Competența jurisdicțională, delimitează activitatea instanțelor judecătorești între ele.
În cele ce urmează vom analiza competența generală ale instanțelor judecătorești.

II. Competența generală a instanțelor

Competența generală6 este acea instituție juridică ce îndeplinește funcția de delimitare a cauzelor ce
urmează a fi examinate și soluționate de către instanța de judecată sau de alte organe jurisdicționale. De altfel, se poate
spune că prin intermediul  instituţiei competenţei generale se diferenţiază atribuţiile de competenţă între sistemul
judiciar şi celelalte autorităţi extrajudiciare dar cu atribuţii jurisdicţionale.
Art. 33 alin. (1) al Codului de Procedură civilă , competența generală reflectă „ Instanţele judecătoreşti
judecă toate cauzele civile cu participarea persoanelor fizice, persoanelor juridice şi autorităţilor publice privind
apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime încălcate sau contestate, cauze pentru care legea nu prevede
competenţa altor organe.”.
Clauza generală de competență are un dublu scop7:
 aceasta distinge puterile organismului deliberativ de cele ale organului executiv, conferind în primul rând o
competență în principiu;
 protejează comunitatea împotriva încălcării de către stat și alte comunități.

5
T. Lazăr, Competenţa instanţelor judecătoreşti ale republicii moldova în procese cu element de extraneitate, Revista Moldovenească De Drept
Internaţional şi Relaţii Internaţionale, 2008, accesa pe : [https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/8.Competenta%20instantelor
%20judecatoresti%20ale%20RM.pdf]
6
M. Mariț, A. Prisac, Drept procesual civil, note de curs, Chișinău, 2013, p. 16, accesat pe:
[http://www.usem.md/uploads/files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/044_-_Drept_procesual_civil_I.pdf]
7
Découverte des institutions, Qu’est-ce que la clause générale de compétence ?, 2018, accesat pe: [http://www.vie-publique.fr/decouverte-
institutions/institutions/collectivites-territoriales/competences-collectivites-territoriales/qu-est-ce-que-clause-generale-competence.html]

2
 Potrivit Art. 115 a1in. (1) din Constituția Republicii Moldova, vizează faptul că „Justiţia se înfăptuieşte prin
Curtea Supremă de Justiţie, prin curţile de apel şi prin judecătorii”8 însă alin. (2) indică faptul că „ Pentru anumite
categorii de cauze pot funcţiona, potrivit legii, judecătorii specializate.” 9 Astfel pentru a înțelege care dintre litigii pot fi
soluionate de o instanță sau alta, trebuie să analizăm detaliat fiecare categorie a competenței generale.

Figura 1.1 Categorii ale competenței generale

Sursa: A. Bâcu, Drept procesual civil partea generală, curs universitar, ASEM, Chișinău, 2018, p. 115
Competența exclusivă ţine numai de instanţele judecătorești și constă în „aptitudinea exclusivă a instanțelor
judecătorești de a examina şi soluţiona nemijlocit anumite categorii de cauze, care prin esenţa lor nu pot fi examinate şi
soluţionate de alte organe cu activitate jurisdicţională”10.
Astfel, instanțele judecătorești sunt competente pentru soluționarea exclusivă a următoarelor litigii:
o contestarea paternităţii/maternităţii,
o decăderea din drepturile părinteşti,
o încuviințarea adopţiei,
o declararea nulităţii căsătoriei,
o desfacerea căsătoriei conform art. 37 CF,
o declararea insolvabilităţii.
Competența exclusivă vizează fapul că prin lege este reglementăă doar competența instanțelor de judecată,
iar în acest sens, orice adresare pentru soluționarea unui litiugiu la o altă instituție jurisdicțională contravine legii și
poate fi declarată fără putere juridică.

8
Constituția Republicii Moldova, accesa pe: [http://lex.justice.md/document_rom.php?id=44B9F30E:7AC17731]
9
Ibidem
10
Competența generală a instanțelor judecătorești, accesat pe : [https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drept-procesual-civil-partea-
generala/competenta-generala-a-instantelor-judecatoresti/]

3
 Competența condiționată11 semnifică aptitudinea dată prin lege de a examina şi soluţiona o anumită pricină
mai multor organe cu activitate jurisdicţională iar stabilirea unei proceduri prealabile de soluţionare pe cale
extrajudiciară a litigiului este obligatorie.
Astfel, Codul de Procedură Civilă prevede acese situații, iar porivit art. 166 alin. (2) punc. h) vizează o
cerere de chemare în judecată în cazuri special trebuie să includă și: „date despre respectarea procedurii de soluţionare
prealabilă a litigiului pe cale extrajudiciară dacă pentru un astfel de litigiu îndeplinirea procedurii este prevăzută de lege
sau de contractul părţilor;”12. Pentru situații adverse, când partea care a depus cererea nu a indicat acest fapt și nu a fost
respectată procedura art. 170 alin. (1) punc. a) al Codului de Procedură Civilă vizează restituirea cerererii: „reclamantul
nu a respectat procedura de soluţionare prealabilă a cauzei pe calea extrajudiciară, inclusiv prin mediere, prevăzută de
lege pentru categoria respectivă de cause sau de contractul părţilor;”13
Conform art. 1821 alin. (1) din Legea nr. 31 din 17.03.17 pentru completarea Codului de Procedură Civilă a
Republicii Moldova medierea reprezintă: „o modalitate obligatorie de soluţionare amiabilă a pretenţiilor adresate
instanţei judecătorești, cu ajutorul şi sub conducerea acesteia, în cazurile ce ţin de:
a) protecţia consumatorilor;
b) litigiile de familie;
c) litigiile privind dreptul de proprietate asupra bunurilor între persoane fizice şi/sau juridice de drept privat;
d) litigiile de muncă;
e) litigiile care rezultă din răspunderea delictuală;
f) litigiile succesorale;
g) alte litigii civile a căror valoare este sub 200 000 de lei, cu excepţia litigiilor în care s-a pronunţat o hotărîre
executorie de intentare a procedurii de insolvabilitate”14.
De altfel, noua lege prevede faptul că scopul ședinței de soluționare amiabilă a litigiului este să ajute părțile
să comunice, să negocieze iar toate discuţiile sau actele întocmite în cadrul procesului de mediere judiciară sînt
confidenţiale. Așadar, pentru situația în care părţile sînt de acord să soluţioneze litigiul pe cale amiabilă, instanţa
judecătorească, în termen de 3 zile, pronunţă o încheiere prin care dispune încetarea procesului în termen de 3 zile. În
situații adverse, cînd una sau ambele părți își declară refuzul pentru soluționarea litigiului pe cale amiabilă, mediatorul
transmite dosarul în instanța judecătorească.

11
Ibidem
12
Codul de Procedură Civilă a Republicii Moldova, accesat pe: [http://lex.justice.md/md/348338/]
13
Ibidem
14
Legea nr. 31 din 17.03.17 pentru completarea Codului de Procedură Civilă a Republicii Moldova nr. 255/2003, accesat pe:
[http://lex.justice.md/md/370016/]

4
 Competența alternativă15 semnfică faptul că litigiul poate fi soluționat de mai multe organe jurisdicționale
(atât judecăorești, câ și în afara sistemului judecătoresc), iar dreptul de a allege autoritatea de adresare îi aparține
persoanei interesate. Dacă e să facem o comparație între competența condiționată și cea alternativă, atuci observăm că
cea din urm nu implică soluționarea litigiului prin două căi, judiciară și extrajudiciară, aici cauza civilă poate fi
soluționată doar de unul din totalitatea organelor împuternicite prin lege.
În vederea eficientizării procesului de judecare a unui litigiu s-a constituit o instituție independentă de
organele statale, care este competentă în soluționarea litigiului. Această instituție poartă denumirea de arbitraj și are
menirea de a soluționa disputele cu implicarea unei, sau mai multor persoane terțe neutre, independente şi imparțiale.
Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 23 din 22.02.08, cu privire la arbitraj, se stabilește faptul că „arbitrajul
poate decide asupra unui litigiu care a apărut din raporturile de drept civil în sens larg dintre părţile cu capacitate
deplină de exerciţiu, dacă litigiul a fost trimis, cu acordul părţilor, spre soluţionare în arbitraj, cu excepţia litigiilor în
materii în care legea nu permite soluţionarea lor pe calea arbitrajului”16.
Așadar, specific arbitrajului este faptul că există acordul amiabil al ambelor părți în vederea renunțării la
jurisdicția instanțelor judecătorești (care constituie regula generală), pentru a se supune jurisdicției arbitrale în cazul
apariției unui litigiu între acestea. Decurgerea întregului proces depinde de voința părților, care pot stabili prin acordul
lor comun, modalitatea de examinare a diferendelor, lăsând la latitudinea părților aspectele ce țin de modalitatea
specifică de examinare a cauzei. Astfel părțile stabilesc de „sine stătător:
o normele de constituire a arbitrajului;
o numirea, revocarea și înlocuirea arbitrilor;
o termenul și locul arbitrajului;
o normele de procedură pe care arbitrajul trebuie să le urmeze în soluționarea
litigiului;
o normele cheltuielilor arbitrale și repartizarea acestor cheltuieli;
o conținutul și forma hotărârii arbitrale;
o alte norme privind buna desfășurare a arbitrajului”17.

15
A. Bâcu, Drept procesual civil partea generală, curs universitar, ASEM, Chișinău, 2018
16
Legea nr. 23 din 22.02.08, cu privire la arbitraj, [http://lex.justice.md/md/327883/]
17
Ce este arbitrajul și când litigiile pot fi soluționate prin această metodă, accesa pe [https://www.bizlaw.md/2016/06/11/ce-este-
arbitrajul-si-cand-litigiile-pot-fi-solutionate-prin-aceasta-metoda/]

5
 Legea cu privire la arbitraj prevede toate aspectele legate de modalitatea de desfășurare a procedurii de
arbitraj. Aceasta precizează faptul că în cadrul dezbaterii litigiului, părţile pot participa personal sau prin reprezentanţi şi
pot fi asistate de orice persoană.
Pentru situația în care partea citată legal nu s-a prezentat la dezbatere nu împiedică dezbaterea litigiului, cu
excepţia cazului cînd partea lipsă prezintă motive temeinice de amînare, informînd cealaltă parte şi arbitrii. În așa caz
amînarea dezbaterilor poate fi cerută doar o singură dată. Procedura de examinare a litigiului, de regulă, se examinează
în şedinţă închisă, în cazul în care părțile convin, de comun accord, asupra unei sedințe deschise, la examinarea
litigiului po asisa și alte personae.
Un alt aspect care trebuie remarcat este limba de desfășurarea a procesului. Astfel părțile pot conveni,
anterior începerii procesului, asupra limbii iar traducerea documentelor, în caz de necesitate este asigurată de părţi.
„Dezbaterile arbitrale se consemnează în încheierea şedinţei. Orice dispoziţie a instituţiei arbitrale va fi consemnată în
încheiere şi va fi motivată.”18 Părţile au dreptul să ia cunoştinţă de conţinutul încheierii şi al tuturor actelor din dosar. De
altfel în cadrul procesului supraarbitrul stabileşte ordinea audierilor şi conduce dezbaterile, iar după dezbaterile orale,
arbitrajul ia hotărîri. Există și situații în care se poate lua hotărîre în cauza arbitrală în bază de înscrisuri, documente şi de
alte dovezi scrise, prezentate de părţi, fără dezbateri orale ale cauzei, dacă aşa au prevăzut părţile sau dacă ele au
renunţat la dezbateri orale. Regula generală este că arbitrajul trebuie să pronunțe hotărârea în cel mult 6 luni  de la data
constituirii sale, dar acest lucru este valabil doar dacă părțile nu au stabilit alte termene.
În ceea ce constă arbitrul, legea cu privire la arbitraj vizează în art. 11 alin. (1) că „ Poate fi arbitru orice
persoană fizică avînd capacitate deplină de exerciţiu care şi-a dat consimţămîntul să arbitreze şi care, după părerea
părţii în cauză, este competentă în a soluţiona litigiul” 19. Astfel, în calitate de exemple de agenții care pot realiza o
procedură de arbitraj în Republica Moldova pot servi:
o Curtea de Arbitraj de pe lîngă AITA, aceasta are sarcina de a promova în arbitrajul comercial intern
şi internaţional, procedura concilierii, precum şi alte căi de soluţionare a litigiilor comerciale;
o Arbitrajul specializat în domeniul proprietăţii industriale pe lângă Agenţia de Stat pentru Protecţia
Proprietăţii Industriale, se specializează pe soluţionarea litigiilor din domeniul proprietăţii
industrial;20
o Curtea de arbitraj şi mediere de pe lîngă Uniunea Republicană a asociaţiilor producătorilor agricoli
„UniAgro-Protect

18
Legea nr. 23 din 22.02.08, cu privire la arbitraj, [http://lex.justice.md/md/327883/]
19
Ibidem
20
Regulamentul Arbitrajului specializat în domeniul proprietăţii industriale pe lângă Agenţia de Stat pentru Protecţia Proprietăţii Industriale,
accesat pe: [http://www.wipo.int/edocs/lexdocs/laws/ro/md/md076ro.pdf]

6
 o Curtea de arbitraj de pe lîngă Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Auto din R. M.;
o Curtea de arbitraj sportiv de pe lîngă FMF
Conform art. 480 alin. (2) al Codului de Procedură civilă o hotărâre arbitrală poate fi desființată în una dintre
următoarele cazuri:
o litigiul examinat de arbitraj nu poate fi, potrivit legii, obiectul dezbaterii arbitrale;
o convenţia arbitrală este nulă în temeiul legii;
o hotărîrea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi temeiurile, locul şi data pronunţării ori nu este semnată de
arbitri;
o dispozitivul hotărîrii arbitrale cuprinde dispoziţii care nu pot fi executate;
o arbitrajul nu a fost constituit sau procedura arbitrală nu este în conformitate cu convenţia arbitrală;
o partea interesată nu a fost înştiinţată legal despre alegerea arbitrilor sau despre dezbaterile arbitrale, inclusiv
despre locul, data şi ora şedinţei arbitrale;
o arbitrajul s-a pronunţat asupra unui litigiu care nu este prevăzut de convenţia arbitrală ori care nu se înscrie în
condiţiile convenţiei
o hotărîrea arbitrală încalcă principiile fundamentale ale legislaţiei Republicii Moldova sau bunele moravuri.21
Cu toate acestea desfiinţarea totală sau parţială a hotărârii arbitrale nu împiedică părţile să se adreseze din
nou în arbitraj, cu excepţia cazului în care litigiul nu poate fi obiectul dezbaterii arbitrale, ori să depună cerere de
chemare în judecată potrivit regulilor stabilite de C.P.C.
Competența după legătura obiectivă a pretențiilor înaintate spre soluționare este cea din urmă competență
și vizează situația în care au fost sesizate cu cereri mai multe insanțe pentru soluționarea unui litigiu asemănător. Astfel
pentru determinarea competenței generale a instanțelor de drept competente pentru soluționarea litigiului, sunt
menționate patru criterii22:
1. obiectul apărării judiciare, pot servi doar pretențiile care au legătură cu drepturile, interesele sau
libertățile lezate;
2. caracterul litigios sau nelitigios al dreptului, delimitează competența generală între instanțele de
judecată și organele puterii executive care au drept atribuții înregistrarea faptelor juridice;
3. existența unui contract între părțile litigante, delimitează competența generală între instanțele de
judecată nominalizate prin Legea cu privire la organizarea judecătorească și instanțele arbitrale,
ce cad sub incidența Legii cu privire la arbitraj;

21
Codul de Procedură Civilă a Republicii Moldova, accesat pe: [http://lex.justice.md/md/348338/]
22
A. Bâcu, Drept procesual civil partea generală, curs universitar, ASEM, Chișinău, 2018

7
 4. nivelul actului și caracterul său, delimitează competența generală cu privire la contestarea actelor
normative.

III. Concluzii

În concluzie, pot spune că una din primele probleme care trebuie soluţionată, în cazul declanşării unui litigiu,
este tocmai aceea a cunoaşterii organului la care trebuie să fie înaintată cererea de chemare în judecată. Însă,
determinarea regulilor precise de competenţă prezintă o importanţă şi pentru autoritatea judecătorească.
Organele de justiţie nu pot fi sesizate la întâmplare, adică după bunul plac al părţilor litigante. Altminteri s-ar
produce o distorsiune gravă în sfera de activitate a instanţelor judecătoreşti care s-ar putea concretiza şi în contestarea
inutilă a hotărârilor pronunţate. De aceea, este firesc ca întreaga activitate de jurisdicţie, de la sesizrea instanţei şi până la
valorificarea drepturilor cuprinse într-un titlu executoriu, să se realizeze cu respectarea unor reguli riguros determinate,
singurele care pot disciplina activitatea procesuală a participanţilor la o activitate atât de importantă.
În practică însă există situații în care instanța este necompetentă, iată de ce acestea trebuie evitate, fiind o
pierdere de timp pronuntarea unei hotărîri de o instanță necompetentă, aceasta fiind nulă, ca mai apoi întreg procesul
civil să fie declarant- deci - inutil. De altfel hotărîrea pronunțată de o instanță necompetentă poate fi invocată și în căile
de atac. Consecința constatării că instanța care a judecat a fost necompetentă este desființarea sau anularea hotărârii
pronunțate cu încălcarea normelor de competență absolută și trimiterea cauzei spre o nouă judecată la instanța
competentă. Însă astfel se realizează o tărăgănare de timp, fapt care poate afecta cazul.
De altfel, nu întotdeauna un litigiu poate fi soluționat exclusiv prin intermediul unei instanțe judecătorești,
ultimii ani sunt caracterizați de o implementare tot mai avansată a intituțiilor extrajudiciare, menționând aici arbitrajul.
Acesta este o jurisdicție alternativă la care oricine poate să recurgă pentru a soluționa după propriile reguli disputele
apărute. Cu toate că această instituție este guvernată de legea disponibilității, totuși, legislația asigură pârghii care o
mențin stabilă și sigură, astfel ca părțile să fie asigurate că sunt apărate de anumite garanții minime ce previn o
examinare imparțială și abuzivă, echitabilă doar din perspectiva unei singure părți.
Toate cele menționate mai sus se dovedesc a fi motive elocvente pentru a afirma că în cazul apariției unui
litigiu, este absolut necesară stabilirea instanței competente pentru soluționarea acestuia. Aceasta poate avea un impact
major asupra desfășurării ulterioară a cazului, o alegere corectă poate economisi timp și obținerea rapidă a unei hotărîri,
în timp ce o decizie greșită poate duce la soluționarea unui litigiu, simplu la prima vedere, timp de câțiva ani.

8
 Bibliografie

1. A. Bâcu, Drept procesual civil partea generală, curs universitar, ASEM, Chișinău, 2018
2. Ce este arbitrajul și când litigiile pot fi soluționate prin această metodă, accesa pe
[https://www.bizlaw.md/2016/06/11/ce-este-arbitrajul-si-cand-litigiile-pot-fi-solutionate-prin-aceasta-
metoda/]
3. Codul de Procedură Civilă a Republicii Moldova, accesat pe: [http://lex.justice.md/md/348338/]
4. Competența generală a instanțelor judecătorești, accesat pe : [https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-
universitare/drept-procesual-civil-partea-generala/competenta-generala-a-instantelor-judecatoresti
5. Constituția Republicii Moldova, accesa pe: [http://lex.justice.md/document_rom.php?
id=44B9F30E:7AC17731]
6. Découverte des institutions, Qu’est-ce que la clause générale de compétence ?, 2018, accesat pe:
[http://www.vie-publique.fr/decouverte-institutions/institutions/collectivites-territoriales/competences-
collectivites-territoriales/qu-est-ce-que-clause-generale-competence.html]
7. Dicționar juridic, accesat pe: [https://legeaz.net/dictionar-juridic/functiile-statului]
8. Legea nr. 23 din 22.02.08, cu privire la arbitraj, [http://lex.justice.md/md/327883/]
9. Legea nr. 31 din 17.03.17 pentru completarea Codului de Procedură Civilă a Republicii Moldova nr. 255/2003,
accesat pe: [http://lex.justice.md/md/370016/]
10. M. Condoiu  ,Drept procesual civil , Ediţia a II-a, Ed.Fundaţiei România de Mânie, Bucureşti
2006, accesată pe: [https://ru.scribd.com/doc/178186808/54067190-Manual-Drept-Procesual-
Civil-Minodora-Condoiu]
11. M. Mariț, A. Prisac, Drept procesual civil, note de curs, Chișinău, 2013, p. 16, accesat pe:
[http://www.usem.md/uploads/files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/044_-_Drept_procesual_civil_I.pdf]
12. M. Tăbîrcă, Drept procesual civil, Univesul Juridic, București, 2013, accesat pe:
[https://www.ujmag.ro/drept/drept-procesual-civil/drept-procesual-civil-vol-i-teoria-generala/rasfoire/]
13. Regulamentul Arbitrajului specializat în domeniul proprietăţii industriale pe lângă Agenţia de Stat pentru
Protecţia Proprietăţii Industriale, accesat pe: [http://www.wipo.int/edocs/lexdocs/laws/ro/md/md076ro.pdf]
14. T. Lazăr, Competenţa instanţelor judecătoreşti ale republicii moldova în procese cu element de extraneitate,
Revista Moldovenească De Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale, 2008, accesa pe :
[https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/8.Competenta%20instantelor%20judecatoresti%20ale
%20RM.pdf]