Sunteți pe pagina 1din 5

Contractul de barter

Barterul este unul din cele mai vechi forme de contract, datând din perioada în care producţia
a încetat sa fie doar un simplu mijloc de subzistenţă şi a devenit o formă de comerţ. 1
Definiţie.Barterul este o forma de compensare a valorilor prin mărfurile exportate şi importate
de un grup restrans de parteneri din doua ţari diferite, cu scopul de a evita plata lor în valută. În
aceste cazuri, schimbul de marfuri are loc simultan sau la intervale mici de timp, în baza unui
singur contract ce conţine clauze referitoare şi la exportul şi la importul mărfurilor. Acestea nu se
factureaza în devize convertibile, şi deci, nu are loc un transfer valutar.
Spre deosebire de clearing, care se încheie prin acorduri guvernamentale, operaţiunile de
barter au la bază convenţii, încheiate cu firme comerciale participante. Asemenea convenţii conţin
condiţiile în care urmează să se realizeze exporturile şi importurile, lista mărfurilor sau grupele de
mărfuri care pot face obiectul schimbului, băncile prin care se fac compensările.
Barterul reprezintă o operaţiune comercială prin care părţile convin schimbul de mărfuri
având valori echivalente, eliminându-se transferul de sume între părţi. Ea se realizează prin
încheierea acordului de barter şi nu trebuie confundat cu clearing-ul care este un sistem de
decontare între bănci ori între state, fără utilizare de numerar, prin compensarea reciprocă a
creanţelor şi datoriilor. Contractul de barter este contractul prin care fiecare parte se obligă, să
transmită celeilalte dreptul de proprietate asupra unor bunuri, plata facându-se prin compensarea
valorii bunurilor transmise reciproc.
Tranzacţiile de barter prezintă următoarele particularități:
-schimbul de mărfuri se realizează pe baza unui singur contract, care conţine prevederi
referitoare la ambele fluxuri de mărfuri;
-mărfurile care fac obiectul himbului nu se facturează în devize convertibile şi deci nu are loc
un transfer valutar;
- schimbul de mărfuri are loc simultan sau la intervale foarte scurte de timp.
O variantă a barterului este compensarea (compensation). Presupune ca firma exportatoare
să livreze produsele sale într-o ţară străină şi acceptă să fie plătită în natura într-o perioadă
ulterioară. Operaţiunea se bazează tot pe un singur contract încheiat între cele două firme,care
include clauza de compensaţie,prin care se prevede ca mărfurile importate în ţara B sunt
compensate printr-un export de valoare egală în ţara A. Deşi mărfurile sunt evaluate şi facturate în
valută, nu are loc un transfer valutar efectiv, ci numai un schimb de documente. Poate apare un
risc important pentru partenerul care face primul livrarea.
Partenerul care livrează primul marfa, pentru a se pune la adapost de riscul nelivrării
contrapartizii:
- poate solicita o scrisoare de garanţie bancara
- poate recurge la expedierea mărfii pe adresa unui terţ, care o elibereaza numai dupa ce
partenerul face dovada livrării propriei partizi.
Se pot realiza compensaţii prin divizarea partizilor de marfă în loturi care se livrează esalonat
intr-o perioadă determinată de timp, diminuâdu-se riscul nelivrăii măfurilor in contrapartidă.
În categoria operaţiunilor de barter, într-un sens mai larg se includ:
- compensaţiile lărgite.Se încheie cu participarea a doi sau mai mulţi parteneri din fiecare
ţară, atât ca parteneri de export, cat şi de import. Partizii de mărfuri de export/import se
compensează integral în natura, mărfurile circulă între cele 2 ţări, iar decontările se fac in interiorul
fiecăreia dintre acestea între partenerii care apar in calitate de vânzători şi cumpărători atât în

1
În antichitate prima formă de comerţ internaţional era bazat pe schimbul de produse (troc).

1
relaţiile externe cât şi în cele interne. Exportatorul dintr-o ţară va primi contravaloarea mărfurilor
exportate de el de la importatorul din propria ţară, în moneda naţională, nefiind necesară circulaţia
devizelor între cele 2 ţări.
- compensaţiile triunghiulare si cele în lanţ.Presupun participarea la aceste operaţiuni a unor
firme din 3 sau mai multe ţări. Livrarea mărfurilor între firmele participante ia forma unui circuit
închis. În acelaşi mod se efectuează şi stingerea obligaţiilor, evitându-se decontările în valuta. În
acest caz se încheie contracte între firmele participante din diferitele ţări, operaţia fiind
multilaterală; compensaţia este integrală, iar obligaţia de compensare se transferă de la o firmă la
alta, ceea ce mareşte şi riscurile operaţiunii.
Problema dificilă în negocierea operaţiunilor de barter o constituie determinarea raportului
de schimb între bunurile care fac obiectul fluxurilor reciproce. În cazul mărfurilor fungibile,
stabilirea raportului de schimb se face plecând de la cotaţiile de la bursa ale produselor respective.
La produsele manufacturate nu exista un preţ de piaţă consacrat, de aceea se manifestă o tendinţă
de supralicitare a preţurilor acestor produse pentru acoperirea riscurilor specifice operaţiunii şi
pentru dobândirea de avantaje unilaterale.
Contractul de barter este un contract sinalagmatic (bilateral), dând naștere la obligații
reciproce între părțiile contractante. O altă caracteristică importantă ar fi aceea că este un contract
care se încheie cu titlu oneros, în sensul că ambele părți urmăresc realizarea unor interese
patrimoniale.
Contractul mai are caracter consensual, deoarece părțile încheie contractul prin simplul acord
de voință. Există situația când contractul are ca obiect bunuri imobile, îmbrăcând forma solemnă,
nerespectarea acestei forme în acest caz, va atrage nulitatea absolută a contractului.
Obiectul prezentului contract de barter este constituit din schimbul de bunuri dintre
importator și exportator, raport de schimb stabilit de comun acord între părțile contractante, pe
baza nivelurilor de prețuri existente pe plan internațional, în conformitate cu caracteristicile
bunurilor, a termenelor de livrare și a stocurilor de bunuri livrate. Importatorul este obligat să
deschidă o garanție bancară, iar exportatorul va încasa garanția bancară fără acordul importatorului
în cazul în care importatorul nu va preda la termenele stabilite bunurile precizate prin contract,
suportând și eventualele diferențe apărute.
Părțile din contractul de barter sunt: importatorul(import merchant), persoana juridica care
cumpară produse de la exportator și le vinde cu profit pe piața internă și exportatorul (export
merchant) ,persoana juridică care cumpără produse direct de la producator și le vinde
cu profit în străinătate în starea în care se află, folosind marca de fabrică a producătorului.
Contract de barter nu poate fi modificat decât cu voința părților, prin act adițional încheiat
în perioada de valabilitate a contractului.
Contractul de barter încetează la termenul stipulat în contract sau prin realizarea
obiectului pentru care a fost încheiat contractul.
Contractul încetează și în situația când una dintre părți nu își execută o obligație esențială
în derularea contractului sau atunci când una dintre părți cesionează contractul fără acordul scris
al celeilalte părți.
În circuitul civil se pune semnul egalității între contractul de barter și contractul de
schimb. Schimbul este contractul prin care fiecare dintre părți, denumite copermutanți, transmite
sau, după caz, se obligă să transmită un bun pentru a dobândi un altul.Dispozițiile privitoare la
vânzare se aplică, în mod corespunzător, și schimbul. Fiecare dintre părți este considerată
vânzător, în ceea ce privește bunul pe care îl înstrăinează, și cumpărător, în ceea ce privește bunul
pe care îl dobândește.Contractul de schimb poate fi încheiat și în privința bunurilor viitoare,adică

2
în privința bunurilor care nu le dețin părțile la momentul încheierii contractului,dar le vor dobândi
sau le vor produce în viitor.
Se poate spune că în momentul încheierii contractelor de genul, prin natura sa, contractul de
schimb, se caracterizează prin transmiterea de drepturi de proprietate intre copermutanți.
Obiect al contractului de schimb poate fi și alt drept real decât dreptul de proprietate și
chiar un drept de creanță. În cazul în care cele două bunuri care fac obiectul schimbului nu sunt
echivalente valoric, pentru egalizarea valorică a prestațiilor, copermutantul care primește lucrul
mai scump va plăti în bani diferența de valoarea care se numește sultă. Sulta trebuie să-şi păstreze
însă caracterul accesoriu, în raport cu obligaţia principală a părţii care o plăteşte (aceea de dare a
unui bun), deoarece, în caz contrar, contractul va fi calificat vânzare, şi nu schimb.
Clauzele obscure se vor interpreta conform regulilor de drept comun, iar copermutantul nu
beneficiază de privilegiul vânzătorului, cu excepția cazului când este creditorul unei sulte.
Contractul de schimb se bazează pe premiza că “ceea ce se poate vinde, se poate și
schimba”.
Schimbul se face în prezența părților, copermutanților și a delegatului oficial de la oficiul
cadastrului și se va opera în documentele cadastrale, modificările survenite. Cheltuielile ocazionale
schimbului vor fi suportate în părți egale de ambele părți, doar dacă părțile nu au stipulat altfel în
contract.

Comerțul electronic. Contractele la distanță


Comerţul electronic a apărut ca urmare a dezvoltării tehnologiilor informaţionale (a
Internetului în special),ceea ce a creat posibilitatea încheierii tranzacţiilor comerciale cu celeritate şi
eliminând diferiţii intermediari între producător şi beneficiarul final.Încă din zorii comerţului
electronic,vechile reglementări (comerciale şi civile) privind contractele la distanţă s-au dovedit
insuficiente şi inadecvate.
Având în vedere răspândirea la nivel mondial a Internetului şi de aici posibilitatea încheierii
unor contracte electronice între parteneri din state diferite, reglementarea acestei noi realităţi a intrat în
atenţia ONU (făcând obiectul lucrărilor UNCITRAL)2. Astfel a fost adoptată de către UNCITRAL (la
sesiunea din 12. 06.1996) Legea model privind comerţul electronic (Model Law on Electronic
Commerce) şi Ghidul de aplicare a legii model şi aprobate prin rezoluţia Adunării Generale a ONU nr.
51/162 din 16.12.1996. Legea model conţine 17 articole, la care s-a adăugat un art. 5 bis în anul 1998.În
anul 2001 a fost adoptată UNCITRAL Model Law on Electronic Signatures. La nivelul Uniunii
Europene a fost adoptată Directiva 2000/31/EC privind comerţul electronic.
Comerțul electronic este procesul de cumpărare, vânzare sau schimb de produse, servicii sau
informații prin intermediul retelelor în sistem on-line, a cunoscut și cunoaște o dezvoltare fără
precedent.
Se disting următoarele tipuri de comerț electronic :
-Business-to-business (B2B)-model în care toți participanții sunt companii sau alte organizații;
-Business-to-consumer (B2C)-companiile vând cumpărătorilor individuali-persoane fizice;
-Consumer-to-business(C2B)- consumatori care utilizează Internetul pentru a-și vinde produsele
sau serviciile firmelor și/sau cauta vanzatori sa liciteze pentru produsele sau serviciile de care au
nevoie;

2
În scopul accelerării şi sporirii eficienţei procesului de unificare a dreptului comerţului internaţional, Adunarea
Generală a ONU a hotărât, prin Rezoluţia nr. 2205 din 17.12.1966 crearea Comisiei Naţiunilor Unite pentru Dreptul
Comerţului Internaţional (UNCITRAL), ca organ subsidiar al Adunării Generale.

3
-Consumer-to-consumer (C2C)-consumatori care vând direct altor consumatori;
-Comert mobil (m-commerce)-tranzacții și activități de comerț electronic conduse prin mediu
electromagnetic;
-E-government:Government-to-business (G2B)-model de comerț electronic în care o instituție
guvernamentală cumpară sau vinde bunuri, servicii sau informații de la persoanele juridice;
-Government-to-consumer (G2C) -acopera relații guvern-cetățeni la nivel de informare și prestare
servicii publice ( ex. plătirea taxelor online).
Datorită faptului că încheierea contractului prin intermediul mijoacelor electronice nu
necesită prezența simultană a celor două părți-operatorul economic și consumatorul-contractul
încheiat prin mijloace electronice este privit ca un contract la distanță.
Contractul încheiat prin mijloace electronice.Contractele încheiate prin mijloace
electronice produc toate efectele pe care legea le recunoaște contractelor,atunci când sunt întrunite
condițiile cerute de lege pentru validitatea acestora.(nu este necesar consimțămantul prealabil al
părților pentru utilizarea mijloacelor electronice).
Subiectele raportului juridic sunt furnizorul şi destinatarul serviciilor.
Furnizorul de servicii este orice persoană fizică sau juridică care pune la dispoziţia unui
număr determinat sau nederminat de persoane un serviciu al societăţii informaţionale. Furnizorul
de servicii oferă serviciul prin intermediul unei pagini Web, care cuprinde anumite informaţii
generale (elemente de identificare, obiectul serviciului, tarife etc) şi informaţii cu caracter tehnic
(etapele încheierii contractului, mijloace de corectare a erorilor)
Destinatarul serviciului este orice persoană fizică sau juridică, care utilizează în scopuri
comerciale, profesionale sau de altă natură, un serviciu al societăţii informaţionale în special în
scopul căutării de informaţii sau furnizării accesului la acestea.
Consumatorul este definit ca fiind orice persoana fizica ce actioneaza in alte scopuri decat
cele ale activitatii sale comerciale sau profesionale.
Obiectul contractului – furnizarea serviciilor societăţii informaţionale.
Serviciul societăţii informaţionale este definit ca orice activitate de prestări de servicii sau care
presupune constituirea, modificarea, transferul ori stingerea unui drept real asupra unui bun corporal
sau necorporal, activitate efectuată prin mijloace electronice. Caracteristicile specifice unui serviciu al
societăţii informaţionale: a) este efectuată în considerarea unui folos patrimonial, procurat ofertantului
în mod obişnuit de către destinatar; b) nu este necesar ca ofertantul şi destinatarul să fie fizic prezenţi
simultan în acelaşi loc; c) este efectuată prin transmiterea informaţiei la cererea destinatarului (sistemul
option-in).
Obligatia de informare Informarea reprezintă o etapă a procesului de încheiere a contractului
prin mijloace electronice. Neîndeplinirea acestei obligaţii se sancţionează cu nulitatea relativă (la
cererea destinatarului) a contractului privind furnizarea serviciilor societăţii informaţionale.
Obligația de informare poate fi privită din două perspective:
- cea a furnizorilor de servicii, care trebuie indeplinita fata de destinatari.
- cea a furnizorilor de servicii, care trebuie indeplinita fata de consumatori.
În prima situație, furnizorul de servicii are obligaţia de a pune la dispoziţie destinatarilor şi
autorităţilor publice informaţii care să permită identificarea sa, a serviciilor oferite şi a tarifelor
percepute pentru acestea.
Furnizorii de servicii au obligaţia să pună la dispoziţia destinatarului, înaintea încheierii
contractului informaţii specifice:a) etapele tehnice care trebuie urmate pentru a încheia contractul;b)
dacă contractul, o dată încheiat, este stocat sau nu de către furnizorul de servicii şi dacă este accesibil
sau nu;c) mijloacele tehnice pe care furnizorul de servicii le pune la dispoziţie destinatarului pentru

4
identificarea şi corectarea erorilor survenite cu ocazia introducerii datelor;d) limba în care se poate
încheia contractul;e) codurile de conduită relevante la care furnizorul se servicii subscrie; f) clauzele şi
condiţiile generale ale contractului propus, prezentate într-un mod care să îi permită acestuia să le
stocheze şi să le reproducă. Pe baza informaţiilor oferite de furnizorul de servicii, destinatarul
serviciilor trimite furnizorului de servicii, prin mijloace electronice, oferta de a contracta. Primind
această ofertă, furnizorul de servicii are obligaţia de a confirma destinatarului primirea ofertei,
ceea ce echivalează cu acceptarea ofertei. Confirmarea se face prin trimiterea unei dovezi de
primire prin poşta electronică sau alt mijloc de comunicare electronică.
Înainte de încheierea contractului, comerciantul trebuie să îl informeze pe consumator cu
privire la următoarele elemente: identitatea comerciantului; caracteristicile esenţiale ale produselor
şi serviciilor; preţul produselor sau serviciilor; modalitatea de livrare şi de plată a preţului; perioada
de valabilitate a ofertei; dreptul de denunţare a contractului.
Pe baza informaţiilor comerciantului,consumatorul lansează o comandă privind cumpărarea
produsului ori prestarea de servicii. Specific acestor contracte la distanţă este dreptul
consumatorului de a denunţa unilateral contractul, în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea
produsului sau, în cazul prestărilor de servicii, de la încheierea contractului, fără invocarea vreunui
motiv şi fără a suporta vreo penalitate.
În comerţul electronic,manifestările de voinţă ale ofertantului şi destinatarului ofertei se
concretizează în înscrisuri în formă electronică, iar semnătura autorilor în semnătură electronică.
Înscrisul în formă electronică reprezintă o colecţie de date în formă electronică între care
există relaţii logice şi fucţionale şi care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificaţie
inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau a altui procedeu
similar.
Semnătura electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt ataşate sau logic
asociate cu alte date în formă electronică şi care servesc ca metodă de identificare.
Înscrisul în formă electronică este asimilat, în privinţa condiţiilor şi efectelor sale, cu
înscrisul sub semnătură privată, dacă i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat o semnătură
electronică extinsă, bazată pe certificat nesuspendat sau nerevocat în momentul respectiv şi generat
cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice.