Specificul alimentatiei iepelor

CAPITOLUL 1
PARTICULARITATI DE DIGESTIE SI

VALORIFICARE A HRANEI

Caii sunt animale nerumegătoare, erbivore. În intestinul gros (cecum și colon) au loc
fermentații becteriene foarte intense, ceea ce face posibilă valorificarea nutrețurilor fibrose.
Stomacul este puțin voluminos (15-18 l), iar intestinul este dezvoltat: intestinul subțire
este lung (16-24 m), iar intestinul gros are un volum foarte mare (180-220 l) și indeplinește un
rol similar rumenului animalelor poligastrice.
Procesele de digestie au loc la trei nivele diferite ale tubului digestiv:
 stomac (digestie gastrică)
 intestin subțire (digestie enzimatică)
 intestin gros (digestie microbiană)
Stomacul nu se umple niciodată, cu toate că are o capacitate redusă. El se golește pe
masura consumului hranei. În momentul în care se termină consumul hranei, stomacul se închide
definitiv, ceea ce face imposibil vomismentul.
Stomacul are un rol important în mărunțirea hranei. Aici celuloza și proteinele suferă un
început de digestie, iar glucidele sunt foarte puțin descompuse. În stomac nu se digeră
mineralele.
În intestinul subțire, sub influența enzimelor pancreatice și intestinale, procesele de
digestie pentru zaharuri, amidon, grăsime și proteine sunt foarte intense, produșii finali fiind
glucoza, acizii grași cu lanț lung, aminoacizii. Nutrienții eliberați și absorbiți în intestinul subțire
furnizează 30-60% din energia totală absorbită și 30-80% din aminoacizii absorbiți.
Intestinul gros este populat cu o mare cantitate de microorganisme (bacterii, protozoare,
fungi) asemănătoare celor din rumen. Părțile de nutreț nedigerate în stomac și intestinul subtire
suferă o fermentație microbiană în intestinul gros, care are ca rezultat producția de dioxid de
carbon, metan si AGV.
Schimbările frecvente și brutale ale rațiilor au influență negativă asupra fermentațiilor
microbiene, fiindcă determină modificări ale populațiilor de microorganisme (prin moartea unor
tipuri de bacterii) și schimbarea pH-ului intestinal. Pentru menținerea unei activități optime în
intestinul gros se recomandă ca în hrana cailor să se asigure minim 1 kg fân/100 kgGV, iar
nutrețurile concentrare să se administreze după cele de volum.

1
 Specificul alimentatiei iepelor

CAPITOLUL 2
CERINȚELE DE HRANĂ

CERINȚELE DE HRANĂ ÎN PERIOADA PREMERGĂTORE MONTEI

În principiu, în perioada premergătoare montei, cantitatea de energie ingerată și condiția

corporală sunt factorii cei mai importanți care influențează rata de concepție (o condiție
corporală mai bună este favorabilă reproducției). Mai mult, o ușoară creștere in greutate inaintea
montei măreste rata ovulației la iepe. La aceasta mai contribuie și sporirea aportului de proteină,
minerale și vitamine (in special vitaminele A si E) înaintea montei.

CERINȚELE DE HRANĂ ÎN PERIOADA GESTAȚIEI

În perioada gestației, cerințele de hrană depind de stadiul acesteia.

În primele 7 luni, creșterea fetusului este redusă (10 kg), astfel aportul de nutrienți poate
fi la nivelul de întreținere. Se recomandă o sporire a cantității de hrană ingerată și a greutății
corporale după luna a 6-a de gestație.
În ultimele 3 luni, creșterea fetusului este accentuată: 40-45 kg. Până la naștere, un mânz
de 55 kg a acumulat cca. 9 kg proteină, 1,4 kg grasime, 3 kg cenusă, 1 kg glucide (Gebhardt,
1981). De asemenea, uterul iepelor crește simțitor: de la 0,5 kg in starea de repaus, la 6-12 kg la
sfârșitul gestației.
În unele cazuri, creșterea în greutate a iepelor se realizează fără un aport suplimentar de
energie și proteine pentru spor. Uneori, ingesta de fân scade spre sfarșitul gestației pentru că se
reduce capacitatea abdominală din cauza creșterii fetusului.
Se recomandă (NRC, 1989) ca hrana iepelor în ultima parte a gestației să fie formată, pe
100 kg GV, din 1-1,5 kg nutrețuri de volum (în special fânuri) și 0,5-1 kg concentrate. Rația
totală trebuie să asigure, raportat la SU:
10-11% PB 40 mg Zn
0,45% Ca 10 mg Cu
0,34% P 0,1 mg Se

Proteina, Ca și P sunt necesare pentru dezvoltarea musculaturii și scheletului fetusului, iar

Se pentru prevenirea bolii muschiului alb.

2
 Specificul alimentatiei iepelor

NORME DE HRANĂ PENTRU IEPE, ÎN ULTIMELE 4 LUNI DE GESTAȚIE

Greutate UFc PBDc Ca P Mg Na SU

corporală/luna de
NS* NR** (g) (g) (g) (g) (g) (kg)
gestație

450 kg: luna 8-9 3.8 4.6 315 27 16 6.8-8.5

luna 10 4.3 5.2 425 35 23 6 11 6.5-9.5

luna 11 4.4 5.3 445 36 25 7.0-10.0

500 kg: luna 8-9 4.1 5.0 340 29 18 6.5-9.0

luna 10 4.7 5.7 460 38 26 7 12 7.0-10.5

luna 11 4.8 5.8 485 39 28 7.5-11.0

550 kg: luna 8-9 4.4 5.4 370 31 20 7.0-10.0

luna 10 5.0 6.1 500 41 29 7 14 8.0-11.0

luna 11 5.1 6.3 530 42 31 8.0-11.0

600 kg: luna 8-9 4.7 5.7 395 35 22 7.0-10.5

luna 10 5.4 6.6 535 46 32 8 15 8.5-12.0

luna 11 5.5 6.7 565 47 34 8.5-12.0

700 kg: luna 8-9 4.5 5.6 445 41 26 7.0-10.0

luna 10 5.2 6.5 610 53 37 9 17 8.0-12.0

luna 11 5.3 6.7 645 55 40 8.0-12.0

Sursa: Martin-Rrosset si col., 1990 *nivel scazut **nivel ridicat

3
 Specificul alimentatiei iepelor

CERINȚELE DE HRANĂ ÎN PERIOADA DE LACTAȚIE

În perioada de lactație se înregistrează cele mai ridicate cerințe pentru iepe, care depășesc
de cel puțin două ori cerințele de întreținere.
Laptele de iapă este foarte bogat în proteină și Ca, deci rația iepelor in lactație trebuie să
conțină, în SU, minimum 13% proteină 0,5% Ca și 0,3% P. De asemenea trebuie să existe o
cantitate necesară de Cu si Zn pentru osificarea armonioasă a scheletului mânzului și, deoarece
laptele mamei este sărac în aceste microelemente, este mai eficientă suplimentarea rației
mânzului.
Cantitatea de substantă uscată ingerată crește după fătare până în luna a 3a de lactație,
când ajunge până la 3 kg/GV. Rațiile sunt formate din părți egale atât din nutrețuri de volum
(fânuri naturale, de lucernă, nutreturi verzi ), cât și din concentrate ( orz, porumb, ovăz, tărâțe ),
la care se adaugă un supliment corespunzător.
Vara, hrănirea se poate face pe pașune, iepele fiind întreținute împreună cu mânjii lor.
Cerințele de minerale pentru producția de lapte sunt de până la 2.5 ori mai mari pentru
Ca, P și K fată de cerințele pentru întreținere.
În ceea ce privește vitaminele, se acordă o atenție deosebită vitaminelor liposolubile mai
ales vitamina E.
Cerințele de apă consumată depind de temperatura mediului, cantitatea de substanță
uscată ingerată și de felul nutrețurilor consumate. La cai, insuficiența apei reduce cantitatea de
SU ingerată și favorizează apariția colicilor. Pentru iepele gestante lipsa apei poate cauza avort.

4
 Specificul alimentatiei iepelor

Greutate corporală/luna UFc PBDc Ca P Mg Na SU

de gestație
NS* NR** (g) (g) (g) (g) (g) (kg)

450 kg: luna 1 8.2 9.2 865 59 52 9 16 11.0-14.0

luna 2-3 7.0 8.4 700 47 38 8 16 9.5-14.0

a 4-a si peste 5.6 6.9 600 40 31 8 15 7.5-11.5

500 kg: luna 1 8.9 10.7 950 61 55 10 15 12.0-15.0

luna 2-3 7.6 9.5 770 47 40 9 14 10.0-15.0

a 4-a si peste
6.1 7.5 660 39 32 8 13 8.0-12.5

550 kg: luna 1 9.7 11.6 1040 67 61 10 17 13.0-16.5

luna 2-3 8.3 9.9 840 52 43 9 16 11.0-16.5

a 4-a si peste 6.6 8.1 720 42 35 8 15 9.0-13.5

600 kg: luna 1 10.5 12.6 1125 73 67 11 18 14.0-17.5

luna 2-3 8.9 10.7 910 57 48 10 17 12.0-17.5

a 4-a si peste 7.1 8.7 780 47 38 9 16 9.5-14.5

700 kg: luna 1 10.7 13.0 1295 85 78 13 21 14.5-21.5

luna 2-3 9.0 11.0 1045 66 56 11 20 12.0-18.5

a 4-a si peste 7.1 8.9 890 55 45 10 19 9.5-15.0

NORME DE HRANĂ PENTRU IEPE ÎN LACTAȚIE, DUPĂ INRA

Sursa: Martin-Rosset si col., 19990 *nivel scazut **nivel ridicat

Nota: pentru iepele care efectueaza si munca se maresc normele, corespunzator efortului

5
 Specificul alimentatiei iepelor

CAPITOLUL 3
NUTREȚURI UTILIZATE ÎN ALIMENTAȚIA IEPELOR

Din multitudinea de nutrețuri care pot fi folosite, cele mai folosite sunt fânurile, pajiștea,
lucerna, silozul de porumb, sfecla furajeră, orzul, ovăzul, etc.

VALOAREA NUTRITIVĂ A NUTREȚURILOR UTILIZATE PENTRU CABALINE

 
Specificare SU UFcal PBDc Ca P Mg
g/kg g/kg g/kg g/kg g/kg
Pajiște de ses I 170 0,84 103 7 4 2
Pajiște de ses II 190 0,57 47 5 2,5 1,5
Pajiște de deal 200 0,67 60 6 3,5 2,5
Dactilys m. v. 200 0,63 62 3 2,5 1,5
Lucernă m. v. 220 0,62 125 17 2,5 1,5
Siloz de ierburi 250 0,84 48 6 3 1,5
Siloz de porumb 330 0,85 30 3 2,5 1,5
Fân natural 850 0,52 40 6 2,5 2,5
Fân lucernă 850 0,57 90 15 2,5 2
Paie ovăz 880 0,37 3,5 1 1,5
Sfeclă furajeră 135 1,07 80 2 1,5 1,5
Morcov furajer 194 1,14 32 1 0,5 0,2
Orz boabe 860 1,16 92 0,9 4 1,2
Ovăz boabe 868 1,01 98 0,9 3,8 1,6
Porumb boabe 860 1,32 79 0,3 3,5 1,1
Tărâțe de grâu 869 0,86 130 12,3 1,2 4,4
Șrot de soia 883 1,05 437 3,7 7 2,6

6
 Specificul alimentatiei iepelor

CAPITOLUL 4
EXEMPLE DE RAȚII

Raţia iepelor gestante trebuie să fie moderată ca volum şi alcătuită din nutrețuri de bună
calitate. Se compune în principal din fibroase (fânuri de foarte bună calitate formate din
graminee în amestec cu minim 30% leguminoase) și un adaos de concentrate care, în ultima
parte a gestaţiei, poate asigura 35-40 % din valoarea nutritivă a acesteia.
Fibroasele se administrează zilnic în cantitate de 2 kg/100 kg GV, consumul acestora
fiind redus în partea a doua a  gestaţiei la 1,5 kg/100 kg GV si la 1 - 1,2 kg/100 kg GV la sfârşitul
acesteia. Astfel în prima parte a gestatiei, fânul se poate administra în cantitate de 5-10 kg/zi și se
reduce în ultima parte a gestației la 4-5 kg/zi.
Dintre concentrate se recomandă: ovăzul, orzul, tarâţele, şrotul, porumbul.
Dintre suculente cel mai recomandabil este morcovul în cantităţi de 2- 4 kg/zi  sau sfecla
furajeră 3-5 kg pe zi.
În timpul iernii raţia zilnică cuprinde:
 5 - 8 kg fân,
 2 - 3 kg paie,
 2 - 4 kg morcovi,
 6 - 8 kg sfeclă sau nutreţ murat (nu siloz de leguminoase),
 2 - 4 kg amestec de concentrate 
 120 -140 g amestec mineral.

Cantitatea de nutrețuri însilozate trebuie redusă în ultimele două luni de gestație.

Rația se administrează în 3-4 tainuri, din care tainul de seară este cel mai voluminos.
Vara, masa verde reprezintă nutrețul de bază, asigurându-se prin pășunat (30-40kg), la care se
adaugă un amestesc de concentrate (2 - 3 kg pe zi). 
 În a doua perioadă a gestației, iepele nu trebuie să consume cantități prea mari de masă
verde (sub 25 kg).

Rația iepelor în lactație

Alimentaţia iepelor în ultimele 8-9 zile înainte şi 7 - 9 zile după fătare este parcimonioasă.
În acest sens, volumul de nutreţuri fibroase se reduce până la 1 kg/100 kg GV, nutreţurile suculente
se reduc complet, iar cele concentrate se reduc treptat, până la 60 - 70% din raţia normală.
Imediat după fătare se administreaza 8-10 l de apă calduță în amestec cu 0,8-1 kg tărâțe.
Se asigură fân de bună calitate (otavă, leguminoase sau amestec).
Din prima zi după fătare, rația creşte treptat, astfel că după 7-9 zile să ajunga la normal.
Suculentele se introduc progresiv în raţie, începând din zilele 4-5.
Alimentația iepelor în lactație trebuie să se facă în așa fel încât să se asigure mânzului o
cantitate suficientă de lapte. Producția de lapte crește până în a 3-a lună de lactație, după care
începe să scadă (este necesară majorarea corespunzătoare a concentratelor de la 2 - 3 kg la
fătare până la 4 - 6 kg în perioada producţiei maxime).
În structura rațiilor se recomandă nutrețurile care favorizează producția de lapte.

7
 Specificul alimentatiei iepelor

Iarna, dintre fibroase sunt preferabile:

 fânurile de leguminoase şi cele naturale de bună calitate 6 - 12 kg pe zi 
 grosierele (paiele de ovăz): 1 - 2 kg;  
 morcovi: 5 - 6 kg; 
 sfeclă furajeră: 5 - 6 kg; 
 nutreţ murat până la: 10 -12 kg; 
 amestec de concentrate: 3 - 6 kg (ovăz, orz, mazăre şi şrot)

În timpul păşunatului, iepele pot consuma 40 - 50 kg nutreţ verde 

În adăpost, se pot administra 30 - 40 kg nutreţ verde cosit.
În caz de necesitate, raţia poate fi completată cu nutreţuri concentrate, date în tainul de
dimineaţa. Seara, suplimentarea hranei se poate face cu fân.

CAPITOLUL 5
8
 Specificul alimentatiei iepelor

TULBURĂRI METABOLICE ȘI DIGESTIVE LEGATE DE ALIMENTAȚIE

Tulburările digestive sunt datorate atât unei alimentații dezechilibrate, cât și greșelilor de
tehnică de alimentație. Aceste tulburări sunt numeroase: colici, furbură, osteofibroză,
rahitism,osteomalacie, alterarea gustului, boala mușchiului alb etc.
Colicile sunt determinate de un spasm intestinal sau o dilatare anormală a stomacului. În
cazulîn care se complică cu ocluzii intestinale, moartea animalului survine rapid.
 Cauzele de natură alimentară sunt numeroase: excesul sau deficitul de celuloză,
excesul de proteine, consumul excesiv și rapid de grăunte, distribuirea neregulată
a tainurilor, adăparea neregulată/insuficientă, consumul rapid de apă rece și
multă, apă cu pământ/nisip.
Furbura este o afecțiune gravă manifestată prin congestia țesutului podofilos, deasupra
copitei, care în stare acută provoacă dureri puternice, împiedicând mișcarea animalului.
 Cauzele acestei afecțiuni pot fi excesul alimentar permanent, excesul de proteine,
consumul excesiv și rapid de grăunte, consumul de apa rece în cantități mari.
Osteofibroza este o afecțiune care se manifestă printr-o proliferare anarhică a țesutului
fibros (metaplazie fibroasă ), producând o deformare locală a oaselor și fragilitatea lor.
 Cauzele acestei tulburări sunt reprezentate de carența în Ca asociată cu excesul
de P datorită rațiilor bogate în cereale, folosirea abuzivă a măsurilor din tărâțe
de grâu, folosirea nutrețurilor de volum de slabă calitate, suplimentarea minerală
incorectă.
Rahitismul este un complex de tulburări în dezvoltarea și creșterea oaselor manifestate
prin deformări ale oaselor.
 Cauzele acestui complex sunt: aport dezechilibrat de Ca și P și carența de
vitamina D. Se întâlnește în mod frecvent la tineret.
Osteomalacia este asemănătoare rahitismului, dar afectează mai ales animalele adulte.
Alterarea gustului este datorată carenței de Na și se manifestă prin consum de pământ
sau lemn.
Boala mușchiului alb este datorată de carența în Se și este destul de frecventă la mânji
imediat după naștere până la vârste de aproape un an. Se manifestă prin degenerescenta la nivelul
mușchilor scheletici sau a inimii, aceasta din urmă provoacă moartea rapidă.

CAPITOLUL 6
CONCLUZII

9
 Specificul alimentatiei iepelor

Capitolul 1
Marea varietate a sistemelor de creștere/exploatare a iepelor face dificilă stabilirea unui
singur tip de alimentație pentru această categorie de cabaline.
Pentru iepele din herghelii, întreținute în cea mai mare parte a anului în aer liber (pe
pajiști), se aplică un regim de furajare cât mai economic, bazat vara pe nutrețuri verzi (pășune),
iar iarna pe fânuri naturale.
Pentru iepele ținute tot timpul anului în adapost se aplică un regim de furajare mai
concentrat.
Mai dificilă este caracterizarea regimurilor de alimentație pentru iepele de muncă, la care
hrănirea corespunde și efortului de muncă.

Capitolul 2
Cerințele de hrană ale iepelor gestante, mai ales în ultima perioadă, sunt ridicate pentru
proteine, Ca, P și se recomandă sporirea normei de hrană pentru ca acestora să li se marească
greutatea corporală până în a 6-a luna de gestație.
Pentru iepele aflate in lactație este necesară o alimentație bogată în calciu pentru ca
laptele să fie bogat în calciu.
În perioada de lactație se înregistrează cele mai ridicate cerințe pentru iepe, care depășesc
de cel puțin două ori cerințele de întreținere.

Capitolul 3
Din multitudinea de nutreturi care pot fi folosite în alimentația iepelor, cele mai folosite
sunt: fânuri naturale, silozuri, sfeclă furajeră, morcov furajer, etc.

Capitolul 4
Alimentația iepelor este diferiă în funcție de categoria din care fac parte.
Un exemplu de rație poate fi: 5-7 kg fân natural + 2-5 kg concentrate

Capitolul 5
Cele mai întalnite tulburări sunt: colici, furbură, osteofibroză, rahitism,osteomalacie,
alterarea gustului, boala mușchiului alb etc.

BIBLIOGRAFIE

10
 Specificul alimentatiei iepelor

1. “Nutriția și alimentația animalelor”, Vol. III – Ioan Mircea Pop, PetruHalga, Teona
Avarvarei
2. https://www.scribd.com/doc/94184485/ALIMENTA%C5%A2IA-IEPELOR-DE-
REPRODUC%C5%A2IE
3. https://www.edu-veterinar.ro/files/download/prezentari/animale-de-renta/Optimizarea-
diagnosticului-clinic-si-paraclinic-in-principalele-boli-medicale-ale-cabalinelor.pdf
4. https://www.academia.edu/38220670/Specificul_alimenta%C5%A3iei_cabalinelor

11