FACULTATEA DE BIOINGINERIE MEDICALĂ

Master: Biotehnologii medicale si biomateriale avansate

Disciplina: Micro si nanotehnologii cu aplicații biomedicale

NANOPARTICULE BIOADEZIVE PE BAZĂ DE BIOPOLIMERI

CU POTENŢIALE APLICAŢII ÎN ELIBERAREA CONTROLATA
DE MEDICAMENTE DE UZ OFTALMIC

Scopul lucrării - sinteza şi caracterizarea unor nanoparticule pe bază de chitosan,

reticulate cu TPP, cu potenţiale aplicaţii ca sisteme de eliberare controlată la nivel ocular.
1. Considerații teoretice
Cele mai frecvente patologii oculare sunt tratate prin aplicaţii topice sub forma de soluţii,
suspensii sau picături. Unul dintre principalele inconveniente întâmpinate de aceste sisteme în
eficientizarea terapiilor medicamentoase este constituit de multitudinea barierelor fiziologice
care împiedică accesul principiilor active la nivelul globului ocular.
Aceste bariere sunt de două tipuri: barierele superficiale care se referă la epiteliul de la
suprafaţa ochiului şi filmul lacrimal şi cele interne care includ barierele sânge-umoare apoasă şi
cea hemato-retiniană. În acest context tocmai aceste scuturi de auto-apărare ridică probleme
legate de biodisponibilitatea medicamentului, efecte secundare la nivel local dar şi administrări
repetate a unor tratamente [1-3]. Astfel eforturile oamenilor de ştiinţă s-au orientat spre
dezvoltarea unor sisteme care să prevină aceste neajunsuri, având la bază o metodă de
administrare facilă, o structură consolidată, o doză de principiu activ eficientă din punct de
vedere terapeutic şi o interacţiune optimă cu mediul biologic.
Diverse formulări au fost testate pentru eliberarea controlată la nivel oftalmic, precum:
inserturi, filme foarte subtiri, micro si nanoparticule. Aceşti nano-purtatori sunt capabili să
încapsuleze şi să protejeze medicamentul împotriva degradării chimice şi enzimatice, să
îmbunătăţească toleranţa, să crească absorbţia corneală, timpul de retenţie şi să îmbunătăţească
penetrarea intracelulară.
Polimeri ionici precum poli (acidul) acrilic, chitosanul, au fost selectaţi în vederea
preparării acestor purtători de ordin nano, cu scopul de a modula caracteristicile fizico-chimice
(hidrofobicitate, potenţial Zeta), proprietăţile de eliberare şi comportamentul biologic (ţintire,
1
bioadeziune, îmbunătăţirea absorbţiei celulare) ale sistemului de eliberare controlată. Viteza de
eliberare a principiilor active din aceste sisteme polimerice depinde de mai mulți factori precum:
structura chimică, masa moleculară și gradul de cristalinitate ale polimerului, gradul de reticulare
a matricei polimerice, mecanismul de degradare a polimerului, proprietățile fizico-chimice ale
medicamentului, forma și mărimea dispozitivului.

Fig. 1. Tipuri de sisteme oftalmice de eliberare a medicamentelor

2. Chitosanul (CS) – biopolimer în aplicații oftalmice

Chitosanul este un polimer cationic (Fig. 2) cu proprietăţi fizico-chimice excelente, cu
numeroase grupări funcţionale de-a lungul lanţului polimeric care permit modelarea structurală şi
obţinerea unor noi compuşi cu proprietăţi îmbunătăţite. În domeniul sistemelor cu eliberare
controlată, chitosanul a fost intens studiat datorită proprietăţilor sale de bioadezivitate,
biocompatibilitate şi biodegradabilitate. Avantajul folosirii acestuia în formularea sistemelor cu
eliberare controlată de la nivelul globului ocular, are la bază capacitatea acestuia de a

2
interacţiona electrostatic cu glicozaminoglicanii din constituția mucinei din filmul lacrimal
precornean, determină creșterea timpului de retenție precornean a principiilor active.

Fig 2. Structura chimică a chitosanului

Acțiunea CS ca potențiator de penetrare se datorează proprietății biopolimerului de a

scinda reversibil jocțiunile strânse prezente între celulele epiteliului cornean (fig. 3), putându-se
astfel modula viteza de difuzie a pricipiilor active. Are loc o creștere a difuziei paracelulare și
transcelulare.
O serie de autori atribuie chitosanului şi capacitatea de creştere a permeabilităţii
transcelulare ca urmare a interacţiunii cu structurile de la nivelul mucusului [4,5]. Degradarea in
vitro a CS se realizează cu ajutorul unor enzime precum lizozimul, chitosanaza sau papaina.
Degradarea in vivo se datorează, în principal, acțiunii lizozimului. Viteza de degradare este
invers proporțională cu gradul de acetilare și cu cristalinitatea polimerului.

Fig. 3. Joncțiunile strânse

3
3. Materiale si metode
3.1.Metoda generală de preparare a nanoparticulelor
Materiale: Chitosan (low viscous, DD = 85%) SPAN 80, sorbitan monolaurat (TWEEN
20), ulei de parafina, tripolifosfat de sodiu (TPP).
Nanoparticulele pe bază de chitosan se sintetizeaza printr-un procedeu de reticulare în
emulsie (apa în ulei), schematizat în Fig.4:

Figura 3. Metoda emulsie apă/ulei

În general emulsiile sunt formate din două faze lichide nemiscibile, dispersate una în
cealaltă cu ajutorul emulgatorilor. Lichidul dispersat este reprezentat de soluţia de polimer, care
constituie faza internă. Mediul de dispersie este alcătuit dintr-un lichid nepolar, reprezentat de
uleiul de parafină care constituie faza externă.
Stabilizarea sistemului se realizeaza prin intermediul emulgatorilor (surfactanţilor)
reprezentaţi de Tween 20 (corespunzător fazei interne) şi SPAN 80 (corespunzător fazei
externe), ce au rolul de a micșora tensiunea interfacială dintre cele două faze. Faza externă are la
bază un amestec de ulei de parafină activat cu SPAN 80 iar prin adaosul de Tween 20 se
realizează medierea cu faza internă.
3.2. Modul de lucru
Intr-un balon cu trei gâturi se introduc 50 ml de ulei de parafină sub agitare mecanică
(viteza de rotaţie 1000rpm), in care se introduc 0.15 ml SPAN 80; dupa omogenizare se adaugă
0.5 ml Tween 20, după care se lasa la omogenizat ≈ 15 min. Omogenizarea se realizează la
temperatura camerei. Peste amestecul format se adauga 25 ml soluție chitosan (0.5 %, in 1%
CH3COOH) si se omogenizeaza amestecul 30 min. Apoi, se adauga, in picatura, 1 ml solutie

4
TPP (2 %, in apa distilata) si se continua agitarea inca 60 minute. Final, in amestecul de reactie
se adauga 2.5 ml solutie NaOH (5%) si se continua agitarea inca 20 minute. Pentru separarea
particulelor se transfera masa de reactie intr-o palnie de separare, se adauga 100 ml hexan (de 3
ori) și 15 ml apa, separandu-se de fiecare data faza uleioasa.
Particulele obtinute se usuca prin liofilizare si ulterior vor fi caracterizate din punct de vedere
al dimensiunilor și al distribuţiei dimensionale, al potenţialului Zeta, și al morfologiei.

BIBLIOGRAFIE:
1. M. de la Fuente, M. Raviña, P. Paolicelli, A. Sanchez, B. Seijo, and M. J. Alonso,
“Chitosan-based nanostructures: a delivery platform for ocular therapeutics,” Advanced
Drug Delivery Reviews, vol. 62, no. 1, pp. 100–117, 2010.
2. R. Srivastava and K. Pathak, “An updated patent review on ocular drug delivery systems
with potential for commercial viability,” Recent Patents on Drug Delivery and
Formulation, vol. 5, no. 2, pp. 146–162, 2011.
3. Y. Rojanasakul and J. R. Robinson, “Transport mechanisms of the cornea:
characterization of barrier permselectivity,” International Journal of Pharmaceutics, vol.
55, no. 2-3, pp. 237–246, 1989.
4. K. Kesavan, J. Balasubramaniam, S. Kant, P. N. Singh, J. K. Pandit, Newer approaches
for optimal bioavailability of ocularly delivered drugs: review, Current Drug Delivery,
vol. 8, no. 2, pp. 172–193, 2011.
5. Fulgêncio Gde O, Viana FA, Ribeiro RR, Yoshida MI, Faraco AG, Cunha-Júnior Ada S.
New mucoadhesive chitosan film for ophthalmic drug delivery of timolol maleate: in vivo
evaluation. J Ocul Pharmacol Ther. 2012 Aug;28(4):350-8